Sunteți pe pagina 1din 26

SOCIOLOGIA POLITICA

(apartine in acelasi timp stiintelor politice si sociologiei)

Cap 1 Perspectiva sociologica asupra politicului


1.1 Specificul viziunii sociologice
Sociologia incearca sa raspunda la 4 intrebari fondamentale:
1) Cine suntem? Problema identitatii sociale.
Definiti in termenii satutelor (statusurilor) pe care le occupa si rolurilor sociale pe care le
jucam, (sutndenti sau profesori, barbati sau femei, parinti sau copii ecc.).
2) Cum functioneaza lumea in care traim? Problema structurii sociale.
Se studiaza structura sociala. Din ce este alcatuita societatea umana (grupuri si relatii din
diferite domenii).
3) De ce si cum se schimba lumea in care traim? Problema dinamicii sociale.
Cum se produc schimbarile? Cine le face?
4) Care sunt produsele activitatii umane? Problema culturii.
Cultura materiala si cultura spirituala.
Pentru a raspunde la aceste 4 intrebari fondamentale sociologia porneste de la 4 principii
fondamentale numite postulate.
1. viziune globala aspura societatii. Pentru sociologie nu exista indivizi ci colectivitati.
2. se studiaza relatiile intre oameni indipendent de indivizi, NORME SOCIALE
3. sociologia nu studiaza societatea ci societatile. Ea nu spune ce trebuie sa fie ci
ceea ce este.
4. Imaginatie istorica. Puternica legatura intre viata personala si fenomenele si
evenimentele care au loc pe scena istorica.
Ceea ce suntem si ceea ce facem depinde de coordonatele sociale in care traim. (Exemplu
Durkheim si sinuciderea)
Anomia=lipsa sau slabiciunea normelor sociale.
Societatile care cunosc o perioada de schimbari rapide, mari transformari si rasturnari sociale sunt
societati anomice pentru ca vechile norme nu mai functioneaza iar noile norme sociale sunt
insuficient cristalizate. Unii aemnii lipsiti de criterii clare si fice care se simt dezorientati ajung
chiar la sinucidere,

1.2 Obiectul sociologiei politice; concepte-cheie


Trasaturile sociologiei plitice:
Analiza corelatiei dintre fenomenul politic si celelalte fenomene sociale,
Explicarea optiunilor politice si a judecatilor de valoare ale indivizilor si grupurilor sociale,
prin studiul curentelor de opinie si al comportamentelor colective.
Este o stiinta moderna aparuta si dezvoltata in timpurile moderne si influnetata de princiiile
modernitatii . este marcata de momentul istoric si de aria culturala in care a aparut.
Obiectul socilogiei politice este domeniul politic, adica politica si fenomenale conexe cu aceasta.
Politica: proces social de distributie si utilizare a puterii
Politicul: intregul domeniu politic (structuri, intreactiuni, idei si comportamente politice)
Putere: capacitatea observata si predictibila de a avea un efect asupra noastra, dar mai ales asupra
celorlati si aspura mediul inconjurator in ciuda opozitiei si a rezistentei intampinate.
Dominatie: relatia sociala care defineste puterea, este manifestarea concreta si empirica a puterii.
Motivatia supunerii: relatie intre comanda si executie. Motivatie extrinseca = teama de sanctiuni
dar si speranta unei ricompense si motivatie intrinseca= convingere, respect, traditie, recunostinta.
Autori tate: putere legitima
Structura conducatoare: grupul care distribuie si foloseste puterea in conformitate cu normele
sociale in vigoare.
Tipuri de putere: weber trei tipuri de putere ( putere traditionala, puterea carismatica, puterea
legala).
In societatea contemporana puterea este multiforma, diversa si imbina simultan mai multe tipuri.
Astfel, exista nu numai putere verticala si si putere orizontala.
Exista si putere fara putere (Vaclav Havel) = oameni cu status subordinat ajung sa aiba mai multa
putere fata de ceilalti membri ai organizatiei datorita controlului incertitudinii pe care il detin in
urma unui acces privilegiat la informatii.
Etzioni considera ca puterea are nevoie de control social pentru a se impune. Mijloace de control
fizice, materiale sau simbolice.
Parsons enumera printre instrumentele puterii recompensa, sanctiunea, morala si influenta.
Coercitia nu este in opinia lui Parsons principalul instrument al puterii ci concepe puterea doar ca
autoritate, adica putere legitima, acceptata.
Folosirea fortei in putere este rezervata imprejurarilor extraordinare. La forta apeleaza doar
regimuri slabe; cele puternice nu au nevoie pentru ca se bazeaza pe consintamantul celor guvernati.
TABEL TIPURI DE PUTERE:

Dupa expresia lui Weber acestea sunt tipuri ideale de putere. Tipurile ideale
nu exista in stare pura in realitate, ele sunt o abstractie . Ele sunt construite
pornind de la observarea relaitatii printr un proces de indcutie. De obicei nu
actioneaza un singur tip de putere: diferitele structuri si organizatii combina
tipruile de putere, desi deseori exista unul predominant.
Putere si autoritate: nu orice putere este si autoritate. Exista puteri lipsite de
autoritate, adica puteri care functioneaza in afara sau impotriva normelor
sociale dominante (teroristii in avion. Putere asupra avionului dar nu si
autoritate).
Putere formala si putere informala: autoritatea este putere formala (conforma
cu normele). Poterea informala (neoficiala, in afara normelor) nu trebuie
neglijata. Ex. Ion iliescu lider informal al PSD. Eminenta cenusie = inteligenta
omului din umbra.
Leadership si putere: leadershipul este capacitatea de a mobiliza si stimula
pe ceilalti membri ai colectivitatii. Personalitate puternica si atractiva. Leaderul
este capabil sa ia decizii in conditii critice. Nu pozitia in ierarhie determina
pozitia de leader.
Exista trei tipuri princiali de lideri: lider autoritar(individual), lider democratic
(participativ/consultativ) si lider laissez-faire (colectiv). Clasificare facuta in functie de modul de
luare a deciziilor.
Exista si leadership dual mai ales in partidele politice: liderul public si eminenta cenusie.
Exista si o distinctie dintre liderul instrumental (care conduce grupul catre realizarea sarcinilor si
obiectivelor) si liderul expresiv (care asigura un climat social si afectiv favorabil). Primul stabileste
obiectivele, mteodele si actiunile si al doilea creeaza o atmosfera destinsa, non conflictuala.
Prestigiu si putere: prestigiul este recompensa puterii, joaca un rol foarte important in motivatia
competitiei pentru putere. Prestigul este o evaluare pozitiva (respect, admiratie, stima) si nu este
intotdeauna asociat cu puterea. Prestigu fara putere (biserica). Putere fara prestigu ( regimul
comunist. Ceauseascu).
Efectele metamorfice ale puterii: autoritatea nu este o forma de putere personala (este definita de
norme si conditii sociale specifice). Autoritatea confera putere efectiva acelora care ocupa o pozitie
de autoritate. De multe ori autoritatea devine sursa de abuzuri si provoaca efecte metamorfice.
De ce are puterea acest efect?
1. ocupantii unei anumite pozitii au tendinta de a folosi intreaga putere de care dispun. Ex..
daca dispun doar de puterea de convingere o vor folosi doar pe aceea dar daca vor dispune
de puterea de a pedepsi o vor folosi cu precadere pe aceasta in dauna unor mijloace soft.
2. cei care au putere si ii controleaza pe ceilalti au tendita de a crede ca le sunt superiori si ca
se afla mai presus de regulile morale,
3

3. cei care au putere ajung la o parere exacerbat de buna despre ei si, astfel, se distanteaza de
subordinatii lor, pierzandu-si capacitatea de a intelege efectele lor asupra celorlalti.
Autoritatea este o potentiala sursa de abuzuri. De aceea, organizatia politica trebuie sa stabileasca
limite ale puterii si un control circular, de genul feed-back, intre indivizi, grupuri, institutii si actori
politici.

