Sunteți pe pagina 1din 132

coalaNaional de StudiiPoliticei Administrative

Facultatea de Administratie Publica


Licenta in Administratie publica

METODOLOGIA CERCETARII IN STIINTELE


ADMINISTRATIVE
Suport de curs : Asistent dr. Anca Mot
Introducere
Cursul este o initiere in aplicarea demersului cercetarii in stiintele sociale. Intrucit
exigentele fundamentale ale metodei stiintifice sint aceleasi in disciplinele sociale, acest curs
practic si sintetic va furniza un instrument si celor ce studiaza stiinta administrativa in
structurarea lucrarilor de cercetare.
Continutul cursului a fost conceput urmarind etapele procesului de cercetare. De la
conceptualizarea si formularea problematicii de cercetare pina la interpretarea concluziilor si
redactarea raportului final, cursul propune un demers clar si accesibil si o insusire practica a
fiecareia din etapele cercetarii.
Conceput in mod deliberat didactic, cursul este elaborat la un nivel apropriat primului
ciclu de studii superioare. Desi introduce in mod necesar termeni tehnici care sint
indispensabili unui text metodologic - scopul principal este de a furniza studentilor un
instrumentar de baza pentru descifrarea si realizarea unui discurs stiintific, de a-i incuraja sasi dezvolte inca din aceasta perioada a formarii academice o reflectie riguroasa si critica care
este esentiala muncii de cercetare.
Cursul este structurat in doua parti. Partea intii, care are un caracter teoretic, cuprinde, pe
linga notiunile introductive specifice cunoasterii stiintice, o trecere in revista a tipurilor de
cercetare si a demersurilor teoretice proprii stiintelor sociale, si o prezentare a stiintelor
administrative ca tip particular de cunoastere stiintifica. Partea a doua este centrata pe
prezentarea etapelor unui proces de cercetare stiintifica. Avind un obiectiv pedagogic si tinid
cont de nivelul de studii, continutul cursului se rezuma la aspectele esentiale, fara sa insiste pe
tehnicile specializate de cercetare.
Cursul se desfasoara dupa formula magistrala. Cursul magistral va fi completat cu discutii
si prezentarea anumitor teme complementare in timpul seminariilor si care fac parte integranta
din materia de studiu.
Suportul de curs este obligatoriu pentru susinerea examenului, insa studentii sint
incurajati sa aprofundeze cunostintele prin studierea materialor bibliografice recomandate sau
a altor materiale complementare.
Cursul este structurat in doua module, fiecare constituit din mai multe unitati de invatare
corespunzind fiecare marilor teme si problematici ale cursului.

Cuprins
MODULUL 1. LIMBAJUL CERCETRAII STIINTIFICE
Unitatea de nvare 1.1. Curs introductiv. Despre cunoasterea stiintifica si limbajul ei
1.1.1. Cunoasterea stiintifica
1.1.2. Discursul stiintific un discurs construit

1.1.3. Obiectivele stiintei


1.1.4. Tipuri de cunoastere stiintifica : stiintele naturii vs stiintele sociale
1.1.5. Metoda stiintifica si metode de cercetare
1.1.6. Tehnici de cercetare
1.1.7. Etapele procesului de cercetare
1.1.8. Proiect de cercetare si raport de cercetare
Unitatea de nvare 1.2. Tipuri de cercetari (moduri de analiza)
1.2.1 Analiza idiografica
1.2.2. Analiza nomotetica
1.2.3. Analiza de teorii
1.2.4. Calitatile unei lucrari stiintifice
Unitatea de nvare 1.3. Demersuri teoretice
1.3.1. Perspectiva individualista
1.3.2. Perspectiva globalista (holista) : structuralism, functionalism, sistemism, analiza
istorica, analiza culturalista
1.3.3. Perspectiva institutionalista
Unitatea de nvare 1.4. Cercetarea in stiintele administrative
1.4.1. Studiul administratiei publice un tip particular de cunoastere
1.4.2. Clarificari conceptuale
1.4.3. Stiinta administrativa vs stiinte administrative
1.4.4. Particularitatile stiintelor administrative
1.4.5. Evolutia studiului administratiei publice occidentale
1.4.6. Tipuri de cercetari
1.4.7. Principalele metode utilizate in studiul administratiei publice
Unitatea de nvare 1.5. Analiza de politici publice
1.5.1. Analiza de politici publice directie de analiza in cadrul stiintelor administrative
1.5.2. Procesul de elaborare a politicilor publice (policy process)
1.5.3. Tipuri de analiza a politicilor publice
1.5.4. Evaluarea de programme
1.5.5. Metode empirice si analiza de politici

MODULUL 2. ETAPELE PROCESULUI DE CERCETARE


Unitatea de nvare 2.1. Problematica, ipoteza, cadru operatoriu
2.1.1. Alegerea subiectului
2.1.2. Formularea problematicii de studiu
2.1.3. Ipoteza
2.1.4. Cadrul operatoriu : variabile si indicatori

Unitatea de nvare 2.2. Strategii de cercetare


2.2.1. Studiul de caz
2.2.2. Comparatia. Tipologii.
2.2.3. Ideal-tipul
2.2.4. Alte tipuri de strategii : inductia, metoda experimentala, metoda aximatica-formala
Unitatea de nvare 2.3. Instrumente de colectare a datelor
2.3.1. In ce consta colectarea datelor si ce informatii prelevam
2.3.2. Tipuri de instrumente : observatia, interviu, sondaj si chestionar, experiment, analiza
statistica, analiza de continut
2.3.3. Construirea instrumentelor de colectare a datelor
Unitatea de nvare 2.4. Enuntarea concluziilor. Construirea si prezentarea surselor
bibliografice
2.4.1. Enuntarea concluziilor
2.4.2. Construirea si prezentarea surselor
Bibliografie

MODULUL 1. LIMBAJUL CERCETARII STIINTIFICE


Unitatea de nvare 1.1. Curs introductiv. Despre cunoasterea stiintifica si
limbajul ei
1.1.1. Cunoasterea stiintifica
1.1.2. Discursul stiintific un discurs construit
1.1.3. Obiectivele stiintei
1.1.4. Tipuri de cunoastere stiintifica : stiintele naturii vs stiintele sociale
1.1.5. Metoda stiintifica si metode de cercetare
1.1.6. Tehnici de cercetare
1.1.7. Etapele procesului de cercetare
1.1.8. Proiect de cercetare si raport de cercetare

Cunotine i deprinderi
La finalul parcurgerii acestei uniti de nvare veti nelege:
- ce este cunoasterea stiintifica, ce este o analiza (discurs) stiintifica, care sint
obiectivele stiintei;
- care sint principalel tipuri de cunoastere stiintifica;
- ce este metoda stiintifica, care sint metodele de cercetare, care sint principalele
tehnici de cercetare;
- ce este un proiect stiintific, ce este un raport de cercetare.
1.1.1. Cunoasterea stiintifica
Stiinta este un ansamblu coerent de cunostinte relative la anumite categorii de
fenomene sau obiecte produs cu ajutorul unei metode specifice si a unui demers
special adica prin cercetare. Stiinta este o activitate care produce cunoastere cu
ajutorul metodei stiintifice.
O disciplina stiintifica nu atinge statutul de stiinta autonoma decit respectind
urmatoarele criterii : un obiect de studiu propriu ; stiintificitatea demersului teorii si paradigme, metode de analiza; un ansmabu de autori de referinta ; o
infrastructura academica o comunitate stiintifica dar si locuri specifice de
invatamint si de publicare -lucrari, reviste specialitate -, adica este o activitatea
institutionalizata.
Cercetarea stiintifica este tipul de activitate care consta in procesul de colectare
si analiza a datelor in scopul rezolvarii unei anumite probleme de cercetare
Cunoasterea stiintifica se caracterizeaza prin dezvoltarea ei. Fie ca se prezinta ca
o acumulare infinita de cunostinte sau ca o succesiune de revolutii stiintifice
(Kuhn), cunoasterea stiintifica progreseaza neintrerupt. De altfel, nici un
cercetator nu reincepe de la zero, ca si cum nimic nu a fost facut pina la el. El
cunoaste teoriile si descoperirile precedente, le utilizeaza fie pentru a le a
dezvolta, fie pentru a le contesta. Intr-un fel sau altul, traditia stiintifica nu este
niciodata ignorata si noi interpretari sint propuse in mod constant. Stiinta,
incepind cu dezvoltarea sa in secolul al XIX-lea, se imbogateste continuu cu

cunostinte produse de comunitatile stiintifice. Aceasta dezvoltare nu este


niciodata incheiata, intrucit realitatea este inepuizabila.
In concluzie, stiinta este un tip de cunoastere axata pe analiza faptelor.
Intreprindere in continua evolutie, stiinta este o activitate si nu un simplu
ansamblu, o suma de cunostinte. Activitatea stiintifica, orientata catre
producerea de cunoastere, se caracterizeaza deci printr-un mod de organizare
specific si un mare dinamism.

Intrebare
Ce este cunoasterea stiintifica ? care sint criteriile (elementele) de definire a unui domeniu
(disciplina) stiintific ?
A desfasura o activitate stiintifica inseamna in primul rind, si in mare masura,
invatarea limbajului stiintific. Unul din scopurile acestei lucrari este de prezenta o
parte din vocabularul propriu procesuui de cercetare. Stiinta nu se distinge printrun limbaj ermetic, ci prin utilizarea unor termeni din care multi apartin limbajului
curent. Ea da acestor notiuni un caracter formal special pentru ca ea cauta
univocitatea. Altfel spus, fiecare termen utilizat nu trebuie sa aiba decit un singur
sens si trebuie interpretat de toti in acelasi fel. In acelasi fel, raporturile dintre
termenii utilizati trebuie sa fie stabilite intr-o logica simpla si clara. Daca vorbim,
de exemplu, de relatie de cauzalitate, trebuie ca toti sa intelegem ca exista cel
putin doua fenomene si ca unul il produce pe celalalt primul fiind cauza si al
doilea efectul. Folosim termenul de cauzalizate numai pentru acest tip de relatie
intre fenomene. Limbajul stiintific stabileste astfel o coerenta, adica un raport
logic intre termenii utilizati.
In plus, in cercetarea stiintifica, nu utilizam concepte fara sa le definim cit mai
exact posibil si in mod explicit pentru a evita ca ele sa fie confundate cu
acceptiunea lui curenta. Precizia este astfel o alta calitate a limbajului stiintific.
Aceasta definire a termenilor reprezinta o parte esentiala a muncii de elaborare
stiintifica.
Toate aceste operatii (univocitate, coerenta, precizie) vizeaza sa dea claritate
limbajului utilizat pentru ca el sa fie inteles si interpretat in acelasi fel. Plecind de
la definitia termenilor si a relatiilor dintre ei, cercetatorul poate construi o serie
de enunturi referitoare la un fenomen sau un obiect de studiu. Acest ansamblu de
propozitii care surprind esenta realitatii constituie o teorie, adica un ansamblu de
concepte, de definitii si propozitii, in relatie unele cu altele, si care propune o
viziune sistematica a unui fenomen, in scopul descrierii sau expicarii
manifestarilor sale. Teoria joaca un rol major in stiinta deoarece, prin totalitatea
enunturilor ei, permite unificarea si intelegerea a ceea ce afirmam despre
realitatea studiata. Mai mult, ea da coerenta unui domeniu de cunoastere
propunind una sau mai multe explicatii care sint supuse unei analize.
Anumite teorii permit formularea de legi si un astfel de ansamblu de legi este
adesea prezentat ca fiind teoria unui anumit domeniu de studiu. O lege intr-o
teorie este enuntul uner relatii constante intre fenomene. De exempu, in
economie legea cererii si a ofertei.
Teoria este ghidul indispensabil in alegerea de catre cercetator al cailor de urmat,
ea permite ordonarea observatiior, ea justifica tehnicile de analiza, pe scurt ea
orienteaza cercetarea. O teorie, odata verificata, devine sursa de informatii,
permitind noi formulari, explicatii noi si mai profunde.

Intrebare
Care sint particularitatile limbajului stiintific ?

Spiritul stiintific
Stiinta nu este numai un ansamblu de cunostinte, activitatii stiintifice ii sint
proprii si o anumita atitudine si dispozitii mentale care trebuie sa caracterizeze
orice om de stiinta si orice demers stiintific. Acesta este spiritul stiintific.
Calitatile spiritului stiintific sint : simtul observatiei, curiozitatea (interogatia
stiintifica), rationamentul, metoda, deschiderea si obiectivitatea. Impreuna, ele
definesc dispozitiile mentale pe care trebuie sa le demonstreze un cercetator
care intreprinde o activitate stiintifica.
a) Observatia
Observatia este activitatea de examinare a unui fenomen. Orice stiinta este
orientata catre verificarea supozitiilor; observarea realitatii este in centrul
demersului stiintific. A ne limita la speculatii, fara a tine cont de concordanta cu
experienta concreta, este contrar spiritului stiintific. Acesta vizeaza cunoasterea
si transformarea realitatii; el este deci preocupat continuu de necesitatea de a
verifica, de a testa in realitate ceea ce a fost conceput mental. Observarea
realului este astfel indispensabila oricarui demers care se vrea bazat pe principii
stiintifice. Observatia este, pentru orice cercetator, o preocupare esentiala.
b) Interogatia stiintifica
Interogatia este actiunea de a-si pune intrebari asupra unui fenomen. Chiar daca
practicam o observatie atenta, este imposibil sa vedem totul in a celasi timp sau
sa acordam importanta egala fiecarei situatii observate. Astfel, intrebarile pe care
le punem inainte sau in timpul observatiei sint cele care orienteaza privirea. Altfel
spus, intrebarile permit operarea unei selectii a diferitelor fenomene sau situatii
si determina aspectul asupra caruia ne vom concentra.
Cunoasterea stiintifica decurge din interogatie, care constituie cheia
indispensabila cunoasterii. Orice cunoastere este raspunsul la o intrebare. Daca
nu exista intrebare, nu poate exista cunoastere stiintifica. Interogatia este
punctul de plecare al cercetarii, pentru ca faptele nu vorbesc prin ele insele.
c) Rationamentul
Rationamentul este actiunea de a concepe in mod mental. Gindirea, ratiunea,
specific umane, sint instrumentele intelectuale necesare pentru a sonda, punind
intrebari, natura finntelelor si lucrurilor. Capacitatea de abstractie este facultatea
de a concepe ceea ce nu se impune imediat prin perceptie. A abstrage inseamna
izolarea prin gindire anumite elemente ale unui fenomen. Rationam prin notiuni
(concepte) cu care construim propozitii, adica enunturi care exprima, prin cuvinte
si simboluri, relatii intre fenomene.

Rationamentul, conducind la abstractie, este un demers esential in stiinta. De


fapt, nu putem avansa catre descoperirea stiintifica decit formulind propozitii
pentru a interoga realitatea observata, aceste propozitii fiind abstractii in raport
cu realul concret. Rationamentul permite astfel analiza si interpretarea realitatii.
d) Metoda
Daca in cunoasterea stiintifica ne punem intrebari cu ajutorul rationamentului,
observarea realitatii in vederea analizarii ei trebuie facuta in mod riguros, adica
metodic. Metoda este definita ca un ansamblu de proceduri, demersuri precise
pentru a ajunge la un rezultat. In stiinta, metoda este primordiala, si procedeele
utilizate intr-o cercetare determina rezultatele acesteia.
Astfel, orice cercetator trebuie sa respecte un demers, o maniera de a proceda,
precisa si exacta, ordonata dupa o anumita logica. Attfel spus, pentru a produce
rezultate fiabile, demersul stiintific cere rigoare, adica o metoda, anumite etape
care trebuie urmate in mod sistematic.
e) Obiectivitatea
Obiectivitatea, adesea sinonima cu impartialitatea, neutralitatea, este in primul
rind o calitatea care reda fidel un obiect, un fenomen, adica ceea ce da o
reprezentare conforma realitatii. Obiectivitatea este un ideal niciodata atins.
Chiar daca vrem sa redam fidel ceea ce vedem sau auzim, o facem nu numai cu
ratiunea, dar si cu sentimente, senzatii, experiente, prejudecati, cunoastere
anterioara.
Subiectivitatea
Chiar si in stiinta, domeniu al obiectivitatii, elementul subiectiv intervine inca de
la inceput: este interesul pentru un anumit fenomen sau anumite aspecte ale
unei fenomen. Cercetarea stiintifica cere multa energie, este o provocare dificila
daca nu sintem interesati. Interesul furnizeaza de asemenea motivatia pentru a
duce la bun sfirsit un proiect de cercetare. Cu alte cuvinte, nu sintem niciodata
neutri in fata realitatii, si a fi constienti de aceasta este un prim pas catre
obiectivitate. In acest sens, cercetatorul tinde sa depaseasca propriile
presupozitii si foloseste toate mijloacele pe care le are la dispozitie pentru a evita
ca rezultatele sa nu fie influentate de o manipulare indoielnica a datelor.
A fi obiectiv nu inseamna negarea subiectivitatii. Spunem ca spiritul stiintific
tinde catre obiectivitate. Aceasta preocupare constanta face parte din disciplina
personala a cercetatorului, este indispensabila oricui se dedica muncii stiintifice.
In acelasi timp, chiar daca spiritul stiintific tinde catre obiectivitate, nimic nu
garanteaza ca se vor respecta criteriile obiectivitatii. Impartialitatea,
perspicacitatea sau luciditatea, necesare cunoasterii, nu sint date de la sine. Din
aceasta cauza, cercetatorul, pentru a asigura obiectivitatea studiului, trebuie sa
accepte critica celor exercita activitati in acelasi domeniu. In mediul stiintific este
recunoscut ca schimbul de critici este esential mentinerii standardeor de
obiectivitate. Criticile comunitatii stiintifice dau notorietate anumitor membrii ai
acestei comunitati, adica acesti cercetatori au trecut testul recunoasterii
stiintifice.

f) Deschiderea de spirit
Deschiderea de spirit consta in a admite ca realitatea nu coincide mereu cu ideile
existente. Este atitudinea care permite acceptarea unor noi feluri de a gindi.
Aceasta deschidere, primordiala in stiinta, catre tot ceea ce modifica primele
impresii necesita o permanenta grija de a abandona prejudecatile, de a fi capabili
de a accepta concluziile care contrazic prejudecatile si simtul comun.
Distantarea in raport cu credintele, felurile obisnuite de a gindi si a face, este
necesara deoarece aparentele, ideile si conceptiile prestiintifice, certitudinile
prealabile, risca sa ascunda dimensiuni noi ale fenomenului observat.
Deschiderea de spirit nu trebuie sa se manifeste doar inceputul cercetarii, ci pe
tot parsursul ei, in sensul respingerii propozitiilor initiale. Aceasta respingere nu
trebuie sa fie considerata un esec, intrucit cercetarea nu-si pierde din interes nici
din valoare. Nu este vorba in acest sens de a respinge cunostintele stiintifice
anterioare ci de a nu le admite in mod necritic.
Imaginatia este in mod natural legata de deschiderea de spirit. In fata unei
probleme de ordin metodologic sau teoretic cu care ne confruntam in timpul
cercetarii, omul de stiinta trebuie sa gaseasca solutii care adesea fac apel la
imaginatia sa, adica la capacitatea de a concepe noi de investigatie si idei noi.
Munca stiintifica fiind o munca de creatie, imaginatia este indispensabila. Bine
canalizata, ea intervine in orice moment al analizei. Descoperirile, inventia unor
noi instrumente de masurare, cer imaginatie din partea cercetatorilor.
In concluzie, spiritul stiintific este o dispozitie mentala speciala care se
dobindeste prin practica. Astfel, prin munca de cercetare, prin dezvoltarea
calitatilor proprii spiritului stiintific, activitatile sint nu numai interesante dar si
posibile.

Test de autoevaluare
Specificati si comentati elementele (calitatile) esentiale desfasurarii unei activitati de
cercetare stiintifica.

1.1.2. Discursul stiintific un discurs construit


Discurul analitic este un discurs construit. Analiza este o descompunere a
realitatii observate, ea functioneza prin fragmentarea componentelor pentru a
intelege o dimensiune a realitatii. Sinteza este, dimpotriva, o recompunere pentru
o vedere de ansamblu.
Obstacolele cunoasterii stiintifice sint sensul sau opinia comuna, adica ideile
profane, aparentele, conceptiile prestiintifice. Acestea constituie o problema in
special in stiintele sociale, relativ tinere, deoarece oricine are o idee despre
societate, despre economie sau guvernare. Dar o analiza stiintifica a faptelor si
fenomenelor sociale nu poate pleca de la aceste notiuni prestiintifice.
Cunoasterea stiintifica pune in prezenta doua componenete distincte : subiectul
(observatorul, analistul) si obiectul (entitatea observata, concreta sau abstracta).
Analiza pleaca de la subiect care construieste, decupeaza, realitatea pe care vrea
8

sa o observe pentru a o explica (raspunzind la intrebarea de ce) sau a o


intelege (intrebarea cum).
Cunoasterea stiintifica este interesata de aspectul universal al fenomenelor si de
singularitatea lucrurilor. Analistul nu se poate limita la simpla descriere a
realitatii, diversa in manifestarile ei. El vizeaza generalizarea plecind de la
anumite trasaturi comune unei categorii de obiecte. De exemplu, economistii
studiaza aspectul de schimb al raporturilor sociale, analiza lor retine doar o
dimensiune, un fragment al realitatii raporturilor sociale.
Aceasta reducere este o constructie a sipiritului, o munca de abstractie. Pentru
aceasta constructie abstracta economistii folosesc conceptul de piata cu care
desemneaza o retea de schimb. De exemplu, piata automobilelor este o decupare
a realitatii, fara sa fie concreta nici nu o putem vedea nici simti, nici atinge, dar
care permite sa sesizam, prin gindire, un fenomen acela de schimb al unui
produs.
Decuparea unui obiect este stadiul critic al unei analize, deoarece din acest
construit deriva felul in care angajam demonstratia. Demersul este de la
subiect catre obiect prin ratiune care determina felul in care vom face
investigatia, ce intrebari ne vom pune referitor la realitatea observata.
Analiza stiintifica pune in relatie entitati concrete sau abstracte. Cunoasterea
stiintifica vizeaza relatii si nu concepte considerate in singularitatea lor. Dar
aceasta punere in relatie este abstracta de exemplu, legea atractiei corpurilor
in fizica mecanica nu exista decit in abstract : ea prevede, ca o constanta, ca
corpurile se atrag dupa produsul dintre masa lor divizat la patratul distantei
dintre ele. Conceptele de masa si distanta nu spun nimic in sine ci doar relatia
dintre ele.
Si Weber spunea ca baza delimitarii domeniilor muncii stiintifice este data de
relatiile conceptuale dintre lucruri. Un concept desemneaza, prin pura conventie,
o entitate concreta sau abstracta. O vigilenta epistemologica particulara cer
termenii care, impusi intr-o disciplina, sint preluati de altele, deoarece tentatia
este sa ne raportam la definitia initiala. Termenii trebuie redefiniti, precizati, in
functie de domeniul de analiza. De exemplu, in economie lucram cu notiunile de
oferta, cerere, utilitate. Dar, astazi, in stiinta politica, in studiul administratiei,
utilizam acesti termeni, dar si altii - entreprenor, performanta, investitie - initial
consacrati in economie.
Conceptele organizeaza perceptia, surprind anumite proprietati, particularitati
constante ale fenomenelor. Dar ele nu sint realitea insasi, nu sint decit o
constuctie mentala. Conceptele nu au sens analitic decit in raport unele cu altele,
ele constituie o structura. Un concept nu este interesant in sine, nici fecund
(stiintifc), ci relatia lui cu altele este interesanta. Acesta este obiectivul
discursului stiintific, acela de a pune conceptele in relatie pentru a rapunde la o
intrebare de cercetare.
Gindirea stiintifca este diferita de mistica, de gindirea filozofica (speculatie), de
ideologie. Limbajul profetului, al inteleptului, al politicianului asupra destinului
umanitatii, al unei natiuni, nu tine de gindirea stiintifica. Stiinta nu are rolul de
inflama multimile, ca un discurs politic, ea nu ofera decit o viziune fragmentata a
lumii pe care incearca sa o inteleaga.

Ultime consideratii : Aceaste punere in evidenta a particularitatilor discursului


stiintific nu este inocenta, ea corespunde unei anumite viziuni asupra stiintei in
general, a stiintelor sociale in particular, a cunoasterii. Ea are la baza un parti-pris
cit priveste aptitudinea ratiunii de a cunoaste realitatea care ne inconjoara. Altfel
spus, postulam capacitatea subiectului de a gestiona raporturile cu realul
(concret sau abstract) urmind regulile observatiei. Cunoasterea stiintifica nu este
normativa, adica nu se raporteaza la judecati de valoare (bine, rau, corect, just,
etc). Ea se raporteaza la fapte. Chiar daca vrem sa remediem o situatie judecata
ca inacceptabila (ceea ce este obiectul stiintelor sociale aplicate), analiza
conditiilor sociale pentru a intelege cauzele acelei situatii trebuie sa fie obiectiva
si condusa dupa metoda stiintifica, fara consideratii normative.

Test de autoevaluare
De ce discursul stiintific este un discurs construit? Cum construieste subiectul realitatea
analizata ?

1.1.3. Obiectivele stiintei


O cercetare stiintifica poate avea trei obiective : descrierea, explicatia,
interpretarea.
Descriere consta in identificarea caracteristicilor (elementelor) obiectului sau
fenomenului studiat. Ea este reprezentarea, fidela si detailata, a unui obiect sau
fenomen.
Descrierea ajuta la clasificare (stabilirea de tipologii), pe baza unor criterii alese
pentru pertinenta lor. Astfel, obiectele si fenomenele pot fi regrupate pe baza
asemanarii sau inrudirii: criteriile de regrupare variaza in functie de obiectivele
cercetarii. De exemplu, clasificarea societatilor in functie de nivelul de dezvoltare,
sau clasificarea weberiana a tipurilor de legitimitate in functie de tipurile de
dominatie.
Explicatia este un alt obiectiv, cel mai important, al cunoasterii stiintifice.
Explicatia consta in descoperirea de relatii intre fenomene, in stabilirea de
raporturi de cauzalitate. Explicatia este raspunsul la intrebarea de ce ? se
produce un anumit fenomen.
Comprehensiunea (intelegerea, interpretarea) este obiectivul cercetarii atunci
cind studiem fiinte umane. Ea consta in descoperirea resorturilor actiunilor si
comportamentelor indivizilor, a sensului, si semnificatiei pe care ei o atribuie
gesturilor si faptelor lor.
In stiintele aplicate, scopul cercetarii este transformarea realitatii. In aceste
domenii de cunoastere, stiinta nu se opreste la analiza, la cunoasterea teoretica a
fenomenelor, modificarea starii de fapt este un scop esential al demersului
stiintific.

Intrebare
Care sint obiectivele cunoasterii stiintifice ?

10

1.1.4. Tipuri de cunoastere stiintifica : stiintele naturii vs stiintele sociale


Stiintele naturii sint discipline care au ca obiect de studiu universul fizic si viu,
natura fiind tot ceea ce exista si se produce fara interventie umana. Fizica,
chimia, biologia, astronomia, geologia, biochimia, astrofizica sint astfel de
domenii de studiu. Numite fie stiinte naturale, exacte, pure, sau stiinte pur si
simplu, astazi sint stiinte ale naturii. In general cind ne referim la savanti sau la
oameni de stiinta ne gindim la cei ce studiaza aceste discipline.
Stiinte umane (sociale) au ca obiect de studiu individul si societatea. Numite
anterior stiinte al omului sau umane, si astazi, in special in lumea anglo-saxona,
stiinte sociale, aceste discipline studiaza fiinta umana sub diferite aspecte.
Scopul lor este explicarea si intelegerea comportamentului uman si a
semnificatiei actelor sale. De exemplu, psihologia studiaza fenomenele psihice,
istoria studiaza evolutia sociatatii; raporturile politice, economice, administrative
sint studiate de stiinta politica, stiinta economica, respectiv de stiintele
administrative.
Desi nu exista o definitie clara si universal acceptata a tuturor disciplinelor
cuprinse in sectorul stiintelor sociale, se considera ca fac parte : antropologia,
criminologia, demografia, economia, etnologie, geografia, psihologia, psihologia
sociala, stiinta politica, stiintele administrative, stiintele educatiei, stiinta religiei,
stiinte juridice, sociologia, istoria.
Modul de functionare
Stiintele naturii si stiintele sociale au moduri de functionare diferite deoarece au
obiecte de studiu diferite.
Astfel, stiintele naturii incearca sa descopere relatiile dintre fenomenele sau
obiectele materiale. Obiectul de studiu este reproductibil, este masurabil, se
preteaza la explicatia cauzala, nu este compatibil cu analiza comprehensiva
Stiintele naturii utilizeaza un instrumentar avansat pentru observarea lumii
materiale (de exemplu microscopul, audiometrul) care a permis dezvoltarea
experimentului, adica recurgerea sistematica la experienta, analiza prin
experienta fiind considerata adevarata metoda stiintifica. Experimentul consta in
reproducerea in laborator a unui fenomen in scopul studierii lui. Prin experiment
se provoaca un fenomen in scopul studierii lui, se creaza conditiile producerii
acestui fenomen manipulind elementele lui. Materie, instrumente, experiment,
sint elementele modelului de cercetare in stiintele naturii care ofera conditii
ideale pentru repetarea experientelor.
Stiintele sociale functioneaza in alt mod. Obiectul de studiu il constituie fiintele
umane si fenomenele sociale. Obiectul de studiu are constiinta existentei sale, da
un sens actelor sale, este complex, nereproductibil, se preteaza la analiza
explicativa dar si la analiza comprehensiva
Stiinta pozitiva vs stiinta comprehensiva ; explicatie vs interpretare
Ca definitie generala, stiinta pozitiva este un mod de investigatie care vizeaza
elaborarea de legi de cauzalitate plecind de la observarea unor regularitati care
se manifesta in natura sau in experiment. Definita ca o teoretizare a cunoasterii
obiective, viziunea pozitivista este proprie stiintelor naturale.

11

Stiinta pozitiva isi defineste obiectul de studiu (realul) ca o realitate exterioara


subiectivitatii umane. Viziunea pozitivista privilegiaza verificarea, calitatea unei
teorii fiind aceea de a prevede situatii precise de observatie.
Teoriile pozitiviste elaborate prin metode obiective de achizitie de cunostinte au
la baza investigatia empirica. Altfel spus, stabilirea stiintifica a raporturilor de
cauzalitate, adica a unor raporturi constante intre doua evenimente sau
fenomene, care sint la baza adevarului legilor universale, se face prin observatie
empirica.
Sintetizind, cunoasterea pozitivista este o cunoastere obiectiva, este un model
explicativ (cauzal) de cercetare, este o cunoastere care face apel la metode
cantitative de analiza si la metoda experimentala.
Stiintele sociale pozitiviste
Inspirat de rezultatele din stiintele naturale, mai ales de cele din bologie, Auguste
Comte (fondator al pozitivismului), si mai ales Durkheim, au urmarit sa adopte
metoda stiintifica pozitivista la analiza problemelor sociale pentru a stabili o
stiinta sociala obiectiva. Durkheim a tradus metoda pozitivista care caracteriza
stiinta naturala empirica intr-o serie de Reguli ale metodei sociologice : obiectul
sociologic este lumea sociala ca fiind independenta de indivizii care o compun.
Sistemul social este format din ansamblul faptelor sociale, structuri
constringatoare care formeaza realitatea sociala obiectiva. Fiind o realitate in
sine, faptele sociale sint cuantificabile, adica pot fi definite in mod obiectiv,
explicate prin legi si verificate empiric. Eliminind constiinta sociala a actorilor di
definitia pe care o da realtiilor sociale, Durkheim este unul din fondatorii
structuralismului, acest ansmablu de teorii stiintifice care atribuie structurilor
sociale o logica inerenta si independenta de actiunea umana.
Stiinta interpretativa
Cercetarea de tip comprehensiv consta in intelegerea actiunii sociale plecind de
la interpretarea sensului acesteia, care nu poate fi atribuit decit motivatiilor
actorilor individuali. Interpretarea este un mijloc de cunoastere subiectiva. Spre
deosebire de stiinta pozitiva, explicarea faptelor sociale este de fapt intelegerea
sensului lor, si acesta nu exista decit in functie de valoarile la care se raporteaza.
Cunoasterea stiintiifca interpretativa consta deci in degajarea ideilor si
motivatiilor subiective care ghideaza actiunea. Din punct de vedere
comprehensiv, lumea sociala este locul intersubiectivitatii, produsul unei
interactiuni organice si necesare intre individ si spatiul caruia ii apartine. In
aceasta perspectiva, societatea ca entitate istorica si subiectiva, dar de
asemenea observabila in manifestarile ei individuale si structurale, se defineste
mereu prin intelegerea individuala, particulara, pe care o au actorii sociali despre
ea. Cunoasterea realitatii sociale se face prin interpretare, singura care permite
sesizarea semnificatiilor sensului, semnificatiei pe care actorii o dau actiunii lor.
Or, problema semnificatiei este cea a calitatii.
Contrar pozitivismului care vizeaza enuntarea de legi ultime ale lumii sociale,
metoda interpretativa este in primul rind un mijloc de cunoastere obiectiva.
Daca cunoasterea pozitiva raspunde la intrebarea de ce, vizind despoperirea
cauzei existentei sau producerii unui fenomen, comprehensiunea raspunde la

12

intrebarea cum, adica intelegerea resorturilor existentei si producerii actiunii


sociale.
Este metoda interpretarii propusa de Weber, aproximarea ideal-tipica. Prin acest
mijloc euristic, Weber incearca sa asigure obiectivitatea unei cunoasteri care
ramine in acelasi timp mereu subiectiva.

Test de autoevaluare
Care este specificitatea (obiect de studiu, obiectivul cunoasterii, metode) stiintelor naturii,
respectiv sociale ? Ce sint stiintele pozitive, respectiv interpretative, si acre sint
particularitatile lor ?
Tipuri de cercetari in stiintele sociale
In functie de diferite criterii (intentia cercetarii, obiectiv, tipul de date, perioada
de timp) exista urmatoarele tipuri de cercetari:
1) scopul cercetarii :
-

cercetare fundamentala vizeaza formularea de teorii, de principii de


baza, are ca obiectiv dezvoltarea cunosterii intr-un domeniu fara a se
preocupa de implicatiile practice ale cunoasterii
cercetare aplicata vizeaza precizari asupra unei probleme in scopul unor
aplicatii practice

2) dupa obiective
-

cercetare descriptiva vizeaza reprezentarea in detaliu a unui obiect (de


studiu)
cercetare tipologica clasificarea unor fenomene dupa unul sau mai multe
criterii
cercetare explicativa pune in relatie fenomene (relatie cauzala)
comprehensiva vizeaza descifrarea semnificatiei data de individ actiunilor
sale

3) dupa specialitate:
-

cercetare disciplinara este cercetarea realizata intr-o singura disciplina


cercetare pluridisciplinara cercetare facuta separat de mai multi
cercetatori din doua sau mai multe discipline asupra aceluiasi subiect
cercetare interdisciplinara cercetare realizata de cercetatori din doua sau
mai multe discipline in mod conjugat asupra aceluisi subiect
cercetarea transdisciplinara urmareste stabilirea un limbaj stiintific
comun mai multor discipline

4) dupa modul de prelevare a datelor:


-

cercetare cantitativa impica procesul de colectarea de date cu caracter


masurabil
cercetare calitativa foloseste date cu carcater nemasurabil

5) dupa timp:
13

cercetare sincronica cercetare in care obiectul este studiat la un singur


moment
cercetare diacronica studiaza evolutia in timp a obiectului de studiu

6) dupa elementele selectionate :


-

cercetare globala studiaza toata populatia vizata


cercetare esantionata studiaza o parte din populatia vizata
cercetare monografica analizeaza o singura unitate a populatiei

7) dupa loc :
-

cercetare pe teren cercetatorul este aproape de populatia studiata


in laborator cercetare desfasurata intr-un spatiu si cu instrumente
specifice
cercetare documentara consta in culegerea de informatii din documente

8) dupa spatiu :
-

cercetare locala, regionala, nationala, internationala, mondiala


cercetarea omparativa studiaza un grup de unitati pentru a le compara

9) in functie de strategia de cercetare :


Exista doua mari tipuri de cercetari experimentala si non-experimentala (expost) carora li se adauga un tip hibrid strategia quasi-experimentala. Ultimele
doua sint specifice cercetarii in stiintele sociale.
Cercetarea experimentala este proprie stiintelor naturii si stiintelor pure. In
investigatia experimentala, cercetatorul stapineste factorii care influenteaza sau
pot influenta obiectul de studiu. Ea permite (cu exceptia astronomiei)
reproducerea in laborator a conditiilor realitatii observabile. In stiintele sociale, se
utilizeaza in psihologie experimentala, ocazional in sociologie sau stiinta politica.
Cercetarea experimentala vizeaza stabilirea unui raport de cauza efect intre
fenomene si variabile. Ea este un studiu de cauzalitate. Pentru a stabili un astfel
de raport, se face o experienta in care se manipuleaza variabila independenta,
apoi se observa efectul acestei variatii asupra variabilei dependente (care
suporta actiunea). Proprii acestui tip de cercetare sint metodele cantitative.
Cercetarea non-experimentala (ex-post) este specifica stiintelor sociale, cind
cercetatorul nu stapineste factorii care pot influenta obiectul de studiu fiind
obligat sa studieze comportamente sau fapte care s-au produs deja (ex-post).
Cercetarea quasi-experimentala este strategia in care cercetatorul nu verifica
conditiile de interventie a variabilei independente, deci nu stapineste deloc
variabila dependenta, multumindu-se sa observe reactiile acesteia la stimuli
provocati de variabila independenta. Cercetatorul nu manipuleaza toate
variabilele in cauza, ci incearca sa reproduca cit mai fidel posibil logica de baza a
strategiei experimentale. In stiintele sociale se utilizeaza acest tip de cercetare in
lucrari de simulare, in special al simularii pe calculator, in realizarea de modele
econometrice.

14

Intrebare
Care sint principalele tipuri de cercetare din stiintele sociale si prin ce se particularizeaza ?
1.1.5. Metoda stiintifica si metode de cercetare
Metoda stiintifica si metode de cercetare
Demersul stiintific presupune o metodologie, adica un ansamblu de metode si
tehnici care orienteaza elaborarea unei cercetari si care ghideaza procesul
stiintific. Termenul metoda nu este un termen univoc. Utilizarea sa se insoteste
de obicei de un adjectiv care specifica despre ce fel de metoda este vorba:
metoda stiintifica, metode cantitative, calitative, experimentala, istorica, sau
altele.
Metoda stiintifica
Metoda stiintifica este demersul utilizat in orice domeniu al stiintei. Aceasta
inseamna ca dincolo de metodele particulare de cercetare proprii disciplinei,
exista un demers comun propriu cercetarii stiintifice. Acest demers are acelasi
obiectiv : aprofundarea cunoasterii realitatii. In acest scop, fiecare membru al
comunitatii stiintifice se angajeaza sa respecte aceleasi reguli si procedee, adica
acelasi tip stiintific de metoda. Fundamentele metoda stiintifice sint
conceptualizarea si experimentul, altfel spus ea implica observarea obiectiva a
realitatii, rationament si verificarea.
Metode cantitative si calitative
Pe planul procedurilor, distingem, in cadrul cercetarii in stiintele sociale,
procedurile care vizeaza masurarea fenomenelor de cele care permit prelevarea
de date necantitative sau putin masurabile.
Metodele cantitative vizeaza masurarea fenomenului studiat. Masurile pot fi
ordinale, de genul mai mare decit, mai mic decit, sau numerice care
utilizeaza calcule. Cea mai mare parte a stiintelor sociale utilizeaza masuri :
indici, rate, medii, in general instrumente statistice, date cifrate. De exempu,
daca vrem sa cunoastem evoutia preturilor de consum in ultimii zece ani,
intentiile de vot la viitoarele alegeri, legatura dintre gradul de scolaritate si
consumul de droguri, facem apel la metode cantitative.
Metodele calitative sint ansamblul de proceduri utilizate pentru a califica un
fenomen. Ele vizeaza intelegerea realitatii, a sensului unor fapte,
comportamente, a unor declaratii. Daca vrem sa cunoastem sadiile de intelegere
ale unui copil, faptele marcante ale unui deceniu, conceptiile religioase in diferite
tari, facem apel la metodele calitative. In general aceste metode sint asociate
studiului de caz sau analizei unui numar mic de indivizi.
Oiectivele urmarite si materialele disponibile determina gradul de cuantificare
sau demersul mai degraba calitativ care va fi adoptat. Cifrele nu inseamna nimic
in sine, oricit de exacte sint, cind vrem sa masuram calitatea unui fenomen si
invers, o descriere calitativa oricit de detaliata este inutila daca datele cifrate sint
mai semnificative. Ceeea ce este important este de a alege mijloacele cele mai
pertinente pentru a aprofunda analiza obiectului de studiu si a cerceta toate
dimensiunile lui.

15

Intrebare
Ce este metoda stiintifica ? Ce intelegem prin metode cantitative si calitative si care sint
particularitatile acestora ?
1.1.6. Tehnici de cercetare
Tehnica de cercetare este un ansamblu de proceduri si instrumente de
investigatie utilizate metodic. Sint mijloace concrete utilizate pentru culegerea
datelor din realitatea sociala. Daca metodele sint orientari generale cit priveste
felul de a aborda un obiect de studiu, tehnicile indica cum putem accede la
informatiile pe care acest obiect este susceptibil sa le furnizeze.
Pot fi clasate in functie de anumite criterii : contactul sau absenta de contact cu
cei care furnizeaza informatia (tehnici directe si indirecte) ; tipul de contact
(observare, interogatie sau experiment) ; forma produselor (documente sau
obiecte) ; sursa informatiilor (indivizi sau grupuri) ; gradul de libertate al celor ce
fuznizeaza informatia (tehnici directive, non-directive sau semi-directive) ;
continutul documentelor (cifrice sau non-cifrice) si tipul de prelevare (cantitativa
sau calitativa).
Principalele tehnici de cercetare in stiintele sociale, definite sumar, dar asupra lor
vom reveni cu prezentarea in detaliu intr-un capitol subsecvent, sint :.

Observatia documentara care consta in consultarea de documente din care


se extrag fapte brute, opinii, concluzii stiintifice, necesare analizei
Observarea in situatie este o tehnica directa care vizeaza observarea, de
obicei a unui grup, in mod directiv, pentru o prelevare calitativa.
Interviul de cercetare este o tehnica directa care vizeaza chestionarea
citorva indivizi, in mod semi-directiv, pentru a face o prelevare calitativa.
Chestionarul sau sontajul sint tehnici directe care vizeaza chestionarea
unui numar mare de indivizi, in mod directiv, pentru o prelevare
cantitativa.
Experimentul este o tehnica directa care vizeaza realizarea unei
experiente, impicind de obicei citiva indivizi, in mod directiv, pentru o
prelevare cantitativa.
Analiza de continut este o tehnica indirecta care vizeaza analiza de
documente cu caracter necifric, provenind de la indivizi sau grupuri, pentru
a face o prelevare cantitativa sau calitativa.
Analiza statistica este o tehnica indirecta care vizeaza analiza de
documete cu continut cifric, referitor la indivizi sau grupuri, pentru a face o
prelevare cantitativa.

Intrebare
Care sint principalele tehnici de cercetare utilizate in stiintele sociale ? care sint criteriile de
clasificare a acestora ? Care sint tehnicile directe ? dar cele indirecte ?
Etica cercetarii stiintifice
Este ansamblul de principii sau responsabilitati morale referitoare la desfasurarea
unei activitati de cercetare. Aceasta inseamna ca cercetatorul nu poate sa faca,
fara respectarea unor conditii, orice doreste, cum doreste sau la cererea unor

16

terti. Orice cercetare cere o anumita onestitate si, fara probitate, cercetarea isi
pierde orice credibilitate.
Exista deci anumite regului care trebuie respectate care formeaza o etica proprie
muncii stiintifice si care trebuie respectate in toate etapele demersului de
cercetare. Acestea sint coduri deontologice care imbraca forma unor reglementari
scrise. Exista astfel comitete deontologice in institutii unde se efectueaza
cercetari. Aceste comitete de supraveghere nu accepta decit cercetarile care
respecta regulile etice stabilite. Principiile etice se refera la : subiectele cercetarii,
adica indivizii, in cazul stiintelor sociale (respectarea integritatii persoanelor,
respectarea vietii private) ; ceilalti savanti apartinind aceleiasi comunitati
stiintifice, carora cercetatorul trebuie sa le puna la dispozitie rezultatele
analizelor sale pentru a permite schimbul generalizat de critici care este garantia
obiectivitatii, dar si responsabiitatea de a evalua studiile colegilor; publicul care
are dreptul sa cunoasca, chiar global, principalele rezultate ale cercetarilor.

1.1.7. Etapele procesului de cercetare


Etapele procesului de cercetare
O cercetare stiintifica este un proces organizat pe etape care formeaza un tot
distinct si care cuprinde 3 mari faze : definirea problemei cercetarii, constructia
tehnica, prelevarea datelor si analiza si interpretarea rezultatelor. Aceste faze se
descompun la rindul lor in mai multe momente.
Etapele cercetarii sint transdisciplinare, in sensul ca ele se armonizeaza cu toate
cercetarile din stiintele sociale, oricare ar fi obiectul sau disciplina considerata.
Chiar daca vocabularul variaza adesea, de la o disciplina la alta, regasim si
respectam totusi aceleasi etape principale.
Etapa formularii problemei de cercetare
Prima etapa a unei cercetari este definirea problemei. In cercetare, numim
problema ceea ce ridica un semn de intrebare, ceea ce pare pertinent sa fie
studiat. Aceasta etapa include formuarea problemei de cercetare. Este vorba sa
identificam problema, s-o definim, sa precizam pentru a-i deflimita conturul si de
a o situa in demersul de reflectie. Formalarea problemei conduce la enuntarea
unei intrebari referitaore la o realitate pe care vrem sa o cunoastem.
Apoi, deoarece orice cercetare vizeaza verificarea ulterioara, trebuie sa procedam
la operationalizarea problemei. Operationalizarea este definirea problemei in
termeni care
permit investigatia empirica, adica analiza concreta.
Conceptualizarea este fundamentu oricarei cercetari. In consecinta, termenii si
conceptele utilizate trebuie sa fie definite in asa fel incit sa poata fi concretizati,
adica pina la nivelul in care pot fi tradusi in fapte observabile in realitate.
Etapa constructiei tehnice
Aceasta etapa vizeaza realizarea constructiei tehnice a cercetarii. Odata
problema definita, trebuie sa decidem cum vom colecta informatiile referitoare la
fenomenul studiat. Exista diferite tehnici de cercetare sau de prelevare a datelor,
fiecare din ele prezentind avantaje si dezavantaje. Alegem de obicei una dintre
ele, in functie de definirea problemei si contextul in care lucram.

