Sunteți pe pagina 1din 291

Cuprins

Glosar
În loc de introducere
Cap. 1 Unele aspecte teoretice privind creditul
1.1. Creditul: conţinut, funcţii şi caracteristici
1.2. Formele creditului
1.3. Titluri de credit
1.4. Principiile creditului bancar
Cap. 2 Sistemul bancar
2.1. Scurt istoric
2.2. Rolul băncilor în economia de piaţă
2.3. Structura sistemului bancar
2.4. Ratingul bancar
Cap. 3 Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea BNR
3.1. Înfiinţarea B.N.R.
3.2. Reglementarea funcţionării B.N.R.
3.2.1. Preliminarii
3.2.2. Politica monetară, politica de curs de schimb şi regimul valutar
3.2.3. Emisiunea monetară
3.2.4. Operaţiuni cu instituţiile de credit
3.2.5. Supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit
3.2.6. Operaţiuni pe contul statului
3.2.7. Operaţiuni cu aur şi active externe
3.2.8. Conducerea şi administrarea
3.2.9. Situaţiile financiare anuale şi evidenţa contabilă
3.2.10. Unele reguli ce privesc BNR, derivate din statutul acesteia
Cap. 4 Materializarea activităţii de reglementare a BNR
4.1. Activitatea de reglementare. Repere recente
4.2. Normele contabilităţii bancare
4.3. Reglementări pe linia îndeplinirii angajamentelor faţă de UE
Cap. 5 Activitatea BNR în planul integrării europene şi al relaţiilor
financiare internaţionale
5.1. Integrarea europeană
5.1.1. Participarea BNR la procesul de negocieri pentru cele trei capitole
aferente sistemului bancar
5.1.2. Participarea BNR la monitorizarea îndeplinirii angajamentelor asumate
prin documentele de negociere aferente sistemului bancar
5.1.3. Participarea BNR la elaborarea secţiunilor referitoare la sectorul
bancar din cadrul principalelor documente strategice aferente pregătirii
aderării la UE
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

5.1.4. Pregătirea BNR pentru aderarea la Sistemul European al Băncilor


Centrale
5.1.5. Activitatea de management al proiectelor PHARE de care beneficiază
BNR
5.2. Consolidarea independenţei BNR – realizare
importantă în procesul de pregătire a aderării la UE
5.3. Relaţiile financiare internaţionale
5.4. Administrarea rezervelor internaţionale
Cap. 6 Regimul juridic al activităţii bancare
6.1. Domeniul de aplicarea a legii bancare, unele definiţii, sedii şi interdicţii
6.2. Activităţi permise băncilor
6.3. Autorizarea
6.6. Retragerea autorizaţiei
6.5. Fuziunea şi divizarea
6.6. Organizarea şi conducerea băncilor
6.7. Conflictul de interese
6.8. Secretul profesional în domeniul bancar şi schimbul de informaţii între
autorităţi
6.9. Cerinţe operaţionale
6.10. Sistemele de plăţi
Cap. 7 Supraveghere prudenţială, sancţiuni, administrarea specială şi
lichidarea bancară
7.1. Supravegherea prudenţială a băncilor
7.2. Măsuri de remediere şi sancţiuni
7.3. Măsuri de instituire a supravegherii speciale şi de administrare specială a
băncilor
7.4. Lichidarea băncilor
7.5. Căi de contestare
7.6. Alte reguli care operează în sectorul bancar
Cap. 8 Reglementarea unor activităţi specifice circumscrise
domeniului bancar
8.1. Centrala Riscurilor Bancare
8.2. Centrala Incidentelor de Plăţi
8.3. Decontarea operaţiunilor interbancare ale băncilor aflate în regim special
de decontare
8.4. Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar
8.5. Procedura falimentului instituţiilor de credit
Cap. 9 Reglementarea controlului şi auditului la instituţiile de credit
9.1. Cadrul general privind controlul şi auditul intern la instituţiile de credit
9.2. Organizarea şi controlul intern al activităţii instituţiilor de credit
9.2.1. Rolul şi responsabilităţile consiliului de administraţie şi ale
conducătorilor instituţiilor de credit
9.2.2. Identificarea şi evaluarea riscurilor semnificative
8
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

9.2.3. Activităţile de control şi separarea responsabilităţilor


9.2.4. Informare şi comunicare
9.2.5. Activităţile de monitorizare şi corectare a deficienţelor
Cap. 10 Administrarea riscurilor semnificative. Organizarea şi
desfăşurarea activităţii de audit intern a instituţiilor de credit
10.1. Cadrul administrării riscurilor semnificative
10.2. Administrarea riscului de credit şi a riscului de ţară
10.3. Administrarea altor riscuri semnificative
10.3.1. Riscul de piaţă
10.3.2. Riscul de lichiditate
10.3.3. Riscul operaţional şi alte riscuri semnificative
10.3.4. Administrarea riscurilor asociate activităţilor externalizate
10.3.5. Comitetul de administrare a riscurilor
10.4. Organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern
10.4.1. Obiectivul auditului intern
10.4.2. Externalizarea activităţii de audit intern
10.4.3. Principii fundamentale ale auditului intern
10.5. Statutul auditului intern
10.6. Desfăşurarea activităţii de audit intern
10.7. Comitetul de audit
10.8. Raportarea
Cap. 11 Euro şi instituţiile bancare europene
11.1. Uniunea Europeană
11.2. Moneda euro şi Uniunea Economică şi Monetară (UEM)
11.3. Unele aspecte privind situaţia din ţările candidate est-europene
11.4. Instituţii bancare în cadrul UE
11.4.1. Banca Centrală Europeană
11.4.2. Banca Europeană de Investiţii
Anexa nr. 1 - Politici derulate de către BNR
Bibliografie

9
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Glosar1
Acţionar semnificativ – persoana fizică sau juridică (ori grup de
persoane) care acţionează împreună şi care deţin direct sau indirect o
participaţie de cel puţin 5 % din capitalul social al unei societăţi sau din
drepturile de vot ori o participaţie care permite exercitarea unei influenţe
semnificative asupra gestiunii şi politicii de afaceri a acesteia;
Afiliată a unei bănci – o filială a băncii respective sau o societate
comercială pentru care banca este filială ori o societate comercială care,
împreună cu banca respectivă, se află sub controlul comun al altei
societăţi comerciale;
Aparat bancar – 1. ansamblu coerent al diferitelor categorii de
bănci care funcţionează într-o ţară; 2. înlănţuirea logică a operaţiilor şi
tranzacţiilor active şi pasive efectuate de unităţile bancare; Este axat pe
banca centrală care înfăptuieşte politica monetară, valutară şi de credit a
statului;
Autorizaţie – actul emis de Banca Naţională a României, care
acordă dreptul de a desfăşura activităţile specificate în aceasta;
Ban – 1. subunitate monetară românească. În urma reformei
monetare din 1867 a înlocuit paraua ca subdiviziune a leului; 2. denumire
generică pentru orice instrument monetar;
Banca Naţională a României – banca centrală a statului român,
având personalitate juridică; atribuţiile acesteia sunt cele prevăzute în
Legea privind Statutul Băncii Naţionale a României şi în legea bancară;
are la origini prima bancă centrală a României înfiinţată prin Legea nr.
17/29 aprilie 1880;
Bancă – persoana juridică autorizată să desfăşoare, în principal,
activităţi de atragere de depozite şi de acordare de credite în nume şi în
cont propriu;
Bancnotă – 1. ban de credit; 2. ban de hârtie emis de o bancă
(germ. bank şi note); 3. etalon al definirii valorii paritare a monedelor
naţionale;
Bani de război – bani emişi de o putere străină ocupantă a terito-
riului ţării ocupate;
Bimetalism – bază a unor sisteme monetare în cadrul căreia două
metale – aurul şi argintul – servesc ca echivalent general. Reforma

1
Cf. Prof. univ. dr. Ionel Bostan, Drept bancar, Suport de curs, Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, 2001.
10
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

monetară din 1867 din România s-a bazat pe bimetalism;


Capital – valoarea patrimoniului net, calculată ca diferenţă între
total active şi pasivele reprezentând obligaţii, evidenţiate în bilanţul
contabil conform reglementărilor Băncii Naţionale a României. La
constituire, acesta reprezintă capitalul social;
Circulaţie bănească – mişcarea masei banilor aflaţi în circulaţie,
indiferent de forma banilor, ca urmare a operaţiunilor de încasări şi plăţi;
Conducătorii băncii – persoanele, cel puţin două, care, potrivit
actelor constitutive şi/sau hotărârii organelor statutare ale băncii, sunt
împuternicite să conducă şi să coordoneze activitatea zilnică a acesteia şi
sunt investite cu competenţa de a angaja răspunderea băncii. Aceştia sunt
preşedintele şi vicepreşedintele/vicepreşedinţii consiliului de
administraţie, în cazul băncilor, persoane juridice române, şi directorii
împuterniciţi să angajeze legal în România banca străină autorizată să
funcţioneze pe teritoriul României, printr-o sucursală;
Convertibilitate – însuşirea legală a unei monede de a putea fi
preschimbată cu o altă monedă în mod liber, prin vânzare-cumpărare pe
piaţă, în condiţiile stabilite de banca centrală;
Credit – orice angajament de plată a unei sume de bani în
schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum şi la plata unei
dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a
scadenţei unei datorii sau orice angajament de achiziţionare a unui titlu
care încorporează o creanţă sau a altui drept la plata unei sume de bani.
Din punct de vedere al scadenţei, creditul poate fi: pe termen scurt, a
cărui durată de rambursare nu depăşeşte 12 luni; pe termen mediu, a cărui
durată de rambursare este cuprinsă între 1 şi 5 ani; pe termen lung, a cărui
durată de rambursare depăşeşte 5 ani;
Cupiură – valoare nominală înscrisă pe bancnotă;
Curs valutar real – curs valutar care reflectă raportul real între
puterile de cumpărare ale monedelor comparate;
Depozit – sumă de bani încredinţată în următoarele condiţii:
– să fie rambursată în totalitate, cu sau fără dobândă sau orice alte
facilităţi, la cerere sau la un termen convenit de către deponent cu
depozitarul;
– să nu se refere la transmiterea proprietăţii, la furnizarea de servicii sau
la acordarea de garanţii;
Documentaţie de credit – documentaţia care stă la baza unei con-
venţii intervenite între o bancă şi o altă persoană pentru acordarea unui
credit şi cuprinde cel puţin:
– situaţii financiare curente ale solicitantului de credit şi ale

11
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

oricărui garant al acestuia, inclusiv proiecţia fluxurilor financiare pentru


perioada de rambursare a creditului şi de plată a dobânzilor;
– o descriere a modalităţilor de garantare pentru plata integrală a
datoriei şi, după caz, o evaluare a bunurilor care fac obiectul garanţiei;
– o descriere a modalităţilor de garantare pentru plata integrală a
datoriei şi, după caz, o evaluare a bunurilor care fac obiectul garanţiei;
– o descriere a condiţiilor creditului, cuprinzând valoarea credi-
tului, rata dobânzii, schema de rambursare şi obiectul debitorului sau
scopul pentru care a solicitat creditul;
– semnătura fiecărei persoane care a autorizat creditul în numele
băncii;
Emisiune bănească – a) operaţia de creare a semnelor băneşti şi de
stocare a acestora la emitent în vederea punerii lor în circulaţie; b)
operaţiunea prin care numerarul creat (realizat) este pus în circulaţie de
emitent;
Etalon aur – bază a sistemului monetar naţional în care aurul ser-
veşte ca echivalent general unic (sistemul monometalist), sau împreună cu
argintul (sistemul bimetalist);
Expunere – orice angajament asumat de o bancă faţă de un singur
debitor, indiferent dacă este efectiv sau potenţial, evidenţiat în bilanţul
contabil sau în afara bilanţului, incluzând, fără a se limita la acestea:
credite; efecte de comerţ scontate; investiţii în acţiuni şi alte valori
mobiliare; efecte de comerţ avalizate; garanţii emise; acreditive deschise
sau confirmate;
Filială – persoana juridică în care o altă persoană sau grup de per-
soane care acţionează împreună deţine 50% sau mai mult din acţiunile cu
drept de vot sau o participaţie semnificativă care permite acestora să
exercite controlul efectiv asupra conducerii sau politicilor filialei;
Fonduri proprii – fondurile proprii ale căror metodologie de
calcul şi nivel minim sunt stabilite de Banca Naţională a României;
Grup de persoane care acţionează împreună – două sau mai multe
persoane fizice sau juridice înfăptuiesc o politică comună faţă de
societate;
Inflaţie – noţiune legată de masa banilor aflaţi în circulaţie. Se
produce când în circulaţie se află o masă mare de bani fără valoare în
raport cu aurul şi celelalte mărfuri. Cauza imediată este dezorganizarea
economică şi financiară. Nu există inflaţie fără creare de monedă;
Lege monetară – act normativ prin care se stabilesc condiţiile emi-
siunii, circulaţiei şi retragerii din circulaţie a banilor dintr-o ţară;
Leu – unitate monetară a României (1 l = 100 bani). Denumirea

12
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

vine de la talerul-leu, monedă olandeză din argint cu mare circulaţie în


România în sec. 14-16. Devine monedă efectivă a României în 1868, prin
efectul Legii din 4 mai 1867 care a adoptat primul sistem monetar al
României;
Liră – unitate monetară a mai multor state, dintre care: 1. Regatul
Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (1 l = 100 pence) – lira sterlină;
2. Irlanda (1 l = 100 new pence); 3. Liban (1 l = 100 piaştri); 4. Turcia (1 l
= 100 curus);
Măsuri de remediere – măsuri de înlăturare a consecinţelor uneia
sau unora dintre faptele prevăzute la art. 69 din Legea bancară şi care pot
include:
– stabilirea unui plan de majorare a fondurilor proprii;
– înfiinţarea de către consiliul de administraţie al băncii a unor
comitete pentru supravegherea administrării creditului, gestiunea activelor
şi pasivelor sau a controlului intern;
– suspendarea administratorilor pe o perioadă care să nu depă-
şească un an sau înlocuirea acestora;
– înlocuirea directorilor executivi şi a cenzorilor;
– îmbunătăţirea măsurilor de control intern;
Mijloace de plată străine – termen generic pentru valute, monede
ale altor state şi devize, utilizat în legislaţia română;
Monedă – piesă din metal (aur, argint, cupru, fier, bilon etc.) care
se prezintă sub forma unui disc plat şi serveşte ca mijloc de plată (uneori
şi de tezaurizare, când este din aur). Are dimensiunile, forma, inscripţiile,
greutatea şi aliajul stabilite prin lege a statului emitent. Denumirea a fost
extinsă asupra oricărui semn bănesc;
Ordin – act emis de Banca Naţională a României în aplicarea legii
bancare sau a unei reglementări emise în baza legii bancare şi care este
obligatoriu pentru una sau mai multe bănci;
Para – subunitate a leului vechi, utilizată de la dispariţia talerului
– leu până la reforma monetară din 1867, deşi s-a încercat să fie
menţinută ca subdiviziune şi în continuare;
Persoană – persoana fizică, juridică sau orice grup de persoane
care acţionează împreună şi care constituie sau nu constituie o persoană
juridică;
Putere circulatorie – putere oferită unei monede prin legea
monetară de a servi la piaţă prin simpla cedare a monedei;
Reformă monetară – modificare sau înlocuire a legii monetare şi a
altor acte normative privind elementele sistemul bănesc dintr-o ţară;
Reglementare – act normativ emis de Banca Naţională a României

13
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

în aplicarea legii bancare şi care este obligatoriu pentru toate băncile. În


această categorie se includ: regulamente, norme, circulare şi alte acte cu
caracter general, emise de Banca Naţională a României;
Societate aflată sub control efectiv – societatea în care o persoană
fizică sau juridică: – deţine cel puţin 50% din drepturile de vot; – are
dreptul de a numi sau de a înlocui majoritatea membrilor consiliului de
administraţie; – poate decide asupra gestiunii şi politicii financiar-bancare
în baza unui acord încheiat cu alţi acţionari sau asociaţi;
Sucursală – unitate operaţională fără personalitate juridică a unei
bănci şi care efectuează în mod direct toate sau unele dintre activităţile
băncii, în limita mandatului dat de aceasta;
Supravegherea prudenţială bancară – stabilirea unor norme şi
indicatori de prudenţă bancară şi urmărirea respectării acestora, în scopul
prevenirii şi limitării riscurilor bancare şi, prin aceasta, asigurarea
stabilităţii şi viabilităţii întregului sistem bancar;
Tezaurizare – deţinere neproductivă a unor valori de către o
persoană fizică sau juridică. Este opusă investirii sau reinvestirii banilor,
circulaţiei lor continue;

14
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

În loc de introducere
Sistemul bancar constituie segmentul cel mai important al
sistemului financiar românesc, activele sale reprezentând 37,7 la sută din
PIB.
Principalele modificări structurale consemnate recent2 au vizat:
– finalizarea primelor două etape de privatizare a Băncii
Comerciale Române, prin vânzarea unei cote de 25 la sută din capitalul
băncii către BERD şi CFI, respectiv de 8 la sută către salariaţii băncii;
– autorizarea a două noi bănci, specializate în acordarea de
credite pentru construcţia de locuinţe (Raiffeisen Banca pentru Locuinţe),
respectiv pentru achiziţionarea de autovehicule (Porsche Bank România);
– reintrarea pe piaţa românească a Anglo-Romanian Bank
Limited, care a fuzionat prin absorbţie cu sucursalele Frankfurt Bukarest
Bank A.G. şi Banque Franco-Roumaine S.A.
Ca rezultat al acestor evenimente, numărul instituţiilor de credit din
România a ajuns la 40 (inclusiv CREDITCOOP, singura reţea
cooperatistă autorizată până în prezent), dintre care 30 cu capital
majoritar străin.
Gradul de concentrare a sistemului bancar a rămas comparabil cu
cel al ţărilor din UE, primele cinci bănci româneşti deţinând circa 60 la
sută din piaţă. Evoluţii favorabile s-au constatat şi în ceea ce priveşte
gradul de capitalizare a sistemului bancar, în creştere cu 12,5 la sută în
termeni reali, ca urmare a obligaţiei băncilor de a atinge până la 31 mai
2004 un nivel minim al fondurilor proprii de 370 miliarde lei, precum şi
prin efectul aprecierii monedei naţionale în raport cu euro.
În ceea ce priveşte indicatorii de eficienţă ai sistemului bancar, se
constată o consolidare a acestora. Astfel, indicatorul de rentabilitate
financiară (ROE) s-a menţinut la nivelul de 15,6 la sută, indicatorul de
rentabilitate economică (ROA) a fost de 2 la sută, în timp ce indicatorul
agregat de solvabilitate, deşi în scădere, de la 21,1 la 20,6 la sută,
rămâne confortabil deasupra limitei minime reglementate (12 la sută),
chiar în condiţiile unei expansiuni dinamice a creditului
neguvernamental.

2
După Raportul BNR pe anul 2004.

15
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

La sfârşitul anului 2004, principalul indicator de cuantificare a


riscului de credit, calculat ca pondere a creditelor clasificate în
categoriile „îndoielnic” şi „pierdere” în total portofoliu, a înregistrat
cea mai mică valoare (2,85 la sută) de la momentul intrării în vigoare a
Regulamentului BNR nr. 5/2002, modificat şi completat prin
Regulamentul nr. 7/2002.
Îmbunătăţirea calităţii portofoliului de active a avut loc în
condiţiile în care s-a constatat o creştere robustă a activităţii de
creditare, de 26,2 la sută în termeni reali. Totuşi, aceasta constituie o
decelerare faţă de anul 2003 (când creşterea reală a creditării a fost de
48,5 la sută), fenomen ce poate fi atribuit intrării în vigoare a Normelor
BNR nr. 15/2003 privind limitarea riscului aferent creditului de consum,
respectiv Normelor nr. 16/2003 privind limitarea riscului aferent
creditului ipotecar.
Ponderea creditelor imobiliare şi ipotecare în totalul creditului de
retail a crescut de la 25,6 la sută la 28,4 la sută, în timp ce creditele de
consum continuă să reprezinte aproximativ două treimi din volumul
acestuia.
Un aspect preocupant îl constituie ritmul accelerat de creştere a
creditului neguvernamental în valută din perspectiva riscurilor asociate
necorelării structurii pe monede a activelor şi pasivelor băncilor.
Avându-se în vedere tot mai strânsa interdependenţă între
componentele sectorului financiar, a fost luată decizia înfiinţării în
cadrul BNR a Direcţiei Stabilitate Financiară care va monitoriza
riscurile de tip sistemic.
Din punct de vedere al activităţii de reglementare, un eveniment
notabil l-a constituit adoptarea Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii
Naţionale a României. Principalele modificări şi completări aduse Legii
nr. 101/1998 au urmărit respectarea prevederilor acquis-ului comunitar
aferent Capitolului 11 „Uniunea Economică şi Monetară“ şi constau în:
(a) statuarea unicităţii obiectivului fundamental al BNR de asigurare şi
menţinere a stabilităţii preţurilor; (b) consolidarea independenţei BNR
din punct de vedere instituţional, personal şi financiar; (c) interzicerea
oricărei posibilităţi de finanţare directă de către banca centrală a
instituţiilor publice; (d) eliminarea accesului privilegiat al instituţiilor
publice la resursele instituţiilor financiare.
O altă modificare legislativă majoră a constituit-o adoptarea Legii
nr. 443/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 58/1998 privind
activitatea bancară. Aceasta a fost armonizată cu prevederile din
legislaţia comunitară, privind:

16
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

– clarificarea statutului instituţiilor de credit din UE în raport cu


cele din afara UE;
– eliminarea, începând cu data aderării la UE, a cerinţelor
privind cunoaşterea limbii române şi de studii pentru conducătorii
nerezidenţi ai instituţiilor de credit;
– renunţarea la evaluarea cererii de autorizare a unei instituţii de
credit din perspectiva condiţiilor existente în piaţă;
– introducerea nivelului minim al capitalului iniţial în textul legii.
Adaptarea legislaţiei naţionale la cea comunitară a cuprins şi
domeniul de competenţă al Fondului de Garantare a Depozitelor în
Sistemul Bancar.
Astfel, Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996 a fost modificată şi
completată prin Legea nr. 178/2004, care stipulează, printre altele:
– lărgirea sferei de garantare, prin includerea în schema de
garantare şi a depozitelor unor categorii de persoane juridice;
– majorarea plafonului de garantare pe deponent, de la 6 000
euro în semestrul II 2004 la 20 000 euro de la 1 ianuarie 2007;
– reducerea cotelor de contribuţie anuală datorate Fondului de
instituţiile de credit, de la 0,5 la sută din totalul depozitelor garantate în
2005 la 0,3 la sută în 2007.
Pe parcursul anului 2004, Banca Naţională a României, în
colaborare cu TransFonD-S.A., a pregătit condiţiile intrării în funcţiune,
în prima parte a anului 2005, a Sistemului Electronic de Plăţi (SEP).
Acesta constă din trei componente: sistemul pentru plăţi de mare valoare
(RTGS), sistemul pentru plăţi de mică valoare (ACH), respectiv sistemul
titlurilor de stat (GSRS).
Produsele informatice, elaborate de un consorţiu internaţional
condus de firma italiană SIA şi beneficiind de finanţare PHARE şi de
cofinanţare din partea sistemului bancar românesc, sunt de ultimă
generaţie şi vor asigura, după implementare, atingerea a trei obiective:
– reducerea semnificativă a timpilor de tranzacţionare şi
decontare;
– scăderea substanţială a costurilor pentru bănci şi beneficiari;
– asigurarea condiţiilor pentru conectarea SEP la sistemul
european TARGET, după aderarea României la UE.
Nu în ultimul rând, trebuie subliniat că pentru implementarea
SEP, în cadrul BNR s-a desfăşurat o intensă activitate de reglementare şi
de contractare.

17
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 1

Unele aspecte teoretice


privind creditul

1.1. Creditul: conţinut, funcţii şi caracteristici

1.2. Formele creditului

1.3. Titluri de credit

1.4. Principiile creditului bancar

18
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 1

Unele aspecte teoretice


privind creditul

Alături de monedă, creditul şi sistemul bancar constituie un suport


important al vieţii economice, căruia, în condiţiile contemporane, îi revine
un rol din ce în ce mai mare.

1.1. Creditul: conţinut, funcţii şi caracteristici

Potrivit literaturii de specialitate3, economia de piaţă presupune


libertatea creditului, respectiv posibilitatea întreprinzătorului de a avea
acces liber la capital, pe baza mecanismului pieţei, precum şi libertatea
proprietarului capitalului de a şi-l valorifica în aceste condiţii.
Cuvântul credit are o origine latină, „credere” desemnând
încrederea pe care creditorul o are în debitor. Existenţa unor relaţii de
credit este atestată arheologic din cele mai vechi timpuri, încă înainte de
apariţia băncilor. Codul lui Hammurabi de la începutul mileniului al II-lea
î.e.n. conţine reglementări referitoare la raporturile de creditare. La
fenicieni, greci şi romani, precum şi în evul mediu, activitatea cămătarilor
era considerată un „rău necesar”. Relaţiile de credit au devenit
indispensabile pentru funcţionarea mecanismului economic abia în
timpurile moderne, odată cu dezvoltarea pieţelor financiare.4
Creditul este o relaţie bănească care ia naştere în legătură cu
acordarea de împrumuturi băneşti sau sub formă de bunuri materiale şi
servicii unor persoane fizice sau juridice, iar rambursarea urmează să se
efectueze la o dată ulterioară, numită scadenţă5.
Caracterizând specificul creditului, Virgil Madgearu arăta că, prin
credit se înţelege „schimbul de bunuri actuale contra bunurilor viitoare,

3
Costinel Lazăr, Gh. Gorincu, Liana Enache, Teorie economică generală, Ed. Economică, Bucureşti, 1993,
pp. 96-98.
4
M. Bodnar (et al.), op. cit., p. 185
5
M. Negruş, Finanţarea schimburilor internaţionale. Politici. Tehnici, Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 87,
apud Costinel Lazăr (et al.), op. cit., p. 96.
19
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

valorificarea unei obligaţii viitoare pentru o afacere prezentă. Deci,


creditul este o afacere în care prestaţiunea şi contraprestaţiunea sunt
separate în timp”6.
Relaţia bănească de credit presupune:
a) un raport juridic contractual, prin care o persoană, numită
creditor, pune la dispoziţia altei persoane, numită debitor, o
sumă de bani, un bun material sau serviciu, evaluate în bani;
b) suma respectivă sau preţul bunului respectiv se rambursează
creditorului, de către debitor, după o anumită perioadă, numită
scadenţă;
c) pentru folosirea împrumutului, debitorul plăteşte creditorului un
anumit preţ, sub forma dobânzii.
Creditul este, în economia de piaţă, o formă specifică de mişcare a
capitalului care este dat cu împrumut, având un rol deosebit ca forţă ce
dirijează resursele, capacităţile de producţie, eforturile umane spre
anumite obiective, lucru reflectat de funcţiile creditului:
a) funcţia distributivă, dată de aceea că mobilizează resursele
băneşti disponibile în economie, redistribuindu-le, şi de acordarea de
împrumuturi;
b) sporeşte forţa de acţiune productivă a capitalului, prin faptul că
pune în mişcare forţe economice latente;
c) este un important factor al creşterii economice, ca urmare a
rolului său în procesul transformării economiilor în investiţii;
d) prin libertatea creditului în economia de piaţă, acesta contribuie
la proliferarea întreprinderilor mici şi mijlocii, stimulându-se concurenţa;
e) creditul are şi funcţia de emisiune monetară a banilor de cont;
f) are un rol important în desfăşurarea relaţiilor economice externe.
Creditului, în general, îi sunt specifice următoarele caracteristici7:
● Subiecţii relaţiei de creditare, care sunt creditorul şi debitorul.
Creditorul este persoana fizică sau juridică care avansează condiţionat,
pentru un interval de timp, capital. Debitorul este persoana fizică sau
juridică care, în schimbul dreptului de folosinţă asupra obiectului
creditului, se obligă să restituie creditorului, după o anumită perioadă,
suma primită sau contravaloarea bunurilor sau serviciilor avansate
împreună cu dobânda aferentă.
În funcţie de natura lor, subiecţii relaţiei de creditare pot fi persoane
particulare, agenţi economici sau state. Întreprinderea şi populaţia apar

6
V. Madgearu, Curs de economie politică, Bucureşti, 1944, p. 200, apud ibid.
7
Cf. M. Bodnar (et al.), op. cit., pp. 185-198.
20
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

frecvent atât în postura de debitor cât şi în postura de creditor. Pe plan


intern, de regulă, statul este debitor dar în raporturile internaţionale statul
poate să apară atât ca debitor cât şi în postura de creditor.
● Rambursarea creditului presupune restituirea sumei avansate –
sau a contravalorii mărfii transferate – plus dobânda aferentă la un termen
convenit de comun acord şi anume scadenţă. Termenele de rambursare
sunt foarte variate şi în funcţie de aceasta, creditele se pot clasifica în:
9 credite pe termen foarte scurt – până la 24 de ore;
9 credite pe termen scurt – până la un an;
9 credit pe termen mediu – până la 5-7 ani;
9 credit pe termen lung – până la 50 sau chiar 100 de ani.
Rambursarea creditului – deşi obligatorie – nu este niciodată certă.
Suma de bani sau marfa care constituie obiectul creditului este avansată în
schimbul promisiunii de rambursare, iar operaţia comportă riscuri: riscul
de rambursare şi riscul de imobilizare.
Riscul de rambursare decurge din aceea că, la scadenţă, debitorul ar
putea fi incapabil să-şi onoreze obligaţiile faţă de creditor. Aceasta poate
duce la o amânare a plăţii sau la o pierdere definitivă pentru creditor.
Riscul de imobilizare constă în aceea că pe toată durata relaţiei de
credit, creditorul (deşi proprietar al sumei de bani sau al mărfii avansate)
nu se poate servi de obiectul creditului deoarece a cedat debitorului
dreptul de folosinţă asupra acestuia. Riscul de imobilizare este accentuat
de riscul de rambursare a cărui producere face ca subiectul creditor să nu
se poată folosi de obiectul creditului nici după scadenţă.
Pentru minimizarea acestor riscuri creditorul solicită debitorului
garanţii. Garanţia reprezintă un mijloc de asigurare a executării obligaţiei
debitorului. Garanţiile pot fi personale sau reale.
Garanţia personală, girul sau cauţiunea reprezintă angajamentul
unei terţe persoane de a onora obligaţiile debitorului în cazul în care
acesta este în incapacitate de plată. În prezent aceste garanţii sunt mai ales
instituţionale, pentru debitorii persoane juridice garantând mai ales
băncile.
Garanţia reală presupune afectarea unui lucru (al debitorului sau al
unei alte persoane) pentru asigurarea executării obligaţiei debitorului.
Garanţiile reale pot fi asigurate prin:
9 reţinere: dreptul creditorului de a păstra un bun al debitorului atâta
vreme cât acesta nu a fost achitat integral;
9 gajare: remiterea de către debitor a unui bun în garanţia creditului.
Conferă creditorului titular al gajului drepturi de:
ƒ preferinţă – de a fi plătit înaintea altora în cazul vânzării;

21
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

ƒ urmărire – în cazul schimbării proprietarului;


ƒ reţinere – păstrare a obiectului gajului în cazul incapacităţii de
plată a debitorului.
9 ipotecarea: acordarea de drepturi asupra unui bun imobil fără
deposedare şi cu publicitate. Conferă creditorului dreptul de
preferinţă şi pe cel de urmărire.

La girul propriu-zis, băncile agreează, de regulă, cele două forme


ale sale prevăzute de legislaţia în vigoare, respectiv: a) gajul cu
deposedare şi b) gajul fără deposedare.
● Gajul cu deposedare se poate constitui asupra:
ƒ depozitelor în valută convertibilă aflate în conturile
personale ale membrilor asociaţi sau giranţilor agentului
economic;
ƒ obiectelor din metale preţioase, expertizate legal şi
evaluate la preţul de achiziţie;
ƒ titlurilor de valoare, formate din acţiunile şi obligaţiile
cotabile la bursă, precum şi din cambii şi bilete la ordin ce
se iau în garanţie la 90 % din valoarea lor.
● Gajul fără deposedare se constituie asupra:
ƒ bunurilor mobile patrimoniale de natura materiilor prime,
materialelor, semifabricatelor şi produselor finite sau
mărfurilor, elemente evaluate la preţurile de achiziţie din
care se deduce o marjă de risc de 20 %;
ƒ bunurilor mobile de natura mijloacelor fixe, la valoarea
rămasă dacă gradul de uzură nu depăşeşte 50 %, valoare
din care se deduce o marjă de risc de 20 %;
ƒ bunurilor mobile ce urmează a se procura din credite, de
natura materiilor prime, materialelor, semifabricatelor şi
mărfurilor, evaluate la preţ de achiziţie din care se deduce
o marjă de risc de 20 %;
ƒ bunurilor mobile ce urmează a se procura din credite de
natura mijloacelor fixe.
Ipoteca convenţională de rangul I este admisă drept garanţie
asupra:
a) bunurilor imobile prin natura lor (clădiri, construcţii);
b) bunurilor imobile prin destinaţie (maşini, utilaje şi altele
asemenea);
c) bunurilor imobile ce urmează a se cumpăra sau construi din
credite.

22
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Cesiunea de creanţă (cedarea dreptului de creanţă) este admisă


drept garanţie dacă priveşte drepturi de încasat certe, iar împrumutatul
predă băncii înscrisul (contractul) în care sunt înscrise aceste drepturi.
Scrisoarea de garanţie bancară, dacă a fost emisă de o instituţie
bancară agreată, iar aceasta se angajează în mod irevocabil să plătească ea
însăşi suma neachitată de debitorul principal.
Stocurile de materii prime, materiale şi mărfuri destinate
consumului sau vânzării imediate, sunt admise în garanţia creditului la cel
mult 60% din valoarea de achiziţie, dar numai agenţilor economici cu
credibilitate faţă de bancă.
Dreptul de gaj general se constituie asupra tuturor bunurilor mobile
şi imobile prezente şi viitoare, inclusiv a celor care se vor procura din
credite, consemnându-se această clauză în contractul de împrumut care se
încheie între bancă şi debitorul său.
Volumul creditului solicitat şi al dobânzilor aferente va fi integral
acoperit cu garanţii. Alegerea tipurilor de garanţii se face în funcţie de
destinaţia creditului.
Raporturile juridice dintre bancă şi împrumutat asupra garanţiilor
constituite se sting, de regulă, după rambursarea integrală a creditelor şi
dobânzilor.

Notă: Existenţa garanţiilor minimizează dar nu elimină riscurile specifice relaţiei


de creditare. Lichidarea garanţiilor (exercitarea dreptului creditorului în cazul
incapacităţii de plată a debitorului) presupune efectuarea de cheltuieli suplimentare şi
prelungirea perioadei de imobilizare a fondurilor. Decizia de creditare trebuie să ţină
seama de toate riscurile pe care le implică acest proces şi ea trebuie luată în funcţie de
aprecierea globală, calitativă şi cantitativă a solvabilităţii debitorului potenţial.

● Dobânda este suma pe care debitorul o plăteşte creditorului la


scadenţă pentru folosirea unui capital o perioadă determinată de timp.
Mărimea ei depinde de valoarea creditului avansat, perioada de timp
cât a fost folosit acest capital şi de nivelul ratei dobânzii.
Rata dobânzii exprimă raportul procentual dintre dobândă (D) şi
capitalul avansat (Ca) pentru o anumită perioadă de timp:
D
rd = ⋅ 100
Ca
Exemplu. Dacă pentru suma de 100.000 lei s-au încasat de la
debitor după o lună 110.000 lei, atunci dobânda a fost de 10.000 lei. Rata
10.000
dobânzii pentru o lună (rata lunară a dobânzii) a fost de: ⋅ 100 =
100.000
10%.

23
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

În mod curent, rata dobânzii se exprimă fără a se face referite la


perioada de timp, deoarece aceasta este considerată implicit a fi de 1 an
(rata anuală a dobânzii). În exemplul de mai sus, rata dobânzii a fost de 12
x 10 = 120%.

Rata dobânzii este considerată ca un preţ al capitalului împrumutat.


Nivelul său se stabileşte separat pe piaţa fiecărui instrument financiar, în
funcţie de cerere şi ofertă.
Oferta de capital de împrumut este asigurată de resursele temporar
disponibile din economie care au următoarele surse8:
1. surse degajate în cadrul circuitului productiv al capitalului sub
forma:
a) capitalului fix – înlocuirea mijloacelor fixe nu se face în mod
continuu, în măsura în care acesta se consumă, ci doar atunci când ele
sunt scoase din funcţiune. Valoarea lor este însă recuperată treptat pe
seama amortizării acumulate;
b) capitalului circulant – momentul încasării contravalorii
produselor şi serviciilor vândute nu coincide cu momentul angajării
cheltuielilor; încasările sunt practic zilnice în timp ce aprovizionările se
fac la anumite termene, prevăzute în contractele de livrare;
c) rezultatelor financiare, care se realizează, la fel, o dată cu
încasarea produselor finite dar care sunt folosite periodic (pentru plata
impozitelor, taxelor, pentru constituirea fondurilor proprii sau pentru plata
dividendelor etc.).
Toate aceste fonduri temporar disponibile apar evidenţiate în
conturile bancare ale agenţilor respectivi şi reprezintă o parte a
resurselor de creditare.
2. sursele băneşti temporar disponibile ale instituţiilor publice
(bugetare); finanţarea funcţionării acestora se face de la buget prin inter-
mediul unor conturi bancare alimentate periodic, iar cheltuielile au un
caracter continuu;
3. sursele băneşti temporar disponibile ale statului care apar dato-
rită decalajului existent între momentul încasării veniturilor bugetare şi
cel al angajării cheltuielilor bugetare. Aceste resurse sunt evidenţiate în
contul curent al Trezoreriei şi cele ale administraţiilor teritoriale ale
finanţelor publice, conturi deschise la sucursalele BNR;
4. disponibilităţile băneşti temporare ale populaţiei provenite îndeo-
sebi prin decalajul existent între veniturile încasate periodic şi chel-

8
Ibid.
24
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

tuielile cu caracter preponderent continuu;


5. resursele băneşti disponibile pe termen relativ îndelungat, ale
populaţiei şi agenţilor economici. Plasarea acestor sume se poate face în
investiţii sau în acordări de credite (sub forma depozitelor bancare sau a
cumpărării de obligaţiuni), opţiunea investitorului fiind determinată de o
serie de factori precum remunerarea şi riscurile.
Oferta de capital de împrumut este corelată direct proporţional cu
rata dobânzii: cu cât mai ridicat este nivelul ratei, cu atât mai mulţi
agenţi vor deveni creditori iar tot mai puţini debitori.
Cererea de capital de împrumut este determinată de aceiaşi factori:
a) circuitul productiv al capitalului care poate genera cheltuieli
înainte de formarea fondurilor corespunzătoare sau pentru care aceste
fonduri sunt insuficiente (înlocuirea unui utilaj uzat înainte de termen sau
cu unul mai scump);
b) nevoi temporare ale statului (deficit bugetar sezonier) sau ale
populaţiei (contractare de credite pentru cumpărarea de bunuri de
folosinţă îndelungată);
c) nevoi de finanţare pe termen lung ale statului (deficitul bugetului
administraţiei centrale), populaţiei (construcţii sau cumpărări de locuinţe)
sau agenţilor economici (investiţii)
Cererea de capital variază invers proporţional cu nivelul ratei
dobânzii. Cu cât rata dobânzii va fi mai redusă, cu atât mai mare va fi
volumul creditelor pe care le va controla populaţia sau agenţii economici;
rata dobânzii se determină pe piaţă.
Nivelul ratei dobânzii pe piaţă, plătită de debitori, poartă numele de
rată nominală a dobânzii. Aceasta exprimă raportul de schimb dintre
banii de azi şi cei de mâine. Dacă rata nominală a dobânzii (de pe piaţă)
este de 15 % pe an, atunci înseamnă că un leu de astăzi echivalează cu
1,15 leu peste un an.
În condiţiile în care puterea de cumpărare a banilor nu este
constantă (când se manifestă inflaţie/deflaţie) atunci rata nominală a
dobânzii este mai puţin importantă pentru creditor şi debitor. În acest caz
este important e stabilit nivelul ratei reale a dobânzii care exprimă
raportul de schimb dintre bunurile şi serviciile prezente (care pot fi
consumate imediat) şi cele viitoare. Nivelul ei depinde de nivelul ratei
nominale a dobânzii şi de nivelul ratei inflaţiei astfel:
r +1
rr = n −1
ri + 1
unde:
rr = rata reală a dobânzii;

25
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

rn = rata nominală a dobânzii;


ri = rata inflaţiei.

● Acordarea creditului
Acordarea creditului presupune acordul de voinţă a celor două părţi
implicate. Din acest punct de vedere creditarea este o operaţie facultativă.
Uneori însă, în cadrul creditului public, creditarea capătă un caracter
obligatoriu impus prin forţa coercitivă a statului debitor. Datorită
riscurilor pe care le implică relaţia de creditare, creditorul trebuie să se
informeze, să se documenteze sau să apeleze la agenţii specializate înainte
de a consimţi să acorde creditul.
Consimţământul se poate acorda pentru:
9 o tranzacţie simplă, ca de exemplu acordarea unui credit direct,
cumpărarea unei obligaţiuni etc.;
9 o tranzacţie multiplă, ca de exemplu deschiderea unei linii de
credit sau eliberarea unei cărţi de credit; în acest caz între cele
două părţi există o relaţie de creditare deschisă: împrumuturile
efective sunt contractate de debitor la intervale de timp liber alese.

● Consemnarea şi transferabilitatea creditului


Consemnarea este o trăsătură clasică a creditului şi presupune
înscrierea termenilor relaţiei de creditare în documente numite titluri de
credit. Există însă şi relaţii de creditare neconsemnate care se încheie doar
prin acord verbal între cele două părţi şi sunt bazate pe încredere
personală, cum ar fi de exemplu acordarea de credit pe piaţa interbancară.
Transferabilitatea creditului presupune transferul titlului de credit.
Acesta poate face obiectul unei operaţii de vânzare-cumpărare prin care se
realizează cesiunea creanţei adică cedarea dreptului de a încasa suma
înscrisă în titlul de credit (suma totală de încasat la scadenţă de la
debitor). Vânzarea/cumpărarea titlurilor de credit se poate face astfel:
1) direct, între investitori, sub forma transmiterii unor cecuri,
andosării, scontării sau rescontării unor cambii.
Transmiterea prin andosare (sau gir) constă în înscrierea pe verso-ul
cambiei a formulei „Plătiţi lui X la ordinul acestuia” după care urmează
semnătura beneficiarului care a cedat dreptul de a încasa suma. Toţi cei
care andosează o cambie sunt solidar răspunzători de plata cambiei de
către o bancă, la un preţ numit valoare actuală (Va) a cambiei şi calculat
ca diferenţă între valoarea nominală (Vn) şi scont (S). Scontul este
dobânda pe care o percepe banca la această operaţie şi este realizat de

26
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

bancă (încasat) în momentul în care cambia este onorată de debitor.


Scontul se calculează după formula:
Vn ⋅ t ⋅ s
S= , unde:
360 ⋅ 100
t = reprezintă numărul de zile din momentul scontării până la scadenţă
(timp cât cambia este păstrată de bancă);
s = taxa scontului exprimată în procente pe an.
Valoarea actuală a cambiei se poate calcula astfel:
V ⋅ t ⋅s
Va = Vn − S = Vn − n ,
36.000
⎛ t ⋅s ⎞
Va = Vn ⎜1 − ⎟
⎝ 36 .000 ⎠
2) indirect, în cadrul pieţelor financiare. Pe aceste pieţe atât
vânzătorul cât şi cumpărătorul sunt reprezentaţi de agenţi. Preţul titlului
de credit – cursul acestuia – se stabileşte în funcţie de cerere şi ofertă, dar
acestea depind în mare măsură de nivelul ratei dobânzii pe piaţă, pentru
scadenţe similare, precum şi de nivelul dobânzii la instrumentul respectiv,
astfel:
r
C = Vn ⋅ i ,
rp
unde:
C = cursul instrumentului respectiv;
Vn = valoarea nominală a instrumentului;
ri = rata dobânzii la instrumentul care face obiectul tranzacţiei;
rp = rata dobânzii pe piaţă.

Notă: În funcţie de rapiditatea cu care se face transferul lor, titlurile de credit


pot fi mai mult sau mai puţin lichide. Lichiditatea unui instrument este asigurată de
posibilitatea vânzării lui rapide şi cu cheltuieli minime.

1.2. Formele creditului

Referindu-ne la formele creditului9 (determinate în baza unor


criterii cum sunt: subiecţii relaţiei de creditare, obiectul acesteia, sursa
fondurilor împrumutate, durata relaţiei de creditare), arătăm că acestea

9
Tratarea acestei problematici urmăreşte linia regăsită în două importante lucrări: C. Lazăr (et al.), Teorie
economică generală, Ed. Economică, 1993, pp. 97-99 şi Maria Bodnar (et al.), Finanţe – monedă, ASE,
Bucureşti, 1994, pp. 198-204.
27
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

sunt următoarele:
(A) Creditul comercial este creditul acordat de furnizor cumpă-
rătorilor, sub formă de livrări de mărfuri, executări de lucrări sau prestări
de servicii, cu plata la o dată ulterioară. Această formă de credit este o
practică străveche care însoţeşte, în mod firesc, drumul mărfii de la
producător la consumator. Necesitatea acestei forme de credit în
economia de piaţă a apărut ca urmare a faptului că unii întreprinzători au
mărfuri deja fabricate pentru vânzare sau au capacităţi pentru executarea
de lucrări şi prestarea de servicii, iar alţi agenţi economici au nevoie de
aceste mărfuri, lucrări sau servicii, dar nu dispun de mijloacele băneşti
pentru a le cumpăra. Creditul comercial favorizează desfacerea producţiei
respective înainte ca agentul economic cumpărător să dispună de mijloace
băneşti pentru a le cumpăra. Creditul comercial favorizează desfacerea
producţiei respective înainte ca agentul economic cumpărător să dispună
de cantitatea de bani necesară. Pe această cale, creditul comercial
accelerează circuitul şi rotaţia capitalului ocupat în sfera producţiei şi
circulaţiei. În economia contemporană, creditul comercial este o formă
predilectă prin care furnizorul finanţează activitatea cumpărătorului,
acoperind o parte semnificativă a resurselor financiare ale întreprinderilor:
10-15% în SUA, 20-22% în Franţa, 30-35% în Japonia. În România,
creditul comercial a fost interzis în 1949, întreprinderile utilizând ca surse
doar fondurile proprii, creditele bancare şi resursele asimilate celor proprii
atrase (provenind, mai ales, din pasive stabile).
De regulă, în cazul creditului comercial, obligaţia de rambursare se
consemnează într-un instrument de credit specific, care este cambia10,
utilizându-se însă şi trata11 ori biletul la ordin12. Aceste documente
îndeplinesc atât funcţia de credit pe termen scurt, cât şi pe aceea de
instrument de plată. Creditul comercial decurge din interesele comune ale
părţilor în creşterea fluidităţii schimburilor şi în diminuarea cheltuielilor
de organizare, amenajare şi întreţinere a depozitelor etc. Totodată, el este
un mijloc de concurenţă, deoarece acordarea de facilităţi în domeniul
creditului, de către furnizor, este o cale suplimentară de atragere a
clientelei. În acelaşi timp, creditul comercial are anumite limite, volumul

10
Cambie: efect de comerţ, titlu de credit pe termen scurt, întocmit într-o anumită formă, susceptibilă să
circule pe calea girului, prin care emitentul, numit trăgător, dă ordin unei alte persoane, numită tras, să
plătească necondiţionat o sumă de bani determinată, unei a treia persoane, numită beneficiar, la o anumită dată
(scadenţă) şi într-un anumit loc. Cambia este transmisibilă prin andosare şi negociabilă pe piaţa capitalului.
11
Trată: una din formele cambiei.
12
Bilet la ordin: titlu de credit, negociabil, utilizat ca instrument de plată, prin care o persoană, numită
subscriitor, semnatar sau emitent, se obligă, expres sau necondiţionat, să plătească într-un anumit loc şi la o
anumită dată precis stabilită, o sumă de bani altei persoane, numită beneficiar. Acest titlu de credit poate fi
transmis pe calea girului.
28
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

său depinzând de mărimea capitalului disponibil al firmelor din producţia


şi circulaţia mărfurilor şi de regularitatea revenirii capitalurilor la
întreprinzătorii respectivi. În economia de piaţă, creditul comercial are o
mare audienţă şi datorită faptului că el poate fi lesne transformat în credit
bancar, prin operaţia de scontare13 a cambiilor şi a altor efecte de comerţ,
de către beneficiarii acestora, în scopul obţinerii, înainte de scadenţă, a
disponibilităţilor băneşti cuvenite.

(B) Creditul bancar


Reprezintă acea relaţie de credite în care unul din subiecţi este o
bancă, iar obiectul creditului este o sumă de bani. Creditul bancar se
realizează sub două forme:
• atragerea de către bancă a resurselor temporar disponibile ale
populaţiei sau ale agenţilor economici sub forma depozitelor
resurselor bancare; în acest caz banca este debitor;
• fructificarea capitalului propriu al băncilor şi al resurselor
titularilor de conturi prin acordarea de credite bancare sau
cumpărarea de titluri de credit; în aceste operaţii active banca
este creditor şi, prin extensie de limbaj, în vorbirea curentă
acesta este sensul care se acordă creditului bancar.
Prin dubla ipostază în care apare, banca acţionează ca un inter-
mediar între debitorii şi creditorii primari asigurând o mai eficientă
circulaţie a capitalului de împrumut. Debitorii îşi acoperă în acest fel
deficitul de resurse de finanţare, creditorii îşi plasează resursele exce-
dentare şi le fructifică, iar câştigul băncii este asigurat de diferenţa dintre
dobânzile încasate de la debitori şi cele plătite creditorilor.
Creditarea agenţilor economici în România se efectuează de către
bănci prin intermediul contului curent şi a unor conturi speciale de
împrumut, în baza prevederilor legale referitoare la societăţile bancare, a
instrucţiunilor Băncii Naţionale a României şi a statutelor şi normelor de
creditare proprii fiecărei bănci.
De regulă, în acordarea de credite se parcurg următoarele etape:14

13
Scontare: operaţiune prin care beneficiarul unei cambii, poliţe sau a altui efect de comerţ face transmiterea
acestora către o bancă, înainte de scadenţă, în vederea încasării contravalorii acestora, banca reţinând taxa
scontului, corespunzător timpului de aşteptare şi pentru eventualele riscuri care trec asupra băncii. Scont: sumă
de bani, egală cu dobânda ce se cuvine băncii pentru achitarea anticipată (scontarea) a unei cambii, poliţe etc.,
inclusiv comisionul perceput pentru compensarea cheltuielilor efectuate cu operaţia de scontare. Efectele de
comerţ cu plata la vedere nu se pot sconta, ci numai cele care au scadenţă la termen.
14
Ştefan Păzitor, “Etapele ce se parcurg la analiza acordării creditelor”, în Revista Finanţe – Credit –
Contabilitate, nr. 5/2000.
29
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

9 etapa I-a, în care ofiţerul de credite al băncii ce răspunde de


unitatea solicitatoare efectuează un studiu în legătură cu fondurile
existente şi solicitările formulate pentru acordarea creditelor;
9 etapa a II-a, în care ofiţerul de credite se pronunţă asupra
îndeplinirii condiţiilor de către solicitant, situaţie în care clientul trebuie
să prezinte la bancă o documentaţie care cuprinde:
a. cererea de acordare a creditului emisă de solicitant;
b. dovada înregistrării societăţii la Oficiul Registrului Comerţului;
c. aprobarea contractării creditului solicitat de către Consiliul de
Administraţie al societăţii comerciale;
d. studiu de fezabilitate în care se include în mod obligatoriu studiul
privind investiţia preconizată;
e. bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul în curs şi de perspectivă,
buget care trebuie să aibă o întindere egală cu perioada pentru care se
acordă împrumutul;
f. certificatul de bonitate privind performanţele economico-
financiare ale solicitantului;
g. bilanţurile contabile pe ultimii 5 ani vizate de organele financiare
fiscale în cazul în care se solicită acordarea unui credit pe termen lung;
h. situaţia conturilor de profit şi pierdere vizate de Consiliul de
Administraţie şi cenzorii societăţii;
i. situaţia economico-financiară bancară care cuprinde în mod
obligatoriu situaţia încasărilor şi plăţilor în valută;
j. cash-flow (fluxul de numerar) în valută pe perioada viitoare până
la rambursarea creditului;
k. contractul de import sau export sau orice alt document
contractual ce poate face obiectul creditului sau angajamentului solicitat;
l. textul scrisorii de garanţie bancară în cazul în care acest credit
trebuie să fie o garanţie bancară pe care o eliberează banca în numele
debitorului în favoarea unui terţ;
m. garanţiile materiale reale oferite de agentul economic în contul
creditului ce se acordă.
În raport de situaţia concretă şi volumul creditelor solicitate de
societatea comercială, ofiţerul de credite poate să renunţe la unele situaţii
de mai sus cu condiţia ca din analiza celorlalte să ajungă la convingerea şi
certitudinea rambursării la termen a creditelor şi dobânzilor aferente.
Din punct de vedere al garanţiilor materiale, pot fi luate în
considerare:
▪ cesiunea în favoarea băncii a încasărilor în lei şi valută până la
rambursarea integrală a creditului;

30
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

▪ contractul de gaj întocmit şi înregistrat în conformitate cu


legislaţia în materie, probat de registrul de inventar şi păstrat la
Administraţia Financiară teritorială;
▪ ipoteca întocmită şi înregistrată în conformitate cu legislaţia în
materie;
▪ poliţă de asigurare a bunurilor care concesionează în favoarea
băncii pe întreaga perioadă a valabilităţii creditului;
▪ autorizarea debitării contului societăţii comerciale de către bancă;
▪ scrisori de garanţie bancară de la bănci corespondente în limita
plafonului de lucru al acestora;
▪ orice alte garanţii materiale care pot fi luate în considerare.
De regulă, valoarea garanţiilor trebuie să acopere valoarea creditului
şi a dobânzii aferente acestuia pentru primul an de acordare, indexată cu
indicele anual al inflaţiei.
Pe baza documentaţiei depusă de solicitant, banca va calcula o
gamă de indicatori meniţi să stabilească puterea financiară a acestuia,
garanţia că desfăşoară o activitate corespunzătoare şi există perspectiva că
restituie ratele şi dobânzile aferente la termenele stabilite.
Cel mai adesea, cu ocazia aprobării şi acordării creditelor se
efectuează un studiu analitic al activităţii societăţii comerciale căreia
urmează să-i acorde credit, pe baza următorilor indicatori15:
1. Situaţia netă a societăţii (Sn) determinată prin relaţia:

Sn = total activ - datorii nerambursate

2. Fondul de rulment (Fr) care se stabileşte:

Fr = active circulante - datorii pe termen scurt

3. Necesarul de fond de rulment (Nfr) calculat prin relaţia:

Nfr = stocuri + clienţi

4. Trezoreria utilă (Tu) care rezultă pe baza relaţiei:

Tu = fond de rulment - necesar de fonduri de rulment

15
Ştefan Păzitor, “Principalii indicatori economico-financiari auditaţi de bănci la acordarea creditelor”, în
Revista Finanţe – Credit – Contabilitate, nr. 9, 2000.
31
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

În sfârşit, cel mai important indicator calculat la bancă este:


Bonitatea clientului (Bc), respectiv, capacitatea (performanţa) acestuia de
a-şi restitui datoriile şi se va calcula pe baza următorilor indicatori
derivaţi:
(a) Solvabilitatea patrimonială (Sp) sau capacitatea societăţii de a
achita la termen obligaţiile faţă de terţi şi care se calculează potrivit
formulei:
⎛ Cs ⎞ ⎛ Cs ⎞⎟
Sp = ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ 100 sau Sp = ⎜⎜ ⎟
⋅ 100
⎝ Cs + Ci ⎠ ⎝ Cs + E pc ⎠
unde:
Cs - capital social vărsat;
Ci - credite pe termen scurt, mediu şi lung;
Epc - elemente patrimoniale constituite din credite.

Acest indicator apreciază pozitiv sau negativ sub forma unui


coeficient sau procent - situaţia reală a societăţii. Astfel, cu cât acest
indicator este mai aproape de 100%, înseamnă că situaţia societăţii sau a
solicitantului de credite este foarte bună. Situaţia admisibilă (bună) este
între 40%-60%, iar minimă de 30%.
Sub această limită se consideră că banca se expune unui risc
suplimentar, deoarece solicitantul de credite nu va fi în măsură să-şi
creeze resursele necesare restituirii la termenele convenite prin contract
sume datorate.
(b) Lichiditate patrimonială (Lp) este de fapt gradul de acoperire a
creditelor şi obligaţiilor prin elemente patrimoniale, respectiv, în esenţă
reprezintă garanţia materială a creditelor, şi se determină pe baza
formulei:
A pl (D mb + Si + Tcm + A e )
Lp = ⋅ 100 sau L p =
Pe C ds
unde:
Apl - active patrimoniale de bilanţ-lichiditate (numerar, disponibil
cont, titluri de credit, carnete cecuri); se iau în considerare şi lucrările
facturate, producţia neterminată contractată, materii şi materiale ce pot fi
vândute;
Pe - pasive de bilanţ (obligaţii pe termen scurt, credite şi dobânzi,
salarii, impozite);
Dmb - disponibil şi alte resurse băneşti;
Si - sume încasate;
Tcm - titluri de credit;

32
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Ae - alte elemente de activ;


Cds - credit şi datorii pe termen scurt.
Indicatorul este bun când este mai mare de 100%.
(b1) Lichiditatea imediată (Li) se calculează după formula:
Ai
Li = ⋅ 100
Pe
unde:
Ai - active patrimoniale lichide sau uşor lichidabile (numerar casă,
disponibil cont, carnete cecuri, titluri, lucrări şi servicii facturate);
Pe - pasive de bilanţ (obligaţii pe termen scurt, credite şi dobânzi,
salarii, impozite).

Se va ţine seama totodată de:


¾ produse greu vandabile;
¾ produse pe stoc (fără comenzi);
¾ creanţe litigioase;
¾ materiale aferente unor comenzi sistate.
Indicatorul lichidităţii imediate trebuie să tindă spre 100% şi
evidenţiază posibilitatea ca societatea care a recurs la obţinerea unui
credit să poată să-şi îndeplinească obligaţiile de a restitui la timp ratele şi
dobânzile aferente.
(c) Rentabilitatea societăţii este un alt indicator care exprimă
capacitatea agentului economic de a realiza profit. Aceasta se exprimă
prin mai mulţi indicatori, dintre care cei mai importanţi sunt următorii:
(c1) Rentabilitatea economică (Rr) care se calculează după formula:
P
Rr = ⋅ 100
Vp
unde:
P - masa profitului;
Vp - valoarea producţiei, exprimată în lei.

Cu cât acest procent este semnificativ mai mare, cu atât capacitatea


solicitantului de credite este mai aproape de asigurarea garanţiilor
contractate.
(c2) Rata acumulării (Ra) se calculează:
P
Ra = ⋅ 100
Fp
unde:
P - profit;
Ff - fonduri fixe.
33
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Evidenţiază valoarea profitului beneficiarului obţinut la o unitate de


fonduri fixe. Se mai poate calcula şi după formula:
P
Ra = ⋅ 100
Fft
unde:
P - profit;
Fft - fonduri fixe totale consumate.

(c3) Rentabilitatea financiară sau a cifrei de afaceri (CA) sau Relaţia


capitalurilor, se calculează:
CA
Rc = ⋅ 100
Ct
unde:
Rc - rentabilitate financiară;
CA - cifra de afaceri;
Ct - capital total.

Relaţia capitalurilor (Rc) se mai poate calcula şi după formula:


Pt
Rc = ⋅ 100
C pî
unde:
Pt - profit total;
Cpî - capital propriu şi împrumuturile.

De regulă, rentabilitatea financiară este mai mare decât relaţia


capitalurilor, deoarece la numărătorul relaţiei capitalurilor avem cifra de
afaceri, iar dincolo profitul.
(c4) Efectul de pârghie al creditului este un indicator care se
calculează după formula:
D
R = r + (r − i) ⋅
C
unde:
R - rentabilitatea capitalului propriu;
r - rentabilitatea capitalului permanent;
i - costul real al resurselor împrumutate (dobânda medie a pieţei);
D - mărimea resurselor (surse împrumutate);
C - mărimea capitalurilor proprii.

34
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Dacă rentabilitatea R astfel obţinută este mai mare decât


rentabilitatea capitalului permanent, înseamnă că agentul economic va
putea obţine un împrumut fără riscul de a se pune în situaţia de a nu
restitui ratele la termenele stabilite.
(c5) Gradul de îndatorare al societăţii se calculează după relaţia:
Cp
Gi =
D mt
unde:
Gi - grad de îndatorare;
Cp - capital propriu;
Dmt - datorii pe termen mediu şi lung.

Cu cât acest raport este mai mare de 1, cu atât situaţia solicitantului


de credit este mai bună şi, în consecinţă, se pot acorda credite fără riscul
de a nu putea fi restituite, transformându-se astfel în credite
neperformante.
(d) Gradul de acoperire a cheltuielilor din venituri se calculează
după relaţia:
Vt
Gacv=
Ct
unde:
Gacv - gradul de acoperire a cheltuielilor din venituri;
Vt - venit total;
Ct - cheltuieli totale.
Relaţia se poate aprofunda prin luarea în considerare a veniturilor
numai de la intern, extern, a celor efectiv încasate, iar la cheltuieli
excluderea unor categorii de cheltuieli care nu afectează perioada
acordării creditului.
Indicatorii şi datele de analiză se preiau din evidenţele contabile
(bilanţ, balanţă, conturi), raportările statistice şi dacă este cazul chiar din
evidenţa tehnico-operativă a societăţii comerciale după ce în prealabil au
fost verificate şi avizate de cenzorii acesteia.
Indicatorii prezentaţi mai sus se aplică în cazul analizei activităţii de
producţie a societăţii comerciale, deoarece în cazul activităţii de investiţii
apar unii indicatori specifici.