Cap 2 Specializarea rolurilor politice


2.1 Aparitia politicii
Politica este rezultatul unui process istoric. Procesele care au permisoameilor sa o dobandeasca (trei
metode Levi-Strauss):
1) Inventarea respectivei activitati sau institutii;
2) Transformarea unei institutii anterioare;
3) Importul (imitatia, difuziunea culturala).
Cum a fost creata politica? Teorii si ipoteze Durkheim-Parsons. Durkheim utilizeaza conceptul de
DIVIZIUNE A MUNCII SOCIALE iar Parsons pe acela de DIFERENTIERE STRUCTURALA.
Durkheim: pentru el activitatile si institutiile sociale specializate au aparut prin diviziunea muncii
sociale. Pe masura ce societatea devine mai complexa, sarcinile se specializeaza si, la un moment
dat politica devine o parte separata si autonoma a societatii. Diviziunea muncii determina
specializarea avantajului reciproc in schimburile sociale si trecerea de la stare naturala la stare
sociala. In scocietatile in care diviziunea muncii este mai dezvoltata, solidarietatea sociala este mai
amre datorita independetei existente intre elementele structurii sociale, care au nevoie unul de altul
pentru a supravietui si a se dezvolta.
Parsons: pentru el specializarea rolurilor politice inseamna ca exista grupuri si indvizi care
alcatuiesc o structura care guverneaza (conducatoare) distincta de restul societatii. Aceasta structura
apare inaintea statului, activitatea politica este anterioara statului. Politica este un ansambul de
relatii, institutii organizatii, mentalitati si comportamente. Structura sociala este formata din oameni
si din relatiile stabilite intre ei. Anumite relatii devin atat de importante pentru oameni incat vin
institutionalizate. Institutia sociala este un sistem durabil de relatii sociale organizate pentru a
indeplini un obiectiv care este definit fundamental de catre societatea respectiva. Pentru Parson
politica este o functie care asigura performanta sistemului social.
Caracteristicile politicii ca institutie sociala sunt teritoriul, autoritatea si dreptul de a folosi forta.
Statul este o institutie politica care are monopolul fortei legitime pe un teritoriu dat. Politica poate
avea un sens mai larg (reglementarea generala a relatiilor dintre indivizi si grupuri) si un sens mai
restrans (guvernarea unei societati).
Linia Durkheim-Parsons este diferita fata de orientarea marxista in privinta explicarii aparitie si
functionarii politicii.
Marxisti: cei care detin puterea politica o folosesc in propriile interese, daunand, astfel, pe ceilalti.
Daca cineva castiga puterea, altcineva o pierde. Prin realizarea scopurilor colective, castiga toata
lumea, si conducatorii si alegatorii. Pentru marxisti politica este un instrument de domniare a unui
grup de catre altul, impiedicandu-i pe cei dominati sa obtina ce vor.

Giddens: nu da dreptate celor doua perspective. Pentru el puterea nu se bazeaza doar pe credinta si
incredere ci pe ipocrizie si inselaciune.

2.2 Etapele evolutiei politice


Evolutia politica se poate distinge in mai multe etape:
Politica prestatala,
Statul premodern,
Statul modern,
Politici postmoderne.
Principala distinctie a politicii este aceea dintre societatile premoderne si cele moderne.
Tonnies: face distinctia dintre Comunitate - Gemeinschaft (ansamblu de indivizi legati organic prin
traditie
si
interesul
comun
al
grupului)
si
Societate

Geselleschaft
(ansambul de indivizi, separati dar asociati, care au interese partial ireductibile). In comunitate
solidariteatea se creeaza prin cultura, in societate prin structura.
Durkheim: face distinctia dintre solidaritatea mecanica (indivizii sunt asorbiti de catre grup, viata
lor fiind reglementata prin traditie si cutuma) si cea organica (individul este prioritar in raport cu
grupul si normele sociale pot fi schimbate pentru a guverna mai bine relatiile dintre indivizi
societati individualiste si foarte diferentiate.)
Weber: face disinctia dintre solidarietatea sociala afectiva (bazata pe sentimentul apartenentei de
grup) si solidarietatea rationala (bazata pe compromisul de interese). Pentru Weber rationalitatea
este elementul cheie a modernitatii. Oamenii isi bazeaza activitatea pe ratiune, pe calcul, pe
eficienta si eficacitate.
Marx: face distinctia dintre societatile bazate pe proprietatea comuna si cele bazate pe proprietatea
privata. Pentru Marx capitalul nu poate produce profit decat prin instituirea relatiei sociale.
Levi-Strauss: face distinctia dintre societatile calde (au o istorie accelerata) si cele reci (se
schimba intr-un ritm impreceptibil, incetinit).

2.3 Politica si alte forme de reglementare a vietii sociale Functiile guvernarii


Functiile principale ale guvernarii (politice sunt urmatoarele):
Arbitrajul: pentru a gestiona conflictele si neintelegerile dintre indivizi. Putere coercitiva.
Decizia: solutii pentru rezolvarea unor probleme si situatii de criza .
Reglementarea: reguli de comportament considerate bune pentru binele comun.
Dominatia: mijloace (coercitie, persuasiune, acceptare, comunicare) pentru a-si impune arbitrajele,
decizille si regulile. Societatea se imparte intre dominanti si dominati; guvernanti si guvernati. In
unele societati cele doua paliere sunt izolate (de ex. Societatea indiana a castelor) si in alte societati
exista canale de cmunicare.

2.4 Statul modern


Trecerea la statul modern este legata de dezvoltarea economiei de piata, modificari in bazele
economice ale grupurilor sociale, schimbari in cultura, reforme religioase, razboaie, industrializare
si urbanizare.
Weber: statul modern nu s-ar fi dezvoltat fara reforma religioasa protestanta, care a impus un nou
ethos, noi valori si noi norme de comportament, care au favorizat acumularea capitalista. In
viziunea lui capitalismul este o constealtie spirituala care valorizeaza economisirea, acumularea,
munca si rationalitatea. Fara aceste valori economia de piata si societatea moderna nu se pot
dezvolta.
Marx: factorii economici sunt primordiali in schimbarea sociala si politica.
Statul modern este o institutie care raspunde schimbarilor aparute in societate. De multe ori, statul
devine principalul actor al expansiunii economice externe si se implica simnificativ in dezvoltarea
economica interna. Pentru a face fata acestui rol si nevoit sa administreze o cantitate si o
complexitate din ce in ce mai mare de probleme sociale, statul devine si se dezvolta ca o birocratie
din ce in ce mai hipertrofica. Functiile sale se multiplica. Pentru a raspunde nevoilor sociale din ce
in ce mai numeroase si mai diverse, statul modern cunoaste o multiplicare a functiilor sale, in raport
cu statul premodern. El penetreaza tot mai mult atat sfera publica cat si pe cea privata: economie,
cultura, familie, protectie sociala. Statul modern isi dezvolta institutiile controlului social cum ar fi
armata, politia, jandarmeria. Statul modern functioneaza pe baza unor Constitutii si legi unitare
pentru intreg teritoriul si selecteaza elitele epocei pe cai legale definite de legi (sfarsitul elitelor al
caror drept era atribuit prin nastere).
Diferente dintre statul premodern si statul modern:
Separarea dintre stat si biserica. In statele moderne puterea bisericii este limitata de legi la
domeniul spiritual si distincta de cea a statului.
Statul modern incepe sa aiba un rol monopol asupra justitiei. Curtile de judecata senioriale
sunt inlocuite de legi si instante unitare.
Statul devine, treptat, administratorul bunastarii, implicandu-se tot mai mult in producerea si
furnizarea serviciilor sociale.
Statul impune o cultura nationala unitara, bazata pe o limba literara unitara, raspandita si
datorita tiparului. Invatamant public gratuit.

2.5 Teoria modernizarii politice


Pe masura ce societatile se dezvolta din punct de vedere economic si cultural, ele vor crea,
inevitabil, regimuri democratice. Democratia, pentru a functiona, are nevoie de preconditii
structurala, cum ar fi o clasa mijlocie numeroasa, prospera, educata. Dezvotarea duce la bunastare
si stabilitate politica. Democratia presupune un nivel inalt de dezvoltare economica si culturala.
Lipset: ipoteza. El a descoperit o corleatie statistica intre gradul de dezvoltare economico-sociala si
gradul de democratizare.

