Un gnd de ziua Sfntului Andrei i de Ziua Naional

n ciuda aparenelor, ziua apostolului Andrei (30 noiembrie) are legturi mai
profunde dect s-ar crede cu ziua naional a Romniei (1Decembrie). nti, fiindc
apostolul Andrei este nsemnat n calendar drept ocrotitorul Romniei, iar Romnia
contemporan s-a creat, prin voina naional, tocmai la 1 Decembrie 1918. n al
doilea rnd, ambele date semnific pentru noi, romnii, cte o ntemeiere, cte o
aezare nou sau cte o ctitorie.
Apostolul Andrei este simbolul, prin tradiie, al ntemeierii lumii cretine la
Dunrea de Jos. Se spune c, prin cuvntul su nelept, apostolul i-ar fi luminat
ntru credin cretin pe unii strmoi ai romnilor din Scithia Minor. Firete,
aceasta nu a nsemnat numaidect cretinarea, ca la un ordin, a romnilor. Romnii
s-au cretinat treptat n spaiu i timp, dinspre sud-est, sud i sud-vest spre nord i
nord-vest, mai nti prin strmoii lor traco-daco-romani. Cuvntul Domnului s-a
ntrit treptat i s-a rspndit timp de mai multe secole, prin osteneala mai multor
misionari i sfini, cunosctori ai limbilor greac, latin i chiar strromn.
Cretinarea aceasta este diferit n comparaie cu cretinrile tuturor popoarelor
vecine romnilor fiindc nu s-a produs de sus, la o dat anume, printr-un ordin i
printr-un exemplu al unui conductor, cum au fcut Boris-Mihail pentru bulgari,
Vajk-tefan pentru unguri sau chiar Jogailla-Vladislav pentru lituanieni. A fost o
cretinare nesilit i nesilnic, a venit lin ca gndul cel bun i s-a statornicit din
convingere n sufletele oamenilor. Pecetea ei a rmas aici pentru vecie.
Prin urmare, graie Romei antice i apropierii de Grecia, noi am primit, prin
romanizare i prin cuvntul Domnului n limba latin, cele dou mari seturi de
valori care dau personalitate civilizaiei europene de dou milenii ncoace:
clasicismul greco-latin i cretinismul. Fr ele nu se pot imagina valorile europene
de astzi.
O alt ntemeiere, dintr-un lung ir, s-a produs la 1 Decembrie 1918 i, n
ciuda prerilor unor sceptici, este bine s ne amintim periodic de ea. Atunci, mult
mai trziu dect alte popoare (francezi, englezi, spanioli .a.), dar mpreun cu
polonezii, ceho-slovacii, iugoslavii, ungurii sau austriecii, ne-am furit un stat dup
criterii moderne i naionale. A fost voina romnilor s se ntmple aa i, din
fericire, aceast voin a fost similar cu interesele marilor puteri de atunci i s-a
potrivit conjuncturii internaionale. Firete, unii, att dinuntru, ct i dinafar, au
fost lezai de aceast nfptuire romneasc. Unele fragmente de popoare i
populaii, dominante altdat au devenit, cu voia sau fr voia lor, minoriti n
Regatul Romniei, ceea ce nu a fost uor de acceptat. Nimeni nu spune c este
simplu s te obinuieti cu ideea de a nu mai fi stpn.
Pe de alt parte, cam jumtate dintre toi romnii vedeau abia acum, pentru
prima oar n istoria lor, cum este s trieti ntr-o patrie neostil, n care nu te

