Sunteți pe pagina 1din 4

Hegel i raiunea evoluiei universale

Privind ctre natura profund, dar deosebit de abstract a filosofiei lui Hegel,
punctul cel mai nalt al idealismului post-kantian, gnditorul zilelor noastre,
consecvent direciei antimetafizice i antisistematice ntemeiat de filosofia
analitic la nceputul secolului al XX-lea, va considera arhitectura complicat a
sistemului hegelian drept o creaie conceptual artificial i dificil de neles. Cu
toate acestea, filosofia lui G. W. F. Hegel a fost considerat pentru mult vreme
filosofia oficial a Germaniei, iar ctre sfritul secolului al XIX-lea, cei mai
importani filosofi americani i britanici erau hegelieni. De asemenea, elemente ale
sistemului su au servit drept argumente pentru teologia protestant, iar Marx, n
tineree admirator al lui Hegel, a reinut n doctrina sa filosofic multe dintre
concepiile predecesorului su.

Calea cea mai direct ctre centrul sistemului hegelian a fost considerat
cercetarea refleciilor sale cu privire la istoria universal, care au nrurit hotrtor
filosofia politic de mai trziu. Potrivit lui Hegel, evenimentele istorice trebuie s
constituie materialul de studiu al filosofiei, pentru c procesele istorice au un
caracter raional, definitoriu pentru nelegerea propriei noastre naturi, a locului
nostru n dinamica universal. Raiunea, afirm Hegel, este substana
Universului, adevrata, eterna i atotputernica sa esen. [...] Singurul fapt adus de
filosofie pentru a servi demersului de contemplare a istoriei este conceptul de
Raiune; Raiunea domnete peste aceast lume; istoria universal este ea nsi un
proces raional. Aceast convingere i intuiie reprezint o ipotez n domeniul
istoriei, pe cnd n sfera filosofiei este o certitudine.

n concepia lui Hegel, tot ceea ce este real este raional, iar raionalul este n mod
necesar real; identificarea realului cu raionalul conduce ctre credina c tot ceea
ce exist are raiunea sa, c natura i societatea se ndreapt ctre un scop
prestabilit. Aa cum Mercur este dirijorul sufletului, arta Hegel, Ideea este cu
adevrat cea care conduce oamenii i lumea; Spiritul, voina necesar i raional a
acelui dirijor, a dictat i dicteaz nc evenimentele istoriei universale.

Realul nu este neles de filosoful german din punctul de vedere al unui empirist, ca
o colecie de fapte individuale: datele empirice devin raionale doar dup ce au fost
cunoscute ca aspecte ale ntregului. Raiunea, afirm Hegel, reprezint contiina
cert a apartenenei la realitate ca ntreg, iar individul este real doar n msura n
care particip la Realitate: aadar, pe msur ce devenim fiine din ce n ce mai
reflexive, aceast participare va crete.

n mod similar proceselor istorice, cunoaterea are i ea o dezvoltare triadic, de


tipul tez-antitez-sintez. Bertrand Russel arat c n sistemul hegelian, iniial,
cunoaterea este sim-percepie, doar contiin a existenei obiectului. Apoi, printro critic a simurilor, cunoaterea devine subiectiv. n final, se atinge stadiul
autocunoaterii, n care distincia subiect-obiect este anulat. Cunoaterea Sinelui
reprezint forma cea mai nalt de cunoatere. n cugetarea profund gndurile
devin fluide i se contopesc unele cu altele. Adevrul i falsitatea nu sunt separate

n mod tranant, aa cum se crede de obicei; nimic nu este n ntregime fals i nimic
din ceea ce ne st n putin s cunoatem nu este cu necesitate adevrat.

n Filosofia istoriei, Hegel prescrie faptul c Statul este realizarea ideii de


moralitate, Ideea divin aa cum s-a ntrupat ea pe pmnt. n lucrarea sa despre
Filosofia dreptului, filosoful german va da o formulare i mai amnunit acestei
doctrine: Statul este realitatea ideii morale - spiritul moral, ca voin substanial
manifest, evident siei, care gndete i se cunoate pe sine. Filosofia politic
hegelian nu urmeaz drumul firesc al teoriilor politice specifice gndirii Europei
occidentale. n timp ce n acest spaiu se vehiculau concepii care exaltau
constituionalismul, democraia i progresul, Hegel a ncercat s nvedereze idei
care, n deplin acord cu metafizica i ntreg sistemul su, promovau absolutismul i
autocraia. Contrar tradiiei liberale care se revendic de la doctrinele lui Hobbes
sau Locke, Hegel nu privete statul ca pe un acord menit s garanteze interesele
personale ale individului, ci l consider o entitate care l transcende, prin urmare
gnditorul german nu poate fi analizat alturi de ali teoreticieni ai politicii, pentru
c viziunea sa implic i o alt dimensiune, cea metafizic. Hegel va distinge ntre
statul contractului social, care este de fapt societatea civil, bazat pe nevoi i pe
acel tip inferior de cunoatere pe care filosoful german l numete nelegere i
Statul vzut ca Raiune, ca nelegere superioar a lucrurilor. Conceptul de
nelegere, arat Shlomo Avineri n lucrarea Hegels Theory of the Modern State,
se refer doar la abilitatea cognitiv de a prinde semnificaiile imediate ale
mecanismelor sociale, ale instituiilor statului i a necesitii externe care i unete
pe oameni. Cellalt tip de cunoatere, raiunea, reprezint la Hegel o facultate
special, distinct de reflecia analitic sau de nelegerea comun; ea este capabil
de a ne furniza raiunile adnci ale relaiilor sociale. Universalitatea societii civile
este pur instrumental, ea nereprezentnd un scop n sine, ca n Stat.

