UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE
ECONOMICE
SPECIALIZAREA FINANTE BĂNCI –ASIGURĂRI
MASTERAT

CONTABILITATEA IN TARILE ISLAMICE

Coordonator:
Conf. Univ. Dr. BOGDAN VICTORIA

Masterand:
DERECICHEI TEODORA CAROLINA
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

CUPRINS

Capitolul 1. Sistemul contabil islamic

......................................................................................................................
3

Capitolul 2. Natura contabilitatii in tarile islamice

......................................................................................................................
7

Capitolul 3.Continutul contabiliatii in tarile Islam-ului

......................................................................................................................
10

Capitolul 4.Contabilitatea zakat-ului

......................................................................................................................
12

Capitolul 5.Bancile Islamice

......................................................................................................................
18

Bibliografie
......................................................................................................................
25

2
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

1.SISTEMUL CONTABIL ISLAMIC

Cu toate tendinţele de uniformizare a practicilor contabile la nivel

mondial (mai corect, de armonizare a sistemelor contabile), rămâne
valabilă teza susţinută de J.-C. Schneid (1995) după care contabilitatea
este un ”instrument foarte particular al unei culturi naţionale”, deoarece
contabilitatea este influenţată de evoluţiile de ordin economic, social,
juridic şi chiar politic şi religios din fiecare ţară.

În ţările care au cunoscut regimuri politice totalitare conumiste,

contabilitatea a fost ideologizată politic, afirmându-se că trebuie
transformată ”din instrument al capitalismului în instrument al
socialismului”. Această ideologizare politică a influenţat evoluţiile
contabilităţii teoretice şi practice din ţările Blocului Comunist.

Însă contabilitatea nu este influenţată doar de ideologia politică, ci

şi de religie, privită ca o componentă culturală. Un caz evident este
islamul, care influenţează etica oamenilor de afaceri mahomedani şi
totodată reprezintă un element cultural de luat în consideraţie în procesul
de globalizare a afacerilor şi armonizare a practicilor contabile şi de
raportare financiară la nivel mondial.

Din punctul de vedere al influenţei religiei asupra practicilor

contabile şi financiare contemporane, putem vorbi de două tipuri de
societăţi:

3
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

- lumea occidentală, bazată pe tradiţia iudeo-creştină, o lume

secularizată, unde religia nu are astăzi o influenţă directă în
viaţa afacerilor, şi

- lumea islamică, unde derularea afacerilor trebuie să fie

conformă cu anumite precepte religioase.

Desigur, nu există o demarcaţie netă între aceste două lumi. În

ţările unde tradiţia iudeo-creştină a fost străină, dar comunitatea
comercială a fost anglicizată (de exemplu, în Singapore sau India) sau
americanizată (ca în Japonia sau Filipine), a fost previzibilă o injecţie de
concepte şi practice contabile anglo-americane. Însă este surprinzător că,
în ciuda unor influenţe britanice în unele ţări africane şi în subcontinentul
Indian, tradiţiile islamice prelevează asupra tradiţiilor coloniale în
influenţarea practicilor comerciale şi financiare (Hamid et al., 1993).

În ţările islamice, comerţul şi oamenii de afaceri au o preţuire

socială importantă, însă se cere ca activităţile comerciale să fie în acord
cu principiile islamului (Sharia). În acest caz avem de-a face cu o
intruziune culturală – religia islamică (mahomedană) – în viaţa afacerilor
şi a practicilor contabile şi financiare. Dacă în ţările occidentale etica este
impusă prin codurile asociaţiilor profesionale, etica oamenilor de afaceri
musulmani este prescrisă de tradiţia islamică, în care judecăţile de valoare
individuale trebuie să fie subordonate cerinţelor învăţăturii islamice
(Sharia), care prescrie ce este permis şi ce este interzis în materie de
afaceri. De aceea, practica de afaceri pe baza tradiţiei islamice nu se
acomodează automat cu practicile contabile şi financiare din ţările
occidentale, fiind un element care condiţionează armonizarea
(uniformizarea) contabilă internaţională.

4
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

Diferenţierea obiectivelor, principiilor şi criteriilor producerii şi comunicării

informaţiei contabile de către firmele din ţările cu tradiţie iudeo-creştină (occidentale)
şi ţările islamice este sintetizată în tabelul următor:

Caracteristici Sistemul contabil occidental Sistemul Islamic de raportare

financiară

Concepţie Raţionalism economic Supremaţia lui Dumnezeu

filozofică

Pricipii Secularizare Religiozitate

Individualism Spirit comunitar

Maximizarea profitului Profit rezonabil

Succesul celui mai performant Echitate

(supravieţuirea celui mai adaptat)

