Sunteți pe pagina 1din 12

COMUNICAREA ÎN SITUAȚII DE CRIZĂ

CRIZA CĂRNII DE PORC CONTAMINATĂ CU DIOXINĂ

MASTERAND: DUMITRAȘCU ROXANA CRISTINA


PROFESOR: D.nul CĂLIN SINESCU
Comunicarea în situații de criză. Studiu de caz: criza cărnii de porc
contaminată cu dioxină

Domeniul comunicării în situații de criză este unul foarte important în cadrul societății
contemporane, deoarece se produc foarte multe evenimente care influențează atitudinile și
comportamentele oamenilor față de o anumită situație sau un produs. De cele mai multe ori, atunci
când apare o problemă (indiferent la ce nivel) gestionarea deficitară a comunicării atrage după sine
escaladarea situației într-o manieră negativă care nu face decât să determine reacții exagerate din
partea populației vizate sau implicate. Din acest motiv, modul în care se efectuează comunicarea în
situații de criză este esențial, iar pentru a proceda corect există diferite strategii, metode care
facilitează comunicarea cu părțile implicate. Pentru a aplica noțiunile teoretice pe care le voi prezenta
în această lucrare, dar și pentru a evidenția importanța unei comunicări eficiente în situații de criză, am
ales ca studiu de caz, criza cărnii de porc contaminată cu dioxină, care a izbucnit în Irlanda și, mai
apoi, s-a extins și în România.

NOȚIUNI TEORETICE: COMUNICARE, CRIZĂ ȘI COMUNICARE ÎN SITUAȚII


DE CRIZĂ
Termenul „a comunica” provine, din punct de vedere etimologic, de la verbul latin
„comunicare”1 care are sensul de a avea în comun, a face ceva în comun, a împărtăşi ceva. Într-un sens
foarte larg, comunicarea desemnează orice proces prin care o informaţie este transmisă de la un
element la altul.
În societatea contemporană, comunicarea a devenit o temă centrală de dezbatere, iar literatura
de specialitate cuprinde o mare diversitate de lucrări care analizează situaţiile, instrumentele, tehnicile
de comunicare în vederea creării unor condiţii optime pentru o comunicare autentică şi eficientă. În
accepţiunea sa generală, comunicarea reprezintă un mod de manifestare al gândurilor şi sentimentelor
cu ajutorul vorbirii, scrierii, gesturilor şi mimicii, în scopul de a te face înţeles2.
Este necesar să precizăm și ceea ce se înțelege prin conceptul de „criză”. Zilnic, în mass media
sunt prezentate dezastre naturale, accidente, conflicte sociale, politice sau economice, drame umane.
Multe dintre aceste evenimente sunt etichetate de jurnaliști, de actorii lor sau de public drept „situații
de criză”; totuși nu orice întâmplare de acest tip reprezintă o criză, ci doar acele evenimente care
1
Valentina MARINESCU, „Introducere în teoria comunicării”, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003, p. 7
2
Valentina MARINESCU, op. cit., p. 9
2
amenință în mod grav valorile și buna funcționare a unei organizații pot fi considerate crize în
adevăratul sens al cuvântului.
Utilizarea excesivă a termenului „criză” l-a determinat pe J.J. Burnett să afirme3: „În ciuda
faptului că specialiștii în relații publice se ocupă de crize de zece ani, există numeroase dovezi că
nivelul actual de înțelegere al acestui termen este unul simplist și incomplet.” Un alt specialist, J.A.
Robinson susținea că în cazul crizei avem de-a face cu un termen utilizat în mod frecvent, dar care se
află încă în căutarea unei semnificații științifice.
Cuvântul „criză” provine din grecescul „krisis”4, care avea multiple semnificații. În limbajul
politic și juridic, el însemna decizie sau discriminare. Ulterior, cuvântul a ajuns să desemneze o
analiză critică și o decizie, deci acțiunea de a evalua și judeca un fenomen. A doua familie semantică a
cuvântului este legată de utilizarea lui în medicină: criza desemna o exacerbare a unei afecțiuni sau
maladii, care era vizibilă printr-o schimbare bruscă a stării pacientului. În limbaj religios, se referea la
interpretarea semnelor divine din zborul păsărilor sau din cântecul acestora sau la alegerea unui animal
pentru a deveni victimă de sacrificiu.
În opinia lui Simon A. Booth5, cercetările consacrate crizei se pot grupa în trei categorii:
perspectiva psihologică (interesată de studierea cazurilor clinice), perspectiva economico-politică
(preocupată de identificarea caracteristicilor structurale ale crizelor și de definirea unor tehnici de
gestionare a acestora) și perspectiva sociologică (dominată de cercetările consacrate reacțiilor
colective în situații de dezastru).
Lucrările de specialitate atrag atenția asupra faptului că, deși în limbajul comun și în cel al
presei eticheta de „criză” este aplicată unei mari varietăți de situații, nu orice eveniment neplăcut este
o criză. Este important să stabilim elementele care individualizează o criză, care ne permit să afirmăm
că un eveniment este sau poate deveni o criză, deoarece în acest mod vom putea identifica strategiile
cele mai potrivite de comunicare de criză.
O primă confuzie care trebuie evitată este aceea dintre crize și probleme. D.W. Guth și C.
Marsh6 arată că problemele cu care se pot confrunta organizațiile sunt date de evenimente sau situații
banale, cel mai adesea predictibile; ele se încadrează în intervale scurte de timp, nu stârnesc atenția
publicului și nu solicită eforturi deosebite pentru a putea fi rezolvate. Spre exemplu, dacă la o
facultate, din diferite motive, rămân active doar două din cinci secretare, acest lucru reprezintă doar o
problemă.