Dincolo de a fi doar o convenie ntre oameni, Statul reprezint pentru Hegel un


simbol al raiunii. Menirea noastr ca fiine raionale nu se poate mplini dect n
cadrul Cetii, iar orice derapaj este echivalent cu nsi diminuarea umanitii din
noi.

1.

Ideile lui Hegel

Filosofia este, pentru el, nainte de toate, sistem de gndire. Sistemul lui Hegej. este
sistemul ratiunii care domina lumea, care se dezvolta in toate aspectele concrete
ale lumii, ale naturii i ale spiritului. Ceea ce este raional este real i ceea ce este
real este raional: aceast fraz din introducerea la Filosofia dreptului conine,
sintetic, ideea central a sistemului lui Hegel.
Sistemul lui Hegel pare extraordinar de abstract. Cu toate acestea, intenia lui Hegel
este de a prinde i explica concretul nsui, n toate formele lui variate i infinit de
multiple: natur, creaii ale spiritului, art, religie, istorie etc, filosofia lui Hegel pare
abstract; dar n realitate gndirea lui Hegel este legat de concret, de varietatea
infinit.

Fenomenologia i Logica sunt cei doi stlpi mari pe care se cldete toat filosofia
hegelian.
Fenomenologia descrie, dialectic, evoluia contiinei noastre de la simpla percepie
a ceva (Dieses), - care implic i pe a existenei proprii pn la raiune;
Logica este de o desfurare a categoriilor fundamentale ale existenei i
cunoaterii lucrurilor. Ea pleac de la determinri abstracte, dar tinde ctre concret.
Tot ce aparine spiritului l intereseaz i face obiectul cercetrii lui Hegel: filosofia
artei, religiei, istoriei, dreptului.
Hegel a sumarizat foarte mult din sistemul sau filosofic in introducerea catre o serie
de lecture ale istoriei lumii.El observa un proces inevitabil care are loc in istorie :
chemarea constiintei, pe care el o numeste spirit. Intreaga teorie a lui Hegel ignora
factorii ce influenteaza in mod fundamental viata, punand la loc de pret spiritul,
drept element distinct si esentialmente rupt de realitatea vie.
Dupa Hegel,filosofia prezinta esenta spiritual a timpului si autocunostiinta epocii.
Filosofia este pentru el, intai de toate, sistem de gandire. Sistemul lui Hegel este
sistemul ratiunii care domina lumea. La Hegel, absolutul este inteles prin ratiune,
prin mijlocirea obiectiva a acesteia. Filosofia spiritului a lui Hegel cuprinde toate
ideile timpului sau: de progress, de evolutie, de creatie. La Hegel ele sunt centrate
de idea providenei ratiunii.
Dialectica este invatatura fundamentala a invataturii hegeliene,conform careia tot
ce exista are caracter contradictional,apare in rezultatul luptei contrariilor,fiind
caracteristica universala a existentei.Dialectica e invatatura conform careia tot ce
exista este in vesnica schimbare si transformare ca rezultat al luptei contrariilor.

Apogeul raionalismului in concepia omului o prezint filosofia lui Hegel care are un
caracter abstract, absolutizat, unde omul real, istoric nu-si poate gasi loc pnetru ca
la Hegel omul este doar subiect care cunoate si aceste subiect nu poarta caracter
pur istoric, este acelai in oricare condiii si are o singura cale de a cunoate ,
deaceea urmaul sau Foehrbach spune ca filosofia lui Hegel uita definitive de omul
real. La Hegel omul este doar noiune, pe cind in realitate omul este unitatea
organismului biologic si a unei psihici alctuita din sentimente, intuiie, raiune,
instinct, care luate mpreuna ii determina natura adevrata.Omul ca subiect cum
considera Hegel, in viziunea iui Foehrbach este doar un aspect al fiinei umane.
Omul este determinat nu atit de raiune cit de sentimental dragostei. Alta poziie
este promovata de filosofia marxista, unde omul este definit ca ansamblu a realitaii
sociale, adic omul este om in msura in care el este implicat in anumite relaii din
societate, principalele fiind economice. Caracterul vieii economice determina
esena omului, deaceea in filosofia marxista omul este in primul rind produs,
rezultat, obiect al mediului social.
Hegel presupune c individul bogat vede n culturun mijloc de satisfacere a
necesitilor i a capriciilor subiective.El nelege c aceasta duce la degradare
moral,de aceea consider c interesele subiective trebuie nlate pn la
conceperea de ctre individ a cerinelor universalului ,absolutului adic a ideii pn
la conceperea raionalului.

Hegel rezuma dar in mod creator ideile lui Kant, Schiller, Schelling si Solger, pentru
a-i mentiona doar pe cei mai remarcabili dintre predecesorii sai.
Rolul lui in istoria logicii este urias. El este cel care distinge gndirea obinuit
(fenomen psihologic) de gndirea absolut care este esena lumii.El scrie despre
maniera cea mai comod de a gsi ceea ce i place.
2.

Operele principale

Phnomenologie des Geistes (Fenomenologia spiritului, 1807)

Wissenschaft der Logik (tiina logicei, 1812/1816)

Enzyklopdie de philosiphischen Wissenschaften , Enciclopedia tiinelor


filozofice, 1817-1930

Grundlinien der Philosophie des Rechts (Bazele filosofiei dreptului, 1819)

Vorlesungen ber die sthetik (Prelegeri despre estetic, 1817-1829)

Vorlesungen ber die Philosophie der Geschichte (Prelegeri de filosofie a


istoriei, 1822-1831)