Sunteți pe pagina 1din 16

Universitatea Transilvania din Braşov

Facultatea de Ştiinţe Economice

Specializarea ECTS

Perspectivele turismului balnear in Romania

Conducător ştiinţific: Student:

Prof.univ. Candrea Adina Talpau Ionut

ECTS, 8281

Braşov, 2010

1
Cuprins

1. Factori naturali de cură ……………………………….............................. 1

2. Ape minerale si termominerale...............................................................2

3. Nămolurile terapeutice ……………………………………. ..................... 9

4. Salinele ................................................................................................11

5. Factorii climaterici….............................................................................11

6.Stucturarea produsului turistic balnear in concordanta cu dinamica si modificarile


structurale ale cererii…....................................................................12

7. Concluzii...............................................................................................14

9 Bibliografie ............................................................................................14

2
PERSPECTIVELE TURISMULUI
BALNEAR ÎN ROMÂNIA

România se înscrie în rândul ţărilor europene cu un remarcabil fond balnear ceea


ce a făcut ca turismul balnear românesc să aibă o veche tradiţie şi să cunoască o
amplă dezvoltare.
Dintre toate segmentele de turism din România, turismul balnear este singura
formă de turism care se bazează pe un potenţial permanent, de mare complexitate,
practice inepuizabil şi independent de condiţiile atmosferice.
În ultimele decenii, prin importantele sale efecte sociale şi economice, turismul
balnear a devenit un segment major al pieţei turistice internaţionale, spre care se
centrează importante mijloace materiale şi umane, cu implicare tot mai profundă a
ştiinţei şi tehnicii, a prestării unor servicii turistice şi medicale de o factură complexă şi
de un înalt nivel calitativ, chemate să satisfacă cerinţele vitale ale omului modern,
determinate de evoluţia condiţiilor de viaţă şi a stării de sănătate a populaţiei.Tocmai de
aceea, avantajele deosebite oferite României de importantul potenţial balnear de care
dispune trebuie să se transforme într-un avantaj competitiv, care în condiţiile unei
strategii adecvate să devină unul dintre elementele cheie ale turismului românesc.

.
Factori naturali de cură
Resursele balneoturistice reprezintă componente determinante ale ofertei
balneare, caracteristicile lor cantitative şi calitative, determinând modul şi nivelul de
organizare şi amenajare ale structurilor necesare valorificării lor. România dispune de
un potenţial balnear de excepţie caracterizat prin diversitatea factorilor naturali de cură,
valoarea lor terapeutică, rezervele importante. Acesta poate fi structurat pe mai multe
categorii: ape minerale şi termominerale, lacuri terapeutice, nămoluri şi turbe
terapeutice, emanaţii naturale de gaze terapeutice, saline, factori climaterici,
plante medicinale, aeroionizarea.

3
Apele minerale şi termominerale
Prin volumul rezervelor, apreciat de specialiştii în domeniu la peste 3000 de
izvoare, calităţile terapeutice, varietatea conţinutului lor, aceste ape minerale şi
termominerale reprezintă principalul factor natural de cură din ţara noastră, de care se
leagă o parte importantă din activitatea balneoturistică a României. Structura geologică
complexă a teritoriului României a făcut ca aceasta să dispună de o inepuizabilă
rezervă de ape minerale caracterizate printr-un conţinut deosebit de variat în elemente
chimice şi o mare complexitate şi diversitate sub aspect fizico-chimic, mineralogic,
termic etc. Acestea sunt localizate în principal în arealul montan, mai ales în aureola
mofetică din împrejurimile catenei vulcanice Oaş-Gutâi-Călimani, Harghita (ape
carbogazoase) (staţiunile Covasna, Tuşnad, Călimăneşti, Căciulata, Băile Herculane,
Vatra Dornei, Slănic Moldova), apoi în cel de dealuri subcarpatice şi de podiş sau la
contactul acestora cu munţii (ape clorurato-sodice, bicarbonate) precum şi în zonele de
câmpie (ape termominerale, bicarbonate sau de zăcământ). Apele minerale nu posedă
până în prezent o definiţie unică, existând nuanţări diferite de la ţară la ţară, în funcţie
de specificul acestora aderându-se însă prin elementele de bază fie la conceptul latin
care defineşte apa minerală exclusiv prin acţiunea sa terapeutică fie la conceptul
german, mult mai extins care ia în considerare şi criterii cantitative de compoziţie
chimică.
Apa minerală şi minerală terapeutică este apa subterană cu un anumit conţinut
de substanţe în soluţie şi cu unele proprietăţi fizice şi chimice care o fac aptă pentru
cura balneară sau valorificare alimentară. Această definiţie exclude stabilirea unor limite
precise pentru calităţile chimice sau fizice ale apelor (mineralizaţia totală, concentraţia
unor ioni, temperatura, radioactivitatea etc.). Caracterul terapeutic de cură externă sau
internă precum şi cel alimentar se definesc, pentru fiecare în parte, prin studii detaliate
fizice, chimice, farmacodinamice. Astfel, modul de folosinţă nu mai poate avea un
caracter empiric ci se face prin aplicarea metodelor moderne de cercetare. S-a ajuns la
această soluţie deoarece în numeroase cazuri s-a constatat că ape care nu se
încadrau, de exemplu, în limitele de mineralizare totală a apelor denumite minerale,
datorită prezenţei unor microelemente sau a unor calităţi fizice ofereau posibilitatea
obţinerii unor rezultate bune în tratamentul balnear.