Concentrare pe finalitatea procesului

Armonia cu mediul natural
de producţie, în detrimental mediului
natural

Criterii Bazate pe reguli comerciale moderne Bazate pe reguli etice izvorâte din
– mai mult permisive decât etice: învăţătura islamică:

-comunicare limitată (restricţionarea -comunicare completă (pentru a

comunicării informaţiilor către alţi satisface orice cerere rezonabilă de
indivizi) informare, în acord cu tradiţia
islamică)

-contabilitate pentru interesul public

-contabilitate personalizată (focalizată
(focalizată pe nevoile comunităţii
pe nevoile indivizilor care controlează
care participă la exploatarea
resursele)
resurselor)

Sursa: Nabil Baydoun şi Roger Willett, Islamic corporate reports, ”Abacus”, nr.1/2000, p.82

Islamul încurajează proprietatea privată şi permite ca folosirea ei să

aducă proprietarilor o recompensă justă. Însă, conform tradiţiei islamice,
5
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

proprietarul averii are datorii faţă de Dumnezeu. Musulmanii consideră că

ei înşişi sunt numai administratorii proprietăţii private, şi de aceea banii şi
proprietatea trebuie utilizate pentru o cauză bună, în acord cu perceptele
religioase.

În tradiţia islamică, banii nu au o valoare în sine, fiind interzis

împrumutul cu dobândă, fiindcă ”Dumnezeu a încuviinţat negustoria şi a
oprit cămătăria” (Coranul, II, 276). Preceptul ”pecunia non paret
pecuniam”, adică ”banii nu produc bani”, prin care nu se recunoaşte
valoarea în timp a banilor (the time value of money concept), este întâlnit
şi la vechii creştini.

În Islam, rolul banilor este acela de a servi ca mijloc de schimb

pentru dezvoltarea producţiei reale, dobânda fiind considerată un câştig
ilicit. În principiu, se consideră că orice creştere peste suma capitalului
împrumutat este dobândă. Interzicerea dobânzii este justificată prin faptul
că potenţialul împrumutător de bani va câştiga un profit din această
investiţie prin introducerea unui element speculativ, inacceptabil în
afaceri (timpul). Se presupune că injustiţia vine din faptul că, într-un
contract de împrumut cu dobândă, o parte (creditorul) are un câştig fix şi
garantat, iar cealaltă parte (debitorul), un câştig incert şi variabil.

Drept urmare, şi orice venit fix din valori mobiliare, cum ar fi

acţiunile preferenţiale, care dau dreptul la un dividend fix, este în afara
legii islamice (Hamid et al., 1993).

2.Natura contabilităţii în ţările Islam-ului

6
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

Ceea ce diferenţiază baza economiei islamice de alte economii este

interzicerea riba sau ratei dobânzii fixe de determinat. Acest precept
cheie, pune problema compatibilităţii între normele relevante ale
sistemului economic islamic şi cele care prevalează în sisteme
convenţionale cunoscute. Ambiguitatea sistemului economic islamic este
datorată dualităţii fundamentelor sale. Nu există, de fapt, un sistem global
bazat în intregime pe precepte tradiţionale. Structurile sociale şi
economice bazându-se pe sharia coexistă cu formele şi metodele
economice din occident.

Sharia poate fi considerat codul islamic ce determină preceptele

juridice şi economice ca şi regulile de etică şi comportament. Izvoarele
shariei sunt mai ales Coran-ul, Sunnah (tradiţia), şi interpretările
Doctorilor în Islam. Problema este aceea că există, mai ales în ceea ce
priveşte operaţiile economice, diverse şcoli juridice şi diverse interpretări.
Complexitate preceptelor economice nu face altceva decât să accentueze
diferitele puncte de vedere, ba chiar să dea naştere la controverse în
diferite cazuri.

Originea duală a sistemului economic se regaseşte in contabilitate.

T. E. Gambling şi R. A. A. Karim prezintă contabilitatea islamică ca o
contabilitate societară, descriind 3 modele:

 Modelul personal – Dumnezeu vorbeşte oamenilor prin Coran şi

Sunnah şi societăţii prin ei. Teoria contabilă care ţine evidenţa
tranzacţiilor dintre ei trebuie să se inspire din sharia.

 Modelul colonial – Dacă guvernul sau prinţul sunt musulmani, ei

pot să declare că statul va fi musulman. În măsura în care
7
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

majoritatea oamenilor sau o mare minoritate nu sunt musulmani,

rezultatul va fi că societatea oficială va fi islamică, şi plecând de la
aceasta, la fel şi teoria contabilă va fi oficială. În acelaşi timp
autorii sugerează că în contra-partidă dezvoltarea unei societăţi
non-oficiale sau tribale va avea propria sa teorie contabilă.

 Modelul ortodox – Se referă la creştinii ortodoxi şi la evrei.