3
Cristina COMAN, „Comunicarea de criză: tehnici și strategii”, Editura Polirom, Iași, 2009, p. 13
4
Tudorel NICULAE, „Comunicarea organizațională și managementul situațiilor de criză”, Editura Ministerului
Administrației și Internelor, București, 2006, pp. 128-129
5
Tudorel NICULAE, op. cit., p. 130
6
Tudorel NICULAE, op. cit., p. 132
3
În schimb, crizele sunt greu de anticipat, solicită pentru rezolvarea lor, resurse umane și
materiale importante, atrag imediat atenția publicului și pot afecta grav valorile fundamentale,
definitorii ale unei organizații.
La o analiză atentă a lucrărilor de specialitate constatăm că, sintetizând perspectivele propuse
de diferiți specialiști în relații publice, în orice criză sunt implicate mai multe elemente constante7:
1. caracterul de ruptură, greu predictabil al crizei
2. necesitatea schimbării: criza produce mai întâi un efect negativ (din perspectiva funcționării
uzuale a sistemului) și impune modificări care, pe termen lung, pot fi pozitive.
3. lipsa de informații sigure referitoare la cauzele și desfășurarea crizei
4. lipsa de timp pentru luarea deciziilor
5. lipsa unor cadre (teoretice și procedurale) eficiente de evaluare a crizei
6. caracterul nesigur al soluției și al deciziei care ar trebui luate pentru rezolvarea acestei stări
crearea unei situații de stres

În lucrările consacrate managementului crizei, o atenție aparte este acordată stabilirii unei
tipologii a crizelor și identificării unor strategii adecvate de gestionare a acestora. O tipologie evocată
frecvent în literatura de specialitate este cea elaborată de T. Pauchant și I. Mitroff 8, care combină
cauzele interne si externe, tehnico-economice și socioumane ce declanșează o situație de criză. Putem
identifica crize produse de:
• factori externi, tehnico-economici (distrugerea mediului de către unități industriale, catastrofe
naturale)
• factori interni, tehnico-economici (defectarea unor utilaje, prăbușirea sistemelor informatice,
falimente)
• factori externi, socioumani (terorism, răpirea unor lideri, boicoturi, campanii de zvonuri)
• factori interni, socioumani (proasta organizare a producției, deficiențe în comunicarea internă,
sabotaje, alterarea produselor în întreprindere, hărțuiri sexuale sau etnice)

Pe de altă parte, Timothy Coombs9 folosește o grilă de clasificare bazată pe două axe: intern-
extern, intenționat-neintenționat, determinând patru tipuri de crize, care se exclud reciproc:
• accidentele: acțiuni neintenționate ce apar în cadrul activităților organizației (defecțiuni ale
utilajelor, accidentări ale lucrătorilor, dezastre naturale)