17

Dupa familiarizarea cu tehnica retinuta, incepem contruirea instrumentului cel


mai pertinent in raport cu problematica cercetarii. De exemplu, daca optam
pentru tehnica documentarii, construim un cadru operatoriu ; daca ne-am decis
sa procem prin chestionare sau sondaj, construim un formular de intrebari, si asa
mai departe.
Etapa prelevarii de date
Colectarea datelor propriu zise este etapa in care intram in mod concret in
contact cu realitatea. Dar inainte trebuie sa determinam cu precizie unitatile de
analiza, adica persoanele sau elementele de la care sau despre care vrem sa
obtinem informatii. Aceasta selectie a unitatilor este determinata de definirea
problemei de cercetare stabilita in prima etapa. Selectia se realizeaza in mod
obisnuit prin esantionare si exista diferite proceduri pentru a o realiza. Odata
esantionul constituit, nu ne ramine decit sa culegem datele cu ajutorul
instrumentelor de cercetare stabilite in etapa precedenta. O buna utiizare a
tehnicii de cercetare este foarte importanta, deoarece, cu cit abordam realitatea
pe care vrem sa o studiem in mod adecvat, cu atit informatiile obtinute vor fi mai
valide si fiabile.
Etapa de analiza a datelor si de interpretare a rezultatelor
Aceasta etapa consta in examinarea datelor prelevate si a sensului pe care il dam
rezultatelor analizei. Colectarea a furnizat informatii brute si dispersate care nu
se preteaza unei analize imediate. Pentru a fi analizabile, aceste date trebuie sa
fie organizate. Fara o ordonare prealabila, datele nu au nici o utilitate. Procedam
deci la o pregatire a dateor, adica le sintetizam pentru a putea, ulterior, degaja
concuziile.
Dupa pregatirea datelor, sintem in masura sa incepem analiza si interpretarea,
pe care le vom prezenta apoi intr-un raport de cercetare.
Fiecare din aceste etape este distincta de celelalte, dar necesare una alteia. Sint
etape ordonate, indispensabile realizarii unei cercetari. Pentru a ne asigura ca nu
ne angajam intr-o etapa fara a o fi completat pe precedenta, se poate redacta,
dupa fiecare etapa, un raport de etapa.Acest raport permite evaluarea solliditatii
etapei parcurse si trecerea la etapa urmatoare. In plus, aceste rapoarte de etapa
servesc raportului de cercetare final deoarece descriu o parte din traseul urmat.

Intrebare
Care sint etapele unui proces de cercetare in stiintele sociale ?
1.1.8. Proiect de cercetare si raport de cercetare
Proiect de cercetare
Unii autori folosesc expresia cadru de referinta, deviz de
metodologic. Cel mai exact este proiect de cercetare,
aratind ce vrem sa intreprindem si cu ce metoda. Proiectul de
etapele preliminare ale cercetarii. Cu proiectul de cercetare
studiului pe care il vom intreprinde.

cercetare, demers
aceasta denumire
cercetare cuprinde
trasam parametrii

18

Proiectul de cercetare este etapa preliminara a cercetarii, prin care stabilim


obiectul de studiu si precizam felul in care realizam fiecare din etapele procesului
de cercetare. Nu este un plan de lucru sau tabla de materii, ci un document scris
de 10-50 pagini. Exista mai multe tipuri de proiecte, dar toate trebuie sa respecte
regulile, fundamentele metodei stiintifice: conceptualizarea si verificarea
(experimentarea)
Proiectul de cercetare fiind construit in functie de metoda stiintifica, inseamna ca
orice proiect poate fi utilizat pentru realizarea oricarei tip de cercetare (mai putin
in cazul cercetarilor-actiune si a observatiei participative).
De ce e necesar un proiect de cercetare ?
Proiectul de cercetare este un instrument de lucru care permite precizarea
etapelor muncii de cercetare, este un instrument de organizare a gindirii care
ajuta la structurarea logica a obiectului de studiu si ajuta sa facem o analiza
eficace. Un bun proiect evita sa facem o demonstratie confuza sau incompleta.
Bine facut, reprezinta jumatate din efortul global.
Deci are 3 functii esentiale : ajuta sa precizam obiectul de studiu, permite
planificarea etapelor cercetarii ; ajuta la selectionarea strategiilor si tehnicilor de
cercetare cele mai potrivite tinind cont de ce vrem sa demonstram.

Retinem
Partile componenete ale proiectului de cercetare sint marile etape ale
procesului de cercetare pe care le-am prezentat :

formularea problemei
enuntarea ipotetei
construirea cadrului operatoriu
alegerea strategiei generale de verificare
alegerea tehnicilor de colectare a informatiei
tehnici de analiza a datelor
prezentarea concluziilor anticipate
bibliogafia PC

Raport de cercetare
Raportul de cercetare este un document scris care prezinta rezultatele cercetarii
odata ce aceasta este terminata. El reia anumite elemente ale proiectului de
cercetare (si ale cercetarii), dar roul lui este de a prezenta rezultatele analizei ale
carei etape si proceduri au fost anuntate in proiect.
Raportul de cercetare cuprinde o parte introductiva cind se reia formularea
problematicii, enuntarea chestiunii de la care s-a plecat, ipoteze, prezentarea
cadrului operatoriu si al demersului. Partea centrala a raportului este prezentarea
si discutarea concluziilor si a rezultatelor cercetarii se insista pe verificarea
ipotezei, critica metodei utilizate si indica noi piste de cercetare

Retinem
Sintetic, raportul de cercetare cuprinde :
parte introductiva pe scurt cele 7 etape din PC
parte centrala prezentarea si discutarea principalelor rezultate ale
analizei
19

concluzii discutarea rezultatelor in raport cu ipoteza intoarcere critica


supra metodei utilizate si propuneri de noi piste eventuale de cercetare
bibliografie

Test de autoevaluare
Ce este un proiect de cercetare ? Care este utilitatea lui ? Ce este un raport de cercetare? Care
este diferenta dintre un proiect de cercetare si un raport de cercetare?

Unitatea de nvare 1.2. Tipuri de cercetari (moduri de analiza)


1.2.1 Analiza idiografica
1.2.2. Analiza nomotetica
1.2.3. Analiza de teorii
1.2.4. Calitatile unei lucrari stiintifice

Cunotine i deprinderi
La finalul parcurgerii acestei uniti de nvare veti nelege:
- Care sint tipurile de analize ce pot fi realizate in domeniul stiintelor sociale;
- Ce este analiza de tip idiografic, nomotetic, sau analiza de teorii;
- Care este tipul de cunoastere pe care il vizeaza si care sint particularitatile lor
respective;
- Care sint criteriile de evaluare ale unei lucrari stiintifice.

Intr-o cercetare, prima etapa consta in a stabili ce fel de analiza (studiu)


vrem sa realizam. In acest curs vom prezenta tipurile de analize ce pot fi realizate
in stiintele sociale : analiza idiografica, nomotetica, analiza de teorii.

1.1.1. Analiza idiografica


Acest tip de cercetare vizeaza studierea unui obiect in singularitatea lui. Originea
cuvintului ne trimite la grecescul idios care inseamna particular, propriu cuiva
(sau a ceva).
Obiectul de cercetare este o entitate - tara, un oras, un partid sau alta organizatie
(administrativa, firma), un fenomen istoric (revolutia franceza, americana,
bolsevica sau romana din 1989, criza economica din 1929) sau alte procese si
evenimente.
20

Cercetarea idiografica tine de descriere si naratiune, intentia fiind de a intelege


un fenomen si nu de a-l explica. Raspunde la intrebarea cum s-a produs, cum
exista un fenomen si nu de ce s-a produs. De exemplu, analizind
descentralizarea structurilor administrative, o cercetare de tip idiografic se
axeaza pe definirea structurilor, a componentelor, pe modul de realizare, si nu pe
cauza, pe necesitatea schimbarii.
Acest tip de cercetare este proprie sintezelor (care nu au nimic analitic) si
monografiilor.
Sinteza vizeaza sensul global al unui fenomen sau eveniment (de exemplu
Revolutia din 89, Primul razboi mondial). Analiza propriu-zisa este absenta daca
nu incercam sa comparam fenomenul cu un altul de acelasi tip.
Monografia este o descriere exhaustiva, mai exact aprofundata, a obiectului
cercetarii, deoarece nicio descriere nu poate fi total exhaustiva. O buna descriere
trebuie sa fie organizata, structurata, deci orientata, altfel ea nu este decit un
amestec de informatii sau date inutile. Cercetarea trebuie sa aiba un fir
conductor, asa incit observatia sa retina fapte semnificative. Analistul trebuie sa
aiba o idee prealabila despre studiul pe care il va realiza. Cu alte cuvinte, si cea
mai clasica monografie trebuie sa fie sustinuta de o intrebare de ce ne
intereseaza fenomenul respectiv, ce aspecte sau dimensiuni ne intereseaza la
fenomenul observat.
Cind folosim date cantitative (statistice), descrierea este si mai selectiva si cere
comparatia. De exemplu, daca analizam administratia in Romania, evolutia ei,
atunci facem o comparatie in timp. Daca vrem sa o prezentam in raport cu
administratia din alte tari, realizam o comparatie in spatiu, dar si in acest caz tot
descriere, adica analiza idiografica, este. Lucrarile bazate pe prezentarea de
statistici (somaj, cheltuieli guvernamentale etc) sint de asemenea descrieri.
Descrierea poate declansa o cercetare comparata care poate duce la o explicatie.
Prin compararea unor fenomene (fapte, entitati) similare putem realiza tipologii,
clasificari (stabilirea de clase de fenomene) care depasesc simpla descriere si sint
un inceput de explicatie.
Cercetarea idiografica serveste de multe ori pentru a interveni imediat si concret
in organizarea sociala. Obiectivul este in acest caz mai putin cunoasterea care
este proprie stiintei, ci, in special, remedierea unei situatii nesatisfacatoare,
imorale, condamnabila. Acestea sint studii comandate (de guvern, de un partid)
si vizeaza corectarea unei stari de fapt. Rezultatul practic este mai important
decit analiza.

Test de autoevaluare
Ce este analiza idiografica ? Care sint particularitatile ei (obiect de studiu, obiectivul
cercetarii, mod de realizare) ? Care sint tipurile de analiza idiografica ? dati exemple de
problematici care pot fi studiate in maniera idiografica.

1.2.2. Analiza nomotetica


Este opusul analizei idiografice. Vine din grecescul nomos care inseamna lege
si thesis care inseamna actiune ce trebuie facuta.
21

Analiza nomotetica se refera la o clasa de fenomene si nu la un fenomen singular.


Ea raspunde unui imperativ de cunoastere mai ambitioasa, adica vizeaza
generalizarea dintr-o anumita perspectiva.
Aristotel facea deja distinctia intre a sti ca, a sti ceva, care tine de descriere si
raspunde la intrebarea ce, cum ? si a sti de ce, care tine de explicatie. Este
un lucru sa stim ca planetele graviteaza in jurul unei stele fixe, altceva sa stim
de ce, iar raspunsul in acest caz sint legile fizicii (nomosul grec). Stim ca in
Romania este coruptie (ce este, de cite feluri, amploare), dar sa stim de ce ea
exista este altceva. Stim ca administratia este ineficienta, corupta, dar alta este
sa stim de ce.
Analiza de tip nomotetic vizeaza deci explicatia fenomenelor urmind legi, reguli
sau conditii de aparitie. Ea cere un discurs teoretic care sa justifice un raport de
cauzalitate sau de probabilitate.
Analiza nomotetica recurge la doua moduri de rationament : inductia si deductia.
Daca inductia pleaca de la cazuri particulare pentru a formula o regula generala,
deductia pleaca de la general si abstract catre particular si concret.

Intrebare
Ce vizeaza analiza de tip nomotetic ? Ce tip de cunoastere realizam recurgind la analiza
nomotetica ?
Exista deci doua tipuri de analiza nomotetica, inductiva si deductiva. Una nu o
exclude pe cealalta, dar fiecare corespunde unui moment al cercetarii
(cunoasterii). Sint forme de rationament, adica operatii mentale, proprii
subiectului (cercetatorului, observatorului) si nu modifica obiectul (realitatea
observata).

Intrebare
Care sint tipurile de analiza nomotetica in functie de tipurile de rationament ?
Inductia se bazeaza pe experienta empirica, concreta, pe identificarea faptelor,
a datelor pentru a degaja o generalizare. Analiza prin inductie pleaca de la
acumularea metodica de constatari identice in raport cu un fenomen dat si se
formuleaza astfel : de fiecare data cind fenomenul X apare, apare si fenomenul Y
(cind X exista, exista si Y). Nu inseamna ca este o relatie de cauzalitate, ea poate
sa fie, sau poate sa fie o concomitenta (simultaneitate), cauza putind fi alta.
De exemplu, observatia inductiva ne facem sa concluzionam, dupa mai multe
absente a profesorului cind ploua, ca aceasta este cauza absentei acestuia. Intrun alt registru, tot prin inductie, s-a observat ca scrutinul uninominal intr-un tur
conduce in general la o distorsiune semnificativa intre numarul de voturi si
numarul de locuri obtinute, cistigatorul profitind de o marja apreciabila de locuri
in raport cu scorul exprimat in numarul de voturi. Mai apoi, s-a putut intelege,
mai abstract, aceasta distorsiune, logica putind sa o explice mai bine.
Rationamentul inductiv pleaca de la singular, de la nivel concret, pentru a ajunge
la consideratii abstracte susceptibile sa produca o regula de recurenta. Astfel,
acest mod de demonstratie depaseste simpla afirmatie, descrierea sau chiar

22

comparatia. Ea comporta o suita de constatari identice referitoare la un aspect al


realului care conduce la o concluzie, la o generalizare.
In filozofia stiintei s-a privilegiat mult timp inductia ca instrument de descoperire,
considerindu-se ca teoria se construieste plecind de la experienta imediata.
Cunoasterea este piramidala, adica se complexifica progresiv, in etape. Plecind
de la date cantitative si calitative luate pe teren (ca in etnografie), se elaboreaza
o teorie prin generalizari empirice.
Acest fel de a concepe cunoasterea prin inductie - este proprie stiintelor sociale
aplicate care vizeaza rezolvarea, amelioararea, unor probleme sociale. De
asemenea, probabilitatile statistice tin de inductie (estimarea somajului, a ratei
de crestere, rata mortalitatii infantile), Rationamentul inductiv permite sa
prevedem in functie de experienta anterioara ca un fenomen se va produce. De
exemplu, putem, prin inductie, adica pe baza datelor din anii trecuti, sa
prevedem ca si din promotia din acest an x% din absolventi vor gasi un loc de
munca.

Test de autoevaluare
Ce este inductia ? Ce tip de cunoastere vizeaza ? Care sint particularitatile rationamentului de
tip inductiv ? Dati exemple de problematici de cercetare care pot fi studiate prin acest tip de
analiza.
Deductia, spre deosebire de inductie, care este legata de empiric, de
experienta, face recurs la ratiune, la abstractie. Ea vizeaza explicarea unui
fenomen, isi propune descoperirea cauzelor realului.
Rationamentul deductiv Se poate derula in doua forme : modul formal si ipoteticdeductiv.
a) Rationamentul formal
Este un rationament pur logic care se bazeaza pe axiome sau postulate. Axioma
este o propozitie evidenta si nedemonstrabila. Axioma este un adevar logic
nedemonstrabil. Rationamentul derulat prin axiome este o teorema. Teorema
este o demonstratie pur formala, nu are nimic cu verificarea experimentala,
empirica. Nu este nevoie, este inutila.
Exemple de axiome : doua cantitati egale cu a treia sint egale intre ele ; intregul
este mai mare decit partea ; geometria euclidiana (invatata la scoala) este
elaborata pe baza axiomelor - una din axiomele lui Euclid : printr-un punct
exterior unei drepte nu se poate duce decit o singura paralele la acea dreapta.
In stiintele sociale, micro-economia a elaborat modele care functioneaza dupa
aceiasi logica deductiv-formala. Este postulatul rationalitatii si al actorului
rational.
Actorul rational este un actor homo economicus care vizeaza maximizarea
beneficiilor (interes, preferinte, utilitate) cu costul cel mai mic. Rationalitatea
actorului este un postulat, o presupunere, o conventie acceptata. Este o
constructie mentala, o abstractie, un model referitor la un tip de comportament.
Noi presupunem, adica admitem de la inceput, ca un actor vizeaza intotdeauna
maximizarea preferintelor, utilitatilor sale, sau, cu alte cuvinte, ca el este
rational, iar demonstratia urmeaza metoda axiomatica.
23

Din teoriile economice, acest postulat a devenit principiu explicativ in studiile


decizionale, strategice.
Teoria rationalitatii derivata din economie si-a gasit o larga aplicatie in analiza
politicilor publice si in acest caz vorbim de teoria alegerii publice (public choice).
Succesul paradigmei alegerilor rationale in acest domeniu se explica prin faptul
ca analiza politicilor publice nu a constituit monopolul politologilor ci a fost de
asemenea un domeniu privilegiat de investigatie al economistilor. Nu e deci
surprinzator ca instrumentele si modurile de rationament predominante in stiinta
economica au fost larg utilizate mai intii de economisti si apoi de politologi. Acest
economism este departe de a face unanimitate, inclusiv in rindul
economistilor insisi. Totusi, numerosi economisti s-au aventurat in analiza
comportamentului politic sau de politici publice.
La rindul lor, numerosi politologi au utilizat acest demers deductiv plecind de la
axiomele stiintei economice. Unul din exemplele cele mai cunoscute de aplicare a
teoriei economice la analiza actiunilor umane este cel al lui Mancur Olson in
Logica actiunii colective. Fenomenul pasagerului clandestin (free rider)
analizat de Olson este un comportament ipotetic de tip axiomatic bazat pe
postulatul rationalitatii individului.

Lectura important

Logica actiunii colective

Modelul actiunii colective elaborat de Olson, construit pe paradigma individualist- utilitarista


bazata pe postulatul rationalitatii individuale, este o explicatie logica si teoretica a
comportamentului grupurilor si organizatiilor. Olson identifica paradoxul actiunii colective, adica
contradictia dintre interesul individual si interesul colectiv : marile grupuri sociale, cele compuse
din indivizi rationali, nu actioneaza in interesul grupurilor. Daca bunurile colective sint disponibile
pentru anumiti indivizi din grup, ele devin accesibile tuturor, incluviv celor care nu au contribuit la
crearea lor. Motivat de calculul interesului, orice individ rational va prefera sa profite fara sa
plateasca costul. Este un pasagerul clandestin (calatorul fara bilet, free rider). Deci, conform
logicii actiunii colective, cea mai mare parte a actiunilor colective sint fie non-logice (dat fiind
postulatul rationalitatii), fie ne-colective (individul rational nu se angajeaza in actiuni colective,
conform aceluiasi postulat al rationalitatii). Olson aplica modelul sau de analiza pentru a explica o
serie de fenomene sociale : organizarea si functionarea sindicatelor, a grupurilor de interes, a
claselor sociale, a partidelor politice, a Statului, ca actori sociali producatori si distribuitori de
bunuri colective si deci supusi paradoxului actiunii colective. Cu ajutorul teoriei sale, Olson a
reinterpretat anumite analize clasice, ca de exemplu teoria marxista a luptei de clasa. Clasele
sociale sint, in viziunea lui Olson, grupuri a caror actiune este supusa acestui paradox al actiunii
colective : ele sint fundamental incapabile sa intreprinda o actiune colectiva (lupta de clasa) care
vizeaza promovarea interesului comun, Aceasta explica de ce lupta proletariatului nu s-a dezvoltat
si raspindit, asa cum Marx a prezis-o.

Sursa : Olson, M., La logique de laction collective, PUF, Paris, 1978.

Si teoria jocurilor adopta demersul deductiv formal. Teoria jocurilor pune in


evidenta importanta structurarii cimpului de actiune asupra comportamentului
politic. In aceasta viziune, actori independenti care urmaresc interese comune si
care sint inspirati de aceiasi logica rationala adopta comportamente care fac
imposibila cooperarea optimala intre ei. Modelul cel mai cunoscut in aceasta
perspectiva este cel al dilemei prisonierului .

Important
Dilema prizonierului
Inventat de doi teoreticieni ai jocului de la cunoscutul think tank (grup de reflectie) Rand
Corporation. Melvin Dresher si Merril Flood in 1950, acest joc a devenit exemplul paradigmatic al

24

problemei cooperarii pentru teoria alegerii rationale. Dilema prizonierului poate fi rezumata
astfel : Doi prizonieri, acuzati de aceiasi crima pentru care politia nu dispune de dovezi si care sint
izolati unul de altul, nu au decit doua strategii pentru a scapa : fie sa nege faptele, fie sa arunce
responsabilitatea asupra celuilalt. In primul caz, politia nu ii poate condamna. In al doilea, fie unul
il denunta pe celalalt care va fi astfel condamnat, fie cei doi se acuza multual si amindoi vor fi in
mod egal pedepsiti in calitate de complici. Prima strategie este cea buna, a cooperarii, pe care le-o
ofera politia, dar din cauza structurarii problemei si a ignorarii strategiei celuilalt din cauza izolarii
lor si neavind posibilitatea sa adopte o strategie comuna, rationalitatea (cea a interesului lor
personal) consta in a-si denunta complicele. Primul isi spune ca daca celalalt marturiseste, e
avatajos pentru el sa faca celasi lucru, si daca nu marturiseste, are totusi avantaj sa coopereze cu
politia. Celalalt face acelasi rationament. Astfel, fiecare primeste 10 ani inchisoare, in timp ce n-ar
fi facut decit doi ani daca ar fi adoptat o strategie comuna.

b) Rationamentul ipotetic-deductiv
Rationamentul ipotetic-deductiv, sau nomologic-deductiv (desi unii autori fac
distinctie), se deosebeste de rationamentul formal prin raportarea la empiric (la
concret, la realitate).
El se deruleaza 3 timpi : a) se enunta o regula, o lege (presupune deci un suport
teoretic, o teorie) b) din aceasta regula (teorie) se emite o ipoteza 3) verificarea
ipotezei. Acestia sint pasii unei cercetari deductive.

Test de autoevaluare
Ce este rationamentul deductiv ? Ce tip de cunoastere vizeaza ? Care sint formele analizei de
tip deductiv ? Dati exemple de problematici de cercetare din domeniul stiintelor sociale care
pot fi studiate cu acest mod de analiza.
1.2.3. Analiza de teorii
Analiza teoretica, mai exact de teorii, se refera la evaluarea teoriilor existente
intr-un domeniu de cunoastere. Ea corespunde a ceea ce numim starea
chestiunii sau starea cunoasterii. Orice teza de doctorat sau cercetare in
disciplinele stiintifice trebuie sa cuprinda obligatoriu o critica a cercetarilor, a
studiilor, care au analizat deja fenomenul respectiv, pentru a arata pertinenta
cercetarii propuse. Este o modalitate de a recunoste meritul si contributia
colegilor, dar si de a justifica propria analiza si sublinia aportul la cunoasterea
unei realitati.
Acest tip de analiza poate sa dea nastere la lucrari care se consacra excusiv
evaluarii de teorii sau lucrari intr-o disciplina data, sau pe o tema data. In acest
caz este o inventariere critica a ceea ce s-a facut. De exemplu, se pot evalua
teoriile democratizarii sau o scoala de gindire (scoala alegerilor publice sau
scoala monetarista in economie de exemplu). Aceste studii nu au ipoteze, sint un
fel de sinteze al caror obiect de studiu sint teoriile si nu fenomenele.
Retinem ca exista trei moduri de demonstratie : idiografic, nomotetic, teoretic.
Cercetatorul trebuie sa stabileasca carui tip de cercetare apartine analiza
propusa. Asa cum in studii literare stabilim genul operei (roman, nuvela,
povestire), la fel, in stiintele sociale trebuie sa stabilim carui gen apartine studiul.
O aceiasi cercetare, in functie de problematica si obiectul cercetarii, poate
cuprinde cele trei tipuri de discurs analitic.

1.2.4. Calitatile unei lucrari stiintifice


25

Calitatea unei cercetari este apreciata in functie de 7 criterii : originalitate,


simplitate, coerenta, pertinenta, fecunditate, verificabilitate, predictibilitate
Originalitate : Este scopul esential al unei cercetari. O lucrare neoriginala nu
prezinta interes. O cercetare poate, de exemplu, sa reia problematici si analize
mai vechi pe care le recicleaza. Nu este un fapt deplorabil in sine, atita timp cit
nu este vorba de plagiat, dar numai o lucrare originala este cea care-si aduce
aportul la dezvoltarea cunoasterii.
Simplitate : Aceasta calitate se refera la amenajarea economica a lucrarii.
Simplicitatea opereaza o reducere a realului pentru a face mai inteligibile
anumite aspecte, altfel spus, cercetarea retine un numar scazut de parametri.
Simplitatea nu are nimic de-a face cu stilul simplu pe care il utilizeaza autorul.
Dimpotriva, ea poate sa fie semnul unui grad inalt de abstractie. In acest caz
vorbim de analiza eleganta, de genul Logicii actiunii colective a lui Olson.
Efectele de stil, in numele unui anumit estetism, cultiva obscuritatea, echivocul
sau paradoxul, pentru a seduce sau impresiona. Claritatea este o calitate
redutabila pentru autor pentru ca il face vulnerabil la critica, in timp ce
ermetismul care este o pozitie de slabiciune garanteaza contra oricarui atac.
Autorul obscur poate oricind sa-si apere ermetismul prin replici de aceiasi natura.
Coerenta : De la simplitate trecem usor la coerenta, simplitatea fiind de cele
mai multe ori garantia coerentei. O lucrare este incoerenta cind se ocupa de prea
multe aspecte (variabile) sau cind se pierde in descrieri inutile, fara legatura cu
analiza propriu-zisa si aceasta frapeaza de la prima privire.
Pertinenta : Este raportul cu realitatea. Pertinenta nu este o calitate usor de
determinat si poate da nastere la neintelegeri. Pertinenta unei lucrari se refera la
aptitudinea acesteia de a explica un fenomen. Conteaza deci cum a fost decupat
obiectul. O analiza poate sa nu fie pertineneta daca obiectul de studiu este
nesemnificativ, lipsit de interes. Anumite modele in economie nu au decit o
pertinenta limitata datorita conditiilor impuse pentru a fi aplicabile.
Fecunditatea : Se refera la aptitudinea unei cercetari, a unei structuri de
explicatie, de a putea fi aplicata studiului diverselor realitati in aparenta diferite.
Prin fecunditate, o cercetare depaseste frontierele disciplinei. In acest sens,
sociologia este o cunoastere fecunda. La fel, economia, datorita conceptului
homo economicus este un domeniu de cunoastere fecund. Destinat mai intii
studiilor economice, acest concept s-a extins si la alte domenii de analiza (studii
politice, strategice, studii decizionale), facind din individul rational, specific
explicatiei economice, un produs stiintific exportabil.
Verificabilitatea si predictibilitatea : Verificabilitatea se refera la aptitudinea
unei cercetari de a enunta teorii care genereaza ipoteze (analize) a caror
conformitate cu realul se poate verifica. Predictibilitatea este calitatea unei
cercetari a carei verificabilitatea poate fi proiectata in viitor. De exemplu, teoria
lui Darwin este verificabila, dar nu este predictiva (nu permite nici o predictie cit
priveste evolutia speciilor). In schimb, teoria lui Marx, avind ambitia sa explice
stiintific istoria, se vroia atit verificabila cit si predictiva.

Intrebare
Care sint principalele criterii de evaluare ale unei lucrari stiintifice ?

26

Unitatea de nvare 1.3. Demersuri teoretice (perspective de analiza)


1.3.1. Ce este o perspectiva de analiza
1.3.2. Perspectiva individualista
1.3.3. Perspectiva globalista (holista) : structuralism, functionalism, sistemism, analiza
istorica, analiza culturalista
1.3.4. Perspectiva institutionalista

Cunotine i deprinderi
La finalul parcurgerii acestei uniti de nvare veti nelege:
- ce este o perspectiva de analiza;
- in ce consta perspectiva individualista (atomista) de analiza;
- ce este si care sint variantele perspectivei globaliste (holiste) ;
- ce este institutionalismul si care sint variantele lui.

1.3.1. Ce este o perspectiva de analiza


Obiectul de studiu nu este dat a priori cercetatorului. Pe de-o parte, discursul
stiintific este un discurs construit, care implica decuparea obiectului de studiu, in
al doilea rind, pentru a realiza o cercetare, este nevoie de o grila teoretica care
permite cercetatorului sa dea coerenta analizei sale. Acest curs isi propune
prezentarea diferitelor perspective de analiza care sint utilizate in stiintele
sociale. Fiecare din aceste demersuri teoretice propune explicatii diferite ale
fenomenelor, proceselor si actiunilor sociale. Un acelasi fenomen poate fi analizat
din perspective diferite, adica, plecind de la premise diferite, diferite studii pun
accentul in explicatie pe variabile specifice : structuri, actori, institutii. Aceste
tipuri de demersuri teoretice sau perspective de analiza corespund marilor traditii
sau scoli de cercetare.
Perspective de analiza in stiintele sociale
Orice analiza in stiinte sociale implica o conceptie ontologica a unitatilor de
referinta care sint in general individul, societatea, statul, natiunea. Reflectia
ontologica isi pune intrebarea: la ce realitate se refera analiza? care este natura
obiectului analizat ? care este unitatea de analiza a studiului ?
Exista din acest punct de vedere doua pozitii epistemologice fundamentale si
opuse : perspectiva individualista (atomista) sau microanaliza si perspectiva
globalista (holista) sau macroanaliza. O a treia perspectiva institutionalista incearca concilierea, acomodarea, celor doua nivele micro si macro de analiza.
Pozitia individualista estimeaza, ca postulat initial, ca individul este referinta de
baza. In conformitate cu acest demers, societatea este reprezentata ca o suma
de indivizi, structurile sint produsul actinuii indivizilor. Pozitia concurenta,
perspectiva globalista, considera, dimpotriva, ca societatea este referinta
primara in analiza sociala. In aceasta viziune societatea este o totalitate care nu
se reduce la indivizii care o compun. Acest tip de analiza pune in evidenta
efectele structurilor (produse de societate) asupra indivizilor. De remarcat ca in

27

general autorii scolii individualiste utilizeza pentru a desemna individul


termenul de actor , in timp ce paradigmele globaliste utilizeaza notiunea de
agent .
Cu timpul, modelele de explicatie s-au rafinat si este general admis ca actorul
rational evolueza intr-un cadru, in interiorul unor institutii care impun reguli de
joc, formale si informale. Institutionalismul, adesea discreditat in anii 50, in
versiunea clasica, reapare transformat in anii 80, fiind astazi demersul
predominant (neo-institutionalism). Datorita neo-institutionalismului, actori,
structuri, procese, norme si practici pot fi analizate in interactiune.

Intrebare
Ce este o perspectiva de analiza ? Care sint marile perspective de analiza utilizate in stiintele
sociale ? Care este unitatea lor de analiza, care este natura obiectului lor de studiu ?
1.3.2. Perspectiva individualista
Aceasta perspectiva abordeaza individul din mai multe puncte de vedere care
corespund unor scoli diferite : unele pun accent pe aspectul intentional al actiunii
actorului, altele pe aspectul mecanic al jocului intre actori, altele sint centrate pe
comportamentul individului (behavioralism).
1. Perspectiva rationalista.
Perspectiva rationalista, foarte utilizata in stiintele sociale contemporane, este
imprumutata din stiinta economica. Ea are in centru individul numit rational,
adica individul care, plecind de la preferinte bine stabilite, cauta maximizarea
satisfacerii lor si minimizarea costurilor pentru a le atinge. Acesta este conceptul
de actor calculator, utilitarist, rational.
Pentru aceasta perspectiva care are la baza postulatul rationalitatii se foloseste in
mod curent denumirea de individualism metodologic care este baza comuna
tuturor studiilor strategice.
Individualismul metodologic
Este un concept distinct de alte forme de individualism romantic, juridic, etic,
sociologic, si este diferit de conceptia politica a individualismului sensul de
comportamente individualiste. Este o pozitie epistemologica, adica un fel de a
concepe realitatea. Viziune de cercetare, este proprie cercetatorului si nu
obiectului studiat Individualismul este un instrument de explicare a fenomenelor
colective plecind de la comportamentele si strategiile individuale.
In aceasta viziune, fenomenele sint rezultatul agregarii comportamentelor
individuale. Pentru explicarea unor fenomene sau procese colective, sociale,
politice, economice, trebuie cunoscute motivatiile indivizilor, ratiunile individuale
ale actiunii actorilor.

Important
Individualism metodologic
Pierre Birbaum si Jean Leca definesc astfel individualismul metodologic : este o problematica si
un fel de a concepe raspunsurile la intrebarile de cercetare (), un atribut al cercetatorului si al
obietului : el nu caracterizeaza procesul studiat, ci metoda studierii sale . Individualismul
metodologic vizeaza sa explice fenomene colective macroscopice plecind de la

28

comportamente si strategii individuale ( microscopice ). La rindul sau, Raymond Boudon, in


aceiasi lucrare il defineste astfel : Principiul individualismului metodologic enunta ca, pentru a
explica orice fenomen social fie din sfera demografiei, a stiintei politice, sociologiei, sau oricare
alta stiinta sociala este indispensabil sa reconstruim motivatiile indivizilor implicati in fenomenul
respectiv, si sa consideram acest fenomen ca fiind rezultatul agregarii comportamentelor
individuale dictate de aceste motivatii

Sursa : Birbaum, B. si Leca, J., Sur lindividualisme, Paris, Presses de la FNSP,


1986, pp.13-14, 46.

Exista doua puncte de ruptura in raport cu structuralismul : In primul rind,


demersul individualist presupune refuzul conceptiei globaliste, colective, a
individului care face din acesta un simplu agent purtator de norme sociale. In al
doilea rind, individualismul respinge ideea comportamentului prescris, care face
din actori simpli purtatori de comportamente socialmente inscrise in ei si
refuzindu-le alta libertate decit cea de a-si realiza un destin predeterminat.
Demersul alegerii rationale si traditia economista
Teoria alegerii tarionale este o perspectiva de individualism metodologic mai
consecventa, intru-cit introduce conceptul de rationalitate ca premisa a actiunii
individului. Adeptii acestei scoli postuleaza ca indivizii care actioneaza sint
fundamentali rationali. Acest postulat este imprumutat din micro-economie care il
utilizeaza pentru a explica comporttamentul indivizilor fata de tendintele pietii, in
special legea cererii si ofertei.

Lectura facultativ
Cele trei optiuni ale consumatorului dupa Albert Hirschman
Albert Hirschman a avut o influenta importanta in stiintele sociale dupa ce a dezvoltat ideea ca
intr-o situatie de schimbare contextuala, trei tipuri de optiuni se prezinta indivizilor angajati in
acest context. Acestia pot sa aleaga intre abandon , luarea cuvintului sau loialitatea
(exit, voice, loyalty).Hirschman viza sa inteleaga alegerile de care dispun clientii unei intreprinderi
atunci cind performantele acesteia se deterioreaza. Aceasta situatie produce deceptie
consumatorilor. Abandonarea (adica indreptarea catre o alta intreprindere) si luarea cuvintului
(manifestarea nemultumirii) sint, pentru Hirschman, doua tipuri de reactie a consumatorului in fata
acestei deceptii, dar loialitatea (continuarea atasamentului fata de intreprindere, in ciuda
deceptiei) este a treia optiune. Aceasta schema de explicatie se poate aplica, si a fost aplicata,
analizei fenomenelor care implica alegere intr-un context.

Sursa : Hirschman, A., Bonheur priv, action publique, Paris, Fayard, 1982.

Acest postulat al rationalitatii decurge de asemenea din sociologia


comprehensiva a lui Max Weber. Lucrarile sale centrate pe rationalitatea actiunii
actorilor, in special conceptul de actiune rationala prin finalitate , sau
rationalitate instrumentala, vizeaza individul care isi orienteza activitatea dupa
scopuri, mijloace si consecinte subsidiare si care in acelasi timp compara in mod
rational mijloacele cu scopurile, scopurile cu consecintele, si diversele scopuri
posibile intre ele. 1
Rationalitatea actorului, postulatul de baza al teoriilor alegerii rationale
In modelul rationalitatii absolute, secventa de activitati este foarte structurata :
La inceput exista un actor care, confuntat cu o problema, se afla in situatie de
alegere. El are preferinte definite, isi fixeaza obiective, fixeaza valori,
selectioneaza utilitati. Apoi cauta alternativele care sint disponibile pentru a
1

Celelalte trei tipuri de actiune identificate de Weber sint actiunea traditionala, actiunea
afectiva, actiunea rationala prin valori. A se vedea Max Weber, Economie et socit I,
Paris, Plon, 1971.

29

raspunde problemei, face inventarul exhaustif al alternativelor identificind


efectele si meritele specifice. Dupa care adopta un criteriu de alegere cit mai
obiectiv posibil, adica care permite detectarea celui mai bun raport intre avantaje
si dezavantaje (inconvenient) al fiecarei alternative. Stocul de alternative
disponibile va fi in sfirsit analizat cu ajutorul criteriului si va rezulta solutia.
Retinem
Teoria alegerii rationale se bazeaza astfel pe urmatoarele postulate :
exista in orice circumstanta un criteriu obiectiv care e accesibil decidentului si
asupra valorii caruia toata lumea, daca e ratioanla (rezonabila) e de acord.
preferintele sint stabile, explicite, non-ambigu.
toate alternativele posibile se pot cunoaste si sint cunoscute de decident
Individul se comporta ca un intelect pur, ca o masina inteligenta. Nimic
altceva nu-l mobilizeaza ca continutul problemei pe care o gestioneaza

Un model explicativ se impune apropape automat, cel al decidentului rational : a


decide consta in a maximiza sau optimiza rezultatele in raport cu costurile,
avantajele in raport cu inconvenientele. Consecinta e ca facind asta, solutia care
va fi retinuta va fi necesar cea mai buna din alternativele considerate. Bref,
decidentul rational adopta un comportament in care adevarul, stiinta, inteligenta
sint cele care conteaza si numai ele, ca motoare ale procesului de activitati.
Reducind procesul de decizie la regulile formale ale rationalitatii instrumentale,
teoria alegerii rationale erijeaza in principiu explicativ si universal modelul
individului calculator care se conformeaza unui tip unic de rationalitate
(absoluta). Este o schema abstracta care atribuie indivizilor o rationalitate si
libertate de decizie in realitate irationala. 2
De aceea, in stiinte sociale operam cu modelul bazat pe conceptul de
rationalitate limitata, pe linia trasata de Simon si March.
Rationalitatea limitata
Este aportul capital al lui Simon, economist, expert al psihologiei cunoasterii si
unul din fondatorii inteligentei artificiale. El a demonstrat ca aceasta teorie a
rationalitatii absolute e irealista. A incercat sa o aplice la luarea deciziei in marile
intreprinderi. Or, si-a dat seama ca postulatele sint false. In realitatea actiunii,
decidentul se loveste de constringeri majore care tin de factori diferiti : informatia
lipseste si costa ; criteriile de alegere sint rare ; capacitatea de a gestiona o stare
exhaustiva a alternativelor variaza ; situatia de alegere declanseaza o tensiune
psihologica.
Astfel, rationalitatea absoluta nu are sens, decit daca admitem ca ea acopera de
situatii in care decidentul se comporta ca o masina programata de catre sarcina
de rezolvat. Or, nu acesta este cazul. Constringerile exerseaza o tiranie puternica
asupra procesului, asupra situatiei. Subiectivul, sectorialul, non-consensul sau
non-reproductibilitatea de catre terti, constituie un parametru esential. Exista,
desigur, rationalitate, dar ea e limitata.
Modelul rationalitatii limitate propus de Simon este centrat pe comportamnetul
unui decident care gereaza un compromis intre o problema si constringerile
2

Green D., Shapiro, I., Pathologies of Rational Choice Theory, New Haven, Yale
University Press, 1994.

30

situatiei sale. El face tot ce poate mai bine acolo unde se afla. Activitatea
decidentului consta in a formula si elimina un mic numar de alternative, cele de
care el dispune, pe care le stie sau care-i par acceptabile lui si tertilor. El
minimizeaza cautarea si analiza alternativelor. Apoi adopta un criteriu de
apreciere rezonabil, amestec de rationalitate si intuitie. In sfirsit, se opreste la
prima solutie care, in stocul de alternative considerate, ii apare satisfacatoare lui
si altora. El nu cauta optimul sau ce e mai bine, ci se multumeste sa evite ce a
mai rau sau ce a mai putin derezonabil.

Important
Rationalitatea limitata
Fiinta umana este incapabila sa optimizeze. Libertatea si informatia sa sint prea limitate pentru a
lua o decizie rationala. Intr-un context de rationalitate limitata, el decide in mod secvential si alege
pentru fiecare problema pe care trebuie s-o rezolve prima solutie care corespunde pentru el unui
prag minimal de satisfactie. () toti actorii nu au decit o libertate restrinsa si nu sint capabili in
consecinta decit de o rationalitate limitata.

Sursa : March, J. C. si Simon, H., Organizations, New York, Wiley, 1958.

Intrebare
Ce este rationalitatea limitata ? prin ce se diferentiaza de modelul rationalitatii absolute ?
Originile teoriei alegerii rationale
Dupa unii autori, originile acestei teorii pot fi reperate in viziunea lui Thomas
Hobbes despre motivatiile humane, crude si rgoiste. Insa, teoria moderna a
alegerii rationale este o creatie a anilor 1950, datorata publicarii a doua texte
fundamentale : lucrarea lui Kenneth Arrow, Social Choice and Individualism
Values, publicata in 1950, in care dezvolta argumentul cunoscut sub numele de
paradoxul lui Arrow . dupa care actiunea colectiva nu produce in mod necesar
un bun colectiv, si lucrarea lui Anthony Downs, Economic Theory of Democracy,
publicata in 1957, care a inspirat generatii intregi de lucrari analizind
comportamente politice.
In 1965, Mancur Olson publica Logica actiunii colective. Desi ramine in cadrul
teoriei alegrii rationale, el este unul din primii care au aratat dificultatile
mobilizarii indivizilor in scopul unei actiuni care vizeaza obiective colective.
Analiza strategica
Studiile strategice, in masura in care are la baza postulatul rationalitatii
individuale, considerind actorul si actiunile lor ca variabile explicative principale,
este un tip de analize apartinind teoriilor alegerii rationale.
Analizele strategice postuleaza existenta indivizilor rationali, care elaboreaza
strategii pentru atingerea scopurilor lor intr-un context caracterizat prin existenta
unor constringeri. Ele postuleaza de asemenea ca inainte de a lua decizii, indivizii
incearca sa anticipeze deciziile pe carele vor lua ceilalti actori. Deci, desi bazate
pe individualismul metodologic, accentul nu este pus pe alegerile individuale, ci
pe consecintele agregarii alegerilor colective. Cu alte cuvinte, teoria alegerii
rationale pune in lumina strategiile care determina macro-procese (actiuni
colective).
Teoriile alegerii publice (public choice)

31

Teoria alegerii rationale si-a gasit o larga aplicatie in analiza politicilor publice si
in acest caz vorbim de teoria alegerii publice. Scoala alegerilor publice este
interesata in principal de problema fundamentala a alocarii resurselor care, prin
definitie, sint limitate. Aceasta explica de ce numeroase studii inspirate din
aceasta perspective se preocupa de forma si structura guvernulul, de structurile
organizationale si mai ales de procesul de decizie, care contribuie la modelarea
comportamentului indivizilor. Incercind sa-si maximizeze avantajele si beneficiile,
indivizii utilizeaza in scopul intereselor lor diferite forme de structuri disponibile. 3
Teoria alegrii publice este astazi paradigma dominanata. Aproape jumatate din
articolele din revistele importante de economie, politica, politici publice,
utilizeaza acest demers teoretic dezvoltat de stiinta politica americana. Este noul
credo stiintific . Printre cauzele acestei emulatii 4:

prestigiul de care sebucura economia in cultura politica anglo-americana


contemporana
in occidentul contemporan si in special in societatea anglo-saxona,
acreditarea economiei un sine qua non pentru acceptarea ca analist de
autoritate a devenit o ideologie
dupa acesti analisti, acest demers permite o abordare stiintifica a analizei
politice singurul care poate genera cunoastere stiintifica
economistii sint stiintifici pentru ca anumite relatii din modelele lor pot fi
asimilate unor ecuatii sau alte forme matematice (din limbajul matematic)
ca o ilustratie a acestei practici, pagini intregi reviste de specialitate din
domeniul analizei politice sint pline cu ecuatii complicate.

In concluzie, teoria alegerii rationale cuprinde o varietate de perspective care


analizeaza o varietate de subiecte. Toate aceste analize bazate pe paradigma
rationalitatii care include evident teoriile de micro-economie si teoria jocurilor,
au in comun presupunerea ca structurile sociale (sau economice, politice),
deciziile colective, alte procese sociale (ca de exemplu miscarile sociale), nu sint
decit efectul actiunii actorilor in cautarea satisfacerii utilitatii inidviduale.
Exemple de lucrari care pot utiliza demersul alegerii rationale : statul si
impozitarea, comert international, relatii in cadrul guvernului procesul de
decizie interactiunea actorilor in decizie, tranzitii democratice, in analiza
politicilor publice.

Lectura facultativa
Teoria jocurilor si neocorporatismul
Incercind sa inteleaga emergenta si declinul coorodnarii intre actori pe plan macroeconomic in
Europa occidentala, Scharpf analizeaza relatia dintre guvern, sindicate si banca centrala. Concret,
descrie manevrele de pozitionare intre acesti actori arata cum tentativele de solutionare sint
aplicate in mod secvential si intr-un mod neanticipat. Actorii si preferintele lor ramin relativ
constante in timp bancile cauta stabilitatea preturilor si sindicatele cea a salariilor de exemplu ,
alegerile strategice sint suple, actorii pot sa invete in timpul procesului. Actorii incep jocul cu o
strategie aleasa pe baza unor informatii incomplete, apoi, actionind la rezultate conditionate de
context si la strategiile expuse de catre adversarii lor, ei isi ajusteaza alegerea, producind rezultate
neprevazute initial.

