Sunteți pe pagina 1din 27

Metode de cercetare sociologica.

Capitolul 4: Metode de cercetare sociologica.


Ca toate celelate stiinte si sociologia indeplineste mai multe functii, acestea fiind:
a)
functia descriptiva care consta in identificarea aspectelor definitorii ale socialului, a formelor de
manifestare ale acestuia si a modului evolutiei sale in timp.
b)
Functia explicativa - care se concretizeaza in cautarea corelatiilor dintre diversele componente ale
socialuluipentru descoperirea cauzelor, conditiilor si legilor ce stau la baza structurarii si devenirii
acestuia. La inceput se formuleaza ipoteze privitoare la respectivele cauze, conditii si legi, urmand apoi
obtinerea dovezilor prin care respectivele ipoteze sunt validate.
c)
Functia previzionala( predictiva) - aceasta constand in capacitatea teoriei sociologice de a
anticipa asupra modului in care se va evalua in perspectiva socialul.
d) Functia praxiologica se realizeaza prin utilizarea explicatiilor date de sociologie diverselor
fenomene sociale pentru elaborarea si realizare proiectelor de reforma a socialului, de modernizare si
optimizare a activitatii institutiilor sociale.
Istoria sociologiei releva ca aceste functii ale teoriei sociologice nu s-au realizat concomitent ci in
anumite etape au predominat unele sau altele. Astfel in perioada de inceput a predominat preocuparea
pentru explicarea vietii sociale din functia explicativa dar aceasta a imbracat mai mult forma ipoteticofilosofica deoarece lipseau informatiile concrete referitoare la viata sociala.
Constietizand aceste carente (lipsuri) sociologia isi va dubla ulterior centrul de interes spre descrierea
vietii sociale, spre cunoasterea modului in care se manifesta socialul, impunandu-si astfel functia
descriptiva, iar sociologia transformandu-se mai mult intr-o socio-grafie.
De abia in a 2-a jumatate a secolului al XIX- lea se vor intreprinde eforturi sustinute in directia realizarii
unitatii dintre functia descriptiva si cea explicativa, realizandu-se o serie de sinteze teoretico-explicative
importante care vor oferi informatiile necesare pentru indeplinirea cu succes si a celorlalte 2 functii al e
teoriei sociologice.
In sociologie exista 2 mari orientari sau traditii de cercetare empirica( a faptelor din realitate).Prima
orientare are ca cerinta pentru sociologie sa ofere analize obiective, stiintifice ale faptelor sociale si cea
de-a doua orientare in care accentul este pus pe intelegerea in profunzime a sensurilor culturale, a
perceptiilor subiective si a dinamicii intersubiective a comportamentului social.
Precizari terminologice
I.
Metoda
Din punct de vedere etimologic, termenul de metoda provine din grecescul methodos care
inseamna cale, drum sau mijloc de expunere.
Metoda reprezinta modul de cercetare, sistemul de reguli si principiile de cunoastere si de transformare a
realitatii obiective; calea pe care o urmeaza procesul de cunoastere pentru elaborarea unor cunostinte
despre realitate.
Orice metoda are un caracter normativ deoarece ofera indicatii, reguli, procedee si norme asupra
modului in care trebuie abordat obiectul cunoasterii.
Clasificarea metodelor
Metodele se pot clasifica dupa mai multe criterii:
1. 1.
dupa criteriul temporalitatii:
- metode transversale- urmaresc descoperirea relatiilor intre laturile, aspectele, fenomenele si procesele
socioumane la un moment dat ( ex. observatia, anheta , testul sociometric)
- metode longitudinale- studiaza evolutia fenomenelor in timp ( biografia, studiul de caz)
1. dupa gradul de interventie a cercetatorului asupra obiectului de studiu:

- metode experimentale- experimetul sociologic


- metode cvasiexperimentale- ancheta, sondajul de opinie, biografia sociala
- metode de observatie- studiul de caz, observatia
1. 3.
dupa numarul unitatilor sociale luate in studiu:
- metode statistice- permit investigarea unui numar mare de unitati sociale
ex. ancheta, sondajul de opinie, analizele statistico-matematice
- metode cazuistice- semnifica studiul integral al catorva unitati sau fenomene socioumane- ex.
biografia, studiul de caz, monografia sociala.
1. 4.
dupa locul ocupat in procesul investigatiei:
- metode de culegere a informatiilor- inregistrarea statistica, studiul de caz, ancheta;
- metode de prelucrare a informatiilor- metode de interpretare a datelor cercetarii- metoda comparativa, metoda interpretativa.
Regulile metodei sociologice
Procesul de cercetare, activitatea de culegere si interpretare a datelor cercetarii este guvernat de
mai multe reguli si principii. Printre principalele reguli se numara si:
a). regula concretului- datorita faptului ca sociologia este stiinta pozitiva a faptelor sociale, ea trebuie
sa porneasca de la concret, de la observarea nemijlocita a realitatii sociale;
b). regula eliberarii de prejudecati- ca in cazul oricarei alte stiinte, cercetatorul trebuie sa aiba
o atitudine obiectiva fata de realitatea sociala studiata; cercetatorul lucreaza cu judecati da fapt
( constatative, de existenta) si nu cu judecati de valoare ( evaluative) prin care apreciaza sau acorda
semnificatie unui fapt social.
Emile Durkheim, in lucrarea Regulile metodei sociologice a stabilit o serie de principii ce stau la baza
oricarei cercetari:
- principiul obiectivitatii- intelegerea faptelor sociale ca lucruri;
- caracterul specific al faptului social-orice fapr social este de natura normativa, exercitand asupra
individului o actiune coercitiva, care conditioneaza integrarea lui in structurile sociale;
- definirea riguroasa a notiunilor, categoriilor si principiilor utilizate in cercetarea sociologica;
- necesitatea unei explicatii cauzale a fenomenelor sociale;
- corelarea analizei unui fapt cu diversitatea fenomenelor sub care acesta se prezinta.
II.
Tehnica
Termenul de tehnica provine din grecescul thne care inseamna viclesug, procedeu si desemneaza un
anumit instrument sau procedeu de inregistrare sau de interpretare a datelor rezultate dintr-o cercetare
stiintifica. Este o operatie concreta de identificare sau utilizare a datelor realitatii in interesul cunoasterii.
Calsificarea tehnicilor
a)
tehnici principale- observatia de teren, documentarea factica, experimentul social;
b)
tehnici secundare- interviul, chestionarul, scalele, testele;
c)
- tehnici de sinteza- monografia, tehnica zonala.
III.

Procedeul reprezinta maniera de actiune, de utilizare a instrumentelor de investigare.

IV. Instrumentele de investigare sunt materiale de care se foloseste cercetatorul pentru cunoasterea
stiintifica a fenomenelor socioumane ex. foaia de observatie, fisa de inregistrare.
Etapele investigatiei sociologice.
Cercetarea sociologica se prezinta ca un proces deosebit de complex care va cuprinde in desfasurarea sa
cel putin 6 etape. Prima etapa a cercetarii o reprezinta fixarea scopului acesteia respectiv a temei de
cercetare. Aceasta va fi stabilita in functie de nivelul atins de cunoasterea sociologica in respectivul
domeniu, de problemele ramase nesolutionate in cadrul teoriilor existente sau care nu si-au gasit o solutie
corespunzatoare, precum si preocuparile si interesele teoretice ale echipei de cercetare si ale membrilor
2

acesteia.
A doua etapa este pre-ancheta care consta in documentarea temeinica a celui care initiaza cercetarea in
legatura cu stadiul inregistrat de cunoasterea fenomenului de care se va ocupa initiatorul cercetarii. Va fi
studiata astfel literatura de specialitate din domeniu, se vor analiza interpretarile date fenomenelor din
sfera in care se va realiza investigatia si temeinica acestora, atentia concentrandu-se asupra unor cerinte
explicative si a cauzelor care le-au determinat.
Prin parcurgerea intregii documentatii existente, cercetatorul isi formeaza o imagine de ansamblu asupra a
ceea ce s-a facut si asupra a ceea ce trebuie sa se faca pentru a se realiza o explicatie integrala si solida a
fenomenelor din domeniul respectiv.
A treia etapa va consta in stabilirea obiectivelor cercetarii, respectiv a problemelor ce trebuie urmarite
si solutionate in cadrul cercetarii intreprinse. Aceste obiective decurg din tema sau scopul cercetarii. Fiind
vorba de probleme ce urmeaza a fi solutionate de cercetare, cercetatorul va formula in legatura cu fiecare
dintre ele anumite ipoteze explicative pe baza materialului studiat in cadrul pre-anchetei.
Orice ipoteza reprezinta o presupunere rationala in legatura cu cauzele, conditiile si legile fenomenelor
avute in vedere. Pentru a intruni atributul unei ipoteze stiintifice aceste prim-pozitii trebuie sa intruneasca
o serie de caracteristici si anume:
a)
fie testabile, adica sa poata fi supuse verificarii prin observatii si experimente;
b)
sa fie adecvate domeniului la care se refera;
c)
sa concorde cu explicatiile deja validate cu privire la respectivul domeniu.
Dupa parcurgerea acestor etape urmeaza elaborarea planului cercetarii care consta in ordonarea logica a
obiectivelor vizate, in stabilirea activitatilor ce vor fi realizate pentru indeplinirea acestor obiective, a
metodelor ce vor fi folosite in repartizarea sarcinillor concrete pe membrii echipei de cercetare.
Etapa urmatoare este aceea a punerii in aplicare a planului respectiv, a desfasurarii efective a
cercetarii. Realizarea cercetarii are ca principal obiectiv colectarea de informatii privitoare la fenomenul
impus investigatiei. Cercetarea se desfasoara pe baza planului dat, nu intotdeauna planul se respecta
intocmai din cauza ca:
atunci cand se elaboreaza planul nu se cunosc toate aspectele cu care urmeaza a se confrunta
cercetatorul pe teren, ori in masura in care intervin asemenea aspecte se impun corectari necesare ale
palnului initial care inseamna atat detalierea obiectivelor cat si modificarea unora dintre ele.
in realizarea cercetarii, cei care o intreprind intampina de multe ori obstructiunea unor persoane
care isi desfasoara activitatea in domeniul cercetat si care percep cercetarea intreprinsa ca un pericol la
adresa sigurantei lor profesionale, de aceea li se cere cercetatorilor deosebit tact in relatiile cu persoanele
cu functii de conducere din domeniile supuse investigatiei.
se contureaza noi ipoteze pe parcursul desfasurarii cercetarii, situatie ce impune inaintarea acesteia
spre cautarea datelor care sa o confirme.
Urmeaza apoi etapa prelucrarii si interpretarii informatiilor colectate, etapa pe parcursul careia se
procedeaza la ordonarea si sistematizarea acestor informatii si la utilizarea lor pentru a construi explicatii
temeinice in legatura cu cele observate.
Ultima etapa a cercetarii este reprezentata de elaborarea rapoartelor de cercetare sicomunicarea
acestora. Comunicarea se realizeaza sub forma comunicarilor stiintifice, a articolelor de specialitate
precum si a unor monografii de sine statatoare. Scopul unei asemenea comunicari este acela de a supune
rezultatele cercetarii, analizei specialistilor in domeniul in care urmeaza sa se pronunte asupra validitatii
acestor rezultate.
Tehnici de cercetare sociologica.
A. Observatia sociologica observatia stiintifica este o metoda generala de cunoastere utilizata in toate
stiintele si ea consta in cercetarea sistematica a realitatii ce face obiectul fiecarei stiinte. Observatia
stiintifica se deosebeste de observatii obisnuita prin urmatoarele:
- se realizeaza pe baza unei anumite ipoteze explicative;
- se desfasoara pe baza unui plan riguros conceput;
- are un caracter sistematic.
Observatia presupune contactul nemijlocit al cercetatorului in realitatea investigata si ea consta in
3