7
Thiery LIBAERT, „La communication de crise”,ediția a IIa, Editura Dunod, Paris, 2005, pp. 10-12
8
Cristina COMAN, op. cit., pp. 32-33
9
Cristina COMAN, op. cit., pp. 40-42
4
• greșelile: acțiuni neintenționate ale organizației și pe care un agent extern încearcă să le
transforme într-o criză (ambiguități, manipulări, ezitări)
• transgresiunile: acțiuni intenționate comise de organizații care, în mod conștient, încalcă reguli
de comportament asumate anterior (ascunderea unor informații de interes public, distribuirea
de produse periculoase, eludarea legilor)
• terorismul: acțiuni intenționate realizate de actori externi cu scopul de a afecta în mod direct o
anumită organizație (prin afectarea angajaților sau clienților) sau în mod indirect (prin
reducerea vânzărilor, tulburarea procesului de producție)

Un management de criză eficient tratează ameninţarea în mod secvenţial. Principala problemă


într-o criză trebuie să o constituie siguranţa publică. Eşecul de a asigura siguranţa publică intensifică
efectele negative ale crizei. Reputaţia şi problemele financiare trebuie luate în considerare abia după ce
s-a asigurat siguranţa publică. Managementul crizei are ca scop final protejarea organizaţiei şi a
stakeholderilor săi de ameninţări şi reducerea impactului generat de aceste ameninţări. Managementul
crizei este un proces care previne sau micşorează efectele negative pe care o criză le poate genera
asupra organizaţiei şi a stakeholderilor săi. Ca proces, managementul crizei nu este constituit dintr-un
singur element, ci poate fi împărţit în următoarele faze10:
• Pregătirea crizei – este o primă etapă și este una de avertizare, în care identificarea
potențialului de criză al unor evenimente poate conduce la adoptarea unor măsuri de
preîntâmpinare sau chiar anularea crizei.
• Criza acută – este momentul în care se identifică criza propriu-zisă. Dacă etapa de pregătire a
crizei a dus la elaborarea unor planuri de criză, atunci organizația poate avea un anumit control
asupra momentului și modului în care criza va erupe. În cazul în care nu poate controlo aceste
situații, organizația poate să încerce să controleze informațiile referitoare la respectivul
eveniment. Este un moment extrem de important în managementul crizei, deoarece din acest
punct, presa și publicul devin conștiente de existența unei probleme și vor supraveghea
îndeaproape modul în care va decurge situația respectivă.
• Faza cronică a crizei este cea de-a treia perioadă și poate avea întinderi în timp destul de
variate. În această etapă pot exista anchete, controale, dezbateri publice, disculpări, încercări de
recâștigare a încrederii opiniei publice.
• Terminarea crizei este scopul tuturor acțiunilor de management al acestui tip de situații și
trebuie să aibă loc cât mai repede de la începerea crizei. În cazul în care etape de pregătire a
10
Arlette BOUZON, „Comunicarea în situații de criză”, traducere Cătălina Oniu, Editura Tritonic, București, 2006, pp.
163-165
5
crizei este bine exploatată de către organizație, atunci aceasta se va îndrepta rapid către această
fază.
Având în vedere că în societatea contemporană există foarte multe crize în toate domeniile, un
rol foarte important în managementul acestora revine comunicării. Aceasta este esențială în momentul
declanșării crizei, atunci când organizația ar trebui să vină cu un răspuns imediat, cu informații exacte,
necontradictorii, ar trebui să își asume responsabilitatea și să empatizeze cu persoanele afectate de
acea criză. În studiile de specialitate din domeniul comunicării de criză, se afirmă că gestionarea unei
asemenea situații se poate face utilizând strategii de comunicare, cu ajutorul cărora organizația să
încerce să minimizeze efectele negative ale crizei. Trebuie precizat că, fiecare criză este diferită și că,
nu există metode pentru toate tipurile, dar cele existente se pot adapta pentru ca o organizație să își
păstreze imaginea, credibilitatea în fața publicului. Autorul care a realizat cea mai complexă analiză a
strategiilor de comunicare în cadrul relațiilor publice ce pot fi folosite pentru a gestiona o situație de
criză este W. L. Benoit. Acesta susține că persoana sau instituția care se confruntă cu un asemenea
eveniment poate apela la una dintre următoarele strategii11:
• Strategia negării – se bazează pe negarea oricărei implicări în faptele reproșate. Această
metodă are ca scop respingerea acuzațiilor, făcând apel la ideea că ele nu sunt adevărate, nu au
au existat sau plasarea vinei asupra altei organizații.
• Strategia eludării responsabilității – presupune ca organizația respectivă să își diminueze
responsabilitatea în ceea ce s-a întâmplat.
• Strategia reducerii caracterului periculos al faptelor reproșate – dorește nu să eludeze
responsabilitatea acestor evenimente, ci să convingă opinia publică că efectele acestor acțiuni
nu sunt atât de grave precum par.
• Strategia de corectare – este utilizată atunci când compania trece imediat la soluționarea celor
reproșate, prin adoptarea de măsuri urgente.
• Umilirea – persoana sau organizația implicată își recunoaște public vinovăția și tot în acest
mod cere iertare pentru faptele întreprinse, iar uneori poate veni și cu măsuri care să corecteze
situația creată.
Modelul elaborat de Benoit a fost completat de către W.T. Coombs12, care a mai adăugat două noi
strategii:
• Strategia distanțării – prin care compania încearcă să slăbească legăturile dintre criză și
organizație cu scopul de a-și proteja imaginea