Conform autorilor s-ar putea spune: dacă esti un rus autentic sau un
evreu autentic, crezi aceasta şi numai aceasta. În termeni islamici
se poate spune astfel: prin intermediul Coranu-ului şi Sunnah-ului,
Dumnezeu vorbeşte naţiunii şi nu indivizilor care o compun.
Atunci jurisconsulţii (Fakih) vor defini o cultură naţională, la care
indivizii se vor alinia. Atunci se poate spune că indivizii se referă
la sharia şi nu la un sistem contabil.

Dualitatea sistemului contabil în ţările Islam-ului se regăseşte în

aceste două ultime modele, cu câteva diferenţe apropiate. În anumite ţări,
majoritatea ţări musulmane, membre sau nu a Organizaţiei Conferinţei
Islamice, există sisteme contabile care pot fi considerate ca deconectate
de practici individuale ale societăţii tradiţionale, mai ales de practici
religioase. Adesea, în aceste ţări, nu statul prelevă Zakat-ul, ci
comunităţile religioase şi asociaţiile. Este vorba de modelul ortodox.

Există o teorie contabilă în concordanţă cu sistemele exterioare;

este cazul ţărilor din Maghreb (regiune din Nordul Africii). În acelaşi
timp, jurisconsulţii musulmani au un rol mai important decât acela al
preoţilor din societăţile creştine moderne. Ei pot să-şi exprime opiniile
dacă nu chiar să judece asupra aspectelor economice şi sociale legale ale
vieţii, la fel de bine ca şi asupra materiilor (produselor) spirituale. Sharia

8
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

acoperă diferitele dimensiuni ale vieţii, dar în contabilitate există o

dihotomie între lumea afacerilor şi cea spirituală.

În anumite ţări, republici sau regate islamice, există două sisteme.

Acestea sunt în general ţările în care băncile islamice au fost create
datorită existenţei unor importante rezerve financiare, apărute ca urmare a
primului şoc petrolier din 1973. Ne găsim în prezenţa unui model de tip
colonial, în care contabilitatea oficială este de tip occidental, teoria tribală
fiind rezervată operaţiunilor cu specific islamic.

Locul contabilităţii islamice este atunci mai mult sau mai puţin
important, după gradul de islamizare economică şi politică a ţării
considerate. Pentru moment, nu este la drept vorbind o economie islamică
în ţările în care Islam-ul figurează în titlul constituţiei lor, dar în interiorul
fiecărei din aceste ţări există o islamizare parţială a anumitor sectoare ale
activităţii economice, astfel încât altele scapă în intregime de acest lucru.

Punctul de vedere al lui Samir Amin este însă şi mai tranşant: Se

poate vorbi despre o economie politică a Islam-ului? Cu siguranţă nu, nici
pentru prezent, nici pentru viitor. Există o organizare a lumii noastre (cea
a capitalismului mondializat) la care ţările musulmane s-au integrat nu de
mult timp.

În consecinţă, în loc de ”Sistem Contabil Islamic” este mai corectă

sintagma ”Contabilitatea în ţările Islam-ului”.

3.Conţinutul contabilităţii în ţările Islam-ului

9
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

Islamul priveşte viaţa ca un întreg compact şi nu o dirijează în

multe părţi separate şi opuse. Una din cele mai importante părţi ale vieţii
noastre este aspectul economic. Sistemul islamic este echilibrat şi
plasează totul în locul cuvenit. Islamul avea regulamente detaliate pentru
mersul vieţii economice, referitoare la câştigarea şi folosirea averii. Totul
în Islam este pentru beneficii şi bunăstarea omenirii, principiile
economice ale Islam-ului ţintesc la construirea unei societăţi juste în care
lumea se comportă responsabil şi onest, cu încredere, decenţă şi
responsabilitate.

Musulmanilor nu le este permis să câştige şi să cheltuie oricum le

place, ei urmând regulile Coranului şi ale Sunnah-ului. Astfel, orice
câştig obţinut prin producerea, vânzarea şi distribuirea băuturilor
alcoolice este nelegal ca şi drepturile în urma jocurilor de noroc, loterii
sau tranzacţii cu dobândă (riba); câştiguri prin fals, înşelăciune, fraudă,
hoţie, jaf şi cerşetorie sunt nelegale. Deposedarea prin înşelătorie a unui
orfan de proprietatea sa este în special condamnabilă. Stocarea de
alimente şi lucruri necesare de bază, exportul prin contrabandă şi crearea
artificială de crize sunt ilegale. Câştigurile din bordeluri şi din alte
asemenea practici care sunt dăunătoare societăţii sunt şi ele ilegale.

Se poate vorbi, deci, de particularităţi contabile islamice care au

tendinţa să se dezvolte. Fără îndoială, crearea băncilor islamice, necesare
funcţionării economiei, precum şi conştientizarea islamizării ca factor de
dezvoltare economico-socială, care fac să se propage şi să se manifeste
conceptele şi metodele economice, financiare şi contabile proprii
anumitor organizaţii sau operaţii.