dispreuiete nimeni pentru limba sau credina ta. Cuvntul acas capt dintr-o
dat alte sensuri, de la Cluj i Timioara pn la Cetatea Alb i Putna. A fost o
izbucnire de entuziasme naionale atunci, i la Chiinu i la Cernui i la Alba
Iulia i oriunde triau romni. Toate spiritele nalte ale neamului, de la regele
Ferdinand (numit de atunci ntregitorul), Nicolae Iorga i Ionel Brtianu pn la
Iuliu Maniu, Vasile Goldi i Lucian Blaga, au trit clipe aezate (de ctre poetul
pomenit) sub semnul poemelor luminii. Se potolise furtuna i se aezase lumea
pe temeiuri noi.
Statul naional romn a fost cu anumite excepii regretabile nu mai multe
i mai grave dect alte state din regiune un scut firesc pentru cetenii si. De-a
lungul vremurilor, popoarele nu au supravieuit fr cadrul lor natural de protecie,
de organizare i de dezvoltare care a fost statul. Romnii au avut mereu, de peste
un mileniu, state n care au trit mai bine sau mai ru, dar de la 1 Decembrie 1918
i-a revrsat prea plinul o Romnie rotund i unic, care-i adpostea pentru prima
oar pe mai toi fiii si de la nord de Dunre. Nu era puin lucru ! Erau rzbunai
toi eroii care trecuser Carpaii n 1916, la arme cu frunze i flori, convini c
ncepuse rzboiul cel mare de dezrobire a neamului.
La asemenea nfptuiri pentru care au murit cu credin bunii i strbunii
notri, nu putem dect s ne nfiorm de emoie. Punerea n discuie a acelor
mpliniri ar fi ca o blasfemie, demn numai de ocar i de blestem. ara nu este ca
o pine din care s poat rupe oricine i orict, ci este ca un loc de nchinciune, n
care se st cu evlavie, bun-cuviin i respect. Sau, ca s-l parafrazm pe
preedintele John F. Kennedy, nu se cade s ne ntrebm att ce ne-a dat nou ara
ci s ne ntrebm n fiecare clip ce i-am dat noi rii. Altminteri, ntrebarea dinti
este i fr rost, fiindc ara suntem noi, iar dac ara nu este prosper cum am
vrea, nseamn mai ales c noi nu ne pricepem s-o facem altfel. ar fr oameni
nu exist, dar sunt, din pcate oameni fr ar !
n ciuda scepticilor, ara, adic oamenii ei se ridic iari ncet dintr-o grav
cdere, se afl pe cale de a iei dintr-o criz. Aceste semne recente de recunoatere
oficial a prezenei Romniei n Instituiile euroatlantice este de bun augur. Cci
apartenena noastr la civilizaie este mai veche dect a unora care chivernisesc azi
lumea cu succes i dateaz de pe vremea cnd apostolul Andrei rspndea cuvntul
Domnului pe rmul Pontului Euxin. Odat cu aceste cuvinte cretine nelepte,
prin care Sigiliul Romei s-a pus aici pe vecie, ni s-au transmis i fundamentele
civilizatiei europene. Pe ele mai anevoios poate dect alii, dar n rnd cu lumea,
ne-am furit un stat numit Romnia, fr de care nu am avea astzi ce s includem
n instituiile de drept euroatlantice.
n amintirea fericit a celor care ne-au dat credina i ara, s ne plecm
fruntea cu credin i recunotin i s-i nvm pe tineri c munca struitoare
nvinge orice.

IOAN AUREL POP

Istoric, membru titular al Academiei Romne
(articol preluat din revista Columna, 2003, nr. 13-16, p. 1-2)