11
Arlette BOUZON, op. cit., pp. 171-173
12
Thiery LIBAERT, op. cit., pp. 75-76
6
• Strategia intrării în grații – presupune câștigarea simpatiei sau a aprobării publicului prin
conectarea organizației la acele activități care sunt percepute pozitiv de către oameni.

STUDIU DE CAZ: CRIZA CĂRNII DE PORC CONTAMINATĂ CU DIOXINĂ


Criza cărnii de porc a izbucnit în Irlanda, pe data de 6 decembrie 2008, când guvernul irlandez
a ordonat industriei alimentare să retragă de la vânzare produsele pe bază de carne de porc fabricate
intern după data de 1 septembrie 2008. ordinul era justificat de contaminarea cu dioxină și de riscul
prezentat de aceasta ca sursă a cancerului13. Alerta a fost lansată după ce autoritățile irlandeze, în urma
unor controale de rutină, au detectat prezența dioxinei, cu un nivel cu 80 până la 200 de ori mai mare
decât limitele de siguranță admise, în grăsimea de porc provenită de la 10 crescătorii.
Luni, 8 decembrie, Comisia Europeană a confirmat faptul că o fabrică care producea hrană
pentru animale se află la originea contaminării cu dioxină. Comisia a invitat toate țările din UE să
blocheze în depozite carnea de porc și să controleze carnea și produsele derivate din aceasta importate
din Irlanda. De asemenea, Comisia Europeană a anunțat faptul că 11 țări din Uniune au importat carne
contaminată din Irlanda. În Belgia, Franța, Germania, Marea Britanie, Suedia consumatorii au fost
imediat sfătuiți să evite produsele respective. Japonia, Coreea de Sud, China și Singapore au anunțat
imediat că suspendă importurile din Irlanda. Pe acest fond de alertă internațională, nu numai în
Europa, dar și în Asia, oficialitățile țărilor care știau că importă carne din Irlanda au luat măsuri pentru
protejarea consumatorilor.
Toate aceste acțiuni pot fi considerate drept semnale și pentru autoritățile din România, ele
caracterizând etapa de pre-criză.

Izbucnirea crizei cărnii de porc contaminate cu dioxină în România


Luni, 8 decembrie 2008, la ora 14.15 apare pe Hotnews declarația președintelui ANSVSA14,
Radu Roatiș, care confirmă că România nu se află pe lista furnizată de Comisia Europeană, listă pe
care erau nominalizate țările care au importat carne de porc contaminată cu dioxină. Informația nu a
fost prezentată ca o certitudine și oficialul român a declarat că se vor verifica importurile de carne de
porc efectuate după 1 septembrie 2008, pentru a se vedea dacă nu s-au făcut cumva schimburi
comerciale indirecte (prin alți furnizori) cu Irlanda. Într-o situație de acest tip, când există riscul ca o
parte a populației să fi consumat deja carne contaminată, ANSVSA ar fi trebuit să inițieze o campanie