4
Totuşi, în scop orientativ, pentru a elimina ideea de a considera o multitudine de
ape ca minerale, Ministerul Sănătăţii prin Institutul de medicină fizică, balneologie şi
recuperare medicală a stabilit, în consens cu concepţia balnelogică internaţională,
următoarele condiţii pentru apele minerale (definiţia şi criteriile pe care trebuie să le
îndeplinească pentru a fi considerate ape minerale). Se conferă nomenclatura de ape
minerale, apelor care provin dintr-o sursă naturală sau forată artificial şi îndeplinesc
anumite criterii în ceea ce priveşte caracteristicile lor fizico-chimice, au efecte
farmacodinamice asupra organismului şi sunt utilizate în scop terapeutic.
Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerate ape minerale:
�existenţa unei acţiuni terapeutice ştiinţific recunoscute (criteriu pe care trebuie să-l
îndeplinească orice apă minerală indiferent de caracterele sale fizico-chimice) precum
şi una dintre condiţiile redate mai jos:
- mineralizare sau conţinut de săruri minerale dizolvate, peste 1g/l
- prezenţă unor elemente chimice cu acţiune farmacologică cunoscută, în proporţii
minim necesare, normate de la ţară la ţară în limite apropiate. Oligoelemetele curative
cunoscute sunt fierul, bromul, iodul, arseniul, litiul, stronţiu, bariu, bor, sulf, siliciu,
mangan, aluminiu.
- conţinut de gaze dizolvate cu efecte biologice, în concentraţii stabilite (1000 mg CO2/l,
1mg H2S/l). Apele naturale de provenienţă subterană lipsite de gaze dizolvate sunt
denumite plate.
- temperaturi de peste 20º C, independent de conţinutul mineral, care le conferă
caracteristica de ape termale: hipotermale 20-31º C, termale 32-38º C, hipertermale
peste 38º C.
- conţinut de elemente radioactive în unităţi Mache/l (aproximativ 50-100 uM)
Clasificările apelor minerale utilizate în diferite ţări se deosebesc uneori
semnificativ, ele fiind adaptate în ultimele decenii în funcţie de punerea în evidenţă
efectelor biologice şi terapeutice ale multor oligominerale. In esenţă însă se respectă
clasificarea germană pe criterii cantitative de compoziţie fizico-chimică în care la
criteriile de mai sus se adaugă şi detalii ale compoziţiei ionice, exprimate în buletine de
analiză în % de miliechivalenţi la apele cu mineralizare de peste 1g/l.