Conturile bancare ale agenţilor economici prin care se poate face


acordarea şi rambursarea creditelor sunt:
a) conturile curente, respectiv conturile prin care se fac încasările şi
plăţile dispuse de agenţii economici. În vederea deschiderii contului
35
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

curent agentul economic va prezenta băncii cererea tip de deschidere a


contului însoţită de o serie de documente specifice.
În creditul contului curent se înscriu încasările din vânzarea
produselor şi serviciilor, încasările de creanţe precum şi creditele acordate
de bancă.
În debitul contului curent se înscriu valorile plăţilor efectuate pentru
aprovizionări, impozite, taxe, prime de asigurare precum şi rambursarea
creditelor bancare.

Debit Contul curent Credit


Plăţi pentru: Încasări din vânzări
– aprovizionare Încasări din prestarea de servicii şi
– impozite executarea de lucrări
– taxe Încasări din creanţe
– prime de asigurare
– comisioane

Tabel 1.2.1. Contul curent

Soldul creditor al contului curent reflectă existenţa unui disponibil


bănesc al titularului, în timp ce soldul debitor reflectă creditul acordat de
bancă.
b) conturile de credite restante sunt conturi speciale care se deschid
pentru a avea evidenţa separată a creditelor nerambursabile la scadenţă şi
modul de rambursare a acestora. Pentru aceste credite se percepe o
dobândă majorată, penalizatoare.
c) conturile simple de împrumut se deschid pentru anumite categorii
de credite a căror evidenţă se ţine separat (de exemplu credite pentru
stocuri).

• Minimul de informaţii pe care băncile trebuie să le solicite


clienţilor lor la deschiderea unui cont cuprinde o serie de date la care ne
referim în cele ce urmează.
9 Persoane fizice:
a) numele şi prenumele şi, după caz, pseudonimul;
b) adresa domiciliului şi/sau reşedinţei;
c) data şi locul naşterii;
d) codul numeric personal sau, după caz, un alt element unic
de identificare similar;
36
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

e) numele/denumirea angajatorului sau natura activităţii


proprii;
f) sursa fondurilor;
g) specimenul de semnătură.
Alte informaţii suplimentare ce pot fi solicitate se vor referi la
naţionalitate sau ţara de origine a clientului, poziţia publică sau politică
deţinută şi altele. Băncile vor urmări ca documentele pe baza cărora se
verifică identitatea clienţilor să fie din categoria celor mai greu de
falsificat sau de obţinut pe cale ilicită sub un nume fals, cum sunt
documente originale de identitate, emise de o autoritate oficială, care să
includă o fotografie a titularului, eventual o descriere a persoanei şi
semnătura acesteia, cum ar fi cărţi de identitate, paşapoarte.
9 Persoane juridice sau entităţi fără personalitate juridică
a) documentele care au stat la baza înmatriculării ori
înregistrării acestora şi a unui extras la zi, obţinute de la un registru
public;
b) în cazul absenţei din lege a cerinţei de înregistrare,
identificarea se va realiza pe baza documentelor de constituire,
inclusiv a autorizaţiilor de funcţionare şi/sau a rapoartelor de audit.
Procedura de identificare a clientului va consta cel puţin în:
a) verificarea existenţei legale a firmei (asociaţiei familiale,
ONG etc.), respectiv dacă aceasta este înregistrată în Registrul
Comerţului sau, după caz, într-un alt registru public şi obţinerea de
informaţii privind denumirea, forma juridică, adresa sediului social,
tipul şi natura activităţii desfăşurate, identitatea administratorilor/
directorilor şi prevederile care reglementează puterile acestora de
angajare a entităţii;
b) verificarea oricărei persoane care susţine că acţionează în
numele clientului, pentru a se stabili că aceasta este autorizată/
împuternicită în acest sens şi identificarea persoanei în cauză.

(C) Creditul obligatar


Creditul obligatar16 reprezintă acea formă a relaţiilor de credit care

16
Creditul obligatar a cunoscut o dezvoltare explozivă după cel de-al doilea război mondial în toate ţările
industrializate datorită:
• agravării deficitelor bugetelor publice;
• avantajelor pe care această formă de finanţare le reprezintă pentru părţile implicate;
• pentru debitor, creditul obligatar reprezintă – faţă de emisiunea de acţiuni – avantajul că nu duce la
diluarea dividendului unitar. Evident că emiterea de obligaţiuni afectează rata dividendului pentru că
dobânzile trebuie plătite înainte de a se determina valoarea profitului de repartizat, dar nu în aceeaşi
măsură ca emisiunea de acţiuni (pentru că drepturile creditorilor sunt limitate şi ca valoare şi în timp, în
vreme ce drepturile noilor acţionari, nu);
37
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

este consemnată într-un titlu de credit pe termen lung numit obligaţiune.


Obligaţiunea este un document – o hârtie de valoare prin care se
consemnează promisiunea debitorului emitent e a plăti la scadenţă
capitalul avansat. Valoarea acestuia, înscrisă pe obligaţiune, se numeşte
valoare nominală a obligaţiunii. Tot pe acest document se înscrie şi rata
dobânzii ce se cuvine creditorilor deţinători. Aceasta poate fi fixă sau
variabilă şi în funcţie de valoarea ei, a capitalului avansat şi a
periodicităţii plăţilor dobânzilor, suma pe care creditorul o încasează
periodic se calculează astfel:
– dacă dobânda (renta) se plăteşte anual:
Vn ⋅ r
D=
100
– dacă dobânda (renta) se plăteşte semestrial:
Vn ⋅ r
D=
2 ⋅ 100
unde:
D – dobânda (renta);
Vn – valoarea nominală a obligaţiunii;
r – rata anuală a dobânzii pentru obligaţiunea respectivă, exprimată
în procente.

Dacă obligaţiunea este nominală, atunci creditorul-deţinător este


înregistrat în evidenţa debitorului-emitent şi plata dobânzii se face
periodic la domiciliul creditorului (prin cec) sau prin virament direct în
contul său bancar. Dacă obligaţiunea este la purtător, atunci ea este
emisă/transmisă împreună cu un set de tichete (cupoane) detaşabile care
trebuie prezentate la banca debitorului emitent pentru a se putea încasa
dobânda.
Debitorii-emitenţi pot fi:
ƒ statul – prin Trezorerie, prin autorităţi locale sau prin instituţii,
agenţii, întreprinderi de stat;
ƒ întreprinderile private din orice sector al economiei, inclusiv
instituţiile financiare, ca băncile sau societăţile de asigurări.
Creditorii-cumpărători ai obligaţiunilor pot fi orice persoane fizice
sau juridice deşi, în unele state, există restricţii referitoare la calitatea

• pentru creditor, creditul obligatar prezintă avantajul garantării unui venit fix din dobânzi, spre deosebire
de acţiune a cărei deţinere nu garantează încasarea unui venit fix.
Amploarea deosebită a creditului obligatar privat a dus la creşterea importanţei agenţiilor de
evaluare financiară – rating. Contra unui comision plătit de debitorul emitent sau de potenţialul creditor
interesat de cumpărarea de obligaţiuni ale unui anumit emitent – aceste agenţii asigură o informare sintetică
asupra calităţii debitorului şi emisiunii respective sub forma unor calificative ierarhice desemnate prin notaţii
specifice. Cea mai cunoscută firmă de rating este Standard & Poor’s din S.U.A. cu calificative de la AAA la D.
38
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

creditorilor şi valoarea totală a obligaţiunilor cumpărate de un singur


creditor (îndeosebi în ceea ce priveşte obligaţiunile emise de stat).

Notă: Garanţia se asigură în mod diferit în funcţie de emitent:


9 pentru titlurile datoriei publice garantarea se poate face:
ƒ global prin capacitatea emitentului de a încasa venituri publice;
ƒ separat, prin afectarea veniturilor provenite dintr-o anumită sursă
doar pentru rambursarea creditului contractat prin emisiunea respectivă de
obligaţiuni;
9 pentru titlurile private de credit, rambursarea este asigurată prin:
ƒ garanţii simple – dreptul de creanţă al deţinătorului obligaţiunii
asupra activului debitorului emitent, drept care se exercită în caz de faliment
înaintea drepturilor de proprietate ale acţionarilor dar după onorarea crean-
ţelor altor creditori care deţin titluri de credit ipotecar sau gajuri;
ƒ garanţii suplimentare oferite de regulă de o bancă; pentru un
comision, acesta se angajează să onoreze obligaţiile scadente ale emitentului în
cazul în care acesta amână sau încetează plăţile.

Rambursarea împrumuturilor contractate prin plasare de obligaţiuni


se face după perioade de timp care depăşesc un an. Dobânzile se plătesc
periodic, iar capitalul avansat se restituie la scadenţă, odată cu plata
ultimei rente (cupon).
Transferabilitatea este asigurată de existenţa unei pieţe secundare a
acestor titluri de credit, lichiditatea fiind mai mare în cazul obligaţiunilor
publice.
Sumele imobilizate de emitent sunt folosite pentru acoperirea
nevoilor financiare pe termen lung şi sunt asimilate, din punct de vedere
al destinaţiei, resurselor proprii.

(D) Creditul ipotecar


Reprezintă acea formă a relaţiilor de credit caracterizată printr-o
garanţie explicită – ipoteca. Consemnarea acestei relaţii este şi ea
specifică deoarece se face în cadrul unui acord în care sunt prevăzute
următoarele:
9 proprietatea folosită drept garanţie;
9 dacă aceasta mai este grevată de alte ipoteci;
9 condiţiile de rambursare;
9 penalităţile în caz de rambursare anticipată;
9 condiţiile în care debitorul îşi poate pierde
proprietatea.
În funcţie de condiţiile de rambursare se practică:
9 credite ipotecare cu rate fixe prin care se restituie o
parte din capitalul avansat şi din dobânda cuvenită creditorului;
39
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

această sumă este constantă datorită ratei fixe a dobânzii şi


rambursării eşalonate, în tranşe identice, a capitalului avansat;
este forma clasică a creditului ipotecar;
9 împrumut pe ipotecă cu dobânzi variabile folosit în
perioadele de variabilitate accentuată a ratelor dobânzii;
9 credite ipotecare cu rambursarea progresivă prevăd
rate iniţiale mai mici decât rata constantă şi rate finale superioare;
sunt folosite ca mijloc promoţional pentru a atrage clienţii cu
venituri mici în prezent dar cu bune perspective de ameliorare a
situaţiei financiare (mai ales tinerii căsătoriţi sau proaspeţi
absolvenţi de institute de învăţământ superior).
Fiind garantat cu proprietăţi imobiliare a căror valoare în timp – de
regulă nu se reduce, creditul ipotecar se foloseşte pentru finanţarea pe
termen lung, cu scadenţe mai mari de 5 ani, care pot să ajungă până la 20-
30 de ani. Aceasta implică o mobilizare de resurse pe termen lung pentru
creditor. Din această cauză dezvoltarea pieţelor secundare ale titlurilor de
credit ipotecar a reprezentat una din condiţiile cele mai favorabile pentru
extinderea sferei creditului ipotecar.

(E) Creditul de consum


În acest caz relaţia de creditare se caracterizează prin obiectul
creditului: finanţarea cumpărării de mărfuri sau servicii de către populaţie.
Subiecţii relaţiei de credit sunt:
9 creditorul, care poate fi la rândul său:
ƒ creditorul primar: comerciantul care onorează cererile
clienţilor conform necesităţilor acestora, urmând ca achitarea
contravalorii mărfurilor şi serviciilor să se facă ulterior;
ƒ creditorul secundar: o mancă ce asigură refinanţarea
comerciantului prin preluarea creanţelor acestuia asupra
cumpărătorilor – debitori;
9 debitorul – cumpărător al mărfurilor sau serviciilor.
Obiectul creditului poate fi reprezentat de cele mai diverse bunuri şi
servicii, cu modificări substanţiale în timp şi diferenţe mari de la o ţară la
alta în funcţie de legislaţie şi amploarea sferei creditului de consum.
Rambursarea se poate face:
• neeşalonat, în funcţie de posibilităţile cumpărătorului până la un
termen maxim convenit, modalitate clasică de rambursare în cadrul
relaţiei de credit primar, când obiectul creditului comercial îl reprezintă
mai ales bunuri de valoare redusă;
• eşalonat – cu plata obligaţiilor la termene fixe, stabilite de

40
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

comun acord de cele două părţi; reprezintă modalitatea actuală de


rambursare cu cea mai mare frecvenţă.
Cea mai populară formă de credit de consum o reprezintă creditele
revolving acordate prin intermediul cărţilor de credit eliberate de către
bănci clienţilor solvabili.
Consemnarea relaţiei de creditare se face prin documente specifice
(contracte) încheiate între:
• vânzător şi cumpărător;
• cumpărător şi bancă;
• vânzător şi bancă.

Notă: Gradul de dezvoltare a creditului de consum, prin volumul acestuia, poate


avea influenţe semnificative asupra echilibrului monetar deoarece permite consumul în
prezent cu plata ulterioară: în perioadele în care, creditul de consum este în expansiune,
diferenţa (pozitivă) dintre valoarea bunurilor şi serviciilor cumpărate pe credit şi
valoarea ratelor scadente la creditele de consum contractate anterior poate exercita
presiuni inflaţioniste asupra nivelului general al preţurilor bunurilor de consum dacă
volumul acestora nu sporeşte corespunzător. Din această cauză creditul de consum
reprezintă sfera creditului cu cea mai mare incidenţă a reglementărilor şi controlului
autorităţilor monetare.
Dincolo de aceste potenţiale efecte negative asupra stabilităţii monetare, creditul
de consum are influenţe pozitive asupra creşterii nivelului de trai al populaţiei precum şi
asupra expansiunii economice prin accelerarea desfacerii producţiei şi creşterea
volumului acestora.

1.3. Titluri de credit

Titlurile de credit sunt acele instrumente financiare prin care se


asigură consemnarea unor raporturi de credit17. Sunt reprezentate prin
documente scrise cu caracteristici formale (dimensiuni, calitatea hârtiei,
desen) şi de conţinut (date referitoare la raportul de credit pe care îl
consemnează) standardizate.
Pe lângă funcţia principală de consemnarea unei relaţii de creditare,
titlurile de credit, prin circulaţia lor, îndeplinesc şi funcţia de mijloc de
plată. Stingerea unor obligaţii ale beneficiarului se poate face prin
transmiterea unui titlu de credit aflat în posesia sa (prin transmiterea
dreptului de creanţă pe care îl are asupra debitorului). În general această
transmitere este condiţionată de acceptarea titlului de credit de către
partener, dar există şi titluri de credit a căror acceptare este impusă prin
lege – bancnotele.
17
Cf. Maria Bodnar, Luminiţa Roxin, Finanţe – monedă, A.S.E., Bucureşti, 1994, pp. 205-210.
41
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

În funcţie de scadenţa creditului pe care îl consemnează titlurile de


credit pot fi:
ƒ titluri de credit pe termen scurt: efectele de comerţ sau cambiile,
certificatele de depozit, bonurile de Tezaur, obligaţiunile fără
cupon;
ƒ titlurile de credit pe termen mijlociu şi lung: notele şi
obligaţiunile;
ƒ titluri de credit fără scadenţă: bancnotele.
În funcţie de modalitatea de identificare a beneficiarului de sumă,
există două tipuri de titluri de credit:
ƒ titlurile nominale pentru care precizarea beneficiarului (nume,
prenume, domiciliu/sediu social, număr de cont ş.a.) este
obligatorie;
ƒ titlurile la purtător de care beneficiază cel care le depune spre
încasare la debitor sau banca acestuia.

● Titlurile de credit pe termen scurt

Cuprind o gamă largă de instrumente financiare cu scadenţe sub un


an care circulă prin andosare (gir) sau scontare.
A. Cambia – reprezintă obligaţia scrisă de a plăti sau de a face să se
plătească la scadenţă o anumită sumă de bani.
În funcţie de tipul de relaţie de credit pe care o consemnează,
cambiile pot fi:
9 cambiile comerciale sau reale prin care sunt consemnate
raporturi de credit comercial între beneficiar şi furnizor;
9 cambiile financiare (de bronz) emise în vederea obţinerii
unei sume de bani; nu exprimă contravaloarea unui transfer de mărfuri
sau servicii.
În funcţie de numărul celor menţionaţi pe faţa titlului de credit,
cambia poate fi de două tipuri: biletul la ordin şi trata.
a) biletul la ordin cuprinde numai două nume: al debitorului plătitor
şi al creditorului beneficiar. Debitorul este emitentul său. Cuprinde
următoarele informaţii: data şi locul întocmirii documentului, suma („bun
pentru n lei”), obligaţia de plată („voi plăti contra acestui bilet la ordinul
lui...”), creditorul, scadenţa, debitorul. Poate circula prin andosări
succesive până la scadenţă şi se poate sconta la bancă.
b) trata (sau poliţa) cuprinde trei nume; ea reprezintă un înscris prin
care creditorul – numit trăgător – dă ordin debitorului său – numit tras –
să plătească la scadenţă sau la prezentare o anumită sumă de bani unui terţ

42
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

– numit beneficiar. Trata este emisă de creditor (trăgător) şi conţine


următoarele informaţii: data şi locul întocmirii documentului, suma de
plată (bun pentru ... m lei), scadenţa (eventual), obligaţia – ordinul de
plată („veţi plăti contra acestei trate la ordinul lui...”), beneficiarul de
sumă şi creditorul (trăgătorul). Sub semnătura acestuia, în partea
inferioară a tratei, se înscriu numele şi adresa debitorului (tras). Acceptul
acestuia este necesar prin semnătura lui. Ca şi biletul la ordin trata poate
circula prin andosare sau scontare.
Aceste instrumente, dincolo de forma lor manuală, standardizată
deja în secolul al XVI-lea, au cunoscut în timp o mare diversitate de
forme adaptate nevoilor celor implicaţi în raportul de creditare.
B. Cecul este o trată trasă asupra unei bănci (tras) de către un titular
de cont bancar (trăgător), beneficiarul fiind un terţ. Plata se poate face
prin disponibil în cont – caz în care titularul este creditor – sau prin
acordarea de credit bancar dacă disponibilul în cont este insuficient sau nu
există.
Primele cecuri s-au folosit în Anglia după 1742, iar regimul juridic
al cecului a fost unificat pe plan internaţional în anul 1931 prin convenţia
de la Geneva. Documentul trebuie să cuprindă următoarele informaţii:
data şi locul completării cecului, ordinul de plată („plătiţi în schimbul
acestui cec la ordinul lui...”), numele beneficiarului (eventual), suma de
plată, scadenţa (eventual) şi semnătura titularului contului. Formularele
sunt puse la dispoziţia titularului de către banca la care este deschis
contul.
Beneficiarul poate fi acelaşi cu trăgătorul. Cecul poate fi nominal
(caz în care numele beneficiarului este specificat) sau la purtător (cecul
este onorat oricui îl prezintă spre încasare). De cele mai multe ori,
scadenţa nu apare pe cec, el fiind un instrument la vedere; este onorat în
momentul prezentării la bancă. Există însă şi posibilitatea specificării unei
date începând cu care – sau până la care – cecul poate fi onorat. Şi cecul
poate circula prin andosare, ca şi celelalte forme ale cambiei. Cecul
obişnuit18 se încasează la prezentarea la orice bancă. Dacă banca ce a

18
Alături de cecul obişnuit care provine dintr-un carnet fără limită de sumă emis de bancă, mai există
următoarele tipuri de cecuri:
ƒ cecul certificat – sau garantat – eliberat din carnete cu limită de sumă; pentru acestea banca garantează
existenţa disponibilităţilor acoperitoare prin blocarea sumei respective într-un cont separat;
ƒ cecul barat prin două linii pe aversul său; beneficiarul unui astfel de cec nu poate fi decât o bancă sau un
titular de cont la banca asupra căruia a fost tras;
ƒ cecul de virament care nu se încasează în numerar, ci serveşte doar la virarea unei sume de bani din
contul trăgătorului în alt cont; este folosit pentru achitarea facturilor, a unor impozite, taxe sau prime de
asigurare;
ƒ cecul roşu, pentru virament între titularii de cont la aceeaşi bancă;
43
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

onorat plata nu este şi emitenta cecului atunci acesta este transmis spre
banca emitentă sau spre o casă centrală de compensare, fiecare bancă din
sistem achitând doar diferenţa dintre valoarea plăţilor pe care le are de
făcut şi valoarea cecurilor pe care le-a onorat pentru alte bănci.
Faţă de plăţile în numerar, plata cu ajutorul cecului prezintă avan-
tajul unor cheltuieli mai reduse pentru suportul material, transport,
asigurare, pază şi înregistrare. Cu toate acestea, pe măsura dezvoltării
economiei, a raporturilor de schimb naţionale şi internaţionale, pe măsura
amplificării volumului plăţilor prin intermediul cecurilor şi această
modalitate de plată a devenit greoaie şi ineficientă.
C. Certificatele de depozit – sunt înscrisuri eliberate de bănci, prin
care se atestă dreptul deţinătorului de a încasa la scadenţă o anumită sumă
de la banca emitentă. Această sumă reprezintă valoarea unui depozit la
termen şi dobânda aferentă. Scadenţele sunt sub un an – cele mau multe
emisiuni având scadenţa la 3 sau 6 luni. Pot fi nominale sau la purtător, cu
dobânzi fixe sau indexate, în monedă naţională sau în valută. Au valori
nominale mari, cu plafoane minime, fiind destinate mai ales investitorilor
instituţionali. Cele mai multe certificate de depozit sunt negociabile, chiar
şi cele nominale, iar existenţa unei pieţe secundare dezvoltate, în
majoritatea ţărilor, asigură instrumentul lichiditate sporită. În România au
fost oferite pentru prima dată de Banca Comercială Română în anul 1992,
cu scadenţe la 3 luni.
D. Bonurile de tezaur – sunt titluri pe termen scurt emise de
Trezorerie, fiind deci titluri ale datoriei publice. Sunt cel mai repre-
zentativ instrument al pieţei monetare datorită următoarelor trăsături:
9 risc al creditării practic nul, deoarece debitorul emitent este
statul. Acest fapt le face să fie folosite drept garanţie (mobiliară) pentru
diverse tipuri de credite, drept mijloace de plată în locul numerarului (la
operaţiuni la termen) şi drept plasament pentru excedente temporare ale
autorităţilor locale;
9 lichiditatea maximă. Convertirea acestor active financiare în
numerar se face rapid şi cu cheltuieli minime, deoarece instrumentul este
omogen iar piaţa lui foarte eficientă. O aproximare corectă a gradului de
lichiditate este dată de diferenţa dintre preţul cerut şi cel oferit care este

ƒ cecul de călătorie care se prezintă ca o bancnotă, cu o valoare nominală imprimată dar care trebuie să
poarte semnătura titularului, data şi locul plăţii; poate fi folosit pentru achitarea unor mărfuri sau servicii
la magazine sau pentru a fi transformat în numerar – la bancă;
ƒ cecul poştal, folosit pentru efectuarea plăţilor între localităţi lipsite de agenţii ale băncilor trase şi unde
plata se face la oficiul poştal;
ƒ cecul documentar a cărui onorare este condiţionată de existenţa unor documente prin care să se ateste
existenţa, îmbarcarea sau expedierea unei anumite mărfuri din partea beneficiarului.
44
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

sub 1% (în SUA între 0,02% şi 0,04%);


9 avantaj fiscal. Veniturile realizate din plasamente în bonuri de
tezaur (diferenţa dintre valoare nominală şi preţul la care ele pot fi
dobândite) poate fi scutit de impozite şi taxe (în SUA de toate impozitele
şi taxele locale şi statale). Ca urmare, faţă de plasamentul în certificate de
depozit, de exemplu, bonurile de tezaur devin cu atât mai atractive cu cât
nivelul fiscalităţii şi al dobânzilor sunt mai ridicate;
9 valoarea nominală accesibilă şi investitorilor individuali, fiind
mică faţă de valoarea nominală a altor instrumente ale pieţei monetare
(certificate de depozit, spre exemplu).
Circulă la valoarea actuală care se determină pe piaţă, în funcţie de
raportul dintre cerere şi ofertă. La scadenţă, ultimul deţinător încasează
valoarea nominală înscrisă pe bon.
E. Obligaţiunile fără cupon (rentă) sunt un hibrid: un titlu de credit
pe termen scurt obţinut dintr-un titlu de credit pe termen lung. La origine
se află o emisiune obişnuită de obligaţiuni de stat, la care anual sau
semestrial se încasează renta (cuponul). O parte din emisiune este
cumpărată de bănci care negociază fiecare cupon ce trebuie încasat,
separat de titlu de credit principal – obligaţiunea. Cupoanele negociate au
scadenţe de 6 luni sau un an, în funcţie de periodicitatea rentelor.
F. Cărţile de credit sunt titluri de credit fără o scadenţă precisă
deoarece sunt un instrument bazat pe o linie de credit revolving deschisă
de bancă clientului său. Este un instrument de plată modern care tinde să
înlocuiască cecul, mai ales pentru plăţi curente de valoare medie. Cartea
de credit se prezintă sub forma unui dreptunghi de plastic, de format
aproximativ A7, care cuprinde două grupe de informaţii:
9 formale – tipul de carte, numele titularului şi numele cărţii;
9 memorate (pe o bandă magnetică) – numărul contului bancar,
eventual şi disponibilul în cont. Aceste informaţii nu sunt accesibile decât
după introducerea unui cod secret, cunoscut doar de titular. Acest cod este
generat aleator şi transmis titularului odată cu cartea. Cartea de credit
permite – ca şi cecul – efectuarea de plăţi în cadrul disponibilului din cont
şi în cadrul plafonului liniei de credit deschise.
Sunt folosite ca mijloace de plată pentru obţinerea de produse şi
servicii, dar şi pentru a obţine numerar la ghişee bancare automate.

● Titlurile de credit pe termen mediu şi lung

Titlurile de credit pe termen mediu şi lung sunt notele şi obliga-


ţiunile, diferenţa dintre ele reprezentând-o scadenţa: medie pentru note şi

45
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

lungă pentru obligaţiuni. Denumirea generică a instrumentului este cea de


obligaţiune. (Aprofundarea cunoştinţelor privind aceste titluri ţine de
Studiul pieţelor financiare.)

● Titlurile de credit fără scadenţă

Titlurile de credit fără scadenţă sunt bancnotele. La originea


acestora au fost biletele de bancă, titluri de credit la purtător şi la vedere,
emise de oricare bancă. Biletul de bancă era convertibil în aur deoarece
atesta existenţa unui depozit bancar. Ulterior, dreptul de a emite bilete de
bancă a fost rezervat, prin lege, doar băncii centrale numită şi bancă de
emisiune. În prezent bancnotele emise de banca centrală sunt considerate
doar mijloace de plată şi trebuie acceptate de toţi în schimbul unor
mărfuri, servicii sau pentru achitarea unei datorii. Au valori nominale
(cupiuri) diferite, în funcţie de puterea de cumpărare a banilor şi nevoile
circulaţiei monetare.

1.4. Principiile creditului bancar

Efectuarea operaţiunilor de creditare prin intermediul instituţiilor


bancare au ca principiu fundamental prudenţa bancară, precum şi alte
principii, după cum urmează19:
● Credibilitatea care reprezintă suportul moral, elementul psiho-
logic fără de care creditul nu poate exista. Dobândirea încrederii
presupune cunoaşterea agentului economic sau persoanei fizice, atât
referitor la calităţile morale şi profesionale, cât şi a reputaţiei sale privită
prin calitatea produselor şi serviciilor, a relaţiilor cu partenerii, precum şi
a situaţiei sale patrimoniale şi financiare.
● Forma contractuală presupune ca toate operaţiile de credit şi
garanţie ale băncilor să fie consemnate în documente contractuale, din
care să rezulte clar toţi termenii şi toate condiţiile respectivelor tranzacţii.
● Destinaţia creditului este principiul care obligă împrumutatul de a
utiliza creditul în concordanţă cu scopul pentru care a fost acordat şi,
totodată, dă dreptul băncii de a urmări respectarea modului de utilizare.
În situaţia când împrumutatul încalcă condiţiile contractului de
credit, banca va putea întrerupe imediat, fără preaviz, utilizarea creditului
aprobat.

19
Cf. Gh. Bistriceanu, Finanţe, E.D.P., Bucureşti, 1995, pp. 95-96.
46
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

● Garantarea creditului. Potrivit acestui principiu, orice credit


trebuie garantat cu bunuri mobile sau imobile sau titluri de valoare aflate
în patrimoniul împrumutatului. Garanţiile asiguratorii reprezintă
principalul mijloc preventiv prin care se diminuează riscul insolvabilităţii
în rambursarea împrumutului.
● Rambursarea la termen este principiul care conferă echilibru
întregului proces de creditare şi asigură condiţiile pentru reluarea continuă
a acestui proces de acordare, utilizare şi rambursare. Înfăptuirea acestui
principiu constă în determinarea reală a capacităţii împrumutatului de a
realiza venituri, alegerea şi convenirea garanţiilor asiguratorii, precum şi
supravegherea permanentă a modului de utilizare a creditului.
Nerambursarea la termen a ratelor prevăzute în contract atrage după
sine plata de dobânzi penalizatoare, precum şi declanşarea procedurii de
executare silită.
● Dobânda reprezintă interesul care stă la baza oricărei operaţii de
credit, constituind taxa (preţul) pe care o (îl) percepe banca pentru
capitalul împrumutat, de la clientul său.
Dobânda,20 în sensul larg al cuvântului, este suma de bani care se
plăteşte pentru un împrumut sau pentru o sumă de bani depusă spre
păstrare. În relaţiile economice, prin dobândă se înţelege suma de bani pe
care o plăteşte debitorul unei persoane numită creditor, pentru
împrumutul acordat pe un anumit termen numit scadenţă.
Dobânda, în general, se stabileşte pe piaţa de împrumut, fiind direct
proporţională cu mărimea capitalului împrumutat şi influenţată de durata
împrumutului convenit între părţi.
Părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii pentru
întârzierea în plata unor obligaţii băneşti.
În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor
contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi fără să arate rata
dobânzii, se va plăti dobânda legală.
Dobânda legală se stabileşte, în materie comercială, la nivelul
dobânzii de referinţă a BNR.

20
Dr. Ioan Medeşan, “Reglementarea calculului şi contabilitatea dobânzii”, în Revista Adevărul Economic, nr.
37/2002. Actele normative care reglementează problematica în cauză sunt: O.G. nr. 9/2000, privind nivelul
dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, publicată în M.Of. nr. 26/25.01.2000; Legea nr. 356/2002 publicată în
M.Of. nr. 425/18.06.2002, pentru modificarea, completarea şi aprobarea O.G. nr. 9/2000; Legea contabilităţii
nr. 82/1991, republicată în M.Of. nr. 20/20.01.2000; O.G. nr. 61/2001, publicată în M.Of. nr. 531/31.08.2001,
pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991; Legea nr. 310/2002, publicată în M.Of. nr.
380/05.06.2002, privind modificarea, completarea şi aprobarea O.G. nr. 61/2001; H.G. nr. 704/1993, publicată
în M.Of. nr. 303 bis/22.12.1993, pentru aprobarea Regulamentului privind aplicarea Legii contabilităţii nr.
82/1991; Legea nr. 178/1934, publicată în M.Of. nr. 173/30.07.1934, în vigoare în prezent, astfel cum s-a
pronunţat Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 225/1999 şi 75/2000.
47
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Potrivit art. 7 din Codul Comercial sunt comercianţi cei care fac
fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită şi societăţile
comerciale.
În toate celelalte cazuri, dobânda legală se stabileşte la nivelul
dobânzii de referinţă a BNR, diminuată cu 20 %.
Nivelul dobânzii de referinţă a BNR, în funcţie de care se stabileşte
dobânda legală, este cel din prima zi lucrătoare a anului, pentru dobânda
legală cuvenită pe semestrul I al anului în curs, şi cel din prima zi
lucrătoare a lunii iulie, pentru dobânda legală cuvenită pe semestrul II al
anului în curs.
Nivelul dobânzii de referinţă a BNR se publică în Monitorul
Oficial, Partea I. În relaţiile de comerţ exterior sau în alte relaţii
internaţionale, atunci când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda
legală este de 6 % pe an.
În raporturile civile, dobânda nu poate depăşi dobânda legală cu mai
mult de 50 % pe an.
În toate cazurile dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris, altfel
se datorează dobânda legală.
Prin dobândă se înţelege nu numai sumele socotite în bani, dar şi
alte prestaţii sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept
echivalent al folosirii capitalului.
Plata anticipată a dobânzii se poate efectua pe cel mult 6 luni.
Dobânda astfel calculată şi încasată rămâne aceeaşi, creditorului,
indiferent de variaţiile ulterioare.
Dobânda se calculează numai asupra cuantumului sumei
împrumutate, dacă nu s-a prevăzut altfel (cele arătate sunt reglementate de
O.G. nr. 9/2000 cu modificările şi completările ulterioare).
Dobânda de leasing reprezintă o rată medie a dobânzii bancare pe
piaţa românească (art. 2 din O.G. nr. 51/1997, republicată în M.Of. nr.
9/2000, privind operaţiunile de leasing).
Veniturile obţinute de nerezidenţi sub formă de dobândă, stabilite
de părţile contractante, în cazul contractelor de leasing financiar sau
operaţional, se impun convenţiilor de evitare a dublei impuneri sau de
legislaţiile interne, după caz (art. 25 din O.G. nr. 51/1997, republicată).
Nici o dobândă nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau
părţilor negarantate din creanţele garantate, începând cu data depunerii
hotărârii de dizolvare a societăţilor comerciale, la registrul comerţului
(art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor
comerciale, cu modificările şi completările ulterioare).

48
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Dobânda pe care o va plăti trezoreria statului către autoritatea de


privatizare pentru sumele rezultate din operaţiuni de privatizare, se va
stabili prin convenţie încheiată între părţi (art. 9, alin. 6.4. din O.U.G. nr.
88/1997, publicată în M.Of. nr. 381/1997, cu modificările şi completările
ulterioare).
Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care
gradul de îndatorare a capitalului este mai mic decât unu.
În cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este peste unu
inclusiv, cheltuielile cu dobânzile sunt deductibile până la nivelul sumei
veniturilor din dobânzi plus 10 % din celelalte venituri ale
contribuabilului. Cheltuielile cu dobânzile rămase nedeductibile se
reportează în perioada următoare, în aceleaşi condiţii, până la
deductibilitatea integrală a acestora.
În cazul împrumuturilor obţinute de la alte entităţi de credit
autorizate, dobânda deductibilă este limitată la:
a) nivelul ratei dobânzii de referinţă a BNR, pentru împrumuturile
în lei;
b) nivelul ratei dobânzii ueribor plus două puncte procentuale,
pentru împrumuturile în euro;
c) nivelul ratei dobânzii libor plus două puncte procentuale,
pentru împrumuturile în alte devize (prevederile acestui punct
16 sunt reglementate de Legea nr. 414/2002, publicată în M.Of.
nr. 456/27.06.2002, art. 10 privind impozitul pe profit).

● Garanţiile creditului sunt reprezentate de valorile patrimoniale pe


care împrumutatul le constituie gaj în favoarea băncii pentru ca aceasta să
aibă, astfel, reducerea la minimul posibil a riscului de nerambursare la
termen a creditului.

49
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 2

Sistemul bancar
2.1. Scurt istoric
2.2. Rolul băncilor în economia de piaţă
2.3. Structura sistemului bancar
2.4. Ratingul bancar

50
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 2

Sistemul bancar
2.1. Scurt istoric

Deşi unii istorici afirmă existenţa unor instituţii de tip bancar încă în
epoca antică, noi subliniem că instituţii bancare în accepţiunea modernă
pot fi considerate doar băncile italiene21, ai căror precursori sunt cele din
Veneţia (1171) şi Genova (1407), iar pentru ţările nordice, cele din
Amsterdam (1609), Hamburg (1619), Roterdam (1635) etc.
Apariţia băncilor moderne este strâns legată de dezvoltarea
comerţului cu cetăţile îndepărtate şi acumularea capitalului monetar, în
special pe această bază, expresie a dezvoltării producţiei manufacturiere şi
a expansiunii generale a economiei. Legate de nevoile comerţului şi
desfăşurând principalele operaţiuni prin intermediul efectelor comerciale,
în mod firesc, băncile au primit atributul de comerciale.
În apariţia băncilor, tradiţia şi literatura de specialitate22 acordă un
loc important zarafului, preţuitor al monedelor şi intermediar al circulaţiei
monetare.
Agenţii economici deţinători ai monedelor aveau în moneda bătută
un sprijin important în desfăşurarea schimburilor şi în dezvoltarea
economică, dar utilizarea banilor presupunea şi aspecte deficitare pentru

21
Cezar Basno (et al.), Monedă. Credit. Bănci, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, p. 191.
22
Ibid. După Prof. dr. Luminiţa Roxin, op. cit., p. 244, apariţia şi evoluţia băncilor poate fi sintetizată astfel:
„Organizarea bancară începe încă din antichitate, cu trapeziţii la greci şi argentarii la romani, agenţi care
practicau pe o scară relativ extinsă schimbul de monedă, efectuarea de plăţi de pe o piaţă pe alta şi păstrarea de
capitaluri. Prima bancă în adevăratul sens al cuvântului se consideră a fi instituţia înfiinţată în 1171 de Dogele
Michele al XI-lea sub numele de Banco di Venezia cu scopul principal de a face operaţiuni de administrare a
banului public pentru cetate. Ulterior s-au înfiinţat printre altele, Banca de Barcelona (1341) şi Banca di San
Giorgio (1470) din Genova. În 1584 apare, tot la Veneţia, prima bancă ce avea autorizaţia să primească
depozite şi să acorde împrumuturi particularilor – Banco di Rialto. Au urmat băncile din: Milano (1593),
Hamburg (1619), Nürnberg (1621), Rotterdam (1635), Londra (1694), Paris (1716). În România prima bancă a
fost Banca Naţională a Moldovei (1857) cu sediul la Iaşi şi sucursale la Galaţi şi Bucureşti. Conducătorii băncii
s-au aventurat în operaţii speculative şi după un an banca a dat faliment. În 1871 se înfiinţează la Bucureşti
Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni iar în 1871, la Sibiu, Institutul de credit şi economie Albina. Dezvoltarea
sistemului bancar românesc s-a amplificat după anul 1880, anul înfiinţării Băncii Naţionale a României. Alte
momente importante sunt: 1919 – înfiinţarea Casei de Consemnaţiuni a Băncilor din Bucureşti, 1926 –
organizarea Serviciului de Viramente în cadrul Băncii Naţionale a României, 1934 – Legea pentru organizarea
şi reglementarea comerţului de bancă, 1946 – etatizarea Băncii Naţionale a României, 1948 – dizolvarea şi
lichidarea majorităţii băncilor, 1968 – înfiinţarea băncilor specializate pentru agricultură şi comerţ exterior.”
51
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

aceştia.
Astfel deplasarea banilor la locurile de utilizare implica unele
costuri de transport asociate cu riscul, respectiv cheltuielile de prevenire a
furturilor. De asemenea, deosebit de negativă pentru proprietarii
monedelor era faptul că deţinerea în sine nu aducea nici un profit.
Toate acestea au orientat pe deţinătorii de capital sub forma de
monede să încredinţeze acest depozit unui intermediar, zaraful sau altei
persoane, în scopul unei păstrări sigure, şi al unei remunerări sub formă
de dobândă, decurgând din folosirea depozitului de către intermediar ca
resursă de creditare.
Astfel neajunsurile deţinătorilor de capital monetar sunt înlăturate şi
se creează făgaşul unei continue şi ample valorificări a capitalului
monetar aparţinând agenţilor economici. Trebuie să remarcăm, de
asemenea, că resursele din depozite constituie temeiul redistribuţiei
capitalurilor prin credite acordate de bănci. Noi intermediari, ce se afirmă,
satisfac cerinţe, de pregnantă utilitate, pentru întreaga viaţă economică şi
hotărâtoare pentru progresul ei.

2.2. Rolul băncilor în economia de piaţă

În economia modernă, un rol deosebit de important în funcţionarea


pieţei capitalului şi în desfăşurarea relaţiilor monetare şi financiare,
interne şi externe, îl au instituţiile bancare. Banca este o unitate
economică specializată, care organizează circulaţia bănească, efectuează
operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar şi decontări între agenţii
economici, mobilizează mijloacele băneşti temporar disponibile în
economie, acordă credite, emite titluri de credit, emite şi pune în vânzare
hârtii de valoare etc.
Rolul băncilor în economia de piaţă rezultă din principalele lor
funcţii23, ca mijlocitori şi centre de credit şi de casă ai agenţilor eco-
nomici, având ca scop obţinerea de profit: mobilizează capitalurile băneşti
inactive, veniturile disponibile şi economiile populaţiei şi le transformă în
capital de împrumut sau le plasează în diferite afaceri; emit şi pun în
vânzare diferite titluri de credit; efectuează decontări între agenţii
economici; prestează şi alte servicii financiare la dispoziţia agenţilor
economici şi populaţiei (păstrarea disponibilităţilor băneşti, mijlocirea
decontărilor fără numerar, servicii de consultanţă şi plasament pentru

23
Vezi C. Kiriţescu, Moneda, mică enciclopedie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, apud
Costinel Lazăr, op. cit., p. 99.
52
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

mijloacele băneşti ale clienţilor etc.). Astfel, băncile contribuie la lărgirea


activităţii economice pe calea creditului, la accelerarea vitezei de rotaţie a
capitalurilor, la micşorarea cheltuielilor de circulaţie şi a masei băneşti
necesară circulaţiei. Ele îndeplinesc un rol important în calitate de
intermediar între debitori şi creditori, fiind specializate în constituirea şi
mişcarea capitalului de împrumut.
Deci, băncile efectuează următoarele operaţiuni:
a) operaţiuni principale pasive (atragerea de disponibilităţi băneşti,
sub formă de depuneri în cont, depuneri de economii etc.);
b) operaţiuni principale active (acordare de credit, scontare de
cambii şi alte efecte de comerţ)24;
c) operaţiuni accesorii (incaso, depozite în custodie, servicii de
casă etc.).

2.3. Structura sistemului bancar

În orice ţară cu economie de piaţă există, în prezent, numeroase


bănci şi tipuri de bănci, care sunt structurate după anumite criterii şi care
alcătuiesc un sistem bancar dezvoltat şi integrat în economia naţională a
fiecărei ţări.
În cadrul sistemului bancar, se disting băncile centrale (de regulă,
câte una în fiecare ţară), băncile specializate şi instituţiile speciale de
credit.

A) Banca centrală ocupă un loc deosebit în cadrul sistemului


bancar. Ea este, în economia contemporană, principala instituţie prin
intermediul căreia guvernele realizează politica monetară, valutară, de
plăţi şi de credit, în contextul şi subordonată politicii generale economice
a ţării.
Prin poziţia pe care această bancă o are în cadrul sistemului bancar,
ea este „banca băncilor”, ca urmare a atribuţiilor care îi sunt conferite pe
linia orientării şi supravegherii activităţii tuturor băncilor, asigurării unei
înalte funcţionalităţi întregului sistem bancar.
Rolul multifuncţional al băncii centrale rezultă din funcţiile pe care
le îndeplineşte:
• funcţia de emisiune a monedei naţionale, funcţie în care banca

24
Efecte de comerţ: titluri de credit prin care se constată obligaţia unei persoane, numită debitor, de a da sau a
face ceva unei alte persoane, numită creditor, la o anumită dată. Din categoria efectelor de comerţ fac parte:
cambia, biletul la ordin, cecul, mandatul şi warantul.
53
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

centrală are un rol primordial şi preponderent în creaţia


monetară;
• reglarea circulaţiei monetare interne;
• emisiunea instrumentelor de credit, aplicând, în acest domeniu,
politica monetară şi de credit a guvernului;
• acordă credite statului şi băncilor comerciale sub forma
rescontului25 de cambii, împrumuturilor pe gaj de efecte comer-
ciale, lombardarea26 de efecte publice etc.;
• efectuează operaţiuni de decontare între băncile comerciale şi
păstrează depozitele acestora;
• primeşte şi păstrează rezervele de aur ale statului;
• realizează politica valutară a ţării;
• administrează rezervele bugetare şi valutare ale statului;
• reprezintă statul în relaţiile valutare şi de credit internaţionale
etc.
Resursele băncii centrale sunt: capitalul propriu, capitalul de
rezervă; depunerile băncilor specializate, ale diferitelor firme şi ale
statului; emisiunea de bancnote, care constituie cea mai importantă sursă.
Modul de organizare şi funcţionare a băncii centrale diferă de la ţară
la ţară, aşa cum este prevăzut în statutul fiecărei bănci naţionale.

B. Băncile specializate – ca termen generic utilizat pentru a


desemna orice altă bancă decât banca centrală – cuprind instituţiile care
derulează operaţiuni specifice activităţii bancare. În cadrul structurilor
bancare ale ţărilor cu economie de piaţă dezvoltată, băncile specializate
sunt foarte diversificate, ele putând fi diferenţiate după tipul operaţiunilor
sau după sfera teritorială de cuprindere. Cele mai frecvent întâlnite sunt27:
■ Bănci de depozit (uneori denumite şi bănci de afaceri), care
realizează cea mai mare parte a activităţii lor pe plan intern, prin atragerea
de depozite şi acordarea de credite, pe termen scurt şi mijlociu, firmelor şi
persoanelor fizice. În unele ţări (SUA, Germania etc.), ele se ocupă şi cu
emisiunea şi plasarea hârtiilor de valoare, acordarea de credite de gaj de
hârtii de valoare societăţilor financiare etc. Totuşi, în multe privinţe,

25
Rescontare: scontarea, la banca centrală, a unei cambii, poliţe etc. care au fost deja scontate. Reprezintă,
deci, operaţiunea prin care o bancă vinde băncii centrale, înainte de scadenţă, cambii aflate la ordinul său,
pentru a accelera rotaţia capitalului şi în vederea lărgirii plasamentului. Rescont: sumă de bani, egală cu
dobânda cuvenită băncii centrale, pentru achitarea anticipată a unei poliţe deja scontată, inclusiv comisionul
perceput pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de operaţia de rescontare.
26
Lombardare: operaţie prin care băncile acordă împrumuturi sau avansuri garantate cu efecte publice, care
se depun în gaj.
27
Costinel Lazăr, op. cit., pp. 101-102.
54
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

activitatea acestor bănci este complementară băncilor comerciale.


■ Băncile comerciale, îşi desfăşoară activitatea atât pe plan intern,
cât şi pe plan internaţional. Activitatea lor este foarte diversă şi, prin
aceasta, ocupă un loc deosebit de important în cadrul sistemului bancar:
acordarea de credite firmelor; acceptarea de depuneri de la alte bănci şi
firme; administrarea averilor; plasamentul împrumuturilor; finanţarea
schimburilor comerciale ale ţării unde sunt amplasate; acordarea de
credite pe termen mijlociu şi lung pentru export, mobilizând, în acest
scop, fonduri prin emiterea de obligaţiuni; acordă credite filialelor
bancare sau comerciale aflate în străinătate; realizează operaţiuni de
schimb valutar, atât pe plan naţional, cât şi la cererea unor bănci, firme
sau ţări străine; mobilizează împrumuturi pentru diferiţi solicitanţi străini;
efectuează operaţiuni de comision, care constau în îndeplinirea
dispoziţiilor primite din partea clienţilor, operaţiuni în care nu sunt, în
mod nemijlocit, angajate fondurile proprii ale băncii (operaţiuni de
remitere, acreditive, operaţiuni de incaso).
■ Bănci specializate în finanţarea comerţului exterior, au ca obiect
de activitate atât operaţiuni de casă, cât şi operaţiuni de credit privind
derularea raporturilor economice internaţionale.
■ Bănci ipotecare, acordă împrumuturi în numerar sau înscrisuri
funciare, de regulă pe termen lung, garantate cu ipotecă asupra terenurilor
sau clădirilor debitorului.
■ Bănci locale, care operează pe plan intern, au ca principală
activitate servirea clientelei locale, formate din firme mici şi mijlocii,
precum şi persoane particulare. Activitatea lor cuprinde atragerea de
depozite, acordarea de credite, administrarea averilor etc.
■ Casele de economii sunt instituţii bancare, cu o reţea vastă de
mobilizare a disponibilităţilor băneşti ale populaţiei, prin diferite
instrumente de economisire. Resursele pe care le deţin sunt plasate în
hârtii de valoare, în împrumuturi acordate băncilor comerciale, altor
agenţi economici, statului şi propriei clientele.

C. Instituţiile speciale de credit cuprind bănci cooperatiste, societăţi


de asigurare, societăţi de finanţare a trusturilor de construcţii etc.
Banca Naţională a României, ca „bancă a băncilor”, este banca
centrală a statului, având personalitate juridică. Este organul unic de
emisiune al statului şi stabileşte reglementările în domeniul monetar, de
credit, valutar şi de plăţi. Ea realizează supravegherea activităţii tuturor
societăţilor bancare, le refinanţează şi asigură lichiditatea sistemului
bancar.

55
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Societăţile bancare – respectiv băncile comerciale şi celelalte bînci


– sunt persoane juridice române şi se supun reglementărilor stabilite de
către Banca Naţională a României pentru înfăptuirea politicii monetare,
de credit, valutare şi de plăţi, de asigurare a prudenţei bancare şi de
supraveghere a societăţilor bancare.
Potrivit legislaţiei adoptate, toate societăţile bancare din România,
inclusiv sucursalele băncilor străine aflate în ţara noastră, pot efectua
gama completă de operaţiuni băneşti atât în monedă naţională, cât şi în
valută, atât cu persoane fizice şi juridice române, cât şi străine. Această
autorizare acordată societăţilor bancare, de a efectua, cu sau pentru orice
client, toate genurile de tranzacţii, stimulează competiţia pentru atragerea
clientelei, prin ridicarea calităţii serviciilor oferite.
Principiile de bază ale activităţii bancare în România constau în28:
universalizarea operaţiunilor; înlăturarea monopolului proprietăţii de stat
şi a „sectorizării” pe categorii de operaţiuni; încurajarea concurenţei
loiale; respectarea regulilor prudenţiale şi de securitate, care să asigure
atât protecţia băncii, cât şi a clienţilor ei; desfăşurarea activităţii bancare
sub supravegherea Băncii Naţionale a României care, prin urmărirea
modului în care societăţile bancare respectă regulile precise ale
„comerţului cu bani” şi prin instrumente de politică monetară, asigură
stabilitatea monedei naţionale. Astfel, activitatea bancară din ţara noastră
se corelează tot mai mult cu standardele internaţionale în domeniul
reglementării bancare.
În prezent, sistemul bancar din România29 este format aproape în
exclusivitate din bănci comerciale cu vocaţie de bănci universale chiar
dacă, în titulatura lor, unele din aceste bănci îşi limitează activitatea la
anumite domenii economice sau la o anumită specializare bancară. Ca
excepţie de la regulă se poate da exemplul Casei de Economii şi
Consemnaţiuni care are statut de bancă specializată în atragerea de
economii de la populaţie şi care în general nu are tendinţe de diversificare
a obiectului de activitate. Această lipsă a specializării băncilor pe domenii
stricte de activitate este un fenomen normal în condiţiile progresului
tehnic în informatică, precum şi dezvoltării unor instrumente şi produse
financiare bancare moderne, însă, pe de altă parte, în cazul României este
o consecinţă a nivelului extrem de redus al concurenţei pe piaţa bancară
comparativ cu alte state cu tradiţie în economia concurenţială. Potrivit
documentelor oficiale ale BNR, până în 2001 - 2002 în componenţa

28
Ibid.
29
Constantin Rotaru, Sistemul bancar românesc şi integrarea europeană, Editura EXPERT, Bucureşti, 2000,
p. 129.
56
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

sistemului bancar românesc au avut loc trei mutaţii: finalizarea procesului


de privatizare a Băncii Agricole (prin cumpărarea de către consorţiul
format din Raiffeisen Zentralbank şi Fondul Româno-American de
Investiţii a unui pachet de acţiuni reprezentând 98,8 % din capitalul social
al băncii) şi achiziţionarea de către investitori de origine străină a
pachetului majoritar de acţiuni în cazul West Bank şi al Băncii
Comerciale Unirea.
Aceste transformări au condus la consolidarea tendinţei de creştere
a cotei de piaţă deţinute de băncile cu capital străin (de la 50,9 % la 55,2
%), în paralel cu erodarea poziţiei monopoliste a sectorului de stat (în
cazul căruia ponderea activelor bilanţiere în activul agregat s-a diminuat
de la 46,1 % la 41,8 %), dar şi cu uşoara îngustare a segmentului băncilor
cu capital privat autohton.

2.4. Ratingul bancar

Depunătorii se orientează pentru alegerea băncii în care doresc să îşi


depoziteze economiile în special după nivelul dobânzilor oferite de
respectivele bănci. Dacă însă alegerea băncii nu a fost cea mai bună, în
sensul că la scurt timp aceasta începe să aibă probleme de lichiditate sau
intră în faliment, respectivul deponent începe să-şi pună problema
siguranţei banilor. De multe ori este însă tardiv, astfel că în afară de
nivelul ratei dobânzii mai este nevoie de a şti şi altceva în momentul
plasării economiilor. Cunoaşterea gradului de siguranţă pe care îl oferă o
bancă pentru păstrarea economiilor clienţilor săi se poate face prin
intermediul unui instrument numit “rating”. Ratingul este o “notă” pe care
o primeşte o bancă de la o instituţie specializată (agenţie de rating). În
prezent, există trei agenţii importante de rating la nivel mondial: Fitch
IBCA, Standard & Poors şi Moody’s, fiecare cu propriul său sistem de
rating, sisteme care în esenţă sunt destul de asemănătoare. Calcularea
randamentului unei bănci este de fapt un laborios proces de audit al
respectivei bănci, audit în cadrul căruia este evaluat riscul ca banca
analizată să se confrunte cu probleme în activitatea sa (de exemplu,
intrarea în lipsă de lichidităţi).
Ratingul se acordă atât pentru activitatea globală a băncii, cât şi pe
elemente de portofoliu: datoria pe termen lung, datoria pe termen scurt
etc. Acesta este puternic influenţat şi de ratingul ţării în care activează
respectiva bancă. Iată, spre exemplu, semnificaţia sistemului de rating

57
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

practicat de agenţia Moody’s pentru depozitele bancare pe termen lung:30


Aaa – excelent grad de siguranţă, având cel mai mic grad de risc.
Aa – la fel ca şi băncile cotate cu ratingul Aaa, cele din această
categorie oferă un foarte bun grad de siguranţă, singura diferenţă faţă de
cele de clasă Aaa constând în faptul că, pe termen lung, există un risc mai
mare pentru depozitele deponenţilor.
A – bun grad de siguranţă. Pe termen lung există elemente
susceptibile a slăbi capacitatea de plată a băncii.
Baa – grad adecvat (mediu) de siguranţă. Totuşi anumite elemente
de siguranţă lipsesc sau pe termene mai lungi există elemente susceptibile
a slăbi capacitatea de plată a băncii.
Ba – grad satisfăcător de siguranţă. Adesea, băncile din această
categorie reuşesc să îşi onoreze obligaţiile cu privire la depozite, dar se
pot ivi din când în când probleme.
B – grad slab de siguranţă. Capacitate scăzută de onorare la termen
a obligaţiilor referitoare la depozite.
Caa – grad foarte slab de siguranţă. Asemenea bănci pot înregistra
probleme ori pot prezenta elemente care pot pune în pericol capacitatea
financiară a acestora.
Ca – Asemenea bănci înregistrează probleme cu onorarea
obligaţiilor lor cu privire la retragerea unor depozite.
C – bănci cu probleme şi cu slabă capacitate de refacere.
Ratingul pentru depozitele bancare pe termen scurt (Moody’s) sunt:
P-1 – grad foarte mare de siguranţă. Foarte bună capacitate de
onorare a obligaţiilor referitoare la depozitele pe termen scurt.
P-2 – grad mare de siguranţă. Foarte bună capacitate de onorare a
obligaţiilor referitoare la depozitele pe termen scurt.
P-3 – grad satisfăcător de siguranţă. Bună capacitate de onorare a
obligaţiilor referitoare la depozitele pe termen scurt.
NP (Not Prime) – grad îndoielnic de siguranţă. Capacitate incertă
de onorare la timp a obligaţiilor referitoare la depozitele pe termen scurt.
Ratingul cu privire la puterea financiară a băncii are următoarele
semnificaţii:
A – bănci foarte puternice, cu putere financiară deosebită, ce
operează într-un mediu economic şi financiar stabil, cu evoluţie
predictibilă.
B – bănci puternice, cu putere financiară remarcabilă, ce operează

30
Gabriel Niţulescu, „Moody’s dă note băncilor româneşti”, în Revista Capital, nr. 35/30 august 2001.
58
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

într-un mediu economic şi financiar stabil.


C – bănci cu putere financiară medie ce evoluează într-un mediu
financiar, stabil sau cu putere financiară remarcabilă ce operează într-un
mediu economic şi financiar mai puţin stabil.
D – bănci cu putere financiară modestă, care au nevoie ocazional
de sprijin din exterior. Asemenea bănci au putere financiară limitată fie
din cauza unor deficienţe de ordin financiar fie din cauza unui mediu
economic instabil.
E – foarte modestă putere financiară. Aceste bănci au nevoie
deseori de sprijin extern. Operează în general în medii economice ce
manifestă o puternică instabilitate.
Semnele (+) şi (-) şi cifrele 1, 2, 3 (1 reprezintă situaţia favorabilă şi
3 situaţia cea mai puţin favorabilă) semnifică niveluri intermediare
(Tabelul nr. 2.4.).

Tabel nr. 2.4. Ratingurile unor bănci din România (Moody’s) – 2002

Banca Depozite pe Puterea


termen financiară
lung scurt
Banca Agricolă* Caa1 NP E
Banca Comercială Română Caa1 NP D-
Banca Română de Dezvoltare Caa1 NP D+
Alpha Bank Aa2 P-1 B+
ABN Amro Bank A3 P-1 C-
HVB (Bank Austria Creditanstalt) Aa3 P-1 B
Cardine Banca (West Bank) A2 P-1 C+
Citibank Aa2 P-1 B+
ING Bank Aa2 P-1 B+
Piraeus Bank Baa2 P-1 B+
Raiffeisen Bank A1 P-1 C+
* înainte de preluarea de către Raiffeisen
Pe ansamblu, la nivelul agenţiilor internaţionale de rating, sistemul
bancar românesc e perceput ca având o evoluţie pozitivă, în condiţiile în
care România a riscat nu tocmai demult (1999) intrarea în incapacitate de
plată, iar ponderea creditelor neperformante în total credite acordate a
scăzut la aproximativ 1 %. Apoi, până recent, se aprecia că ratingul
băncilor româneşti poate fi comparabil cu cel obţinut de bănci din China,
Taiwan sau Hong Kong, dar, lucru notabil, este superior mediei obţinute
de băncile indiene, indoneziene sau celor din Coreea de Sud.
59
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 3

Înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Băncii Naţionale a
României

3.1. Înfiinţarea B.N.R.


3.2. Reglementarea funcţionării B.N.R.
3.2.1. Preliminarii
3.2.2. Politica monetară, politica de curs de schimb şi regimul
valutar
3.2.3. Emisiunea monetară
3.2.4. Operaţiuni cu instituţiile de credit
3.2.5. Supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit
3.2.6. Operaţiuni pe contul statului
3.2.7. Operaţiuni cu aur şi active externe
3.2.8. Conducerea şi administrarea
3.2.9. Situaţiile financiare anuale şi evidenţa contabilă
3.2.10. Unele reguli ce privesc BNR, derivate din statutul
acesteia

60
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 3

Înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Băncii Naţionale a
României
3.1. Înfiinţarea B.N.R.

