Sunteți pe pagina 1din 15

Povestea florii-soarelui

- legenda Calin Gruia


Specie a genului epic, populara sau culta, legenda este o naratiune de mica intindere, care
descifreaza cauzele unor fenomene de adevar sau fictiune si care evoca sentimente si personaje
supranaturale, biblice sau istorice. Ea contine viziuni populare, naive, asupra lumii si insista asupra
aspectelor tragice ale conditiei umane. Temele legendelor sunt variate: originea si insusirile fizice ale unor
plante si animale, actiunea spiritelor naturii, viata personajelor biblice, descrierea unor sarbatori, practici si
obiceiuri crestine etc.
Textul ales de mine se numeste Povestea florii-soarelui si este o legenda culta scrisa de Calin
Gruia, pe numele sau adevarat Chiril Gurduz scriitor roman, poet si prozator, cunoscut mai ales prin
volumele sale de povesti pentru copii.
Titlul acestei legende reprezinta numele unei flori deosebite floarea soarelui, si semnifica esenta
legendei, evocand un fenomen supranatural petrecut in text, acela al transformarii unei fete intr-o floare a
soarelui, din cauza unui blestem.
Legenda Povestea florii-soarelui, apartine genului epic deoarece comunicarea autor-lector se
realizeaza in mod indirect, prin intermediul naratorului, actiunii si personajelor. Naratorul este necunoscut si
povesteste la persoana a treia; dintre personajele textului, unele cu puteri supranaturale, amintim: Stefan
Voda, fata lui Stefan Voda, baba, Soarele, Piaza-Rea, Luna.
Actiunea textului debuteaza cu nemultumirea si necazul lui Stefan Voda, care avea o fata foarte
frumoasa, dar care nu putea vorbi, era muta, cu toate ca incercase toate leacurile posibile. Intr-una din zile, o
baba ii spune voievodului sa il invite pe Soare la masa si, daca fata il va saruta pe acesta, are sa fie
vindecata. Zis si facut. Piaza-Rea aude insa de planurile voievodului si pune un blestem pe capul acestuia
apoi merge la Luna si ii spune despre planurile domnitorului. Luna, fiind indragostita de Soare, jura ca va
face orice ca sa impiedice nunta dintre cei doi. Asadar, in seara ospatului pe cand fata ii cere Soarelui o
gura de mantuire, Luna se coboara intr-un brau tremurat de lumina pe fa a fetei si o topeste,
transformand-o intr-o floare galbena. Toata lumea prezenta la ospat e ingrozita de cele petrecute, Soarele
nemaiputand face altceva decat sa-si ia nevasta, transformata acum intr-o floare, si sa o sadeasca in gradina
ca s-o aiba aproape spre mangaiere. De atunci, floarea-soarelui se intoarce mereu spre Soare, cerand parca,
incontinuu, sarutul salvator.
Este, asadar, lesne de observat tema textului intamplarea tragica petrecuta in viata voievodului
Stefan, care o are, de fapt, in prim-plan, pe fata lui, pedepsita de soarta sa nu aiba glas, ca mai apoi sa fie
transformata intr-o floare.
In tema textului observam cum se ilustreaza una dintre trasaturile legendei, si anume prezenta
supranaturalui Luna si Soarele care se pot cobori pe pamant si transformarea fetei intr-o floare.
Remarcam ca astrii au capatat insusiri omenesti - pot vorbi cu oamenii si pot lega diverse relatii cu acestia,
supranaturalul fiind atat de evident.
Se mai poate constata si prezenta unei alte trasaturi ale legendei, si anume explicarea originii unei
plante, in cazul nostru a florii-soarelului, o planta atat de indragita in popor.
Datorita faptului ca in acest text se regasesc toate caracteristicile necesare, putem afirma ca
Povestea florii-soarelui este o legenda.

PRASLEA CEL VOINIC SI MERELE DE AUR


- basm popular cules de Petre Ispirescu
Basmul popular este o specie a genului epic in proza sau in versuri, de intindere ampla, in care se
infrunta Binele si Raul, pentru ca in final Binele sa castige. In acest tip de text, verosimilul si fantastical se
imbina in mod armonios, iar pe parcurs intalnim anumite formule si motive specifice basmului. Dintre
acestea, amintim motivul cifrei trei, motivul lui Praslea sau motivul imparatului care ramane fara
mostenitori. Aceasta specie literara are anumite formule care o caracterizeaza: formule de inceput ( A fost
odata ca niciodata) care au rolul de a ne introduce in lumea magina a basmului, formule mediane care
asigura continuitatea textului, si formule de incheiere care au rolul de a ne scoate din lumea magica a
basmului aducandu-ne cu picioarele pe pamant (Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa..).
Basmul popular face parte din categoria textelor al caror autor nu se cunoaste si care au fost
transmise de-a lungul timpului prin viu grai sau prin scris.
Textul pe care vom lucra se numeste Praslea cel voinic si merele de aur; textul a fost ingrijit si
publicat apoi de catre Petre Ispirescu.
Acest text este, in primul rand, o creatie populara deoarece intruneste toate trasaturile acestei
specii, avand caracter oral (s-a transmis prin viu grai), anonim (nu se cunoaste autorul ) si colectiv (mai
multe persoane au contribuit la forma finala a textului).
In al doilea rand, acest text apartine genului epic, deoarece comunicarea autor lector se realizeaza
in mod indirect, prin intermediul naratorului, personajelor si actiunii.
Asadar, remarcam ca naratorul relateaza faptele si intamplarile la persoana a III-a, in mod obiectiv.
Personajele basmului sunt numeroase, unele reprezentand fortele Raului, altele fortele Binelui: Praslea,
imparatul, fetele imparatului, vrajitoarea, zmeii, balaurul etc.
In ceea ce priveste actiunea textului, aceasta se bazeaza pe confruntarea dintre Bine si Rau.
Era odat un mprat puternic care avea trei fii i o grdin dintre cele mai frumoase. n grdin avea
un mr care fcea mere de aur, dar din care el n-a reuit s guste niciodat. Au ncercat muli oameni viteji s
prind houl care an de an fura merele, dar nimeni nu a reuit. Au ncercat chiar i fiii mai mari ai
mpratului s prind hotul, insa fara izbanda. A venit si randul lui Praslea sa isi incerce norocul in
prinderea hotului.
Noaptea, Prslea s-a dus la pnd, cnd ntr-un trziu a auzit un zgomot ciudat. A tras trei sgei i cu
una a reusit sa nimereasca hotul care era, de fapt, un zmeu. A luat cteva mere, le-a dus mpratului, apoi el
si cu fraii lui au plecat n cutarea hoului. S-au luat dup dra de snge, lsat de zmeul rnit, i au ajuns
pe trmul zmeilor unde a fost singurul care a avut curajul sa coboare. Acolo, a gasit trei castele. S-a luptat
cu zmeul din castelul de argint, apoi cu cel din castelul de aram i i-a nvins pe amndoi. Cnd a ajuns la
zmeul din castelul de aur, a vzut trei fete de mprat, una mai frumoas ca cealalt. Cnd a venit zmeul
acas, l-a provocat la lupt pe Prslea, dar acesta l-a nvins i pe zmeul din castelul de aur. Le-a dus pe fetele
de mprat acolo unde erau fraii lui si cu ajutorul unei franghii le-au scos de pe taramul zmeilor, oprindu-si
insa, marul de aur pe care il avea fata de imparat cea mai mica. Cnd s fie urcat i el, Prslea a legat un
bolovan de sfoar i a pus cciula lui pe el, deoarece nu avea incredere in fratii sai si presimtea ca ceva nu
are sa fie bine. Cum fraii lui nu voiau ca Prslea s ajung sus, pe trmul oamenilor, au lsat bolovanul s
cad, creznd c este Prslea, motivnd c l-au scpat.