5
Marea diversitate tipologică pe care o prezintă apele minerale din ţara noastră
sub aspectul compoziţiei chimice, al gradului de mineralizare şi al temperaturii ceea ce
a dus la clasificarea acestora în mai multe tipuri hidrochimice cu indicaţii terapeutice
specifice şi o strictă repartizare în spaţiu, rezultând în final o clasificare cu 11 categorii
de ape minerale utilizată în ţara noastră deşi patrimoniul de surse minerale terapeutice
este deosebit de bogat şi variat, în balneologie sunt utilizate mai puţine. Acestea sunt
încadrate, la rândul lor, în două grupe mari A şi B.
Apele minerale din grupa A includ ape minerale care întrunesc următoarele
caracteristici: ape cu mineralizare de peste 1g/l care pot avea concentraţii diferite: ape
de concentraţie medie: între 1-15g/l, ape concentrate între 15-35g/l, foarte concentrate
între 35-150g/l şi de mare concentraţie peste 150g/l substanţe dizolvate, concentraţia
activă reală a ionilor în miniechivalenţi (cel puţin 20% cu unul, doi sau mai mulţi ioni),
oligoelementele sau microelementele şi gazele dizolvate, temperatura la sursă (termale
sau atermale), presiunea osmotică – ape hipo, izo sau hipertone fată de osmolaritatea
soluţiei fiziologice de 325 moli/l. Acestea includ la rândul lor 5 categorii de ape minerale:
■ Apele alcaline şi alcalino-teroase sunt ape care conţin peste 1g săruri dizolvate
pe litru, în care predomină fie bicarbonaţii de sodiu şi potasiu (apele minerale alcaline)
fie hidrogencarbonul de calciu şi magneziu (apele alcalino-teroase).
Aceste tipuri de ape minerale sunt destul de bine reprezentate în patrimonial
hidromineral al ţării noastre întâlnindu-se în special în zone din Carpaţii Orientali, în
nordul Transilvaniei sau în Banat. De obicei acestea au un caracter mixt rareori
găsinduse în natură ape alcaline pure, cel mai frecvent întâlnindu-se cele alcaline mixte
conţinând calciu, magneziu, fier, CO2 (calcice, magneziene, feruginoase,
carbogazoase). Acestea au cele mai complexe efecte farmacodinamice, fiind
administrate în cură internă (crenoterapie) în afecţiunile tubului digestiv, ale căilor
biliare, în cura de diureză în afecţiunile rinichiului şi căilor urinare, stări alergice ca şi în
tulburări ale metabolismului fosfo-calcic, şi sub formă de inhalaţii în afecţiuni
bronhopulmonare şi ORL. Totodată datorită efectelor lor antiinflamatorii şi antialergice
sunt indicate şi în cura externă în tratarea unor afecţiuni dermatologice sub formă de
aplicaţii externe (comprese), sau a unor afecţiuni ginecologice sub formă de irigaţii
vaginale.

6
Principalele staţiuni şi localităţi balneoclimaterice care valorifică izvoarele minerale
alcaline sunt Slănic Moldova, Malnaş Băi, Tinca, Bodoc, iar cu izvoare minerale
alcalino teroase şi teroase (mixte): Slănic Moldova, Sângeorz Băi, Vatra Dornei,
Covasna, Biborţeni., Vâlcele ş.a.
■ Apele clorurat-sodice (sărate) sunt cele mai răspândite în ţara noastră fiind întâlnite
atât la suprafaţa solului – în lacurile sărate - cât şi în subteran la adâncimi diferite.
Acestei mari varietăţii de concentraţii i se adaugă şi marea diversitate de asocieri cu alţi
ioni şi gaze: Mg, Ca, K, SO4, Şi, ceea ce face ca efectele şi indicaţiile terapeutice să fie
diferite şi importante în tratamentul unor afecţiuni cu grad ridicat de morbiditate. In
funcţie de concentraţia lor acestea pot fi: izvoare minerale izotone, hipo sau uşor
hipertone, de obicei ape mixte cu o mineralizare între 3-10g/l şi apele clorosodice cu
concentraţii mai mari de 14g/l ajungând până la 200-300g/l. Izvoarele minerale izotone,
hipo sau uşor hipertone, sunt de obicei ape mixte, cu o mineralizare între 3-10g/l fiind
utilizate în cura internă în afecţiunile digestive (având însă indicaţii individualizate în
funcţie de particularităţile clinico-fiziopatologice ale bolnavului datorită aportului crescut
de sare pe care îl produc), în terapia inhalatorie ( sub formă de pulverizaţii şi inhalaţii
colective şi individuale) pentru tratarea afecţiunilor bronho-pulmonare şi ORL precum şi
în tratarea afecţiunilor ginecologice inflamatorii prin irigaţii vaginale indicată pentru
efectele antiinflamatorii, sedative şi de stimulare a secreţiilor.
In cură internă se utilizează apele sărate hipotone, izotone sau uşor hipertonice
din Subcarpaţii Orientali: Bălţăteşti, Slănic Moldova, Târgu Ocna, Soveja,
Subcarpaţii Sudici: Călimăneşti, Căciulata, Băile Olăneşti, Carpaţii Orientali:
Sângeorz Băi: (poalele Munţilor Rodnei), Covasna (Munţii Vrancei), Tuşnad şi
Băile Harghita (Munţii Harghita) Podişul Moldovenesc Drânceni. Apele clorosodice
cu concentraţii mai mari de 14g/l denumite şi ape sărate înregistrează o mare
diversitate din punctul de vedere al concentraţiei şi compoziţiei lor111:
� apa Mării Negre cu mineralizaţie în jur de 15g/l, cu predominanţa ionilor de Mg,
Ca, K, şi sulfat.
� apele sărate cu concentraţii şi compoziţii diferite din Câmpia Română sunt
lacurile Amara, Lacul Sărat, Balta Albă.
� apele sărate de zăcământ cu concentraţii de 40-80g/l (Govora), sărate, iodurate