Relatii dintre economia de piata (capitalism) si democratie:


Economia de piata nu este compatibila cu regimurile nondemocratice.
Economia de piata are nevoie de democratie.
Democratia are neovie de economie de piata.
Dahrendorf: crede ca democratia si economia de piata sunt, simultan, separte si impacate.
8

Dahl: contradictiile nu sunt simplu de rezolvat si democratia si economia de piata de impacat.


Capitalismul de piata dauneaza democratiei pentru ca acesta atenteaza la principul fundamental al
egalitatii (capitalismul de piata creeaza inveitabil inegalitati si limiteaza astfel potentialul
democratic prin generarea de inegalitati in distribuirea resurselor politice). Democratia are nevoie
de economie de piata iar economia de piata de democratie (pentru a garanta proprietatea si alte
drepturi de liberatati) dar, pentru ca acestea sa fie operationale, este nevoie de interventia statului
pentru a le tempera asperitatile ce pot aparea.
Peter Berger porneste de la 3 afirmatii:
1) Nu a existat niciun caz de democratie neasociata unei economii de piata,
2) Au existat numeroase cazuri de economii de piata neasociate cu democratia (japonia, chile),
3) Cand economiile de piata merg bine vreme indelungata sunt generate inevitabil persiuni
pentru democratizare.
Ultima afirmatie este congruenta cu ipoteza lui Lipset. Afirmatia explica de ce economia de piata
nu poate fi asociata pe termen lung cu regimurile autoritare si cu dictaturile. Economia de piata este
o conditie necesara dar nu suficienta pentru democratie. Aceasta si nu capitalismul creeaza presiuni
pentru democratizare.
Economia centralizata este incompatibila cu democratia pentru ca socialismul face improbabila
bunastarea si existenta spatiului public, deschis. Berger este sceptic in privinta tranzitiei rapide
catre o adevarata economie de piata, nesupusa in mod esential controlului nociv al statului, si catre
o democratie autentica, definita prin alegeri libere si drepturi si libertati reale.

Cap 3 Statul bunastarii


3.1 Definitie
Statul bunastari este o incercare de a crea institutii ale solidaritatii sociale, institutii bazate pe
identitate nationala si care inlocuiesc functiile indeplinite, in perioadele premoderne, de catre
familiile, comunitatea locala, biserica, senior ecc.
In aceasta etapa statul modern incepe sa se implice in ce in ce mai mult in productia si distributia
bunastarii generale, colective.
Istoric vorbind, statul bunastarii, reprezinta un raspuns la mutatiile si dizlocarile produse de
procesele modernizarii (generalizarea conomiei de piata, industrializare, urbanizare). Statul
bunastarii a marcat un moment de consens social intre guvernanzi si guvernati. Crearea acestui
consens a fost favorizata si de experienta razboiului.
Obiectivul principal al statului de bunastare este asigurarea unui minimum decent al nivelului de
trai pentru toti cetatenii sai.
Statul bunastarii este fundamentat pe cetatenia sociala.
Crossman: crede ca statul bunastarii reprezinta punctul culiminant al unui proces indelungat de
umanizare a capitalismului si de reconciliere a acestuia cu acest context.
Rawls: teorie a justitiei care imbina egalitatea drepturilor, a libertatilor civice si a sanselor de acces
la pozitii sociale si la autoritati cu o prioritate absoluta pentru cei dezavantajati. In aceasta optica
statul bunastarii devine o reactie anticapitalistica (asumarea ideii ca statul stie mai bn ce este bine
pentru cetateni decat acestia).

Principalul mecanism pe care se bazeaza statul bunastarii consta in trasferurile sociale, de la


societate ca intreg, catre anumite categorii de populatie, expuse anumitor riscuri.Astefel, sunt
sprijinite sansele de a avea o viata decenta pentru cei care nu pot partecipa, temporar sau permanent,
la activitatile pietei.
Instrumente principale de redistribuire a bunastarii in societate:
1) Invatamant general, obligatoriu si gratuit.
2) Sistem public de sanatate.
3) Securitate sociala (asigurari sociale, si asistenta sociala).
4) Programe de lucrari publice pentru constructia de locuinte sociale.
5) Impozite progresive.
6) Dialogul social tripartit: guvern-sindicate-patronat si reglementarea pietei muncii.
Bunastarea este astfel rezultatul interventiilor statului in sistemul pietei libere, fie prin excluderea
unor bunuri si servicii din acest sistem, fie prin controlarea sau chiar modificarea mecanismelor de
piata libera.

3.2 Contextul social al aparitiei statului bunastarii. Etape de evolutie


Ideile pe care se fundamenteaza statul bunastarii provin din aria iluminismului si rationalismului.
Factori care au contrebuit evolutiei:
- Tranzitia demografica si procesul de imbatranire a populatiei,
- Transformari in planul familiei ca institutie sociala si generalizarea tipului nuclear de familie,
- Constituirea democratiei moderne, nevoia de a avea cetateni relativ educati pentru a asigura
functionarea acestui regim politic,
- Procesele de industrializare si urbanizare, cu cortegiul lor de dezechilibre si tensiuni sociale, dar
si cu nevoia de muncitori calificati si sanatosi,
- Disfunctiile produse in economia bazata pe principiul laissez-faire, disfunctii care au culminat
cu crizele economice,
- Imperativele reconstructiei dupa razboaiele mondiale, nevoia unui efort planificat si coordonat
in acest sens.
La dezvoltarea politicii sociale au contribuit, de asemenea, si urmatorii factori:
- Evolutia economiei moderne, care a generat o societate salariata.
- Evoluita familiei moderne, mult mai putin coeziva decat familia traditionala.
- Necesitatea contracararii efectelor negative ale dezvoltarii economice si sociale.
Grupuri care au nevoie de suportul statului:
- Familiele monoparentale,
- Batranii singuri,
10

Femielie ocupate,
Copiii.

In concluzie, daca in tre cut oamenii erau protejati de catre solidarietatea colectiva, industrializarea
si urbanizarea au determinat nevoia de a acoperi riscurile standard prin contributia statului, in
conditiile in care majoritatea populatiei a devenit dependenta de un salariu controlat de fortele
impersonale ale pietei.
Prin urmare, statul bunastarii a aparut pentru a raspunde unei serii de obiective pragmatice: sociale,
economice, politice.
XVII sec: instutionalizarea saracilor, asistenta sociala la domiciliu, infiintarea de ateliere de lucru.
1889 statul bunastarii incepe cu Bismarck intr-o Europa radical schimbata fata de secolele
precedente. Noutate absoluta este crearea sistemului obligatoriu de asigurari sociale de stat pentru
batranete, boala si invaliditate.
Dupa primul razboi mondial si in timpul si dupa Marea Criza Economica dintre 1929 si 1933
Roosevelt isi lanseaza faimosul si fastul program social New Deal.
Dupa cel de al doilea razboi mondial se consti tuie statul bunastarii in expresia sa clasica, deplin
cristalizata.
Intre 1950 si 1975 se constituie perioada de maxima espansiune a statului bunastarii si vine denumit
statul maximal sau statul optimist. Aceste generatii au produs fenomenul baby boom.
Dupa 1975 situatia a inceput sa se schimbe. Aspiratiile populatiei incep sa creasca in vreme ce
conditiile se deterioreaza: somaj, inflatie, incetinirea cresterii economice, cresterea taxelor si
impozitelor, cresterea datoriei publice.
In anii 1980 putem vorbi de o criza vizibila a statului bunastarii.
In anii 90, insa, dupa un deceniu de cautari s-a constientizat faptul ca nu este vorba despre un
fenomen trecator si ca pentru a rezolva aceasta problema este nevoie de o schimbare de paradigma.
Dupa 1990 reforma statului bunastarii a inceput sa devina o realitate empirica.