Sarbatoarea nationala

Sarbatoarea nationala, oriunde si oricnd, trebuie sa exprime identitatea unei

comunitati, sa fie simbolul profund al constiintei unei natiuni, chiar
daca trecerea timpului poate sa-i atenueze sensurile istorice. Romnii,
ca si celelalte popoare, ar trebui sa aiba convingerea, atunci cnd si
sarbatoresc propria natiune, ca s-a petrecut un fapt capital cndva, n
acea zi, fara de care tara lor nu ar fi astazi Romnia. Din pacate, stiu
ca multi romni nu mai au aceasta convingere, nu se mai gndesc la
semnificatiile zilei de 1 Decembrie, prinsi de grijile cotidiene, coplesiti
de nevoi, atrasi de campania electorala ori loviti pur si simplu de
ignoranta. Nu-i vorba, nici americanii nu se omoara astazi sa mai stie
bine, cu exceptia proaspetilor imigranti care dau un examen serios n
acest sens cine au fost si ce au facut parintii fondatori ai patriei n
secolul al XVIII-lea, secol la fel de ndepartat pentru multi dintre ei ca
si epoca de piatra. Americanii (mai) au nsa n ziua lor nationala si
oricnd altcndva un profund respect pentru tara lor (sau devenita a
lor), au ncredere n viitorul ei, n liderii lor, n valorile societatii lor. La
romni, ma tem ca, din pacate, toate aceste credinte n valori autentice
sunt tot mai rare Un batrn profesor al meu acum de pioasa
aducere aminte -, cu doctorat la Viena si cu rani dobndite n Al Doilea
Razboi Mondial pe ambele fronturi, ne-a explicat odata ce este tara, pe
ntelesul mintii noastre de copii: Tara spunea el nu este ca o pine,
din care sa-si taie toti felii si sa le nfulece de-odata sau pe rnd, ci este
ca un templu, n care toti trebuie sa intre cu piosenie si sa aduca
ofrande, ca sa-l mareasca, sa-l preamareasca si sa-l mbogateasca
mereu. Mult mai trziu, la Cimitirul Arlington, lnga mormntul lui
John Fitzgerald Kennedy, am nteles ca profesorul meu, probabil
neintentionat, spusese acelasi lucru ca si marele presedinte american
care le ceruse concetatenilor sai sa nu se ntrebe att ce le-a dat lor
tara, ct ce au dat ei tarii. Acelasi dascal, facnd elogiul latinitatii si al
limbii ca mijloc de comunicare, mi-a spus de asta data mai trziu
ca pretuia mai ales doua definitii ale patriei, una data de Mihail
Kogalniceanu pe la 1843 (care le explica studentilor ca patria era
pentru el toata acea ntindere de loc pe care se vorbea romneste!) si
alta, data relativ recent, de un contemporan al sau, Nichita Stanescu
(care credea ca limba romna era patria sa!). Gndesc si azi la

profunzimea acestor nvataturi ale profesorului meu om de

vocatie, dintre acei dascali de liceu de odinioara, care ar fi putut onora
catedre universitare si nu-mi pot reprima admiratia sincera pentru el
si pentru marii intelectuali care, secole la rnd, au indus n mintile
romnilor valorile general umane. n fond, la mai bine de o suta de ani
distanta unul de altul, Kogalniceanu si Nichita Stanescu exprima
acelasi lucru profund, fapt pentru care au intrat n panteonul nostru
national. Astazi, ntr-un soi de marasm prelungit si de toleranta
controlata, se fac eforturi pentru a ni se impune drept intelectuali
autentici si formatori de opinie unele persoane care sustin ca
romna este o limba n care trebuie sa ncetam sa mai vorbim sau
s-o folosim numai pentru njuraturi. Ce diferenta ntre intelectualii
care legau limba romna de patrie si cei care vor s-o destineze exclusiv
njuraturilor! Sau asistam la o noua metoda de biciuire cu vorbe a
natiunii, pentru a o face constienta de rolul sau? Ma ndoiesc ca prin
repudierea lui Eminescu si a limbii noastre, prin ironizarea facila si
grotesca a spatiului mioritic sau prin vulgarizarea grosolana a
trecutului, a filosofiei, a artei si a romnilor n general, vor deveni
acesti romni mai buni, mai europeni, mai compatibili cu lumea
civilizata.

Vor fi, n cel mi bun caz, mai sceptici, mai cinici, mai convinsi de nimicnicia tarii
si a lumii si, prin urmare, mai maleabili, mai dispusi la jalnice compromisuri,
ndreptate
mpotriva
valorilor
consacrate
ale
umanitatii.
n acelasi cadru se nscrie si minimalizarea Zilei Nationale. Ni se sugereaza vag,
dar ferm ca sarbatoarea de la 1 Decembrie este buna pentru vulg, spre a se face
promisiuni si a se oferi spectacole, dupa principiul imperial roman exprimat n
cuvintele panem et circenses. Pe de alta parte, intelectualii subtiri, care nu ies
de obicei la rampa direct n aceste zile, dar o fac mereu, n tot timpul anului, dupa
regula picaturii chinezesti si dupa sofisticatele rigori ale propagandei (oricum ar fi
botezata ea acum!), se refera la natiune cu un dispret superior, negnd constructia
organica a statului romn. Astfel, unii elevi si studenti afla din manuale, tratate si
cursuri ca romnii nu au prea facut nimic trainic de-a lungul istoriei, ca nu au
cstigat victorii, ca nu s-au format din daci si romani, ca nu au avut un loc precis
de etnogeneza, ca nu si-au constituit la timp statele medievale, ca nu s-au aparat de

turci, ca nu s-au format singuri ca natiune, ci ca au fost inventati de altii etc.