Literatura de specialitate31 susţine că despre o dezvoltare pe baze


moderne a economiei româneşti se poate vorbi începând cu a doua
jumătate a secolului al 19-lea. În această perioadă asistăm la o dezvoltare
rapidă a căilor de comunicaţie, prin construirea cu ajutorul capitalului
străin de căi ferate, drumuri, reţele telefonice şi telegrafice, precum şi la o
înflorire a activităţii comerciale. Acest avânt al dezvoltării economice s-a
datorat într-o mare măsură reformelor legislative din timpul domnitorului
Al.I. Cuza32.
Dinamizarea economiei a dat un puternic imbold organizării
creditului, slab dezvoltat până atunci33.
În această perioadă exista o breaslă a împrumutătorilor de bani, în
cadrul căreia se distingeau cinci categorii: băncile, bancherii, casele de
schimb, împrumutătorii şi zarafii34. Activitatea acestora se desfăşura cu
foarte mare greutate datorită lipsei unor instrumente adecvate şi a unor
reglementări moderne în acest domeniu.
În vederea înlăturării acestor neajunsuri şi stopării haosului monetar
ce exista în acea perioadă, a fost adoptată legea din 10 aprilie 1867
31
D.D. Şaguna, C.F. Donoaica, Drept bancar şi valutar, Ed. Proarcadia, Bucureşti, 1994, pp. 37-42. Ţinem să
precizăm că, în ce priveşte istoricul B.N.R., datele expuse îşi au drept sursă lucrarea citată aici, fapt pentru care
aducem, şi pe această cale, cele mai profunde mulţumiri autorilor.
32
Este vorba despre Codul penal şi de procedură penală (1864), Codul civil şi procedură civilă (pus în aplicare
la 1 dec. 1865), Legea Curţii de Casaţie şi Justiţie (1864), Legea pentru organizarea judecătorească (1865),
Legea pentru reglementarea proprietăţii rurale (1864), Legea pentru înfiinţarea Curţii de Conturi (1864) şi
Legea pentru contabilitatea generală a statului (1864), cf. ibid., p. 68.
33
Înainte de 1865, în privinţa reglementării creditului şi organizării comerciale existau cele două pravile ale lui
Caragea şi Calimachi, ce cuprindeau prevederi extrem de restrânse în acest domeniu, cf. ibid.
34
Băncile erau ocupate îndeosebi cu însărcinările date de stat pentru diferite operaţiuni cu străinătatea sau
interne. Bancherii efectuau operaţii de scont, de efecte publice, împrumutau pe ipotecă şi efectuau plăţi cu
străinătatea. Casele de schimb făceau împrumuturi şi comerţ de efecte. Împrumutătorii făceau operaţiuni de
împrumuturi. Zarafii schimbau monedele străine. [cf. C.I. Băicoianu, Istoria politicii monetare şi a Băncii
Naţionale 1880-1914, Bucureşti, 1932, p. 86, (vol. II, partea I), apud. ibid.].
61
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

privind „înfiinţarea unui nou sistem monetar naţional şi fabricarea


monedelor naţionale”, prin care s-a introdus sistemul monetar al Uniunii
Monetare Latine35, bazat pe bimetalismul aur şi argint şi care afirma
suveranitatea naţională pe plan monetar.
Războiul din 1877 a împiedicat însă procesul de aplicare a preve-
derilor acestei legi, guvernul fiind obligat să emită bilete ipotecare pentru
a suplini lipsa de numerar şi bonuri de tezaur.
Un alt aspect important al dezvoltării sistemului monetar din acea
perioadă a fost crearea unui institut de emisiune. Ideea creării unui institut
de emisiune a fost formulată încă din anul 1832, ea fiind reluată în 1848.
În anul 1857 această idee s-a încercat a fi pusă în practică prin înfiinţarea
Băncii Naţionale a Moldovei cu sprijinul domnitorului Al.I. Cuza. Mai
târziu, în 1860 I. Brătianu depune pentru prima dată la Parlament un
proiect de lege în acest sens.
Toate aceste încercări au rămas fără succes în această perioadă
datorită opozanţilor acestei idei36.
Cu toate greutăţile întâmpinate pe linia înfiinţării unei astfel de
instituţii, condiţiile obiective existente în economia românească în acea
perioadă au prevalat unor interese particulare. Astfel, în februarie 1880,
guvernul prezidat de I. Brătianu depune Parlamentului proiectul de lege
pentru înfiinţarea unei bănci de scont, circulaţie şi emisiune, sub numele
„Banca Naţională a României”, lege care a fost promulgată la 17 aprilie
1880.
Dintre principalele cauze care au determinat înfiinţarea Băncii
Naţionale a României, menţionăm:
• necesitatea, pentru noua clasă în formare – burghezia –, de a
procura „bani ieftini”, în vederea dezvoltării sale;
• nevoile statului care era nevoit să apeleze la capitalul străin, în
lipsa unui organ bancar naţional care să-l sprijine în situaţiile
grele şi care să îndeplinească rolul de mijlocitor între capitalul
străin şi piaţa internă;
• necesitatea înfăptuirii reformei monetare pe care războiul o
întrerupsese şi crease noi dificultăţi prin emiterea biletelor
ipotecare pe care viitorul organ de emisiune trebuia să le
retragă;

35
Uniunea Monetară Latină fusese creată la 1865 şi definitivată prin convenţia din 20 iulie 1866, intervenită
între Franţa, Belgia, Italia şi Elveţia, ulterior aderând şi alte ţări. Ibid., p. 69.
36
„Bancherii erau puţin încântaţi de această idee, văzând în Banca Naţională un concurent de temut, căci
simţeau cum scontul poliţelor cu dobândă scăzută le va lua din mâini o bună parte din beneficiile realizate până
atunci. De asemenea, vedeau în Banca Naţională un substitutor al majorităţii operaţiunilor ce le făceau ei...”,
cf. C.I. Băicoianu, op. cit., p. 96, apud. ibid.
62
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

• solicitările din domeniul agricol, care suferea mari pierderi în


lipsa unui organ de scont şi emisiune;
• necesitatea afirmării independenţei economice, prin crearea unui
institut naţional de emisiune, impusă de cucerirea independenţei
politice în urma războiului de independenţă din 1877.
Cu ocazia dezbaterilor parlamentare asupra legii de înfiinţare a
Băncii Naţionale, două au fost problemele în jurul cărora s-au purtat
principalele discuţii: natura capitalului şi proprietatea acestuia. În privinţa
naturii capitalului au existat două opinii: prima susţinea constituirea
acestei instituţii cu capital integral românesc, iar cea de-a doua susţinea
necesitatea concesionării acesteia unui grup de bancheri străini. În
privinţa proprietăţii asupra capitalului au existat şi aici două opinii. Prima
susţinea ca statul să deţină proprietatea asupra capitalului băncii, deoarece
iniţiativa privată nu ar fi avut sorţi de izbândă în înfiinţarea unui capital
privat al acestei instituţii, văzând în aceasta o garanţie ca statul să nu
abuzeze în momentele grele de emisiunea biletelor peste nevoile pieţei.
Faţă de aceste considerente, prin art. 5 din legea din 17 aprilie 1880
s-a prevăzut ca statul să participe la capitalul băncii cu o treime, iar restul
de două treimi să fie vărsat de sectorul particular prin subscripţie publică.
În vederea punerii în aplicare a prevederilor legii din 17 aprilie
1880, se constituie, conform art. 2 din statutul Băncii Naţionale, „o
societate anonimă prin acţiuni, care va exista între guvernul României, ca
subscriitor al unei treimi din capital, şi între toţi subscriitorii care vor
adera la statutele de faţă prin acoperirea restului capitalului”.
În elaborarea acestei legi o mare influenţă a avut-o legislaţia
belgiană, cea mai avansată din Europa în acel moment. Inspirat de
aceasta, art. 9 stabilea operaţiunile pe care banca urma să le facă, şi
anume:
• să sconteze sau să cumpere poliţe, bilete la rodin, sau alte efecte
având ca obiect operaţiunile de comerţ, în limitele stabilite de
statut;
• să sconteze bonuri de tezaur, însă numai până la concurenţa de
20% din capitalul vărsat;
• să facă comerţ cu aur şi argint;
• să încaseze efectele ce îi vor fi remise de particulari sau de
diferite instituţii;
• să facă avansuri de fonduri pe bucăţi sau pe amanete de aur ori
argint;
• să primească sume în cont curent şi în depozit, titluri, metale
preţioase şi monede de aur şi argint;
63
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

• să facă avansuri în cont curent sau pe termene scurte, pe


depozite de efecte publice naţionale, înscrisuri funciare sau alte
valori garantate şi în condiţii ce se vor fixa periodic de consiliul
de administraţie împreună cu consiliul cenzorilor şi sub
aprobarea ministerului de finanţe.
În efectuarea acestor operaţiuni banca avea o poziţie privilegiată,
prevăzută în partea finală a art. 9 care, prin derogarea de la dispoziţiile art.
1687 şi 1689 din codul civil, stipula că banca „prin simpla remitere în
mâinile sale a efectului depus, constatat printr-un act sub semnătură
privată, este în drept, de îndată după expirarea termenului avansului şi
fără să fie trebuinţă de vreo punere în întârziere sau chemare în judecată,
să dispună de efectul depus, spre a-şi încasa cu preferinţă avansul făcut pe
dânsul, cu dobânzile şi celelalte cheltuieli”.
De asemenea, art. 9 prevede şi operaţiunile interzise a fi efectuate
de către bancă, şi anume:
• să facă împrumuturi pe ipoteci;
• să facă împrumuturi pe propriile sale acţiuni;
• să ia parte direct sau indirect la întreprinderi industriale sau
comerciale;
• să aibă alte proprietăţi imobiliare decât cele strict necesare
stabilimentelor sale.
Operaţiunea cea mai importantă a unei bănci centrale este emisiunea
monetară. În acest sens, art. 12 stipula că Banca Naţională are privilegiul
de a emite bilete de bancă la purtător şi obligaţia de a avea o rezervă
metalică de o treime din suma biletelor emise. În continuare, prin art. 14
se consacra convertibilitatea biletelor emise de bancă, precizându-se că
acestea „vor fi plătibile la prezentare la biroul băncii în aur sau în moneda
naţională de argint”.
Acordarea acestui privilegiu Băncii Naţionale a avut ca menire, pe
de o parte emiterea de bilete de bancă cu însemnele naţionale, ca expresie
a suveranităţii monetare, iar pe de altă parte, realizarea unei circulaţii
fiduciare potrivită nevoilor economice ale ţării.
Primele bancnote ale Băncii Naţionale a României au fost puse în
circulaţie la 28 noiembrie/10 decembrie 1880. Ele erau vechile bilete
ipotecare de diferite valori, transformate în bancnote prin aplicarea unei
ştampile care purta titulatura băncii şi care acoperea denumirea de bilete
ipotecare.
Legat de acest aspect al privilegiului de emisiune, trebuie precizat
că România, profitând de experienţa în domeniul monetar a altor ţări, a
reuşit, prin înfiinţarea Băncii Naţionale în acea perioadă, să evite haosul
64
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

monetar generat de pluralitatea băncilor de emisiune, cum s-a întâmplat în


Franţa şi Anglia. În schimbul acordării acestui privilegiu de emisiune
Banca Naţională avea obligaţia, conform art. 1, „să facă serviciul de
casierie Statului fără nici o indemnizare”, în condiţiile ce urmau a fi
stabilite printr-o lege ulterioară.
După cum prevedea art. 4 din legea din 17 aprilie 1880, privilegiul
de emisiune era acordat Băncii Naţionale pe o perioadă de 20 de ani,
ulterior acest termen fiind succesiv extins.
Atât legea din 10 aprilie 1867, referitoare la crearea sistemului
monetar naţional, cât şi legea din 17 aprilie 1880 referitoare la înfiinţarea
Băncii Naţionale, prevedeau un sistem monetar bimetalist (aur şi argint).
Având în vedere scăderea valorii argintului pe plan mondial, ca urmare a
descoperirii unor mari zăcăminte din acest metal, ca şi tendinţa celorlalte
ţări de introducere a unui sistem monetar monometalist, în anul 1889 s-a
aprobat introducerea etalonului aur în sistemul monetar din România. Ca
urmare prin legea din 15 iunie 1890 s-au adus modificări corespunzătoare
legii de înfiinţare a Băncii Naţionale.
Prin trecerea la monometalism, Banca Naţională trebuia să deţină o
rezervă metalică de aur de cel puţin 40% din suma biletelor emise.
O altă modificare importantă adusă legii din 17 aprilie 1880 a avut
loc prin legea din 18 ianuarie 1901, prin care s-a aprobat vânzarea cotei
deţinute de stat în Banca Naţională. În aceste condiţii, Banca Naţională a
devenit o bancă particulară, privilegiată însă, în care statul îşi păstra
dreptul său de control în virtutea privilegiului acordat.
În privinţa organizării Băncii Naţionale, legea din 17 aprilie 1880
prevedea, în cuprinsul art. 17-26, că administrarea acesteia se realizează
prin Consiliul de administraţie format din şase directori şi un guvernator
care „precede Consiliul de administraţie” şi „face să se execute deciziile
lui”. De asemenea, în cadrul băncii funcţiona un Consiliu de şapte cenzori
care, împreună cu Consiliul de administraţie, forma Consiliul general.
Guvernatorul Băncii Naţionale era numit de guvern, pe o perioadă
de cinci ani. Doi directori şi trei cenzori erau numiţi de guvern, iar restul,
respectiv patru directori şi patru cenzori, erau numiţi de Adunarea
generală a acţionarilor.
Guvernul îşi menţine aceleaşi drepturi în privinţa numirii
administraţiei băncii şi după vânzarea cotei din capitalul băncii care îi
aparţinea.
În baza prevederilor art. 25 şi 17, guvernul numea un comisar care
avea dreptul să controleze toate operaţiunile băncii, având şi dreptul de a
se opune la executarea oricărei măsuri care ar fi contrară legii, statutelor

65
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

sau intereselor statului.


Prevederile art. 21 interziceau guvernatorului Băncii Naţionale să
„poată fi în acelaşi timp membru în veriunul din Corpurile Legiuitoare”,
sau să ocupe „veri o altă funcţiune sau a face veriun comerciu”. În anul
1882, s-a încercat, însă fără a se reuşi, modificarea art. 21 prin acordarea
posibilităţii guvernatorului de a figura în Parlament, ca senator sau
deputat.

3.2. Reglementarea funcţionării B.N.R.37

3.2.1. Preliminarii

Potrivit Statutului său, Banca Naţională a României (BNR) este


banca centrală a statului, având personalitate juridică. BNR este o
instituţie publică independentă, cu sediul central în municipiul Bucureşti
şi poate avea sucursale şi agenţii atât în municipiul Bucureşti, cât şi în alte
localităţi din ţară.
Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea şi menţinerea
stabilităţii preţurilor.
Principalele atribuţii deţinute sunt:
a) elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de
schimb;
b) autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor
de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de
plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare;
c) emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe
teritoriul României;
d) stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;
e) administrarea rezervelor internaţionale ale României.
Reţinem că banca centrală a statului trebuie să sprijine politica
economică generală a Guvernului, fără prejudicierea îndeplinirii
obiectivului său fundamental privind asigurarea şi menţinerea stabilităţii
preţurilor.
În îndeplinirea atribuţiilor, BNR şi membrii organelor sale de
conducere nu pot solicita sau primi instrucţiuni de la autorităţile publice
sau de la orice alta instituţie sau autoritate.

37
Potrivit Legii nr. 312 din 28 iunie 2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, publicată în Monitorul
Oficial nr. 582 din 30 iunie 2004.

66
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Orice proiect de act normativ al autorităţilor publice centrale, care


priveşte domeniile în care BNR are atribuţii, se adoptă după ce în
prealabil s-a solicitat avizul acesteia. Avizul respectiv se transmite în
termen de cel mult 30 de zile de la solicitare.
BNR colaborează cu Ministerul Finanţelor Publice în vederea
stabilirii indicatorilor macroeconomici în baza cărora se va elabora
proiectul anual de buget, iar pentru necesităţile proprii elaborează studii şi
analize privind moneda, cursul de schimb, creditul şi operaţiunile
sistemelor de plăţi şi ale instituţiilor de credit.
Pentru îndeplinirea angajamentelor rezultate din acorduri, tratate,
convenţii la care România este parte, BNR colaborează cu autorităţile din
ţară şi din străinătate prin furnizarea de informaţii, adoptarea de măsuri
corespunzătoare sau în orice alt mod legal.
În scopul aplicării prevederilor din legislaţia privind activitatea
bancară, referitoare la colaborarea cu autorităţile competente din statele
membre ale Uniunii Europene, BNR asigură condiţiile necesare pentru
realizarea schimbului de informaţii cu aceste autorităţi. Evident,
informaţiile care vor fi furnizate autorităţilor competente din statele
membre vor face obiectul cerinţelor referitoare la secretul profesional.
În exercitarea funcţiei de supraveghere, BNR va asigura schimbul
de informaţii cu:
a) autorităţile responsabile cu supravegherea altor instituţii financiare şi
a societăţilor de asigurări şi autorităţile responsabile cu supravegherea
pieţelor financiare din România şi din statele membre;
b) organismele şi instituţiile, din România şi din statele membre,
implicate în falimentul şi lichidarea instituţiilor de credit, precum şi în
alte proceduri similare;
c) persoanele din România şi din statele membre, responsabile cu
realizarea auditului financiar al instituţiilor de credit şi al altor instituţii
financiare;
d) organismele care administrează scheme de garantare a depozitelor
din România şi din statele membre.
Trebuie cunoscut că BNR poate colabora, inclusiv prin schimb de
informaţii, cu autorităţi din România şi din statele membre, responsabile
cu:
a) supravegherea instituţiilor sau organismelor implicate în falimentul
şi lichidarea instituţiilor de credit şi în alte proceduri similare;
b) supravegherea persoanelor care realizează auditul financiar al
instituţiilor de credit, al societăţilor de servicii de investiţii financiare, al
societăţilor de asigurări şi al altor instituţii financiare.

67
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

În scopul întăririi stabilităţii financiare şi păstrării integrităţii


sistemului financiar, BNR poate să colaboreze, inclusiv prin realizarea
schimbului de informaţii, cu autorităţile sau organismele cu competenţe
legale în domeniul depistării şi investigării încălcărilor legislaţiei privind
societăţile comerciale. Schimbul de informaţii se va realiza cu respectarea
următoarelor cerinţe minime:
a) informaţiile vor fi utilizate de către aceste autorităţi, exclusiv în
scopul îndeplinirii atribuţiilor;
b) informaţiile primite sunt supuse cerinţelor referitoare la păstrarea
secretului profesional;
c) informaţiile primite de la un stat membru pot fi furnizate numai cu
acordul expres al autorităţii competente de la care au fost obţinute şi
numai pentru scopurile pentru care acordul a fost obţinut.
În scopul asigurării funcţionarii corespunzătoare a sistemelor de
plăţi, BNR poate transmite informaţii de natura secretului profesional
caselor de compensare sau altor structuri similare, constituite în
conformitate cu prevederile legii, în vederea asigurării serviciilor de
compensare şi decontare pentru orice piaţă din România sau dintr-un stat
membru. Însă, informaţiile primite de Banca Naţională a României de la
autorităţile competente din statele membre pot fi furnizate caselor de
compensare sau altor structuri similare numai cu acordul expres al
autorităţilor competente de la care au fost obţinute.
Pe de altă parte şi instituţiile şi autorităţile publice trebuie să
furnizeze BNR informaţiile pe care aceasta le consideră necesare sau care
sunt solicitate de aceasta, în scopul realizării unei supravegheri eficiente
şi al îndeplinirii obiectivului fundamental şi atribuţiilor specifice.
Sub aspectul cooperării internaţionale, relevăm că, împuternicită
de Parlament, BNR poate participa la organizaţii internaţionale cu
caracter financiar, bancar, monetar sau de plăţi şi poate să devină membru
al acestora.
Începând cu data aderării României la Eurosistem, poate participa
la organizaţii internaţionale cu caracter financiar, bancar, monetar sau de
plăţi şi poate să devină membru al acestora (respectând prevederile din
Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale
Europene).
Apoi, BNR poate participa, în nume propriu sau în numele
statului, la tratative şi negocieri externe în probleme financiare, monetare,
de curs de schimb şi de plăţi, precum şi în domeniul autorizării,
reglementării şi supravegherii prudenţiale a instituţiilor de credit.

68
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

De asemenea, banca centrală exercită drepturi şi îndeplineşte


obligaţii care revin României, în calitate de membru al Fondului Monetar
Internaţional, inclusiv utilizarea facilităţilor acestei instituţii de finanţare
pe termen mediu şi lung, pentru nevoile balanţei de plăţi şi consolidarea
rezervelor internaţionale ale tarii.
Mai arătăm că BNR poate negocia şi încheia acorduri, convenţii
sau alte înţelegeri privind împrumuturi pe termen scurt şi alte operaţiuni
financiar-bancare cu instituţii financiare internaţionale, bănci centrale,
societăţi bancare şi nebancare, cu condiţia rambursării acestora în termen
de 1 an. La acestea se adaugă faptul că poate încheia, în nume propriu sau
în numele statului, acorduri de decontare şi de plăţi sau orice alte
convenţii de decontare şi de plăţi cu instituţii publice sau private care îşi
au sediul în străinătate.

3.2.2. Politica monetară, politica de curs de schimb şi regimul


valutar

În cadrul politicii monetare pe care o promovează, BNR utilizează


proceduri şi instrumente specifice pentru operaţiuni de piaţă monetară şi
de creditare a instituţiilor de credit, precum şi mecanismul rezervelor
minime obligatorii.
Cu privire la operaţiunile de piaţă monetară, arătăm că se interzice
BNR achiziţionarea de pe piaţa primară a creanţelor asupra statului,
autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor
naţionale, companiilor naţionale şi altor societăţi cu capital majoritar de
stat, iar după data aderării României la Uniunea Europeană, interdicţia se
extinde şi la creanţele asupra altor organisme şi companii de drept public
din statele membre.
BNR poate efectua pe piaţa secundară operaţiuni reversibile,
cumpărări/vânzări directe sau poate lua în gaj, pentru acordarea de credite
colateralizate, creanţe asupra sau titluri ale statului, autorităţilor publice
centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor
naţionale şi altor societăţi cu capital majoritar de stat, instituţiilor de
credit sau altor persoane juridice, poate efectua swap-uri valutare, emite
certificate de depozit şi atrage depozite de la instituţii de credit, în
condiţiile pe care le consideră necesare pentru a realiza obiectivele
politicii monetare.
Referindu-ne la operaţiunile de creditare, arătăm că BNR poate
acorda credite instituţiilor de credit eligibile, în condiţii care se stabilesc

69
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

prin reglementări proprii. Însă se interzice creditarea pe descoperit de cont


sau orice alt tip de creditare a statului, autorităţilor publice centrale şi
locale, regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi
altor societăţi cu capital majoritar de stat.
BNR stabileşte regimul rezervelor minime obligatorii pe care
instituţiile de credit trebuie să le menţină în conturi deschise la aceasta.
Pentru resursele în valută, rezervele minime obligatorii se constituie
numai în valută. La rezervele minime obligatorii, BNR va bonifica
dobânzi cel puţin la nivelul ratei dobânzii medii la depunerile la vedere
practicate de instituţiile de credit.
Pentru neîndeplinirea cerinţelor privind nivelul rezervelor minime
obligatorii se calculează şi se percep dobânzi penalizatoare la nivelul
stabilit de Banca Naţională a României.
Tot BNR este şi instituţia statului care elaborează şi aplică politica
de curs de schimb. Pentru aceasta este abilitată:
a) să elaboreze balanţa de plăţi şi alte lucrări privind poziţia
investiţională internaţională a ţării;
b) să stabilească cursurile de schimb pentru operaţiunile proprii pe
piaţa valutară, să calculeze şi să publice cursurile medii pentru evidenţa
statistică;
c) să păstreze şi să administreze rezervele internaţionale ale statului.
În privinţa regimului valutar, BNR poate elabora reglementări
privind monitorizarea şi controlul tranzacţiilor valutare pe teritoriul ţării şi
emite autorizaţii pentru operaţiuni valutare de capital, tranzacţii pe pieţele
valutare şi alte operaţiuni specifice. Reglementările respective se referă în
principal la:
a) autorizarea şi retragerea autorizaţiei, precum şi supravegherea
persoanelor care au obţinut autorizaţia de a efectua tranzacţii valutare;
b) stabilirea de plafoane şi alte limite pentru deţinerea de active externe
şi operaţiuni cu acestea, pentru persoane juridice şi fizice;
c) stabilirea plafonului şi a condiţiilor îndatorării externe a persoanelor
juridice şi fizice care intră sub incidenţa regimului valutar.
Pentru monitorizarea tranzacţiilor valutare, persoanele juridice
autorizate să desfăşoare operaţiuni valutare raportează BNR asupra
tranzacţiilor efectuate, prin documente ale căror forma şi conţinut se
stabilesc de către aceasta.

70
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

3.2.3. Emisiunea monetară

BNR este unica instituţie autorizată să emită însemne monetare,


sub formă de bancnote şi monede, ca mijloace legale de plată pe teritoriul
României. (Moneda naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul).
Tot BNR este singura în drept să stabilească valoarea nominală,
dimensiunile, greutatea, desenul şi alte caracteristici tehnice ale
bancnotelor şi monedelor, bancnotele trebuind să poarte semnătura
guvernatorului.
Grafica bancnotelor şi a monedelor este protejată prin înregistrarea
la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci din România. Orice reproducere
color a acestora, la scara 1/1, parţială sau integrală, în scop publicitar, de
informare sau în alte scopuri comerciale se poate face numai cu acordul
prealabil, scris, al BNR.
Pentru a asigura necesarul de numerar, în strictă concordanţă cu
nevoile reale ale circulaţiei băneşti, instituţia elaborează programul de
emisiune a bancnotelor şi monedelor. Suma totală a bancnotelor şi
monedelor în circulaţie, care exclude rezerva de numerar, se evidenţiază
ca element de pasiv în contabilitatea Băncii.
Bancnotele şi monedele emise şi neretrase din circulaţie reprezintă
însemne monetare care trebuie acceptate la valoarea nominală pentru
plata tuturor obligaţiilor publice şi private.
BNR asigură tipărirea bancnotelor şi baterea monedelor şi ia
măsuri pentru păstrarea în siguranţă a celor care nu sunt puse în circulaţie,
precum şi pentru custodia şi distrugerea, când aceasta este necesară, a
matriţelor, cernelurilor şi a bancnotelor şi monedelor retrase din
circulaţie. De asemenea, distribuie emisiunea monetară realizată şi
administrează rezerva de numerar sub forma de bancnote şi monede.
Bancnotele şi monedele uzate sau necorespunzătoare vor fi retrase
din circulaţie şi distruse de către BNR, înlocuindu-se cu bancnote şi/sau
cu monede noi. Bancnotele şi monedele emise şi neretrase din circulaţie
se înlocuiesc fără taxe şi comisioane.
În schimb, se poate refuza înlocuirea bancnotelor şi a monedelor
care prezintă deformări, sunt ilizibile sau dacă lipseşte mai mult de 40%
din suprafaţa lor. Aceste însemne monetare vor fi retrase din circulaţie şi
distruse, fără acordarea de compensaţii deţinătorilor, exceptând cazurile
speciale menţionate în regulamentele proprii.
Niciodată BNR nu poate fi obligată să acorde compensaţii pentru
bancnotele sau monedele care au fost pierdute, furate, distruse,
contrafăcute sau falsificate.

71
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

BNR poate hotărî anularea sau retragerea din circulaţie a oricăror


bancnote sau monede care au fost emise şi, în locul acestora, punerea în
circulaţie a altor tipuri de însemne monetare. Modalitatea şi perioada de
preschimbare se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în
cel puţin doua cotidiane de circulaţie naţională. La expirarea perioadei de
preschimbare, bancnotele şi monedele retrase din circulaţie nu mai pot fi
utilizate pentru plata obligaţiilor publice şi private. Suma totală a
bancnotelor şi monedelor retrase din circulaţie, dar nepreschimbate în
termenul stabilit, se scade din totalul numerarului în circulaţie înregistrat
în evidentele contabile şi se înregistrează ca venit al BNR.

3.2.4. Operaţiuni cu instituţiile de credit

În cadrul politicii sale monetare şi de curs de schimb, BNR poate


acorda instituţiilor de credit credite pe termene ce nu pot depăşi 90 de
zile, garantate cu, dar fără a se limita la:
a) titluri de stat provenite din emisiuni publice, prin remiterea lor în
portofoliul BNR, sau
b) depozite constituite la BNR sau la alte persoane juridice agreate de
aceasta.
Începând cu data aderării României la Eurosistem, sfera de
cuprindere a activelor eligibile pentru garantarea creditelor acordate de
BNR se extinde la cele doua categorii de active eligibile definite de Banca
Centrală Europeană.
BNR stabileşte şi face publice condiţiile de creditare, nivelul
minim al ratei dobânzii la creditele care se acorda instituţiilor de credit şi
criteriile ce trebuie îndeplinite de instituţiile de credit pentru a putea
solicita credite.
De asemenea, poate stabili plafoane de creditare, niveluri ale ratei
dobânzii, termene de rambursare şi alte condiţii în care se pot acorda
creditele pe baze competitive. Pentru toate operaţiunile de creditare
efectuate, stabileşte şi încasează dobânzi şi comisioane.
BNR deschide şi operează conturi ale instituţiilor de credit, ale
Trezoreriei Statului, ale caselor de compensare şi ale altor entităţi,
rezidente şi nerezidente, stabilite prin reglementări speciale, efectuând şi
decontarea finală, irevocabilă şi necondiţionată, a transferurilor de fonduri
în conturile titularilor.
Pentru toate operaţiunile efectuate în conturile deschise în
evidenţele sale, cu excepţia conturilor având ca titulari Comisia

72
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Europeană şi organisme financiare internaţionale se stabilesc şi se


încasează comisioane.
Monitorizarea sistemelor de plăţi, inclusiv a instrumentelor de
plată, în scopul asigurării securităţii şi eficientei acestora şi pentru a evita
riscul sistemic, revine tot BNR. Pentru îndeplinirea acestei atribuţii,
stabileşte măsurile necesare, le pune în aplicare şi urmăreşte
implementarea acestora, reglementează, autorizează şi supraveghează
sistemele de plăţi, şi poate reglementa instrumentele de plată.
Apoi, reglementează, autorizează şi supraveghează administratorii
sistemelor de plaţi şi poate emite reglementări privind instrumentele de
plată utilizate în cadrul acestor sisteme; furnizează lichidităţi instituţiilor
de credit, prin acordarea de facilităţi şi prin cumpărarea de titluri eligibile,
în conformitate cu reglementările proprii.
BNR poate asigura servicii de compensare, depozitare, decontare
şi plată prin intermediul conturilor deschise în evidenţele sale. Începând
cu data aderării României la Uniunea Europeană, poate, pe cont propriu
ori în numele şi pe contul statului, să participe la aranjamente de
compensare, depozitare, decontare şi plată sau la alte contracte având
acest scop, încheiate cu instituţii centrale sau cu organizaţii colective de
specialitate, publice şi private, având sediul în străinătate.
Pentru prevenirea şi limitarea riscurilor de plată şi credit, BNR
prestează servicii de colectare şi difuzare, la cerere, contra cost, conform
reglementărilor proprii, de date şi informaţii privind incidentele de plăţi şi
riscurile de creditare în sistemul instituţiilor de credit, în condiţii de
asigurare a secretului bancar.

3.2.5. Supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit

Prin statutul său, BNR are competenţa exclusivă de autorizare a


instituţiilor de credit şi răspunde de supravegherea prudenţială a
instituţiilor de credit pe care le-a autorizat să opereze în România, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară,
cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru asigurarea funcţionării şi viabilităţii sistemului bancar, este
împuternicită:
a) să emită reglementări, să ia măsuri pentru impunerea respectării
acestora şi să aplice sancţiunile legale în cazurile de nerespectare;

73
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

b) să controleze şi să verifice, pe baza raportărilor primite şi prin


inspecţii la faţa locului, registrele, conturile şi orice alte documente ale
instituţiilor de credit autorizate, pe care le consideră necesare.
Membrii Consiliului de administraţie al BNR şi personalul
acesteia, însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere prudenţială, nu
răspund civil sau penal, după caz, dacă instanţele judecătoreşti constată
îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună-
credinţă şi fără neglijenţă, a oricărui act sau fapt în legătura cu
exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor de supraveghere prudenţială.
Personalului cu atribuţii de supraveghere îi este interzisă
participarea în cadrul comisiilor de expertiză, precum şi la orice alte
acţiuni de verificare care excedează atribuţiile şi competentele conferite
acestuia prin lege.
În privinţa protejării contra riscului sistemic, arătăm că în vederea
îndeplinirii atribuţiei privind asigurarea stabilităţii financiare, în mod
excepţional şi numai de la caz la caz, BNR poate acorda instituţiilor de
credit şi alte credite, negarantate sau garantate.

3.2.6. Operaţiuni pe contul statului

BNR ţine în evidenţele sale contul curent general al Trezoreriei


Statului, deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice.
Funcţionarea contului curent general al Trezoreriei Statului şi
înregistrarea operaţiunilor în acest cont se stabilesc prin convenţii
încheiate cu MFP.
BNR primeşte încasările pentru contul curent general al
Trezoreriei Statului şi efectuează plăţile în limita disponibilităţilor
existente în acest cont; percepe comisioane la decontarea operaţiunilor
prin contul curent general al Trezoreriei Statului, deschis în evidenţele
sale, şi plăteşte dobânzi la disponibilităţile din acest cont.
Menţionăm că putem găsi BNR acţionând ca agent al statului în
stabilirea instituţiilor de credit eligibile a primi depozite ale Trezoreriei
Statului, în condiţii care vor fi stabilite împreună cu MFP. În schimb, nu
poate achiziţiona titluri de stat de pe piaţa primară.
În baza convenţiilor încheiate în prealabil cu MFP şi în
conformitate cu reglementările proprii, BNR poate acţiona, cu perceperea
unui comision, ca agent pe contul statului, în ceea ce priveşte:
a) plasarea către terţi a emisiunilor de titluri de stat şi alte instrumente
negociabile de îndatorare ale statului roman;

74
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

b) exercitarea funcţiilor de agent de înregistrare, depozitare şi transfer


al titlurilor de stat;
c) plata capitalului, dobânzilor, comisioanelor şi a spezelor aferente;
d) executarea decontărilor în contul curent general al Trezoreriei
Statului;
e) alte operaţiuni în conformitate cu obiectivul fundamental şi
atribuţiile băncii centrale;
f) efectuarea de plăţi aferente celor de mai sus prin conturi deschise în
evidenţele sale, inclusiv a celor aferente serviciului datoriei emitenţilor şi
altor costuri de tranzacţionare şi operare.
Împrumuturile statului pe bază de titluri de stat se efectuează
conform convenţiilor BNR – MFP, prin care se stabilesc cel puţin
următoarele elemente: valoarea împrumutului, data scadenţei, rata
dobânzii şi modul de calcul al dobânzii pe toată durata creditului,
costurile serviciului datoriei, precum şi date privind titlurile de stat
negociabile, emise pentru fiecare împrumut.

3.2.7. Operaţiuni cu aur şi active externe

BNR, respectând regulile generale privind lichiditatea şi riscul


specific activelor externe, stabileşte şi menţine rezerve internaţionale, în
astfel de condiţii încât să poată determina periodic mărimea lor exactă,
rezerve alcătuite cumulativ ori selectiv din următoarele elemente:
a) aur deţinut în tezaur în ţara sau depozitat în străinătate;
b) active externe, sub formă de bancnote şi monede sau disponibil în
conturi la bănci sau la alte instituţii financiare în străinătate, exprimate în
acele monede şi deţinute în acele ţări, pe care le stabileşte BNR;
c) orice alte active de rezervă, recunoscute pe plan internaţional,
inclusiv dreptul de a efectua cumpărări de la Fondul Monetar
Internaţional în cadrul transei de rezerva, precum şi deţinerile de drepturi
speciale de tragere;
d) cambii, cecuri, bilete la ordin, precum şi obligaţiuni şi alte valori
mobiliare, negociabile sau nu, emise sau garantate de persoane juridice
nerezidente, clasificate în primele categorii de către agenţiile de apreciere
a riscurilor, recunoscute pe plan internaţional, exprimate şi plătibile în
valută în locuri acceptabile pentru BNR;
e) bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri de stat, emise sau garantate
de guverne străine sau de instituţii financiare interguvernamentale,

75
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

negociabile sau nu, exprimate şi plătibile în valută în locuri acceptabile


pentru BNR.
BNR urmăreşte menţinerea rezervelor internaţionale la un nivel
adecvat tranzacţiilor externe ale României. Dacă există pericolul
diminuării rezervelor internaţionale, până la un nivel care ar periclita
tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi în cazul în care
diminuarea s-a produs, va prezenta Guvernului şi Parlamentului un raport
privind situaţia rezervelor internaţionale şi cauzele care au condus sau
care pot conduce la o astfel de reducere. Raportul va conţine recomandări
privind politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru
preîntâmpinarea sau remedierea situaţiei.
În privinţa administrării rezervelor internaţionale, instituţia este
autorizată, în condiţiile pe care le stabileşte şi le poate modifica periodic,
să efectueze următoarele operaţiuni:
a) să cumpere, să vândă şi să efectueze alte tranzacţii cu lingouri şi
monede din aur şi cu alte metale preţioase;
b) să cumpere, să vândă şi să efectueze alte tranzacţii cu valute;
c) să cumpere, să vândă şi să efectueze alte tranzacţii pe piaţa
secundară cu bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri emise sau
garantate de guverne străine sau de organizaţii financiare
interguvernamentale;
d) să cumpere, să vândă şi să efectueze alte tranzacţii cu valori
mobiliare emise sau garantate de bănci centrale, de instituţii financiare
internaţionale, de societăţi bancare şi nebancare;
e) să deschidă şi să menţină conturi la alte bănci centrale şi autorităţi
monetare, societăţi bancare şi la instituţii financiare internaţionale;
f) să deschidă şi să ţină conturi şi să efectueze operaţiuni de
corespondent pentru instituţii financiare internaţionale, bănci centrale şi
autorităţi monetare, societăţi financiare şi bancare, organizaţii financiare
interguvernamentale din străinătate, precum şi pentru guverne străine şi
agenţiile lor.

3.2.8. Conducerea şi administrarea

BNR este condusă de un consiliu de administraţie. Conducerea


executivă, în cadrul Comitetului de Politică Monetară şi a Comitetului de
Supraveghere, se exercită de către guvernator, prim-viceguvernator şi de
cei doi viceguvernatori, în condiţiile stabilite prin regulamentul intern,
aprobat de consiliul de administraţie.

76
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Consiliul de administraţie hotărăşte:


a) politicile în domeniul monetar şi al cursului de schimb, urmărind
aducerea la îndeplinire a acestora;
b) măsurile în domeniul autorizării, reglementării şi supravegherii
prudenţiale a instituţiilor de credit şi monitorizării sistemelor de plăţi pe
care le-a autorizat;
c) direcţiile principale în conducerea operaţiunilor şi răspunderile ce
revin personalului propriu;
d) organizarea internă, indemnizaţiile, salariile şi alte drepturi băneşti
ale personalului;
e) atribuţiile şi componenţa Comitetului de Politică Monetară,
Comitetului de Supraveghere, Comitetului de Administrare a Rezervelor
Internaţionale şi Comitetului de Audit, care funcţionează în cadrul BNR;
f) delegarea temporară a competenţelor sale către conducerea
executivă, atunci când situaţii speciale pot impune aceasta soluţie.
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României este
compus din 9 membri, astfel:
a) un preşedinte, care este şi guvernator;
b) un vicepreşedinte, care este şi prim-viceguvernator;
c) 7 membri, dintre care 2 sunt şi viceguvernatori, iar ceilalţi 5 membri nu
sunt salariaţi ai BNR.
Membrii Consiliului de administraţie, cu nominalizarea conducerii
executive, sunt numiţi de Parlament, la propunerea comisiilor permanente
de specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului. Numirile se fac
pe o perioada de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului. În cazul
descompletării consiliului de administraţie, completarea locurilor vacante
se face pe funcţia respectiva.
Revocarea din funcţie a oricărui membru al consiliului de
administraţie se face de către Parlament, la propunerea comună a
comisiilor permanente de specialitate ale celor doua Camere ale
Parlamentului, dacă acesta încetează să îndeplinească condiţiile necesare
pentru exercitarea atribuţiilor sale sau dacă se face vinovat de abateri
grave.
Numirile, retragerile şi revocările din funcţie ale membrilor
Consiliului de administraţie se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
Hotărârea de revocare din funcţie a membrilor Consiliului de
administraţie al Băncii Naţionale a României poate fi atacată la Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 15 zile de la publicarea acesteia
în Monitorul Oficial al României, Partea I.

77
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

La şedinţele Consiliului de administraţie pot participa ministrul


finanţelor publice şi un secretar de stat din MFP, fără drept de vot.

Incompatibilităţi şi conflicte de interese


Membrii Consiliului de administraţie nu pot fi deputaţi ori
senatori, sau membri ai unui partid politic şi nu pot face parte din
autoritatea judecătorească sau din administraţia publică.
Începând cu data aderării României la Eurosistem, membrii
Consiliului de administraţie, implicaţi în exercitarea atribuţiilor legate de
Sistemul European al Băncilor Centrale, nu pot avea alte funcţii care se
pot afla în conflict de interese cu obligaţiile ce le revin, în calitate de
membri ai consiliului.
Membrii consiliului de administraţie şi salariaţii cu funcţii de
conducere ai BNR sunt supuşi regimului incompatibilităţilor şi
conflictelor de interese prevăzut de lege şi se dedică exclusiv exercitării
atribuţiilor lor, cu posibilitatea desfăşurării doar de activităţi didactice şi
de cercetare ştiinţifică.

Atribuţiile guvernatorului
Guvernatorul BNR dispune măsuri pentru executarea dispoziţiilor
legale, a hotărârilor consiliului de administraţie. Acesta poate delega
prim-viceguvernatorului şi viceguvernatorilor unele dintre atribuţiile sale,
în condiţiile stabilite de consiliul de administraţie.
Guvernatorul numeşte în funcţie personalul din aparatul central şi
pe directorii sucursalelor/agenţiilor, emite ordine/decizii şi reprezintă
BNR în relaţiile cu terţii, semnând, direct sau prin persoane împuternicite
de el, toate tratatele sau convenţiile încheiate.
În numele consiliului de administraţie, guvernatorul prezintă
Parlamentului, până la data de 30 iunie a anului următor, raportul anual al
BNR, care cuprinde activităţile BNR, situaţiile financiare anuale şi
raportul de audit, dezbătute, fără a fi supuse votului, în şedinţa comună a
celor doua Camere ale Parlamentului.
În cazul absenţei sau imposibilităţii guvernatorului de a acţiona,
acesta va fi suplinit de prim-viceguvernator.
Situaţiile financiare anuale ale BNR sunt supuse auditării de către
auditori financiari, persoane juridice autorizate de Camera Auditorilor
Financiari din România, selectaţi de către consiliul de administraţie, pe
bază de licitaţie.

78
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Raportul auditorului financiar împreună cu opinia sa vor fi


prezentate Consiliului de administraţie şi vor fi publicate împreună cu
situaţiile financiare anuale.

3.2.9. Situaţiile financiare anuale şi evidenţa contabilă

Situaţiile financiare ale BNR sunt întocmite conform principiilor


şi regulilor contabile prevăzute de standardele internaţionale de
contabilitate, aplicabile băncilor centrale, recunoscute de Banca Centrala
Europeană şi trebuie să cuprindă: bilanţul, contul de profit şi pierdere şi
notele explicative. Acestea trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei
financiare şi a performanţei financiare pentru respectivul exerciţiu
financiar.
Capitalul actual al Băncii Naţionale a României este de 300
miliarde lei şi aparţine în întregime statului.
Rezervele statutare se constituie prin preluarea sumelor rămase în
fondul de rezervă după efectuarea majorării de capital. Acestea se
majorează anual.
Bugetul anual de venituri şi cheltuieli se aprobă de Consiliul de
administraţie şi se verifică, în execuţie, conform practicilor şi procedurilor
controlului şi auditului intern.
Periodic (anual), BNR efectuează evaluarea posturilor cuprinse în
situaţiile financiare. Diferenţele nete din evaluarea activelor şi pasivelor,
exprimate în monede străine, drepturi speciale de tragere, aur, argint şi
alte metale preţioase, a monedelor şi a altor obiecte din aur, argint, a altor
metale şi pietre preţioase, ca urmare a modificării valorii sau a cursului în
lei al acestora, vor fi evidenţiate separat în contul special de reevaluare.
Cu privire la determinarea şi utilizarea profitului, arătăm că BNR
virează la bugetul statului o cotă de 80 % din veniturile nete rezultate
după deducerea următoarelor elemente:
a) cheltuielile aferente exerciţiului financiar, inclusiv cheltuielile cu
provizioanele;
b) pierderea exerciţiilor precedente rămasă neacoperita.
Plata cotei sus-menţionate se efectuează lunar, până la data de 25 a
lunii următoare, inclusiv, în baza unei declaraţii speciale. Aceasta cotă
reprezintă venit la bugetul de stat. Regularizările aferente exerciţiului
financiar vor fi efectuate până la termenul de depunere a bilanţului anual,
conform legii, în baza unei declaraţii speciale rectificative.

79
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Pentru riscul de credit, se constituie provizioane, conform


normelor proprii aprobate de către Consiliul de administraţie, cu avizul
consultativ al MFP.
Profitul rămas după aplicarea cotei de 80 % se repartizează pe
destinaţii, în următoarea ordine de prioritate:
a) pentru rezervele statutare - repartizări de până la 60%;
b) pentru constituirea surselor proprii de finanţare repartizări de până la
30 %;
c) pentru fondul de participare a salariaţilor la profit un procent de până
la 10 %;
d) sumele eventual rămase după repartizările efectuate sunt alocate
pentru destinaţiile care se stabilesc de către Consiliul de administraţie.
Dacă într-un exerciţiu financiar BNR înregistrează pierdere,
aceasta se acoperă din sursele disponibile, în următoarea ordine de
prioritate:
a) contul special de reevaluare;
b) rezervele statutare.

Pentru eventualele erori la plăţi sau la înregistrări în conturile


titularilor, BNR răspunde numai până la limita sumei eronat plătite sau
înregistrate în cont, inclusiv de penalităţile aferente care se varsă la
bugetul de stat, suportate de titularii de cont, în cazurile prevăzute de lege,
dacă este sesizată cu reclamaţie scrisă până la expirarea termenului
general de prescripţie.
Mai arătăm că situaţiile financiare anuale auditate ale BNR, după
adoptarea lor de către consiliul de administraţie, se publică în Monitorul
Oficial al României, împreună cu raportul auditorului financiar.
Operaţiunile comerciale efectuate de instituţie, care se reflectă în bugetul
de venituri şi cheltuieli şi în situaţiile financiare anuale, sunt supuse
controlului ulterior al Curţii de Conturi.

3.2.10. Unele reguli ce privesc BNR, derivate din statutul


acesteia

BNR este împuternicită să emită reglementările necesare pentru a


pune în aplicare şi a impune respectarea prevederilor legale, care pot fi
sub formă de regulamente, ordine, norme şi circulare, având caracter
obligatoriu pentru persoanele juridice publice şi private, precum şi pentru
persoanele fizice. Toate reglementările emise se publică în Monitorul

80
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Oficial al României, Partea I. În acest scop, se va deschide şi menţine un


registru public al reglementărilor specifice, publicate, de asemenea, în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Instituţia publică periodic raportul anual, rapoarte privind balanţa
de plăti şi poziţia investiţională internaţionala a ţării, raportul asupra
inflaţiei, buletine şi comunicate de presă privind evoluţia monedei şi a
creditului, studii şi alte materiale cuprinzând informaţii destinate
publicităţii.
Persoanele juridice publice şi private, precum şi persoanele fizice
sunt obligate să furnizeze gratuit BNR, la termenele, periodicităţile şi în
forma solicitată, date şi informaţii statistice, în conformitate cu
reglementările şi instrucţiunile emise de aceasta, în baza Statutului BNR.
Pentru entităţile fără personalitate juridică, obligaţiile de raportare
statistică revin persoanelor desemnate să reprezinte aceste entităţi.
Instituţia are dreptul să verifice modul de determinare a datelor şi
informaţiilor raportate şi corespondenţa lor cu evidenţele deţinătorilor de
date primare. Dacă informaţiile şi documentaţia obţinute nu sunt adecvate
sau există rezerve cu privire la corectitudinea sau integralitatea acestora,
instituţia poate cere informaţii suplimentare şi explicaţii în acest sens.
Convenţiile, contractele sau orice alte aranjamente de creditare
încheiate de BNR constituie titluri executorii, în caz de neplată, pentru
întregul sold al creanţei de plătit, inclusiv dobânzile sau alte costuri
aferente.
Organele de executare competente execută creanţa BNR pe baza
simplei notificări din partea acesteia. În cazul în care debitorul nu îşi
îndeplineşte angajamentele asumate, instituţia este în drept să procedeze
la recuperarea creanţelor prin executarea garanţiilor, astfel:
a) vânzarea totală sau parţială, pe contul debitorului, a titlurilor şi
efectelor care i-au fost date în garanţie, în termen de maximum 3 zile,
după o simplă somaţie printr-un act extrajudiciar;
b) din venitul rezultat din vânzare se recuperează creanţele, avansurile,
dobânzile şi orice alte cheltuieli efectuate de BNR, iar eventualul surplus
rămas se remite debitorului.

Notă:
1. BNR nu poate acorda asistenţă financiară sub forma de credite,
angajamente de resurse, preluare integrala sau parţială a obligaţiilor
aferente unui împrumut ori altui instrument de îndatorare, asumare a
unei datorii sau a unui pasiv adiacent ori în vreo alta formă.

81
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

2. În schimb, poate să investească resursele sale financiare în


valori mobiliare cu grad mare de lichiditate, emise de debitori cu
bonitate, să achiziţioneze, în cursul executării creanţelor pe care le are,
orice fel de drepturi care pot fi valorificate şi să acorde salariaţilor săi
câte un credit pentru locuinţe şi credite pentru bunuri de folosinţă
îndelungată, cu dobândă la nivelul dobânzii medii lunare de la băncile
comerciale.

Secretul profesional
Membrii consiliului de administraţie şi salariaţii BNR sunt
obligaţi să păstreze secretul profesional asupra oricărei informaţii
nedestinate publicării, de care au luat cunoştinţă în cursul exercitării
funcţiilor lor, şi nu vor folosi aceste informaţii pentru obţinerea de
avantaje personale, orice abatere fiind sancţionată conform legii. Membrii
consiliului de administraţie şi salariaţii vor fi obligaţi să păstreze secretul
profesional şi după încetarea activităţii în cadrul băncii, orice încălcare
fiind sancţionată în condiţiile legii. Prevederile se aplică şi auditorilor
financiari care sunt împuterniciţi să efectueze acţiuni de supraveghere, în
condiţiile Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările şi
completările ulterioare.
Furnizarea de informaţii de natura celor ce constituie secrete va
putea fi făcută sub semnătura guvernatorului sau a persoanelor
împuternicite în acest sens, în următoarele situaţii:
a) în cadrul unor proceduri judiciare, la cererea scrisă a organelor
judiciare abilitate sau, după caz, a organelor de cercetare penală, cu
autorizarea procurorului;
b) în cadrul negocierii sau al derulării unor acorduri internaţionale la
care România sau BNR este parte;
c) în cadrul acordurilor de cooperare cu alte autorităţi sau din iniţiativa
BNR, în scopul asigurării îndeplinirii atribuţiilor specifice de
supraveghere şi control asupra respectării prevederilor legale;
d) în cursul procedurilor civile sau comerciale legate de declanşarea
falimentului unei instituţii de credit sau a lichidării acesteia ca urmare a
retragerii autorizaţiei de funcţionare, cu excepţia informaţiilor care se
referă la terţii implicaţi în acţiuni de redresare a instituţiei de credit
respective.
În exercitarea atribuţiilor sale în domeniul autorizării,
reglementării şi supravegherii prudenţiale a instituţiilor de credit, BNR
poate utiliza informaţiile primite, de natura secretului profesional, numai
în următoarele situaţii:

82
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

a) verificarea îndeplinirii condiţiilor referitoare la constituirea


instituţiilor de credit;
b) supravegherea, la nivel individual şi consolidat, a activităţii
instituţiilor de credit, în special a lichidităţii, solvabilităţii, expunerilor
mari, procedurilor administrative şi contabile şi a mecanismelor de
control intern ale acestora;
c) aplicarea de sancţiuni;
d) contestarea de către instituţiile de credit a actelor administrative
emise de BNR;
e) derularea unor proceduri judiciare iniţiate în baza art. 83 din Legea
nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările şi completările
ulterioare.
Dacă informaţiile provin dintr-un alt stat, acestea vor putea fi
divulgate numai cu acordul expres al autorităţii care le-a furnizat şi, după
caz, exclusiv în scopul pentru care s-a dat acest acord.

Notă:
BNR nu poate participa cu capital, direct sau indirect, la nici o
societate comercială sau regie autonomă, cu excepţia propriilor sale
întreprinderi de imprimare a biletelor de bancă şi de batere a monedei şi
a altor societăţi care pot contribui la realizarea atribuţiilor sale; poate
face investiţii imobiliare numai pentru necesităţile sale de funcţionare şi
pentru nevoile colective ale personalului, stabilite de consiliul său de
administraţie.

Sancţiuni
Pentru nerespectarea prevederilor Statului BNR precum şi a
reglementărilor şi hotărârilor Consiliului de administraţie al BNR, în
cazurile care nu cad sub incidenţa Legii nr. 58/1998 privind activitatea
bancară, cu modificările şi completările ulterioare, guvernatorul, prim-
viceguvernatorul şi viceguvernatorii, în conformitate cu regulamentul
intern aprobat de către Consiliul de administraţie, pot aplica următoarele
sancţiuni:
a) avertisment scris;
b) amendă de la 5.000.000 lei la 50.000.000 lei; amenzile încasate se
fac venit la bugetul de stat;
c) suspendarea parţială sau totală, pe un termen de pana la 90 de zile, a
autorizaţiei acordate de BNR;
d) retragerea autorizaţiei acordate de BNR.

83
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Contestaţiile pot fi formulate în termen de 15 zile de la data


comunicării sancţiunii şi se soluţionează de Consiliul de administraţie al
BNR, în maximum 30 de zile de la primirea acestora.
În termen de 15 zile de la comunicare, hotărârile Consiliului de
administraţie pot fi contestate la Curtea de Apel Bucureşti.

84
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 4

Materializarea activităţii de
reglementare a BNR
4.1. Activitatea de reglementare. Repere recente
4.2. Normele contabilităţii bancare
4.3. Reglementări pe linia îndeplinirii angajamentelor asumate
faţă de UE

85
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 4

Materializarea activităţii de
reglementare a BNR
4.1. Activitatea de reglementare. Repere recente

Procesul de armonizare a legislaţiei bancare cu acquis-ul comunitar


a impus adoptarea Legii nr. 443/2004 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară.
Prin aceasta s-au urmărit:
- clarificarea tratamentului instituţiilor de credit din UE în raport cu
cele din afara UE, prin prisma asigurării dreptului la liberă stabilire şi
liberă prestare de servicii;
- eliminarea, începând cu data aderării la UE, a cerinţelor privind
cunoaşterea limbii române şi a condiţiilor referitoare la pregătirea
conducătorilor sucursalelor şi ai filialelor româneşti ale instituţiilor de
credit din UE;
- prevederea unui nivel minim al capitalului iniţial;
- renunţarea la evaluarea cererii de autorizare a unei instituţii de credit
din perspectiva condiţiilor existente în piaţă;
- reflectarea într-un mod cât mai fidel a structurii Directivei
2000/12/CE în cuprinsul Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară,
cu modificările şi completările ulterioare.
Revizuirea şi completarea cadrului normativ au continuat în cursul
anului 2004 prin emiterea următoarelor reglementări:
• Normele nr. 5/2004 privind adecvarea capitalului instituţiilor de
credit, care transpun integral prevederile aferente domeniului bancar
conţinute în Directiva 93/6/CEE privind adecvarea capitalului
societăţilor de investiţii şi al instituţiilor de credit, modificată de
Directiva 98/31/CE şi Directiva 98/33/CE. Prin preluarea acestor
directive, cadrul de reglementare din România a înregistrat un progres
semnificativ în direcţia alinierii la standardele internaţionale în
materie, stabilirea cerinţelor de capital aferente riscului de piaţă fiind
importantă în condiţiile implicării tot mai mari a instituţiilor de credit

86
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

din România în expuneri pe portofolii de tranzacţionare. Normele


menţionate, în vigoare de la 1 ianuarie 2005, abrogă Normele BNR nr.
10/2002 privind instrumentele financiare derivate, cu modificările şi
completările ulterioare, consecinţa imediată a implementării acestora
fiind posibilitatea acordată instituţiilor de credit de a efectua întreaga
gamă de tranzacţii cu instrumente financiare derivate. Prin Circulara
nr. 30/2004 pentru modificarea şi completarea normelor mai sus
menţionate se introduce o perioadă de testare, cuprinsă între data
intrării în vigoare a Normelor nr. 5/2004 şi data de 30 iunie 2005, în
cadrul căreia Banca Naţională a României va evalua modul în care
instituţiile de credit se conformează prevederilor acestor norme.
• Normele nr. 9/2004 pentru completarea şi modificarea Normelor nr.
12/2003 privind supravegherea solvabilităţii şi expunerilor mari ale
instituţiilor de credit, care cuprind prevederi referitoare la expunerile
faţă de persoanele aflate în relaţii speciale cu instituţiile de credit
(transpunerea integrală a Principiului 10 din Basel Core Principles),
precum şi faţă de personalul propriu şi familiile acestuia. Totodată,
Normele nr. 9/2004 conţin dispoziţii referitoare la aplicarea, începând
cu 1 octombrie 2004, a noilor prevederi referitoare la supravegherea
solvabilităţii şi expunerilor mari la nivel individual, precum şi la
supravegherea acestor indicatori la nivel consolidat, începând cu data
de 1 ianuarie 2005.
• Normele nr. 10/2004 privind autorizarea băncilor, instituţiilor
emitente de monedă electronică, altele decât băncile, a caselor de
economii pentru domeniul locativ şi a sucursalelor din România ale
instituţiilor de credit străine prin care se reglementează procesul de
autorizare a băncilor, a caselor de economii pentru domeniul locativ şi
a instituţiilor emitente de monedă electronică, având în vedere
similitudinile existente în ceea ce priveşte procedura, condiţiile,
termenele de autorizare şi documentaţia aferentă în cazul acestor
instituţii de credit. Principalele elemente de noutate ale acestor norme
comparativ cu Normele nr. 2/1999 privind autorizarea băncilor,
republicate, cu completările ulterioare, şi Normele nr. 4/2003 privind
autorizarea caselor de economii pentru domeniul locativ se referă la:
- stabilirea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească sediul real
al instituţiilor de credit;
- renunţarea la evaluarea, în cadrul procesului de autorizare, a
fondatorilor instituţiilor de credit, persoane juridice române,
pentru care este necesară obţinerea aprobării prealabile a Băncii
Naţionale a României;

87
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

- introducerea, în procesul de evaluare a calităţii acţionarilor


semnificativi, a cerinţei ca aceştia să fie supravegheaţi, în mod
adecvat, de către autoritatea competentă din ţara de origine;
- evaluarea persoanelor care au legături strânse cu instituţia de
credit;
- stabilirea articolelor care se abrogă începând cu data aderării
României la Uniunea Europeană, precum şi a tratamentului
aplicabil, de la acea dată, instituţiilor de credit autorizate şi
supravegheate de autoritatea competentă dintr-un stat membru în
ceea ce priveşte desfăşurarea de activităţi pe teritoriul României.
• Normele nr. 11/2004 privind modificările în situaţia băncilor,
instituţiilor emitente de monedă electronică, altele decât băncile, a
caselor de economii pentru domeniul locativ şi a sucursalelor
instituţiilor de credit străine (aflate în strânsă legătură cu prevederile
Normelor nr. 10/2004, care au promovat o abordare preponderent
calitativă a procesului de autorizare, bazată pe evaluări şi analize
particularizate la fiecare caz), au impus o abordare similară a
procesului de aprobare a modificărilor în situaţia instituţiilor de credit,
adresându-se aceloraşi categorii de instituţii de credit. Principalele
elemente noi aduse faţă de prevederile precedente se referă la:
- fundamentarea, printr-un studiu de fezabilitate, a modificărilor
privind obiectul de activitate;
- renunţarea la cerinţa aprobării anumitor modificări în situaţia
instituţiilor de credit (schimbarea sediului social/sediului real al
instituţiei de credit, restrângerea obiectului de activitate, majorarea
sau reducerea capitalului social, modificări privind acţionarii
semnificativi);
- obligaţia de notificare de către instituţiile de credit străine a
modificărilor privind acţionarii lor semnificativi, a oricărui proces
de fuziune sau divizare în care este implicată instituţia de credit
străină, precum şi a iniţierii oricărei proceduri care are drept
rezultat lichidarea acesteia;
- modificări în situaţia sucursalelor instituţiilor de credit străine în
sensul prevederii din Legea nr. 58/1998, republicată, potrivit
căreia: „Toate sediile secundare din România ale unei instituţii de
credit străine vor fi considerate o singură sucursală”.
- Normele nr. 14/2004 pentru modificarea şi completarea Normelor
nr. 4/2001 privind supravegherea poziţiilor valutare ale băncilor
reglementează eliminarea treptată, până la 30 iunie 2005, a
ajustării poziţiilor valutare individuale cu echivalentul în lei

88
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

actualizat al capitalului social subscris şi vărsat în devize şi al


primelor de emisiune plătite în devize.
• Normele nr. 15/2004 privind principiile supravegherii pe bază
consolidată a instituţiilor de credit reprezintă ultima etapă a procesului
de transpunere integrală în cadrul de reglementare naţional a
prevederilor Directivei 2000/12/CE, asigurând totodată alinierea la
principiile Comitetului de la Basel pentru Supraveghere Bancară.
Supravegherea prudenţială pe bază consolidată a unei instituţii de
credit permite realizarea unei evaluări a poziţiei şi performanţei
financiare a grupului de entităţi din care aceasta face parte, pentru a
aprecia impactul celorlalte entităţi din cadrul grupului asupra
stabilităţii financiare a entităţii respective.
Normele reglementează: instituţiile de credit, persoane juridice
române, care fac obiectul supravegherii pe bază consolidată de către
Banca Naţională a României, perimetrul şi metodele de consolidare
prudenţială, limitarea la nivel consolidat a deţinerilor semnificative în
entităţi nonfinanciare, informaţiile care trebuie transmise Băncii Naţionale
a României în vederea realizării unei analize calitative a riscurilor induse
asupra instituţiei de credit supravegheate pe bază consolidată de către
ceilalţi membri ai grupului. Reglementările sunt în vigoare de la 1
ianuarie 2005, prevăzându-se o perioadă de testare de 1 an (până la 1
ianuarie 2006), care să permită instituţiilor de credit acomodarea cu
cerinţele impuse de acest act normativ.
Cadrul legislativ aplicabil organizaţiilor cooperatiste de credit a fost
completat prin adoptarea Legii nr. 122/2004 pentru modificarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile
cooperatiste de credit, prevăzându-se următoarele:
- eliminarea barierelor referitoare la cetăţenia conducătorilor şi a
administratorilor, precum şi la naţionalitatea auditorilor;
- crearea posibilităţii organizaţiilor cooperatiste de credit ale căror
cereri de autorizare au fost respinse de Banca Naţională a României
de a reveni asupra solicitării de autorizare a funcţionării. De aceste
dispoziţii vor putea beneficia reţelele cooperatiste de credit Aurora
Română, Creditul Românesc şi Concordia Română. Legea prevede
realizarea fuziunii celor trei reţele cooperatiste respinse de Banca
Naţională a României prin procedura de autorizare prevăzută de
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 la nivelul unei singure
reţele cooperatiste de credit. Scopul urmărit este ca, în urma
fuziunilor, noua reţea să aibă capacitatea de a îndeplini toate cerinţele
prudenţiale impuse instituţiilor de credit;

89
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

- lichidarea, începând cu luna iunie 2005, a entităţilor care nu vor


solicita autorizarea funcţionării. Acelaşi regim îl vor avea, după
finalizarea procedurii de autorizare şi epuizarea căilor de atac
prevăzute de lege, şi entităţile cărora în urma solicitării nu le-a fost
acordată autorizaţia de funcţionare de către Banca Naţională a
României;
- obligativitatea solicitării autorizării de la Banca Naţională a României
de către organizaţiile cooperatiste de credit din reţeaua rezultată în
urma fuziunii.
Cadrul normativ pentru desfăşurarea procesului de autorizare a
organizaţiilor cooperatiste de credit prevăzute de Legea nr. 122/2004 a
fost creat prin emiterea Normelor nr. 7/2004 privind autorizarea
organizaţiilor cooperaţiei de credit şi organizaţiilor cooperatiste de credit
prevăzute la art. II alin. (1) din Legea nr. 122/2004 pentru modificarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile
cooperatiste de credit. Prin aceste norme: (i) se reglementează condiţiile
în care Banca Naţională a României autorizează organizaţiile cooperatiste
de credit ale căror cereri de autorizare depuse în temeiul art. 146 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, au fost respinse în anul 2003; (ii) se asigură un
regim unitar al condiţiilor de autorizare a organizaţiilor cooperatiste de
credit; (iii) se instituie o serie de cerinţe pentru crearea premiselor
necesare funcţionării reţelei cooperatiste de credit în conformitate cu
prevederile legale şi cu regulile unei practici bancare prudente şi
sănătoase.
Totodată, BNR a adoptat Normele nr. 8/2004 pentru modificarea şi
completarea Normelor nr. 13/2002 privind capitalul minim al
organizaţiilor cooperatiste de credit şi capitalul agregat minim al reţelelor
cooperatiste de credit, prin care se urmăreşte atingerea graduală, până la
data de 30 iunie 2006, a unui nivel minim al capitalului şi respectiv al
fondurilor proprii reprezentând echivalentul în lei a 5 milioane euro de
către o casă centrală a unei reţele cooperatiste de credit şi a unui nivel
minim de 10 milioane euro la nivelul unei reţele cooperatiste de credit.
Una dintre preocupările permanente ale Băncii Naţionale a
României în domeniul reglementărilor contabile pentru instituţiile de
credit o constituie armonizarea reglementărilor naţionale în domeniu cu
acquis-ul comunitar. Astfel, în baza angajamentelor asumate faţă de
Uniunea Europeană prin Documentul de Poziţie Complementar II,
inclusiv a obiectivelor cuprinse în Strategia de ţară pentru implementarea

90
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Planului de acţiune pe ţară, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.


