Sunteți pe pagina 1din 54

Biologie Celulara Subiecte

An 2015, Sem I
1) Conceptul actual despre organizarea membranelor celulare
2) Compozitia moleculara globala si functiile membranelor celulare
3) Lipidele membranare: definitie, clasificari
4) Fosfolipidele membranare. Distributie, mobilitate
5) Rolul lipidelor membranare
6) Proteinele membranare: generalitati si clasificari
7) Exemple de proteine membranare: descriere si mobilitate
8) Mobilitatea proteinelor membranare si semnificatia biologica a acesteia
9) Citoscheletul asociat membrane: descriere si functii
10) Rolul proteinelor membranare
11) Glicocalixul: definitie, caracterizare generala
12) Studiul glicocalixului. Metode nespecifice, metode specifice
13) Functiile glucidelor membranare
14) Conceptual de microdomenii de membrane; exemple. Semnificatia biologica a organizarii
microdomeniilor de membrana
15) Caile de semnalizare: definitie, criterii de clasificare
16) Receptorii pentru hormoni si neurotransmitatori: definitie, criterii de clasificare
17) Explicati modularea activitatii adenilatciclazei membranare de catre receptorii cuplati cu proteinele G
heterotrimerice
18) Mesagerii secunzi: definitie, exemple, efectori intracelulari
19) Transportul pasiv: clasificare, exemple
20) Calea de semnalizare JAK-STAT
21) Aquaporinele. Semnificatie si implicatii medicale
22) Semnificatia biologica a eterogenitatii compozitionale, a organizarii asimetrice si a compartimentului
fluid al membranelor
23) Proteinele G heterotrimerice
24) Modalitati generice de reglare a activitatii unui canal ionic membranar
25) Clasificari ale transportului membranar
26) Transportul activ: clasificare, exemple
27) Pompe ATP-aze: definitie, clasificare, exemple
28) Mecanismul semnalizarii transmembranare via receptori cu activitate tirozin-kinazica
29) Endocitoza mediata de receptori definitie si semnificatie functionala
30) Fagocitoza: mecanism general, utilitate
31) Definiti urmatoarele notiuni: co-transport, simport, antiport
32) Clasificarea jonctiunilor
33) Jonctiunea GAP
34) Complexe jonctionale
35) Discul intercalar
36) Jonctiunea stransa
37) Jonctiunea de atasare pe microfilamentele de actina clasificare, descriere
38) Jonctiunea de atasare pe filamentele intermediare
39) Microfilamentele de actina
40) Dinamica microfilamentelor de actina
41) Microfilamentele de miozina
42) Rolul microfilamentelor de actina in procesul de imbatranire celulara si apoptoza
43) Proteinele asociate actinei in procesul de polimerizare
44) Proteinele asociate actinei in procesul de asamblare in citoschelet
45) Organizarea sarcomerului in fibra musculara striata scheletica
46) Filamentele intermediare
47) Microvilii, stereocilii, cili, flageli
48) Microtubulii

49) Centriolii, centrul celular


50) Centrii de organizare a microtubulilor
51) Ribozomii structura si organizare, biogeneza
52) Functiile ribozomului
53) Sisteme celulare generatoare de energie: caracteristici
54) Sinteza lantului polipeptidic la nivelul ribozomilor
55) Plierea proteinelor: saperone
56) Structura si biogeneza proteazomilor. Degradarea proteinelor mediata de ubiquitina
57) Incluziunile lipidice aspect MO, ME
58) Incluziunile pigmentare aspect MO, ME
59) Incluziunile de glicogen aspect MO, ME
60) Structura si ultrastructura lizozomilor
61) Functiile lizozomului
62) Peroxizomii. Structura si ultrastructura
63) Biogeneza si functiile peroxizomului
64) Reticulul endoplasmatic: definitie, forme
65) Mecanismul prin care lantul polipeptidic este transferat din citosol in reticulul endoplasmic
66) Rolul reticulului endoplasmic in biosinteza si prelucrarea proteinelor
67) Rolul reticulului endoplasmic in biogeneza membranelor
68) Descrieti modul de organizare ultrastructurala al reticulului endoplasmatic si implicarea acestuia in
metabolismul lipidic
69) Reticulul sarcoplasmic: localizare, organizare ultrastructurala, functii
70) Raspunsul proteinelor eronat impachetate (unfolded protein response)
71) Ultrastructura aparatului Golgi
72) Polaritatea aparatului Golgi. Semnificatie biologica
73) Functiile aparatului Golgi
74) Ciclul secretor celular
75) Biogeneza lizozomilor
76) Exocitoza: definitie, tipuri de exocitoza
77) Mitocondria: aspectul in MO si ultrastructura
78) Organizarea moleculara si functiile membranei mitocondriale interne
79) Organizarea moleculara si functiile membranei mitocondriale externe si a spatiului intermembranar
80) Organizarea moleculara si functiile matricei mitocondriale
81) Biogeneza mitocondriilor, teoria endosimbiotica
82) Rolul mitocondriilor in distributia intracelulara a ionilor de calciu, in producerea de specii reactive de
oxigen si in apoptoza
83) Rolul mitocondriilor in apoptoza
84) Nucleul celular: definitie, aspect la microscopul optic si electronic
85) Nucleul celular: numar, forma, localizare
86) Invelisul nuclear: definitie, organizare, ultrastructura
87) Porul nuclear, transport (generalitati)
88) Nucleolul: rol, compozitie biochimica si organizare, evidentiere la microscopul optic, ultrastructura
89) Matricea nucleara: ultrastructura, roluri
90) Cromatina: definitie, clasificare
91) Fibra de cromatina. Histone si proteine nehistonice, caractere generale, roluri
92) Eucromatina
93) Heterocromatina constitutiva. Heterocromatina gonozomala si autozomala

1. Conceptul actual despre organizarea mebranelor celulare


Membrana celulara este acea ultrastructura, formata in principal din lipide si protine, care
separa, dar si uneste celula cu mediul.
Cercetarile asupra membranei celulare au plecat de la 0 din momentul in care era confirmata
existenta celulelor insa nu se stia ca acestea sunt strajuite de o membrana celulara.
Wilhelm Friedrich Hofmeister, in secolul XIX a afirmat ca celula este captusita la exterior de
un strat diferit ca si compozitie, fata de interiorul celulei si a introdus notiunea de membrana.
Experimentele lui Goerter si Grendel din 1925 au dus cercetarea mai departe, intentia fiind
desigur sa se determine mai mult despre compozitia membranei. Printr-un experiment simplu,
cunoscandu-se proprietatile lipidelor, s-a dovedit constituentul principal al unei membrane lipidele si
ca acestea sunt organizate in bistrat. Ulterior, din consideratii biofizice, s-a dovedit ca acestea contin si
proteine (care reduc tensiunea superficiala).
In 1957 J. David Robertson lanseaza modelul de unit membrane, care desi nu in totalitate
corect, intuia oarecum structura 2 straturi electrono opace ce delimiteaza unul electrono
transparent. Se constata ca proteinele din exterior difera de cele din interior.
In 1972 S. J. Singer si G. L. Nicholson (prin studii de ME si inghetare-fracturare) au postulat
modelul mozaicului fluid, care uneste propietatile fizico-chimice ale membranelor.
Mozaic deoarece membrana celulara da dovadade heterogenitate comopzitionala, dontinand
glucide, lipide si proteine organizate specific.
Fluid deoarece toate componentele membranei sunt intr-o continua dinamica, oarecum
ordonata, deoarece componentele nu trec dintr-un strat lipidic in altul, respectiv de pe o fata a
membranei pe alta.
Trasaturile fundamentale ale membranei :
eterogenitate
asimetrie (diversitatea proteinelor si existenta glucidelor doar pe fata externa)
fluiditate bidimensionala (lipide)
motilitatea restrictionata (capul hidrofob/ hidrofil)
2. Compozitia moleculara globala si functiile membranelor celulare
Compozitia membranelor difera de compozitia citosolica si extracelulara prin caractere fizicochimice. Astfel, cele doua componente sunt foarte hidratate, scufundate in apa fiind hidrofile pe
cand membrana, mediul de separare dintre doua spatii hidrofile, va trebui sa aiba caracteristici
fiziochimice diferite, opuse chiar hidrofobe, astfel putand fi explicata concentratia procentuala
scazuta in apa a membranei 20 30% si crescuta in materie de reziduu uscat. Este o trasatura
fundamental diferita de sistemele biologice ce contin apa in proportie de 70 80%.
Reziduul uscat (70 80%) prezinta si el o heterogenitate fiind compus din 99 % substante organice
(40-50% lipide, 50-60% proteine, 10% glucide) si 1% substante minerale.
Componenta lipidica este de baza in membranele celulare datorita strucutruii lipidice un capat
hidrofil, altul hidrofob.
Membrana celulara nu constituie o bariera absoulta,ci una relatativa avand astfel doua functii:
(1) De bariera absoluta sau selectiva
(2) Metabolica are la baza capacitatea de a desfasura schimburi bidirectionale si notiunea de
selectivitate
3. Lipidele membranare, definitie, clasificari
Lipidele membranare reprezinta o categorie larga de substate organice, relativ insolubile in apa,
solubile in cei mai multi solventi organici, cu caracter amfifil, multe dintre ele fiind esteri ai unor
alcooli polihidroxilici cu acizi grasi.
Desi exista o mare gama de lipide in membrana celulara nu se gasec toate tipurile ci doar 3
categorii importante (in functie de structura chimica):
(1)Fosfolipide 70-75%
Clasificarea fosfolipidelor in functie de poliol (alcool cu mai multe grupari OH):
a) Fosfogliceride pornesc de la glicerina
b) Fosfosfingozide pornesc de la sfingozina (amino-alcool nesaturat cu doi carboni asimetrici)

[Glicerol aminat la C2, cu lant lung mononesaturat la C1]


Dupa ce se ataseaza la C3 al fosfogliceridelor putem face o clasficiare mai precisa: (in functie de
molecula legata la capatul hidrofil, fosfogliceridele se impart in:)
i. Fosfatidilcoline (PC) cand face parte din b) echivalentul sau este sfingomielina SM;
restul este colina
ii. Fosfatidiletanolamine (PE) restul = etanolamina
iii. Fosfatidilserine (PS) restul = serina
iv. Fosfatidilinozitoli (PI) restul = inozitol
v. Acid Fosfatidic (PA) restul este un atom de hidrogen
Din categoria fosfosfingozidelor amintim cardiolipinele, plasmalogenele si sfingomielina.
Cardiolipinele sunt alcatuite din 2 molecule de acid fosfatidic condensate la OH laterali ai unei a 3a
molecule de glicerina.
Plasmalogenele sunt in proportie de 10% la nivelul encefalului, muschilor, rinichiului si testiculului
dar la nivelul miocardului ajunge pana la 50 de procente. Sunt asemanatoare din punct de vedere
structural cu fosfatidilcolinele si fosfatidiletanolaminele, au in pozitia 1 a glicerinei un alcool gras
nesaturat cu dubla legatura intre C1 si C2.
(2) Colesterol 20-25%
(3) Glicolipide (din clasa sfingolipidelor) 1-10%
4. Fosfolipide: distrubutie si mobilitate
Fosfolipidele lipid ce contine un grup fosfat; Fosfolipide 70-75%
Tipurile de fosfolipide mebranare au fost clasificate mai sus. Legat de distributia lor:
(1) Membrana externa: PC si SM (echivalentul lor = sfingozina legata fosforic de colina)
(2) Membrana interna: PE, PS, PI exclusiv in membrana interna
- Colesterolul este distribuit egal intre cele 2 membrane.
- Glicolipdele (contin sfingozina si colina dar nu au fosfor in membrana externa)
N.B. Aparitia PS in membrana externa este semn ca celula intra intr-un proces apoptotic.
Varietatea fosfolipidelor mai poate fi nuantata prin tipurile de acizi grasi de la pe care ii contine legati la
C1 si C2 (in ordine frecventei):
- C1 palmitic(16), stearic(18), miristic(14).
- C2 oleic, linoleic, linolenic, arahidonic.
Prin mobiliatea lipidelor membranare, trebuie sa luam in considerare dinamica componentelor organice
ele nu sunt statice sunt intr-o continua agitatie. Astfel miscarile sunt:
Intramoleculare de rotatie (intregul corp) si flexie (a cozii hidrofile)
Intermoleculare difuzie laterala = miscari de translatie (in planul unei foite lipidice), flipflop (trecerea dintr-o foita a bistratului in alta - foarte rara, aproape nula; frecventa la nivelul
endomembranelor RE)
Fluiditatea se moduleaza prin mai multi factori:
- Fizici: presiune (fluiditatea este ip cu pres), temperatura (fluiditatea este dp cu temp)
- Chimici: intrinseci sau extrinseci
o Din categoria celor intrinseci, componenta chimic propriu-zisa: acizii grasi saturati scad
fluiditatea, cei nesaturati o cresc, coleterolul o scade, rigidizeaza membrana.
o Din categoria celor extrinseci: - fiziologici: hormoni si mediatori chimici
- patologici: agenti patogeni, substante toxice
- terapeutici: medicamentele
Manifestarea bidimensionala a fluiditatii bistratului lipidic da membranei celulare caracterul de structura cu
proprietati mezomorfe specifice cristalelor lichide datorat capacitatii lipidelor de a structura microdomenii bogate in
sfingolipide, colesterol, proteine membranare ce poarta numele de lipid rafts. Astfel se organizeaza structuri specializate

ale membranei cum ar fi caveolele. Lipid rafts sunt structuri planare sau invaginate, ca exemplu pentru cele din urma
sunt caveolele = vezicule plasmalemale in celula endoteliala.

5. Rolul lipidelor membranare


Referitor la rolul lipidelor membranare, acestea sunt doua majore:
(1) Structurale bistrat lipidic, membrana selectiva
(2) Metabolice ambianta biosociala uneste celula cu mediul poate prezenta variatii
fiziologice si patologice devenind tinte terapeutice.
Deasemenea prezinta roluri in semnalizarea celulara prin componenta glicolipide.
Functia metabolica se poate modula prin fosfolipaze enzime ce cliveaza lipidele existente cu un
scop unul metabolic in comunicarea celulara (exemplu: cascada PLC cu IP3)
Pot fi de mai multe feluri dupa locul unde cliveaza:
1. PLA1 elibereaza acidul gras din pozitia 1 a glicerinei
2. PLA2 - elibereaza acidul gras din pozitia 2 a glicerinei, cu formare de lizofosfatide
3. PLB cumuleaza activitatea A1 si A2, actioneaza in general asupra lizofosfatidelor
4. PLC desfac legaturile dintre glicerina si fosfat, cu eliberare de DAG
5.PLD elimina restul legat fosforic X cu eliberare de PA
Ca exemplu, avem PLA1 ce poate elibera acid arahidonic, care este precursorul prostaglandinelor,
prostaciclinelor, tromboxanilor si leucotrienelor. Primele 3 rezulta pe calea ciclooxigenazei, iar
leucotrienele din calea lipooxigenazei.
6. Proteinele membranare: generalitati si clasficari
Proteinele sunt si ele o componenta esentiala in organizarea membranelor, reprezentand
cantitativ 50% din masa membranei celulare. Raportrul molecular lipide:proteine este de 50:1,
deoarece proteinele sunt macromolecule cugreutate moleculara mult mai mare.
A reiesit din subiectele tratate anterior, ca lipidele au doua roluri structurale si metabolice,
cel mai important insa fiind cel structural. Teaca de mielina este alcatuita 80% din lipide si 20%
proteine-rol izolator (acest caz este exceptie de la raportul lipide/proteine).
Proteinele membranare, datorita conformatiilor complexe pe care pot sa le adopte,
contribuie la rolul metabolic al celulei, prin care se intelege bineinteles si comunicarea intra- si
intercelulara, activitatea enzimatica etc.
Astfel putem formula:
(1) Cu cat rolul structural (bariera) al unei membrane este mai important, cu atat va contine
mai multe lipide.
(2) Cu cat rolul metabolic al unei membrane este mai important, cu atat va contine mai
multe proteine.
O prima clasificare a proteinelor se poate face pe baza localizarii lor in membrane:
1.Extrinseci periferice (25%) de o parte sau de alta: endo- sau ectoproteine
- se extrag cu solutii saline si agenti chelatori, nu raman asociate cu lipidele
astfel redobandindu-si caracterul hidrofil.
2. Intrinseci integrale (75%) proteine ce se afla in bistratul lipdic, strabatandu-l total sau
partial.
Ectoproteinele se pot lega de un rest etanolaminic aparinand unei proteine din membrana externa
proces care se numeste glipiere carboxilul din structura proteica se asociaza gruparii amino din
stuctura etanolaminei din capatul liber al glicofosfatidilinozitolului. Partea lipidica ramane pe foita
externa a bistratului si poarta numere de ancora glicofosfatidilinozitolica.
Endoproteinele se pot atasa membranei interne tranzitoriu si reversibil prin reactii de acilare (se
leaga la diversi acizi grasi). Si in acest caz, ancora este cufundata in bistrat. Aceasta ancorare poate
fi necesara in exprimarea functiilor unor proteine abia dupa legare adoptand conformatia necesara
activitatii ei.
Exemplu proteinele G mici trebuie se se lege se face tranzitia functionala dintre proteina
citosolica si membranara.

[Uneori o ancora nu este de ajuns, fiind necesare mai multe. Legarea proteinelor de domeniile
extra- sau intracelulare se face cu ajutorul enzimelor specifice. Inhibitorii ai acestorenzime pot
astfel juca roluri in dezvoltarea tumorilor daca proteinele cu rol in crestere nu se mai pot atasa
membranei atunci procesul proliferarii este stopat.]
Atat proteinele membranare acilate, cat si cele glipiate au tendinta de a se cumula in caveole sau
plute lipidice.
Proteinele periferice dupa extragere se desprind de lipide, cele integrale raman asocite, astfel fiind
insolubile in apa (dializarea detergentilor duce la precipitarea prin floculare si au caracter amfifil).
Majoritatea proteinelor integrale, sunt transmembranare, isi expun partile hidrofobe in interiorul
bistratului lipidic, pe cand partile hidrofile se afla la extremitati.
Proteinele integrale care se afla numai partial in membrane au fost considerate multa vreme
inexistente, astazi recunoscandu-se doua dintre ele:
(1) Citocromul B5 in membrana RE
(2) Caveolina
Structuri secundare si tertiare
Proteine integrale, care strabat stratul lipidic in intregime au mai multe domenii, unul central
transmembranar si doua la extremitati endo- si ectodomeniu.
Referitor la organizarea structurilor secundare si tertiare la extremitati acestea pot lua
conformatiile de alfa-helix si beta-foaie pliata.
Alfa helix presupune existenta partilor hidrofile la interior si a celor hidrofobe la exterior, in
concordanta cu hidrofobicitatea din profunzimea biustratului lipidic. In componenta transmembrana
se credea ca singura confromatie posibila este cea de afla-helix, insa s-a dovedit si existenta a unor
structuri de beta-foaie pliata, orientate in contrasens, se aseamana cu doagele unui butoias, are
deasemenea exteriorul hidrofob si interiorul hidrofil.
Studiul membranei mitocondriale externe a adus la cunostinta formatiuni numite porine (Beta pliu).
O alta modalitate de clasificare unipas / multipas dupa numarul de treceri prin membrana sau tip I
capatul amino in ectodomeniu, tip II, capatul amino in endodomeniu.
7. Exemple de proteine membranare: descriere si mobilitate
Pentru exemplificarea tipurilor de proteine s-au folosit membrane eritrocitare la studiu. Odata
recolatate, au suferit o separare electroforetica (cu gel de poliacrilamida in prezenta de dodecil
sulfat de sodiu), in urma careia diferitele proteine au migrat in camp electric conform gradientului
lor de marime.
Dupa rezultatele electroforezei, proteinele s-au numit dupa forma in care apareau:benzi: banda 1,
banda 2, banda 3 etc.
1. Glicoforina (A,B,C,D,E) are o migrare atipica, desi masa ei este de 30 kDa, ocupa locul
proteinelor cu masa de 90 kDa, este o proteina unipas, de tip 1.
- este o glicoproteina a membranei eritrocitare, avand un ectodomeniu mare de care se leaga 16
lanturi glucidice si un endodomeniu mic. Lanturile glucidice sunt responsabile migrarii neobisnuite.
Domeniul transmembranar are 26 de aa, structurat in alfa-helix.
- functiile nu sunt cunoscute exact desi se stiu urmatoarele:
i. Glicoforina C - are functie structurala.
ii. Izoforma a glicoforinei A poate restabili functia benzii 3 mutante .
iii. Absenta glicoforinelor caracterizeaza malaria endemica, este o reactie de adaptare.
Malaria endemica cauzata de Plasmodium falciparum care invadeaza prin legarea la structura
glucidica a glicoforinei.
2. Anion Exchanger 3 AE1 banda 3 care este canal anionic de schimb pentru HCO3- si Clare endodomeniu mare si ectodomeniu mic.
3. Spectrina este o endoproteina importanta ce joaca un rolfundamental in structurarea
citoscheletului atasat membranei. Este un heterodimer cu o subunitate alfa si una beta, care se
rasucesc usor una in jurul alteia, rezultand o structura elicoidala, astfel se structureaza niste

bastonase flexibile. Bastonasele au capacitatea de a interactiona 2 cate 2, formand tetrameri.