urmarirea acestor relitati cu ajutorul organelor de simt. Si in sociologie este practica observatia stiintifica
care se realizeaza in 2 forme: ca observatie indirecta si ca observatie directa. Se recurge la observatia
indirecta atunci cand cercetatorul nu poate intra in relatii directe cu realitatea pe care o cerceteaza ( ca in
cazul realitatilor sociale din trecut) situatie care va proceda la studiul documentelor privitoare la
respectivele realitati.
Observatia directa reprezinta observatia propriu-zisa care se poate desfasura la randul ei tot sub 2
forme: ca observatie externa si ca observatie interna.
Observatia din exterior se realizeaza atunci cand cercetatorul nu se integreaza in viata comunitatii
cercetate, situandu-se pe pozitia observatorului de afara. El urmareste atent ceea ce se intampla dar nu
intervine in nici un fel in desfasurarea realitatilor observate.
In cazul observatiei din interior cercetatorul se integreaza in grupul social investigat, participand la
activitatile acestuia. Aceasta forma de observatie presupune stabilirea unor relatii de conlucrare dintre
cercetator si membrii grupului social si succesul ei este conditionat de respectarea mai multor conditii.
Mai intai cercetatorul sa nu caute sa iasa in relief in cadrul actiunilor la care participa, ci sa se straduiasca
sa fie asemenea tuturor membrilor comunitatii. Procedand astfel el castiga increderea grupului social
investigat care nu va manifesta nici o retinere fata de persoana cercetatorului, comportandu-se in mod
firesc si atunci cercetatorul poate sa surprinda realitatea asa cum este ea.
Acest fel de observatie a fost realizat pe scara larga in Romania in perioada interbelica de catreScoala
Monografica de la Bucuresti condusa de Dumitru Gusti. Cercetarea pe baza observatiei participative
este foarte eficienta dar in acelasi timp si foarte costisitoare. De asemenea ea prezinta si riscul ca
participarea cercetatorului la viata comunitatii sa devina atat de puternica incat acesta sa stearga spiritul
de obiectivitate stiintifica si sa adopte pozitia de partizanat fata de fenomenele observate. Ori sarcina
cercetatorului trebuie sa ramana aceea de a consemna ceea ce observa si nu de a lua pozitii pro sau contra
in legatura cu cele observate.
B. Ancheta sociologica.
Aceasta reprezinta o tehnica de cercetare specifica sociologiei si se realizeaza cu precadere cu ajutorul
chestionarului sociologic si al interviului. Ancheta sociologica are ca scop cunoasterea realitatii faptice
din diverse domenii ale socialului precum si a opiniilor si atitudinilor membrilor diferitelor grupuri
sociale. Pe baza cunoasterii acestor 2 elemente, ancheta sociologica poate previziona asupra
comportamentului de viitor al respectivelor grupuri.
B.1 Chestionarul sociologic.
Este instrumentul cel mai utilizat in ancheta sociologica si el consta dintr-un set de intrebari formulate in
scris si ordonate in mod logic, care se refera la anumite aspecte ale vietii sociale. Calitatea cercetarii
realizate cu ajutorul chestionarului depinde in primul rand de calitatea intrebarilor acestuia, sociologii
apreciind ca ancheta nu poate fi mai buna decat intrebarile continute de chestionar.
In elaborarea chestionarului sociologic se procedeaza in felul urmator: mai intai se stabileste tema
investigatiei, dupa care se vor identifica aspectele ce decurg din aceasta tema si se va fixa locul fiecaruia
in cadrul domeniului investigat. In functie de aspectele urmarite se vor formula intrebari clare si precise,
se va proceda apoi la ordonarea logica a intrebarilor formulate. Odata intocmit,chestionarul va pre-testat,
adica va fi administrat unui numar redus de persoane pentru a raspunde la intrebarile pe care le contine.
Din analiza raspunsurilor date cercetatorul poate sa-si dea seama daca intrebarile sunt intelese de catre cei
ce urmeaza sa raspunda, daca sunt clar formulate si daca pe baza lor se pot obtine raspunsuri concludente.
Pe baza concluziilor desprinse in urma pretestarii se procedeaza la imbunatatirea chestionarului.
In elaborarea oricarui tip de chestionar, cercetatorul trebuie sa tina seama de nivelul de pregatire a celor
ce urmeaza sa raspunda, de maniera in care se poate trezi interesul respondentilor pentru a completa
chestionarul precum si de conditiile de coerenta logica, claritate si inteligibilitate.
Importanta este apoi si dimensiunea chestionarului, deoarece de aceasta va depinde timpul necesar pentru
completarea lui. Experienta acumulata pana in prezent de cercetarea realizata pe baza de chestionar
evidentiaza ca timpul destinat completarii sale depinde in primul rand de imprejurarile in care se
administreaza chestionarul.
4

Astfel chestionarele inmanate in magazin, pe strada, la iesirea din centrul de votare nu trebuie sa necesite
pentru completare un interval de 5-10 minute. Acelasi interval de timp va fi respectat si in cazul
chestionarelor la care se solicita raspunsul prin telefon. Daca chestionarul se administreaza la domiciliu
sau la locul de munca al respondentilor, atunci el poate fi dimensionat pentru a putea fi completat intre 30
si 60 de minute, dar in nici un caz nu va trebui sa depaseasca termenul de 60 de minute.
Corectitudinea informatiilor colectate cu ajutorul chestionarului este conditionata de modul in care sunt
abordati viitorii respondenti, de increderea pe care o inspira operatorul care administreaza chestionarul si
de abilitatile de comunicare ale acestuia. Cei abordati pentru a completa chestionarul vor reactiona
negativ daca persoana operatorului nu inspira incredere sau daca acesta nu stie cum sa li se adreseze.
Intervine apoi seriozitatea operatorului caruia ii este interzis sa administreze chestionarul altor persoane
decat celor care sunt incluse in esantion. Pentru sporirea sanselor de completare a chestionarului de catre
toti cei carora le este destinat, se presupune ca chestionarul sa reprezinte interes si aceasta conditie va fi
indeplinita atat prin natura temei investigate cat si prin maniera de formulare a intrebarilor.
Experienta arata ca si in cazul chestionarelor mai extinse completarea acestora se poate face integral
daca prezinta interes pentru respondenti. Intrebarile unui chestionar se deosebesc dupa mai
multe criterii:
a) dupa rolul pe care il au in cadrul chestionarului:
intrebari introductive menite sa formalizeze respondentul cu subiectul investigatiei, sa trezeasca
interesul acestuia.
intrebari de trecere spre continutul propriu-zis al chestionarului
intrebari filtru care nu permit trecerea la intrebarile urmatoare daca nu s-a raspuns la intrebarea
anterioara
intrebari bifurcate care directioneaza spre intrebarile urmatoare in functie de raspunsul dat la
aceasta intrebare
intrebari de control cu rolul de a verifica daca respondentul a inteles sensul intrebarilor anterioare
si daca raspunsurile date pana atunci sunt sincere
intrebari de identificare prin care se cere respondentului sa mentioneze sexul, varsta, studiile,
zona de domiciliu pentru a stabili grupul social carui ii apartine respectivul respondent
Asemenea de intrebari se plaseaza intotdeauna la sfarsitul chestionarului explicandu-se totodata ratiunea
introducerilor pentru a evita suspiciunile celui care completeaza chestionarul.
b) dupa forma intrebarilor si posibilitatile de raspuns se impart in:
intrebari standard sau inchise( da, nu, nu stiu sau foarte mult, putin, foarte putin,deloc)
intrebari care contin raspunsuri posibile
intrebari deschise care dau posibilitatea respondentului sa formuleze el insusi raspunsul si sa dea
propriile explicatii.
Cat priveste clasificarea chestionarelor, acestea se disting in functie de continutul informatiilor vizate
in: chestionare de date factuale si chestionare de opinie. Primele se mai numesc si chestionare
administrative si ele sunt lansate de catre institutiile administrative publice pentru cunoasterea diferitelor
realitati sociale( structura populatiei, varste, sexe, profesii, avere, nivelul de pregatire,etc.), un astfel de
chestionar il reprezinta cel administrat cu prilejul recensamantului populatiei. Cele mai folosite
chestionare administrative sunt chestionarele statistice cu ajutorul carora se colecteaza de catre institutul
central de statistica toate informatiile privitoare la viata economica, culturala, politica, religioasa, etc.
Chestionarele de opinie au ca scop cunoasterea opiniilor si atitudinilor respondentilor fata de anumite
realitati sociale iar prin intermediul lor si cunoasterea realitatilor la care se refera aceste opinii.
Dupa intinderea si diversificarea informatiilor colectate chestionarele se impart in:
chestionare speciale care se limiteaza la informatii dintr-un singur domeniu
omni... care colecteaza informatii din mai multe domenii
In cazul chestionarului de opinii, reusita anchetei desfasurate cu ajutorul acestora este conditionata
decisiv de modul in care se realizeaza esantionarea si de caracterul reprezentativ al esantionului. Prin
esantion se intelege grupul de persoane selectat pentru a raspunde la chestionar. In raport cu numarul
populatiei investigate esantionul este de dimensiuni foarte mici, dar acesta nu reprezinta un obstacol in
calea obtinerii unor informatii foarte corecte.
5