3.3 Modele (tipuri) ale statului bunastarii


Structura si functille statului bunastarii variaza foarte mult de la o tara la alta, in limitele definitiei
operationale utilizate. Exista o numeroasa tentativa de sistematizare a acestor variatii, de creare de
modele sau tipuri ale statului bunastarii, ca artefacte teoretice simplificatoare ale realitatii
multiforme.
Trecere in revista a celor mai accesibile dintre ele:
Marshall = trei compontente pe care le considera esentiale pentru acest sistem social: democratia,
capitalismul si bunastarea. Elementele sunt vazute mai ales prin prisma valorilor: bunastarea
reprezinta valori precum egalitate si cooperare; democratia - pluralism, libertate si drepturi
individuale; capitalismul merit, performanta, productivitate.
Aceste elemente nu sunt izolate unul de altul ci se afla in interconexiune, mai stransa sau mai
relativa, dar niciodata ele nu sunt complet autonome.
In functie de dinamica acestor elemente putem avea mai multe combinatii:
O combinatie in care dimensiunea cea mai importanta este ocupata de catre bunastare, ca
obiectiv social major care ghideaza celelate doua elemente (capitalismul si democratia);
exemplu Suedia,
O combinatie in care rolul hotarator este jucat de catre democratie, ca valoare sociala suprema;
exemplu Marea Britanie,
O alta combinatie care favorizeaza importanta acordata capitalismului, dintre cele trei elemente
si aici am putea ilustra cu statul bunastarii american.
Combinatiile se pot multiplica in plan teoric, nevand intotdeauna acoperire in realitate.
Tipologia Marshall are avantajul coerentei si pe cel al caracterului calr si sistematic al criteriilor
folosite dar ramane destul de teoretica si abstracta.
11

Catherine Jones incearca sa gaseasca o cale de mijloc intre unicitatea fiecarui stat al bunastarii si
multele aspecte identice. Pentru ea, diferentele sunt de nuanta, sunt grade ale statului bunastarii.
Principalii indicatori sunt: ponderea procentuala a cheltuielilor sociale in PIB; primatul valorilor
societale sau al celor individualiste; beneficii de protectie sociala universale sau conditionate de un
anumit status de munca. Astfel, sunt state ale bunastarii unde accentul cade pe capitalims si altfele
unde accentul cade pe redistribuire.
Harold Wilensky demonstreaza ca statul bunastarii nu de pinde de ideologia politica a guvernarilor
respective. Wilensky opreationalizeaza cele doua concepte bunastarea si ideologia si studiaza
corelatia dintre ele, prin analiza de regeresie, intr-un esantion format din 22 dintre cele mai bogate
natiuni ale lumii. W. Descopera inexistenta vreunui efect al ideologiei partidelor sau coalitiilor
aflate la putere asupra efortului indreptat catre protectia sociala. W crede ca cea mai puternica
variabila explicativa a aparitiei si dezvoltarii statului bunastarii este cresterea economica, bogatia
unei natuni. Cu cat dezvoltarea economica este mai mare, cu atat natiunea va avea un stat al
bunastarii mai puternic.
Esping-Andersen il contrazice pe Wilensky si construieste o tipoogie bazata pe influenta ideologiei
politice asupra politicilor sociale:
Liberale (australia, canada, sua). Principale trasaturi: piata libera, protectie sociala minima,
testrea resurselor pentru calificarea ca beneficiar al protectiei sociale.
Conservatoare (Germania, Franta, Austria italia). Mentinerea diferentierilor sociale, organizare
corporatista, traditie catolica, traditia aboslutismului si a guvernarii de tip autoritar.
Social-democrate (Suedia, Norvecia, Finalnda , tari nordice). Sistem comprehensiv, extensiv de
redistribuire a bunastarii, traditie a mobilizarii clasei muncitoare, traditia partidelor de stanga la
guvernare.
Ginsburg face urmatoarea calsificare:
Model liberal: combina responsabilitatea personala pentru propria bunastare cu
interventia minima a statului, in special pentru cazurile de saracie si marginalizare. Cei
asistati social au o perceptie negativa, fiind considerati lenesi sau incapabili sa se
descurce singuri. (modelul american)
Modelul german: se bazeza pe rolul reglator al statului, mentine echilibrul dintre piata,
libertate individuala si justitie sociala.
Modelu suedez: cheltuieli publice foarte mari, solidarietate sociala, limitarea competiei si
a inegalitatilor, impozite si taxe mari; statul nu doar ca reglator dar ca si principal
ofertant de protectie sociala.
Tipologia Titmuss:
1) Modelul redistributiv: vede politica sociala ca pe un domeniu social major, indeplinind
servicii universale, in afara legilor pietei, conform princpiului nevoilor.
2) Modelul rezidual: exista doua solutii naturale sau socialmente date prin care nevoile
individuale pot fi satisfacute: piata libera si familia. Statul si institutiile sale trebuie sa
intervina doar cand aceste doua solutii nu functioneaza sau sunt distruse.
Aceste modele functioneaza ca tipuri ideale weberiene care nu sunt 100% obligatorii pentru
realitatile empirice dar, pentru incadrarea unui anumit model, trebuie indeplinite majoritatea a
acestor criterii.

12

13

Ambele tipuri prezinta dezavantaje. Atfel, modelul redistributiv creeaza inflatie si deficit bugetar,
determina cresterea cheltuielilor publice si efecte perverse. Descreste interesul pentru munca,
decurajeaza initiativa si crestera economica fara de care politica sociala isi pierde resursele.
Birocratizarea excesiva si procedurile confuze fac posibile fraudele si erorile. De asemeni, nu
rareori universalismul poate favoriza pe cei bogati care primesc beneficii de care, de fapt, nu ar avea
nevoie, diminuand astfel resursele pentru cei aflati cu adevarat in nevoie.
Modelul rezidual costa mai putin societatea dar genera o crestere a costurilor sociale: saracie
somaj, o calitate a vietii mai redusa, subdezvoltare umana in unele segmente sociale, risipa surselor
umane, injustitie sociala, de unde un ris mai mare de aparitie a conflictelor si tensiunilor sociale.

14

3.4 Concluzii
Statul de bunastare este rezultatul a unui proces inceput inca din secolul al XIX-lea. Acest proces a
modificat estential functiile statului modern, care incepe, sub presiunea unor factori economici,
sociali, si demografici, sa-si asume functii in asigurarea bunastarii colective. Statul modern cu cei 7
piloni ai sai este produsul anumit tip de societate societate industriala, societate moderna.
In ultimele doua decenii au avut loc schimbari structurale in societatea occidentala si unii autori au
numit aceste schimbari capitalismul tarziu, altii au apreciat ca ar fi vorba de o noua etapa istorica
si au numit-o post capitalism, societate post-industriala sau societate post-moderna.
In aceasta optica , reforma statului bunastarii este necesara din doua cesiniderente:
1) Criza profunda a acestui model de politica sociala,
2) Schimbarile din societatea occidentala contemporana nu mai sunt consonante cu
rationalitatea dominanta a modernitatii si cu ambitia de a gasi solutii pentru toate sferile
vietii sociale.
Statul bunastarii a fost considerat ca nu a gestionat eficient raportul dintre stat si individ, de aceea o
tendinta a reformarii sale este marirea libertatilor individuale si restrangerea roului sau in ceea ce
priveste interventia asupra sferei private.

Cap 4 Sisteme si structuri politice


4.1. Perspective sociologice asupra politicii
Sociologiei i se potriveste modelul paradigmatic de dezvoltare mai degraba decat modelul
popperian, evolutionist , al stiintei.
Termenul de paradigma se utilizeaza in acceptiunea lui Thomas Kuhn ca model de practica si nu
de teorie a cercetarii intr-o comunitate stiintifica.
Paradigmele nu sunt teorii stiintifice ci aplicatii ale unor teorii in formularea si rezolvarea
problemelor concrete ale cercetarii stiintifice.
Popper= credea ca stiinta evolueza prin teorii succesive, in care teoria ulterioara este mai puternica
si o inglobeaza pe cea anterioara (de exemplu, teoria lui Einstein o inglobeaza pe cea a lui Newton).
Khun=considere ca paradigmele sunt incomensurabile datorita rupturilor de comunicare ce exista
intre ele, si ca trecerea unei comunitati stiintifice de la o paradigma la alta se face brusc, prin
revolutii stiintifice si nu lin, evolutiv. Alegerea unei paradigme este un concurs de imprejurari din
comunitatea stiintifica in care s-a format savantul. Trecerea de la o paradigma la alta nu e un proces
rational ci un proces asemanator a unei convertiri religioase.
Spre deosebire de alte stiinte, paradigmele sociologice sunt simultane si complementare. Studiul
sociologic se concentreaza asupra realitatilor nationale. In sociologie paradigmele sunt, mai
degraba, explicatii ale fenomenelor sociale diferite decat teorii competitive.