7
şi sulfuroase, Câmpia Română: Bârla, Potcoava etc.
� apa sărată concentrată (60-70g/l) a Lacului Techerghiol de pe litoralul
românesc al Mării Negre.
� apele cu concentraţii saline mari, aproape de saturaţie (200-300g/l) din
staţiunile Sovata şi Ocna Sibiului din (Depresiunea Transilvaniei), Slănic
Prahova (Subcarpaţii Orientali)
O particularitate a acestor tipuri de ape o reprezintă prezenţa fenomenului de
heliotermie, manifestat în sezonul cald, care face să existe diferenţe de temperatură
între straturile superficiale şi cele mai profunde, mai concentrate (Lacul Ursu de la
Sovata). Aceste tipuri de ape minerale sunt utilizate numai în cură externă sub formă de
băi calde la cadă, în piscine sau bazine cu apă de mare sau de ghiol, în care se aplică
hidrokinetoterapie pentru tratarea unor afecţiuni reumatismale, posttraumatice,
neurologice periferice şi centrale, ginecologice şi boli profesionale. De asemenea
acestea mai pot fi folosite în terapia inhalatorie pentru tratarea afecţiunilor bronho-
pulmonare şi ORL, sau în cea ginecologică, sub formă de irigaţii vaginale
■ Apele minerale carbogazoase sunt cele care conţin minimum 1g/l CO2. Caracterul
general de ape carbogazoase se datorează impregnării diferitelor tipuri de ape minerale
cu dioxid de carbon. Datorită capacităţii mari de dizolvare a acidului carbonic apele
carbogazoase simple sunt rare, ele întâlnindu-se cel mai adesea sub formă de ape
carbogazoase mixte bicarbonate, clorurato-sodice, alcaline, calcice, feruginoase,
sulfuroase.
■ Apele carbogazoase simple sunt răspândite în Carpaţii Orientali, în aureola
mofetică a munţilor vulcanici Oaş, Gutâi, Ţibleş: Vişeul de sus, Vatra Dornei, Poiana
Negrii, Băile Jigodin şi în Câmpia de vest Câmpia Banatului, cele bicarbonate
carbogazoase se întâlnesc în Munţii Rodnei la Sângeorz Băi , la Bilbor, Borsec, Băile
Tuşnad, Bodoc, Covasna, Turia, Zizin, în Depresiunea Transilvaniei Băcia, Veţel,
Dealurile de Vest Valea Mariei, Bixad. iar cele feruginoase carbogazoase au o mai
mare răspândire în aureola mofetică a Carpaţilor Orientali Vatra Dornei, Poiana Negri,
Miercurea Ciuc, Băile Tuşnad, Malnaş Băi, Balvanyos, în sudul Transilvaniei (Cârţa,
Păuliş, Câmpia şi Dealurile Vestice, Turţ, Acâş, Lipova, Buziaş).

8
Apele minerale carbogazoase sunt utilizate atât în cură internă - în crenoterapie
şi inhalaţii - (se utilizează ape cu concentraţii sub 15g‰ izotone, hipotone) cât şi în cură
externă (concentraţii de peste 15g‰ hipertone) sub formă de băi şi irigaţii. In
crenoterapie sunt indicate în tratarea afecţiunilor tubului digestiv (dispepsii gastrice
hipostenice, hiposecretorii sau anacide), afecţiuni ale rinichiului şi căilor urinare, pentru
cura de diureză în litiaze şi afecţiuni inflamatorii ale căilor urinare în staţiuni ca Slanic
Moldova, Sângeorz Băi dar şi Buziaş, Vatra Dornei, Covasna, Harghita Băi, Borsec,
Malnaş, Lipova ş.a.
In ceea ce priveşte cura externă, apele carbogazoase sunt recomandate în
tratarea afecţiunilor cardio-vasculare reprezintă indicaţia majoră a acestora pentru
efectele lor vasodilatatoare, cu solicitarea circulaţiei periferice şi a celei sistemice ca şi
acordului.
Staţiunile cu ape carbogazoase indicate pentru cură externă sunt: Covasna,
Buziaş, Balvanyos, Tuşnad, Vatra Dornei, Harghita, Lipova şi multe alte staţiuni locale.
Utilizarea lor în tratamentul a numeroase afecţiuni, unele dintre ele având cel mai mare
grad de morbiditate pe plan intern şi internaţional ca de ex. cardiovasculare,
hepatobiliare, digestive, metabolice, renale, profesionale, le face foarte valoroase din
punct de vedere terapeutic.
■ Apele sulfatate cu un conţinut de un gram de sulfat la litru, combinat cu ioni de Na,
K, Mg. şi Ca . In ţara noastră există astfel de izvoare la Ivanda, în Banat, pe Dealul
Copoului, la Iaşi dar care nu au fost valorificate până în prezent deşi faima acestora
pentru tratamente în cura internă se datorează staţiunii Karlovy-Vari (Cehia) care are
surse de ape termale sulfatate.
■ Apele minerale sulfatate conţin cel puţin 1g/l apă substanţe solide dizolvate din care
predomină anionul SO4² . Acestea se întâlnesc pe un areal mai restrâns fiind localizate
în special în Podişul Moldovenesc (Iaşi), Subcarpaţii Orientali (Oglinzi, Bălţăteşti,
Sărate Monteoru, Vulcana Băi, Berca ), în Câmpia şi Dealurile Vestice (Zăuan, Chieşd
şi Ivanda) şi Munţii Apuseni (Vaţa de Jos.) Ele se utilizează în special în cură internă
pentru tratarea afecţiunilor digestive şi hepato-biliare datorită efectelor principale ale
acestora: coleretic (stimulează secreţia hepatică de bilă), colecistokinetic (favorizează
eliminarea de bilă din vezică şi căile biliare).