Potrivit reprezentantilor institutului Gallup, la o populatie ca a S.U.A. de peste 200 milioane locuitori, un
esantion de 100 de persoane da o marja de eroare de 15%, la 200 de persoane marja de eroare scade la
5%, la un esantion de 10000 de persoane marja de eroare scade la 1,5%.
Prin urmare legile statisticii sunt cele care determina relatia dintre domeniile esantionului si
corectitudinea evaluarilor. Pentru ca esantionul sa fie cat mai reprezentativ se recomanda
urmatoarea procedura:
a) stabilirea universului anchetei sociologice adica a dimensiunilor populatiei supuse investigatiilor;
b) elaborarea modului teoretic al structurii populatiei pe diverse criterii: varsta, sex, profesii,etc.;
c) stabilirea in functie de dimensiunea populatiei investigate si a celei situate in esantion ;
d) stabilirea dimensiunilor sub-esantioanelor in functie de ponderea pe care o are fiecare grup social in
ansamblul populatiei;
e) selectarea preponderent aleatorie a personalului din esantion, aceasta metoda de selectare oferind sanse
teoretice egale pentru fiecare membru al populatiei spre a fi inclus in esantion.
Chestionarul este cel mai ieftin mijloc de investigare sociala si cu ajutorul lui se pot recolta si prelucra
intr-un interval relativ mic de timp informatii dintre cele mai diverse si intr-un volum foarte mare. Pentru
administrarea chestionarului nu este necesara intotdeauna deplasarea operatorului la domiciliul sau locul
de munca al respondentului, in prezent folosindu-se chestionarele trimise prin posta sau publicatii in
ziare.
Corectitudinea informatiilor dobandite pe baza chestionarului este asigurata daca se respecta conditiile
privitoare la calitatea intrebarilor, la selectarea esantioanelor, la modul de lucru al operatorilor cu
respondentii.
B. 2 Interviul reprezinta o modalitate de investigare sociologica asemanatoare cu chestionarul, in
sensul ca se realizeaza tot pe baza de intrebari, dar se deosebeste de chestionar prin forma orala de
adresare a intrebarilor si de formularea raspunsurilor.
Interviurile se impart in 2 categorii:
a)
interviuri formale- se realizeaza pe baza unei liste de intrebari, comunicata din timp celui
intervievat dupa care are loc intalnirea dintre acesta si persoana care ii ia interviul, el raspunzand oral la
intrebarile care ii sunt adresate de catre intervievator. Aceasta forma se foloseste indeosebi in cadrul
personalului cu functii publice importante.
b)
interviuri informale se realizeaza pe baza intrebarilor pe care cel care ia interviul le adreseaza in
momentul intalnirii cu cel intervievat, dandu-se impresia ca asemenea intrebari ar fi fost concepute chiar
in momentul respectiv. In realitate intervievatorul are stabilite din timp intrebarile pe care le va adresa,
dar maniera in care le formuleaza da impresia de spontanietate.
Interviul prezinta fata de chestionar o serie de avantaje si anume:
a)
caracterul mult mai flexibil al intrebarilor, in sensul ca aceeasi intrebare poate fi reluata daca nu a
fost inteleasa de catre intervievat sau daca nu s-a obtinut un raspuns multumitor;
b)
este asigurata posibilitatea de a se obtine raspunsuri la toate intrebarile ce sunt adresate
intervievatului;
c)
se ofera si posibilitatea extinderii intrebarilor.
In acelasi timp interviul va prezenta si o serie de dezavantaje si anume:
a)
este mai costisitor decat chestionarul;
b)
exista riscul incadrarii cond. anonimatului celui investigat;
c)
exista si posibilitatea deturnarii sensului informatiei obtinute prin interviu.

Politici sociale si de sanatate.


Politicile sociale sunt politici comunitare ce au ca principala sarcina relansarea strategiilor
sociale si imbunatatirea nivelului de trai a populatiei dintr-o comunitate
Asigurarile sociale de sanatate sunt obligatorii, ele protejeaza practic toata populatia
tarii si anume att salariatii, ct si pensionarii, somerii, dar si persoanele care nu sunt
salariate, dar au obligatia sa si asigure sanatatea potrivit prevederilor legii nr. 145/1997.
Datorita faptului ca asigurarile sociale de sanatate functioneaza n regim obligatoriu,
consecinta imediata este aceea ca plata contributiei de asigurari sociale de sanatate este
obligatorie, att pentru persoanele fizice, ct si pentru cele juridice, n cuantumurile si la
termenele prevazute.n afara asigurarilor sociale de sanatate care functioneaza n regim
obligatoriu, pot functiona si alte forme de asigurari de sanatate care acopera riscuri
individuale, n diferite situatii speciale. De asemenea, se pot organiza si societati private de
asigurari de sanatate. Aceste asigurari nu sunt obligatorii. Este de mentionat ca reforma
sistemului sanitar din tara noastra cuprinde majoritatea componentelor acestuia, iar
asigurarile sociale de sanatate obligatorii, adecvate economiei de piata si practicilor din
Uniunea Europeana, joaca un rol deosebit.
Principiile asigurarilor sociale de sanatate
Acestea sunt idei de maxima generalitate, care exprima ceea ce este esential si hotartor
n sistemul asigurarilor sociale de sanatate. Caracteristica asigurarilor sociale de sanatate
este ca principiile acestora sunt formulate direct n articolele din legea nr. 145/1997. Astfel,
potrivit articolului 1 alin. 2, asigurarile sociale de sanatate functioneaza pe principiul
solidaritatii si subsidiaritatii n colectarea si utilizarea fondurilor. Potrivit principiului
solidaritatii sociale, toti cetatenii, indiferent de veniturile de care dispun au dreptul la o
protectie adecvata. Prestatiile susceptibile de a fi acordate populatiei sunt definite prin lege
si este de la sine nteles, ca vor trebui gasite fondurile necesare pentru a le asigura
finantarea si de a raspunde conditiilor impuse de executarea prestatiilor.
Principiul solidaritatii n baza caruia functioneaza asigurarile sociale de sanatate din tara
noastra si are sorgintea n sistemul larg raspndit n lume si anume n asigurarile sociale
prin transferuri n flux, numite si redistributive. Acestea s-au organizat prin analogie cu
sistemul general de impozite: platesti pe masura ce cstigi (pay as you earn -PAYE).
Asigurarile redistributive se bazeaza pe solidaritatea ntre generatii, dar si ntre persoanele
din cadrul aceleiasi generatii. n mod concret, generatia activa sustine prin contributii
prestatiile beneficiarilor actuali, urmnd ca si ea, la rndul ei, sa fie sustinuta de generatia
activa viitoare (ce i succede). Aceasta modalitate de organizare a asigurarilor sociale
prezinta avantajul ca este deosebit de flexibila, se adapteaza usor la nevoile care apar.
Principalul dezavantaj al acestui sistem apare n cazul dezechilibrelor dintre generatii, cnd
un numar mai restrns de activi trebuie sa sustina un numar sporit de populatie inactiva.
De asemenea, articolul l alin. 2 din legea nr. 145/1997 consacra un alt principiu si anume
principiul alegerii libere de catre asigurati a medicului, a unitatii sanitare si a casei de
asigurari de sanatate. n conformitate cu prevederile art. 15 din lege, asiguratii au dreptul
sa-si aleaga medicul de familie care sa le acorde serviciile medicale primare. Prin
consacrarea acestui principiu, se doreste sa se realizeze mbunatatiri concrete n calitatea
ngrijirilor medicale, activitate ce consta n libera alegere a practicianului sau
stabilimentului.
Pentru cazurile urgente care necesita asistenta medicala de urgenta se acorda ngrijiri n
dispensare, policlinici sau spitale la prezentarea la camera de garda ca si pna la aparitia
7

legii nr. 145/1997. Asistenta medicala de urgenta nu este conditionata de calitatea de


asigurat.
Un alt principiu al asigurarilor sociale de sanatate, este reglementat de articolul 3 alin. l din
legea nr. 145/1997, care consta n faptul ca asiguratii si membrii lor de familie au dreptul la
servicii medicale n mod nediscriminatoriu. Potrivit acestui principiu asiguratii si membrii lor
de familie au dreptul la servicii medicale, fara a se tine cont de criterii politice, etnice,
confesionale, de vrsta, sex si de stare materiala.
Modele de sisteme de ngrijire de sanatate
Organizarea asigurarilor sociale de sanatate se realizeaza potrivit articolului 62 din legea nr.
145/1997, de catre casele de asigurari de sanatate, care sunt institutii publice autonome,
nelucrative si care desfasoara activitati n domeniul asigurarii sanatatii.
n afara acestor institutii, importante atributii revin si altor organe. Statul defineste politica
generala n materie de asigurari de sanatate, legifereaza si exercita o supraveghere de
ansamblu. n acest cadru, casele de asigurari de sanatate au o mare autonomie.
In cadru oricarui stat, sanatatea reprezinta valoare fundamentala atat pentru individ cat si
pentru societatea din care face parte. Ea constituie premisa principala a indeplinirii rolurilor
sociale de catre indivizi si o resursa importanta a dezvoltarii vietii sociale in ansamblul ei.
Boala provoaca totodata consecinte disfunctionale in activitatea grupurilor si structurilor in
care sunt integrati indivizii.
Orice societate tinde sa-si valorifice sanatatea ca resursa functionala si sa-si elaboreze un
program, un sistem de protectie impotriva bolii, organizat in asa fel incat sa asigure
depasirea, ingrijirea si restabilirea celor afectati.
Sistemele de sanatatea au aparut sub umbrela mai larga a programelor de protectie
sociala, programe elaborate incepand cu a doua jumatate al secolului al XIX-lea in tarile
industrializate, sub presiunea miscarilor sociale, muncitoresti, a diferitelor ggrupari politice,
a grupurilor de presiune.
Din perfectionarea si dezvoltarea acestor programe s-a ajuns la definirea conceptului de
securitate sociala. Cest concept a fost utilizat pentru prima data in legislatia S.U.A. , in
Legea Securitatii Sociale(1935) si initia programe de prevenire a riscului numai pentru
batranete, moarte, handicap si somaj.
Securitatea sociala= protectia pe care o asigura societatea pentru membrii sai
printr-o serie de masuri publice, impotriva problemelor sociale cauzate de pierderea sau
reducerea substantiala a veniturilor, datorita imbolnavirii, invaliditatii, batranetii si mortii.
Presupune, de asemenea, si asigurarea ingrijirilor medicale si asigurarea alocatiilor pentru
familiilor cu copii. Sintetizand aceste definitii, securitatea sociala reprezinta expresia
solidaritatii financiare dintre indivizii unei societati.
Organizatia Internationala Muncii ( O.I.M.) a adoptat acest concept in 1952 stabilindu-i
urmatoarele componente:
1.
asigurarile sociale;
2.
asistenta sociala.
Asigurarile sociale functioneaza prin impozite si cotizatii sociale iar asistenta sociala
are ca principala sarcina ajutorarea minoritatilor lipsite de resurese in numele solidaritatii
8

umane facandu-se apel la responsabilitatea colectiva pentru a nu admite excluderea unor