Ajunsi acasa, amndoi fraii s-au cununat au fetele cele mai mari de mprat, dar fata cea mic nu a
vrut s se cunune cu nimeni, dect cu prslea, dac se va mai ntoarce vreodata de acolo.
Pe trmul zmeilor, Prslea a scpat de la moarte nite pui de zgripturoaic, iar mama acestora, drept
rsplat, l-a ajutat s ajung din nou, pe trmul oamenilor.
Cnd Prslea a aflat c fata cea mic este necstorit i se va cstori doar cu acela care i va aduce o furc
cu caierul i cu fusul din aur. Dup ce a ndeplinit aceast condiie, fata a cerut o cloc cu puii cu totul i cu
totul de aur. A ndeplinit i a doua dorin i a cerut mrul de aur, pe care Prslea l avea la el. Cnd l-a dus
i pe acesta, fata l-a recunoscut i si-a exprimat dorinta de a se casatori cu el. Prslea a povestit tot ce s-a
ntmplat tatlui su, dar a spus c i iart pe fratii sai, chiar dac au ncercat s-l omoare i a spus c
pedeapsa va veni de la Dumnezeu, nu de la el. Atunci, cei trei frai au ieit pe scrile palatului, au tras cu
arcurile n sus i celor doi fraii le-au czut sgeata n cap, iar lui Prslea i-a czut la picioare.
Asadar, dupa cum se observa si in rezumatul textului, o a treia trasatura care dovedeste ca acest text
este un basm, o reprezinta confruntarea Binelui si a Raului, invingand in final Binele, adica Praslea.
Prezenta supranaturalului este al patrulea argument care arata ca acest text este un basm. Aciunea se
petrece pe dou trmuri: al oamenilor i cellalt, al fpturilor neobinuite: zmei, balauri, zgripuroaice.
Exist obiecte magice, de exemplu biciul cu care Prslea transform palatele zmeilor n mere. Totul se
petrece sub semnul cifrei magice trei: trei fii de mprat, trei zmei, trei fete de mprat, trei dorine ale fetei
celei mici.
Ultimul argument c textul este basm, const n mesajul pe care l transmite. Acela de a fi de partea
binelui, pentru c acesta nvinge ntotdeauna.
Praslea este personajul principal al basmului: participand la toate momentele subiectului si
intruchipand idealul etic, de cinste, dreptate si adevar. Este mezinul imparatului dar si cel mai viteaz. Praslea
este o fire inteligenta si bun cunoscator de oameni, deoarece intuieste intentiile ostile ale fratilor sai, pe care
ii pune la incercare. Pe langa trasaturile reale, Praslea este dotat si cu insusiri supranaturale: intelege graiul
fapturilor de pe alt pamant si poate comunica in chip natural cu ele; se poate metamorfoza in foc.
Pinocchio
- basm modern Carlo Collodi
La orice varsta, omul este o fiinta care se hraneste cu povesti. De aceea, avutia povestirilor, pe care
au strans-o oamenii pe tot globul, din casa in casa, din secol in secol, fie in vorba, fie si in scris, a depasit
celelalte avutii omenesti. citat anonim.
Basmul este o specie a genului epic in versuri sau in proza, de intindere ampla, in care Binele si Raul
se infrunta, pentru ca in final sa invinga Binele. In acest tip de text, verosimilul si fantasticul se imbina in
mod armonios, iar pe parcurs intalnim anumite motive si formule specifice basmului. Spre deosebire de
basmul clasic, in basmul modern se regasesc mai pregnant aspecte ale omului contemporan, realist,
elementele fantastice si fabuloase nefiind atat de puternice precum in basmele clasice. Basmul modern este
marcat, pe alocuri, de mici victorii ale Raului, in final tot Binele fiind cel care invinge.
Textul pe care l-am ales se numeste Pinocchio, este un text cult (i se cunoaste autorul si se
transmite prin scris) si a fost creat de catre Carlo Collodi, pe numele sau adevarat Carlo Lorenzini. Acesta a
fost un scriitor si ziarist italian, autor al unor carti didactice pentru copii. Pseudonimul sau vine de la orasul
in care s-a nascut mama sa si in care a trait si el o buna parte din copilaria vietii lui.
Pinocchio este un text epic deoarece comunicarea-autor lector se realizeaza in mod indirect, prin
intermediul naratorului, personajelor si actiunii.