Sursa : Scharpf, F., Games Real Actors Could Play, New York, 1997.
3

A se vedea Tullok, G., Private Wants, Public Means : an Economic Analysys of the Desirable
Scope of Government, New York, Basic Books, 1970; Buchanan, G.M., Tollison, R. D., Theory of
Public Choice, Political Applications of Economics, The University of Michigan Press, Ann Arbor,
1972)
4
Richardson, J.L., Economics : Hegemonic Discourse, Quadrant, Melbourne, March, 1997.

32

Incheiem acesta prezentare a perspectivei individualiste mentionind ca acestui


demers mai apratine si scoala care privilegiaza in explicarea comportamentului si
actiunii caracterul emotiv sau irational al indivizilor. Aceasta perspectiva se
foloseste in analiza relatiilor internationale (teoriile realiste si neo-realiste) care
transpun statelor atribute ale indivizilor (forma de atropomorfism). In aceste
studii, statele concepute ca actori sint in competitie unele cu altele pentru
impunerea hegemoniei.
In aceiasi perspectiva individualist intentionala se deruleaza analizele care
propun o explicatie a socialului plecind de la psihologia actorului, constienta sau
nu. In acest caz, intentia este efectul inconstientului.

Test de autoevaluare
Definiti conceptul de actor rational . Dati exemple de teorii din stiintele sociale, respectiv
administrative, care au la baza postulatul rationalitatii.
2. Behavioralismul (studii comportamentale) si traditia statistica
Este de asemenea o perspectiva individualista care este insa orientata pe
comportamentul individului, adica pe felul in care actorul se comporta si mai ales
actioneaza. Ea nu trebuie confundata cu behaviorismul din psihologie, dar a fost
inspirata de aceste teorii psihologice si care au la origine lucrarile lui Pavlov.
Behavioralismul considera comportamentul ca un fapt social observabil (de
exemplu votul, participarea in cadrul grupurilor sau in cadrul partidelor politice,
comportamentul birocratic) pe care putem, in mod empiric, sa-l verificam. Pentru
aceasta, analistul preleva date care pot fi cuantificate, sistematizte si verificate,
si care pot conduce la testarea de ipoteze. Aceste ipoteze sint la rindul lor
susceptibile sa explice functionarea reala a institutiilor (administrative, politice).
Cind perspectiva behavioralista se aplica analizei comportamentului grupurilor,
atunci, in acest tip de analiza grupurile sint considerate ca unitati de decizie
(analiza grupurilor de interese, analiza elitelor). Studiul opiniei publice, de
exemplu, face parte din studiile behavioraliste, constind in inregistrarea intentiilor
exprimate in mod real de catre indivizi (chiar daca este vorba de atitudini, adica
de dispozitii si nu de comportamente, obiectivul analitic este acelasi).
Aceasta scoala, foarte populara si influenta in SUA anii 50-60 a contribuit in mod
cert la evolutia stiintelor sociale catre mai multa rigoare. Dar acest demers, mai
ales metodologic, sufera de o oarecare confuzie teoretica. In timp ce
behaviorismul psihologic este experimental si individualist, behavioralismul este
descriptiv (sau quasi-experimental) si ambiguu cit priveste nivelul de analiza. El
incearca sa identifice in mod pozitivist cauzele comportamenentului actorilor prin
observarea regularitatilor actelor obirctic masurabile. Facind suma actelor
individuale, metoda belavioralista incearca sa identifice cauza comportamentelor
individuale in media sumei sau sa deduca structurile sociale ca produs al sumei.
Pentru a rezuma, analiza behavioralista conduce la o descriere utila, prin
precizarile pe care le aduce, a comportamentelor care sint corelate cu un
ansamblu de variabile sociologice, ca de exemplu clasa sociala de aparteneneta,
33

practica religioasa, si, intr-o masura mai mica, cu sexul, virsta sau nivelul de
instructie (sociologie statistica).

Intrebare
Ce este behavioralismul ? Ce studiaza ? care este pertinenta acestui demers in analiza
realitatii sociale ?
1.3.3. Perspectiva globalista (holista) : structuralism, functionalism, sistemism, analiza
istorica, analiza culturalista
In aceasta viziune, societatea este elementul prioritar in interpretarea sau
explicarea realitatii, a comportamentelor si reprezentarilor sociale. Societatea
este conceputa ca un ansamblu care are caracteristici proprii, este o totalitate
disctincta de suma partilor. Deci prioritatea logica este acordata socialului.
Ca si conceptia individualista, perspectiva globalista are mai multe variante :
structuralista, functionalista, sistemica, historica, genetica, culturalista.
Analizele structuraliste, functionaliste si sistemiste sint inrudite. Structura,
functie, sistem sint concepte globaliste. Cind ne referim la functia unui sistem ne
referim aproape obligatoriu la sistemul la care se raporteaza structura respectiva.
La fel, conceptul de sistem desemneaza o totalitate in care partile (structuri) sint
interdependente si fiecare indeplineste o functie. Intre partile unui sistem se
stablilesc relatii functionale care dau identitate sistemului.

Intrebare
Cum este conceputa societatea in viziunea holista ? Care sint variantele acestei
perspective analitice ?
Sistemismul
Analiza sistemica este un tip de macro- analiza care concepe societatea ca fiind
un sistem constituit dintr-un ansamblu de sub-sisteme distincte (economic,
politic, social, cultural, administrativ), fiecare asigurind functii sociale specifice.
Trebuie sa remarcam ca notiunea de sistem, ca si cea de functie, este preluata
din biologie. Altfel spus, perspectiva sistemica implica o viziune organicista a
socialului, concepind faptele sociale dupa modelul faptelor biologice,
considerindu-le in raport cu intregul (organismul) la fel cum organele, in
interdependenta lor, constituie organismul.
Notiunea de sistem este un termen analitic, ea nu serveste la desemnarea unui
obiect concret : sistemul social nu trebuie niciodata confundat cu societatea, nici
sistemul international cu intreaga lume, nici sistemul administrativ cu
administratia.
Cercetarea sistemica este o maniera de a vedea realitatea punind accentul pe
componentele sale in relatie cu totalitatea sociala (societatea) si cu contextul.
Principiul explicativ consta in analiza dependentelor functionale intre sub-sisteme
si macrosistemul social. Cu alte cuvinte, sistemul are o dinamica interna, dar si
externa, pentru ca, nefiind izolat, el se situeaza intr-un context in care trebuie sa
se adapteze. Aceasta viziune este comuna tuturor orientarilor din cercetarea
sistemica, in ciuda diversitatii lor determinata in principal de modul de a
conceptul de sistem .

34

In analiza sistemica, numerosi autori au facut apel la cibernetica si la teoria


informatiei. Aceste studii trateaza faptele sociale din punct de vedere al esentei
lor exprimata ca o dependenta functionala pentru a explica cum sistemul se
organizeaza pentru a exista si a putea sa se mentina in mediul sau. Prin
mecanismul de feedback sau retroactiune, sistemul se mentine in echilibru in
mediul in care functioneaza, dar, prin acest proces, el poate evolua sau schimba,
in asa fel incit, reproducindu-se, el se transforma prin aceste schimburi cu
mediul.
O teorie sistemica postuleaza astfel ca institutiile de luare a deciziei conteaza mai
putin decit relatia lor cu societatea pe care politicile o gestioneaza. O astfel de
teorie plaseaza, fara sa le distinga, institutii si procese de luare a deciziei intr-o
cutie neagra : ajunge sa cunoastrem intrarile (cererile), iesirile din sistem
(politici publice), si efectele asupra societatii sau asupra noilor cereri, pentru a
asigura si intelege functionarea sistemului.
Cu acest model putem analiza stabilitatea si eficacitatea sistemului si a subsistemelor (economic, politic, administrativ) prin echilibrul elementelor lor
constitutive. In aceasta logica mecanica, disfunctionarea sistemului decurge
dintr-o supraincarcare a sistemului, adica o crestere a cererilor, a presiunii asupra
sistemului in raport cu capacitatea sa de a produce politici.
Cele mai importante critici care au fost aduse sistemismului vizeaza conceptia
socialului ca model de echilibru, ceea ce traduce o imagine prea optimista, chiar
irealista, a societatii. Ideile centrale ale sistemismului, adica continuitatea si
durabilitatea, legate de universalitatea functiilor concepute ca roluri sociale,
trimit la o conceptie conservatoare a ordinii sociale. Consecinta a principiilor si
fundamentelor sale, sistemismul ramine la un nivel limitat al explicatiei : el
explica de ce fenomenele persista, dar nu explica de ce ele se schimba. In ciuda
valorii operationale, schema sistemica ramine un model a-istoric, static,
incapabil, datorita ignorarii formelor diverse si particularitatilor contextelor in
care evolueaza fenomenele sociale si politice, sa surprinda devenirea lor in timp
in cadrul aceluisi context, sau evolutia diferita a acelorasi feneomene in contexte
diferite la acelasi moment.

Test de autoevaluare
Ce este analiza sistemica ? Ce este un sistem social ? care sint meritele si limiteleacestui
demers in studierea fenomenelo sociale ? Dati exemple de teorii din stiintele sociale care au
la baza aceasta perspectiva de analiza. Dati exemple de problematici din domeniul stiintelor
administrative a caror analiza poate recurge la aceasta pozitie epistemologica.

Functionalismul
Analiza sistemica solicita aproape natural analiza functionalista. Desi distincte,
cele doua demersuri sint compatibile, chiar complementare. Atunci cind sint
asociate, putem spune ca functia raspunde unor nevoi ale sistemului (in limbajul
biologiei), fie ca ea satisface anumite conditii necesare existentei sistemului, fie
ca ea contribuie la mentinerea acestuia.

35

Conceptul de functie are din punct de vedere semnatic mai multe conotatii, dar
legate intre ele : cea de nevoie, de conditii sau de contributie (influenta).
Perspectiva functionalista explica cauza prin efect sau prin consecinta. De
exemplu, in fiziologie putem explica prezenta glandelor sudoripare prin functia lor
(mentinerea unei temperaturi stabile). Deci, functia explica cauza prin scopul
urmarit (prin efect). La fel, in domeniul social, functionalismul interpreteaza
realitatea punind accent pe functia pe care elementele constitutive o indeplinesc.
Astfel, conceptul primar este cel de functie (nevoie sociala) si postulatul de baza
este cel al necesitatii functionale.
Notiunea de functie implica deci o finalitate. Viziunea functionalista este un
demers teleologic, fiind bazat pe ideea unei intentionalitati, a unui proiect.
Transpus la analiza faptelor sociale, functionalismul incearca sa stabileasca un
raport intre fenomenul observat si intregul, adica cu sistemul social sau
societatea. Ca si analiza sistemica, se deruleaza dupa principiul cutiei negre :
stim care sint intrarile si iesirile, dar nu stim ce se petrece in interiorul cutiei.
Functionalismul a aparut in anii 50 in SUA intr-un anumit context intelectual si
stiintific. El s-a dezvoltata ca reactie la empirismul care domina stiintele sociale
americane si din dorinta de a rezolva criza explicatiei in stiintele sociale, dar
si ca mod pragmatic de a solutiona probleme sociale majore cu care se
confrunta societatea americana (social engineering).
Studiile functionaliste sint in general analize care pun in evidenta rolul (functia)
unor structuri (grupuri de interese, partide politice), adica in general roluri
sociale. Comportamentele sint determinate de sistem (de exemplu sistemul
administrativ, sau politic, sau economic), ele nu sint o rezultanta a procesului
(administrativ, respectiv poltic sau economic). Aceasta este o consecinta a
functionalismului care pune accent pe structuri / sistem si nu pe proces, altfel
spus, favorizeaza aspectul sincronic si nu diacronic al schimbarii;
In studiile politice, unitatea de analiza este sistemul politic, in studiile
administrative, unitatea de analiza este sistemul administrativ. Comportamentul
actorilor, decizia, sint analizate in functie de sistem, conceput ca o cutie
neagra. Acest demers se utilizeaza in analiza retelelor (conceptul de retele
functionale), a raporturilor dintre actori, in general de cooperare, functionalismul
fiind o viziune consensualista asupra realitatii. Temele socializarii, a integrarii
sociale, sint functionaliste. Teoria si temele stratificarii sociale, apartin scolii
functionaliste. Diferentierea, integrarea sociala, stratificarea, sint particularitati si
imperative functionale care asigura mentinerea ecghilibrului si stabilitatea
sistemului social. In studiul politicilor publice, incrementalismul (decizie
incrementala) este functionalist.
Atunci cind organizatiile sint concepute ca structuri, teoria organizationala este
functionalista. Organizatiile indeplinesc functii, prin rutine si proceduri prestabilite, ele asigura functionarea sistemului. Organizatiile este o structura de
conformism, rutina este expresia unui consens. Organizatia este o structura
ierarhica in care fiecare nivel, indeplinind un rol, are functia de a sigura
supravietuirea sistemului (organizatiei). Este mecanismul prin care Weber explica
rezistenta structurilor birocratice la schimbare.
36

Functionalismul original este o viziune consensuala si conservatoare prin


definitie. Dar exista si un functionalism diacronic, centrat pe ideea de schimbare.
Este functionalismul marxist, conflictual, dinamic : schimbarea sistemului este
declasata de dis-functiile lui.
Contributia functionalismului la dezvoltarea stiintelor sociale a fost importanta : a
reprezentat, pe plan teoretic, tendinta de a elebora o conceptie globala a faptelor
sociale si politice, marcind ruptura de descriptivismul care domina pina atunci
aceaste discipline. De aici caracterul sau normativ si prescriptiv. Legat de aceasta
noua orientarea teoretica, functionalismul a favorizat recurgerea la metode
cantitative de analiza.
Critica functionalismului vizeaza caracterul static, fixist asupra ordinii sociale,
accentul pus pe permanenta si nu pe emergenta, sau schimbarea, unui fenomen.
De asemenea, consacrarea functionalismului producindu-se in SUA, acesta a fost
mult timp, si ramine, o expresie a mentalului american, al sistemului de valori
american. Insasi aparitia si dezvoltarea functionalismului in SUA nu este
intimplatoare. Exista multe afinitati intre acesta paradigma si modelul de
societate american (si al sistemului politic american). Exemplu clasic de societate
consensuala, pluralista si conservatoare, contextul american este prin trasaturile
sale generale (inclinatia catre pragmatism si eficienta) functionalist.
Alte critici vizeaza : caracterul prescriptiv si normativ; caracterul a-explicativ,
functionalismul implicind un rationament prin corelare si nu in termeni de relatie
cauza / efect; carcarterul a-istoric, functionalismul ignorind, in virtutea ambitiilor
sale universaliste, particularitatile contextuale, istorice, ale fenomenelor si
actiunilor sociale.
Test de autoevaluare
Ce este functionalismul ? Ce fel de demrs este ? Care este aportul acestui tip de
analiza la dezvoltarea stiintelor sociale ? dati exemple de teorii care adopta
viziunea functionalista. Cum putem aplica fucntionalismul in analiza unor
fenomene sau problematici din domeniul administratiei?

Structuralismul
Termenul de structura este unul dintre cele mai ambigue in stiintele sociale, in
sensul ca ne referim la ea tot timpul dar fara ca in general s-o defini. De exemplu,
structura sociala este o metafora utila pentru a descrie anumite relatii concrete
sau abstracte susceptibile de la observate sau analizate. Numeroase discipline
recurg la conceptul de structura : matematicile, chimia, biologia, etc.
Conceptul de structura sociala este o constructie a spiritului care evoca un fel
de morfologie a societatii. Folosim aceasta notiune pentru a identifica aspectele
de stabilitate, de regularitate in relatiile sociale. Aplicind cu rigoare metoda
pozitivista, Durkheim a devenit unul din fondatorii structuralismului in stiintele
sociale. Definitia pe care a dat-o el societatii este viziunea intregii scoli
structuraliste : societatea nu este simpla suma a indivizilor care o compun, ci un

37

sistem format prin asocierea acestora, o entitate specifica care poseda propriile
ei calitati
Structuralismul este o familie de teorii stiintifice care atribuie structurilor sociale
o logica independenta de actiunea umana. Conceptul de structura sociala
este o constructie a spiritului care evoca un fel de morfologie a societatii. Folosim
aceasta notiune pentru a identifica aspectele de stabilitate, de regularitate in
relatiile sociale. Acest demers teoretic se caracterizeaza prin faptul ca, eliminind
constiinta actorilor sociali, negind deci libertatea de actiune individuala, explica
actiunea, comportamentul acestora, in functie de pozitia lor in sinul relatiilor
sociale obiectiv observabile.
Demersul istoric
Concepe ansamblurile sociale, totalitatile, in miscare (evolutie), este analiza
schimbarii sociale. Este o viziune dinamica a societatii, care isi propune sa arate
cum functioneaza societatile si cum se transforma.
Acest perspectiva are o lunga traditie in stiintele sociale Tocqueville, Marx,
Weber, apartin acestei scoli fiind utilizata in analiza macro-fenomenelor
(feudalism, capitalism, fenomene de tranzitie in istorie, dezvoltarea,
industrializarea, formarea statelor, democratie, revolutie, razboaie). Sint lucrari
de sociologie istorica si politica. Obiectele de studiu sint macro-istorice, se
studiaza secvente istorice, derularea proceselor in timp si spatiu.
Din anii 80, 90 ai secolului trecut, s-a produs o renastere a perspectivei istorice
ca reactie la studiile structuro-functionaliste dominante in cercetare, a-istorice,
statice, adica neluind in consideratie dimensiunea istorica a fenomenelor
studiate.
Inca din anii 70, o noua generatie de universitari americani incepe sa conteste
ordinea existenta bazata pe ideea suprematiei capitalismului si modelului
american. Cercetarea schimba problematicile abordate, statul, revolutiile, clasele
sociale, decolonizarea, dar si alte macro-procese si macro-structuri istorice devin
obiecte de studiu privilegiate.
O serie de teme ca : analiza sistemelor de protectie sociala, analiza revolutiilor
contemporane, democratizarea, mondializarea, analiza unor structuri postnationale (Uniunea europeana), si in general analiza de mari procese istorice si a
rezultatelor lor, pot fi abordate in aceasta viziune.
Acest tip de analize nu se confunda cu studiile istoice, idiografice, narative, ele
propun o explicatie a existentei si schimbarii in dezvoltarea istorica, sociala,
politica, punind accentul pe structuri si nu pe rolul actorilor in istorie.
Istoricism
Este perspective care vizeaza explicarea evolutiei prin legi. Numim historicism
aceasta ambitie de a explica schimbarea sociala prin cunoasterea legilor istoriei.
In aceasta viziune, istoria are un sens, se supune legilor si va avea un sfirsit care
poate fi cunoscut si inteles. Schimbarea nu este alegere, se face dupa legi
istorice care pot fi cunoscute. Acest tip de analize interpreteaza trecutul pentru a
explica evolutia viitoare. Daca istoria are un sens, viitorul este determinat de

38

trecut. Neaga libertatea si rolul indivizilor in astorie, acestia se supune legilor de


evolutie. Este o viziune determinista si evolutionista a istoriei.
Iata definitia pe care Karl Popper o da istoricismului : ...inteleg prin istoricism un
demers al stiintelor sociale care face din predictia istorica scopul lor principal, si
care ne invata ca acest scop poate atins care descoperim ritmuri sau
modele , legi sau tendinte generale care sustin dezvoltarile istorice .
Platon, Hegel, si mai ales Marx ale carui lucrari centrate pe identificarea sensului
istoriei plecind de la legile economiei capitaliste (materialismul istoric) sint un
exemplu de astfel de analiza, sint principalii filozofi istoricisti.
Analiza genetica
Este de asemenea istoricista, dar mult mai reductionista. Asa cum termenul o
arata, acest tip de demers incearca sa gaseasca cauza unei fenomen intr-un
eveniment marcant sau intr-o structura de valori care s-ar afla la originea unei
caracteristici sau amsamblu de caracteristici ale unei colectivitati date. Este
vorba de un fapt marcant, cel mai adesea de un traumatism colectiv, identificat
ca fiind cauza explicativa a atitudinilor si comportamentelor colective ulterioare.
De exemplu, revolutia din 1989 din tarile atunci comuniste, sau revolutia din
1789 din Franta, sau cucerirea in istoria tarilor coloniale.

Perspectiva culturalista
Este inspirata de antropologie. Ideea de baza este aceea ca in spatele institutiilor
(birocratice, politice, economice) aparent universale se afla diferente nationale
sau de grup.
Definim cultura ca fiind sistemul de semnificatii si valori comune pe care oamenii
le utilizeaza in activitati cotidiene (economica, politica), altfel spus, valori in
circulatie, socialmente achizitionate. Valorile pot fi valori religioase, politice,
sociale, estetice, care sint considerate in legatura cu o miscare de ansamblu si nu
ca simpla agregare de preferinte individuale. Cultura se refera si la identitati, la
felul cum indivizii se definesc si cum actioneaza in situatii diferite, cultura fiind
aceea care permite crearea unui sentiment de apartenenta (noi si ceilalti). Este
definitia data de Weber culturii o pinza de semnificatii .
In viziune culturalista consideram ca institutiile, structurile, comportamentele,
sint cultural construite, adica implica coduri de semnificatii impartasite de
membrii unei societati. Semnificatia democratiei, a bunului public, a coruptiei, a
felului in care indivizii (ca societate) inteleg aceste fenomene sint diferite in
Romania, Canada, Burkina Faso sau Japonia. Valorile influenteaza felul in care
administratia, sau coruptia, este conceputa, sau influenteaza interesele de grup.
Conceptia asupra bogatiei si competitiei, a increderii in destin, increderea in
semeni, conceptia asupra muncii, sint influentate de valorile culturale ale unei
societati.
De ce aceleasi structuri birocratice, strict identice, sint eficace intr-o tara si
ineficace in alta? Strategia Bancii Mondiale de a promova capitalul social
(raporturi de incredere in sinul comunitatilor locale) poate incuraja dezvoltarea in
tarile unde este aplicata ? Iata exemple de problematici care pot fi analizate si in
perspective culturalista. Analiza culturalista a acestor fenomene este diferita de
39

studiile care se concentreaza pe fundamentele materiale si economice ale


actiunii, ca in studiile strategice sau in cele de economie politica.
Vedem ca analizele culturaliste sint extrem de diferite, avind obiecte de studiu
foarte diverse. Unele studii, inspirate de analiza lui Robert Putnam, s-au centrat
pe conceptul de capital social . In spiritul acestei analize, se propune
decidentilor de politici sa promoveze retele de capital social, factor care are
influenta asupra dezvoltarii, a bunei guvernante. Este exact tipul de politici pe
care Banca Mondiala le incurajeaza si le pune in practica actualmente.

Lectura facultativ
Capitalul social si performanta institutiilor dupa Robert Putnam
Aceste guverne erau teoretic investite cu aceleasi puteri, pareau fundamental indentic si dispuneau de resurse substantiale
(). Cercetarea vizeaza o intrebare destul de simpla : de ce aceste institutii, genetic identice, s-au dezvoltata in medii
diferite ? Timp de douzeci de ani, eu si colegii mei am observat performanta acestor guverne, analizind bugetele lor,
dispozitiile administrative si eficacitatea gestiunii lor (). Am constatat ca unel din aceste guverne erau si sint foarte
eficace, in timp ce altele au fost si continua sa fie esecuri complete (). De ce anumite guverne sint mai eficace decit
altele ? care este cheia reusitei lor ? Aveam multe idei, multe ipoteze, dar in fapt, cei mai buni indicatori ai performantei
guvernamentale sint corurile si cluburile de fotbal, cluburile rotary , cercurile de lectura, etc. Altfel spus, anumite
colectivitati aveau retele dezvoltate de activitati comunitare () Ele aveau un tesut de viata civila ; legaturile dintre vecini
si vitalitatea organismelor comunitare faceau parte din cutume si traditii. Ele erau in acelsi timp mai bogate, mai avansate
economic. Mult timp, am crezut ca guvernele aveau succes pentru ca bogatia influenteaza angajamentul comunitar si
furnizeaza un teren favorabil coralelor de amatori (). Este exact contrariu. In cazul Italiei, cel putin, nu bogatia a dus la
dezvoltarea de activitati sociale, ci aceste activitati au produs bogatia. Altfel spus, din doua regiuni la fel de putin dezvoltate
acum o suta de ani, cea care avea o traditie de anagajament colectiv s-a imbogatit mai mult .

Sursa : Putnam, R.D., Le dclin du capital social aux Etats-Unis , Lien social et Politiques RIAC, 1999,
p.13-14.

In cadrul analizelor culturaliste, studiul ideilor este de un mare interes. Accentul


se pune pe impactul pe care semnificatia pe care o dau indivizii fenomenelor il
are asupra institutiilor etatice si sociale. In studierea politicilor publice, toate
perspectivele axate pe ideea de invatare sociala , pe studiul retelelor sau
cele care analizeaza cum schimbarea de paradigma in felul in care abordam
problemele economice sau politice, reflecta ideea ca inainte de a putea actiona
actorii trebuie sa aiba o reprezentare a situatiei lor. Alte analize, centrate pe
conceptul de referential , isi propun sa arate importanta ideilor in alegerea
politicilor si in determinarea rezultator acestora.

Lectura facultativ
Importanta referentialului dupa Bruno Jobert si Pierre Muller
Nici o politica publica nu este pur tehnica sau neutra , niciuna nu exprima un raport pur de dominatie. In realitate,
orice politica combina o dimensiune care tine de integrarea sistemului si o dimensiune legata de legitimitate (integrare
sociala).Conceptul de referential este relevant pentru aceasta dubla determinare a unei politici. Referentialul unei
politici este reprezentarea pe care o avem despre sectorul respectiv, despre locul si rolul lui in societate. Referentialul unei
politici publice, inteles ca reprezentare a raportului global / sectorial, a deci ca efect structurarea cimpului unei politici. El
determina extensiunea sociala si ierarhizeaza obiectivele. De exemplu, nu putem intelege politica de educatie a unei
societati, la un moment dat, fara sa facem referinta la ideea pe care aceasta societate o are despre locul si rolul educatiei.

Sursa : Bruno, J. si Muller, P., LEtat en action : politiques publiques et corporatismes, Paris, PUF, 1987.

Demersul culturalist este utilizat in general pentru a analiza fenomene de


permanenta si mai putin de schimbare, cultura (traditii, valori) fiind considerata
un factor de inertie, de rezistenta la transformare, sau factor favorzant al
transformarii. Multe din studiile clasice ale modernizarii din anii 50, 60, dar si cele
mai recente axate pe schimbarea post-comunista, au analizat aceasta legatura
40

dintre caracteristicile
(democratizare).

culturale

si

dezvoltarea

economica

sau

politica

Contributia acestui demers la cunoastere : pune accent pe importanta


diferentelor sau particularitatilor culturale ; explica de ce legi si institutii au
efecte diferite atunci cind functioneaza in contexte diferite, aratind ca putine
actiuni umane sint coerente atunci cind sint scoase din contextul lor cultural.
Demersul este in acelasi timp si obiect al multor rezerve, legate de limitele
intrinseci ale perspectivei, mai ales in variantele extreme (cultura este cea care
face diferenta); analiza culturaliste conduce la o cunoastere singulara,
individualizanta ; poate conduce la un culturalism reductor si stereotipat (cultura
in termeni de mostenire sociala imuabila care condamna o societate sa-si
perpetueze institutiile si comportamentele).
Acest tip de studii a fost discreditat de o serie de analize din anii 50, 60, ale
cercetatorilor americani care, influentati de psihologie si antropologie, au incercat
sa explice diferentele culturale ale institutiilor punind accent pe personalitatea
popoarelor (comportamente si transmiterea valorilor culturale prin institutii
(socializare), tragindu-se concluzie existentei, de exemplu, a unui individualism
propriu americanilor, un militarism propriu japonezilor, totalitarism propriu rusilor.
Critica acestui demers se refera in principal la nestiintificitatea lui, valorile fiind
greu cuantificabile. Un alt risc propriu studiilor culturaliste este etnocentrismul,
adica tendinta de a impune in domeniul cercetarii si al stiintelor, un model
particular de intelegere si interpretare a altor realitati dupa criterii corespunzind
unei context particular in general occidental (etnooccidentalism).
Etnocentrismul implica judecati de valoare, el pleaca de la postulatul
superioritatii unui tip de cultura. De aceea se prefera in cercetare date mai
concrete si mai usor de observat ca de exemplu descrierea de constitutii si
institutii, structuri economice, si mai putin explicatii implicind valori.

1.3.4. Perspectiva institutionalista


Demersul institutionalist este cel mai vechi si, cit priveste stiinta administrativa,
dar si stiinta politica, de exemplu, predominant in studiile de traditie europeana
(franceza), datorita influentei dreptului si autonomiei tardive a stiintelor sociale.
Perspectiva institutionalista este specifica studiilor de drept, care a marcat
evolutia stiintelor sociale europene pina la mijlocul anilor 50 ai secolului trecut.
In SUA, institutionalismul, echivalentul studiilor constitutionale franceze, dupa o
perioada de eclipsare, in timpul revolutiei behavioralista , reapare in anii 80,
insa transformat. Astfel, cind vorbim de institutionalism, este necesar sa
consideram cele doua variante : vechiul si noul institutionalism. Nu inseamna ca
noul institutionalism a inlocuit pe cel clasic, cele doua forme coexista, ambele
sint pertienete pentru cercetarea diferitelor fenomene sociale.
1. Institutionalismul traditional
Este institutionalismul original, clasic, formal, juridic, care apare in ultimele trei
decenii ale secolului al XIXlea si care este perspectiva dominanta pina la mijlocul

41

secolului al XX-lea. Daca ne referim la studiul administratiei, dar si la alte stiinte


sociale, de exemplu stiinta politica, si dreptul bineinteles, institutionalismul
formal
se confunda cu disciplina. Datorita slabei traditii etatice, istoria
institutionalismului este usor diferita in SUA, existind o traditie juridica in sens
europena. Astazi, adeptii acestui demers care este dominant in drept si inca
folosit in numeroase cercetari in alte stiinte sociale, adopta o perspectiva foarte
apropiata de cea a dreptului constitutional.
In institutionalismul clasic, institutia trimite la stat, la structurile formale, legi,
regulamente, norme, proceduri. Este o analiza juridica, concentrata pe structuri si
norme constitutionale care sint obiective si oficiale (adica institutite prin texte).
Institutionalismul a permis cunoasterea constitutionalismului, a tehnicilor juridice,
a tehnicilor parlamentare, a proceselor guvernamentale, a administratiilor
publice. El este formal cit priveste obiectele de studiu, este descriptiv ca demers.
Continua sa fie pertinent pentru analize care implica aceste aspecte si evident in
drept, dar nu poate explica fenomene extra-institutionale. In stiinta
administrativa, in stiinta politica, analizele sint axate pe efectele institutiilor si
aranjamentelor institutionale asupra fenomenelor studiate de disciplinele
respective.
Alte critici :

este o viziune etnocentrista : ideal-tipurile institutionale


sint modelele occidentale, care considerate universale,
sint exportate in alte tari ;
dar critica cea mai severa este de natura
epistemologica : ea vizeaza formalismul si caracterul
descriptiv al acestor studii si puterea lor scazuta, chiar
absenta, de explicatie, aceste studii nepermitind
enunatrea de ipoteze sau verificarea lor ; natura lor pur
descriptiva nu permite elaborari conceptuale si
teoretice ;
aceasta conceptie nu ia in consideratie aspecte
institutionale ne-formale (de exemplu economia),
oculteaza rolul societatii, impactul comportamentelor
individuale si colective, forta ideologiei ;
din aceasta cauza, in anii 50 se impune in SUA
behavioralismul si studiile functionaliste care au
inlocuit in stiintele sociale institutionalismul ;
aceasta declasare a institutionalismului a fost mai putin
pronuntat in Franta de exmeplu, unde exista o
puternica traditie a cercetarilor institutionaliste si unde
nevoia de un nou-institutionalism nu s-a facut
simtita ca in SUA. In Franta, si in general in Europa,
institutionalismul nu a imbatrinit niciodata asa ca in
SUA in timpul revolutiei behavioraliste.

Intrebare
Ce este institutionalismul clasic ? Ce studiaza, care este obiectul de analiza ? Care sint
particularitatile acestei perspective teoretice ?
2. Neo- institutionalism

42

Diferenta fata de institutionalism nu este superficiala. Cele doua variante difera


atit cit priveste definitia data institutiei cit si obiectele studiate. Neoinstitutionalismul nu se limiteaza la studiul Statului (cea mai importanta institutie
pe care se centreaza institutionalismul), ci integreaza in analiza variabila
institutionala pentru a explica impactul institutiilor asupra diferitelor fenomene,
administrative, politice, a procesului de elaborare a politicilor publice etc.
Definitia institutiilor
Daca vechiul institutionalism pune accent pe institutiile etatice formale, legale,
pe descrierea lor intr-un context national, in neo-institutionalism exista definitii
diferite in functie de tipul de neo-institutionalism : istoric, sociologic si rationalist
(de alegere rationala). Aceste variante difera nu numai in functie de definitia data
institutiilor, dar si in functie de modul de a concepe originea si schimbarea
institutionala, de rolul institutiilor in dezvoltarea sociala. Astfel :
Conform institutionalismului istoric, institutiile sint proceduri, norme, conventii
oficiale proprii structurilor organizationale (administrative, politice, economice).
Definitia institutiilor cuprinde atit reguli de ordin constitutional sau proceduri de
functionare ale unei administratii, cit si conventii care guverneaza
comportamentul sindicatelor sau relatiile intre banci si intreprinderi.
Institutionalismul sociologic propune o definitia culturala a institutiilor care este
mai larga : ia in considerare nu numai reguli, proceduri sau norme formale, dar si
sisteme de simboluri, scheme cognitive, modele morale care furnizeaza cadrul
de semnificatii care ghideaza actiunea umana.
In viziunea institutionalismului rationalist, institutiile sint parametrii ai actiunii
produse de actori. Metodologic, asta inseamna ca analizam cum institutiile
influenteaza interactiunea dintre actori, alegerile disponibile pentru fiecare actor
si interesele pe care le urmaresc indivizii si grupurile.
Aceasta multiplicitate a definitiilor si slabul consens asupra lor, dovada a
confuziei cit priveste specificitatea neo-institutionalismului, a condus la
numeroase critici la adresa acestei perspective, care insa nu-i anuleaza forta si
contributia la analiza si explicarea fenomenelor sociale si politice.
Astfel, neo-institutionalismul combate insuficientele holismului, inerent
structuralismului si mai ales functionalismului, dar si individualismul metodologic.
Aparitia lui a fost in primul rind un raspuns la dominatia functionalismului, care
neglijeaza rolul statului ca actor autonom, dar si pentru a compensa tendinta
behavioralista de a analiza societatea civila, activitatea actorilor ne-politici sau
nebirocratici. Neo-institutionalismul, spre deosebire de institutionalismul original
care se limteaza la descrierea similitudinilor sau diferentelor in spatiu si timp
institutionale, vizeaza intelegerea acestor variatii si a configuratiilor institutionale
care explica aceasta variatie. Ca sa intelegem mai bine contributia neoinstitutionalismului, sa ne amintim ca pentru functionalisti, de exemplu, fiecare
fenomen se explica prin functia pe care o indeplineste, prin consecintele pe care
le produce. In aceasta perspectiva, prezenta unui dispozitiv institutional in statul
modern se explica prin contributia sa la functionarea eficienta a sistemului social.
Pentru asta, un functionalist se multumeste, de exemplu, sa repereze un numar
limitat de institutii pe baza functiilor lor (de legitimare sau reprezentare a
intereselor).
Variatii si convergente in analiza neo-institutionalista

43

Plecind de la definitii diferite date institutiilor, neo-institutionalismul nu este o


perspectiva unitara nici cit priveste temele abordate. In raport cu
institutionalismul clasic, neo-institutionalismul analizeza tematici mai variate si
complexe, care se refera atit la stat si institutii formale, ca vechiul
institutionalism, dar si la o varietate de procese politice (ca de exemplu
democratizarea), rolul grupurior de interese, al marilor intreprinderi, politici
publice, problematica Statului-providenta.
Fiecare din perspectivele neo-institutionaliste aborda aceste problematici cu un
aparat conceptual relativ diferit si elaboreaza explicatii diferite. Aceste diferenta
se explica prin istoria si evolutia fiecarei perspective, adica isi au originea fie in
istorie, sociologie, sau economie. In ciuda divergentelor, exista puncte de
convergenta intre aceste diferite tipuri de neo-institutionalism, pentru ca toate
vizeaza sa analizeze rolul jucat de institutii in determinarea rezultatelor sociale si
politice.
Toate aceste perspective plaseaza institutiile in centrul analizei, ca variabile
dependente (fenomene de trebuie explicate), dar mai ales ca variabile
independente (institutiile ca factor explicativ). Concret, cercetatorii neoinstitutionalisti sint interesati de locul pe care institutiile il ocupa in cadrul
procesului analizat (social, politic, economic, administrativ), intr-un demers
dialectic.
Pe de-o parte, ei incearca sa explice procesul de creare a institutiilor si felul in
care acestea sint influentate de diferitele schimbari sociale si politice. Aceasta
problematica vizeaza analiza fenomenului de aparitie, modificare sau mentinere
a institutiilor. Cu alte cuvinte, cum apar institutiile, de ce si cum dureaza.
Pe de alta parte, acesti analisti cauta sa explice cum institutiile structureaza
procesele sociale, politice, economice, sau cum provoaca schimbari. Altfel spus,
analiza se centreaza pe cauzele pentru care, odata create, institutiile devin
obiective, ordoneaza contextul, structureaza alegerile actorilor, fac posibile
anumite scenarii si traiectorii de dezvoltare. Cu un cuvint sint variabile
independente.
In acest fel, plecind de la definitii diferite ale institutiilor, aceste perspective neoinstitutionaliste aduc raspunsuri diferite unor problematici diferite de ceercetare.
Vom vedea, pe scut, particularitatile acestor tipuri de analize, marile teme pe
care se centreaza, modul de explicatie propus.
Neo-institutionalismul istoric pune accent pe continuitatea institutiilor, pe felul
cum vechile institutii influenteaza pe cele prezente. Atent la structuri, este o
conceptie structuranta a institutiilor : institutiile sint cele care structureaza
confruntarea de interese. Aceasta perspectiva ia in consideratie timingul si
secventa evenimentelor. Institutiile sint create in anumite conjuncturi favorabile,
deci depind de context. Perioadele de inovatie sint urmate de perioade de
consolidare, de imobilism sau inchidere. Cind se produc noi socuri externe, se
produce o noua inovatie institutionala. De aceea acest tip de studii sint in general
utilizate pentru a analiza schimbari sau reforme institutionale urmare a unor
momente cruciale (crize, razboaie, revolutii).

44

Dar cu aceasta viziune putem analiza si stabilitatea institutionala conceptul de


dependenta de santier (de traiectorie), path dependency - : institutiile
dureaza pentru ca odata create se consolideaza si intretin conditiile propriei lor
existente, ele devin solide si greu de modificat, ele structureaza regulile jocului,
moduri de gindire si de actiune.

Lectura important
Dependenta de santier dupa Paul Pierson
In lucrarea Dismantling the Welfare State , Pierson a analizat politicile realizate de in timpul a
doi leaderi neoliberali, Margaret Thatcher in Marea Britanie si Ronald Reagan in SUA la sfirsitul
anilor 80 ai secolului trecut. Acestia au fost primii care au angajat politici de retragere a statului, in
special in domeniul social. Pierson remarca ca angajamentele lor electorale de dezmembrare a
Statului providenta au produs rezultate mai degraba slabe in raport cu obiectivele urmarite. Acest
esec relativ este explicat prin conceptul de path dependency . Institutiile sociale (pensii,
asigurare somaj, sisteme de sanatate si altele) care au fost adoptate deceniile precedente au
favorizat emergenta unor grupuri interesate in protectia drepturilor sociale cistigate. Era cazul, in
special, de Asociatia americana a pensionarilor, creata pentru a revendica noi drepturi, si care a
avut un oarecare succes. Apoi, asociatia a denenit un lobby care a realizat actiuni de mobilizare
masiva atunci cind Reagan a vrut sa diminueze pensiile. Institutia statului providenta este cea care
a structurat viziunea acestui grup si a altora care au devenit, cu timpul, actori inconturnabili.
Institutia a creat astfel conditiile permanentei sale prin intermediul acestor actori care s-au opus
politicilor de dezmembrare a statului de bunastare si care puneau in pericol interesele lor.

Sursa : Pierson, P., Dismantling the Welfare State, Cambridge, Cambridge


University Press, 1994.

Alte analize sint centrate pe continuitatea institutionala, mai exact pe


sedimentarea institutionala prin schimbari intra-institutionale : noile institutii
create se adauga celor existente. Exista astfel inovatie, dar ea este afectata de
formele existente. De exemplu, crearea sistemului de pensii private se suprapune
peste sistemul institutional public.

Lectura facultativa
Efectele sedimentarii institutionale dupa Kathleen Thelen
In aceasta lucrare, autoarea propune o explicatie a schimbarii diferita de cea a dependentei de
santier. Analizind de asemenea sistemele de pensii, ea accepta ideea ca sistemele de pensii sint
supuse efectului de dependenta, acesta fiind un factor de blocaj in tentativele de dezmembrare a
institutiilor sociale proprii statului providenta. Cu toate acestea, in loc de a alege varianta
desfiintarii sistemului de pensii existent, oamenii politici pot sa aleaga crearea unui sistem paralel
de pensii private. Aceasta suprapunere a unui sistem privat peste cel public poate schimba
interesele actorilor cheie. Cetatenii cu venituri mari, capabili sa investeasca in sistemul privat pot,
de exemplu, sa manifeste mai putin atasament fata de sistemul public si sa-si investeasca energia
politica pentru a-si proteja propriile interese in sistemul de pensii private. In aceasta perspectiva,
grupurile care apara sistemul public vor fi afectate de aceasta pierdere a sprijinului, sau chiar sa
intre in conflict cu prima categorie, adepta sistemului privat.

Sursa : Thelen, K., How Institutiona Evoleve : Insights from Comparative Historical
Analysis, in Mahoney, J., si Rueschemeyer, D., Comparative Historical Analysis in the
Social Science, New York, Cambridge University Press, 2003.

Neo-institutionalimul rationalist (sau al alegerii rationale)


Aceasta bransa de neo-institutionalism incearca sa identifice felul cum
constringerile organizationale intra in calculul costurilor si beneficiilor in functie
de care actorul rational ia o decizie. De asemenea, acest demers vizeaza sa
demonstreze cum institutiile sint rezultatul intelegerilor incheiate in mod rational
de catre actorii politci strategici, sau cum regulile si procedurile determina
deciziile politice si cum ele modifica comportamentul actorilor.

45

Spre deosebire de institutionalismul istoric, pentru care grupurile sint actorii


principali (mai exact colectivitati care partajeaza norme si reguli stabilite prin
legi), in paradigma institutionalismului rational, individul este actorul principal si
preferintele sale sint o supozitie. Demersul rationalist face appel la concepte din
economie, in special din noua economie a organizatiilor : tema costurilor de
tranzactie, notiunea de efect de proximitate (sau de aglomerare) care,
transpuse in analiza diferitelor fenomene semnifica tendinta de a importa (sau de
a imita) idei sau solutii pentru a reduce incertitudinea.
Pentru anumiti autori exista chiar un institutionalism de tip organizational
distinct. Este vorba tot de o analiza in termeni de teorie a organozatiilor bazata
pe postulatul rationalitatii limitate. Comportamentul actorilor nu exprima
preferintele lor (ca in institutionalismul rationalist), ci comportamentul individual
este o rutina determinata de obiectivele organizatiei (ratiunea sa de a fi), rutina
fiind un mijloc de a depasi limitele si incertitudinea (efecte perverse, disfunctiuni)
care afecteaza eficacitatea si performanta sistemului. Model esentialmente
functionalist, institutionalismul orgnaizational se aplica analizei fenomenelor si
mecanismelor birocratice.
Bazindu-se pe diferite presupozitii, diferitele demersuri neoinstitutionaliste de tip
rationalist au in comun citeva trasaturi : Comportamentul utilitarist al actorilor
este o supozitie acceptata ; fenomenele se prezinta ca o serie de dileme de
actiune colectiva ; institutiile structureaza strategiile actorilor, ele sint contextul
strategic al alegerii ; institutiile impun actorilor diferite constringeri care
urmareasc maximizarea intereselor, altfel spus, normele si procedurile sint
explicate prin functia de cistig (sau beneficiu) pentru actori ; dezvoltarea
institutiilor se explica, la rindul ei, prin eficacitatea prin care acestea servesc
finalitatile materiale ale indivizilor ; viziune mai degraba statica a realitatii, acest
tip de analize explica in primul rind permanenta institutiilor (in special in context
de echilibru) si mai putin schimbarea institutionala.

Lectura facultativa
O analiza institutionalista de alegeri publice

In lucraea Of Rule and Revenue , Margaret Levi cinsidera ca obiectivul guvernantilor este sa
maximizeze resursele Statului. Plecind de la acest postulat, ea demonstreaza ca guvernantii vor
schimba regulile de impozitare pentru a raspunde schimbarilor intervenite in exigentele bugetare,
in costul colectarii sau de aplicare a anumitor taxe, dar si in marja de manevra a contribuabililor
potentiali. Astfel, noi impozite nu sint instituite daca costurile nu sint suficient de scazute pentru a
face initiativa rentabila. Aceasta presupune, de exemplu, mai degraba un numar ridicat de locuri
de munca salariate decit lucratori independenti, angajatori mari si nu mici, si un sistem informatic
care sa evite frauda fiscala. Fara aceste conditii, guvernele vor alege sa propune taxe pe
activitatile comerciale, ceea ce va conduce, ca o consecinta, la tentative de frauda sau de
contrabanda.

Sursa : Levi, M., Of Rule and Revenue, Berkeley, University of California Press,
1998.