13
http://economie.hotnews.ro/stiri-consumator-5224923-irlanda-retrage-comercializare-carnea-porc-din-cauza-
contaminarii-dioxina.htm - 7/12/2008
14
http://economie.hotnews.ro/stiri-consumator-5227584-romania-nu-afla-lista-tarilor-care-efectuat-importuri-carne-porc-
din-irlanda.htm - 8/12/2008
7
de comunicare de risc, să evalueze situația și să avertizeze populația. Cel mai important lucru era să
informeze populația asupra riscurilor legate de contaminarea cu dioxină, atât pentru a permite
oamenilor evitarea îmbolnăvirilor, cât și pentru a evita ca zvonuri și exagerări să creeze o stare de
panică generală. Pentru a pune în aplicare aceste obiective, care reprezintă obligații clare precizate în
statutul instituției, ANSVSA a avut la dispoziție câteva zile bune, dar nimic nu a fost concretizat sub
forma unei strategii și a unor acțiuni de comunicare de risc.
Începând cu 9 decembrie apar articole în presa românească care prezintă declarațiile
ministrului irlandez al agriculturii (care afirma că riscurile pentru oameni sunt extrem de mici și că nu
se șteaptă la apariția de simptome în rândul populației).
În urma verificărilor făcute de ANSVSA s-a aflat că 3,3 tone de carne de porc contaminată cu
dioxină au ajuns în România prin intermediul unei firme din București, care a importat-o direct din
Irlanda, după 1 septembrie 200815. Existența acestui import a fost notificată oficial de Comisia
Europeană, miercuri, 10 decembrie. Putem considera că în acest moment s-a declanșat criza și în
România și că ne aflăm în perioada de criză acută.
Pe 10 decembrie, pe site-ul ANSVSA16 apar, pentru prima dată, informații referitoare la
dioxină (ce fel de substanță este, cum se produce, ce efecte are asupra organismului, nivelul maxim de
dioxină admis prin reglementările europene). Tot în această zi apare și un comunicat de presă prin care
se arată că verificările inspectorilor ANSVSA au condus la identificarea unor noi cantități de carne
contaminată, importată de diverse firme românești. Întrebat de jurnaliști care sunt aceste firme,
vicepreședintele ANSVSA, Lazslo Csutak, a răspuns că nu este încă momentul comunicării acestor
nume deoarece cazul este în plină anchetă. El a promis, că la terminarea cercetărilor, el va furniza
informațiile complete.
Ne aflăm acum în faza cronică a crizei, când se fac investigații pentru a se stabili:
• Cantitatea de carne importată
• Locurile unde a fost depozitată
• Firmele care au pus-o în vânzare
• Firmele care au prelucrat carnea și apoi au pus în vânzare preparate din carne
• Cantitatea de carne care a fost deja cumpărată și eventual consumată de populație
• Cantitatea de carne care se mai află în depozite și care poate fi sechestrată și distrusă

15
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5234425-peste-trei-tone-carne-porc-contaminata-dioxina-descoperite-intr-depozit-
din-bucuresti.htm - 9/12/2008
16
http://www.ansvsa.ro/index.php?pag=16
8
Pe 11 decembrie apare un nou comunicat pe site-ul ANSVSA în care se arată că au fost
primite, până la acea dată, trei notificări oficiale de la Comisia Europeană, în care România figurează
pe lista de țări în care s-a distribuit carne de porc contaminată din Irlanda 17. Aceste notificări fuseseră
primite pe 9 decembrie (pentru 3,6 tone de carne din Irlanda, venite prin Belgia), pe 10 decembrie
(pentru 70 de tone de carne din Irlanda, venite prin Franța, Ungaria și Polonia) și pe 11 decembrie
(pentru 20 de tone de carne din Irlanda venite prin Italia). În total 93,6 tone de carne de porc, care se
adaugă celor 34 de tone deja depistate de inspectorii sanitari-veterinari ai ANSVSA.
Tot din acest comunicat aflăm că din cele 133,6 tone de caarne contaminată privenită din
Irlanda au fost sechestrate și distruse doar 34 de tone. Restul, aproape 100 de tone, se află încă în
magazine sau a intrat deja în consumul casnic, sub formă de carne sau preparate din carne. Carnea
importată fusese distribuită în 24 de județe și în municipiul București.
În această perioadă reprezentanții ANSVSA au căutat să liniștească populația, arătân că de
fapt, carnea contaminată nu este dăunătoare pentru organism decât dacă este consumată într-o cantitate
mare, în mod continuu timp de un număr mare de zile. Această idee a fost susținută și de președintele
Asociației Române a Cărnii, Sorin Mihnea18, care a îndemnat populația să cumpere carne și preparate
din carne, afirmând că ele nu prezintă nici un risc. Mai mult, acesta susținea că în galantarele
magazinelor nu se află „nici un gram” de carne contaminată, deși chiar declarațiile reprezentanților
ANSVSA arătau contrariul.
Mesajele lansate de liderii acestor organizații sunt contrazise de directorul Institutului de
Cercetări Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi19: tulburările comportamentale, depresia, tulburările
hormonale, diverse forme de cancer sunt doar câteva din afecțiunile de care se vor îmbolnăvi cei care
au consumat carne de porc. De asemenea, el a precizat că dioxina se dizolvă în corp în grăsime și că
primul afectat de efectele ei este creierul omenesc. Directorul institutului a atras atenția și asupra
faptului că substanța poate rămâne inactivă în corp (semnele de boală nu apar imediat) până când
persoana respectivă începe să slăbească brusc și, odată cu topirea grăsimilor, dioxina este eleiberată în
sânge: este periculoasă și atunci când este încurgitată în cantități mici, efectele se pot observa în 10-15
ani.
În fiecare din zielele de 12, 13 și 14 decembrie a mai apărut pe site-ul ANSVSA câte un
comunicat de presă, prin care publicul era informat în legătură cu controalele efectuate de inspectori,
cu identificarea și sechestrarea unor cantități de carne contaminată. În total a fost retrasă din comerț o
cantitate de 46,2 tone de carne și preparate. În acest moment intrăm în faza de terminare a crizei.
17
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-consum/contaminare-nu-mai-avem-carne-cu-dioxina-am-mancat-o-140775.html -
11/12/2008
18
http://www.tvr.ro/articol.php?id=53360 – 10/12/2008
19
http://www.evz.ro/detalii/stiri/romanii-au-mancat-carnati-cu-dioxina-831917.html - 11/12/2008
9
În ultimul comunicat pe această temă, pe 14 decembrie 2008, Consiliul ANSVSA recomanda
consumul de carne de porc, deoarece loturile aflate în comerț nu mai prezintă nici un pericol.