9
Grupa B include ape minerale cu mineralizare totală sub 1g/l substanţe minerale.
Acestea pot fi , la rândul lor, de patru tipuri:
■ Ape minerale sulfuroase care conţin cel puţin 1g/l apă sulf titrabil sub formă
de hidrogen sulfurat. Acestea sunt destul de răspândite în teritoriul ţării, având apariţii
frecvente în Subcarpaţii Orientali : Pucioasa, Moineşti, Pipirig, Măgura, Câmpina, In
Subcarpaţii sudici – în staţiunile de pe Valea Oltului Olăneşti, Călimăneşti , la Săcelu
Băi, Bala etc., In Podişul Moldovenesc Iaşi, Strunga, In Carpaţii Orientali – în staţiunile
din Maramureş, In Transilvania Geoagiu Băi, Băiţa, Bizuşa, şi Dealurile de Vest
(Dealurile Crasnei, Depresiunea Şimleului, Oaş – Băile Vama) precum şi în Dobrogea
(Hârşova) şi pe litoralul Mării Negre (Mangalia).
Apele minerale sulfuroase sunt limpezi şi incolore la izvor dar în contact cu aerul
hidrogenul sulfurat şi ceilalţi compuşi sulfuroşi se oxidează favorizând apariţia
precipitatului de sulf care dă aspectul tulbure al apei minerale; cu cât oxidarea este mai
intensă cu atât proprietăţile terapeutice ale apei minerale scad. De aceea ele trebuie să
fie folosită cu precădere la sursă.
Apele sulfuroase pot fi simple şi mixte sulfuroase, clorurate, sodice,
carbogazoase, alcaline-calcice, magneziene şi termale. Aceste ape sunt utilizate cu
mult succes în tratarea unei game largi de afecţiuni care au un grad de morbiditate
ridicat.. Astfel, ele sunt indicate atât în cura externă, sub formă de băi, în tratarea
afecţiunilor reumatismale, afecţiuni ale sistemului nervos periferic, ginecologice,
cardiovasculare, cutanate şi bolilor profesionale cât şi în cura internă, sub forma
crenoterapiei şi inhalaţiilor în tratarea unor afecţiuni metabolice şi de nutriţie, renale, ale
aparatului respirator, alergii.
Ca efecte principale apele sulfuroase utilizate în crenoterapie cresc secreţia
gastrică şi intestinală, stimulează peristaltismul intestinal (favorizând evacuarea)
stimulează secreţia de bilă şi evacuarea acesteia, au efect antitoxic, stimulează funcţia
pancreasului şi favorizează consumul hidraţilor de carbon (crenoterapia), iar inhalaţiile
au acţiune antiinflamatoare asupra mucoasei căilor respiratorii, ORL, traheobronşice,
effect antiseptic, antialergic ameliorează deficitul de sulf creat odată cu eliminarea
abundentă a secreţiilor patologice la nivelul aparatului traheobronşic, în cura externă au
efect asupra pielii, efect cheratolitic, efect vasodilatator pe circulaţia cutanată.