2170/2004, au fost emise următoarele reglementări:
• Ordinul comun nr.948/4/2004 al MFP şi BNR prin care se statuează
faptul că instituţiile de credit pot aplica metoda de evaluare la
valoarea justă a unor instrumente financiare numai în cazul situaţiilor
financiare consolidate, în vederea transpunerii în cadrul de
reglementare naţional a dispoziţiilor art. 3 din Directiva 2001/65/CE;
• Ordinul comun nr. 568/3/2005 al MFP şi BNR care completează
Reglementările contabile armonizate cu prevederile specifice privind
publicarea documentelor contabile de către sucursalele din România
ale instituţiilor de credit străine, prin transpunerea acelor prevederi din
Directiva 89/117/CEE referitoare la instituţiile de credit, respectiv:
- obligaţia sucursalelor tuturor instituţiilor de credit străine de a
publica în statul în care îşi desfăşoară activitatea documentele
contabile întocmite de instituţia de credit din străinătate de care
aparţin;
- exercitarea opţiunii permise de Directivă, în sensul solicitării
publicării de către sucursalele instituţiilor de credit cu sediul într-
un stat membru a unor informaţii suplimentare referitoare la
propria activitate, constând în prezentarea anumitor elemente din
bilanţ şi contul de profit şi pierdere, precum şi a unor date
informative;
- publicarea documentelor contabile de către sucursalele instituţiilor
de credit cu sediul într-un stat nemembru.

Aplicarea prevederilor cuprinse în ordinul menţionat se va face


din momentul aderării României la Uniunea Europeană.

4.2. Normele contabilităţii bancare

În perioada actuală, la nivelul autorităţilor cu atribuţii în domeniul


reglementărilor contabile aplicabile în România, are loc o reevaluare a
strategiei în domeniu, în vederea stabilirii normelor contabile aplicabile
de către diferitele categorii de agenţi economici începând cu exerciţiul
financiar 2006, respectiv reglementări contabile armonizate cu directivele
europene sau cele care presupun aplicarea exclusivă a IFRS. În această
acţiune este implicată şi Banca Naţională a României.
În condiţiile în care, începând cu situaţiile financiare ale exerciţiului
financiar al anului 2003, Reglementările contabile armonizate au fost
aplicate de toate instituţiile de credit şi având în vedere modificările

91
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

intervenite în domeniul legislaţiei privind constituirea rezervelor de către


instituţiile de credit (Legea nr. 485/2003 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară), în domeniul
reglementărilor contabile au fost emise o serie de acte normative care să
asigure aplicarea corespunzătoare a acestora, astfel:
• Ordinul comun nr. 263/2/2004 al MFP şi BNR şi Ordinul nr.
6/2004 al BNR prin care se reglementează aspecte privind
reflectarea unor operaţiuni în contabilitatea instituţiilor de credit şi
întocmirea situaţiilor financiare ale acestora, precum şi unele
măsuri privind încheierea exerciţiului financiar al anului 2004.
• Pentru actualizarea situaţiilor financiare periodice, în raport cu
modificările intervenite în normele şi formularele situaţiilor
financiare anuale publicabile, Ordinul nr. 2/2003 al BNR a fost
modificat şi completat în mod corespunzător prin emiterea
Ordinului nr. 3/2004 şi a Ordinului nr. 1/2005.
• În vederea asigurării unui sistem unitar de informare la nivelul
economiei naţionale, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor
Publice a emis Ordinul nr. 947/2004 pentru aprobarea Sistemului
de raportare contabilă a agenţilor economici la 30 iunie 2004,
Banca Naţională a României a procedat la actualizarea Ordinului
comun nr. 999/3/2003 al MFP şi BNR pentru aprobarea
Sistemului de raportare contabilă semestrială a instituţiilor de
credit şi a emis Ordinul nr. 5/2004.

4.3. Reglementări pe linia îndeplinirii angajamentelor asumate


faţă de UE

În anul 2004, Banca Naţională a României a continuat acţiunile pe


linia îndeplinirii angajamentelor asumate faţă de Uniunea Europeană în
ceea ce priveşte încheierea procesului de liberalizare a operaţiunilor
valutare de capital până la data aderării.
În acest sens, cadrul de reglementare privind regimul valutar a fost
îmbunătăţit prin emiterea Regulamentului nr. 1/2004, care a intrat în
vigoare începând cu data de 10 aprilie 2004. Printre obiectivele principale
care au stat la baza elaborării acestei reglementări menţionăm:
- perfecţionarea textului referitor la semnificaţia unor definiţii şi
termeni, precum şi la unele categorii aferente operaţiunilor valutare de
capital, astfel încât acesta să fie în conformitate deplină cu Directiva
88/361/CE privind liberalizarea mişcărilor de capital, precum şi
pentru evitarea oricăror interpretări;
92
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

- eliminarea metodologiei privind monitorizarea informaţiilor


referitoare la operaţiunile valutare şi de schimb valutar, concomitent
cu elaborarea de norme distincte, cu caracter statistic şi de raportare;
- renunţarea la cuprinderea în normele aferente regulamentului valutar a
unor prevederi care s-a considerat că trebuie să facă obiectul normelor
proprii ale instituţiilor de credit sau care sunt recunoscute şi acceptate
în relaţiile bancare ca reguli şi uzanţe internaţionale;
- renunţarea la autorizarea unor operaţiuni valutare, precum şi
simplificarea procedurii şi documentaţiei necesare obţinerii
autorizaţiilor.

Ulterior intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1/2004, au fost


stabilite condiţiile acordării posibilităţii rezidenţilor de a efectua
operaţiuni în valută cu alţi rezidenţi, care rezultă din
emisiunea/tranzacţionarea de instrumente financiare şi unităţi ale
organismelor de plasament colectiv, tranzacţionate în mod curent pe piaţa
de capital.
Procesul de armonizare şi simplificare a regimului valutar a
continuat şi în anul 2005, când au fost elaborate un nou regulament
privind regimul valutar şi normele de aplicare a acestuia, care au intrat în
vigoare la data de 11 aprilie 2005. Principalele elemente aduse de noul
cadru de reglementare în domeniul valutar se referă la:
- stabilirea termenului (1 septembrie 2006) în care va fi liberalizat
complet contul de capital, în conformitate cu angajamentele asumate
faţă de Uniunea Europeană. Operaţiunile rămase de liberalizat în
cadrul acestui termen sunt: (i) operaţiunile cu instrumente financiare
tranzacţionate în mod curent pe piaţa monetară; (ii) accesul
rezidenţilor la conturi curente şi de depozit deschise în străinătate la
instituţii de credit şi alte entităţi asimilate acestora;
- definirea măsurilor de salvgardare care pot fi luate de Banca Naţională
a României, cu respectarea cerinţelor acquis-ului comunitar, ca
urmare a liberalizării accesului nerezidenţilor la conturile de depozit
în moneda naţională (leu) deschise la instituţii de credit din România;
- crearea unui cadru de desfăşurare a operaţiunilor valutare mult
simplificat, mai flexibil, din care au fost eliminate cerinţele de ordin
administrativ;
- extinderea sferei de cuprindere a operaţiunilor efectuate în valută între
rezidenţi, în sensul că operaţiunile între rezidenţi care privesc fluxurile
de cont financiar (credite, depozite, transferuri monetare, tranzacţii cu
titluri etc.) pot fi efectuate şi în valută; operaţiunile care se pot efectua

93
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

numai în monedă naţională (leu) între rezidenţi se limitează doar la


acele operaţiuni care fac obiectul vânzărilor de bunuri, prestărilor de
servicii şi executărilor de lucrări;
- renunţarea la prevederile care stabileau pentru rezidenţi obligaţia de a
încasa şi repatria în valută şi/sau în monedă naţională (leu) toate
activele financiare dobândite din operaţiunile cu nerezidenţii, mai
puţin taxele, comisioanele şi alte cheltuieli aferente; astfel, se oferă
posibilitatea rezidenţilor de a încasa creanţele faţă de nerezidenţi şi în
conturi deschise în străinătate, precum şi de a efectua compensări cu
nerezidenţii, rezultate din operaţiuni curente şi de capital;
- accesul rezidenţilor şi nerezidenţilor pe piaţa valutară interbancară cu
ordine de cumpărare/vânzare de valută este liber pentru toate
operaţiunile, în condiţiile prevăzute de regulament;
- sfera de aplicare a normelor privind efectuarea operaţiunilor de
schimb valutar a fost extinsă, în sensul că acestea reglementează şi
schimbul valutar efectuat de acele categorii de entităţi care
beneficiază de prevederi legale exprese;
- eliminarea obligativităţii obiectului unic de activitate pentru casele de
schimb valutar, organizate în baza Legii nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale, republicată; în condiţiile noilor norme, acestea
pot să efectueze şi alte activităţi secundare de natura intermedierii
financiare;
- sfera de cuprindere a sintagmei „instrumente de plată sub formă de
numerar” a fost aliniată la prevederile din Uniunea Europeană
referitoare la controlul intrărilor şi ieşirilor de numerar.

94
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 5

Activitatea BNR în planul


integrării europene şi al
relaţiilor financiare
internaţionale

5.1. Integrarea europeană


5.1.1. Participarea BNR la procesul de negocieri pentru cele trei
capitole aferente sistemului bancar
5.1.2. Participarea BNR la monitorizarea îndeplinirii angajamentelor
asumate prin documentele de negociere aferente sistemului bancar
5.1.3. Participarea BNR la elaborarea secţiunilor referitoare la
sectorul bancar din cadrul principalelor documente strategice
aferente procesului de pregătire a aderării la UE
5.1.4. Pregătirea BNR pentru aderarea la Sistemul European al
Băncilor Centrale
5.1.5. Activitatea de management al proiectelor PHARE de care
beneficiază BNR
5.2. Consolidarea independenţei BNR – realizare
importantă în procesul de pregătire a aderării la UE
5.3. Relaţiile financiare internaţionale
5.4. Administrarea rezervelor internaţionale

95
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 5

Activitatea BNR în planul


integrării europene şi al
relaţiilor financiare
internaţionale38
5.1. Integrarea europeană

Raportul periodic al Comisiei Europene privind progresele realizate


de România în procesul de aderare (octombrie 2004) apreciază că în
România au avut loc reforme economice profunde, stabilitatea
macroeconomică a fost atinsă, iar autorităţile române au acţionat în mod
susţinut pentru a-şi respecta angajamentele privind îndeplinirea criteriilor
economice pentru aderarea la Uniunea Europeană. Prin acordarea
statutului de economie funcţională de piaţă, s-a concluzionat că România
îndeplineşte criteriile de la Copenhaga, iar implementarea viguroasă a
programului de reforme structurale va permite României să facă faţă
presiunilor concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii Europene.
Conform obiectivelor urmărite în domeniul integrării europene,
Banca Naţională a României acţionează în concordanţă cu demersurile
susţinute ale României privind ajustarea instituţională, structurală şi
operaţională a economiei româneşti la cerinţele comunitare. Rezultatele
pozitive înregistrate în ceea ce priveşte încheierea negocierilor de aderare
la Capitolul 3 „Libera circulaţie a serviciilor”, întărirea gradului de
independenţă a băncii centrale, elaborarea şi intrarea în vigoare a celor
două legi fundamentale pentru sectorul bancar (Legea nr. 443/2004 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară
şi Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României),
precum şi demararea procesului de pregătire pentru participarea la
Sistemul European al Băncilor Centrale reprezintă realizări majore ale

38
Cf. Raport de activitate BNR pe anul 2004 (www.bnro.ro)
96
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

BNR în domeniul integrării europene. În mod concret, banca centrală a


continuat să acorde o atenţie deosebită reformei sistemului bancar şi
accelerării procesului de integrare financiară, în conformitate cu normele
şi principiile aflate la baza politicilor europene.
Astfel, obiectivele majore urmărite de BNR în anul 2004 au vizat:

5.1.1. Participarea BNR la procesul de negocieri pentru cele


trei capitole aferente sistemului bancar

Finalizarea negocierilor la Capitolul 3 „Libera circulaţie a


serviciilor”, precum şi continuarea îndeplinirii angajamentelor asumate în
cadrul celorlalte două capitole, Capitolul 4 „Libera circulaţie a
capitalurilor” şi Capitolul 11 „Uniunea Economică şi Monetară” s-au
concretizat în următoarele acţiuni:
● Negocierile aferente Capitolului 3 „Libera circulaţie a
serviciilor”, deschise la data de 20 decembrie 2002, au fost închise
provizoriu la data de 23 septembrie 2004, în cadrul Conferinţei
Interguvernamentale de Aderare a României la UE. În anul 2004, BNR a
contribuit la elaborarea documentelor de poziţie care cuprind
angajamentele asumate de banca centrală pentru continuarea
implementării acquis-ului comunitar aferent domeniului bancar în
legislaţia naţională. Astfel, ca răspuns la Poziţia comună a UE, în prima
parte a anului 2004 Banca Naţională a României a participat la elaborarea
Documentului de Poziţie Complementar II aferent Capitolului 3 „Libera
circulaţie a serviciilor” transmis Conferinţei pentru Aderare la începutul
lunii martie 2004. Acest document s-a referit la progresele înregistrate în
sectorul bancar, precum şi la stadiul transpunerii şi implementării acquis-
ului comunitar aferent serviciilor bancare. Având în vedere faptul că
procesul de negociere presupune informarea permanentă a Comisiei
Europene în legătură cu progresele înregistrate în activitatea de
transpunere şi implementare a acquis-ului comunitar, autorităţile române
au elaborat, în luna mai 2004, Documentul de Informaţii Suplimentare II,
care a oferit Comisiei Europene informaţii actualizate despre
îmbunătăţirea capacităţii administrative şi modalităţile de implementare a
legislaţiei armonizate cu acquis-ul comunitar. Pentru anul 2004, cele mai
im-portante angajamente asumate şi respectate de BNR în procesul de
negociere la acest capitol au fost:
- modificarea Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, prin
emiterea, la sfârşitul anului 2004, a Legii nr. 443/2004. Rezultată ca o
recomandare a Comisiei Europene la finalul negocierilor la acest

97
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

capitol, actualizarea actului normativ, la circa un an după prima etapă


de modificare (emiterea Legii nr. 485/2003 pentru modificarea şi
completarea Legii bancare nr. 58/1998, la sfârşitul anului 2003), a fost
determinată de o serie de factori, dintre care menţionăm: (i)
clarificarea statutului instituţiilor de credit din UE în raport cu cele din
afara UE; (ii) reflectarea, într-un mod cât mai fidel posibil a structurii
Directivei 2000/12/CE; (iii) eliminarea, începând cu data aderării, a
cerinţelor privind cunoaşterea limbii române şi a cerinţelor de studii
pentru conducătorii nerezidenţi ai sucursalelor şi ai filialelor
instituţiilor de credit; (iv) introducerea nivelului minim al capitalului
iniţial în textul legii; (v) renunţarea la evaluarea cererii de autorizare a
unei instituţii de credit din perspectiva condiţiilor existente în piaţă;
- continuarea procesului de completare a cadrului de reglementare
aplicabil instituţiilor de credit, altele decât băncile, urmărind
impunerea de standarde, exigenţe şi cerinţe financiare echivalente cu
cele aferente băncilor şi pentru aceste entităţi, conform calendarului
de lucru pentru respectarea angajamentelor asumate în documentele
de negociere.
Aceste progrese legislative, precum şi cele referitoare la
implementarea „Planului de acţiune în domeniul serviciilor financiare”,
document elaborat de către autorităţile române pe baza recomandărilor
misiunii anterioare (decembrie 2003), au fost consemnate în luna iulie
2004, cu ocazia vizitei de informare a Comisiei Europene în domeniul
serviciilor financiare româneşti. Experţii comunitari au mai evidenţiat şi
faptul că sectorul bancar nu a suferit schimbări structurale sau
instituţionale majore, supravegherea bancară respectă în mare parte
Principiile de bază ale Comitetului de la Basel, iar sistemul bancar
românesc este caracterizat atât printr-o rată corespunzătoare de adecvare a
capitalului, cât şi printr-un bun nivel al indicatorilor de rentabilitate.
● Negocierile aferente Capitolului 4 „Libera circulaţie a
capitalurilor” au fost închise provizoriu la data de 7 aprilie 2003, în
cadrul Conferinţei Interguvernamentale de Aderare a României la UE.
Din perspectiva respectării angajamentelor aferente liberalizării
tranzacţiilor de cont de capital, Banca Naţională a României a fost
implicată direct în realizarea obiectivelor incluse în Documentul de
Poziţie, precum şi în cele trei Documente de Poziţie Complementare
aferente Capitolului 4 „Libera circulaţie a capitalurilor”. Prin respectarea
calendarului de liberalizare a operaţiunilor de capital, etapă aferentă
anului 2004, au fost liberalizate operaţiunile privind admiterea valorilor
mobiliare şi a unităţilor de plasament colectiv străine pe piaţa de capital

98
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

românească, precum şi operaţiunile privind importul şi exportul de active


financiare – instrumente de plată sub formă de numerar. În urma unei
analize temeinice şi a consultărilor cu Fondul Monetar Internaţional
(FMI), Consiliul de administraţie al BNR a considerat necesară amânarea
liberalizării operaţiunilor realizate în conturile de depozit în lei ale
nerezidenţilor deschise la instituţii de credit rezidente, considerate
operaţiuni care ar fi putut încuraja influxuri de capital pe termen scurt,
masive şi extrem de volatile. Măsura a avut caracter temporar, această
operaţiune fiind liberalizată în luna aprilie 2005.
În ceea ce priveşte progresele privind procesul de preluare şi
implementare a acquis-ului comunitar, menţionăm intrarea în vigoare, la
data de 10 aprilie 2004, a Regulamentului BNR nr. 1/2004 privind
efectuarea operaţiunilor valutare, regulament flexibil, care cuprinde reguli
şi principii generale de efectuare a operaţiunilor valutare. Noul act
normativ este armonizat cu legislaţia şi practica UE, precum şi cu
recentele modificări ale legislaţiei româneşti în domeniul disciplinei
financiar-valutare şi reflectă, totodată, evoluţiile din ultimii ani pe linia
liberalizării mişcărilor de capital.
● Negocierile la Capitolul 11 „Uniunea Economică şi Monetară”
au fost deschise şi închise provizoriu la data de 28 iunie 2002, în cadrul
Conferinţei Interguvernamentale de Aderare a României la UE. Banca
Naţională a avut o contribuţie semnificativă la realizarea Documentului
de Poziţie, a Documentului de Poziţie Complementar, precum şi a
Documentului de Informaţii Suplimentare la Capitolul 11 „Uniunea
Economică şi Monetară”. Prin aceste documente de negociere, România
şi-a asumat angajamentul de a modifica, până la data de 31 decembrie
2004, Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României în
vederea transpunerii prevederilor acquis-ului comunitar aferente acestui
capitol, cuprinse în Tratatul privind înfiinţarea Comunităţii Europene,
Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al
Băncii Centrale Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare
privind activitatea băncilor centrale din statele membre ale Uniunii
Europene39. Participarea României la UEM este, de asemenea,
condiţionată de adoptarea acquis-ului specific pieţei unice şi, în particular,

39
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2531/1998 privind aplicarea rezervelor minime de către Banca Centrală
Europeană; Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2533/1998 privind colectarea informaţiilor statistice de către
Banca Centrală Europeană; Decizia Consiliului (CE) nr. 415/1998 privind consultarea Băncii Centrale
Europene de către autorităţile naţionale în legătură cu proiectele de acte legislative; Orientarea Băncii Centrale
Europene nr. 2/2002 care modifică Orientarea Băncii Centrale Europene nr. 7/2000 privind instrumentele şi
procedurile de politică monetară ale Eurosistemului; Orientarea Băncii Centrale Europene nr. 10/2002 privind
cadrul legislativ pentru raportarea contabilă şi financiară în Sistemul European al Băncilor Centrale.
99
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

de adoptarea acquis-ului privind libera circulaţie a capitalurilor (Capitolul


4 „Libera circulaţie a capitalurilor”), aşa cum a fost cazul tuturor statelor
membre.
În acest context, BNR a întreprins o serie de demersuri în scopul
respectării tuturor etapelor din Calendarul de lucru asumat prin
Documentul de Informaţii Suplimentare aferent Capitolului 11 „Uniunea
Economică şi Monetară”: (i) transmiterea versiunii în limba engleză a
Proiectului de modificare a Legii nr. 101/1998 privind Statutul Băncii
Naţionale a României către Comisia Europeană şi Banca Centrală
Europeană în vederea formulării de recomandări şi observaţii asupra
concordanţei cu acquis-ul comunitar, dar şi cu legislaţia comunitară
relevantă pentru Eurosistem (luna august 2003); (ii) revizuirea Proiectului
de modificare a Legii nr. 101/1998 privind Statutul BNR pe baza
observaţiilor şi recomandărilor celor două instituţii europene (luna
octombrie 2003); (iii) transmiterea proiectului de lege revizuit către
Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de instituţie cu iniţiativă
legislativă (luna februarie 2004); (iv) Proiectul de lege privind Statutul
BNR, avizat favorabil de către Ministerul Integrării Europene şi
Ministerul Justiţiei, a fost aprobat de către Guvernul României şi transmis
spre adoptare Parlamentului României (7 aprilie 2004); (v) Proiectul de
lege privind Statutul BNR a fost adoptat de Senat, la data de 8 iunie 2004,
de Camera Deputaţilor, la data de 24 iunie 2004, devenind Legea nr.
312/28.06.2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României care abrogă
Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, cu
modificările şi completările ulterioare.

5.1.2. Participarea BNR la monitorizarea îndeplinirii


angajamentelor asumate prin documentele de negociere aferente
sistemului bancar
Banca Naţională a României participă bilunar la monitorizarea
îndeplinirii angajamentelor asumate, în cadrul: (i) documentelor de
negociere; (ii) documentelor programatice legate de procesul de pregătire
a aderării la Uniunea Europeană; (iii) evaluărilor Comisiei Europene
asupra „Planului de măsuri prioritare pentru integrare europeană în
perioada decembrie 2003-decembrie 2004”.

Baza de date Progress Editor administrată de Oficiul de Asistenţă


Tehnică şi Schimb de Informaţii (TAIEX) al Comisiei Europene
La fiecare două luni BNR are sarcina de a actualiza unul din
principalele instrumente electronice de evaluare a stadiului armonizării

100
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

legislative, care asigură un schimb rapid şi sigur de informaţii între statele


candidate şi Oficiul TAIEX.

Monitorizări ocazionale ale Comisiei Europene


Direcţia Generală Extindere şi Direcţia Generală Piaţă Internă din
cadrul CE au demarat un amplu proces de monitorizare a modului de
transpunere, precum şi a gradului de implementare a acquis-ului
comunitar în legislaţia naţională. Astfel, BNR transmite ocazional către
MIE şi MFP situaţia actualizată a informaţiilor cuprinse în tabelele de
monitorizare solicitate de experţii CE.

5.1.3. Participarea BNR la elaborarea secţiunilor referitoare la


sectorul bancar din cadrul principalelor documente strategice
aferente procesului de pregătire a aderării la UE

Programul Economic de Preaderare (PEP), principalul instrument


de participare la procedurile de coordonare a politicilor economice înainte
de momentul aderării, a fost finalizat în luna septembrie 2004 şi actualizat
în luna februarie 2005 pentru a fi transmis de autorităţile române, spre
analiză, Comisiei Europene de la Bruxelles. BNR a analizat punctele de
vedere ale CE şi a transmis clarificările solicitate de experţii CE pe
probleme aferente conducerii politicii monetare şi măsurilor de
sustenabilitate a deficitului de cont curent.
Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013, elaborat în vederea
negocierii Cadrului de Sprijin Comunitar, este un document programatic
la care pentru prima oară BNR a fost solicitată să participe cu contribuţii
în cadrul primului capitol „Analiza situaţiei curente”, subcapitolul
„Situaţia macroeconomică, inclusiv proiecţiile macroeconomice pentru
perioada 2007-2013”.
Raportul asupra progreselor înregistrate în pregătirea pentru
aderarea la Uniunea Europeană a prezentat realizările în domeniul
îndeplinirii criteriilor de aderare, în perioada septembrie 2003-iunie 2004.
Este documentul primordial pe baza căruia are loc evaluarea anuală a
Comisiei Europene cu privire la gradul de pregătire a României pentru
aderarea la UE şi la progresele realizate în acest sens.
Addendum-ul la Raportul asupra progreselor înregistrate în
pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană, ediţia 2004,
completează acest document cu informaţii privind perioada mai-august
2004.

101
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Documentele prezentate de România la reuniunile Comitetului de


asociere UE-România (noiembrie 2004), ale Subcomitetului nr. 2 de
asociere România-UE „Piaţa internă” (19-20 iulie 2004)şi ale
Subcomitetului nr. 4 de asociere România-UE „Aspecte economice şi
monetare, circulaţia capitalurilor şi statistică” (22-23 iulie 2004)au fost
necesare experţilor Comisiei Europene pentru monitorizarea periodică a
stadiului îndeplinirii obligaţiilor asumate de România în procesul de
negociere.

5.1.4. Pregătirea BNR pentru aderarea la Sistemul European


al Băncilor Centrale

O dată cu semnarea Tratatului de Aderare a României la UE, la data


de 25 aprilie 2005, BNR va fi implicată tot mai activ, cu statut de
observator activ, în toate structurile şi substructurile aferente SEBC, dar şi
în alte structuri ale celorlalte instituţii comunitare. Ca urmare, colaborarea
dintre Banca Centrală Europeană şi BNR a căpătat noi dimensiuni, prin
abordări concrete şi pragmatice, de pregătire a participării la reuniunile de
lucru ale comitetelor, grupurilor de lucru şi grupurilor de lucru speciale
din structura SEBC. În acest sens, Banca Naţională a demarat deja
procesul de ajustare şi pregătire instituţională, primul pas fiind
desemnarea Direcţiei Integrare Europeană şi Relaţii Externe ca unitate de
coordonare a procesului de aderare a BNR la SEBC, cu sarcini specifice
de monitorizare şi coordonare, la nivel centralizat, a procesului de
pregătire pentru participarea la reuniunile de lucru din cadrul SEBC.

5.1.5. Activitatea de management al proiectelor PHARE de


care beneficiază BNR
1. Programul PHARE 2001 RO 0107.05 BNR – Construcţie
Instituţională a finanţat opt proiecte derulate prin următoarele proceduri:
twinning light, investiţii şi asistenţă tehnică. Suma contractată pentru
realizarea acestor proiecte a fost de 2 764 162 euro, cu o cofinanţare din
fonduri proprii în valoare de 775 100 euro. Proiectele incluse în acest
program au fost:
- RO 0107.05.10.02 – Îmbunătăţirea Sistemului de Rating Bancar şi
Avertizare Timpurie, cu beneficiar direct Direcţia Supraveghere, a
avut ca obiectiv consolidarea capacităţii de supraveghere a BNR şi
alinierea instrumentelor şi procedurilor interne la practica
internaţională în domeniu. Partenerul BNR în acest proiect a fost
consorţiul Ernst&Young SRL Bucureşti/Siveco România S.A.,

102
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

desemnat câştigător al licitaţiei. Proiectul a fost finalizat în luna


februarie 2005;
- RO 0107.05.08.02 – Pregătirea profesională a personalului BNR.
Obiectivul general al acestui proiect s-a referit la dezvoltarea
profesională a personalului din Direcţia Statistică, Direcţia Operaţiuni
Bancare, Direcţia Juridică, Direcţia Audit Intern şi Direcţia Integrare
Europeană şi Relaţii Externe. Proiectul a fost finalizat în luna
octombrie 2004;
- RO 0107.05.04.01 Investiţii – Infrastructura tehnică a noului sistem
al balanţei de plăţi. Fondurile au fost destinate achiziţionării de
servere, staţii de lucru, o bază de date Oracle, instrumente statistice
etc. şi au avut ca beneficiar Direcţia Statistică;
- RO 0107.05.05.01 – Investiţii - Infrastructura tehnică aferentă
sistemului informatic privind operaţiunile cu numerar. Fondurile au
fost destinate achiziţionării de servere, staţii de lucru, licenţe Oracle,
cursuri Oracle, faxuri, imprimante, cititoare de coduri de bare, soft
antivirus, cărucioare pentru transportul numerarului etc. Beneficiarul
acestui proiect a fost Direcţia Operaţiuni Bancare (actuala Direcţie
Emisiune, Tezaur şi Casierie);
- RO 0107.05.07.01 – Investiţii – Creşterea eficienţei operaţiunilor
bancare. Fondurile au fost destinate achiziţionării de licenţe software
pentru modulele de contabilitate (salarii, plăţi şi încasări, gestiunea
stocurilor), pentru Sistemul de Rating Bancar şi Avertizare Timpurie,
precum şi pentru achiziţionarea de echipamente (servere, staţii de
lucru etc). Principalii beneficiari au fost Direcţia Contabilitate şi
Direcţia Supraveghere;
- RO IB FI 05 Twinning Light – Implementarea acquis-ului comunitar
pentru Capitolul 3 „Libera circulaţie a serviciilor”. Partenerul BNR a
fost Banca Franţei, beneficiarul proiectului fiind Direcţia
Reglementare şi Autorizare. Contractul a fost semnat la data de 4
august 2003;
- RO IB FI 06 Twinning Light – Implementarea completă a noului
sistem al balanţei de plăţi. Partenerul BNR a fost Banca Olandei,
beneficiar fiind Direcţia Statistică. Contractul a fost semnat la data de
30 septembrie 2003;
- RO 0107.05.09.02 Contract Cadru – Asistenţă tehnică pentru
pregătirea Specificaţiilor Tehnice şi a Termenilor de Referinţă pentru
achiziţionarea echipamentului informatic şi sprijinirea procesului de
evaluare a licitaţiilor în cadrul proiectelor RO 0107.05. Firma de

103
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

consultanţă care a acordat asistenţă BNR a fost firma ECODES


Consortium (Belgia), contractul fiind semnat în luna noiembrie 2003;
- RO 0107.05.07.02 Creşterea eficienţei operaţiunilor bancare –
Interfaţarea dintre cele trei module achiziţionate în cadrul proiectului
de investiţii (Contabilitatea salariilor, Contabilitatea plăţilor şi
încasărilor, Contabilitatea stocurilor) şi modulul de Contabilitate
Generală. Ca urmare a achiziţionării modulelor software (prevăzute în
cadrul proiectului de investiţii – Creşterea eficienţei operaţiunilor
bancare) dezvoltate pe platforma Oracle şi datorită migrării la o
versiune superioară (Oracle Financials), proiectul „Interfaţarea
modulelor de contabilitate cu modulul de Contabilitate Generală” nu a
mai avut obiect de activitate. BNR a solicitat oficial anularea licitaţiei
aferente acestui proiect;
- RO IB FI 07 TL – Sistemul informatic privind operaţiunile cu
numerar. Proiectul a avut ca obiectiv crearea arhitecturii sistemului
informatic pentru operaţiunile cu numerar. Având în vedere că nu s-a
putut încheia un acord privind implementarea proiectului potrivit
procedurilor PHARE, acesta a fost anulat.

2. BNR derulează în prezent proiecte în cadrul programului


PHARE 2003, cea mai mare parte reprezentând o continuare a proiectelor
finanţate prin exerciţiul PHARE 2001. Proiectele din cadrul PHARE 2003
includ proiecte de investiţii, proiecte de asistenţă tehnică şi proiectul de
înfrăţire (twinning). Pe întreg parcursul anului 2004, BNR a depus
eforturi majore pentru pregătirea etapei de implementare aferente fiecărui
proiect în parte. În luna martie 2005 a avut loc etapa de lansare a
proiectului de înfrăţire dintre BNR şi un consorţiu de bănci centrale
condus de Banca Franţei. Beneficiarii proiectului sunt: Direcţia
Supraveghere, Direcţia Stabilitate Financiară, Direcţia Statistică, Direcţia
Juridică, Direcţia Reglementare şi Autorizare şi Direcţia Audit Intern.
Obiectivele Proiectului de înfrăţire sunt: (i) întărirea funcţiei de
supraveghere bancară bazate pe rezultatele analizei de risc; (ii) crearea
stimulentelor pentru îmbunătăţirea competitivităţii şi solidităţii
instituţiilor de credit; (iii) implementarea standardelor europene în
statistica conturilor financiare; (iv) îmbunătăţirea expertizei BNR în
domeniul juridic; (v) continuarea armonizării legislative în domeniul
reglementării bancare; (vi) armonizarea activităţilor de audit intern cu
practica băncilor centrale din statele membre.

104
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

5.2. Consolidarea independenţei BNR – una dintre cele mai


importante realizări în procesul de pregătire a aderării la UE

Elaborarea şi aprobarea cadrului legislativ prin care se menţionează


explicit stabilitatea preţurilor ca obiectiv fundamental al Băncii Naţionale
şi prin care se consolidează gradul de independenţă a băncii centrale
reprezintă un moment de cotitură pentru transformarea BNR într-o bancă
modernă, compatibilă cu principiile Sistemului European al Băncilor
Centrale. Principalele modificări şi completări aduse Legii nr. 101/1998
privind Statutul Băncii Naţionale a României în conformitate cu
angajamentele asumate în procesul de negociere şi pentru respectarea
prevederilor acquis-ului comunitar aferent Capitolului 11 „Uniunea
Economică şi Monetară” au urmărit: (i) statuarea unicităţii obiectivului
funda-mental al Băncii Naţionale a României de asigurare şi menţinere a
stabilităţii preţurilor; (ii) consolidarea independenţei Băncii Naţionale a
României; (iii) interzicerea oricărei posibilităţi de finanţare directă de
către banca centrală a instituţiilor publice; (iv) eliminarea accesului
privilegiat al instituţiilor publice la resursele instituţiilor financiare.
Conform Documentului de Poziţie aferent Capitolului 11 „Uniunea
Economică şi Monetară”, având în vedere faptul că în momentul aderării
la Uniunea Europeană România va fi considerată ţară cu derogare de la
adoptarea monedei unice, Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii
Naţionale a României include şi prevederi cu caracter tranzitoriu, după
cum urmează:
• Prevederi care intră în vigoare începând cu data aderării României
la Uniunea Europeană, referitoare la: (i) condiţiile de realizare a
schimburilor de informaţii dintre Banca Naţională şi diverse
entităţi; (ii) extinderea inter-dicţiei de a efectua operaţiuni pe piaţa
monetară primară şi, respectiv, de a efectua operaţiuni de creditare
pe descoperit de cont sau orice alt tip de creditare asupra
organismelor şi companiilor de drept public din statele membre
ale Uniunii Europene; (iii) participarea BNR la aranjamente de
compensare, depozitare, decontare şi plată sau la alte contracte
având acest scop, încheiate cu instituţii centrale sau cu organizaţii
colective de specialitate, publice şi private, având sediul în
străinătate;
• Prevederi care intră în vigoare începând cu data aderării României
la Eurosistem, referitoare la: (i) participarea BNR la organizaţii
internaţionale cu caracter financiar, bancar, monetar sau de plăţi,
în concordanţă cu pre-vederile art. 6 alin. (2) din Statutul

105
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale


Europene; (ii) extinderea sferei de cuprindere a active-lor eligibile
pentru garantarea creditelor acordate de Banca Naţională a
României; (iii) lărgirea sferei de cuprindere a entităţilor cărora
BNR le poate furniza lichidităţi în condiţiile legii; (iv) regimul
conflictului de interese aplicabil membrilor Consiliului de
administraţie al Băncii Naţionale a României implicaţi în
exercitarea atribuţiilor legate de participarea la Sistemul European
al Băncilor Centrale.
De asemenea, la elaborarea noii legi s-a urmărit şi respectarea
angajamentelor asumate prin documentele de negociere la:
- Capitolul 3 „Libera circulaţie a serviciilor”, prin preluarea
prevederilor legislaţiei comunitare referitoare la schimbul de
informaţii şi secretul profesional, aplicabile autorităţilor naţionale
împuternicite să supravegheze instituţiile de credit40;
- Capitolul 4 „Libera circulaţie a capitalurilor”, prin preluarea
prevederilor din acquis-ul comunitar aferent sistemelor de plăţi;
- Armonizarea cu prevederile Legii nr. 58/1998 privind activitatea
bancară, cu modificările şi completările ulterioare, cu prevederile
Codului Fiscal, precum şi cu alte acte legislative naţionale.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii
Naţionale a României la data de 31 iulie 2004 a atras după sine iniţierea
unui proces de modificare şi completare a cadrului legal în care Banca
Naţională a României îşi desfăşoară activitatea. În acest context, în
aplicarea prevederilor art. 21 şi 28 ale Legii nr. 312/2004, BNR a emis:
- Circulara nr. 16/27.07.2004 privind perceperea de comisioane
pentru operaţiunile efectuate prin contul curent general al
Trezoreriei statului;
- Circulara nr. 17/27.07.2004 privind comisioanele percepute de
către Banca Naţională a României pentru efectuarea operaţiunilor
în valută.
Procedura de lucru utilizată pentru perceperea acestor categorii de
comisioane este amendată în baza Ordonanţei Guvernului nr. 10/2005
privind reglementarea unor măsuri financiare, prin intermediul unor
convenţii încheiate între Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională
a României, şi anume:
– Convenţia nr. 15570/1/2005 privind operaţiunile cu titluri de
stat, semnată la data de 31 ianuarie 2005;

40
Art. 30 şi art. 56 din Directiva 2000/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 martie 2000
privind accesul la exercitarea activităţii bancare şi desfăşurarea acesteia de către instituţiile de credit.
106
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

– Convenţiile privind încasarea comisioanelor pentru operaţiunile


desfăşurate prin conturile în lei şi valută deschise de MFP la BNR,
semnate în cursul lunii aprilie 2005.

5.3. Relaţiile financiare internaţionale

Fondul Monetar Internaţional (FMI)


România este membră a Fondului Monetar Internaţional (FMI) din
anul 1972. În prezent, cota de participare (capitalul subscris şi vărsat) a
României este de 1 030,2 milioane DST, din care 243,825 milioane DST
în aur şi valute şi 786,375 milioane DST în lei, într-un cont al FMI
deschis la BNR.
În relaţia cu FMI, anul 2004 a debutat prin prezenţa la Bucureşti, în
perioada 19 februarie-5 martie, a unei misiuni a Departamentului Europa
din cadrul FMI. Scopul misiunii a fost acela de stabilire împreună cu
autorităţile române a principalelor elemente ale unui program
macroeconomic ce urma a fi susţinut de un aranjament stand-by de tip
preventiv.
Concomitent cu această misiune, în perioada 23-25 februarie 2004,
directorul adjunct al Departamentului Europa s-a aflat la Bucureşti în
cadrul consultărilor periodice prevăzute la Art. IV din Statutul FMI.
Cu această ocazie şi ca o precondiţie pentru aprobarea unui nou
aranjament stand-by a fost realizată şi o evaluare a performanţelor la nivel
macroeconomic ale României în cadrul programelor susţinute de
aranjamentele cu Fondul Monetar Internaţional în perioada anilor 1990.
Această evaluare a fost discutată de Consiliul Executiv al FMI în şedinţa
din 12 aprilie 2004, prilej cu care Directorii executivi ai FMI au
recomandat României continuarea implementării reformelor structurale şi
susţinerea stabilităţii macroeconomice, precum şi încheierea unui
aranjament stand-by de tip preventiv cu acces redus la resursele FMI.
Raportul staff-ului FMI „Romania: Ex Post Assessment of Longer-Term
Program Engagement” este publicat pe site-ul Fondului (www.imf.org).
Ca urmare a transmiterii de către autorităţile române, în 22 iunie
2004, a Scrisorii de intenţie şi a Memorandumului de politici economice
şi financiare pentru perioada 2004-2006, Consiliul Executiv al FMI a
analizat şi aprobat, în şedinţa din 7 iulie 2004, încheierea unui aranjament
stand-by pe o perioadă de 24 de luni, pentru suma de 250 milioane DST
(aproximativ 367 milioane dolari SUA). Întrucât autorităţile române au
exprimat intenţia de a nu efectua trageri în cadrul acestui aranjament,
acesta este considerat ca fiind un acord de supraveghere preventivă

107
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

(precautionary). Raportul personalului FMI, Scrisoarea de intenţie şi


Memorandumul de politici economice şi financiare sunt disponibile atât
pe site-ul reprezentanţei FMI (www.fmi.ro) în limba română, cât şi pe
site-ul FMI.
Totodată, Consiliul Executiv a aprobat consultarea în cadrul Art. IV
din Statutul FMI. Raportul întocmit de personalul Fondului este
disponibil atât pe site-ul reprezentanţei FMI, în limba română, cât şi pe
site-ul FMI.
Prima analiză a performanţelor economice ale României prevăzută
în Aranjamentul stand-by de supraveghere preventivă a fost finalizată în
şedinţa Consiliului Executiv al FMI din 22 septembrie 2004. Raportul
personalului FMI, Scrisoarea de intenţie şi Memorandumul suplimentar
de politici economice şi financiare sunt disponibile atât pe site-ul
reprezentanţei FMI, în limba română, cât şi pe site-ul FMI.
În contextul noului aranjament stand-by de supraveghere preventivă
convenit cu FMI şi în cadrul politicii acestuia de protejare a resurselor, a
fost efectuată şi o nouă analiză în urma căreia a fost elaborat raportul
Romania – Safeguards Assessment (17 iunie 2004). Raportul face o
evaluare cu privire la mecanismul de audit intern şi extern, structura
juridică şi independenţa BNR, raportarea financiară şi sistemul
controlului intern al băncii centrale pentru a asigura faptul că utilizarea
resurselor furnizate de FMI este monitorizată şi controlată în mod
adecvat. Totodată, raportul din 2004 constată îndeplinirea tuturor
recomandărilor prevăzute în raportul anterior (din 2002).
De asemenea, în cursul anului 2004, în cadrul unor misiuni prezente
la Bucureşti, Fondul Monetar Internaţional a acordat asistenţă tehnică
Băncii Naţionale a României în domeniile: creşterea creditului de
consum, ţintirea inflaţiei şi în vederea subscrierii la SDDS (Standardul de
Diseminare a Datelor Speciale).
În anul 2004 au fost rambursate FMI rate de credit în valoare de
115,294 milioane DST şi s-au plătit dobânzi însumând 10,572 milioane
DST, din care 1,306 milioane DST dobânzi nete asupra DST (alocări-
disponibil).

Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD)


La 31 decembrie 2004, datele privind relaţia BIRD-România au
relevat existenţa unui portofoliu de 47 de proiecte (în derulare şi
finalizate), cu o valoare totală de 4 815 milioane dolari SUA. În derulare
erau înregistrate:

108
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

– 22 de acorduri de împrumuturi, reprezentând un angajament net în sumă


de 1 646,5 milioane dolari SUA;
– 4 acorduri prin care Banca a asigurat o finanţare nerambursabilă cu o
valoare totală de 27,7 milioane dolari SUA.

Structura portofoliului de împrumuturi a fost următoarea:


– în domeniul educaţiei şi al sănătăţii, finanţarea a fost de 210 milioane
dolari SUA, reprezentând 13 la sută din total;
– în domeniul infrastructurii, mineritului şi energiei, finanţarea a fost de
793 milioane dolari SUA, reprezentând 47 la sută din total;
– în domeniul dezvoltării sectorului financiar şi privat, finanţarea a fost de
192,5 milioane dolari, reprezentând 11,7 la sută din total;
– în domeniul mediului şi unei dezvoltări sociale durabile, finanţarea a
fost de 479 milioane dolari SUA, reprezentând 29 la sută din total.

La 17 septembrie 2004, Board-ul Băncii Mondiale a aprobat un


împrumut de 150 milioane dolari SUA în cadrul unui program de
finanţare multianuală (Romania Programmatic Adjustment). Acest
împrumut de ajustare programatică (PAL 1) face parte dintr-o serie de trei
astfel de finanţări pe care Banca Mondială le va derula în România. El va
susţine implementarea programului guvernamental de reforme în
domeniul juridic, al administraţiei publice, al Codului muncii şi al pieţei
de capital. Măsurile prevăzute sunt sincronizate cu acţiunile cuprinse în
programul de aderare a României la Uniunea Europeană şi vor asigura
continuarea şi finalizarea procesului de privatizare iniţiat prin Acordul de
Împrumut pentru Ajustarea Sectorului Privat (PSAL), a cărui ultimă
tranşă în valoare de 169,9 milioane euro a fost disponibilizată la 7 iulie
2004.
În anul 2004, BNR a transferat, la solicitarea Biroului Băncii
Mondiale din Bucureşti din contul BIRD în lei, deschis la BNR, într-un
cont la o bancă comercială, suma totală de 8 250 milioane lei,
reprezentând cheltuieli administrative efectuate în România.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD)


În anul 2004, România a păstrat poziţia a treia în rândul ţărilor de
operare BERD în ceea ce priveşte volumul asistenţei financiare primite
(după Federaţia Rusă şi Polonia).
Din anul 1992 şi până la 31 decembrie 2004, BERD a acordat
României un sprijin financiar în sumă cumulată de 2 506,8 milioane euro
(reprezentând 140 angaja-mente semnate), din care 897,906 milioane euro

109
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

(35,82 la sută) au susţinut sectorul de stat. Totodată, 656,8 milioane euro


(26,2 la sută) au fost destinaţi sectorului financiar.
Conform Hotărârii Guvernului nr.263/1998 privind procedurile şi
modalităţile de plată aferente majorării capitalului autorizat al României
la BERD, plata acţiunilor subscrise şi vărsate se efectuează în opt rate
anuale egale în valoare de 1,350 milioane euro: 40 la sută efectiv, iar 60 la
sută prin bilet la ordin denominat în euro emis de Ministerul Finanţelor
Publice. Astfel, la 15 aprilie 2004, a fost achitată cea de a şaptea rată
privind participaţia României la capitalul BERD: 540 000 euro au fost
transferaţi într-un cont al Băncii deschis într-o bancă din străinătate, iar
biletul la ordin în valoare de 810 000 euro emis de MFP a fost depozitat la
BNR.

Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN)


La finele anului 2004, activitatea BCDMN în România s-a
materializat în cele opt acorduri de împrumut în derulare, cu o valoare
totală de 62,471 milioane dolari SUA, România ocupând locul şase din
punct de vedere al angajamentelor de finanţare ale Băncii în raport cu cele
11 state membre (11,22 la sută din total).
La data de 5 martie 2004 a fost achitată cea de a şaptea tranşă din
valoarea biletului la ordin reprezentând 20 la sută din contribuţia
României la capitalul Băncii pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre.

Banca Europeană pentru Investiţii (BEl)


BEI reprezintă o sursă complementară de finanţare, acoperind
maximum 50 la sută din costurile unui proiect.
La 31 decembrie 2004 erau înregistrate în total 50 de acorduri de
împrumut încheiate între România şi Banca Europeană pentru Investiţii cu
o valoare cumulată de peste 3 078,9 milioane euro, din care 1 858,2
milioane euro au constituit împrumuturi acordate în perioada ultimilor
cinci ani. În anul 2004 BEI a semnat cu ţara noastră un singur proiect, în
valoare de 78,9 milioane euro – Proiectul privind Reabilitarea Sectorului
de Sănătate (Health Sector Rehabilitation Project).

Banca Reglementelor Internaţionale (BRI)


Conform deciziei Adunării Generale a BRI din 28 iunie 2004,
pentru fiecare acţiune deţinută de membrii Băncii a fost alocat un
dividend în valoare de 225 DST. Ca urmare, cu data valutei 2 iulie 2004,
contul BNR deschis la BRI a fost creditat cu suma de 3,309 milioane
CHF. Această sumă reprezintă echivalentul în franci elveţieni a celor 1,8

110
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

milioane DST cuvenite Băncii Naţionale pentru cele 8 000 de acţiuni


deţinute din capitalul BRI.
La 31 decembrie 2004, valoarea în moneda naţională a cotei de
capital deţinute de BNR a fost de 1 808,887 miliarde lei (1 DST=45
222,17 lei).

Banca Internaţională de Cooperare Economică (BICE) şi


Banca Internaţională de Investiţii (BII)
Activitatea din anul 2004 a fost marcată de finalizarea procesului de
restructurare a datoriei Federaţiei Ruse faţă de BII şi încheierea primei
etape de restructurare a datoriei acestei ţări faţă de BICE, urmând ca în
cursul anului 2005 să se finalizeze şi reglementarea celei de-a doua etape
a datoriei.
Totodată, ca urmare a hotărârilor adoptate de Consiliile celor două
bănci, s-a înfiinţat Grupul de lucru al reprezentanţilor împuterniciţi ai
conducătorilor de delegaţii ale ţărilor membre ale BII şi BICE, a cărui
sarcină principală este de a analiza şi evalua situaţia celor două bănci şi
posibilităţile de restructurare a acestora în vederea unei relansări a
activităţii lor.

Alte activităţi internaţionale


În cursul anului 2004 Banca Naţională a beneficiat, pe bază
bilaterală, de asistenţă tehnică de la Deutsche Bundesbank în domeniul
auditului intern şi de la Banca Angliei în domeniul ţintirii inflaţiei.
În ceea ce priveşte activitatea de recuperare a creanţelor externe ale
României pro-venite din activitatea de comerţ exterior şi alte activităţi
externe, derulate în baza acordurilor guvernamentale, de cliring şi
comerciale înainte de 31 decembrie 1989, începând cu anul 1998 Banca
Naţională a României a reiterat poziţia sa prezentată Ministerului
Finanţelor Publice, în calitate de membră a Comisiilor Inter-
departamentale pentru recuperarea creanţelor externe, potrivit căreia
prevederile legislaţiei care guvernează reglementarea creanţelor externe
ale României nu sunt compatibile cu atribuţiile băncii centrale, fiind
oportune simplificarea şi actualizarea cadrului legislativ de desfăşurare a
acestei activităţi.
În urma demersurilor Băncii Naţionale, Ministerul Finanţelor
Publice a iniţiat, în cursul anului 2004, unele acte normative de
modificare a cadrului legislativ de desfăşurare a activităţii de recuperare a
creanţelor, în baza cărora BNR nu mai are atribuţii în cadrul Comisiilor
Interdepartamentale şi nu mai figurează ca membră a acestora.

111
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

În acest sens, au fost adoptate următoarele acte normative:


– Legea nr. 153/2004 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului
nr. 59/1994;
– Legea nr. 350/2004 pentru modificarea art.2 din Legea nr.
29/1994;
– Hotărârea Guvernului nr.1939/2004 pentru modificarea art.2 din
Hotărârea Guvernului nr. 362/1994 privind constituirea Comisiei
Interdepartamentale.
La 1 iulie 2004, prin efectuarea ultimei plăţi scadente din
angajamentul de plată al României faţă de R.F.Germania a fost lichidat
soldul în valută în favoarea R.F.Germania, angajament stabilit în baza
Acordului guvernamental între România şi R.F.Germania privind
încheierea decontărilor în ruble, semnat la 26 octombrie 1995, şi a
Convenţiei între Kreditanstalt für Wiederaufbau, Sucursala Berlin, şi
Banca Naţională a României, încheiată la 28 decembrie 1995.

5.4. Administrarea rezervelor internaţionale

A. Rezervele internaţionale ale statului

În cursul anului 2004, rezervele internaţionale ale României s-au


majorat cu 4,4 miliarde euro – cea mai accentuată creştere din ultimii 7
ani –, nivelul absolut atins, de 11,9 miliarde euro, reprezentând un nou
maxim istoric. La 31 decembrie 2004, rezervele internaţionale erau
formate din 10,8 miliarde euro în valute (90,76 la sută) şi 1,1 miliarde
euro (9,24 la sută) reprezentând echivalentul a 105,042 tone aur.
Dimensiunea rezervei valutare a fost influenţată de operaţiunile de
politică monetară ale Băncii Naţionale, de operaţiunile de plăţi şi încasări
în valută rezultate din politica Ministerului Finanţelor Publice privind
finanţarea deficitului bugetar şi achitarea obligaţiilor în contul datoriei
publice şi public garantate, de încasările rezultate în urma vânzărilor de
acţiuni deţinute de stat, precum şi de constituirea de către băncile
comerciale a rezervelor minime obligatorii în valută.

112
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Tabel 5.4. Variaţia rezervei valutare în anul 2004


- milioane euro -
Total, din care: 4
439,20
Intrări
3
1. Cumpărări de valută de pe piaţa internă
375,88
2. Intrări de sume în valută în conturile Ministerului Finanţelor 1
Publice 289,97
3. Alimentarea conturilor de rezerve minime obligatorii în 1
valută ale băncilor comerciale 140,57
4. Venituri obţinute din administrarea rezervei internaţionale 198,10
5. Cedări la rezerva valutară 9,99
Ieşiri
1. Rambursarea datoriei publice directe 887,72
2. Rambursarea datoriei public garantate 128,49
3. Vânzări de valută pe piaţa internă 191,20
4. Plăţi în contul cotizaţiilor datorate de instituţiile statului
15,38
către organismele şi organizaţiile internaţionale
5. Alte plăţi 8,04

Rezerva de aur a scăzut cu 313 kilograme, de la 105,355 tone la


105,042 tone, ca urmare a continuării restituirilor către persoanele
îndreptăţite conform prevederilor legale şi a operaţiunilor de
tranzacţionare de depozite pe piaţa internaţională. Din punct de vedere
valoric, în anul 2004 s-a înregistrat o scădere de 36,23 milioane euro, ca
urmare a evoluţiei preţului aurului pe piaţa internaţională.

B. Pieţele financiare internaţionale

Anul 2004 a marcat revenirea economiei SUA la un ritm de creştere


apropiat de ceea ce analiştii economici consideră a fi potenţialul de
creştere pe termen lung al acestei ţări. Astfel, produsul intern brut a
crescut în termeni reali cu 4,4 la sută faţă de 3 la sută în 2003.
În condiţiile expansiunii economice, bazată în principal pe sporirea
cererii interne de bunuri şi servicii, şi ale dinamicii accelerate a preţurilor
de import de la un ritm de 2,4 la sută în 2003 la 6,7 la sută în 2004, sub
influenţa majorării cu peste 33 la sută a preţului petrolului şi a deprecierii
113
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

cu 7 la sută a dolarului SUA (faţă de un coş de valute format din


monedele principalilor parteneri comerciali ai SUA), presiunile
inflaţioniste s-au intensificat, fapt reflectat de creşterea preţurilor de
consum cu un ritm anual de 3,3 la sută în 2004 faţă de 1,9 la sută în 2003
(decembrie/decembrie).
Analizând aceste evoluţii, Fed a majorat începând cu luna iunie rata
dobânzii de referinţă pentru prima dată după patru ani, creşterea cumulată
a acesteia în anul 2004 fiind de 125 de puncte de bază, până la un nivel de
2,25 la sută.
În zona euro, Banca Centrală Europeană a menţinut rata dobânzii de
referinţă la 2 la sută, pe tot parcursul anului 2004, deşi economiile celor
12 state membre au crescut cu un ritm de 2 la sută, semnificativ superior
celui înregistrat în anul anterior (0,7 la sută). Dinamica preţurilor de
consum s-a intensificat de la 2 la sută în 2003 la 2,4 la sută în 2004
(decembrie/decembrie), dar oficialii BCE au considerat că atingerea
obiectivului privind stabilitatea preţurilor pe termen lung nu a fost
periclitată, fiind oportună menţinerea politicii monetare acomodative în
vederea stimulării în continuare a creşterii economice.
În Marea Britanie, creşterea economică a înregistrat în anul 2004 un
ritm superior celui din anul precedent, respectiv 3,1 la sută faţă de 2,25 la
sută. Ritmul anual de creştere a preţurilor de consum a fost de 1,6 la sută,
faţă de 1,3 la sută în 2003. Piaţa forţei de muncă a fost caracterizată în
continuare printr-o rată a şomajului redusă comparativ cu celelalte ţări
dezvoltate, respectiv de 2,6 la sută, ceea ce a determinat creşterea
veniturilor medii salariale cu un ritm de 4,3 la sută în 2004 faţă de 3,6 la
sută în 2003.
Luând în considerare creşterea economică din Marea Britanie şi din
principalele state dezvoltate care reprezintă partenerii comerciali cei mai
importanţi, creşterea veniturilor în Marea Britanie şi a preţurilor
materiilor prime pe plan internaţional, Banca Angliei a decis majorarea
dobânzii de referinţă cu 100 de puncte de bază, de la 3,75 la sută la 4,75
la sută.
Piaţa de capital a fost influenţată de evoluţiile economice mai sus
amintite, dar şi de menţinerea tensiunilor geopolitice la un nivel ridicat.
Atentatele din Spania şi Turcia, precum şi prelungirea stării tensionate din
Irak au determinat amânarea unor decizii ale investitorilor privind
repoziţionarea portofoliilor acestora conform noilor coordonate
economice.

114
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Astfel, în SUA indicele bursier Dow Jones a crescut cu 3,15 la sută,


aducând un randament mai slab decât obligaţiunile de stat, care au avut un
randament de 3,5 la sută.
În zona euro, diferenţa între randamentul adus de obligaţiunile
guvernamentale şi acţiuni a fost chiar mai mare, acestea fiind de 7,7 la
sută şi, respectiv, 4,3 la sută.
Piaţa valutară a fost marcată de continuarea deprecierii dolarului,
îndeosebi în partea a doua a anului, datorită îngrijorării crescânde a
investitorilor în legătură cu evoluţia deficitelor, bugetar şi de cont curent,
ale Statelor Unite şi posibilele dificultăţi în finanţarea acestora. Deşi
oficialii europeni şi-au exprimat în mod repetat şi public nemulţumirea
faţă de aprecierea euro, statele asiatice au refuzat să permită aprecierea
propriilor monede faţă de dolarul SUA, ceea ce a determinat menţinerea
unor dezechilibre globale. Politica de intervenţii a băncilor centrale din
zona Asia/Pacific a avut drept rezultat creşterea semnificativă a rezervelor
internaţionale, în această zonă fiind concentrate 60 la sută din rezervele
internaţionale totale existente pe plan mondial.
Preţul aurului exprimat în dolari a crescut în anul 2004 cu 5,5 la
sută, atingând nivelul de 457 dolari SUA/uncie, maximumul ultimilor 16
ani. La baza creşterii preţului aurului au stat deprecierea dolarului SUA pe
piaţa valutară, escaladarea tensiunilor geopolitice şi creşterea presiunilor
inflaţioniste în principalele state dezvoltate. Este de remarcat faptul că
preţul aurului exprimat în euro a scăzut cu 1,2 la sută, în timp ce preţul
exprimat în yeni japonezi a crescut cu doar 0,7 la sută.
Băncile centrale europene au anunţat reînnoirea pentru încă 5 ani,
cu începere din septembrie 2004, a acordului prin care îşi limitează
vânzările de aur (la maximum 500 tone/an faţă de limita de 400 tone din
acordul precedent). În acest context, Banca Franţei a declarat că a ajuns la
o înţelegere cu factorii politici în privinţa vânzării a unei cantităţi de 500-
600 tone de aur în următorii 5 ani. De asemenea, Banca Naţională a
Elveţiei, Banca Olandei şi Banca Naţională a Austriei şi-au declarat
intenţiile de vânzare a 130 tone, 100 tone şi respectiv 90 tone de aur în
cadrul aceluiaşi acord.