Există Comitetul de Norme Contabile al Băncilor Islamice

(Financial Accounting Standard Board), cu sediul la Bahrein. El este
10
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

oficial începând cu a XII-a Reuniune anuală a Băncii Islamice de

Dezvoltare care s-a ţinut la Cairo la 27 mai 1991. El cuprinde 21 de
membrii: 6 experţi-contabili, 6 bancheri, 3 profesori de sharia, 2
utilizatori de situatii financiare, în calitate de depunători şi investitori într-
o bancă islamică, 2 profesori de contabilitate şi finanţe, 2 membri
aparţinând unor organisme cu rol de reglementare.

Particularităţile contabilităţii islamice au la bază 5 precepte

fundamentale ale Islam-ului (Arkan ul Islam), aceste precepte fiind
menţionate în versetul din Hadith-ul Profetului:

1) Să mărturiseşti legea de musulman (Shahadah);

2) Să te rogi de cinci ori pe zi (Salah);

3) Contribuţie la bunăstarea celorlalti (Zakat);

4) Să posteşti în timpul perioadei Ramadan-ului (Sawm);

5) Să faci un pelerinaj la Mecca, dacă ai posibilitatea (Hajj).

Dintre cele cinci, cel mai important este preceptul 3 (Zakat) cu

implicaţii contabile la nivelul colectării şi repartizării resurselor. Ele sunt
cunoscute ca fiind cei cinci stâlpi de bază ai credinţei islamice.

4.Contabilitatea Zakat-ului

Zakat (contribuţie a prosperităţii) este al treilea pilon al Islam-ului.

Cuvântul Zakat înseamnă a purifica sau a curăţa; Zakat-ul se cere plătit o
11
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

dată pe an, în economii la rata de 2,5%. Această rată se aplică în bani

gheaţă, economii bancare, bijuterii din aur şi argint. Rata pentru vite şi
produse agricole este diferită. Plătirea Zakat-ului este un mod de a păstra
averea, curăţită de lăcomie şi avariţie. El încurajează în a fi oneşti, în
câştigurile şi expedientele realizate. Zakat este o plată obligatorie, nu e
nici caritate, nici taxă. Caritatea este opţională, iar taxele pot fi folosite de
stat pentru orice scop, dar Zakat-ul trebuie cheltuit în limitele unor
percepţii fixe pentru ajutarea săracilor, nevoiaşilor, plata salariilor
colectorilor acestuia, eliberarea sclavilor, datornicilor, călătorilor
nevoiaşi, pentru a câştiga inimi şi pentru cauza lui Allah.

Zakat este un act al `Ibadah-ului. `Ibadah este un termen care

înseamnă închinare şi supunere. El include toate activităţile vieţii, dacă le
facem pentru a-l mulţumi pe Allah. Plătim Zakat pentru a câştiga
favoarea lui Allah. Zakat ne dăruieşte şansa de a împărţi averea de prisos
cu cei mai puţin fericiţi decât noi. De fapt, noi şi averea noastră aparţinem
lui Allah. El este adevăratul deţinător şi noi suntem doar tutorii averii lui.
Ne facem datoria ca tutori dacă Zakat este o parte obligatorie a `Ibadah.

Zakat este unul dintre principiile de bază ale economiei islamice,

bazată pe bunăstarea socială şi distribuire corectă a averii. Prin plata
Zakat-ului bogaţii îşi împart averea cu săracii şi astfel procesul
concentrării averii este controlat iar distribuirea corectă asigurată. Fiecare
musulman care deţine o avere mai mare decât necesităţile sale trebuie să
plătească rată fixă a Zakat către statul islamic. Zakat este un mod de a
îngusta decalajul dintre bogaţi şi săraci. El ajută la distribuirea onestă a
averii. El este o formă de securitate socială.

Aceasta nu este o taxă sau o pomană obişnuită, ea este foarte strâns

legată de alte precepte. Dacă obligativitatea rugăciunii (Salath) se referă
12
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

la persoana musulmanului, Zakat-ul priveşte bunurile sale; Salath şi Zakat

sunt inseparabile ca proces de purificare a individului şi a bogăţiilor sale,
plata Zakat-ului având o conotaţie spirituală.

În principiu, colectarea Zakat-ului este un atribut al statului în

Islam. Statele care nu sunt islamizate nu au nici o autoritate pentru a
colecta Zakat-ul. Locul unde musulmanii trebuie să plătească nu este
stabilit cu claritate. Dacă nu este statul cel care prelevă, atunci poate să
fie o bancă islamică, care are obligaţia de a colecta şi a administra Zakat-
ul după regulile Sharia.