10
Principalele localităţi şi staţiuni balneare în care se valorifică aceste ape sunt
Băile Govora, Herculane, Călimăneşti-Căciulata, Olăneşti, Mangalia, Nicolina-Iaşi,
Pucioasa, Strunga etc.
■ Apele iodurate care conţin cel puţin 1 mg/l nu există în formă pură, de obicei acest
caracter iodurat fiind un atribuit suplimentar altor tipuri de ape minerale: ape clorurato-
sodic: Bazna, Băile Govora, Bălţăteşti, Sărata Monteoru, Praid, sau ape mixte alcaline,
clorurate, sulfatate care sunt indicate în crenoterapie cum ar fi de ex. cele hipo sau
izotone de la Băile Olăneşti sau Călimăneşti-Căciulata.
Conţinutul de iod din aceste ape adaugă un plus de efecte, care lărgesc
indicaţiile de cură. In cură externă sub formă de băi cu ape clorurate sodice şi iodurate,
iodul produce efecte vasodilatatoare periferice şi efecte antimicolitice la nivelul
tegumentului şi fanarelor fiind indicate la bolnavii cu ateroscleroză periferică sau
generală, la bolnavi cu artrită urică şi la cei cu afecţiuni dermatologice micotice. totodată
datorită efectelor congestive şi de stimulare a secreţiilor mucoaselor sunt indicate şi în
terapia prin inhalaţii în afecţiunile ORL şi bronho-pulmonare (Govora) sau pentru irigaţii
vaginale în afecţiuni ginecologice şi mai ales micotice (Bazna şi Sărata Monteoru).
■ Lacul terapeutic este orice acumulare naturală de apă de la suprafaţă cu sau fără
nămol terapeutic având proprietăţi fizice sau chimice care o fac aptă pentru cura
balneară. In sensul acestei definiţii calitatea esenţială este cea curativă ceea ce face
posibilă includerea în această categorie a unei game relativ largi de lacuri indiferent de
mineralizaţia apei..

Nămolurile terapeutice
Nămolul terapeutic este întregul complex de depuneri peloidice de pe fundul unor
lacuri, sedimentele vulcanilor noroioşi, unele turbe şi bentonite, precum şi alte roci care
pot fi folosite direct în tratament sau după obţinerea unor derivate. In categoria
nămolului terapeutic intră toate nămolurile de lac testate pentru folosinţă balneară sau
pentru obţinerea unor extrase de tipul „Pellamar” sau „Pellobiol” şi chiar unele peloide
macerate în ape minerale cum este cazul argilelor sarmaţiene de la Iaşi folosite cu
succes la Băile Nicolina. La rândul său, definiţia Institutului de medicină fizică,
balneologie şi recuperare medicală o completează pe cea generală enunţată mai sus:

11
Nămolurile sau peloidele sunt substanţe care se formează în condiţii naturale sub
influenţa proceselor geologice şi care se folosesc în scopuri terapeutice ca atare, sau
după o pregătire prealabilă prin amestec cu ape minerale, măcinare sau încălzire113.
Peloidele, indiferent de tipul lor, reprezintă un sistem eterogen format dintr-o fază
solidă, una lichidă şi una gazoasă. Faza solidă este compusă din substanţe organice
(hidraţi de carbon, componente humice, bituminoase, componente lipidice şi proteine) şi
minerale (săruri insolubile în apă dintre care cele mai importante sunt sulfaţii şi
carbonaţii de calciu şi silicaţii şi dintr-o structură argiloasă constituită din bioxid de siliciu
şi cantităţi mici de oxizi ). Faza lichidă o constituie soluţia apoasă a substanţelor solubile
organice şi anorganice din nămol, ea provenind din apa lacurilor, din apa minerală - în
nămolurile minerale şi din precipitaţii – în unele turbe -. Din cauza ionilor care
predomina faza lichidă a nămolului acesta poate avea un caracter carbonat, sulfatat sau
mixt. Faza gazoasă se datorează unor procese fizico-chimice şi biochimice fiind
constituită din H2S, CO2, H2, O2 şi o serie de hidrocarburi.
După compoziţia lor fizico-chimică se disting nămoluri:
� sapropelice din lacuri continentale şi lagune, formate prin sedimentare sub apă a
materialelor organice şi minerale sub influenţa proceselor biologice, microbiologice şi
fizico-chimice cu un conţinut de substanţe organice mai mare de 10% (în nămol uscat);
acestea se întâlnesc în lacul Techerghiol (sapropelice de liman), în lacurile Amara,
Lacul Sărat, Sovata, Bazna, Slănic Prahova(sapropelice de lacuri)
� minerale din lacuri continentale şi lacuri formate în masive de sare (având acelaşi
mod de formare şi substanţe organice ca şi nămolurile sapropelice) sau formate în jurul
unor izvoare naturale sau în bazine artificiale pe pat argilos (cu formare similară la
contactul apei minerale cu patul argilos natural sau artificial), cu conţinut de substanţe
organice mai mic de 10% în nămolul uscat Băile Govora (silicos iodurat), Geoagiu Băi
(feruginos).
� de turbă din zone mlăştinoase rezultat/ format prin transformarea incompletă a
materialului vegetal în condiţii de umiditate mare, cu conţinut de substanţe mai mare
10% în nămolul uscat Vatra Dornei, Felix, Mangalia, Someşeni, Borsec. Fiecare tip de
nămol se individualizează printr-o serie de caracteristici sale fizicochimice şi biologice
particulare, dintre acestea, plasticitatea, capacitatea hidrică, greutatea specifică,

12
capacitatea lor de a reţine căldură şi granulaţia au o deosebită importanţă în stabilirea
indicaţiilor terapeutice şi utilizarea lor sub diferite forme.