Corolarul sunt miturile: romnii si-au construit o lume fictiva din mituri ale
trecutului si defileaza n continuare cu ele, de la cronicari ncoace, trecnd prin
Scoala Ardeleana, prin Balcescu, si ajungnd pna la Iorga, Bratianu, C. C.
Giurescu,
Panaitescu
si
Daicoviciu!
Ma ntreb daca, n conditiile inocularii organizate a acestui cinic dispret pentru
trecut, pentru limba si natiune, mai avem cuvnt sa ne miram ca romnii o iau n
cele patru vnturi, ca se feresc sa spuna ca sunt romni sau ca zmbesc tmp cnd
sunt ntrebati pe strada ce sarbatorim la 1 Decembrie! Istetii neamului au
repudiat, barbarizat, minimalizat si ironizat n chip rusinos valorile romnesti, care
au ncaput pe mna unor profitori politici grobieni sau a unor noi mbogatiti
analfabeti. De ce sa ne miram atunci ca romnii nu mai cred n adevaratele valori,
ca nu le mai recunosc, ca nu mai sunt interesati de ele?
n ceea ce ma priveste, sunt convins ca bunicul, mort, cndva n 1943, n stepele
nghetate ale Rusiei (fara cruce la cap si dat apoi disparut, printr-un petic de hrtie,
dupa care bunica a purtat doliu o viata ntreaga), nu a fost un mit nationalist, ci o
realitate, un adevar crud. Iar dintr-o scrisoare ngalbenita de vreme si rupta, am
ajuns sa stiu mprejurarile mortii octogenarului Gheorghe Pop de Basesti, fericit ca
vazuse marea lumina petrecuta la Alba-Iulia, la 1 Decembrie 1918. Si chiar fara sa
fi fost istoric, fie si numai pentru acest fel de moarte care a lovit familiile tuturor,
m-as fi ntrebat sincer de unde vine si ncotro se ndreapta neamul acesta de plugari
si de preoti (de popi!) de pe Cmpia Transilvaniei n mijlocul caruia m-am nascut.
Asa am aflat ca bunicul si strabunicul si stramosii din acest neam umil de valahi
au crezut sincer n anumite valori, care pot fi usor desuete azi, dar care au facut
buna sau rea! Romnia. Iar Romnia sau Valahia n fond cele doua cuvinte
nseamna, chiar si sub aspect etimologic, acelasi lucru si ne duc cu gndul la
romanitate! vin dintr-un trecut imemorial. De-a lungul secolelor au fost o
puzderie de Romanii sau Valahii, dupa ce s-a frnt ca un vas de cristal prea fin
romanitatea orientala, asaltata de Bizant, apoi de migratori, mai ales de slavi, de
protobulgari, de unguri, de pecenegi, cumani, tatari si, mai vrtos, de otomani. Desi
locuiau n tari diferite, cu regimuri politice diverse, multe neromnesti si n care
credinta ortodoxa era doar tolerata, romnii au pastrat firave legaturi ntre ei, iar
unii, dupa cum spun sursele, nu au uitat niciodata amintirea Romei si nici
descalecatul dinti, facut de mparatul Traian. Mihai Viteazul principe
deopotriva la Bucuresti, la Alba-Iulia si la Iasi actionnd n numele unor idealuri
crestine europene, a fost privit de taranii romni transilvani, revoltati contra
nobililor, cu ncredere, ca fiind un domn din natiunea lor. Cronicarii, unii
moldoveni, altii munteni, olteni, banateni ori transilvani, au exprimat n scris ideea
unitatii romnesti, a latinitatii limbii si a originii etnice romane, iar stolnicul
Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir si Scoala Ardeleana au ridicat aceste