Calculul zakat-ului

Baza de calcul a Zakat-ului este capitalul deţinut, investiţiile,

animalele pe care le posedă, veniturile din agricultură, comerţ şi afaceri.
În ceea ce priveşte indivizii, există o bază minimală: nissab
(corespunzând la o valoare de piaţă de 83 grame aur). Procentul este
definit de Sharia şi este diferit în funcţie de tipul de activitate economică.
Astfel, sunt sugerate urmatoarele procente:

• Asupra capitalului deţinut – aur, argint, monedă de hârtie: 2,5%

• Pentru ţărani, asupra produselor de pe terenurile neirigate: 10%

• De pe veniturile de pe terenurile irigate: 5%

• Pentru industriaşi sau oameni de afaceri: 2,5% din activele

totale anuale

• Din bogăţiile miniere: 20%

• Pentru crescătorii de animale procentajul creşte cu numărul de

capete deţinut în fiecare an.

13
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

Evaluarea activelor şi veniturilor e supus anumitor reguli care au

făcut să se nască conceptul de zakabilitate. Aceste standarde servesc ca
referinţă băncilor islamice o dată cu calculul Zakat-ului datorat de clienţii
lor.

Gestionarea şi repartizarea fondurilor Zakat-ului

Fiecare bancă islamică trebuie să aibă un cont al Zakat-ului

autonom şi special, numit de bancă sub numele de Cont Al-Zakat şi al
serviciului social, chiar dacă sistemul de prelevare nu este oficializat în
ţară, adică e lăsat la iniţiativa fiecăruia. Banca girează acest cont în mod
independent de alte depozite. În fiecare bancă există un consiliu special:
Consiliul religios al supravegherii, însărcinat mai ales de supervizarea
gestionării acestui fond. Rolul acestui consiliu nu se limitează la
gestionarea Zakat-ului. Resursele Zakat-ului trebuie să fie cheltuite
conform prescripţiilor Coran-ului. Beneficiarii sunt săracii, nevoiaşii, cei
care sunt însărcinaţi cu administrarea Zakat-ului, cei care vor să se
reconcilieze cu Islam-ul, prizonierii şi sclavii, cei care sunt foarte
îndatoraţi, cei care sunt pe cărarea Domnului, călătorii.

Funcţiunea Zakat-ului este economică şi socială. Ofranda prescrisă

nu este concepută ca un mijloc de a uşura foamea săracului sau de a-i da
câţiva gologani. Funcţia sa adevărată este de a-i permite săracului să se
îmbogăţească prin mijloacele sale proprii care să-i permită să evite
ajutorul altuia, chiar al statului.

Aceluia care exercită o meserie sau comerţul, casa de ajutor,

asheria prescrisă acordă ceea ce are nevoie pentru a exercita meseria sau
comerţul astfel ca el să obţină un venit suficient pentru familia sa. Suma
acordată va putea să fie diferită conform activităţii exercitate şi funcţie de

14
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

ţară. În ceea ce priveşte contribuţia acordată celor ce sunt greu îndatoraţi

problema este nu a sti de ce ei sunt îndatoraţi ci dacă pot să-si achite sau
nu datoriile.

Când fondurile provenind din Zakat sunt considerabile, legile

islamice autorizează utilizarea lor pentru proiecte de dezvoltare
economică şi socială: bonificarea de terenuri, crearea de uzine,
construcţia de imobile, finanţarea proiectelor micilor meşteşugari şi
antreprenori care au obţinut din aceste împrumuturi gratuite un avantaj
comparativ important faţă de sistemul bancar clasic.

Natura Zakat-ului

Se pun diferite întrebări cu privire la natura Zakat-ului. Mai întâi

pentru intreprindere, ea reprezintă o cheltuială sau o repartizare de
beneficiu. Apoi, la nivelul statului, Zakat-ul este un impozit, achitarea sa
poate să înlocuiască impozitul?

Din punctul de vedere al faptului dacă este o cheltuială sau o

repartiţie de beneficiu există două puncte de vedere divergente. După
Malik Ibnou ANAS şi însoţitorii profetului, Zakat-ul este o cheltuială.
Această opinie împărtăşită de mai mulţi jurisconsulţi este aplicată de mai
multe bănci islamice, această apropiere fiind conformă spiritului Zakat-
ului prin aceea că Zakat-ul este considerat ca un cost social.

După alţii, Zakat-ul este o parte din profitul intreprinderii, el

trebuind să fie achitat în mod separat de fiecare acţionar chiar dacă este
15
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

calculat integral asupra averii (capital iniţial + rezerve + profitul

exerciţiului). Datorită acestui fapt, partea fiecărui partener la beneficiu
trebuie să fie identificată cu claritate în momentul calculării lui.

