Sunteți pe pagina 1din 14

Drept Civil. Partea generala.

Definiie: Dreptul civil este ansamblul normelor juridice care


reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale dintre
persoanele fizice si persoanele juridice aflate pe pozitii de
egalitate juridica.
Continutul dreptului: Ansamblul de norme juridice,
ramura a sistemului de drept.
Obiectul dreptului: Raporturile juridice patrimoniale si
nepatrimoniale care se stabilesc intre persoanele fizice si
persoanele juridice.

Raportul juridic patrimonial: Acel raport social, care datorita


continutului si valorii economice, poate fi evaluat pecuniar.
Raporturile juridice patrimoniale se grupeaza in 2
categorii:
Raporturi juridice civile reale: Au in continutul lor
drepturi subiective reale.
Raporturi juridice civile obligationale: Au in continutul
lor drepturi subiective de creanta, indiferent daca acestea
izvorasc dintr-un act juridic sau fapt juridic.
Raportul juridic nepatrimonial: Acel raport social lipsit de
un continut economic, deci al carui continut nu poate fi evaluat
in bani.

Dupa felul subiectelor deosebim trei categorii de raporturi


juridice civile:
1. Raporturi juridice civile care se stabilesc numai intre
persoane fizice.
2. Raporturi juridice civile care se stabilesc numai intre
persoane juridice.
3. Raporturi juridice civile care se stabilesc intre personae
fizice si personae juridice.
Subiectele raporturilor juridice civile, indiferent daca ar fi
vorba de persoane fizice sau de personae juridice / raporturi
patrimoniale sau nepatrimoniale, se afla pe pozitii de egalitate
juridica. Adica niciuna dintre parti nu se subordoneaza
celeilalte.
Principiile dreptului civil 3 categorii de principii:
1. Principiile fundamentale ale dreptului roman
2. Principiile generale ale dreptului civil roman
3. Principiile uneia sau mai multor institutii de drept civil.
1. Principiile fundamentale ale dreptului roman: sunt
idei de baza ce se regasesc in intreaga legislatie a
Romniei, fiind consacrate de legea fundamentala. Ele
sunt aplicabile tuturor ramurilor de drept.
2. Principiile generale ale dreptului civil: idei
calauzitaore pentru intreaga legislatie civila, vizand toate
institutiile dreptului civil:
Principiul proprietatii.
Principiul egalitatii in fata legii civile.
Principiul imbinarii intereselor personale cu interesele
generale.
Principiul garantarii si ocrotirii drepturilor subiective
civile.
Principiul bunei-credinte.

3. Principiile institutiilor dreptului civil: sunt idei de baza


care se aplica numai intr-o institutie, fie in doau sau mai
multe institutii ale dreptului civil, avand o vocatie mai
redusa decat principiile generale ale dreptului civil.
Principiul consensualismului priveste forma actului
juridic civil.
Principiul chemarii la mostenire a rudelor in ordinea
claselor de mostenitori legali
Principiul proximitatii gradului de rudenie intre
mostenitorii din aceeasi clasa
Principiul egalitatii intre rudele din aceeasi clasa si de
acelasi grad chemate la mostenire.

Principiile generale ale dreptului civil


1. Principiul proprietatii: este consacrat in Constitutie
(art.44) se refera la protectia proprietatii private,
dispunand, printre altele, ca dreptul de proprietate este
garantat si ca proprietatea privata este ocrotita in mod
egal de lege, indiferent de titular.
2. Principiul egalitatii in fata legii civile (art. 4, art. 16
Constitutie) consacra cu caracter general principiul
egalitatii in fata legii.
Atat pentru pesoanele fizice cat si juridice principiul egalitatii in
fata legii civile este evocat de articolul 30 din Codul Civil potrivit
caruia:
rasa, culoarea, naionalitatea, originea etnic,
limba, religia, vrsta, sexul sau orientarea sexual,
opinia, convingerile personale, apartenena
politic, sindical, la o categorie social ori la o
categorie defavorizat, averea, originea social,
gradul de cultur, precum i orice alt situaie
similar nu au nicio influen asupra capacitii
civile.