Capetele tetramerilor, adica cozile bastonaselor se asociaza cate 5-6 si interactioneaza cu filamente
scurte de actina, rezultand astfel nodurile retelei.
4. Actina este si ea o endoproteine ce joaca rol in formarea citoscheletului.
5. Banda 4.1 Este o proteine globulara de legatura intre citoschelet format din actina si spectrina
pe de-o parte si endodomeniu prin legarea la glicoforina C
6. Ankirina o alta endoproteina globulara ce contribuie asemeni benzii 4.1 la ancorare se leaga
la subunitatea beta a spectrinei si la banda 3, care este o proteina transmembranara.
8. Mobilitatea proteinelor membranare si rolul ei
Proteinele prezinta doua tipuri de miscari:
(1) Difuzie rotationala miscarea de rotatie in jurul propriei axe, de 1000 de ori mai lenta
decat cea a lipidelor din cauza gabaritului
(2) Difuzie laterala mult mai lenta decat a lipidelor; poate fi limitata . Celulele polarizate
ale epiteliului unistratificat au componenta proteica diferita la nivelul polului apical fata de cel
bazo-laterala.
Viteaza de rotatie si difuzie laterala depind de interactiunile proteinelor intre ele putand sa se
incetineasca sau sa se accelereze. Miscarile proteinelor au rol functional astfel ele pot migra in
membrana spre locuri unde sunt utile asta implica si distributie heterogena spre exemplu in
celulele polare distributia proteica este diferita la polul apical fata de cel later-bazal, din
considerente functionale.
Determinarea miscarilor s-a facut coletaral altor cercetari:
- La heterocarioni, proteine marcate imunofluorescent au fost observate miscandu-se
- Limfocitele marcate cu proteine fluorescente acestea s-au redistributi sub forma de pete
fenomen numit patching/capping
- Experimente facute pentru determinarea migrarii moleculelor de rodopsina din celulele cu
bastonase din retina aceste experimente au permis determinarea vitezi si capacitatilor de
difuzie.
9. Citoscheletul asociat membranei: descriere si functii

Citoscheletul este impartit in 2 parti : o parte asociata citosolului ( formata din microtubuli,
filamente intermediare si filamente de actina) si o parte asociata membrane celulare : la acest nivel
prezinta o retea de noduri si ochiuri care leaga citoscheletul de endodomeniul unor proteine

transmembranare.
Trecerea de la membrana lipidica la citosol acesta din urma fiind foarte complex structurat se face
printr-o structura proteica deasemenea complexa citoscheletul atasat membranei, format din endo
proteine aranjate sub forma de ochiuri si noduri, pe care le-am amintit mai devreme:
- Glicoforina C
- Anion Exchanger 3 AE1 banda 3
- Spectrina
- Actina
- Banda 4.1
- Ankirina
Acestea se leaga ca in imagine componenta principala fiind spectrina, monomeri de spectrina se
rotesc cate doi in contrasens formand dimeri care fixati cap la cap poli- merizeaza si formeaza o
retea la care se leaga celalalte elemente. Polimerii de actina se leaga si ei in ochiurile retelei la
spectrina, avand rol in ancorarea ei.
Glicoforina C, banda 4.1 si ankirina au deasemenea rol in ancorare.
Rolul citoscheletului:
-da forma celulei
- ajuta la miscarea celulelor
-formarea cililor, flagelilor, microvililor si stereocililor
10. Rolul proteinelor membranare
Proteinele prezinta aceleasi roluri ca si lipidele:
(1) Structural proteinele exemplificate la citoschelet
(2) Metabolic in comunicare inter- si intracelulara, pot avea roluri de
o Receptori pentru hormoni, factori de crestere, citokine si chemokine
o Transportori prin sau cu membrana clatrina, caveolina
o Enzime (kinaze, fosfataze, fosfolipaze) Semnalizare (proteinele G)
Proteinele membranare, cum este cazul receptorilor si integrinelor au rol in preluarea semnalelor
din mediul extracelular prelucrarea acestuia si angajarea mai departe a altor componente in
contiunarea semnalizarii catre alti centrii proces care se amplifica, avand ca rezultat o schimbare
fie ea enzimatica sau la nivelul sintezei proteice.
Pentru a intelege mai bine rolurile este necesar sa exemplificam:
- Integrinele sunt heterodimeri alcatuiti din subunitatile alfa si beta reprezentate de
proteine unipas de tip I, cu rol in aderenta celulelor la matricea extracelulara si in trasnmiterea de
informatii legate de caracteristici fizico-chimice ale unor structuri macromoleculare din mediul
extracelular.
Asadar, au rol structural si metabolic(apoptoza, diferentiere si motilitate), cel din urma nu este pe
deplin cunoscut, sestieinsa ca integrinele apar in procese ca diferentierea si moartea celulara.
- Caderinele deasemenea proteiene cu rol structural si metabolic, sunt esentiale in
stabilirea jonctiunilor.
11. Glicocalixul: definitie, caracterizare generala
Glicocalixul reprezinta componenta glucidica astasata pe fata externa a membranei celulare. Este
compus din oligo- si polizaharide atasate de lipide sau proteine, el nefiind un element de sine stator.
Categoriile de glucide care participa la formarea glicocalixului sunt numite glicoconjugate si sunt
de trei feluri:
o Glicolipide componenta glucidica pe lipid
o Glicoproteine componenta glucidica = oligozaharid pe proteina
o Proteoglicani componenta glucidica = polizaharid pe proteina

Grosimea glicocalixului variaza intre 20-50nm, (poate ajunge pana la 200 2000 nm), variind de la
tesut la tesut (spre exemplu, in stomac, din cauza aciditatii stratul este mai gros si exista si
glicoproteine specifice mucine), de la celula la celula si chiar la o singura celula diferita la polul
apical fata de cel bazo-lateral.
Se pote formula o regula grosimea glicocalixului este cu atat mai mare cu cat proteinele sunt mai
putin implicate in interactiunea cu alte celule. Cea mai mare grosime a glicocalixului este intalnita
la celulele sangvine.
Componentele
Nu toate monozaharidele existente intra in constitutia membranelor, intra doar cateva, care sunt:
glucoza, galactoza, manoza, fucoza, N-acetil-glucozamina, N-acetil-galactozamina, acizi sialici (o
familie care deriva de la acidul neuraminic, adica acidul N-acetil-neuraminic sau N-glicolilneuraminic), xiloza (prin care partea glucidica se leaga de o proteine) si acizi uronici(glucuronic sau
iduronic), ultimii nefiind monozaharide.
Asamblarea componentelor nu este intamplatoare, se face prin control enzimatic, iar asta exclude
anumite posibilitati de asamblare, deoarece celula nu prezinta anumite enzime. Glicoziltransferazele
au o stereospecificitate crescuta si sunt abundente la nivelul aparatului Golgi si RE, unde se
sintetizeaza glicoconjugatele.
Se poate face o diferentiere intre diferitele tipuri de glucide continute:
(1) Glicolipidele 10% - contin un singur lant oligozaharidic, deobicei neramificat si ca
numar sunt cam 13-15. Nu au o conformatie linara, sunt contorsionate datorita gruparilor hidroxil
pe care le prezinta.
(2) Glicoproteinele contin o proteine de baza la ale caror asparagine, serine, treonine se
leaga lanturi glucidice la prima prin legaturi N-glicozidice, la ultimele doua prin legaturi Oglicozidice.
La locurile de legare se ramifica astfel incat, ramurile vor bi- sau triantenare.
Aceste structuri contin mai multe monozaharide decat glicolipidele.
(3) Proteoglicani descoperiti tarziu, compozitie speciala 90% glucide, 10% proteine,
lanturile lor glucidice sunt cele mai lungi si poarta denumirea de GAG (glicozaminoglicani). Aceste
lanturi au si ele o structura speciala sunt formate dintr-o structura dizahardica repetitiva un
zahar sau aminozahar si un acid uronic (cu exceptia keratan-sulfatilor care contin un zahar si un
aminozahar, nu au acid uronic)
Exista anumite reguli in formarea lanturi:
(1) Capetele lanturilor au incarcatura negativa, astfel
(2) Glucoza nu se afla niciodata terminal
(3) Acizii sialici se afla la capatul terminal (poate aparea chiar sub forma de polimer)
12. Studiul glicocalixului. Metode nespecifice, metode specifice
Prezenta glicocalixului la suprafata celulelor a fost evidentiata la microscopul electronic prin
metode de citochimie ultrastructurala nespecifice (evidentiaza structura fara a aduce indici referitori
la compozitia biochimica) si specifice (permit descrierea biochimiei structurii)
Specific: citochimie ultrasturala cu lectine (proteine ce leaga structuri glucidice)
Nespecific: cu ajutorul rosului de ruteniu (densitatea lanturilor glucidice ce il formeaza si
grosimea sa)
13. Functiile glucidelor membranare
Glucidele au mai multe roluri importante:
(1) Rol protector fiind o bariera intre spatiul extracelular si bistratul lipidic cu componentele sale.
Spre exemplu, in stomac, stratul glucidic este mult mare. Un caz asemantor il intalnim la eritrocite

care prezinta si ele un glicocalix gros.


(2) Asigura electronegativitatea partii externa a membranei celulare lucru ce face opreste
interactiunea dintre celule, aceasta realizandu-se prin control celular numai atunci cand este cazul
si unde este cazul ex. Jonctiuni celulare.
(3) Procese de recunoastere celulara comunicarea celulelor intre ele. Fenomene fiziologice care se
bazeaza pe unele modificari glucidice la suprafatacelulelor, exemple fiind
a. Eritrocitele, dupa desializare sunt eliminate din organism. (ficat si splina)
b. Extravazarea leucocitelor diapedeza reprezinta trecerea unor celule sangvine din
sange in tesuturi se declanseaza printr-o cascada complexa la un stimul inflamator.
c. Fertilizarea capacitatia modificari enzimatice glicoproteice si lipidice ce cresc
metabolisul si motilitatea spermatozoidului cat si reactia acrozomiala etc.
d. Grupul sangvin AB0 se bazeaza tot pe recunostere de tip glucidic
e. Receptori celulari majoritate glicoproteine
f. Acizii sialici au rol in diferentiere si moarte celulara
14. Conceptual de microdomenii de membrane; exemple. Semnificatia biologica a organizarii
microdomeniilor de membrana
Pentru a defini conceptul micrdomenii, trebuie luata in considerare distributia asimetrica
lipidelor in membrana distributie realizata cu mare consum energetic prin procesul de biogeneza.
Datorita distributiei asimetrice si a dinamicii lipidelor despre care am spus mai devreme ca se
comporta ca un fluid (modelul mozaic fluid) se poate spune ca prezinta propietati mezomorfe, ca
ale cristalelor lichide:
...certain organic materials do not show a single transition from solid to liquid, but rather
a cascade of transitions involving new phases. The mechanical properties and the symmetry
properties of these phases are intermediate between those of a liquid and those of a crystal. For
this reason they have often been called liquid crystals. A more proper name is mesomorphic
phases
Mai mult decat atat, fosfolipedele, colesterolul, glicolipidele si anumite proteine din
membrana prezinta capactitatea de a se uni, agrega (desi nu foarte stabil) spontan laolalta, dupa
considerente biochimice in microdomenii de membrana, adica, conglomerate de mai multe tipuri
de lipide si proteine ce se afla la un moment dat unite.
In cadurul membranelor se respecta modelul de plute lipidice lipid rafts si reprezinta
conglomerate ce au un scop structural (ex: caveolina) sau metabolic tin anumite structuri legate
pentru a forma complexe de actiune supramoleculare.
Cum spuneam, plutele lipidice se agrega pe considerente fizico-chimice si construiesc
complexe fie ele plane sau invaginari (caveole), ce ce este de asteptat, ele prezinta o fluiditate mai
scazuta, lucru explicat prin variatia unor componente fata de restul membranei:
(1) Colesterol de 3-5 ori mai abundent
(2) Sfingolipidele (SM si glicolipdele) sunt cu 30-35% mai abundente
(3) Glicerofosfolipdele mai slab reprezentate
(4) Lipidele foitei interne (PS, PI) sunt mai slab reprezentate
(5) Lipidele prezinta acizi grasi saturati mai rigizi!
Microdomenii de membrana: caveole, plute lipidice, structuri cu invelis de clatrina
15. Caile de semnalizare: definitie, criterii de clasificare
Semnalizarea celulara = modalitatea prin care celulele pot comunica intre ele indiferent de distanta
la care se afla.
In functie de distanta la care se afla celulele caile de semnalizare se impart in:
- Endocrine cand celulele se afla la distanta, iar molecula semnal trebuie sa fie transportata de
umorile organismului (de regula de sange)
- Paracrine cand celulele se afla in imediata vecinatate

- Autocrine cand semnalul este transmis si receptat de aceeasi celula


- Juxtacrine intre celulele jonctionate
Mecanismul are la baza interactiunea dintre molecula semnal (ligand) si R.
Receptorii sunt structuri specializate cu rolul de a lega o molecula (ligand) si de a genera un raspuns
specific.
Ligand = molecula sau ionul care se uneste direct cu atomul central in compusii complecsi.
Raspunsul celular va determina unul din cele 3 efecte posibile ale semnalizarii celulare:
- supravietuirea (cel mai des intalnit efect)
- proliferarea (atunci cand intr-un anumit tesut e nevoie de mai multe celule, ajuta la
homeostazia celulara) = diviziune
- apoptoza (apare in lipsa oricarui semnal sau in prezenta unui semnal specific).
- diferentiere
Mecanismul semnalizarii are urmatoarele etape:
1.Initierea semnalului prin interactiunea ligand + R (punerea in comun a suprafetelor organizate
de structurile tertiare sau cuaternare ale celor 2 molecule)
- punti de H
- leg electrostatice
- leg hidrofobe
2.Transductia semnalului si activarea R (modificari conformationale ale receptorului dat
interactiunii cu ligandul; modificarile se propaga prin domeniul transmembranar al receptorului
pana la endodomeniu => activarea R)
3.Activarea efectorului si amplificarea semnalului
- un R activat poate provoca activarea unui numar mai mare de efectori
- fiecare efector va prelua semnalul de la cel anterior si il va da mai departe => amplificare
4.Atenuarea semnalului si desensibilitatea celulei (inactivarea efectorului si desfacerea ligandului
de R)
16. Receptorii pt hormoni si neurotransmitatori: definitie, criterii de clasificare
Receptori pentru hormoni: sunt proteine specializate care au capacitatea de a recunoaste si lega un
hormon pe de o parte si capacitatea de a induce o modificare in celula pentru a da un raspuns
celular.
Neurotransmitatori: sunt substante chimice care transmit informatia intre neuroni sau intre neuron si
alte tesuturi.
1. Receptorul pentru liganzi lipofili traverseaza membrana: R pt cortizol, hh. tiroidieni,
estrogeni, progesteron, vitamina D, acid retinoic
Receptorul are un sit pt hormon, un sit pt molecula de ADN si un domeniu de activarea a
transcrierii. In citosol este intr-o stare complexata inactiva datorita unui complex proteic inhibitor.
Asocierea dintre R si ligand determina la nivelul nucleului: trancrierea genei, exprimarea genei si
un raspuns specific legaturii ligand R.
2. Receptorii pentru liganzi hidrofili
a. R cu functie de canal ionic R pt acetilcolina
b. R cuplati cu proteinele G heterotrimerice proteine transmembranare multipas tip I
cu 7 treceri prin planul membranei,in ectodomeniu va fi situl de legare al ligandului
si in endodomeniu se va lega cu proteinele G heterotrimerice: 15 receptori pt
serotonina, 9 pt adrenalina, 5 pt acetilcolina
c. R cu activitatea guanilatciclazica unipas, tip I, R pt factorul natriuretic atrial
elimina Na si apa din rinichi
d. R cu activitate tirozin- kinazica: factori de crestere
e. R cu activitate fosfatazica glicoproteina membranara unipas CD45 din membrana
limfocitelor B si T
f. R cuplati cu tirozin kinaze citosolice: hh de crestere, citokine, R specifici
anitigenelor
g. R cu activitate Ser-Thr- kinazica: factori de crestere transformati beta ce determina

proliferarea, sinteza proteinelor matricei extracelulare inclusiv cele responsabile cu


formarea matricei ososase.
17. Explicati modularea activitatii adenilatciclazei membranare de catre receptorii cuplati cu
proteinele G heterotrimerice
R cuplati cu proteinele G heterotrimerice sunt proteine transmembranare multipas tip I cu 7 trecere
prin planul membranei, cu ectodomeniu mare situs de lagare a ligandului si endodomeniu mic
situs de legare pt proteinele G , cat si locuri necesare desensibilizarii. Exista 9 R pt adrenalina, 5 pt
acetilcolina, 15 pt serotonina.
Mecanism :
legarea ligand + activarea R
interactiunea R cu proteinele G si activarea acestora prin eliberarea de GDP, legarea GTP si
disocierea trimerului in subunitatea alfa si heterodimerului beta si alfa
transmiterea semnalului la efectorul din aval, subunitatea alfa se leaga la adenilat ciclaza si
o activeaza. Adenilat ciclaza desface ATP in AMPc care va activa alte molecule precum pkA
Proteinele G:
Gs activeaza adenilatciclaza si canalele de Ca
Gi inhiba adenilatciclaza si activeaza canalele de K
Gq activeaza fosfolipaza C
G olfactorii activeaza adenilatciclaza in neuronii olfactorii
Go inhiba canalele de Ca, activeaza canalele de K si activeaza fosfolipaza C
Gt- transducina activeaza GMPc fosfodiesteraza in celulele fotosesnsibile cu bastonase
Mai au rol si in modularea glicolizei din mm striati si metabolizarea glicogenului (inhiba formarea
acestiua prin proteinkinaza A activata de AMPc)
18. Mesagerii secunzi: definitie, exemple, efectori intracelulari
Mesagerii secunzi sunt compusi care poarta informatia transmisa de primul mesager avand
capacitatea de a modifica activitatea unor proteine intracelulare care pot avea rol enzimatic, intervin
in contractie sau in asigurarea permeabilitatii membranare.
Exemple: AMPc, GMPc, IP3, DAG, Ca2+
AMPc este un nucleotid ciclic cu rol de mesager secund reglat de fosfodiesteraza si adenilatciclaza.
GMPc este mediatorul semnalelor luminoase cuplat cu Gt. IP3 determina deschiderea canelelor
ionice ptr Ca2+ din reticulul endoplasmic in citosol. DAG ramane ancorat de membrana lipidica si
activeaza pkC. Ca2+ functioneaza ca mesager secund impreuna cu previousii* sau independent sau
cu legandu-se de calmodulina-> calmodulina+4Ca.
Efectorii intracelulari sunt activati de mesagerii secunzi ca raspuns la mesajul primit de la
hormoni/neurotransmitatori. Exemple: pkA (adenilat ciclaza), pkC(fosfolipaza C)
Sistemul efector de mesageri secunzi adenilat ciclaza:
ATP->AMPc
activat de glucagon, PTH, ACTH, adrenalina prin R beta adrenergici
inhibat de receptorii alfa adrenergici si somatostatina
19. Transportul pasiv: clasificare, exemple
Datorita lipsei sau necesitatii consumului de energie, transportul prin membrana celulara se
considera pasiv sau activ. Transportul pasiv care se mai numeste disipativ, entropic (diminueaza
gradientul de concentratie) se desfasoara fara consum de ATP. Calea transportului pasiv printre
moleculele lipidelor membranare poate fi urmata de molecule nepolare, deci hidrofobe O2, CO2,
CO, N, NO, benzen- dar si de molecule polare mici, cu masa sub 100 Da apa, etanol, uree,
glicerina. Acest tip de transport poarta numele de difuzie simpla sau pasiva.
Pentru moleculele polare mari cat si pt transportul prin membrana se face prin proteine
membranare organizate in structuri specifice. Acestea poarta denumirea de transportori, pt molecule

polare mari glucoza, aa, nucleotide, sau canale ionice H, Na, HCO3, K, Ca, Cl, Mg.
Transportorii si canalele ionice efectueaza un tip de transport difuzie facilitata.
Transportul singular/uniport defineste deplasarea unei singure entitati chimice ion/
molecula, in timp ce transportul cuplat/ co-transport, se refera la 2 sau mai multe entitati chimice
transportate, simultan, adica intr un singur ciclu. Cand toate componentele sunt transportate in
acelasi sens simport, cand sensul este diferit antiport.
Uniport GLUT1- transportor de glucoza
Simport co-transportul de Na-glucoza SGLT1 din mb apicala a enterocitelor, este transport
activ secundar deoarece desfasurarea sa are la baza existenta unui gradient de concentratie de Na
rezultat in urma transportul activ.
Antiport canalul de schimb anionic HCO3/Cl din membrana eritrocitara
schimbatorul de 1 Ca/ 2 Na (deci un al transport activ secundar) celule
excitabile sau secretoare
In ceea ce priveste canalele ionice, celula poate controla starea lor (deschise/ inchise).
1. Canale ionice controlate electric (prin voltaj) modificarea potentialului de membrana.
Potentialul cu valoare normala 50mV-70mV mentine canalele inchise.
2. Canale ionice controlate chimic, prin liganzi. Se deschid atunchi cand leaga un compus
chimic. Ligandul se poate lega in ectodomeniu ligand extracelular sau in endodomeniu
ligand citoslic
3. Canale ionice controlate mecanic se deschid sau se inchid o data cu exercitarea unei
tensiuni mecanice la nivelul membranei.
Activitatea canalelor ionice are un caracter ciclic, de aceea mentionam ca starea de repaus
presupune absenta stimulului, strea deschisa trecerea ionilor dupa aparitia stimulului, iar starea
inactiva este ocupat de ligand dar se mentine inchis. Are ca rezultat mentinere homeostaziei.
In concluzie, modalitatile de reglare sunt urmatoarele:
Calea mesagerilor secunzi forma fosfo/desfo
Ligandul este o structura capabila de a schimba conformatia canalului ionic
Diferenta de potential speficita tipului de celula cu care are contact
Modificari mecanice impuse de citoschelet
20. Calea de semnalizare JAK STAT
Este o cale de semnalizarea intalnita in semnalizarea prin mediatori locali citokine dar si
pentru hormoni e.g. somatotropina, prolactina si electropoietina.
Acesti receptori citokinici actioneaza prin enzime tirozin kinaze citoplasmatice JAK Janus
kinase care fosforileaza si activeaza proteine reglatoare genice STAT signal transducers and
activators of trasncription.
Proteinele STAT sunt localizate in citosol si sunte denumite proteine latente deoarece
migreaza in nucleu si isi exercita functia reglarea transcriptiei genice numai dupa ce au fost
activate.
Receptorii citokinici sunt deobice dimeri sau trimeri, asociati functional cu proteinele JAK
(1,2,3 Tyk2).
Legarea moleculei semnal declanseaza o tranzatie conformationala care apropie proteinele JAK
una de alta astfel incate aceastea sa se transfosforileze astfel activandu-se, crescandu-le
activitatea domenilor tirozin kinazice.
Aceste domenii tirozinkinazice fosforileaza resturi tirozinice din structura receptorilor
intracelulari, activand aceste resturi tirozinice. Aceste resturi activate pot deveni punti pentru
legarea proteinlor STAT. Deasemenea se pot lega proteine adaptoare Ras-MAP-kinaze.
O proteina STAT prezinta un domeniu SH2 care indeplineste doua functii. In primul rand, se
leaga de puntea de tirozina amintita mai devreme. Dupa legare, proteina STAT este fosforilata fiind
practic activata. Dupa aceasta fosforilare ea disociaza legandu-se de alta proteine STAT activata.
Dimerul STAT, activat, intra in nucleu unde, impreuna cu alte proteine reglatoare se leaga la un
ADN responsive element stimuland transcriptia genica.