Această a doua opinie este mai des împartăşită în practică. Ea are

avantajul de a fi legată de proprietatea averii şi nu în mod direct de
activitatea intreprinderii. Prin această optică, Zakabilitatea averii îşi
găseşte deplina justificare: proprietatea absolută a bunurilor aparţine lui
Dumnezeu dar libera ei utilizare sub forma proprietăţii de persoane fizice
şi juridice este admisă prin intermediul instituţiei Zakat-ului care apare
astfel ca o pavăză.

În ceea ce priveşte întrebarea dacă el reprezintă un impozit

răspunsul este dificil de dat, Zakat-ul poate fi prelevat şi cheltuit pe căi
legale, ca un impozit. Din contră, este o obligaţie impusă de Dumnezeu şi
nu rezultatul unei decizii a statului.

În principiu, natura lui este diferită, neputând fi comparat cu un

sistem fiscal convenţional, dar căruia îi ţine locul în ţările în care această
practică a fost oficializată. Achitarea Zakat-ului poate deci în consecinţă
să înlocuiască impozitul ? Răspunsul la această întrebare este dat de un
judecător celebru, Ezzedine Ibn Al SALAM, regelui QOTOUZ care îşi
dorea să impună noi taxe: În lupta dumneavoastră aveţi dreptul să
impuneţi taxe noi, cu condiţia ca trezoreria (Beit El Mal) să fie goală, să
fi vândut tot aurul şi fiecare soldat să nu aibă decât un cal şi arme.
Profetul spune: Nu ai dreptul la bani decât din Zakat.

Funcţie de diferite ţări ale Islam-ului se constată fie existenţa unui

singur sistem fiscal bazat pe Zakat (este cazul Pakistanului), fie un sistem
fiscal conţinând diferite impozite printre care Zakat-ul (Arabia Saudită şi

16
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

Sudan). În Egipt, sistemul fiscal nu cuprinde Zakat-ul a cărui achitare este

în consecinţă lăsată la iniţiativa indivizilor.

Posibilitatea pentru statele islamice de a interveni pe planul

prelevării şi a redistribuirii economice şi sociale a resurselor conferă
sistemului economic al acestor ţări un caracter social cu adevărat specific,
calificat, sistem economic de piaţă în regim islamic, diferit de alte sisteme
sociale cunoscute.

El este diferit de economia socială de piaţă, pentru că angajamentul

voluntar de a plăti Zakat-ul nu e comparabil cu un sistem modern de
protecţie socială.

5.BĂNCILE ISLAMICE

În continuare ne propunem să arătăm formele specifice de

manifestare a prescripţiilor învăţăturii islamice (Sharia) asupra practicilor
financiare şi contabile, precum şi implicaţiile lor în procesul de
armonizare a procedurilor contabile la nivel mondial.

În ţările musulmane, laice sau de drept coranic, funcţionează

întreprinderi bancare sau cu altă activitate financiară, organizate ca
societăţi pe acţiuni. Băncile islamice sunt organizaţii care funcţionează pe
criteriile moralei islamice în diferite zone ale lumii, în special în Orientul
Mijlociu. Ele au cunoscut o amploare semnificativă după creşterea
preţului petrolului din anii 1973-1974 şi concentrează astăzi valori

17
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

importante: în 1996, totalul activelor a 166 de instituţii financiare

islamice era de 137 de miliarde US$ (Karim, 2001).

Învăţătura islamică aprobă achiziţia de acţiuni ca instrumente

financiare, dar nu permite tranzacţiile speculative cu titluri (ca de
exemplu cumpărări şi vânzări de titluri la termen). Practic, o bancă
islamică furnizează clienţilor ei o gamă limitată de servicii, cum ar fi
emiterea de scrisori de garanţie, scrisori de credit şi operaţii în contul
curent, dar nu efectuează tranzacţii cu titluri care suportă dobânzi, cum ar
fi bonuri de trezorerie sau obligaţiuni.

Totuşi necesităţile economice determinate de modernizarea

economiilor din ţările islamice au impus apariţia unor contracte
(instrumente) financiare specifice lumii islamice şi acceptate de teologii
islamici deoarece nu încalcă preceptele islamului. Astfel, pentru
procurarea finanţării, se folosesc, de regulă, două tipuri de contracte:
”mudaraba” şi”murabaha”.

Contractul ”mudaraba”

Contractul numit ”mudaraba” reprezintă de fapt un parteneriat

pasiv, în care se combină avantajele unui împrumut cu cele ale unei
asocieri în participaţie. În acest contract, banca (sau alt investitor) pune
fondurile la dispoziţia împrumutatului (considerat ca un mandatar), acesta
din urmă având şi responsabilitatea gestiunii proiectului finanţat.
Rambursarea împrumutului se face în funcţie de beneficiile generate de
proiect, după un criteriu definit în avans între debitor şi bancă. Practic,
investitorul primeşte capitalul avansat şi o parte din profit, conform
acordului prealabil.