15

Analizand politica, vedem ca ea cuprinde indivizi, grupuri, structuri, relatii, mentalitati. Diferitele
paradigme sociologice favorizeaza in analiza lor, unul sau altul dintre aceste elemente.
Cele mai importante dispute se refera la urmatoarele raporturi:
Raportul dintre actorii politici1 si structuri. Oamenii sau cadrul institutional au rol determinant?
Raportul dintre mentalitai si structuri. Mentalitatile creaza si determina functionarea institutiilor
sau institutiile sunt cele care creeaza si determina institutiile?
Paradigma holista: termenul de holism isi are originea in greaca veche, unde holos inseamna
intreg, totalitate. In filozofia antica holismul era mai degraba un panholism, vazand universul ca un
mare intreg ce integreaza atat natura cat si societatea. In filosofia moderna acest model de
interpretare a lumii este prezent in conceptul german de Gestalt, preluat apoi de psihologie.
Ludwig von Bertalanffy a ridicat holismul la nivelul unei teorii generale a sistemelor, ca premisa a
unificarii realitatii naturale si sociale si a elaborarii unui sistem unitar al stiintei . In aceasta viziune,
intregul univers, atat cel natural cat si cel social, este alcatuit din sisteme, deci poate fi analizat prin
aceasta prisma unica si integratoare, care este teoria sistemelor (considera ca rolul determinant
apartine structurii: ea determina comportamentul actorilor, si tot ea determina mentalitatile).
Paradigma interactionista: omul nu este totalitatea statusurilor si rolurilor sale sociale. Individul
nu se conformeaza atuomat normelor sociale, el are posbilitatea de a alege, are vointa si
autodeterminare. Institutiile nu sunt realitati date ci constructii subiective (rezultate ale interactiunii
umane),
Daca prin paradigma holista explicatia schimbarii este cautata in relatia sistemului cu mediul sau
exterior, interactionismul cauta motorul interior al schimbarii, adica interactiunile dintre oamenii
care alcatuiesc sistemul.
Raymond Boudon face o analiza a celor doua paradigme (criminalitatea in cele doua viziuni):
Pentru holisti criminalitatea este rezultatul urbanizarii a unei societati. Holistii vor formula o
ipoteza (raspuns cu un anumit grad de probabilitate la intrebarea cercetarii si care face legatura intre
doua sau mai multe fenomene numite variabile). Astfel, urbanizarea va fi variabila independenta
(explicativa) iar criminalitatea va fi variabila dependenta (de explicat). Ei vor observa ca rata
crimnalitatii este mai mare in societatile mai urbanizate, deci, ar exista o relatie cauzala intre cele
doua fenomene. Aceasta explicatie nu ia in considerare comportamentele specifice ale indivizilor,
agregandu-i pe aceastia in grupuri mari.
Pentru explicatia individualista (interactionista), criminalitatea este explicit rezultatul
comportamentelor individuale. Prin aceasta paradigma indivizii si comportamentele lor explica
fenomenele sociale. Un fenomen social este intotdeauna o consecinta a actiunilor individuale.
In concluzie orientarea holista prefera nivelul macrosocial, pe cand cea interactionista, nivelul
microsocial. Holistii prefera modele pozitive, cantitative, pe cand interactionistii, pe cele
calitative, interpretative.
Aceasta viziune asupra paradigmelor sociale este simplista, pentru ca ea nu actioneaza atat de clar si
in realitate. Nu putem reduce diversitatea campului socilogic la aceste doua paradigme. Exista
nenumarate orientari intermediare si nuante.
Pentru noile sociologii, aceasta distinctie intre paradgime nu mai este operationala. Noile
sociologii nu mai opereaza cu coduri binare: materialism/microsocial, calitativ/cantitativ. Aceste
distinctii nu mai sunt relevante pentru lumea in care traim, pentru modul in care functioneaza stiinta
azi, Nu mai exista teorii generale, universale, ci explicatii aici si acum. Prin urmare, stiinta se
relativeaza si nu mai este in cautarea unor inexistente adevaruri universale.
1

Pot fi individuali sau colectivi. Ei au in comun participarea la decizia politica si la actiunea politica. Nu numai
indivziii dar mai ales organizatiile , ca sisteme concrete de actiune politica, pot fi considerate ca actori politici.

16

4.2 Ideile principale ale holismului sociologic


Holismul sociologic este fundamentat pe urmatoarele idei:
1) Strucutra este ansamblu, totalitatea elementelor ce compun obiectul studiat precum si a
relatiilor dintre aceste elemente,
2) Totalitatea nu este suma elementelor componente. In relatiile dintre totalitate si elemente,
preeminenta apartine totalitatiii. Ea determina functionarea partilor componente. Ideea
determinarii elementelor de catre totaltate se numeste supradeterminism structural (de
exemplu, grupul este mai mult decat suma indivzilor ce il compun).
3) Mecanismul fundamental este deductia: putem deduce functionarea partilor componente din
functionarea intregului. Astfel realitatea poate fi ordonata, explicata, inteleasa, faptele
dispersate devin coerente, odata integrate intr-o strucutra. (de exemplu, votul unei persoane
nu este un fapt accidental ci un comportament determinat de structura personalitatii
respectivei persoane, sinuciderea devine consecinta anomiei si coruptia un efect al proastei
functionari a institutiilor).
4) Sistemeul este definit structura plus procesul. Strcutura este aspectul static iar procesul
aspectul dinamic al sistemului. Procesul este schimbarea parametrilor structurii, intr-o
anumita perioada de timp. Sistemul ia din mediu resursele sale (inputs), le proceseaza si apoi
rezultatele (outputs) acestui proces ajung in mediul exterior. (exemplu, sistemul de
invatamant care are inputuri luate din mediul exterior).
5) Functia insemana consecintele alternative ale procesului, ale dinamicii sistemului. Procesul
poate sa produca fie stabilitate, fie schimbarea, fie functionarea, fie disfunctia, fie integrarea,
fie dezintegrarea sistemului. Aici schimbarea este vazuta ca un fenomen anormal, patologic,
deviant, care perturba ordinea sistemului.
6) Trecerea la o noua structura este vazuta ca rezultat al adaptarii sistemului la mediul
inconjurator, ca un mecanism de autoreglare a sistemului, in scopul asigurarii supravietuirii
si dezvoltarii sale.
7) Pentru holism, omul, individul este definit prin parteciparea sa la diferite structuri, relatii si
insitutii sociale. Subiectul istoriei este structura, nu omul. Durkheim considera ca obiectul
sociologiei sunt faptele sociale tratate ca lucruri exterioare individului si care nu sunt
inzestrate cu o putere de constrangere in virtutea careia ele i se impun.

4.3 Institutii si organizatii politice


Institutiile, pentru sociologie, sunt structuri sociale foarte stabile, durabile care indeplinesc functii
sociale fundamentale pentru supravietuirea si dezvoltarea societatii umane. Ele au aparut in istoria
umanitatii mai mult sau mai putin spontan. O institutie este alcatuita din mai multe organizatii.
Organizatiile au aparut ca un raspuns la necesitatea de a coordona efortul colectiv, ca un mod mai
eficient si eficace de atingerea a scopurilor propuse de catre diferite grupuri de oameni. Aceste
organizatii pot fi efemere iar functiile lor pot fi importante pentru gruprui relativ mici de oameni, nu
neaparat pentru intreaga societate, cume cazul institutiilor. Instutiile pot aparea spontan in istorie pe
cand organizatiile sunt structuri construite in mod deliberat.
Societatea contemporana este o societate organizationala. Ne nastem si murim in organizatii.
Organizatiile politice sunt definite de catre Michel Crozier si Friedberg ca modalitati obiective,
formalizate, ale actiunii politice, instituite si controlate in mod constient.
Caracteristicile defintiorii pentru o organizatie sunt:
Un anumit numar de membri,
Un mod constient de instituire (infiintare),
Obiective definite in mod formal,

17

Structura relativ stabila, chair daca mai putin durabila decat a institutiilor; structura
specializata cuprinzand mai multe subsisteme din care unul este responsabil de conducrea
organizatiei,
Un set de valori care ghideaza pe membrii organizatiei in activitatea lor,
Norme formale de functionare,
Activitati specifice.