Inactivarea acestui sistem se face prin bucla de feedback negativ realizabila la mai multe etaje,
care urmareste in principiu desfosforilarea componentelor.
21. Aquaporine. Semnificatii si implicatii medicale
Aquaporinele sunt canale de apa ce pot fi introduse in membrana celulara la nevoie. Aceste
aquaporine sunt foarte abundente in celule unde transportul de apa este foarte intens celulele
epiteliale si rinchi.
Principala caracteristica prin care se evidentiaza aquaporinele este capacitatea lor de a actiona
ca si canale de apa fara insa a permite traficul ionilor caracteristica importanta in mentinerea
gradientelor de concentratie ionica. Ele isi realizeaza functia prin structuralor deosebita prezina un
por care are grupari carbonil dispuse pe peretii circulari interiori pe de-o parte, iar pe de alta parte
prezinta aminoacizi hidrofobi. Porul este mult prea ingust pentru un ion hidratat, iar deshidratrea lui
ar necesita un consum energetic nerealizabil in acel loc.
Pentru moleculele de apa, aquaporinele mai prezinta doua asaparagine care se leaga la atomul
de oxigen. Deoarece se leaga la oxigen si nu la hidrogen, aquaporinele nu sunt permeabile nici
pentru protoni.
Prezenta aquaporinelor in anumite tesuturi explica caracteristicile lor speciale realizabile in
anumite circumstante, de la care pot pleca si implicatiile medicale.
1. Transportul prin celule epiteliale AQP sunt implicate in transportul de apa in anumite
tesuturi. Transportul activ de solviti prin membrane genereaza gradiente osomtice care atrag dupa
sine transportul apei facilitat in acest caz de AQP. Putem spune ca membrana este mai permeabila
daca prezinta AQP.
Astfel, lipsa AQP in anumite tesuturi poate declansa patologia lipsa lor la nivel renal poate cauza
o absorbtie ineficienta de apa. Patologia poate aparea si la nivelul glandelor salivare sau arborelui
traheobronisc unde pot aparea deficiente secretorii.
2. La nivel cerebral localizarea AQP apare la jonciunile hematoneuronale. Implicate in
acest caz sunt in special astrocitele. Se pot declansa astfel edeme cerebrale.
3. In migrarea celulara AQP intervin in angiogeneza explicabil si la nivel tumoral.S-a
observat o inaintare mai inceata a tumorilor la soareci care nu prezentau AQP.
4. La nivelul pielii aquagliceroporinele regleaza nivelul hidratarii prin transportul
moleculelor de glicerol.
5. Metabolismul lipidic AQP exista in membrana adipocitelor influentand traficul
transmembranar contribuind astfel la hipertrofia acestora.
Patologie: cataracta, diabet insipid, edem cerebral, obezitate.
22. Semnificatia biologica a eterogenitatii compozitionale, a organizarii asimetrice si a
compartimentului fluid al membranelor
a) semnificitatia biologica a eterogenitatii compozitionale:
- membranele prezinta o mare eterogenitate compozitionala fiind formata din lipide si
proteine si glucide fiecare dintre ele se impart in multe tipuri si fiecare prezinta roluri
biologice specifice: proteinele pot fii receptori / canale / enzyme cu roluri diferite , lipidele
au capacitatea structurala de a separa mediu si glucidele cu rol de protectie
b) asimetrie:
-membrana celulara prezinta o asimetrie: Lipidele din stratul extern sunt diferit de cele
din stratul intern ( fiecare are rolurile lor specifice) intern sinteza de mesajer secunzi .
exoproteinele sunt altele decat endoproteinele fiecare are rolurile ei specifice, glucide sunt
doar pe foita externa --> cu roluri (rolurile glicocalixului) specifice
c) comportamentul fluid:
-fluiditatea lipidelor ajuta lipidele sa se asocieze spontan
Fluidatea proteinelor ajuta proteinele sa isi faca rolul lor specific
23. Proteinele G heterotrimerice
Proteinele G sunt o familie de proteine cu rol in transmiterea semnalelor, determinand schimbari
metabolice in interiorul celulei.
Proteinele G heterotrimerice sunt alcatuite din 3 subunitati , si . Subunitatea este cea care ii

confera rolul. Sunt evidentiate mai multe tipuri de proteine G: Gs,Gi,Gq,Gt. Au activitate GTPazica.
Sunt proteine switch. Inactive sunt legate de GDP si devin active cand sunt legate de GTP. Odata
activata, subunitatea se detaseaza de celelalte unitati si activeaza o enzima (mesageri secunzi) sau
un canal ionic. Cateva exemple unde sunt intalnite proteinele G: cascada adenilat ciclazei, cascada
fosfolipazei C.
Inactivarea se face prin activitatea hidrolazica intrinseca a subunitatii alfa, reasociandu-se cu
subunitatile beta si gamma.
Proteinele G:
Gs activeaza adenilatciclaza si canalele de Ca
Gi inhiba adenilatciclaza si activeaza canalele de K
Gq activeaza fosfolipaza C
G olfactorii activeaza adenilatciclaza in neuronii olfactorii
Go inhiba canalele de Ca, activeaza canalele de K si activeaza fosfolipaza C
Gt- transducina activeaza GMPc fosfodiesteraza in celulele fotosesnsibile cu bastonase
Mai au rol si in modularea glicolizei din mm striati si metabolizarea glicogenului (inhiba formarea
acestiua prin proteinkinaza A activata de AMPc)
24. Modalitati generice de reglare a activitatii canalelor ionice membranare
Canalele ionice sunt complexe proteice care permit intrarea/iesirea diferitilor ioni prin membrana
celulara, fara ele fiind imposibil acest lucru.
Exemple de canale ionice:
-Na/K ATPaza: pastreaza un gradient electrochimic constant, mentinand celula polarizata
-H/K ATPaza: scoate H in afara celulei (intalnita mai des la celulele din stomac)
-Ca ATPaza: cu rol in contractia musculara.
Reglarea poate fi facuta prin mai multe moduri:
1. Canalele ionice urmeaz calea proteinelor de export, fiind sintetizate de ribozomii ataai
reticulului endoplasmic rugos (RER). Ulterior sufer o serie de prelucrri n drumul spre
cisternele aparatului Golgi, de unde sunt secretate n vezicule de exocitoz.
2. calea mesagerilor secunzi: reglarea canalelor prin fosfo/defosfo
3. isi modifica conformatia cand ligandul s-a atasat de el chimic
4. exista unele canale voltaj-dependente care se deschid numai cand diferenta de potential
specifica tipului de celula e atinsa electric
5. deschiderea data de modificarile mecanice induse de citoschelet mecanic
25. Clasificari ale transportului membranar
In functie de felul in care substantele anorganice sau organice, ori unele materiale particulare
patrund in interiorul celulei, transportul membranar poate fi clasificat in doua categorii:
1. Transport prin membrana, atunci cand substantele strabat membrana (din exterior spre
interior, sau invers) fie direct prin lipidele bistratului, fie prin biostructuri specializate
organizate pe proteinele transmembranare;
Trasportul prin membrana este specific ionilor si moleculelor mici.
In functie de necesarul de energie ce se consuma pentru desfasurarea sa, transportul prin membrana
se imparte in:
a)
Transport pasiv nu necesita consum de energie concomitent pentru trecerea de substanta
prin membrana: difuziune simpla, difuziune facilitata.
b)
Transport activ necesita consum de energie in momentul trecerii prin membrana a
substantei transportate: pompa Na+/K+
2. Transport cu membrana (transport vezicular), atunci cand substantele sunt introduse in,
sau eliminate din celula prin intermediul unor vezicule delimitate de membrane care se
desprind de, sau fuzioneaza cu membrana celulara.
Transportul cu membrana realizeaza schimbul de molecule mari, macromolecule, particule.
In functie de sensul in care se efectueaza, transportul cu membrana se imparte in:

A. Endocitoza cand componentele transportate sunt preluate din exterior si introduse in


celula. Ea poate fi de tip fagocitoza sau pinocitoza.
B. Exocitoza prin care se elimina componentele din interiorul celulelor in afara lor
C. Transcitoza presupune preluarea de substante din exteriorul celulei pe una din fetele
epiteliului (pol apical sau latero-bazal), transportarea lor dintr-o parte in cealalta a celulei
epiteliale si eliminarea materialului transportat trans-epitelial in exteriorul celulei, pe
cealalta fata a epiteliului.
26. Transport activ clasificare si exemple
- reprezinta trecerea substantelor prin membrana impotriva gradientului de concentratie /
electrochimic (de la concetratie mica la concentratie mare) cu consum de energie ATP.
- este impartit in doua tipuri in functie de sursa de energie utilizata :
a) transport activ primar : utilizeaza energia ATP rezultat din metabolism.
- exemplu ATP-aze (pompe care leaga direct ATP-ul si il hidrolizeaza folosind energia
pentru a transporta ioni si molecule)
- exemple:
* pompa Na+/K+ : proteina transmembranara care are sistusuri de legare
pentru Na+ si ATP in interiorul celulei si situsuri de legare de K+ in exterior si cand aceste se leaga
se hidrolizeaza ATP si duce la transportul 3 molecule de Na+ inspre exterior si 2 molecule de K+
in interior.
* pompa de CA+2 : este aflata pe reticulul sarcoplasmic al celulei musculare
duce la returnarea Ca2+ in reticul, proces care produce relaxarea musculara, de aceea relaxarea
musculara este considerat un proces activ
b) transport activ secundar: este transportul prin membrana a unor molecule impotriva
gradientului de concentratiei/electrochimic cu utilizarea unor energii de la alte molecule / structuri :
- exemplu : transportorul pentru Aminoacizi si glucoza (SGLT1) foloseste ca sursa de
energie gradientul pompei Na+/K+.
Contratransportul este un transport activ secundar care se imparte in : simport si antiport.
Simport: este un trasport activ secundar care utilizeaza o proteina transportoare care transporta o
substanta impotriva gradientului ei de concentratie utilizand energie produsa de un transport in
aceeasi directie (pasiv). Ex: se foloseste transportul de Na+ pasiv, proteina transportoare leaga Na+
si il transporta pasiv in sensul gradientului electrochimic si asa se trage cu Na+ in celula si
aminoacizi sau glucoza impotriva gradientului lor dar in acelasi sens ca Na+ (de aceea se numeste
simport) deci : prot se leaga de Na+ si de glucoza/aa si induce Na+ in celula conform
grandientului lui, si este tras si glucoza sau aminoacidul cu Na+ (la nivelul intestinului se intampla
asta)
Antiport: este un transport activ secundar care transporta 2 substante in sens opus. De exemplu la
nivelul rinichiului (la nivelul tubului contort proximal al nefronului) Na+ se deplaseaza dinspre
lumen spre nefrocit si H+ din nefrocit spre lumen (eliminare de acid)
27. Pompe-ATPaze: - definitie, clasificare, exemple
Transportul activ mai porta numele de transport anti-entropic datorita sensului opus
gradientului de concentratie in care are loc deplasarea, ca urmare, un astfel de fenomen necesita
consum de energie.
Pompele ATPazice sunt pompele care folosesc energia obtinuta din hidroliza ATP in ADP
pentru a transporta ioni sau diferite molecule impotriva gradientelor lor de
concentratie/electrochimice.
Pompa Na/K este electrogenica = elimina 3 ioni Na si introduce 2 ioni K si mentine
potentialul de membrana. Consuma jumatate din cantitatea celulata de ATP. Inhibarea actiunii prin
ouabaina duce la incapacitatea celulara de a mentine homeostazia.
Mecanismul de pompare presupune 7 etape ce au ca rezultat expulzarea a 3 ioni de Na si
introducerea a 2 ioni de K.
1. Legarea a 3 ioni de Na pe versantul citosolic al subunitatii alfa a pompei
2. Legarea ATP pe endodomeniu subunitatii alfa
3. Fosforilarea unui radical aspartat prin scindarea ATP la ADP si schimbarea

4.
5.
6.
7.

conformatiei proteinei care duce la expunerea celor 3 ioni de Na pe ectodomeniul


subunitatii alfa
Discocierea si expulzarea in exterior la ionilor de Na si legarea la ectodomeniul
subunitatii alfa a 2 ioni K
Hidrolizarea aspartilfosfatului si schimbarea conformatiei subunitatii alfa
Internalizarea si expunerea ionilor K pe endodomeniul subunitatii alfa
Disocierea ionilor K si eliberarea in citosol cu inchiderea unui ciclu de pompare.

Categorii de pompe
Tipul P de ATPaze: Na/K, H/K, Ca ATPaza, pompa protonica H-ATPaza
P-class: alcatuite din 2 subunitati care se fosforileaza si 2 care regleaza functia de transport.
Na/K ATPaza care expulzeaza 3Na in afara si 2K in interior.
Ca ATPaza care scoate Ca din citosol (prezenta in reticulul sarcoplasmic).
K/H ATPaza care transporta H in afara si K in interior (prezenta in cel de la nivelul stomacului)
Tipul V de ATPaze: de tip vacuolar, pompeaza protoni in endosomi sau lizosomi
Tipul F de ATPaze: sintetizeaza ATP din energia rezultata prin disiparea unui gradient protonic
existent.
F-class + V-class: sunt similare intre ele si mult mai complicate decat pompele P-class si
pompeaza doar protoni si nu implica fosforilari ale proteinelor; V-class hidrolizeaza ATP-ul in timp ce
F-class sintetizeaza ATP (de aceea el se gaseste in membrana interna mitocondriala)
Tipul E ATPaze: sunt enzime ale suprafetei celulate cu rol in hidroliza diversilor
nucleozidtrifosfatilor (inclusiv ATP) cu rol in semnalizare.
Transportorii ABC (ATP bindind casette) cu patru domenii centrale: 2 transmembranare si 2
citosolice unde leaga ATP si transporta atat ioni cat si aminoacizi, glucide, vitamine, peptide chiar si
proteine mici.
Semnificatia lor fiziologica si medicala este importanta deoarece induc rezistenta la
medicamente, eleminandu-le din celula.
28. Mecanismul semnalizarii transmembranare via R cu activitate tirozin-kinazica
R cu activitate TK sunt in general proteine unipas de tip I care exista ca monomeri si dupa
interactiunea cu ligandul, dimerizeaza. Exceptie face R pt insulina care se gaseste sub forma de
dimeri la formarea carora participa punti disulfurice.
Domeniul transmembranar este structurat sub forma de alfa helix si contine 28 35 aa.
Endodomeniul are activitate tirozin-kinazica. Ectodomeniul prezinta domenii repetitive bigate in
leucine, cisteina, imunoglobuline si fibronectine de tip III.
Mecanismul:
1. R+ligand determina activarea domeniului catalitic al R si dimerizarea R
2. autofosforilarea incrucisata la multiple tirozine ale domeniilor citosolice ale R
3. interactiunea cu efectori care contin domenii omoloage SRC de tip 2, tirozine modificate
prin fosforilare ce devin zone de interactiune
4. Activarea efectorilor legati prin SH2 (SRC hemology 2)
Prezinta ca efectori :
- fosfolipaza C gamma 2 domenii SH2
- protein tirozinkinaze fara functie de R SH2
- proteine care activeaza GTP azele mici. GTPc GDP
- fosfatidilinozitol 3'- kinaza
Receptorii tirozin-kinazici reprezinta acea clasa de receptori care au prezinta activitate protein
tirozin-kinazica intrinseca in domeniile citosolice. Liganzii pentru acesti receptori sunt solubili
(hormoni peptidici) in care includem: NGF, FGF, EGF si insulina.
29. Endocitoza mediata de R (definitie, semnificatie)
Endocitoza = transportul macromoleculelor in interiorul celulei (face parte din tipul de
transport numit transport cu membrana), aceste macromolecule fuzioneaza cu membrana si
formeaza niste vezicule care intra in celula si se vor numii endosomi.
Endocitoza mediata de receptori face parte din capitolul pinocitozei.

Termenul a fost introdus in 1976, de catre Goldstrein si Brown preocupati de metabolizarea


LDL si rolul acestuia in controlul si modularea colesterolemiei si ateroscleroza. Ligandul se leaga
de R spefici de pe suprafata celulei. Complexele R-ligand sunt adunate in profunzimea versantului
membranar intern cu un complex de endomembrane a carui componenta de baza este clatrina.
Aceste microdomenii adancite in membrana invelite in clatrina sunt denumite structuri cu
invelis. Mai multe structuri cu invelis devin vezicule cu invelis.
Rolul clatrinei este de a controla adancirea microdomeniilor membranare care devine structura
cu invelis, are capacitatea de a se asambla in trimeri numiti TRISCHELIONI. Acestia formeaza
ochiuri pentagonale sau hexagonale ce se asambleaza in vezicule, asemanatoare unei mingi de
fotbal.
Dupa desprinderea veziculei din membrana, pierzandu-se invelisul de clatrina, vezicula devine
endozom. Acesta se asociaza cu un lizozom preexistent in celule si devine lizozom.
Ligandul este introdus in celula cu o concentratie mai mare decat cea din mediu.
Endocitoza mediata de R a fost descrisa pt lipoproteine plasmatice, tranferina si factori de
crestere.
Potocitoza este endocitoza mediata de R pt moleculele mici descrisa pt acidul folic.
Asocierea moleculelor mici cu R (ectoproteine cu ancora glicofosfatidilinozitolica) determina
sechestrarea loc in caveole si trec in citoplasma direct prin canale din membrana caveolara.
Are un rol important in reciclare, semnalizare celulara, trasport, biosinteza.
Endosomii sorteaza componentele endocitate si participa la semnalizare.
30. Fagocitoza: mecanism general, utilitate
Fagocitoza reprezinta o categorie de endocitoza (transport cu membrana), prin care sunt endocitate
materiale in celula (fragmente celulare, virusuri, bacterii).
Fagocitoza presupune extinderea unor pseudopode (prelungiri citoplasmatice delimitate de domenii
de membrana) de-a lungul particulei care urmeaza sa fie endocitata.
Prin fagocitoza celulele specializate - macrofagele- preiau si digera particule mari precum: bacteriile,
detritusurile, celule imbatranite, astfel particule mari preluate in vacuole de fagozomi sunt digerate in
urma fuzionarii cu lizozomii.
Legarea unei particule de receptor declanseaza emiterea pseudopodelor care inconjoara particula. Dupa
fuzionarea membranelor se formeaza o vezicula mare intracelulara-fagozom.
Fagozomul fuzioneaza cu lizozomul in interiorul caruia materialul ingerat este digerat de hidrolazele
acide lizozomale.
Prin fagocitoza sunt distrui agen ii patogeni de ctre macrofagii sistemului imunitar. Adesea ace ti
ageni trebuie sa fie marcai de ctre anticorpi, pentru a fi recunoscu i de ctre fagocite, leucocite i
limfocite. Alte tipuri de celule, care opereaz prin fagocitoz sunt granulocitele neutrofile, celulele
dendritice din organele limfatice, celulele gliale, monocitele, macrofagele.
Etape:
1. Chemotactismul fenomenul de atragere/respingere a celulei fagocitare
2. Adeziunea - membrana celulei fagocitare ader la membrana particulei, ce urmeaz a fi ingerat,
etap datorat lectinelor de pe suprafaa microorganismului;
3. Ingestia - invaginarea particulei strine i formarea fagozomului;
4. Digestia - realizat de enzime intracelulare.
31. Definiti urmatoarele notiuni: co-transport, simport, antiport
Transportul singular/uniport defineste deplasarea unei singure entitati chimice ion/ molecula.
Transportul cuplat/ co-transport, se refera la 2 sau mai multe entitati chimice transportate,
simultan, adica intr-un singur ciclu. Cand toate componentele sunt transportate in acelasi sens
simport, cand cel putin una din substantele transportate este purtata in sens opus celorlalte
antiport.
Uniport GLUT1- transportor de glucoza
Simport co-transportul de Na-glucoza SGLT1 din mb apicala a enterocitelor, este transport
activ secundar deoarece desfasurarea sa are la baza existenta unui gradient de concentratie de Na
rezultat in urma transportul activ.
Antiport canalul de schimb anionic HCO3/Cl din membrana eritrocitara, schimbatorul de

1 Ca/ 2 Na (deci un al transport activ secundar) celule excitabile sau secretoare.


32. Clasificarea jonctiunilor
Sunt sisteme de ancorare intre celule, sau intre celule si matricea extracelulara care au
menirea de a stabiliza structura tisulara. Sunt structuri de ordinul nm, motiv pentru care examinarea
se face la ME.
Observate la ME, joctiunile pot avea forma de disc, spot macule, sau de banda zonule.
Rolurile jonctiunilor:
o stabilizarea mecanica a tesuturilor
o controleaza transportul markerilor in spatiul extracelular
o controleaza comunicarea intercelulara
o compartimenteaza suprafata celulara in domenii celulare: domeniul apical si
domeniul latero-bazal
Clasificarea jonctiunilor:
A. Jonctiunile simple - spatiile intercelulare:
- Jonctiuni simple digitiforme - cele 2 celule trimit una spre cealalta prelungiri cu aspect de
deget de manusa, care se intrepatrund perfect, avand rol in cresterea rezistentei jonctiunii
- Jonctiuni simple denticulate cele 2 celule trimit una spre cealalta prelungiri cu aspect de
dinti de fierastrau
B. Jonctiuni speciale:
- Jonctiuni stranse numita si jonctiune pentalaminata, heptalaminata ZONULA OCCLUDENS
- Jonctiuni de atasare:
1. pe microfilamente de actina:
- celula celula ZONULA ADHERENS
- celula matrice JONCTIUNEA FOCALA
2. pe filamente intermediare:
- celula celula MACULA ADHERENS (DESMOZOMUL IN SPOT)
- celula matrice HEMIDESMOZOMUL
- Jonctiuni de comunicatie GAP (NEXUS)
- Complexe jonctionale format din zonula adherens, macula adherens si jonctiunea stransa
C. Jonctiuni cu specificitate de tesut:
- Discuri intercalare intre miocardocite
- Sinapsa
33. Jonctiunea GAP (de comunicatie/Nexus)
Este o jonctiune intercelulara (celula-celula) cu aspect de macula. Distanta dintre cele doua celule
este de 2 nm (spatiu mic care poate afecta transportul de markeri in spatiul extracelular).
Componentele jonctiunii sunt :
- cele 2 membrane
- conexoni 100 de conexoni/jonctiune. Conexonul are o structura proteica cu aspect cilindric sau
prisma hexagonala, avand o lungime egala cu grosimea plasmalemei, formata din 6 subunitati
proteice. Conexina este o proteina transmembranara multipas cu greutatea moleculara de 30 000
dal. Cele 6 subuinitati proteice lasa un canal hidrofil cu diametrul reglabil = 0,2 2 nm, ce depinde
de concentratia de Ca. Conexonii sunt asezati fata in fata, in membranele care participa la realizarea
jonctiunii, stabilindu-se in acest fel un canal de comunicatie intercelulara. Canalul hidrofil poate fi
strabatut de molecule cu greutati moleculare mici: ioni, hh, AMPc, unda de depolarizare.
Localizarea jonctiunii intre celulele epiteliale sub desmozomi (macula adherens) catre polul bazal.
Se poate localiza in portiunea verticala a discului intercalar (miocard).
34. Complexe jonctionale

Este formal din jonctiunea stransa, zonula adherens, macula adherens.


35. Discul intercalar
Un complex de jonctiuni prezent intre miocardocite. Are forma de scara cu portiuni verticale si
orizonatale. In portiunile orizonatale se gasesc zonula adherens, macula adherens si filamentele
intermediar de desmina. In portiunile verticale se gasesc jonctiuni GAP.
- prezinta 2 portiuni :
verticala : formate din jonctiuni gap
orizontala: se gasesc zonula adherens, macula adherens, si filamente intermediare de
desmina.
ROL: asigura integralitatea celulelor miocardului si transportul de unde de depolarizare rapid intre
celule.
36. Jonctiunea stransa (= zonula occludens)
- se mai numeste jonctiunea pentalaminata, heptalaminata si zonula occludens
- este o jonctiune intercelulara (celula-celula)
Componentele jonctiunii sunt:
a. cele 2 membrane celulare se pot afla la o distanta de 2 nm heptalaminata sau isi pot
suprapune straturile externe pentalaminata
- se numeste zonula pentru ca are aspect de banda sau panglica si occlundes pt ca ocluzioneaza total
sau partial spatiul extracelular; spatiul foarte mic intre cele 2 membrane afecteaza transportul de
markeri in spatiul extracelular, jonctiunile fiind impermeabile pentru macromolecule, lasand sa
treaca doar moleculele mici ioni.
b. a doua componenta este reprezentata de sirurile de proteine gemene occludine; proteine
integrale care se aseaza 2 cate 2, fata in fata (gemene), realizand legaturi de tip homofilic pe frontul
extracelular o structura asemanatoare unui fermoar. In grosimea membranei celulare sirurile de
proteine gemene realizeaza o retea de ochiuri regulate fagure de miere (rigida) sau neregulate
jonctiune flexibila.
- la locul de realizare al jonctiunii au loc rearanjari ale fosfolipidelor din stratul extern, care se
unesc si formeaza inele de fuziune care ocluzioneaza spatiul extracelular, blocand trecerea
macromoleculelor de o parte si de alta a jonctiunii.
c. a treia componenta componenta citoscheletului este reteaua de microfilamente de
actina, pe care se fixeaza sirurile de proteine gemene.
Joctiunile stranse apar in saptamana a 4a de viata embrionara, intre celulele epiteliale, intai sunt
macule, apoi devin zonule.
Rol : - compartimenteaza suprafata celulara in domenii: apical (spre lumen) si latero-bazal
- sunt jonctiuni impermeabile pentru macromolecule, dar lasa treaca moleculele de tipul
ionilor. Permebilitatea jonctiunii scade exponential o data cu cresterea numarului de siruri de
proteine gemene.
37. Jonctiunea de atasare pe microfilamente de actina clasificare, descriere
Jonctiunile de atasare sunt de tip celula-celula sau celula-matrice. Distanta dintre membrane este de
15-30 nm, distanta mare ce nu afecteaza transportul markerilor. Contin o glicoproteina linker
transmembranara care va stabili legaturi de tip homofilic/heterofilic. Glicoproteinele trans pot fi
selectine, integrine, imunoglobuline toate 3 stabilesc leg de tip heterofilic - sau cadherine tip
homofilic.
Jonctiunile de atasare pot fi definitive sau tranzitori. De tip tranzitoriu sunt jonctiunile dintre
leucocite si endoteliu vascular in miscarea de diapedeza.
Jonctiunile de atasare pe microfilamentele de actina sunt Zonula Adherens si Jonciunea focala.

