Sunteți pe pagina 1din 5

MORFOLOGIA MICROORGANISMELOR

3.1 DEFINITII
Microorganismele constituie un sistem complex de organisme acelulare si
celulare, inzestrate cu un metabolism propriu si continuitate genetica, diferite ca morfologie,
activitate biologica si pozitie sistematica. Cu toate acestea, tuturor microorganismelor le
sunt comune cateva caracteristici: dimensiunile microscopice, organizarea lor monocelulara
si pluricelulara, precum si structura interna relativ simpla.
In categoria microorganismelor sunt incluse:
1.
2.
3.

virusurile - acelulare;
bacteriile, drojdiile - monocelulare;
mucegaiurile, algele microscopice si protozoarele - monocelulare si pluricelulare.

3.2 STRUCTURA CELULEI MICROORGANISMELOR


Unitatea morfologica si functionala fundamentala a materiei vii o
constituie celula. Se cunosc doua tipuri de celule: procariote si eucariote.
Celula procariota este mai simpla ca organizare, fiind fara nucleu, avand ADN
dispersat in citoplasma, nedelimitat de membrana, sub forma de molecule mari de ADN
spiralat sau sferic. Acest tip de celula este caracteristic bacteriilor, algelor albastre.
Tipul mai evoluat, numit eucariot, intalnit la celulele constitutive ale plantelor, ale
animalelor si ale unor microorganisme - mucegaiuri, drojdii - se caracterizeaza prin nucleu
individualizat prevazut cu membrana, ce-l delimiteaza de citoplasma. In acest tip de celule,
ADN-ul se afla in nucleu, 616d39g unde alaturi de proteine formeaza cromozomii - corpusculi
ce se formeaza in timpul diviziunii celulare si care contin informatia ereditara specifica.
Celula* de tip eucariot, avand forme si dimensiuni diferite, este alcatuita din trei
componente principale: citoplasma, nucleu si membrana celulara,
constituind protoplastul. Ea este inconjurata de un perete celular, format din
polizaharuri, hipo- si glicoproteine, avand rol protector fata de influentele exterioare celulei,
care delimiteaza celulele intre ele si participa, alaturi de membrana citoplasmatica la
diviziunea celulara. La unele microorganisme, peretele celular este acoperit de
o capsula, de cili** sau de flageli** si de pili (fimbrii).
*celula: lat. celulla- camaruta; vacuus gol
**cili, flageli - organe de locomotie
Citoplasma este un sistem coloidal complex, macro si micromolecular,
alcatuit structural din citoplasma fundamentala si din organite. In compozitia ei intra
ioni de substante anorganice si compusi organici, alcatuind, de fapt, materia vie.
Citoplasma fundamentala reprezinta partea nestructurata a citoplasmei si este
transparenta, elastica, in continua miscare si transformare, majoritatea reactiilor biochimice
din celula avand loc la nivelul acestui complex coloidal.
Organitele reprezinta sisteme structurale subcelulare bine definite ca structura,
forma, specializate in activitati intra si extracelulare. Exista doua categorii de
organite: comune - intalnite in toate celulele organismelor vii, indiferent de origine,
reprezentate prin reticulul endoplasmatic, ribozomii (granulele lui Palade*), complexul Golgi,
mitocondriile, lizozomii si centrozomul - si organite cu rol specific unor anumite celule
specializate sub aspect fiziologic, biologic.