Cat priveste persoanele juridice, acest principiu trebuie inteles


in sensul ca toate persoanele juridice dintr-o anumita categorie
se supun, in mod egal, normelor juridice edictate pentru
reglementarea acelei categorii de persoane juridice.
3. Principiul imbinarii intereselor individuale cu
interesele generale este consacrat atat pentru
persoanele fizice, cat si pentru persoanele juridice.
4. Principiul garantarii si ocrotirii drepturilor subiective
civile este consacrat de o serie de dispozitii cuprinse in
Constitutie (art.1, 18, 21) si in Codul Civil (art. 26), potrivit
caruia drepturile si libertatile civile ale persoanelor
fizice si juridice sunt ocrotite si garantate de lege
5. Principiul bunei-credinte este consacrat de art. 14 din
Codul Civil care presupune ca orice persoana fizica/juridica
trebuie sa-si execute drepturile si obligatiile civile cu bunacredinta.

Izvoarele dreptului civil.


Norma de drept civil ar putea fi definita ca regula generala si
abstracta care reglementeaza conduita subiectelor in
raporturile juridice civile.
Sens formal: Forma specifica de exprimare a normelor de
drept civil care poarta denumirea de izvor de drept civil.
Sens material: Conditiile materiale de existenta care
genereaza normele acestei ramuri de drept.
Izvoarele in sens formal sunt:
Legea
Uzantele
Principiile generale ale dreptului.
Ordinea de aplicare a izvoarelor dreptului civil: in cazurile
neprevazute de lege se aplica uzantele, iar in lipsa acestora,

dispozitiile privitoare la situatii asemenatoare, iar cand nu


exista asemenea dispozitii, principiile generale ale dreptului.
Legea (actele normative)
Principalele izvoare formale ale dreptului civil sunt actele
normative adica actele ce emana de la organele de stat
investite cu prerogativa legiferarii.
In functei de organul de stat de la care emana si de natura lor,
deosebim:
1.
2.
3.
4.
5.

6.
7.
8.

9.

Constitutia
Legile
Ordonantele Guvernului
Hotararile Guvernului
Ordinele, instructiunile si regulamentele
conducatorilor organelor centrale ale administratiei
de stat
Actele normative emise de autoritatile
administratiei publice locale.
Actele normative anterioare anului 1990.
Reglementarile internationale la care Romania este
parte prin ratificare si care au devenit parte
integranta a dreptului nostru intern.
Reglementarile institutiilor Uniunii Europene cu
aplicabilitate directa si efet direct in dreptul intern.

Uzantele prin uzante se inteleg Obiceiul (cutuma) si uzurile


profesionale.
Obiceiul constituie o practica indelungata, inradacinata si
continua pe care cei ce o aplica o considera obligatorie.
Uzurile profesionale sunt acele reguli care
reglementeaza raporturile stabilite intre membrii unei
profesii sau, dupa caz, intre membri si clienti, cu ocazia
exercitarii profesiei.

! Uzantele sunt recunoscute ca izvor de drept civil numai


in masura in care nu contravin ordinii publice si bunelor
moravuri.

Uzantele se aplica atat in cazurile neprevatue de lege


cat si in materiile care cad sub incidenta unor dispozitii
legale, dar numai in masura in care legea trimite in mod
expres la acestea.

Principiile generale ale dreptului


Principiile generale ale dreptului vor constitui izvor de
drept numai in acele situatii neregelmentate de lege ori de
uzante in care nu exista dispozitii legale asemanatoare.
Morala si jurisprudenta
Morala nu reprezinta un izvor de drept distinct, dar, in
masura in care legea face trimitere la ea, atunci este
incorporata de actul normativ respectiv.
Nici jurisprudenta nu constituie izvor al dreptului civil.
Hotararea isi produce efectele numai fata de partile din
procesul in care a fost pronunatata , deci, neavand
caracter general si impersonal, nu poate juca rolul unui
izvor de drept.
Clasificarea normelor de drept civil
Dupa caracterul conduitei prescrise, dupa cum partile pot sau
nu sa deroge de la ele, normele juridice se clasifica in:
1. Dispozitive sunt acelea care suplinesc sau
interpreteaza vointa neexprimata sau insuficient
exprimata a subiectelor de drept civil, ingaduind, prin chiar
continutul lor sa se deroge de la dispozitiile pe care le
cuprind. Acestea se impart in:

Norme dispozitive permisive sunt permisive


daca nu impun, ci doar permit ca subiectele de drept
sa aiba o anumita conduita, daca vor. Art 1698, alin. 1
C.civ.
Norme dispozitive supletive sunt supletive daca
stabilesc o anumita conduita care este obligatorie
pentru parti in cazul in care acestea nu au prevazut,
prin vointa lor, o alta conduita. Art 1670 C.civ.
2. Imperative sunt acelea care impun subiectelor de drept
civil o actiune sau le obliga la o abstentiune si care, sub
sanctiune, nu permit sa se deroge de la ele sau sa nu se
aplice. Acestea se impart in:
Norme imperative onerative prevad expres
obligatia pentru parti de a avea o anumita conduita.
Norme imperative prohibitive interzic expres o
anumita conduita a partilor.