C. Administrarea rezervelor internaţionale

În anul 2004 în activitatea de administrare a rezervelor


internaţionale au fost urmărite cele trei obiective fundamentale,
consacrate în practica internaţională şi anume siguranţa, lichiditatea şi
realizarea de venituri din activitatea de investire.

115
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

În vederea limitării riscului de credit, au fost efectuate plasamente


în obligaţiuni emise de entităţi aflate în categoriile cele mai sigure
existente pe plan internaţional. Conform strategiei aprobate de Consiliul
de administraţie al BNR, s-a investit doar în titluri emise de Guvernul
SUA, agenţiile guvernamentale sau cele sponsorizate de Guvernul SUA,
guvernele ţărilor membre ale Uniunii Europene, agenţiile guvernamentale
sau cele sponsorizate de guvernele ţărilor membre ale Uniunii Europene şi
instituţiile supranaţionale. Din punct de vedere al ponderilor diferitelor
categorii de instrumente, anul 2004 nu a consemnat modificări majore,
obligaţiunile guvernamentale continuând să deţină o pondere majoritară
în structura rezervelor internaţionale. Tot în scopul diminuării riscului de
neplată, au fost stabilite relaţii de lucru cu noi instituţii financiare
internaţionale, care s-au încadrat în criteriile solicitate de BNR privind
nivelul rating-ului, reputaţia, calitatea şi promptitudinea serviciilor.
Structura valutară a rezervelor internaţionale a fost marcată de
menţinerea ponderii majoritare a monedei euro, căreia îi revine, conform
strategiei adoptate, o limită de 60 la sută din totalul rezervei valutare.
Ponderea dolarului american a înregistrat o uşoară scădere, de 2 puncte
procentuale, iar ponderea lirei sterline s-a menţinut la 5 la sută.
La începutul anului 2004, riscul de dobândă a crescut semnificativ
ca urmare a anticipărilor operatorilor de pe pieţele internaţionale privind
majorarea dobânzii în SUA. Dată fiind relaţia inversă dintre dobânda
cotată pe piaţă şi preţul obligaţiunilor, active ce constituie partea cea mai
importantă a rezervelor internaţionale, creşterea dobânzilor pe piaţă ar fi
determinat scăderea preţului titlurilor din portofoliu, cu implicaţii
negative asupra veniturilor Băncii Naţionale.
Luând în considerare această perspectivă, Consiliul de administraţie
al BNR a decis, la propunerea Comitetului de administrare a rezervelor
internaţionale, flexibilizarea procesului de investire a rezervelor
internaţionale, în sensul adaptării structurii portofoliului la evoluţiile
concrete ale pieţelor financiare internaţionale. În aplicarea acestei
strategii, obiectivul principal urmărit a fost atingerea unei rate de
rentabilitate a investiţiilor de cel puţin 1 la sută pe un orizont de timp de
12 luni.
Punerea în practică a acestei abordări noi a fost facilitată de
capacitatea instituţională dezvoltată în ultimii ani în cadrul Băncii
Naţionale, iar rezultatul a fost pozitiv, rata de rentabilitate obţinută în
perioada de aplicare a noii strategii fiind de 1,53 la sută.
Veniturile obţinute din activitatea de administrare a rezervelor
internaţionale s-au ridicat la 198,1 milioane euro.

116
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 6

Regimul juridic al activităţii


bancare
6.1. Domeniul de aplicarea a legii bancare, unele definiţii, sedii şi
interdicţii
6.2. Activităţi permise băncilor
6.3. Autorizarea
6.6. Retragerea autorizaţiei
6.5. Fuziunea şi divizarea
6.6. Organizarea şi conducerea băncilor
6.7. Conflictul de interese
6.8. Secretul profesional în domeniul bancar şi schimbul de informaţii
între autorităţi
6.9. Cerinţe operaţionale
6.10. Sistemele de plăţi

117
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 6

Regimul juridic al activităţii


bancare

Pe teritoriul României, orice persoană care desfăşoară activitate


bancară are obligativitatea deţinerii unei autorizaţii emise de Banca
Naţională a României41.

6.1. Domeniul de aplicarea a legii bancare, unele definiţii, sedii


şi interdicţii

Activitatea bancară în România se desfăşoară prin instituţii de credit


autorizate, în condiţiile legii.
Instituţia de credit reprezintă:
a) entitatea care desfăşoară cu titlu profesional activitate de atragere
de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public şi de acordare de
credite în cont propriu;
b) entitatea emitentă de moneda electronica, alta decât cea
prevăzută la lit. a), denumita instituţie emitentă de monedă electronică.
Prin public se înţelege orice persoană fizică, persoană juridică ori
entitate fără personalitate juridică, ce nu are capacitatea şi experienţa
necesare pentru evaluarea riscului de nerambursare a sumelor depuse. Nu
intră în categoria de public: statul, autorităţile administraţiei publice
centrale şi locale, agenţiile guvernamentale, băncile centrale, instituţiile
de credit, instituţiile financiare şi alte instituţii similare.
În România instituţiile de credit se pot constitui şi pot funcţiona ca
bănci, organizaţii cooperatiste de credit, instituţii emitente de monedă
electronică şi case de economii pentru domeniul locativ.

41
Legea nr. 58 din 5 martie 1998 privind activitatea bancară. Avem în vedere şi modificările aduse de:
Ordonanţa de Urgenţă nr. 24 din 25 martie 1999; Ordonanţa de Urgenţă nr. 56 din 19 mai 2000; Ordonanţa de
Urgenţă nr. 137 din 18 octombrie 2001; Legea nr. 246 din 29 aprilie 2002; Legea nr. 357 din 6 iunie 2002;
Legea nr. 414 din 26 iunie 2002; Legea nr. 485 din 18 noiembrie 2003; Legea nr. 116 din 19 aprilie 2004;
Legea nr. 278 din 23 iunie 2004 şi Legea nr. 443 din 1 noiembrie 2004.
118
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Legea bancară este aplicabilă băncilor şi instituţiilor emitente de


moneda electronică, persoane juridice române, şi sucursalelor din
România ale instituţiilor de credit străine.
Organizarea şi funcţionarea instituţiilor de credit care se constituie
ca organizaţii cooperatiste de credit şi case de economii pentru domeniul
locativ sunt reglementate prin legi speciale.
În înţelesul legii bancare, termenii şi expresiile de mai jos au
următoarele semnificaţii:
1. activitate bancară - atragerea de depozite sau alte fonduri
rambursabile de la public şi acordarea de credite în cont propriu;
2. instituţie financiară - o entitate, alta decât o instituţie de credit, al
cărei obiect principal de activitate constă în dobândirea de participaţii sau
în efectuarea uneia sau mai multora dintre activităţile financiare
(prevăzute la art. 8 alin. 1 lit. b)-l) din legea bancară;
3. societate-mamă - entitatea care se află în una dintre următoarele
situaţii:
a) deţine direct şi/sau indirect majoritatea drepturilor de vot într-o
altă entitate, denumită filială;
b) are dreptul să numească sau să revoce majoritatea membrilor
organelor de administrare sau de control ori majoritatea conducătorilor
unei alte entităţi, denumită în continuare filială, şi este în acelaşi timp
acţionar sau asociat al acelei entităţi;
c) are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra unei
entităţi, denumită filială, la care este acţionar sau asociat, în virtutea unor
clauze cuprinse în contracte încheiate cu entitatea respectivă sau a unor
prevederi cuprinse în actul constitutiv al acestei entităţi, în situaţia în care
legislaţia care guvernează statutul filialei permite existenţa unor astfel de
clauze ori prevederi;
d) este acţionar sau asociat al unei entităţi, denumită filială, şi în
ultimii 2 ani a numit singur, ca rezultat al exercitării drepturilor sale de
vot, majoritatea membrilor organelor de administrare sau de control ori
majoritatea conducătorilor filialei;
e) este acţionar sau asociat al unei entităţi, denumită filială, şi
controlează singur, în baza unui acord încheiat cu ceilalţi acţionari sau
asociaţi, majoritatea drepturilor de vot în acea filială;
4. sucursala - unitatea operaţională fără personalitate juridică a unei
instituţii de credit, care efectuează în mod direct toate sau unele dintre
activităţile instituţiei de credit, în limita mandatului dat de aceasta;
5. autoritate competentă - autoritatea naţională însărcinată cu
supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit;

119
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

6. depozit - suma de bani încredinţată în următoarele condiţii:


a) să fie rambursată în totalitate, cu sau fără dobândă sau orice alte
facilităţi, la cerere ori la un termen convenit de către deponent cu
depozitarul;
b) să nu se refere la transmiterea proprietăţii, la furnizarea de
servicii sau la acordarea de garanţii;
7. credit - orice angajament de punere la dispoziţie sau acordarea
unei sume de bani ori prelungirea scadenţei unei datorii, în schimbul
obligaţiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum şi la plata
unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice
angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă ori a
altui drept la încasarea unei sume de bani;
8. conducători - persoanele care, potrivit actelor constitutive şi/sau
hotărârii organelor statutare ale instituţiei de credit, sunt împuternicite să
conducă şi să coordoneze activitatea zilnică a acesteia şi sunt investite cu
competenţa de a angaja răspunderea instituţiei de credit; nu intră în
această categorie persoanele care asigură conducerea nemijlocită a
compartimentelor din cadrul băncii, a sucursalelor şi a altor sedii
secundare. În cazul sucursalelor instituţiilor de credit străine care
desfăşoară activitate pe teritoriul României, conducătorii sunt persoanele
împuternicite de instituţia de credit să conducă activitatea sucursalei şi să
angajeze legal în România instituţia de credit străină;
9. acţionar semnificativ - persoana fizică, persoana juridică sau
grupul de persoane fizice şi/sau juridice care acţionează împreună şi care
deţin direct sau indirect o participaţie de 10% ori mai mult din capitalul
social al unei societăţi sau din drepturile de vot ori o participaţie care
permite exercitarea unei influenţe semnificative asupra gestiunii şi
politicii de afaceri a acesteia;
10. grup de persoane care acţionează împreună - două ori mai
multe persoane fizice sau juridice care înfăptuiesc o politică comună faţă
de societate;
11. autorizaţie - actul emis de autoritatea competentă, care dă
dreptul de a desfăşura activităţile specificate în acesta;
12. instituţie emitentă de monedă electronică - persoana juridică
emitentă de mijloace de plată în formă de monedă electronică;
13. monedă electronică - valoarea monetară reprezentând o creanţă
asupra emitentului, care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este stocată pe un suport electronic;
b) este emisă în schimbul primirii de fonduri a căror valoare nu
poate fi mai mică decât valoarea monetară emisă;

120
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

c) este acceptată ca mijloc de plată şi de alte entităţi decât emitentul;


14. capital iniţial - partea fondurilor proprii, cuprinzând capitalul
social sau capitalul de dotare şi alte elemente bilanţiere, calculată şi
actualizată conform metodologiei stabilite prin reglementările Băncii
Naţionale a României;
15. fonduri proprii - fondurile de care dispun instituţiile de credit, a
căror metodologie de calcul este stabilită de Banca Naţională a României
prin reglementări;
16. state membre - statele membre ale Uniunii Europene şi celelalte
state aparţinând Spaţiului Economic European;
17. stat membru de origine - statul membru în care instituţia de
credit a fost autorizată;
18. un singur debitor - orice persoană ori grup de persoane fizice
şi/sau juridice faţă de care banca are o expunere şi care sunt legate
economic între ele, în sensul că:
a) una dintre persoane exercită controlul asupra celorlalte, direct sau
indirect;
b) nivelul cumulat al expunerilor reprezintă un singur risc de credit
pentru bancă, întrucât persoanele sunt legate într-o asemenea măsură
încât, dacă unele dintre ele vor întâmpina dificultăţi de rambursare, alta
sau celelalte vor întâmpina dificultăţi similare; în cazul acestor persoane
se vor lua în considerare, fără a fi limitative, următoarele situaţii:
- sunt filiale ale aceleiaşi entităţi;
- au aceeaşi conducere;
- între ele există o interdependenţă comercială directă, care nu
poate fi substituită într-un termen scurt;
19. expunere - orice risc al unei bănci, efectiv sau potenţial, care
trebuie evidenţiat în bilanţ şi/sau în afară bilanţului şi care decurge din
următoarele, fără a se limita la acestea:
a) credite;
b) investiţii în acţiuni şi alte valori mobiliare;
c) alte participaţii de natura imobilizărilor financiare;
d) efecte de comerţ scontate sau avalizate;
e) garanţii emise;
f) acreditive deschise sau confirmate;
20. societate prestatoare de servicii auxiliare sau conexe -
societatea al cărei obiect de activitate constă în principal în deţinerea şi
administrarea de bunuri mobile şi imobile, în servicii de procesare a
datelor şi administrare de baze de date ori în alte activităţi, având un

121
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

caracter conex în raport cu activitatea principală a uneia sau mai multor


instituţii de credit;
21. stat membru gazdă - statul membru în care instituţia de credit
are deschisă o sucursală sau în care prestează servicii în mod direct;
22. holding financiar - o societate-mamă, instituţie financiară ale
cărei filiale sunt exclusiv instituţii de credit sau sunt în principal instituţii
de credit ori instituţii financiare, dar cel puţin una să fie o instituţie de
credit;
23. societate tip holding - o societate-mama, alta decât un holding
financiar sau o instituţie de credit, ale cărei filiale includ cel puţin o
instituţie de credit;
24. legături strânse - relaţiile existente între două ori mai multe
persoane fizice şi/sau juridice aflate în una dintre următoarele situaţii:
a) una dintre persoane deţine o participaţie directă sau prin
intermediul unei relaţii de control de cel puţin 20 % din capitalul social
ori din drepturile de vot ale celeilalte persoane;
b) una dintre persoane exercită controlul asupra celeilalte persoane;
c) persoanele sunt legate permanent cu una şi aceeaşi persoană
printr-o relaţie de control;
25. sistem de plăţi - aranjamentul colectiv formalizat, cuprinzând
reguli şi proceduri standardizate comune cu privire la executarea
ordinelor de transfer între participanţi, precum şi infrastructura
corespunzătoare prin care se realizează toate sau o parte din activităţile de
procesare, manipulare, compensare şi decontare a oricăror mijloace de
plată şi/sau plata oricăror sume de bani prin intermediul mijloacelor de
plata, aranjament intervenit între cel puţin 3 participanţi, care pot fi:
instituţii de credit, societăţi de servicii de investiţii financiare, trezoreria
statului sau alte entităţi din străinătate care desfăşoară activităţi specifice
instituţiilor de credit sau societăţilor de servicii de investiţii financiare.
În sensul legii sus-indicate, toate sediile secundare din România ale
unei instituţii de credit străine vor fi considerate o singură sucursală şi
toate filialele unei societăţi-mamă care, la rândul sau, este o filială a altei
societăţi-mama vor fi considerate filiale ale celei din urmă.
O persoană se afla sub controlul unei persoane fizice sau juridice în
situaţiile în care între acestea există o relaţie de natura celei dintre o
societate-mamă şi o filiala a acesteia sau o relaţie similară, de genul
relaţiilor existente între:
a) soţi, rude şi afini până la gradul al doilea inclusiv;
b) persoanele prevăzute la lit. a) şi societăţile aflate sub controlul
acestora;

122
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

c) o societate, administratorii şi persoanele fizice sau juridice care


exercită controlul asupra acesteia;
d) societăţi aflate sub controlul aceleiaşi ori aceloraşi persoane
fizice sau juridice.
Persoanele aflate în situaţiile arătate se prezumă că formează un
grup de persoane care acţionează împreună.
La stabilirea drepturilor de vot ale unei persoane se vor lua în calcul
următoarele:
a) drepturile de vot deţinute de alte persoane sau entităţi în nume
propriu, dar în contul persoanei respective;
b) drepturile de vot deţinute de o entitate care se află sub controlul
persoanei respective;
c) drepturile de vot deţinute de un terţ cu care persoana respectivă a
încheiat un acord scris, prin care acestea se obligă să acţioneze în mod
concertat, astfel încât prin exercitarea drepturilor de vot pe care le deţin să
realizeze o politică comună cu caracter de continuitate faţă de entitatea în
care deţin aceste drepturi de vot;
d) drepturile de vot deţinute de o terţă parte în baza unui acord scris
încheiat cu persoana respectivă sau cu o entitate aflată sub controlul
acestei persoane, prin care se prevede transferul temporar al drepturilor de
vot către terţa parte;
e) drepturile de vot aferente acţiunilor deţinute de persoana
respectivă, chiar dacă aceste acţiuni au fost gajate, cu excepţia cazului în
care persoana în favoarea căreia au fost gajate acţiunile controlează
drepturile de vot şi îşi declară intenţia de a le exercita, caz în care
drepturile de vot vor fi considerate ca aparţinând persoanei în favoarea
căreia acţiunile au fost gajate;
f) drepturile de vot aferente acţiunilor asupra cărora persoana
respectivă are un drept de uzufruct;
g) drepturile de vot pe care persoana respectivă sau o entitate care
se află sub controlul acesteia este îndreptăţită să le dobândească din
iniţiativa sa în baza unui acord formal;
h) drepturile de vot aferente acţiunilor depozitate la persoana
respectivă, pe care aceasta le poate exercita în mod discreţionar, în
absenţa unor instrucţiuni specifice de la terţa parte care deţine aceste
acţiuni.
În privinţa interdicţiilor, arătăm că se interzice oricărei persoane
fizice care acţionează în cont propriu, în contul altei/altor persoane ori în
calitate de administrator sau reprezentant al unei entităţi care nu este
autorizată ca instituţie de credit să desfăşoare activitate de atragere de

123
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

depozite ori alte fonduri rambursabile de la public ori o activitate de


atragere şi/sau administrare a unor sume de bani rezultate din asocierea în
vederea economisirii şi acordării de credite într-un sistem colectiv.
Apoi, se interzice oricărei persoane, care nu are autorizaţie emisă de
BNR, să utilizeze denumirea de bancă sau derivatele denumirii de bancă,
în legătură cu o activitate, un produs sau un serviciu, cu excepţia cazului
în care aceasta utilizare este stabilită sau recunoscută prin lege sau printr-
un acord internaţional, sau când, din contextul în care este folosit cuvântul
bancă, rezultă neîndoielnic că nu este vorba de activităţi bancare.
În orice formă de publicitate, acte oficiale, contracte ori alte
asemenea documente, iniţialele, sigla, emblema sau alte elemente de
identificare a unei bănci care funcţionează în România ori care sugerează
o legătură cu aceasta pot fi utilizate numai de către şi în legătură cu o
filiala a băncii, inclusiv în denumirea acesteia.
Pentru exercitarea activităţilor specifice, instituţiile de credit străine
pot utiliza pe teritoriul României denumirea pe care o utilizează şi în ţara
de origine, fără a aduce atingere dispoziţiilor referitoare la utilizarea
denumirilor "casa de economii pentru domeniul locativ", "bancă" sau alţi
termeni utilizaţi în România, care denumesc instituţii de credit. În situaţia
în care există pericolul unor confuzii, în scopul asigurării unei clarificări
corespunzătoare, Banca Naţională a României poate să solicite ca numele
instituţiei de credit respective sa fie însoţit de o menţiune explicativă.
Se interzice oricărei instituţii de credit străine să desfăşoare
activitate în România, cu excepţia cazului în care activitatea este
desfăşurată printr-o sucursală pentru care a fost emisă o autorizaţie de
către Banca Naţională a României.
Nici o entitate care nu este autorizată ca instituţie de credit nu se
poate angaja, în cont propriu sau în contul altei/altor persoane, într-o
activitate de atragere de depozite şi/sau alte fonduri rambursabile de la
public, într-o activitate de emitere de monedă electronică ori într-o
activitate de atragere şi/sau administrare a unor sume de bani rezultate din
asocierea în vederea economisirii şi creditării într-un sistem colectiv.
Interdicţia arătată nu se aplică în cazul atragerii de depozite şi alte
fonduri rambursabile:
a) de către statul român sau de un stat membru ori de către
autorităţile regionale sau ale administraţiei publice locale ale statului
român ori ale unui stat membru;
b) de către organisme publice internaţionale la care statul român sau
unul ori mai multe state membre participă în calitate de membru;

124
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

c) în cazurile expres prevăzute în legislaţia română sau în legislaţia


naţională a unui stat membru ori în legislaţia comunitară, cu condiţia ca
aceste activităţi să facă obiectul unei reglementări şi unui control
adecvate, în scopul protejării deponenţilor şi investitorilor.

6.2. Activităţi permise băncilor

Băncile pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, următoarele


activităţi:
a) atragere de depozite şi de alte fonduri rambursabile;
b) contractare de credite, incluzând printre altele: credite de
consum, credite ipotecare, finanţarea tranzacţiilor comerciale, operaţiuni
de factoring, scontare, forfetare;
c) leasing financiar;
d) servicii de transfer monetar;
e) emitere şi administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărţi de
credit, cecuri de călătorie şi altele asemenea, inclusiv emitere de monedă
electronică;
f) emitere de garanţii şi asumare de angajamente;
g) tranzacţionare în cont propriu sau în contul clienţilor, în
condiţiile legii, cu:
- instrumente ale pieţei monetare, cum sunt: cecuri, cambii, bilete la
ordin, certificate de depozit;
- valută;
- contracte futures şi options;
- instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii;
- valori mobiliare şi alte instrumente financiare;
h) intermediere, în condiţiile legii, în oferta de valori mobiliare şi
alte instrumente financiare, prin subscrierea şi plasamentul acestora ori
prin plasament şi prestarea de servicii aferente;
i) acordare de consultanţă cu privire la structura capitalului,
strategia de afaceri şi alte aspecte legate de aceasta, consultanţă şi prestare
de servicii cu privire la fuziuni şi achiziţii de societăţi comerciale;
j) intermediere pe piaţa interbancară;
k) administrare de portofolii ale clienţilor şi consultanţă legată de
aceasta;
l) păstrare în custodie şi administrare de valori mobiliare şi alte
instrumente financiare;
m) prestare de servicii privind furnizarea de date şi referinţe în
domeniul creditării;

125
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

n) închiriere de casete de siguranţă.


Furnizarea de date şi referinţe se face cu respectarea dispoziţiilor
legale referitoare la obligaţia păstrării secretului profesional.
În limita autorizaţiei acordate Băncile pot desfăşura, de asemenea,
şi alte activităţi permise de legislaţia în vigoare, cum ar fi: depozitarea
activelor fondurilor de investiţii şi societăţilor de investiţii, distribuirea de
titluri de participare la fonduri de investiţii şi acţiuni ale societăţilor de
investiţii, acţionarea ca operator al arhivei electronice de garanţii reale
mobiliare, operaţiuni cu metale şi pietre preţioase şi obiecte confecţionate
din acestea, operaţiuni în mandat, servicii de procesare de date,
administrare de baze de date ori alte asemenea servicii pentru terţi,
participare la capitalul social al altor entităţi.
Băncile pot presta servicii auxiliare sau conexe legate de activităţile
desfăşurate, cum ar fi: deţinerea şi administrarea de bunuri mobile şi
imobile necesare desfăşurării activităţii sau pentru folosinţa salariaţilor, şi
pot efectua orice alte activităţi ori operaţiuni necesare pentru realizarea
obiectului de activitate autorizat, fără a fi necesară includerea lor în
autorizaţia acordată.
Operaţiunile de leasing financiar vor putea fi desfăşurate în mod
direct începând cu data aderării României la Uniunea Europeană. Până la
această dată, operaţiunile de leasing financiar pot fi desfăşurate prin
societăţi distincte, constituite ca filiale în acest scop.
Băncile nu pot desfăşura alte activităţi în afara celor arătate; de
asemenea, băncile nu pot desfăşura următoarele activităţi:
a) operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile, cu excepţia celor necesare
funcţionării proprii;
b) gajarea propriilor acţiuni în contul datoriilor băncii;
c) acordarea de credite sau furnizarea altor servicii clienţilor,
condiţionată de vânzarea sau cumpărarea acţiunilor băncii;
d) acordarea de credite garantate cu acţiunile emise de banca;
e) primirea de depozite, titluri sau alte valori, când banca se află în
încetare de plăţi;
f) acordarea de credite condiţionată de acceptarea de către client de
alte servicii care nu au legătură cu operaţiunea de creditare respectivă.
Băncile pot desfăşura următoarele operaţiuni cu bunuri mobile şi
imobile:
a) operaţiuni necesare desfăşurării activităţii;
b) operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile destinate perfecţionării
pregătirii profesionale a salariaţilor, organizării unor spaţii de odihnă şi
recreare sau asigurării de locuinţe pentru salariaţi şi familiile acestora;

126
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

c) închiriere de bunuri mobile şi imobile către terţe părţi, cu condiţia


ca valoarea bunurilor mobile şi imobile închiriate să nu depăşească 5%
din fondurile proprii ale băncii şi ca totalul veniturilor obţinute din aceste
operaţiuni sa nu depăşească 5% din totalul veniturilor băncii, mai puţin
veniturile obţinute din aceste operaţiuni; aceste niveluri pot fi depăşite în
cazuri bine justificate, numai cu aprobarea Băncii Naţionale a României;
d) operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile dobândite ca urmare a
executării silite a creanţelor băncii.
Bunurile mobile şi imobile dobândite în urma executării silite a
creanţelor băncii vor fi vândute de către banca în termen de un an de la
data dobândirii, dacă aceste bunuri nu sunt utilizate pentru folosinţa
proprie. Pentru motive justificate, termenul poate fi prelungit cu
aprobarea Băncii Naţionale a României.

6.3. Autorizarea

Autorizarea băncilor
Băncile, persoane juridice române, pot funcţiona numai pe baza
autorizaţiei emise de Banca Naţională a României. Ele se constituie sub
forma juridică de societate comercială pe acţiuni, în baza aprobării Băncii
Naţionale a României, cu respectarea prevederilor legale în vigoare,
aplicabile societăţilor comerciale.
Băncile, persoane juridice române, vor avea sediul social şi, după
caz, sediul real, reprezentând locul unde se afla centrul principal de
conducere şi de gestiune a activităţii statutare, pe teritoriul României.
La autorizarea unei bănci, persoana juridică română, constituită ca
filială a unei instituţii de credit străine sau ca filială a unei entităţi care
deţine ca filială o instituţie de credit străină ori care se va afla sub
controlul aceloraşi persoane fizice sau juridice care controlează o
instituţie de credit străină, Banca Naţională a României se va consulta cu
autoritatea competentă din ţara de origine a instituţiei de credit străine.
Cererea de autorizare va fi înaintată Băncii Naţionale a României în
forma stabilită de aceasta. Documentaţia care trebuie sa însoţească
cererea, termenele şi procedura de autorizare vor fi stabilite prin
reglementările Băncii Naţionale a României.
Condiţiile în care autorizaţia poate fi acordată vor fi reglementate de
Banca Naţională a României şi se vor referi, fără a fi limitative, la:
a) calificarea şi experienţa profesională a conducătorilor băncii;
b) nivelul minim al capitalului iniţial;

127
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

c) studiul de fezabilitate, care va cuprinde cel puţin tipul de


operaţiuni prevăzute a se desfăşura şi structura organizatorică a băncii;
d) acţionarii semnificativi şi fondatorii băncii;
e) structura acţionariatului;
f) sediile băncii;
g) auditorul financiar.
Banca Naţională a României poate cere unui solicitant să prezinte
orice informaţie şi documente suplimentare, dacă cele prezentate sunt
incomplete sau insuficiente.
În termen de cel mult 4 luni de la primirea cererii, Banca Naţională
a României va aproba constituirea unei bănci sau va respinge cererea şi va
comunica în scris solicitantului hotărârea sa, împreună cu motivele care
au stat la baza acesteia, în cazul respingerii cererii.
În termen de două luni de la comunicarea aprobării de constituire, în
vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare vor fi prezentate Băncii
Naţionale a României documentele care atestă constituirea legală a băncii.
În cazul băncilor care se constituie pe calea subscripţiei publice, termenul
de prezentare a acestor documente este de 8 luni.
Banca Naţională a României decide cu privire la autorizarea
funcţionării unei bănci în termen de cel mult 4 luni de la data primirii
documentelor legale.
În cazul în care Banca Naţională a României nu se pronunţă asupra
unei cereri de autorizare în termenele prevăzute în cuprinsul acestui
articol, solicitantul poate cere Consiliului de administraţie al Băncii
Naţionale a României, în termen de 15 zile de la expirarea acestor
termene, eliberarea unei decizii.
Cererea de autorizare va fi respinsă, dacă:
a) documentaţia prezentată este incompletă sau nu este întocmită în
conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
b) capitalul iniţial se situează sub nivelul minim stabilit de Banca
Naţională a României;
d) forma juridică este alta decât cea legală;
e) din evaluarea documentaţiei prezentate rezultă că banca nu poate
asigura realizarea obiectivelor propuse în condiţii compatibile cu buna
funcţionare a sistemului bancar şi cu regulile unei practici bancare
prudente, care să asigure protejarea intereselor deponenţilor şi ale altor
creditori;
f) Banca Naţională a României constată că persoanele numite în
calitate de conducători sau administratori nu corespund obiectivelor

128
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

propuse şi necesităţii desfăşurării activităţii băncii în conformitate cu


cerinţele legii şi cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase;
g) Banca Naţională a României constată că acţionarii băncii, atât
din perspectiva calităţii acestora, cât şi a structurii grupului din care
aceştia fac parte, sau alte persoane care au legături strânse cu banca nu
corespund cerinţelor asigurării unei gestiuni sănătoase şi prudente a băncii
şi realizării unei supravegheri eficiente;
h) înainte de obţinerea aprobării de constituire, fondatorii au făcut
comunicări publice asupra funcţionării băncii;
i) nu sunt respectate prevederile legii bancare sau reglementările
date în aplicarea acesteia.
j) Banca Naţională a României constată că dispoziţiile legale,
regulamentare sau administrative existente în ţara de origine, care
guvernează statutul persoanelor având legături strânse cu banca, sau
dificultăţile în implementarea acestor dispoziţii împiedică realizarea unei
supravegheri prudenţiale eficiente ori că supravegherea din ţara de origine
a unei instituţii de credit străine care a solicitat autorizarea unei sucursale
este insuficientă;
k) auditorul financiar nu îndeplineşte cerinţele de experienţă,
independenţă şi alte cerinţe prevăzute de lege.

Regimul instituţiilor de credit străine


Instituţiile de credit străine pot desfăşura activităţi în România prin
sucursale, ale căror înfiinţare şi funcţionare sunt supuse autorizării Băncii
Naţionale a României.
Instituţiile de credit străine au obligaţia să notifice Băncii Naţionale
a României deschiderea de reprezentanţe în România în conformitate cu
reglementările date de aceasta.
Reprezentantele îşi vor limita activitatea la acte de informare, de
reprezentare, de cercetare a pieţei, contactare de clienţi şi nu vor efectua
nici un fel de operaţiuni supuse dispoziţiilor legii bancare.

Autorizarea instituţiilor emitente de moneda electronica, altele


decât băncile
Instituţiile emitente de monedă electronică se pot constitui în
România ca societăţi comerciale pe acţiuni în baza aprobării Băncii
Naţionale a României, cu respectarea legislaţiei aplicabile societăţilor
comerciale, şi pot funcţiona numai pe baza autorizaţiei emise de aceasta.

129
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Obiectul de activitate al instituţiilor emitente de monedă electronică


va fi limitat la desfăşurarea activităţii de emitere de monedă electronică şi
la prestarea următoarelor categorii de servicii:
a) servicii financiare şi nefinanciare strâns legate de activitatea de
emitere de monedă electronică, cum ar fi: administrarea de monedă
electronică prin îndeplinirea unor funcţii operaţionale şi a altor funcţii
conexe legate de emiterea de monedă electronică, emiterea şi
administrarea altor mijloace de plată, fără ca prin aceasta să se acorde
credite sub orice formă;
b) servicii de stocare a informaţiilor pe un suport electronic, în
numele unei instituţii publice sau al altei entităţi.
Instituţiile emitente de monedă electronică nu vor atrage alte
fonduri rambursabile decât cele care sunt transformate imediat în monedă
electronică.

6.4. Retragerea autorizaţiei

Banca Naţională a României poate retrage autorizaţia acordată unei


bănci, persoană juridică română, sau unei sucursale din România a unei
instituţii de credit străine, fie la cererea băncii, când acţionarii au decis
dizolvarea şi lichidarea acesteia, respectiv la cererea instituţiei de credit
străine, fie ca sancţiune (conform art. 69 alin. 2 lit. e, din Legea 58/
1998), fie pentru următoarele motive:
a) banca nu a început operaţiunile pentru care a fost autorizată, în
termen de un an de la primirea autorizaţiei, sau nu şi-a exercitat, de mai
mult de 6 luni, activitatea de acceptare de depozite;
b) autorizaţia a fost obţinută pe baza unor declaraţii false sau prin
orice alt mijloc ilegal;
c) a avut loc o infuzie sau o divizare a băncii;
d) autoritatea competentă din ţara în care are sediul instituţia de
credit străină ce a înfiinţat o sucursală în România i-a retras acesteia
autorizaţia de a desfăşura activităţi bancare;
e) s-a pronunţat o hotărâre de declanşare a procedurii falimentului
băncii, dacă aceasta mai deţine autorizaţie de funcţionare la data
pronunţării hotărârii;
f) acţionariatul băncii nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de
lege şi de norme pentru asigurarea unei gestiuni prudente şi sănătoase a
băncii ori nu mai permite realizarea unei supravegheri eficiente;

130
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

g) Banca Naţională a României apreciază că menţinerea autorizaţiei


băncii periclitează interesele deponenţilor şi ale altor creditori ai băncii,
prin aceea că banca nu mai posedă suficiente fonduri proprii pentru
desfăşurarea în condiţii normale a activităţii sau există elemente care
conduc la concluzia că într-un termen scurt banca nu îşi va mai putea
îndeplini obligaţiile către deponenţi sau către alţi creditori, ori că banca nu
mai justifica prezenţa sa în piaţa întrucât activitatea desfăşurată nu
corespunde scopului pentru care banca s-a înfiinţat sau această activitate
nu poate fi desfăşurată decât prin atragerea de resurse la rate ale dobânzii
mult mai mari decât cele practicate pe piaţă;
h) conducerea băncii nu a fost asigurată de cel puţin două persoane
pe o perioadă de cel mult 3 luni;
i) nu mai sunt îndeplinite orice alte condiţii care au stat la baza
emiterii autorizaţiei.
Cererea de retragere a autorizaţiei, formulată de către bancă,
persoană juridică română, respectiv de către instituţia de credit străină, va
fi însoţită cel puţin de planul de lichidare a activului şi de stingere a
pasivului, care să asigure plata integrală a creanţelor deponenţilor şi ale
altor creditori.
Lichidarea la iniţiativa acţionarilor este permisă numai în cazul în
care banca nu se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute de lege pentru
declanşarea procedurii falimentului.
În cazul retragerii autorizaţiei unei bănci, persoana juridică română,
sau unei sucursale din România a unei instituţii de credit străine care nu
are sediul social pe teritoriul unui stat membru, Banca Naţională a
României va informa în consecinţă autorităţile competente din statele
membre gazdă în care banca, respectiv instituţia de credit străină,
desfăşoară activitate.
Hotărârea Băncii Naţionale a României de retragere a autorizaţiei se
comunică în scris băncii sau sucursalei în cauză, împreună cu motivele
care au stat la baza hotărârii, şi se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I, şi cel puţin în două cotidiene de circulaţie naţională.
Hotărârea de retragere a autorizaţiei produce efecte de la data
publicării ei în Monitorul Oficial al României sau de la o dată ulterioară,
specificată în hotărârea respectivă.
Ca urmare a retragerii autorizaţiei, banca va intra în lichidare,
dispoziţiile legale referitoare la lichidarea băncilor fiind aplicabile în
consecinţă.
Începând cu data intrării în vigoare a hotărârii de retragere a
autorizaţiei, banca, persoană juridică română, respectiv sucursală din

131
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

România a instituţiei de credit străine, nu va putea desfăşura alte activităţi


decât cele legate de lichidare.

6.5. Fuziunea şi divizarea

Fuziunea sau divizarea băncilor se va efectua potrivit dispoziţiilor


legale, precum şi cu respectarea reglementărilor Băncii Naţionale a
României.
Fuziunea se poate realiza:
a) între două sau mai multe bănci;
b) între bănci şi instituţii emitente de monedă electronică;
c) între bănci şi instituţii financiare;
d) între bănci şi entităţi prestatoare de servicii auxiliare sau conexe.
Fuziunea şi divizarea sunt supuse aprobării prealabile a Băncii
Naţionale a României.
Dacă în urma procesului de fuziune sau de divizare a unei bănci
rezultă instituţii de credit noi, acestea sunt obligate să obţină autorizaţia
de funcţionare din partea Băncii Naţionale a României.

6.6. Organizarea şi conducerea băncilor

Organizarea şi conducerea băncilor se stabilesc prin actele


constitutive ale băncilor, în conformitate cu legislaţia comercială şi cu
respectarea dispoziţiilor prezentei legi.
În toate actele sale oficiale banca trebuie sa se identifice în mod clar
printr-un minimum de date: firma sub care este înmatriculată în registrul
comerţului, capitalul social, adresa sediului social, codul unic de
înregistrare, numărul de ordine în registrul comerţului, numărul şi data
înmatriculării în registrul bancar.
Banca este angajată prin semnătura a cel puţin 2 conducători, având
competentele stabilite prin actul constitutiv, sau a cel puţin 2 salariaţi ai
băncii, împuterniciţi de conducerea acesteia.
Se asimilează semnăturilor arătate:
a) semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat
emis de un furnizor de servicii de certificare calificată, în conformitate cu
prevederile legale privind semnătura electronica;
b) orice alta tehnică echivalentă de garantare a autenticităţii
semnăturii, aprobată de Banca Naţională a României.

132
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Fiecare bancă va avea un regulament propriu de funcţionare,


aprobat de organele statutare, prin care va stabili cel puţin:
a) structura organizatorică a băncii;
b) atribuţiile fiecărui compartiment al băncii şi relaţiile dintre
acestea;
c) atribuţiile sucursalelor şi ale altor sedii secundare ale băncii;
d) atribuţiile comitetului de audit, comitetului de administrare a
riscurilor, ale căror constituire şi funcţionare se vor stabili prin
reglementările Băncii Naţionale a României; atribuţiile comitetului de
administrare a activelor şi pasivelor, ale comitetului de credite şi ale altor
organe specializate ale băncii, ale căror constituire şi funcţionare se vor
stabili în baza deciziei organelor statutare;
e) competenţele conducătorilor băncii, ale persoanelor care asigură
conducerea compartimentelor din cadrul băncii, a sucursalelor şi a altor
sedii secundare şi ale altor salariaţi care efectuează operaţiuni în numele
şi pe contul băncii;
f) sistemul de control intern şi organizarea şi funcţionarea activităţii
de audit intern.
Conducătorii şi administratorii unei bănci trebuie să aibă o bună
reputaţie, calificare şi competenţă adecvate pentru realizarea obiectivelor
propuse şi pentru crearea premiselor necesare în vederea desfăşurării
activităţii băncii în conformitate cu cerinţele legii şi cu regulile unei
practici bancare prudente şi sănătoase, în scopul asigurării credibilităţii şi
viabilităţii sistemului bancar, inclusiv protejarea intereselor deponenţilor
şi ale altor creditori ai băncii.
Fiecare dintre persoanele prevăzute la alin. 1 trebuie să fie aprobată
de Banca Naţională a României înainte de începerea exercitării
responsabilităţilor.
La numirea conducătorilor banca trebuie să asigure îndeplinirea
cerinţei ca fiecare dintre tipurile de activităţi pe care le desfăşoară să se
afle sub coordonarea unui conducător cu experienţa în aceste activităţi.
Banca Naţională a României are autoritatea de a analiza în ce
măsura sunt respectate condiţiile minime legale, de a evalua toate
circumstanţele şi informaţiile legate de activitatea, reputaţia, integritatea
morală şi de experienţa fiecărei persoane şi de a decide dacă aceste
persoane corespund cerinţelor legale. Evaluarea se va face atât la nivel
individual, cât şi la nivel colectiv.
Conducerea băncii trebuie să fie asigurată de cel puţin două
persoane. Conducătorii trebuie sa fie salariaţi ai băncii şi pot fi membri ai
consiliului de administraţie.

133
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Conducătorii băncii trebuie să asigure efectiv conducerea de zi cu zi


a activităţii băncii, să exercite exclusiv funcţia pentru care au fost numiţi
şi cel puţin unul dintre aceştia să ateste cunoaşterea limbii române. Ei
trebuie să fie licenţiaţi în unul dintre domeniile economic, juridic ori în alt
domeniu care se circumscrie activităţii financiar-bancare şi/sau să fi
absolvit cursuri postuniversitare în unul dintre aceste domenii şi să aibă
experienţa de minimum 7 ani în domeniul finaciar-bancar, care să fie
relevantă pentru specificul şi volumul activităţii desfăşurate de bancă.
Administratorii băncii pot fi numai persoane fizice. Aceste persoane
trebuie să aibă experienţa de minimum 3 ani în domeniul financiar-bancar
sau într-un domeniu care poate fi considerat relevant pentru activitatea
băncii.
În scopul asigurării credibilităţii şi viabilităţii sistemului bancar
Banca Naţională a României va stabili prin reglementări şi alte criterii
specifice de evaluare a calităţii, activităţii şi experienţei persoanelor
desemnate în calitate de conducător sau administrator al unei bănci,
precum şi alte reguli şi norme etice şi profesionale pentru personalul
bancar.
În cazul în care conducătorii băncii fac parte din consiliul de
administraţie, numărul membrilor acestuia trebuie sa fie stabilit astfel
încât administratorii care nu au şi calitatea de conducător sa constituie
majoritatea.
În afară de condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare referitoare la
administratori, o persoană nu poate fi aleasă în consiliul de administraţie
al unei bănci, iar dacă a fost aleasă, decade din mandatul sau, dacă:
a) este salariat al băncii în cauză, cu excepţia conducătorilor
acesteia;
b) este salariat, administrator sau auditor financiar la o alta instituţie
de credit, persoana juridică română, cu excepţia cazului în care banca este
o filiala a instituţiei de credit respective;
c) în ultimii 5 ani i s-a retras aprobarea de către autoritatea
competentă de a conduce o instituţie de credit sau a fost înlocuită ca
urmare a unei măsuri de remediere luate de o instituţie de credit;
d) îi este interzis, printr-o dispoziţie legală, o hotărâre
judecătorească sau o decizie a unei alte autorităţi, să conducă o instituţie
de credit, o instituţie financiară sau o societate de asigurare/reasigurare ori
să desfăşoare activitate în unul dintre domeniile specifice instituţiilor
respective.

134
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Dispoziţiile legislaţiei în vigoare, referitoare la situaţiile de


incompatibilitate prevăzute pentru administratori se aplică şi
conducătorilor băncii care nu sunt membri ai consiliului de administraţie.

6.7. Conflictul de interese

Administratorul notifică în scris băncii natura şi întinderea


interesului sau relaţiei sale materiale, dacă:
a) este parte a unui contract cu banca;
b) este administrator al unei persoane juridice care este parte a unui
contract cu banca;
c) are un interes material sau o relaţie materială cu o persoana care
este parte într-un contract cu banca, cu excepţia contractelor de depozit
sau de păstrare de valori.
Obligaţia sus-arătată revine administratorului atunci când a
cunoscut sau trebuia să cunoască faptul ca a fost încheiat sau este în curs
de a fi încheiat un astfel de contract.
Administratorul unei bănci este obligat ca, ori de câte ori este
necesar, dar nu mai puţin de o dată pe an, să prezinte, în scris, consiliului
de administraţie al băncii o declaraţie din care să rezulte numele şi adresa
asociaţilor săi şi date referitoare la interesele materiale de natura
financiară, comercială, agricolă, industrială sau de altă natură ale
administratorului şi ale familiei sale.
Un administrator care are un interes material sau o relaţie materială
nu va participa la dezbaterile asupra contractului şi se va abţine de la vot
asupra oricărei probleme legate de acest contract.
În scopul realizării cvorumului necesar luării unei decizii asupra
contractului în cauză, administratorul va fi considerat prezent.
Un interes este considerat material dacă se referă la averea, afacerea
sau interesele familiei (soţului/soţiei, rudelor şi afinilor până la gradul al
doilea inclusiv) persoanei care are interes.
Când un administrator nu declară un conflict de interese, în
conformitate cu cele arătate aici:
a) banca, un acţionar al acesteia sau Banca Naţională a României
poate cere instanţei judecătoreşti anularea oricărui contract în care acesta
are un interes material nedeclarat, potrivit celor prevăzute în prezentul
capitol;
b) Banca Naţională a României poate cere băncii suspendarea
administratorului pe o perioadă care să nu depăşească un an sau înlocuirea
acestuia.

135
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

6.8. Secretul profesional în domeniul bancar şi schimbul de


informaţii între autorităţi

Banca va păstra confidenţialitatea asupra tuturor faptelor, datelor şi


informaţiilor referitoare la activitatea desfăşurată, precum şi asupra
oricărui fapt, dată sau informaţie, aflate la dispoziţia sa, care privesc
persoana, proprietatea, activitatea, afacerea, relaţiile personale sau de
afaceri ale clienţilor ori informaţii referitoare la conturile clienţilor -
solduri, rulaje, operaţiuni derulate -, la serviciile prestate sau la
contractele încheiate cu clienţii.
Orice persoană care beneficiază de serviciile unei bănci este
considerată client al acesteia.
Orice membru al consiliului de administraţie al unei bănci, angajaţii
acesteia şi orice persoană care, sub o formă sau alta, participă la
conducerea, administrarea ori activitatea băncii are obligaţia să păstreze
secretul profesional asupra oricărui fapt, date sau informaţii, de care a luat
cunoştinţă în cursul desfăşurării activităţii sale profesionale.
Persoanele respective nu au dreptul de a folosi sau de a dezvălui,
nici în timpul activităţii şi nici după încetarea acesteia, fapte sau date care,
dacă ar deveni publice, ar dăuna intereselor ori prestigiului unei bănci sau
ale unui client al acesteia. Interdicţia este valabilă şi pentru persoanele
care obţin informaţii de natura celor arătate, din rapoarte ori alte
documente ale băncii.
Obligaţia de păstrare a secretului profesional nu poate fi opusă
autorităţii competente în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de lege.
Informaţii de natura secretului profesional pot fi furnizate, în
măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute
ori furnizate, în următoarele situaţii:
a) la solicitarea titularilor sau a moştenitorilor acestora, inclusiv a
reprezentanţilor lor legali şi/sau statutari, ori cu acordul expres al
acestora;
b) în cazurile în care banca justifică un interes legitim;
c) la solicitarea scrisă a altor autorităţi sau instituţii ori din oficiu,
dacă prin lege specială sunt prevăzute autorităţile sau instituţiile care sunt
îndrituite să solicite şi/sau să primească astfel de informaţii şi sunt
identificate clar informaţiile care pot fi furnizate de către bancă, în scopul
îndeplinirii atribuţiilor specifice ale acestor autorităţi sau instituţii;

136
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

d) la solicitarea scrisă a soţului titularului de cont, atunci când face


dovada că a introdus în instanţă o cerere de împărţire a bunurilor comune,
sau la solicitarea instanţei.
În cererea adresată băncii, trebuie să se precizeze temeiul legal al
solicitării de informaţii, identitatea clientului la care se referă informaţiile
confidenţiale care se solicită, categoria datelor solicitate şi scopul pentru
care se solicită acestea.
Persoanele abilitate să solicite şi/sau să primească informaţii de
natura secretului profesional în domeniul bancar sunt obligate să păstreze
confidenţialitatea acestora şi le pot utiliza numai în scopul pentru care le-
au solicitat sau le-au fost furnizate, potrivit legii.
Personalul băncii nu poate utiliza în folos personal sau în folosul
altuia, direct ori indirect, informaţii de natura celor arătate, pe care le
deţin sau de care a luat cunoştinţă în orice mod.
Este de reţinut că în cauzele penale, la solicitarea scrisă a
procurorului sau a instanţei judecătoreşti ori, după caz, a organelor de
cercetare penală, cu autorizarea procurorului, băncile vor furniza
informaţii de natura secretului profesional.
Nu se consideră încălcări ale obligaţiei de păstrare a secretului
profesional:
a) furnizarea de date agregate, astfel încât identitatea şi informaţiile
privind activitatea fiecărui client nu pot fi identificate;
b) furnizarea de date structurilor constituite sub forma centralei
riscurilor bancare, centralei incidentelor de plată sau fondului de garantare
a depozitelor, organizate în condiţiile legii;
c) furnizarea de date auditorului financiar al băncii;
d) furnizarea de informaţii la cererea băncilor corespondente;
e) furnizarea de date şi informaţii necesare pentru realizarea
supravegherii pe bază consolidată.
Evident, cele sus-arătate sunt valabile şi pentru sucursalele
instituţiilor de credit străine autorizate să funcţioneze în România.
În exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de lege, Banca Naţională a
României asigura schimbul de informaţii cu autorităţi din România şi cu
autorităţile competente din statele membre ale Uniunii Europene, în
conformitate cu prevederile Statutului Băncii Naţionale a României.

6.9. Cerinţe operaţionale

În activitatea lor, băncile se supun reglementărilor şi ordinelor


emise de Banca Naţională a României, date în aplicarea legislaţiei privind

137
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

politica monetara, de credit, valutară, de plăţi, de asigurare a prudenţei


bancare şi de supraveghere bancară.
Băncile trebuie să-şi organizeze întreaga activitate în conformitate
cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, cu cerinţele legii şi
ale reglementărilor Băncii Naţionale a României. În acest sens băncile
trebuie să dispună de proceduri de administrare şi contabile
corespunzătoare şi de sisteme adecvate de control intern.
Modificările în situaţia băncii sunt supuse aprobării Băncii
Naţionale a României, în condiţiile stabilite de aceasta prin reglementări.
Înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor privind respectivele
modificări se va face numai după obţinerea acestei aprobări.
În statutele lor, băncile nu vor putea stabili excepţii de la principiul
potrivit căruia o acţiune dă dreptul la un singur vot.
Acţiunile emise de bănci vor putea fi numai nominative.
În vederea funcţionării, în termen de 30 de zile de la data obţinerii
autorizaţiei, fiecare bancă este obligată să deschidă cont curent la Banca
Naţională a României, conform reglementărilor emise de aceasta.
Transferurile băneşti operate prin înscrieri în contul curent deschis în
evidenţele Băncii Naţionale a României sunt irevocabile şi
necondiţionate.

Cerinţe de capital
Capitalul social al unei bănci trebuie vărsat, integral şi în forma
bănească, la momentul subscrierii. Nivelul minim al capitalului iniţial este
stabilit de Banca Naţională a României prin reglementări, fără a putea fi
mai mic decât echivalentul în moneda naţională a 5 milioane euro.
La constituire, aportul de capital va fi vărsat într-un cont deschis la
o instituţie de credit, care va fi blocat până la înmatricularea băncii în
registrul comerţului.
La constituirea unei bănci, capitalul iniţial este egal cu capitalul
social, cu excepţia cazurilor în care banca nou constituită este rezultată
dintr-un proces de reorganizare prin fuziune sau divizare. La deschiderea
unei sucursale, capitalul iniţial se va asigura prin punerea la dispoziţia
acesteia a capitalului de dotare de către instituţia de credit străină.
Băncile pot majora capitalul social numai prin utilizarea
următoarelor surse:
a) noi aporturi în forma bănească;
b) prime de emisiune sau de aport şi alte prime legate de capital,
integral încasate, rămase după acoperirea cheltuielilor neamortizate cu

138
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

astfel de operaţiuni, precum şi rezervele constituite pe seama unor astfel


de prime;
c) dividende din profitul net cuvenit acţionarilor, după plata
impozitului pe dividende, potrivit legii;
d) rezerve constituite din profitul net, existente în sold, potrivit
ultimului bilanţ contabil.
Sucursalele instituţiilor de credit străine, autorizate să funcţioneze
în România, pot majora capitalul de dotare prin utilizarea următoarelor
surse:
a) noi aporturi în forma bănească puse la dispoziţia sucursalei de
către instituţia de credit străină, cu destinaţia "capital de dotare";
b) rezerve constituite din profitul net, existente în sold potrivit
ultimei situaţii financiare anuale.
Băncile repartizează 20 % din profitul contabil determinat înainte
de deducerea impozitului pe profit, pentru constituirea unui fond de
rezervă, până când fondul astfel constituit egalează capitalul social, apoi
maximum 10 %, până în momentul în care fondul a ajuns de două ori mai
mare decât capitalul social. După atingerea acestui nivel, alocarea de
sume pentru fondul de rezervă se face din profitul net. Băncile
repartizează din profitul contabil determinat înainte de deducerea
impozitului pe profit sumele destinate constituirii rezervei generale pentru
riscul de credit, în limita a 2 % din soldul creditelor acordate.
Începând cu exerciţiul financiar al anului 2004, băncile constituie
fondul de rezervă potrivit dispoziţiilor legislaţiei privind societăţile
comerciale şi, de asemenea, constituie fondul pentru riscuri bancare
generale din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului
pe profit, în limita a 1 % din soldul activelor purtătoare de riscuri
specifice activităţii bancare, aşa cum sunt stabilite prin reglementările
Băncii Naţionale a României, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice,
în măsura în care sumele respective se regăsesc în profitul net.
La determinarea nivelului fondului pentru riscuri bancare generale
se au în vedere şi sumele reprezentând rezerva generală pentru riscul de
credit existentă în sold.
Fondul de rezervă şi rezerva generală pentru riscul de credit nu vor
fi diminuate în funcţie de limitele şi cotele arătate anterior şi vor fi
utilizate potrivit destinaţiilor prevăzute de reglementările legale.
Modul de utilizare a fondului pentru riscuri bancare generale se
stabileşte prin reglementări ale Băncii Naţionale a României.

139
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Cerinţe prudenţiale
La acordarea creditelor, băncile urmăresc ca solicitanţii să prezinte
credibilitate pentru rambursarea acestora la scadenţă. În acest scop băncile
cer solicitanţilor garantarea în condiţiile stabilite prin normele lor de
creditare.
Băncile trebuie sa respecte cerinţele prudenţiale, la nivel individual
sau consolidat, după caz, prevăzute în reglementările emise de Banca
Naţională a României, care se referă, fără a fi limitative, la:
a) solvabilitate;
b) lichiditate;
c) expunerea maximă faţă de un singur debitor şi expunerea maximă
agregată;
d) expunerea faţă de persoanele aflate în relaţii speciale cu banca;
e) riscul valutar;
f) calitatea activelor, constituirea şi utilizarea provizioanelor de risc;
g) organizare şi control intern.
Indicatorii aferenţi cerinţelor prevăzute la lit. a), c)-e) se vor calcula
în funcţie de nivelul fondurilor proprii; acest nivel nu va putea fi mai mic
decât nivelul minim al capitalului iniţial, stabilit prin reglementările
Băncii Naţionale a României.
În scopul determinării indicatorului de solvabilitate, Banca
Naţională a României poate recunoaşte diminuarea riscului de credit în
cazul încheierii următoarelor tipuri de contracte de compensare a
creanţelor şi a obligaţiilor reciproce decurgând din operaţiuni cu
instrumente având la baza cursul de schimb şi rata dobânzii şi operaţiuni
similare cu aur:
a) contracte bilaterale prin care părţile stipulează că, la termenele
stabilite sau la data apariţiei unui eveniment determinat - de regulă,
imposibilitatea unei părţi de a-şi onora obligaţiile asumate -, obligaţiile
reciproce iniţiale, chiar neajunse la scadenţă, se sting automat, fiind
înlocuite de o noua obligaţie, astfel încât o singură sumă netă rezultată din
compensarea obligaţiilor iniţiale va fi datorată de partea debitoare;
b) alte contracte bilaterale de compensare.
Băncile, persoane juridice române, pot deschide pe teritoriul
României sucursale şi alte sedii secundare - agenţii şi altele asemenea -, în
condiţiile prevăzute de reglementările Băncii Naţionale a României.
Băncile, persoane juridice române, vor putea desfăşura activitate
bancară şi alte activităţi financiare în străinătate, în limita autorizaţiei
acordate de Banca Naţională a României, numai prin intermediul unei
sucursale.

140
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Deschiderea de sucursale în străinătate este supusă aprobării


prealabile a Băncii Naţionale a României, conform reglementărilor emise
de aceasta.
Cererea de aprobare a deschiderii unei sucursale în străinătate va
indica ţara în care se intenţionează deschiderea sucursalei şi va fi însoţită,
fără a se limita la acestea, de următoarele:
a) un studiu de fezabilitate, care va cuprinde cel puţin tipurile de
activităţi care vor fi desfăşurate prin intermediul sucursalei şi structura
organizatorică a acesteia;
b) identitatea persoanelor desemnate să asigure conducerea
sucursalei şi informaţii privind calificarea, experienţa şi onorabilitatea
acestora;
c) adresa sediului sucursalei.
Banca Naţională a României poate respinge o cerere de aprobare a
deschiderii unei sucursale în străinătate de către o bancă, persoană
juridică română, dacă, pe baza informaţiilor deţinute şi a documentaţiei
prezentate de bancă, constată că:
a) banca nu dispune de capacitate administrativă sau de o situaţie
financiară adecvată, în raport cu activitatea propusă a fi desfăşurată prin
intermediul sucursalei;
b) cadrul legislativ existent în ţara gazda şi/sau modul de aplicare a
acestuia împiedică realizarea unei supravegheri de specialitate;
c) banca înregistrează o evoluţie necorespunzătoare a indicatorilor
aferenţi cerinţelor de prudenţa bancară.
Prin derogare de la dispoziţiile indicate mai sus, băncile, persoane
juridice române, pot desfăşura în statele membre activitate bancară şi alte
activităţi financiare pentru care sunt autorizate, prin intermediul unei
sucursale sau în mod direct, dacă îndeplinesc condiţiile stabilite de
legislaţia respectivului stat membru, prin care se urmăreşte protejarea
interesului general.
Banca, persoana juridică română, care intenţionează să deschidă o
sucursală într-un stat membru, va notifica acest lucru Băncii Naţionale a
României, împreună cu informaţiile necesare.
În termen de 3 luni de la primirea notificării, Banca Naţională a
României va comunica autorităţii competente din statul membru gazda
informaţiile primite sau, după caz, va refuza transmiterea acestora şi va
informa banca în consecinţă. În cazul în care Banca Naţională a României
nu informează banca în termenul prevăzut, aceasta, în 15 zile de la
expirarea termenului, se poate adresa Consiliului de administraţie al
Băncii Naţionale a României, solicitând eliberarea unei decizii.

141
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

BNR va putea refuza transmiterea comunicării către autoritatea


competenţa din statul membru gazda, pe considerentele legale, caz în care
va notifica băncii şi motivele care au stat la baza luării deciziei.
Comunicarea către autoritatea competentă din statul membru gazdă
va cuprinde, pe lângă informaţiile furnizate de bancă şi informaţii
referitoare la:
a) valoarea fondurilor proprii ale băncii şi nivelul indicatorilor de
solvabilitate;
b) o descriere a sistemului de garantare a depozitelor existent în
România.
La cererea autorităţii competente din statul membru gazdă, BNR va
putea comunica şi alte informaţii solicitate de aceasta.
Orice intenţie de modificare a informaţiilor furnizate va fi
comunicată BNR cu cel puţin o luna înainte de data la care modificarea
respectiva urmează sa fie efectuată.
Băncile, persoane juridice române, care intenţionează să desfăşoare
pentru prima dată activitate bancară şi alte activităţi financiare în mod
direct într-un stat membru vor notifica acest lucru BNR. Notificarea va
indica statul membru în cauză şi va cuprinde activităţile care urmează să
fie desfăşurate.
În termen de o luna de la primirea notificării, BNR o va comunica
autorităţii competente din statul membru gazdă.
Relevăm că o bancă nu poate efectua repartizări din profit pentru
dividende, dacă, în urma acestei repartizări, banca înregistrează un nivel
de solvabilitate sub cel minim prevăzut de reglementările BNR.
Orice participaţie de natura imobilizărilor financiare, deţinută -
direct şi/sau indirect - de o bancă, în părţi sociale, acţiuni sau alte titluri
de natură participativă la entităţi, altele decât instituţii de credit, instituţii
financiare, de asigurări şi societăţi prestatoare de servicii auxiliare sau
conexe, nu poate să depăşească:
a) 15% din fondurile sale proprii;
b) 20 % din capitalul social al entităţii respective sau, după caz, din
valoarea totală a titlurilor de natură participativă emise de o asemenea
entitate.
Valoarea totală a imobilizărilor financiare arătate nu poate depăşi
60% din fondurile proprii ale băncii.
Este supusă aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României,
conform reglementărilor acesteia:
a) orice participaţie pe care banca intenţionează sa o deţină în
instituţii de credit, instituţii financiare, de asigurări sau în alte entităţi

142
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

care, ca rezultat al achiziţionării participaţiei respective, ar intra în


perimetrul de consolidare a conturilor, conform reglementărilor
aplicabile;
b) orice participaţie a cărei valoare este de cel puţin 10% din
fondurile proprii ale băncii, pe care aceasta intenţionează să o deţină în
acţiuni sau alte titluri de natură participativă necotate pe o piaţă
reglementată;
c) orice participaţie a cărei valoare se situează între 10 % şi 15 %
din fondurile proprii ale băncii, pe care aceasta intenţionează să o deţină
în acţiuni sau alte titluri de natură participativă, cotate pe o piaţă
reglementată, emise de entităţi, altele decât instituţii de credit, instituţii
financiare, de asigurări ori societăţi prestatoare de servicii auxiliare sau
conexe;
d) orice participaţie a băncii, de natura imobilizărilor financiare,
care, în situaţii justificate de circumstanţe excepţionale, depăşeşte limitele
sus-arătate.
Printre obiectivele urmărite de Banca Naţională a României, la
aprobarea participaţiilor la care ne-am referit anterior, se va avea în
vedere că:
a) achiziţionarea participaţiilor respective sa nu supună banca la
riscuri nejustificate sau să împiedice realizarea unei supravegheri eficiente
pe bază consolidată;
b) banca să dispună de suficiente resurse financiare şi de natură
organizatorică pentru achiziţionarea şi administrarea participaţiilor
respective.
În cazul aprobării unei participaţii, Banca Naţională a României va
solicita băncii să-şi majoreze în mod corespunzător fondurile proprii şi va
stabili termenul în care se va realiza această majorare.
Participaţiile de natura imobilizărilor financiare, altele decât cele
supuse aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României, vor fi
notificate acesteia în termen de 5 zile de la data achiziţionării lor de către
bancă.
Împrumuturile acordate persoanelor aflate în relaţii speciale cu
banca sau personalului acesteia, inclusiv familiilor acestora, pot fi
permise numai în condiţiile stabilite de reglementările Băncii Naţionale a
României.