idei la rang de eruditie, n acord cu exigentele europene ale timpului lor. O cale
spre grabirea adoptarii acestor exigente ale timpului a fost, fara ndoiala, unirea
romnilor transilvani cu Biserica Romei, petrecuta n urma cu peste trei sute de ani.
Secolele noastre europene si moderne au fost al XVIII-lea si al XIX-lea. n
secolul al XVIII-lea ne-am sincronizat la iluminism si la idealurile nationale,
deopotriva prin confesiune, politica, miscari sociale si cultura mai ales prin
mijlocirea Transilvaniei -, iar n secolul al XIX-lea, ancorati n romantism,
liberalism, pozitivism etc., am trecut la fapte nationale. Planul acestor fapte a fost
clar formulat n timpul Revolutiei de la 1848-1849, cnd intelectualii, n acord cu
realitatile din teren, calme sau explozive, au scris prologul unirii, al statului
national. Acesta, statul national, s-a format si consolidat, la pas cu Germania si
Italia, n trei mari etape, prima la 1859-1866, a doua la 1877-1878, iar a treia la
1916-1918. n cea dinti etapa s-au unit Tara Romneasca (mai precis Oltenia si
Muntenia) care pastrase mereu n chip latent amintirea si numele statului la a
carui alcatuire avea sa prezideze cu Moldova (mai exact cu o parte a Moldovei,
fara Bucovina, trecuta la austrieci n 1775 si fara regiunea dintre Prut si Nistru,
frnta de rusi la 1812), printr-un subterfugiu, sub principele Alexandru Ioan Cuza,
care a nfaptuit si unificarea deplina, a stabilit oficial numele de Romnia si
capitala la Bucuresti si a trecut la marile reforme de modernizare a tarii. A doua
etapa a nsemnat, sub comanda principelui Carol I de Hohenzollern, cucerirea prin
lupta a independentei depline, recunoasterea sa internationala si unirea Dobrogei
cu Romnia. n fine, Razboiul cel Mare de Rentregire, jocul subtil al aliantelor si
sacrificiile de bunuri si de vieti, nsotite de lupta de emancipare a romnilor, au
condus la nfaptuirea Romniei: la 9 aprilie 1918, Sfatul Tarii, reunit la Chisinau,
decidea unirea Basarabiei cu Romnia; la 28 noiembrie 1918, Congresul General al
Bucovinei de la Cernauti decreta unirea acestei parti a Tarii Moldovei cu Romnia;
n fine, la 1 Decembrie 1918, Marea Adunare Nationala de la Alba-Iulia hotara
unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Tara, adica cu
Regatul Romniei. Acesta avea axa pe arcul Carpatilor care nchidea Podisul
Transilvaniei si care se sprijinea pe colinele subcarpatice si cobora lin n trei
cmpii a Dunarii, a Tisei si a Moldovei pna la Dunare, la Marea Neagra, la
Nistru si la Tisa. Tara avea circa 300 000 de km patrati, cam ct avea Italia si mai
mult dect Regatul Unit n Europa (fara colonii). n toate regiunile unite cu
Romnia, cu exceptia Cadrilaterului (sudul Dobrogei), romnii erau majoritari ca
numar, n acord cu principiul autodeterminarii nationale, recunoscut atunci oficial
de marile puteri nvingatoare. Decizia a unire a romnilor a fost recunoscuta prin
Conferinta de Pace de la Paris din anii 1919-1920. Fireste, existau grave probleme
legate de criza de dupa razboi, de uniformizarea administrativa si legislativa si mai
ales de minoritati, care reprezentau peste un sfert dintre cetatenii Romniei.
Asa s-a nfaptuit printr-o privire foarte schematica un stat, Romnia! Nimic