Salinele
Salinele terapeutice sau climatoterapia în microclimat de saline reprezintă o
formă de terapie în microclimatul particular din saline sau grote denumit generic
„speleoterapie” .Caracteristic pentru acestea este microclimatul lor constant cu
character sedativ, de cruţare, cu temperaturi de 12-13º C şi umiditate relativă de 70
80%, lipsa curenţilor de aer, presiunea atmosferică crescândă cu adâncimea ,
parametrii care dau un uşor inconfort de răcire, un indice de stres cutanat hipotonic
moderat, cel pulmonar fiind echilibrat. La acestea se adaugă prezenţa aerosolilor mici,
în jur de 700/cm³, predominant pozitivi, cu aerosoli salini în cantitate mare, cantităţi mai
mari de CO2 şi H2S decât în aerul obişnuit, ioni de Na, Ca, Mg şi puritatea aerului cu
absenţa aeromicroflorei şi a poluanţilor.

Factorii climaterici
Factorii climaterici de cură pot fi utilizaţi în menţinerea şi ameliorarea stării de
sănătate a organismului uman prin climatoterapie.
Cercetările de bioclimatologie au permis stabilirea unor corelaţii între
caracteristicile climaterice şi reacţiile fiziologice ale organismului uman evidenţiind mai
multe tipuri de bioclimate cu calităţi terapeutice:
� bioclimatul excitant de câmpie şi litoral care se asociază în mod benefic cu apele
minerale clorosodice, sulfatate sau sulfuroase fie cu nămolurile sapropelice din zonă. In
ceea ce priveşte climatul de câmpie (de stepă) prezintă calităţi terapeutice în intervalul
mai-septembrie, iar dintre factorii climaterici cu acţiune favorabilă asupra organismului,
sunt cei termici şi radiativi. Climatul de litoral are effect terapeutic şi în sezonul rece, în
intervalul octombrie - aprilie datorită volumului mare de aerosoli salini deşi cantitatea de
radiaţie este redusă.
� bioclimatul sedativ-indiferent (de cruţare) prezent în Câmpia de Vest, dealurile şi
podişurile până la 600-700 m şi unele depresiuni de deal cuprinde mai multe staţiuni din

13
ţară şi are un rol activ în ceea ce priveşte efectul terapeutic, alături de factorul balnear
principal.
� bioclimatul tonic-stimulent specific altitudinilor de peste 800-200m solicită funcţiile
neurovegetative endocrine care coordonează aclimatizarea organismului la mediu. Cura
de munte fiind indicată în anemii, convalescenţă, rahitism, stări neurovegetative
(insomnii, surmenaj), astmul bronşic alergic (între 1200-2000 m altitudine).

Restructurarea produsului turistic balnear in concordanta cu dinamica si


modificarile structurale ale cererii:

In ceea ce priveşte restructurarea staţiunilor existente aceasta se va face pornind


de la structura cererii, tendinţele prezente şi de perspectivă existente pe plan mondial
atât în domeniul medical cât şi în domeniul conceptului de staţiune precum şi de la
particularităţile concrete ale ţării noastre în corelaţie cu valoarea , volumul resurselor
naturale, la nivelul cerinţelor, standardelor, existente în ţările Uniunii Europene.
Aceasta restructurare se va face pe două direcţii:
� parte dintre staţiuni vor fi reamenajate în sensul configurării şi dezvoltării acestora
ţinând cont de modelul staţiunilor balneare modern din Europa a căror restructurare a
avut succes dar şi de particularităţile concrete ale ţării noastre.
� altă parte a staţiunilor va rămâne fidelă turismului balnear tradiţional, cea mai mare
parte a acestea se vor dezvolta fie ca staţiuni sociale dar şi câteva ca staţiuni de lux.
Motivaţia propunerii dezvoltării staţiunilor moderne este dată pe de o parte de evoluţia
cererii, aflată aşa cum am mai spus sub o puternică influenţa a modei, care ajunge
rapid şi la noi cât şi datorită tendinţei din ce în ce mai puternică pe care o manifestă
oamenii de a-şi îngriji sănătatea sub aspectul îndepărtării efectelor negative ale unui stil
de viaţă nesănătos. Această nouă abordare va avea consecinţe pozitive atât datorită
valorificării superioare a resurselor existente şi creşterea gradului de ocupare ca urmare
a tragerii unui segment mult mai diversificat de turişti cât şi asupra stării generale
de sănătate datorită includerii în această abordare a stării psihice a curantului care de
cele mai multe ori este neglijată. In ceea ce priveşte motivaţia păstrării unui număr