Asadar, prin lecturarea textului, se constata ca naratorul este necunoascut si povesteste la persoana a
III-a. Se remarca insa, ca personajele basmului cult nu pot fi clasificate mereu dupa acelasi criteriu ca si cele
din basmul clasic: bune si rele. Observam ca fortele Raului sunt adaptate vietii contemporane, realiste, si nu
mai avem de-a face cu balauri sau vrajitoare. Asadar, Raul poate fi reprezentat de persoanje care, la un
moment dat, prezinta comportamente negative: papusarul Mangiafoco care vrea sa-l arunce in foc pe
Pinocchio, pisica si vulpea care il pacalesc pe acesta , taranul care il obliga sa pazeaza un cotet cu gaini sau
colegii care rad de Pinocchio. Binele poate fi reprezentat de personaje precum Geppetto, zana care il
transforma pe Pinocchion intr-un copil, cainele Alidoro, etc.
Basmul incepe cand, in mainile mesterului Geppetto, ajunge o bucata de lemn care vorbeste si plange
ca un copil, si pe care el o ciopleste sub forma unei marionete careia ii da numele Pinocchio, consideranduse tatal lui din acel moment. Dupa un timp, Geppetto, facand eforturi mari, a reusit sa ii cumpere lui
Pinocchio un abecedar si sa il trimita la scoala. Pe drum , acesta a dat peste niste papusari care dadeau un
spectacol si a fost certat pt ca i-a intrerupt, dar pt ca era tare dragalas, a capatat niste banuti cu care voia sa se
intoarca acasa. Pe drum a fost urmarit de un motan si de o vulpe care voiau sa ii fure banii. Pinocchio,
inspaimantat, a strigat dupa ajutor si o zana buna l-a salvat ducandu-l acasa la ea. Cand zana ii punea
intrebari, el spunea numai minciuni, dar cu fiecare minciuna spusa de el, ii crestea nasul. Zanei i se facuse
mila de el, i-a scurtat nasul si l-a dus inapoi acasa la el pt ca ii promisese acesteia ca va fi cuminte. Insa
Pinocchio a uitat de promisiunea facuta si, iesind la joaca, a dat peste o trasura trsa de un magarus si a fost
ademenit sa mearga in Tara Jucariilor, unde a lenevit uitand de toate grijile. Pinocchio s-a trezit cu urechi si
coada de magarus si a fost dus la circ unde era pus a munceasca. Acesta a reusit din nou sa scape, insa de
suparare si-a legat un bolovan de gat si s-a aruncat in apa. Zana cea buna l-a salvat din nou, insa a ajuns sa
fie inghitit de o balena. Acolo, in burta balenei era si tatal sau care a ajuns acolo prins de o furtuna in timp ce
il cauta pe Pinocchio. Cei doi au reusit sa scape in timp ce balena dormea. Cand au ajuns acasa, Pinocchio a
trebuit sa se ingrijeasca de tatal sau deoarce acesta s-a imbolnavit. Pentru aceasta fapta buna, zana care
mereu l-a salvat din necaz, i-a dat lui Pinocchio viata si l-a transformat intr-un copil adevarat, tatal sau,
Geppetto, vinecandu-se pe loc de bucurie.
Intocandu-ne la trasaturile basmului, remarcam dimensiunile ample ale textului, acesta fiind alcatuit
din 36 de capitole. Dimensiunea temporala este si ea vasta: de cand Geppetto a intrat in posesia acelei bucati
de lemn si pana cand, trecand prin toate peripetiile enumerate mai sus, Pinocchio a fost transformat intr-un
copil.
In ceea ce priveste infruntarea Binelui cu Raul, in textul nostru modern, remarcam obstacolele si
necazurile peste care a trebuit sa treaca Pinocchio pana la momentul in care deznodamantul a fost unul
fericit, adica Binele a trimfat.
O alta trasatura specifica basmului este imbinarea armonioasa a elementelor verosimile cu elementele
fantastice care, dupa cum am specificat si la inceputul eseului, acestea nu sunt atat de preganante ca si in
basmul clasic. Asadar, in privinta elementelor fantastice mentionam zana cea buna cu puteri miraculoase,
transformarea marionetei Pincocchio intr-o fiinta umana, existenta Tarii Jucriilor etc. Elementele verosimile
sunt mai numeroase decat cele fantastice: il amintim pe mesterul Geppetto, magarusul si trasura, balena etc.
De asemenea, basmul mai are si anumite motive literare si formule specifice lui. Ca si in cazul
basmului clasic, obsevam si la Pinocchio formula de inceput a basmului, care este insa mult mai simpla si
se rezuma la A fost odata... , formula de inchiere lipsind cu desavarsire, naratorul rezumandu-se doar la
prezentarea finalului fericit. Motivele literare sunt si ele destul de nesemnificative. Pe cand in basmul clasic
se remarca frecvent motivul cifrei trei sau motivul imparatului care ramane fara mostenitori, aici, in basmul
nostru, putem remarca motivul zanei care este mereu prezenta pentru a-l ajuta pe protagonist.
In urma celor prezentate, constam ca avem de-a face cu un text epic, care apartine speciei literare
basm modern, care intruneste toate caracteristicile acestuia si in care regasim aspecte realiste ale vietii
contemporane.

Greierele si furnica fabula


Jean de La Fontaine
Fabula este o specie a genului epic, n versuri sau n proz, n care persoanajele sunt animale, plante
sau obiecte puse n situaii omeneti prin intermediul crora autorul satireaz vicii i defecte cu scopul de a
le ntrepta.Poet, dramaturg, romancier si membru al Academiei Franceze, La Fontaine s-a nscut n Franta,
ntr-o familie de burghezi si este considerat cel mai cunoscut fabulist al lumii.
Textul ales de mine se numeste Greierele si furnica si este un text epic scris in versuri, n care sunt
scoase n eviden anumite forme de comportament sau trsturi morale negative.
Titlul textului ne introduce, dupa cum insasi definitia o spune, intr-o lume a animalelor in care, vom
vedea pe parcurs, sunt satirizate anumite defecte umane cu scopul de a le indrepta.
La fel ca orice fabula, textul propus este alcatuit din doua parti: intamplarea propriu-zisa si morala.
Inamplarea propriu-zisa cuprinde actiunea textului. Personajele principale sunt: greierele simbol al artei,
poet i cntre, simbol al unei viei senine, lipsite de griji i furnica simbol al economiei i pruden ei, dar
i iubitoare de cntec i poezie.
Actiunea acestei poezii epice este relativ simpla. In incipitul textului, il vedem pe greiere care,
realizand ca vine iarna si el nu are nicio provizie stransa, apeleaza la furnica in speranta ca aceasta il va ajuta
cu provizii. Textul ne-o prezinta pe furnica, o adevarata gospodina harnica si strangatoare, al carei musuroi
sta cladit cu tot ce-ai fi ravnit. Greiere implora mila furnicii care, dupa parerea lui, nu cere mult de la
aceasta, doar niscai boabe de-mprumut, pana pe la martisor. Vreau sa rabd dar nu sa mor. Este ilustrat
astfel, portretul omului atat de des intalnit in zilele noastre, care ajunge pe ultima suta de metri fiind, uneori,
prea tarziu pentru a mai face ceva si a-si schimba conditia sociala, multumindu-se cu mila celor din jur si
complacandu-se intr-un trai mai putin decat umil.
In disperarea sa, greierele o caracterizeaza pe furnica fiind zgarcita, bat-o vina, aceasta mustrandul pe greiere pentru lenea de care da dovada si pentru nepasarea pe care a manifestat-o pana acum. Cu multa
sinceritate, greierele recunoaste ca asta vara am cantat/nopti cu nopti si zi cu zi , moment in care furnica,
satula probabil de aceasta situatie, ii spune Ai cantat?Imi pare bine!/Acum joaca daca-ti vine si ii inchide
usa in nas.
Finalul textului, constituie ultima parte a fabulei morala. Asadar, putem spune ca morala este
aceea ca oamenii care nu isi planifica viata si dau dovada de nepasare, o vad doar ca pe o distractie, fara a se
pregati pentru vremurile vitrege ce ii pot astepta.
Unii muncesc din greu pentru a-si asigura existenta ( furnica), pe cand altii huzuresc( greierele) si traiesc de
azi pe maine fara a pune ceva la adapost. Putem afirma ca prin aceasta fabula, Jean de la Fontaine, doreste sa
atraga atentia asupra acestui gen de comportament, fabula fiind foarte potrivita pentru a fi studiata impreuna
cu prescolarii, deoarece un comportament adecvat trebuie format, cizelat si insusit inca de la o varsta cat mai
frageda.
O alta caracteristica a fabulei, dupa cum s-a observant prin prezentarea actiunii, o reprezinta
personajele care provin din lumea vituitoarelor si care prezinta caracteristici preluate din viata oamenilor:
ignoranta, lene, nepasare, indiferenta etc. Sunt lesne de remarcat trasaturile personajelor. Astfel, observam ca
graierele intruchipeaza tipul de caracter lenes si indiferent fata de viitorul care se arata a fi sumbru datorita
actiunilor sale, dar care se complace in aceasta situatie, si furnica, ce intruneste toate caracteristicile unei
persoane muncitoare, harnice, dedicate construrii unui trai mai bun, dar care refuza sa ii mai ajute pe cei din
jur care nu prezinta altceva decat indiferenta fata de propria lor viata.
Prin argumentele aduse, putem afirma cu tarie ca textul in versuri Greierele si furnica , apartine
speciei epice, fabula.