categorii sociale.
Proiectarea, aplicarea si evaluarea acestor sisteme de protectie sociala depind de traditiile
istorice, de optiuni ideologice, de conceptii privind dezvoltarea economica, dar si de
distributia raporturilor de putere si a relatiilor dintre diferite categorii sociale.
Sisteme de asigurari de sanatate
n Europa opereaza trei modele de sisteme de ngrijire de sanatate si anume:
modelul serviciului national de sanatate - tip Beveridge;
modelul sistemului de asigurari sociale de sanatate - tip Bismarck;
modelul sistemului centralizat de stat - tip Semasko.
La acestea ar mai putea fi adaugat modelul care functioneaza n S.U.A. si care este n mod
practic bazat pe asigurari private. Fiecare dintre aceste sisteme are avantajele si
dezavantajele sale.
I. Sistemul tip Bismarck opereaza n Austria, Belgia, Franta, Olanda si Germania,
sistem ce a constituit sursa de inspiratie n elaborarea sistemului actual de asigurari sociale
din tara noastra.
Astfel, n tarile respective sistemul de asigurari sociale de sanatate este finantat prin
contributia n general obligatorie a salariatilor si patronilor, n functie de venit sau/si prin
taxe generale. Acoperirea este larga, dar acolo unde nu este obligatorie ramn categorii de
populatie fara acces la prestatiile oferite de sistem. Sumele rezultate din constituirea
fondurilor pentru finantarea asigurarilor de sanatate sunt dirijate spre organisme sau agenti
care asigura gestiunea lor si care contracteaza cu spitalele si medicii de familie ori medicii
de medicina generala serviciile ce urmeaza a fi oferite asiguratilor. Contractele cu pacientii
au la baza taxa pe servicii/prestatie, iar cu spitalele se bazeaza pe bugete adesea globale.
n cadrul acestui sistem, performantele medicale sunt relativ nalte, dar cheltuielile pe care
le implica sunt cele mai mari din Europa, pentru ca si costurile administrarii sale sunt mari.
Schimbarile n sistemul de sanatate au capatat o amploare fara precedent la sfrsitul anilor
'80 si nceputul deceniului actual, extinderea lor cuprinznd numeroase tari din Europa si
America. Schimbarile urmaresc eliminarea sau reducerea disfunctiilor aparute att n tarile
democratice cu o economie de piata stabila, ct si n tarile care au avut o economie bazata
pe monopolul de stat al factorilor de productie, cu un sistem de planificare centralizat, rigid
si de comanda.
Nemultumirile care au generat procesul de reformare a sistemelor ngrijirilor de sanatate
(SIS) au fost prezente att n masa contribuabililor si a utilizatorilor, a medicilor si
institutiilor sanitare (a furnizorilor de ngrijiri), ct si a autoritatilor politice si administrative.
Insatisfactiile vizau cresterea cheltuielilor pentru sanatate ntr-un ritm greu de suportat,
fara ameliorarea substantiala a starii de sanatate, insuficienta acoperire a populatiei cu
servicii, absenta unor mecanisme eficiente de asigurare a calitatii, volumul exagerat de
munca zilnica, insuficienta elementelor de stimulare, ineficienta manageriala etc.
-

Avantaje:
transparenta mai mare a contributiilor si beneficiilor sistemului pentru cetateni;
gradul inalt de acoperire a populatiei cu servicii medicale;
finantarea sistemului medical este legata de nivelul veniturilor;
9

izolarea finantarilor de schimbarile politice.

Dezavantaje:
reducerea bazei de contribuabili in perioada de recesiune economica;
finantarea este puternic legata de gradul de ocupare al fortei de munca;
costuri mari pentru agentii economici.
II.
Sistemul de asigurari de sanatate de tip Beveridge apare dupa al doilea razboi
mondial si a fost fondat de William Beveridge in Anglia.
In Raportul Asigurarilor Sociale si Serviciilor Auxiliare prezentat in camera Comunelor in
1942, Beveridge considera ca orice sistem de asigurari sociale trebuie sa se bazeze pe 3
elemente:
1.- alocatii pentru copii;
2.- serviciu national de sanatate;
3.- asigurarea de catre guvern a fortei de munca si prevenirea somajului in masa.
Sistemul national de sanatate bazat pe finantarea centrala- Beveridge este aplicat in tari
ca Anglia, Suedia, Danemarca, Norvegia, Grecia, etc. Fondurile necesare sanatatii sunt
colecate prin intermediul fiscal existent in fiecare tara. Gradul de echitate depinde de
modalitatea de impozitare aleasa: atunci cand impozitele sunt in progres ele sunt
progresive in raport direct cu cresterea veniturilor. Sumele alocate asistentei medicale sunt
stabilite de Parlament. Plata medicilor, in sistem Beveridge, are la baza fie capitatia( plata
in functie de numarul de pacienti inscrisi pe lista), fie salariul pentru medicul de spital.
Acest sistem de asigurare de sanatatea are atat avantaje cat si dezavantaje.
Avantaje:
echitatea in finantare;
acoperirea larga cu servicii medicale;
posibilitatea controlului asupra cheltuielilor medicale totale.
Dezavantaje:
lipsa participarii individului la deciziile de finantare;
lipsa transparentei in finantarea unor costuri pentru servicii medicale aditionale;
posibilitatea fectarii finantarii sistemului medical de deciziile politice.
III. Modelul sistemului de sanatate de tip Semasko se bazeaza pe centralizarea resurselor
banesti de catre Ministerul Sanatatii. Acest sistem functioneaza in tari ca Rusia si Slovacia si
a fost foarte eficient pe timpul razboaielor deorece permitea o mai buna supraveghere a
fondurilor alocate sanatatii de catre stat. Sistemul de tip Semasko este prin excelenta un
sistem sanitar socialist bazat pe planificarea centralizata birocratic si pe accesul la ingrijire
al tuturor cetatenilor .
Nu exista in nici o tara sisteme pure , cu un singur mecanism de finantare , ci un
model predominant alaturi de care pot fi intalnite in proportii diferite toate celelalte.
Toate sistemele medicale din lume se confrunta cu o serie de probleme:
gresita alocare a resurselor financiare;
inechitatea accesului la serviciile medicale;
ineficienta cheltuirii fondurilor destinate sanatatii;
cresterea exploziva a costurior asistentei medicale.
Principalele criterii in functie de care pot fi evaluate diferitele sisteme de sanatate sunt:
echitatea in finantare;
gama serviciilor pe care le acopera;
10

gradul de acoperire al populatiei;


eficienta;
transparenta;
libertatea de alegere;
accesibilitatea;
stabilirea formei de finantare.
IV. Sistemul asigurarilor private de sanatate este preponderent in S.U.A., Thailanda, Africa
de Sud, Filipine, nepal si a constituit exceptia in tarile occidentale europene.
Organizarea politica a S.U.A. a fost preocupata indirect de problema sanatatii, prestarii de
servicii medicale si de sistemul sanitar, in general considerand ca sistemul particular si
mecanismele pietei pot functiona mai bine, cu cheltuieli mai mici si beneficii mai mari, fara
presiune birocratica.
Ingrijirea medicala este un bun de consum pe care indivizii il cumpara daca au
posibilitati financiare, iar societatea nu datoreaza nimanui ingrijire medicala.
Politicile sociale din S.U.A. sunt un amestec de voluntarism si liberalism.
Voluntarismulpresupune responsabilitatea familiala si a propriei persoane pentru bunastare,
iar liberalismulpromoveaza unele politici sociale centrate pe intampinarea unor nevoi, mai
ales, cele ale saracilor.
Politicile sociale universale cu privire la sistemul de invatamant, securitate sociala sunt
percepute pozitiv, pe cand programele destinate saracilor sunt percepute negativ. Protectia
sociala ar crea o mentalitate de asistat, lenes si dependent social.
Inainte de cel de-al doilea razboi mondial, ingrijirile spitaliere in S.U.A. erau oferiteexclusiv
contracost. In perioada postbelica a fost intemeiat sistemul asigurarilor particulare- Blue
Cross si Blue Shield care constau in contracte incheiate intre institutele de asigurari si
patronii intreprinderilor. Persoanele cu venituri reduse sau cele care nu faceau parte din
campul muncii nu beneficiau de acest sistem.
Singurele programe de anvergura sunt cele create de administratia Kennedy si Johnson in
anii 1960 prin care au luat fiinta 2 sisteme nationale de asigurare medicala:
1.
Medicaid-1965 - destinat persoanelor cu venituri reduse;
2.
- Medicare-1965- program national de asigurari de baza a spitalizarii pentru
persoane de peste 65 de ani .
No comments:
Labels: Sociologie politici sociale si de sntate.
Elemente de sociologie a colectivitatii.
Capitolul II: Elemente de sociologie a colectivitatii
Familia ca grup social
In sens larg, familia este un grup social ai carui membri sunt legati prin raporturi de varsta,
casatorie sau adoptie si care traiesc impreuna, coopereaza sub raport economic si au grija
de copii.
In sens restrans, familia este un grup social format dintr-un cuplu casatorit si copiii
acestuia.
Casatoria poate fi definita ca o modalitate acceptata la nivel social prin care doua sau mai
multe persoane constituie o familie. Casatoria poate comporta un aspect:
1.
juridic;
2.
religios.
11

Prin cele doua aspecte se ajunge la recunoasterea sociala a familiei.


In toate societatile putem identifica ceea ce sociologii si antropologii numesc nucleul
familial( format din 2 adulti si copiii acestora, fie adoptati sau biologici) si familia
largita( familia extinsa) ce poate include si frati, surori, bunici, etc. pe langa membrii de
baza ai familiei nucleu.
In societatile occidentale, casatoria si familia este asociata cu monogamia( intemeirea unei
familii rezulta din casatoria unui barbat cu o singura femeie).
In alte tari , precum in cele arabe, poligamia este frecvent intalnita ( un sot poate avea mai
multe sotii in acelasi timp).
Tipuri de poligamie:
poliginia- un barbat poate fi casatorit cu mai mult de o femeie in acelasi timp;
poliandria-o femeie poate avea 2 sau mai multi soti simultan.
Antropologul Peter G. Murdock( 1949) a subliniat faptul ca familia nucleara este universala,
permitand realizarea a 4 functii esentiale:
biologica- reprezinta o dimensiune esentiala a familiei; sexualitatea este asociata
cu dragostea si din punct de vedere juridic, ea se poate consuma numai in cadrul cuplului
familial; afectivitatea este principala trasatura prin care familia se deosebeste de alte
grupuri sociale;
economica- cuprinde mai multe componente:
a). productie;
b). profesionalizarea descendentilor ( investitie in educatia copiilor);
c). generare si gestionare a unui buget comun. defamilie;
- educationala- famila este una dintre pricipalele institutii socializatoare ale societatii;
- in cadrul familiei, copilul isi insuseste normele si valorile sociale si devine apt pentru a
avea relatii cu ceilalti membri ai societatii.
Socializarea in familie are mai multe componente:
1. cognitiva- copilul dobandeste deprinderi si cunostinte necesare actiunii sale ca viitor
adult;
2.
normativa- i se transmit copilului principalele norme si reguli sociale;
3.
creativa- se formeaza capacitatea de gandire creatoare prin stimularea imaginatiei;
4.
psihologica- se dezvolta afectivitatea necesara relationarii cu parintii, cu viitorii
parteneri, cu proprii copii si alte persoane.
Socializarea din cadrul familiei este esentiala pentru integrarea sociala a copiilor. Ea este
convergenta cu normele si valorile promovate la nivel societal.
Relatii in familie
Relatiile din cadrul familiei pot fi reduse la cateva categorii;
relatii dintre soti- reglementate prin casatorie sau consens;
relatii dintre parinti si copii;
relatii dintre descendenti( copiii cuplului);
relatii de rudenie dintre membrii cuplului familial si alte persoane.
Familia este un complex de roluri si statusuri sociale. Partenerii aceluiasi cuplu familial se
raporteaza unul la celalalt prin rolul si statusul de sot, sotie si fata de copiii lor isi exercita
rolul de parinti.
In societatea contemporana, doar casatoria civila are implicatii de ordin juridic. De cele mai
multe ori, nici casatoria religioasa nu se mai poate oficia daca nu este precedata de cea
12