Analiza comunicării de criză


Tăcerea reprezentanților ANSVSA și a altor oficialități, lipsa de transparență (refuzul de a face
publice numele firmelor implicate în prelucrarea și vânzarea produselor contaminate), furnizarea unor
informații false (consumul de carne și de preparate contaminate nu afectează sănătatea), imediat
contrazise de specialiști, toate la un loc au generat reacții puternice din partea mass-mediei și a
publicului. În presa scrisă au apărut numeroase articole, unele având titluri extrem de sugestive, iar
Evenimentul Zilei a excelat în acest sens: „Românii au mâncat cârnați cu dioxină”20, „Dioxina
irlandeză a ajuns în sandviciuri, în pizza sau în sosurile din carne” 21, „Dioxina provoacă depresie și
cancer”22, „Cinci firme irlandeze au răspândit dioxina”23.
În abordarea cazului, jurnaliștii au luat declarații reprezentanților autorităților implicate, le-au
analizat și au relevat contradicțiile care existau la nivelul acestora. Afirmațiile directorului executiv al
Asociației Române a Cărnii, au fost aspru criticate în presă, atunci când acesta nu a dorit să facă
publice numele posibilelor firme care au comercializat carnea contaminată în România: „În timp ce
britanicii și-au desconspirat posibilii vinovați de «otrăvirea» Europei, autoritățile române continuă să îi
ascundă invocând norme europene”.
Din cauza acestei lipse a unei comunicării totale, eficiente și transparente a autorităților
române, pe site-urile ziarelor și a televiziunilor de știri au apărut reacții vehemente ale românilor, care
se arătau nemulțumiți de atitudinea autorităților implicate în această criză. Ei au auds acuze acestora că
încearcă să ascundă acuzații, că nu dezvăluie numele companiilor implicate în comercializarea cărnii,
aducând argumentul normelor europene care nu le permite acest lucru, în timp ce într-o altă țară
membră a Uniunii Europene, toate aceste lucruri erau dezvăluite publicului. Iată câteva exemple de
reacții venite din partea românilor: „Dar cum se numește firma care a importat carnea? De ce nu se
spune? Măcar așa am putea ocoli produsele respective...dar toți sunt băgați în aceeași oală”, „Bietul
popor român!Am ajuns cobaii Europei! Mulțumim conducătorilor noștri care nu fac nimic pentru acest
popor.”, „Vinovații să plătească!Este inadmisibil să intre pe piață românească produse neverificate.”
În ceea ce privește strategiile de comunicare de criză pe care autoritățile române le-au folosit,
acestea sunt în număr de trei. Prin strategia negării reprezentanții ANSVSA au încercat să convingă că

