George Bacovia

PLUMB
Simbolismul este un curent literar care se manifesta la sfarsitul secolului al
XIX-lea in Franta si Belgia cuprinzand aproape intregul spatiu literar european la
confluenta dintre cele doua secole. Considerat primul curent modern, simbolismul
aduce o profunda schimbare atat la nivelul limbajului poetic cat si al viziunii despre
lume.
Numit initial decadentism, acesta isi are punctul de plecare in lirica lui
Charles Baudelaire, reprezentativ fiind volumul Les fleurs du mal cu poemul
Correspondances, si in manifestul lui Jean Moreas intitulat Le symbolism. Printre
reprezentantii simbolismului francez se numara: Paul Verlaine, Arthur Rimbaud,
Stephane Mallarme etc.
In literatura romana, simbolismul se manifesta aproape sincron cu Scoala
Franceza prin revista lui Alexandru Macedonski, Literatorul, in care apar articole
programatice precum Despre logica poeziei, Poezia noua. Desi cu influente
diverse(romantice, parnasiene, clasice) poezia lui Alexandru Macedonski valorifica
intr-o anumita masura principiile simboliste. Spre exemplu, Hinov este primul poem
din literatura romana scris in vers liber si care in acelasi timp fructifica tehnica
refrenului si principiul sinesteziei. Cu toate acestea, Alexandru Macedonski ramane
in primul rand un teoretician al simbolismului, experimentand in principal la nivelul
inovatiilor formale.
Astfel, se disting trei etape ale simbolismului in literatura romana. Prima
cuprinde simbolismul teoretic, cu relativ putine influente la nivelul poemelor; cea
de-a doua, printre a carei reprezentanti ii putem aminti pe Stefan Petica, Dimitrie
Anghel sau Ion Minulescu, este etapa constituita de simbolismul minor, in timp ce
ultima etapa, a simbolismului major, este reprezentata in special de lirica bacoviana
si depaseste evanescenta liricii simboliste, putandu-se remarca influenta curentului
expresionist.
Astfel, universul poetic bacovian, sintetizat in volumele Plumb, Cu voi,
Comedii in fond si Stante burgheze insumeaza o serie de teme si motive specifice
liricii simboliste: moartea, disolutia materiei, neantul, spatiul citadin, perceput
tentacular, sufocant, ce amplifica zbuciumul interior, angoasa etc. De remarcat este
cultivarea versului liber, potentarea muzicalitatii prin aliteratii, asonante, asocieri
libere de sunete, prezenta refrenului si a rimelor interioare, dublate de motive
literare din sfera muzicii(clavirul, vioara). Bacovia valorifica de asemenea principiul
corespondentelor: asocierea dintre realitatea vizibila si trairile interioare, dintre
macrocosmos si microcosmos; dar si sinestezia, prin intermediul careia sunt
sugerate stari vagi, difuze, marcate de angoasa, anxietate si spleen.

O imagine de ansamblu asupra liricii bacoviene, in special asupra volumui de

debut, este conferita de poemul Plumb ce sintetizeaza viziunea poetului despre
existenta si ce inglobeaza temele si motivele majore ale creatiei acestuia.
Astfel, titlul aduce in prim-plan laitmotivul volumului omonim si reuseste prin
fuziunea conotatiilor denotative cu cele conotative sa contureze un univers inchis,
apasator in care nu se intrevede posibilitatea salvarii, a evadarii. Greutatea
metalului sugeraza apasarea sufleteasca, starea de angoasa; culoarea cenusiemonotonia, plictisul existential, spleen-ul, in timp ce sonoritatea surda a cuvantului,
conferita de cele doua consoane explozive p si b alaturi de vocala inchisa u
simbolizeaza claustrarea definitiva a fiintei in aceasta anticamera a mortii.
Tema poeziei o reprezinta descompunerea, disolutia lumii si a sinelui,
discursul liric fiind conceput sub forma unui monolog tragic din care razbate
disprarea, nevroza, deznadejdea fiintei umane.
Poemul este structura pe doua catrene ce corespund celor doua planuri ale
realitatii: unul exterior, ostil conturat prin imaginea cavoului, a cimitirului si unul
interior.
Prima strofa contureaza asadar un univers rece, sufocant, apasator ce poarta
insemnele mortii, un univers inchis, ermetic. Nu intamplator poemul debuteaza prin
ascocierea verbului la indicativ, imperfect dormeau cu epitetul adverbial adanc.
Somnul sicrielor de plumb reliefeaza imaginea unei deveniri anulate parca in
mecanica rotitoare a existentei, permanentizandu-se prin imperfectul verbului
starea de angoasa si conferindu-se impresia de sfarsit continuu.
Imaginea thanatica initiala, sugerata de analogia moarte-somn este
accentuata in cel de-al doilea vers: Si flori de plumb si funerar vestmant,
conturandu-se un univers artificial, vidat de viata, reprezentativa in acest sens fiind
imaginea florilor de plumb. Florile, simbol al vegetalului, al capaciatii germinative, al
frumusetii, sunt aici contaminate de plumbul bacovian. Asfel, epitetul de plumb ce
apare de sase ori pe parcursul celor opt versuri, egalizeaza determinantele care
alcatuiesc canalul prin care se scurg ultimele urme ale vitalului si sugereaza
omniprezenta mortii.
Solitudinea fiintei este accentuata prin metafora cavoului, sugestia fiind
aceea a prizonierului uman supuse unei existente absurde. Apare in acest context,
imaginea singuratatii cosmice a celui care contempla disperat destramarea
materiei: Stam singur in cavou...si era vant. Vantul apare asadar ca element ce
are ca efect dezagregarea materiei, sunetele sale lugubre fiind simbolul unui
dezechilibru cosmic. Sonoritatea disonanta, franta este potentata in ultimul vers: Si
scartaiau coroanele de plumb ce amplifica nevroza, exasperarea.
Al doilea catren muta accentul pe interioritate. Microcosmosul preia
contururile vagi, difuze ale universului exterior completand imaginea exitinciei
totale: Dormea intors amorul meu de plumb. De remarcat este scindarea sinelui
ca a Rimbaud: Je est un autre. Este in acelasi timp sugerata revolta, incercarea de
a se impotrivi destinului, care se dovedeste a fi iluzorie: Si am inceput sa-l strig.

Fiinta, claustrata in spatiul ermtic al cavoului, se zbate intre anxietate si sentimentul

kafkian al absurdului existential: Stam singur langa mort...si era frig. Abandonul
este evident: Si-i atarnau aripile de plumb, incercarea de a evada nu este decat o
utopie. Prin imaginea aripilor de plumb, respectiv a zborului, se sugereaza, la fel ca
in cazul albatrosului lui Baudelaire, prabusirea psihica.
Consider ca lirica lui George Bacovia depaseste lirica simbolista, acesta fiind
un precursor al expresionismului in literatura romana. In acest sens, se remarca
puternica criza a fiintei, tragismul existential, tristetea si nelinistea metafizica, disperarea,
obsesia mortii si a neantului dar si cultivarea macabrului, a grotescului.
In concluzie, poemul Plumb sintetizeaza viziunea poetului asupra existentei, insumand
principalele teme si motive al imaginarului poetic bacovian, putand fi remarcate principiile specifice
curentului simbolist atat la nivel formal cat si la nivelul viziunii precum si influenta curentului expresionist.