Caprioara
schita
Emil Garleanu
Schita este o specie epica in proza, de mici dimensiuni, in care se relateaza o singura intamplare
semnificativa din viata unor personaje. Actiunea dintr-o schita se petrece intr-un interval de timp scurt, cel
mult o zi, si intr-un spatiu restrans.
Textul pe care l-am ales se numeste Caprioara si a fost scris de Emil Garleanu - prozator, regizor,
scenarist de film si jurnalist roman al sfarsitului de secol XIX.
Aceasta opera apartine genului epic deoarece comunicarea autor-lector se realizeaza in mod indirect,
prin intermediul a trei elemente: narator, personaje si actiune.
Naratorul textului povesteste imtamplarea la persoana a treia, cu o perspectiva obiectiva, fara sa
intrervina prin comentarii proprii. Personajele textului sunt putine la numar: caprioara, iedul, lupul, actiunea
concentrandu-se doar in jurul lor.
Scrierea se incepe prin sugerarea unei atmosfere de calm, de liniste, edenice. Intr-un astfel de cadru,
"pe muschiul gros, cald ca o blana a pamantului" se afla caprioara si iedul ei. Intr-o scena plina de tandrete,
iedul "si-a intins capul cu botul mic, catifelat si umed pe spatele mamei lui si cu ochii inchisi se lasa
dezmierdat. Caprioara il linge si limba ei subtire culca usor blana moale, matasoasa a iedului". Acestei
situatii initiale ii urmeaza cauza actiunii, caci linistea se tulbura cand in sufletul de mama al caprioarei
"incolteste un simtamant staruitor de mila", fiindca, venind vremea intarcatului, trebuie sa se desparta de
puiul ei.
Acest sentiment, acest gand si necesitatea implinirii lui constituie mobilul desfasurarii actiunii care urmeaza.
Imbarbatandu-se, caprioara porneste impreuna cu iedul spre tarcurile unde vrea sa-l lase singur, convinsa ca
"acolo, sus, e pazit si de dusmania lupului si de iscusinta vanatorului". Pana acolo mai erau insa de strabatut
locuri primejdioase si in drumul lor caprioara pune la incercare puterile iedului, care face fata tuturor
incercarilor.
In cale apare insa padurea intunecata, loc deosebit de primejdios pentru ca aici se afla lupul. Presimtirea
caprioarei devine fapt implinit si observand "ochii lupului stralucind lacomi", ea se jertfeste pentru pui.
Lupul, vazand prada mai mare, uita de ied si se repede la ea. Prabusita in sange, caprioara nu moare pana ce
puiul, inspaimantat, nu se topeste in adancul padurii. Numai atunci ea "simte durerea, iar ochii i se turbura
de apa mortii". Astfel se consuma o drama zguduitoare din lumea celor care nu cuvanta, careia ii cade
victima nevinovata caprioara. Ea apare intr-o ipostaza umanizata, in postura unei mame iubitoare, afectuoase
si grijulii. Ca orice mama, se zbuciuma ("in sufletul ei incolteste un sentiment staruitor de mila"), traieste
durerea apropiatei despartiri ("Si cum se uita, cu ochii indurerati, din pieptul caprioarei scapa ca un muget
inabusit de durere"), dar cand este cazul se imbarbateaza si isi duce hotararea pana la capat. Ajungand in
inima padurii intunecate "ca un iad" este prevazatoare, trecand cu grija din poiana in poiana. Instinctul
matern o face sa presimta primejdia si atunci cand nu mai exista alta solutie se sacrifica pentru a salva viata
iedului. Spiritul de sacrificiu izvoraste din profunzimea sentimentului dragostei materne, manifestat
permanent, constant si duios.
Textul literar este o impletire perfecta a naratiunii cu descrierea. Legatura dintre cele doua moduri de
expunere este asa de stransa, incat nu se poate vorbi de pasaje descriptive si narative, intrucat in tesatura
epica a scrierii sunt strecurate elemente descriptive ce sunt reliefate prin intermediul comparatiilor si al
epitetelor. Aceasta caracteristica a textului se observa inca din primul fragment, cand, infatisand caprioara
care isi dezmiarda iedul, autorul foloseste epitetele "muschi gros, cald", "bot ... catifelat si umect, "blana
moale, matasoasa" si comparatia "cald ca o blana".

Se remarca, de asemenea, lirismul covarsitor al textului, caci autorul reuseste sa-l faca partas pe cititor la
drama consumata, sa-l implice direct, mai ales afectiv, atat prin pilda de iubire si de jertfa a caprioarei, cat si
prin aducerea acestor aspecte in prim plan, reliefate prin folosirea verbelor la indicativ-prezent: "sta", "se
lasa", "linge", "culca", "deschide", "isi azvarle", "ramane", "se topeste" etc.
Astfel, "actiunea se desfasoara dinamic, intr-o succesiune rapida de situatii", iar comunicarea
sentimentului de durere se realizeaza, de data aceasta, "printr-un stil grav, sobru".
Asadar, putem spune ca tema textului este iubirea neconditionata data de instinctul matern, atat de
puternic, si decizia luata pe repeziciune, pe care orice mama ar lua-o vazandu-si odrasla in pericol,
concretizate in personajele textului - caprioara si iedul.
In concluzie, putem afirma ca opera Caprioara este o schita deoarece intruneste toate
caracteristiceile necesare. In primul rand, textul este de mici dimensiuni si se concentraza pe expunerea unei
singure intamplari semnificative din viata personajelor si, de asemenea, actiunea se petrece intr-un interval
de timp foarte scurt, doar o zi, elemente ce se regasesc perfect si in textul nostru.
Vizit
- schita Ion Luca Caragiale
Schita este o specie epica in proza, de mici dimensiuni, in care se relateaza o singura intamplare
semnificativa din viata unor personaje. Actiunea dintr-o schita se petrece intr-un interval de timp scurt, cel
mult o zi, si intr-un spatiu restrans.
Textul ales de mine, este o reprezentativa schita din literatura romana Vizita, si a fost scris de
I.L. Caragiale, unul dintre marii clasici romani al sfarsitului de secol XIX, inceputului de sescol XX,
cunoscut indeosebi ca dramaturg. Dintre capodoperele sale, aminitim O scrisoare pieruta, O noapte
furtunoasa, Bubico, D-l Goe.
Titlul precizeaza mprejurarea n care povestitorul se ntlneste cu Ionel si constata urmarile
"educatiei" despre care vorbea, cu mndrie, mama copilului. Prin folosirea substantivului "vizita", n forma
sa nearticulata, autorul da un caracter general ntmplarii, rasfatatul Ionel devenind reprezentantul copiilor
care sfideaza bunul simt, ca urmare a unei proaste educatii.
Opera mai sus mentionata, apartine genului epic deoarece comunicarea autor-lector se realizeaza in
mod indirect, prin intermediul a trei elemente: narator, personaje, actiune.
Intmplarile sunt povestite de catre narator, care, n aceasta opera literara, este si personajparticipant la actiune, povestind la persoana I.
Modurile de expunere folosite n aceast oper literar sunt naraiunea (cu ajutorul ei sunt relatate
fapte i ntmplri), descrierea (prezint aspectul fizic al personajelor) i cel mai important, dialogul (cu
ajutorul cruia personajele se prezint singure, prin modul lor de a vorbi).
Personajele textului nu sunt numeroase deoarece nici actiunea nu se desfasoara pe o durata mare de
timp : Ionel, doamna Popescu, servitoarea, musafirul.
Actiunea este simpla, lineara i prezinta un singur episod din viata personajelor. Voi prezenta
actiunea textului pe momentele subiectului.
Prima fraza a schitei, "M-am dus la Sf. Ion sa fac o vizita doamnei Maria Popescu, o veche prietina" ca "s-o
felicit pentru onomastica unicului sau fiu, Ionel Popescu" ,constituie intriga actiunii.
Dupa ce precizeaza motivul vizitei, in expozitiune autorul il prezinta pe Ionel, "un copilas foarte
dragut de vreo opt anisori", "imbracat ca maior de rosiori, in uniforma de mare tinuta". Musafirul aduce in