civila. La baza casatoriei sta liberul consimtamant si egalitatea in drepturi a sotilor. Pe


langa motivatiile afective, in casatorie mai intervin si alte tipuri de motivatii: economice,
clasiale, culturale, etc. casatoria poate fi homogama, adica are loc intre indivizii cu trasaturi
similare din punct de vedere economic, statusuri sociale similare sau identice. Homogamia
s-a diminuat in a doua jumatate a secolului al XX-lea cand locul i-a fost luat de exogamie
( casatorii ce au loc intre persoane cu statusuri sociale diferite). Cu toate acestea,
homogamia ramane inca definitorie pentru majoritatea cuplurilor.
Tipuri de structuri familiale
Caracterizarea structurilor familiale poate fi facuta in raport cu doua criterii:
1.
cantitativ- numarul si reteaua de statusuri si de roluri familiale;
2.
calitativ- diviziunea rolurilor in cadrul familiei si modul de exercitare a autoritatii.
Din punct de vedere numeric exista familii extinse ce reunesc mai multe nuclee familiale si
implicit mai multe generatii si familii nucleare formate din soti si copiii acestora.
Din punct de vedere al numarului descendentilor( copiilor), familiile difera de la o societate
la alta si de la o clasa sociala la alta.
Din punct de vedere al rolurilor, exista familii complete formate din sot, sotie si copii dar
sifamilii monoparentale( incomplete) rezultate in urma descompletarii( divort, deces), sau a
inexistentei din punct de vedere juridic al unui parinte.
Din punct de vedere al numarului generatiilor prezente in familie, exista familii cu o
generatie( asa numitele familii sau cupluri sterile formate in exclusivitate numai din cei doi
soti), familii cu 2 generatii, cu 3 sau cu 4 generatii.
Structura statusurilor si a rolurilor dintr-o familie cuprinde urmatoarele situatii: sot, sotie,
tata, mama, frate, sora, bunic, bunica.
Exercitarea rolurilor din familie este rezultatul unui proces de invatare sociala. Copiii vor
exercita la randul lor rolul de sot, sotie, mama, tata invatate de la parinti sau datorita altor
factori externi( institutii, presa, tv).
Structura grupurilor familiale poate fi perceputa si din perspectiva raporturilor de
autoritate. ( dreptul unei persoane de a influenta alte persoane pe baza statusurilor pe care
le detine).
a).- familii cu structura autoritara- barbatul are autoritate deplina asupra membrilor din
familie si mediaza legatura acesteia cu comunitatea);
b).- familie cu structura egalitara- cei doi parteneri au drepturi si autoritate egala.
Disfunctiile din cadrul familiei
Aceste disfunctii devin evidente in conditii de divort, abandon familial, violenta domestica
sau delincventa juvenila.
Principalele surse de tensiuni si conflicte din cadrul familiei provin din:
gelozie ( irationala)- aceasta poate duce la pierderea increderii in partener si la
distrugerea comunicarii);
banii- sunt, de obicei, un mijloc de dominare familiala;
diferentele cu privire la modul de crestere a copiilor;
insatisfactia sexuala- duce la inselarea partenerului sau a partenerei;
diviziunea rolurilor;
13

rolul legaturilor de rudenie;


alcoolul;
violenta.
Incepand cu anii `70 ai secolului XX, modelele alternative de comuniune familiala s-au
extins, aparand:
celibatul- atunci cand doua persoane nu stau impreuna dar intre ele poate exista o
relatie, de cele mai multe ori, sexuala;
coabitarea consensuala( concubinaj)- in cadrul acestei forme de comuniune nu
exista relatii juridice intre parteneri dar cu toate acestea pot forma un cuplu de tipul familiei
nucleare; in unele cazuri poate fi o forma de coabitare premaritala, iar in altele, un mod de
viata pe termen lung sau definitiv.
Familia este, in toate societatile cunoscute, principalul agent de transmitere culturala.
Sociologie medicala.
1. Introducere in sociologia medicala
Sociologia medicala este o disciplina relativ recenta nascuta din necesitatile sociale
impuse de sec XX. Aparuta initial doar ca preocupare in cadrul sociologiei generale,
sociologia medicala a devenit ulterior o disciplina de sine statatoare datorita faptului ca ea
putea raspunde la numeroase probleme de natura medicala.
In opinia lul Jean Claude Guynot, sociologia medicala are 3 obiective principale:
obiectivul medical- sociologia este o disciplina anexa care completeaza cunostintele
medicilor in medicina; sociologia sprijina medicina in detectarea mecanismelor sociale
responsabile de mentinerea sanatatii;
obiectivul economic- sociologia medicala isi propune realizarea unor cercetari pentru
deternminarea costurilor ingrijirilor medicale, consumul de medicamente si cheltuielile
pentru sanatate;
obiectivul sociologic- prin analiza problemelor de sanatate este vizata cunoasterea
societatii.
Sociologia medicala este o sociologie de ramura care studiaza sanatatea si boala ca
experiente umane, institutiile sociale din domeniul medical, natura profesiei medicale si
relatiile medic-pacient.
Pentru a avea o conceptie cat mai clara despre rolul si scopul sociologiei medicale, este
necesar a trasa cateva diferente de concepte si ramuri inrudite ale acestei discipline.
1.
Medicina sociala( igiena sociala)-ramura a stiintei medicale care are ca obiect de
studio optimizarea actiunilor cu character profilactic de masa, evaluarea necesitatilor de
ocrotire a sanatatii, determinarea unor masuri de imbunatatire a retelei medicale ; se
ocupa de analiza statistica a morbiditatii.
2.
Sociologia in medicina- Robert Strauss este cel care impune distinctia intre sociologia
medicala si sociologia in medicina; se ocupa cu structura organizatorica, relatiile dintre
roluri, sistemul de valori al profesiei medicale; presupune intergrarea conceptelor si
tehnicilor sociologice si aplicarea lor in medicina; utilizeaza sociologii ca si colaboratori ao
medicinei in problemele medicale.
3.
Sociologia sanatatii si a bolii- studiaza aspectele socio-economice ale sanatatii, boala
ca problema sociala, initirea de politici sociale in domeniul sanatatii.

14

Printre fondatorii sociologiei medicale se numara Emile Durkheim si Talcott


Parsons. Emile Durkheim prin lucrarea Sinuciderea, analizeaza o problema cu conotatii
medicale din perspectiva sociala. El pune fenomenul sinuciderii in relatie cu integrarea si
coeziunea sociala. Talcott Parsons califica boala ca si comportament deviant, iar sanatatea
ca un comportament normal.
Cauzele sociale ale dezvoltarii sociologiei medicale ca stiinta au fost:
recunoasterea importantei factorilor sociali in etiologia bolilor cum ar fi:calitatea
relatiilor individului, calitatea mediului de viata;
aparitia spitalului modern- spitalul devine o institutie complexa si puternica, cu
mijloace eficace de diagnostic si tratament si in acelasi timp un centru de inovatie;
medicalizarea societatii- tipurile de patologii cu care se confrunta oamenii au devenit
tot mai numeroase si mai variate prin introducerea unor manifestari ce se afla la limita
dintre sanatate si boala;
stressul, oboseala si starile psihice cu tenta depresiva si alte manifestari au ajuns sa
fie considerate si tratate ca boli;
modelul medical este aplicat si la probleme cum ar fi: drogurile, homosexualitatea,
devianta, alcoolismul, tabagismul si multe altele;
implementarea unor noi servicii medicale si cresterea numarului de medici,
elaborarea unor legi privind protectia populatiei, precum si analizarea unor probleme cu
conotatii juridice si etice cum ari fi: transplantul de organe, clonarea, fecundarea in vitro,
etc.;
trecerea de la medicina practicata in mod privat la cea practicata in echipe si
institutionalizata;
schimbarea profilului demografic al populatiei; cresterea procentului de varstnici,
prelungirea duratei de viata;
schimbarea modului de finantare in medicina;
schimbarea rolului traditional al medicilor prin specializarea lor tot mai mare.
Influenta socialului asupra sanatatii
Socialul influenteaza sanatatea prin mai multe modalitati:
1.
calitatea igienei publice-calitatea apei potabile, a aerului, canalizarea;
2.
stilul de viata-aspectele legate de dieta, modul de alimentatie este supus modei si
poate fi modificat prin educatie;
3.
planingul familial- familiile in care se practica contraceptia au un numar mai scazut
de membri, ceea ce presupune o mai buna ingrijire a copiilor si o stare de sanatatea mai
buna a femeilor;
4.
conditiile de locuire- spatial existent, iluminarea, aerisirea, igiena locuintei;
5.
conditiile de munca si statutul ocupational- programul de lucru, stress-ul
occupational, posibilitatea unor accidente la locul de munca.
2.
Aspecte sociale ale sanatatii si bolii
Conceptiile despre sanatate si boala au variat foarte mult de-a lungul timpului in
functie de mentalitatea epocilor. Reprezentarile despre boala si sanatate precum si modul
de raportare la acestea au fost influentate de conceptii religioase, de gradul de dezvoltare a
stiintelor, de superstitii sau prejudecati, dar si de fenomenele sociale de amploare ce au
adus schimbari majore in modul de intelegere al lumii.
Exista 4 mari stadii de dezvoltare a medicinei si prin ea, a conceptiilor despre sanatate si
boala. Primul stadiu este cel al medicinei prestiintifice ce cuprinde:
15