14
destul de important de staţiuni tradiţionale este determinată de existenţa unui important
segment de clientelă care solicită anual astfel de tratamente precum şi de tendinţa
existentă pe plan mondial la nivelul stării de sănătate a populaţiei, caracterizat prin
creşterea incidenţei afecţiunilor cu grad ridicat de morbiditate care fac obiectul
turismului balnear. Nu în ultimul rând trebuie evidenţiată evoluţia demografică,
statisticile prefigurând faptul că în anul 2010, o treime din populaţia globului va avea
peste 60 de ani. La acestea se adaugă şi faptul că, în lume există un important segment
de clienţi tradiţionali care au o anumită imagine despre ceea ce presupune o staţiune de
cură, motiv pentru care aceştia vor căuta o staţiune care să răspundă cât mai mult
aşteptărilor lor. In ceea ce priveşte restructurarea staţiunilor balneare moderne, aceasta
va avea ca punct de plecare prefigurarea staţiunilor balneo-climaterice ale mileniului III:
centre polivalente integrate compuse din : centru de sănătate cu vocaţii medicale
multidisciplinare pentru aplicarea curelor de sănătate. centru de recuperare cu vocaţii
medico-sanitare pentru aplicarea unor cure profilactice secundare, terapeutice, şi de
recuperare medicală, centru de bunăstare şi frumuseţe (Beauty Center), Centru de
primire, divertisment şi cultural, sinergic, complementar celorlalte trei centre cu activităţi
de recepţie, informaţii divertisment, bar-restaurant, relaxare, magazine diverse inclusive
cu produse balneare şi cosmetice, educaţie sanitară şi activităţi ştiinţifice medicale.
In categoria balneare clasice/tradiţionale, se vor include staţiuni de mici
dimensiuni, aflate în amplasamente pitoreşti, liniştite, care şi-au făcut un nume din
eficacitatea tratamentelor, dar care, prin structura lor, nu mai permit dezvoltarea în
teritoriu. Dezvoltarea/restructurarea acestora se vor axa pe dezvoltarea unui produs
balnear de calitate destinat persoanelor suferinde ale căror nevoi şi aşteptări vizează
tratamente eficiente într-un cadru liniştit. Prin calitatea tratamentelor propuse dublate de
o intensă activitate de cercetare aceste staţiuni vor deveni staţiuni de marcă în
domeniu.
Având în vedere evoluţia cererii, caracterizate prin creşterea exigenţelor turiştilor,
orientarea acestora spre produse de calitate, procesul de reorganizare a tuturor
staţiunilor balneare româneşti, indiferent de tipul lor, trebuie să se bazeze pe un amplu
proces de restructurare care trebuie aplicat la nivelul fiecărei componente a ofertei
turistice balneare respectiv:

15
� stabilirea profilului şi statutului funcţional al staţiunilor în funcţie de direcţia în care
urmează să se dezvolte;
� restructurarea concepţiei de amenajare a staţiunii;
� dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii generale;
� dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale specifice turismului;
� restructurarea serviciilor şi produselor oferite.

CONCLUZII
După o perioadă de declin cauzată de neadecvarea ofertei şi produselor
specifice la noile cerinţe şi mutaţii în plan motivaţional – turismul balnear a devenit în
ultimele decenii, prin importantele sale efecte sociale şi economice, un segment major
şi tot mai dinamic al pieţii turistice internaţionale. Spre acest sector se concentrează cu
tot mai multă insistenţă, în ţările dezvoltate şi cu tradiţie balneoturistică, importante
mijloace materiale şi umane, o implicare tot mai profundă a ştiinţei şi tehnicii, pentru
prestarea unor servicii turistice şi medicale de o factură complexă şi de un înalt nivel
calitativ, pentru a putea satisface cerinţele vitale ale omului modern, generate de
evoluţia condiţiilor de viaţă şi de starea de sănătate a populaţiei.

Bibliografie:
Vasile Glavan –GEOGRAFIA TURISMULUI IN ROMANIA-editura Fundatiei Romania
de maine, Bucuresti, 1995
Rodica Minciu-AMENAJAREA TURISTICA A TERITORIULUI-editura Iylvy, Bucuresti,
1995
Internet

16