Neo-institutionalism sociologic
A aparut in cadrul teoriilor organizatiior cind sociologii au contestat distinctia
traditionala intre sfera sociala (reflectind o rationalitate abstracta de tip
birocratic) si cultura. Plecind de la constatarea ca multe proceduri institutionale
nu sint adoptate pentru ca sint mai eficace ci pentru ca sint practici culturale sau
fac parte din repertorii culturale, adeptii acestui demers incearca sa explice de ce
organizatiile integreaza anumite norme, proceduri sau practici si nu altele.
Caracteristici :

46

institutiile sint definite global ca reguli si proceduri dar si ca simboluri si


modele morale ;
relatia dintre institutii si actiunea individuala se realizeaza printr-un demers
culturalist. De exemplu, in cadrul procesului de socializare, institutii si
indivizi se conditioneaza mutual : indivizii utilizeaza modele disponibile pe
care insa le modeleaza in acelasi timp, asa incit actiunea rationala este
construita in mod obiectiv si social ;
cit priveste originea si modificarea institutiilor, noile practici institutionale
sint adoptate de organizatii pentru a intari legitimitatea sociala, altfel spus,
indivizii creaza institutii inspirindu-se din cele existente. In acest sens,
sintem in fata unei explicatii care, privilegiind aspectul macrosociologic,
este mai degraba centrata pe o actiune fara actori ;
arata ca un actor, chiar rational, puternic utilitarist, isi alege strategiile in
repertorii culturale, institutiile sint un prealabil necesar actiunii
instrumentale ;
studiile sint axate pe explicatii culturale ale originii, sensului sau naturii
institutiilor. Institutiile se incarneaza in sisteme de simboluri sau modele
morale social legitime. Este deci un demers sociologic : institutiile sint
traducerea normelor sociale si modelelor dominante ;
persistenta institutiilor in timp
se explica prin conformitatea lor cu
contextul social
studiile centrate pe invatare sociala apartin acestui tip de analize

De retinut

In loc de concluzii, o remarca : diviziunile intre aceste scoli, teorii sau perspective
de cercetare, nu se reduc la o dezbatere intre individualisti, institutionalisti,
structuralisti sau behavioralisti. Diviziunea intre scoli este in principal expresia
dezbaterii cit priveste metoda de cercetare, dar aceasta diviziune metodologica
este completata de o alta tot atit de importanta, daca nu determinanata :
diviziunea ideologica.
Perspectivele de analiza traduc viziuni asupra lumii si schimbarii sociale :
liberalismul favorizeaza conceptia individualista si consensuala asupra realitatii,
deci perspectiva rationalist-individualista este predominanata in mod logic.
Dimpotriva, o filozofie sau ideologie care privilegiaza colectivitatea, socialul, si
mai putin individul, favorizeaza in mod logic o adordare holista, globaliste,
conflictuala.
Exista, altfel spus, o afinitate epistemologica intre viziunea asupra realitatii,
perspectiva de analiza, teoriile si conceptele care structureaza analiza.

Test de autoevaluare
Ce este neo-institutionalismul ? Care sint variantele neo-institutionalismului si prin ce se
diferentiaza ? Dati exemple de studii pentru fiecare tip de astfel de analize din domeniul
stiintelor sociale. Propuneti citeva problematici de cercetare din domeniul stiintelor
administrative care potfi abordate cu fiecare din aceste demersuri neo-institutionaliste.

Unitatea de nvare 1.4. Cercetarea in stiintele administrative.

47

1.4.1. Studiul administratiei publice un tip particular de cunoastere


1.4.2. Clarificari conceptuale
1.4.3. Stiinta administrativa vs stiinte administrative
1.4.4. Particularitatile stiintelor administrative
1.4.5. Evolutia studiului administratiei publice occidentale
1.4.6. Tipuri de cercetari
1.4.7. Principalele metode utilizate in studiul administratiei publice
Cunotine i deprinderi
La finalul parcurgerii acestei uniti de nvare veti nelege:
- Care este specificitatea cunoasterii in domeniul stiintelor administrative;
- Cum a evoluat cercetarea in acest domeniu, care sint domeniile principale de
cercetare care au influentat studiile administrative;
- Care sint tipurile principale de cercetare utilizate in stiintele administrative;
- Care sint principalele metode utilizate in studiul administratiei publice.

1.4.1. Studiul administratiei publice un tip particular de cunoastere


Stiinta sau stiintele administrative studiaza administratia publica, adica
fenomenele administrative si orice alte fapte sociale legate de administratie.
Problematica studierii administratiei publice, este, contrar aparentelor, departe
de a fi simpla. Incepind in special din anii 60 exista o dezbatere in mediul
academic cit priveste statutul acestui tip de cunoastere. Cunoasterea
fenomenului administrativ constituie o stiinta autonoma sau acest tip de
cercetare este un ansmablu de cunostinte despre un obiect cu mai multe fatete ?
Alte puncte de controversa vizeaza alte particularitati ale acestor studii. De
exemplu, statutul acestui tip de cunoastere aplicata si normativa ridica problema
compatibilitatii intre exigentele pragmatice si cele explicative si critice.
Expresia stiinta administrativa s-a impus in secolul al XIX-lea, dar disciplina de
studiu este in acelasi timp mai veche, dar si mai recenta, evolutia acestui tip de
cunoastere fiins determinata de factori institutionali, ideologici, intelectuali
(evolutia cunoasterii insasi). Este o cunoastere veche, in sensul ca au existat
preocupari in acest domeniu inca din secolul al XVIII-lea (de exemplu stiinta
politiei in Franta, esential pragmatica). Este in acelasi timp recenta, in sensul ca
studiul administratiei si-a cistigat mai tirziu statutul de domeniu autonom de
cercetare. Mult timp, cunoasterea administrativa a fost conceputa ca o
cunoastere practica, concreta, utila celui care exercita meseria de administrator,
pentru a face aceasta profesie mai eficienta. In aceasta viziune, stiinta
admnistrativa era conceputa ca arta sau meserie de a administra bine. Spre
deosebire de aceasta conceptie, cunoasterea teoretica, stiintifica, a administratiei
a aparut recent, dar continua sa fie marcata de perspectiva pragmatica. Astfel, si
astazi se mentine o oarecare confuzie cit priveste obiectul de studiu, metodele de
investigatie. Cu alte cuvinte, procesul de maturizare a acestei discipline nu a fost
incheiat.
Studiul administratiei dezbatere

48

Definirea acestui domeniu de cercetare ridica probleme si controverse. Autorii nu


cad de acord nici cit priveste natura obiectului de studiu, nici asupra locului in
cadrul stiintelor sociale.
Care este obiectul de studiu, care sint metodele de analiza ? Exista un obiect unic
de studiu, propiru acestui domeniu de cunoastere, sau aceasta disciplina imparte
acest obiect de studiu cu alte stiinte ? Are o metodologie proprie, sau utilizeaza
metode de analiza comune mai multor domenii ? Chiar daca exista consens
asupra faptului ca obiectul de studiu este administratia si fenomenele
administrative, totusi, ce are in comun discursul juristilor asupra fenomenelor
birocratice cu cel al sociologilor asupra birocratiei sau cu analizele managerilor cit
priveste eficienta si performanta, chiar daca fiecare dinter aceste perspective
contribuie la cunoasterea fenomenului administrativ.
Unii autori vorbesc de stiinta administrativa la singular, altii de stiinte
administrative la plural. Daca pentru primii stiinta administrativa este un
domeniu autonom de cunoastere, un ansamblu coerent de cunoastinte
referitoare la fenomenul specific al administratiei, pentru ceilalti, studiul
administratiei nu este un proiect global articulat in jurul unei problematici
coerente, ci un ansamblu de discursuri (cunostinte) dispersate, constituite in timp
si suprapuse in spatiu..

Intrebare
Care este specificul studiului administratiei ? In ce consta si care sint liniile dezbaterii
referitoare la acest domeniu de cunoastere ?
1.4.2. Clarificari conceptuale
Pentru a descifra specificitatea acestui domeniu de cunoastre si a intelege
complexitatea lui incepem prin citeva clarificari conceptuale si precizari
terminologice.
Administratia publica este un actor, o activitate, un proces care incepe acolo
unde se termina activitatea guvernamentala si legislativa. Prin faptele ei (ale
administratiei) statul se manifesta concret. Administratie publica mai inseamna
un ansamblu de institutii sau persoane insarcinate cu administratia. De
asemenea, contine si ideea de cunostinte necesare administratiei dar si putere
administrativa.
Deci, conceptul de administratie publice desemneaza unul din aspectele si
conceptele urmatoare :

ansamblul de institutii si organisme, legi si agenti care implementeaza si


controleaza contractul social ; corespunde sectorului public;

atingerea scopurilor sociale printr-o varietate de moduri de interventie mai


mult sau mai putin active si directe ale statului ; administratia
implementeaza politicile publice;

disciplina care face obiectul unor activitati de invatamint si cercetare si


care integreaza alte discipline (drept, istorie, sociologie, management,
stiinta politica, etc);

49

practica profesionala.

Aceste componente ale administratiei constituie obiectul de studiu in analizele


administrative. Astfel:
Activitatile sint legate de continutul politicilor publice si procesul lor de aplicare.
Administratia publica se specializeaza in ceea ce face Statul, cum si cu ce
rezultate. Cimpul activitatilor publice este imens : impozitarea (taxe), in schimbul
lor bunuri si servicii colective produse si furnizate, ca de exemplu prestatiile
sociale, indemnizatia de somaj, de accidente de munca. Administrarea acestor
programe este o sarcina imensa care revine administratiei publice.
Procesele administrative sint comune tuturor politicilor (agricole, de sanatate
etc.). De exemplu, procesul bugetar care se refera la resursele financiare de care
dispun serviciile administrative.
Institutiile administrative fac parte din institutiile politice (sau aparatele statului)
la fel ca si institutiile legislative, juridiciare, militare. In acest sens, administratia
publica este un ansamblu de actori institutionali in relatie cu ministri, deputati,
judecatori, grupuri de interes. Multe aspecte legate de sistemul politic sint legate
si de administratie (sistem centralizat / descentralizat; ce fel de putere au
functionarii : putere birocratica sau tehnocratica ; drepturile cetatenilor in raport
cu administratia)
Administratia publica este si un ansamblu de persoane care constituie functia
publica. Exista doua nivele ale personalului administrativ : nivelul superior, elita
administrativa,
consilieri ministeriali si gestionari de mari programe
guvernamentale. Putem studia diferite aspecte referitoare la elitele
administrative : care este originea lor sociala si geografica ? Cum au fost alese ?
Care este formatia lor profesionala ? Care este profilul de cariera ? Care este
reprezentarea etnica, religioasa ? Un al doilea nivel cuprinde salariatii :
profesionisti, tehnicieni, functionari, lucratori. Ne putem pune intrebari referitoare
la originea lor, la cursurile urmate, la apartenenta sociala, etnica etc. De
asemenea, putem studia fenomenul de sindicalizare (relatii de munca, actiuni
greviste, relatiile sindicatelor cu partidele).
In sfirsit, administratia publica este o arta si o stiinta, un ansamblu de cunostinte
aplicabile la intelegerea si buna utilizare a institutiilor, proceselor si personalului
administrativ.
Alte precizari terminologice
Termenii de management si gestiune sint adesea utilizati cu referire la fenomenul
administrativ. De multe ori, autorii isi intituleaza lucrarile utilizind la intimplare
termenii de administratie, gestiune sau management, dar exista totusi diferente
fundamentale intre aceste concepte si activitati.
Conceptul de management, de origine anglo-saxona, se refera la aplicarea
mijloacelor umane si materiale necesare functionarii serviciilor publice. Ca
activitate, managementul este apropiat de administratie, dar este un demers mai
modern, dmai inamic, folosit de cei care sustin ideea unei separari nete intre
domeniul politic si administrativ, si in acest sens este domeniul specialistilor.

50

Conceptul de gestiune se refera in general la aspecte legate de incadrarea


functionarilor pentru utilizarea optimala a resurselor.
In raport cu managementul si gestiunea, administratia este actiunea de a aplica
norme legale, reglementare, politici si programe in scopul luarii deciziei, este o
actiune stereotipa si repetitiva, are putina marja de discretie, se aplica la baza
piramidei ierarhice. Cu cit ne ridicam in ierarhie, cu atit timpul destinat actelor
administrative scade.
In limba franceza, si in general in limbile de origine latina, se poate evita
confuzia, termenul de gestionar desemnind un agent de incadrare, dar si
cadrele superioare de la toate nivelurile care au sarcina de a atinge obiectivele
prin utilizarea optimala a resurselor. Gestionarul calculeaza, optimizeaza, el are o
marja discretionara care creste pe masura ce urcam in piramida ierarhica.
In engleza, termenul manager se refera la conducatori si cadre intermediare
(notiune corespunzind termenului gestionar din franceza). In franceza, insa,
notiunea manager se refera la cei mai inalti functionari ai unei organizatii.
Managerul se ocupa de aspectul creativ si inovativ al organizatiei, el
imagineaza solutii, rezolva probleme, anticipeaza, este judecat dupa rezultat si
nu dupa efort.
De fapt, fiecare cadru al piramidei indeplineste in acelasi timp un rol de manger, de gestionar si de
administrator, dar in proportie diferita (ca efort, timp), dimensiunea manageriala crescind catre
virful piramidei. De exemplu, in medie, se apreciaza ca un sub-ministru (manager) isi dedica 70%
din timp pentru componementele managementului, 25% din timp celor de gestiune (optimizarea
structurii organizationale) si 5% actelor administrative. La baza piramidei, profesionistii,
functionarii, dedica 85% din timp pentru administrarea de programe si politici, adica activitati de
rutina, 10% din timp gestioneaza si 5% din timp controleaza (manageriaza) activitatile la nivelul lor
de activitate si competenta. 5

In engleza este in acelasi timp mai simplu, dar si mai complicat. Mai simplu,
deoarece nu exista un termen specific echivalent al gestionarului din franceza
(si romana). Mai complex, deoarece termenul management are sensuri diferite.
Daca conceptul de administratie semnifica guvernare (vorbim de administratia
Obama sau Clinton), adica ansamblul birocratiei americane, in general traducem
termenul administratie, in sensul francez al cuvintului, prin bureaucracy sau
civil service, concepte care desemneza, ca in franceza, organizarea si aplicarea
unei legi, politici sau procedura. Termenul management (si manager) se refera,
in limba engleza, la o disciplina intelectuala (ca termenul administratie), dar si la
sarcinile a doua tipuri de conducatori : sefi executivi si administrativi, dar si cadre
superioare si maistri (cei care se ocupa de un parc de stationare sau de o sala de
biliard).
Dincolo de disputa terminiologica, trebuie sa vizualizam fiecare nivel ierarhic si
contributia lui la performanta organizatiei. Astfel, in virful ierarhiei, activitatile
sint de identificare, luare si asumare a deciziei, adica activitati strategice; in
centrul ierarhiei, domina deciziile tactice, iar la baza ierarhiei - deciziile
operationale.
Retinem ca domeniul adiministrtaiei publice cuprinde activitati, institutii,
persoane si cunostinte implicate in pregatirea si aplicarea deciziilor autoritatilor
publice competente.
5

Mintzberg, H., Bourgault, J., Manager en public, Institut de ladministration publique


du Canada, Toronto, 2000, p.5-6.

51

In afara componentelor administratiei, studiile administrative analizeaza si


contextul administratiei publice.
Orice administratie publica trebuie inteleasa in cadrul propriu de existenta si
functionare, adica in context istoric, politic, social, economic, deoarece institutiile
administrative fac parte din institutiile statului, functionarii fac parte dintr-o
societate, administratia este influentata de orice schimbare economica, culturala,
tehnologica.
a) Contextul istoric
Evolutia administratiei nu poate fi inteleasa independent de procesul istoric. De
exemplu, birocratia moderna a emers odata cu capitalismul si corespunde
dezvoltarii statului capitalist (Weber). Dar stim ca au existat birocratii si in China
antica, in Egiptul antic, in Imperiul roman. In evul mediu, in afara bisericii (care
este un tip de birocratie), celelalte forme de birocratie dispar, din cauza
descentralizarii proprii feudalismului. In timpul monarhiilor absolute, carcaterizate
prin centralizarea puterii, are loc restaurarea birocartiei ca structura permanenta
si specializata.
Apoi, intr-o alta epoca istorica, revolutia franceza democratizeaza recrutarea
functionarilor si acorda functionarilor civili statutul de servitori ai statului (si nu ai
regelui).
La rindul ei, dezvoltarea Statului in epoca industrializarii conduce, prin
multiplicarea interventiilor, la proliferarea institutiilor administrative, la cresterea
bugetelor si efectivelor.
Iata citeva exemple care ilustreaza faptul ca dezvoltarea istorica este un factor
care influenteaza evolutia institutiilor administrative, dar si cariera functionarilor,
a raporturile dintre functionari si autoritati politice, etc. Istoria birocratiei ne
ajuta, de exemplu, sa aflam cauzele persistentei si schimbarii ei, sau ne permite
sa evaluam, sa caracterizam o administratie. Daca urmarim, de exemplu, sa stim
daca ea este eficace, democratica, centralizata sau descentralizata, arbitrara sau
respectuoasa a legalitatii, putem utiliza doua tipuri de analize: sa comparam
prezentul cu trecutul sau doua contexte etatice. Sau, daca ne propunem sa
analizam daca, si in ce masura, un stat intervine in economie, putem consulta
coduri nationale pe o baza istorica sau comparata, analizam cheltuielile la diferite
niveluri (national, municipal) in domeniul economic. Pentru studii la nivel
international, putem consulta datele nationale in perspectiva comparata.
In alte contexte, de exemplu in SUA, traiectoria istorica particulara a impus o
viziune a administratiei diferita de conceptia europeana. Concret, stiinta si
practica administrativa au fost profund influentate de ideologia afacerilor, de
concepte din managementul intreprinderii, natura privata a administratiei publice
rezultind din similitudinile cu gestiunea afacerilor private. Aceste influente explica
inclinatia administratiei de a aborda totul sub unghiul elementelor tehnice si de a
pune accentul pe expertiza, rentabilitate, productivitate, randament, totul pe
fondul filozofiei politice dominante in acest context, aceea a mentinerii
echilibrului democratic si a libertatilor individuale.
b) Contextul social si cultural
Administratia publica prezinta variatii chiar in tari cu regim politic comparabil.
Michel Crozier analizeaza de exemplu marea varietate de comportamente

52

birocratice in tarile occidentale. Preferinta francezilor pentru o birocratie rigida


este atribuita egalitarismului lor pronuntat, functionarul francez preferind sa fie
guvernat de reguli formale, prea detaliate pentru a fi realiste, decit sa fie supus
ordinelor unui sef cu puteri substantiale. 6 Nu numai ca administratia este
marcata de contextul cultural, de valorile societatii, dar la rindul ei influenteaza
cutumele si modelele culturale si de valori societale.
c) Contextul imediat al administratiei
Contextul imediat se poate referi, de exemplu, la diferentele dintre sectorul
public si cel privat : ca misiune si obiective, cele doua sectoare sint, prin
comparatie, diferite. Statul are ca misiune satisfacerea interesul public
(producerea si furnizarea de bunuri si servicii publice), asa cum este definit de
constitutie si legi, sectorul privat vizeaza obtinerea profitului. Criteriile de
eficacitate aplicat celor doua sectoare sint diferite, controlul este diferit, sarcina
cadrelor superioare din administratia publica este mai compelxa decit a celor din
sectorul privat. Modul de finantare este de asemenea diferit, majoritatea
fondurilor administratiei provenind din taxe, redevente, drepturi platite de indivizi
si corporatii.
Retinem ca analiza administratiei publice trebuie situata in context istoric, in
context politic, in raport cu alte sisteme administrative. Cultura administrativa
este in raport cu valorile societatii, rolul si functiile administratiei publice sint in
relatie cu cele ale administratiei sectorului mixt si privat.

Intrebare
Ce desemneaza conceptul admnistratie publica? Ce componente ale administratiei si ce
fenomene studiaza stiintele administrative ?
1.4.3. Stiinta administrativa vs stiinte administrative
Cele mai multe stiinte sociale sociologie, istorie, drept au studiat direct sau
indirect un actor sau o institutie administrativa (organizatie, birocratie, stat). Ele
au produs un ansamblu diversificat de cunostinte specifice asupra fenomenului
administrativ. In anii 60, studiile din domeniul administrativ au fost un teren de
confruntare in special intre sociologie si drept, fiecare din aceste discipline
incercind sa si le anexeze. Dar si alte domenii au avut un rol important in
dezvoltarea stiintei administrative : economia, filozofia, psihologia. Toate aceste
cunostinte produse de diferite stiinte sociale asupra fenomenelor administrative
ridica o problema de fond daca exista o stiinta a administratiei sau nu sint decit
cunostinte partiale, fractionate, ale unor stiinte eterogene ?
Altfel spus, exista doua perspective de a concepe studiul administratiei, doua
viziuni asupra specificitatii si statutului acestui domeniu de cunoastere: o viziune
unitara, integrata, in ciuda demersurilor eteroclite (stiinta administrativa) si o
viziune fragmentata, pluralista (stiinte administrative).
1) Stiinta administrativa
Aceasta abordare considera stiinta administrativa ca fiind o stiinta de sine
statatoare, ca stiinta sociala autonoma in intelesul deplin al termenului. Stiinta
administrativa este o disciplina stiintifica, un tip de cunoastere integrata, un
ansamblu coerent de cunostinte referitoare la anumite categorii de fenomene,
6

Crozier, M., La socit bloque, Paris, Le Seuil 1970.

53

fapte sau obiecte si produse cu metodele si demersurile specifice cercetarii


stiintifice.
Stiinta administrativa are un obiect propriu de studiu care este insa analizat din
perspective diferite. Avind un obiect de studiu specific, stiinta administrativa se
distinge de stiintele sociale apropiate. Obiectul de studiu este administratia
insasi. Cercetatorii studiaza geneza ei, influentele carora ea le este supusa,
mediul care o modeleaza, functiile pe care le indeplineste in cadrul societatii.
Administratia exista pentru ca o putem distinge de alte fenomene sociale. Dreptul
a contribuit la aceasta definitie, dar o stiinta administrativa nu poate fi edificata
pe obiecte de studiu preconstruite de catre drept sau istorie. Obiectul
administratie asa cum este el construit de stiinta administrativa este specific,
nu se confunda cu definitiile din drept sau din discursul politic.
Daca vorbim de stiinta administrativa, inseamna ca analiza stiintifica a
fenomenului administrativ (care este obiectul de studiu) implica combinarea mai
multor perspective de analiza, abordari diferite ale fenomenului. Astfel, stiinta
administrativa inglobeaza diferite puncte de vedere stiintifice cu care produce o
cunoastere specifica noua asupra administratiei, trecind peste frontierele dintre
discipline.
Stiinta administrative nu este nici numai juridica, nici numai sociologica, ea este
si juridica si sociologica in acelasi timp. Din punct de vedere al stiintei
administrative, nu exista o sociologie administrativa, un drept administrativ
sau o istorie administrativa, ci o perspectiva, o abordare, istorica, juridica,
sociologica, a fenomenului administrativ. Aceste abordari se intrepatrund, stiinta
administrativa este interdisciplinara.
Alti autori vorbesc de stiinte administrative. In viziunea acestora, nu exista una,
ci mai multe stiinte administrative, cite tipuri de perspective, sau demersuri, de
analize sau discipline, care se ocupa de studiul fapteleor si fenomenelor
administrative. Studiul administratiei este un domeniu de studiu fragmentat din
punct de vedere stiintific, este un ansamblu dispersat de cunostinte.

Test de autoevaluare
Cum este studiata administratia publica de catre stiinta administrativa, repectiv de
stiintele administrative ? Este o diferenta de forma sau de fond ? Comentati
1.4.4. Particularitatile stiintelor administrative
Cunoasterea administratiei publice este :

un domeniu de cunoastere vechi


este o stiinta teoretica vizind explicarea si intelegerea fenomenelor sociale
fara sa le orienteze,
dar este si o stiinta aplicata, adica vizeaza ameliorarea organizatiei si
functionarea administratiei
este o stiinta normativa
este o stiinta fragmentata istoric si geografic

1) Este o stiinta veche

54

Studiul administratiei este un domeniu de studiu foarte vechi. In toate marile


imperii ale antichitatii, Egipt, China, au existat functionari instruiti (scribi,
respectivi mandarini) care pregateau si executau deciziile. In afara faptului ca
erau capabili sa citeasca si sa scrie competente rare si pretioase in acel timp
acestia cunosteau anumite elemente de organizare, finante, comert, drept, dar si
ritualuri si cutume. Gasim astfel scoli de administratie in Egipt, India, China, si la
Roma. In afara cunostintelor, aceste scoli transmiteau principii, regului de
conduita si valori.
Sistemul din China este cel care a exersat cea mai mare influenta. Principiul de
selectie al functionarilor prin examen scris dateaza aproximativ din anul 200
i.e.n. si aceasta metoda, desi perfectionata in timp, va fi utilizata pina la revolutia
lui Sun Yatsen, adica pina in 1911. In China antica au aparut primele enciclopedii
al caror scop era sa permita elitelor tinere sa se pregateasca pentru examenele
care aveau loc la fiecare trei ani.
In Marea Britanie, Compania Indiilor Orientale s-a inspirat din modelul chinezesc
si a creat o scoala de formare a functionarilor la Haileybury, in 1806, unde s-a
instituit sistemul de examene scrise pentru admitere. Acest exemplu va fi util
atunci cind guvernul britanic va incerca sa reformeze functia publica, in sensul
cresterii competentei si eficacitatii, 50 de ani mai tirziu. Astfel, prima mare
reforma a unei functii publice din epoca moderna s-a inspirat din sistemul
chinezesc vechi de mii de ani.
Trebuie de asemenea mentionata existenta, in tarile germanice, a unei alte
traditii, cea a cameralismului, care dateaza din secolul al XVIII-lea. Stiintele
camerale, aparute in Prusia si Austria, sint compuse din reguli practice pentru
administratia economica si financiara a statului absolutist. Ele au disparut treptat
odata cu aparitia si dezvoltarea dreptului administrativ in Germania si in Franta in
secolul al XIX-lea, dar din ele va ramine o dispozitie care va facilita patrunderea
stiintei administrative americane in Germania in anii 1960.
2) Este o disciplina aplicata si normativa
Studiul administratiei este o disciplina al carei obiect este constituit din judecati
de valoare si care stabileste reguli si precepte. Daca stiinta administrativa este in
primul rind practica, adica o stiinta sociala aplicata, atunci ea trebuie sa adopte
valorile sistemului politic a carui parte integranta este. Orice recomandare
reflecta valorile care permit alegerea intre mai multe tipuri de actiuni sau
proiecte care urmeaza sa fie realizate.
Aceasta particularitate are consecinte importante pentru studiul administratiei
publice, in sensul ca o disciplina normativa trebuie sa aiba in general pretentii
modeste :
-

in primul rind pentru ca in cursul actiunii pot sa intervina situatii noi, sau
informatiile sa fie incomplete, astfel incit cei mai multi practicieni ai
administratiei publice considera ca aceasta este nu numai o stiinta dar si o
arta;

in al doilea rind, pentru ca o stiinta care trebuie sa fie utila este limitata cit
priveste investigatiile si nu-i putem pretinde observatii dezinteresate ca in
cazul stiintelor pure sau fundamentale.

55

Unii autori acorda acestei contradictii suficienta importanta pentru a refuza titlul
de stiinta stiintelor normative si deci si stiintei administrative. Totusi, din punct de
vedere al normativitatii, cit priveste studiul administratiei, aceasta distinctie nu
este un obstacol major, dar este esential sa nu o ignoram. Pentru moment,
trebuie sa retinem ca atunci cind realizam sau analizam un studiu de
administratie publica este important sa stim daca este de natura practica
(normativa) sau stiintifica. Criteriile de apreciere vor fi diferite in functie de genul
caruia ii apartine lucrarea. Multe carti, texte, articole, rapoarte, isi fixeaza un
obiectiv practic, astfel incit, pentru a le aprecia, trebuie sa fim atenti la
postulatele lor normative si ideologice. Fara a ignora total aceste aspecte, in
cazul altor lucrari vor prevala criteriile de evaluare ale metodologiei si
rationamentului teoretic proprii stiintelor sociale.

Intrebare
In ce consta caracterul normativ si aplicat al disciplinei ?
3) Studiul administratiei este o disciplina fragmentata din punct de vedere istoric
si geografic
Intrucit evolutia administratiei este influentata
sociala, si studiul ei este fragmentat istoric si
cunoasterii fenomenului administrativ fiind
institutionala a fiecarei tari, disciplina a evoluat
tari.

de dezvoltarea istorica, politica,


geografic. Aceasta diversitate a
impusa de istoria politica si
si este studiata diferit in diferite

Dincolo de particularitatile nationale, exista doua mari modele de cercetari in


domeniul administratiei : modelul european si modelul american. Daca in Europa
cercetarea este axata pe studiul administratiei publice si predominanta
demersului juridic in analiza fenomenelor administrative, in SUA conceptia este
mai integrativa, fiind inspirata in principal de studiile organizationale
a) Studiul administratiei in Europa
Dominatia conceptiei juridice in studiul administratiei se explica prin evolutia
particulara, istorica si politica a acestui context, marcat de traditia etatica si
administrativa. Aici a aparut Statul-natiune sinonim cu intarirea puterii etatice si
crearea unei administratii puternice, aici au aparut monarhiile absolutiste
puternic structurate, aici a aparut Statul liberal centralizat, si aici a aparut, dupa
cel de-al doilea razboi mondial, Statul providenta interventionist. Aceasta
traiectorie istorica europeana a marcat in mod esential conceptia asupra
administratiei si studierea acestui fenomen.
Astfel, un interes real pentru studierea acestui domeniu apare odata cu statul
absolutist puternic institutionalizat si centralizat, cind se dezvolta o stiinta
aplicata a administratiei publice. In Franta, de exemplu, in secolele XVII-XVIII,
apare stiinta politiei, un embrion al stiintei administrative, care vizeaza obiective
tehnice si pragmatice. Tot in aceasta perioada, in Germania, apar studiile
camerale centrate pe studiul acestor institutii administrative prusace.
Aparitia Statului liberal (Statul de drept) determina dezvoltarea dreptului
administrativ. Teoreticienii sint in special juristi concentrati apropape exclusiv pe
aspectele juridice si contencioase ale functionarii administratiei. Totusi, in prima
parte a secolului al XIX-lea, se dezvolta in Europa si o reflectie non-juridica asupra
administratiei, dreptul administrativ si stiintele administrative avind o evolutie

56

separata dar paralela. Coexistenta celor doua discipline se estompeaza la


mijlocul secolului al XIX-lea, cind se impune viziunea juridica si contencioasa a
fenomenelor administrative, perioada considerata epoca de aur a
jurisprudentei administrative.
La mijlocul secolului al XX-lea, aparitia Statul providenta, cu dominanta
interventionista, sinonim cu complexificarea aparatului administrativ, face ca
recurgerea la drept sa nu mai fie suficienta. Are loc o reinnoire a studiului
administratiei pe baze noi, cu accent pe preocuparile pragmatice. Unii analisti
continua traditia juridica, alti cercetatori pun accent pe probleme de organizare si
gestiune.
b) Viziunea americana
La inceput, fenomenul administratiei nu a atras atentia, nu a produs controverse
teoretice. Intr-o tara noua, in plina transformare economica si sociala, accentul
era pus pe probleme imediate, concrete, de organizare. Studiul administratiei
publice s-a dezvoltat mai tirziu, cind s-a produs trecerea de la statul rural la cel
urban industrializat care cerea structuri administrative, agenti competenti,
gestiune moderna.
SUA au cunoscut o serie de reforme administrative succesive pina la al doilea
razboi mondial, reforme care au influentat si studiul fenomenului administrativ. O
contributie importanta a reflectiei asupra administratiei a avut-o Woodrow Wilson
care in 1887 a pus bazele unei stiinte pragmatice a administratiei inspirata de
metodele din sectorul privat al afacerilor.
Si in SUA exista o disciplina a administratiei publice dar care difera de cea
europeana prin obiective utilitare si pragmatice. Alte particularitati vizeaza :
valorizarea experientei; aversiune fata de doctrine ; loc minim acordat
dimensiunii juridice a fenomenelor administrative in absenta unui drept
administrativ coerent ; paralelism constant intre administratia etatica si cea
privata (a intreprinderii); paralelism intre stiinta administratiei publice si stiinta
gestiunii intreprinderii, intre aceste doua discipline neexistind frontiere nete,
ambele fuzionind in teoria organizatiilor.
Intr-adevar, studiul organizatiilor este un domeniu de studiu specific american.
Stiinta organizatiei s-a dezvoltata mai devreme si mai usor in SUA deoarece, spre
deosebire de contextul european, aceasta este o tara cu slabe traditii
administrativ-etatice, adiministratia fiind considerata o forma de organizatie,
printre altele. In consecinta, studiul ei a fost integrat acestui tip de analize.
Cu toate acestea, premisele stiintei organizatiilor apar in Europa. Este vorba de
studiul organizatiilor politice (Marx si Engels), de analizele sociologice ale lui
Weber si Michels, de studiile realizate in perspectiva practica la cei preocupati de
gestiunea intreprinderii si mai rar a Statului (rationalizarea metodelor si cresterea
eficientei).
Desi premisele teoretice ale stiintei organizatiilor apar in Europa, totusi
dezvoltarea lor are loc in SUA sub influenta contextului economic si social.
Taylorismul si organizarea stiintifica a muncii, scoala relatiilor umane si
dezvoltarea perspectivei sociologice a organizatiilor, au condus mai tirziu la
aparitia, in anii 50-60, a unei noi discipline, a teoriei organizatiilor, centrata pe o

57

perspectiva pluridisciplinara (sociologica, psihologica, stiinta politica, economie,


management).
Aceasta disciplina studiaza organizatiile de orice tip, administrative, intreprinderi,
spitale, biserci, partide, inchisori, scoli, etc. Studiaza aspectul formal / informal al
organizatiilor, aspectul tehnic, procesul de integrare, de adaptare, in cadrul
acestor entitati si rolul lor in atingerea unor obiective specifice. Teoria
organizatiilor propune deci o alta viziune a administratiei considerata o forma
particulara de organizatie. Aceasta conceptie asupra administratiei care pune
accent pe aspectul organizational, pe resurse si atingerea scopului, pe eficienta si
performanta, altfel spus pe aspectul pragmatic al administratiei, corespunde
culturii americane si valorilor acestei societati, esentialmente pragmatica si
utilitarista.
In Europa, aceasta perspectiva organizationala de tip anglo-saxon s-a aclimatizat
mai greu. Contextul european, caracterizat de alte traditii ideologice,
intelectuale, alte valori, este mai putin centrat pe pragmatism si eficienta.
In Europa, aceasta viziune a fost adoptata mai intii in tarile socialiste. Doctrina
comunista insemnind disparitia treptata a statului, deci a administratiei, punea
accent pe problemele de organizare a intreprinderii, a societatii. Societatea
comunista, societate centralizata, necesita o organizare eficienta. In plus, fiind o
societate in curs de industrializare intensiva, era un teren favorabil de aplicare a
principiilor tayloriste de organizare a muncii.
In tarile capitaliste din Europa se dezvolta, dupa cel de-al doilea razboi mondial,
Statul interventionist (asistential, de buna-stare), ceea ce a dus la cresterea
interesului pentru studiul metodelor de organizare eficienta, rationalitatea
devenind cuvintul de ordine in sectorul public. In functionarea acestuia se
imprumuta anumite metode de organizare din sectorul privat, are loc dezvoltarea
tehnocratiei.
Retinem ca in studiul administratiei dreptul administrativ ramine materia
privilegiata in cea mai mare parte a tarilor pentru ca este formatia preferata in
Europa, America latina si Japonia.
Totusi, in Franta, o combinatie de studii in drept urmate de o diploma de studii
superioare in stiinta politica este calea dominanta de acces la Scoala nationala de
administratie si, eventual, in cariera de inalt functionar. In Europa occidentala,
Marea Britanie face exceptie, deoarece administratia ei acorda o preferinta neta
licentiatilor in litere si umanitati in recrutarea si selectia viitoarelor cadre
superioare.
In SUA, in loc sa se recruteze o elita administrativa la sfirsitul studiilor
universitare, se prefera angajarea de specialisti din diferite discipline (inginer,
contabil etc.) de un nivel intermediar. Acestia sint supusi unor probe, in acest caz
fiind utilizat un proces de selectie prin promovare. Deci, inainte de a accede in
posturile superioare ale functiei publice, functionarii trebuie sa posede cunostinte
de specialitate.
Asa cum am spus, si in SUA exista o stiinta a administratiei publice ca disciplina
de studiu. Exista urmatoarele diferente principale fata de Europa : in primul rind,
continutul disciplinei predate este mai practic, mai aproape de cel al stiintelor
gestiunii afacerilor ; aceasta este predata in scoli de administratie publica sau in

58

cadrul departamentelor de stiinte politice si licentiatii acestor scoli pot aspira la


posturi de nivel intermediar in cadrul functiei publice ; stiinta administrativa
poate constitui de asemenea baza unor cursuri de perfectionare oferite
functionarilor in vederea pregatirii lor pentru posturi superioare ; pentru licentiati
nu exista un corp specific de functionari care sa le fie rezervat; apoi, toti
absolventii de universitate, inclusiv licentiatii in administratie, trebuie sa parcurga
toate esaloanele inainte de a accede la posturi de elita.

Test de autoevaluare
Studiul administratiei este o disciplina fragmentata geografic si istoric. Cum se explica
diferentele dintre viziunea europena si cea americana asupra fenomenelor
administrative ?
1.4.5. Evolutia studiului administratiei publice occidentale
Pentru a intelege mai bine contributia diferitelor perspective si discipline la
constituirea administratie publice ca domeniu de studiu vom prezenta o schema
care traseaza evolutia acestei discipline.
Schema a fost initial conceputa de Howard McCurdy pentru evolutia disciplinei in
SUA. Ea a fost adaptata de Gow prin adaugarea dreptului administrativ, absent in
traditia americana, astfel incit tabloul sintetizeaza evolutia globala a stiintei
administrative occidentale. 7
Dreptul administrativ este singurul care are o traiectorie liniara, coborind in linie
directa incepind din secolul al XIX-lea pina astazi, fara sa se scindeze sau sa se
ramifice. Obiectul sau de studiu este clar, chiar daca miscarea ideilor a modificat
din cind in cind continutul sau.
Celelalte aporturi sint mai complexe si intrepatrunse. Astfel, o ramura a acestei
genealogii coboara din Max Weber, marele sociolog german. Plecind de la studiile
istorice comparate, Weber a analizat fundamentele legitimitatii intr-o societate si
rolul birocratiei in societatea moderna (a se vedea Economie si societate, cap 7),
tema birocratiei fiind inca foarte studiata. In plus, aceasta tema a alimentat
studiul administratiei comparate, desi aceasta are si alte componenete. Cealalta
directie de cercetare care coboara din Weber este teoria organizatiilor sau
sociologia organizatiilor.
Cind teoria organizatiilor apartine liniei weberiene, ea se situeaza intr-o
perspectiva de stiinta sociala fundamentala. Cu toate aceastea, trebuie sa tinemn
cont ca aceasta teorie a evoluat in relatie strinsa cu teoria normativa
corespondenta, adica cea care deriva din Taylor. Acest inginer american a
dezvoltat, la sfirsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, o metoda
numita organizatia stiintifica a muncii, o aplicare a conceptului weberian al
rationalitatii in domeniul organizarii muncii. Convins ca muncitorii din industrie
sint neproductivi pentru ca nu erau instruiti cum sa-si realizeze sarcinile, Taylor,
prin observarea atenta a procesului de munca, a conceput cel mai eficient mijloc
de realizare a unei operatii dupa principiul timp si miscare (cronometrarea
activitatii). Aceasta metoda este inca prezenta in stiintele practice ale gestiunii,
chiar daca a devenit mai sofisticata.

Gow, I.J., Barette, M., Dion, S., Fortman, M., Introduction ladministration
publique,Gaetan Morin, Montral, 1987, p.31.

59

Taylorismul a dat nastere unui curent de opozitie critica repetitivitatea si


monotonia, ritmul foarte accelerat impus procesului de munca. Aceste studii ale
lui Mayo au pus bazele, in anii 30 ai secolului trecut, scolii de relatii umane.
Aceste studii sint centrate pe motivatiile angajatilor, pe satisfactia si
angajamentul lor fata de organizatie. Este un curent minoritar in stiinta gestiunii,
dar a stimulat cercetari asupra comportamentului in sinul organizatiei, curentul
fiind legat de studiile behavioraliste din stiinta politica.
Inca din timpul lui Weber si Taylor, o alta perspectiva este initiata de Woodrow
Wilson, si anume abordarea politica a fenomenului administrativ.

Lectura

Woodrow Wilson (1856-1924)

Presedinte al Statelor Unite din 1913 pina in 1921, fondator al Societatii Natiunilor (1920), premiu
Nobel pentru pace (1919), Wilson a fost, din 1871, profesor de stiinte politice la Princeton
University. A jucat un rol crucial in dezvoltarea gindirii economice si politice americane, fiind de
asemenea la originea unei noi conceptii asupra rolului universitatii si a misiunii cunoasterii in
societatea moderna. Wilson a contribuit astfel la dezvoltarea unei noi teorii politice (teoriile
constitutionale) care a stat la baza reformelor institutionale a sistemului politic american si a
formulat relatia dintre fenomenele politice (practica guvernamentala) si activitatea de cercetare.
Studiile sale politice asupra organizarii constitutionale sint un exemplu al acestei noi viziuni asupra
cercetarii in serviciul puterii publice. In lumina acestor principii, Wilson a reorganizat universitatea
Princeton : rolul universitatii ar trebui sa fie acela de loc de educatie a elitelor politice definite nu
prin origine sociala ci prin nevoile guvernarii. In contrast cu filozofia academica engleza si
germana, conform careia rolul esential al scolii superioare este de a prezerva cultura si de a
stimula eruditia, Wilson considera ca misiunea universitatii moderne trebuie sa consiste in a oferi
solutii celor mai importante probleme, adica, in viziunea lui, probleme de guvernare eficace si de
pregatire a unei clase politice care sa fie formata atit din profesionisti, administratori cit si din
savanti (cadre academice, universitari).

Continind contributia lui Wilson la dezvoltarea stiintei administrative, lucrarea


Studiul administratiei apare in 1887, cind acesta era profesor de stiinte politice
la Princeton. In acelasi timp, acest studiu, propunind introducerea de metode de
administratie stiintifica in cadrul administratiei publice, a stat la baza reformei
administratiei americane. Alte obiective ale reformei vizau intre altele, critica
patronajului, expresie a coruptiei din sistemul american, care afecta calitatea si
eficienta administratiei, prin separarea administratiei de politica.
Acest text este considerat prima reflectie teoretica americana asupra stiintei
administrative. In aceasta analiza, Wilson a elaborat in mod stiintific trasaturile
esentiale si principiile directoare ale viitoarei stiinte administrative. Scopul
acestei lucrari a fost sa demonstreze ca reforma in curs a functiei publice este o
conditie, sau un mijloc, pentru ameliorarea organizarii administratiei si a
metodelor sale. Originalitatea analizei consta in faptul ca a subliniat necesitatea
unei stiinte administrative pragmatice, al carei obiectiv principal trebuie sa fie
descoperirea a ceea ce guvernul poate sa faca in mod corect si cu succes. Al
doilea obiectiv viza mijloacele prin care guvernul isi poate realiza scopurile in
modul cel mai eficace posibil si cu cel mai mic cost posibil, atit financiar cit si de
energie. Aceasta stiinta era cu atit mai necesara cu cit functia publica era in
expansiune. Fenomenul de dezvoltare a functiei publice cerea o noua conceptie
asupra rolului Statului, care trebuia sa-si intareasca controlul asupra activitatii
celor mai importante firme (de comunicatii, feroviare).
Viziunea lui Wilson este de fapt o viziune a practicii administrative dupa modelul
european pe care el a incercat sa-l adapteze caracterului federal al Statului
american si democratiei americane. Intr-adevar, Wilson a fost influentat de
60

realizarile stiintei europene, dar a fost constient de necesitatea americanizarii


acestei stiinte, care trebuia sa devina independenta de originile ei francogermane. In conceptia lui Wilson, pentru ca functiile administratiei sa fie utile si
eficace, aceasta trebuie sa fie independenta de regimul politic. Se enunta astfel
principiul autonomiei administratiei fata de politic, care va deveni dihotomia
clasica administratie / politica.

Intrebare
Care este conceptia lui Wilson asupra administratiei si care a fost semnificatia acestei reflectii
pentru studiul administratiei si practica administrativa
Mai tirziu, s-a produs o jonctiune intre viziunea wilsoniana, de reformare a vietii
politice, si miscarea organizarii stiintifice a muncii, aceasta conceptie integrata
fiind aplicata la nivelul administratiei municipale (management municipal).
In concluzie, stiinta administratiei publice din SUA urca pina la Wilson si a fost
influentata de stiinta de gestiune a afacerilor. In SUA studiul administratiei este
legat de departamentul de stiinte politice, dar in ultimul timp s-au infiintat scoli
autonome de administratie publice. In plus, in studiul administratiei se manifesta
influenta facultatilor de management, scolile de administratie publica facind
sinteza intre abordarea politica si manageriala.
In Europa, pozitia dominanta a dreptului administrativ a impiedicat sectorul
public sa beneficieze de progresele stiintei de gestiune a afacerilor si aceasta
viziune juridica este preponderenta in studiile administrative. Si in Romania, daca
observam programele academice, remarcam ca sint prezente toate cele patru
branse ale arborelui genealogic : dreptul administrativ care face parte din dreptul
public studiat in facultatile de drept si de administratie publica ; perspectiva
manageriala si de gestiune predata in scoli de administratie publica; demersul
sociologic axat pe teoria organizatiilor si a birocratiei ; adordarea politica
(wilsoniana) in departamentele de stiinte politice si in scolile de administratie
publice.

Test de autoevaluare
Realizati o schema a evolutiei stiintelor admnistrative care sa puna in evidenta aporturile
principale si ramificatiile lor si care sa puna in evidenta contributia fiecarui tip de analiza.
4) Fragmentarea teoretica si disciplinara a studiului administratiei
Observam din prezentarea acestei perspective largi asupra constituirii si evolutiei
cunoasterii fenomenului administrativ ca mai multe domenii fundamentale sint
interesate si implicate in analiza administratiei. Studiul administratiei este
profund diferentiat in functie de diferitele perspectivele si demersuri stiintifice si
disciplinare. :

dreptul, in ceea ce priveste institutiile administrative si regulile lor de


functionare, raporturile dintre cetateni si Stat, si controlul juridic al
administratiei;
stiinta economica, cit priveste oferta, cererea, costul si randamentul
serviciilor publice, politica industriala, reglementarea industriei si
comertului etc;
sociologia organizatiilor, sociologia birocratiei, a elitei administrative, a
claselor sociale, ale profesiilor ;

61

psihologia, care studiaza comportamentul, motivatia si rationalitatea, ca si


masurarea abilitatilor si competentelor angajatilor in momentul recrutarii
sau avansarii ;
istoria sistemelor politice, economice si sociale;
stiinta politica, cit priveste controlul si responsabilitatea puterii
administrative, analiza sistemelor politice sau teoria Statului; analiza
politicilor publice.

Putem adauga acestei liste mai multe stiinte aplicate care studiaza administratia
publica :

scolile si facultatile de administratie publica sau de management care


formeaza studentii pentru cariera atit in sectorul public cit si in domeniul
afacerilor ;
relatii industriale care acorda o atentie deosebita negocierilor colective,
grevelor, avantajelor sociale si gestiunii de personal in sectorul public ;
discipline sectoriale care tin de sectorul public: administratie scolara sau
de spital, servicii sociale, criminologie etc.