Zonula adherens:
membranele sunt la distanta de 15 nm
glicoproteina trans linker = cadherina Ca dependenta, realizeaza leg tip homofilic pe frontul
extracelular.
complexul proteic de atasare la citoschelet este reprezentat de alfa, beta, gamma catenine.
Alfa catenina se leaga la vinculina, care poate servi ca proteina de linkaj la citoschelet.
elementul de citoschelet reprezentat de bandeleta de microfilamente de actina
Aceasta jonctiune se gaseste intre celulele epiteliale sub jonctiunea stransa de la polul apical, dar si
in portiunea transversala a discului intercalar (intre miocardocite).
Jonctiunea focala:
celula conjuctiva - matrice extracelulara conjunctiva
componenta matricei extracelulare este reprezentata de fibronectina
distanta dintre componente 15 20 nm
glicoprot trans linker = integrina, care este si receptor specific ptr fibronectina. Integrina
este o proteina integrala cu 2 subunitati alfa si beta. Ea leaga extracelular fibronectina si
intracelular se leaga la complexul proteic de atasare la citoschelet
complexul proteic de atasare la citoschelet este format din talina si vinculina
elementul de citoschelet este o bandeleta contractila de microfilamente de actina
Jonctiunile focale servesc drept loc de atasare a bandeletelor de actina numite fibre de stress.
Acestea reprezinta bandelete de actina crosslinkate de ALFA-ACTININA ce ancoreaza celula si
exercuta tensiune asupra substratului. Sunt asezate la jonctiunile focale ale membranei prin
interactiunea cu integrina. Este mediata de talina, vinculina, tensina.
Talina se leaga deasemenea de vinculina ce la randul ei se poate lega de alfa actinina si tensina.
38. Jonctiunea de atasare pe filamente intermediare
Jonctiunile de atasare sunt de tip celula-celula sau celula-matrice. Distanta dintre membrane este de
15-30 nm, distanta mare ce nu afecteaza transportul markerilor. Contin o glicoproteina linker
transmembranara care va stabili legaturi de tip homofilic/heterofilic. Glicoproteinele trans pot fi
selectine, integrine, imunoglobuline toate 3 stabilesc leg de tip heterofilic - sau cadherine tip
homofilic.
Jonctiunile de atasare pot fi definitive sau tranzitori. De tip tranzitoriu sunt jonctiunile dintre
leucocite si endoteliu vascular in miscarea de diapedeza.
Jonctiunile de ancorare pe filamentele intermediare sunt Macula Adherens si hemidesmozomul.
Macula Adherens:
celula-celula, la distanta de 30 nm
Glicoproteina trans linker = cadherina Ca dependenta ce realizeaza leg de tip homofilic pe
frontul extracelular
complexul proteic de atasare la citoschelet care formeaza placa desmozomala cu aspect de
semidisc este alcatuit de desmoplachina, plakoglobina, desmocalmina, desmoyokina, antigenul
penfigusului bulos. Din cele 2 semidiscuri de pe cele 2 fronturi citoplasmatice rezulta aspectul
de macula al jonctiunii.
elementul de citoschelet este reprezentat de filamentele intermediare. In celulele epiteliate
acestea sunt tonofilamente alcatuite din citokeratine.
Desmozomul este localizat intre celulele epiteliale, sub zonula adherens. Se mai localizeaza si in
portiunile orizontale ale discurilor intercalare alaturi de zonula adherens si de filamentele
intermediare de desmina.
Hemidesmozomul:
celula-matrice; leaga polul bazal al celulei epiteliale de membrana bazala.
membrana celulara epiteliala este la 15-20 nm de membrana bazala
glicoprot trans linker = integrina

complexul proteic de atasare ce formeaza placa desmozomala un semidisc pe frontul


citoplasmatic al jonctiunii
elementul de citoschelet reprezentat de tonofilamente
39. Microfilamentele de actina
Actina este o proteina globulara ce se organizeaza prin polimerizare in microfilamente. Ea este cea
mai abundenta proteina a citoscheletului find situata in general sub membrana - ii da rol de suport
mecanic si da forma celulei si ajuta la miscarile suprafetelor celulare
In celulele musculare reprezinta 20% din proteinele structurale, iar in restul celulelor este in
proportie de 5-10% din proteinele celulare. Este de 6 tipuri: 4 alfa pt celulele musculare, 1 beta si 1
gamma pt celulele nemusculare.
Exista 2 forme: globulara si filamentoasa (polimerizata).
Actina globulara are 375 aa si 43 KDa. Prezinta situsuri de legare ce mediaza interactiunea capcoada cu alti 2 monomeri. Fiecare monomer este rotat 166 de grade in interiorul filamentului
rezultand forma filamentoasa cu dublu helix. Monomerii au aceeasi orientare justificand polaritatea
moleculei: un cap + si unul -. Intr-o solutie cu nivel ionic scazut actina filamentoasa devina
globulara si la nivel ionic crescut se intampla invers. Prima treapta a polimerizarii este nucleatia
(formarea unor agregate mici din cate 3 monomeri de actina G) si a doua este aditia reversibila de
monomeri la capetele + si -. Monomerii de actina leaga si ATP, care e hidrolizat si regleaza
asamblarea si comportamentul dinamic al actinei. Monomerii care leaga ATP polimerizeaza mult
mai repede decat cei ce leaga ADP. Concentratia critica de monomeri de actina reprezinta rata de
polimerizare in filamente, si este egala cu rata de disociere. Rata de disociere e mai mare la capatul
decat la +, invers se intampla cu rata de polimerizare. Pentru ca actina leaga mai lent monomeri
prin hidroliza ADP decat ATP, se naste fenomenul de Treadmilling si ilustreaza dinamica
filamentelor de actina.
Disocierea este favorizata de:
1. timiozina separa monomeri de actina, (5kd ) cea mai abundenta, se leaga la actina GADP si impiedica ansamblarea in filamente
2. profilina se leaga la monomeri blocand incorporarea in filamente, insa poate permite
schimbul ADP cu ATP => monomerii de G-ATP asamblati rapid in filament. Se mai
poate asocia cu unele fosfolipide (PIP2) regland polimerizarea actinei ca raspuns la
semnalele intercelulare
3. gelsolina - promoveaza deplasarea filamentelor de actina. Fragmenteaza filamentele
ramanand legata de capetele (+) fiind o prot ce blocheaza cresterea filamnetelor. Este
activata de Ca si de aceea poate fi stimulata de semnalele extracelulare ce pot creste
concentratia de Ca intracelular
4. Proteinele de la capete: [cap Z prezenta la extremitatea (+) si tropomodulina (-)] care se
leaga la capetele filamentelor de actina prevenind pierderea sau aditia de monomeri.

Polimerizarea este ajutata de faloidina, substanta folosita si in microscopia cu fluorescenta.


Microfilamentele de actina se pot organiza individual in :
bandelete : pachete de filamente paralele cu proteine cross-linker mici si rigide
retea: structuri 3D cu proprietatea de gel semisolid cu proteine de origanizare mari si
flexibile
Aceste proteine cross-linker modeleaza citoscheletul.
Roluri: prin formarea citoscheletului participa la formarea cilului, adaptare a formei celulare la
momentul functional, formarea jonctiunilor, in diviziune celulara
Bandeletele pot fi structurate in 2 tipuri:
1. filamente de actina paralele la distante mici, cum sunt cele ce sustin microvilii. In acest caz toate
bandeletete au aceeasi polaritate, cu capul + catre membrana. Proteina implicata: FIMBRINA
2. filamnete de actina paralele in distante mai mari, capabile de contractie. Sunt bandeletele de
actina din inelul de contractie ce divide celulele in telofaza. Proteina implicata: ALFA-ACTINA.
Reteaua de actina este generata si mentinuta de FILAMINA ABP280 - actina binding
protein, gasita sub forma de dimeri, fiecare cu 2 subunuitati. Are structura literei V si legand la

fiecare capat actina, rezulta o retea 3D ce se numeste CORTEX CELULAR (da forma celulei si are
rol in miscare).
40. Dinamica microfilamentelor de actina
-filamentul de actina prezinta o structura de dublu alfa helix cu monomerii orientati in aceeasi
directie ceea ce ii da filamentului o polaritate distincta adica 2 capete, capat + si capat - , aceasta
polaritate este importanta in polimerizare si in interactiunea cu miozina.
- capatele filamentelor cresc cu rate diferite astfel monomerii de actina sunt fixati mai rapid la
capatul + decat la cel -, deoarece la acest capat este legat ATP (ce ajuta la polimerizare mai rapida si
la disociere mai lenta la acest capat) acesta se numeste fenomenul de treadmiling.
41. Microfilamentele de miozina
Miozina este prototipul unui motor molecular ce transforma energia chimica a ATP-ului in
energie mecanica, de aceea genereaza forta si energie. Contractia musculara are la baza aceasta
interactiune chimica. Aceasta interactiune e responsabila de variatele miscari capabile celulele
nemusculare, inclusiv diviziunea celulara.
Miozina este o proteina cu greutate moleculara de 500 KDa si este alcatuira din 2 lanturi
grele si 4 lanturi usoare. Fiecare lant greu are cate o portiune globulara si o portiune alfahelicoidala. Portiunea alfa-helicoidala a unui lant greu se spiralizeaza in jurul portiunii alfa
helicoidale a celuilalt lant greu si dau nastere unui dimer = bastonasul moleculei de miozina. Cele
doua capete globulare ale moleculei de miozina au fiecare atasat cate 2 lanturi usoare. Filamentul
gros de miozina este format din sute de molecule de miozina. Capetele globulare ale moleculei de
miozina formeaza puntile de legatura intre filamentele groase si cele subtiri. In filamentul gros,
miozina se orienteaza cu capetele alfa helicoidale catre membrana M si cu capetele globulare dealungul filamentelor de actina in directia capatului +. Odata cu legarea filamentelor de actina,
miozina leaga si hidrolizeaza ATP-ul, ce faciliteaza alunecarea filamentelor.
In celulele nemusculare, miozina nu este organizata in filamente si astfel nu este inplicata in
contractie. Poate fi implicata in transport de vezicule si organite. In total s-au identificat 10 clase de
miozina. Miozina V a fost identificata in creierul uman si are rol de caraus de vezicule de-alungul
filamentelor de actina.
42. Rolul microfilamentelor de actina in procesul de imbatranire celulara si apoptoza
Apoptoza reprezinta moartea celulara programata, ce joaca un rol esential in organogeneza
si reinnoirea celulara, ce apara insa si in cazul detoriorarilor usoare de ordin exogen (cele grele
produc necroza).
Caspaza 8 actioneaza asupra gelsolinei, proteina cu rol in dinamica microfilamentelor de
actina, inactivand-o. Blocand dinamica microfilamentelor de actina se determina deschiderea unui
canal anionic voltaj dependent prin care intra citocromul C care va initia apoptoza.
43. Proteine asociate actinei in procesul de polimerizare
Atat ansamblarea cat si dezansamblarea filamentelor de actina sunt influentate de prot ce
actioneaza fie prin separarea monomerilor prevenind incorporarea lor in filamente sau se pot lega la
capetele filamentului prevenind aditia monomerilor.
Dintre proteinele asociate actinei mentionam:
- timozina : se leaga de monomerii de actina G (cele legate de ADP) si impiedica ansamblarea in
filamente
- profilina : se leaga la monomerii blocand ansamblarea in filamente insa permite schimbul de la
ADP la ATP si cand este legata de ATP ii stimuleaza polimerizarea.
- proteinele de la capetele filamentului: sunt niste proteine ce ce se leaga la capatele si + al
filamentului impiedicand pierderea sau aditia de monomeri.

- gelsolina : este o proteina ce promoveaza deplasarea filamentelor de actina; este activata de Ca.
44. Proteinele asociate actinei in procesul de asamblare in citoschelet
In studiul citoscheletului ca si in cazul membranei celulare, s-au folosit hematiile deoarece
sunt celule fara nucleu si organite celulare. Citoscheletul eritrocitelor este format doar din actina,
lipsind microtubulii si filamentele intermediare. Citoscheletul cortical de actina este responsabil de
forma de disc biconcav.
SPECTRINA eritrocitara formeaza baza citoscheletului cortical, un tetramer alcatuit din 2
lanturi polipeptidice, alfa si beta cu greutate moleculara de 240 KDa si respectiv 220 KDa. Lantul
beta are un domeniu de legare al actinei la capatul aminoterminal. Lanturile alfa si beta se pot
asocia pentru a forma dimeri care se pun cap la cap pentru a forma tetrameri cu 2 domenii sepaear
de legare a actinei si avand lungimi de 200 nm. Capetele microfilamentelor de spectrina se asociaza
cu filamentele scurte de actina formand reteaua de spectrina si actina rezultand citoscheletul cortical
al hematiei. Aceasta retea se leaga de membrana plasmatica prin ANKIRINA, ce se leaga de
spectrina si de proteina benzii 3. O legatura additionala intre reteaua de spectrina-actina si
membrana plasmatica se poate face prin proteina benzii 4.1 ce se prinde si de domeniul intracelular
al glicoforinei si proteinei benzii 3.
In alte celule, legarea citoschelatului cortical de membrana celulara se face prin proteine
spectrin-like: FODRINE, FILAMINA, DISFORINA.
Disforina e codificata de 2 gene responsabile de 2 tipuri de distrofii musculare : Duchenne si
Becker. A doua este mai putin severa, mai rara si nu mereu letala. Distrofia semnifica pierderea
treptata de celule musculare.
Distrofia Duchenne: Copii nu sunt afectati pana la 3-5 ani, dupa care apare oboseala
musculara, scaderea masei musculare, la 12 ani merge in caruciorul cu rotile si la 20 de ani moare
din insuficienta respiratorie.
Disforina este responsabila cu ancorarea citoscheletului muscular de matricea extracelulara.
45. Organizarea sarcomerului in fibra musculara striata scheletica
Filamentele de actina se asociaza cu miozina si aceasta asociere este responsabila de numeroase
miscari.
Miozina este prototipul unui motor molecular ce trasforma energia chimica a ATPului in energie
mecanica, de aceea genereaza forta si energie. Contractia musculara are la baza aceasta interactiune
chimica. Este insa responsabila si de diviziunea celulara.
Exista 3 tipuri de celule musculare: striate, nedete, cardiace. Miofibrilele sunt structurate in
striatii transversale.
Fibra musculara are un diametru de 50 microni si lungime de cativa cm. Cea mai mare parte a
citoplasmei este aclatuita din miofibrile ce sunt bandelete cilindrice alcatuite din filamente groase
de miozina- 15 microni , si filamente subtiri de actina 7 microni.
Unitatea contractila se numeste sarcomer. Are 2 microni lungime si contine mai multe regiuni
distincte observabile la ME. La capetele unui sarcomer sunt definite membranele Z.
Banda intunecata = disc anizotrop , este intre 2 jumatati de discuri clare = discuri izotrope.
Benzile clare corespund lipsei miozinei.
Banda I numai actina
Banda A- miozina + actina
Banda H doar miozina
Capetele + ale actinei se ataseaza la membrana Z care contine si alfa actinina- proteina de
linkare. Miozina se leaga de membrana M din mijlocul zonei H luminoase.
Titina si nebulina stabilizeaza sarcomerul. Titina (da elasticitate pasiva muschiului) are molecula
mare si se extinde de la membrana M la Z. Nebulina este asociata actinei si stabilizeaza lungimea
filamentului de actina.
Mecanismul contractiei:
Membranele Z se apropie, sarcomerul se scurteaza. Discul A nu sufera nicio modificare in timp ce

discurile I si zona H aproape dispar.


Are loc alunecarea filamentelor de actina printre cele de miozina, permitand miozinei sa actioneze
ca motor al alunecarii filamentelor. Miozina din muschi este de tip II.
Proteine reglatoare: Tropomiozina este o proteina fibroasa ce se dispune de-a lungul filamentelor
de actina. Fiecare molecula de tropomiozina leaga o molecula de troponina. Troponina este un
complex de 3 polipeptide: C cheleaza Ca, I inhibitoare, T se leaga la tropimiozina.
Cand concentratia de Ca citoplasmatic este scazuta, complexul tropomiozina-troponina blocheaza
interactiunea actina-miozina, deci muschiul nu se contracta. In concentractiile crescute, Ca se leaga
de troponina C care se leaga la T si aceasta se prinde de tropomiozina ce determina contractia
asociindu-se cu actina.
46. Filamente intermediare
Sunt denumite astfel avand diametrul (10nm) intre diametrele celorlalte 2 componente principale
ale citoscheletului: filamentele de actina(~7nm) si microtubuli (~25nm). Filamentele int. nu sunt
implicate in miscarea celulara si ele sunt cele mai stabile structuri ce joaca rol structural.
Proteinele filamentelor intermediare
Filamentele intermediare sunt alc. dintr o varietate de proteine ce se exprima in diferite tipuri de
celule (spre deosebire de actina si microtubulii care sunt polimeri ai aceluiasi tip de proteina: actina
si tubulina)
Mai mult de 50 de tipuri de filamente int. si proteine au fost identificati si clasificati in 6 grupuri,
bazate pe similaritatii intre secventele de aa.
- Tipul I si II sunt keratine. Fiecare tip de celula epiteliala sintetizeaza un tip de keratina
din categoria I (acida) si un tip de proteina din categoria II (bazica) ambele copolimerizand formand
un filament. Unele din prima categorie se numesc keratine dure si produc unghii si fire de par.
- Tipul III include vimentina (celule musculare netede, fibroblaste, leucocite), desmina
(fibre musculare striate prinzandu-se de membrana Z), proteine fibrilare gliale acide (celule
gliale) si periferina (se exprima in neuronii SNP).
- Tip IV proteine din neurofilamente (1.NF-L, 2.NF-M, 3.NF-H prezente in neuronii
motori ai SNC, 4. alfa-internexina in neuroni in stadiile initiale de dezvoltare embrionara)
- Tip V laminele nucleare intalnite in majoritatea cel eucariote, componente ale
anvelopei nucleare
- Tip VI nestina celulele stem din SNC
Toate proteinele filamentelor intermediare au o portiune centrala alfa helicoidala, flancata de
capetele amino si carboxi-terminale.
Ansamblarea se face in 4 stadii:
1. se asociaza in dimeri, apoi dimerii 2 cate 2 se asociaza
2. se asociaza anti paralel, nepolar cu capetele identice formand un tetramer
3. ansamblarea tetramerelor se face sub forma de protofilamente
4. 8 protofilamente alcatuiesc un filament intermediar (are aspect cilindric)
Organizarea intracelulara a filamentelor intermediare:
Formeaza o retea elaborata in citoplasma celor mai multe celule, extinzandu-se de la niv. nuclear la
membrana plasmatica. Atat fil. de keratina cat si cele de vimentina se ataseaza la anvelopa nucleara,
aparent servind la pozitionarea si ancorarea nucleului in celula. In acelasi timp vimentina se poate
atasa de membrana plasmatica, legandu-se de anchirina. Reteaua de filamente este sustinuta si
asociata microtubulilor. Exista o serie de droguri care dezasambleaza microtubuli, ele facand ca
filamentele de vimentina sa se colapseze in jurul nucleului. Filamentele de keratina ale celulei
epiteliale sunt strans ancorate la membrana plasmatica la zone specializate intervenind in form.
desmozomilor si hemidesmozomilor.
47. Microvili, stereocilii, cilii, flagelii

Cilii si flagelii sunt prelungiri ale membranei plasmatice constitute din microtubuli care determina
miscarea anumitor tipuri de celule eucariote.
Structura fundamentala de baza a cililor si flagelilor este axonema, alcatuita din microtubuli si
proteinele lor asociate. Microtubulii au un aranjament caracteristic 9+2 (un dublet central inconjurat
de 9 dublete periferice). In cadrul dubletelor periferice exista un microtubul complet format din 13
protofilamente si un microtubul incomplet format din 10-11 protofilamente.
Microtubulii periferici sunt legati de perechea centrala prin legaturi radiare alcatuite din nexina,
aditional fiecare microtubul A mai contine atasate 2 brate de dineina a carui motor va determina
bataia cililor si flagelilor.
Capatul microtubulilor este ancorat in corpusculul bazal, similar ca structura centriolului avand
triplete de microtubuli. Corpusculul are rol in formarea si cresterea microtubulului. Miscarea
rezulta din alunecarea dubletelor externe unul pe celalalt.
Cilii se gasesc in special in mucoasa uterina si epiteliul olfactiv.
Flagelii la spermatozoid, helicobacter pylori.
Microvilii extensii permanente, digitiforme, abundente la cel. epiteliale implicate in absortie. Pe
suprafata apicala formeaza marginea in perie formata din ~1000 microvili ce maresc de 10-20 ori
suprafata de absortie.
Contin 20-30 filamente de actina paralele legate transversal si foarte strans prin fimbrina sau vilina.
Extremitatea (+) este legata de o proteina de acoperire, iar extremitatea (-) ancorata intr-o retea
termianala formata din spectrina ce acopera un strat de filamente intermediare. Actina e legata prin
punti laterale formate din calmodulina asociata cu miozina I.
Miscarile sunt datorate interactiunii dintre actina-miozina din reteaua terminala.
Se gasesc in enterocite, nefrocite si in toate celulele cu rol in absorbtie.
Stereocilii sunt specializari ale membranei apicale organizate pe filamente de actina, asemanatori
cu microvilii si prezenti in celulele auditive ale urechii interne (care detecteaza vibratiile sonore) si
in caile genitale masculine.
48. Microtubulii
A treia componenta principala a citoscheletului este reprz de formatiuni cilindrice cu diametrul de
25nm numite microtubuli.
Precum filamentele de actina, microtubulii sunt str dinamice ce se asambleaza si dezasambleaza
continuu la niv. celulei.
Au rol in mentinerea formei celulare, in determinismul unor miscari cum ar fi: locomotia celulara,
transportul intracelular de organite, separarea cromozomilor in mitoza.
Alcatuiti dintr-un singur tip de proteina tubulina (dimer alc. din 2 subunitatii: alfa tubulina si beta
tubulina de 55kD). Dimerii de tubulina polimerizeaza pt a forma microtubuli, alcatuiti din 13
protofilamente ansamblate in jurul unui spatiu central. Protofilamentele, la fel ca la actina, sunt
structuri polare cu 2 capete distincte: capatul + cu o crestere rapida si capatul - cu o crestere lenta.
Aceasta polaritate e importanta in stabilirea sensului de miscare de-a lungul microtubulului.
Dimerii de tubulina se pot depolimeriza, iar microtubulii pot avea cicluri rapide de asamblare si
dezasamblare.
Atat alfa cat si beta tubulina leaga GTP care functioneaza analog ATP-ului legat de actina, regland
polimerizarea. In particular GTP legat de beta este hidrolizat la GDP si urmat de polimerizare.
Aceasta hidroliza a GTP stabileste afinitatea de legare a tubulinei fata de alte molecule de aceea
favorizeaza depolimerizarea si duce la comportamente dinamice.
Au comportament de Treadmillling de ansamblare si dezansamblare in care moleculele de GTP sunt
pierdute de la capetele (-) si sunt inlocuite prin aditie de molecule de tubilina legate de GTP la
capatul (+).
Turnoverul de reinoire este rapid de cateva minute si este foarte imp. pt. remodelarea citoscheletului
in timpul mitozei.
Din cauza rolului principal al microtubulilor in mitoza, drogurile ce afecteaza asamblarea
microtubulilor sunt utilizate in tratamentul cancerului, putand bloca diviziunea.
49. Centriolii si centrul celular

Centriolii sunt organite cilindrice stabile in citoplasma celulelor.


