Un gen muzical reune?

te lucrari care abordeaza n mod asemanator melodia, armonia,

ritmica, forma, orchestra?ia, textul literar (unde este cazul) ?i alte aspecte
ale compozi?iei. O no?iune asemanatoare, cu un grad mai mic de generalitate, est
e stilul (al unei epoci, al unei ?coli, al unui autor).
n muzica culta, no?iunea vizeaza n mod tradi?ional categoriile de compozi?ii ce ur
meaza o schema formala mai pu?in stricta, remarcndu-se n schimb prin trasaturi orc
hestrale, melodice ?.a. De exemplu, sonata este considerata o forma (vezi forma
de sonata), n vreme ce fuga sau concertul sunt genuri (fuga folose?te procedee im
itative ntr-un context formal destul de liber, iar concertul se remarca n primul rn
d prin configura?ia orchestrala
unul sau mai multe instrumente soliste se afla n
dialog cu orchestra). Totu?i, n ultimele decenii, accep?iunea de categorie a form
ei s-a folosit tot mai rar, iar denumirea de gen a ajuns sa fie atribuita ?i for
melor.
n muzica de consum, genul este rareori definit de structura formala (una dintre p
u?inele excep?ii fiind dezvoltarea de tip repetitiv, ntlnita n genul hip-hop, n anum
ite ramuri ale muzicii electronice ?.a.); trasaturi mai u?or de eviden?iat precu
m orchestra?ia (n aproape toate genurile existente), armonia (de exemplu, n jazz),
ritmica ?.a. sunt folosite pentru delimitarea genurilor. Muzica folclorica ?i c
ea religioasa furnizeaza cele mai vechi genuri de consum cunoscute (ele aveau un
rol func?ional, ritual, etic ?i nu estetic); urmatoarele straturi apar?in muzicii
u?oare ?i celei populare, aparute n perioade foarte apropiate.