Desi fiecare demers are problematica si metodologia sa, unele din aceste
discipline au pretentia ca furnizeaza un cadru de analiza capabil sa surprinda
toate dimensiunile administratiei publice.
Cele mai importante tipuri de analiza sint perspectiva juridica, cu institutia ca
obiect de studiu privilegiat, sociologia care studiaza organizatiile de toate tipurile
si gestiunea care pune in relief procesele de management.

Intrebare
Care sint disciplinele care si-au adus contributia la cunoasterea fenomenelor administrative ?
Exemplificati.
1.4.5. Tipuri de cercetari
Fie ca le consideram demesuri (perspective de analiza) in cadrul unei stiintei
administrative fie ca le consideram discipline stiintifice autonome care analizeaza
fenomene administrative, cunoasterea administratiei publice se realizeaza in
principal prin urmatoarele tipuri de cercetari :
a) Perspectiva juridico-politica
Asa cum am vazut, aceast demers este cel mai vechi, si el este centrat pe studiul
structurilor si functionarii administratiei etatice. Impregnata de doctrina
traditionala a dreptului public, aceasta viziune concepe administratia publica ca
fiind subordonata politicului : administratia prepara si executa decizia politica.
Administratia este o institutie specifica care, urmarind satisfacerea interesului
general, este investita cu prerogative specifice. Studiul ei este o prelungire a
dreptului administrativ, asa cum institutiile politice prelungesc dreptul
constitutional.
Conceputa astfel, administratia publica este domeniul de studiu al juristilor si al
anumitor politologi. Desi dorinta este de a face din studiul administratiei o stiinta
pozitiva distincta de dreptul administrativ (disciplina normativa), analistii ramin

62

tributari schemelor si teoriilor formulate pentru analiza juridica. Aceasta tendinta


se traduce prin importanta acordata mecanismelor juridice pentru cunoasterea si
intelegerea functionarii administratiei, prin utilizarea unor concepte imprumutate
din dreptul administrativ, prin problemele abordate : structuri, actiune, control,
care sint cele din tratatele de drept administrativ. Metodele de cercetare sint de
asemenea cele din domeniul juridic, adica tendinta catre descriere, fara interes
pentru explicarea cauzei fenomenelor.

Intrebare
In ce consta abordarea juridico-politica a administratiei ? Dati exemple de fenomene si
problematici care pot fi analizate in aceasta perspectiva.
b) Perspectiva manageriala
Aceasta viziune, care asimileaza administratia gestiunii, isi propune sa
construiasca o disciplina noua in jurul acestui obiect specific. Chiar daca imbraca
mai multe forme, aceasta disciplina este conceputa ca o stiinta a
managementului, a organizarii rationale a mijloacelor materiale si umane pentru
a atinge un obiectiv precis.
In acest sens, ea este o prelungire a reflectiei lui Taylor si Fayol care viza in
principal amelioararea metodelor de munca in intreprindere. Efortul de
teoretizare este totusi mai sistematic, se bazeza pe formularea de teze mai
nunatate si abstracte. De exemplu, notiunea de profit aplicata intreprinderii este
inlocuita cu cea de eficienta. Astfel, teoriile managementului aplicate sectorului
privat capata aparenta unei cunoasteri stiintifice, ceea ce permite aplicarea lor in
sectorul public. Studiul administratiei dezoltat in aceasta perspectiva este
asimilat managementului public si vizeaza eficacitatea administrativa.

Intrebare
In ce consta perspectiva manageriala de analiza a administratiei ? dati exemeple de
problematici care pot fi abordate cu acest demers.
a) Perspective sociologice
Acesta perspectiva cuprinde o varietate de cercetari. Vorbim in primul rind de
sociologia politica si de stiinta politica care studiaza : dimensiunea politica a
administratiei ; administratia ca fenomen de putere, adica implicarea
administratiei in exercitul puterii ; interdependenta dintre politica si administratie
(sistemul politic-administrativ); analizeaza puterea birocratica, fenomenul
tehnocratic; elaborarea de politici publice, in general procesul decizional.
In general politologii considera studiul administratiei ca subordonat stiintei
politice (in virtutea principiului subordonarii administratiei fata de politic),
negindu-i autonomia ca stiinta. Dar chiar daca domeniile se intrepatrund,
viziunea este diferita : stiinta politica studiaza sistemul politic (administratia fiind
o componenta a acestuia), stiintele administrative studiaza administratia ca
fenomen specific.
Cit priveste sociologia organizatiilor, centrata pe analiza oricarui tip de
organizatie, aceasta aplica studiului administratiei publice metodele de analiza
folosite pentru studiul marilor intreprinderi, cu accent pe raporturile dintre indivizi
si grupuri.

63

Asa cum am vazut, sociologia organizatiilor s-a dezvoltat sub influenta a doua
tipuri de analize : a) analiza teoretica a lui Weber asupra birocratiei avind la baza
teoria weberiana a rationalitatii (raporturi impersonale) si b) studiile
psihosociologice asupra relatiilor umane in firme industriale
(raporturi
interpersonale).
Reamintim principalele postulate ale sociologiei organizatiilor :

functionarea unei organizatii nu depinde numai de reguli explicite, ci si de


motivatiile, comportamentele si strategiile actorilor ;
organizatiile sint entitati sociale complexe formate din indivizi si grupuri cu
interese diferite care pot intra in conflict pentru atingerea scopurilor ;
organizatiile sint un sistem : ele evolueaza intr-un context cu care intra in
relatie, contextul influenteaza structura interna si functionarea
organizatiei;
analiza organizatiilor combina viziunea sistemica (cu accent pe
functionarea si mentinerea organizatiei-sistem) cu viziune individualista
(analize strategice care pun accentul pe schimbarea organizatiei)

Cele doua tipuri de cercetari sociologice (politice si organizationale) au in comun


principii epistemologice analoge: prin anchete empirice incearca sa depaseasca
simpla descriere a fenomenelor avind ambitii explicative.
Studiul, in perspectiva sociologica, a administratiei publice, vizeaza analiza
functionarii organizatiilor administrative, decizia in administratie, administratie si
schimbare, analiza raporturilor dintre organizatiile administrative, a relatiilor
dintre administratia centrala si cea locala.

Intrebare
Care este specificitatea demersului sociologic in cadrul disciplinei ? Care sint teoriile
sociologice utilizate in studiul fenomenelor administrative ? dati exemple de
problematici care pot fi studiate in aceasta perspectiva.
1.4.7. Principalele metode utilizate in studiul administrateie publice
Studiul administratiei publice nu a inventat nimic in materie de metode de
cercetare. Ca si alte stiinte sociale, ea utilizeaza analiza documentara si
statistica, sondajele, interviurile si observatia directa.
Metodele sint dictate de demersul disciplinar si stiintific al autorilor, dar si de
circumstantele si obiectivele analizei. Astfel, istoricul va analiza documentele
publice si private, arhive si memorii si, pentru istoria recenta, va face interviuri.
Cei care fac analiza politicilor publice vor utiliza metode de calcul de tip economic
pentru a evalua costurile si avantajele diferitelor politici (analize de impact).
Juristul lucreaza cu documente publice (legi, regulamente, decizii judiciare).
Sociologul poate analiza date documentare despre caracteristicile sociale ale
elitelor administrative, sau, prin sondaj sau interviu, poate studia atitudini si
optiuni. Politologul poate utiliza mai multe metode : un studiu de caz poate cere o
analiza de documente publice pertinente, interviuri cu personalul politic sau
administrativ, cu reprezentantii grupurilor sau cu indivizi exteriori care sint
implicati. De asemenea, el poate recurge la documente din publicatii specializate
sau de informatii generale.

64

De asemenea, exista diferite tipuri de anchete-participare in care cercetatorul


cauta sa influenteze derularea evenimentului si rezultatul final. In administratia
publica este cazul tipic al unui consultant care face o ancheta si care trebuie sa
faca o recomandare pentru solutionarea unei probleme identificata de directia
unei unitati administrative.
Mai mult decit metodele, in studiul administratei publice, sursele sint speciale :
sint documente publice guvernamentale ; acestea sint de mai multe feluri :
rapoarte anuale ale ministerelor si diferitelor organisme, documente
bugetare, conturi publice ; diferite documente parlamentare (legi,
regulamente)
alte documente sint anuarele administrative utile pentru a cunoaste
structuri, efective ale functiei publice, finante publice si anumite elemente
ale marilor politici guvernamentale
studiile statistice sint alte tipuri de documente; aceastea contin serii
asupra finantelor si personalului guvernamental, municipal.

Intrebare
Care sint metodele cele mai utilizate in studiul administratiei ?
Exigentele cercetarii
La un prim nivel, cercetatorul trebuie sa fie critic, sa nu accepte integral discursul
documentelor oficiale, deoarece in general acestea sint facute pentru a explica si
apara pozitiile si actiunile administratiilor care le realizeaza. Aceste documente
trebuie confruntate cu datele altor guverne, cu date ale opozitiei politice, cu date
obtinute de la clienti sau jurnalisti, dar si acestea analizate cu acelasi spirit critic.
La un al doilea nivel, cercetatorul trebuie sa tina cont de specificul unei
cunoasteri normative sau aplicate asa cum este studiul administratiei. Cercetarile
in gestiune sint in general motivate de dorinta de a fi imediat utile, de a produce
rezultate care amelioreaza performanta si eficacitatea organizatiei. Juristii sint
solicitati sa dea sfaturi practice guvernelor sau administratiilor, iar politologii pot
fi solicitati sa colaboreze cu autoritatile publice cu ocazia unor reforme a legilor
sau structurilor, sau cind se examineaza politicile publice. Pentru cercetator,
demersul critic inseamna mai ales respingerea aprosului normativ pentru a putea
alege liber obiectul si metodele de analiza.
Retinem - Concluzii
Retinem la finalul acestei prezentari a starii actuale a studiului administratiei si
fenomenelor administrative, caracterul compartimentat (existenta unor curente
diferite de analiza care abordeaza studiul administratiei din puncte de vedere
diferite) si compus (eterogenitatea aporturilor succesive) al acestui domeniu de
cunoastere.
Disciplina este fragmentata, aceasta particularitate fiind accentuata de
diversitatea contextelor nationale in care studiul administratiei s-a dezvoltat.
Aceasta disciplina evolueaza si este studiata diferit in Europa si SUA. Daca in
context european predomina aprosul juridic al fenomenelor administrative axat
pe studiul administratiei publice, in context americam conceptia este mai
integrativa, fiind inspirata de studiile organizationale.
Cu toate acestea este eronat sa opunem in mod net o disciplina administrativa
eurpeana si una americana. Desi la nivel epistemologic dezbaterile continua cit
priveste obiectul de studiu si demersul privilegiat, exista influente reciproce si
imprumuturi intre aceste viziuni, distanta care le separa se estompeaza tot mai
65

mult.

Unitatea de nvare 1.5. Analiza de politici publice


1.5.1. Analiza de politici publice directie de analiza in cadrul stiintelor administrative
1.5.2. Procesul de elaborare a politicilor publice (policy process)
1.5.3. Tipuri de analiza a politicilor publice
1.5.4. Evaluarea de programme
1.5.5. Metode empirice si analiza de politici

Cunotine i deprinderi
La finalul parcurgerii acestei uniti de nvare veti nelege:

Importanta analizei de politici publice in cadrul stiintelor administrative;


In ce consta pe scurt procesul de politici publice ;
Care sint tipurile principale de analiza in acest domeniu;
In ce consta evaluarea politicilor publice ca cercetare de tip specific;
Rolul metodelor empirice in analiza de politici publice.
1.5.1. Analiza de politici publice directie de analiza in cadrul
stiintelor administrative

Aparitia si dezvoltarea in anii 1980 a unei noi paradigme, cea a politicilor publice,
a dat un nou imbold stiintelor administrative. Aceasta directie de analiza se
inscrie pe linia abordarii politice a administratiei publice initiata, asa cum am
vazut, de Wilson. In aceasta perspectiva, analiza se deplaseaza de la organizare
la actiune. Se studiaza mai putin ce este administratia, cit mai ales ce face ea.
Aceasta deplasare a determinat o reinnoire a interesului pentru studiul
administratiei publice, analizele fiind centrate pe rolul si influenta exercitata de
adminsitratie in implementarea alegerilor colective. Astfel, managementul public
a cunoscut noi dimensiuni cu aplicarea sa la politicile publice. Mai multe curente
importante ale analizei politicilor publice de exemplu analiza de politici ca
ajutor in luarea deciziei sau curentul evaluarii sint legate de management in
masura in care ele incearca sa amelioreze fie conditiile de luare a deciziei, fie
eficacitatea alegerilor colective. Depasind cadrul strins al organizatiei, caruia la
inceput i se aplica demersul managerial, este vorba de o perspectiva integrata a
actiunii politico-administrative care este centrata pe efectele reale ale politicii.
Analiza politicilor publice este o sub-disciplina a stiintei politice care foloseste
metode si instrumente de analiza proprii stiintelor sociale. Tipurile de cercetari
realizate difera fata de alte studii sociale, in primul rind prin subiectul sau
obiectul analizei, dar si prin demersurile privilegiate.
In ultimele decade a crescut interesul si numarul cercetarilor centrate pe cauzele,
continutul si consecintele actiunii guvernamentale. Acest tip de cercetare si-a
dezvoltat trasaturi suficient de specifice (distincte) pentru ca o noua subdisciplina, sau demers, sa se constituie: analiza de politici publice.
Important
Termenul politica are mai multe sensuri. Unul dintre ele desemenaza lupta pentru putere,

66

concurenta dintre fortele politice (partide, grupuri de interes), lupta pentru exercitarea influentei si
ocuparea functiilor de autoritate in sinul unei comunitati, al unei tari, pe piata electorala sau in
procesul de decizie. In engleza acest sens corespunde termenului politics.
O alta semnificatie a termenului politica este cea care corespunde in engleza cuvintului
policy si se refera la cadrul de orientare pentru actiune, la un program sau o perspectiva de
activitate. Astfel, spunem ca un guvern are o politica economica, sau industriala, sau culturala,
adica el opereaza un ansamblu de interventii, alege (decide) sa faca sau sa nu faca anumite
alegeri intr-un domeniu specific, in aceste cazuri in domeniile economic, industrial sau cultural. In
acest sens, vorbim de politici publice, adica de acte angajate de autoritatea publica pentru a
rezolva o problema sau intr-un sector care tine de resortul ei.
Deci, fenomenul politic are doua dimensiuni: a) lupta pentru putere, concurenta intre fortele
politice, aceasta dimensiune se deruleaza in cadrul sistemului politic; b) actiune publica (politici
publice sau guvernamentale).
Pentru a evita confuziile folosim expresia analize de politici sau proces de politici sau
procesul politicilor (traducere a conceptelor de policy analysis, respectiv policy process) si nu
analiza politica sau proces politic, termeni utilizati in analiza fenomenului de putere.

In plus, agentiile guvernamentale au inceput sa foloseasca, la toate nivelurile,


metode ale stiintelor sociale pentru a elabora programe publice si sa faca apel la
cercetari din acest domeniu pentru a dezvolta tehnici specifice de analiza. Ca
rezultat, un demers stiintific distinct s-a dezvoltat in cadrul domeniului de analiza
a politicilor publice si anume evaluarea programelor.
Numarul crescut de publicatii si cursuri universitare sint axate pe analiza de
politici si evaluarea programelor si multi dintre analistii din domeniul studiului
administratiei se specializeaza in acest tip de cercetare. Consideram astfel ca
aceasta introducere in studiul stiintelor administrative nu ar fi completa fara o
discutie a analizei de politici publice si a tehnicilor metodologice specifice acestui
domeniu de cercetare.
Acest capitol contine o prezentare a acestei sub-discipline, sau perspectiva
politica in studiul administratiei publice, si a particularitatilor analizei de evaluare
a programelor. Nu vom insista pe procesul de policy in sine ci vom arata cum
metodelele de cercetare prezentate in celelalte capitole sint utilizate in studiul
procesului de policy.
Am vazut ca metodele variate ale colectarii de date si de analiza prezentate in
capitolele precedente implica un numar limitat de activitati specifice. Cind ne
referim la analiza de continut, de exemplu, ne referim la procedura de cercetare
pe care o folosim. Prin contrast, policy analysis (analiza de politici publice) se
refera la un set larg de activitati si proceduri.
Desi policy analysis nu este clar definita, ea contine o varietate de activitati,
metode si demersuri de analiza emiprica care au in comun faptul ca descriu,
explica sau evalueaza politici publice. 8
Cercetarile din acest domeniu pot sa utilizeze orice tip de cercetare, tehnici de
prelevare a datelor sau metode de analiza a datelor pe care le-am discutat in
aceasta lucrare. Metodele pe care le aleg cercetatorii din acest domeniu de
analiza depind de politica publica, sau de aspectul unei politici, pe care le
investigheaza.

Pal, L.A., Public Policy Analysis : An Introduction, Second Edition, Nelson Canada,
1999.

67

In ciuda diversitatii cercetarilor de analiza de policy, se pot identifica trasaturi


comune ale acestor cercetari si in functie de aceste trasaturi comune putem
identifica tipuri de analize de politici publice. Fiecare tip de cercetare in domeniul
politicilor publice corespunde diferitelor stadii ale procesului politicilor (policy
process).
Vom prezenta in continuare pe scurt ce este o politica publica si ce este un
proces de formluare si elaborare a politicilor publice.
Test de autoevaluare
Care este importanta analizei de politici publice pentru cercetarea si practica din
domeniul administratiei ? Cum se explica interesul si dezvoltarea acestei
paradigme in ultimele decenii ? Pe baza cunostintelor dobindite in cadrul altor
discipline, cum apreciati interesul acordat in sistemul politic-administrativ din
Romania acestui domeniu de activitate si cercetare?
1.5.2. Procesul de elaborare al politicilor publice (policy process)
Exista o varietate de definitii ale politicii publice. Numitorul comun al acestor
definitii este ideea ca politica publica este actiunea sau inactiunea guvernului
intr-un domeniu de activitate. Orice politica publica este un fenomen complex
compus din actiuni ale autoritatilor publice (de la nivel central sau local), ea
implica o multitudine de actori si actiuni.
Continutul unei politici publice este determinat, cit priveste scopul analizei, de
felul in care se operationalizeaza conceptul in studii specifice. De exemplu,
pentru Heclo, o politica publica este o categorie analitica cu care opereaza
analistul si nu un decident (policy-maker). 9 O politica este un proces (o actiune
sau inactiune in curs) si nu o decizie specifica sau o anumita actiune si acest
proces este obiectul de studiu al unui analist de politici.
Procesul unei politici publice este un ansamblu de evenimente, de actiuni pe care
le efectueaza un guvern si care au efecte asupra conditiilor societale. Astfel, el
poate fi analitic decupat, descompus, in secvente de activitati, incepind cu
emergenta politicii pina la terminarea ei, de la problema la rezultat. O schita
simplificata a celor cinci faze principale care compun un proces al politicilor
publice se prezinta astfel10 :
-

Identificarea unei problema: o problema este idetificata de catre sistemul


politic ca cerind o rezolvare si ea este inscrisa pe agenda unei autoritati
publice.
Formularea de solutii : sint elaborate, studiate si negociate diferite solutii
pentru a stabili o actiune publica
Luarea deciziei : decidentul guvernamental alege o solutie particulara care
devine astfel o politica legitima
Punerea in practica a programului : o politica este implementata si
administrata pe teren
Evaluarea rezultatelor : terminarea actiunii prin rezolvarea problemei

Heclo, H., Review Article: Policy Analysis, British Journal of Political Science, vol. 2,
1972.
10
Aceasta grila analitica, care constituie pina astazi o referinta in studiul politicilor
publice, ii apartine lui Jones. A se vedea Joones, Ch.O., An Introduction to the Study of
Public Policy, Belmont, Duxbury Press, 1970.

68

Aceasta schema pune in evidenta etapele importante ale unui proces al politicilor
(de la elaborare pina la implementarea unei politici. Este o schema teoretica
secventiala. In realitate, procesul nu este atit de organizat. In cazul anumitor
politici sint importante anumite etape. Schema o putem reprezenta circular,
aratind prin aceasta ca o politica nu are un inceput si un sfirsit clar delimitate.
Faptul ca un guvern adopta si implementaeza o politica nu inseamna ca procesul
s-a incheiat o politica creaza cereri pentru alte politici. Procesul de policy este
practic continuu.
Cu exceptia analizei de proces, o analiza de politici publice exploreaza in general
numai una sau citeva etape ale procesului.
Intrebare
Ce este o politica publica ? Cati exemple de politici publice. Care sint
fazele unui proces de politici publice ?
1.5.3. Tipuri de analize de politici publice
Exista mai multe clasificari ale analizelor de politici. Aici vom prezenta o tipologie
care clasifica analizele de politici in 6 tipuri. Aceasta clasificare nu este completa
(in sensul ca exista si sub-domenii de analiza de politici care nu sint prezentate in
aceast suport de curs) si nici perfecta. Ea a fost realizata in functie de
perspectivele de analiza pe care le-am prezentat intr-un capitol anterior. Se
adauga acestei clasificari studii de evaluare a programelor
1) Analiza de corelatii
Acest demers considera continutul unei politici publice ca fiind variabila
dependenta. Analiza de corelatii incearca sa explice de ce diferite unitati politice
(stat, municipalitate) au politici diferite, prin analizarea relatiei dintre aceste
politici si caracteristicile politice, economice, sociale ale acestor entitati. De
exemplu, vizeaza sa explice de ce anumite state cheltuie mult, sau mai mult
decit altele, pentru educatia superioara sau pentru bunastarea publica. In acest
exemplu, explicatia are la baza relatia statistica intre nivelul cheltuielilor si nivelul
de urbanizare sau industrializare (variabile independente), sau statutul socioeconomic al cetatenilor, sau felul in care este orgaizata guvernarea.
Aceste analize incearca sa descopere ce caracteristici ale unitatilor politice pot
influenta adoptarea diferitelor tipuri de politici. Daca ne referim la ansamblul
procesului politicilor accentul este pus pe etapa alegerii politicii (etapa deciziei).
Acest tip de studii nu ne spune nimic despre cum schimba politicile conditiile
sociale sau cum au fost adoptate politicile respective, dar ele furnizeaza o baza
pentru prezicerea adoptarii anumitor tipuri de politici plecind de la cunoasterea
caracteristicilor unitatilor politice.
Analiza de corelatii nu stabileste relatii cauzale si utilizeaza in general date
agregate si analiza incrucisata.
2) Analiza comportamentala (analiza behavioralista)

69

Anumite studii isi propun sa determine ce rol joaca factorul uman in producerea
anumitor tipuri de politica. Acest tip de cercetare pune accent pe atitutdini,
perceptii, valori, motivatii si modele de interactiune (variabile independente)
pentru a explica variatii ale politicilor publice (variabila dependenta).
Studiile behavioraliste incearca sa explice de exemplu adoptarea unei anumite
legislatii prin orientarea legislatorilor, prin perceptia pe care acestia o au despre
cererile publice si inflenta acestor perceptii asupra alegerilor facute de legislatori.
Alte analize de acest tip incearca sa determine in ce fel agentiile publice
influenteaza interpretarea si implementarea politicilor sau cum diferentele de
credinte sau valori ale cetatenilor pot influenta diferitele tipuri de politici
adoptate.
In general, datele provin direct din observatie sau din interviuri cu elitele. Studiile
behavioraliste pun accent in general pe policy choice (alegerea politicii adica
procesul decizional sau pe strategia implementarii). Ele ne ajuta sa intelegem de
ce sint luate anumite decizii dar ne spun putine (sau nimic) despre cum sint
determinate optiunile sau ce impact are politica respectiva asupra societatii.
3) Analiza institutionala
Procesul de politici este modelat de institutiile politice ale societatii respective.
Institutiile politice reprezinta un set de reguli de luare a deciziei, procedee si
mecanisme pentru implementarea lor. Analiza institutionala investigheaza rolul
pe care institutiile politice il joaca in determinarea tipului de politici care sint
adoptate si a felului in care sint implementate. Sint analize empirice care isi
propun sa descopere daca si cum institutiile, prin reguli formale, favorizeaza
anumite tipuri de politici. De exemplu, procedurile influenteaza felul in care e
luata o decizie, formele parlamentare fiind institutii care determina felul in care
se alege executivul. Un alt exemplu sint agentiile administrative care sint
institutii ce afecteaza implementarea legislatiei. Alte analize isi pot propune sa
afle ce efecte are sistemul federal (sau unitar) asupra politicilor redistributive.
Studiile institutionale folosesc o multitudine de date si diferite modalitati de
cercetare, dar sint analize similare cit priveste schema explicativa : aranjamentul
institutional reprezinta variabila independenta.
Daca ne referim la procesul de politici, aceste analize pun, in general, accentul pe
crearea agendei, pe alegerea politicii si pe etapa implementarii.
4) Analiza de proces
Este un tip de studii care descrie procesul prin care anumite politici sint formulate
si adoptate, dar si elementele implicate in proces (activitati, actori).
Include studii de caz care analizeaza cum sint generate cererile, cum grupurile
de interes infuenteaza aceste cereri, cum se definesc optiunile de politica, cum
negocierile influenteaza alegerea unei optiuni, cum varianta aleasa este
implementata. Alte cercetari isi propun sa analizeze cine influenteaza decizia, sau
cui foloseste o anumita alegere. Alte analize de proces pun accentul pe impactul
pe care il are ignorarea anumitor optiuni asupra conditiilor societale.
Ele se pot centra pe oricare din stadiile procesului de policy. Sint studii analitice
ca logica dar sint analize empirice riguroase. Sint mai putin centrate pe testarea

70

de ipoteze si mai mult pe descrieri aprofundate. Deci ele nu opereaza cu schema


standard a unei relatii intre variabile dependente si independente si nu se
identifica cu o metoda empirica specifica.
5) Analiza decizionala
Responsabilii oficiali ai politicilor publice iau decizia in urma unei analize de
politica. Altfel spus, analiza precede decizia. Aceasta analiza are ca scop
identificarea problemei cu care un guvern se confrunta, sa defineasca raspunsuri
alternative, sa stabileasca costurile si beneficiile asociate fiecarei alternative.
De exemplu, un analist anticipeaza ce efecte are politica de impozitare (de
exemplu cresterea cu 1% a impozitului sau a TVA) asupra consumului, a
modelelor de consum a diferitelor grupuri socio-economice, asupra inflatiei,
asupra vinzarilor si calculeaza
costurile actiunii guvernamentale de
implementare a acestei taxe. Rezultatele acestor analize vor fi utilizate de
decidenti. Decizia va fi luata in urma analizei efectelor pozitive (beneficii) si
efectelor negative (costurile) ale actiunii.
Analiza decizionala isi poate propune de asemenea sa identifice cit mai exact
natura si cauzele unor probleme pe care guvernul le poate rezolva, cit si
alternativele de politici propuse.
Acest tip de analiza utilizeaza date empirice, dar pentru ca este centrata in
principal pe anticiparea efectelor unor politici care inca nu s-au implementat, ea
foloseste cu precadere modele, teorii ale jocului, simularea.
Daca ne referim la procesul de politici, acest tip de cercetare este centrata in
principal, asa cum se si numeste, pe etapa deciziei (alegerea politicii, policy
choice) dar si pe secventa formarii cererii. Altfel spus, analizeaza conditiile care
produc cereri de actiune guvernamentala pentru a arata cum politicile publice vor
afecta aceste conditii.
6) Analiza de impact
Obiectivul politicilor publice este de a schimba sau conserva anumiti parametri ai
societatii. Deoarece politicile publice au inevitabil un anumit efect, nu putem sti
dinainte daca efectul real este cel anticipat. Analiza de impact este cea care
descopera ce efecte are o politica.
Sa luam ca exemplu analiza de impact al politicii de construire de autostrazi.
Cercetatorul va analiza cum aceste autostrazi vor afecta viteza si costul
transportului, cum influenteaza dezvoltarea urbana, cum afecteaza mediul, cum
afecteaza anumite grupuri de cetateni, cum va contribui la declinul transportului
feroviar sau probleme legate de energie (cum o posibila criza a petrolului poate
afecta acest transport) si cum vor actiona grupurile de interes asupra actiunii
guvernamentale.
Studiul de impact analizeaza impactul politicii, cererea de actiune, agregarea si
articularea intereselor. Deoarece incearca stabilirea relatiilor cauza / efect, acest
tip de analiza cere o cercetare riguroasa bazata pe modelul cauzal. Politica, sau
anumite aspecte ale ei, este variabila dependenta iar conditiile sociale variabila
independenta, obiectivul analizei fiind de a determina diferenta pe care politica o
induce intr-o stare de fapt

71

Metodele de colectare si analiza a datelor sint determinate de natura politicii


studiate, oricare din metodele cunoascute putind fi utilizata.
Intrebare
Care sint principalele tipuri de studii utilizate in analiza de politici publice ?
Prezentati-le pe scurt si exemplificati modul de aplicare.
1.5.4. Evaluarea de programe
Este un tip de cercetare specifica :
1) este realizata de agentii guvernamentale, in timp ce analizele precedente
sint initiate si realizate de cercetatori universitari
2) evauarea de program pune accent pe programe specifice care fac parte
dintr-o politica, in timp ce analizele de policy sint in general (desi nu
mereu) axate pe politicile din care programele fac parte
3) in timp ce analiza de politici foloseste metode de cercetare din stiintele
sociale, evaluarea de program si-a dezvoltat tehnici proprii sau a adaptat
metode din alte domenii (ca de exemplu stiinta managementului din
domeniul afacerilor)
Obiectivul fundamental al evaluarii de program este de a determina daca un
program specific si-a atins sau nu obiectivele, iar daca nu, sa identifice cauzele
esecului.
De exemplu, departamentul agriculturii vrea sa stie daca programul de incurajare
a fermierilor de a cultiva mai mult porumb pentru a produce biocombustibil are
efectele dorite. Daca fermierii au cultivat mai mult porumb, evaluatorii vor sa stie
daca acestia au facut-o din cauza programului sau din alte cauze. Daca fermierii
nu au cultivat mai mult porumb, evaluatorii vor sa stie daca aceasta este pentru
ca ei nu au cunoscut programul sau pentru ca incitativele oferite de program au
fost prea mici, sau din alte cauze.
In afara intrebarilor referitoare la eficacitatea programului, cercetatorii din
domeniul evaluarii isi pun intrebari asupra eficientei programului. Altfel spus,
analizeaza daca beneficiile produse de program depasesc costurile. In caz
contrar, adica al unor beneficii mai mici decit costurile, programul este ineficient.
In exemplul dat, evaluatorii pot descoperi ca programul a dus la cresterea
productiei de porumb, dar descopera in acelasi timp ca economia facuta ca
urmare a reducerii importurilor de petrol este mai mica decit costurile implicate
de programul de incurajare a culturii porumbului (subventiile acordate fermierilor
si alte cheltuieli legate de program).
Tehnica utilizata este analiza cost / beneficiu. Aceasta este o proceduta tehnica
destinata cuantificarii cheltuielilor (costurilor) actiunii guvernamentale prin
analize derivate din economie.
In afara faptului ca aceasta analiza ne arata daca un program este sau nu
eficient, ea poate fi utilizata pentru a aprecia cit de mult cistiga societatea din
beneficiile respective.

72

Test de autoevaluare
Care este specificul evaluarii de programe ca tip de analiza ? Care este obiectivul
cercetarii, ce tehnici se utilizeaza ? Dati exemple de astfel de cercetari.
1.5.5. Metode empirice si analiza de politici
Discutarea analizei cost / beneficiu este un aspect important al analizei de
politici. Aceasta analiza cost / beneficiu poate fi realizata fara mari dificultati (ca
in exemplul dat, sau in alte cazuri) daca preturile sint identificabile. Dar daca un
program isi propune de exemplu sa reduca mortalitatea prin cancer prin
cresterea finantarii cercetarii sau prin incurajarea controalelor regulate este mai
greu de aplicat aceasta metoda. Cum se poate stabili pretul unei vieti umane ?
sau cum putem cuantifica egalitatea oprtunitatilor intr-o politica care isi fixeaza
acest obiectiv ?
Acestea sint doar doua exemple, dar foarte adesea politicile publice sint
directionate catre obiective care nu sint usor masurabile si cuntificabile. In afara
faptului ca vizeaza scopuri care nu sint usor cunatificabile, politicile publice sint
centrate pe probleme complexe care au mai multe cauze si au in general mai
mute obiective si deci mai multe efecte.
Aceasta particularitate ridica probleme pentru analiza empirica. Altfel spus,
inseamna ca analistii trebuie sa fie creativi in operationalizare, ca se confrunta cu
dificultati in proiectarea cercetarii, ca trebuie sa formuleze ipoteze rivale
alternative. Din cauza acestor caracteristici, evaluarea de program si analiza de
politici furnizeaza excelente exemple ale importantei proiectului de cercetare, sau
a importantei etapei de colectare si analiza a datelor.
Deoarece poiticile publice sint raspunsuri la probleme sociale importante si
afecteaza un numar mare de indivizi in moduri diferite, cercetatorii sint rareori
capabili sa controleze adoptarea unei forme de politica prin metoda
experimentala si pot rareori sa controleze cine este si cine nu este afectat de
politica. De asemenea, adesea analistul de politici este solicitat sa evalueze
efectele politicii dupa ce aceasta a fost implementata, alteori nu poate masura
variabila dependenta. Ei trebuie sa realizeze un experiment fara pretest.
Desi este o practica neuzuala, este posibil ca in analiza de politici sa se realizeze
un experiment daca guvernul vrea sa coopereze cu cercetatorii. Au fost realizate
astfel de experimente in legatura cu politici noi politici de reformare a
bunastarii pubice, politici de crestere a nivelui de trai in zone rurale, etc. Aceasta
inseamna ca analistii de politici publice si in general analistii din stiintele sociale
trebuie sa fie experti in utilizarea metodei quasi-experimentale si in utilizarea
analizei de date pentru a realiza controlul experimental.
Deoarece politicile publice se aplica unor intregi comunitati, analiza comparata
este importanta in acest tip de cercetare. Adesea, cea mai buna cale de a realiza
un control experimental este de a compara diferite unitati politice similare care
au avut politici diferite, pentru a vedea daca politica respectiva a avut efecte
asupra conditiilor societale.
Cit priveste colectarea de date, data fiind complexitatea politicilor publice si a
efectelor produse, este nevoie de metode de masurare a conceptelor. Cind avem

73

de-a face cu astfel de variabile complexe este important sa avem o varietate de


operationalizari pentru a fi siguri ca masurile (indicatorii) reflecta complexitatea
fenomenului pe care il reprezinta. Mai mult, trebuie sa fim capabili sa testam si sa
demonstram validitatea indicatorilor.
Exista diferite metode de colectare a datelor cerute de analiza de politici. Daca
politica vizeaza schimbarea anumitor comportamente (de exemplu fumat), este
necesar sa folosim ancheta pentru a determina daca un comportament s-a
schimbat sau nu, si daca politica este sau nu cauza schimbarii observate. Daca
politicile vizeaza alte tipuri de comportamente (de exemplu chetuieli de consum,
comportamente legate de somaj) se poate folosi metoda agregarii datelor.
Deoarece orice politica publica are mai multe obiective, un studiu poate folosi
mai multe metode de prelevare a datelor. Altfel spus, pentru fiecare variabila
dependenta se poate folosi o metoda specifica. In cazul unor politici deosebit de
complexe (de exemplu in relatii internationale), cind datele diecte sint greu
disponibile, analistul poate recurge la simulare si teoria jocurilor pentru a vedea
cum o politica poate afecta comportamente.
In cele din urma, in analiza de politici publice cercetatorii trebuie sa faca fata
unor dificultati cu care alti analisti nu se confrunta : este presiunea acomodarii
cercetarii cu nevoile institutiei care comanda si sponsorizeaza cercetarea.
Analiza de politici si in special evaluarea de program sint in general cerute si
platite de agentii guvernamentale care sint interesate de anumite informatii
pentru anumite obiective, in termen scurt si cu buget limitat. Aceste conditii nu
ridica probleme atita timp cit cercetatorul accepta limitele impuse. Probleme pot
sa apara daca agentia-sponsor vrea sa se asigure ca cercetarea arata ca politica
este eficienta / ineficienta, sau ca are anumite efecte dorite. Altfel spus, li se cere
analistilor sa utilizeze metode stiintifice neadecvate sau sa ajunga la anumite
concluzii prestabilite. In acest caz, rezultalele cercetarii, nerespectind criteriul
obiectivitatii, servesc interesele unor actori politici importanti sau ale agentieisponsor. Faptul ca agentiile publice si grupuri de interese politice sau economice
incearca sa influenteze rezultatele cercetarii in sensul intereselor lor ridica
problema eticii cercetarii.
Test de autoevaluare
Ce metode (strategii de cercetare) se pot aplica in analiza de politici publice ? Ce
tehnici (instrumente de prelevare a datelor) pot fi utilizate ? Care sint
avantajele / inconvenientele utilizarii acestor strategii si tehnici domeniul analizei
de politici publice ? Exemplificati.

MODULUL 2. ETAPELE PROCESULUI DE CERCETARE


Unitatea de nvare 2.1. Problematica, ipoteza, cadru operatoriu
2.1.1. Alegerea subiectului
2.1.2. Formularea problematicii de studiu
2.1.3. Ipoteza
2.1.4. Cadrul operatoriu : variabile si indicatori

74

Cunotine i deprinderi
La finalul parcurgerii acestei uniti de nvare veti nelege:

ce este o problematica de cercetare, cum se idenifica si cum se formuleaza ;


ce este o ipoteza, ce este un obiect de cercetare ;
ce este un cadru operatoriu;
ce este o variabila, de cite feluri sint;
ce sint indicatorii, de cite feluri sint.

O cercetare se organizeaza pe etape, fiecare etapa dind ocazia cercetatorului sa


se asigure ca este in directia buna. O cercetare are 4 etape principale, fiecare
subdivizata in mai multe sub-etape. Etapele sint etapele sint transdisciplinare, in
sensul ca indiferent de obiectul de studiu sau disciplina, chiar daca vocabularul
variaza adesea de la o un domeniu de studiu la altul, regasim totusi aceleasi
etape principale.
2.1.1. Alegerea subiectului
Subiectul este raspunsul pe care il dam cind cineva ne intreaba la ce lucrezi,
care este tema lucrarii coruptie, politica externa, decizie in Uniunea
europeana, tranzitie post-comunista, impozite, saracia in Romania, secte
religioase, sindicatele in secolul XX, bugetul local, toxicomania la tineri.
Este indicat sa enuntam subiectul in citeva cuvinte si nu folosind un singur
termen : de exemplu, reusita scolara a elevilor de liceu, si nu tinerii. Aceasta
ne va ajuta in fazele urmatoare, de explorare a literaturii.
Observatie preliminara
Expresia subiect de cercetare si obiect de cercetare sint adesea folosite indistinct
in literatura. De cele mai multe ori insa, subiectul de cercetare este echivalent al
problematicii generale de cercetare, iar obiectul cercetarii se refera la
problematica specifica de cercetare.
Alegerea temei de cercetare
Cercetarea este sau impusa (lucrari de cercetare in institutii, alocarea de burse,
subventii de cercetare acordate de partide, guvern) sau este o alegere libera.
Alegerea subiectului nu face parte in mod normal din proiectul de cercetare
deoarece il precede in timp, dar calitatea proiectului si succesul cercetarii depind
adesea de consideratiile care au intervenit in alegerea subiectului.
Consideratii in alegere :
1) Studentul (sau cercetatorul) trebuie sa se asigure de interesul pentru
subiect. Daca sintem putin sau de loc captivati de subiect, nu putem
investi energie intelectuala pentru a duce la bun sfirsit cercetarea si nu
putem surmonta dificultatile inerente cercetarii (cursa cu timpul, problema
resurselor materiale).
2) Pertinenta sociala a subiectului. Saracia, coruptia, divortul la tineri sau
alte teme-, in special in stiintele sociale aplicate, sint teme a caror
cercetare vizeaza o ameliorare a parametrilor sociali. Deci intentia care sta

75

la baza alegerii subiectului poate fi cercetarea fundamentala (aprofundarea


cunoasterii unui subiect) sau un interes practic (aplicare practica).
3) Acest aspect, al obiectivului analizei - descriere, clasificare, explicatie sau
interpretare face parte din problematica cercetarii. De exemplu, daca
studiem toxicomania, alegerea poate fi in scopul remedierii situatiei, dar
poate sa fie si cunoasterea teoretica a unui fenomen, de exemplu procesul
decizional la nivel european.
4) Trebuie sa ne asiguram ca exista o tratare anterioara a subiectului. Daca
nimeni nu a fost preocupat de acest subiect, nu putem dispune de
informatii, de referinte, aceste materiale facind parte din etapa obligatorie
a revistei literaturii, necesara cind se formuleaza problematica.
- nu
inseamna reproducerea acelor lucrari un subiect poate fi abordat in 1015-20 de feluri diferite dar trebuie sa vedem cum au procedat altii ptr a
propune o abordare originala.
5) Se ia in consideratie disponibilitatea informatiei referitoare la obiectul de
studiu. Orice subiect poate sa fie in sine interesant de analizat, dar analiza
poate ridica probleme majore: informatia necesara este rara, sau
confidentiala, deci neaccesibila, sau informatia este nepertinenta pentru
aspectul pe care il studiem. De exemplu, daca studiem decizii
guvernamentale si daca nu avem acces la aceste documente nu putem
realiza cercetarea. Sau, daca realizam o analiza care necesita intervievarea
unor lideri, trebuie sa ne asiguram ca avem acces la acestia, trebuia,
inainte de a incepe cercetarea sa obtinem autorizatii cit priveste locul si
momentul colectarii de date sau obtinerea de interviuri. Retinem
importanta accesibilitatii surselor (persoane, locuri, documente).
6) Disponibilitatea instrumentelor de lucru sau tehnici de cercetare nu
este atit de importanta ca precedentele dar pentru anumite subiecte poate
fi determinanata.
7) Trebuie tinut cont si de alte consideratii : timp disponibil; resurse materiale
daca cercetarea antreneaza costuri (de exemplu, daca studiem o tara
alta decit a noastra, aceasta implica costuri de transport, cazare ; in acest
caz trebuie sa ne asiguram ca ele pot fi asumate de un organism sau
universitate prin subventii sau burse) ; daca este o cercetare in echipa,
trebuie sa ne asiguram ca toti membrii sint suficient de interesati de
subiect.
Intrebare
Care sint criteriile (considerentele) care pot determina alegerea unui
subiect (problematica) de cercetare ?
Surse de inspiratie
experienta traita
schimb de idei
observare anturaj, context (realitatea) national, internationala
dorinta de a fi util
cercetari realizate pe care le cunoastem sau care ne suscita interesul
Exercitiu
Popuneti o problematica de cercetare si justificati alegerea ei (ce
anume a inspirat, care a fost criteriul de alegere).
2.1.2. Formularea problematicii de studiu

76

Vom aborda succesiv :


- rolul formularii unei probleme de cercetare
- natura problemei de cercetare
- etapele formularii
- formularea problemei specifice
Rolul formularii unei probleme
Einstein spunea ca in cercetare sint mai importante intrebarile decit raspunsurile.
Intr-adevar, orice demers stiintific este un demers de interogatie, de chestionare.
Din cauza aceasta, curiozitatea este un atribut esential al unui bun savant.
Cercetarea stiintifica poate aduce raspunsuri aplicabile imediat la solutionarea
unor probleme sociale, dar chiar si atunci, primele raspunsuri nu fac decit sa
relanseze un alt proces de cercetare.
Dar aceste intrebari care sint la originea demersului stiintific nu apar din neant.
Daca la un moment dat ne punem o intrebare este pentru ca am constatat o
problema.
In general, definim o problema ca fiind un ecart constatat intre o situatie de
plecare nesatisfacatoare si o situatie dezirabila la care vrem sa ajungem. Rolul de
a rezolva aceasta problema revine cercetarii.
Formularea unei problema ne permite sa punem o intrebare care va da sens
cercetarii. Ne putem pune mai multe intrebari referitoare la lumea reala, dar nu
toate sint pertinente pentru cercetarea stiintifica. Fie ca intrebarea a primit deja
un raspuns, fie nu se poate raspunde la ea la nivelul actual al cunoasterii, fie
intrebarea nu are sens, adica pune in relatie elemente (fapte) care nu legatura
intre ele. De exemplu, intre tabagismul unui lider si deciziile unei tari, nu exista o
legatura, a ne pune o astfel de intrbare nu are sens. Dar intre sinucidere si
temperatura, da, ne putem intreba daca exista un raport, si, chiar daca aceasta
realtie nu s-a verificat, Durkheim a formulat-o si a cercetat-o.
Deci, rolul formularii unei problematici este de a permite elaborarea unor
intrebari pertinente (semnificative) cit priveste un obiect de studiu.
Ce este o problema de cercetare
De exemplu, somajul la tineri este o problema individuala si colectiva, este o
problema sociala care este pertinenta si ca problema de cercetare stiintifca. Nu
orice aspect al realitatii poate fi o problema de cercetare.
In cercetarea stiintifica (fundamentala), cercetatorul nu formuleaza o problema
dupa pertinenta sociala, ci pentru cunoasterea in sine. Constiinta sociala sau
politica, care implica judecati de valoare nu intra in ecuatie. Pentru a intelege,
este diferenta dintre politician si politolog. Primul analizeaza si rezolva probleme
din sfera politicului, obiectivul celui de-al doilea este de a le cunoaste si explica
(judecati de fapt). Insa, constiinta sociala si politica a cercetatorului se poate
manifesta cind decide ce problema sau abordeze, si in ce fel o va face, adica cu
ce teorii, din ce perspectiva, ce viziune va adopta.
Cum formulam concret o problematica ?
Formularea problematicii are doua momente, fiecare cu doua etape:

77

formularea problemei generale de cercetare etape : identificarea


elementelor problemei si enuntarea intrebarii generale de cercetare
formularea problemei specifice de cercetare : alegerea problemei specifice
si enuntarea chestiunii specifice

a) Problema generala este tema generala sau subiectul cercetarii


O tema trebuie cunoscuta inainte de a o analiza. De exemplu, vrem sa studiem
politica externa a unui stat. Este o problematica prea generala. Chiar daca am
alege sa studiem relatiile cu anumite tari, tot este prea general pentru a realiza o
cercetare serioasa. Exista prea multe dimensiuni si unghiuri de analiza. Putem
alege de exemplu un domeniu aparare, comert, apararea mediului. Sau putem
analiza comportamentului anumitor actori in domeniul politicii externe. Putem
analiza procesul decizional, dar si aceasta tema este generala. Ne putem centra
fie pe luarea deciziei, fie pe aplicarea ei. deciziei sau aplicarea, sau pe
comportamentul guvernului. Exista deci intr-o tematica mai multe elemente care
fac parte din acelasi subiect. Obiectul de cercetare este o dimensiune a unui
realitati, fenomen, sau proces.
Cum poate un incepator sa recunoasca elementele sau dimenisunile unui
fenomen ? Prin lectura.
Dupa alegerea temei generale, se constituie bibiografia cea mai larga posibil.
Cercetarea bibliografica are 2 functii : ne ajuta sa determinam amploarea
materialului disponibil si ne permite o prima aproximare a ceea ce vom gasi ca
sursa de documentare pentru analiza propriu zisa. Sau, in anumite cazuri, si
aceasta este situatia comuna, sa evitam sa studiem ceea ce s-a facut deja, cu
exceptia cazului in care este pertinent sa verificam concluziile altor analize.
Aceasta etapa poata fi determinanta in decizia de a alege tema. Daca bibliografia
este suficienta, cercetarea poate sa inceapa. Nu este vorba sa citim tot materialul
repertoriat, ci numai lucrarile generale, pentru a vedea cum a fost tratat
subiectul, sa reperam dimensiunile fenomenului si unghiuri posibile de analiza.
Aceasta prima lectura ne permite sa identificam variabilele si indicatorii folosite
de alti autori, din aceste lucrari putem sesiza anumite legaturi intre elemente, de
exemplu, daca analizam procesul decizional legaturi intre obiective si
comportamente, intre comportamente si stilul decizional.
Aceasta etapa exploratorie ne ajuta sa enunta intrebarea generala a cercetarii si
sa alegem tema specifica.
Cum am spus, este indicat sa formulam subiectul in mai multe cuvinte si nu unul.
Prin consultarea dictionarului se poate constitui o lista de cuvinte cheie, utila
cind cautam materiale si documente in biblioteci unde documentele sint
inventariate si pe teme, nu numai pe autori. Este de altfel aceiasi procedura ca
atunci cind cautam informatii pe net.
Pentru clasificarea informatiilor obtinute se completeaza fise de lectura. Exista
fise bibliografice (coordonatele cartii, si cota bibliotecii, daca vrem sa ne
intoarcem la cartea respectiva), fise de citatii (aide-memoire, utile cind lucram in
echipa, pentru ca fiecare membru al grupului care nu a citit respectiva lucrare sa
fie informat). sa stie sa stie si altii care nu au citit respectiva lucrare) si fise de
rezumat (esentialul lucrarii citite).