18
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

Acest contract este folosit în finanţarea investiţiilor pe termen lung

din sectorul productiv, iar eventualele pierderi sunt suportate exclusiv de
către bancă (investitor). Ca orice asociere, profiturile şi riscurile sunt
împărţite între ambele părţi: învestitorul riscă averea (capitalul), iar
mandatarul riscă timp şi efort.

Cea mai importantă caracteristică a unui contract ”mudaraba” este

legată de responsabilităţile părţilor contractante: nu se formează un
capital social, debitorul (mandatarul) nu este răspunzător pentru vreo
parte din pierderea capitalului investit, iar banca (sau al investitor) nu este
răspunzătoare împreună cu debitorul în tranzacţiile cu o a treia parte.

Contractul ”mudaraba” este şi instrumentul prin care băncile

mobilizează sumele disponibile şi le plasează celor care au nevoie de
finanţare. Dar cum se derulează acest tip de finanţare bancară ? băncile
islamice funcţionează ca nişte bănci universale, care furnizează servicii
de gestiune a investiţiilor şi comerţ bancar. Practic, depozitele bancare
sunt conturi de investiţii ale deponenţilor şi sunt puse la dispoziţia
managementului băncii pentru a fi investite. Conturile de investiţii ale
deponenţilor sunt fonduri mobilizate de bancă şi investite împreună cu
capitalurile acţionarilor în diverse portofolii; aceste investiţii şi rezultatele
lor sunt prezentate în bilanţul şi contul de profit şi pierdere ale băncii.

Băncile mobilizează conturile de investiţii pe baza contractului

”mudaraba”: el reglementează relaţia dintre titularii de conturi de
investiţii, ca furnizori de fonduri, şi bancă, în calitate de antreprenor
(mudarib). Contactul ”mudaraba” este un instrument financiar de
participare la profit, el nefiind însă nici o datorie financiară şi nici un
instrument de capital în sens obişnuit (Karim, 2001). Deponenţii la
19
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

băncile islamice sunt îndreptăţiţi să participe la profitul sau pierderea netă

a băncii, însă nu au drept de vot, deoarece nu deţin nici o participaţie la
capital; în consecinţă, ei nu pot influenţa politica de investiţii a băncii.

În funcţie de modul de reglementare a băncilor islamice de către

autorităţile naţionale, există diferite tratamente contabile pentru conturile
de investiţii ale deponenţilor. Astfel, Karim (2001) distinge trei tipuri de
abordări naţionale în reglementarea băncilor islamice, care induc diferite
tratamente contabile pentru conturile de investiţii, ceea ce face ca
situaţiile financiare ale băncilor islamice să nu fie comparabile:

 Prima abordare se caracterizează prin reglementarea băncilor

islamice printr-o lege specifică, situaţie întâlnită în ţări ca
Emiratele Arabe Unite, Iran, Sudan, Turcia, Yemen şi Malaiezia.
Situaţiile financiare întocmite de aceste bănci arată că ele tratează
conturile de investiţii ca elemente bilanţiere, şi anume ca datorii.

 O altă abordare se întâlneşte în ţările în care băncile islamice sunt

guvernate prin legea care reglementează toate băncile (de pildă în
Bahrain, Qatar, Arabia Saudită, Egipt şi Iordania). În practica
contabilă, unele bănci tratează conturile investite fie ca elemente
bilanţiere (înscrise la datorii sau ca o parte a capitalurilor), fie ca
elemente în afara bilanţului.

 A treia abordare este specifică ţărilor în care băncile islamice sunt

reglementate prin legea ”fiduciară”, care priveşte protecţia
investitorilor (de pildă Liban), conturile investite fiind contabilizate
ca elemente în afara bilanţului.

20
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

Băncile islamice care tratează conturile investite ca elemente ale

bilanţului înregistrează fondurile investite provenind din aceste sume ca
active, însă acestea nu satisfac definiţia cadrului contabil conceptual emis
de IASC (International Accounting Standards Committee); beneficiile
economice viitoare generate de controlul şi utilizarea activelor
reprezentate de conturile investite rezultă numai din participarea băncii
islamice ca mudarib (mandatar), care a împrumutat cu dobândă zero.
Practic, banca acţionează în numele titularului de cont şi nu poate
controla, prin decizii de gestiune, aceste sume.

Băncile care contabilizează conturile investite ca elemente în afara

bilanţului îşi argumentează opţiunea lor plecând de la prescripţiile normei
contabile IAS 30 (informaţii prezentate în situaţiile financiare ale băncilor
şi ale instituţiilor financiare similare). Conform IAS 30, dacă băncile
efectuează, pe o bază legală, operaţii de administrator sau consultant de
plasamente, care presupun deţinerea sau plasarea de active în numele
terţilor, aceste active nu sunt active ale băncii şi nu se includ în bilanţ.