Daca vom considera politicul ca sistem, acest sistem are urmatoarea alactuire:
Doua mari sectoare institutionale : satul si politica civila,
Fiecare dintre aceste sectoare este alcatuit, la randul sau, din institutii si organizatii.
Astfel, statul este organizat pe urmatoarele domenii principale:
Executivul: guvernul central, ministerele, agentiile nationale, administratia publica
locala.
Legislativul: parlamentul, consiliile locale.
Justitia: judecatorii, tribunalele, curti de justite.
Apararea nationala: armata, servicii de informatii.
Ordinea publica: politia, jandarmeria.
Politica civila este in principal opera a trei tipuri de organizatii:
Partidele politice: obiectivul lor este cucrerirea puterii politice, a contolului legitim al
autoritatilor statului, pentru a-si putea pune in practica programul. Ele participa la activitati
care le asigura accesul la putere.
Grupurile de interese: apara drepturile si interesele materiale, economice ale unor grupuri
sociale. Grupurile de atitudine apara idei si valori. Grupruile de cauza se mobilizeaza
pentru a reactiona in privinta intereselor materiale si morale ale unui grup. Ele se apara
impotriva unor masuri care le-ar putea afecta interesele.
Lobby: organizatie profesioniste care vrea sa convinga legislativul sa adopte legi favorabile
unor anumite grupuri, folosind ca mijloace, in special, informatia si expertiza. Cuvantul este
original din limba engleza , unde inseamna hol si se refera la holurile Congresului
americanm unde erau congresmenii abordati de catre cei care voiau sa-i influenteze. In USA
lobby.ul a devenit o activitate profesionalizanta. La fel se intampla si in Parlamentul
European unde organizatiile de lobby participa efectiv la pregatirea legilor, la definirea
problemelor si prioritatilor, la stabilirea agendei.

4.4 Organizatiile birocratice


Birocaratia este forma cea mai perfectionista a strcuturii organizationale. Sistemul capitalist a
impus pe scara larga birocratiile pentru ca productia capitalista avea nevoie de o administrare
stabila, eficienta, stricta, predictibila si rationala. Nu numai economia avea nevoie de o
administratie birocratica ci si societatea moderna, caracterizata prin ansambluri sociale mari.
Weber: birocratia este cel mai pur tip de autoritate legala, un mijloc pentru a avea o oferta
organizata, colectiva si interlocala, fiinod o functie a cresterii posesiei bunurilor. Crede ca numai o
reintoarcere la o organizare la scara redusa ne poate scapa de influenta birocratiei.
Factorii care au facut din birocratie o forma predominanta de organizare sociala sunt cresterea
populatiei, ameliorarea nivelului de trai, pacificarea sociala, individualismul, dezvoltarea
mijloacelor de comunicare si a trasporturilor, egalitatea in fata legii.
18

Weber identifica trei forme tipice ale birocratiei in epoca moderna: partidul politic, interprinderea
capitalista si statul modern.
Definitie: Birocratia este o structura specifica de statusuri si roluri, in care puterea de a influenta
actiunile organizatiei creste de la baza catre varf.
Weber defineste birocratia prin urmatoarele trasaturi specifice:
1). Specializarea: o birocraie cuprinde posturi, poziii cu responsabiliti clar
definite;
2). Ierarhia: poziia inferioar este controlat i supervizat de ctre poziia
superioar;
3). Reguli i precedente: regulile generale sunt aplicate n situaii specifice;
4). Impersonaliate i imparialiate: birocraia este un instrument neutru,
care i desfoar activitatea n acelai mod, indiferent n beneficiul cui
lucreaz. Birocraia nu are sentimente, ea funcioneaz "sine ira et studio",
asemenea unui ceasornic ce arat ora exact, indiferent de cine l poart;
5). Cariera: birocraia este un sistem de promovare n funcie de criterii clar
definite, de exemplu: vechimea n organizaie, experiena, performana
profesional;
6). Norma raionalitii, care nlocuiete tradiiile, riturile, magia, ca mijloace
de atingere a scopurilor. Odat obiectivele fixate, membrii unei birocraii
(funcionarii) caut mijloacele i cile cele mai raionale, mai eficace i mai
eficiente pentru a le atinge.
Tipul de putere care acioneaz n birocraii este puterea legal, bazat pe
reglementri clare i formale, i a crei surs este poziia ocupat n ierarhia
birocratic.

19

Avantaje: Weber enumera avantajele birocratiei: eficacitatea, eficienta, precizia, viteza, stabilitatea,
prediclibilitatea rezultatelor, competenta, disciplina, discretia, neutralitatea si unitatea.
Cheia birocratiei este functionarul, numit, platit pentru ceea ce face, posedand o calificare si
interesat de cariera.
In raport cu formele anterioare de organizare, birocratia are avantajele functionarii unei masini fata
de unleata primitiva: rapiditate, economie, rationalitate.
Dezavantaje: astazi , termenul de birocratie, atat in jargonul sociologic cat si in limbajul comun
are, mai degraba conotatii negative. Birocratia devine irationala, punand in pericol atingerea
scopurilor organizatiei si cheltuind extensiv si inutil resursele organizatiei.
Cum devine posibil acest lucru?
Birocraiile niveleaz diferenele ntruct pun accentul pe disciplin, pe
experien, pe conformism. Oamenii cu adevrat talentai, creativi, cu
imaginaie, sunt nonconformiti, se simt ncorsetai de rigiditatea birocraiei.
Normele birocratice nu i stimuleaz s promoveze n ierarhie, dimpotriv, i
mpiedic. Astfel, birocraiile ajung s fie conduse de oameni mediocri, care i
controleaz pe cei valoroi. Birocraiile favorizeaz diminuarea creativitii i a
inovaiei, ceea ce pune n pericol performana organizaiei, capacitatea ei de a
reaciona rapid la schimbrile mediului exterior i, n final, nsi existena ei.
Crozier: a descris cercul vicios birocratic care impiedica schimbarea, datorita
blocajului creat de strategiile diferite ale diferitor grupuri ale unei birocratii.
Fiecare dintre acestea vrea s se autoprotejeze, adesea printr-o i mai mare
birocratizare, care blocheaz orice schimbare ce le-ar putea amenina.
Stabilitatea aparent poate dura intervale lungi, alternnd cu perioade foarte
scurte, dar violente, de criz pentru c, n loc s fie rezolvate, conflictele sunt
nbuite i ajung, astfel, s explodeze. n timpul acestor crize birocraiile nu
mai sunt conduse dup normele birocratice ci de ctre lideri autoritari
reformiti.
Birocratiile ajung organizatii gerontocratice deoarce pentru a urca in varful
ierarhiei ia timp. Birocratiile au consecinte nefaste asupra personalitatii umane
dezvoltand o adevarata biropatie:
Argyris considera ca birocratiile infantilizeaza oamenii, nelasandu-i sa se
dezvolte la adevaratul lor potential. Birocratiile trasforma oamenii in fiinte
pasive, dependente, subordinate, incapabile de o viziune larga, de o
perspectiva pe termen indelungat.
Deplasare a obiectivelor: scopul originar al functionarii organizatiei si
obiectivele oficiale sunt uitate, organizatia incepe sa urmareasca alte obiective.
Oamenii care muncesc in medii birocratice sunt, deobicei, alienati (sentimentul
pierderii controlului asupra lumii). Oamenii devin depedenti, timizi, subalterni.
20