78

Aceasta prima documentare ne permite primele clarificari conceptuale, si


contactul cu analize deja realizate despre propria tema.
Este momentul sa introducem notiunea de concept.
Conceptul
Este un cuvint, o expresie, cu care desemnam fenomene ale realitatii
observabile. Conceptul, sau notiune, sau termen, este o reprezentare abstracta,
este un construit. El nu este niciodata perfect conform fenomenului real care nu
poate oricum sa fie perfect cunoscut. Este instrumentul de baza al cunoasterii si
al metodei stiintifice, care intervine cind formulam problema de cercetare.
In stiintele sociale conceptele sint cuvinte din vocabularul curent. De exemplu :
decizie, tranzitie, coruptie, partid politic. Alti termeni, de exemplu oferta, cerere,
fac parte din aparatul conceptual atit al stiintei economice cit si al stiintei politice.
Ceea ce ne intereseaza este informatia pe care o transmit pentru domeniul
respectiv de cercetare.
Dictionarele contin concepte, notiuni. Pentru a identifica dimensiunile unui
concept, corespunzator unei particularitati ale fenomenului a carui expresie
abstracta este conceptul, utilizam atit disctionare cit si lucrari de specialitate care
au analizat fenomenul respectiv.
De exemplu, conceptul coruptie : ce este, caracteristici, tipuri, sint informatii pe
care le gasim in dictionare, dar si in lucrari cu caracter conceptual - lucrari care
contin definitii, tipuri -, studii de tip monografic. Un alt exemplu este conceptul
liberalism. In orice dictionar politic, sociologic, economic, gasim, in afara de
definitia generica, definitii ale tipurilor de liberalism economic, politic, filozofic
si dimensiunile conceptului care sint particularitatile fenomenului.
Un concept trebuie sa fie bine definit, toti trebuie sa fim de acord asupra
definitiei. Altfel spus, trebuie sa existe consens asupra semnificatiei conceptelor
utilizate.
Intrebare
Ce este un concept ? Ce intelegem prin dimensiunile unui concept ?
Dati exemple de concepte din domeniul stiintelor sociale, respectiv din
domeniul stiintelor administrative. Identificati dimensiunile acestor
concepte.
xxx
Revenim la formularea problemei generale. Tema fiind de exemplu politica
externa a unei tari, literatura ne poate permite sa vedem cum au analizat altii
aceasta tema generala. Poate unii autori au analizat legatura intre obiective si
comportament in politica externa, altii cum un ministru de externe a actionat in
procesul de luare a deciziei, sau natura influentei unor grupuri de interes intr-un
anumit domeniu de politica externa.
Plecind de la analizele existente, putem sa propunem o alta tema particulara de
cercetare. Pentru aceasta ne intoarcem la bibiografia de inceput sa vedem daca

79

exista suficient material pentru propria noastra analiza. In aceasta etapa,


disponibilitatea surselor este criteriul principal al alegerii.
Intrebare
Ce este o problematica de cercetare? Cum se formuleaza ? Care este
rolul ei in realizarea unei cercetari ? dati exemple de problematici de
cercetare din domeniul stiintelor sociale, respectiv administrative.sete
Problema specifica de cercetare (specificarea problematicii)
La fel ca in etapa precedenta, a formularii problematicii generale, alegem
problema si punem intrebarea specifica de cercetare. Asa cum am spus, in
cercetarea stiintifica (fundamentala, teoretica), singurul fel de a justifica o
cercetare este sa reperam lacune in lucrarile anterioare care trateaza acelasi
subiect.
Pentru asta, trebuie sa citim, dar nu lucrari generale, ci studii si analize care
trateaza tema particulara. Aceste lucrari ne inspira in formularea propriei
problematici, si ne indica si felul in care o vom trata.
Din aceste lecturi putem constata :

absenta totala sau partiala a cunostintelor sau analizelor pe tema pe care


vrem s-o cercetam
sau vrem sa verificm o analiza, sau concluziile unui studiu de caz pe alte
cazuri, pentru a vedea daca anumiti factori explicativi analizati de altii sint
determinanti si in alte cazuri. De exemplu, anumite studii realizate pentru
alte tari au aratat ca fenomenul de coruptie este influentat de cultura
administrativa. Noi ne putem propune sa vedem daca aceasta relatie se
verifica si in cazul Romaniei.
sau putem constata lacune metodologice in lucrari anterioare. In acest caz,
se pot repune in discutie concluziile si propune o alta analiza
sau sint concluzii contradictorii in analiza unui fenomen : unii autori
considera ca factorul X este determinant, altii ca nu are nici o influenta. Ne
propunem sa verificam.
sau cind o perspectiva teoretica nu a fost utilizata in studiul unui fenomen,
care este demersul obisnuit in cercetare. De exemplu, analiza tranzitiilor
post-comuniste, a fost in general analizat in perspectiva teoriilor
democratizarii, centrate pe alegeri rationale. Dar se putea propune si o
analiza de tip structural, sau istoric, sau culturalist.

Aceasta etapa corespunde a ceea ce numim revista literaturii, sau starea


chestiuni, este, ne amintim, o analiza de teorii, adica un inventar al analizelor
deja realizate ale temei, subiectului respectiv. Revista literaturii se poate referi la
informatii factuale (date diverse), dar mai ales de ordin teoretic (explicatii care au
fost avansate pentru fenomenul respectiv), date de ordin metodologic (cum au
facut altii). Aceasta analiza face parte integranta din lucrare si este obligatorie.
Este un raport a ceea ce s-a scria despre subiect, este necesar pentru ca lectorul
sa sesizeze contextul in care se situeaza propria cercetare.
Textul va include :

80

referinte la autorii cititi, cu anul publicatiei (referinta completa va figura in


bibliografia de la sfirsitul lucrarii)
diferite aspecte ale analizei lor cit priveste subiectul
demersul teoretic utilizat
asemanari si deosebiri intre diferite analize
anumite notiuni, concepte, ale autorilor si pe care le retinem pentru
propria analiza
principale rezultate ale acestor cercetari

Intrebare
In ce consta revista literaturii (sau starea problemei) ? De ce este
necesara, care este rolul ei in realizarea unei cercetari ?

Referirea la o teorie in legatura cu problema de cercetare permite clarificarea si


orientarea analizei. Orice disciplina stiintifica dispune de teorii pentru a examina
obiectul ei de studiu. Teoria este un ghid in elaborarea de cercetari, furnizeaza o
interpretare a realitatii.
Vom vedea in continuare ce este o teorie
Teoria este o structura conceptuala si un instrument de lucru. Este un ansamblu
de concepte, de definitii si propozitii in relatie unle cu altele (care deci formeaza o
structura) care propune o perspectiva sistematica, coereanta, a unui fenomen
(sau clasa de fenomene).
Un demers teoretic este o structura potentiala de explicatie care are anumite
elemente: postulate (de exemplu postualtul actorului rational), concepte care
permit clasificarea fenomenelor. Orice teorie are concepte si specifica relatii intre
ele. Am vazut in modulele anterioare astfel de perspective teoretice :
structuralismul, teoriile individualist rationale. Teoriile sint generalizari, relatii
general verificabile. Folosim teoriile pentru a structura explicarea unui fenomen.
Teoria este cea care sugereaza ce tip de fenomene putem analiza. De exemplu, in
economie, teoria randamentelor descrescatoare sugereaza sa analizam domeniul
productivitatii. Cu teoriile organizationale studiem birocratia, administratia. Cind
studiem un fenomen conflictual (criza sociala, raporturi conflictuale intre anumite
grupuri sociale), putem utiliza teoria claselor sociale.
De obicei, mai multe teorii coexista intr-o disciplina sau in cadrul unei subdiscipline stiintifice. De exemplu, in stiintele administrative exista mai multe
perspective teoretice : organizationale, formal-institutionale etc, pe care le-am
prezentat in cursul anterior. Unele teorii sint foarte generale, altele specifice, dar
si acestea au fundamente recognoscibile. De obicei o teorie a fost elaborata
gradual de unul sau mai multi autori.
Pentru analiza noastra retinem si ne inspiram din teoriile care au legatura cu
tema noastra. Chiar daca nu putem cunoaste toate ramificatiile unei teorii, totusi
o cunoastere minimala a teoriilor proprii unei discipline este necesara. Acestea
furnizeaza anumite perspective de explicatie si intelegere si asigura o prima
clarificare a problemei.

81

In cercetare, teoria intervine cind formulam problema si ne ajuta sa enuntam


chestiunea specifica de cercetare si in formularea ipotezei.
Intrebare
Ce este o teorie ? Dati exemple de teorii din domeniul stiintelor sociale,
respectiv din domeniul stiintelor administrative
Intrebarea specifica de cercetare
Nu exista o reteta a felului cum se pune o intrebare specifica. Aceasta trebuie
formulata in termeni clari si precisi si la care putem raspunde cu informatiile
disponibile si starea cunoasterii.
Daca lecturile generale ne permit sa determinam tema generala iar intrebarea
generala da sens si orienteaza intreaga lucrare, intrebarea specifica se adreseaza
unui aspect al temei pe care il sesizam in lecturile largite. Daca de exemplu
alegem analiza unui proces de decizie ca problematica generala, problematica
specifica ar putea fi analiza rolului anumitor actori in luarea deciziei la un anumit
nivel (structura administrativa). In acest caz, intrebarea specifica de cerecetare sar putea formula astfel : ce determina un tip de decizie ?
Presupunem ca principala problema de cercetare observata in literatura este
contradictia concluziilor diferitilor autori cit priveste rolul unui anumit factor ca
element explicativ (ce determina rolul unor actori guvernamentali,
administrativi). Putem atunci relua analiza enuntind o intrebare specifica cit
priveste gradul de interelatie intre prezenta acelui factor si tipul de decizie.
Aceasta etapa este faza cea mai importanta, cind este spiritul stiintific se
manifesta. Cercetatorul este in primul rind cineva care-si pune intrebari. Spiritul
stiintific, curiozitatea stiintifica este poate mai importanta decit cunoasterea
acumulata.
Remarca : subiectul trebuie sa fie bine circumscris. A vrea sa studiem prea multe
aspecte ale unei realitati poate sa nu conduca la nimic.
Rezumat
Reluam principalele etape ale formularii problemei si activitatile conexe :
1) alegerea temei generale (subiect de cercetare)
- activitate anexa : construirea bibiografiei exhaustive (lecturi generale)
aceasta conduce la :
2) identificarea problemei generale de cercetat
-

identificarea elementelor generale ale problemei


enuntarea chestiunii generale si alegerea obiectului de studiu (tema
particulara)
activitate conexa : consultarea sistematica a lucrarilor specializate in tema
particulara ne conduce la :

3) formularea problemei specifice de cercetare


- alegerea problemei specifice
- enuntarea chestiunii specifice
Retinem

82

1) se alege o tema generala suficient de vasta dar nu prea vasta ;


2) se consulta lucrari generale pentru a repera dimensiunile sau subelementele temei generale asa cum sint tratate in literatura ;
3) retinem acele elemente (justificind alegerea) si formulam o intrebare cit
priveste chestiunea generala;
4) consultam lucrari specializate despre tema particulara pentru a determina
cum a fost acea tema particulara tratata in literatura si pentru a
determina lacune in cercetarile facute (cu referinte);
5) enuntam intrebarea specifica de cercetare care este justificata de lacunele
constatate in literatura.

2.1.3. Ipoteza
Prima operatie de concretizare a intrebarii de cercetare consta in a raspunde sub
forma unei ipoteze. Totusi, atunci cind nu putem face o predictie, ipoteza este
inlocuita cu un obiectiv de cercetare.
Ipoteza
Toti specialistii in metodologie stiu ce este o ipoteza dar nu o definesc in acelasi
mod.
Definitia generala : Ipoteza este un raspuns anticipat la chestiunea (intrebarea)
cercetarii. Este un enunt care precizeaza o relatie anticipata si plauzibila intre
fenomenele observate sau imaginate.
Unul din
influenta.
predictie,
problema

termeni este fenomenul observat, celalalt este un factor posibil de


Ipoteza este un diagnostic, un raspuns anticipat, posibil. Este o
o prezumtie despre ceea ce vom descoperi. Ea exprima solutia la
aleasa. Intrebare de cercetare este clara, raspunsul este plauzibil.

Obiectiv de cercetare
In cercetarea calitativa (fenomene greu observabile sau masurabile), cercetatorul
nu poate prevede ce va gasi. Dupa unii autori, in acest caz, cercetarea se
limiteaza la intrebarea cercetare, fara formularea de ipoteza. Studiul raspunde la
o intrebare, dar raspunsul ia forma unui obiectiv de cercetare si nu a unei
ipoteze.
Insa, chiar daca nu enuntam o relatie de tip ipotetic, trebuie sa existe o idee
directoare a cercetarii, iar termenii care servesc la formularea obiectivului
trebuiea concretizati ca cei ai unei ipoteze. Se utilizeaza in special in analize de
tip istoric si in general in lucrari descriptive.
Intrebare
Ce este o ipoteza ? Ce este un obiectiv de cercetare ? care este diferenta dintre
ele ? Dati exemple.
Caracteristicile ipotezei
1) Ipoteza trebuie sa fie plauzibila

83

Ipoteza este o predictie care trebuie sa aiba un raport destul de strins cu


fenomenul pe care vrea sa-l explice. Raportul nu este perfect atunci este o
certitudine sau adevar stiintific si deci nu ar mai fi nevoie de verificare. O ipoteza
nu trebuie sa demonstreze un adevar evident. De exemplu, nu serveste la nimic
sa punem ipoteza ca apa ingheata la 0 grade. Plauzibilitatea se refera si la
pertinenta fata de fenomenul studiat.
2) Ipoteza trebuie sa fie verificabila
Ipoteza este un instrument de verificare empirica. Verificarea empirica este
operatia prin care supozitiile, predictiile, sint confruntate cu realitatea, aidca cu
faptele. Verificarea empirica consta deci in observarea realitatii, iar ipoteza
orienteaza aceasta observatie. Pentru verificarea ipotezei trebuie sa existe
informatii concrete, si acestea sa fie disponibile cercetatorului.
3) Ipoteza trebuie sa fie precisa
Formularea ipotezei trebuie sa evite ambiguitatile, confuzia conceptelor. Termenii
cheie ai ipotezei trebuie sa fie clari si sa reprezinte fenomenul. Conceptele
trebuie sa permita definirea fenomenului. Avem 2 concepte pe care le definim :
de exemplu, ce intelegem prin fenomenul X si ce intelegem prin fenomenul y,
apoi afirmam o legatura intre ele. Deci ipoteza foloseste concepte care trebuie sa
aiba legatura cu realitatea, raspunsul trebuie sa aiba raport cu intrebarea.
4) Ipoteza trebuie sa fie comunicabila
Ipoteza trebuie sa fie inteleasa la fel de toti cercetatorii. Toti trebuie sa inteleaga
de ce am facut o anumita legatura intre fenomene. Ea trebuie sa fie comunicabila
si sa poata fi reprodusa de altii.
Pentru ca ipoteza sa aiba aceste caracteristici trebuie ca termenii ei sa fie :
a) Neechivoci si precisi. Nu trebuie sa existe nici o incertitudine cit
priveste interpretarea lor, astfel ipoteza este bine circumscrisa;
b) Sa fie semnificativi, adica sa informeze in raport cu o realitate si o
anumita conceptie a acestei realitati. De fapt, in stiinta, ipoteza este
in mod obisnuit dedusa dintr-o teorie care furnizeaza un cadru de
explicatie a fenomenelor pe care le studiem.
c) Sa fie neutri, adica termenii ipotezei nu trebuie sa fie formulati ca
dorinte si nici sa exprime judecati personale asupra realitatii. De
exemplu, este inadmisibila o formulare de genul : ar fi bine ca
gruprurile de interes sa ...
Cum se verifica ipoteza
Nu trebuie sa incercam sa demonstram cu orice pret veridicitatea unei ipoteze.
Verificarea despre care noi vorbim nu se refera la demersul exigent de falsificare
a ipotezei dezvoltat de Karl Popper. 11 De altfel, in stiinte sociale, putine lucrari au
putut sa ajunga la un grad satisfacator de falsificare a ipotezei. O ipoteza nu se
verifica decit incercind s-o infirmam, adica sa aratam ca nu este adevarata, ceea
ce traduce spiritul de neincredere al cercetatorului si care este propriu oricarui
demers stiintific.

11

Popper, K., Conjectures et refutations, paris, Payot, 1985 (1965).

84

Prin verificarea ipotezei intelegem in mod obisnuit faptul de a o confirma sau


infirma. Infirmare inseamna ca in urma analizei datelor nu putem constata relatia
postulata. Confirmarea ipotezei inseamna ca se verifica prin analiza empirica
relatia anticipata. Aceasta este o situatie destul de rara in stiintele sociale unde
este greu sa afirmam cu certitudine ca exista o relatie de cauza la efect (asa cum
ambitona Durkheim). Spunem ca ipoteza se confirma daca datele culese nu o
invalideaza. Cunoasterea pleaca de la faptul ca stim ca nu stim, ca sintem siguri
de ce nu este, dar nu stim de este. Aceasta este calea prin care stiinta
progreseaza. Se pleaca de la o afirmatie (cineva pretinde ca ...), ceva acceptat,
care nu este neaparat o evidenta. Ca cercetator, nu sintem de acord si vrem sa
demonstram contrariul. Aceasta este situatia ideala in cercetare.
Intr-o cercetare putem avansa mai multe ipoteze concurente. Insa, in general,
intr-o lucrare se alege doar o ipoteza, cea care ni se pare ca favorizeaza
demonstratia noastra, si in functie, bineinteles, de datele de care dispunem la
acel moment.
Ca cercetator, trebuie sa fim exigenti cu propria noastra analiza. Din aceasta
cauza, cercetatorii anticipeaza contra-ipoteze sau ipoteze rivale. Acestea sint
explicatii contrare, concurente, diferite de ale noastre. Un autor trebuie sa
convinga lectorul ca ipoteza lui este atit de buna incit va rezista la orice incercare
de falsificare.
Aceasta inseamna ca in cercetarea stiintifica acceptam si rezultatele care
contrazic ipoteza. Nu putem niciodata sa spunem ca o ipoteza este adevarata sau
falsa, pentru ca descoperirile in stiinta au un caracter provizoriu, ele sint continuu
repuse in chestiune. In plus, fenomenele umane, obiect de studiu al stiintelor
sociale, au particularitatea de a se modifica in timp. Din aceasta cauza, spunem
ca o ipoteza este confirmata sau infirmata dupa cum experienta sau observarea
facuta, adica analiza, verifica sau nu supozitia, adica ipoteza.
Tipuri de ipoteze
O ipoteza poate fi formulata in moduri diferite. Exista trei tipuri principale :
1) Ipoteza univariata se refera la un singur fenomen a carui evolutie sau
amploare incercam s-o prezicem. Coruptia a crescut in Romania in ultimii
10 ani este un exemplu de ipoteza univariata. Nu avem decit sa definim
conceptul coruptie si apoi urmarim evolutia lui in timp. Cu astfel de
ipoteze, cercetarea are un caracter descriptiv.
2) Ipoteza bivariata
Ipoteza bivariata are doua variabile principale, pe care enuntul le pune in relatie.
Este forma cea mai curenta a ipotezei stiintifice care vizeaza explicatia
fenomenelor. Aceasta relatie intre doua fenomene poate imbraca doua forme :
a) ipoteza cauzala
In ipoteza de tip cauzal, un fenomen este cauza altuia. Exemplu de ipoteza
cauzala : Un grad inalt de coruptie in administratia publica are efect asupra
performantei acesteia. Avem doi termeni : coruptie si performanta a caror relatie
prezumata trebuie s-o demonstram. Trebuie sa demonstram ca un fenomen
(coruptie) este cauza altuia (performanta). Aceste ipoteze sint greu de verificat

85

pentru ca relatia de cauzalitate nu poate fi observata direct. Daca in fizica este


usor, in sensul ca putem observa, prin experiment, cum un fenomen determina
un altul, cauzalitatea in stiinte sociale este o idee abstracta.
b) ipoteze predictive
Sint ipoteze care enunta relatii de covariatie (corelatie). De exemplu, anticipam
urmatoarea relatie : cu cit coruptia este mai mare, cu atit administratia este mai
putin performanta. Aceasta relatie nu este cauzala: nu stim daca coruptia este
cauza. Enuntam o relatie de concomitenta, verificam daca cele doua fenomene
sint corelative. Poate exista o legatura intre fenomene dar aceasta nu este
cauzala. Propriu acestui tip de ipoteze este apropierea a doua fenomene, restul
fiind interpretare.
3) Ipoteza multivariata
Acest tip de ipoteza anunta o relatie intre mai multe fenomene. Putem afirma de
exemplu, ca functionarii cei mai corupti sint cel mai putin scolarizati si cel mai
putin remunerati. Coruptie, scolarizare, remuneratie, sint legate intre ele, si
impreuna, cei trei termeni pot fi prezenti, ca in ipoteza bivariata, ca fiind corelati
(sint fenomene concomitente) sau in raport cauzal, adica ca unul din fenomene,
sau doua, poate fi cauza coruptiei.
Potrivit unei alte tipologii, putem clasifica ipotezele in ipoteze inductive si
deductive.
Ipoteza inductiva
Ipoteza inductiva este produsa prin rationament inductiv, adica direct prin
observarea realitatii. Ea precede elaborarea conceptuala. Este o generalizare
inductiva plecind de la cazuri particulare, concrete, pe care le-am observat.
Enuntul : Persoanele in virsta voteaza mai mult decit studentii este un exemplu
de astfel de ipoteza. Punem in relatie virsta cu participarea la vot, pe baza
observarii consecutive a unui fapt (mai multe alegeri), dar nu stim cauza. Cauza
pentru care persoanele in virsta voteaza mai mult decit tinerii poate fi timpul
liber, nevoia de socializare, constiinta politica. Pentru astfel de ipoteze empirice,
in general mai putin elaborate, se folosesc mult statisticile.
Ipoteza deductiva
Functioneaza pe baza rationamentului deductiv. Daca putem arata prin deductie
ca anumite fapte observate pot fi logic prezise de la o teorie, atunci teoria
furnizeaza o explicatie a faptului observat.
Test de autoevaluare
De cite feluri sint ipotezele ? Definiti-le. Formulati o ipoteza din fiecare
categoarie. Alegeti exemple din domeniul stiintelor sociale, de preferat din
domeniul stiintelor administrative.
2.1.4. Cadrul operatoriu : variabile si indicatori
Urmatoarea etapa este cea a construirii cadrului operatoriu (sau cadru
conceptual). Pentru aceasta etapa a cercetarii, autorii specializati in metodologie
86

nu folosesc aceiasi termeni. Dar cei mai multi asociaza termenul (sau sintagma)
cadru operatoriu celui de cadru conceptual, multi autori folosindu-i indistinct.
Indiferent cu o n umim, aceasta este etapa de elaborare teoretica.
Cadru conceptual reprezinta aranjamentul conceptelor si sub-conceptelor care se
construieste in momentul formularii problemei pentru a pune bazele teoretice ale
analizei ulterioare. Este etapa conceptualizarii sau a constructiei teoretice.
Amintim ce este un concept : conceptul este reprezentare mentala a unui
fenomen pe care vrem sa-l observam. Conceptele corespund termenilor ipotezei.
Analiza conceptuala este procesul de concretizare a ceea ce vrem sa observam in
realitate. Analiza conceptuala incepe prin indicarea conceptelor din ipoteza sau
din obiectivul de cercetare si continua prin descompunerea fiecarui concept
pentru a-i degaja dimensiunile. Apoi, fiecare dimensiune este decorticata pentru
a fi tradusa in indicatori sau fenomene observabile empiric.
Cu cit gradul de abstractizare al unui concept este mai ridicat, cu atit trebuie
facute mai multe operatii de concretizare pentru a-l aduce la nivelul realitatii
observabile.
Cadrul operatoriu apartine verificarii. El reprezinta aranjamentul variabilelor si al
indicatorilor. Este traducerea empirica a conceptelor teoretice din cadrul
conceptual.
Cadrul conceptual si cadrul operatoriu sint logic legate, ele nu se disting decit in
masura in care cadrul conceptual apartine elaborarii teoretice, in timp ce cadrul
operatoriu apartine operationalizarii.
De ce construim un cadru operatoriu
Conceptele operatorii sint in fapt dimenisuni sau atribute ale conceptelor. De
exemplu, conceptul dependenta este abstract, in timp ce conceptul operatoiru
dependenta economica este mai concret. La fel, conceptul coruptie este
abstract, iar conceptul operatoriu coruptie administrativa sau politicasint
concrete, se refera la dimensiuni ale conceptului coruptie. Conceptul operatoriu
ne permite sa reperam sau sa circumscriem mai usor fapte observabile pe care le
vom analiza. Ipoteza este cea care ne permite sa reducem abstractizarea
Dar referintele sint inca prea largi, nu ne permit sa izolam concret faptele
observabile care vor fi analizate. Conceptul operatoriu coruptie administrativa
este un fenomen observabil care comporta el insusi mai multe dimensiuni. Poate
fi coruptia functionarilor, sau poate fi inalta coruptie (a inaltilor functionari). La
fel, conceptul operatoriu dependenta economica poate fi financiara, sau
comerciala etc.
Daca enuntam ca exemplu urmatoarea ipoteza : satisfactia la locul de munca
determina performanta, conceptul satisfactie la locul de munca poate evoca
atit sarcinile care trebuie executate, cit si raporturile cu colegii si conducerea,
mediul de munca, orarul de lucru, si altele. In acest exemplu, conceptul trimite la
mai multe realitati concrete. La fel si pentru conceptul performanta, acesta are
mai multe atribute concrete.

87

Noi nu putem sa analizam toate dimenisunile, pentru ca nu toate sint pertinente


pentru relatia analitica postulata (ipoteza). Aceasta este importanta cadrului
operatoriu: el specifica ce anume vom studia precis pentru verificarea ipotezei.
Verificarea ipotezei fiind o demonstratie stiintifica, formularea ei trebuie sa fie cit
mai logic si precis facuta. Cadrul operatoriu este cel care furnizeaza referintele
empirice cele mai concrete si fidele posibile, prin construirea de variabile si
indicatori.
Intrebare
Ce este un cadru operatoriu? Dar un cadru conceptual ? De ce este
importanta construirea unui cadru operatoriu ?
De la concept la variabile
Conceptele operatorii ale ipotezei concretizeaza conceptele teoretice din
intrebarea de cercetare. In acelasi fel, variabilele si indicatorii precizeaza cadrul
operatoriu din ipoteza. Variabilele si indicatorii sint ultimele referinte empirice,
concrete, ale analizei.
Variabila
Este o caracteristica, un atribut, al unui fenomen observabil empiric si a carei
valoare variaza in functie de observatie.
De exemplu, variabila sex isi poate schimba valoarea dupa cum indivizii
observati sint de sex masculin sau feminin. La fel, variabila virsta are o valoare
care nu este aceiasi pentru toti indivizii observati. De aceea trebuie sa precizam
valorile variabilelor si indicatorilor sau cum aceste valori trebuie sa varieze
pentru ca ipoteza sa fie infirmata sau confirmata.
Anumite concepte, ca cele enuntate, sint suficient de precise pentru a deveni
automatic variabile, in timp ce altele trebuie sa fie transformate in vederea
analizei propriu zise. De exemplu, conceptul pluralism politic este un concept
operatoriu care se poate referi atit la grupuri de interes sau la tipuri de ideologii
politice. Variabila ajuta sa determinam ce vom observa in mod precis.
Variabila este deci un instrument de precizie sau de specificare care permite
traducerea enunturilor care contin concepte operatorii in enunturi care contin
referinte empirice mai precise si care permit verificarea empirica aenunturilor
abstracte. Cu alte cuvinte, variabila permite sa reproducem intr-o maniera mai
concreta relatia stabilita in ipoteza si joaca un rol central in procesul de cercetare,
in masura in care ea ne ajuta sa determinam ceea ce va trebui sa observam in
mod concret pentru a verifica ipoteza. In acelasi timp ea permite sa organizam
informatia in functie de relatia logica stabilita prin ipoteza.
Variabila este legata de un concept. Variabila nu are valoare in sine ci numai daca
traduce bine conceptul al carei reprezentare concreta este. Se numeste asa
pentru ca se refera la o caracteristica care poate lua diferite valori. Ea poate face
un fenomen masurabil, adica prin variabile putem proceda la masurare cu care
putem estima sau evalua diferite fenomene.

88

De exemplu, conceptul de invatare poate desemna, intre altele, capacitate de


memorizare, care devine variabila pentru ca se poate masura, de exemplu prin
numarul de cuvinte retinute intr-un timp dat.
Pot exista variabile calitative, clasificatoare, care fac distinctie. De exemplu:
religie, sex, ocupatie, tip de intreprindere, de guvern.
Exista si variabile cantitative: Acestea permit o masura numerica pentru a
estima, numara, stabili de procentaje, rate. De exemplu, variabila virsta sau
numar copii, si toate variabilele precedate de cuvintul rata (rata de reusita,
de somaj, rata de criminalitate, rata de mortalitate etc).
Intrebare
Ce este o variabila ? Ce desemneaza ea ? Dati exemple de variabile
calitative si cantitative.
Tipuri de variabile
Ipoteza este o relatie intre variabile. O variabila are conotatii deferite dupa locul
pe care il ocupa in relatia presupusa, adica in ipoteza. Din acest punct de vedere,
variabilele sint :
-

dependenta
independenta
intermediara

In general, o ipoteza are intotdeauna cel putin o variabila dependenta si una


independenta. De exemplu, in ipoteza care afirma ca grupurile de interes
determina cresterea cheltuielilor guvernamentale, cele doua fenomene nu
ocupa, din punct de vedere al logicii, acelasi loc in enunt. Unul este cauza, adica
are efect asupra celuilat fenomen.
Variabila dependenta
Este efectul prezumat, produsul, consecinta unui fenomen. Este variabila pasiva,
rezultanta. Este ceea ce vrem sa explicam. In exemplul nostru, variabila
dependenta este cheltuieli guvernamentale. Este fenomenul a carui valoare
variaza in functie de valoarea celuilalt. Altfel spus, depinde de altceva, adica are
o cauza.
Variabila dependenta este deci partea ecuatiei care variaza in functie de variatia
celeilalte variabile. In cercetarea experimentala este variabila (fenomenul) pe
care nu o manipulam, dar a care o observam pentru a evalua impactul pe care
schimbarile intervenite la alte variabile le au asupra ei. Ea variaza in cursul
experientei in functie de manipularile variabilei independente.
Variabila independenta
Este variabila a carui schimbare de valoare influenteaza asupra valorii celorlalte
variabile. Cind postulam o relatie de cauza / efect (desi putin curenta in stiintele
sociale), variabila independenta este cauza prezumata. In cercetarea
exprimentala este variabila pe care cercetatorul o manipuleaza pentru a studia
influenta asupra variabilei dependente.

89

Se mai numeste variabila cauza, antecedenta, activa sau experimentala (in


stiinte experimentale).
Observatie : in stiintele sociale nu avem o relatie cauzala stricta. In acest tip de
studii, variabila independenta este o influenta, este un factor de determinare, are
incidenta, sau spunem ca are o legatura strinsa cu fenomenul-efect prezumat.
Dar folosim aceasta schema cauzala pentru a intelege logica demonstratiei.
Variabila intermediara
In exemplul ipotezei conform careia formarea grupurilor de interes este un factor
de crestere a cheltuielilor publice din cauza actiunii de lobby ale acestor grupuri,
cadrul operatoriu nu poate fi structurat dupa schema urmatoare :
Formarea grupurilor de interes = variabila independenta
Cresterea cheltuielilor guvernamentale = variabila dependenta (ce analizam, ce
explicam),
Variabila intermediara = actiune de lobbyng, deoarece nu afirmam ca numai
existenta grupurilor de interes duce la cresterea cheltuielilor, ci prezumam ca
grupurile de interes conduc la cresterea cheltuielilor guvernamentale datorita
interventiilor lor pe linga guvern. Numai datorita presiunilor exercitate in mod
organizat de aceste grupuri (actiune de lobby) ele pot antrena acest efect, de
crestere a cheltuielilor guvernamentale.
Exemplu
Ipoteza
:
grupurile
de
interes
determina
cresterea
cheltuielilor
guvernamentale
Variabila independenta = formarea grupuri de interes
Variabila intermediara = efort de lobbying
Variabila
dependenta
=
crestere
cheltuieli
guvernamentale
Variabila intermediara poate astfel sa joace un rol important intr-o analiza, de
multe ori crucial. Prin restrictiile pe care le pune, ea poate modifica relatia
postulata prin ipoteza.
Acest exemplu arata ca realitatea este mai complexa decit raportul unic de
cauzalitate intre doua variabile si ca introducerea unei variabile intermediare nu
numai ca aduce un plus de precizie in relatia dintre variabila dependenta si
variabila independenta, dar ea poate sa conduca la falsificarea concuziilor unor
cercetari anterioare.
Test de autoevaluare
Ce este variabila dependenta ? Dar variabila independenta ? Care este
legatura dintre ipoteza si variabile ? Formulati o ipoteza si specificati
variabilele.
De la variabile la indicatori
Construirea variabilelor constituie deci prima etapa a elaborarii cadrului
operatoriu. Determinind primul nivel de precizie a conceptelor operatorii din
90

ipoteza, variabilele sint prima etapa a operationalizarii acestor concepte si sint un


prim pas catre cercetarea empirica.
Dar aceasta prima etapa nu este suficienta, variabilele sint inca prea generale
pentru a verifica empiric ipoteza. Trebuie sa introducem un al doilea nivel de
precizie in operationalizarea conceptelor. Aceasta etapa consta in construirea de
indicatori care vor preciza, concretiza, variabilele predeterminate.
Indicatorul transforma in limbaj concret limbajul abstract al problematicii si
ipotezei (variabilele). El precizeaza variabilele si permite clasarea unui obiect intro categorie in functie de o caracteristica data. Indicatorul constituie deci un
referent empiric mai precis decit variabilele, este unitate de masura
a
conceptelor. El traduce dimenisunile conceptului in comportamente sau
fenomene observabile.
Indicatorul este cel mai concret referent empiric. El este mai concret decit
variabila care operationalizeaza conceptul. Daca conceptul este bine definit,
adica daca am determinat ce este si ce nu este conceptul respectiv, indicatorul
este usor de construit. Un indicator nu se poate referi decit la o variabila, dar o
variabila poate avea mai multi indicatori.
In construirea indicatorilor, care este o etapa cruciala a proiectului, trebuie sa
tinem cont de urmatoarele regului :
1) Trebuie sa inventariem toti indicatorii posibili pe baza literaturii de
specialitate sau a cunoasterii pe care o avem despre obiectul de studiu ;
2) Trebuie sa evaluam fiecare dintre indicatorii inventariati si sa eliminam pe
cei mai putin potriviti.
Exemplu : Presupunem ca obiectivul cercetarii este Evaluarea climatului social in
Romania anului 2010. In acest exemplu, una din dimensiunile retinute pentru
caracterizarea climatului social este dimensiunea economica. Trebuie deci sa
cautam in realitate semne tangibile, observabile, ale situatiei economice daca
vrem sa putem sa verificam ipoteza. Dupa ce aceste fenomene au fost
identificate, va trebui sa gasim indicatori ale acestei dimensiuni. Astfel de
elemente sint : cometrul, piata muncii, proprietatea de stat, resurse exploatate,
gradul de indatorare, etc. Aceste elemente vor indica concret situatia economica
a societatii. Aceste elemente sint indicatori ai dimensiunii economice care trimite
la conceptul climat social.
Numarul de indicatori
Pot exista numerosi indicatori pentru fiecare concept pentru ca fiecare
dimensiune poate fi observata din mai multe puncte de vedere ale manifestarilor
concrete. Ce este important este ca indicatorii sa fie bine alesi, si in numar
suficient. Intrucit un fenomen are mai multe particularitati, si un concept mai
multe dimenisuni, nu ne putem limita la un singur indicator.
Cum se construiesc indicatorii ?
Pentru a gasi indicatori pentru fiecare dimensiune a conceptului trebuie sa ne
punem intrebarea Ce semne, ce indicii observabile in realitate permit sa identific
aceasta dimensiune?

91

Pentru aceasta, facem apel la cunostinte, la experienta, la intuitie. Nu exista o


lista de indicatori pentru fenomenle observabile. Ei trebuie descoperiti pentru
fiecare dimensiune a conceptului. Altfel spus, trebuie sa ne asiguram ca
indicatorii acopera principalele elemente ale dimensiunii. Se poate intimpla ca
termenii ipotezei sa aiba de la inceput o conotatie suficient de concreta, asa incit
acestia nu necesita o analiza conceptuala completa. De exemplu, in ipoteze care
includ elementul sex, virsta, venit sau scolaritate care in alte cercetari pot fi
utilizati ca indicatori. In acest caz, termenul trimite la un nivel de abstractie atit
de putin ridicat, incit se confunda cu indicatorul deoarece el furnizeaza semnul
prin care il observam confunda.
Tipuri de indicatori
Exista trei tipuri de indicatori :
a) Indicatori nominali se utilizeaza in clasificari; ei opereaza o distinctie.
Indicatorul este o calitate. De exemplu, indivizi care vorbesc romana,
engleza, sau indica apartenenta etnica, religioasa. Ei servesc la
diferentiere.
b) Categorii ordinale opereaza o ierarhizare dupa marime. De exemplu:
nivelul de dezvoltare, sau coruptia, poate fi mare, medie, mica. Cu
indicatorii ordinali stabilim raporturi de marime sau rang.
c) Categorizare numerica cea mai precisa. Indicatorii sub forma categoriilor
se construiesc pe baza de numere. Puse in relatie dau intervale sau ratio.
De exemplu, clasificam indivizii dupa venit lunar : 1000 lei, 2000, 3000 lei
cu care putem calcula medii sau alte forme de calcul.
Calitatile indicatorilor
Indicatorii trebuie sa respecte anumite criterii, in special precizia, fidelitatea si
validitatea.
1) Criteriul preciziei inseamna ca trebuie sa precizam cum aceasta unitate de
masura va fi aplicata.
2) Criteriul fidelitatii cere ca un indicator sa furnizeaza rezultate constante,
adica pentru fiecare aplicare identica a unei masuri unui aceluiasi obiect,
trebuie sa ajungem la acelasi rezultat
3) Creteriul validitatii se refera la capacitatea unui indicator de a reprezenta
adecvat conceptul pe care il precizeza si masoara. Validitatea este adesea
greu de stablit pentru ca cel mai adesea ea se bazeza pe o judecata de
valoare, ceea ce nu trebuie sa impiedice cercetatorul sa justifice
validitatea indicatorilor retinuti, de exemplu referindu-ne la literatura
existenta in special la lucrarile anterioare asupra aceluiasi subiect
Indicatorii se stabilesc atit pentru variabila dependenta
independenta, pentru fiecare dimensiune a celor doua variabile.

cit

si

pentru

Regruparea indicatorilor in indici


Indicele regrupeaza indicatorii intr-o singura masura, este un fel de rezumat
cunatificat al indicatorilor, o unitate de semnificatie.
Indicele este o masura cantitativa care combina un ansamblu de indicatori de
acelasi fel. In exemplul nostru, fiecare dintre indicatorii legati de conceptul

92

putere familiala reprezinta, luat separat, un singur fel de luare a deciziei daca
sotul sau sotia decide in materie de economie a familiei, educatia copiilor, etc.
Dar daca vrem, in final, sa stim cine detine puterea intr-o familie data, trebuie sa
examinam ansamblul deciziilor tinind cont de toti indicatorii pentru a face o
singura masura a puterii familiale.
Cu ajutorul unui sistem de ponderare numerica a fiecarui indicator putem stabili
daca un cuplu este cu dominanta masculina in luarea deciziilor importante, sau
daca este cu dominanta feminina sau cu tendinta egalitara. Acesta este indicele
puterii familiale intr-un cuplu obtinut prin regruparea tuturor indicatorilor
corespunzind tuturor dimensiunilor unui concept.
Nu toti indicatorii se preteaza la astfel de regrupari fie nu sint de acelasi fel, fie
se masoara dificil. De exemplu, nu putem regrupa indicatori ca virsta, sex,
scolaritate, apartenenta la un organism, intrucit nu sint de aceiasi natura.
Test de autoevaluare
Ce sint indicatorii ? Care este legatura dintre concepte / variabile /
indicatori ? De ce etapa construirii indicatorilor este o etapa cheie a
cercetarii ? Pentru exemplul dat la testul de evaluare anterior alegeti
idicatorii cei mai pertinenti pentru explicitarea variabilelor.
Reprezentarea schematica cu variabile si indicatori reprezinta etape ale cadrului
operatoriu si reproduc, relatia postulata in ipoteza, avansind in precizie. Trebuie
sa nu uitam ca acest cadru operatoriu nu este valabil decit pentru o ipoteza.
Orice schimbare a ipotezei cere o modificare corespunzatoare a cadrului
operatoriu. Altfel spus, putem intilni in literatura, in analiza unui fenomen, o
variablila dependenta dintr-o lucrare poate fi variabila independenta in alt studiu.
In mod similar, o aceiasi ipoteza poate genera cadre operatorii diferite, in functie
de alegerea cercetatorilor.
Dinamica cadrului operatoriu
Aceasta etapa a cercetarii ne permite deci sa concretizam relatia postulata in
ipoteza si pe care acum sintem in masura s-o verificam empiric pentru ca am
definit cu precizie variabilele si indicatorii care ne indica ce fapte vom observa si
ce categorii de date vom colecta si analiza. Dar constructia cadrului operatoriu nu
se limiteaza la identificarea variabilelor si indicatorilor.
Constructia cadrului operatoriu are de asemenea doua contributii aditionale. In
primul rind, trebuie sa justificam alegerea variabilelor si indicatorilor. Aceasta
alegere decurge atit din cunoasterea literaturii cit si a obiectului nostru de studiu.
In general, aceasta justificare intervine in acelasi timp cu alegerea variabilelor si
indicatorilor. In cazul unui proiect de cercetare, ea are loc inaintea reprezentarii
schematice a cadrului operatoriu. In al doilea rind, partea care se refera la cadrul
operatoriu trebuie sa precizeze dinamica anticipata, adica terbuie sa indicam
cum si in ce sens trebuie sa varieze valoarea indicatorilor pentru ca sa putem
afirma, la sfirsitul analizei, ca ipoteza este confirmata sau infirmata.
Retinem ca intr-o analiza nu putem verifica toti indicatorii pertinenti. Din aceasta
cauza, in stiintele sociale evitam sa vorbim de relatie cauzala si preferam sa
utilizam termenul de covariatie sau corelatie, deoarece nu este intotdeauna usor
sau posibil sa se efectueze verificarea tuturor variabilelor si indicatorilor
pertinenti.