1.
medicina primitiva- desi se considera ca bazele actului medical au fost puse cu 2500
de ani in urma de catre Hippocrate, preocupari pentru integritatea corpului au existat
intotdeauna; incercarea omului de a intelege si de a se lupa cu boala se concretizeaza
inreactia magica; magia, religia si medicina se impleteau in cadrul acestui stadium; boala
era declansata mai ales de moralitatea indoielnica a indivizilor unui popor-se considera ca
incalcarea tabuurilor si a normelor sociale era cauza principala pentru declansarea bolilor si
a starilor de infirmitate.; tratamentul aplicat era unul magic cu functie cathartica si de
vindecare;
boala era extreme de integrate in contextul social iar rolul medicului era jucat de
saman sau de vraci; cea mai mare parte a vindecarilor se bazau pe efectul placebo datorita
faptului ca tratamentul lua forma unui adevarat spectacol; vraciul era ales din randul celor
cu dizabilitati fizice sau psihice deoarece se considera ca el este un intermediar intre zeu si
om.
2.
medicina antica- si ea acorda un rol important factorilor sociali in declansarea unei
boli; acum castiga teren ideea de natural; se dadea o mare importanta dietei, stilului de
viata si culturii fizice; medical avea rolul nu numai de a vindeca boala ci si de a cerceta
conditiile in care a aparut aceasta; medicina antica aduce reactia confesionala ce
presupune caldura umana, sprijinul moral acordat pacientului, incurajarea; Paracelsus
spunea ca iubirea este unul dintre cele 4 fundamente ale medicinei; sanatatea este data de
echilibrul fiziologic( distribuirea echilibrata a celor 4 umori din organism: sange, flegma, bila
galbena si bila neagra);
3.
medicina Evului Mediu- conceptia Evului Mediu cu privire la boala este aceea ca ea
este o pedepasa data de Dumnezeu pentru pacatele omului; tratamentul se rezuma la acte
de purificare( spovedanie, flagelare, post); epoca Evului Mediu se caracterizeaza prin
obscurantism si de aceea nici nu se incerca a cauta cauzele care produc bolile umane;
Biserica interzicea cu desavarsire cercetarea medicala, astfel ca progresul medical
stagneaza; precaritatea masurilor de igiena si prevenire a bolilor au condos la explicarea
marilor epidemii din epoca ce au decimat populatia Europei de nenumarate ori; spitalul ia
forma azilului(lazaretului), acesta fiind mai degraba o institutie de izolare a bolnavilor decat
de tratare a lor; apare reactia religioasa cu privire la boala; boala era considerata a fi
rezultatul posesiunii corpului uman de un spirit malefic si in consecinta tratamentul
presupunea exorcizarea.
Cel de-al 2-lea stadiu al medicinei este concretizat in aparitia medicinei stiintifice. Se
realizeaza un progres urias prin abordarea rationala, pozitiva si stiintifica a bolii.Acum se
produce reactia stiintifica a bolii ce nu mai este o pedeapsa a zeilor, ci un fenomen care
poate fi inteles si explicat pe cale stiintifica.
1.
Sanatatea poate fi definita prin prisma a 3 dimensiuni: biologica, psihologica si
sociala. Din punct de vedere biologic, sanatatea reprezinta o anumita stare de functionare a
celuleor, tesuturilor, organelor, care realizeza continuitatea bilogica si armonia organelor in
raport cu mediul. Din punct de vedere psihologic, sanatatea este o stare in care individual
se simte in perfecta armonie cu mediul; capacitatea organismului de a realiza diferite
activitati in scopul adaptarii la mediu. Din punct de vedere social, sanatatea este acea stare
a organismului in care capacitatile individuale sunt optime pentru ca persoana sa-si
indeplineasca adecvat rolurile sociale.
Definitia oficiala a O.M.S. ( Organizatia Mondiala a Sanatatii) considera sanatatea
ca fiind starea de completa bunastare fizica, mentala si sociala, care nu se reduce doar la
absenta bolii sau a infirmitatii; atat boala cat si sanatatea au dimensiuni ce nu tin doar de
biologic.
16

Aceasta definitie pleaca de la conceptia holista a sanatatii care se referea la recunoasterea


interrelationarii intre factorii fizici, psihologici si spirituali sau de mediu care contribuie la
calitatea vietii unei persoane. Sanatatea nu este doar o stare ci si un mod de viata, prin
care fiecare aspect al fiintei se interrelatioaneaza armonios.
2. Boala este definita si inteleasa tot dintr-o tripla perspectiva: biologica, psihologica si
sociala.
Dupa studiile lui Malinowski, boala este o experienta emotionala si existentiala de o
asemenea magnitudine incat omul gaseste dificil sa gandeasca despre boala lui in termeni
care sa nu implice aspecte metafizice si morale, chiar daca societatea nu-l incurajeaza in
aceasta directie.

Boala si societatea

Efectele produse de boala intr-o societate anume depinde de tipul societatii respective. De
exemplu, in societatea primitiva, boala insemna pedeapsa dar si mantuire si ea producea
coeziunea membrilor comunitatii si facilita exercitarea controlului social.
La greci, omul ideal era o fiinta armonioasa, echilibrata, doar boala il putea transforma intro fiinta imperfecta asupra careia s-a abataut un blestem.
Crestinatatea va aduce o mare schimbare in ceea ce priveste atitudinea oamenilor cu
privire la boala. Boala era, prin excelenta, o pedeapsa pentru viata dezordonata.
a)
Raportul boala-economie este evidentiat, in primul rand, prin aparitia bolilor
profesionale. Prima atestare a acestor boli are loc inca din antichitate, iar prima lucrare ce
trateaza in mod sistematic aceste boli, apare in jurul anului 1700, o data cu industrializarea.
Multe ocupatii de care societatea are nevoie sunt daunatoare sanatatii chiar si in cele mai
bune conditii de igiena la locul de munca. Incidenta bolii este mult influentata de factorii
economici: conditii de locuire, calitatea hranei, accesul la serviciile medicale. Boala si
saracia formeaza un cerc vicios care se adanceste progresiv.
b)
Raportul boala-stiinta-dezvoltarea stiintei medicale s-a produs intr-un ritm lent pentru
ca a depins de dezvoltarea celorlalte stiinte. Progresele medicale au la baza descoperirile
din domeniul anataomiei. Primele descoperiri in domeniul anatomiei umane au avut loc in
renastere, pana atunci fiind prohibita autopsierea corpurilor umane.
c)
Raportul boala-religie- oamenii primitivi percepeau mediul inconjurator ca fiind
guvernat de forte misterioase. Pentru a supravietui ei trebuiaiu sa se supuna unor serii de
rituri si regului sociale. Boala putea fi explicate prin magie. In medicina babiloniana se
considera ca bolile sunt provocate de zei, iar sarcina medicului-preot era de a interpreta
intentiile zeului.

Boala si cultura

Boala este interpretata diferit in culture diferite. Desi boala, modificarea patologica propriuzisa este universala, exista totusi o multitudine de boli ce apar doar in anumite culture.
Aceste boli sunt denumite tulburari etnice, specifice unei etnii, cum ar fi amocul, o
boala psihica din Malayezia, ce se manifesta printr-o furie puternica ce degenereaza in
crima, sau tarantismul, o criza asemanatoare cu isteria, care apare pe un fond muzical si
in anumite conditii la femeile din sudul Italiei si din Sicilia.

17

Diferentele culturale in modelarea sanatatii si a bolii nui se remarca doar la nivel de culturi
ci si in cadrul aceleasi culturi. Au fost avansate 3 ipoteze cu in explicarea modului in care
statusurile prescrise sau dobandite influenteaza starea de sanatate:
1.
segmentele sociale mai supuse stress-ului se remarca printr-o sanatate mai precara a
membrilor;
2.
starea de sanatate este cea care determina apartenenta la anumite grupuri sociale si
nu invers;
3.
mobilitatea sociala este stresanta si solicitanta in sine si din acest motiv ii supune pe
cei mobile la riscuri mai mari de boala.

Boala si civilizatia

Cauzalitatea oricarei forme de patologie umana se stabileste in functie de 2 factori: zestrea


genetica a individului ce poate induce boala si mediul fizic si social in care traieste.
Relatia dintre boala si civilizatie este una extreme de complexa. Orice element ce intervine
in viata individului influenteaza predispozitia sa la boala si atitudinea sa vis-a vis de
aceasta.
Konrad Lorenz in eseul Cele 8 pacate capitale ale omenirii civilizate considera ca
cele o mari dezavantaje aduse omenirii sunt:
1.
suprapopularea planetei;
2.
pustiirea spatiului vital;
3.
competitia interumana;
4.
moartea simturilor;
5.
decaderea genetica;
6.
sfaramarea traditiei;
7.
fenomenul de indoctrinare;
8.
inventarea armelor nucleare.

Semnificatii simbolice ale bolii

Boala are pentru fiecare dintre noi o anumikta semnificatie care priveste cauza, evolutia
sau deznodamantul ei.
Capitalismul era asemanat cu tuberculoza. Homo economicus al sec XIX are
comportamente ce tin de consumul excesiv si lipsa de vitalitate. Capitalismul avansat al sec
XX va imprumuta metafora cancerului cu referire la expansiunea doctrinei. Metafora
cancerului devine deosebit de fertile in idea orasului ca spatiu al decadentei, al prabusirii.
Kant spunea despre pasiuni ca sunt asemenea cancerului, adica incurabile.
Schopenhauer considera boala ca fiind un produs al vointei.
Machiavelli in Principele face o comparative intre arta guvernarii si arta
terapeutica, elemental comun celor doua fiind preventia.
Sifilisul a fost asociat intotdeauna cu viciul iar sanatatea este incununarea virtutilor.
Sub aspect social, boala are drept consecinte pierderea rolurilor obisnuite, a unor gratificatii
si a unor moduri de comportament adaptive. Consecintele starii de boala depasesc
disfunctiile biologice si psihologice, afectand intreaga viata sociala a persoanei. Ca situatie
18

de impas existential ( Iamandescu, 1977), boala antreneaza o serie de servituti si


restrictii, modificand modul de viata al individului.
Boala si devianta. Teoriile lui David Mechanic si Talcott Parsons
Devianta este un tip de comportament orientate contra ordinii stabilite si inacceptabil
intr-o comunintate sau cultura; un comportament care se opune celui conventional; orice
batare de la regulile de convietuire si imperativele de ordine ale unei forme de viata
colectiva.
Boala a fost considerate ca o deviere a organismului de la starea normala, dar si o
deviere de la normele culturale stabilite cu privire la notiunea de sanatate.
Termenul de deviere a fost folosit de David Mechanic cu referire la bolile fizice si psihice.
El considera ca toate persoanele cu comportament deviant sunt bolnave. Treptat, acest
termen a fost inlocuit cu cel de delincventa. Mechanic a subliniat faptul ca intreaga
conduita a bolnavului trebuie privita ca fiind determinata de reteaua sociala in care este
angajat individul decat rolurile sociale ale acestuia. A diferentiat notiunea de suferinta ca
fenomen subiectiv de cel de boala ca fenomen obiectiv din punct de vedere biologic.
Suferinta are o dimensiune individuala si una sociala. Dimensiunea individuala se refera la
faptul ca fiecare om inceraca sa aprecieze pentru sine sensul si semnificatia simptomelor
pe care le percepe. Dimensiunea sociala subliniaza idea ca suferinta devine boala si are
implicatii si asupra grupurilor din care face parte bolnavul; boala este validate sau
legitimate social prin scutirea individului de la responsabilitatule sale normale.
Asumarea rolului de bolnav sau pacient are loc printr-un proces de evaluare
sinegociere intre individ si grupul din care face si gradul de intelegere a evolutiei bolii;
parte, constand din urmatoarele etape:
vizibilitatea si recunoasterea simptomelor;
gravitatea simptomelor;
efectul lor asupra activitatilor familiale, profesionale;
frecventa aparitiei, recurentei si persistenta simptomelor;
nivelul de informare, cunoastere
interpretarile alternative care pot fi atribuite simptomelor;
manifestarea unor tendinte specifice ale bolnavului;
disponibilitatea resurselor de tratament.
Nu toate persoanele percep suferinta ca boala si nu toti isi asuma rolul de bolnav chiar daca
resimt anumite simptome.
Talcott Parsons- Boala ca devianta
Parsons defineste boala ca fiind o conduita devianta si sanatatea o conduita conformista.
Conceptia lui despre boala esre, de fapt, o reluare a teoriei organiciste conform careia
sistemul social functioneaza in mod analog cu organismul uman, fiecare dintre functiile sale
asigurand mentinerea si adaptarea intregului.
Sanatatea este o necessitate functionala a sistemului social si orice societate manifesta un
interes primordial pentru mentinerea acesteia. Capacitatile functionale ale indivizilor sunt
appreciate in functie de standarde sau repere normative. Incapacitatea de a corespunde cu
aceste standarde este tradusa prin boala. Boala, conchide Parsons, este singura forma
19