Principul lui Peter:intr-o birocratie oamenii urca in ierarhie pana la nivelul


incompetentei lor. Birocratiile ajung sa fie conduse de incompetenti si sa
promoveze non-valoarea.
Legea lui Parkinson: in birocratii cantitatea de munca sporeste pentru a
umple timpul necesar realizarii ei. Pentru a evita atribuirea de noi sarcini,
mebrii birocratiilor trag de timp si prelungesc indefinit indeplinirea sarcinilor
curente. De aceea, birocratiile au tendinta de a deveni tentaculare pentru a
permite realizarea noilor sarcini prin angajarea de noi functionari.
Birocratiile pot deveni nu numai amorale ci si imorale. Functionarii regimurilor
totalitare, care au ajuns la acte inumane, s-au prelevat de ideea executarii
ordinilor. Birocratiile se pot trasforma astfel in masinarii criminale generand
ceea ce se cheama crima administrativa.
Birocratie si democratie: Michels organizeaza modul in care organizatiile
democratice de stanga se transforma in oligarhii. Termenul oligarhie provine
din greaca veche si inseamna puterea celor putini. Mchels numeste acest
fenomen legea de fier a oligarhiei (procesul democratic dispare si puterea
este acaparata de un grup restrans).
Care sunt cauzele acestei dinamici?
Chiar si organizatia cea mai democratica trebuie sa se trasforme in
birocratie care este forma cea mai perfectionata de organizare sociala.
Birocratizarea devine o necesitate mai ales daca respectiva organizatie
incepe sa creasca si efortul colectiv este mai dificil de coordonat. Astfel,
pentru a fi functionala, ea este condusa intotdeauna de un grup restrans
(elita).
O alta cauza este tendinta liderilor organzatiei de a se autoconserva.
Aceasta tendinta este vizibila si la unele sindicate si partide din Romania.
Pentru a contracara legea de fier a oligarchiei si a consolida functionarea
democratica a organizatiei, se pot pune in aplicare mecanisme precum
limitarea numarului de mandate la care au dreptul conducatorii organizatiei,
limitarea puterii politice a birocratilor partidului, instituirea unor organisme
independente si altele.
Birocratie si carisma: unul din modurile posibile de aparite a organizatiilor
politice este ceea ce Weber numea rutinizarea (istitutionalizarea) carismei.
Miscarile sociale consude de lideri carismatici se schimba intr-un mod
predictibil devenind birocrati, parcurgand urmatoarele etape:
Micarea ia natere intr-un context social caracterizat prin frmntri,
favorabil apariiei "profeilor", agitatorilor, liderilor carismatici.
Micarea crete, atrgnd adeziunea popular iar viziunea i ideile
liderilor-agitatori se rspndesc n mase.
Depind un anumit numr de adereni i devenind mai puternic,
micarea devine treptat organizaie formal: ncepe sa funcioneze
diviziunea muncii, criterii formale pentru a deveni membru, norme
birocratice.
Exemple: Lenin, Hitler.

4.5 Tendinte recente in organizatii


21

Gradul de birocratizare nu crete, pe msura nevoii creterii eficacitii i eficienei organizaiilor.


Birocratizarea poate deveni chiar o piedic , crend organizaii prea rigide i incapabile s se
adapteze unui mediu social n continu schimbare. Indivizii devin mai liberi, mai mobili, ntr-o
cultur din ce n ce mai complex, ceea ce produce o anumit debirocratizare i descentralizare.
Chiar coninutul activitilor (dezindustrializarea i teriarizarea) i noile tehnologii n informaie i
comunicare au favorizat debirocratizarea. n unele mprejurri, reelele descentralizate sunt mult
mai eficace dect structurile centralizate, ierarhice, birocratice, greoaie. Organizaiile contemporane
sunt mai tolerante" cu membrii lor dect birocraiile clasice. Dei se observ o reduce a gradului de
formalizare, raionalitatea rmne dominanta procesului de ansamblu".
Debirocratizarea, descentralizarea si deierarhizarea sunt utile mai ales in
periaodele de reforma pentru ca, uneori, birocratia actioneaza ca un obstacol in
calea reformelor. Desi ea ar trebui sa fie neutra si sa serveasca la fel de bine
orice guvern democratic ales, totusi, aparatul functionaresc are tendinta de a
favoriza conservarea situatiei existente si a de evita schimbarile.

Cap 5 Partidele politice ca organizatii


5.1 Specificitatea partidelor ca organizatii
Piatra de temelie in sociologia partidelor politice a fost pusa de Max
Weber. El considera partidele ca forme tipice ale birocratiei moderne si le vede
ca o parte a societatii civile, fiind asociatii voluntare, conduse de lideri care
urmaresc obtinerea de avantaje materiale si simbolice pentru organizatie si
membri acesteia.
Michels= reia perspectiva weberiana. Atat Weber cat si Michels si-au bazat
analize pe partidele epocii lor in care liderii erau puternici iar electoratul nu
avea o influenta covarsitoare.
In ultima perioada, sociologia tinde sa analizeze partidele si din alte
perspective. Sociologia studiaza legaturile dintre organizatiile politice si
comportamentele electorale, legaturile cu functionarea institutiilor statului sau
cu grupurile sociale. Sunt frecvente studiile despre sisteme de partide, despre
modul in care interactioneaza ele pe scena politica precum si analiza
comparata a diferitelor sisteme de partide. O alta tendinta este aceea de a
inlocui optica institutionala cu cea interactionista, care concepe partidele ca
actori colectivi, alcatuiti din mai multe grupuri, uneori cu interese opuse.
Partidele sunt organizatiice cristalizeaza revendicarile si aspiratiile unor
grupuri sociale. Partidul exprima, manifesta acele grupuri in plan politic, in plan
teologic, in planul activitatilor specifice sau in planul ideologiilor care le anima
si pe baza carora se construiesc programele partidelor.

22

Astazi, strucutrasociala a suferit mutatii iar granitele dintre grupuri


sociale sunt mai flexibile, mai dinamice. Ca urmare, marile partide europene au
abandonat perspectiva clivajelor si au devenit catch-all parties.
Clivaje= sat/oras, biserica/stat, centru/periferie
Pentru unele partide cucerirea puterii nu reprezinta un obiectiv realist. De
exemplu, in Romania fucntioneaza zeci de partide care nu spera ca vor ajunge
vreodata la putere. Scopul lor, de multe ori este obtinerea de vizibiltati sociale,
de scopuri lucrative sau pur si simplu de sociabilitate in sine.
Partidele nu au monopolul lor. Activitatile electorale, recrutarea, formarea
si selectia elitelor politice sunt performate si de alte organizatii, nu numai de
catre partide. Nici alte functii precum reprezentarea intereselor de grup,
socializarea politca ecc. nu reprezinta o exclusivitate.
Este dificil de atribuit partidelor ideologii clar articulate. De multe ori
exista mari diferente dintre ideologia declarata si cea manifestata in practica.
In concluzie, nici o dimensiune nu trebuie absolutizata si nu trebuie puse
diagnostice de veritabile sau false partide politice, intrucat dinamica sociala
si politica risca sa contrazica aceste constructii teoretice rigide.
Partidele politice sunt instrumente foarte puternice, utilizate de indivizi i
grupuri, pentru a modela lumea, prin intermediul politicii, conform intereselor i
dorinelor lor. Ele au funcii de participare i de reprezentare n politic a
diferitelor grupuri sociale dar i funcii expresive, de integrare social i de
construire a identitii politice. Partidele sunt instrumente eseniale ale.
democraiei, realiznd reprezentarea i ncadrarea politic, mobilizarea politic,
socializarea politic, dezbaterea democratic i structurarea opiniei .
Partidul este birocratie si asociatie voluntara in acelasi timp.
Foarte important este momentul genezei unui partid. Acest moment isi va
pune amprenta asupra evolutiei ulterioare a partidului, datorita personalitatii
fondatorilor si tipuli de relatie dintre ei. Ulterior, in care va evolua respectivul
partid va fi extrem de relevant. Principalii factori de mediu sunt gradul de
modernizare al respectivei societati, gradul de mobilizare a grupruilor sociale,
tipul de cultura politica si gradul de democratizare.