93

Verificarea validitatii ipotezei


In fiecare etapa a cercetarii trebuie sa facem o evaluare stiintifica, adica trebuie
sa examinam validitatea interna si externa a analizei conceptuale in legatura cu
ipoteza si obiectul cercetarii.
Validitate interna se refera la coerenta logica intre termenii definitorii ai
cercetarii. Urmatoarele intrebari pot servi de ghid pentru aceasta eaminare :
daca definitia conceptelor surprinde dimensiunile si indicatorii (sau
variabilele) la baza carora a stat
daca termenii care descriu fiecare dimensiune si indicatorii ei sint unici si
precisi si daca legatura intre ei este evidenta
Validitate externa reprezinta adecvarea intre feneomenele studiate si termenii cu
care le definim. Ne intrebam in acest sens daca :

ipoteza sau obiectivul cercetarii are sens, este plauzibila


ipoteza sau obiectivul este varificabil in realitate

Nu putem raspunde acestor intrebari atita timp cit lucrarea nu a fost realizata,
sau analizata sau reprodusa de altii. Dar ele trebuie sa preocupe cercetatorul
care trebuie sa se asigure ca exista coerenta intre diferitele stadii ale cercetarii
alegerea subiectului, formulare, operationalizare.Trebuie sa vizam intotdeauna cel
mai inalt grad de validitate alegind cei mai pertinenti indicatori pentru conceptele
abstracte. In concluzie, controlul validitatii permite o intoarcere critica la analiza
conceptuala, pentru a ne asigura ca intre concepte, variabile si indicatori exista
unitate de semnificatie.
Rezumat important
cadrul operatoriu este aranjamentul variabilelor si indicatorilor pe care
trebuie sa-l construim pentru a izola echivalentele empirice ale
conceptelor operatorii ale ipotezei, in asa fel incit sa traducem aceste
concepte in limbaj concret pentru a permite verificarea empirica.
Construirea cadrului operatoriu este debutul operationalizarii si in acest
sens constituie partea centrala a proiectului de cercetare. Rolul lui consta
in a specifica ce trebuie sa analizam concret pentru a verifica ipoteza.
Ipoteza este o rela tie prezumata intre fenomene.
Variabila reprezinta un atribut sau o dimensiune a fenomenului studiat.
Este un prim referent empiric al conceptului operatoriu din ipoteza. Cele
trei tipuri de variabile : variabila dependenta, independenta si
intermediara.
Indicatorul este un instrument de precizare si masurare a variabilelor. El
permite clasarea unui obiect intr-o categorie in raport cu o caracteristica
data.
Cadrul operatoriu serveste la justificarea alegerii variabilelor si
indicatorilor. El trebuie de asemenea sa precizeze natura si orientarea
schimbarii valorii indicatorilor pentru ca sa putem confirma sau infirma
ipoteza.

94

Unitatea de nvare 2.2. Strategii de cercetare


2.2.1. Studiul de caz
2.2.2. Comparatia. Tipologii.
2.2.3. Ideal-tipul
2.2.4. Alte tipuri de strategii : inductia, metoda experimentala, metoda aximatica-formala

Cunotine i deprinderi
La finalul parcurgerii acestei uniti de nvare veti nelege:

ce este o strategie de cercetare, importanta alegerii strategiei;


care este studiul de caz si care sint particularitatile lui;
ce este comparatia si tipologia (clasificarea);
ce este ideal-tipul si cum il utilizam;
alte strategii de verificare a ipotezei : inductia, metoda experimentala, metoda
formala.

O cercetare se organizeaza pe etape, fiecare etapa dind ocazia cercetatorului sa


se asigure ca este in directia buna. O cercetare are 4 etape principale, fiecare
subdivizata in mai multe sub-etape. Etapele sint etapele sint transdisciplinare, in
sensul ca indiferent de obiectul de studiu sau disciplina, chiar daca vocabularul
variaza adesea de la o un domeniu de studiu la altul,
In stiintele sociale, analiza comporta diferite nivele de investigatie care se pot
etala de la observarea unei entitati sociale concrete (moduri descriptive de

95

analiza) pina la elaborarea unor forme abstracte de tipul demonstratiei pe baza


unei ipoteze sau modele formale.
In lucrari de metodologie acestea sint numite strategii de verificare (sau moduri
de expunere sau de analiza). In sensul in care in politica vorbim de strategie si
tactica, strategia reprezentind orientarile generale iar tactica mijloacele specifice
pentru realizarea obiectivelor generale, in cercetare, la fel, strategia de verificare
este alegerea modului in care vom desfasura analiza pentru a obtine raspunsul
cel mai pertinent la problematica cercetarii. Este alegerea modului analiza sau de
expunere pentru a demonstra ipoteza.
Alegerea strategiei de verificare este o etapa importanta a cercetarii deoarece in
functie de aceasta decizie determinam ce observatie vom face, ce tip de
informatii vom colecta si cum le vom trata.
Nu exista o tipologie unica comuna tuturor autorilor a diferitelor strategii de
cercetare sau de verificare, dar intilnim cel putin patru care sint cel mai des
utilizate in lucrari stiintifice: studiul de caz, comparatia (si tipologia), ideal-tipul,
2.2.1. Studiul de caz
Este un mod de analiza foarte utilizat in stiintele sociale care se situeaza la
nivelul cel mai concret al analizei. Studiul de caz nu permite generalizari, in
schimb permite o analiza aprofundata a unui fenomen dat.
In studiul de caz, cercetatorul nu poate manipula variabilele analizei, el poate
numai sa observe interrelatiile posibile dintre acestea. Este o strategie de
cercetare empirica care permite analiza unor realitati in care frontierele dintre
fenomene si context nu sint chiar evidente si cind trebuie, in general, sa utilizam
surse multiple de informatie.
Studiul de caz se inspira din observatiile clinice din medicina sau din psihologie.
Ca si aceastea, studiul de caz utilizat in stiintele sociale isi propune sa inteleaga o
situatie singulara, cel mai adesea in vederea unei interventii posibile sau
probabile, dupa schema diagnostic / tratament. In general, in politicile publice,
intr-o prima etapa a elaborarii acestora, un studiu de caz serveste ca baza de
plecare.
Dupa natura informatiei disponibile, putem opta pentru un studiu de caz unic sau
studiu de cazuri multiple, in acest caz putind efectua o comparatie. Studiul de caz
are avantajul unei mari flexibilitati in toate fazele realizarii sale, putind recurge la
o panoplie larga de tratamente.
Exista astfel mai multe feluri de a intreprinde un studiu de caz. Urmind gradul de
abstractie, acestea sint :
Forma monografica
Este forma cea mai concreta si deci cea mai descriptiva de analiza. Tipul
monografic clasic convine cel mai bine modului idiografic in sensul stric.

96

Cind am prezentat tipurile de analiza, am spus ca monografia surprinde


singularitatea si multiplele fatete ale unei entitati sau ale unui fenomen bine
localizat. Cind are ca obiect o entitate sociala, monografia incearca sa surprinda
particularitatile ei, fie ca este vorba de un oras, o regiune, un partid politic, o
asociatie, o comunitate. Aceste analize sint exemple clasice de descriere.
Interpretarea
Cind insa este vorba de studiul unui fenomen social bine definit, analiza se
concentreaza asupra unei dimensiuni precise. De exemplu, analizele de
antropologie sociala care sint centrate pe expresiile culturale ale unei
colectivitati. In acest caz, analistul angajeaza o interpretare mai construita in
care structurile de semnificatie depasesc cu mult simpla descriere. Facind deci
apel la comprehensiune, la sensul atribuit lucrurilor si evenimentelor, acest tip de
analiza este diferit atit de descriere dar si de analiza explicativa.
Explicatia
Aceasta poate interveni intr-un studiu de caz sub imperativul interventiei sociale
sau politice. Este cazul unei analize care-si propune sa corecteze si sa amelioreze
o situatie, de exemplu reducerea somajului intr-o regiune, sau a fenomenului
criminalitatii intr-un oras.
In aceste cazuri, studiul se bazeaza pe o problematica cel putin implicita.
Observatia este ghidata de o interogatie analitica prealabila oricit de vaga este
aceasta. Ne gasim astfel la un nivel mai ridicat de generalizare : cazul trebuie sa
fie abordat in functie de cunoasterea prealabila a fenomenului (somaj,
criminalitate) inainte de a o aplica colectivitatii studiate.
Observatii
Desi studiul de caz este utilizat cel mai adesea pentru analize prealabile unei
interventii, ea poate de asemenea servi pentru amorsarea unei elaborari
teoretice. In acest caz, analiza are o functie euristica, adica de descoperire de
ipoteze care pot fi generalizate apoi la un ansamblu de cazuri analoge. In acest
exemplu, studiul de caz este apreciat prin capacitatea sa de a suscita piste de
reflectie capabile sa conduca apoi la reguli de regularitate. Cazul nu este decit un
instrument analitic intr-un demers teoretic mai ambitios.
In acelasi sens, studiul de caz ofera posibilitatea verificarii de ipoteze in cazul in
care repetarea metodei experimentale ar fi costisitoare. In timp ce stiintele
exacte folosesc laboratorul pentru testarea de ipoteze avind in general
posibilitatea de a relua experientele precedente, acest lucru nu este posibil in
stiintele sociale. Astfel, recurgerea la analiza unui caz se legitimeaza prin
imposibilitatea practica de a proceda experimental. Recurenta relativ slaba a
fenomenelor sociale, costurile aferente, obliga un esantionaj care se reduce cel
mai adesea la unitate.
Problema analistului este de a justifica alegerea cazului selectionat. El trebuie sa
stabileasca in prealabil caracterul reprezentativ al exemplului ales pentru o clasa
de cazuri. Cazul trebuie sa aiba o calitate demonstrativa.

97

De exemplu, cind alegem studiul unei entitati (oras, tara) nu o facem la


intimplare, sau pentru ca ne-am nascut in acel loc. Desi argumentul cunoasterii in
profunzime este valabil, cazul identificat trebuie sa fie reprezentativ pentru un
fenomen sau colectivitate.
In domeniul propriu stiintelor experientale, cazul poate fi utilizat ca mijloc de
verificare empirica urmind logica du dublu versat, al cazului cel mai putin sau cel
mai probabil.
Este aceiasi logica de demonstratie aplicata daca vrem sa confirmam sau sa
infirmam o ipoteza intr-un studiu din domeniul stiintelor sociale. Pentru situatia in
care vrem sa confirmam o presupunere, luam cazul cel mai putin probabil care se
conformeaza ipotezei propuse. Daca de exemplu vrem sa confirmam ipoteza
conform careia sustinem ca studentii au invatat multe intr-un curs anumit,
propunem verificarea cunostintelor celui mai jos clasat. Este si exemplul tezei lui
Durkheim asupra sinuciderii care este bazata pe un rationament analog : autorul
alege ca obiect de observatie evenimentul care, in aparenta si conform simtului
comun, raspunde unor consideratii exclusiv personale sau psihologice, pentru a
pune in evidenta componentele lui sociale.
Dimpotriva, pentru a infirma o ipoteza, vom lua cazul cel mai probabil. Daca vrem
sa demonstram ca elevii nu au invatat nimic in cadrul unui curs, vom verifica
aceasta supozitie examinind elevul cel mai bine clasat. Daca acesta face dovada
ignorantei sale, putem presupune ca ceilalti stiu si mai putin.
Folosirea studiului de caz ca instrument analitic pentru infirmarea sau
confirmarea de ipoteze depaseste ideea de caz propriu zis, asa cum este cazul
analizei lui Durkheim : autorul observa sinuciderea ca fapt social, si nu
sinuciderea intr-o tara anumita, sau sinuciderea unei persoane date.
Intrebare
De ce este important sa justificam cazurile alese pentru analiza ?
Test de autoevaluare
Ce este studiul de caz ? De ce este o strategie foarte utilizata in
stiintele sociale ? care sint punctele tari, respectiv limitele acestei
strategii ? Dati exemple de problematici in care utilizarea studiului de
caz se justifica.

2.2.2. Comparatia. Tipologia


Studiul de caz solicita adesea comparatia, care reprezinta o extindere a cazului
insusi. De la un obiect particular, interogatia se extinde la cazuri asemenatoare in
scopul unei mai bune cunoasteri a fenomenului in ansamblul sau.
Pentru a fi fecunda, comparatia implica o metoda. Astfel, ea se apropie mai mult
de discursul nomotetic si deci se indeparteaza de analiza idiografica. In general,
discursul de tip idiografic nu dispare complet, acesta serveste ca suport, ca
informatie de baza pentru analiza.

98

Recursul la comparatie se justifica, ca si pentru studiul de caz, si prin dificultatea,


sau chiar imposibilitatea, unui esantionaj mai mare.
Scopul comparatiei este de a avea acces la un nivel de generalizare mai mare,
deci la un nivel de abstractizare si de intelegere mai ridicat. Ea functioneaza in
doua registre : a) compararea cazurilor similare, analoge, concomitente si b)
compararea cazurilor diferite, contrare.
Ca si pentru studiul de caz, o mare atentie trebuie acordata alegerii fenomenelor
sau entitatilor care se compara. In realizararea unor compartii trebuie avute in
vedere citeva reguli:

Nu se compara orice si oricum.


Faptul de a cunoaste bine doua societati nu este suficient pentru
incercarea de a le compara.
Comparatia trebuie justificata
Comparatia implica cu necesitate si un decupaj bine circumscris
Importanta nivelul de observatie este hotaritor.
Nu poate exista o buna analiza fara o buna stapinire a nivelului de
prelevare a datelor.

Intrebare
Ce este comparatia ? Care sint regulile metodologice care trebuie
respectate in realizarea unei comparatii ? Ce obiective ale cunoasterii
sint vizate prin utilizarea comparatiei ?
In acest sens, exista mai multe traditii de cercetare :
a) O prima traditie isi propune sa compare mari ansambluri sociale, sau
fenomene si procese istorice.
Analiza opozitiilor intre modele de societate si traiectorii de dezvoltare face parte
din aceasta scoala. Problematica modernizarii care este centrata pe comparatia
unor mari ansambluri in timp si spatiu furnizeaza exemple ilustrative pentru acest
tip de comparatie. La fel, analiza formelor si patternelor pe care capitalismul sau
democratia le-au cunoscut in diferite epoci sau contexte specifice, sau
comparatia intre administratii nationale ilustreaza acest model de analiza.
b) Comparatia ca metoda nu necesita obligatoriu un exercitiu de asemenea
amploare. Ea poate viza anumite entitati politice (partide politice), birocratice
sau categorii sociale (clase, elite) sau procese (luarea deciziei, comunicarea).
Cel mai interesant de analizat sint procesele (comparatie in timp) pentru ca
acestea privilegiaza mai mult aspectul dinamic al actiunii sociale si mai putin
natura entitatilor sociale care este mai statica (comparatie in spatiu).
Insa oricare ar fi obiectul analizei, comparatia se aplica atit observatiei
intrasocietale cit si studiului care vizeaza mai multte societati.
Tipuri de comparatie
Exista 4 strategii pentru a realiza o analiza comparata :

99

a) Studiu de caz in perspective comparata


Desi la prima vedere pare o contradictie, totusi, un studiu de caz poate produce o
analiza comprativa. De exemeplu, o monografie poate fi inclusa intr-un studiu
impreuna cu alte analize ale unei problematici comune.
b) comparatia binara
In acest tip de comparatie avem doua cazuri care in general prezinta analogii
fundamentale, dar scopul analizei este de a pune in evidenta diferente din mai
multe puncte de vedere. De exemplu, o analiza care vizeaza o comparatie a
reformelor economice din doua tari ex-comuniste. Comparatia este pertinenta
deoarece aceste tari prezinta asemanari din punct de vedere a naturii
economiilor ce trebuie reformate.
Numarul redus de cazuri permite atit analiza in detaliu a fiecarui caz cit si
comparatia. Apropape orice obiect se preteaza la aceasta strategie de exemplu
regimurile de sanatate, tranzitia democratica, reforma protectiei sociale, cu
conditia ca tarile comparate sa prezinte similitudini esentiale.
c) comparatia intre tari (relativ) analoge
Este apropiata de comparatia binara, dar analizam mai multe cazuri care au
numeroase similitudini ce permit comparatia. De exemplu, putem realiza o
comparatie intre tari industrializate, intre tari din Lumea a treia, intre tari cu
regim prezidential etc. Putem compara arnajamente institutionale, traiectorii
istorice.
d) comparatie intre tari contrastante
O comparatie contrastanta trebuie sa indeplineasca doua conditii : a) se aleg
doua sau mai multe tari care au maximum de contraste si aceste contraste sa fie
pertinente ; b) fiecare tara sa fie reprezentativa pentru un gen, o clasa, o
categorie conceptualizata. De exemplu, comparatia intre autoritarismul moderat
si autoritarismul dur este o comparatie contrastanta a modalitatilor de putere in
diferite tari.
Test de autoevaluare
Care sint tipurile de comparatii ? Pentru fiecare categorie dati exemple de
problematici din domeniul stiintelor sociale (administrative).
Tipologii (clasificari)
Comparatia conduce in mode natural la stabilirea, sub forma de inductie, la
tipologii capabile sa puna in evidenta nuante care altfel nu ar fi sesizabile la o
prima vedere. Acest demers este profund specific istoriei umane, fie ca se refera
la obiecte din natura sau ale istoriei.
Demersul tipologic stiintific este influentat de biologia secolului al XIX-lea, cind
Darwin a inventariat diferitele specii vii intr-un numar limitat de categorii. In
stiintele sociale regasim acelasi demers.

100

Construirea unor categorii implica o reducere pe baza unor criterii precise. A


clasifica inseamna a ordona in clase, adica a stabili ce este la fel (asemanator) si
ce nu este (ce este diferit). Clasele regrupeaza elemente care nu au o identitate
reala ci sint asemenatoare (deci nu identitate ci similaritate). Obiectele care
apartin aceleasi clase sint mai asemanatoare intre ele avind in vedere criteriul
de clasare decit obiectele care apartin altei clase.
Tipologia consta deci in a distribui un ansamblu de fenomene in tipuri sau clase.
In acest sens, este o operatie de reducere sau sistematizare.
Tipologiile pot fi simple sau complexe dupa numarul de criterii (dimensiuni sau
variabile) considerate. Cele mai simple tipologii sint unidimensionale, realizate in
functie de un singur criteriu : de exemplu, tipologia modurilor de productie pe
care Marx a realizat-o in functie de criteriul forma de proprietate .
Alte tipologii sint bi- sau pluridimensionale. De exemplu, clasificarea sistemelor
politice realizata de Aristotel in functie de doua criterii : numar de guvernanti si
obiectivele guvernarii.
Alte exemple de tipologii : ale regimurilor politice (democratice si autoritare) in
functie de criteriul existentei alegerilor - democratie (regim bazat pe alegeri) ;
regimuri semi-democratie exista alegeri dar sint netransparente ; autoritarism
absenta de alegeri.
Alt exemplu : tipologie a regimurilor democratice dupa metoda de desemnare a
sefului executivului : regim prezidential presedinte ales prin sufragiu universal ;
regim parlamentar prim ministru desemnat de majoritatea parlamentara ;
regim mixt presedinte ales prin sufragiu universal si prim ministru desemnat de
majoritatea parlamentara cu care imparte puterea.
Lectura
Tipologia Statului-providenta dupa Esping-Andersen
In ultimii ani, analizele centrate pe Statul de bunastare au fost marcate de tipologia propusa de
Gosta Esping-Andersen., care identifica trei tipuri ideale :
a) Statul providenta de tip liberal, propiru Statelro Unite, Canadei si Marii Britanii, si in
general trailro anglo-saxone. In acest model, se pune accent pe lupta contra saraciei si se
folosesc programme specifice. Statul are datoria de a distribui si sa vegheze la echitatea
sociala, dar in mod selectiv.
b) Statul providenta de tip conservator si corporatist intilnit in Franta, Germania, si alte tari
din Europa continentala. In acest regim, se incearca sa se raspunda riscurilor legate de
securitatea venitului si se utilizeaza programe de asigurare sociala. Angajatorii si salariatii
impart responsabilitatea in materie de distributie si echitate chiard daca necesitatea
mentinerii unui astfel de regim este prevazuta de lege.
c) Statul providenta de tip social-democrat care este specific tarilor nordice (staul providenta
de tip scandinav). In acest model, obiectivul urmarir este de a asigura venituri si servicii
tuturor. Programele sint bazate pe accesul universal la bunastare al tututor cetatenilor.

Sursa : Esping-Andersen, G., Les trois mondes de lEtat providence : essai sur le
capitalisme moderne, Paris, PUF, 1999.

Reguli de realizare a tipologiilor


Demersul tipologic este mult mai complicat decit pare la prima vedere. Un prim
pericol este, cum spunea Bourdieu, iluzia cunoasterii imediate . Acestea sint
clasificari ale sensului comun, adica tipologii realizate dupa eticheta, ca de

101

exemplu clasificari ale partidelor dupa numele sau eticheta cu care se


prezinta ele insele.
Astfel, stim ca exista 8 familii de partide in Parlamentul european. Fiecare grup
este insa extrem de eterogen, asa incait, pentru a evalua principiile si ideile care
leaga partidele din fiecare familie, trebuie sa analizam fiecare grup si fiecare
partid. La fel, clasificam partidele occidentale in urmatoarele categorii : extrema
dreapta, conservatori, agrarieni, liberali, democrat-crestini, ecologisti, socialisti,
comunisti. Dar aceasta clasificare nu rezista analizei : multe partide nu sint
comuniste, agrariene, democrat-crestine decit cu numele.
Deci, trebuie sa mergem dincolo de etichete si iluzia simtului comun pentru a
gasi criterii de clasificare. De exemplu, putem sa facem distinctie intre partide
conservatoare, adepte ale statu quo-ului (partide rurale, cele apropiate de
biserica) si cele care sprijina schimbarea (progresiste). Important este ca
tipologia (clasele) sa fie mutual exclusive, altfel spus, ca un fenomen sa nu se
regaseasca in mai multe categorii.
2.2.3. Ideal-tipul
Constituind o categorie aparte, ideal-tipul are intentie analitica dar nu este o
explicatie. In acest caz trebuie chiar sa ezitam sa vorbim de demonstratie.
Ideal-tipul este un artificiu analitic, construieste un profil ipotetic de intentii si
actiuni plecind de la regularitati care se prezinta sub forma de roluri sociale :
birocrat, politician. Este o forma de inductie care se cristalizeaza in jurul unor
valori a caror verificare nu trebuie facuta pentru ca este vorba de un caz
idealizat, un caz despre care presupunem ca poate spune mai multe decit
cazurile din realitate. Astfel, ideal tipul se afla la intersectia cu deductia, dar cu
multa precautie.
Ideal-tipul este o constructie teoretica, o tipificare a realitatii. Aceasta teoretizaregeneralizare permite cercetatorului sa se desprinda de variatiile empirice, sa
produca cazuri de speta, fiecare consituind ceea ce Weber numeste un idealtip . Un ideal-tip reprezinta o esenta.
Lectura important
Max Weber : Construirea unui ideal-tip
Obtinem un ideal-tip accentuind unilateral unul sau mai multe puncte de vedere si inlantuind o
multitudine de fenomene izolate, difuze sau discrete, pe care le gasim fie in numar mare fie in
numar mic, sau citeodata chiar de loc, pe care le ordonam in functie de punctele de vedere
precedente alese in mod unilateral pentru a forma tabloul unei gindiri omogene. Nu gasim nicaieri
in mod empiric un astfel de tablou in puritatea lui conceptuala: el este o utopie (). Acelasi
eveniment istoric poate de exemplu sa aiba, printr-unul din aspectele sale o structura feudala ,
prin alta o structura patrimoniala , prin altele birocratica sau prin altele carismatica .
Daca vrem sa avem concepte univoce, sociologia este obligata sa elaboreze tipuri (ideale) pure
ale fiecarui tip de structura care, pentru acest motiv, nu se prezinta in realitate sub aceasta forma
pura, absolut ideala () dar numai pe baza acestei tip pur (ideal) este posibila o cazuistica in
sociologie () Ideal-tipul este o schema de gindire, el nu este realitatea autentica . El nu
are alta semnificatie decit cea a unui concept limitat strict ideal, cu care masuram realitatea
pentru a clarifica continutul empiric al anumitor elemente importante, si cu care le comparam

Sursa : Weber, M., Essais sur la thorie de la science, 1904, tradusa in franceza in 1965,
Paris, Plon, p.181 si Economie si socit, Paris, Plon, 1971, pag. 48-49.

102

Pentru Weber, ca si pentru Marx (care a lucrat cu tipologii cind a analizat


modurile de productie si de societati), ideal-tipul este constructia abstracta a unui
obiect. Weber a fost foarte explicit asupra faptului ca ideal-tipul nu se regaseste
nicaieri in realitate. Este un tip pur, obtinut de la idealizarea (exagerarea)
trasaturilor fenomenului in scop analitic. Aceasta exagerare permite
cercetatorului sa distinga clar alte obiecte si apoi sa masoare distanta intre
realitate si tipul pur. Ideal-tipul este un model pur care serveste ca etalon pentru
evaluarea diferitelor forme ale realitatii observate.
Aceasta metoda este esentialmente weberiana. Cu aceasta metoda a idel-tipului,
Weber a analizat formele de dominatie, care sint categorii analtice: in realitate,
dominatia este mixta, in sensul ca orice putere cuprinde aspecte rationale,
traditionale sau carismatice.
Putem construi un ideal-tip si plecind de la un concept. Este metoda folosita de
Weber in construirea unui cadru general de analiza a actiunii. El a propus patru
tipuri de activitate sociala plecind de la cele patru tipuri de rationalitati : Aceste
activitati ideal-tipice sint activitatea traditionala, afectiva, rationala in functie de
valori si cea rationala functie de finalitati.
Dar demersul ideal-tipic poate fi aplicat la o multitudine de fenomene, si poate fi
utilizat in realizarea de clasificari.
Clasificarea ideal-tipica
Weber a utilizat demersul ideal-tipic pentru a defini cele 3 tipuri ideale de
dominatie legitima. Nu numai ca nici un regim politic real nu corespunde perfect
tipului traditional, carismatic sau legal-rational asa cum autorul le-a definit, dar,
mai mult, fiecare regim prezinta putin din cele trei caracteristici.
Putem folosi de exemplu demersul ideal-tipic plecind de la dominatia traditionala
si apoi sa observam regimuri politice concrete de acest tip (Marea Britanie,
Arabia Saudita) care sint monarhii (deci autoritate traditionala). Regina Elisabeta
II este o autoritate traditionala in virtutea regulilor de succesiune la tron bazata
pe ideea de descendenta, dar regatul ei se bazeaza pe un dispozitiv juridic si
legal foarte institutionalizat. Prin comparatie, Arabia saudita este un regat in care
exista de asemenea legi, dar amploarea puterilor traditionale ale familiei regale si
autoritatea exersata asupra societatii sint dominante in raport cu dimenisunea
legala, acest tip de putere fiind mai apropape de tipul de dominatie traditionala si
avind putine elemente de dominatie carismatica. Deci, prin metoda ideal-tipica
putem compara si putem conchide ca Marea Britanie, desi este o monarhie, este
apropiata de dominatia legal-rationala si indepartata de idel-tipul de dominatie
traditionala
Intrebare
Ce este un ideal-tip ? Cum se construieste o comparatie plecind de la
ideal-tip ? dati exemple de analize in care se foloseste demersul idealtipic.
2.2.4. Alte strategii de cercetare

103

Inductia
Mult mai consistenta decit studiul de caz si simpla comparatie, punerea in relatie
de date prelevate sistematic in functie de o ordine de fenomene conduce la
inductia propriu zisa. Aceasta permite generalizarea plecind de la esantioane
considerate reprezentative pentru un tip de populatie. Inductia nu permite, in
sine, explicatia, dar stabileste un raport mai mult sau mai putin constant intre
date. Studiile electorale se preteaza acestui tip de analiza. De exemplu,
observam ca participarea la alegeri este in general mai slaba decit media la
alegatorii mai tineri. Aceste constatari conduc, atunci cind sint le consideram
demne de interes, la ipoteze pentru a le sesiza ratiunea. De la constatare
incercam sa trecem la cauza si chiar la explicatie.
Metoda experimentala
Anumite metode tin in mod imperios de demonstratie et in acest caz ele fac parte
din discursul nometetic, cel care vizeza explicatia, adica stabilirea de reguli sau
legi.
Aceste metode sint utilizate ca instrumente de verificare a unor ipoteze formulate
clar in termeni de variabile independente si dependente. Folosita in mod curent in
stiintele exacte, metoda experimentala permite, in laborator, sa variem un factor
mentinind ceilalti constanti. Ea convine perfect modului ipotetic-deductiv.
Totusi, demonstatia poate fi mai putin ambitioasa, asa cum este cazul in stiintele
sociale, punind in evidenta probabilitati puternice inregistrate pe teren. In acest
caz, aceste probabilitati exprima tendinte grele care raspund explicatiilor
furnizate prin teorie.
Modul formal sau axiomatic
In sfirsit, modul de deductie de tip formal, sau axiomatic, utilizat in
microeconomie sau in teoria jocurilor, nu cere nici o verificare emipric. Il
presupunem ca isi ajunge sie insusi, cu conditia ca postulatele de rationalitate ale
actorului sint acceptate inca de la inceput. Demonstratia, condusa sub forma unei
teoreme, trebuie sa aiba adeziunea cititorului, fara sa faca apel la metoda
experimentala.

Important
Nimic nu interzice ca in cursul unei studiu sa recurgem la diferite moduri de
analiza. Asa cum am mentionat, inductia si deductia sint perfect compatibile.
Aceste moduri de analiza, de la studiul de caz la verificarea empirica de ipoteze,
trebuie totusi sa faca corp comun cu tipurile de analiza care le convin si cu
decupajele care le sint compatibile.De asemenea, trebuie sa existe concordanta
intre modul de analiza si tehnica de observatie retinuta, fie ca e vorba de
cercetare documentara, sondaj, interviu, analiza de continut, observatia directa
etc. Nici o tehnica nu are valoare in sine. Ea este un instrument analitic si deci
este logic sa ne intrebam de fiecare data asupra compatibilitatii lui cu
rationamentul de amsamblu. Un model formal nu poate fi verificat printr-un
sondaj. In schimb, sondajul poate servi pentru verificarea unei ipoteze cint
priveste atitudinea electorilor

Retinem

104

Retinem importanta precizarii si justificarii strategiei de verificare :

nu ajunge sa determinam strategia de verificare, dar trebuie sa-i precizam si


sa-i justificam parametrii
nici din acest punct de vedere nu exista regula precisa de respectat, dar, in
general, trebuie sa precizam si sa justificam perioada de timp la care se
refera analiza
aceasta are incidenta directa asupra timpului consacrat cercetarii si
resurselor ce vor fi alocate
de asemenea, trebuie justificata unitatea de analiza : nivel federal, provincial,
municipal, al unui actor (grup, individ) sau al unui domeniu functional
(sanatate, cultura, educatie)
in sfirsit, se mai pot preciza orice consideratii aditionale apreciate ca fiind
necesare pentru ca sensul si semnificatia strategiei aplicate sa fie intelese.

Concluzii

nu putem stabili o ierarhie a diferitelor strategii de verificare


nici una nu este in ea insasi mai buna sau mai rea decit alta din punct de
vedere al cercetarii si cunoasterii stiintifice
fiecare poate fi utilizata pentru analize exploratorii, descriptive sau explicative
natura subiectului si felul in care formulam problema de cercetare determina
strategia de verificare sau modul de expunere
o anumita strategie poate sa convina perfect unui tip de analiza, dar sa nu fie
inoperanta sau ne-pertinenta pentru un altul
trebuie mereu sa ne reamintim ca nu strategia sau tehnica determina
problema ci ca natura problemei impune strategia si determina tactica pe care
o vom utiliza

105

Unitatea de nvare 2.3. Instrumente de colectare a datelor


2.3.1. In ce consta colectarea datelor si ce informatii prelevam
2.3.2. Tipuri de instrumente : observatia, interviu, sondaj si chestionar, experiment, analiza
statistica, analiza de continut
2.3.3. Construirea instrumentelor de colectare a datelor

Cunotine i deprinderi
La finalul parcurgerii acestei uniti de nvare veti nelege:

In ce consta etapa de colectare a informatiilor si care este importanta ei in


realizarea unei cercetari;
care sint tehnicile cele mai utilizate in stiintele sociale si care sint particularitatile
lor;
care sint si cum se construiesc instrumentele de colectare a datelor.

Cu aceasta etapa incepem sa abordam fazele cele mai concrete sau specifice ale
cercetarii empirice. Prima etapa este alegerea tehnicilor de cerceatre sau a
instrumentelor de colectare a datelor.
2.3.1. In ce consta colectarea datelor si ce informatii prelevam
Aceasta etapa furnizeaza elementele de baza pentru verificarea ipotezei.
Cantitatea informatiilor, natura lor si gradul de accesibilitate sint conditii de
succes sau esec al efortului de verificare. Din aceasta cauza, si in aceasta etapa
trebuie sa procedam metodic si mai ales trebuie sa evitam sa consultam rapid
citeva lucrari din care sa extragem citeva fapte nesemnificative pe care sa le

106

utilizam oricum intr-o falsa demonstratie. Trebuie sa obtinem toate faptele, dar
numai cele pertinente.
Cadrul operatoriu si strategia de verificare ne indica exact ce tip de informatii sau
ce categoeie de fapte trebuie sa culegem pentru verificarea ipotezei enuntate.
Cadrul operatoiru ne-a permis sa precizam referintele empirice pe care sa ne
concentram atentia pentru realizarea studiului. Strategia de verificare a adaugat
apoi elemente suplimentare de precizie.
In momentul colectarii dateleor nu este necesar sa recenzam toate faptele, ci
informatii direct pertinente pentru conceptele operatorii ale ipotezei precizate
prin variabile si indicatori. Trebuie sa avem toate informatiile necesare referitoare
la elementele cadrului operatoriu, altfel verifcarea ipotezei este dificila.
Ce tip de informatii utilizam
In functie de natura analizei, cercetarea empirica poate necesita un singur
instrument de colectare a informatiei sau o combinatie de doua sau mai multe.
Proiectul de cercetare este cel care va indica ce instrumente se vor folosi.
Principalele tehnici de cercetare utilizate in stiintele sociale sint : observatia
documentara, observatia directa (cu varianta observatiei in situatie sau
particpanta), interviul, chestionarul si sondajul, experimentul, analiza de continut,
analiza de statistici. Fiecare are carcateristici proprii, avantajele si
inconveninetele sale, in raport cu problematica cercetarii.
2.3.2. Tipuri de instrumente : observatia, interviu, sondaj si chestionar,
experiment, analiza statistica, analiza de continut
1. Observatia documentara
Observatia documentara este instrumentul de colectare a informatiei cel mai
utilizat in stiintele sociale, deci si in stiintele administrative, sau stiintele politice.
Utilizind aceasta tehnica, cercetatorul consulta documente din care extrage
informatie factuala (statistici sau fapte brute de comportament) sau opinii sau
concluzii stiintifice care ii servesc pentru propria argumentatie.
Exista mai multe categorii de documente care constituie obiectul observatiei
documentare. Publicatiile oficiale sint documente publicate de autoritati (locale,
centrale) sau de organismele internationale. Lucrarile sint carti sau articole
publicate in revistele de specialitate. Ziarele si magazinele nu vor fi utilizate decit
daca informatiile nu pot fi obtinute din alte surse si numai cu conditia ca
informatia sa fie absolut necesara demonstratiei. In orice caz, aceste documente
nu vor constitui niciodata partea cea mai importanta a bibliografiei si nu vor fi
decit o sursa de informatie de sprijin.
Cercetarea administrativa este, la prima vedere, favorizata, datorita importantei
cantitative si a varietatii de materiale disponibile (texte legislative si
regulamente, documente parlamentare, arhive administrative, rapoarte de
comisii, statistici). Faptul ca este vorba de surse oficiale prezinta totusi citeva
inconveniente. In primul rind, publicarea documentelor oficiale nu este de multe
ori sistematica, in timp ce arhivele nu sint disponibile decit dupa un timp mai
scurt sau mai lung. Desi accesul la documente administrative a devenit mai usor

107

datorita polticii de transparenta, totusi, resursele oficiale sint destul de putin


utilizate de cercetatori. Un alt inconvenient al utilizarii de documente oficiale se
refera la absenta unei necesare distantari fata de realitate. Putem adauga ca
referirea la texte este legata de riscul normativitatii, adica tendinta, pentru
cercetator de a vedea administratia asa cum ar trebui sa fie, si nu cum este ea in
mod real.
Intrebare
Ce este observatia documentara si care sint categoriile de documente ce pot fi
utilizate ?
2. Observatia directa
Observatia directa consta in observarea de catre cercetator a obiectului de studiu
sau a mediului in care fenomenul se produce pentru a extrage informatiile
pertinente pentru analiza sa. Este de exemplu cazul unui cercetator care asista
sau urmareste direct un proces de luare a deciziei in cadrul unor organisme
publice sau private.
Observatia participanta este o varianta a observatiei directe in sensul in care
cercetatorul nu este numai spectator dar el devine si actor in raport cu
fenomenul sau mediul pe care il observa.
Este cazul politologului Allison pe care presedintle Kennedy l-a invitat sa lucreze la Casa Alba la
inceputul anilor 1960. In aceasta calitate, el a participat ca memebru deplin la deciziile Consiliului
national de securitate in momentul crizei misilelor din Cuba din anul 1962. Dupa plecarea de la
Casa Alba, Allison a utilizat anumite observatii pe care le-a facut pentru a realiza un studiu asupra
luarii deciziei americane in timpul acestei crize (si anume analiza de tip birocratic). 12

Observatia directa este o tehnica adaptata analizei monografice, dar se poate


utiliza si pentru studiul comparat al mai multor studii de caz. De asemenea,
putem utiliza aceasta tehnica pentru a explora probleme inca insuficient definite
sau care iau amploare. Cercetatorii care privilegiaza aceasta tehnica urmaresc sa
inteleaga sensul pe care persoanele observate il dau actiunilor lor.
Tehnica observarii in situatie se caracterizeaza prin :
este directa, deoarece se intra in contact cu cei care furnizeaza informatia
permite observarea, pentru ca cercetatorul priveste actiunea actorilor
subiectul observatiei este un grup, deoarece interesul cercetatorului
vizeaza un ansamblu de actori dincolo de comportamentul fiecarui individ
se deruleaza in mod nedirectiv, deoarece, lasind de-o parte prezenta
inevitabila a cercetatorului, acesta nu intervine in situatia observata
serveste la prelevarea calitativa, in sensul ca se urmareste situatia in sine
si nu frecventa unui comportament, doar daca nu este o observatie
sistematica care este inregistrarea repetata a unor comportamente
manifeste in scopul realizarii unor predictii
durata de la citeva ore la citeva luni cind vrem sa cunoastem o
comunitate in profunzime
Avantaje
vedem cum se produc lucrurile, care este actiunea
12

Allison, G., Essence of Decision. Explaining the Cuban Missile Crisis, Boston, Little
Brown, 1971.

108

permite deci intelegerea in profunzime


autenticitatea informatiilor observam actorii in locul (mediul) lor de viata
naturala

Inconveniente
nu permite generalizarea
nu permite compararea
integrarea in mediul observat face ca adpatarea sa fie atit de mare incit nu
mai vedem faptele semnificative
colectarea datelor si analiza lor revine unei singure persoane deci
caracter unic al obsevatiei - analiza depinde de caracteristicile personale
ale cercetatorului
In concluzie, observarea directa
profunda, cea mai aprofundata a
tehnici de cercetare. In schimb, ea
cercetatorului date fiind riscurile
instrument.

favorizeaza o investigatie si cunoastere


obiectului de studiu, in raport cu celelalte
cere un efor mult mai sistematic din partea
mai mari de interferenta inerente acestui

In cercetarea administrativa aceasta tehnica ridica pentru cercetator problema


neincrederii instinctive a responsabililor administrativi, adesea reticenti sau
sceptici fata de cercetari care vizeza serviciul lor, fie ca sint neincrezatori cit
priveste posibilitatea studierii administratiei din exterior, fie se tem de efectele
negative ale unei cercetari care risca sa dezvaluie aspecte ascunse ale activitatii
functionarului administrativ. Aceasta provine in primul din rind din faptul ca
actiunea administrativa si munca stiintifica au exigente diferite prin natura lor.
Comportamentul adminsitratie poate sa oscileze intre rezistenta pasiva fara de
un proces de cercetare pe care nu il controleaza refuzind cercetatorului
informatiile de care acesta are nevoie, si interventia activa in acest proces pe
care incearca sa-l canalizeze in avantajul ei. In ceea ce priveste cercetatorul,
acesta, datorita practicii de contracte de studii si de cercetare, este plasat in
situatia de strinsa dependenta fata de comanditarii din adminsitratie care aleg
subiectele, problematica, si difuzarea rezultatelor. Mai mult decit in alte stiinte
sociale, stiintele administrative sint confruntate fie cu secretul, fie cu
dependenta.
Test de autoevaluare
In ce consta observatia directa, care este obiectul de studiu? Ce este observatia
participanta ? Care sint avantajele / limitele acestor tehnici ? Dati exemple de
problematici de cercetare din domeniul stiintelor administrative care pot fi
studiate prin observatie directa si observatie participanta.
2. Interviul
Este mijlocul prin care cercetatorul incearca sa obtina informatii, nedisponibile
din alte surse, de la persoane care au fost martore sau actori ai evenimentelor
analizate. Interviul poate imbraca forme diferite in functie de obiectul de studiu,
de subiectii anchetati. Este o tehnica directa de investigatie utilizata pentru
explorarea motivatiior profunde ale indivizilor luati in mod izolat sau in grupuri
(interviu de grup).
Interviul este util in special la inceputul sau la sfirsitul cercetarii. La inceputul
analizei, el ajuta cercetatorul sa se asigure ca marile directii de cercetare au baze

109

solide si pot permite descoperirea unor piste de cercetare nebanuite. La sfirsit,


serveste pentru a nuanta anumite aspecte analitice sau concluzii. Indiferent de
forma sau momentul cercetarii in care este utilizat, este important sa
consemnam informatiile culese. De altfel, se recomanda realizarea mai multor
interviuri pentru a asigura, prin confruntarea informatiilor prelevate, veracitatea
informatiilor obtinute.
Caracteristici
este o tehnica directa se intra in contact cu actorii
este o tehnica semi-directiva temele sint alese de cercetator dar cei
intervievati sint liberi sa raspunda sau nu
permite o prelevare calitativa se urmaresc tipuri de reactie si nu
compilarea de cifre
pentru studii de opinie
dureaza de la 1 ora la citeva ore
se inregistreaza raspunsurile apoi sint transcrise pentru a fi analizate in
profunzime
Avantaje
se obtin raspunsuri nuantate cel intervievat are timp sa reflecteze, sa
elaboreze raspunsul
se pot observa gestica, emotiile celui intervievat
Inconveniente
cel intervievat poate disimula, poate minti
cercetatorul poate interpreta gresit raspunsurile in functie de judecati de
valoare
permite o comparabilitate scazuta.
Test de autoevaluare
Care sint particularitatile interviului ca tehnica de cercetare ? Care sint
avantajele/dezavantajele acestei tehnici ? Dati exemple de analize din domeniul
stiintelor administrative care pot fi realizate cu aceasta tehnica.
3. Chestionar si sondaj
Intrebarile chestionarului si sondajului se refera la comportament, opinie, la
situatia sociala, familiala sau profesionala sau orice tema, de natura politica,
economica, socio-culturala, care se poate aborda prin intrebari. Este cea mai
raspindita tehnica utilizata in stiintele umane. Chestionarul a aparut in secolul al
XIXlea, iar sondajul in secolul al XXlea, aparitia sa fiind legata de dezvoltarea
statisticilor si a calculului probabilistic.
Carcateristici comune
sint tehnici directe
ambele presupun intrebari
se adreseaza individual fiecare informator raspunde separat
se derulaeza in mod directiv alegerea raspunsului este determinata
dinainte
permit o prelevare cantitativa pentru a stabili rezultate cifrice

110

Diferente
cit priveste subiectul : chestionarul se refera la o varietate de subiecte,
sondajul la opinii
numarul intrebarilor : chestionarul 10 sau mai multe, sondajul mai putin
de 10
esantion : chestionarul esantion mic, citeva sute de indivizi, sondajul cere
un esantion mare, cel putin 1000 indivizi
Forme
forma autoadministrata cel anchetat completeaza un formular
interviu cercetatorul pune intrebari
Durata
sondaj instantaneu se deruleaza intr-un singur moment
prin panel anchetarea acelorasi persoane in mai multe ocazii
de tendinta ancheta esalonata in timp cu aceleasi intrebari cu persoane
diferite
Avantaje
se pot interoga mai multe persoane de la citeva sute la citeva mii
rapiditate de executie
se obtin informatii asupra unor comportamente non-observabile, chiar
intime sau foarte personale (se asigura anonimatul)
permite comparatia raspunsurile in mod statistic
este o tehnica putin costisitoare cei ce fac ancheta nu trebuie sa aiba o
pregatire speciala
Inconventiente
cel anchetat poate deforma in mod voluntar raspunsurile
informatiile obtinute sint sumare
reflectia este minima
refuz de a raspunde
Intrebare
In ce tip de studii putem folosi sondajul sau chestionarul? Dati exemple.
4. Experimentul
Nu este o tehnica des utilizata in stiinte sociale, deoarece obiectul de studiu se
preteaza dificil la aceasta strategie de verificare. In cercetarile in care se
utilizeaza aduce o precizie pe care celelalte tehnici nu o poate furniza. Se
foloseste in studii de cauzalitate cu subiecti umani, iar cadrul clasic este
laboratorul.
La originea metodei experimentale sint stiintele naturii. Aceasta metoda a fost
utilizata mult timp pentru studiul obiectelor materiale. Prin intermediul medicinei
si stiintelor asociate ei experimentul s-a extins gradual in domeniul studierii
fiintelor si apoi al fiintelor umane. Este o metoda utilizata in psihologie, fiziologie,
in studii comportamentale.
Caracteristici

111

este o tehnica directa, se realizeaza prin contact direct cu subiectii


se utilizeaza individual
investigatia are loc in cadrul unei experiente, in laborator
experimentarea clasica stabileste 2 grupe (sau mai multe) din care unul
este grup experimental si altul grup de control (martor), fiecare grup este
supus unui test inainte si dupa
se deruleaza in mod directiv, adica toate elementele situatiei au fost
determinate de experimentator, care exercita un control asupra derularii
experientei pentru a se asigura ca situatia este cea prevazuta
se testeaza efectul unei varabile independente (cauza) asupra unei
variabile dependente
se stabilesc masuri cantitative, pentru ca se urmareste masurarea unor
fenomene exprimate apoi cu ajutorul statisticii

Avantaje
este cea mai buna tehnica de a stabili raporturi de cauzalitate intre doua
fenomene
permite controlul variabilelor studiate
variabilele sint masurabile
Inconveninete
este o tehnica care simplifica realul
voluntarii nu reprezinta intregul evantai al populatiei, sint mai instruiti, de
obieci sint studenti in psihologie
pe parcursul experimentului se pot pierde subiecti
motivatiile voluntarilor sint diferite ceea ce influenteaza implicarea in
participare
Intrebare
Care sint caracterisicile experimentului ? In ce discipline din domeniul stiintelor
sociale il putem utiliza ?
5. Analiza de continut
Este o tehnica indirecta, adica se bazeaza pe date si documente existente despre
subiect, deci cercetatorul nu intra in contact direct cu subiect. Analiza de continut
este cea mai cunoscuta tehnica de analiza a datelor secundare din documente
scrise, sonore, vizuale sau audiovizuale pentru a degaja informatii (ziare, carti,
emisiuni TV).
Aceasta tehnica serveste pentru prelevare cantitativa sau calitativa in sensul ca
documentele sint studiate pentru a face calcule sau interpretari. Altfel spus,
utilizam aceasta tehnica de colectare a datelor cind problema de cercetare
implica documente non-cifrice (expresii scrise, verbale, vizuale sau audiovizuale)
a caror semnificatie vrem sa o descifram, sa o intelegem, (prelavare calitativa),
sau sa le comparam (prelavare cantitativa).
O prima analiza de continut intuitiva facem atunci cind citim un articol de ziar sau
un roman, cind privim un afis sau o emisiune televizata, cind ascultam un cintec
sau un interviu. Analiza de continut, ca instrument de analiza, este o modalitate
mai riguroasa de a degaja sensul unui document, oricare este forma acestuia.