dar copilului o minge "foarte mare de caucic si foarte elastica", ceea ce face placere atat doamnei Popescu,
cat si fiului ei.
Desfasurarea actiunii evidentiaza urmarile "educatiei". Primul efect al acesteia se vede imediat,
deoarece din camera alaturata se aude "o voce ragusita de femeie batrana", care-i reclama mamei ca Ionel
"nu s-astampara si e gata sa rastoarne masina de facut cafea.. Acest moment este marcat de o serie de
nazbatii pe care copilul de face, mama rezumandu-se a-l scuipa sa nu se deoache. Asadar, copilul face tot cei trece prin cap: zbiara, loveste cu sabia, arunca minge, fumeaza din tigarile musafirului, face galagie cu
tobele, vrea sa se joace cu masina de facut cafea, il loveste pe musafir acesta varsand ceasca de cafea pe
pantaloni si lista poate continua.
In momentul urmator, care este si punctul culminant al actiunii, copilul lesina din cauza tutunului, iar
musafirul, in timpul actiunii, ce mama este "disperata", il stropeste cu apa rece, pana isi revine.
Deznodamantul schitei include plecarea oaspetului care, abia acasa isi da seama de ce la un moment dat
Ionel disparuse cu bolul de dulceata - ca sa-i toarne dulceata in sosoni.
Ionel este personajul principal al schitei, deoarece participa in toate momentele actiunii, fiind "eroul"
ntmplarilor care-i evidentiaza trasatura morala de baza, "proasta crestere".
Lipsa de educatie genereaza dispretul pentru slujnica pe care nu o asculta, n ciuda faptului ca era n
vrsta, dezordinea care domnea printre jucariile sale, lipsa de respect fata de mama sa si chiar fata de
musafir, deoarece deranja frecvent conversatia celor doi si i toarna oaspetelui dulceata n sosoni, obraznicia
pe care o dovedeste servindu-se din tabachera musafirului.
Faptele lui Ionel strnesc rsul, mai ales rsul mamei, care se dovedeste incapabila de a face educatie.
Indulgenta fata de nazbtiile lui Ionel si mai ales maimutareala sentimentala a doamnei Popescu personaj secundar - sunt departe de a conveni unei educatii "sanatoase", cum pretindea la nceputul schitei.
Remarcam, asadar, cum in acest text se regasesc totate trasaturilei schitei. Deoarece este o opera
literara epica n proza, de mici dimensiuni, cu un numar redus de personaje, n care se povesteste o singura
ntmplare - vizita facuta de narator doamnei Popescu pentru a o felicita cu ocazia onomasticii fiului sau prin care se evidentiaza cte o trasatura caracteristica a personajelor - proasta crestere a lui Ionel si
incapacitatea doamnei Popescu de a-si educa fiul - iar timpul si spatiul de desfasurare ale actiunii sant
restranse, naratiunea "Vizita" de I.L. Caragiale, fiind o schita.

Ursul pacalit de vulpe


povestire
Ion Creanga
Povestirea este o specie a genului epic in proza, care relateaza fapte din punctul de vedere al unui
narator care este martor, participant, sau ambele, la evenimentul povestit; are un singur fir narativ, accentul
cade pa intamplari si nu pe personaje, iar dimensiunile povestirii se situeaza intre nuvela si schita.
Textul pe care l-am ales se numeste Ursul pacalit de vulpe si este un text dedicat copiilor, scris de
Ion Creanga, unul dintre cei mai mari prozatori ai literaturii romane care s-a nascut la Iasi Humulesti.
Acesta a trait in secolul XIX iar dintre contemporanii sai ii amintim pe: Titu Maiorescu, Ioan Slavici, Mihai
Eminescu. In ceea ce priveste operele sale litarare, amintim: Capra cu trei iezi, Ivan Turbinca, Mos Ion
Roata si Unirea, Amintiri din copilarie etc.
Comunicarea autor-lector se realizeaza in mod indirect, prin intermediul a trei elemente: narator,
personaje si actiune, fiind, asadar, un text epic. Naratorul este necunoscut si relateaza intamplarile la
persoana a treia, cu o viziune omniscienta stiind tot ce gandesc persoaneje (Bun! gandi vulpea), lasand,
parca, impresia ca a fost in permananeta martor al intamplarilor. Personajele textului sunt putine la numar:
vulpea, ursul, taranul.
Ursul pacalit de vulpe este o povestire didactica deoarece autorul a scris-o chiar pentru elevii
sai, dorind a scoate in evidenta viclenia si prostia.
Actiunea textului este simpla. Un taran cu un car cu boi incarcat cu peste, se opreste in drum unde vede o
vulpe care, credea el, este moarta. Omul, gandindu-se la ce haina frumoasa i-ar putea face sotiei sale din
blana vulpii, ia vulpea si o arunca in car, vazandu-si apoi de drum. Apoi, sireata vulpe, arunca din car pestele
dupa care sare din car, il aduna si incepe sa manance lacom.
Ursul care avea sa fie pacalit in curand, ii cere vulpii sa-i dea si lui din peste. Vulpea refuza si-l
sfatuieste, sa-si bage, la caderea serii coada intr-o baltoaca de la marginea padurii, fara a se misca, pana a
doua zi dimineata. Ursul a ascultat de sfatul vulpii si si-a varat coada in balta. Peste noapte, balta a inghetat,
a inghetat si ursul de frig, iar cand a vrut sa-si scoata coada din apa, smuceste o data din toata puterea,
ramanand fara coada prinsa in gheata. Suparat si furios, merge la vulpe pentru a-i cere socoteala, insa
aceasta se ascunde intr-o scorbura si rade de urs, acesta facand tot posibilul sa o scoata de acolo, insa fara
sorti de izbanda, ramanand si in zi de azi ca fiind ursul pacalit de vulpe.
Lecturand textul, se observa varietatea de moduri de expunere armonios imbinate: naratiunea
impletita cu dialogul si presarata pe alocuri cu pasaje descriptive.
Remarcam in aceasta opera, faptul ca se regasesc toate trasaturile unei povestiri. Aceasta are
un singur fir narativ, cel al vulpii care gaseste peste si care il pacaleste pe ursul dornic de a gusta si accentul
care este pus pe intamplare, pe actiunile succesive povestite de narator si nu pe personaje.
Dupa toate acestea, putem spune ca tema povestirii o reprezinta viclenia si naivitatea, doua
trasaturi atat de diferite, dar puse in valoare atat de bine de catre autorul textului.
Valorificarea textului literar ofera copilului posibilitatea cunoaterii realitii, oglindete
conduite, comportamente, atitudini, ce influeneaz conturarea personalitii copilului. Ursul pclit de
vulpe este un text n care Ion Creang, nfiaz, prin cele dou personaje animale, dou tipuri umane
antagonice: omul viclean, iste, capabil s-i satisfac necesitile, dar i rutcios, batjocoritor i omul greoi,
ncet la minte i naiv, uor de nelat prin prefctorie i viclenie. Un comentariu amnunit pe marginea
textului, o analiz detaliat a comportamentelor personajelor, conduc spre formarea unor trasaturi