Contractul ”murabaha”

Finanţarea pe termen scurt este asigurată prin contractul numit

”murabaha”, prin care banca sau o companie de investiţii financiare
cumpără stocurii de materii prime sau mărfuri pentru clientul său.
Ulterior, banca revinde stocuri, la termen, clientului său, la un preţ mai
ridicat (cost plus comision), convenit în avans. Proprietatea stocurilor
achiziţionate de bancă nu este transferată clientului decât în momentul
plăţii preţului, însă de fapt, stocurile sunt puse la dispoziţia clientului

21
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

imediat, conform termenului. Acest tip de finanţare combină

caracteristicile unei asocieri cu mecanismul operaţiunilor în comision.

Modalităţile de finanţare specifice companiilor din ţările islamice

au incidenţe asupra practicilor contabile. Mecanismul actualizărilor şi alte
calcule financiare care iau în considerare factorul timp şi incertitudinea
sunt interzise pentru evaluarea activelor. Drept urmare, nu există un cost
al capitalului împrumutat, iar evaluarea activelor este influenţată de
prohibirea dobânzii şi nerecunoaşterea conceptului valorii în timp a
banilor. Preţul de înlocuire nu poate fi acceptat ca bază de evaluare
conformă cu preceptele Islam-ului.

Plata Zakat-ului, un impozit religios datorat de musulmani, arată

modul în care evaluarea activelor este plasată într-un context religios.
Zakat-ul este perceput ca o obligaţie religioasă datorată asupra excesului
de avere înglobată în active, evaluată la valoarea curentă de piaţă (care
poate fi: valoarea de cedare a poliţelor de asigurare, valoarea prezentă a
certificatelor emise de fondurile mutuale şi preţul pieţei, pentru activele
fizice).

Modelul de evaluare a activelor financiare în condiţii de echilibru

al pieţei (Capital Asset Pricing Model - CAPM), care explică dependenţa
dobânzii de risc şi este utilizat ca suport teoretic în practicile financiare
occidentale, nu îşi găseşte locul în instrumentarul financiar şi contabil din
ţările islamice (Hamid et al, 1993).

Sub aspect contabil, este dificil să se evalueze profiturile şi

pierderile aferente finanţării proiectelor finanţate, deoarece, este necesară
urmărirea în contabilitate a fiecărei sume depuse şi a modului ei de
utilizare. Deoarece contractele de finanţare de tip islamic sunt o formă de

22
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

contracte de participaţie la beneficii, banca finanţatoare trebuie să se

asigure dacă partenerul finanţat contabilizează toate profiturile obţinute,
aspect nu tocmai uşor de realizat.

În cazul companiilor islamice, influenţa religiei se resimte şi la

nivelul comunicării financiare. Astfel, pe lângă situaţiile financiare
întâlnite şi în contabilitatea ţărilor occidentale (bilanţ contabil, cont de
profit şi pierdere, situaţia fluxurilor de trezorerie, situaţia modificării
capitalurilor proprii), companiile islamice publică şi o situaţie care
detaliază sursele şi utilizarea Zakat-ului şi a Qard-ului (Qard-ul reprezintă
un împrumut fără dobândă făcut pentru acţiuni caritabile).

Notele la conturile anuale conţin informaţii care detaliază anumite

tipuri de active financiare şi obligaţii care au o semnificaţie specială în
Islam, situaţie denumită ”detalierea schimbărilor în investiţii
restricţionate”; de asemenea, în anexe sunt prezentate informaţii detaliate
privind contractele specifice afacerilor din lumea islamică.

În plus, de multe ori, în unele ţări musulmane, auditul contabil este

dublat de un audit religios, care verifică respectarea preceptelor islamice
de către cei care derulează afaceri.

Aceste câteva aspecte privind practicile financiare şi contabile

specifice afacerilor din lumea islamică ne atrag atenţia că normele
contabile internaţionale (IAS), elaborate pentru afaceri secularizate, au o
aplicare limitată la nivelul companiilor din ţările islamice şi, în special,
pentru băncile islamice. De aceea, ne raliem la teza după care ”religia, în
general, şi Islam-ul, în particular, au potenţialul de a avea o influenţă
culturală profundă în căutarea armonizării internaţionale a contabilităţii”
(Hamid et al, 1993).

23
 CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

BIBLIOGRAFIE

1. Schacht Joseph, Introducere in legea tarilor islamice –

Oxford University Press, 1982
2. Brusanowski Paul, Religie si stat in Islam, Editura
Herald,2009
3. Barakat Halim, Lumea araba, 1993
4. Maurer B, Standardele de contabilitate islamice, 1996
5. www.islamreligion.com

24