112

Analiza de continut este instrumentul de cercetare prin excelenta al al istoricilor,


sociologilor, politologilor si psihologilor care studiaza culturi straine, media,
personalitatea, ideologii si alte forme de reprezentare a indivizior si grupurilor. In
general se utilizeaza foarte mult in domeniul mediei, fie ca este vorba de
emisiuni pentru copii, discursuri politice, mesaje publicitare.
Avantaje

putem analiza universul mental al unui individ, grup sau colectivitate


permite comparatia de exemplu putem studia ideologia sau sisteme de
idei din programele unor partide adverse, sau din manuale diferite
permite studii diacronice comparatii in timp

Inconveniente

analiza de continut cere timp cautarea documentelor, lectura, colectarea


sistematica a elementelor semnificative

6. Analiza statistica
Ca si analiza de continut, analiza statistica este o tehnica indirecta, ea permite
analistului sa lucreze cu date deja constituite. Se utilizeaza in studii in care
problema de cercetare implica analiza unor mari grupuri sociale, organizatii,
populatii largi, cu ajutorul unor documente cifrice din care se degaja noi
semnificatii.
Se analizeaza documente, rapoarte de date cifrice. Serveste deci pentru
prelevare cantitativa, datele fiind utilizate pentru degajarea altor serii de numere
care permit explicarea anumitor fenomene.
Se foloseste mult in economie, in politici publice (este un instrument de analiza
si suport in luarea deciziei). Informatia se refera la indivizi (virsta, venit, numar
copii, religie etc), evenimente legate de persoane (natalitate, mortalitate,
accidente etc), la grupuri sau organisme (date agregate privind bilanturi de
intreprindere, productie industriala, bugete, investitii etc).
Avantaje

economie de timp si cheltuieli pentru obtinerea datelor deoarece datele


provin de la organisme publice si parapublice
permite studii extensive si evolutive (folosind de exempu recensamintele)
poate completa alte tehnici de cercetare

Incoveniente

este rar ca statisticile disponibile sa corespunda perfect elementelor de


definitie a problemei. De multe ori, cercetatorul trebuie sa modifice
anumite obiective initiale.
precizia informatiei, in sensul ca datele pot prezenta lacune sau erori,
oamenii denatura (minimiza sau amplifica) anumite fapte (venit, nivel de
scolaritate). Anumite erori pot sa nu influenteze cifrele de ansamblu, dar
altele pot sa discrediteze analiza.

113

Test de autoevaluare
Ce este analiza statistica ? Ce specifica carui tip de metodologie ? Care sint
avantajele / dezavantajele utilizarii ei ? Dati exemple de analize din domeniul
stiintelor administrative care pot fi realizate cu aceasta tehnica.
2.3.3. Construirea instrumentelor de colectare a datelor
Pentru utilizarea principalelor tehnici de cercetare prezentate trebuie construite
instrumente de prelevare adaptate problemei de cercetare.
Necesitatea acestor instrumente este de a permite culegerea din realitate a
informatiilor indispensabile pentru a raspunde problemei de cercetare.
Constructia unui instument de colectare a datelor face apel la spiritul metodic.
Este nevoie de rigoare pentru a construi un instrument fidel si precis.
Fiecarei tehnici ii corespunde un instrument specific : observatiei in situatie ii
corespunde un cadru de observatie ; chestionarului sau sondajului, un formular
de intrebari ; interviuliului de cercetare, o schema de interviu; experimentului, o
schema experimentala; analizei de continut ii corespund categorii de analiza ; si
analizei statistice, serii cifrice.
Construirea unui cadru de observatie
Este instrumentul de prelevare a datelor specific observatiei in situatie. Nu putem
sa mergem pe teren fara a stabili ceea ce urmeaza sa observam.
Cadrul de observatie se sprijina, evident, pe definitia operationalizata a
problemei de cercetare. El contine conceptele, dimensiunile si indicatorii degajati
prin analiza conceptuala si, pentru a-l construi, trebuie sa inventariem elementele
care definesc mediul pe care il vom observa, sa circumscriem acest mediu si sa
constituim un sistem de notare a observatiilor.
Regului de elaborare :
1) Informatii asupra mediului
Informatiile despre mediu servesc, impreuna cu elementele de analiza
conceptuala ca fundament pentru construirea acestui instrument. Efortul de
elaborare este cu atit mai facilitat cu cit putem trasa portretul situatiei pe care o
studiem raspunzind la intrebarile urmatoare :
-

care sint caracteristicile mediului se refera la descrierea locului, a


decorului ambiant, a comportamnetelor observate.
Ce persoane intilnim se refera la caracteristicile lor, (virata, sex, origine
etnica, functie, numar)
Evenimentele anticipate genul de relatii interpersonale previzibile, tipuri
de actiuni
Istoria grupului, caracterul situatiei (exceptional, original, obisnuit)
Alte elemente orice alt aspect legat de definirea problemei care trebuie
inclus in observatie

114

Care sint momentele propice pentru observatie se refera, tinind cont de


mediul respectiv, la cele mai favorabile momente pentru observarea
fenomenelor semnificative pentru a raspunde problemei de cercetare.

2) Stabilirea situatiei
-

trebuie sa circumscriem un site de observatie, de exemplu un serviciu intro intreprindere. Numai centrindu-ne pe o situatie putem construi un cadru
coerent si sa luam note in functie de activitatile legate de aceasta situatie
corespunzind problemei de cercetare.

3) Stabilirea unui sistem de luare de note


Cadrul de observatie este in sine un instrument de luare de note referitoare la
fenomenele pertinente in raport cu problema de cercetare. El se bazeaza pe
ipoteza sau obiectivul care a fost formulat si ai carei termeni au fost
operationalizati. Determinam astfel rubrici in care notam ceea ce este pertinent
de retinut in timpul observatiei. Aceste rubrici pot sa se refere la dimensiunile sau
indicatorii analizei conceptuale.
Exista doua tipuri de note : factuale si reflexive.
Notele factuale exclud orice judecata de valoare de orice natura. Se refera
exclusiv la fapte. De exemplu la planul unui site sau portretul unei persoane.
Notele reflexive constituie aprecieri ale observatiilor care sint in principal de doua
tipuri : analitice (raportul la ipoteza sau la obiectivul cercetarii) si prsonale
(sentimente incercate)
Construirea unei grile de observatie sau a unui caiet de bord
Notele se includ intr-o grila de observatie sau intr-un caiet de bord in functie de
gradul de flexibilitate urmarit.
Grila de observatie Este un instrument mai putin flexibil pentru masurarea
fenomenelor. Rubricile corespund indicatorilor pe care vrem sa-i studiem (de
exemplu organizarea muncii sau atitudine in timpul muncii). In general, o grila
contine putin text redactat.
Caietul de bord este un instrumnet mai flexibil, mai deschis pentru ca definirea
problemei conduce la o observatie calitativa (cum este cazul observatiei
participative). Un caiet de bord vizeaza redactarea de note factuale. De
asemenea, pot fi inserate si note reflexive.
Notele complementare observatia in situatie necesit adesea informatii
suplimentare obtinute prin interviu, chestionar, conversatii informale sau lectura
de documente. In acest caz, interventia cercetatorului trebuie sa fie cit mai mica
posibil.
Intrebare
Ce este un cadru de observatie ? Ce fel de informatii poate sa contina ?
Dati exemple.

115

Construirea unui formular de intrebari


Este instrumentul chestionarului si sondajului. Il construim cu ajutorul unor
intrebari deschise si inchise bazate pe analiza conceptuala si urmind anumite
regului.
Chiar daca prin definitie chestionarul contine un numar mare de intrebri, in
ansamblu el nu trebuie sa fie prea lung. Sondajul, care se adreseaza unor mii de
persoane, trebuie sa fie cit mai scurt posibil, si aceasta cu atit mai mult daca este
telefonic, altfel risca sa enerveze interlocutorul. In cazul in care cel anchetat este
cel care completeaza formularul, aceasta va coopera cu atit mai bine cu cit
formularul este mai scurt. In cazul unui chestionar-interviu, acesta poate dura o
ora si chiar mai mult.
Reguli :
1) Redactarea textului de prezentare a chestionarului
Un text de prezentare trebuie obligatoriu sa insoteasca chestionarul. Aceasta
prezentare care este pagina cuvertura, este scurta si clara. Ne prezentam
personal sau in numele organizatiei care a comandat cercetarea. Se precizeaza
subiectul sau scopurile cercetarii in termeni nespecializati, fara sa mentionam
ipoteza ca atare, se asigura anonimatul. In prezentarea chestionarului-interviu
trebuie sa insistam asupra importantei cercetarii, adica a contributiei pe care
repondentii o au raspunzind la intrebari, mai ales daca cercetarea se face prin
telefon. Trebuie de asemenea sa indicam timpul aproximativ necesar pentru a
raspunde intrebarilor.
2) Prezentarea chestionarului
Formularul de chestionar este un document care va fi completat fie de repondent
(forma autoadministrata), fie de cel ce face interviul. Si intr-un caz, si in altul,
chestionarul trebuie sa fie atragator si usor de completat. Calitatea vocabularului,
claritatea, sint exigentele de baza ale unui chestionar bine pregatit. Cit priveste
forma exterioara, ea nu trebuie sa fie luxoasa sau exagerat elaborata. Trebuie
indicat repondentului cum sa raspunda (incercuire a raspunsurilor, un raspuns
sau mai multe, etc). Paginile trebuie sa fie aerisite, caracterele sa fie uniforme.
Trebuie sa indicam trecerea de la o tema la alta, in special in cazul unui
chestionar-interviu. Pentru a facilita lectura, o intrebare trebuie sa fie completata
pe o singura pagina. De asemenea, lista raspunsurilor asociate unei intrebari
trebuie sa fie pe aceiasi pagina cu intrebarea. Acestea nu sint decit citeva reguli
de prezentare. Trebuie sa retinem, pe scurt, ca persoana interogata trebuie sa
poata citi cu usurinta fiecare pagina a forularului, sa stie la care intrebari trebuie
sa raspunda si cum.
3) Ordonarea intrebarilor
Intrebarile pot fi plasete intr-o anumita ordine, in functie de diferite criterii, dar in
general se respecta urmatoarele regului : intrebarile se ordoneaza de la cele
usoare la cele mai dificile, de la cele impersonale la cele personale, de la general
la particular. De asemenea, o intrebare de opinie este precedata de o intrebare
de informatie asupra temei respective.

116

4) Elaborarea intrebarilor
Intrebarile se construiesc cu ajutorul indicatorilor din analiza conceptuala. Fiecare
indicator se regaseste intr-o intrebare sau mai multe si fiecare parte a
formularului corespunde unui concept sau unei variabile a ipotezei.
Modelul obisnuit de a formula intrebari este chestionarul cu intrebari inchise care
nu ofera decit doua alegeri de raspunsuri sau cu alegeri multiple. Citeodata se
poate folosi si chestionarul cu raspunsuri deschise.
In modelul cu intrebari inchise, repondentul trebuie sa aleaga printre raspunsurile
care ii sint prezentate. Exista doua tipuri de intrebari inchise: intrebari dihotomice
si cu alegere multipla.
Intrebarea inchisa dihotomica este cea care obliga alegerea intre doua
raspunsuri, intre adevarat si fals, intre da si nu. Faceti sport da sau nu.
Intrebarea inchisa cu legere multipla este cea care ofera un evantai de raspunsuri
plauzibile. Distingem patru variante.

Cu un singur raspuns permis. Cum nu putem prevede toate raspunsurile


posibile, trebuie inclusa o rubrica altele (precizati). Exemplu : de ce
fumati? : obisnuinta, nevoie, imitare, altele (precizati).
Cu mai multe raspunsuri permise si aceasta se indic. La aceiasi intrebare,
repndentul poate alege mai multe raspunsuri
Enumerare pentru evaluarea unui indicator. Acest tip de intrebari cere
repondentului sa evalueze fiecare din intrebarile dintr-o serie de intrebari,
una in raport cu alta. Exemplu: Dintre capacitatile urmatoare legate de
munca de politist (capacitatea de a redacta un raport, capacitatea de a
aresta un suspect, capacitatea de a-si stapini emotiile, capacitatea de a
evalua gravitatea unui act, capacitatea de a fi autonom), care vi se par
proprii barbatului, femenii sau ambilor ?
Enumerare de indicatori in vederea clasarii. Acest tip de intrebare cere
repondentului sa clasifice fiecare indicator al unei serii. Exemplu : Ce
importanta acordati valorilor urmatoare? : familie, religie, bani, munca,
confort, prietenie, frumusete, dragoste. Aceste valori se numeroteaza de la
1 la 8, 1 corespunzind valorii celei mai importante si 8 valorii celui mai
putin importante.

Intrebarea deschisa se poate folosi in chestionar, dar este indicat ca numarul lor
sa fie limitat sau sa limitam lungimea raspunsului. Acest model lasa
anchetatorului libertatea de a-si formula raspunsul, acest fapt are inconvenientul
ca raspunsurile sint greu cuantificabile si comparabile. Din aceasta cauza, in mod
ideal, chestionarul nu ar trebui sa contina o astfel de intrebare. Daca totusi
folosim acest model, trebuie sa limitam amploarea raspunsului, fie prin numarul
de linii sau spatiul rezervat raspunsului. In cazul chestionarului , putem vorbi de
intrebari deschise cu raspuns elaborat (Care considerati ca sint cele mai
importante calitati ale spiritului sportiv ?sau cu raspuns scurt (Dupa d-voastra,
care este tara cea mai saraca din lume?.
5) Evitarea erorilor de formulare a intrebarilor
Cel mai important lucru este sa ne facem intelesi de repondent. O intelegere
clara este o garantie a pertin. Pentru aceasta este nevoie sa incercam sa ne
punem in locul repondentului. Este nevoie, pentru asta, sa elaboram mai multe
117

versiuni ale unei aceleisi intrebari, inainte de a alege una. In realizarea unui bun
formular trebuie sa tinem cont de recomanadarile urmatoare :

fiecare intrebare nu trebuie sa contina decit o idee, pentru a evita


ambiguitatea
fiecare intrebare trebuie sa fie redactata in termeni neutri pentru a nu
influenta repondentul. Acesta poate fi influentat prin sugestie daca punem
intrebarea urmatoare : Este adevarat ca pacea in lume este
amenintata ?. Termenul adevarat sugereaza ca trebuie raspuns
afirmativ, sau ca este indicat sa se raspunda astfel. Repondentul poate fi
influentat daca i se pune o intrebare moralizatoare sau culpabilizatoare :
Ca orice bun cetatean, mergeti la vot?. Este foarte posibil ca un
repondent care nu merge la vot sa se simta vinovat, sa denatureze
raspunsul.
Termenii trebuie sa fie simpli, trebuie evitat vocabularul specializat sau
abstrat. De asemenea, nu se folosesc sigle, ci denumirea intreaga a unei
organizatii sau institutii.
Intrebarile trebuie sa fie scurte pentru a evita confuzia
Intrebarile trebuie sa fie clare pentru a evita imprecizia
Intrebarea trebuie sa fie verosimila. Altfel spus, trebuie evitate intrebari
referitoare la o intentie, sau o anticipatie, sau care face apel la o
memorizare excesiva. Exemple de evitat : Ce intentionati sa faceti la
pensie?, sau Ce ati face la locul unui accident?.

Sa adaugam ca folosim in mod obisnuit adresarea la pesoana a 2a plural, cu


conditia ca aceasta sa nu indispuna interlocutorul (fiind de virsta apropiata cu cel
care realizeaza interviul), sau tinid cont de modul obisnuit de adresare intr-o
societate.
6) Intrebarile personale, sau considerate astfel de anumite grupuri, despre
venit, virsta, comportamente deviante, si care pot suscita reticenta, se
introduc la sfirsit, dupa ce s-a cistigat increderea repondentului. Pentru
venit, nu se cere o cifra exacta. Se creaza clase de venit ale caror valori
limita sint destul de apropiate pentru a fi semnificative.
7) Evitarea erorilor de formulare a raspunsurilor.

toate raspunsurile propuse trebuie sa fie paluzibile, adica sa corespunda


unui aspect al realitatii care ar putea fi adevarat.
Raspunsurile trebuie sa fie explicite. Nu se pune intrebarea In ce tip de
casa locuiti, lasind indeterminat raspunsul, ci trebuie propusa o lista de
astfel de tipuri: vila, bloc, duplex, altele.
Lista trebuie sa fie exhaustiva. Toti repondentii trebuie sa se regaseasca in
situatiile propuse.
Categoriile de raspuns trebuie sa fie mutual exclusive, adica fiecare trebuie
sa fie bine delimitata. Pentru clase de virsta sau venit, se creaza, de
exemplu, grupe 25-29 ani urmata de clasa 30-34, 35-39, 40-44 etc.
Numarul categoriilor de raspuns trebuie sa fie restrins. Pentru a evita
ambiguitatile, ne limitam la un evantai de 3, 4, sau 5 alegeri cel mult, la
care se poate adauga nu stiu sau refuz.
Categoriile trebuie sa fie echilibrate, adica sa ofere atitea posibilitati de
raspuns intr-un sens cit si in altul. Exemplu: Ce credeti despre guvernarea

118

actuala: sinteti foarte multumit, destul de multumit, nemultumit, foarte


nemultumit.
Validarea formularului de intrebari
Un formular este valid daca se rezuma la intrbarile ce tin de definirea problemei.
Fiecare intrebare formulata trebuie sa descrie un comportament observabil, un
indicator sau altul al ipotezei. Se sugereaza prezentarea si discutarea
formularului cu colegii pentru ca ei sa evalueze daca formularea intrebarilor este
adecvata formularii problemei. De asemenea, se poate realiza o pre-ancheta,
adica se supune formularul unui grup de persoane avind caracteristici cit mai
apropiate posibil de cele ale populatiei vizate. Dupa pre-ancheta este util sa
cerem parerea globala despre experienta testului pentru a putea corecta, fie
prezentarea, fie tonul, fie continutul formularului.
Intrebare
Ce este un formular de intrebari ? Care sint regulile de realizare ?
Construirea unei scheme de interviu
Schema de interviu este instrumentul interviului de cercetare. Este un instrument
de colectare a datelor pentru a chestiona in profunzime o persoana sau un grup
mic. La inceputul schemei, informatii precise situeaza contextul interviului,
urmeaza apoi o prezentare a cestuia. Acest instrument se construieste cu ajutorul
intrebarilor si sub-intrebarilor deschise bazate pe analiza conceptuala realizata in
prima etapa a procesului de cercetare.
1) Prepararea si prezentarea interviului
Prezentarea se face oral in momentul intilnirii cu persoana intervievata. Deci,
interviul trebuie preparat si redactat. Aceasta prezentare, care se ataseaza
schemei de interviu, se descompune in patru puncte: a) cel ce face interviul se
prezinta (nume, functie, institutie); b) comunica motivul intilnirii, prezentind pe
scurt subiectul cercetarii; c) previne intervievatul ca discutia este inregistrata ; d)
se asigura persoana intervievata de confidentialitatea raspunsurilor. In plus,
pentru a elimina orice ambiguitate, si reticenta, se poate face o enumerare
succinta a principalelor teme care vor fi abordate, se pot mentiona persoanele
care vor avea acces la raspunsuri.
In realizarea schemei de interviu trebuie sa tinem cont de urmatoarele reguli:
1) Cunoasterea modelului de intrebari utilizat
O schema de interviu se compune in principal din intrebari generale si subintrebari pe modelul intrebarii deschise. Intrebarile trebuie in asa fel formulate
incit repondentul sa se simta liber cit priveste felul de a raspunde. Termenii
folositi nu trebuie sa dea precizari cit priveste modalitatea de a raspunde, oferind
de exemplu alegeri de raspuns. Formularea unei intrebari deschise urmareste in
primul rind evitarea unui raspuns stereotip si scurt, pentru ca ceea ce vizam este
expresia sentimentelor sau evaluarea persoanei, si acestea nu se pot exprima
intr-un cuvint sau formula scurta. Trebuie acordat tot timpul necesar pentru
elaborarea raspunsului. In consecinta, intrebarea deschisa face parte din
instrumentele proprii cercetarii calitative.

119

2) Construirea intrebarilor si sub-intrebarilor


Intrebarile si sub-intrebarile se construiesc cu ajutorul amalizei conceptuale. In
general intrebarile corespund dimensiunilor conceptelor, iar sub-intrebarile
indicatorilor fiecarei dimensiuni.
3) Evitarea erorilor de formulare a intrebarilor
Trebuie sa tinem cont de recomnadarile facute pentru realizarea unui formular de
intrebari pentru chestionar, neuitind ca intrebarile deschise ale unui interviu
trebuie sa invite persoana sa-si elaboreze raspunsul si nu sa-l restringa.
4) Ordina intrebarilor
Trebuie sa tinem cont ca intrebarile si sub-intrebarile difera prin locul pe care il
ocupa. Sub-intrebarile servesc sa precizeze intrebarile, ele sint indicatori ai
dimensiunii conceptului. Intrebarile generale abordeaza de fiecare data o tema
noua (o noua dimenisune a fenomenului).
In masura posibilului, incepem cu subiecte, si deci intrebari, mai impersonale
inainte sa abordam subiecte mai personale, pentru a da timp repondentului sa a
avea incredere in seriozitatea anchetei. Intrebarile nu trebuie sa deranjeze
repondentul, sa-l jeneze, sa-l ofenseze, sau sa-i dea sentimentul sa este judecat
sau ridiculizat, mai ales in cazul intrebarilor care abordeaza subiecte intime sau
delicate. Intrebarile referitoare la virsta, venit, stare civila sau ocupatie, se
plaseaza, de preferinta, la sfirsitul schemei. Daca anumite intrebari cer mai multa
reflectie, acestea este bine sa fie precedate de intrebari mai usoare pentru a nu
descuraja repondentul cit prieste dificultatea operatiunii.
Test de autoevaluare
Alegeti o problematica de cercetare din domeniul stiintelor administrative care
poate fi studiata cu ajutorul acestei tehnici (interviu). Realizati un formular de
intrebari pentru aceasta problematica.
Realizarea schemei experimentale
Schema experimentala sau planul de experienta este instrumentul
experimentului. Este instrumentul de colectare de date realizat pentru a supune
diferiti subiecti unei experiente.
Ea permite ilustrarea si specificarea
componentelor experientei. Pune in eidenta variabilele principale (independenta
si dependenta) ale ipotezei, arata sensul relatiei dintre ele, indica alti factori care
pot fi luati inconsideratie, precizeaza care sint subiectii experientei.
1) Precizarea
principale

caracteristicilor

variabilelor

si

schematizarea

variabilelor

Variabila independenta, conform ipotezei, va modifica variabila dependenta. In


realizarea schemei experimentale se va preciza felul in care se manipuleaza
variabila independenta. Variabila dependenta este cea care reactioneaza la
manipularea variabilei independente. In schema experimentala se specifica ce
anume comportamente ale subiectilor experientei se vor masura si cum.

120

2) Neutralizarea variabilelor intermediare


Realizarea schemei implica de asemenea precizarea mijloacelor luate pentru a
contra efectele nedorite ale variabilelor intermediare care pot interveni intre
variabilele principale. Aceasta precautie metodologica este indispensabila, fara
ea orice experienta poate fi pusa sub semnul intrebarii.
3) Determinarea mijloacelor apropriate
Realizarea schemei include descrierea mijloacelor utilizate pentru a masura
efectele variabilei independente asupra variabilei dependente : teste. Chestionar,
grila de observatie, aprate, material.
Testele sint instrumente de masurare care permit obtinerea de informatii despre
anumite caracteristici ale subiectilor experientei. Se pot utiliza teste de abilitate,
care masoara inteligenta sau diferite aptitudini ale indivizilor, sau teste de
personalitate. Testele pot imbraca diferite forme : teste care au forma
chestionarului, alte teste pot cere subiectilor sa deseneze, sa construiasca, sa
actioneze.
Chestionarul se utilizeaza pentru a cunoaste anumite caracteristici ale
persoanelor examinate. Grila de observatie se foloseste pentru a nota anumite
comportamente precise, scopul fiind masurarea fenomenelor. Determinarea
aparatelor face de asemenea parte din schema de expriment. Diferite aparate
permit masurarea altor tipuri de comportamente ca de exemplu :
electrocardiograf pentru a masura emotia, iluziometrul pentru perceptie. Diferite
materiale necesare experientei sint de asemenea stabilite in faza elaborarii
schemei de experiment (cronometru, magnetofon etc).
4) Repartizarea subiectilor
In aceasta etapa, trebuie stabilit daca este o experienta cu un ansamblu de
subiecti, doua ansamble sau mai multe, sau experienta cu un singur caz (in mod
exceptional).
Experienta cu un singur grup experimental, se procedeaza la un pre-test (inaintea
experimentului) si un post-test. De exemplu, se poate cere subiectilor sa
completeze un prim chestionar referitor la opiniilor lor politice, apoi un alt test
chestionar, dupa ce acestia au urmat un curs de stiinta politica (variabila
independenta). Planul de experienta cu doua grupuri sau mai multe presupune
un grup (grupuri) de control si un grup (grupuri) experimental. O alta posibiltate
este cea a cazului unic, adica studierea unui singur individ. In acest caz individul
este supus unor experiente succesive, pentru a nota, de exemplu, schimbari in
comportamentul individual.
5) Redactarea instructiunilor pentru subiecti
Toti subectii primesc aceleasi informatii despre experiment, in aceiasi termeni si
in acelasi timp. Se specifica scopul experimentului, ccea ce se cere subiectilor sa
faca, timpul acordat, materialul si mijloacele folosite.
Construirea categoriilor analizei de continut

121

Pentru analiza de continut construim categorii de analiza de continut. Alegerea


acestor categorii este un moment important inaintea studierii complete a
documentatiei.
1) Categoriile uzuale
Categoriile sint elemente semnificative ale documentelor pe care vrem sa le
notam. Exista 6 categorii uzuale ale analizei de continut :

materia sau temele tratate : programul unui pardid, noutati tehnologice,


mediu etc.
Directia comunicarii, adica atitudinea autorului documentului in raport cu
tema (luarea de pozitie) : favorabila, defavorabila, nuantata.
Felul implicit sau explicit in care sint vehiculate valorile in document
Actorii documentului caracteristici sociale : virsta, sex, religie, etnie,
scolaritate, orgine sociala etc.
Referinte privind documentul : provenienta (autor, loc, timp), gen (discurs,
ziar, emisiune de radio etc) etc.

2) Construirea categoriilor
Se realizeaza plecind de la problematica, tradusa in concepte, dimensiuni si
indicatori. Fiecare categorie corespunde unui indicator.
3) Calitatile categoriilor

Exhaustivitate toti indicatorii cercetarii sint bine tradusi in categorii,


astfel incit prelevarea sa permita sa raspundem obiectivului cercetarii sau
sa argumentam ipoteza.
Claritatea categoriile trebuie sa fie clar definite, sa fie usor reperabile in
document
Exclusivitate o categorie este exclusiva daca unitatile prelevate in
document nu se refera decit la ea.
Echilibru numarul de categorii trebuie sa fie echilibrat, adica sa fie in
functie de amploarea documentatiei si de indicatorii problemei

4) Alegerea unitatilor de semnificatie


Categoriile contsruite permit prelevarea unitatilor de
documentatie, adica parti din document. Aceste unitati fi :
-

semnificatie

din

cuvinte
teme dezvoltate pe 2 (sau mai multe) linii, sau pe o pagina (sau mai multe)
personalitati (actori). Dupa genul documentului
actiuni
ale elemente care permit clasarea partilor din document

Dupa ce s-a decupat continutul documentului in unitati de semnificatie, se


stabileste modul in care se vor masura catitativ sau calitativ :

Numararea unitatilor se refera la stabilirea frecventei si cantitatii unitatilor


retinute (in special in studiul mediei). Se calculeza spatiul pe care il ocupa

122

intr-un ziar (linii sa coloane de exemplu) o tema data, sau in timp (minute)
daca analizam o emisiune radio sau de televiziune.

Aprecierea unitatilor in cercetarea calitativa se noteaza de asemenea


unitatile de semnificatie numite unitati de calificare. Acestea permit
identificarea elementelor documentului altfel decit prin masurare. Se
procedeaza astfel : se examineaza prezenta sau absenta unei categorii; se
stabileste o tipologie a unitatilor de semnificatie (tipuri de reactie, portrete
etc) ; se evalueaza intensitatea unei categorii, adica intensitatea cu care
sint tratate anumite categorii, cum sint puse in valoare (de exemplu in
publicitate)

Construirea unei foi de codare sau a unor fise acestea contin categoriile
elaborate si servesc la colectarea datelor.

Intrebare
Ce sint categoriile unei analize de continut ? care sint acestea ?
Construirea seriilor cifrice
Seriile cifrice sint instrumentul de colectare a informatiilor numerice. De exemplu,
daca vrem sa cunoastem evolutia ajutorului financiar guvernamental acordat
studentilor in raport cu costul vietii, utilizam aceasta tehnica de prelevare de date
cantitative.
Reguli de utilizare a analizei statistice :
1) Seriile de cifre se construiesc plecind de la ipoteza sau obiectivul de
cercetare
2) Stabilirea coordonatelor cercetarii. De exemplu, in functie de cum
concretizat conceptul de ajutor guvernamental pentru studenti decidem
ce coordonte extragem din documente : sume acordate, numar de
beneficiari, forme de ajutor, perioada de timp considerata. Pentru celalalt
termen al ipotezei (costul vietii), exprimat prin indicele costului vietii
stabilim anii de referinta.
3) Construirea seriilor de cifre. In exemplul dat, stabilim serii de cifre pentru
fiecare indicator (suma de bani alocata de guvern in ficare an, din 1990 de
exemplu; numar de beneficiari in ficare an; numar de cereri in ficare an;
numar de cereri accptate; indicele costului vietii in perioada considerata)
Calitatea instrumentelor de prelevare a datelor
O cercetare stiintifica este evaluata in functie de calitatea instrumentelor, chiar
inainte de analiza rezultatelor. Rezultatele nu pot fi valabile decit daca
instrumentele sint adecvate. Acestea trebuie sa fie fidele si precise.
a) Fidelitatea sau fiabilitatea unui instrument este daca acesta este adecvat
obiectivelor cercetarii, de asemenea daca, utilizat de un alt cercetator
produce aceleasi rezultate. In stiintele sociale, fidelitatea unui instrument
este dificil de apreciat. Verificarea se face in principal in mod indirect, de
exemplu prin succesul aplicatiilor concrete la care analiza poate da loc.

123

b) Precizia este calitatea unui instrument de a permite culegerea tuturor


informatiilor necesare referitoare la manifestarile concrete ale obiectului
studiat.
Retinem
Rezumat
1. Culegerea informatiei trebuie sa fie realizata in mod selectiv. Cadrul
operatoriu si strategia de verificare determina natura informatiei
utilizate.
2. Inca din faza proiectului de cercetare trebuie sa precizam
instrumentele care vor fi privilegiate. In stiintele administrative,
observatia documentara, interviul si sondajul sint cele trei
instrumente cele mai utilizate
3. analizarea cu atentie a cadrului operatoriu pentru a determina tipul
de informatie necesara analizei si a tehnicii de culegere a datelor

124

Unitatea de nvare 2.4. Enuntarea concluziilor. Construirea si prezentarea


surselor bibliografice
2.4.1. Enuntarea concluziilor
2.4.2. Construirea si prezentarea surselor
Cunotine i deprinderi
La finalul parcurgerii acestei uniti de nvare vei nelege:
- ce este marketingul ca tiin i ca domeniu practic;
- care este statutul marketingului n zilele noastre;
- care e diferena dintre marketing i alte discipline;
La finalul parcurgerii acestei uniti de nvare vei putea s:
- defineti marketingul independent sau prin comparaie cu alte discipline de studiu;
- identifici diverse abordri specifice evoluiei marketingului n timp;
2.4.1. Enuntarea concluziilor
Concluzia unei cercetari are trei functii principale :
-

Concluziile fac sinteza analizei datelor si a interpretarii rezultatelor. Cu alte


cuvinte, se regrupeza diferitele elemente ale problemei pentru a degaja
esentialul ce trebuie retinut din cercetare. Nu este vorba de a face un
rezumat, ci de a preciza principalele aspecte ale cercetarii in functie de
analiza si interpretare. In acest moment se face evaluarea definitiva a
ipotezei sau a obiectivului de cercetare si se fac nuantarile necesare.
Se prezinta aportul analizei la cunoasterea fenomenului studiat. Se
subliniaza drumul parcurs in raport cu cunostintele prealabile asupra
problemei si a metodologiei utilizate. Se mentioneaza un aspect nou care
trebuie luat in consideratie, un mod nou de a aborda problematica, sau
orice alta reflectie care contribuie la dezvoltarea cunoasterii fenomenului
respectiv.
Se propun de asemenea piste noi de cercetare pentru aprofundarea
problematicii. Se pot indica prelungiri posibile de cercetare. De asemenea
se pot mentiona limite eventuale ale cercetarii.

Desi concluzia nu necesita o elaborare prea lunga, ea nu trebuie intocmita


superficial. Concluzia adauga informatii majore, permitind sa sublinierea valorii si
importantei analizei. Precizam, daca mai este nevoie, ca partea destinata
concluziilor nu este un loc in care sa spunem ce ne-a placut, apreciat, deranjat
sau dezamagit in timpul cercetarii.

Intrebare
Care sint functiile capitolului de concluzii intr-o cercetare ?
2.4.2. Construirea si prezentarea surselor

125

Atit elaborarea unui proiect de cercetare bine structurat cit si cercetarea propriu
zisa necesita lecturi prealabile. Bibliografia unei cercetari nu recenzeaza decit
textele care au servit direct muncii de analiza, in timp ce bibliografia unui proiect
de cercetare este de obicei mai voluminoasa pentru ca cercetarea nu este inca
facuta. Astfel, este normal ca in aceasta preparatorie sa nu fi consultat toate
textele pertinente. In timpul cercetarii sintem in masura sa selectionam din
bibliografia proiectului textele care au fost imediat utile pentru munca de analiza.
Bibliografia proiectului de cercetare indeplineste un rol dublu. Pe de-o parte, ne
permite sa reperam materialele necesare analizei, iar pe de alta parte ne indica
tipurile si categoriile de documente disponible in raport cu problematica
cercetarii. Este important sa avem aceasta informatie inca de la inceput pentru a
orienta demersul.
Bibliografia se contruieste plecind de la materiale generale si specializate,
indexuri, banci tematice informatizate, cataloage, anuare, internet.
Cum se prezinta bibliografia
Intrucit informatia trebuie sa fie disponibila oricui analizeaza acelasi subiect,
bibliografia nu se scrie oricum ci respectind anumite reguli de prezentare in
vigoare.
Exista mai multe sisteme de prezentare a bibliografiilor. Anumite universitati
impun folosirea unui anumit sistem, altele sugereaza formule de prezentare. In
general universitatile, sau departamentele, elaboreaza un ghid de prezentare a
lucrarilor de cercetare.
Prezentarea bibliografiei trebuie sa respecte cel putin 2 reguli de baza :

referintele trebuie prezentate in ordinea alfabetica a autorilor


referintele sa fie complete nume autor, numele lucrarii, editura, anul
aparitiei
trebuie distinse publicatiile oficiale (documente continund informatii
publicate de guverne si organisme internationale) de lucrari (texte de
autori publicate sub forma de carti, articole din reviste de specialitate,
articole de ziar etc)
se specifica de asemenea daca textele sint publicate sau nu

Reguli referitoare la utilizarea surselor

toate sursele trebuie sa faca obiectul unei referinte in locul unde ele sint
utilizate in text
nu ajunge sa le mentionam in bibliografie
lectorul trebuie sa stie care este sursa fiecarei citatii sau element de
interpretare care nu este original
nu se refera la informatia factuala daca ea este usor verificabila de
exemplu nu trebuia sa indicam sursa ca sa sustinem afirmatia ca
majoritatea romanilor sint ortodocsi
dar daca afirmam ca 87% din romani se declarau de religie ortodoxa in
anul 2000, atunci trebuie sa mentionam de unde detinem datele
deci regula : daca o informatie factuala o detinem dintr-o alta cercetare
trebuie sa citam sursa

126

Intrebare
Cares sint principalele reguli care trebuie respectate cit priveste utilizarea surselor intro cercetare ?
Citatele
-

este citat tot ce am imprumutat dintr-o sursa fara sa-i alteram forma sau
continutul
orice citat trebuie sa fie clar indicat si delimitat si trebuie sa fie insotit de o
referinta
orice citat neindicat poate fi caz de plagiat

Cinci tipuri de texte trebuie sa faca obiectul unor referinte :

citate directe scurte (care nu depasesc trei linii) se insereaza in text si


sint incluse in ghilimele si urmate imediat de numarul trimiterii la nota sau
la paragraful de citat, in functie de stilul de referinte ales
citate directe lungi trebuie degajate din text si scrise la interlinie simpla
nu cere ghilimele
paragrafe sint pasaje prin care se reia gindirea unui autor pe care o
exprimam cu cuvinte diferite putem utiliza ocazional aceasta practica
pentru a include parearea nui alt autor in interirul unui text original totusi
aceasta practica poate deveni indoielnica atunci cind este sistematica in
plus, folosirea unui paragraf fara mentionarea sursei originale constituie
plagiat
elemente de informatii specifice (date statistice, fapte istorice sau alte
date obtinute prin cercetare)
referinte generale pasaje in care rezumam continutul unui text, precizam
originea definirii unui concept, identificam un studiu de referinta pentru a
sustine o afirmatie sint referintele cele mai curente si fac parte
integranta din conventiile de scriere in stiintele sociale
citate in limbi straine preferabil trebuie traduse daca apar in text,
adaugind pasajul original in nota infrapaginala precizind ca traducerea ne
apartine daca traduceti mai multe pasaje, indicati acest lucru numai
pentru primul pasaj si precizati ca, in lipsa unei indicatii contrare, toate
traducerile care urmeaza va apartin

Observatie nu trebuie sa abuzam de primele trei forme pentru ca un text care


nu este constituit decit din citate directe si paragrafe este apreciat ca fiind lipsit
de continut original
Stiluri de scriere a referintelor
Doua stiluri de scriere a referintelor pot fi utillizate : note infrapaginale sau citate
intre paranteze. Oricare este modelul ales, trebuie prezentata o bibliografie la
sfirsitul lucrarii.
a) note infrapaginale

127

Reprezinta stilul traditional de scriere a referintelor. Ele pot servi pentru a furniza
indicatii asupra sursei (note de referinte) sau sa introducem un complement de
informatie care, introdusa in textul lucrarii, ar afecta continuitatea expunerii (note
de completare a textului).
Notele sint numerotate consecutiv, cu cifre arabe in ansambul textului (si nu pe
fiecare pagina). In text, numarul trimiterii se scrie imediat dupa ghilimele de
inchidere a citatului (daca este un citat scurt), sau dupa paragraful inserat in
cazul unui citat lung, sau dupa un cuvint daca referinta se raporteaza exclusiv la
acel cuvint (de exemplu dupa o definitie), sau la sfirsitul unei fraze sau paragraf
in cazul in care notele se raporteaza in mod general la acestea.
Notele se plaseaza inaintea punctului sau virgulei. Aceasta este in franceza care
difera de cea forma engleza (in engleza trimiterea este inclusa dupa punct sau
virgula). Chiar daca se utilizeaza note infrapaginale, trebuie inclusa o bibliografie
la sfirsitul textului.
Reguli de prezentare a notei infrapaginale :

in subtext, precedata de numar


simpla interinie
in aceleasi caractere ca si textul sau mai mici
prima referinta a unei surse trebuie sa contina informatiile bibilografice
complete

Cum se scriu referintele :

carti cu autor unic sau mai multi autori referinta integrala a lucrarii
referinta la un pasaj se indica, in afara referintelor complete ale lucrarii,
pagina, paginile)
citate subsecante daca referinta a fost deja mentionata A se vedea X
autor, lucrarea, pagina
citat imediat consecutiv al lucrarii al aceluiasi autor Ibid., 350-54
citate subsecante a unei carti cu mai mult de 3 autori a se vedea X si
altii, titulul lucrarii in italice
articole de reviste stiintifice X, titulul lucrarii in caractere normale, titulul
revistei in italice, pagini
citate subsecante neconsecutive, pagina specifica X, Y, (fara prenume),
titulul lucrarii in normale, cu ghilimele, pagina alt citat Ibid., pagina
citat imediat consecutiv, aceiasi pagina Id.
Capitol intr-o lucrare colectiva : Blanger, A., Culture politique in Faucher,
Ph., dir., Civilisaton et culture, editie, an, pagini
Articol de ziar sau periodic nespecializat numele ziarului in italice, data
ziarului, sectiune
Documente oficiale tara, organism, document, fara ghilimele, in italice,
apoi datele in caractere normale
Documente electronice Numele autorului, titulul lucrarii in caractere
normale cu ghilimele, editura, an. On-line : .....cu data consultarii

b) referinte intre paranteze

128

Referintele permit evitarea acumuarii de note infrapaginale furnizind sursele in


interiorul textului. Sursele sint mentionate intre paranteze la locul unde in mod
normal am utiliza o trimitere la nota si in acest caz paranteza precede punctul
sau virgula. Trebuie sa sciem numele autorului de fiecare data cind ne referim la
un document nu se utilizeaza ibid.. Nu se pune virgula intre numee autorului
si an. La prima referinta se numesc toti autorii, apoi, daca sint mai mult de 3
autori, se utilizeaza si al. Sursele sint separate prin punct si virgula in interiorul
parantezei (McFalls 1995 ; Faucher 1994)

Intrebare
Care sint cele doua stiluri de scriere a referintelor bibliografice ?
Tabele, grafice si anexe
Urmeaza de obicei bibliografiei si constituie obiectul unor sectiuni distincte.
Exista o regula de aur foarte simpla pentru prezentarea tabelelor sau graficelor :
maximum de informatie posibile utilizind cit mai putine caractere lectorul are o
capacitate limitata de a absorbi cifre.
Alte reguli :
-

tabelele trebuie sa fie sobre si clare.


trebuie sa includa toate informatiile necesare dar nu mai mult.
se numeroteaza in cifre arabe si nu romane
trebuie sa aiba titlu evocator care sa indice clar faptul raportat, unitatea
de analiza, perioada de timp la care se refera datee
trebuie indicate sursele

De asemnea, graficele trebuie sa fie clare si sobre, trebuie sa comunice


maximum de informatie in minimum de caractere.
Anexele urmeaza tabelele. Daca avem mai multe anexe, ele sint desemnate prin
litere majuscule.

129

Bibliografie
Allison, G., Essence of Decision. Explaining the Cuban Missile Crisis, Boston, Little
Brown, 1971.
Angers, M., Initiation la mthodologie des sciences humaines, 3e dition, Les
Editions CEC, Qubec, 2000.
Blanger, A-J., Lemieux, V., Introduction la science politique, Montral, Presses
de lUniversit de Montral, 1999.
Birbaum, B. si Leca, J., Sur lindividualisme, Paris, Presses de la FNSP, 1986.
Brimo, A., Les mthodes des sciences sociales, Paris, Montchrestien, 1972.
Bruno, J. si Muller, P., LEtat en action : politiques publiques et corporatismes,
Paris, PUF, 1987.
Buchanan, G.M., Tollison, R. D., Theory of Public Choice, Political Applications of
Economics, The University of Michigan Press, Ann Arbor, 1972)
Crozier, M., La socit bloque, Paris, Le Seuil 1970.
Dixon, B.R., Bouma, G.D., Atkinson, B.J., A Handbook of Social Science Research,
Oxford, oxford University Press, 1987.

130

Esping-Andersen, G., Les trois mondes de lEtat providence : essai sur le


capitalisme moderne, Paris, PUF, 1999
Gow, I.J., Barette, M., Dion, S., Fortman, M., Introduction ladministration
publique,Gaetan Morin, Montral, 1987.
Grawitz, M., Mthodes des sciences sociales, Paris, Dalloz, 1990.
Green D., Shapiro, I., Pathologies of Rational Choice Theory, New Haven, Yale
University Press, 1994.
Heclo, H., Review Article: Policy Analysis, British Journal of Political Science, vol.
2, 1972.
Hirschman, A., Bonheur priv, action publique, Paris, Fayard, 1982.
Jones, Ch.O., An Introduction to the Study
Press, 1970.

of Public Policy, Belmont, Duxbury

Levi, M., Of Rule and Revenue, Berkeley, University of California Press, 1998.
Mace, G., Guide dlaboration dun projet de recherche, Presses de lUniversit
Laval, Qubec, 1988.
March, J. C. si Simon, H., Organizations, New York, Wiley, 1958.
Mintzberg, H., Bourgault, J., Manager en public, Institut de ladministration
publique du Canada, Toronto, 2000.
Nachmias, D., Nachmias, C., Research Methods in The Social Science, New York,
St.Martins Press, 1976.
Olson, M., La logique de laction collective, PUF, Paris, 1978.

Pal, L.A., Public Policy Analysis : An Introduction, Second Edition, Nelson


Canada, 1999.
Pierson, P., Dismantling the Welfare State, Cambridge, Cambridge University
Press, 1994.
Popper, K., Conjectures et refutations, paris, Payot, 1985 (1965).
Putnam, R.D., Le dclin du capital social aux Etats-Unis , Lien social et
Politiques RIAC, 1999.
Richardson, J.L., Economics : Hegemonic Discourse, Quadrant, Melbourne, March,
1997.
Scharpf, F., Games Real Actors Could Play, New York, 1997.
Thelen, K., How Institutiona Evoleve : Insights from Comparative Historical
Analysis, in Mahoney, J., si Rueschemeyer, D., Comparative Historical Analysis in
the Social Science, New York, Cambridge University Press, 2003..
131

Tullok, G., Private Wants, Public Means : an Economic Analysys of the Desirable
Scope of Government, New York, Basic Books, 197.
Turabian, K.L., A Manual for Writers of Term Papers, Thesis and Dissertations, a 4a editie, Chicago, The University of Chicago Press, 1973
Weber, M., Economie si socit, Paris, Plon, 1971.
Weber, M., Essais sur la thorie de la science, Paris, Plon, 1965

132