Acţionari
Orice persoană fizică sau juridică ori grup de persoane care
intenţionează să devină acţionar semnificativ al unei bănci trebuie să

143
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

notifice aceasta intenţie Băncii Naţionale a României, în conformitate cu


reglementările emise de aceasta, informând asupra mărimii participaţiei
pe care doreşte să o achiziţioneze.
În termen de cel mult 3 luni de la primirea notificării, Banca
Naţională a României se poate opune intenţiei de achiziţionare a unei
participaţii.
Dacă Banca Naţională a României nu se opune intenţiei respective,
aceasta poate stabili un termen maxim în care aceasta intenţie să se
materializeze.
Orice acţionar semnificativ care intenţionează să-şi majoreze
participaţia ori proporţia drepturilor de vot, astfel încât acestea să atingă
sau să depăşească nivelurile de 20 %, 33 % ori 50 % din capitalul social
sau din totalul drepturilor de vot ori banca să devină o filiala a sa, trebuie
să notifice aceasta intenţie Băncii Naţionale a României.
Orice acţionar semnificativ care intenţionează sa-şi diminueze
participaţia sau proporţia drepturilor de vot, astfel încât aceasta să
reprezinte mai puţin de 10 %, 20 %, 33 % ori 50 % din capitalul social
sau din totalul drepturilor de vot ori banca să înceteze să mai fie o filială a
sa, va notifica aceasta intenţie Băncii Naţionale a României.
Băncile vor informa de îndată Banca Naţională a României cu
privire la orice achiziţie sau înstrăinare a acţiunilor lor care depăşeşte,
respectiv se situează sub nivelurile legale.
Cel puţin o dată pe an băncile vor comunica Băncii Naţionale a
României identitatea acţionărilor lor semnificativi şi, după caz, orice alte
date şi informaţii cu privire la aceste persoane, cerute prin reglementările
Băncii Naţionale a României.
Calitatea acţionărilor şi structura grupurilor din care fac parte
trebuie să corespundă nevoii garantării unei gestiuni prudente şi sănătoase
a băncii şi să permită realizarea unei supravegheri eficiente, în scopul
asigurării credibilităţii şi viabilităţii sistemului bancar, inclusiv protejarea
intereselor deponenţilor şi ale altor creditori ai unei bănci.
Banca Naţională a României are autoritatea de a analiza în ce
măsură sunt respectate condiţiile stabilite de lege şi reglementările date în
aplicarea acesteia, de a evalua toate circumstanţele şi informaţiile legate
de activitatea, reputaţia şi integritatea morală ale persoanelor vizate,
inclusiv provenienţa fondurilor destinate obţinerii participaţiei, şi de a
decide dacă acestea corespund cerinţelor legale.
Dacă persoana care intenţionează să devină acţionar semnificativ al
unei bănci, persoana juridică română, este o instituţie de credit străină sau
o entitate care deţine ca filială o instituţie de credit străină ori este o

144
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

persoana fizică sau juridică ce controlează o instituţie de credit străină şi


dacă, în urma achiziţionării participaţiei, banca va deveni filială a
persoanei care a achiziţionat participaţia ori va fi controlată de aceasta
persoană, evaluarea acţionarului semnificativ va face obiectul unei
consultări prealabile cu autoritatea competentă din ţara de origine a
instituţiei de credit străine.
Persoanele în cauză trebuie să îndeplinească cel puţin următoarele
condiţii:
a) să dispună de o situaţie financiară stabilă, care să justifice în mod
satisfăcător provenienţa fondurilor destinate obţinerii participaţiei la
capitalul social al băncii şi care să creeze premise pentru o eventuala
susţinere financiară a băncii;
b) să furnizeze suficiente informaţii care să asigure transparenţa
necesară pentru identificarea structurii grupului din care fac parte;
c) persoanele juridice să funcţioneze de minimum 3 ani, cu excepţia
celor rezultate dintr-o fuziune sau divizare, caz în care termenul de 3 ani
include şi funcţionarea persoanei ori a persoanelor juridice din care
acestea provin.
d) să fie supravegheate în mod adecvat de către autoritatea
competentă din ţara de origine.
În situaţia în care persoanele respective sunt instituţii de credit sau
filiale ale acestora ori în alte cazuri justificate, Banca Naţională a
României poate să excepteze aceste persoane de la îndeplinirea condiţiilor
indicate.

Documente contractuale, registre şi evidenţe


Fiecare bancă întocmeşte şi păstrează, la sediul sau social,
documente şi evidenţe, în limba română, cuprinzând:
a) contractul de societate şi statutul, precum şi toate actele
adiţionale prin care acestea au fost modificate;
b) un registru al acţionarilor săi, cu excepţia cazurilor în care
evidenţa acţionarilor este ţinută de o societate de registru independent,
potrivit legii;
c) minutele şi hotărârile adunării generale a acţionarilor;
d) minutele şedinţelor şi hotărârile consiliului de administraţie şi ale
comitetelor prevăzute de lege sau de reglementările Băncii Naţionale a
României şi, după caz, ale comitetelor constituite pe baza hotărârii
organelor statutare ale băncii;
e) registrele şi înregistrările contabile care evidenţiază clar şi corect
situaţia activităţii sale, explicarea tranzacţiilor şi situaţiei sale financiare,

145
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

astfel încât să permită Băncii Naţionale a României sa determine dacă


banca s-a conformat legii;
f) reglementările referitoare la desfăşurarea activităţii, precum şi
toate amendamentele acestora;
g) alte înregistrări care sunt cerute potrivit legii ori prevederilor
reglementărilor BNR.
Documentele prevăzute la lit. a) şi f) se transmit la BNR, iar
documentele reprezentând evidenţierea zilnică a înregistrărilor pentru
fiecare client al băncii, caracteristicile tranzacţiilor sale cu acel client ori
în contul acestuia datorat clientului sau de către acesta se păstrează la
sediul social al băncii sau la sediile secundare.
Fiecare bancă întocmeşte şi păstrează la sediul social sau la sediile
sale secundare un exemplar al documentaţiei de credit adecvate şi orice
informaţii privitoare la relaţiile sale de afaceri cu clienţii şi cu alte
persoane pe care BNR le poate prevedea prin reglementări şi care se pun
la dispoziţie personalului autorizat al BNR, la cererea acestuia.
Toate operaţiunile de credit şi garanţie ale băncilor trebuie
consemnate în documente contractuale din care să rezulte clar toţi
termenii şi toate condiţiile respectivelor tranzacţii. Aceste documente
trebuie păstrate de bănci şi puse la dispoziţie personalului autorizat al
BNR, la cererea acestuia.
Contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale,
constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri
executorii.
De la data iniţierii unei proceduri judiciare faţă de un debitor,
inclusiv în cazul solicitării de către bancă a investirii cu formula
executorie a contractului de credit ori, după caz, al iniţierii de către
aceasta a unei alte proceduri de executare silită prevăzută de lege,
dobânda stabilită conform contractului sau, după caz, dobânda legală se
va calcula în continuare, dacă prin lege nu se prevede faptul că de la data
deschiderii procedurii nu se mai datorează dobânzi; dobânda şi creditele
respective se vor evidenţia de către banca în afară bilanţului.
Garanţiile constituite în favoarea băncii în scopul garantării
creditelor, care îndeplinesc condiţiile de publicitate prevăzute de lege,
conferă băncilor prioritate faţă de terţii, inclusiv statul, ale căror creanţe şi
garanţii au îndeplinit ulterior condiţiile de publicitate.
Băncile care emit moneda electronică sunt obligate să încheie
contracte cu deţinătorii, prin care să se stabilească în mod clar condiţiile
de răscumpărare a acesteia. În perioada de valabilitate pentru care a fost
emisă moneda electronica, băncile emitente sunt obligate să o

146
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

răscumpere, la cererea deţinătorilor, la o valoare egală cu valoarea


acesteia existentă în sold. Răscumpărarea se va realiza prin schimbarea
valorii sale în numerar sau prin transfer în cont, fără reţinerea altor taxe şi
comisioane decât cele strict necesare efectuării operaţiunii de
răscumpărare.
Contractul poate prevedea un prag minim de răscumpărare, care nu
poate fi mai mare decât echivalentul a 10 euro.

Conturi, situaţii financiare şi controlul acestora


Băncile trebuie să ţină permanent evidenţa contabilă, în concordanţă
cu prevederile legii contabilităţii şi ale reglementărilor specifice date în
aplicarea acesteia, şi să întocmească situaţii financiare care să ofere o
imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţei financiare, a fluxurilor
de trezorerie şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată.
Evidenţa contabilă şi situaţiile financiare ale unei bănci trebuie să reflecte,
de asemenea, operaţiunile şi situaţia financiară a filialelor, a sucursalelor
şi a celorlalte sedii secundare, pe bază individuală şi, după caz, pe bază
consolidată.
Băncile sunt obligate să prezinte Băncii Naţionale a României
situaţiile lor financiare constând în elemente ale bilanţului contabil,
precum şi alte date cerute de BNR, la termenele şi în forma stabilite prin
reglementări.
Situaţiile financiare ale băncii, întocmite pe bază individuală şi,
după caz, pe bază consolidată, trebuie să fie auditate de auditori
financiari aprobaţi de BNR.
Consiliile de administraţie ale băncilor vor contracta servicii de
audit financiar cu auditori financiari, membri ai Camerei Auditorilor
Financiari din România sau societăţi internaţionale de audit financiar
agreate de Camera Auditorilor Financiari din România, în conformitate cu
legislaţia privind auditul financiar şi în acord cu Programul de
implementare a reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a
bis 86/635 CEE şi cu standardele internaţionale de contabilitate.
În scopul auditării situaţiilor financiare, fiecare banca va încheia
contracte cu auditori financiari, persoane juridice autorizate de Camera
Auditorilor Financiari din România, potrivit legii.
Auditorul financiar:
a) va întocmi un raport anual împreună cu opinia sa, din care să
rezulte dacă situaţiile financiare prezintă o imagine fidela a poziţiei
financiare, a performantei financiare, a fluxurilor de trezorerie ale băncii
şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, potrivit

147
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

standardelor profesionale publicate de Camera Auditorilor Financiari din


România;
b) va analiza practicile şi procedurile controlului şi auditului intern
şi, dacă consideră ca acestea nu sunt corespunzătoare, va face
recomandări băncii pentru remedierea lor;
c) va furniza, la solicitarea BNR, orice detalii, clarificări, explicaţii
referitoare la datele cuprinse în situaţiile financiare ale băncii.
Raportul auditorului financiar împreună cu opinia sa vor fi
prezentate adunării generale a acţionarilor şi vor fi publicate împreună cu
situaţiile financiare anuale.
Auditorul financiar al unei bănci trebuie să informeze BNR, în
exercitarea atribuţiilor sale, a luat cunoştinţă despre orice act sau fapt în
legătură cu banca ori cu entităţile care intră în perimetrul de consolidare,
act sau fapt care:
a) constituie o încălcare gravă a legii şi/sau a reglementărilor ori a
actelor emise în aplicarea acesteia, prin care sunt stabilite condiţiile de
autorizare şi de desfăşurare a activităţii băncii;
b) este de natură să afecteze situaţia patrimonială a băncii sau buna
sa funcţionare;
c) poate conduce la un refuz din partea auditorului de a-şi exprima
opinia asupra situaţiilor financiare ale băncii sau la exprimarea de către
acesta a unei opinii cu rezerve.
Îndeplinirea cu bună-credinţă de către auditorul financiar a
obligaţiei de a informa BNR nu constituie o încălcare a obligaţiei de
păstrare a secretului profesional, care revine acestuia potrivit legii sau
clauzelor contractuale, şi nu poate atrage răspunderea materială a
acestuia.
Fiecare bancă va publica situaţiile financiare, după aprobarea
acestora de către adunarea generală a acţionarilor, în forma stabilită de
BNR şi aprobată de Ministerul Finanţelor Publice, la termenele prevăzute
de lege.
Sucursalele instituţiilor de credit străine vor publica în limba
română situaţiile financiare anuale ale instituţiei de credit străine,
întocmite şi auditate conform legislaţiei din ţara de origine.

6.10. Sistemele de plăţi

BNR reglementează, autorizează şi supraveghează sistemele de plăţi


din România, inclusiv administratorii acestora, în scopul asigurării

148
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

funcţionării sistemelor în conformitate cu standardele internaţionale în


acest domeniu.
Sistemele de plăţi nu pot funcţiona pe teritoriul României fără
obţinerea autorizaţiei BNR. Tot aceasta emite reglementări cu privire la
sistemele de plăţi, care se vor referi la:
a) condiţiile şi modalitatea de organizare a sistemelor de plăţi;
b) condiţiile şi procedura de autorizare, cazurile în care autorizaţia
poate fi revocată;
c) criteriile şi regulile pentru supravegherea sistemelor de plăţi,
inclusiv a participanţilor la aceste sisteme şi a administratorilor acestora;
d) informaţiile şi raportările care trebuie furnizate BNR;
e) cerinţele minime referitoare la funcţionarea, auditul operaţional şi
administrarea riscurilor unui sistem de plăţi şi cele referitoare la situaţiile
financiare şi auditul intern ale participanţilor şi ale administratorului unui
sistem de plăţi;
f) orice alte cerinţe specifice necesare bunei funcţionari a unui
sistem de plăţi.
Fondurile şi instrumentele financiare ale participanţilor la sistemele
de plăţi, constituite la dispoziţia agentului de decontare, în limitele
solicitate prin regulile sistemului, în scopul garantării îndeplinirii
obligaţiilor care decurg din calitatea de participant la sistem, nu pot face
obiectul executării silite de către terţi şi nu pot fi grevate de alte garanţii
reale ori sarcini de către participantul debitor.
Fondurile şi instrumentele financiare sus menţionate sunt exceptate
de la procedura înscrierii în Arhiva Electronică de Garanţii Reale
Mobiliare.
În cazul falimentului unui participant la sistemul de plăţi, fondurile
şi instrumentele financiare respective vor fi utilizate numai în scopul
îndeplinirii obligaţiilor decurgând din ordinele de transfer irevocabile şi
din poziţiile nete rezultate din compensare, care revin participantului până
la data pronunţării, inclusiv a hotărârii de deschidere a procedurii
falimentului.
În cazul încetării calităţii de participant la sistemul de plăţi,
fondurile şi instrumentele financiare sus-arătate vor fi utilizate numai în
scopul îndeplinirii obligaţiilor decurgând din ordinele de transfer
irevocabile şi din poziţiile nete rezultate din compensare, care revin
participantului până la momentul încetării calităţii de participant.

149
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 7

Supraveghere prudenţială,
sancţiuni, administrarea
specială şi lichidarea bancară
7.1. Supravegherea prudenţială a băncilor
7.2. Măsuri de remediere şi sancţiuni
7.3. Măsuri de instituire a supravegherii speciale şi de administrare
specială a băncilor
7.4. Lichidarea băncilor
7.5. Căi de contestare
7.6. Alte reguli care operează în sectorul bancar

150
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 7

Supraveghere prudenţială,
sancţiuni, administrarea
specială şi lichidarea bancară
7.1. Supravegherea prudenţială a băncilor

În scopul protejării intereselor deponenţilor şi al asigurării


stabilităţii şi viabilităţii întregului sistem bancar, BNR asigură
supravegherea prudenţială a băncilor, persoane juridice române, şi a
sucursalelor instituţiilor de credit străine, autorizate să desfăşoare
activitate pe teritoriul României, prin stabilirea unor norme şi indicatori
de prudenţă bancară, urmărirea respectării acestora şi a altor cerinţe
prevăzute de lege şi de reglementările aplicabile, impunerea măsurilor
necesare şi aplicarea de sancţiuni, în vederea prevenirii şi limitării
riscurilor specifice activităţii bancare.
Urmărirea respectării cerinţelor de natură prudenţială şi a altor
cerinţe prevăzute de legislaţia bancară se realizează de BNR pe baza
raportărilor făcute potrivit legii şi a reglementărilor date în aplicarea
acesteia şi prin inspecţii desfăşurate la:
a) sediul băncilor, persoane juridice române, al sucursalelor şi al
altor sedii secundare ale acestora din ţară şi din străinătate;
b) sediile sucursalelor instituţiilor de credit străine care desfăşoară
activitate în România.
Inspecţiile la sediul băncii se efectuează de către personalul BNR,
împuternicit în acest sens, sau de către auditori financiari numiţi de BNR.
Pentru verificarea sucursalelor deschise în statele membre de către
bănci, persoane juridice române, BNR poate efectua inspecţii la sediul
acestor sucursale, cu informarea prealabilă a autorităţilor competente din
statele membre gazdă sau poate solicita acestor autorităţi să realizeze
verificarea.
În cazul sucursalelor şi filialelor instituţiilor de credit străine,
echipele de inspecţie pot include şi reprezentanţi ai autorităţii competente
din ţara de origine a instituţiei de credit străine.

151
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Pentru supravegherea băncilor române care funcţionează în


străinătate, BNR cooperează cu autorităţile competente ale statelor
respective.
Informaţiile referitoare la instituţiile de credit străine care
desfăşoară activităţi în România pot fi furnizate autorităţilor competente
din ţara de origine, numai în condiţii de reciprocitate.
Băncile sunt obligate sa permită personalului BNR şi auditorilor
financiari care efectuează inspecţia, să le examineze evidenţele, conturile
şi operaţiunile şi să furnizeze toate documentele şi informaţiile legate de
administrarea, controlul intern şi operaţiunile băncii, astfel cum vor fi
solicitate de către aceştia.
Băncile sunt obligate să transmită BNR orice informaţii solicitate de
aceasta, în scris sau în cadrul acţiunilor de supraveghere şi control, în
scopul exercitării competenţelor sale prevăzute de lege.
BNR supraveghează activitatea băncilor, persoane juridice române,
pe baza individuală şi pe bază consolidată, în condiţiile prevăzute de
prezenta lege.
Orice bancă, persoană juridică română, care are drept filiale alte
instituţii de credit şi/sau instituţii financiare cu sediul în România sau în
străinătate, va fi supravegheată de BNR pe baza situaţiei sale financiare
consolidate.
De asemenea, orice bancă, persoană juridică română, care este o
filială a unui holding financiar cu sediul în România sau în străinătate, va
fi supravegheată de BNR pe baza situaţiei financiare consolidate a
holdingului financiar. În acest sens, holdingul financiar va transmite
băncii informaţii referitoare la situaţia financiară pe bază consolidată a
acestuia.
BNR va stabili prin reglementări perimetrul de consolidare,
excepţiile de la principiile de consolidare, metodele de consolidare,
informaţiile care trebuie furnizate în scopul realizării supravegherii pe
bază consolidată şi cerinţele prudenţiale care trebuie respectate la nivel
consolidat, care se vor referi cel puţin la următoarele elemente:
a) solvabilitate;
b) adecvarea fondurilor proprii pentru acoperirea riscului de piaţă;
c) controlul expunerilor mari;
d) limitarea participaţiilor în entităţi care nu desfăşoară activităţi
financiare;
e) organizarea şi controlul intern care să asigure mecanisme
adecvate pentru producerea şi transmiterea oricăror date şi informaţii
necesare pentru scopul supravegherii consolidate;

152
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

f) controlul expunerilor faţă de persoanele aflate în relaţii speciale


cu banca.
În cazul în care banca, persoană juridică română, şi o instituţie de
credit autorizată într-un stat membru sunt filiale ale aceluiaşi holding
financiar, BNR este competentă să asigure supravegherea pe bază
consolidată în cazul în care:
a) holdingul financiar are sediul în România;
b) holdingul financiar are sediul într-un alt stat membru, în care nu
mai deţine drept filiale instituţii de credit şi banca, persoana juridică
română, în raport cu celelalte instituţii de credit care sunt filiale ale
holdingului financiar, fie are cea mai mare valoare a activului bilanţier,
fie, în caz de egalitate a acestuia, a fost prima autorizată, dacă printr-un
acord de colaborare încheiat cu autoritatea competentă din statul membru
respectiv nu se prevede altfel.
Prin acorduri de colaborare încheiate de BNR cu autorităţile
competente din statele membre, se poate stabili ca atribuţiile privind
supravegherea pe bază consolidată să fie exercitate de autorităţile
competente respective.
Acordurile de colaborare vor cuprinde modalităţile de colaborare şi
de transmitere a informaţiilor necesare realizării supravegherii pe baza
consolidată.
Toate instituţiile de credit, instituţiile financiare, de asigurări sau
alte entităţi aflate în categoria celor care intră în perimetrul de
consolidare, societăţile tip holding şi filialele acestora şi filialele unei
bănci sau ale unui holding financiar, care nu sunt incluse în perimetrul de
consolidare, sunt obligate să asigure schimbul de informaţii necesare
realizării supravegherii.
BNR poate solicita filialelor unei bănci sau unui holding financiar,
care nu sunt incluse în perimetrul de consolidare, să transmită orice
informaţii necesare supravegherii băncii.
BNR poate solicita, fie direct societăţilor tip holding, fie prin
intermediul filialelor acestora - bănci, persoane juridice române -, orice
date şi informaţii necesare pentru scopurile realizării supravegherii băncii.
Pentru verificarea informaţiilor primite, BNR poate efectua inspecţii
la sediul societăţilor tip holding şi al filialelor acestora, când acesta este
situat pe teritoriul României.
Pentru verificarea societăţilor tip holding şi a filialelor acestora,
având sediul în statele membre, BNR poate efectua inspecţii la sediul
acestora, cu acordul autorităţii competente din statul membru de origine,

153
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

sau poate solicita autorităţii competente respective realizarea acestei


verificări.

7.2. Măsuri de remediere şi sancţiuni

În situaţia în care BNR constată că o bancă şi/sau oricare dintre


administratorii ori conducătorii băncii sau persoanele desemnate să
asigure conducerea compartimentelor, a sucursalelor ori a altor sedii
secundare se fac vinovaţi de:
a) încălcarea unei prevederi a legii bancare ori a reglementărilor sau
a ordinelor emise de BNR ori a reglementărilor proprii ale băncii;
b) încălcarea oricărei condiţii sau restricţii prevăzute în autorizaţia
emisă băncii;
c) efectuarea de operaţiuni fictive şi fără acoperire reală;
d) retragerea aprobării date conducătorilor şi/sau administratorilor
băncii;
e) nerespectarea măsurilor stabilite prin actele de control sau în
urma acestora;
f) periclitarea credibilităţii şi viabilităţii băncii prin administrarea
necorespunzătoare a fondurilor ce i-au fost încredinţate,
Banca Naţională a României poate aplica următoarele sancţiuni:
a) avertisment scris dat băncii;
b) amenda aplicabilă băncii, între 0,05 % şi 1 % din capitalul social,
sau administratorilor, conducătorilor (...), între 1-6 salarii medii nete/
banca, conform situaţiei salariale existente în luna precedentă datei la care
s-a constatat fapta. Amenzile încasate se fac venit la bugetul de stat;
c) retragerea aprobării date conducătorilor şi/sau administratorilor
băncii;
d) retragerea autorizaţiei băncii.
În urma constatărilor, BNR poate lua următoarele măsuri:
a) încheierea unui acord scris cu consiliul de administraţie al băncii,
care să cuprindă un program de măsuri de remediere;
b) obligarea băncii aflate în culpa să ia măsuri de remediere a
consecinţelor faptelor constatate;
c) instituirea măsurilor de supraveghere specială şi de administrare
specială;
d) suspendarea exerciţiului dreptului de vot al acţionarilor, în
cazurile în care persoanele respective nu mai îndeplinesc cerinţele
prevăzute de legea bancară şi de reglementările emise în aplicarea

154
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

acesteia privind calitatea acţionariatului unei bănci ori înfăptuiesc o


politică individuală sau comună care periclitează asigurarea unei gestiuni
sănătoase şi prudente a băncii, în detrimentul interesului deponenţilor şi al
altor creditori;
e) limitarea operaţiunilor băncii, inclusiv prin închiderea
sucursalelor din străinătate, cu retragerea aprobării pentru acestea sau
limitarea operaţiunilor acestora, în situaţiile în care banca nu asigura o
supraveghere adecvată a activităţii sucursalei;
f) retragerea aprobării acordate pentru participaţiile băncii la
capitalul social al unor filiale sau limitarea acestor participaţii, inclusiv în
cazul în care supravegherea pe bază consolidată este împiedicată prin
netransmiterea informaţiilor necesare de către aceste filiale;
g) retragerea aprobării acordate auditorului financiar, în situaţia în
care acesta nu îşi îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile prevăzute
de lege sau nu respectă cerinţele de conduită etică şi profesională
specifice.
Acţionarii faţă de care s-au dispus măsurile arătate la lit. d) nu vor
mai putea achiziţiona noi acţiuni ale băncii.
Măsurile prevăzute la lit. d) pot fi dispuse inclusiv în cazurile în
care societatea-mamă, holding financiar sau societate tip holding a băncii
împiedică supravegherea pe bază consolidată prin netransmiterea
informaţiilor necesare realizării acesteia.
În cazul retragerii aprobării pentru participaţiile băncii la capitalul
social al unor filiale sau al limitării acestor participaţii, banca trebuie să-şi
vândă participaţiile deţinute peste nivelul stabilit de BNR.
Măsurile de remediere ce pot fi luate de bancă vor include, fără a se
limita la acestea, următoarele:
a) stabilirea unui plan de majorare a fondurilor proprii;
b) înlocuirea administratorilor;
c) înlocuirea persoanelor desemnate să asigure conducerea
compartimentelor, a sucursalelor ori a altor sedii secundare ale băncii;
d) îmbunătăţirea sistemului de control intern.
În cazul instituirii administrării speciale, BNR va decide şi cu
privire la retragerea aprobărilor acordate conducătorilor, administratorilor
şi auditorului financiar ai băncii şi, respectiv, la suspendarea drepturilor
de vot ale acţionarilor.
La sesizarea primită din partea autorităţilor competente din statele
membre gazda cu privire la încălcarea de către bănci, persoane juridice
române, a cerinţelor privind desfăşurarea activităţii în statele membre
respective, BNR va dispune măsurile pe care le consideră necesare,

155
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

potrivit legii bancare, şi va informa autorităţile competente din statele


membre gazdă asupra acestora.
BNR poate dispune participanţilor şi/sau administratorului unui
sistem de plăţi adoptarea unor măsuri de remediere a deficienţelor
constatate în cadrul sistemului.
În situaţia în care BNR constata că persoanele indicate mai sus se
fac vinovate de nerespectarea dispoziţiilor privind sistemele de plăţi, a
reglementărilor emise de BNR în aplicarea acestor dispoziţii sau nu se
conformează celor dispuse de aceasta, BNR poate aplica următoarele
sancţiuni:
a) avertisment scris;
b) amendă cuprinsă între 100.000.000 lei şi 1.000.000.000 lei;
c) excluderea unuia sau mai multor participanţi;
d) retragerea autorizaţiei acordate pentru funcţionarea unui sistem
de plăţi.
Constatarea faptelor, care constituie încălcări ale disciplinei bancare
sau a celei în domeniul sistemelor de plăţi, se face de către personalul
BNR, împuternicit în acest sens. Aplicarea sancţiunilor se prescrie în
termen de un an de la data luării la cunoştinţa, dar nu mai mult de 3 ani de
la data săvârşirii faptei. Aplicarea sancţiunilor nu înlătură răspunderea
materială, civilă, administrativă sau penală.
Exerciţiul dreptului de vot al acţionărilor semnificativi ai unei bănci
care nu au notificat BNR intenţia de a deveni acţionari semnificativi sau
de a-şi majora participaţia deţinută la banca ori care deţin o participaţie
din capitalul social sau din drepturile de vot la achiziţionarea căreia BNR
a făcut opoziţie se suspendă.
BNR dispune acţionarilor semnificativi să-şi vândă, în termen de 3
luni, acţiunile aferente participaţiei la care BNR a făcut opoziţie. După
expirarea acestui termen, dacă acţiunile nu au fost vândute, BNR dispune
băncii anularea acţiunilor respective, emiterea unor noi acţiuni purtând
acelaşi număr şi vânzarea acestora, urmând ca preţul încasat din vânzare
să fie consemnat la dispoziţia dobânditorului iniţial, după reţinerea
cheltuielilor ocazionate de vânzare.
Acţionării al căror drept de vot nu este suspendat vor putea să
participe la adunarea generală şi să ia orice hotărâre de competenţa
adunării, cu majoritatea voturilor lor sau cu o altă majoritate prevăzută în
actul constitutiv pentru acest caz.
Consiliul de administraţie al băncii este răspunzător de îndeplinirea
măsurilor necesare pentru anularea acţiunilor şi vânzarea acţiunilor nou-
emise.

156
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Dacă din lipsa de cumpărători vânzarea nu a avut loc sau s-a realizat
numai o vânzare parţială a acţiunilor nou emise, banca va proceda de
îndată la reducerea capitalului social cu diferenţa dintre capitalul social
înregistrat şi cel deţinut de acţionarii cu drept de vot.
Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 2
ani sau cu amendă săvârşirea de către persoanele fizice a încălcărilor în
materie de “interdicţii” (reglementate de legea bancară).
Persoanele juridice care se fac vinovate de încălcarea interdicţiilor
vor fi sancţionate în condiţiile prevăzute de legislaţia privind desfăşurarea
de activităţi comerciale ilicite. Dacă persoana juridică desfăşoară în
principal activităţile interzise sau dacă aceasta, deşi sancţionată, continuă
desfăşurarea activităţilor respective, instanţa judecătorească competentă
poate hotărî dizolvarea, respectiv intrarea în lichidare.
BNR este împuternicită să determine dacă o activitate reprezintă ori
nu atragere de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public,
activitate bancară, activitate de emitere de monedă electronică ori
activitate de atragere şi/sau administrare a unor sume de bani rezultate din
asocierea în vederea economisirii şi acordării de credite într-un sistem
colectiv. În acest caz decizia BNR este obligatorie pentru părţile
interesate.
Deschiderea de conturi bancare sub nume fictive constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

7.3. Măsuri de instituire a supravegherii speciale şi de


administrare specială a băncilor

BNR, în calitate de autoritate de supraveghere prudenţială bancară,


poate hotărî măsuri de instituire a supravegherii speciale şi de
administrare specială a băncilor.

Măsuri de instituire a supravegherii speciale a băncilor


Consiliul de administraţie al BNR poate hotărî măsuri de instituire a
supravegherii speciale a băncilor, persoane juridice române, pentru
încălcarea legii sau a reglementărilor, constatată în urma efectuării
acţiunilor de supraveghere şi/sau a analizei raportărilor băncilor, precum
şi în cazul constatării unei situaţii financiare precare.
Supravegherea specială se asigură printr-o comisie instituită în acest
scop, formată din maximum 7 specialişti din cadrul BNR, dintre care unul

157
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

va îndeplini funcţia de preşedinte al comisiei şi unul, pe cea de


vicepreşedinte al acesteia.
Atribuţiile acestei comisii se stabilesc de consiliul de administraţie
al BNR şi se referă, în principal, la:
a) urmărirea modului în care conducerea băncii acţionează pentru
stabilirea şi aplicarea măsurilor necesare remedierii deficienţelor înscrise
în actul de control întocmit de organele de inspecţie;
b) suspendarea sau desfiinţarea unor acte de decizie ale organelor
statutare ale băncii, contrare reglementărilor prudenţiale sau care conduc
la deteriorarea situaţiei financiare a băncii;
c) formularea de solicitări privind modificarea/completarea
reglementărilor proprii ale băncii;
d) limitarea şi/sau suspendarea unor activităţi şi operaţiuni bancare
pe o anumită perioadă;
e) orice alte măsuri care se consideră necesare pentru remedierea
situaţiei băncii;
f) formularea de propuneri către BNR de aplicare a sancţiunilor şi/
sau a măsurilor de remediere prevăzute de lege, în situaţia în care
conducerea băncii nu respecta măsurile dispuse de comisie.
Comisia de supraveghere specială nu se substituie conducerii băncii
în ceea ce priveşte coordonarea activităţii zilnice şi competenţa de a
angaja banca. Răspunderea pentru legalitatea, realitatea, exactitatea şi
oportunitatea operaţiunilor efectuate şi a documentelor întocmite de bancă
revine exclusiv organelor statutare de conducere şi/sau persoanelor care
întocmesc şi semnează documentele în cauză, potrivit atribuţiilor şi
competentelor acestora.
În perioada exercitării supravegherii speciale, adunarea generală a
acţionarilor, consiliul de administraţie şi conducătorii băncii nu pot hotărî
măsuri contrare celor dispuse de comisia de supraveghere specială.
Membrii comisiei de supraveghere specială au acces la toate
documentele şi registrele băncii, fiind obligaţi sa păstreze secretul privind
operaţiunile bancare.
Comisia de supraveghere specială prezintă rapoarte periodice
consiliului de administraţie al BNR asupra situaţiei băncii.
În funcţie de concluziile rezultate din aceste rapoarte, consiliul de
administraţie al BNR hotărăşte asupra încetării sau continuării
supravegherii speciale, fără a se depăşi însă o perioadă mai mare de 120
de zile de la instituirea măsurii de supraveghere specială.
În cazul în care în activitatea băncii se constata în continuare
deficienţe grave, BNR poate hotărî, de la caz la caz, instituirea măsurii de

158
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

administrare specială a băncii sau adoptarea altor măsuri prevăzute de


lege, inclusiv retragerea autorizaţiei.

Măsuri de administrare specială a băncilor


BNR poate decide instituirea măsurii de administrare specială
asupra unei bănci, persoană juridică română, inclusiv asupra sediilor sale
secundare din România şi din străinătate. Măsura administrării speciale se
poate dispune în cazurile în care:
a) măsurile de supraveghere specială nu au dat rezultate într-o
perioada de până la 120 de zile;
b) indicatorul de solvabilitate, calculat în raport cu fondurile proprii,
se situează la un nivel care nu depăşeşte jumătate din nivelul minim
prevăzut de aceste reglementări;
c) banca a încălcat în mod repetat prevederile legii şi/sau ale
reglementărilor emise în aplicarea acesteia;
d) banca nu mai are nici un conducător şi nici un administrator.
Un anunţ privind instituirea administrării speciale trebuie să fie
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Instituirea măsurilor de administrare specială se dispune de BNR şi
în cazul sesizării de către aceasta a instanţei competente pentru
declanşarea procedurii falimentului unei bănci, până la numirea de către
judecătorul sindic a lichidatorului.
Administrarea specială se va institui pe o perioadă de un an de la
data hotărârii BNR, cu excepţia cazului în care prin hotărâre se stabileşte
o perioadă mai scurtă sau BNR hotărăşte încetarea administrării speciale.
În situaţii excepţionale BNR poate prelungi, în condiţiile prevăzute
pentru instituirea administrării speciale, perioada respectivă, cu maximum
6 luni.
Administrarea specială se exercită de către un administrator special,
desemnat de BNR prin hotărârea de instituire a acestei măsuri.
Administrator special poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică,
inclusiv Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.
Pentru motive întemeiate, BNR poate să înlocuiască administratorul
special.
Toate cheltuielile legate de administrarea specială se suportă de
banca supusă acestei măsuri.
În cazul în care consideră necesar, BNR poate stabili anumite limite
şi/sau condiţii privind activitatea băncii în privinţa căreia s-a hotărât
instituirea administrării speciale. Acestea vor fi comunicate
administratorului special, care va răspunde de respectarea lor.

159
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Administratorul special preia integral atribuţiile consiliului de


administraţie şi ale conducătorilor băncii supuse regimului de
administrare specială, aşa cum aceste atribuţii rezultă potrivit legii şi
actului constitutiv.
După preluarea administrării băncii, administratorul special va
înştiinţa de îndată compartimentele din cadrul băncii, sediile secundare
ale acesteia, băncile corespondente, oficiul registrului comerţului şi, după
caz, Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar cu privire la
luarea acestei măsuri.
Comunicarea se face în scris şi va cuprinde şi specimenul de
semnătură a administratorului special. Comunicarea făcută băncilor
corespondente va cuprinde şi menţionarea faptului că toate operaţiunile
viitoare prin contul băncii vor fi autorizate numai de către administratorul
special sau de persoanele împuternicite în mod expres de către acesta.
Atribuţia principală a administratorului special constă în stabilirea
condiţiilor optime pentru conservarea valorii activului băncii, eliminarea
deficienţelor existente în administrare, încasarea creanţelor şi stabilirea
posibilităţii de redresare a situaţiei financiare a băncii; în acest sens
administratorul special poate lua toate măsurile pe care le consideră
necesare, în limita competenţelor sale prevăzute de lege.
Măsurile care pot fi luate au în vedere:
a) negocierea creanţelor băncii şi/sau rescadenţarea acestora;
b) suspendarea atragerii de depozite şi/sau a acordării de credite;
c) închiderea sediilor secundare neprofitabile sau a căror activitate
nu se justifică;
d) redimensionarea schemei de personal, prin reorganizarea
activităţii, în scopul reducerii cheltuielilor;
e) alte măsuri pe care consiliul de administraţie al unei bănci sau
conducătorii acesteia le pot lua, potrivit legii, în cursul unei administrări
normale.
Administratorul special va lua cel puţin măsurile necesare pentru:
a) reducerea pierderilor;
b) încetarea activităţilor frauduloase şi a abuzurilor de orice natură
ale persoanelor aflate în relaţii speciale cu banca;
c) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase,
încheiate anterior de către bancă, inclusiv a acelor contracte în care
obligaţiile asumate de către bancă sunt disproporţionate în raport cu
prestaţia la care s-a obligat cealaltă parte contractantă;
d) păstrarea în siguranţă a activelor şi a documentelor băncii;

160
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

e) sesizarea organelor competente, în cazul în care există indicii cu


privire la săvârşirea unor infracţiuni.
În cazul instituirii administrării speciale, atribuţia principală a
administratorului special este luarea măsurilor necesare pentru numirea
unui nou consiliu de administraţie şi a noilor conducători ai băncii. În
cursul acestei administrări, administratorul special poate lua orice alte
măsuri pe care consiliul de administraţie al unei bănci sau conducătorii
acesteia le pot lua în cursul unei administrări normale.
Dacă situaţiile financiare aferente perioadei încheiate înainte de
instituirea administrării speciale nu au fost aprobate conform legii sau
administratorul special consideră că acestea nu reflectă situaţia
patrimonială reală a băncii, va proceda la întocmirea unei noi situaţii
financiare şi va lua măsuri pentru aprobarea, publicarea şi depunerea
acesteia la organele competente.
În vederea adoptării unor hotărâri privind situaţia băncii, în domenii
care excedează competenţelor sale stabilite prin lege pentru consiliul de
administraţie, administratorul special poate convoca adunarea generală a
acţionarilor băncii. Ordinea de zi a adunării va fi stabilită de către
administratorul special, cu consultarea prealabilă a BNR, şi nu poate fi
schimbată de către persoanele convocate.
După instituirea administrării speciale, prevederile legale privind
obligativitatea convocării adunării generale la cererea acţionarilor băncii
nu sunt aplicabile pe durata acesteia. Acţionarii reprezentând 50 % din
capitalul social vor putea înainta administratorului special propuneri
viabile de redresare financiară a băncii, acesta urmând sa decidă asupra
acestora.
În cazul în care adunarea generală a acţionarilor decide majorarea
capitalului social, pentru exercitarea dreptului de preempţiune se va
acorda un termen de cel puţin 5 zile, cu începere de la data publicării
deciziei.
Pentru motive temeinice, justificate de existenţa unei intenţii
serioase din partea unui investitor, de participare la capitalul băncii,
administratorul special va putea sa ridice acţionarilor dreptul de
subscriere de noi acţiuni, în tot sau în parte, cu aprobarea BNR.
Prin decizia de majorare a capitalului social trebuie să se asigure cel
puţin un nivel al capitalului iniţial care să permită încadrarea băncii în
indicatorii de solvabilitate.
În cazul reducerii capitalului social, aceasta va putea fi făcută numai
după trecerea a 30 de zile de la data publicării hotărârii în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a.

161
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

În termen de 60 de zile de la numire, administratorul special va


prezenta Consiliului de administraţie al BNR un raport scris cu privire la
măsurile întreprinse de la instituirea administrării speciale şi efectele
acestora, la starea financiară a băncii şi posibilitatea redresării situaţiei
acesteia din punct de vedere al siguranţei financiare, prezentând în acest
sens recomandările sale. La raport se vor anexa: documente referitoare la
evaluarea activelor şi pasivelor băncii, situaţia recuperării creanţelor,
costul menţinerii activelor şi situaţia lichidării pasivelor.
Raportul trebuie să fie suficient de detaliat pentru a fundamenta
recomandările făcute de administrator.
Pentru motive întemeiate, Consiliul de administraţie al BNR poate
prelungi termenul arătat mai sus, la propunerea administratorului special,
dar nu mai mult de 30 de zile.
În termen de 15 zile de la primirea raportului administratorului
special, Consiliul de administraţie al BNR va lua o hotărâre cu privire la
oportunitatea menţinerii măsurii de administrare specială şi se va
pronunţa asupra recomandărilor făcute de administratorul special.
Dacă pe baza raportului administratorului special se constată că nu
sunt condiţii pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare a băncii, astfel încât
aceasta să atingă nivelul minim al indicatorilor de solvabilitate, sau, după
caz, nu au fost numiţi şi aprobaţi noii conducători şi administratori ai
băncii, BNR va retrage autorizaţia băncii şi va sesiza instanţa competentă
pentru declanşarea procedurii falimentului băncii sau va dispune
dizolvarea urmată de lichidare dacă nu sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege pentru declanşarea procedurii falimentului.
În cazul continuării administrării speciale, administratorul special
va prezenta BNR, la termenele stabilite de aceasta, rapoarte privind
situaţia financiară a băncii.
Pe baza rapoartelor administratorului special, Consiliul de
administraţie al BNR poate hotărî în orice moment încetarea administrării
speciale, cu reluarea activităţii băncii sub controlul organelor sale
statutare, sau poate retrage autorizaţia băncii, cu aplicarea
corespunzătoare a dispoziţiilor legale. Dacă BNR constată, pe baza
rapoartelor administratorului special, că banca la care s-a instituit
administrarea specială s-a redresat din punct de vedere financiar şi se
încadrează în cerinţele prudenţiale stabilite de lege şi de reglementările
emise în aplicarea acesteia sau, după caz, au fost numiţi şi aprobaţi noii
conducători şi administratori ai băncii, BNR poate hotărî încetarea
administrării speciale şi reluarea activităţii băncii sub controlul organelor
sale statutare.

162
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Un anunţ privind încetarea administrării speciale va fi publicat în


Monitorul oficial. Administratorul special va lua măsurile necesare pentru
desemnarea noului consiliu de administraţie, inclusiv a noilor conducători
ai băncii.
Până la numirea şi aprobarea noilor conducători şi administratori ai
băncii, administratorul special va asigura conducerea şi administrarea
acesteia.
În cazul în care BNR constată că redresarea financiară a instituţiei
de credit nu este posibilă, aceasta hotărăşte retragerea autorizaţiei
instituţiei de credit şi sesizarea instanţei competente în vederea declanşării
procedurii falimentului.

7.4. Lichidarea băncilor

O dată cu retragerea autorizaţiei, în alte cazuri decât cele în care


retragerea s-a făcut la cererea acţionarilor, BNR va dispune dizolvarea
urmată de lichidare a băncii.
Lichidarea în caz de faliment se realizează în condiţiile prevăzute de
legislaţia care reglementează regimul procedurii falimentului instituţiilor
de credit.
În cazul retragerii autorizaţiei unei sucursale a unei instituţii de
credit străine care desfăşoară activitate pe teritoriul României, instituţia de
credit în cauză va fi obligată sa-şi lichideze activitatea din România.
Dacă nu sunt realizate condiţiile prevăzute de lege pentru
declanşarea procedurii falimentului instituţiilor de credit, lichidarea
băncii, inclusiv a sucursalelor din România şi din străinătate, se va realiza
cu respectarea legislaţiei române aplicabile în cazul dizolvării şi lichidării
societăţilor comerciale pe acţiuni şi a dispoziţiilor legii bancare.
În cazul băncilor, persoane juridice române, lichidator va fi Fondul
de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.
În cazul retragerii autorizaţiei unei bănci, persoana juridică română,
care desfăşoară activitate pe teritoriul unuia sau mai multor state membre,
BNR va informa fără întârziere, prin orice mijloace disponibile,
autorităţile competente din statele membre gazdă asupra deciziei adoptate
şi a efectelor pe care le implică aceasta.
Lichidatorul va lua de îndată măsurile necesare pentru publicarea
unui extras din hotărârea BNR, în baza căreia s-a declanşat lichidarea
băncii, în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene şi în doua ziare de
circulaţie naţională pe teritoriul fiecărui stat membru gazdă, în limba

163
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

oficială a acestuia sau, după caz, în una dintre limbile oficiale ale
acestuia.
Lichidatorul va putea acţiona pe teritoriul statelor membre gazdă, în
baza unei copii certificate de pe hotărârea BNR sau în baza unui certificat
emis de aceasta, fără altă formalitate.
Lichidatorul va putea exercita pe teritoriul statelor membre gazdă
toate competenţele care îi revin potrivit legii române. El va putea sa
numească alte persoane care să îl sprijine sau să îl reprezinte pe teritoriul
acestor state, inclusiv în scopul de a acorda asistenţă creditorilor pe
parcursul lichidării.
În exercitarea competenţelor sale lichidatorul va respecta legislaţia
statului membru pe teritoriul căruia acţionează, în special cu privire la
procedurile de valorificare a activelor şi la furnizarea de informaţii
angajaţilor băncii din statul membru respectiv. Competenţele nu pot
include utilizarea forţei sau dreptul de a soluţiona litigii ori dispute.
În cazul lichidării unei bănci, persoana juridică română, care
desfăşoară activitate pe teritoriul unuia sau mai multor state membre, se
aplică legislaţia română.
Hotărârea BNR va produce efecte în toate statele membre gazdă,
fără altă formalitate, şi va deveni efectivă de la data publicării în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dacă consideră necesar, lichidatorul poate solicita înregistrarea
hotărârii BNR în registrul imobiliar, registrul comerţului sau în orice alt
registru public ţinut în statele membre gazdă. Dacă legislaţia unui stat
membru gazdă prevede obligativitatea unei asemenea formalităţi,
lichidatorul va lua toate măsurile pentru îndeplinirea acesteia. Sumele
necesare realizării înregistrării vor fi considerate cheltuieli aferente
lichidării.
Orice creditor al băncii aflate în lichidare, având
domiciliul/reşedinţa sau, după caz, sediul social într-un alt stat membru
decât România, inclusiv autorităţile publice, are dreptul să-şi declare
creanţele sau să formuleze observaţii scrise în legătura cu creanţele sale
asupra băncii, care se vor adresa lichidatorului. Declaraţia de creanţe sau,
după caz, observaţiile formulate pot fi înaintate în limba oficială ori în
limbile oficiale ale acelui stat membru şi trebuie să poarte menţiunea
«declaraţie de creanţe» sau, după caz, «observaţii privind creanţele», în
limba română.
Creanţele creditorilor având domiciliul/reşedinţă sau, după caz,
sediul social în afară teritoriului României vor fi tratate în acelaşi mod şi
vor avea acelaşi rang de preferinţă ca şi creanţele de aceeaşi natură ale

164
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

creditorilor având domiciliul/reşedinţa sau, după caz, sediul social pe


teritoriul României.
Creditorii care îşi exercită acest vor transmite copii de pe actele care
atestă creanţele lor, dacă există, şi vor indica natura creanţei, data la care
aceasta a luat naştere şi valoarea acesteia, dacă există privilegii, garanţii
reale şi alte asemenea drepturi în legătură cu creanţele respective şi care
sunt creanţele garantate astfel.
La solicitarea lichidatorului, creditorii trebuie să furnizeze şi
traducerea în limba română a declaraţiei de creanţe sau, după caz, a
observaţiilor formulate şi a documentelor prezentate.
Lichidatorul va asigura informarea periodică a creditorilor, în
modalitatea considerată corespunzătoare, în special cu privire la
progresele înregistrate în valorificarea activelor băncii.
Lichidatorul este ţinut de obligaţia de păstrare a secretului
profesional.
Efectele lichidării băncii asupra anumitor contracte şi drepturi vor fi
reglementate după cum urmează:
a) contractele şi relaţiile de muncă vor fi guvernate de legislaţia
statului membru aplicabilă în cazul fiecărui contract de muncă;
b) contractele prin care se dobândeşte dreptul de folosinţă sau
dreptul de achiziţionare a unor bunuri imobile vor fi guvernate de legea
statului membru pe teritoriul căruia este situat imobilul, potrivit căreia se
va determina şi natura bunului: mobil sau imobil;
c) drepturile asupra bunurilor imobile, a navelor şi aeronavelor, care
sunt supuse obligaţiei de înregistrare într-un registru public, vor fi
guvernate de legea statului membru sub autoritatea căruia este ţinut
registrul respectiv.
Deschiderea procedurii de lichidare asupra băncii nu va afecta
drepturile reale ale creditorilor sau terţelor părţi asupra bunurilor -
corporale sau necorporale, mobile ori imobile, individual determinate sau
determinate generic - aflate în proprietatea băncii, care, la data intrării în
vigoare a hotărârii de lichidare, sunt situate pe teritoriul altor state
membre decât România.
Drepturile respective se referă în special la:
a) dreptul de a dispune de bun sau de a-l avea la dispoziţie şi dreptul
de preferinţă, în cazul executării bunului, sau de a-i culege fructele,
rezultând în special dintr-un drept de gaj sau de ipotecă;
b) dreptul de preferinţă înaintea altor titulari de drepturi asupra
bunului;
c) dreptul de urmărire a bunului în mâinile oricui s-ar găsi acesta;

165
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

d) dreptul de uzufruct asupra bunului.


Deschiderea procedurii de lichidare, în situaţia în care banca este
parte într-un contract de vânzare-cumpărare a unui bun, în calitate de
cumpărător, nu va afecta dreptul vânzătorului decurgând dintr-o clauză
prin care acesta şi-a rezervat dreptul de proprietate pana la un anumit
termen sau până la îndeplinirea unei condiţii, dacă, la data intrării în
vigoare a hotărârii de lichidare, bunul este situat pe teritoriul altui stat
membru decât România.
Deschiderea procedurii de lichidare, în cazul în care banca este
parte într-un contract de vânzare-cumpărare, în calitate de vânzător, nu va
constitui motiv pentru anularea sau desfiinţarea contractului şi nu va
afecta drepturile cumpărătorului, dacă aceasta a avut loc după livrarea
bunului şi dacă, la data intrării în vigoare a hotărârii de lichidare, bunul
este situat pe teritoriul altui stat membru decât România.
Deschiderea procedurii de lichidare nu va afecta drepturile
creditorilor de a invoca compensarea legală, atunci când legea aplicabilă
creanţelor băncii permite o asemenea compensare.
În cazul compensării contractuale se va aplica legea care
guvernează contractele respective.
Exercitarea dreptului de proprietate sau a altor drepturi asupra
titlurilor de valoare, a căror existenţă ori transmitere este supusă
înregistrării într-un registru, într-un cont sau într-un sistem centralizat de
depozitare, ţinut ori localizat într-un stat membru, va fi guvernată de legea
statului membru respectiv.
Contractele de report şi contractele care stau la baza tranzacţiilor
desfăşurate pe o piaţă organizată vor fi guvernate de legea aplicabilă
contractelor respective.
Legislaţia română cu privire la nulitatea actelor frauduloase
încheiate în dăuna creditorilor nu este aplicabilă în cazul în care
beneficiarul unui asemenea act dovedeşte că actul, ca întreg, este guvernat
de legea altui stat membru şi că această lege nu permite nici o modalitate
de contestare a actului în cazul în speţă.
Validitatea actelor încheiate după deschiderea procedurii lichidării,
prin care banca înstrăinează bunuri imobile, nave ori aeronave supuse
înregistrării într-un registru public sau titluri de valoare ori drepturi
asupra unor astfel de titluri a căror existenţă sau transfer este supus
obligaţiei de înregistrare într-un registru, un cont ori un sistem centralizat
de depozitare ţinut sau localizat într-un stat membru, va fi guvernată de
legea statului membru pe teritoriul căruia este situat imobilul respectiv

166
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

sau, după caz, sub autoritatea căruia este ţinut acel registru, cont ori
sistem centralizat de depozitare.
Acţiunile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect
bunuri sau drepturi de care banca a fost privată, vor fi guvernate de legea
statului membru în care se desfăşoară procesul.
Lichidarea băncii nu împiedica declanşarea procedurii falimentului,
dacă pe parcursul procesului de lichidare banca ajunge în una dintre
situaţiile prevăzute de lege în care sunt îndeplinite condiţiile pentru
declararea stării de faliment.
Dispoziţiile cuprinse în legislaţia privind falimentul instituţiilor de
credit, referitoare la atribuţiile lichidatorului, la suportarea cheltuielilor
legate de lichidare, la ordinea de stingere a creanţelor, se aplică în mod
corespunzător şi în cazul lichidării băncii.

7.5. Căi de contestare

Actele emise în aplicarea legii bancare pot fi contestate în termen de


15 zile de la comunicarea acestora la consiliul de administraţie al BNR,
care se pronunţă prin hotărâre în termen de 30 de zile de la data sesizării.
Hotărârea consiliului de administraţie poate fi atacată la Curtea
Supremă de Justiţie, în termen de 15 zile de la comunicare.
Până la adoptarea unei hotărâri de către Banca Naţională a
României sau, după caz, până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi
irevocabile de către instanţa judecătorească, executarea actelor BNR nu se
suspendă.
BNR este singura autoritate în măsura să se pronunţe asupra
considerentelor de oportunitate, evaluărilor şi analizelor calitative care
stau la baza emiterii actelor sale.
În cazul contestării în instanţă a actelor BNR instanţa
judecătorească se va pronunţa asupra legalităţii acestor acte.
Instituţiile emitente de monedă electronică sunt supuse, şi acestea,
reglementării şi supravegherii Băncii Naţionale a României.
Capitalul iniţial, condiţiile de autorizare, nivelul minim al fondurilor
proprii şi investiţiile permise ale instituţiilor emitente de moneda
electronica se stabilesc de BNR prin reglementări.
Instituţiile emitente de monedă electronică trebuie să dispună de un
management prudent şi sănătos, de proceduri administrative şi contabile
şi sisteme de control intern adecvate, care să le permită evaluarea
riscurilor financiare şi nefinanciare la care sunt expuse, inclusiv a

167
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

riscurilor tehnice şi procedurale şi a celor rezultate din cooperarea cu


entităţile care le furnizează servicii conexe.
Instituţiile emitente de monedă electronică nu pot deţine participaţii
în alte entităţi, cu excepţia celor al căror obiect de activitate constă
exclusiv în furnizarea de servicii de operare sau alte servicii conexe legate
de emiterea ori distribuirea de monedă electronică de către instituţia în
cauză.
În perioada de valabilitate pentru care a fost emisă monedă
electronică, instituţiile emitente de monedă electronică sunt obligate să o
răscumpere, la cererea deţinătorilor, la o valoare egală cu valoarea
acesteia existentă în sold, fără reţinerea altor taxe şi comisioane decât cele
strict necesare efectuării operaţiunii de răscumpărare.
Instituţiile emitente de monedă electronică pot fuziona cu bănci, cu
alte instituţii emitente de moneda electronică sau cu alte entităţi care
prestează servicii auxiliare ori conexe.

*
* *

În scopul exercitării activităţilor specifice, instituţiile de credit


autorizate într-un alt stat membru pot utiliza pe teritoriul României
denumirea pe care o utilizează în statul membru de origine, fără a aduce
atingere dispoziţiilor referitoare la utilizarea denumirilor «casa de
economii pentru domeniul locativ», «bancă» sau alţi termeni utilizaţi în
România, care denumesc instituţii de credit. În situaţia în care exista
pericolul unor confuzii, în scopul asigurării unei clarificări
corespunzătoare, BNR poate să solicite ca numele să fie însoţit de o
menţiune explicativă.
În toate actele sale oficiale, sucursalele din România ale instituţiilor
de credit autorizate într-un alt stat membru trebuie să se identifice în mod
clar printr-un minimum de date: firma sub care sunt înmatriculate în
registrul comerţului, adresa sediului principal, codul unic de înregistrare,
numărul de ordine în registrul comerţului, numărul şi data înmatriculării
în registrul bancar.
Sucursalele din România ale instituţiilor de credit autorizate într-un
alt stat membru pot să repartizeze, din profitul contabil determinat înainte
de deducerea impozitului pe profit, sumele destinate constituirii fondului
pentru riscuri bancare generale, în limita a 1% din soldul activelor
purtătoare de riscuri specifice activităţii bancare, aşa cum sunt stabilite

168
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

prin reglementările BNR, în măsura în care sumele respective se regăsesc


în profitul net.
Inspecţiile la sediile sucursalelor din România ale instituţiilor de
credit autorizate într-un stat membru pot fi realizate de către autorităţile
competente din statul membru de origine, prin persoane împuternicite, cu
informarea prealabilă a BNR.
În cazul în care autorităţile competente din statul membru de origine
solicită BNR realizarea verificării activităţii sucursalelor din România ale
instituţiilor de credit autorizate în statul membru în cauză, BNR va putea
realiza aceasta verificare în mod direct prin personalul sau ori va permite
realizarea acesteia de către auditori ori experţi financiari.
Dacă o instituţie de credit dintr-un stat membru, care desfăşoară
activitate bancară ori alte activităţi de natură financiară în România,
printr-o sucursală sau în mod direct, nu respectă cerinţele de desfăşurare a
activităţii în România, BNR va putea dispune acesteia să ia măsuri de
remediere a faptelor constatate.
În cazul în care instituţia de credit nu se conformează, BNR va
informa autoritatea competentă din statul membru de origine. Aceasta nu
împiedică aplicarea de către BNR a sancţiunilor sau a măsurilor pe care le
consideră necesare ori interzicerea desfăşurării activităţii în România în
mod direct.
BNR informează Comisia Europeană şi autorităţile competente din
statul membru de origine cu privire la sancţiunile şi/sau măsurile dispuse.
Evident, sancţiunile şi/sau măsurile dispuse de BNR pot fi
contestate. Aplicarea sancţiunilor se prescrie în termen de un an de la data
luării la cunoştinţă, dar nu mai mult de 3 ani de la data săvârşirii faptei,
iar aplicarea sancţiunilor nu înlătură răspunderea materială, civilă,
administrativă sau penală.
Dacă BNR este informată de autorităţile competente din statul
membru de origine cu privire la decizia de a retrage autorizaţia unei
instituţii de credit care desfăşoară activitate pe teritoriul României, în
scopul protejării intereselor deponenţilor şi ale altor creditori, atunci va
lua măsurile necesare pentru ca instituţia de credit în cauză să nu mai
desfăşoare activităţi pe teritoriul României.
Dacă asupra unei instituţii de credit dintr-un stat membru care
desfăşoară activitate pe teritoriul României au fost dispuse măsuri de
reorganizare, administrare specială, lichidare, faliment sau alte asemenea
măsuri, acestea se vor aplica fără alte formalităţi pe teritoriul României şi
vor produce efecte în condiţiile şi de la data prevăzute în legislaţia din
statul membru respectiv.

169
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Persoanele împuternicite să pună în aplicare măsurile dispuse de


autoritatea administrativă sau judiciară vor putea acţiona pe teritoriul
României în baza unei copii certificate de pe actul de numire ori a unui
certificat emis de această autoritate, însoţit de o traducere în limba
română, fără altă formalitate.
Persoanele respective vor putea exercita pe teritoriul României toate
competenţele care le revin potrivit legislaţiei din statul membru de
origine. Aceste persoane vor putea să numească alte persoane care să le
reprezinte pe teritoriul României, inclusiv în scopul de a acorda asistenţă
creditorilor pe parcursul aplicării măsurilor în cauză.