pozitive de voin i caracter: vigilen, sinceritate, hrnicie i excluderea din comportament a


celor negative: viclenie, neltorie, lene, minciun.
Ursul, animal mare i puternic n comparaie cu vulpea, d dovad de mult naivitate i impulsivitate; de i a
fost pclit o dat de vicleana fptur, acesta nu se nv minte i continu s cad prad pclelilor atunci
cand, cautand in scorbura, prinde de radacinile copacului, vulpea prefacandu-se ca este piciorul ei pe care
ursul il va rupe daca va mai trage de el atat de tare. Fora fizic i furia nu-l ajut la nimic, se transform n
slbiciuni manipulate cu abilitate de vicleana vulpe mpotriva lui.
i n viaa de zi cu zi, oamenii pesc la fel i, de aceea, cred c Ion Creang s-a folosit cu mult talent
de renumele i abilitile unor animale pentru a ne prezenta pe noi oamenii n diverse ipostaze de via . Pn
la urm omul dispune de multe posibiliti de a fi, dar i de discernmnt n a se defini i a deveni
In concluzie, putem afirma ca textul Ursul pacalit de vulpe este o povestire cu puternice
valente formativ-educative.
Iedul cu trei capre
- povestire Octav Pancu Iasi
Povestirea este o specie a genului epic in proza, care relateaza fapte din punctul de vedere al unui
narator care este martor, participant, sau ambele, la evenimentul povestit; are un singur fir narativ, accentul
cade pa intamplari si nu pe personaje, iar dimensiunile povestirii se situeaza intre nuvela si schita.
Textul pe care l-am ales se numeste Iedul cu trei capre si a fost scris de Octav Pancu Iasi, scriitor,
publicist si scenarsit roman al secolului XX, cunoscut mai ales pentru operele sale pentru copii.
Opera amintita anterior, este una care apartine genului epic, deoarece comunicarea dintre autor si
lector se realizeaza indirect, prin intermediul a trei elemente. Acestea sunt naratorul, personajele si actiunea,
autorul trasmitandu-si sentimentele si gandurile cu ajutorul lor.
Asadar, naratorul se face remarcat prin exprimarea la persoana I si a III-a, de unde rezulta o
perspectiva subiectiva, adica naratorul are comentarii si remarci proprii la adresa personajelor: eu, copii, va
doresc sa (...), sau pe mine de m-ar lsa s stau mcar o zi n casa aceea, nu mi-ar mai trebui nimic.
Miculi ce mai trai !. Personajele sunt relativ numeroase: iedul, mama iedului, bunica, matusa, lupul,
ursul, vecina etc, actiunea desfasurandu-se in jurul iedului si a pataniei acestuia, celelalte personaje
nefacandu-se remarcate.
Octav Pancu Iasi este unul dintre putinii scriitori romani care a reusit intr-o epoca cumplita, cea a
cenzurii si despotismului socialist, sa daruiasca copiilor si parintilor povesti.
Iat, "Iedul cu trei capre", o poveste inedit, scris de acesta, pentru copiii din toate timpurile, care
departe de mofturile i rsful prinilor, mtuilor i bunicilor, trebuie s nvee ct de bine este s te
descurci singur n via, ca s nu fii niciodat pclit sau nelat de cei ri!
Incepe, asadar, actiunea textului, si il vedem in incipit de iedul rasfatat care de cand se trezea si pana
adormea, striga mereu in stanga si-n dreapta dupa ajutor. Acesta considera ca are trei capre, fiecare
anutandu-l ca si cum ar fi fost mama iedului capra mama, capra bunica si capra matusa. Cat era ziua de
lunga, acestea ii faceau toate poftele iedului.
La porunca iedului, capra mama il imbraca, il incalta si facea tot ceea ce un iezisor de varsta lui ar fi
trebuit sa faca singura. Matusa-capra era cea care ii pregatea iedului toate bunatatile de mancare, il servea
mereu si ii dadea sa manance. Capra bunica avea rolul de a-l legana seara de seara pe ied, pana cand acesta
adormea. Ii spunea povesti si ii canta. Intr-o seara, o vecina le rugase pe cele trei capre sa mearga a doua zi