dedevianta legitima, acceptata de societate; boala nu poate fi controlata de om, acesta


fiind scutit de responsabilitatile cotidiene.
Imbolnavirea intre devianta si stigmat
Un numar de afectiuni sunt considerate de catre marea populatie ca fiind stigmate
sociale( surzii, tuberculosii, cei infectati cu BTS, SIDA). In SUA, homosexualii au fost
stigmatizati din cauza numeroaselor cazuri de SIDA din randul acestora.
Stigmat orice atribut sau semn fizic, social, care devalorizeaza identitatea unui actor
social pana acolo incat el nu mai poate beneficia de intreaga acceptare a societatii.
Termenul de stigmat este folosit cu referire la orice conditie, atribut sau particularitate care
marcheaza un individ ca inaaceptabil, inferior cultural sau exclus.
O consecinta negativa a etichetarii este aceea ca statutul deviant al unei persoane
devine statut dominant.
Exista 2 tipuri de devianta:
devianta primara modul in care apare comportamentul deviant;
devianta secundara- modul in care oamenilor li s-a atribuit un statut deviant si
consecintele negative ale acestor atribuiri.
1.
4.
Rolurile sociale in relatia terapeutica
A). Statusul social al medicului
Medicul fiind elemental cheie in cadrul sistemului sanitary, are un status deosebit si in
cultura extramedicala fiind considerat prototipul profesionistului prin excelenta.
Medicii se diferentiaza de alti profesionisti prin faptul ca doar lor le este recunoscut
monopolul propriei activitati( ei dewtermina continuturile studiilor medicale, formuleaza
regulile codului deontologic si depind de propriile organizatii- Ordinul Medicilor). Controlul
care se exercita asupra lor este un autocontrol.
Statusul medicului este asociat cu valori precum:putere, cunoastere, devotement, eroism,
putere de sacrificiu.
-

Medicina curativa s-a impartit in 2 tabere:


cea a omnipracticienilor- medicii de familie, medicii generalisti;
specialistilor.

Rolul social al medicului


Parsons defineste rolul social al medicului prin 5 elemente:
- competenta tehnica- asimilarea si consolidarea cunostintelor se realizeaza si dupa
terminarea facultatii; competenta este aprobata prin examene si concursuri;
universalism- medical nu poate refuza bolnavul dupa criterii arbitrare(pozitie sociala,
sex, rasa, religie, etnie);
specificitatea functionala- medical este specialist intr-un domeniu bine precizat;dreptul
medicului asupra unei persoane nu trebuie sa depaseasca limitele domeniului medical;
neutralitatea afectiva- medical nu judeca si nu condamna pacientul pentru actele
sale ( daca nu au legatura cu tratamentul prescris), nu-si pedepseste bolnavul si nu admite
20

sa devina intim cu acesta; neutralitatea ii asigura medicului obiectivitatea in raport cu


pacientul;
orientarea spre colectivitate- inainte de toate, medicul este preocupat de bunastarea
pacientului; ideologia medicului pune accent pe devotament fata de colectivitate,
considerand ca in medicina profitul este cel mai putin cautat.
B). Rolul social al bolnavului
Rolul de bolnav ( cu caracter temporar sau permanent) este definit de Parsons prin 4
trasaturi:
1.
degrevarea de sarcini si responsabilitati;
2.
bolnavul nu se poate insanatosi printr-un act de vointa proprie, de aceea el nu este
facut responsabil pentru incapacitatea sa;
3.
boala trebuie considerata ca indezirabila si bolnavul trebuise sa doreasca
insanatosirea sa;
4.
bolnavul are obligatia sa coopereze cu cei care raspund de sanatatea sa.
Numai prin respectarea acestor obligatii, caracterul de devianta al bolii este anulat, iar
starea bolnavului este una legitima.
Tipul de rol al bolnavului depinde de mai multi factori:
afelul bolii;
bgravitatea bolii;
ccronicizarea bolii;
dgenul de tratament:ambulator, stationar, spitalicesc.
Medicul trebuie sa pastreze un echilibru intre a ajuta bolnavul si a-l refuza. Il ajuta pe
bolnav in relatia terapeutica pentru a-si depasi starea de dependenta cauzata de boala si il
refuza atunci cand se urmaresc tragerea de foloase de pe seama unei boli imaginare.
Relatia medic-pacient
Parsons a definit aceasta relatie ca fiind o relatie intre roluri caracterizata prin asimetrie
siconsensualitate.
Este o relatie asimetrica deoarece medical are o pozitie de superioritate fata de bolnav prin
puterea sa de a-l vindeca; si consensuala deoarece bolnavul recunoaste puterea medicului
dar il si ajuta in actul sau terapeutic relatie de reciprocitate.
Medicul are urmatoarele drepturi:
- dreptul garantat de a examina fizic pacientii si de a intra in zonele mai intime ale vietii
bolnavului;
- i se garanteaza o autonomie in practica profesionala;
- are dreptul sa ocupe o pozitie de autoritate in fata pacientului.
Obligatiile ce-i revin medicului constau in:

folosirea cunostintelor profesionale in solutionarea bolii;

sa actioneze in folosul pacientului si a comunitatii mai mult decat pentru propriul


interes;

sa fie obiectiv si detasat emotional;

sa se conformeze dupa normele practicii medicale profesionale.


21

Natura relatiilor dintre medic si pacient are o influenta deosebita atat in stabilirea
diagnosticului cat si in actul terapeutic.
Tipuri de relatii medic-pacient
In analiza relatiilor medic-pacient, ca relatie sociala, s-au impus 2 puncte de vedere:
1.- primul este cel al lui Parsons care considera aceasta relatie ca fiind una
decomplementaritate, de intelegere reciproca intre 2 actori sociali;
2.- cel de-al doilea punct de vedere este cel al lui E. Friedson(1970)- relatie potential
conflictuala.
1. Relatia de complementaritate-Parsons
Atat medicul cat si pacientul isi joaca propriul rol social reprezentand fiecare modele sau
tipuri ideale de comportament social. Medicul isi foloseste cunostintele sale pentru a-l ingrji
pe bolnav, iar pacientul cere ajutorul medicului si coopereaza cu acesta.
Doi medici psihiatri americani, T. Szasz si M. Hollender(1956) au reevaluat cateva aspecte
ale modului parsonian, ideea reciprocitatii relatiei medic-pacient, considerand ca nu exista
un singur model de relatie terapeutica. Ei au identificat 3 tipuri de relatii medic-pacient:
1.- activitate-pasivitate- medicul este activ iar bolnavul pasiv;
2.- conducere-cooperare- medicul aplica tratamentul bolnavului iar bolnavul este capabil de
a-si exercita propria judecata in urmarea acelui tratament;
3.- participare reciproca ( cooperare mutuala)- bolnavul intalneste ocazional mediculpacientii sunt bolnavi cronici dar pot fi inca activi din punct de vedere social; in acest caz
medicul ii ajuta sa-si mentina tratamentul.
Tipul de relatie depinde de conditia pacientului, de terapia pe care medicul o executa, ea
putand sa se schimbe in functie de stadiile diferite ale tratamentului.
Pe langa cele 3 relatii mai sus amintite mai exista si o a 4 , pacientul conduce si medicul
coopereaza atunci cand pacientul solicita o trimitere sau o reteta.
2. Relatia potential-conflictuala- Friedson
Acest conflict isi are sursa in interesele si perspectivele diferite pe care le au pacinetul si
medicul. Medicul percepe bolnavuyl si nevoile sale conform categoriei cunoastintelor sale
specializate iar bolnavul percepe boala sa in functie de exigentele vietii cotidiene. Exista
deci o diferenta intre perspectivele culturii profesionale a medicului si a culturii profane
a pacientului. O alta sursa de conflict o poate constitui si interesele si prioritatile diferite ale
medicului si pacientului; diferentele cu privire la evaluarea gravitatii bolii, asteptarile
contradictorii cu privire la comportamentul bolnavului.
Obstacolele in relatia medic-pacient pot fi constituite prin:
lipsa accesului la serviciile medicale de specialitate in cadrul unor bolnavi
nedeplasabili sau din mediul rural;
problema economica- ingrijirea medicala de specialitate, mai ales cea din sistemul
privat, implica costuri mari si tot mai multe servicii medicale dunt contra cost;
in cazul serviciilor medicale private exista presiunea eficientei actului medical;
sistemul de salarizare nesatisfacator al profesiei medicale in Romania.
Strategii de control-comunicare in relatia medic-pacient
Comunicarea este procesul transmiterii , receptionarii, stocarii, prelucrarii si utilizarii
informatiilor.
22