*George Emil Palade - savant roman, laureat al premiului Nobel pentru medicina,
descoperitorul formatiunilor mitocondriale citoplasmatice si a rolului acestora in celula.
In citoplasma mai pot fi gasite si incluziunile celulare, formatiuni bine conturate,
cu sau fara membrana, cu functii temporare compuse din picaturi de grasime, granule de
proteine sau glicogen, alte substante dizolvate in apa, reprezentand substante de rezerva
si vacuolele , continand substante sub forma de solutii hidrice.
Reticulul endoplasmatic este o retea canelara ce brazdeaza citoplasma multidirectional,
considerat ca un sistem circulator celular deoarece are rolul transportorului de produsi
celulari. Datorita reticulului endoplasmatic suprafata de schimb celular intre substantele
citoplasmatice si spatiul intercelular se mareste, imbunatatindu-se astfel calitatea si
randamentul acestui schimb. Totodata, reticulul endoplasmatic poate sintetiza proteine,
lipide si hormoni pe care celula le secreta in lichidul intercelular.
Ribozomii sunt forme granulare sferice in care are loc sinteza proteinelor, fiind constituite
din ARN si proteine.
Lizozomii sunt organite sferice continand enzime digestive, avand rolul apararii celulelor
contra altor microorganisme prin digerarea (liza) acestora.
Complexul Golgi reprezinta formatiuni membranoase sub forma de pachete asezate in
teancuri, amplasate in apropierea nucleului, avand rolul sintetizarii unor substante celulare
specifice si de transfer al acestora prin reticulul endoplasmatic in spatiul intracelular.
Mitocondriile sunt corpusculi sferici sau ovoidali, granulari, ce contin sisteme enzimatice
care participa la transformarile energetice din celula, deci care produc energie celulara.
Centrozomul este un constituent celular (organit) care intervine indirect in diviziunea
celulara, vizibil la microscopul electronic in vecinatatea nucleului, cu deosebire in timpul
diviziunii. Impreuna cu masa citoplasmatica din jurul sau formeaza asa-numita centrosfera.
In timpul diviziunii, in jurul centrosferei se contureaza filamente citoplasmatice radiale
denumite aster. Centrozomul lipseste din celulele in care nu are loc diviziunea celulara.
In interiorul celulelor mai pot fi intalnite organite cu forme variabile pigmentate diferit,
cunoscute sub denumirea de cromoplaste, cloroplaste, s.a., avand culori specifice, cu
deosebire in schimburile energetice si in reactiile redox si de schimb ionic intra si
extracelulare.
Nucleul este o formatiune protoplasmatica a celulei cu o organizare superioara,
continand proteine si acizi nucleici (ADN, ARN), fiind responsabil de transmiterea
caracterelor ereditare, in diviziunea celulara si in metabolismul celular. Nucleul este bine
individualizat in celulele eucariote de o membrana dublu stratificata, avand pori care permit
schimbul de substante intre citoplasma si nucleu si se afla de obicei asezat in centrul celulei,
fara ca aceasta sa reprezinte o regula generala. Majoritatea celulelor au un singur nucleu,
dar exista si celule polinucleare in structuri biologice superioare.
Nucleul se compune din: nucleol, carioplasma (suc nuclear) si membrana nucleara.
Nucleolul este o formatiune structurala din interiorul nucleului in compozitia caruia intra
ARN si ADN, rolul sau fiind acela de formare a ARN-ului pe care-l transfera in citoplasma,
transmitand acesteia informatia genetica continuta in ADN si cromozomi.
Carioplasma*, sub aspect compozitional, este citoplasma continand in plus cromatina **formata din acizi nucleici legati de proteine filamentoase, constituind substratul material al
cromozomilor - si linina (acromatina)**.

*grec. haryon - fara nucleu


**grec. a - fara. Chroma- culoare; parti din nucleu care reactioneaza sau nu la coloranti
bazici caracteristici pentru cromozomi - W. Fleming, 1879
Membrana nucleara este formata din trei straturi membranoase stratificate, traversate de
pori prin care are loc schimbul de substante intre nucleu si citoplasma.
Membrana celulara (plasmatica) este un invelis extern ce are o structura
trilaminara ca si membrana nucleara, structura care face ca ea sa aiba o permeabilitate
selectiva fata de substante si determina o anumita sarcina electrica (stratul exterior are
sarcina electrica pozitiva, iar cel din interiorul celulei este electronegativ) care imprima
membranei celulare un potential electric de membrana si o anumita polaritate.
Potentialul electric de membrana este mentinut de ionii de sodiu (Na +) si potasiu (K+)
repartizati neuniform in ambele parti ale membranei (cei de potasiu se gasesc preponderent
pe partea interna a membranei, iar cei de sodiu sunt in numar mai mare in lichidul
intercelular, dar sarcina stratului interior al membranei, din cauza unor anioni in exces, isi
mentine sarcina electrica negativa).
Membrana devine un sistem bine organizat, care pe de o parte separa celula de
mediul sau, iar pe de alta, prin caracteristicile de membrana ultraselectiva, asigura legatura
cu acesta, precum si desfasurarea normala a functiunilor ei fiziologice in mediul in care se
dezvolta. Permeabilitatea membranei pentru ionii de sodiu creste de peste 500 de ori,
devenind preponderenta celei a ionilor de potasiu. Se produce astfel o inversiune a sarcinilor
electrice ale celor doua straturi - intern si extern - ale membranei celulare, cunoscuta sub
denumirea de depolarizare, stare ce permite schimbul material si energetic intre celula si
exterior prin deplasarea unor compusi ionici chiar impotriva gradientului de concentratie.
Mecanismul transportului ionic-imaginativ, asemanator pomparii lichidelor, se face prin
consum.
3.3 VIRUSURILE