la ea acasa pentru a o ajuta la niste treburi. A doua zi dimineata, iedul nici nu se trezeste bine si incepe sa
strige dupa mama sa sa-l imbrace si sa-l incalte, insa aceasta era de negasit. Insa vulpea tocmai trecea pe
acolo si auzind urletele iedului, ii ceruse hainele mintindu-l ca-l va ajuta sa se imbrace, dar aceasta a fugit
lasandu-l fara haine. Tot plangand de suparare, il apuca foame si striga la matusa capra cea care ii dadea in
fiecare zi de mancare, insa nici aceasta nu era de gasit. Si de aceasta data, in timp ce iedul se vaicarea,
intamplarea face ca pe la geamul casei sa treaca ursul. Iedul este pacalit inca odata, de urs acum, care l-a
intrebat unde ii este mancare si ii promisese ca o sa-i gateasca, dar acesta infuleca tot si pleca mai departe.
Venise acum seara si iedul era dezbracat, infometat si i se facuse si somn. Cum ii era obieciul, o striga pe
capra bunica sa vina si sa il adoarma, dar la fel ca si celelalte doua capre, era de negasit. Extenuat si
suparat, accepta ajutorul lupului care se oferise sa-l adoarma. Dar, auzind ca lupul planuieste sa-l manance,
iedul se smulge de langa lup si fuge afara. S-a intors abia mai tarziu cand toate cele trei caprele erau deja
acasa si spunandu-le ca le va povesti tot ce a patit, doar ca inainte vrea sa sa-si caute niste haine si sa se
imbrace, sa manance ceva ca-i era foame si, pe cand sa le povesteasca patania, adormi bustean.
Lecturand textul, se observa varietatea de moduri de expunere armonios imbinate: naratiunea
impletita cu dialogul si presarata pe alocuri cu pasaje descriptive.
Mai remarca si faptul ca se regasesc toate trasaturile unei povestiri. Aceasta are un singur fir narativ,
cel al iedului care este nevoit sa se descurce singur, si accentul care este pus pe intamplarea in sine, si nu pe
personaje.
Acum, putem afirma ca tema textului o constituie incapatanarea si rasfatul atat de des intalnite la
copiii din zilele noastre.
La fel ca multe alte povestiri din literatura romana, si aceasta are un impact pozitiv pentru copii, avand o
valoare formativ-educativa mare, educatorul detinand rolul de a evidentia comportamentele negative ale
prescolarilor, in vederea inlocuirii lor cu altele pozitive.
In concluzie, opera literara Iedul cu trei capre de Octav Pancu Iasi, intruneste toate trasaturile speciei
epice povestire, fiind printre cele mai reprezentative povestiri din literatura pentru copii.
Mos Ion Roata si Unirea - povestire Ion Creanga
Povestirea este o specie a genului epic in proza, care relateaza fapte, evenimente din punctul de
vedere al unul narator care este martor, participant sau ambele la evenimentul povestit. Povestirea are un
singur fir narativ, accentul cade pe intamplari si nu pe personaje, iar dimensiunile povestirii se situeaza intre
nuvela si schita.
Textul pe care l-am ales se numeste Mos Ion Roata si Unirea si este o povestire scrisa de Ion
Creanga, unul dintre cei mai mari prozatori ai literaturii romane care s-a nascut la Iasi Humulesti. Acesta a
trait in secolul XIX iar dintre contemporanii sai ii amintim pe : Titu Maiorescu, Ioan Slavici, Mihai
Eminescu. In ceea ce priveste operele sale litarare, amintim: Capra cu trei iezi, Ivan Turbinca, Fata
babei si fata mosneagului, Amintiri din copilarie etc.
Titulul textului face referire la personajul central al acestei povestiri si la evenimentul in care acesta
a fost implicat. Asadar, Mos Ion Roata, impreuna cu alti tarani, este invitat la o adunare unde avea sa se
discute un eveniment extrem de important: unirea celor doua tari surori cretine i megiee, Moldova
noastr i Valahia sau ara Munteneasc. Aceasta opera apartine, genului epic deoarece autorul isi exprima
sentimentele, ideile, gandurile in mod indirect, prin intermediul naratorului, personajelor si actiunii.
Naratorul textului este necunoscut si relateaza intamplarile la persoana a treia, lasand insa impresia
ca a fost si el martor la acea intamplare. Personajele textului nu sunt multe la numar: sunt mentionati boierii

M. Kogalniceanu si Costache Hurmuzachi, taranii, iar ca participanti propriu-zisi la intamplarea relatata este
boierul care le explica taranilor motivul chemarii si, bineinteles, personajul central al povestirii mos Ion
Roata. Actiunea operei este simpla, lineara. Unul dintre boieri primeste raspunderea de a explica grupului
de tarani sensul si importanta Unirii si incearca printr-o suita de argumente, in vederea secarii Milcovului si
a realizarii infatisarii dorita de stramosii nostri, dar pe care ei nu au putut sa o faca in imprejurarile grele de
pe atunci.
Afirmatiile sunt acceptate de grupul de tarani, cu exceptia lui mos Ion Roata, care se arata nedumerit
si de aceea, boierul recurge la o demonstratie faptica, prin pilda cu bolovanul, pe care unul singur nu il poate
ridica, dar mai multi, da. Boierul incearca sa demonstreze ca puterea se constituie prin unirea fortelor, in
final insa faptele primind o alta semnificatie, care rastoarna sensul aparent, demonstrand iteligenta lui mos
Ion Roata, si realitatea ca el intelesese cu adevarat evenimentele: iar de la bolovanul dvs am inteles asa: ca
pana acum, noi, taranii, am dus fiecare cate o piatra mai mare sau mai mica, pe umere; insa acum suntem
chemati la a purta impreuna tot noi, opinca, o stanca pe umerele noastre.
Personajele sunt construite cu deosebita mestrie. La inceput, taranii, uimiti de atentia ce li se acorda,
lasa impresia ca accepta explicatiile boierului ca pe niste lucruri firesti. Apoi, din grupul lor, se desprinde
mos Ion roata, simbol al taranimii din acel moment istoric, caracterizat prin inteligenta, spontaneitate,
hotarare si umor. Dincolo de umorul personajului se simte insa o adanca amaraciune, generata de intelegerea
faptului ca taranimea, in fond, continua sa ramana o categorie oprimata, in ciuda promisiunilor de tot felul.
Modul de expunere predominat este dialogul imbinat cu naratiunea. Ca in toata opera lui Cranga,
stilul se caracterizeaza prin oralitate si expresivitate, fapt exemplificat prin prezenta masiva a dialogului, a
locutiunilor si a expresiilor populare; de asemenea se remarca folosirea regionalismelor a vocativelor si a
interjectiilor.
Este usor de observat cum in acest text se regasesc toate trasaturile povestirii. Vorbim, asadar, de
singurul fir epic narativ, cel al taranului mos Ion Roata care da impresia ca nu intelege ce inseamna Unirea,
el, de fapt, intelegand chiar mai multe decat ceilalti tarani. De asemenea este evident accentul pus pe
intamplare si nu pe personaje, dimensiunile operei facand si ele dovada apartenentei la specia literara povestire
textul fiind mai lung decat o schita, dar mai scurt decat o nuvela.