Au un diametru de 0,15 nm si o lungime de pana la 0,5 nm.
Sunt alcatuiti din 9 triplete de microtubuli,similar corpuscului bazal al cilului sau flagelului
(sunt precursorii corpuscului bazal) intrand in componenta centrului celular.
Centrozomul (centrul celular) poate fi alcatuit din 2 centrioli orientati perpendicular unul pe
celalalt si inconjurati de un material amorf pericentriolar.
Microtubulii care provin din centrozom nu se vor termina in centriol ci in materialul
pericentriolar care initiaza ansamblarea microtubulilor sau poate capta extremitatile microtubuilor
polimerizati independent in citosol.
Centrul celular este responsabil de initierea si declansarea diviziunii celulare formand fusul de
diviziune prin microtubuli. De asemenea genereaza si miscarea cililor sau al flagelilor prin faptul ca
la baza acestora se gaseste intotdeauna prezent un centriol numit corpuscul bazal.
50. Centrii de organizare a microtubulilor
Microtubulii se extind in celula din centrii de organizare ai microtubulilor in care sunt ancoratii
cu capetele . In marea majoritate a celulelor centru de organizare este CENTROZOMUL care este
localizat in apropierea nucleului.
In timpul mitozei microtubulii se extind din centrul celular duplicat pt a forma fusul de
diviziune, ce este responsabil de separarea si distributia cromozomilor in celulele fiice.
Centrozomul serveste ca situs initial de asamblare al microtubulilor care cresc apoi catre
periferie de la niv centrozomului, acest lucru stabileste si polaritatea microtubulilor in celula.
Capatul - este la niv centrozom iar capatul + este catre citoplasma celulara.
Centrozomii sunt formati dintr-o pereche de centrioli perpendicularii unul pe celalalt,
inconjuratii de o masa amorfa numita material pericentriolar.
Centriolii sunt str cilindrice alc. din 9 triplete de microtubulii, similar corpusculului bazal al
cilului si flagelului, centriolii sunt precursorii corpusculului bazal.
Proteina asociata centrozomilor - gamma tubulina. Aceasta va forma complexe inelare
folositoare ca situsuri de nucleatie pt asamblarea viitorilor microtubuli.
In timpul mitozei microtubulii se extind din centrul celular duplicat pentru a forma fusul de
diviziune ce este responsabil de separarea si distributia cromozomilor in celulele fiice astfel se
formeaza doi centrii de organizare a microtubulilor la polii opusi ai fusului mitotic. Centriolii si
materialul perinuclear se duplica inca din interfaza ramanand insa impreuna pana la inceputul
mitozei cand cei 2 centrioli separati se misca catre extremitati opuse ale nucleului formand cei 2
poli ai fusului de diviziune.
Intrarea in mitoza creste viteza de deplasare a microtubulilor crescand si nr celor eliberati.
Microtubulii care form fusul de diviziune sunt de 3 tipuri:
1. Microtubulii kinetocorocentriolari -atasati la kinetocorii din centrul centrozomului condensati
in celulele mitotice (aceasta atasare stabilizeaza microtubulii)
2. Microtubulii polari - sunt atasati la cromozomi si se intrepatrund cu microtubulii de la polul
opus in centrul celulei
3. Microtubulii astrali - se intind in jurul cromozomilor si au extremitatea (+), deci sunt polari.
Pe masura ce mitoza se desfasoara cromozomii metafazici se aliniaza in placa metafazica, apoi
cromozomii se separa iar cele 2 cromatide ale fiecarui cromozom sunt trase spre polii opusi ai
fusului. In stadiul final al mitozei invelisul nuclear se reface, cromozomii se decondenseaza si are
loc citokineza.
Asamblarea si dezasamblarea dinamica a microtubulilor este reglata de o varietate de proteine
asociate microtubulilor. Cele mai bine izolate au fost MAP3 (microtubule asociated protein 3)
izolate din creier. Aceste proteine se leaga de microtubulii si inhiba disocierea subunitatilor de
tubulina.
Micortubulii sunt responsabili de diferite tipuri de miscari, incluzand transportul celular,
pozitionarea membranelor veziculare si a organitelor, separarea cromozomilor in mitoza, bataia
cilior si flagelilor. Miscarea de a lungul microtubulilor este bazata pe existenta unei proteine motor
ce utilizeaza energia derivata din hidroliza ATP-ului.

Exista 2 familii de astfel de proteine: kinezinele si dineinele


Ambele sunt proteine distincte ce se misca de-a lungul microtubulilor in directii opuse:
KINEZINELE de la capatul - la capatul + si DINEINA de la capatul + la capatul 51. Ribozomi - structura, organizare, biogeneza
Au fost denumiti de catre Emil Palade, particule intracitoplasmatice bogate in ARN, la
nivelul carora are loc biosinteza proteinelor. Richard B Roberts este cel ce le-a dat numele de
ribozomi. Ribo acid ribonucleic, soma corp.
Sunt organite citoplasmatice prezente atat la procariote cat si la eucariote, cu exceptia hematiei
adulte. Exista in matricea unor organite celulare mitocondrii, cloroplaste, sintetizeaza enzime
specifice proteine. Ribozomii mitocondriali au dimensiuni asematatoare ribozomii procariotici,
sunt mai mici decat ribozomii citoplasmatici.
Sunt liberi sau atasati in functie de prezenta in lantul polipeptidic sintetizat a unui secvente
numite semnal de orientare catre RE.
liberi citosol, singuri sau in grupuri => poliribozomi sau polizomi, atasati de un
ARNm, mai bogati in celulele implicate in sinteaza proteinelor.
atasati RER, exista in cantitati mari in celulele care secreta proteine de export (cu
punti disulfurice sau cu cisteina si necesita sinteza in lumenul RE); fac sinteza de
proteine membranare sau care vor fi impachetate in vezicule si stocate in citoplasma sau
exportate in afara celulei.
Ribozomii sunt responsabili de bazofilia citoplasmei.
Constanta de sedimentare 70 S procariote, 80S eucariote; S = Svedberg, masoara rata de
sedimentare a unui component centrifugat, depinde atat de greutatea moleculara cat si de forma
tridimensionala a componentului. Antibioticele ataca doar ribozomii celulelor bacteriene 70 S
procariote, ribozomii mitocondriali sunt protejati de o membrana dubla.
Au dimensiuni intre 15-30 nm. Contine ribonucleoproteine si 3 molecule de ARNr
procariote, 4 pt eucariote. Prin ARNr traduc informatia inscrisa pe ARNm pt a forma lanturi
polipeptidice si de aceea sunt considerati astazi ca particule enzimatice din categoria ribozimelor.
Cele mai cunoscute dintre acestea sunt (ribozimii sunt):
peptidil transferaza 23S ARNr
RNase P
group I si II introns
GIR1
branching ribosyme
leadsyme
In citoplasma, ribozomii pot disocia reversibil in cele 2 subunitati (mica 40S si mare 60S),
in functie de concentratia ionilor de Mg. Daca concentratia de Mg depaseste 10 -3 M (molari), cele 2
subunitati pot fi asamblate.
Subunitatea mica este aclatuita dintr-o molecula de ARN si 33 lanturi proteice. Subunitatea
mare este alcatuita din 3 molecule de ARN si 50 lanturi proteice.
Biogeneza este procesul in care sunt implicate in jur de 200 de proteine si are ca rezoltat
formarea ribozomilor. Are loc in citoplasma si nucleol. Proteinele ribozomale sunt sintetizate in
citoplasma langa nucleu.
Componentele proteice pentru subunitatea mica si cea mare intra prin porii nucleari,
fomatiuni cu dimensiune de 120 nm. Ajung la nivelul nucleolului, unde se afla cele 45 de gene
codificatoare de ARNr. Subunitatea mica si subunitatea mare se asambleaza si ajung in mediul
citoplasmatic, formand ribozomul.
52. Functiile ribozomilor
Ribozomii constituie sediul biosintezei proteinelor prin interactiuni intre ARNm, ARNt,
ARNr fiind denumiti aparatul de traducere al celulei.
Ribozomiii sau granulele lui Palade sunt prezenti in toate celulele, atat la pk cat si la ek, cu

exceptia hematiilor adulte. In citoplasama ek ribozomii sunt liberi, situati in nodurile retelei
microtrabeculare din hialoplasma, fie atasati citomembranelor.
Ribozomii sunt sediul sintezei proteinelor specifice, la celulele ek ribozomii au dimensiuni
mai mari decat la pk si nu prezinta membrane la periferie.
In stare de repaus ribozomii sunt constituiti din 2 subunitati: 60S respective 40S la ek si 50S
resprectiv 30S la pk.
Mai multi ribozomi insirati de-a lungul lantului de ARNm alc o unitate functional activaPOLIRIBOZOM sau ERGOZOM.
Numarul de ribozomi ce intra in alcatuirea unui poliribozom depinde de marimea molec
proteice care va fi sintetizata. Ei sunt numerosi in cel aflate in fazele de crestere si in cel cu sinteza
crescuta de proteine (cel pancreatice, hepatice si nervoase).
Ribozomii au capacitatea de a se unii, alcatuind structuri polimere determinate de C%
mediului in ioni de Mg2+. Agregatele ribozomale constituie forme active a ribozomilor.
ARN-ul ribosomal este localizat in ribozom, cantitativ el reprezentand ~80% din totalul
ARN-ului celular. Proteinele ribozomale reprezinta circa 45% in ribozomi, au caracter bazic
asemanator histonelor si sunt bogate in lizina, arginina, ac glutamic si ac aspartic. Cu acetat de
uranil rbz liberi apar mai putin densi la fluxul de elctroni, in timp ce rbz atasati de membrane
datorita C% crescute de ARN redau imagini dense.
53. Sisteme celulare generatoare de energie: caracteristici
Lenea e mare si viata e prea scurta sa ai timp sa faci toate subiectele!!!
54. Sinteza lantului polipeptidic la nivelul ribozomilor
20 APE AMINOACIL ARNt + situsuri
C complex de initiere
A aug
E factori eucariotici de initiere
A situsul A urmatorul codon
A ARNt dipeptidil
E Subunitatea mare inainteaza 3 baze in sensul 3' pana cand ARNt initiator ajunge in situsul E
Etapele traducerii informatiei genetice sunt:
1. Sinteaza aminoacil - ARNt
Se realizeaza de catre aminoacil ARNt sintetaze 20 de enzime ce recunosc specific cei 20
de aa si anticodoni asociati de la nivelul moleculelor de ARNt.
Aminoacil ARNt face legatura dintre secventa codonilor din ARNm si structura primara a
proteinelor.
Situsurile de legare ARN ale ribozomului sunt:
situs pentru ARNm
situs pentru ARNt
A : leaga aminoacil ARNt
P: leaga polipeptidul in curs de sinteza cuplat cu ARNt
E: leaga molecula de ARNt fara rest aminoacil/peptidil
2. Initierea sintezei lantului polipeptidic
Complexul de preinitiere este alcatuit din subunitatea mica ribozomala, primul aminoacilARNt (initiator - metionin ARNt) si factori de initiere (ELF1, ELF2, ELF3, ELF4).
Complexul se ataseaza pe ARNm si detecteaza codonul start, intotdeauna AUG.
Complexului de initiere i se alatura subunitatea mare si are loc pierderea factorilor de
initiere.
In situsul A se ataseaza aminoacil ARNt corespunzator urmatorului codon din ARNm.
Este catalizata sinteza legaturii peptidice dintre metionina si al doilea aminoacid, cu

transferul dipeptidului pe al doilea ARNt, sub actiunea transpeptidazelor din subunitatea mare,
rezultand ARNt dipeptidil.
Simultan, subunitatea mare se deplaseaza cu 3 baze in directia 3' a ARNm, astfel incat ARNt
initiator ajunge in situsul E.
3. Elongarea
Incepe cand ARNt -dipeptidil este transferat din situsul A in situsul P, proces care va
continua pe toata lungimea ARNm.
Intotdeauna in situsul A se va alinia un alt codon care va fi recunoscut de anticodonul
corespunzator din ARNt si care va lega un nou aminoacid la catena polipeptidica.
4. Terminarea sintezei lantului polipeptidic
Are loc cand in situsul A ajunge codonul STOP UAA, UAG, UGA, pt care nu exista ARNt
cu anticodon complementar.
Codonii stop sunt recunoscuti de o proteina numita factor de terminare, care se leaga in
situsul A si produce hidroliza legaturii dintre catena polipeptidica si ARNt din situsul P. Lantul
polipeptidic pierde radicalul metionil.
55. Plierea proteinelor: saperone
Plierea proteinelor inseamna impachetarea corecta a proteinelor adica formarea structurii
specifice fiecarei proteine. Aceasta se realizeaza cu ajutorul unor proteine (SAPERONE) care ajuta
la adaptarea conforatiei corecte pentru asigurarea functionalitatii proteinelor sintetizate.
Asistarea proteinelor pt impachetarea corecta
Asistata de proteine numite s(h)aperone (chaperone) mecanismul nu este complet elucidat.
Calnexina - proteina saperon cu activitate lectinica. Leaga structurile N-glicozidice care au
ramas cu o singura glucoza dupa tundere si mentine precursorul de glicoproteina legat.
Desprinderea de calnexina se face prin actiunea glicozidazei din lumenul RE, doar dupa realizarea
plierii corecte. Exista la acest nivel o glucozil-transferaza care isi exercita activitatea in cazul in
care glucoza a fost desprinsa timpuriu, enzima realizand in aceste conditii, reglucozilarea. Glucoza
necesara este furnizata de catre URIDIL-DIFOSFO-GLUCOZA si asigura reatasarea calnexinei.
In lumenul RE avem un mediu asemanator cu cei citoplasmatic ce mentine conditii
oxidative favorabile puntilor disulfurice. Enzima implicata se numeste protein disulfura izomeraza.
Aceasta realizeaza punti in structura proteinei nascande sau desface puntile gresit structurate si le
reformeaza.
S(h)aperona cu cel mai larg spectru de actiune se numeste BiP (binding protein) = proteina
de legare. Aceasta detine controlul inchiderii si deschiderii transloconului, complexeaza proteinele
translocate si le elibereaza doar dupa impachetarea corecta. In caz contrat, proteina impachetata
necorespunzator este condusa de BiP la translocon, care la randul rau elibereaza lantul polipeptidic
in citosol, urmand ca aceasta sa fie etichetata cu Ubi pentru a fi degradata de proteazomi.
Desi mecanismele nu sunt complet elucidate, se cunoaste ca necesarul de shaperone este
furnizat datorita semnalizarii din lumenul RE. Semnalul parcurge ectodomeniul, fosforileaza
endodomeniul si activeaza un sit enzimatic endonucleazic de la ultimul nivel. Are loc prelucrarea
unui pre-ARNm existent in citoplasma, care dupa eliminarea intronului devine ARNm functional.
Acesta este folosit pt furnizarea proteinelor shaperon prin mecanismul cunoscut biosinteza
proteinelor.
56. Structura si biogeneza proteazomilor. Degradarea proteinelor mediate de ubiquitina
Proteazomii sunt organite intracelulare nedelimitate de endomembrana care au rolul de
digestia proteinelor denaturate
Proteazomii sunt complexe moleculare proteolitice intracelulare, ATP dependente, implicate
in degradarea proteinelor etichetate cu poli-ubiquitina. Se gasesc in organism cate 20 000 - 30 000
de proteazomi in fiecare celula.

Ultrastructura : este format din MIEZ si 2 complexe reglatoare


Complexul proteazomic (26S) este alcatuit dintr-o particula miez, (de baza) formata din 4
inele suprapuse fiecare alcatuit din 7 proteine protomerice: 2 inele beta centrale cu situsuri catalitice
avand activitatea de treonin-proteaze (2 situsuri cu activiate de chimotripsina pt aa hidrofobi, 2
situsuri cu activitate de tripsina pt aa bazici si 2 situsuri caspazice de clivare a aa acizi ) si 2 inele
alfa cu activitate neelucidata.
Mai contine si 2 particule reglatoare identice, cate una la fiecare capat al particulei miez.
Fiecare particula reglatoare are cate 14 proteine dintre care 6 sunt ATPaze. Unele dintre subunitatile
particulei reglatoare au situsuri care permit recunoasterea ubiquitinei.
Proteazomii degradeaza proteinele in peptide mici care sunt apoi hidrolizate de
exopeptidazele citoplasmatice. Digestia proteinelor incepe cand proteinei ce urmeaza a fi digerata i
se ataseaza un mic polipeptid numit ubiquitina proteina globulara de 76 aa si un capat C terminal
aflat in citosol. Ubiquitina se ataseaza capatului N terminal al proteinei de degradat. Exista 3
enzime ce controleaza activitatea Ubiquitinei:
E1- enzima de activare a Ub, ce modifica structura ubiquitinei astfel incat Gly din structura
acesteia cu Lys de la nivelul proteinei de degradat.
E2 - enzima de conjugare a Ub, face atasarea Ubiquitinei la proteina
E3 (Ub ligaza), are rolul de a recunoaste proteina pt a ii lega Ubiquitina.
Etapele procesului de digestie:
Complexul prot-Ub se leaga la situsul de recunoastere al Ub de particula reglatoare.
Proteina este apoi depliata la nivelul cavitatii centrale a particulei miez.
Se desfac anumite legaturi peptidice ale lantului sub actiunea situsurilor active din inelele
centrale, rezultatul fiind un set de peptide avand 8-10 aa. Fragmentele de peptide parasesc particula
miez pe o cale necunoscuta putand fi degradate in continuare pana la aa individuali de catre
peptidaze din citosol sau pot fi incorporate in clasa I a moleculelor de histocompatibilitate pentru a
fi prezentate sistemului imun drept potentiale antigene sistemului imun.
Ubiquitina este apoi eliberata pt a fi refolosita.
57. Incluziuni lipidice aspect MO, ME
- reprezinta o incluziune celulara endogena cu depozit intracelular de lipide
MO prezinta un aspect clar pe preparatele standard (Alb in HE, Rosu in Sudan IV)
MET aspect electronodens (nu atat de inchis precum melaninele)
Lipidele apar la microscopul fotonic (optic) sub forma unor picaturi sferice evidentiate cu
coloranti specifici de tipul Sudanului sau OsO4 (tetraoxid de osmiu) in hepatocite, celulele
corticosuprarenalei si corpului galben din ovar. La microscopul electronic, acumularile de grasimi
au forme ovalare sau sferice, de diferite marimi.
Incluziunile lipidice pot aparea in 3 circumstante:
(1) Tranzitoriu in celule hepatica postprandial, sub forma de picaturi lipidice izolate,
proportionale ca numar cu cantitatea de lipide ingerate, sunt repede metabolizate si dispar din
citoplasma la cateva ore dupa ingestie
(2) Temporar spre exemplu in celule secretorii din glanda mamara in lactatie
(3) Permanent in adipocite albe sau brune
Adipocitele albe au forma rotunjita cand sunt izolate sau poligonala cand sunt grupate. Incluziunea
lipidica din cadrul unei celule este uniloculara, ocupa intreaga citplasma pe care o impinge catre
periferie. Celula capata aspectul de inel cu pecete. Rol in met lipidic, de protectie al organelor,
termogeneza la niv tegument.
Adipocitele brune (la nou nascut + copilarie) involueaza la adult gasindu-se doar in loja
interscapulara si inghinala. Au forma rotunjita cu nucleu sferic eucromatic. Citoplasma are aspect
vacuolar. In patologie se pot obsera numeroase incluziuni lipidice in hepatocitele alcoolicilor.
58. Incluziuni pigmentare aspect MO, ME
- pot aparea in conditii fiziologice si patologice.
Din categoria celor patologice sunt pigmentii biliari bilirubina in celulele Kupfer sau in hepatocite.
Cele fiziologice:

(1) Melanina pigment negru evident in epidermul pielii, in SNC substanta neagra.
In piele, este sintetizata in melanocite, celule stelate, si se depoziteaza in cheratinocite.
MO fulg de nea, neagra-maronie aspect granular cu diametru granulelor mai mic de
800nm
ME Melanina - se evidentiaza structura fina a granulelor, formatiuni electronodense.
(2) Lipofuscina = pigmentul de uzura apare odata cu imbatranirea, in special in
miocardite, celule nervoase, macrofage. Este produsul nedigerat al unor reactii litice la nivel
subcelular. Dau culoarea galbena a adipocitelor.
MO granulatii galben-maronii (chiar si in HE)
ME formatiuni electronodense
(3) Hemosiderina reziduul nedigerabil rezultat in urma distrugerii hematiilor, apare in
macrofage, splina. Se poate confunda cu (1) sau (2) in coloratia HE, dar capata o coloratie specifica
prin coloratia cu albastru de Prusia pentru fier.
MO aspect granular marioniu
ME aspect granular electronodens
59. Incluziuni glicogen aspect MO, ME
Glicogenul reprezinta principala form de depozitare a glucidelor.
In patologie se observa depozite mari de glicogen in Boala Pompe: hepatomegalie, deficien
lizozomal.
MO se evidentiaza cu ajutorul coloratiei carmin amoniacal best plaje mai mult sau mai putin
intinse ce nu ocupa niciodata intreaga citoplasma, se coloreaza in ROSU. Se poate evidentia si prin
PAS (periodic acid Schiff).
ME bastonase (particule alfa) sau rozete (particule beta), aspect electronodens.
60. Structura si ultrastructura lizozomilor
Lizozomii sunt organitele digestiei intracelulare, delimitate de endomembrane, descoperite de
Christian deDuve, ce se gasesc in toate celulele, cu exceptia hematiei adulte.
Aspectul lor ultrastructural este de organit delimitat de membrana de 0,5 m, avand adesea un miez
electronodens. Acestia se caracterizeaza si prin criterii histochimice:
(1) Se identifica datorita fosfatazei acide prezinte in lumenul lizozomal
(2) In imunoelectromicroscopia se gasesc hidrolaze specifice, si lipsesc receptori pentru M6P
(manozo-6-fosfat)
Se afla in numar foarte mare in hepatocite si macrofage, se intalnesc in regiunea juxta-nucleara in
vecinatatea aparatului Golgi. Au o membrana de natura fosfolipidica si contin enzime hidrolitice, in
numar mai mare de 50, sunt implicate in degradarea tuturor tipurilor de polimeri biologici; contin
proteaza, nucleaze, lipaze, glucozidaze pt carbohidrati. Toate acestea sunt active intr-un mediu
acid, aceasta conditie este indeplinita datorita pompei Na/K, pompa protonica membrana ATP
dependenta care este capabila de a induce un pH de 5, avand in vedere ca pH citoplasmatic este de
7,2.
Contine 2 proteine integrale (membranare) unipas de tip I : Igp A si Igp B, cu cea mai mare parte a
domeniului orientat catre lumen, sunt extensiv glicozilate. O proteina cu cat contine mai multi
carbohidrati cu atat este mai greu de digerat, din aceasta cauza toate proteinele lizozomale
membranare sunt inalt glicozilate.
61. Functiile lizozomilor
Lizozomii (Christian deDuve) sunt organite celulare cu rol digestiv celular, prezente in toate
celulele, mai putin in hematia adulta, gasindu-se in cantitate mare in hepatocite si macrofage.
Se intalnesc in regiunea juxta-nucleara in vecinatatea aparatului Golgi. Au o membrana de
natura fosfolipidica si contin enzime hidrolitice, implicate in degradarea tuturor tipurilor de
polimeri biologici; contin proteaza, nucleaze, lipaze, glucozidaze pt carbohidrati, dar si alte tipuri
de enzime, fosfataze, sulfataze, glicozilare ce le asigura functia digestiva. Toate acestea sunt
active intr-un mediu acid, aceasta conditie este indeplinita datorita pompei Na/K, pompa protonica

membrana ATP dependenta care este capabila de a induce un pH de 5, avand in vedere ca pH


citoplasmatic este de 7,2.
Exista doua tipuri de lizozomi:
(1) Lizozomi secretori o combinatie intre lizozomi conventionali si granule secretorii, se
diferentiaza prin faptul ca includ enzime hidrolitice specifice celulelor in care se afla.
Un exemplu bun sunt celulele din linia imuna limfocitele T care contin in lumenul lor
lizozomi cu enzime hidrolitice specifice mentinute inactive datorita pH-ului. Contin
PERFORINA. Limfocitele se apropie de celula tinta si isi secreta enzimele care sunt instant
activate de conditiie de mediu.
(2) Lizozomi conventionali nu au functia secretorie, o prezinta doar pe cea digestiva. Cand
celula se divide, fiecare celula fiica este prevazuta cu un numar de lizozomi.
Lizozomii interactioneaza cu molecule provenite din spatiul extra- si intracelular care mai intai sunt
prelucrate dezasamblare si reciclare.
Moleculele din spatiul extracelular, lichide sau particule mici sunt introduse in celula prin endo- sau
pinocitoza si sunt acoperite de un strat de proteine (clatrina, coatomer, ceveolina) formand un
endozom acestia fiind la randulor de maimulte feluri primar si secundar. Particulele mari cum ar
fi bacteriile sau detritusuri celulare sunt digerate prin procesul de facocitoza, ce are ca rezultat
eliberarea unui fagozom.
Moleculele din spatiul intracelular sunt digerate sub forma de autofagozomi vezicule
responsabile de distrugerea unor structuri sau organite inutile in structura celulara (organite
degradate in mitocondri sau ribozomi)
Lizozomii interactioneaza cu endozomii secundari si produc endofagozomul, locul unde se produce
digestia.
Tipurile de interactiune dintre lizozomi si endofagozomii secundari pot fi sistemtizati astfel:
(1) Kiss and Run lizozomul interactioneaza scurt cu endozomul secundar, se produce un
schimb chimic, in endozom se poate produce digestia, iar lizozomul poate pleca mai departe sa
interactioneze cu alti endozomi secundari.
(2) Fusion lizozomul si endozomul fuzioneaza producand un organism hibrid in care are
loc digestia aminoacizii si alti metaboliti rezultati sunt trasnportati incitosol pentru a fi reutilizati.
In unele cazuri ramane un mic reziduu pigmentar care este exocitat sau ramane in celula pentru tot
restul vietii organismului.
N.B Modelul maturarii presupunea interactiunea consecutiva a unor endozomi primari cu alte
vezicule intre care au loc schimburi, pana cand endozomul se matureaza si devine lizozom.
N.B.2 Lizozomii tertiari sunt lizozomi ajunsi intr-un stadiu de epuizare enzimatica, maeterialul
continut nu poate fi degradat in continuare. Se mai numesc corpi reziduali.
Actiunea lizozomilor se poate sistematiza:
(1) Autofagie digestia componentelor, poate fi de doua feluri:
i. Macro componentele ce trebuie fagocitate sunt acoperite de un strat de REN => vacuola
+ lizozom primar => autofagozom
ii. Micro fagocitoza unei singure proteine
(2) Autoliza intervine in apoptoza
(3) Heterofagie pentru materiale extracelulare, implica endocitoza
(4) Crinofagie digestia produsilor de secretie in celulele secretorii in vederea reglarii calitatii si
cantitatii de substante secretate
Funciile lizozomilor
Aprare