3. Norme de ordine publica si norme de ordine privata


Norma de drept civil este de ordine privata daca
urmareste ocrotirea unui interes individual in schimb, este
de ordine publica daca depaseste cadrul interesului
individual al subiectelor de drept civil, protejand si un
interes general, public.
Normele de ordine publica sunt intotdeauna si norme
imperative, insa nu toate normele juridice civile
imperative sunt si norme de ordine publica.
Normele de ordine privata sunt intotdeaunu si norme
dispozitive, insa nu toate normele de ordine privata sunt
si norme dispozitive.

In alte cuvinte normele juridice civile imperative pot fi:


norme de ordine privata, daca partile nu pot deroga de
la ele in momentul incheierii actului juridic, insa, ulterior
acestui moment, in anumite conditii, legea permite
derogarea.
Norme de ordine publica, atunci cand derogarea nu este
admisa de lege nici dupa incheierea actului juridic.

4. Norme juridice generale si norme juridice speciale


Normele de drept civil generale sunt acele norme care se
aplica in toate cazurile si in orice materie, daca o dispozitie
legala nu prevede altfel.
Normele de drept civil sunt speciale daca isi gasesc aplicare
numai in cazurile expres stabilite de lege.
Norma generala reprezinta situatia de drept comun.
Norma speciala reprezinta exceptia.

Reguli:
1. Norma speciala deroga de la norma generala
specialia generalibus derogant.
2. Norma generala nu deroga de la norma speciala
generalia specialibus non derogant.
Norma speciala se aplica ori de cate ori ne gasim in
fata unui caz ce intra sub incidenta prevederilor sale,
deci norma speciala se aplica prioritar fata de
norma generala, chiar si atunci cand norma
speciala este mai veche decat norma generala.

Norma speciala este de stricta interpretare si


aplicare, deci nu poate fi aplicata, prin analogie, la
situatiile care nu se incadreaza in prevederile sale,
aceste situatii fiind guvernate de norme generale.

Aplicarea legii civile (in timp, in spatiu si asupra


persoanelor)
Legea civila actioneaza sub trei aspecte:
O anumita durata.
Pe un anumit teritoriu.
Cu privire la anumite persoane.

I. Aplicarea legii civile in timp art. 6, alin.1, teza I C.civ


prevede ca legea civila se aplica in intervalul de timp cat este in
vigoare.
In caz de succesiune a legilor civile se pot ivi o serie de
probleme privind aplicarea in timp, iar acestea trebuie
rezolvate tinandu-se cont de doua principia, care se
presupun si se completeaza reciproc:
Principiul neretroactivittii legii civile noi
Principiul aplicarii immediate a legii civile noi,
acesta din urma cunoscand insa exceptia
ultraactivitatii legii vechi.
Principiul neretroactivitatii legii civile:
Prin acest principiu se intelege regula juridica potrivit
careia o lege civila se aplica numai situatiilor
care se ivesc in practica dupa intrarea ei in
vigoare, iar nu si situatiilor anterioare.
Art.15 din Constitutie stabileste ca legea dispune numai viitor,
cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.

Principiul aplicarii immediate a legii civile noi


Prin acest principiu se intelege regula de drept
conform careia, de indata ce a fost adoptata,
legea civila noua se aplica tuturor situatiilor
ivite dupa intrarea ei in vigoarea, excluzand
aplicarea legii civile vechi.
Art. 6 alin. 5 C.civ: dispozitiile legii noi se aplica tuturor
actelor si faptelor incheiate sau, dupa caz, produse ori savarsite
dupa intrarea sa in vigoare, precum si situatiilor juridice nascute
dupa intrarea sa in vigoare
Art. 6 alin 6. C.civ: dispozitiile legii noi sunt de asemena
aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute
anterior intrarii in vigoare a acesteia, derivate din starea si
capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si
obligatia legala de intretinere, si din raporturile de vecinatate,
daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a
legii noi.
Exceptie: Utraactivitatea (supravietuirea) legii civile vechi.
Reprezinta aplicarea, la unele situatii determinate, a legii
civile vechi, desi a intrat in vigoare o noua lege civila.
Ultraactivitatea legii vechi este justificata de necesitatea ca
anumite situatii juridice pendente sa ramana guvernate de
legea sub imperiul careia au inceput sa se constituie, sa se
modificie ori sa se stinga.