Instituţiile financiare
Instituţiile financiare cu sediul în unul dintre statele membre vor
putea desfăşura pe teritoriul României activităţile financiare prevăzute în
actele lor constitutive, prin intermediul unei sucursale sau în mod direct,
dacă aceste instituţii financiare sunt filiale ale uneia sau mai multor
instituţii de credit şi îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) societatea-mamă sau societăţile-mamă sunt autorizate ca instituţii
de credit în statul membru a cărui legislaţie guvernează statutul instituţiei
financiare respective;
b) activităţile în cauză sunt efectiv desfăşurate pe teritoriul aceluiaşi
stat membru;
c) societatea-mamă sau societăţile-mamă deţin 90 % sau mai mult
din drepturile de vot aferente acţiunilor reprezentând capitalul social al
instituţiei financiare;
d) societatea-mamă sau societăţile-mamă trebuie să satisfacă
cerinţele prudenţiale ale autorităţilor competente din statele membre de
origine cu privire la managementul instituţiei financiare-filială şi trebuie
să declare, cu acordul acestor autorităţi, că garantează în solidar
obligaţiile asumate de filială;
e) instituţia financiară-filială este inclusă efectiv în supravegherea
pe bază consolidată a societăţii-mamă sau, după caz, a fiecărei societăţi-
mamă, în special în ceea ce priveşte activităţile financiare în cauză, în
mod deosebit pentru calculul indicatorului de solvabilitate, al expunerilor
mari şi al nivelului participaţiilor de natura imobilizărilor financiare la
entităţi care nu desfăşoară activităţi financiare.
Verificarea îndeplinirii condiţiilor legale se realizează de către
autoritatea competentă din statul membru de origine, care va certifica
acest lucru, concomitent cu transmiterea informaţiilor adecvate.

170
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Autoritatea competentă din statul membru de origine va asigura


supravegherea filialelor.
În cazul în care BNR este informată de autoritatea competentă din
statul membru de origine cu privire la faptul că instituţia financiară nu
mai îndeplineşte una dintre condiţiile legale, activităţile desfăşurate în
România de instituţia financiară respectivă vor intra sub incidenţa
legislaţiei române aplicabile acestor activităţi.
Aceste reguli se aplică în mod corespunzător şi în cazul instituţiilor
financiare cu sediul în România, care vor să desfăşoare activitate pe
teritoriul statelor membre, dacă aceste instituţii financiare sunt filiale ale
unor bănci, persoane juridice române, şi îndeplinesc condiţiile legale.
Verificarea acestor condiţii se realizează de către BNR, care va asigura şi
supravegherea acestor instituţii financiare.

Colaborarea cu autorităţile competente şi cerinţe de notificare


Pentru supravegherea prudenţială a băncilor, persoane juridice
române, care desfăşoară activitate pe teritoriul altor state membre şi a
instituţiilor de credit autorizate în alte state membre, care desfăşoară
activitate în România, BNR colaborează strâns cu autorităţile competente
din statele membre respective.
Colaborarea se va putea realiza prin schimb de informaţii sau în
orice alt mod, de natură să faciliteze supravegherea instituţiilor de credit
în cauză şi verificarea îndeplinirii condiţiilor care au stat la baza
autorizării acestora de către autoritatea competentă. Informaţiile se vor
referi în principal la administrarea, conducerea şi acţionariatul acestora,
dar şi la alte aspecte de natură prudenţială, vizând în special lichiditatea,
solvabilitatea, limitarea expunerilor mari, procedurile de administrare şi
contabile, controlul intern, garantarea depozitelor.
La solicitarea autorităţilor competente din statele membre
responsabile cu supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit
filiale ale unui holding financiar cu sediul în România, BNR este
împuternicită să ceară holdingului orice informaţii relevante pentru
realizarea supravegherii pe bază consolidată, pe care le va transmite
autorităţilor solicitante.
În cazul în care autorităţile competente din statele membre solicită
BNR realizarea verificării informaţiilor referitoare la o instituţie de credit,
un holding financiar, o instituţie financiară, o societate prestatoare de
servicii bancare auxiliare, o societate tip holding şi filialele acesteia ori la
alte filiale având sediul social în România, BNR fie va realiza această
verificare în mod direct prin personalul său, fie va permite autorităţii

171
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

competente solicitante să realizeze verificarea sau va permite realizarea


acesteia de către auditori ori experţi financiari.
BNR va notifica Comisiei Europene asupra următoarelor elemente:
a) orice autorizaţie acordată unei bănci ori altei instituţii de credit,
persoană juridică română;
b) orice retragere de autorizaţie acordată unei bănci ori altei
instituţii de credit, persoană juridică română;
c) orice refuz de transmitere a informaţiilor;
d) orice autorizaţie acordată unei instituţii de credit, persoană
juridică română, care s-a constituit ca filială deţinută direct sau indirect de
una ori mai multe societăţi-mama care nu sunt guvernate de legislaţia
română sau a altui stat membru şi orice achiziţionare de către o asemenea
societate-mamă a unei participaţii semnificative într-o instituţie de credit,
persoană juridică română, dacă, ca urmare a acestei achiziţionări,
instituţia de credit, persoană juridică română, devine o filiala a societăţii-
mamă respective; în acest caz notificarea va cuprinde şi structura grupului
din care aceasta face parte;
e) dificultăţile întâmpinate de bănci ori alte instituţii de credit,
persoane juridice române, la deschiderea de sucursale sau în desfăşurarea
activităţii în străinătate, pe teritoriul unui stat, altul decât un stat membru;
f) cerere de autorizare a unei filiale, care se constituie ca instituţie
de credit, persoana juridică română, deţinută direct sau indirect de una ori
mai multe societăţi-mamă care nu sunt guvernate de legislaţia română sau
a altui stat membru şi orice cerere de aprobare a unei participaţii
semnificative într-o instituţie de credit, persoana juridică română,
formulată de către o asemenea societate-mamă, dacă prin achiziţionarea
acestei participaţii instituţia de credit, persoana juridică română, ar deveni
o filială a societăţii-mama respective;
g) lista holdingurilor financiare care sunt societăţi-mamă ale
băncilor, persoane juridice române, supravegheate pe bază consolidată de
către BNR potrivit legii bancare;
h) orice autorizaţie acordată sucursalelor instituţiilor de credit
străine cu sediul în afara spaţiului comunitar;
i) orice alte informaţii care trebuie raportate Comisiei Europene, la
cererea acesteia sau în conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare.

NOTĂ: Informaţiile prevăzute la lit. f) se transmit la solicitarea


expresă a Comisiei Europene. Lista prevăzută la lit. g) se va transmite şi
autorităţilor competente din statele membre, iar informaţiile prevăzute la
lit. h) se transmit şi Comitetului Bancar Consultativ.

172
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

7.6. Alte reguli care operează în sectorul bancar

Instituţiile de credit care funcţionează în România în condiţiile legii


bancare se evidenţiază de către BNR în registrul instituţiilor de credit,
care este accesibil persoanelor interesate.
Băncile pot să organizeze o asociaţie profesională, care să le
reprezinte interesele colective faţă de autorităţile publice, să studieze
probleme de interes comun, să promoveze cooperarea, să informeze
membrii asociaţiei şi publicul şi să organizeze serviciile de interes comun.
Evident, Asociaţia profesională a băncilor colaborează cu BNR.
Separat sau în cadrul asociaţiei profesionale, băncile vor putea sa-şi
organizeze un corp propriu de executori, a cărui activitate va fi strict
legată de punerea în executare a titlurilor executorii aparţinând băncilor.
(Statutul acestui corp de executori se aprobă prin ordin al ministrului
justiţiei.)
Deschiderea procedurii de reorganizare, faliment sau a altei
proceduri similare nu afectează contractele bilaterale de compensare a
creanţelor şi a obligaţiilor reciproce decurgând din operaţiuni cu
instrumente având la baza cursul de schimb şi rata dobânzii şi operaţiuni
similare cu aur, încheiate de partea contractantă, cu privire la care au fost
dispuse măsurile la care ne-am referit anterior.

173
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 8

Reglementarea unor activităţi


specifice circumscrise
domeniului bancar

8.1. Centrala Riscurilor Bancare


8.2. Centrala Incidentelor de Plăţi
8.3. Decontarea operaţiunilor interbancare ale băncilor aflate în
regim special de decontare
8.4. Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar
8.5. Procedura falimentului instituţiilor de credit

174
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 8

Reglementarea unor activităţi


specifice circumscrise
domeniului bancar

8.1. Centrala Riscurilor Bancare

Centrala Riscurilor Bancare (CRB)42 reprezintă o structură


specializată în colectarea, stocarea şi centralizarea informaţiilor privind
expunerea fiecărei bănci din sistemul bancar românesc faţă de acei
debitori care au beneficiat de credite/angajamente al căror nivel cumulat
depăşeşte suma limită de raportare. În prezent suma limită de raportare a
fost stabilită prin Ordinul Guvernatorului nr.27 din 18 ianuarie 2000 la
nivelul de 200 milioane lei.
Baza de date a Centralei Riscurilor Bancare este organizată în două
registre:
9 Registrul central al creditelor (RCC) conţine informaţii de risc
bancar raportate de bănci şi este actualizat lunar;
9 Registrul creditelor restante (RCR) conţine informaţii de risc
bancar referitoare la abaterile de la graficele de rambursare din cel mult
ultimii şapte ani şi este alimentat lunar de Registrul central al creditelor.
Utilizatorii informaţiilor existente în baza de date a Centralei
Riscurilor Bancare sunt băncile şi Banca Naţională a României.
Schimbul de informaţii de risc bancar se realizează electronic prin
Reţeaua de Comunicaţii Interbancară.
Raportările efectuate de bănci conţin următoarele informaţii:
- datele de identificare a debitorilor faţă de care banca înregistrează o
expunere mai mare sau egală cu limita de raportare;

42
Cf. Regulament nr. 1/21.05.1999 (emis de BNR) privind organizarea şi funcţionarea Centralei Riscurilor
Bancare (M.Of. nr. 614/16.12.1999), modificat şi completat de Circulara BNR nr. 22/2002 (M.Of. nr.
521/18.07.2002).
175
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

- informaţii privind fiecare din creditele şi angajamentele de care


debitorul beneficiază: tipul creditului, termenul de acordare, tipul
garanţiei, serviciul datoriei, data acordării şi data scadenţei, suma
acordată, suma datorată la momentul raportării, suma restantă.
Difuzarea informaţiilor de Centrala Riscurilor Bancare către bănci
se face în două moduri:
- rapoarte lunare care cuprind informaţii privind toţi debitorii pe care
banca i-a raportat în luna respectivă, cu toate informaţiile disponibile la
CRB referitoare la creditele şi angajamentele de care acesta a beneficiat
de la toate băncile, fără a se preciza identitatea băncilor creditoare
(situaţia riscului global);
- ca răspuns la interogările (cereri de consultare) “on line” în care băncile
pot solicita două tipuri de informaţii: situaţia riscului global şi situaţia
creditelor restante (pe o perioadă de 7 ani).
Trebuie precizat că pentru debitorii raportaţi de bancă, informaţiile
sunt furnizate necondiţionat, în timp ce, pentru clienţii - debitori
potenţiali, accesul băncii este condiţionat de obţinerea prealabilă a
acordului clientului respectiv.
Sisteme similare de gestiune a informaţiilor de credit funcţionează
cu succes în ţări dezvoltate ca: Austria, Belgia, Franţa, Germania, Italia,
Portugalia, Spania, etc.

● Sancţiuni
Nerespectarea prevederilor Regulamentului nr. 1/21.05.1999
privind organizarea şi funcţionarea Centralei Riscurilor Bancare se
sancţionează cu amendă aplicabilă băncilor, astfel:
a) neraportarea lunară de către bănci la Centrala Riscurilor Bancare se
sancţionează cu amendă în sumă de 10.000.000 lei;
b) raportarea de către bănci la Centrala Riscurilor Bancare a informaţiei
de risc bancar care nu îndeplineşte condiţiile de validare se sancţionează
cu amendă în sumă de 1.000.000 lei pentru fiecare informaţie de risc
bancar inclusă în lista cuprinzând erorile, care nu mai poate fi corectată în
perioada de raportare; suma cumulată nu poate depăşi 10.000.000 lei
pentru fiecare perioadă de raportare;
c) netransmiterea rezultatului verificării informaţiei de risc bancar
conţinute în “CEREREA DE CONCILIERE” în cadrul termen de două
zile, se sancţionează cu amendă în sumă de 1.000.000 lei/zi de întârziere,
dar nu mai mult de 10.000.000 lei;
d) netransmiterea dovezii care să certifice rezultatul verificării informaţiei
de risc bancar conţinute în “CEREREA DE CONCILIERE” în termen de

176
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

5 zile bancare de la primirea de la CRB a datelor supuse consilierii, se


sancţionează cu amendă în sumă de 1.000.000 lei/zi de întârziere, dar nu
mai mult de 10.000.000 lei;
e) netransmiterea de către bănci la Centrala Riscurilor Bancare a
informaţiei de risc bancar referitoare la un debitor care îndeplineşte
condiţia de a fi raportat se sancţionează cu amendă de 1.000.000 lei
pentru fiecare debitor neraportat; suma cumulată nu poate depăşi
10.000.000 lei pentru fiecare raportare;
f) transmiterea de către bănci a informaţiei de risc bancar eronate,
existentă în baza de date a Centralei Riscurilor Bancare, se sancţionează
cu amendă de 1.000.000 lei pentru fiecare debitor raportat eronat; suma
cumulată nu poate depăşi 10.000.000 lei pentru fiecare raportare;
g) solicitarea de către bănci a informaţiilor de risc bancar fără acordul
persoanei la care se referă informaţiile respective se sancţionează cu
amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei.
Încălcările disciplinei bancare prevăzute la lit. a) - d) se constată de
către direcţia din Banca Naţională a României care coordonează
activitatea Centralei Riscurilor Bancare.
Încălcările disciplinei bancare prevăzute la lit. e) - g) se constată de
către persoanele din cadrul Direcţiei supraveghere, anume împuternicite
de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României.
Sancţiunile se aplică de conducerea executivă a Băncii Naţionale a
României, iar sumele aferente se virează la bugetul de stat.
Cuantumul amenzilor suportate de bănci pentru nerespectarea
prevederilor prezentului regulament se va actualiza prin ordin al
guvernatorului Băncii Naţionale a României.

● Comisioane
Pentru serviciile de informare prestate de Centrala Riscurilor
Bancare se percepe fiecărei bănci conectate la Reţeaua de Comunicaţii
Interbancare un comision lunar, compus după cum urmează:
a) comision calculat în funcţie de numărul de debitori din baza de date a
Centralei Riscurilor Bancare în luna curentă:
- 18.000.000 (optsprezece milioane) lei pentru băncile care au mai
puţin de 500 debitori intraţi în baza de date a Centralei Riscurilor
Bancare în luna curentă şi pentru care aceasta pune la dispoziţie
''SITUAŢIA RISCULUI GLOBAL PRIVIND PERSOANELE
RECENZATE'';
- 23.000.000 (douăzecişitrei milioane) lei pentru băncile care au cel
puţin 500 debitori intraţi în baza de date a Centralei Riscurilor

177
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Bancare în luna curentă şi pentru care aceasta pune la dispoziţie


''SITUAŢIA RISCULUI GLOBAL PRIVIND PERSOANELE
RECENZATE'';
b) comision calculat în funcţie de numărul de interogări efectuate cu
acordul debitorilor potenţiali:
- 1.000.000 lei pentru băncile care au efectuat interogări pentru toţi
debitorii noi cărora li s-au acordat credite în luna curentă;
- 2.000.000 lei pentru băncile care au efectuat interogări pentru cel
puţin 50% din debitorii noi cărora li s-au acordat credite în luna
curentă;
- 3.000.000 lei pentru băncile care au efectuat interogări pentru mai
puţin de 50% din debitorii noi cărora li s-au acordat credite în luna
curentă.
În situaţia în care unei bănci i se retrage autorizaţia de funcţionare
de către Banca Naţională a României, comisionul reţinut va fi
proporţional cu numărul de zile lucrătoare cât a funcţionat ca bancă în
luna pentru care se percepe comisionul.
Cuantumul comisioanelor se stabileşte prin ordin al guvernatorului
Băncii Naţionale a României.
Sumele provenite din comisioane sunt folosite de Banca Naţională a
României pentru acoperirea cheltuielilor de implementare şi funcţionare a
Centralei Riscurilor Bancare.
Orice document conţinând informaţia de risc bancar raportată la şi
primită de la Centrala Riscurilor Bancare se arhivează pe suport
electronic, pe o perioadă de 5 ani, la bănci.
Suma reprezentând limita de raportare se stabileşte prin ordin al
guvernatorului Băncii Naţionale a României.

8.2. Centrala Incidentelor de Plăţi

Centrala Incidentelor de Plăţi (CIP)43 este un centru de intermediere


care gestionează informaţia specifică incidentelor de plăţi atât din punct
de vedere bancar (tragerea în descoperit de cont) cât şi din punct de
vedere social (furt).

43
Regulamentul nr. 1/23.02.2001 (emis de BNR) privind organizarea şi funcţionarea Centralei Incidentelor de
Plăţi în cadrul BNR (M.Of. nr. 120/09.03.2001), modificat şi completat prin Circulara BNR nr. 21/01.07.2002
(M.Of. nr. 521/18.07.2002).
178
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Transmiterea informaţiei la CIP se face pe cale electronică, prin


utilizarea Reţelei de Comunicaţii Interbancare ce leagă centrala BNR cu
centralele tuturor băncilor.
Baza de date a CIP este organizată în două fişiere:
1. Fişierul naţional de incidente de plăţi (FNIP) care are trei
componente:
9 Fişierul naţional de cecuri (FNC),
9 Fişierul naţional de cambii (FNCb),
9 Fişierul naţional de bilete la ordin (FNBO) şi
2. Fişierul naţional al persoanelor cu risc (FNPR) care este
alimentat automat din FNIP.

Fişierul naţional al persoanelor cu risc este o bază de date


permanentă. Informaţiile privind incidentele de plăţi majore (instrumente
de plată trase în descoperit de cont, cecuri emise fără autorizarea trasului,
cecuri emise cu dată falsă sau cărora le lipseşte o menţiune obligatorie,
cecuri circulare sau de călătorie emise “la purtător”, cecuri emise de către
un trăgător aflat în interdicţie bancară, cambii scontate fără a exista
creanţa cedată în momentul cesiunii acesteia) înregistrate pe numele unei
persoane fizice/juridice nu pot fi şterse din această bază de date, decât în
cazul în care se anulează, de către aceeaşi persoană declarantă care le-a
transmis anterior la CIP, din proprie iniţiativă sau ca urmare a hotărârii
unei instanţe judecătoreşti.
Interdicţia bancară este regimul impus de către bancă unui titular de
cont de interzicere a emiterii de cecuri pe o perioadă de 1 an începând cu
data înregistrării la CIP a unui incident de plată major şi asigură
prevenirea producerii unor noi incidente de plăţi şi sancţionarea titularilor
de cont care le generează în sistemul bancar.
În baza informaţiilor recepţionate de CIP de la persoanele
declarante, aceasta are obligaţia:
- transmiterii unei Declaraţii privind interdicţia bancară de a emite cecuri
tuturor centralelor băncilor, care au obligaţia să distribuie această
informaţie în propriul sistem intrabancar;
- transmiterii unei Declaraţii de pierdere/furt/distrugere/anulare a
instrumentelor către centrala băncii plătitoare, pentru a preveni decontarea
unui astfel de cec, cambie sau bilet la ordin, în eventualitatea prezentării
acestuia la plată de către o persoană de rea credinţă.
Centrala băncii sau unitatea bancară teritorială unde respectiva
persoană fizică sau juridică are cont deschis are obligaţia recuperării
formularelor de cec necompletate sau greşit completate eliberate anterior,
179
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

cu excepţia cecurilor utilizate pentru retragerea de numerar. În cazul în


care nu recuperează toate formularele de cec necompletate sau greşit
completate, trebuie să le anuleze şi să transmită această informaţie la CIP,
într-un interval de maximum 15 zile calendaristice de la data emiterii
Declaraţiei CIP privind interdicţia bancară.
Valorificarea informaţiilor înregistrate în FNIP şi în FNPR se va
face astfel:
a) de către bănci şi Banca Naţională a României, în mod obligatoriu, la
eliberarea de formulare de cecuri titularilor de cont;
b) de către CIP, din proprie iniţiativă în scopul apărării interesului public,
prin transmiterea către Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de
Justiţie şi Ministerul de Interne cu unităţile lor teritoriale de informaţii din
evidenţele proprii sau prin publicarea acestor informaţii în Mass-media;
c) de către instanţele judecătoreşti, instituţiile menţionate la lit. b), alte
instituţii ale statului cu atribuţii de supraveghere şi control, precum şi de
către Mass-media, pe baza datelor solicitate CIP;
d) de către persoanele fizice sau juridice, altele decât cele prevăzute la lit.
a) - c), prin intermediul băncilor;
e) de către instituţii din străinătate similare CIP, pe baza datelor privind
incidentele de plăţi pe care CIP le furnizează din proprie iniţiativă sau la
cererea acestora.
Înaintea încheierii unei afaceri cu un partener, o firmă poate
consulta, prin intermediul unei bănci, baza de date a CIP, pentru a vedea
dacă pe numele potenţialului partener sunt înregistrate incidente de plăţi
cu cecuri, cambii sau bilete la ordin. În funcţie de răspunsul primit de la
CIP, respectiva firmă este în măsură să aprecieze dacă mai dă curs sau nu
colaborării cu acel partener.
Consultarea bazei de date se poate face de către un comerciant, prin
intermediul unei bănci, înainte de a primi un cec de la clientul său în
schimbul mărfurilor vândute. În acest caz, comerciantul poate afla dacă
seria şi numărul cecului pe care ar urma să-l primească face parte dintr-un
set de instrumente de plată avizate de B.N.R. sau dacă nu cumva
respectivul cec a fost declarat anterior la CIP ca pierdut/furat/distrus sau
retras din circulaţie.
La emiterea unei cambii beneficiarul poate consulta baza de date a
CIP pentru a solicita informaţii privind obligatul cambial principal,
respectiv trasul. Beneficiarul poate accepta să acorde un credit comercial
trăgătorului dacă până la data emiterii cambiei trasul (persoana desemnată
în titlu a plăti pentru trăgător) nu a generat incidente la plata cu alte titluri

180
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

de credit. Aceeaşi atitudine prevăzătoare o poate avea beneficiarul unui


bilet la ordin faţă de subscriitor sau beneficiarul unui cec faţă de trăgător.

Informaţiile înscrise în FNPR pe numele unei persoane fizice sau


juridice, alături de analizele specifice efectuate de bănci, pot contribui la
fundamentarea deciziei de acordare a unui credit sau de deschidere de
cont curent pentru un nou client.

● Comisioane
Pentru serviciile de furnizare de informaţii de către CIP, oferite
persoanelor declarante - bănci şi celorlalţi utilizatori, Banca Naţională a
României percepe comisioane, după cum urmează:
a) persoanei declarante - bancă conectate la Reţeaua de Comunicaţii
Interbancară, pentru serviciul de difuzare a informaţiei gestionate de CIP,
din iniţiativa CIP sau ca urmare a consultării bazei de date a CIP prin
utilizarea cererii de consultare, un comision lunar în sumă de 18 milioane
lei; în situaţia în care unei bănci i se retrage autorizaţia de funcţionare de
către Banca Naţională a României, comisionul reţinut va fi proporţional
cu numărul de zile lucrătoare în care a funcţionat ca bancă în luna pentru
care se percepe comisionul;
b) persoanei declarante - bancă, pentru solicitări de informaţii care
privesc activitatea acesteia în relaţia cu CIP, se percepe un comision
stabilit pe o scară de 10 nivele de la 1 milion lei la 10 milioane lei, în
funcţie de complexitatea cererii şi de gradul de prelucrare a informaţiei;
c) pentru solicitări de informaţii în formă agregată primite de la Mass-
media, se percepe un comision stabilit pe o scară de 10 nivele de la
500.000 lei la 5 milioane lei, în funcţie de complexitatea cererii şi de
gradul de prelucrare a informaţiei.
Comisioanele prevăzute la lit. a) vor fi încasate de Banca Naţională
a României în ultima zi bancară a lunii.
Sumele reprezentând comisioanele prevăzute la lit. b) şi c) vor fi
plătite Băncii Naţionale a României de către solicitanţi cu ordin de plată,
iar Banca Naţională a României va transmite informaţiile solicitate, cel
târziu în ziua bancară următoare confirmării efectuării plăţii.
Banca Naţională a României poate modifica nivelul comisioanelor
prevăzute la prin Ordin al Guvernatorului Băncii Naţionale a României.
Comisioanele sunt folosite de către Banca Naţională a României
pentru acoperirea cheltuielilor cu funcţionarea şi gestionarea FNIP şi
FNPR.

181
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

● Sancţiuni
Interdicţia bancară, declarată de banca trasă pe numele unui titular
de cont, durează un an de la data înregistrării la CIP a respectivului
incident de plată major.
În cazul în care persoana declarantă - bancă anulează un incident
de plată transmis anterior la CIP, ca urmare a unei erori sau omisiuni,
aceasta va suporta o amendă de 1.000.000 lei. Această sancţiune se
constată de către direcţia din cadrul Băncii Naţionale a României care
coordonează activitatea CIP şi se aplică lunar.
Băncile care au declarat cu întârziere sau nu au declarat, incidentele
de plăţi către CIP şi/sau nu le-au notificat către client, precum şi băncile
care nu au transmis la CIP declaraţia specifică vor fi sancţionate cu
amendă de 1.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere (fără a putea
depăşi 10.000.000 lei pentru fiecare cerere, declaraţie sau notificare).
Această sancţiune se aplică şi băncilor care distribuie cu întârziere
sau nu distribuie în propriul sistem intrabancar declaraţia CIP privind
interdicţia bancară, respectiv declaraţia CIP de pierdere, furt, distrugere
sau anulare a instrumentelor.
Băncile care au eliberat formulare de cec titularilor de cont aflaţi în
interdicţie bancară vor fi sancţionate cu amendă de la 1.000.000 lei la
2.000.000 lei.
În cazul în care băncile nu au notificat CIP anularea unui incident
de plată declarat anterior la Banca Naţională a României din vina lor
exclusivă, sustrăgându-se astfel de la plata taxei, vor fi sancţionate cu
amendă de la 1.500.000 lei la 2.000.000 lei.
Băncile care au notificat CIP, în mod nejustificat, anularea unui
incident de plată, declarat anterior la Banca Naţională a României, vor fi
sancţionate cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei.

8.3. Decontarea operaţiunilor interbancare ale băncilor aflate în


regim special de decontare

Trecerea în regim special de decontare a operaţiunilor de plăţi şi


încasări ale unei bănci se face de către Direcţia decontări bancare, în baza
hotărârii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, care

182
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

trebuie să fie adusă la cunoştinţa publicului printr-un comunicat de presă


publicat în două ziare de circulaţie naţională.

● Operaţiunile interbancare de plăţi şi încasări ale băncii aflate în


regim special de decontare se decontează astfel:44
9 în regim programat, numai în limita disponibilului din contul
curent al acesteia, deschis în evidenţele centralei Băncii Naţionale a
României - Direcţia decontări bancare, în ziua Z-1, pentru operaţiunile cu
decontare pe bază netă, şi anume:45
a) plăţile fără numerar în valoare de până la 500 milioane lei - cont curent
analitic 511;
b) operaţiunile cu numerar - cont curent analitic 520;
c) operaţiunile de plăţi şi încasări în relaţia cu Banca Naţională a
României - cont curent analitic 521;
d) operaţiunile de plăţi şi încasări de mică valoare în relaţia cu trezoreria
statului - cont curent analitic 530;
e) operaţiunile aferente cupoanelor agricole - cont curent analitic 531;
9 în regim normal de decontare pentru operaţiunile cu decontare pe
bază brută (restul operaţiunilor de plăţi şi încasări, respectiv cele care nu
sunt indicate mai sus).

● Conturi curente analitice


Toate operaţiunile de decontare interbancară ale băncii aflate în
regim special de decontare se efectuează prin conturi curente analitice
deschise în evidenţele centralei Băncii Naţionale a României - Direcţia
decontări bancare şi ale sucursalelor sau agenţiilor Băncii Naţionale a
României la care o unitate teritorială a băncii respective are cont curent
deschis.
Operaţiunile de încasări ale băncii aflate în regim special de
decontare, în baza ordinelor de plată în valoare de până la 500 milioane
lei, precum şi a cecurilor, cambiilor şi biletelor la ordin, indiferent de
valoarea acestora, se efectuează prin casele de compensaţii ale Băncii
Naţionale a României, cu excepţia celor iniţiate de către alte bănci aflate,
la rândul lor, în regim special de decontare, caz în care decontarea se
efectuează prin contul curent analitic 511.

44
Norma nr. 1/24.01.2000 privind procedura de decontare a operaţiunilor interbancare ale băncilor aflate în
regim special de decontare, publicată în M.Of. nr. 40/31.01.2000.
45
Semnificaţiile conturilor sunt următoarele: 511 – operaţiuni de plăţi fără numerar derulate în regim special;
520 – operaţiuni cu numerar derulate în regim special; 521 – operaţiuni de plăţi şi încasări în relaţia cu BNR
derulate în regim special; 531 – operaţiuni privind cupoanele agricole derulate în regim special.
183
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

În cazul în care o sucursală/agenţie a Băncii Naţionale a României


recepţionează şi acceptă un ordin de plată al unei bănci aflate în regim
normal de decontare în favoarea băncii aflate în regim special de
decontare care nu dispune de o unitate bancară în judeţul respectiv,
sucursala/agenţia Băncii Naţionale a României are obligaţia să deschidă
un cont curent analitic în regim special de decontare pe numele băncii
plătitoare şi să elibereze extras de cont acesteia.

● Centralizatorul de plăţi pentru ziua de decontare Z


Centrala băncii aflate în regim special de decontare are obligaţia să
întocmească cel târziu cu o zi bancară înaintea depunerii spre plată a
instrumentelor sale, documentul "Centralizatorul de plăţi pentru ziua de
decontare Z" purtând viza judecătorului-sindic şi ştampila tribunalului,
dacă este cazul, pentru a fi prezentat sediului O.I.S. 9616046, în original,
în ziua Z-1, până la ora 16,00. Acesta va conţine numai plăţile decontate
în regim programat, respectiv cele decontate prin conturile curente
analitice 511, 520, 521, 530 şi 531.
Soldul contului curent al zilei Z-1 trebuie să fie în sumă mai mare
decât cea a plăţilor programate prin documentul "Centralizator de plăţi
pentru ziua de decontare Z", corect întocmit. În caz contrar, Banca
Naţională a României efectuează plăţile programate în "Centralizatorul de
plăţi pentru ziua de decontare Z", în ordinea de prioritate numai în limita
soldului contului curent al zilei Z-1.
Sediul O.I.S. 96160 are obligaţia să verifice "Centralizatorul de plăţi
pentru ziua de decontare Z" şi să comunice, în ziua Z-1, începând cu ora
17,00, sucursalelor/agenţiilor Băncii Naţionale a României, valoarea
plăţilor pe care acestea le pot efectua în ziua Z prin conturile curente
analitice în regim programat, deschise în evidenţele lor pentru banca
aflată în regim special de decontare.

● Instrumente de plată
Unităţile bancare şi, respectiv, centrala băncii aflate în regim special
de decontare au obligaţia să pregătească documentele care vor fi
decontate de Banca Naţională a României în ziua Z în regim programat,
pe tipuri de instrumente de plată şi, în cadrul acestora, pe unităţi bancare
destinatare. Pentru ordinele de plată proprii şi pentru cele ale clienţilor
lor, unităţile bancare şi centrala băncii aflate în regim special de decontare

46
O.I.S. – Operaţiuni Interbancare Speciale.
184
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

vor întocmi, în nume propriu, ordine de plată centralizatoare pentru


fiecare unitate bancară destinatară.
Cecurile sau alte instrumente de plată de debit în care banca
plătitorului este o unitate bancară sau centrala băncii aflate în regim
special de decontare vor fi remise acesteia de către băncile beneficiare în
şedinţele de verificare a instrumentelor de plată de debit în vederea
acceptării/refuzului lor. În cazul acceptării instrumentelor de plată de
debit de către banca aflată în regim special de decontare, centrala acesteia
are obligaţia să cuprindă în ziua Z-1 sumele respective în "Centralizatorul
de plăţi pentru ziua de decontare Z", pe contul curent analitic 511,
indiferent de valoare, urmând ca unitatea bancară sau centrala acesteia să
prezinte cecul/cecurile respectiv(e) în ziua Z la ghişeele organizate în
cadrul Băncii Naţionale a României însoţit(e) de un ordin de plată
centralizator pentru fiecare unitate bancară destinatară a instrumentului de
plată de debit.
Documentele de plată aferente plăţilor cu decontare pe bază brută vor
fi întocmite în conformitate cu reglementările în vigoare pentru tipurile
respective de operaţiuni, cu excepţia codificării conturilor curente
analitice care se menţine în regim special (clasa 5).

● Orarul de ghişeu
Unităţile bancare şi centrala băncii aflate în regim special de
decontare, precum şi orice altă bancă, ce ordonă plăţi de natura celor care
se derulează în regim programat în favoarea acesteia au obligaţia să
prezinte documentele de plată, în vederea decontării lor, în ziua Z, la
ghişeele organizate în incinta Băncii Naţionale a României, în intervalul
8,00-12,30.
Unităţile bancare şi centrala băncii aflate în regim special de
decontare, precum şi orice altă bancă, ce ordonă plăţi de natura celor care
se derulează în regim normal în favoarea acesteia au obligaţia să prezinte
documentele de plată, în vederea decontării lor, în ziua Z, la ghişeele
organizate în incinta Băncii Naţionale a României, în intervalul
corespunzător tipului de operaţiune, prevăzut în reglementările în vigoare.

● Decontarea finală a operaţiunilor decontate în regim programat


Sucursalele/agenţiile Băncii Naţionale a României, în limita
confirmărilor primite în ziua Z-1 pentru fiecare cont curent analitic în
regim programat, de la sediul O.I.S. 96160, în ziua Z au obligaţia să
elibereze extrase de cont băncii aflate în regim special de decontare, în
care vor fi incluse numai instrumentele de plată acceptate.

185
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Excepţia o constituie operaţiunile de plăţi şi încasări în regim


programat în relaţia cu trezoreria statului ale respectivelor unităţi bancare
aflate în regim special. Sucursalele/agenţiile Băncii Naţionale a României
au obligaţia să întocmească şi să elibereze extrase de cont atât unităţii
bancare a băncii aflate în regim special de decontare, cât şi trezoreriei
judeţene, indiferent dacă acestea efectuează plăţi sau încasări prin ordine
de plată pe suport hârtie pentru trezorerie (OPHT).
Banca beneficiară a unei operaţiuni de plată programată dispusă de
o bancă aflată în regim special de decontare are obligaţia să crediteze
contul clientului beneficiar cel mai târziu cu data următoare celei a
includerii acestei operaţiuni în extrasul de cont remis de Direcţia
decontări bancare.
Sucursalele/agenţiile Băncii Naţionale a României care
recepţionează şi acceptă un ordin de plată pe suport hârtie în favoarea
centralei băncii aflate în regim special de decontare care nu dispune de o
unitate bancară în judeţul respectiv, reprezentând o plată de tipul celor
care se derulează în regim programat, are obligaţia să întocmească şi să
remită, ori de câte ori este necesar, sediului O.I.S. 96160, prin telex, până
la ora 12,30, un mesaj al documentului respectiv, în vederea anexării
acestuia la extrasul de cont al centralei băncii aflate în regim special de
decontare.
Aceleaşi unităţi (arătate mai sus) care, în ziua Z, efectuează
operaţiuni de încasări şi plăţi pentru banca aflată în regim special de
decontare, de tipul celor care se derulează în regim programat, au
obligaţia ca, încadrându-se în orarul aprobat, să remită sediului O.I.S.
96160:
9 până la ora 14,00, prin modem, un singur aviz O.I.S. de DEBIT
şi/sau de CREDIT, după caz, reflectând operaţiunile pe care le-au
efectuat prin conturile curente analitice respective;
9 până la ora 12,30, prin telex, mesajele ordinelor de plată şi ale
borderourilor cecurilor, însoţite de ordinele de plată
centralizatoare;
9 până la ora 12,30, prin fax, copiile de pe cecurile remise la plată.

● Decontarea finală a operaţiunilor decontate în regim normal


Operaţiunile de plăţi şi încasări ale băncii aflate în regim special de
decontare cu decontare pe bază brută se decontează final în regim normal,
în conformitate cu reglementările în vigoare. În contextul regimului
normal de decontare plăţile cu decontare pe bază brută ale băncii aflate în

186
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

regim special de decontare se decontează în limita disponibilităţilor


existente în contul curent în momentul decontării.
Pentru operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate prin contul curent al
băncii aflate în regim special de decontare Banca Naţională a României
percepe în toate cazurile comisioane.

8.4. Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar

Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar (persoană


juridică de drept public, cu sediul în municipiul Bucureşti) are ca scop
garantarea rambursării depozitelor constituite la bănci de către deponenţi,
persoane fizice, potrivit condiţiilor şi limitelor stabilite în Ordonanţa
Guvernului nr.39/1996, republicată. Fondul garantează depozitele
deţinute de rezidenţi şi nerezidenti, exprimate în monedă naţională sau
străină.
Resursele financiare ale Fondului se constituie, în principal, din
contribuţiile plătite de bănci, persoane juridice române, şi sucursalele
băncilor străine, care sunt sau vor fi autorizate să primească fonduri de la
persoane fizice în conformitate cu prevederile Legii bancare nr.58/1998.
Fondul investeşte resursele financiare disponibile, în principal, în titluri
de stat.

● Administrarea Fondului
Fondul este administrat de un Consiliu de administraţie format din 7
membri, numiţi pentru un mandat de trei ani, care poate fi reînnoit, având
următoarea structură:
9 trei membri numiţi de Banca Naţională a României. Unul dintre
aceştia este prim-viceguvernator sau viceguvernator al Băncii
Naţionale a României şi este numit din oficiu preşedinte al
Consiliului de administraţie al Fondului;
9 doi membri numiţi de Asociaţia Română a Băncilor;
9 un membru numit de Ministerul Finanţelor Publice;
9 un membru numit de Ministerul Justiţiei.
Conducerea operativă a Fondului este asigurată de Directorul
general executiv care angajează şi reprezintă Fondul în relaţiile cu
persoanele fizice şi juridice, precum şi în faţa instanţelor judecătoreşti.
Directorul general executiv este numit în funcţie de Consiliul de
administraţie.

187
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

● Plata depozitelor garantate


În cazul în care o bancă nu este în măsură să-şi onoreze obligaţiile
faţă de deponenţii săi, Fondul garantează plata în lei către deponenţi a
fondurilor depozitate, indiferent de moneda în care este constituit
depozitul ori de numărul sau mărimea depozitelor, în limita unui plafon
de garantare, actualizat semestrial cu indicele preţurilor de consum. În
limita plafonului garantat se include şi dobânda care se datorează la
depozitele respective până la data când acestea au devenit indisponibile.
Suma totală a obligaţiei unei bănci faţă de un deponent se stabileşte
prin însumarea tuturor depozitelor deţinute de acesta, inclusiv a dobânzii
datorate şi neplătite la data când depozitele au devenit indisponibile, mai
puţin suma obligaţiilor deponentului faţă de banca în cauză.
Fondul plăteşte compensaţiile către deponenţi într-un termen de 3
luni de la data prevăzută în hotărârea judecătorească pentru începerea
procedurii falimentului băncii, dar nu mai târziu de 3 ani de la începerea
plăţii acestora.
Băncile sunt obligate să comunice deponenţilor toate informaţiile de
care aceştia au nevoie, referitoare la Fond, în special cele privind tipurile
de depozite garantate, nivelul şi modul de calcul al garanţiei, condiţiile şi
formalităţile ce trebuie îndeplinite pentru a se obţine o compensaţie din
partea Fondului. Informaţiile trebuie să fie disponibile la toate sediile
băncilor, într-un loc accesibil deponenţilor şi să fie prezentate într-o
formă uşor de înţeles. Băncile nu au dreptul să facă anunţuri către public
în care să se prevadă alte tipuri de depozite garantate sau niveluri de
garantare a depozitelor persoanelor fizice, mai mari decât cele stabilite
conform Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996.
În cazul falimentului unei bănci Fondul este obligat să publice, la
sediul tuturor unităţilor acesteia şi în cel puţin două ziare de circulaţie
naţională, atât informaţii privind indisponibilitatea depozitelor, cât şi date
privind operaţiunea de compensare a depozitelor, perioada în cursul căreia
va avea loc compensarea şi numele băncii mandatate să facă plata,
precum şi condiţiile ce trebuie îndeplinite şi formalităţile de urmat pentru
a se obţine compensaţia.

● Sancţiuni
Dacă o bancă nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin în
conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996, la
solicitarea Consiliului de administraţie al Fondului, Banca Naţională a
României poate proceda la modificarea autorizaţiei de funcţionare a

188
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

băncii respective, în sensul retragerii dreptului acesteia de a atrage


depozite de la persoanele fizice.

Subliniem că, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.138/2001,


s-a stabilit că Fondul este numit, de regulă, lichidator în cazul
falimentului instituţiilor bancare.

8.5. Procedura falimentului instituţiilor de credit

Procedura falimentului se aplică următoarelor două categorii de


instituţii:47
a) băncilor persoane juridice române şi Casei de Economii şi
Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., inclusiv sucursalelor acestora având sediul
în străinătate;
b) caselor centrale ale cooperativelor de credit, inclusiv cooperativelor de
credit afiliate acestora, numite în continuare instituţii de credit.
O instituţie de credit este considerată în stare de faliment dacă se
află în una dintre următoarele situaţii:
a) instituţia de credit nu a onorat integral o creanţă certă, lichidă şi
exigibilă, de cel puţin 7 zile lucrătoare de la scadenţă, în cazul băncilor,
inclusiv al Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., şi de cel
puţin 30 de zile lucrătoare de la scadenţă, în cazul caselor centrale ale
cooperativelor de credit, inclusiv al cooperativelor de credit afiliate
acestora;
b) indicatorul de solvabilitate calculat în funcţie de nivelul capitalului
propriu al instituţiei de credit scade sub 2%. Indicatorul de solvabilitate se
calculează în conformitate cu reglementările emise de Banca Naţională a
României.

● Judecătorul sindic
Toate procedurile prevăzute legislaţia falimentului bancar, cu
excepţia recursului, sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în
jurisdicţia căruia se află sediul băncii debitoare, care figurează în registrul
comerţului, şi sunt exercitate de un judecător-sindic.
Judecătorul-sindic este nominalizat, în fiecare caz, de preşedintele
tribunalului dintre judecătorii desemnaţi ca judecători-sindici, în temeiul

47
O.U.G. nr. 138/18.10.2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 83/1998 privind procedura
falimentului băncilor, publicată în M.Of. nr. 671 din 24 octombrie 2001.
189
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

art. 12 alin. (3) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească,
republicată.
Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în contextul de faţă48,
sunt:
a) darea hotărârii de deschidere a procedurii;
b) judecarea contestaţiei băncii debitoare împotriva cererii introductive
formulate de Banca Naţională a României sau de creditori, pentru
începerea procedurii;
c) desemnarea, prin hotărâre, a lichidatorului, stabilirea atribuţiilor
acestuia, controlul asupra activităţii lui şi, dacă este cazul, înlocuirea lui;
d) judecarea acţiunilor introduse de lichidator pentru anularea unor
transferuri cu caracter patrimonial, anterioare hotărârii de deschidere a
procedurii;
e) judecarea contestaţiilor băncii debitoare ori ale creditorilor împotriva
măsurilor luate de lichidator;
f) confirmarea planului de distribuire a sumelor obţinute din lichidare;
g) darea hotărârii de închidere a procedurii.
Hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive şi executorii; în
condiţiile legii, ele vor putea fi atacate cu recurs.
În îndeplinirea atribuţiilor lor, care implică aplicarea unor
reglementări bancare, judecătorul-sindic şi lichidatorul pot cere opinia
Băncii Naţionale a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere
bancară.
Prin hotărârea judecătorească privind începerea procedurii
falimentului, judecătorul-sindic ridică administratorilor instituţiei de
credit debitoare dreptul de a reprezenta instituţia de credit, de a administra
bunurile instituţiei respective, de a dispune de ele, va desemna
lichidatorul, cu avizul Băncii Naţionale a României, şi va preciza
atribuţiile acestuia; prin derogare de la prevederile art. 3 din Ordonanţa
Guvernului nr. 79/1999 privind organizarea activităţii practicienilor în
reorganizare şi lichidare, lichidatorul este, de regulă, Fondul de garantare
a depozitelor în sistemul bancar.
Adunarea generală a acţionarilor băncii debitoare, respectiv
adunarea generală a casei centrale a cooperativelor de credit debitoare, va
putea desemna în cel mai scurt termen, cu majoritate simplă, un
reprezentant care să îi reprezinte în cadrul procedurii şi care va avea

48
O.U.G. nr. 186/19.11.1999 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 83/1998 privind procedura
falimentului bãncilor, publicată în M.Of. nr. 567/19.11.1999. Precizăm că după o perioadă de trei ani, O.U.G.
nr. 186/19.11.1999 a fost respinsă prin Legea nr. 536/29.10.2002, publicată în M.Of. nr. 827/18.11.2002.

190
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

dreptul, în condiţiile legii, să conteste măsurile luate de lichidator sau să


exercite căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.
În prima şedinţă a adunării creditorilor aceştia vor putea alege un alt
lichidator, cu o majoritate de 51 % din valoarea creanţelor valabile,
înregistrate la tribunal până la data prevăzută în notificarea trimisă de
judecătorul-sindic, sau vor putea decide menţinerea lichidatorului
desemnat de judecătorul- sindic.
În cazul în care sunt propuşi mai mulţi lichidatori, va fi considerat
ales lichidatorul care va întruni voturile creditorilor titulari ai celei mai
mari părţi din valoarea creanţelor înregistrate la tribunal. Pe data stabilirii
atribuţiilor noului lichidator de către judecătorul-sindic vor înceta
atribuţiile lichidatorului numit de acesta la data deschiderii procedurii.
Lichidatorul nou-numit va prelua activitatea de la lichidatorul înlocuit,
sub controlul judecătorului-sindic.
În cazul propunerii lichidatorului de către creditori, acesta va trebui
să primească avizul Băncii Naţionale a României înainte de a fi desemnat
de judecătorul-sindic.
Pe perioada lichidării se revocă drepturile tuturor structurilor de
conducere şi control - adunarea generală, administratori, conducerea
executivă, cenzori, auditori. (Prevederile Legii nr. 64/1995 privind
procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, referitoare
la remuneraţia lichidatorului, se aplică în mod corespunzător). Activitatea
lichidatorului este remunerată cu 3 % din sumele rezultate din
operaţiunile de lichidare.
Banca debitoare, comitetul creditorilor şi oricare dintre creditori pot
face contestaţie împotriva măsurilor luate de lichidator. O astfel de
contestaţie va trebui să fie înregistrată în termen de 10 zile de la data la
care măsura a fost luată, iar soluţionarea acesteia se va face în maximum
15 zile de la data depunerii ei. Dacă socoteşte necesar, judecătorul-sindic
va ţine o şedinţă, cu citarea autorului contestaţiei, a băncii debitoare a
Băncii Naţionale a României şi a lichidatorului.
În orice stadiu al procedurii falimentului, pentru motive temeinice -
dol sau culpă gravă -, judecătorul-sindic poate înlocui lichidatorul cu un
altul, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu.

● Atribuţiile lichidatorului
Principalele atribuţii ale lichidatorului sunt49:

49
O.U.G. nr. 138/2001, art. 1, pct. 7 (M.Of. nr. 671/24.10.2001).
191
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

a) în momentul primirii hotărârii judecătoreşti privind începerea


procedurii falimentului va deschide la o bancă, care funcţionează pe
teritoriul României, două conturi, unul în lei şi altul în valută, cu
menţiunea cont tip «instituţie de credit în faliment», cu drept exclusiv de
dispoziţie în interesul procedurii falimentului. În conturile tip «instituţie
de credit în faliment» vor fi virate de către lichidator sumele existente în
conturi la alte instituţii financiar-bancare. Lichidatorul va comunica
imediat Băncii Naţionale a României banca comercială şi conturile
deschise la aceasta, după care Banca Naţională a României va transfera
imediat în aceste conturi disponibilităţile instituţiei de credit aflate în
evidenţele sale. În continuare operaţiunile instituţiei de credit în faliment
se vor desfăşura prin aceste conturi;
b) examinarea activităţii instituţiei de credit debitoare în raport cu situaţia
de fapt, întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor
care au dus la starea de faliment, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar
fi imputabilă, şi supunerea acestui raport judecătorului-sindic, spre
aprobare, şi Băncii Naţionale a României, spre informare, în termen de cel
mult 30 de zile de la începerea procedurii falimentului; la cererea
lichidatorului judecătorul sindic va putea prelungi această perioadă,
pentru motive temeinice, prin încheiere;
c) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor instituţiei de credit debitoare
şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor, la începerea
procedurii falimentului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995,
republicată;
d) angajarea, cu respectarea prevederilor legale, a personalului necesar în
vederea lichidării şi conducerea activităţii acestuia, angajarea putându-se
face din cadrul personalului existent al instituţiei de credit debitoare;
e) conducerea activităţii instituţiei de credit debitoare, respectiv
efectuarea de operaţiuni în interesul procedurii falimentului, inclusiv
reeşalonări de credite şi stabiliri de noi rate ale dobânzilor aferente
activelor instituţiei de credit debitoare, cu condiţia ca orice nou nivel al
ratei dobânzilor să nu fie mai mic decât cel mai scăzut nivel practicat pe
piaţa bancară, precum şi participări la piaţa valutară interbancară, luarea
tuturor măsurilor, cum ar fi redimensionarea personalului angajat în
scopul reducerii permanente a cheltuielilor de funcţionare şi lichidare;
f) contractarea de împrumuturi, garantând cu activele instituţiei de credit
debitoare sau fără garanţie, cu aprobarea judecătorului-sindic;
g) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de
instituţia de credit debitoare în dauna drepturilor creditorilor în cei 3 ani
anteriori deschiderii procedurilor;

192
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

h) introducerea de acţiuni pentru anularea constituirilor sau a


transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de
către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate,
realizate de instituţia de credit debitoare în dauna intereselor creditorilor,
prin:
- acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori începerii
procedurii falimentului; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar
derulate conform prevederilor legale;
- operaţiuni comerciale în care prestaţia instituţiei de credit debitoare o
depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori începerii
procedurii falimentului;
- acte încheiate în cei 3 ani anteriori începerii procedurii falimentului,
cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de
la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel
drepturile;
- acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei
datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile
anterioare începerii procedurii falimentului, dacă suma pe care
creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al instituţiei de credit
debitoare este mai mică decât valoarea actului de transfer;
- constituirea ori perfectarea unei garanţii reale pentru o creanţă care era
chirografară în cele 120 de zile anterioare începerii procedurii
falimentului;
- acte încheiate, în anul anterior începerii procedurii falimentului, cu
persoane aflate în relaţii speciale cu instituţia de credit debitoare.
Persoanele aflate în relaţii speciale cu instituţia de credit debitoare
sunt cele stabilite prin lege;
i) stabilirea datelor şedinţelor adunării creditorilor, ori de câte ori
consideră necesar, şi prezidarea şedinţelor;
j) menţinerea, rezilierea sau denunţarea unor contracte încheiate de
instituţia de credit debitoare, precum şi încheierea de noi contracte în
interesul procedurii falimentului;
k) examinarea creanţelor asupra băncii debitoare şi, atunci când este
cazul, formularea de obiecţiuni la acestea;
l) primirea sumelor în lei şi în valută pe seama instituţiei de credit
debitoare şi consemnarea acestora în termen de 24 de ore în noile conturi
ale instituţiei de credit debitoare, cu menţiunea cont tip «instituţie de
credit în faliment», conturi deschise la o bancă comercială;

193
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

m) luarea măsurilor corespunzătoare privind conturile în valută ale


instituţiei de credit debitoare, deschise la instituţii de credit
corespondente, prin:
- notificarea corespondenţilor asupra declarării în stare de faliment a
instituţiei de credit debitoare, precum şi asupra blocării
disponibilităţilor din conturile respective în valută;
- transferarea ulterioară, în cel mai scurt termen, a disponibilităţilor în
contul în valută, cu menţiunea cont tip «instituţie de credit în
faliment», ce se dezvoltă pe analitice - pentru fiecare valută, deschis la
banca comercială; sumele aflate în contul în valută vor fi convertite în
lei şi transferate în contul tip «instituţie de credit în faliment», deschis
în lei;
- efectuarea de plăţi pentru operaţiunile în curs ale instituţiei de credit
debitoare, precum şi administrarea eficientă a disponibilităţilor;
n) urmărirea încasării creanţelor din averea instituţiei de credit debitoare,
rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani, efectuate de
aceasta înainte de înregistrarea cererii introductive;
o) lichidarea bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit
debitoare - ansamblul procedeelor, măsurilor şi tehnicilor pentru
realizarea activelor instituţiei de credit în faliment, cu respectarea
principiului costului minim presupus, respectiv al valorificării optime a
acestora, în scopul achitării datoriilor către creditori prin:
1. tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive prin care
o instituţie de credit cu o situaţie financiară bună achiziţionează, parţial
sau total, activele instituţiei de credit debitoare şi îşi asumă, parţial sau
total, pasivele acesteia, incluzând totalitatea depozitelor garantate.
Tranzacţiile privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive pot fi
efectuate la vedere sau la termen cu opţiune. Pentru tranzacţiile prevăzute
la acest alineat lichidatorul poate să perceapă o primă negociată în funcţie
de calitatea activelor cumpărate şi a pasivelor asumate, plătibilă la
momentul transferului proprietăţii, precum şi o primă pentru exercitarea
opţiunii, în funcţie de termenul opţiunii, plătibilă la momentul negocierii.
În situaţia în care pasivele asumate sub forma depozitelor garantate
depăşesc activele cumpărate în contrapartidă, tranzacţia poate fi efectuată
prin achitarea diferenţei de către Fond din resursele sale, în cazul în care
acesta este lichidatorul.
După cumpărare, pentru activele grevate de operaţiuni pentru care
se probează că au la bază fraude sau că provin din furturi de instrumente
financiare, părţile pot modifica tranzacţia iniţială, urmând ca instituţia de
credit achizitoare să primească de la lichidator, în contravaloare, alte

194
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

active ori sume de bani şi partea corespunzătoare din prima negociată în


funcţie de calitatea activelor cumpărate şi a pasivelor asumate, dacă o
astfel de primă a fost achitată;
2. vânzarea de bunuri, cum ar fi: clădiri, terenuri, aparatură, valori
mobiliare, operaţiuni de lichidare ce se realizează cu respectarea
prevederilor secţiunii a 6-a «Falimentul» din Legea nr. 64/1995,
republicată;
3. alte tehnici de realizare a activelor, cum ar fi cesiuni de creanţă ori
novaţii, realizate în interesul procedurii falimentului la o valoare
negociată;
p) întocmirea unui raport lunar asupra evoluţiei procedurii falimentului,
respectiv asupra stadiului îndeplinirii atribuţiilor de lichidator, pe care îl
va prezenta judecătorului-sindic, spre aprobare, şi Băncii Naţionale a
României, spre informare. Un astfel de raport va include informaţii
referitoare la valoarea totală a creanţelor asupra instituţiei de credit
debitoare şi la valoarea totală a activelor acesteia care au fost valorificate,
la sumele obţinute din lichidarea şi încasarea de creanţe, la planul de
distribuire între creditori;
q) întocmirea bilanţului final de lichidare; dacă lichidarea se prelungeşte
peste durata unui exerciţiu financiar, lichidatorul este obligat să
întocmească bilanţul contabil anual şi să îl depună la organele şi la
termenele prevăzute în modelele situaţiilor financiar-contabile pentru
bănci;
r) sesizarea judecătorului-sindic despre orice problemă care ar cere o
soluţionare de către acesta;
s) încheierea oricărui document în numele instituţiei de credit debitoare,
iniţierea şi coordonarea, în numele acesteia, a oricărei acţiuni sau
proceduri legale;
t) efectuarea oricăror acte de procedură cerute de lege.

● Derularea procedurilor falimentului instituţiilor de credit


Procedura falimentului începe pe baza unei cereri introduse de către
banca debitoare sau de creditorii acesteia ori de Banca Naţională a
României.
Banca debitoare, care nu mai poate face faţă în totalitate datoriilor
sale exigibile cu sumele de bani disponibile, poate adresa tribunalului o
cerere pentru a fi supusă dispoziţiilor legii.
Cererea băncii va fi semnată de persoanele care, potrivit
prevederilor legii, au calitatea de a o reprezenta. Ea va trebui să fie
însoţită de următoarele acte:

195
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

a) bilanţul contabil şi copii de pe registrele contabile curente;


b) o listă a tuturor bunurilor; pentru imobile se vor trece datele din
registrele de publicitate imobiliară;
c) o listă a numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele
acestora – certe sau sub condiţie, lichide sau nelichide, scadente sau
nescadente, necontestate sau contestate -, arătându-se suma, cauza şi
drepturile de preferinţă;
d) contul de profit şi pierderi pe anul anterior depunerii cererii.
Orice creditor care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă poate
introduce la tribunal o cerere împotriva unei instituţii de credit debitoare
care nu a onorat o astfel de creanţă.
Creditorul nu va putea introduce cererea fără să facă dovada că în
prealabil, ca urmare a introducerii unei acţiuni de executare silită asupra
contului instituţiei de credit debitoare, Banca Naţională a României, în
calitate de terţ poprit, a comunicat că instituţia de credit respectivă nu
deţine disponibilităţile necesare pentru onorarea plăţilor respective.
Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de
supraveghere bancară, va putea introduce cerere pentru începerea
procedurii falimentului împotriva instituţiei de credit aflate în una dintre
situaţiile arătate.
În urma înregistrării cererii judecătorul-sindic va notifica imediat
despre aceasta părţilor interesate, inclusiv Băncii Naţionale a României.
De la data primirii notificării Banca Naţională a României va numi
un administrator special până la data hotărârii judecătoreşti definitive şi
executorii privind începerea procedurii falimentului, care va avea
atribuţiile stipulate la art. 81 din Legea bancară nr. 58/1998.
Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin lege vor fi
suportate din averea instituţiei de credit debitoare.
La primul termen de judecată judecătorul-sindic va analiza cererea
şi, în cazul în care instituţia de credit debitoare nu contestă starea de
faliment, va da hotărârea privind începerea procedurii falimentului
acesteia.
Contestaţia împotriva cererii de declanşare a procedurii falimentului
se poate face în termen de 5 zile de la data comunicării acestei cereri.
Judecătorul-sindic se va pronunţa asupra contestaţiei în termen de 5
zile, termen care poate fi prelungit o singură dată cu încă 5 zile.
În urma pronunţării hotărârii de începere a procedurii falimentului,
ca urmare a cererii introduse şi a desemnării lichidatorului, cu avizul
Băncii Naţionale a României, judecătorul-sindic va comunica aceasta
părţilor prevăzute la articolele menţionate, inclusiv lichidatorului şi

196
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Fondului, în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale legale, precum şi


oficiului registrului comerţului la care instituţia de credit debitoare este
înmatriculată, pentru efectuarea menţiunii «bancă în faliment», respectiv
«casă centrală a cooperativelor de credit în faliment». Comunicarea va fi
făcută publică în două ziare de circulaţie naţională. În situaţia în care
instituţia de credit în faliment are deschise sucursale în alte ţări, Banca
Naţională a României va comunica de îndată despre începerea procedurii
falimentului autorităţii de supraveghere bancară din ţara gazdă a
sucursalei respective.
De la data începerii procedurii falimentului toate actele instituţiei de
credit debitoare vor purta menţiunea «bancă în faliment», respectiv «casă
centrală a cooperativelor de credit în faliment».
Pentru scopuri statistice instituţiile de credit în faliment vor fi
considerate ca aparţinând în continuare sectorului bancar. Raportările care
trebuie întocmite şi transmise de către lichidator Băncii Naţionale a
României, periodicitatea şi modalitatea de transmitere a acestora vor fi
stabilite prin norme emise de Banca Naţională a României.
Judecătorul-sindic va comunica în aceeaşi zi Băncii Naţionale a
României hotărârea să privind începerea procedurii falimentului instituţiei
de credit debitoare. La data comunicării hotărârii privind începerea
procedurii falimentului Banca Naţională a României va închide imediat,
după decontarea finală din ziua respectivă, conturile instituţiei de credit
debitoare, deschise în evidenţele sale, şi va transfera disponibilităţile în
conturile tip «instituţie de credit în faliment», deschise la o bancă
comercială.
În ziua comunicării hotărârii operaţiunile de plăţi şi încasări care au
fost acceptate de către sistemul de plăţi - autorizat de Banca Naţională a
României - înainte de momentul comunicării hotărârii de începere a
procedurii falimentului unei instituţii de credit vor fi decontate final şi
irevocabil în conformitate cu procedurile uzuale.
Garanţiile constituite de instituţia de credit debitoare vor fi utilizate
în cadrul sistemului de plăţi pentru care acestea au fost constituite, în
scopul decontării poziţiilor nete aferente tuturor obligaţiilor de plată ale
instituţiei de credit, acceptate de sistem înainte de primirea comunicării de
începere a procedurii falimentului.
Garanţiile rămase neutilizate după decontarea finală a obligaţiilor de
plată menţionate la alineatul precedent vor fi utilizate în interesul
procedurii falimentului.