Orice act elementar de comunicare presupune existenta unui:


emitator;
mesaj;
canal de transmitere a mesajului;
receptor.
Comunicarea este considerata a fi principala punte de legatura intre oameni, un mijloc prin
care o persoana transmite un mesaj unei alte persoane si asteapta raspuns din partea
acesteia.
O serie de oameni de stiinta, printre care si psihiatrii Paul Watzlawich si D.Jackson, si-au
inscris cercetarile in problemele de socializare punand un mare accent pe dimensiunea
comunicarii ca relatie interumana. Acestia au emis o serie de axiome ce caracterizeaza
comunicarea interumana:
1.
Comunicarea este inevitabila- nu doar componenta verbala este importanta ci si
intregul complex al miscarii corporale voluntare sau involuntare, al gesturilor, privirii,
tacerii, spatiului individual, vestimentatiei, toate au o bogata valoare comunicativa.
2.
Comunicarea se desfasoara la doua niveluri: informational si relational, cel de-al
doilea oferind indicatii de interpretare a continutului celui dintai.
3.
Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi tratat in termeni de cauza-efect
sau stimul-raspuns;
4.
Comunicarea imbraca fie o forma digitala, fie o forma analogica- acest lucru se refera
la faptul ca noi putem transmite un mesaj printr-o modalitate pur lingvistica fara a implica
sentimentele in redarea acestuia, iar acest mod de transmitere este numit mod digital de
genul spun totul sau nimic, pe cand modalitatea paralingvistica de transmitere a unui
mesaj ( intonatie, ritm, timbru) tine cont de impactul din spatele mesajului asupra
receptorului, comunicarea paralingvistica este numita drept comunicare analogica.
5.
Comunicarea este ireversibila- odata emis, mesajul produce efecte
6.
Comunicarea presupune raporturi de forta si ea implica tranzactii simetrice sau
complementare- pe intreg procesul comunicarii se mentin rolurile participantilor care nu pot
fi schimbate ca si status, rolurile raman fixe si inegale iar intre acestea se interpun
interactiunile de tip tranzactional ( ex. relatia medic-pacient la consultatie, profesor-elev la
cursuri) dar mai pot exista si interactiuni personale ce nu presupun disparitia rolurilor ci o
fluidizare a lor ( ex. relatia dintre prieteni, soti, etc.)
7.
Comunicarea presupune procese de ajustare si acordare- aceste procese intervin in
comunicare datorita polisemiei termenilor folositi de vorbitori, de diferentele de experienta
dintre vorbitori ( ex. conflictul dintre generatii).
Tipuri de comunicare
Exista doua tipuri de baza ale comunicarii interumane: verbala si non-verbala. Comunicarea
verbala se refera la tot ceea ce este scris sau spus. Comunicarea scrisa implica formulari
clare si logice, pe cand comunicarea orala este insotita si de factorii paralingvistici
( intonatie, ritm, timbru).
Comunicarea non-verbala este cea care transmite cele mai multe informatii despre
actorii din cadrul comunicarii. Acest tip de comunicare completeaza comunicarea verbala si
creeaza adevarate limbaje ce traduc starea de spirit a vorbitorilor.

Principalii indici non-verbali sunt:


expresia fetei;
gesturile- miscarea mainilor, a corpului;
orientarea corpului catre interlocutor;
23


pozitia corpului- modul in care stam, in picioare sau asezati;

proximitatea- distanta la care stam fata de interlocutor;

contactul vizual;

contactul corporal;

miscari ale corpului;

aspectul exterior- vestimentatie sau infatisare fizica;

aspectele non-verbale ale vorbirii- variatii ale tonului;

aspecte non-verbale ale scrisului- scrisul de mana , acuratetea si aspectul vizual


general.
Comunicarea este procesul cheie in medicina intrucat ea furnizeaza, in buna parte, datele
necesare stabilirii diagnosticului. Pentru multe boli cronice, ea este singurul suport al bolii si
unica forma de tratament.
Majoritatea studiilor privind punctul de vedere al pacientilor cu privire la ingrijirea medicala
releva concluzia comuna conform careia cei mai multi sunt nesatisfacuti de cantitatea si
calitatea informatiei primite in cursul ingrijirii.
Cauzele insuficientei comunicarii medic-pacient constau in:
1.
atitudinea profesionala- unii medici se retin in a furniza informatii clare si precise
bolnavilor in legatura cu boala lor pe motivul de a
nu-i nelinisti iar alti medici considera
comunicarea informatiilor cu privire la boala lor drept una dintre sarcinile esentiale ale
actului medical pe langa terapia propriu zisa;
2.
stilurile de interviu- unii medici pun intrebari strict legate de simptomele unui bolnav,
iar altii sondeaza si problemele persoanale, colaterale aparitiei bolii;
3.
problema incertitudinii- in cazul bolilor cronice, etiologia lor nu este suficient
cunoscuta si de aceea medicii au rezerve in a informa bolnavii cu privire la evolutia bolii lor;
4.
neincrederea pacientului- exista bariere in relatiile terapeutice din cauza diferentelor
de clasa si de statut, aceste diferente altereaza informatiile de la pacient catre medic;
5.

perspectivele diferite ale medicului si pacientului;

6.
dificultati in exprimare- medicul poate folosi un limbaj mult prea stiintific in redarea
informatiilor legate de boala pacientului, iar pacientul nu va intelege starea sa de fapt
datorita terminologiei medicale.
Strategiile de control in relatia medic-pacient pot fi grupate in 4 categorii:
1.
persuasiunea;
2.
negocierea;
3.
incertitudinea functionala;
4.
comportamentul non-verbal.
Persuasiunea se regaseste de partea ambelor parti: atat de paretea pacientului cat si de
partea medicului. Pacientul poate convinge medicul ca un anumit tratament este mult mai
eficient pentru problema sa de sanatate decat un altul iar medicul poate convinge pacientul
ca experienta sa in aplicarea tratamentului propus este una pozitiva si se bazeaza
eminamente pe cercetari stiintifice si experimetale de laborator cu un bun grad de
eficacitate pe subiecti umani.
Negocierea se refera la procesul prin care medicul si pacientul ajung la un compromis.
24

Incertitudinea functionala intervine doar atunci cand medicul, fiind sigur de evolutia
unei boli sau de rezultatul unei terapii, poate prelungi in mod deliberat incertitudinea
pacientului.
Comportamentul non-verbal se poate manifesta printr-o variata serie de gesturi
realizate atat de catre medic cat si de catre pacient.
Comportamentul profesional al asistentului medical in actul terapeutic
Acest comportament se caracterizeaza prin:
- asimilarea temeinica la cel mai inalt nivel a cunostintelor teoretice si a deprinderilor
practice;
- stapanirea metodelor si tehnicilor de investigare si de terapie;
- administrarea operativa si in cunostinta de cauza a tratamentului;
- crearea unui climat de munca adecvat;
- perfectionarea continua.
Se identific cateva principii i valori etice de care trebuie s in cont asistentul medical:
1.
autonomia;
2.
binefacerea (beneficiena);
3.
non-maleficiena;
4.
dreptatea;
5.
veracitatea;
6.
sinceritatea;
7. confidenialitatea.
Autonomia conform acestui principiu, individual trebuie s i se dea posibilitatea de a
hotr singur asupra propriilor aciuni
Beneficiena reprezint obligaia de a face bine i de a evita producerea de prejudicii altor
persoane. A aciona conform acestui principiu nseamn a-i ajuta pe pacieni s obin ceea
ce le este benefic i de a reduce riscurile.
Asistentele medicale sunt obligate s promoveze sntatea, s previn mbolnvirile, s
redea sntatea i s aline suferinele (I.C.N., 1973, Codul de Etic)
Aceste linii de conduit profesional se materializeaz n efecte benefice pentru persoana
ngrijit sntoas sau bolnav.
Non-maleficiena - prin tot ceea ce facem nu trebuie s facem ru persoanei ngrijite.
Dreptatea - asistentul medical trebuie s trateze cu aceeai responsabilitate i
profesionalism toi pacienii indiferent de vrst, condiie social, economic, criterii
religioase, etnie
Veracitatea - obligaia de a spune adevrul, de a nu mini pacientul. Relaia ntre asistentul
medical i pacient trebuie s se bazeze pe adevr.
Sinceritatea - este considerat o dovad de respect datorat persoanei ngrijite.
Asistentele medicale au obligaia s fie sincere i de bun credin, s spun adevrul
despre boal, despre tratament, fr ns s-i depeasc limitele de competen.
Confidenialitatea - asistenta medical este obligat s pstreze secretul profesional; toate
informaiile cu privire starea pacientului nu vor fi mprtite altei persoane din afara

25

echipei de ngrijire, dect cu consimmntul pacientului, facnd excepie cazurile


prevzute n mod expres de lege.
Rspundere i responsabilitate n asistenta medicala
Fara aceste doua atribute asistentul medical nu-i poate desfura activitatea.
Rspunderea profesional concept etic important care are la baz relaia asistent
medical-pacient n acordarea ngrijirilor. Asistenta medical are rspundere fa de pacient,
profesia sa i societate, pentru ce a fcut sau nu a fcut n activitatea de ngrijire.
Responsabilitatea profesional - este o autoangajare contient i voit ntr-o aciune. Fiind
contieni de fiecare atitudine i aciune, nelegem s justificm i s lum asupra noastr
toate consecinele. Asistentul medical are responsabiliti individuale, de grup precum i
specificului unde lucreaz. El i desfoar activitatea n cadrul echipei de ngrijire
bazndu-se pe relaii de parteneriat i solidaritate profesional, complementaritate.
Activitatea n echip presupune respectarea autonomiei profesiei ct i buna colaborare
pentru realizarea scopului propus ducnd astfel la satisfacia profesional.
Asistentii medicali au responsabilitatea de a propaga drepturile pacientului:

s-i asigure o ngrijire adecvat n orice condiie;

ngrijirea s fie echitabil, uman i fr discriminri privind, rasa, culoarea,


naionalitatea, resursele financiare ori convingeri etice;

s informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, n termeni pe care ei i


familia lor s-i neleag cu uurin, iar ei s-i dea consimmntul dup ce s-au informat
i au neles tot;

s-i informeze i s-i fac s participe la toate deciziile legate de sntatea lor;

s li se asigure confidenialitatea n timpul discuiilor, examinrii i tratamentului;

s le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetri sau


experimente, fr s recurg la aciuni primitive mpotriva lor;

pacienii au dreptul s fie educai i informai de ctre personalul care i ngrijete n


aa fel nct s fie capabili s-i asigure un nivel optim de stare de bine i s neleag care
le sunt nevoile de baz.

Legislativ asistenta medical are datoria de a :

promova ce e cel mai bine pentru pacient

se asigura c toate nevoile pacientului au fost rezolvate

proteja drepturile pacientului.

Standarde de ngrijire asistenta medical trebuie s respecte :

standardul de ngrijire profesional: evaluare, diagnostic, identificarea efectelor,


rezultatelor, planning;

standardul de practic profesional: ngrijiri de calitate, educaie, colaborare, etic,


utilizarea resurselor, cercetare, performan, evaluare.
Concluzii:
1. rezult 4 responsabiliti eseniale ale asistentului medical:
- promovarea pstrrii sntii;
- prevenirea mbolnvirilor;
- restaurarea sntii;
- inlturarea suferinei.
Acestea au o semnificaie de nezdruncinat, pe care se pot structura metode i programe
indiferent de definiii, strategii, opinii, metaliti i care stau la baza standerdelor peentru
un comportament etic.
26

2. in procesul de ngrijire se impune necondiionat parteneriatul cu pacientul, echipa de


ngrijire ( medic, as.med, medic, infirmier, etc)
3. persoanele ngrijite au nevoie de asisteni medicali, iar asistenii medicali au nevoie de
recunoaterea importanei activitii lor de ctre pacieni, medici, ct i de societate.

27