Renoire celular
Controlul activitii de secreie celular
Reglarea metabolismului celular al colesterolului
62. Peroxizomul. Structura si ultrastructura
Peroxizomul este un organit celular ce se gaseste in toate celulele eucariote, inconjurat de o
singura membrana (un singur bistrat lipidic, nu de o membrana dubla precum cea a mitocondriei) ce
nu contine ADN sau ribozomi. Acesta trebuie sa isi importe toate proteinele constituente si o face
printr-un mecanism de import selectiv.
Enzima marker a peroxizomului este catalaza.
Peroxizomii sunt un sediu al ultizarii oxigenului ce contine multe enzime: DUR
D-aminoacid oxidaza
urat oxidaza
HMG-CoA reductaza (tinta statinelor cu rol in scaderea colesterolului) intr-o concentratie
foarte mare.
Ultrastructura peroxizomilor examinat la MET releva o membrana simpla de cca. 6nm grosime,
la interiorul careia exista o matrice granulara amorfa sau fibrilara.
In aceasta matrice se poate observa uneori, una sau mai multe structuri cristaline inconjurate de
material amorf - mediu electronodens. Aceste structuri sunt denumite cristaloizi conglomerat de
urat oxidaza se gasesc la in regnul animal, dar lipsesc in peroxizomii umani.
63. Biogeneza si functiile peroxizomului
Biogeneza
O functie a peroxizomului ce il incadreaza la categoria organisme autonom este capacitatea acestuia
de a se divide, desi nu posed material genetic. Deasemenea poseda capacitatea de a prolifera, proliferare
indusa in doua faze:
(1) Prolifereaza prin inmugurirea peroxizomilor preexistenti
(2) Crestere prin import de proteine => inmugurire
Desi se poate autoreplica si prezinta functia de proliferare nu este un organit autonom el depinde de
REN in anumite circumstante astfel el este incadrat in cateogria organite semiautonome.
Procesul este putin cunoscut, implica formarea bistratului lipidic si importul proteinelor in bistrat.
Exista 3 proteine implicate in procesul de formare PEX3, PEX 16, PEX 19. [19-16=3]
Modelul biogenezei membranei peroxizomale implica:
1. Se formeaza intai bistratul lipidic se presupune ca se formeaza in RE inainte de a se importa
proteinele PEX mai sus mentionate.
2. Se importa PEX 16, 3, 19 ultima este absolut necesara genezei. PEX 11 este modulatoare a
genezei si poate fi produsa sub actiunea stimulilor externi; ea are rol in legarea proteinelor de
membrana peroxizomilor.
3. Proteinele matricei peroxizomale sunt sintetizate din ADN nuclear prin poliribozomii
citoplasmatici liberi.
Proteinele contin secvente semnal PTS1 si PTS2 ce folosesc la directionarea proteinelor spre
peroxizom. PTS = peroxisomal targetin singal.
4. Secventele semnal ale proteinelor se leaga de proteinele PEX si sunt transportate spre peroxizom.
5. In peroxizom se elibereaza proteinele noi, proces ATP-dependent.
Functii
Functia peroxizomilor este data de enzimele pe care le contin, ce faciliteaza utilizarea oxigenului ca
substrat reducator ei oxideaza alte subtraturi le preiau atomii de hidrogen, conform reactiei:
RH2 + O2 -> R + H2O2
Catalaza, enzima peroxizomala, utilizeaza H2O2-ul generat de alte enzime ca substrat reducator,
oxidand alte substraturi, jucand un rol in detoxifiere.

H2O2 + RH2 -> R + 2H2O


Se poate realiza o clasificare a functiilor:
(1) Reactii de oxidare a altor substraturi - detoxifiere
(2) Oxidarea excesului de acizi grasi cu lant lung de atomi de C, rezultand fragmente de cate 2 atomi
de C, care sunt fie convertite in acetil-CoA, fie sunt exportate din peroxizomi si folosite la noi sinteze de
compusi celulari.
(3) Descompunerea purinelor AMP, GMP cu formare de aa si acid uric
(4) Produc si exporta in citoplasma colesterol
(5) Sinteza plasmalogeni contin primele 2 enzime necesare sintezei. Plasmalogenii sunt
fosfolipide concentrate la nivelul cordului si encefalului.
La plante exista glioxizomi, peroxizomi specializate ce au capacitatea de a produce glucide din lipide si
acizi grasi.
La insecte licurici, intervin in atragerea partenerului prin enzima luciferaza.
Peroxizomii sunt organite care se adapteaza repede mediului in care se afla, asta explica heterogenitatea
structurala a peroxizomilor din cadrul aceluiasi organism.

64. Reticulul endoplasmatic: definiie, forme


Reprezinta un organit delimitat de endomembrane, organizat sub forma unei retele de
cisterne si/sau tubuli, cu numeroase anastomoze, care pot prezenta sau nu pe suprafata
citoplasmatica ribozomi atasati.
Zonele organizate sub forma de cisterne prezinta de regula ribozomi atasati pe membrana
citoplasmatica a organitului si fomeaza RER, iar zonele structurate sub forma de tubuli, ce continua
cisternele REN.
RER si REN sunt 2 forme de organizare diferita ale aceluiasi organit.
Prin centrifugare se separa impreuna cu membrana celulara si cu ap Golgi in fractia
microzomala.
RER:
biosinteza de proteine membranare si cele destinate exportului
sortarea si transportul lor spre ap Golgi
prelucrarea proteinelor sintetizate in RE
REN:
metabolismul lipidelor:
biosinteaza lipidelor membranare
metabolismul hormonilor steroizi
sinteza lipoproteinelor
sinteza TGL
desaturarea acizilor grasi
detoxifiere celulara
depozit dinamic de ioni de Ca
65. Mecanismul prin care lanul polipeptidic este transferat din citosol n RE
Biosinteza tuturor proteinelor intr-o celula se initiaza in citosol exceptie proteinele
codificate de ADN-ul mitocondrial.
Peptidul semanl se afla la capatul N-terminal al proteinelor in cauza. Prezenta acestuia desi
este necesara, nu este si suficienta. Acest peptid semnal nu are receptor la nivelul membranar RE.
Din aceasta cauza intervine particula de recunoastere a semnalului SRP. Aceasta are la un capat
un sit pt interactiunea cu peptidul semnal din lantul polipeptidic si la celalalt capat unul pt situsul a
ribozomal. Acest complex operational (lant polipeptidic in sinteza + particula de recunoastere a
peptidului semnal) transfera masinaria unui complex proteic transmembranar din membrana RE
translocon. Acest complex are in structura sa un canal hidrofil (por hidrofil) cu rolul de a transloca

polipeptidul in lumenul RE, pe masura alungirii sale. O data cu preluarea actiunii de catre
translocon SRP este eliberat in citosol, iar sinteza poate astfel continua; acum situsul A este liber pt
a prelua ARNt corespunzator codonului care urmeaza in ARNm tradus.
In concluzie etapele sunt:
1. initierea sintezei proteice in citosol
2. aparitia peptidului semnal
3. recunoasterea peptidului semnal de catre SRP, interactiunea dintre ele, blocarea sintezei prin
ocuparea situsului A
4. legarea complexului macromolecular astfel format la SRPR (receptorul particulei de
recunoastere a peptidului semnal) din membrana RE
5. interactiunea dintre SRPR si translocon cu transferul complexului, legarea ribozomului si
deblocarea sintezei proteice prin eliberarea SRP in citosol
6. translocarea lantului polipeptidic, pe masura ce se alungeste, prin membrana RE
SRP (particula de recunoastere a semnalului) este un complex macromolecular ribonucleoproteic.
66. Rolul reticulului endoplasmic n biosinteza si prelucrarea proteinelor
Biosinteza tuturor proteinelor incepe in citosol (exceptie cele codificate de ADN-ul mitocondrial).
Exista proteine destinate exportului si cele care trebuie sa functioneze ca proteine solubile in
lumenul RE, lizozomilor sau al cisternelor golgiene.
Cele din urma au atasat peptidului semnal la capatul C-terminal o secventa consens
recunoscuta de o hidrolaza semnal -peptidaza- care elimina peptida semnal hidrofoba (care altfel ar
tine proteina inserata in bistratul lipidic, ca proteina transmembrana unipas de tip II), astfel are loc
eliberarea proteinei in lumenul RE.
In ceea ce priveste proteinele transmembranare, translocarea are un mecanism diferit.
Intotdeauna, inserarea in translocon se face cu partile pozitive din lantul polipeptidic catre versantul
citoplasmatic al membranei RE. Atunci cand aa cu sarcini pozitive Lys,Arg- se afla intre peptida
semnal si capatul N-terminal, inserarea se face direct, astfel capatul N ramanand in citosol si proteina
rezultata este unipas, tip II. Cand aa pozitivi se afla intre peptida semnal si capatul C terminal,
translocarea se face in sens invers, cu capatul N terminal deja format in lumenul RE, si capatul C
terminal in citosol. Proteinele transmembranare sunt proteine care contin mai multi aa hidrofobi ce
raman prinsi in bistratul lipidic, strabatandu-l.
Un rol important il au secventele START/ STOP TRANSFER. Start transfer este o secventa
hidrofoba cu numar fara sot in ordinea aparitiei in cursul sintezei si initiaza procesul de translocare.
Stop transfer sunt secvente hidrofobe cu sot oprind translocarea. Secventele stop inchid porul hidrofil si
intrerup comunicarea dintre ribozom si translocon, in tip ce secventele start deschid porul.
RE nu are rol doar in biosinteaza lantului polipeptidic si eliberarea sa in lumen, sau inserarea in
membrana, este esential si in modificarea chimica a unor resturi de aa si asistarea impachetarii corecte.
- Modificarile co-traducere
o Au loc la nivelul transloconului
o Initierea glicozilarii proteinelor
In RE este initiata formarea structurilor N-glicozidice, prin grefarea de resturi oligozaharide pe
asparagina aflata in secventa consens ..-Asn-X-Ser(Thr).., unde X = orice aa uzual cu exceptia prolinei.
Oligozaharid transferaza grefeaza la azotul amidic un oligozaharid cu structura globala
(GlcNAc)2Man9Glc3 si cu o geometrie triantenara 2 antene se termina cu manoze, cea de a 3a cu 3
glucoze legate una de alta. Enzima transfera acest oligozaharid de pe DOLICIL-DIFOSFOOLIGOZAHARID (se gaseste in bistratul lipidic). Enzima oligozaharid-transferaza este indiferenta la
asp care nu se afla in aceasta secventa.
o Hidroxilari la nivelul lantului polipeptidic
Hidroxilarile prolinei in pozitia 4 si lizinei in pozitia 5 se petrec in proteine ale matricei
extracelulare ; exemple: colagen, elastina
o Carboxilarea acidului glutamica in pozitia gama
Se realizeaza de catre carboxilaza (proteina transmembranara); exemple: proteinele coagularii si
la unele proteine ale matricei osoase
- Modificari post-traducere
o Glipiarea = ancorarea unor ectoproteine la bistratul lipidic printr-o ancora glicofosfatidilinozitolica.
Se intalneste la nivelul proteinelor a caror inserare in translocon se face in sens invers. Ancorarea se

face printr-o legatura amidica. Disribuirea acestor proteine se face preferential la nivelul plutelor
lipidice. Nu se cunoaste valoarea functionala a acestui proces.
o Asistarea proteinelor pt impachetarea corecta
Asistata de proteine numite s(h)aperone (chaperone) mecanismul nu este complet elucidat.
Calnexina - proteina saperon cu activitate lectinica. Leaga structurile N-glicozidice care au
ramas cu o singura glucoza dupa tundere si mentine precursorul de glicoproteina legat. Desprinderea de
calnexina se face prin actiunea glicozidazei din lumenul RE, doar dupa realizarea plierii corecte. Exista
la acest nivel o glucozil-transferaza care isi exercita activitatea in cazul in care glucoza a fost desprinsa
timpuriu, enzima realizand in aceste conditii, reglucozilarea. Glucoza necesara este furnizata de catre
URIDIL-DIFOSFO-GLUCOZA si asigura reatasarea calnexinei.
In lumenul RE avem un mediu asemanator cu cei citoplasmatic ce mentine conditii oxidative
favorabile puntilor disulfurice. Enzima implicata se numeste protein disulfura izomeraza. Aceasta
realizeaza punti in structura proteinei nascande sau desface puntile gresit structurate si le reformeaza.
S(h)aperona cu cel mai larg spectru de actiune se numeste BiP (binding protein) = proteina de
legare. Aceasta detine controlul inchiderii si deschiderii transloconului, complexeaza proteinele
translocate si le elibereaza doar dupa impachetarea corecta. In caz contrat, proteina impachetata
necorespunzator este condusa de BiP la translocon, care la randul rau elibereaza lantul polipeptidic in
citosol, urmand ca aceasta sa fie etichetata cu Ubi pentru a fi degradata de proteazomi.
Desi mecanismele nu sunt complet elucidate, se cunoaste ca necesarul de shaperone este furnizat
datorita semnalizarii din lumenul RE. Semnalul parcurce ectodomeniul, fosforileaza endodomeniul si
activeaza un sit enzimatic endonucleazic de la ultimul nivel. Are loc prelucrarea unui pre-ARNm
existent in citoplasma, care dupa eliminarea intronului devine ARNm functional. Acesta este folosit pt
furnizarea proteinelor shaperon prin mecanismul cunoscut biosinteza proteinelor.

67. Rolul reticulului endoplasmic n biosinteza membranelor


Biogeneza membranelor = totalitatea proceselor de biosinteza si maturare a componentelor
acestora, de asamblare corecta a lor in noua structura si de transportare a lor in locurile
corespunzatoare din celula.
RE participa la biosinteza tuturor lipidelor membranare.
Implicarea majora revine partii netede a RE.
Participa prin intermediul pachetului enzimatic la:
- biosinteza tuturor lipidelor membranare (forma finala sau precursor); minoritare: colesterol,
ceramide; majoritare: glicerofosfatidele (~70%)
- producerea si hidroliza trigliceridelor
- desaturarea acizilor grasi
Are mecanisme ce distribuie lipidele intr-un bistrat asimetric si heterogen.
Colesterol
materia prima: acetil-CoA
intermediar de baza: acid mevalonic (format din acetil-CoA prin activitatea HMG CoA reductazei)
- in urma unor etape, acidul mevalonic devine farnezil-fosfat
- prin imbinarea a 2 molecule de farnezil-fosfat se produce scualenul (sub actiunea scualensintazei)
- scualenul se ciclizeaza si se oxideaza, formand lanosterolul (sub actiunea scualen- oxidociclazei)
- lanosterolul se transforma in colesterol
Ceramide
Sunt produse la nivelul RE, reprezinta precursori ai sfingomielinelor si glicolipidelor.
materia prima: sfingamine (este precursor al sfingozinei, obtinut din L-serina si palmitil-CoA)
- in urma amidarii sfingaminelor se formeaza ceramide
- ceramidele sunt transformate in sfingomieline sau glicolipide la nivelul complexului Golgi
Glicerofosfatidele
Biosinteza la nivelul foitei interne a RE.

Vom exemplifica prin fosfatidilcoline (PC)


materia prima: acetil-CoA si glicerol-3-fosfat
- obtinerea acidului fosfatidic (sub actiunea acil-transferazelor) din acetil-CoA si glicerol-3-fosfat
- eliminarea fosfatului din acidul fosfatidic (sub actiunea fosfatidil-fosfatazei) cu formarea
diacilglicerolului
- adaugarea fosfo-colinei la hidroxilul diacilglicerolului (sub actiunea colinfosfo-transferazei)
Desaturarea acizilor grasi
Se face prin actiunea unui complex enzimatic ce contine citocrom b5, NADH-citocrom b5reductaza si acid gras desaturaze.
68. Descrieti modul de organizare ultrastructurala al reticulului endoplasmatic si implicarea
acestuia in metabolismul lipidic
Denumirea de reticul endoplasmic are la baz caracteristicile morfologice evideniate de
citologi: aspectul de reea (reticul) i localizarea preferenial n profunzimea citoplasmei (n
endoplasm) i nu n ectoplasm, adic periplasmalemal, ctre periferia celulelor.
Detaliile structurale asupra organizrii reticulului endoplasmic au fost ns obinute prin
microscopie electronic. Preparatele standard de microscopie electronic de transmisie i
examniarea de seciuni seriate au dezvluit ultrastructura RE. Informaiile astfel obinute au fost
confirmate i prin microscopie electronic de baleiaj pe preparate de ngheare/fracturare/sublimare.
Organitul este structurat pe baza unor endomembrane sub form de cisterne ce prezint numeroare
anastomoze i/sau tubuli nreelai. Spaiul din interiorul membranelor (echivalent exteriorului
celular din punct de vedere topologic) este denumit lumen i are o grosime (diametru) de 30-60 nm,
putnd fi mai mare n stri de activitate crescut a organitului. Lumenul RE este continuu ntre
cisterne i tubuli, iar la nivelul cisternelor se realizeaz anastomoze i cu anvelopa nuclear. Se
realizeaz astfel o continuitate ntre lumenul RE i lumenul anvelopei nucleare. De regul zonele
structurate sub form de cisterne prezint ribosomi ataai pe faa citoplasmatic a membranei
organitului, care dau aspectul rugos acestor arii; ele structureaz ceea ce a fost denumit reticul
endoplasmic rugos (RER). De notat c ribosomii sunt prezeni i pe faa citoplasmatic a
membranei externe a anvelopei nucleare. Zonele structurate sub form de tubuli, care sunt ca nite
prelungiri ale cisternelor RER, nu prezint rugoziti i au fost denumite reticul endoplasmic neted
(REN). Facem specificarea c RER i REN nu reprezint dou organite independente ci sunt zone
diferit organizate la nivel ultrastructural ale aceluiai organit: reticulul endoplasmic. n ceea ce
privete raportul RER/REN, acesta este diferit la diverse tipuri celulare, corespunznd funciilor
respectivelor celule.
RE participa la biosinteza tuturor lipidelor membranare direct in forma finala, sau prin
precursori ce sunt apoi preluati in aparatul Golgi.
In metabolismul lipidelor, REN face:
- biosinteza lipidelor membranare
- metabolismul hormonilor steroizi
- sinteza lipoproteinelor
- sinteza trigliceridelor
- desaturarea acizilor grasi

69. Reticulul sarcoplasmic: localizare, organizare ultrastructurala, functii


Reticulul endoplasmic depozit dinamic de Ca2+
Aceast funcie este pregnant manifest la celulele musculare striate. La aceste celule, la
care reticulul endoplasmic este denumit reticul sarcoplasmic (RS), funcia i dinamica celular sunt
realizate prin cooperarea mai multor componente moleculare. O prim component este
calsechestrina, protein cu mare afinitate pentru ionii de calciu, aflat n cantitate mare n lumenul
organitului. Prezena calsechestrinei contribuie (conform constantei sale de afinitate) la controlul
cantitii de Ca2+ liber din lumenul RS, n condiiile unei concentraii totale de Ca2+ crescute. La
stimularea celulelor, se deschid n membrana RS canale de calciu controlate chimic (prin inozitol
trifosfat IP3), prin care ionii de calciu, aflai liberi n lumen, ptrund n citosol i declanaz
contracia. Trecerea Ca2+ din lumenul RS n citosol are loc atta timp ct canalele sunt deschise, pe

baza deplasrii echilibrului din lumen dinspre calciul legat pe calsechestrin, spre calciul liber,
determinnd n permanen o concentraie de calciu liber n RS mai ridicat dect n citosol. Ciclul
se nchide prin aciunea unor pompe de calciu din membrana RS, care reintroduc Ca2+ n lumenul
RS, unde calsechestrina l complexeaz, pentru a pstra constant concentraia de ioni liberi.
La ME, RS = retea de vezicule tubulare asemanator REN-ului.
70. Raspunsul proteinelor eronat impachetate (unfolded protein response)
Acumularea de proteine incorect mpachetate, nefuncionale n lumenul reticulul
endoplasmatic perturb homeostazia organitului. n faa unei astfel de situaii de stres, RE
reacioneaz printr-o cascad de evenimente cunoscute sub denumirea de rspuns al proteinelor
eronat mpachetate (unfolding protein response = UPR) n ncercarea de a se adapta la noile
condiii prin restabilirea homeostaziei. Prima reacie const n reprimarea translaiei urmat de
activarea unor ci de semnalizare care conduc la creterea produciei de aperone. Mecanismele de
semnalizare sunt iniiate n lumenul RE prin activarea unor proteine transmembranare cu rol n
controlul mpachetrii. Prin ectodomeniu (domeniul luminal) aceste proteine semnalizeaz i induc
fosforilarea endodomeniului, care i activeaz un sit enzimatic endonucleazic. Activitatea
endonucleazic astfel indus prelucreaz un pre-ARNm existent n citoplasm i, prin eliminarea
intronului, produce un ARNm funcional. Acest ARNm este tradus n proteine de activare a genelor
specifice aperonelor ce ajung i funcioneaz n lumenul RE. Genele sunt transcrise la ARNm
corespunztor, care va fi folosit pentru producerea de aperone, prin mecanismele descrise mai sus
(specifice biosintezei proteinelor la nivelul RE). Noile aperone astfel sintetizate, asigur nevoia
crescut de molecule de asistare a mpachetrii proteinelor n lumenul RE, eficientiznd procesele.
n situaia n care RE este ns supus unui stres cronic, sunt activate mecanismele de alarm i n
final de moarte celular programat (apoptoz).
Stresul reticulului endoplasmic a fost intens studiat ntruct se pare c el poate contribui, cel
puin parial, la dezvoltarea unor boli grave cum sunt bolile neurodegenerative (boala Alzheimer),
diabetul zaharat de tip II sau diferite forme de cancer. Studii recente au demonstrat ca stresul
reticulului endoplasmic poate conduce i la alterarea metabolismului lipidic i inducerea steatozei
hepatice ntruct anumite componente ale sistemului de semnalizare prin UPR intervin i n reglarea
metabolismului lipidic prin creterea sintezei anumitor enzime implicate n lipogenez. Datele
obinute pn n prezent sugereaz existena unei asoceri strnse ntre stresul RE i dislipidemii sau
obezitate.
Aadar, atenuarea stersului RE reprezint la ora acual una dintre potenialele inte
terapeutice pentru o serie de boli pentru care, pn n momentul de fa, nu au fost identificate
posibiliti terapeutice eficiente.
71. Ultrastructura aparatului Golgi
- organit delimitat de endomembrane
-se prezinta sub forma unei stive de 5-8 cisterne recurbate
Fiecare stiva are 2 fete:
-> o fata cis (convexa, de intrare, imatura) orientata spre cisternele RE, din care inmuguresc
vezicule (RE tranzitional)
-> o fata trans (concava, de iesire, matura) orientata spre un sistem de vezicule si/sau vacuole,
tubuli inretelati si fragmente de cisterne, sistem numit retea trans-Golgi
ntre RE de tranziie/tranziional i faa cis-golgian au fost evideniate
microvezicule cu diametrul mediu de 50 nm, care, n momentul de fa, sunt
dovedite a conflua (fr a prezenta o real independen) ntr-un sistem
veziculo-tubular
(compartiment
veziculo-tubular),
considerat
un
compartiment intermediar ntre RE i Golgi. Acest compartiment este numit
prescurtat fie VTC (de la Vesicular Tubular Cluster), fie ERGIC (de la
Endoplasmic Reticulum-Golgi Intermediate Compartment). Prezena unui
asemenea compartiment face s se vorbeasc, de regul i de o reea cisGolgi;