5.2 Tipuri de partide

Duverger: distinctia dintre partide de masa si partide de cadre. Aceasta


distinctie izvoraste dintr-o conceptie a evolutie politicii: cele doua tipuri ar fi
consecutive si nu simultane.
Partide de cadre:caracteristice pentru o etapa in care politica era facuta de
notabili si nu era inca profesionalizata. (de exemplu, intelectuali, oameni avuti,
aristocrati, mosieri). Acestia nu practicau politica tot timpul, nu era o activitate
permanenta ci un hobby.
Partidele de mase: conduse de profesionisti ai politicii. Pentru ei politica
reprezinta principala activitate (isi dedica tot timpul pentru ea). Aceste partide
sunt, in general, birocratizate, au o structura ierarhica clara si un copr de
functionari salariati. In partidele de mase cariera se construieste treptat si
profesionalizarea politicii se manifesta si in participarea la diferite formule de
formare profesionala (ex, traininguri). In prezent fostele partide de masa sufera
de o reducere drastica a numarul lor de membri si tind sa se extinda catre alte
baze sociale. Trecerea de la o economie peredominant industriala la o
economie bazata pe servicii a dus la inchiderea marilor uzine si reducerea
numerica a proletariatului idustrial. Nemaiexistand o clasa gradee pentru
23

aceste partide, nici membrii partidului nu mai joaca rolul de cureaua de


transmisie dintre partide si baza lor social traditionala.
Partidele contemporane sunt partide de votanti, nu partide de membri.
Tipologia lui Duverger si-a pierdut adecvarea la unele realitati contemporane.
Astazi, structura sociala este mai putin rigida, notiunea de clasa sociala este
mai putin folosita iar mobilitatea sociala este mai mare.
Numarul membrilor depinde si de succesul electoral la partidului.
Nici tipologia Lispet-Rokkan nu si-a mentiunt actulitatea intacta.
Teoriile modernizarii politice si teoriile dezvoltarii (develomentalist
theories) sustin necesitatea functionarii partidelor politice, ca element estential
pentru modernizare, ca institutie obligatorie a democratiei.
Partidele din lumea neoccidentala se bazeaza pe tipuri diferite de
solidarietate sociala, de exemplu, pe o solidarietate traditonala si nu asociativa
sau o solidarietate clientelara generand coruptie si clientelism.
In Romania partidele sunt bucuroase sa atraga noi membri dar punctul lor
maxim de interes este atragerea voturilor electoratului. PSD pastreaza unele
caracteristici ale partidului de mase.
Exista si partide care s-au creat intr-un mod autonom (creatie interna)
sau partide in care rolul principal a apartinut unei organizatii externe (creatie
externa). Ca exemple pentru creatie externa putem considera Biserica pentru
partidele crestin democratice occidentale.
Pentru unele partide foarte important a fost si rolul liderului carismatic
fondator. Exista o simbioza intre persoana liderului si indentitatea
organizationale. Exemple sunt: Lein pentru partidul bolsevic rus, Hitler pentru
partidul nazist german, Mussolini pentru partidul fascist italian, Berlusconi
pentru Forza Italia.
In Romania postcomunista putem exemplifica drept lideri carismatici pe
Coposu (PNTCD), Iliescu (PSD), Vadim Tudor (PRM),.
Unele partide carismatice sunt denumite anti-partide , in sensul ca ele
vor sa schimbe regulile jocului politic. Cele mai multe partide carismatice se
prezinta ca partide total diferite fata de cele existente.
In concluzie, partidele cunosc o mare variatie din punctul de vedere al
reperelor organizationale si tipologiile comprehensive sunt dificil de construit,
cel mai adesea, ele esuand in simplism.

5.3 Structura partidelor politice


Structura si functionarea unui partid nu depind nici de obiectivele
acestuia, nici de ideologia sau linia politica, nici de baza sociala ale acestuia.
Dupa dupa depasirea etapei critice a infintarii partidele incep sa se
structureze paralel cu cresterea lor in dimensiune. Procesul de structurare
(institutionalizare) ia forma birocratizarii partidului, birocratia fiind considerata,
de unii sociologi drept obligatorie pentru consolidarea partidului, astfel incat
acesta sa isi atinga obiectivele. Birocratizarea inseamna un proces de
diferentiere interna, formarea unor sisteme de statusuri diferentiate, pe
24

verticala si pe orizontala; ierarhia este foarte importanta si pentru ca asigura


distributia recompenselor simbolice si materiale, care joaca un rol cheie in
functionarea partidului.
Pentru realizarea obiectivelor si functiilor intere si pentru a face fata
sfidarilor venite din mediul exetrior, birocratia nu poate depasi o anumita
limita. Prin urmare, toate partidele cunosc un proces de structurare, de
formalizare, de institutionalizare, de trecere de la o structura efemera, ad-hoc,
prin care se incearca atingerea unui obiectiv concret determinat la o structura
stabila si diferentiata care urmareste obiective generale si abstracte.
Birocratizarea este mai puternica atunci cand partidul apare autonom
prin legitimare interna iar birocratizarea este mai ridicata in cazurile in care
partidul se formeaza dispre centru spre periferie (de sus in jos) decat invers. Un
grad de birocratizare redus il pot avea si unele partide care au trecut prin
perioade indelungate de opozitie, private de folosirea aparatului de stat si a
sprijinului grupurilor de interese, care se indreapta mai ales catre partidele
guvermamentale. Aceste partide nu au suficiente resurse pentru ase
birocratiza.
O alta cateogorie de partide cu grad redus de briocratizare este formate
di partidele carismatice. Carisma, ca tip ideal de putere legitima, functioneaza
foarte diferit fata de puterea de tip birocratic. Carisma mai mult schimba
reguli , decat sa le respecte. Pentru partidul carismatic nu sunt importante
regulile ci liderul.
Trasformarea carismei in birocratie are loc dupa disparita liderului
fondator. Birocratizarea poate fi precedata de sau simultana cu luptele pentru
putere intre discepoli.(Ex, boala lui Lenin si ulterior moartea sa au generat
lupte interne in partidul bolscevic).
Partidele nu sunt birocratii in sensul forte al cuvantului pentru ca ele
sunt, in acelasi timp, asociatii voluntare. Deoarece nu sunt birocratii
autenticenici: distinctia dintre decizie si executie nu este foarte clara in
partidele politice.
Birocratia este un instrument important pentru a creste eficienta si
eficacitatea partidului. Ea este astfel o veritabila arma organizationala.
Birocratia este necesara darea poate deveni, din cheia eficientei si eficacitatii,
opusul acestor valori. Un grad prea mare de birocratizare este nociv pentru ca
rigidizeaza partidul, il face mai putin flexibil, mai putin adaptabil la schimbarile
mediului ambiant si, prin urmare, mai fragil.
Partidele au grade diferite de birocratizare. Cariera se construieste fie
lent, fie prin urcarea treapta dupa treapta a ierarhiei, fie ecista discontinuitati
in participare si dezvoltarea carierelor. Partidul de masa descris de Duverger
este prin excelenta partidul autonom si birocratizat dispunand de surse proprii
de finantare si de baza electorala proprie (classe gardee). La polul opus se afla
partide slab birocratizate. Problema este determinarea pragului peste care
birocratia devine nociva pentru functionarea partidului. Acest prag este situat
de catre traditia sociologica in momentul in care obiectivele oficiale ale
partidului sunt abondante si organizatia birocratica devine scop in sine,
functioneaza pentru propria supravietuire si dezvoltare. Gradul de biro mai este
legat si de strictura elitei conducatoare a partidului : divizata sau coeziva.
Partidele se mai deosebesc si prin gradul de centralizare. Birocratia nu e
intotdeauna corelata cu centralizarea. In sensul ei clasic birocratia
descentralizeaza functionarea organizatiei pentru ca lasa la latitudinea
functionarului sau a departamentului respectiv aplicarea a normelor formale si
25

a precedentelor. In rutina de zi cu zi, birocratiile functioneaza in mod


descentralizat.Pe de alta parte, insa, deziciile majore, legate de schimbari ale
rutinei, se iau, de obicei, in mod centralizat.

26