Tinand cont de principiul neretroactivitatii, cat si de


posibilitatea legiuitorului de a opta intre aplicarea imediata a
legii noi si ultraactivitatii legii vechi, trebuie deosebite 3
categorii de situatii juridice:

Facta praeterita faptele constitutive,


modificatore sau extinctive de situatii juridice,
realizatea in intregime inainte de intrarea in vigoare a
legii noi, cat si efectele produse de acea situatie juridica
inainte de acest moment.
In privinta acestora, poate fi aplicata numai legea veche,
adica legea in vigoare la data producerii faptei
respective ori efectelor ei.
Deoarece, daca s-ar aplica o lege ulterioara ar insemna sa i
se atribuie efect retroactiv.
Facta pendetia situatii juridice in curs de formare,
modificare sau stingere la data intrarii legii noi in
vigoare.
In privinta acestora, se va aplica legea noua, insa legiuitorul
poate opta pentru supravietuirea legii vechi.
Facta futura situatiile juridice care se vor naste,

modifica sau stinge dupa intrarea in vigoare a


legii noi, precum si efectele viitoare ale situatiilor
juridice trecute.
In privinta acestora, se va aplica legea noua afara de cazul in
care legiuitorul opteaza pentru supravietuirea legii vechi.

II. Aplicarea legii civile in spatiu

Aplicarea legii civile in spatiu prezinta un aspect


intern si un aspect international.
Aspectul intern vizeaaz situatia raporturilor
civile stabilite intre subiecte de drept civil de
cetatenie/nationalitate romana pe teritoriul
Romaniei.
Regula:
Actele normative adoptate de autoritatile si
institutiile publice centrale se aplica pe intreg
teritoriul tarii, afara de cazul in care se prevede
altfel.
Iar actele normative adoptate, in conditiile legii, de
autoritatile si institutiile administratiei publice
locale se aplica numai in raza lor de
competenta.
III. Aplicarea legii civile asupra persoanelor.
Destinatarii legii civile sunt subiectele de drept civil, adica
persoanele fizice si persoanele juridice.
Din punctul de vedere al sferei subiectelor la care se aplica,
normele continute in legile civile pot fi impartite in trei
categorii:
Norme de drept civil cu vocatie generala de aplicare, deci
aplicabile atat persoanelor fizice, cat si persoanelor
juridice.
Norme de drept civil cu vocatie numai pentru persoanele
fizice.
Norme de drept civil cu vocatie numai pentru persoanele
juridice.

Interpretarea normelor de drept civil.


Prin interpretarea normelor de drept civil se intelege
operatiunea de stabilire a continutului si sensului normelor
de drept civil.
I. Interpretarea in functie de organul ori persoana de
la care provine.
Interpretarea oficiala provine de la insusi organul de stat
care a edictat norma juridica supusa interpretarii,
concretiandu-se in norme interpretative.
Interpretarea oficiala are caracter general obligatoriu la fel ca
actul normativ interpretat.
Interpretarea jurisdictionala provine de la un organ de
jurisdictie (instanta judecatoreasca sau alt organ care are si
atributii jurisdictionale).
Principala componenta a interpretarii jurisdictionale este
interpretarea judiciara interpretarea data de instantele
judecatoresti.
Obligativitatea acestei interpretari priveste numai
speta respectiva, deoarece interpretarea legii se face
numai cu scopul aplicarii ei in cazul dedus judecatii.
Interpretarea normelor juridice in doctrina sau de
catre avocat.
Nu are putere juridica obligatorie, dar poate fi insusita
de organul caruia i se adreseaza.
II. Interpreatarea literala, interpreatarea extensiva si
interpretarea restrictiva.

Interpretarea literala - cand exista concordanta deplina


intre formularea textului legal interpretata si situatiile
practice care se incadreaza in ipoteza acestuia.