20
http://www.evz.ro/detalii/stiri/romanii-au-mancat-carnati-cu-dioxina-831917.html - 11/12/2008
21
http://www.evz.ro/detalii/stiri/dioxina-irlandeza-a-ajuns-in-pizza-in-sandviciuri-sau-in-sosurile-din-carne-832061.html -
12/12/2008
22
http://www.presaonline.com/stiri/sanatate/dioxina-provoaca-depresie-si-cancer-461898.html - 10/12/2008
23
http://www.evz.ro/detalii/stiri/cinci-firme-irlandeze-au-raspandit-dioxina-832179.html - 13/12/2008
10
efectele dioxinei în carnea de porc nu sunt atât de grave pe cât par. De asemenea, prin utilizarea
strategiei distanțării, autoritățile au încercat să arate că nu au nici o vină în ceea ce privește lipsa de
transparență a comunicaării. Nu în ultimul rând, strategia eludării responsabilității a fost folosită atunci
când reprezentanții au ascuns numele firmelor care au comercializat carnea, invocând normele
europene care nu le permit să facă o asemenea dezvăluire în timp ce ancheta este în decurs. În același
timp ei au criticat aspru presa, acuzând-o că vrea să creeze panică în rândul cetățenilor, prin
intermediul articolelor virulente la adresa efectelor dioxinei.
Analizând retrospectiv această situație de criză care punea în pericol sănătatea românilor,
putem afirma că a fost un exemplu de eșec în ceea ce privește comunicarea în situații de criză,
deoarece instituțiile au comunicat într-un mod laconic, netransparent și distorsionând, uneori realitatea
faptelor. Trebuie precizat, însă, faptul că ANSVSA a comunicat cu populația, dar a ales o metodă mai
puțin vizibilă pentru cetățeni, aceea a publicării informațiilor legate de eveniment pe site-ul oficial.
Aceștia au ales o modalitate de comunicare care nu necesita interacțiunea cu publicul, pe site-ul
acestora neexistând nici un răspuns al autorității la comentariile și întrebările postate de cititori. Din
perspectiva unei comunicări și gestionări eficiente a unei crize, acesta a fost încă un punct slab.
O altă greșeală pe care autoritatea a făcut-o a fost aceea că, în loc să se concentreze pe
desfășurarea unei campanii de informare și atenționare a românilor cu privire la desfășurarea
evenimentelor și a posibilelor efecte ale dioxinei la nivel uman, aceștia s-au axat pe discreditarea
mass-mediei, acuzând-o că știrile conform cărora dioxina are efecte destul de neplăcute pentru om, nu
se susțin din punct de vedere științific. ANSVSA a demonstrat, pe parcursul acestei crize, că era mai
mult interesată de eludarea responsabilității, decât de efectele nocive pe care o posibilă contaminare cu
dioxină a oamenilor le-ar fi avut. De asemenea, lipsa unei comuicări eficiente și transparente a adus în
discuția mass-mediei și alte crize care au existat în România, precum criza cu gripa aviară și modul în
care aceasta a fost gestionată la momentul respectiv.
În concluzie, se poate afirma că acest mod de comunicare în situații de criză a autorităților
române a fost un real eșec, deoarece acestea putea fructifica evenimentul pentru a întări și pentru a
aduce beneficii imaginii instituții, din moment ce criza nu a fost inițiată în România, aceasta venind de
pe plan extern. Așadar, ANSVSA nu a știut să se folosească cu profesionalism de strategiile
comunicării, și din acest motiv a pierdut din credibilitate în fața cetățenilor, iar criza a fost mult mai
accentuată în rândul mass-mediei și al românilor, din cauza acestei ineficiente metode de gestionare a
comunicării.

BIBLIOGRAFIE

11
1. BOUZON, Arlette, Comunicarea în situații de criză, traducere Cătălina Oniu, Editura Tritonic,
București, 2006

2. COMAN, Cristina, Comunicarea de criză: tehnici și strategii, Editura Polirom, Iași, 2009

3. LIBAERT, Thiery, La communication de crise, edișia a Iia, Editura Dunod, Paris, 2005

4. MARINESCU, Valentina, Introducere în teoria comunicării, Editura Tritonic, București, 2003

5. NICULAE, Tudorel, Comunicarea organizațională și managementul situațiilor de criză,


Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2006

SURSE INTERNET:
1. www.evz.ro
2. www.hotnews.ro
3. www.ansva.ro
4. www.jurnalul.ro
5. www.tvr.ro
6. www.presaonline.com

12