ntre reeaua trans-Golgi i sistemul endosomal se descrie de asemenea


un sistem de recirculare a unor vezicule de transport, denumit compartiment
de reciclare endosomal.
Elementele ultrastructurale ale RE:
1. Membran organizat n mozaic fluid
2. Stiv de cisterne delimitate de endomembran recurbate, definind dou fee cis/trans
3. Cisternele dilatate la periferie i efilate ctre centru
4. Lumen cu grosime crescnd, de la faa cis ctre faa trans (sugereaz polaritate)
5. Microvezicule (diametrul ~50nm)
6. Reea trans-golgi + macrovezicule
72. Polarizarea aparatului Golgi. Semnificatia biologica
Aparatul Golgi, denumit i complexul Golgi este un organit celular delimitat de
endomembrane, structurat sub forma unei stive de cisterne recurbate, prezentnd polaritate
morfologic i biochimic, cu rol cheie n precesele de biogenez a membranelor, n maturarea,
sortarea i distribuirea de molecule i macromolecule att ctre locurile celulare crora le sunt
destinate ct i n calea secretorie. Face parte din sistemul de organite implicat n traficul
intracelular al membranelor, care ncepe cu reticulul endoplasmic i se termin la membrana
celular sau la componentele sistemului endosomal.
Termenul de polaritate este folosit n acest context pentru a sublinia existena unei
diferene ntre doi poli, dou extremiti n cazul aparatului Golgi, dou fee cis i trans.
- Fiecare stiva de cisterna (ultrastructura) prezinta o fata cis(de intrare) si una trans (de iesire)
- Polaritatea aparatului Golgi este atat morfologica, cat si biochimica
- Fata cis convexa si prezinta o retea de microvezicule. Este orientata spre RE si se mai numeste
si imatura. Aici se gasesc enzime cu proprietatea de a reduce ioni metalici
- Fata trans concava si prezinta o retea de macrovezicule. Este orientata spre membrana celulara
= fata matura. Reteaua trans are in alcatuire fosfataza acida (enzima specifica pt lizozomi)
- Modalitatea prin care aparatul Golgi isi mentine polaritatea a fost explicata prin doua modele:
Modelul transportului vezicular si modelul maturarii cisternelor (spre deosebire de prima in care
complexul tinta este transportat intr-o vezicula independenta, in acest model intreaga vezicula
golgiana evolueaza, se matureaza dinspre fata cis spre fata trans. Procesul are loc atat anterograd
cat si retrograd (de la ap Golgi la RE)
73. Funciile aparatului Golgi
1. producerea sfingolipidelor = SM + glicoproteine (prin modificarea ceramidelor produse in RE)
2. glicolizarea proteinelor (prelucrarea structurilor N-glicozidice continuarea tunderii si efectuarea
glicolizarii terminale; formarea in intregime a structurilor O-glicozidice inserate pe serina sau
treonina)
3. producerea glicozaminglicanilor cu asamblri ale proteoglicanilor membranari, sau ai matricei
extracelulare
4. sulfatarea unor glucide (substratul de pe care sulfo-transferaza transfera sulfatul este 3
-fosfoadenozin 5 -fosfosulfat)
5. marcarea enzimelor lizozomale prin eticheta manozo-6-fosfat (M6P) i biogeneza
lizosomilor
6. maturarea proteinelor (proces ce necesita atat modificari enumerate la 2-5 cat si prelucrari
proteolitice)
7.sortarea si transportul moleculelor si macromoleculelor catre destinatia finala: in celula sau in
afara celulei (prin exocitoza)
8. biogeneza si traficul intracelular al membranelor
74. Ciclul secretor
Ciclul secretor (numit mai frecvent cale secretorie) implic att cooperarea dintre RE (la
nivelul cruia se sintetizeaz componentele moleculare destinate exportului) i aparatul Golgi
(rspunztor, de regul, de finalizarea maturrii moleculelor de secretat, de sortarea, condensarea i
formarea vacuolelor de secreie), ct i traficul membranar aferent acestor procese.

Este un proces ce implica urmatoarele etape:


a) Biosinteze moleculelor/macromoleculelor de secretie
b) Prelucrarea, maturarea, sortarea, vezicularea si condensarea veziculelor/vacuolelor de secretie
c) Secretia propriu-zisa, care poate fi constitutiva sau semnalizata (stimulata)
De mentionat este faptul ca de multe ori in cazul produsilor de secretie maturarea implica
hidroliza unor pro- sau pre-pro-componente. Exemplu : insulina
Adesea continutul veziculelor de secretie sufera un proces de condensare
Directionarea veziculelor/vacuolelor spre membrana se face prin folosirea proteinelor (SNARE)
Pentru domnul Leabu ar mai fi de precizat faptul ca termenul de ciclu secretor nu este cel optim de
folosit aici, ci ca, mai corect ar fi termenul de cale secretorie, deoarece termenul de ciclu implica
reciclari ale unor componente, fenomen despre care nu avem dovezi suficiente pentru a-l sustine.
75. Biogeneza lizozomilor
Biogeneza lizozomului implica biosinteaza proteinelor ce apartin lizozomului, proteinelor
structurale din membrana sa, dar si protein-enzimelor pe care le contine si care ii asigura functia
hidrolitica. Acesta biogeneza presupune activitatea RE primul pas in sinteza si a aparatului Golgi
continuarea maturarii si sortare, intre care se realizeaza o comunicare precisa avand ca rezultat
exportul proteinlor lizozomale catre lizozom.
Proteinele membranare pt o rezistenta deosebita sufera procesul de glicozilare extensiva,
peptidul semnal de la capatul N-terminat este clivat si astfel se desfasoara N-glicozilarea in lumenul
RE.
La nivelul aparatului Golgi se realizeaza marcarea enzimelor ce sunt destinate transportului
catre lizozom, acesta presupune adaugarea unui rest de M6P, in doua etape:
(1) La nivelul cis-Golgi, structurile ajunse de la RE poarta structuri oligozaharidice N-glicozidice.
La cel putin o manoza din structura lantului, la C6 al acesteia se adauga o N-acetil-glucozamina
impreuna cu un P, aceste constituind astfel structura M-6-P-N-acetil-glucozamina ultima portiune
fiind un capacel.
(2) La nivelul trans-Golgi printr-un mecanims neelucidat complet se pierde capacelul de Nacetil-glucozamina, ramanand liber restul de M6P, ce devine functional si este folosit in procesele
de sortre, segregare si producere de lizozomi primari.
Ulterior, tot la nivel golgian, structura se aglomereaza intr-o singura vezicula ce poarta un
invelis de clatrina. Odata ce vezicula este matura acesta este exocitata din aparatul Golgi in
citosol, proces in urma caruia isi pierde invelisul de clatrina.
Vezicula exocitata fara invelis de clatrina se va numi lizozom primar.
Lizozomii primari fuzioneaza acum cu endozomii tarzii producand lizozomi secundari
sau, fuzioneaza cu lizozomi secundari deja exsitenti.
La nivelul retelei trans-Golgi se gaseste o enzima lizozomala fosfataza acida fapt ce
dovedeste biosinteza enzime in forma activa, insa acesta nu functioneaza biochimic decat la un pH
mai scazut precum este in lizozom.

76. Exocitoza: definiie, tipuri de exocitoz


Exocitoza reprezinta procesul de eliminare a unor produsi de secretie in spatiul extracelular prin
intermediul fuzionarii veziculelor ce contin materialul de interes cu membrana celulara.
Se cunosc doua astfel de cai:
a) Calea de secretie constitutiva
a. Opereaza in toate tipurile de celule
b. Are loc concomitent cu traficul noilor suprafete de membrana necesare pt a inlocui
componente nefunctionale sau pt a satisface nevoile de crestere. Acest lucru necesita si dezvoltarea
matricei extracelulare, fapt pt care se secreta si componente ale acesteia
b) Calea de secretie semnalizata
a. Este,de regula, specifica celulelor specializate in secretie.

b. Produsii de secretie sunt stocati in vezicule aflate langa membrana celulara, ce asteapta a
fi exocitate dupa primirea unui semnal.
c. De multe ori acest semnal este reprezentat de cresterea concentratiei citosolice de Ca, ca
urmare a legarii unui mesager primar la un recepor specific din membrana celulei respective.
De mentionat ar mai fi faptul ca, in unele situatii, maturarea moleculelor secretate are loc exact in
momentul exocitarii. Exemplu: colagenul tip I - daca s-ar matura in interiorul celulei s-ar integra in
structurile ei intracelulare, determinand situatii patologice.

77. Mitocondria: aspectul MO si ultrastructura


Mitocondria organit delimitat de un sistem de 2 membrane si a carei functie de baza este
producerea de ATP.
MO:
- preparate histologice permanente hematoxilina ferica Regaud : structuri granulare ~
scame, fire de ata
verde de Janus B (coloratie vitala) patrunde in mitocondrie si este oxidat si
evidentiaza mitocondria VERDE SMARALD
rodamina 123 (colorant vital) - devine fluorescenta prin oxidare intramitocondriala
microscopia de fluorescenta + microscopia confocala; evidentiaza morfologia
labirintica, inretelata a mitocondriei
Ultrastructura:
membrana mitocondriala externa trilaminata (neteda)
membrana mitocondriala interna trilaminata, falduri/plicaturi (cute) = CRISTE
mitocondriale
Cristele difera de la o celula la alta si sunt de 3 tipuri:
perpendiculare sau paralele cu axul lung al organitului
tubulare (cu sectiune circulara sau triunghiulara) Ex: celulele secretoare de h. steroizi
Este alcatuita din compartimentul extern (=spatiu intermembranar) si compartimentul intern
(=matrice mitocondriala). Ultimul contine ribozomi mitocondriali si ADN mitocondrial,
componente cu rol important in obtinerea de ATP.
Microscopia de inalt voltaj evidentiaza un aspect prelung adesea ramificat si cu ajutorul sau
s-a constatat ca nr mitocondriilor este mult mai redus decat avem tentinta sa credem.
Microscopia electronica clasica permite studiul de sectiuni inseriate.
78. Organizarea moleculara si functiile membranei mitocondriale interne
Membrana mitocondriala interna are 20-30% lipide si 70-80% proteine, fapt ce dovedeste rolul
metabolic important.
Dat fiind faptul ca pt o buna functionare, bariera ce delimiteaza mediul mecanismului este si ea
importanta, se afla la acest nivel un fosfolipid cu hidrofobicitate crescuta CARDIOLIPINA 15%
Fosforilarea oxidativa:
- descrisa prin 5 complexe, dintre care primele 4 apartin lantului transportor de electroni/respirator
- are loc preluare de electroni de la FADH2 si NADH, etapele oxido-reducatoare, pomparea
protonilor din matrice catre compartimentul mitocondrial extern, cedarea electronilor catre O2.
- doar I, III, IV pompeaza protoni (complexe de conservarea a energiei); II doar introduc in sistem
electronii de la FADH2
Complexul I NADH dehidrogenaza
1 centru flavinic
7-8 centre Fe-S
preia e- de la NADH, ii saraceste de energie, prin etapele oxidoreducatoare ce implica

centrele, si ii preda CoQ (Ubiquinona)


energia rezultata este folosita pt pomparea p+ din matrice catre spatiul intermembranar
Complexul al II-lea Succinat- dehidrogenaza
1 centru flavinic
3 centre Fe-S (1 atipic, 3Fe-4S)
1 centru hemic care este localizat intr-un citocrom de tip b prin care intreg complexul se
insera pe membrana
nu pompeaza p+
preia e- de la FADH2 si cum acestia au o energie prea mare sunt predati CoQ
Complexul al III-lea citocromilor b-c1
1 centru Fe-S (pe proteina Fe-S RIESKE)
3 centre hemice (2 pe citocromul b, unu pe c1)
preia electronii de la CoQ, le reduce energia si ii preda cit C
cu energia rezultata pompeaza p+ din matrice spre spatiul intermembranar in raport de 1epompat: 2p+ expulzati
Complexul al IV-lea citocromilor a-a3 = citocrom-oxidaza
2 centre hemice
2 centre Cu unul din cele 2, preia e- din amonte
preia e- de la cit C, le reduce energia si ii insera pe O2 cu formare de apa
pompeaza p+ din matrice catre spatiul intermembranar
prezinta 2 canale transmembranare prin care pompoeaza p+ (1e- : 1p+); cele doua canale se
numesc D respectiv K - D contine aspartat, K contine Lys; in zona mediana a lui D se afla
un rest glutamat, considerat esential in pomparea protonilor.
Preia e- si ii transfera oxigenului => apa
Cele 3 (I, III, IV) complexe conservatoare de energie + V sunt transmembranare
Complexul V ATP sintaza = F1F0 ATP-aza
ATP-sintaza are o arhitectura asemanatoare unui bat de toba (cap, gat, trunchi).
Capul este orientat catre matrice, trunchiul este situat transmembranar si gatul face legatura
intre ele. Cu ajutotul ME prin colorarea negativa a particulelor submitocondriale fragmente
veziculate de membrana mitocondriala interna, intoarsa pe dos- se evidentiaza prezenta pe versantul
matriceal al membranei interne, a unor structuri voluminoase si sferice, atasate de membrana.
Acestea reprezinta F1 cap + gat. F0 trunchi, adica portiunea transmembranara.
F1 este alcatuita din 5 subunitati: alfa, beta, gama, delta, epsilon. Alfa si beta pot lega
nucleotide. Beta are activitatea catalitica.
F0 are un canal protonic prin care este disipat gradientul realizat de lantul respirator. Acest
gradient reprezinta forta motrice necesara producerii ATP din ADP + fosfat.
Desi consideram ca ATP-sintaza actioneza ca o turbina, exista dovezi experimentale ce arata ca
structura globulara a capului se roteste in raport cu trunchiul. Astfel se descriu 3 pasi, a cate 120 de
grade.
Cei 3 heterodimeri alfa-beta care alcatuiesc 3 situsuri active ale componentei catalitice trec prin 3
stari:
deshisa: lipsei nucleotidului si fosfatului in situsurile de legare
laxa: legarea ADP si fosfatului
stransa: legarea ATP
Transportul metabolitilor
Piruvatul si fosfatul sunt preluati din compartimentul extern prin SIMPORT alaturi de protoni.
Antiport : ADP catre matrice, ATP catre citosol

79.Organizarea moleculara si functiile mb mitocondriale externe si a spatiului intermembranar


In ceea ce priveste organizarea, mb mit ext respecta modelul mozaicului fluid cu structuri
particulare ce definesc porinele, astfel se caracterizeaza permeabilitatea deosebita de la acest nivel.
Moleculele de pana la 5000 Da parcurg prin intermediul membranei externe drumul de la citosol
catre compartimentul extern.
Functii:
- realizeaza preluarea acizilor grasi de pe transportorii proteici (FABP) din citosol si esterificarea lor
la acil-CoA sub actiunea acil-CoA sintazei. AcilCoA este translocata pe versantul intermembranar
unde devine acil-carnitina sub actiunea carnitin-acil-transferazei. Compusul este preluat de
membrana mitocondriala interna si apoi de matrice. Aceste fenomene au fost studiate la nivelul
miocardiocitelor.
- produce deaminarea oxidativa a aminelor biogene, sub actiunea monoamin-oxidazei. Asfel are loc
inactivarea epinefrinei, norepinefrinei, dopaminei, dupa care urmeaza eliminarea metabolitilor sub
forma de urina.
MONOAMIN-OXIDAZA- ENZIMA MARKER pt mb mit ext (se afla doar la acest nivel)
Functiile compatimentului intermembranar:
- compartiment tampon intre citosol si mioplast, are rol in mentinerea unui climat optim pt
activitatea mioplastului
- permeabilitate crescuta ~ membrana externa
- aici se gasesc enzime care pregatesc o serie de metaboliti energetici esentiali functionarii
mitocondriei:
- ADENILAT-KINAZA: ATP + AMP = 2 ADP; utilizeaza o molecula de produs finit al
functiei mitocondriene pt a obtine 2 de substrat => se creaza premisele obtinerii a 2 molecule de
ATP, prin consumul uneia singure
- NUCLEOZID-FOSFOKINZE transforma nucleozidele in nucleotide, creand premizele
obtinerii unei diversitati de compusi macroergici
80. Organizarea moleculara si functiile matricei mitocondriale
In matrice se gasesc componentele necesare replicarii, transcrierii si trauducerii propriului
ADN. Exista la aceste nivel si robozomii mitocondriali ce se aseamana ca dimensiune cu cei
procariotici, diferiti de cei citosolici biosinteza prot, replicarea si transcrierea ADN mitocondrial.
beta oxidarea acizilor grasi din care rezulta acetil-CoA, implicata ulterior in ciclu Krebs/
ciclul acidului citric/ acizilor tricarboxilici. Toate enzimele acestui ciclu sunt prezenta la
acest nivel cu exceptia SUCCINAT-DEHIDROGENAZEI ce face parte din membrana mit
interna.
AcetilCoa necesara ciclului Krebs provine atat de betaoxidarea acizilor grasi cat si din
prelucrarea oxidativa a piruvatului din citosol
Reduc 3 NAD+ + FAD = NADH + FADH2 donorii de electroni din lantul trasportor de electroni
ce are loc in membrana mitocondriala interna
81. Biogeneza mitocondriei, teoria endosimbiotica
Biogeneza mitocondriilor nu presupune neaprat crearea de novo a organitului. Analizele au
evideniat faptul c celulele umane conin n mitocondrii cam 1500 de proteine diferite. Dintre
acestea, doar maxim 1% sunt codificate de sistemul genetic propriu al mitocondriei. Celelalte
proteinele sunt codificate de ADN-ul din nucleul celulelor, sunt sintetizate ca precursori n citosol i
sunt importate prin mecanisme specifice, care se desfoar n principal post-traducere.
In celule, mitocondria se reinnoieste continuu, iar organitele iesite din functie sunt
indepartate prin autofagie, cu ajutorul lizozomilor. Alte noi mitocondrii apar prin condriodiereza, o
mitocondrie functionala dand nastere la alte doua organite asemanatoare prin clivaj.

Teoria endosimbiotica (model privind originea mitocondriei) a fost emisa de mai bine de un
secol de catre Richard Altmann: acum milioane de ani, cand atmosfera terestra isi modifica
proprietatile fizico-chimice, imbogatindu-se in O2, o celula aeroba a fost endocitata de o celula
anaeroba, rezultatul supravietuirii find simbioza.
Argumentele ce sustin teoria: (PARCCRiD)
prezenta porinelor in mb mit externa (porinele au fost identificate prima oara la bacterii)
mitocondria are ADN propriu, circular, cum au procariotele
ribozomi 70S la procariote si la matricea mitocondriei
cardiolipina exista in membrana bacteriilor si in mb mit int
sinteza proteica sensibila la cloramfenicol si insensibila la CICLOHEXIMIDA
ARN-polimeraza sensibila la RIMFAMICINA (ca la procariote)
se pot divide
82. Rolul mitocondriilor in distributia intracelulara a ionilor de calciu, in producerea de specii
reactive de oxigen si in apoptoza
1. Preia i stocheaz ioni de calciu
n asociere cu RE (MAM) = mitochondrial associated membranes
Fluxul de Ca
influeneaz producerea de energie
poate iniia apoptoza
moduleaz semnalizarea intracelular
poate declana autofagia mitocondriilor
2. Produce specii reactive de oxigen (ROS)
Una din principalele surse celulare
ROS:
creterea ROS -> stress oxidativ
stimuleaz producia de citokine proinflamatorii
crescute n boli autoimune, cardiovasculare i maligne
iniiaz ci de semnalizare intracelular
3. Rol important n apoptoz
Iniiaz apoptoza prin calea caspazelor
Eveniment central: eliberarea citocromului c din MMI n citosol -> importan a
permeabilitii sistemului de membrane mitocondriale (VDAC) = Voltage Dependent
Anion Channel
Citocrom c -> APAF -> apoptozom -> activarea caspazelor
Proteine antiapoptotice (bcl-2, bcl-XL) i proapoptotice (bax, bak, bid)
83. Rolul mitocondriilor in apoptoza (mecanismul apoptozei)
Apoptoza reprezinta moartea celulara programata, ce joaca un rol esential in organogeneza si
reinnoirea celulara, ce apara insa si in cazul detoriorarilor usoare de ordin exogen (cele grele produc
necroza).
Caracteristicile apopotozei pot fi rezumate:
(1) Sunt consumatoare de ATP
(2) Sunt controlate genetic
(3) Se pastreaza organitele
(4) Se pastreaza integritatea celulara
(5) Absenta inflamatiei
(6) Micsorare celulara
(7) Se formeaza corpuri apopototice delimitate de membrane ce pot fi usor fagocitate
Cele mai frecvente anomalii (modificari ale mitocondriei in procesul de apoptoza) constau in
reducerea dimensiunilor, cu sporirea densitatii matricei, modificare denumita PICNOZA
MITOCONDRIALA.

Exista 3 cai ce interactioneaza in mecanismul apoptotic:


1. Calea extrinseca se bazeaza pe existenta a semnalelor exracelulare ce se leaga la membrana
celulara pe asa numiti Death receptor DR (Apartin familiei TNFR Tumor necrosis factor
receptor) ce contin un domeniu intracelular numit Death domain. Legarea semnalului induce
transformari la nivelul Death domain-ului consecutiv cu recrutarea la nivelul acestuia a
procaspazei 8, care, prin actiunea proteolitica a domeniului produce caspaza 8 forma activa.
Aceasta activeaza la randul sau alte caspaze (cascada caspazelor), care, impreuna, actioneaza
proteolitic asupra proteinelor intracelulare inducand apopotoza.
Deasemenea, actioneaza asuprea gelsolinei, care este in stransa legatura cu actina din matrix si ca
urmare, schimba forma celulei.
Caspazele activate interactioneaza cu factorul inhibitor al caspazelor (ICAD) si il inhiba, potentand
astfel cascada.