Virusurile sunt agenti patogeni alcatuiti din proteine si acizi nucleici de dimensiuni
extrem de mici - intre 10 si 300 milimicroni - vizibile doar cu ajutorul microscopului
electronic si activand intotdeauna ca paraziti celulari si intracelulari. Virusurile sunt lipsite de
organizare celulara si intracelulara si ocupa un loc intermediar intre moleculele proteice si
bacterii, avand forme spatiale diferite: cilindrice, sferice, ovoidale, poliedrice etc.
Sub aspect compozitional, virusurile au doar un singur tip de acid nucleic (ARN sau
ADN) si nu dispun de un complex enzimatic capabil de reproducere. Odata patrunse in celula
gazda, virusurile modifica metabolismul celular, astfel incat, in locul metabolismului celular
caracteristic, se substituie metabolismul specific virusului. Bolile produse la plante si la
animale de catre virusuri se numesc viroze, ce se manifesta atunci cand sistemul imunitar,
genetic sau dobandit, nu mai poate face fata atacului virulent. Virozele cele mai frecvente la
om sunt cele ale gripei, ale hepatitelor B si C, ale poliomielitei, febrei aftoase, etc. La plante
- virozele cartofului, mozaicul tutunului,etc.
Constituentii virali - structura virusurilor este atat de regulata si cristalina incat
multe virusuri purificate formeaza agregate mari sau cristale daca sunt supuse anumitor
tratamente. Organizarea unui virus este simpla si compacta, continand numai acele parti
necesare pentru a invada si controla o celula gazda: un invelis si un miez central.
Nomenclatura virusurilor - Comitetul International de Taxonomie al Virusurilor
(ICTV = International Commitee on Taxonomy of Viruses) este autoritatea care furnizeaza
sistemul universal de clasificare si nomenclatura virusurilor. Acest sistem se bazeaza arbitrar

pe nivele ierarhice de: ordin, familie, subfamilie, gen si specie. Nivelele inferioare speciei
(subspecie, tulpina, varianta) sunt stabilite de experti apartinand unor grupuri speciale
internationale.
Nomenclatura formala a virusurilor nu implica utilizarea termenilor
binominali latinizati. Numele de familie, subfamilie si gen se scriu cu litera initiala mare si
caractere italice. Numele speciei, cu unele exceptii, nu se scrie cu litera mare si nici cu
caractere italice. Exemplu:

Ordinul Mononegavirales, Familia Rhabdoviridae, genul Lyssavirus, virus rabic.


Nomenclatura virusurilor utilizeaza si termeni vernaculari, informationali: virusul gripal,
virusul rabic.
Denumirea virusului are diferite proveniente: aspectul microscopic (forma, marimea), zona
geografica sau anatomica de izolare, efectele asupra gazdei sau mai multe caractere
combinate. De exemplu: togavirus, lat. toga = roba este un virus care are o anvelopa ca o
manta; adenovirus, gr. aden = glanda, descoperit pentru prima data in vegetatiile
adenoide; herpesvirus, numit dupa caracterul de raspandire al eruptiei herpetice, gr.
herpes = a se furisa, etc.
Importanta studiului virusurilor
Importanta studierii virusurilor se datoreste indeosebi rolului pe care ele il detin in
producerea diverselor boli la bacterii, plante, animale si om . numeroase virusuri produc boli
de o gravitate deosebita ca febra aftoasa, pesta porcina, pesta ovina sau poliomielita, febra
galbena si altele la om . Daca bolile produse de catre bacterii sunt oarecum stapinite,
virozele sunt mult mai dificil de prevenit si de combatut, numarul virozelor cu etiologie inca
neprecizata creste in permanenta . In aceste conditii se multiplica eforturile in directia
stabilirii metodelor celor mai eficace de profilaxie si combatere a bolilor produse de virusuri.
Caracterele generale ale virusurilor
La aproape un secol de la descoperirea lor, studiul virusurilor a progresat atat de
mult, incat astazi acest grup de vietuitoare poate fi definit si diferentiat de alte grupe, prin
caracterele sale morfologice si biologice.Acestea se refera la:

Unitatea virus:este forma biologica care poate reproduce toate atributele speciei,nu
este o celula cu o structura chimica si morfologica complexa, ci este constituita in mod
obisnuit , dintr-un grup de molecule chimic identice pentru particula aceluiasi virus.

Forma particulei; poate fi rotunda , ovoida( cum sunt particulele virusurilor patogene
pentru om si animale) sau filamentoasa(la majoritatea particulelor virale patogene pentru
plante)

Dimensiunea particulelor virale variaza intre 10-300 mm.Particulele virale


filamentoase pot fi mai mari (peste 400mm in cazul virusului mozaicului
tutunului).Dimensiunile reduse fac ca particulele de virus sa fie vizibile la microscopul optic
obisnuit si sa strabata filtrele sau membranele ale caror pori retin bacteriile de exemplu

Lipsa totala sau partiala a fermentilor ;este elementul care constituie parazitismul
obligatoriu al virusurilor:ele se multiplica numai in celule vii,niciodata pe medii inerte de
aceea nu se gasesc in stare saprofita si nu manifesta nici o activitate metabolica in afara
celulei respective.

Parazitismul virusurilor in celulele vii produce tulburari de gravitati diferite, acestea


constituind actiunea patogena a virusului


Patogenitatea este specifica fiecarui virus , un anumit virus determina o infectie care
se caracterizeaza prin simtome clinice si modificari anatomice care nu se intalnesc identic si
la alt virus.

Specificitatea compozitiei chimice,fiecare virus are o compozitie chimica si, deci,


antigenica proprie, ceea ce face ca un virus sa nu protejeze decat fata de el insusi.Acest
lucru atrage dupa sine specificitatea actiunii patogene, specificitatea reactiilor serologice,
tropismul etc.

S-ar putea să vă placă și