foarte original, nimic extraordinar! Ziua de 1 Decembrie este doar un simbol, un

episod final al unui lung drum prin istorie. El nu are doar legatura cu Transilvania,
cum cred grabit unii, ci cu Tara. Cam doua treimi dintre romni au trait pna la
1918 n state straine, n chip de supusi asupriti, cu un puternic sentiment al
frustrarii si cu dorinta, generala n epoca, dupa modelul occidental, de a avea
propriul stat national. Cnd s-a ivit prilejul, dupa vreo doua secole de lupta
nationala, romnii, alaturi de altii (polonezi, cehi, slovaci, srbi, croati, sloveni
etc.), au trecut la fapte. Este fastidios sa ne ntrebam astazi daca a fost bine ori a
fost rau. A fost, pur si simplu, cu bine si cu rau! Romnii au trait sentimentul unei
imense mpliniri, fiind capabili sa scrie atunci mpreuna cu Lucian Blaga
Poemele luminii; ungurii, de exemplu, au trait o mare tragedie, vazndu-se
redusi de la dimensiunile unui imperiu la acelea ale unui stat national. Natural,
regiunile desprinse din aceasta Ungarie numita pna atunci pretentios
Transleithania, aveau, toate, populatii majoritare nemaghiare, dar asta nu mai
conta pentru unguri n nversunarea durerii de-atunci. Pe de alta parte, ungurii din
Romnia reprezentau cam 8% din populatia tarii, iar germanii si evreii cte 4%.
Era foarte greu pentru unii dintre fostii stapni sa treaca la mentalitatea de supusi,
ntr-un stat numit Romnia. Pe de alta parte, multi romni, dornici sa se manifeste
cu orice pret ca stapni, au trecut la anumite excese xenofobe, antisemite, grave de
la un timp, care au tulburat pacea sociala, ntr-o tara fara solide traditii
democratice. Comunismul a avut grija sa ntretina focul mocnit, cu aparenta sa de
democratie. Iar anii postcomunisti au adus multe noutati, mai ales nspre bine, dar
si multa dezorientare. Deveniti acum si membri institutionali ai Europei, cu acte n
regula, ar fi bine sa ncetam de a mai fi adolescenti teribili, sa ne recstigam
ncrederea, sa ne pretuim critic si demn tara si natiunea. Este adevarat ca Europa ne
doreste europeni, dar nu roboti europeni, ci romni europeni. Altminteri, daca
zbaterea de pna acum ar fi vizat doar omogenizarea spre pierderea identitatii, a
simbolurilor si valorilor noastre attea cte sunt! tot amarul de ani evocati mai
sus a fost de prisos si poate fi uitat. Din fericire, Europa nu ne cere nici noua sa
renuntam la valorile proprii, asa cu nu a cerut nici Germaniei sa renunte la Goethe
sau Ungariei sa-l repudieze pe Petfi. Si sper ca, n ciuda unor spirite mai
nflacarate, patrunse de negationism, romnii sa nteleaga acest lucru! Ne mai
lipseste o treapta de siguranta a vietii si una de prosperitate, spre a fi mai siguri si
mai mndri de noi. Vreau sa cred sincer ca vor veni si acestea, curnd. Un coleg
ungur, privind cu nostalgie si emotie la steagul Ungariei, mi-a spus ntr-o zi ca nu
se poate bucura de Sarbatoarea Nationala a Romniei, fiindca ziua de 1 Decembrie
a fost o sfidare pentru Ungaria, atunci hotarndu-se, peste vointa ungurilor, unirea
Transilvaniei cu Romnia. Nu am crezut cu cale sa-i spun toata istoria de dureri si
de sperante, evocata pe scurt mai sus si poate ca nici nu m-ar fi ascultat. Dar i-am
spus, fara malitie, doar n spirit constatativ, ca, daca-i asa, si Sarbatoarea Nationala

a Ungariei de la 15 martie poarta n sine o potentiala jignire ori o sfidare pentru

romni, deoarece atunci (la 1848) se decisese, peste vointa romnilor, unirea
Transilvaniei cu Ungaria! A ramas gnditor si va fi reflectat poate la aceasta
simetrie perfecta. Sper sa vina curnd o vreme cnd sa ne bucuram reciproc si
sincer de sarbatorile noastre, caci ce poate fi mai frumos dect sarbatorile si
ceremoniile. Popoarele civilizate, ntre altele, au spirit de ceremonie, iar
Sarbatoarea Nationala, dincolo de orice, se cuvine sa fie celebrata, sa se constituie
pentru noi toti ntr-o imensa bucurie a spiritului.