Iarna pe ulita
- text liric George Cosbuc
Textul liric este acel tip de text in care autorul isi transmite in mod direct gandurile, ideile,
sentmentele si trairile sufletesti, in text aparand o voce numita eul liric.
Opera aleasa de mine se numeste Iarna pe ulita si a fost scris de George Cobuc, poet, critic literar,
ocazional i traductor romn din Transilvania, membru titular al Academiei Romne, care a trait la sfarsitul
secolului XIX, inceputul secolului XX.
Tema textului o reprezinta viata copiilor de la sat, jocurile acestora pe timpul iernii, si intreaga
atmosfera de bucurie atat de cunoscuta si de draga poetului.
Se observca ca titul operei este in stransa legatura cu tema textului, indicand exact locul si momentul
descrierrii lirice satul romanesc, intr-o zi de iarna , adica Iarna pe ulita.
Textul anterior mentionat, apartine genului liric, deoarece autorul se exprima in mod direct,
nemijlocit, folosind structuri la persoana I si facand diverse referiri la persoana a III-a: mi te tii, el, l-at
trimis si multe altele.
Din punct de vedere structural, textul este alcatuit din 23 ce cvninarii, cu rima imbratisata, ritm
imambic si masura metrica de 3-8 silabe.
Poezia debuteaza cu un frumos tablou de iarna, fiind o demonstratie a viziunii lirice a lui Cosbuc
asupra naturii (A-nceput de ieri sa cada / Cate-un fulg,acum a stat / Norii s-au mai razbunat /Nu e soare,
dar e bine,/Si pe rau e numai fum. /Vantu-i linistit acum).
Versurile urmatoare pun in evidenta un un tablou in care domin micarea, veselia, spre deosebire de
pastelurile lui Alecsandri, n care domin stagnarea, nemicarea, chiar gravitatea.
Copiii aduc cu ei agitatia si dezinvoltura plina de umor. Ei ies afara cu mic, cu mare, sa se dea cu
saniutele, tipa, se imping, sar, rad, cad in zapada, intr-un cuvant se joaca si se bucura.
Poezia abunda de imagini vizuale, dar mai ales e imagini auditive care redau larma copiilor ce se
bucura de sanius.
Folosind un ton sugubat (=glumet), poetul introduce in prim plan un copil, atat de mic caci pe
carare/ Parca nu-i, care urc anevoie pe o ulia troienit.
Portretul micului copil poate fi al oricui copil de la tara: cu haina mai mare decat el, cu caciula de
miel data pe spate si mai voinica decat el, sub care isi pot gasi adapost sapte sate.
Copiii mai mari ii nchid drumul micului Barb- Cot, fcnd haz de cciula lui, care li se pare ct o zi de
post.
In jocul lor este prinsa si o btrnic care trecea pe drum. Vazand ce se intampla, ea a incercat sa-l
scape pe cel mic din hrjoana celor mari, dar a ajuns ea insasi sa nu se mai descurce intre copiii care o
inconjoara, rad si tipa. Poezia reda inocena, veselia si bucuria din jocul copiilor: Ca pe-o bufni-onconjoar /i-o petrec cu chiu cu vai, /i se in de dnsa scai, / Plin-i strmta ulicioar/De alai..
Larma copiilor atrage toata suflarea satului, cainii din curti sar nedumeriti, femeile ies la gard,
barbatii ies din casa. Poezia se sfarsete cu un dialog intre copii si babuta. Dialogul exprima dragostea si
intelegerea celor in varsta fata de copiii si strengariile lor : Ce-i pe drum atata gura? / - Nu-i nimic. Copii
strengari. / - Ei, auzi! Vedea-i-as mari, Parca trece-adunatura / De tatari!"
Pentru redarea scenei de iarna autorul creaza imagini vizuale i auditive, folosind mai mult
comparatiile ( copii fac galagie ca roata morii; se galcevesc ca vrabiile gurese) si mai putin alte figuri de stil
. Poezia exceleaz prin imagini de micare si ritm alert, fapt ce ne duce cu gandul la copilarie, inocenta, joc
si viata lipsita de griji.
Asadar, remarcam caracterul ludic atat de pregnant a textului si constatam ca ea ilustreaza atat de
bine tema copilariei si putem afirma ca textul este o veritabila opera literara lirica.

Somnoroase pasarele
- text liric Mihai Eminescu
Textul liric este acel tip de text in care autorul isi transmite in mod direct gandurile, ideile, sentmentele si
trairile sufletesti, in text aparand o voce numita eul liric.
Opera aleasa de mine se numeste Somnoroase pasarele si a fost scris de Mihai Eminescu - poet,
prozator i jurnalist romn, socotit de cititorii romni i de critica literar postum drept cea mai important
voce poetic din literatura romn.
Tema textului o reprezinta natura este formata din elemente personificate, care actioneaza antitetic:
izvoarele suspina, codrul negru tace, dorm si florile-n gradina, in deplina armonie cu cele insufletite, cu
micile vietuitoare lebada, pasarile, precum si cu elementul uman.
Titul textul ne indruma spre micile vietuitoare care, parca, au rolul de a completa tabloul perfect al
naturii prin cantecul lor si chiar prin simpla lor prezenta, natura nefiind parca, intreaga, completa, fara aceste
mici pasari somnoroase, care stau la adapostul oferit de natura cuiburi, trestii.
Opera Somnoroase pasarele este apartinatoare genului liric deoarece remarcam in text o voce
numita eu liric, care isi face simtita prezenta prin adresari directe: fie-ti, dormi.
Din punct de vedere structural, poezia este alcatuita din patru catrene cu rima incrucisata, ritmul
trohaic si masura metrica este de opt silabe, exeptand ultimul vers din fiecare strofa care are patru silabe.
Folosirea punctelor de suspensie din titlul sugereaz o comunicare ntrerupt, poetul dorind s mai
adauge ceva.
Natura surprins este format din elemente personificate, care ac ioneaz opus: izvoarele suspin,
codrul negru tace, dorm i florile-n grdin. Acestea se afl n deplin armonie cu cele nsufle ite lebda,
psrile, precum i cu fiina uman.
Prima strof debuteaz prin reluarea titlului Somnoroase psrele i pregtirile micilor vieuitoare
pentru trecerea de la starea de veghe la cea de somn. Venirea nop ii trimite zburtoarele la casele lor : Pe la
cuiburi se adun,/Se ascund n rmurele.
Izvoarele sunt singurele care nu urmeaz exemplul celor din jur, ele i continu activitatea Doar
izvoarele suspin, n timp cecodrul negru tace i Dorm i florile-n grdin.
n strofa a treia este prezentat lacul, unde graioasa lebd merge ntre trestii s se culce.
Construcia Fie-i ngerii aproape, prin folosirea pronumelui personal la persoana a doua singular,
sugereaz c opera este de fapt un cntec de leagn pentru fiina drag.
Frumuseea nopii este mpletit cu strlucirea i farmecul lunii, astru care domne te odat cu lsarea
cortinei negre, oferind mister i magie pmntului.
Toate cele patru strofe se ncheie cu o formul specific celei de-a treia parte a zilei: Noapte bun!,
Dormi n pace!, Somnul dulce!.
Formula Noapte bun! este al patrulea vers att din prima ct i din ultima strof. Poate nu
ntmpltor s-a ales aceast formul amabil pentru ncheierea poeziei, poetul ajutndu-se de frumoasele
cuvinte Noapte bun! ca s ncheie cntecul de leagn i dialogul cu persoana iubit ntr-un mod plcut.

Se remarca modul in care, dupa cum spuneam la inceput, autorul imbina intr-un mod atat de placut
doua elemente atat de diferite dar, care, parca, nu poate exista unul fara celalalt: natura linistita, mirifica,
impaciuitoare, competata de lumea blanda a micilor vietuitoare care-si gasesc mereu locul in natura care le e
atat de indispensabila.
In urma argumentelor aduse, putem afirma ca opera literara Somnoroase pasarele, in care se
oglindesc atat de bine natura si micile vietuitoare, este apartinatoare genului liric.