2. Calea mitocondriala activata prin factori exogeni specii reactive ale oxigenului, cresteri ale
[Ca2+] intramitosolic si caspaze.
Rezultatul activarii este deschiderea unui por larg in membrana mitocondriala interna MPTP
Mitochondrial Permeability Transition Pore, urmata de umflarea celulara, ruperea membranei
externe mitocondriale si eliberarea citocromului C in citosol.
Citocromul C eliberat in citosol, se leaga de APAF Apoptotic protease activating factor 1 si ATP si
formeaza o strucutura, 7 dintre aceste structuri legate intre ele, formeaza un oligomer sub forma de
roata cu spite numit apoptosom. Aceasta structura leaga 7 molecule de procaspaza 9 si formeaza
caspaza 9 forma activa, ce induce apoptoza.
Se produc dezechilibre intre factorii anti si proapoptotici: BLC-2, BLC-X si BID, BAX, BAK.
3. Calea nucleara se bazeaza pe existenta unei proteine nucleare tumor suppressor p53 ce
detecteaza nepotriviri intre bazele azotate la nivelul ADN-ului.
In cazul unei nepotriviri usoare seactiveaza transcrierea p21 ce opreste ciclul celular (probabil
pentru corectare).
In cazul unei erori severe la nivelul ADN-ului p53 isi autostimuleaza propria trasncriere si
actioneaza consecutiva la activarea factorilor proapoptotici BAX si inactiveaza factorii
antiapoptotici BCL2.
Modificarea cantitativa BAX:BCL2 activeaza MPTP declansand apoptoza pe cale mitocondriala
(2). Deasemenea, activeaza factorii Fas ce activeaza calea descrisa la punctul (1).
Dereglari ale mecanismului apopotozei provoaca imbatranirea, incapacitatea organismului de a
scapa de celulele afectate crescand riscul de cancer.
84. Nucleul celular: definitie, aspect MO, ME
Nucleul mai este denumit carion i este formaiunea cea mai reprezentativa a celulei. Este un
organit celular cu multiple funcii difereniat in procesul evoluiei i n continu perfecionare i
organizare.
Este cel mai mare organit prezent n toate celulele organismului, cu excepia hematiei adulte,
corneocitelor i celulelor fibre adulte din cristalin.
Nucleul este sediu:
-ADN-ului, puratatorul informatiei genetice, informatia pe baza careia se sintetizeaza proteinele
-autoreplicarii ADN-ului
-transcriptiei mesajului genetic, adica a sintezei ARNm;
-centrul de control si comanda a celulei ek;
La MO
-nucleul este studiat folosind coloranti bazici cea mai folosita coloratie fiind hemalauneozina=>violet

-nucleul este BAZOFIL


Componente care pot aparea legate de nucleu sau pe langa acesta:
-membrana nucleara (care de cele mai multe ori nu se observa)
-la periferie e delimitat de invelis nuclear
-cromatina bazofila- granule
- filamente
- blocuri
-in nuclei inchisi la culoare se pot observa nucleoli -> care exista in toti nuclei
-cariolimfa lichidul nuclear format in mare parte din proteine
Nucleii eucromatici au aspect veziculos, prezinta granulatii fine si in general au aspect granular
sau fibrilar.
Nucleii tahicromatici sunt intens bazofili.
Eucromatina contine ADN-ul care poate fi pus in evident prin urmatoarele metode:
-reactia Fulgen:ADN-rosu violet
-reactia Bracket:-verde-metil-pironina=> ADN-verde
ARN-rosu
Ultrastructura nucleului prezinta:
nveli nuclear
hetero-/eucromatin
matrice nuclear
nucleol
La ME remarcam remarcam:
-nucleoplasma - care cuprinde matricea nucleara
-heterocromatina electronodensa si eucromatina electronoclara
-nucleolii
-membrana nuclear cu cisternele nucleare care apare intrerupta din loc in loc de complexele por
La microscopul cu fluorescenta: DAPI-4,6-diamino-2-phenylindol-AND-ul capata fluorescentnucleul devenind albastru
85. Nucleul celular: numar, forma, localizare
Raspandire. Nucleul este prezent in toate celulele organismului uman cu cateva exceptii:
-hematiile adulte
-fibrele cristaliniene sau trombocitele.
Numar: de regulao celula-un nucleu. Exista insa cateva exceptii:
-celule binucleate: hepatocitele si unii ganglioni din neuronii simpatici
-celule cu cateva zeci de nuclei: osteoclastele si celulele gigante Langhans care apar in TBC
-celule cu cateva zeci-sute de nuclei: fibra musculara striata (40 de nuclei pe cm)
Forma. De obicei forma nucleului urmareste forma celulei, dar poate prezenta o mare varietate de
forme:
- rotund in celulele sferice, cuboide, poligonale
- alungit-oval in celulele inalte, prismatice, columnare sau fuziforme
- discoid in celulele pavimentoase
- turtit in celulele mucoase, adipocite
- lobat in granulocite
- neregulat in celulele hiperactive
- inmugurit in megacariocite etc..
Localizare: de obicei nucleul ocupa o pozitie centrala in nucleu (hepatocit, neuron), pozitie ce
poate fi socotita strategica dpdv al rolului sau. Exceptii:
-nucleu excentric in celule care acumuleaza anumite material in citoplasma (celule adipoasa,
secretoare de mucus etc)
-nucleu medio-bazal in celulele secretoare seroase din pancreasul exocrin si parotide.
-nucleu bazal in celulele calciforme din epiteliul mucoasei intestinale sau traheale.
-nucleu periferic in fibra musculara striata

86. Invelisul nuclear: definitie, organizare, ultrastructura


Definitie: Invelisul nuclear este un complex membranar caracteristic celulelor ek. El separa doar in
perioada interfazica continutul nuclear de citoplasma si implicit controleaza schimburile dintre
nucleu si citoplasma.
Alctuit din:
membrana nveliului nuclear cu dou domenii: membrana nuclear intern i membrana nuclear
extern
cisterna perinuclear, pori
Importanta: prezenta invelisului nuclear si prin intermediul acestuia a nucleului insusi ca entitate
celulara individualizata este trasatura esentiala morfologica care deosebeste ek de pk.
Aparitia in evolutie a invelisului celular a reprezentat un avantaj decisiv prin crearea unui
compartiment celular separat in care isi are sediul ADN si in care se desfasoara autoreplicarea si
transcriptia. Prin urmare acesta asigura binecunoscuta stabilitate genetica mai mare a ek in raport cu
pk.
Ultrastructura
Structura inv nuclear nu este microscopica ci ultramicroscopica, acesta fiind prea subtire ptr a fi
observata la MO.
Pe sectiuni colorate cu hemalaun-eozina si examinate la MO invelisul nuclear apare ca o linie de
culoare rosu-violaceu. In realitate grosimea totatala a invelisului nuclear fiind de cca 400A de 5 ori
sub limita de rezolutie a MO.
Ultrastructural inv nuclear are 2 caracteristici esentiale; este dublu (format din doua membrane
concentrice) si prezinta pori.
Elementele componente ala invelisului nuclear:
-membrane nucleare int si ext
-spatiul perinuclear (cisterna perinucleara)
-porii
-materialul anular/anulii
-lamina densa interna
A. Membranele inv nuclear
Mb ext: este in contact direct cu citoplasma si pe ea se pot atasa ribozomi.
Mb interna: delimiteaza continutul nuclear.
Grosime: ambele mb au cca 70-80 A
Organizare supramoleculara:
-cel putin aparent ambele mb au o ultrastructura asemanatoare altor citomembrane in sensul ca apar
trilaminate la ME
-fiecare este alc din 3 straturi:un start osmiofob(clar la fluxul de electroni) cuprins intre 2 straturi
osmiofile(dense la fluxul de electroni)
B. Spatiul perinuclear (cisterna perinucleara)
Def: spatiul care separa cele 2 mb ale inv nuclear
Diametru: grosimea spatiului perinuclear este de ~200-300A, variabil de la o cel la alta si in
oarecare masura chiar si in caeeasi celula.
Continutul: in spatiul perinuclear prin metode uzuale de investigare nu s-a putut confirma existent
unei substructuri macromoleculare, dar acest fapt nu inseamna ca este gol, fara material biologic.
C. Porii
Def: Discontinuitati in spatiul perinuclear dat de fuzionarea celor 2 membrane.
Importanta: rolul lor este esential in realizarea schimburilor dintre nucleu si citoplasma, in primul
rand permitand trecerea ARNm din nucleu in citoplasma
Dimensiuni: diametrul cuprins intre:300-1000A, in fct de tipul celular si organism

Forma: dupa ultimele cercetari se considera ca forma porilor ar varia intre circular si poligonal.
Numarul: proportional cu activitatea celulei, cu cat sinteza de ARN este mai mare cu atat celula
respectiva va avea mai multi pori. In medie porii ocupa cca 10-20% din invelisul nuclear.
D. Materialul anular(anulii)
Termenul de material anular tine sa inlocuiasca termenul de annulus folosit in anii 60.
Def: formatiuni ultrastructurale atasate circumferintei sau perimetrului porilor. Acesta formeaza
impreuna cu porul complexul por.
Componente:
Matricea anulara (anulul propriu-zis): este un inel de material dens la fluxul de elctroni, care se
proiecteaza atat pe versantul citoplasmatic cat si pe cele nucleoplasmice. Dpdv biochimic este alc
din proteine deoarece dispare dupa digestia cu tripsina.
Masele anulare (subanulii): sunt in numar de 8 substructuri aproximativ sferice dispuse in matricea
anulara. Fiecare are un diam de ~200A si o dispozitie simatrica radial.
Diafragmul:
-uneori oblitereaza orificiul anular
-format dintr-un material mai dens decat matricea citoplasmatica sau decat carioplasma
-nu este o membrana dpdv ultrastructural si prin urmare nu are valoare functionala
Granula centrala: ocupa uneori centrul porului, cu diametru de 100-150A
-formal datorita pozitiei ei strategica a fost considerata gardianul porului
-aceasta nu ar fi considerata structura permanenta ci un complex ARN-proteine surprins in tranzit
prin por.
Materialul fibrilar - reprezentat de fibrele ce se ancoreaza pe de o parte de masele anulare iar pe de
alta parte de granula centrala.
E. Lamina densa interna
Definitie: strat electrono-opac aplicat pe frontul nucleoplasmic al mb nucleare interne
Apare clar pe img de ME dupa fizarea cu GLUTARALDEHIDA
Ultrastructura:
-grosime de cca 200-600A in functie de tipul celular si de procedeul de fixare folosit
-prezinta o zona fin granulara sau fin fibrilara localizata intre mb interna a inv nuclear si masele
cromatiniene periferice
Compozitia biochimica nu este inca cunoscuta.
Rolul - se presupune ca ar avea loc de suport ptr mb nuclear interna
87. Porul nuclear, transport (generalitati)
Porul nuclear - este zona de intrerupere a invelisului nuclear
- la nivelul sau se gaseste complexul por
- rol: regleaza schimburile dintre nucleu si citoplasma
- functioneaza ca o bariera selectiva in ambele sensuri
- sunt structuri dinamice care par si dispar in functie de activitatea celulei
- in nr de ~3000-4000 pe un nucleu
- dimensiuni:10nm in repaus si 25 nm in stare activa (are loc transport)
Complexul Por - structura ordonata cu aspect octagonal (vazut de sus)
- format din urmatoarele structuri:
*anul sau mase anulare: subunitati proteice a 20nm in nr de 8 : sunt 8 citoplasmatice se insera pe
citoplasma si 8 nucleoplasmice ce se insera pe fibrilele nucleoplasmice si pe inelul nucleoplasmic
formand cosuletul fibros al porului.
Transportul prin por - se face in ambele sesuri si este de 2 tipuri: ACTIV si PASIV
*T PASIV
- trec elem cu diametre foarte mici: ioni ce Na+ si K+, molecule cu greutate moleculara mai
mica de 60 de KDa: aa, nucleotide, oligozaharide
- se face in fct de gradientul de concentratie
- se face prin canale periferice
*T ACTIV - prin partea centrala a porului
- molec mai mari de 60 de kDa

- necesita enzime ptr transport: 6ATP-aze


- viteza de transport este invers proportional cu dimensiunile molec de transportat (cu cat
molecula e mai mare cu ata transportul decurge mai incet)
-exista un import si un export in ambele sensuri:
#TRANSP ACTIV PTR IMPORT
- proteine nucleare - cu afinitate pt nucleu
- enzime necesare pentru replicare ADN
- complexe ribonucleoproteice
- complexe ligand-receptor-hormon
- factori ptr transcriptie
#TRANSP ACTIV PTR EXPORT ARNt, ARNm, ribozomi
Proteinele trebuie sa aiba in structura lor secvente semnal de adresare nucleara (+ lizina si arginina).
Proteinele putand fi libere la suprafata sau mascate; secventa semnal recunoscuta in citoplasma de receptori
care se ataseaza la proteina formand un complex din fibrele citoplasmatice => POR
Complexul se va desface si receptorul se recicleaza.
Ptr export procesele sunt similar: ARNt-ARNm-ribozomi.

88. Nucleolul: rol, compozitie biochimica, evidentiere MO, ultrastructura


Definitie: formatiune corpusculara intranucleara, nedelimitata de membrana, prezenta numai in
interfaza, a carei functie principala este biogeneza ribozomilor (cu exceptia ribozomilor mitocondriali).
Nucleolul este un component al nucleului care NU este delimitat si NU contine citomembrane.
Importanta: Nucleolul are importanta vitala ptr celula => mutantii anucleolari nu sunt viabili
In absenta nucleolului nu se formeaza ribozomi, prin urmare ARNm si ARNt nu trec din nucleu in
citoplasma si este blocata sinteza proteica. Prezent doar in interfaza, dispar in mitoza.
Compozitie chimica
Principalele componente chimice ale nucleolului sunt AND,ARN si proteine,care se gasesc, in functie
de tipul cellular si de momentul functional in proportie aproximativa de 3%, 7% si 90% din greutatea
uscata. In mici cantitati pot fi si Zn, Mg, Ca.
Microscopie optica (structura)
Coloratie uzuala hemalaun-eozina: evidentiaza nucleolul ca un corpuscul bazofil mai ales in nuclei
eucromatici (tipic celulei nervoase)
Coloratia Fulgen: care pune in evident in mod selectiv ADN-ul colorand cromatina in rosu-violaceu,
permite individualizarea unui corpuscul cromatinian atasat nucleolului asa numita cromatina asociata
nucleolului.
Impregnarile argentice: au scos in evident doua componente in structura nucleolului: nucleolema (la
periferie), formatiune filamentoasa rasucita ca un ghem, si pars amorfa (corp nucleolar), fondul
omogen (astructurat la microscopul optic) in care este dispusa nucleolema.
Microscopie electronica-ULTRASTRUCTURA
ME: zon electronodens, neregulat, cu structur fibrilogranular
Ultrastructural in alc nucleolului intra 4 componente:
a. pars fibrosa (componenta fibrilara) - formata din filamente de 50A, grupate in pachete si
organizate in retea.
b. pars granulosa (componenta granulara) - alc din granule de 150A diametru, similar dar nu identice
cu ribozomii din citoplasma. Este componenta nucleara dominanta.
c. pars cromosoma (componenta cromozomala) - alc din fibre comatiniene, este repartizata la
periferia nucleolului (cromatina perinucleara) dar patrunde si in interior sub forma de benzi (cromatina
intranucleara).
d. pars amorfa (componenta astructurata) - omogena, de densitate medie la fluxul de electroni. Se
discuta daca reprezinta in mod real o component a nucleolului sau este cariolimfa care umple spatiul
dintre celelalte componente nucleolare.
Toate cele 4 componente nucleolare pot fi distinse in acelasi nucleol clar numai in CAZURI
RARE. Raporturile cantitative si topografice dintre aceste componente variaza in raport cu tipul celular
si in mod special cu momentul functional.
89. Matricea nucleara: ultrastructura, roluri
Matricea nucleara reprezinta o structura proteica formata din retea de fibrile foarte stranse si
fine, care umplu complet spatiile dintre blocurile mai mare sau mai mici de cromatina.
Studiile privind organizarea interna a nucleului au condus la identificarea unei retele de natura

proteica numita MATRICE NUCLEARA alc din proteine nehistonice numite proteine SCAFFOLD.
Filamentele matricei nucleare sunt dispuse intr-o retea 3D ce formeaza in int celulei o structura
cu rol analog citoscheletului.
Matricea nucelara reprezinta sediul unor procese imp cum ar fi replicarea ADN si procesare a
ARN heterogen nuclear (hnARN) precursorul ARN-ului mesager.
Macromolecula de AND se fixeaza pe proteinele Scaffod prin intrermediul unor secvente
polinucleotidice denumite regiuni de atasare la scaffold (SAR-scaffod associated regions) sau MAR
(matrix-attachment regions). Desi rolul secventelor SAR nu este foarte bine precizat, se considerea
ca participa la organizarea crz si reglarea transcrierii si replicarii ADN.
Ultrastructura evidentiata la microscopul electronic arata matricea nucleara cu 2 componente:
structur fibrilogranular
un mediu vscos (sol)
Fibrile proteice de 20-30A ce alcatuiesc matricea sunt denumite matrixina. Fibrele proteice se
asociaza cu fibre mai groase de 100-300A. Peste tot matrixina se leaga de fibrile de cromatina, ea
avand rol principal in organizarea acestor fibre in cromomerele cromozomilor.
90. Cromatina: definitie, clasificare
Definitie: cromatina reprezinta forma interfazica a materialului genetic nuclear. Este alcatuita din
ADN, ARN, proteine histone si nonhistone.
La MO in urma coloratiilor uzuale (HE) in interiorul nucleului apare o substanta cu mare afinitate
ptr colorantii bazici care a fost denumita CROMATINA.
Cromatina si cromozomii reprezinta 2 forme de organizare a aceluiasi material genetic (ADN).
- cromatina = forma de existenta a complexului ADN-histone in interfaza
- cromozomul = cromatina condensata, reprezinta forma inalta de organizare a complexului ADNhistone in timpul diviziunii celulare.
Clasificare 2 tipuri de cromatina:
eucromatina palid colorat (MO), electronoclar (ME), funcional activ
heterocromatina intens colorat (MO), electronodens (ME), inactiv funcional
constitutiv nu este niciodat transcris, se gaseste la nivelul telemerelor si centromerelor
facultativ este transcris numai ntr-o anumit perioad de dezvoltare a organismului
(ex. Corpuscul Barr)

91. Fibra de cromatina. Histone si proteine nehistonice, caractere generale, roluri


Indiferent daca este eucromatina sau heterocromatina, constitutiva sau facultativa, din punct de
vedere ultrastructural cromatina apare alcatuita sub forma de fibre de cromatina cu diametrul de
100A .
Fibra de cromatina la randul ei este alcatuita din nucleozomi.
Structura fibrei de cromatina are la baza o unitate repetitiva numita nucleozom, care este alc din 8
molecule de histone. AND-ul face cate 2 ture de superhelix in jurul fiecarui nucleozom.
Nucleozomul este compus dintr-un miez care contine cate 2 molecule de histone H3 si H4, invelisul
acestui miez fiind alcatuit din alte histone H2A si H2B. Legatura dintre nucleozomi este realizata
prin linkeri formati din AND care trece de la un nucelozom la altul si histona H1.
Proteinele histonice sunt bazice numai la ek. Sintetizate in citoplasma, ajung in nucleu prin
transport activ (prin pori). Sunt 5 tipuri in functie de continutul in arginina si lizina: H1, H2A, H2B,
H3 si H4. Fiind incarcate pozitiv se leaga de gruparile de fosfat ale ADN-ului incarcate negativ.
Histona H1 are specificitate de specie si au rol cheie in organizarea si functionarea cromatinei:
mentine structura comatinei, impiedica transcrierea genelor si spiralizarea crz.
H2A, H2B, H3 si H4 nu au specificitate de specie si au rol structural - formeaza nucleozomii.
Rol: - asigura stabilitatea moleculelor de ADN
- represori ai genelor
Proteinele nehistonice sunt sintetizate in citoplasma, sunt acide si se gasesc in nucleoplasma,
nucleol si cromatina.

Rol:

- mediaza cuplarea ADN-ului cu histonele


- reprezentati de factori de transcriptie si enzime
- intervin in compactarea ADN-ului

Roluri comune:

- reglare activitate si diferentiere gene


- reparare ADN
- condensarea cromatinei

92. Eucromatina
Eucromatina reprezint materialul normal, deintorul informaiei genetice, forma activa a
cromatinei, cu comportament tipic n cazul diviziunii celulare (se spiralizeaz, se condenseaz, se
decondenseaz i se coloreaz). Este palid colorat (MO) si electronoclar (ME).
Eucromatina este de dou tipuri: eucromatina activ i eucromatina permisiv.
Eucromatina activ conine genele ce vor fi transcrise n ARNm.
Eucromatina permisiv este reprezentat de acea poriune din eucromatin care devine
activ doar dup ce accept (permite) semnale declanatoare (din categoria hormonilor, enzimelor
etc.).
Procesul autoreplicrii semiconservative a ADN-ului, n faza S din ciclul diviziunii celulare,
ncepe la nivelul eucromatinei. n consecin, replicarea eucromatinei este mult mai timpurie, n
comparaie cu cea a heterocromatinei.

93. Heterocromatina constitutiva. Heterocromatina gonozomala si autozomala


Heterocromatina reprezint forma inactiva a cromatinei. Este intens colorata, relativ
condensata, compacta. Poate prezenta putine gene active si se replica tardiv.
Este intens colorat (MO) si electronodens (ME).
Heterocromatina este de 2 feluri:
-constitutiva
-facultativa -autozomala
-gonozomala
H Constitutiva: este cromatina constant condensata in interfaza, care se coloreaza foarte intens cu
coloranti bazici. Este genetic inactiva, nu contine gene structurale si pe ea nu se face niciodata
transcriptie. Acest tip de cromatina contine dpdv chimic acel tip de ADN-repetitiv care nu are
semnificatia de molecula functionala. Se gaseste la nivelul centromerelor si telemerelor.
H Facultativa: este o cromatina care nu este obligatoriu condensata in interfaza; contine gene
structurale, care insa sunt inactive, adica nu se mai face transcriptie, desi fie s-a facut transcriptie
intr-o perioada anterioara, fie se va putea face transcriptie daca se transforma temporar in
eucromatina.
Cel mai tipic ex de heterocromatina facultativa este cromatina de sex sau corpusculul Barr.
Heterocromatina facultativ este considerat cea din unul dintre cei doi cromosomi X, de la
femelele de mamifere de pild, care devine genetic inactiv i se evideniaz n nucleul interfazic
sub forma unui corpuscul intens colorat, cunoscut sub numele de cromatin sexual sau corpuscul
Barr, bastonaul de tob (drum-stick) etc. n acest context, unul dintre cromosomii X devine
nefuncional, asigurndu-se astfel egalitatea ntre cele dou sexe. Fenomenul este cunoscut sub

numele de compensaie de doz.


Important este faptul c heterocromatina facultativ are capaciti reversibile, astfel nct, n
momentul n care cromosomul X inactivat de la femel ajunge s fie unicul cromosom X de la
mascul, el devine funcional. Dar el devine activ i n ovulul n care, din ntmplare, nimerete.
Apoi, dac prin fecundarea respectivului ovul se ajunge din nou la un zigot femel, iniial, acesta va
avea ambii cromosomi X funcionali, iar n stadiul de blastocist, unul dintre ei devine nefuncional
si capt statutul de cromatin sexual pentru ntreg ciclul ontogenetic.
Heterocromatina facultativa in functie de crz care apartine se imparte in:
- Hf autozomala corespunde celor 22 autozomi
- Hf gonozomala cromatina sexuala - corpuscul Barr la femeie si corpuscul F la barbat.

Zvonuri Biocel
Hinescu intreaba despre:
- ultima carte citita: Infernul Dante Alighieri
A song of Ice and Fire George RR Martin: fantezie epic
- ultima piesa de teatru vazuta: O scrisoare pierduta de IL Caragiale, Teatrul de comedie Bucuresti
- ce parere am despre cultura pe care ar trebui sa o aiba un medic
Madagascar - Antananarivo
Burkina Faso (tara Africa de Vest) - capitala Ouagadougou
Leabu intreaba despre:
- marin preda n. 5 august 1922, Silitea-Gumeti, judeul Teleorman, d. 16 mai 1980, Mogooaia
- cand s-a luat ultima data premiul Nobel: 2014 ptr Medicina si Fiziologie Edvard Moser, MayBritt Moser, John O'Keefe, ptr identificarea celulelor ce ajuta la facerea hartii referitoare la pozitionarea in
spatiu, localizate in creier la nivelul hipocampului.
- cati aa au Aquaporinele
- numele calului lui don Quijote = Rocinanta. Iubirea sa = Dulcineea. Scriitorul este Servantes.
- muncile lui Hercule:
1. uciderea leului din Nemeea
2. uciderea hidrei din Lerna
3. prinderea mistreului de pe muntele Erymanthus
4. prinderea unui cprior cu coarne de aur, care aparinea zeiei Artemis
5. curarea grajdurilor lui Augias
6. distrugerea psrilor stimfalide (pasari de prada ce distrugeau tinutul)
7. prinderea taurului din Creta
8. mblnzirea iepelor lui Diomede
9. dobndirea cingtorii purtate de Hippolyte, regina amazoanelor
10. aducerea boilor lui Geryon, tot la porunca lui Eurystheus
11. culegerea merelor din Grdina Hesperidelor
12. aducerea lui Cerberus din mpria umbrelor subpmntene
- de ex am avut matricea mitocondriala. Leabu ma intreaba ce se sintetizeza la niv matricei si e
folosit la niv mb interne. Ii zic NADH si FADH2. Atat a vrut.
- partea externa a foitei interne mitocondriale/ partea interna a foitei externe!
Subiectele sunt initial in 3 plicuri, membrana cu transport, organite si nucleu cu mitocondrie; dar cand am
ajuns eu am avut jonctiuni, dinamica microfilam de actina si nucleul, deci nu se respecta cele 3 plicuri iar
subiectele sunt cu fata in jos, nu se vad decat daca dai cu hinescu :)))
Eugen Radu a tinut cursul de mitocondrie; mitocondria deriva de la mama si se aseamana cu un carnacior

de bere
Codonul este o secventa de 3 nucleotide mRNA, care codifica un aminoacid specific. Dintre cei 64 de
codoni, 3 stop si 1 start.