197
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Momentul acceptării unei instrucţiuni de plată de către sistemul de


plăţi va fi stabilit potrivit regulilor sistemului, conform legii şi
reglementărilor în vigoare ale Băncii Naţionale a României.
După decontarea finală şi irevocabilă a transferurilor de fonduri
acceptate de sistemul de plăţi înainte de comunicarea hotărârii de începere
a procedurii falimentului, Banca Naţională a României va transfera
sumele aflate în aceste conturi în conturile tip «instituţie de credit în
faliment», deschise la banca comercială stabilită de lichidator.
Din momentul deschiderii conturilor Banca Naţională a României şi
operatorul sistemului de plăţi vor accepta pentru instituţia de credit în
faliment doar operaţiunile de plăţi iniţiate de lichidator.
În continuare operaţiunile financiare ale instituţiei de credit în
faliment vor fi decontate final şi irevocabil prin conturile menţionate în
prezenta lege.
După ce s-a dispus începerea procedurii falimentului este interzis
administratorilor instituţiei de credit debitoare, sub sancţiunea nulităţii, să
înstrăineze fără acordul judecătorului-sindic acţiunile, respectiv părţile
sociale deţinute la instituţia de credit debitoare care face obiectul acestei
proceduri.
Judecătorul-sindic va dispune indisponibilizarea acţiunilor,
respectiv a părţilor sociale, în registrele speciale de evidenţă sau în
conturile înregistrate electronic.
Creanţele creditorilor asupra instituţiei de credit în faliment vor fi
plătite în lei în următoarea ordine:
1. taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente procedurii falimentului,
inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea
bunurilor din averea instituţiei de credit în faliment, precum şi plata
remuneraţiei lichidatorului;
2. creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente,
acordate instituţiei de credit în faliment în cursul procedurii falimentului,
la cererea lichidatorului şi cu aprobarea judecătorului-sindic;
3. creanţele izvorâte din contracte de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare
începerii procedurii falimentului;
4. creanţele statului provenite din impozite, taxe, amenzi şi din alte sume
ce reprezintă venituri publice, potrivit Legii nr. 72/1996 privind finanţele
publice, cu modificările ulterioare, creanţele Fondului, ca subrogat în
drepturile deponenţilor şi ca urmare a plăţilor pentru depozitele garantate,
precum şi creanţele Băncii Naţionale a României decurgând din credite
acordate de aceasta instituţiei de credit în faliment;
5. creanţele garantate cu garanţii reale asupra bunurilor;

198
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

6. creanţele deponenţilor garantaţi, în situaţia în care acestea nu au fost


valorificate în sensul plăţii de către Fond în termenul legal de prescripţie a
plăţilor de compensaţii;
7. creanţele decurgând din operaţiuni de trezorerie, din operaţiuni
interbancare, din operaţiuni cu clientela, din operaţiuni cu titluri, din alte
operaţiuni bancare, precum şi din cele rezultate din livrări de produse,
prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii;
8. alte creanţe chirografare, inclusiv creanţele deponenţilor negarantaţi şi
părţile negarantate ale creanţelor deponenţilor garantaţi;
9. creanţele acţionarilor băncii în faliment, respectiv creanţele membrilor
cooperatori ai cooperativelor de credit afiliate casei centrale a
cooperativelor de credit în faliment.
Tribunalul poate dispune ca o parte din pasivul instituţiei de credit
în faliment să fie suportată de către membrii organelor de conducere,
personalul cu atribuţii de control intern şi audit intern, cenzorii şi auditorii
independenţi care au deţinut funcţiile respective în cei 3 ani anteriori
începerii procedurii falimentului, dacă au contribuit la falimentul acesteia
prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele instituţiei în folosul propriu;
b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea instituţiei de
credit;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea în
mod vădit instituţia de credit la încetarea de plăţi;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente
contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul instituţiei de credit ori au
mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare, pentru a procura instituţiei de credit
fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;
g) în luna precedentă încetării plăţilor au plătit sau au dispus să se
plătească, cu preferinţă, unui creditor, în dauna celorlalţi creditori;
h) au certificat bilanţuri contabile, alte situaţii contabile ori raportări
întocmite cu nerespectarea prevederilor legale, nu au semnalat neregulile
referitoare la organizarea şi funcţionarea instituţiei de credit sau au emis
opinii asupra situaţiilor financiare ale acesteia, cu încălcarea prevederilor
legale;
i) în cadrul acţiunilor de verificare nu au identificat şi nu au sesizat faptele
care au condus la fraude şi gestiune defectuoasă a patrimoniului.
Sumele plătite vor intra în averea băncii debitoare şi sunt destinate
achitării datoriilor.

199
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

În vederea luării măsurilor la care ne-am referit mai sus,


judecătorul-sindic poate fi sesizat de către lichidator, de oricare dintre
creditori, de Banca Naţională a României sau se poate sesiza din oficiu,
pe baza datelor din dosarul cauzei, şi va putea dispune măsuri asiguratorii.

● Închiderea procedurii falimentului


Procedura falimentului va fi închisă atunci când judecătorul-sindic
a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea
instituţiei de credit în faliment au fost distribuite şi fondurile nereclamate
au fost depuse la Banca Naţională a României.
În urma cererii lichidatorului judecătorul-sindic va da o hotărâre de
închidere a procedurii falimentului. Hotărârea va fi comunicată, în scris
sau prin presă în cel puţin două ziare de circulaţie naţională, tuturor
creditorilor instituţiei de credit debitoare, oficiului registrului comerţului,
Băncii Naţionale a României şi lichidatorului care va închide conturile tip
«instituţie de credit în faliment». Eventualele sume rămase vor fi virate la
bugetul de stat.

200
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 9

Reglementarea controlului şi
auditului la instituţiile de credit
9.1. Cadrul general privind controlul şi auditul intern la
instituţiile de credit
9.2. Organizarea şi controlul intern al activităţii instituţiilor de
credit
9.2.1. Rolul şi responsabilităţile consiliului de administraţie şi ale
conducătorilor instituţiilor de credit
9.2.2. Identificarea şi evaluarea riscurilor semnificative
9.2.3. Activităţile de control şi separarea responsabilităţilor
9.2.4. Informare şi comunicare
9.2.5. Activităţile de monitorizare şi corectare a deficienţelor
9.3. Administrarea riscurilor semnificative
9.3.1. Cadrul administrării riscurilor semnificative
9.3.2. Administrarea riscului de credit şi a riscului de ţară
9.3.3. Administrarea altor riscuri semnificative
9.3.3.1. Riscul de piaţă
9.3.3.2. Riscul de lichiditate
9.3.3.3. Riscul operaţional şi alte riscuri semnificative
9.3.3.4. Administrarea riscurilor asociate activităţilor
externalizate
9.3.3.5. Comitetul de administrare a riscurilor
9.4. Organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern a
instituţiilor de credit
9.4.1. Obiectivul auditului intern
9.4.2. Externalizarea activităţii de audit intern
9.4.3. Principii fundamentale ale auditului intern
9.4.3.1. Permanenţa auditului intern
9.4.3.2. Independenţa auditului intern
9.4.3.3. Obiectivitatea şi imparţialitatea auditului intern
9.4.3.4. Integritatea şi competenţa profesională
9.4.3.5. Confidenţialitatea
9.4.4. Statutul auditului intern
9.4.5. Desfăşurarea activităţii de audit intern
201
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

9.4.6. Comitetul de audit


9.5. Alte elemente în legătură cu activitatea de control şi audit
intern la instituţiile de credit

202
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 9

Reglementarea controlului50 şi
auditului la instituţiile de credit

9.1. Cadrul general privind controlul şi auditul intern la


instituţiile de credit

Normele la care facem referire aici se aplică instituţiilor de credit,


persoane juridice române, şi reglementează cadrul general pentru:
a) organizarea şi controlul intern al activităţii instituţiilor de credit;
b) administrarea riscurilor semnificative de către instituţiile de credit;
c) organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern.
Instituţiile de credit51 sunt responsabile pentru organizarea şi controlul
intern al activităţii lor, pentru administrarea riscurilor semnificative,
precum şi pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern a
acestora, iar casele centrale ale cooperativelor de credit sunt responsabile
şi pentru organizarea şi controlul intern al activităţii, pentru administrarea
riscurilor semnificative, precum şi pentru organizarea şi desfăşurarea
activităţii de audit intern la nivelul reţelelor cooperatiste de credit.
Potrivit aceloraşi Norme (art. 3), termenii şi expresiile de mai jos au
următoarele semnificaţii:
a) instituţii de credit - bănci, instituţii emitente de monedă electronică,
case de economii pentru domeniul locativ şi case centrale ale
cooperativelor de credit, persoane juridice române, autorizate să
funcţioneze în conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1998 privind
activitatea bancară, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr.
541/2002 privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru

50
Norma BNR nr. 17 din 18 decembrie 2003 privind organizarea şi controlul intern al
activităţii instituţiilor de credit şi administrarea riscurilor semnificative, precum şi
organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern a instituţiilor de credit (M.Of. nr.
47/ 20 ianuarie 2004).
51
Instituţiile de credit trebuie să asigure aplicarea în mod corespunzător a prevederilor
prezentelor norme de către entităţile cuprinse în perimetrul de consolidare al acestora,
astfel încât să fie create condiţiile pentru efectuarea supravegherii pe bază consolidată.

203
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

domeniul locativ, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a


Guvernului nr. 99/2003, respectiv ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului
nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată şi
modificată prin Legea nr. 200/2002;
b) control intern - proces continuu la care participă consiliul de
administraţie, conducătorii, precum şi personalul instituţiilor de credit,
prin care se furnizează o asigurare rezonabilă asupra atingerii obiectivelor
entităţii;
c) conducere operativă - persoanele care asigură conducerea
nemijlocită a compartimentelor din cadrul instituţiei de credit, a
sucursalelor şi a altor sedii secundare;
d) sistem informaţional - ansamblul de fluxuri informaţionale
organizate într-o concepţie unitară, care asigură legătura dintre nivelul de
conducere (decizional) şi nivelul de execuţie (operaţional);
e) administrarea riscurilor semnificative - proces focalizat pe analiza
profilului de risc, în vederea maximizării raportului dintre risc şi profit în
diferite domenii de activitate ale unei instituţii de credit;
f) riscuri semnificative - riscuri cu impact însemnat asupra situaţiei
patrimoniale şi/sau reputaţionale a instituţiilor de credit;
g) risc de credit - riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizarii
profiturilor estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a
obligaţiilor contractuale;
h) risc de ţară - risc asociat riscului de credit, care este determinat de
condiţiile economice, sociale şi politice ale ţării de origine a
împrumutatului;
i) risc de transfer - componentă a riscului de ţară, care apare atunci
când obligaţia împrumutatului nu este exprimată în moneda locală a
acestuia;
j) risc de piaţă - riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării
profiturilor estimate, care apare din fluctuatiile pe piaţă ale preţurilor,
ratei dobânzii şi cursului valutar;
k) risc de preţ - componentă a riscului de piaţă, care apare din
fluctuaţiile pe piaţă ale preţurilor valorilor mobiliare, mărfurilor şi
instrumentelor financiare derivate;
l) risc valutar - componentă a riscului de piaţă, care apare din
fluctuaţiile pe piaţă ale cursului valutar;
m) risc al ratei dobânzii - componentă a riscului de piaţă, care apare
din fluctuaţiile pe piaţă ale ratei dobânzii;
n) risc de lichiditate - riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizarii
profiturilor estimate, ce rezultă din imposibilitatea instituţiilor de credit de

204
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

a onora în orice moment obligaţiile de plată pe termen scurt, fără ca


aceasta să implice costuri sau pierderi ce nu pot fi suportate de instituţiile
de credit;
o) risc operaţional - riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizarii
profiturilor estimate, care este determinat de factori interni (derularea
neadecvată a unor activităţi interne, existenţa unui personal sau unor
sisteme necorespunzătoare etc.) sau de factori externi (condiţii
economice, schimbări în mediul bancar, progrese tehnologice etc.);
p) risc juridic - componentă a riscului operaţional, apărut ca urmare a
neaplicării sau a aplicării defectuoase a dispoziţiilor legale ori
contractuale, care afectează negativ operaţiunile sau situaţia instituţiilor
de credit;
q) risc reputaţional - riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării
profiturilor estimate, ca urmare a lipsei de încredere a publicului în
integritatea instituţiilor de credit;
r) audit intern - activitate independentă, destinată îmbunătăţirii
activităţii instituţiilor de credit, fie prin îndeplinirea unor angajamente de
audit, fie prin acordarea unor servicii de consultanţă structurilor/
entităţilor auditate;
s) angajament de audit - activitate constând într-o examinare obiectivă
a modului de realizare a administrării riscurilor, sistemului de control
intern şi proceselor de conducere ale instituţiilor de credit, în scopul
furnizării unei asigurări rezonabile că acestea funcţionează corespunzător
şi vor permite atingerea obiectivelor instituţiilor de credit, precum şi în
scopul formularii unor recomandări de îmbunătăţire a activităţii acestora;
t) serviciu de consultanţă - activităţi de consiliere ale căror obiective şi
întindere se vor stabili cu conducerea structurii beneficiare a unui astfel
de serviciu sau, după caz, cu conducerea instituţiei de credit, în funcţie de
necesităţile acestora şi de statutul auditului intern;
u) structura organizatorică - ansamblu format din compartimente şi
sedii secundare ale instituţiilor de credit, cărora, pentru funcţionarea
eficientă a acestora, le-au fost precizate atribuţii şi între care s-au stabilit
relaţiile de raportare;
v) coordonatorul activităţii de audit intern - responsabilul pentru
organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern a instituţiilor de
credit. În cazul în care activitatea de audit intern nu este externalizată,
acesta este conducătorul compartimentului de audit intern.

205
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

9.2. Organizarea şi controlul intern al activităţii instituţiilor de


credit

Obiectivele controlului intern constau în:


a) desfăşurarea activităţilor în condiţii de eficienţă şi eficacitate;
b) furnizarea unor informaţii credibile, relevante, complete şi oportune
structurilor implicate în luarea deciziilor în cadrul instituţiei de credit şi
utilizatorilor externi ai informaţiilor;
c) asigurarea conformitatii activităţilor instituţiilor de credit cu cadrul
legal şi cu politicile şi procedurile proprii.
În vederea îndeplinirii obiectivelor de control intern, instituţiile de
credit trebuie să îşi organizeze un sistem de control intern care se
compune din următoarele elemente aflate în strânsă corelare:
a) rolul şi responsabilităţile consiliului de administraţie şi ale
conducătorilor instituţiilor de credit;
b) identificarea şi evaluarea riscurilor semnificative;
c) activităţile de control şi separarea responsabilităţilor;
d) informarea şi comunicarea;
e) activităţile de monitorizare şi corectare a deficienţelor.

9.2.1. Rolul şi responsabilităţile consiliului de administraţie şi ale


conducătorilor instituţiilor de credit

Consiliul de administraţie al instituţiilor de credit este responsabil


pentru stabilirea şi menţinerea unui sistem de control intern adecvat şi
eficient şi are cel puţin următoarele atribuţii:
a) să aprobe şi să revizuiasca periodic, cel puţin anual, strategiile
generale şi politicile privitoare la activitatea instituţiei de credit;
b) să stabilească niveluri acceptabile pentru riscurile semnificative şi să
asigure luarea măsurilor necesare de către conducători pentru
identificarea, evaluarea, monitorizarea şi controlul riscurilor respective;
c) să supravegheze conducătorii în legătura cu modul în care aceştia
monitorizează funcţionarea adecvată şi eficientă a sistemului de control
intern;
d) să aprobe structura organizatorică.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, consiliul de administraţie
trebuie să întreprindă următoarele măsuri:
a) discuţii periodice (de regulă trimestrial) cu conducerea operativă
privind eficienţa sistemului de control intern;

206
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

b) analiza periodică (de regula trimestrial) a evaluărilor sistemului de


control intern efectuate de conducerea operativă, de auditul intern şi, după
caz, de auditorul financiar al instituţiilor de credit şi de Banca Naţională a
României;
c) asigurarea implementarii de către conducerea operativă a
recomandărilor formulate de auditul intern, de auditorul financiar şi de
BNR cu privire la deficienţele sistemului de control intern şi examinarea
efectului măsurilor implementate.
Instituţiile de credit trebuie să constituie un comitet de audit care să
asiste consilul de administraţie în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin.
Conducătorii instituţiilor de credit au responsabilităţi pe linia
monitorizarii funcţionării adecvate şi eficiente a sistemului de control
intern.
În acest context aceştia au cel puţin următoarele atribuţii:
a) să implementeze strategiile generale şi politicile privitoare la
activitatea instituţiilor de credit, aprobate de consiliul de administraţie;
b) să coordoneze procesul de elaborare a procedurilor de identificare,
evaluare, monitorizare şi control pentru riscurile semnificative şi să ia
măsurile necesare pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea şi
controlul acestor riscuri;
c) să se asigure că responsabilităţile delegate conducerii operative, cu
privire la stabilirea politicilor şi procedurilor de control intern, sunt
îndeplinite în mod corespunzător;
d) să menţină o structura organizatorică adecvată;
e) să stabilească fluxul informaţional necesar;
f) să se asigure că toate activităţile instituţiilor de credit sunt realizate
de personal calificat, având experienţa şi cunoştinţe necesare;
g) să asigure instruirea corespunzătoare a personalului propriu.
În cazul externalizării unor activităţi, consiliul de administraţie şi
conducătorii instituţiilor de credit răspund pentru atingerea obiectivelor
controlului intern aferente respectivelor activităţi.

NOTĂ: Consiliul de administraţie şi conducătorii unei case centrale a


cooperativelor de credit sunt responsabili pentru îndeplinirea obiectivelor controlului
intern la nivelul reţelei cooperatiste de credit. Acelaşi Consiliu de administraţie al unei
case centrale a cooperativelor de credit va îndeplini atribuţiile în cauză şi la nivelul
reţelei cooperatiste de credit. De asemenea, conducătorii unei case centrale a
cooperativelor de credit vor îndeplini atribuţiile respective şi la nivelul reţelei
cooperatiste de credit.

207
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Consiliul de administraţie şi conducătorii instituţiilor de credit sunt


responsabili pentru promovarea unor standarde de etică şi integritate
pentru personalul instituţiilor de credit în ceea ce priveşte controlul intern,
care să evidentieze şi să asigure conştientizarea importanţei acestuia la
toate nivelurile organizatorice.
În acelaşi timp sunt responsabili şi pentru promovarea unor standarde
de etică şi integritate pentru personalul reţelei cooperatiste de credit în
ceea ce priveşte controlul intern, care să evidenţieze şi să asigure
conştientizarea importanţei acestuia.

9.2.2. Identificarea şi evaluarea riscurilor semnificative

Pentru a avea un sistem de control intern eficient instituţiile de credit


trebuie să identifice şi să evalueze permanent riscurile semnificative care
pot periclita atingerea obiectivelor controlului intern.
Identificarea şi evaluarea riscurilor semnificative trebuie să se facă atât
la nivel de ansamblu al unei instituţii de credit, cât şi la toate nivelurile
organizatorice ale acesteia, trebuie să acopere toate activităţile şi să ţină
cont de apariţia unor noi activităţi.
În mod obligatoriu, identificarea şi evaluarea riscurilor semnificative
trebuie să se realizeze cu luarea în considerare a factorilor interni (de
exemplu: complexitatea structurii organizatorice, natura activităţilor
desfăşurate, calitatea personalului şi fluctuaţia acestuia) şi a factorilor
externi (de exemplu: condiţii economice, schimbări legislative sau legate
de mediul concurenţial în sectorul bancar, progrese tehnologice).
Procesul de evaluare a riscurilor trebuie să includă identificarea atât a
riscurilor care sunt controlabile de către instituţiile de credit, cât şi a celor
necontrolabile. În cazul riscurilor controlabile, instituţiile de credit trebuie
să stabilească dacă îşi asuma integral aceste riscuri sau măsura în care
doresc să le reducă prin proceduri de control. În cazul riscurilor
necontrolabile, instituţiile de credit trebuie să decidă dacă le acceptă sau
dacă elimină ori reduc nivelul activităţilor afectate de riscurile respective.
Evaluarea riscurilor se va realiza de către specialişti din cadrul
instituţiilor de credit care nu au responsabilităţi în realizarea performanţei
comerciale şi financiare.
Instituţiile de credit trebuie să revizuiasca activităţile de control pentru
a identifica şi evalua în mod corespunzător orice riscuri noi sau care au
atins pragul de la care acestea le consideră riscuri semnificative.
În vederea atingerii obiectivelor de control intern, casa centrală a
cooperativelor de credit trebuie să identifice şi să evalueze permanent

208
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

riscurile semnificative la nivelul reţelei cooperatiste de credit, cu aplicarea


corespunzătoare a prevederilor la care facem referire aici.

9.2.3. Activităţile de control şi separarea responsabilităţilor

Activităţile de control
Activităţile de control trebuie să se constituie ca parte integrantă a
activităţilor zilnice ale instituţiilor de credit şi să aibă în vedere riscurile
identificate de instituţiile de credit în cadrul procesului de identificare şi
evaluare a riscurilor.
Activităţile în cauză trebuie definite pentru fiecare nivel organizatoric
al instituţiilor de credit şi implică doua etape:
a) stabilirea politicilor şi procedurilor de control;
b) verificarea respectării politicilor şi procedurilor de control stabilite.
În mod obligatoriu, activităţile de control includ cel puţin următoarele:
a) analize la nivelul consiliului de administraţie şi al conducătorilor;
b) analize operative la nivelul compartimentelor şi sediilor secundare
ale instituţiilor de credit;
c) controale faptice care au în vedere restricţionarea accesului la active,
cum ar fi titluri sau numerar, restricţionarea accesului la conturile
clienţilor etc.;
d) analiza încadrării în limitele impuse expunerilor la risc şi urmărirea
modului în care sunt soluţionate situaţiile de neconformitate;
e) aprobări şi autorizări, în cazul operaţiunilor ce depăşesc anumite
limite de sume, asigurându-se astfel controlul asupra realizării
operaţiunilor respective de către nivelul de conducere competent şi
stabilirea responsabilităţilor;
f) verificări ale tranzacţiilor efectuate de instituţiile de credit şi
reconcilieri, în special acolo unde există diferenţe între metodologiile sau
sistemele de evaluare utilizate în compartimentele însărcinate cu iniţierea
tranzacţiilor (front office) şi compartimentele însărcinate cu înregistrarea
şi monitorizarea tranzacţiilor iniţiate (back office). Rezultatele
verificărilor vor fi comunicate nivelului de conducere competent.
În cazul activităţilor de control desfăşurate de o casă centrală a
cooperativelor de credit la nivelul reţelei cooperatiste de credit, acestea
vor include cel puţin următoarele:
a) analize la nivelul consiliului de administraţie şi al conducătorilor
casei centrale a cooperativelor de credit;

209
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

b) analiza încadrării în limitele impuse expunerilor la risc la nivelul


reţelei cooperatiste de credit şi urmărirea modului în care sunt soluţionate
situaţiile de neconformitate.

Separarea responsabilităţilor
Instituţiile de credit trebuie să realizeze o repartizare corespunzătoare a
atribuţiilor la toate nivelurile organizatorice şi să se asigure că
personalului nu îi sunt alocate responsabilităţi care să conducă la conflicte
de interese (de exemplu: responsabilităţi duale ale unei persoane în
domenii cum ar fi: acţionarea în front-office şi back-office, aprobarea
tragerii fondurilor şi tragerea efectivă, evaluarea documentaţiei de credit
şi monitorizarea clientului după contractarea creditului etc.).
Domeniile care pot fi afectate de potenţiale conflicte de interese trebuie
sa fie identificate şi supuse unei monitorizari independente exercitate de
persoane neimplicate direct în activităţile respective, a căror informare
este efectuată pe baza unor linii de raportare stabilite în mod
corespunzător.

9.2.4. Informare şi comunicare

Casa centrală a cooperativelor de credit este responsabilă pentru


respectarea principiilor de informare şi comunicare la nivelul reţelei
cooperatiste de credit afiliate.

Informare
Instituţiile de credit trebuie să asigure existenţa datelor financiare,
operaţionale şi de conformitate, adecvate şi complete, pentru desfăşurarea
activităţii lor. În acelaşi timp, trebuie să dispună de informaţii despre piaţa
referitoare la evenimente şi condiţii care sunt relevante pentru luarea
deciziilor.
Informaţiile trebuie să fie credibile, relevante, complete, oportune,
accesibile şi furnizate într-un format consecvent.
Subliniem că instituţiile în cauză trebuie să dispună de sisteme
informaţionale adecvate, care să acopere toate activităţile acestora.52

52
În cadrul sistemului informaţional instituţiile de credit trebuie să dispună de sisteme
informatice. Arhitectura acestor sisteme trebuie să asigure un grad adecvat de securitate
a informaţiei. Monitorizarea sistemelor informatice va fi asigurată de o structură de
personal independentă de cea care le utilizează. Nu în ultimul rând, instituţiile de credit
trebuie să dispună de prevederi referitoare la organizarea şi controlul intern al procesării
informaţiilor în formă electronică, astfel încât să fie posibilă obţinerea de probe de audit.
210
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Apoi, se impune elaborarea de proceduri pentru a preveni utilizarea


necorespunzătoare a informaţiei, prin care să se evite:
a) prejudicierea, directă sau indirectă, a reputaţiei acestora;
b) dezvăluirea informaţiilor secrete sau confidenţiale;
c) utilizarea informaţiilor de către personalul instituţiei de credit pentru
obţinerea unor beneficii personale.
În vederea evitării apariţiei disfunctionalităţilor în cadrul activităţii şi a
eventualelor pierderi generate de acestea, instituţiile de credit vor
controla eficient riscurile implicate de utilizarea sistemelor informatice. În
acest scop, se vor efectua atât controale generale la nivelul întregului
sistem informatic, cât şi controale la nivelul fiecărei aplicaţii informatice
din componenţa acestuia.
Controalele generale se efectuează asupra infrastructurii hardware şi de
comunicaţii a sistemelor informatice (sisteme mainframe, sisteme
client/server, routere, echipamente de reţea, staţii de lucru ale
utilizatorilor finali), precum şi asupra sistemelor de operare care asigură
funcţionarea acestora. Controalele au drept scop verificarea funcţionarii
continue şi corespunzătoare a acestora.
Controalele generale includ şi verificarea existenţei şi aplicării unei
strategii de informatizare, a procedurilor interne de salvare şi restaurare a
datelor, a politicilor de efectuare a achiziţiilor, a procedurilor de
dezvoltare a aplicatiilor informatice, a procedurilor de administrare şi
întreţinere, precum şi a politicilor de securitate vizând accesul fizic şi
logic la resursele sistemului informatic.
Controalele efectuate la nivelul aplicaţiilor informatice reprezintă
proceduri de validare şi control incluse în codul aplicaţiilor informatice
utilizate, precum şi proceduri manuale de verificare a modului de
procesare a tranzacţiilor şi efectuării operaţiunilor.
În vederea evitării pierderilor generate de întreruperea activităţii
datorită unor factori externi ce nu pot fi controlaţi de către instituţiile de
credit, acestea trebuie să elaboreze planuri alternative (de rezervă), care să
le permită reluarea activităţii în cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute.
Replicarea sistemelor critice trebuie asigurată fie prin existenţa unor
sisteme de rezervă situate într-o altă locaţie aparţinând instituţiei de credit
(centru de back-up), fie prin intermediul unui furnizor extern de servicii.
Funcţionarea planurilor alternative trebuie testată periodic prin
simularea operaţiunilor pe sistemele de rezervă, în scopul verificării
disponibilităţii acestora.

211
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Comunicare
În vederea organizării unui sistem de control intern eficient, instituţiile
de credit vor dispune de canale de comunicare care să asigure că
personalul instituţiilor de credit cunoaşte politicile şi procedurile cu
implicaţii asupra atribuţiilor şi responsabilităţilor sale şi ca orice alte
informaţii relevante ajung în timp util la acesta.
Structura organizatorică a instituţiilor de credit urmează să asigure un
flux corespunzător de informaţii, pe verticală (în ambele sensuri) şi pe
orizontală, care să permită următoarele:
a) informarea consiliului de administraţie şi a conducătorilor asupra
riscurilor aferente activităţii şi funcţionării instituţiilor de credit;
b) informarea nivelurilor inferioare de conducere operativă şi a
personalului atât asupra strategiilor instituţiilor de credit, cât şi asupra
politicilor şi procedurilor stabilite;
c) difuzarea informaţiilor între compartimentele şi sediile secundare ale
instituţiilor de credit pentru care respectivele informaţii au relevanţă.

9.2.5. Activităţile de monitorizare şi corectare a deficienţelor

Instituţiile de credit trebuie să monitorizeze permanent eficacitatea


sistemului de control intern, cu luarea în considerare a modificărilor
intervenite în condiţiile interne şi externe de desfăşurare a activităţii. Se
va asigura un rol important auditului intern în procesul de monitorizare a
sistemului de control intern.
Monitorizarea eficacităţii sistemului de control intern va fi efectuată
atât de personalul responsabil pentru fiecare compartiment şi sediu
secundar al instituţiei de credit, cât şi de auditul intern.
Monitorizarea eficacităţii sistemului de control intern trebuie să facă
parte din activităţile zilnice ale instituţiilor de credit şi trebuie să includă
şi evaluări separate ale sistemului de control intern în general. Aceste
evaluări separate, periodice, ale sistemului de control intern vor fi
efectuate atât de personalul responsabil pentru fiecare compartiment şi
sediu secundar (autoevaluare), cât şi de auditul intern.
Frecvenţa cu care trebuie monitorizate diferitele activităţi ale
instituţiilor de credit depinde de riscurile implicate de activităţile
respective, precum şi de natura şi frecvenţa schimbărilor din activitatea
respectivă.

212
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Deficienţele identificate în legătură cu sistemul de control intern se


raportează imediat nivelului de conducere competent care va lua măsuri
pentru remedierea cu promptitudine a acestora.
Deficienţele majore ale sistemului de control intern trebuie să fie
raportate conducătorilor instituţiilor de credit şi consiliului de
administraţie al acestora. Conducătorii instituţiilor de credit au
responsabilitatea de a stabili un sistem de detectare a deficienţelor
sistemului de control intern şi de a întreprinde măsuri pentru soluţionarea
respectivelor deficiente.
Casa centrală a cooperativelor de credit va monitoriza permanent
atingerea obiectivelor de control intern la nivelul reţelei cooperatiste de
credit, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor prezentei secţiuni.

213
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 10

Administrarea riscurilor
semnificative. Organizarea şi
desfăşurarea activităţii de audit
intern a instituţiilor de credit
10.1. Cadrul administrării riscurilor semnificative
10.2. Administrarea riscului de credit şi a riscului de ţară
10.3. Administrarea altor riscuri semnificative
10.3.1. Riscul de piaţă
10.3.2. Riscul de lichiditate
10.3.3. Riscul operaţional şi alte riscuri semnificative
10.3.4. Administrarea riscurilor asociate activităţilor externalizate
10.3.5. Comitetul de administrare a riscurilor
10.4. Organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern a
instituţiilor de credit
10.4.1. Obiectivul auditului intern
10.4.2. Externalizarea activităţii de audit intern
10.4.3. Principii fundamentale ale auditului intern
10.5. Statutul auditului intern
10.6. Desfăşurarea activităţii de audit intern
10.7. Comitetul de audit
10.8. Raportarea

214
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 10

Administrarea riscurilor
semnificative
10.1. Cadrul administrării riscurilor semnificative

Instituţiile de credit trebuie să ia măsuri pe linia administrării


următoarelor riscuri semnificative: riscul de credit, riscul de piaţă, riscul
de lichiditate, riscul operaţional şi riscul reputaţional.
În domeniul administrării riscurilor semnificative, consiliul de
administraţie al instituţiilor de credit are cel puţin următoarele atribuţii:
a) să aprobe şi să reconsidere profilul de risc al acestora;
b) să aprobe politicile privind administrarea riscurilor respective, să le
analizeze periodic, cel puţin anual, şi să dispună revizuirea acestora, după
caz;
c) să asigure luarea de către conducătorii instituţiei de credit a
măsurilor necesare pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea şi
controlul riscurilor, inclusiv pentru activităţile externalizate;
d) să aprobe procedurile de stabilire a competenţelor şi a
responsabilităţilor în domeniul administrării riscurilor;
e) să aprobe externalizarea unor activităţi;
f) să aprobe politica de instruire a personalului;
În domeniul administrării riscurilor semnificative, conducătorii
instituţiilor de credit sunt responsabili cel puţin pentru următoarele:
a) implementarea strategiilor aprobate de consiliul de administraţie şi
asigurarea comunicării acestora personalului implicat în punerea lor în
aplicare;
b) asigurarea comunicării politicilor şi procedurilor pentru
identificarea, evaluarea, monitorizarea şi controlul riscurilor personalului
implicat în punerea lor în aplicare;
c) menţinerea unor sisteme de raportare corespunzătoare a expunerilor
la riscuri, precum şi a altor aspecte legate de riscuri;

215
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

d) menţinerea limitelor corespunzătoare privind expunerea la riscuri,


inclusiv pentru condiţii de criza, în conformitate cu mărimea,
complexitatea şi situaţia financiară a instituţiei de credit;
e) menţinerea eficienţei şi eficacităţii sistemului de control intern;
f) analizarea oportunităţii externalizării unor activităţi prin prisma
riscurilor implicate de externalizare;
g) supravegherea şi monitorizarea contractului de externalizare;
h) asigurarea unui personal calificat, având experienţa şi cunoştinţele
necesare;
i) asigurarea instruirii corespunzătoare a personalului;
j) asigurarea concordanţei politicilor de remunerare a personalului cu
strategia instituţiei de credit privind riscurile.
În procesul de administrare a riscurilor, instituţiile de credit trebuie să
constituie un comitet de administrare a riscurilor şi să opteze pentru un
profil de risc, stabilind obiectivul şi strategia pentru fiecare risc
semnificativ, inclusiv în ceea ce priveşte activităţile externalizate. De
asemenea, vor stabili tipurile de riscuri pe care sunt pregătite să le asume,
precum şi pragul de la care un risc este considerat semnificativ. La
stabilirea acestora se vor avea în vedere natura, dimensiunea şi
complexitatea activităţii.
Strategia instituţiilor de credit privind administrarea riscurilor
semnificative trebuie să determine raportul dintre risc şi profit pe care
instituţia de credit îl consideră acceptabil în condiţiile asigurării
continuităţii activităţii acesteia pe baze sănătoase şi prudente.
Instituţiile de credit trebuie să adopte politici pentru administrarea
riscurilor semnificative, în vederea implementarii profilului de risc ales.
Politicile respective trebuie să corespundă strategiilor generale, să fie
corelate cu nivelul fondurilor proprii ale instituţiilor de credit şi cu
experienţa acestora în administrarea riscurilor, precum şi cu
disponibilitatea de expunere la risc stabilită de consiliul de administraţie.
Politicile privind administrarea riscurilor semnificative,
corespunzătoare naturii, dimensiunii şi complexitatii activităţilor
instituţiilor de credit, trebuie să fie transpuse în mod clar şi transparent în
norme interne, proceduri, inclusiv în manuale şi coduri de conduită,
făcându-se distincţie între standardele generale aplicabile întregului
personal şi regulile specifice aplicabile anumitor categorii de personal.
Pentru activitatea de tipul "electronic banking", inclusiv cea de
emisiune şi administrare de monedă electronică, instituţiile de credit vor
dezvolta politici şi proceduri care să asigure integritatea, autenticitatea şi
confidenţialitatea datelor, precum şi securitatea proceselor de operare.

216
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Politicile de administrare a riscurilor semnificative asigură, după caz,


stabilirea cel puţin a:
a) unui sistem de proceduri de autorizare a operaţiunilor afectate de
riscurile respective;
b) unui sistem de stabilire a limitelor expunerii la risc şi de
monitorizare a acestora, care să reflecte profilul de risc ales şi care să fie
în conformitate cu legislaţia şi cu reglementările în vigoare; limitele
stabilite la nivelul activităţilor şi/ sau compartimentelor/ sediilor
secundare trebuie corelate cu cele stabilite la nivel de ansamblu al
instituţiilor de credit;
c) unui sistem de raportare a expunerilor la riscuri, precum şi altor
aspecte legate de riscuri către nivelurile de conducere corespunzătoare;
d) unui sistem de proceduri pentru situaţii neprevăzute;
e) unor criterii de recrutare şi remunerare a personalului, care să
stabilească standarde ridicate pentru pregătirea, experienţa şi integritatea
acestuia;
f) unui program de instruire a personalului;
Politicile de securitate ale instituţiilor de credit aferente activităţii de
tipul "electronic banking", inclusiv a celei de emisiune şi administrare de
monedă electronic, cuprind cel puţin: definirea responsabilităţilor pentru
dezvoltarea şi implementarea unor proceduri de securitate a informaţiilor,
stabilirea unor proceduri pentru evaluarea conformităţii cu politica,
punerea în aplicare a unor măsuri de remediere şi raportarea situaţiilor de
nerespectare a măsurilor de securitate.
Procedurile de securitate ale instituţiilor de credit, aferente activităţii de
tipul "electronic banking", inclusiv a celei de emisiune şi administrare de
monedă electronică, cuprind o combinare de elemente de hardware şi
soft-ware, cum ar fi: codificare, parole, firewalls, controale ale viruşilor şi
monitorizarea angajaţilor.
Pentru activităţile cu instrumente financiare derivate, băncile vor stabili
politici şi proceduri de evaluare a poziţiilor şi vor verifica respectarea
acestora, a frecvenţei de evaluare, precum şi a independentei şi calităţii
surselor de stabilire a preţurilor de evaluare, în special pentru
instrumentele emise şi tranzacţionate pe pieţe cu lichiditate scăzută.
Înainte de angajarea în activităţi cu instrumente financiare derivate,
conducătorii băncilor se vor asigura că sunt obţinute toate aprobările
prevăzute de cadrul legal şi de reglementare şi că există proceduri de
administrare şi sisteme de control al riscurilor adecvate.

217
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Decizia privind angajarea băncilor în activităţi cu instrumente


financiare derivate este de competenţa consiliului de administraţie şi se va
baza cel puţin pe următoarele:
a) descrierea instrumentelor financiare derivate relevante, precum şi a
pieţelor şi strategiilor propuse;
b) resursele necesare pentru stabilirea de sisteme eficiente de
administrare a riscurilor, precum şi pentru atragerea de personal cu
experienţă în tranzacţionarea instrumentelor financiare derivate;
c) analiza activităţilor propuse în funcţie de situaţia financiară generală
a băncii şi de fondurile proprii ale acesteia;
d) analiza riscurilor cu care băncile se pot confrunta ca urmare a
desfăşurării activităţilor respective;
e) procedurile pe care băncile le vor utiliza pentru a evalua, monitoriza
şi controla riscurile;
f) tratamentul contabil relevant;
g) tratamentul fiscal relevant;
h) analiza oricărei restricţii legale privind desfăşurarea respectivelor
activităţi.
Instituţiile de credit trebuie să efectueze sistematic o evaluare a
riscurilor semnificative, ţinând cont şi de:
a) implicaţiile corelării fiecărui risc semnificativ cu celelalte riscuri
semnificative la care se expune instituţia de credit;
b) previzionările profitului şi fondurilor proprii pe baza diferitelor
scenarii în condiţii de criză, inclusiv o cuantificare a pierderilor maxime
în condiţii extreme.
Scenariile în condiţii de criză trebuie să aibă în vedere identificarea
evenimentelor posibile sau a modificărilor viitoare ale condiţiilor
economice care ar putea avea efecte nefavorabile asupra expunerilor
instituţiei de credit la riscurile semnificative, precum şi evaluarea
capacităţii instituţiei de credit de a face faţă acestora.
Instituţiile de credit vor dispune de un sistem de informare adecvat
pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea şi documentarea sistematică
a riscurilor semnificative atât la nivelul instituţiilor de credit, cât şi la
nivelul compartimentelor şi sediilor secundare ale acestora.
Aceleaşi instituţii trebuie să asigure că exista o separare
corespunzătoare a atribuţiilor în cadrul procesului de administrare a
riscurilor, pentru evitarea potenţialelor conflicte de interese, şi să recurgă
la o monitorizare sistematică a conformităţii cu procedurile stabilite
pentru riscurile semnificative şi să soluţioneze deficienţele constatate.

218
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Instituţiile de credit trebuie să dispună de un sistem adecvat de control


intern asupra procesului de administrare a riscurilor semnificative, care
implică analize independente şi regulate şi evaluări ale eficacităţii
sistemului şi, acolo unde se impune, asigurarea remedierii deficienţelor
constatate. Rezultatele unor astfel de analize vor fi comunicate în mod
direct consiliului de administraţie, comitetului de administrare a riscurilor
şi comitetului de audit.

NOTĂ: Casa centrală a cooperativelor de credit trebuie să ia măsuri pe linia


administrării riscurilor semnificative şi a respectării principiilor de administrare a
acestor riscuri la nivelul reţelei cooperatiste de credit, cu aplicarea corespunzătoare a a
celor indicate mai sus.

10.2. Administrarea riscului de credit şi a riscului de ţara

Strategia instituţiilor de credit privind riscul de credit va include cel


puţin următoarele:
a) categoriile de credit pe care doreşte să le promoveze, tipul expunerii,
sectorul economic, forma de proprietate, categoria contrapartidei,
rezidenţă, aria geografică, moneda, durata iniţială şi profitabilitatea
estimată;
b) identificarea pieţelor pe care doresc să acţioneze şi determinarea
caracteristicilor portofoliului de credite (inclusiv gradul de diversificare şi
gradul de concentrare).
Politicile şi procedurile instituţiilor de credit privind riscul de credit se
referă la toate activităţile acestora, urmând să aibă în vedere atât creditele
la nivel individual, cât şi întregul portofoliu.
Politicile şi procedurile vor trebui stabilite şi implementate de către
instituţiile de credit astfel încât să se asigure următoarele:
a) menţinerea unor standarde sănătoase de creditare;
b) monitorizarea şi controlul riscului de credit;
c) evaluarea corespunzătoare a noilor oportunitati de afaceri;
d) identificarea şi administrarea creditelor neperformante.
Politicile instituţiilor de credit vor stabili cadrul de desfăşurare a
activităţii de creditare şi se vor referi inclusiv la următoarele:
a) contrapartidele eligibile şi condiţiile ce trebuie îndeplinite de către
acestea pentru a putea intra în relatie de afaceri cu instituţia de credit;
b) garanţiile acceptabile de către instituţia de credit.
În vederea prevenirii intrării în relaţii de afaceri cu persoane implicate
în activităţi frauduloase şi alte activităţi de natură infracţională, instituţiile

219
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

de credit trebuie sa aibă în funcţiune politici stricte care să includă cel


puţin:
a) solicitarea de referinţe şi informaţii de la persoane autorizate;
b) consultarea informaţiilor puse la dispoziţie instituţiilor de credit de
structuri, constituite sub forma Centralei Riscurilor Bancare sau sub
forma unor entităţi cu activitate similară, organizate în condiţiile legii,
având drept scop colectarea şi furnizarea de informaţii privind situaţia
contrapartidei în calitatea sa de beneficiar de credite ori alte informaţii de
natură financiară;
c) cunoaşterea structurii participanţilor la capitalul societăţii, precum şi
a persoanelor responsabile de administrarea acesteia, în cazul clienţilor
persoane juridice, verificarea referinţelor şi a situaţiei financiare personale
a administratorilor şi asociaţilor.
Instituţiile de credit trebuie să evalueze riscul de credit aferent tuturor
activităţilor ce sunt afectate de acest risc, indiferent dacă rezultatele
respectivelor activităţii sunt reflectate în bilanţ sau în afara bilanţului.
La evaluarea riscului de credit instituţiile de credit trebuie să ia în
considerare cel puţin:
a) performanţa financiară curentă şi previzionată a contrapartidelor;
b) concentrarea expunerilor faţă de contrapartide, pieţele în care acestea
operează, sectoarele economice şi ţările unde sunt stabilite;
c) capacitatea de punere în aplicare, din punct de vedere legal, a
angajamentelor contractuale;
d) capacitatea şi posibilitatea de a executa garanţiile, în condiţiile
pieţei;
e) angajamentele contractuale cu persoanele aflate în relaţii speciale cu
instituţiile de credit, personalul propriu, precum şi familia acestuia.
În ceea ce priveşte cadrul contractual, instituţiile de credit trebuie să
aibă în vedere cel puţin următoarele:
a) natura specifică a creditului;
b) clauzele contractuale aferente creditului;
c) profilul expunerii până la scadenţă prin prisma evoluţiilor potenţiale
ale pieţei;
d) existenţa garanţiilor reale sau personale;
e) probabilitatea nerespectării obligaţiilor contractuale, stabilită pe baza
unui sistem intern de rating.
Instituţiile de credit trebuie să desfăşoare activitatea de creditare în
baza unor criterii sănătoase şi bine definite de acordare a creditelor.
În cadrul acestei activităţi, instituţiile de credit trebuie să aibă în vedere
cel puţin următoarele:

220
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

a) destinaţia creditului şi sursa de rambursare a acestuia;


b) profilul de risc curent al contrapartidei şi garanţiile prezentate,
precum şi senzitivitatea garanţiilor la evolutiile economice şi cele ale
pieţei;
c) istoricul serviciului datoriei aferent contrapartidei şi capacitatea
curentă şi viitoare de rambursare a acesteia, bazată de evolutiile financiare
istorice şi proiecţiile viitoarelor fluxuri de numerar;
d) experienţa în activitate a contrapartidei şi sectorul economic în care
aceasta îşi desfăşoară activitatea, precum şi poziţia sa în cadrul acestui
sector, în cazul creditelor comerciale;
e) termenii şi condiţiile propuse în contractul de creditare, inclusiv
clauzele destinate să limiteze modificările în profilul de risc viitor al
contrapartidei;
f) capacitatea instituţiilor de credit de executare şi valorificare a
garanţiilor, dacă este cazul, într-un termen cât mai scurt.
Creditele care depăşesc un anumit procent din fondurile proprii ale
instituţiilor de credit şi/sau care presupun un risc de credit ridicat ori cele
care nu se înscriu în politica în domeniul creditării trebuie să fie aprobate
la nivelul consiliului de administraţie.
Instituţiile de credit trebuie să dispună de proceduri de identificare şi
înregistrare a expunerilor mari şi a modificărilor care pot interveni asupra
lor, precum şi de mecanisme de monitorizare a acestor expuneri în funcţie
de politica în materie de expuneri.
La aprobarea pentru prima dată a contrapartidelor, instituţiile de credit
trebuie să ia în considerare integritatea şi reputaţia acestora, precum şi
capacitatea lor juridică de a-şi asuma obligaţii.
Instituţiile de credit trebuie să se asigure că informaţiile pe care le
primesc sunt suficiente pentru luarea unei decizii de creditare corecte.
Unităţile în cauză urmează să dispună de proceduri pentru aprobarea
noilor credite, precum şi pentru restructurarea celor existente (de
exemplu: reeşalonare, refinantare). Refinanţarea creditelor nu va conduce
la încadrarea acestora într-o categorie de clasificare superioară.
Creditele reeşalonate vor fi clasificate în condiţii mai stricte decât cele
asociate situaţiei iniţiale a respectivelor credite.53
Instituţiile de credit trebuie să aibă proceduri de stabilire, într-o
manieră consecventă, de la o perioadă la alta, a provizioanelor specifice şi
a provizioanelor generale pentru riscul de credit (provizioane constituite
53
Instituţiile de credit trebuie sa dispună de proceduri pentru evaluarea continua a
garanţiilor reale. În legatura cu garanţiile personale, instituţiile de credit trebuie sa
evalueze capacitatea garantilor de a-şi asuma obligaţii.
221
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

pentru pierderi potenţiale, neidentificate în mod specific, dar pe care


experienţa le precizează ca fiind prezente în portofoliul de credite) şi
trebuie să dispună de suficiente fonduri proprii pentru a înregistra un nivel
de solvabilitate corespunzător.
Vor fi stabilite limite privind expunerile la riscul de credit,
monitorizându-se permanent respectarea acestora. Limitele de expunere
trebuie stabilite în legatură cu orice activitate a instituţiei de credit care
implică risc de credit. Limitele trebuie stabilite la nivel de ansamblu al
instituţiei de credit, iar limitele stabilite la nivelul compartimentelor şi
sediilor secundare ale instituţiei de credit trebuie să fie corelate cu
acestea.54
Personalul instituţiei de credit implicat în activitatea de creditare
trebuie să aibă o experienţă corespunzătoare dimensiunii şi complexităţii
operaţiunilor în legătură cu care are competenţe. Apoi, unităţile trebuie să
dispună de sisteme de informare în baza cărora aspectele legate de riscul
de credit să fie raportate la timp, cu accent pe înregistrarea de credite
neperformante şi/sau identificarea neconformării cu limitele de expunere
stabilite.
Sistemele de informare trebuie să permită evaluarea de către instituţia
de credit a riscului de credit aferent elementelor din bilanţ şi din afara
bilanţului. De asemenea, urmează să furnizeze informaţii adecvate privind
componenţa portofoliului de credite, precum şi informaţii care să permită
identificarea oricăror concentrari de risc.
Sistemul de monitorizare a riscului de credit va cuprinde cel puţin
următoarele:
a) înţelegerea situaţiei financiare curente a contrapartidei;
b) urmărirea conformitatii cu clauzele contractuale;
c) evaluarea gradului de acoperire cu garanţii a expunerii în raport cu
situaţia curentă a contrapartidei;
d) actualizarea dosarului de credit, obţinerea de informaţii financiare
curente.
În cadrul activităţilor de control intern, instituţiile de credit trebuie să
dispună de un sistem pentru remedierea la timp a situaţiei creditelor a
căror calitate se deteriorează şi pentru administrarea creditelor
neperformante.

54
Instituţiile de credit trebuie sa stabilească limite şi pentru diverse sectoare economice,
regiuni geografice şi produse bancare specifice.

222
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Instituţiile de credit trebuie să dispună de politici şi de proceduri


corespunzătoare pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea şi controlul
riscului de ţară şi riscului de transfer.
La monitorizarea riscului de ţară, instituţiile de credit trebuie să aibă în
vedere cel puţin următoarele:
a) incapacitatea potenţială de onorare a obligaţiilor de către
contrapartidele din cadrul unui sector privat străin, ce poate fi cauzată de
factori economici specifici ţării respective;
b) imposibilitatea de punere în aplicare a contractelor de creditare,
precum şi incapacitatea şi imposibilitatea de a executa la timp garanţiile
în baza cadrului legal naţional al împrumutatului.
Instituţiile de credit trebuie să stabilească şi să monitorizeze expunerile
pe fiecare ţară şi să ia măsuri corespunzătoare în cazul înregistrării unor
evoluţii necorespunzătoare.

10.3. Administrarea altor riscuri semnificative

10.3.1. Riscul de piaţă

Politicile instituţiilor de credit privind administrarea riscului de piaţă


trebuie să se refere cel puţin la riscurile pe care acestea intenţionează să şi
le asume, precum şi la modul în care respectivele riscuri sunt controlate.
Politicile urmează să definească instrumentele financiare autorizate a fi
utilizate, strategiile de acoperire împotriva riscurilor, oportunităţile legate
de asumarea de poziţii, precum şi parametrii cantitativi care definesc
nivelul riscului de piaţă acceptabil pentru instituţiile de credit.
Instituţiile de credit trebuie să dispună de proceduri de autorizare
pentru poziţiile asumate şi să stabilească limite în legătura cu expunerile
la riscurile asumate şi să monitorizeze respectarea acestora. Limitele
trebuie să specifice poziţiile permise a fi asumate.
Limitele pot fi stabilite la nivelul unităţilor funcţionale, portofoliilor,
tipurilor de instrumente financiare sau instrumente financiare specifice.
Este necesar a se urmări dacă limitele nu pot fi în nici o situaţie
depăşite sau dacă, în condiţii clar specificate, depăşirea acestora poate fi
tolerată pentru o perioadă scurtă.
Planurile alternative care să cuprindă procedurile ce trebuie aplicate în
cazuri de criză vor fi elaborate cu toată atenţia. Procedurile respective
trebuie să se refere inclusiv la punerea în evidenţă a poziţiilor deschise ce
pot fi afectate de riscul de piaţă, precum şi la variante de închidere a
acestor poziţii în astfel de situaţii.

223
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Instituţiile de credit trebuie să efectueze evaluarea riscului de piaţă,


avându-se în vedere cel puţin următoarele:
a) toate activităţile ale căror rezultate sunt sensibile la fluctuaţiile
înregistrate de preţuri, rata dobânzii şi/sau cursul valutar pe piaţă,
indiferent dacă rezultatele respectivelor activităţi sunt reflectate în bilanţ
sau în afara bilanţului;
b) evoluţiile înregistrate în legătură cu lichiditatea diferitelor pieţe
financiare;
c) poziţiile deschise înregistrate în legătură cu toate activităţile;
d) concentrările de risc în cadrul poziţiilor din portofoliul pentru
tranzacţii (trading book);
e) impactul corelării dintre diferitele activităţi ale instituţiilor de credit
în care sunt utilizate instrumente financiare;
f) instrumentele financiare complexe, cum ar fi instrumentele
financiare derivate.
Sistemele de evaluare a riscului de piaţă, pe baza cărora să poată fi
evaluate riscurile asociate activelor, pasivelor şi elementelor în afara
bilanţului şi care să utilizeze tehnici de evaluare adecvate, vor fi avute
permanent în vedere.
Instituţiile de credit vor dispune de proceduri de administrare a
riscurilor de piaţă pentru toate activităţile care implică astfel de riscuri,
cum ar fi:
a) proceduri pentru desfăşurarea activităţilor care, prin specificul lor,
afectează dimensiunile riscului de piaţă la care instituţiile de credit sunt
expuse, inclusiv proceduri pentru asumarea de poziţii;
b) proceduri pentru utilizarea instrumentelor financiare.
În legătura cu poziţiile din portofoliul pentru tranzacţii, instituţiile de
credit trebuie să dispună de proceduri care implică cel puţin următoarele:
a) evaluarea respectivelor poziţii la valoarea de piaţă, precum şi
calcularea expunerilor cel puţin zilnic;
b) identificarea imediată a depăşirilor de limite, precum şi raportarea şi
evaluarea acestora cel puţin zilnic;
c) monitorizarea continuă a lichidităţii portofoliului pentru tranzacţii;
d) evaluarea şi monitorizarea permanentă a poziţiilor deschise, cu
luarea în considerare a dimensiunii, scadenţei şi complexităţii acestora.
Instituţiile de credit trebuie să dispună de un sistem de informare
adecvat pentru evaluarea, monitorizarea, controlul şi raportarea
expunerilor afectate de riscul de piaţă.
Raportările vor include cel puţin următoarele:
a) expunerile agregate la nivel de instituţie de credit;

224
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

b) gradul de conformitate cu politicile şi limitele stabilite;


c) rezultatul testelor efectuate pentru condiţii de criză;
d) sinteze ale constatărilor rezultate ca urmare a analizei politicilor,
procedurilor şi adecvării sistemului de administrare a riscurilor, inclusiv
ale constatărilor auditului intern şi auditorului financiar al instituţiilor de
credit.
Raportarile se transmit conducătorilor şi, într-o formă sintetică,
consiliului de administraţie.

10.3.2. Riscul de lichiditate

Instituţiile de credit trebuie să îşi dezvolte strategia în domeniul


administrării lichidităţii, care trebuie să includă şi o componentă a
administrării zilnice a acesteia.
Politicile instituţiilor de credit privind administrarea lichidităţii trebuie
să se refere cel puţin la următoarele:
a) componenţa activelor, prin prisma lichidităţii şi a capacităţii acestora
de a fi tranzacţionate pe piaţă, a pasivelor, precum şi a elementelor din
afara bilanţului;
b) modul de administrare a lichidităţii pe principalele valute cu care
operează atât la nivel individual, cât şi la nivel agregat;
c) utilizarea anumitor instrumente financiare, cum ar fi instrumentele
financiare derivate.
Instituţiile de credit trebuie să aibă proceduri de evaluare şi
monitorizare a poziţiei lichidităţii, stabilite pe baza analizei fluxurilor de
numerar viitoare, determinate în funcţie de evoluţiile viitoare ale
elementelor de activ, de pasiv şi din afara bilanţului. Fluxurile de numerar
viitoare vor fi distribuite pe benzi de scadenţe.
Vor fi calculaţi unii indicatori de lichiditate, pentru care se vor stabili
limite. De asemenea, se va stabili perioada în raport cu care se determină
poziţia lichidităţii, precum şi frecvenţa de determinare a acesteia, în
funcţie de natura activităţii lor.
Instituţiile de credit trebuie să determine poziţia lichiditatii pe baza
unor scenarii care să ţină cont atât de factori interni (specifici instituţiilor
de credit), cât şi de factori externi (legaţi de evolutiile pieţei).
Periodic vor fi revizuite scenariile utilizate în administrarea lichidităţii,
pentru a determina dacă acestea continuă să fie valabile. În acest scop,
instituţiile de credit vor lua următoarele măsuri:
a) determinarea nivelului activelor potenţiale (de exemplu: active
ajunse la scadenţă ce ar putea fi reînnoite, cereri de noi credite ce ar putea

225
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

fi aprobate, trageri din angajamente de finanţare date de instituţii de


credit, ce ar putea fi efectuate);
b) determinarea capacităţii de tranzacţionare pe piaţă a activelor;
c) determinarea evoluţiei elementelor de pasiv bilanţiere în condiţii
normale de desfăşurare a activităţii (de exemplu: nivelul reînnoirii
depozitelor şi a altor elemente de pasiv, scadenţa efectivă a depozitelor la
vedere sau a conturilor de economii, creşterea înregistrată în legătură cu
noile depozite, moneda electronică emisă şi vândută), precum şi în
condiţii de criză (de exemplu, probabilitatea de rămânere la dispoziţia
instituţiei de credit a surselor de finanţare);
d) determinarea evoluţiei elementelor din afara bilanţului, inclusiv a
poziţiilor rezultate din operaţiuni cu instrumente financiare derivate.
Instituţiile de credit trebuie să menţină relaţii stabile cu furnizorii
surselor de finanţare, să asigure o diversificare corespunzătoare a acestor
surse prin evitarea concentrărilor în domeniul finanţării.
În vederea implementării strategiei instituţiei de credit privind
administrarea lichidităţii în condiţii de criză, instituţiile de credit trebuie
să dispună de planuri alternative şi de proceduri de remediere.
Un plan alternativ în condiţii de criză presupune cel puţin:
a) existenţa unor fluxuri de informaţii oportune şi neîntrerupte care să
permită conducerii luarea unor decizii rapide;
b) luarea de măsuri pentru modificarea evoluţiei elementelor de activ şi
de pasiv;
c) menţinerea relaţiilor cu furnizorii surselor de finanţare;
d) orientarea către pieţe alternative;
e) apelarea la facilităţile de credit avute la dispoziţie şi neutilizate.

10.3.3. Riscul operaţional şi alte riscuri semnificative

Instituţiile de credit trebuie să definească riscul operaţional pentru


necesităţi interne şi să aibă politici privind administrarea riscului
operaţional, care vor lua în considerare cel puţin următoarele tipuri de
evenimente generatoare ale unui astfel de risc:
a) frauda internă (de exemplu: raportarea cu rea-credinţă a poziţiilor,
furtul, încheierea de către salariaţi de tranzacţii în cont propriu);
b) frauda externă (de exemplu: tâlhăria, falsificarea, spargerea unor
coduri aferente sistemelor informatice);
c) condiţiile aferente efectuării angajărilor de personal şi siguranţa
locului de muncă (de exemplu: cererile compensatorii ale personalului,

226
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

nerespectarea normelor de protecţie a muncii, promovarea unor practici


discriminatorii);
d) practici defectuoase legate de clientelă, produse şi activităţi (de
exemplu: utilizarea necorespunzătoare a informaţiilor confidenţiale
deţinute în legătura cu clientela, spălarea banilor, vânzarea unor produse
neautorizate, folosirea greşită de către clienţi a produselor şi serviciilor
aferente sistemului "electronic banking");
e) punerea în pericol a activelor corporale (de exemplu: acte de
terorism sau vandalism, incendii, cutremure);
f) întreruperea activităţii şi funcţionarea defectuoasă a sistemelor (de
exemplu: defecţiuni ale componentelor hardware şi software, probleme
legate de telecomunicaţii, proiectarea, implementarea şi întreţinerea
defectuoasă a sistemului "electronic banking");
g) tratamentul aplicat clienţilor şi contrapartidelor comerciale, precum
şi procesarea defectuoasă a datelor legate de aceştia (de exemplu:
înregistrarea eronată a datelor de intrare, administrarea defectuoasă a
garanţiilor reale, documentaţia legală incompletă, accesul neautorizat la
conturile clienţilor, litigii);
h) securitatea sistemului "electronic banking" (de exemplu:
angajamente ale instituţiei de credit rezultate în mod fraudulos prin
contrafacerea monedei electronice sau înregistrarea unor pierderi ori a
unor angajamente suplimentare de către clienţi în cazul unui acces
defectuos în cadrul sistemului).
În scopul identificarii şi evaluării riscului operational, instituţiile de
credit trebuie să ia cel puţin următoarele măsuri:
a) evaluarea operaţiunilor şi activităţilor în vederea determinării celor
vulnerabile la riscul operaţional;
b) stabilirea unor indicatori cu ajutorul cărora să poată fi determinată
poziţia instituţiei de credit afectate de riscul operaţional (de exemplu,
număr de tranzacţii nefinalizate, frecvenţa şi/sau gravitatea erorilor şi
omisiunilor, rata de fluctuaţie a personalului, creşterea rapidă a
activităţii), precum şi a unor limite aferente acestora;
c) evaluarea permanentă a expunerilor la riscul operaţional (de
exemplu, pe baza datelor istorice legate de înregistrarea de pierderi,
analizării unor scenarii diferite).
Băncile trebuie să aibă sisteme şi capacitate operaţională adecvate
activităţilor cu instrumente financiare derivate pe care acestea le
desfăşoară.
Instituţiile de credit vor dispune de următoarele proceduri pentru
administrarea riscului operational:

227
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

a) proceduri de evaluare;
b) proceduri de monitorizare;
c) proceduri de reducere a riscului fie pe plan intern, prin corectarea la
timp a erorilor constatate şi prin introducerea unor tehnologii adecvate de
procesare şi asigurare a securităţii informaţiilor, fie prin transferul riscului
către alte domenii de activitate (de exemplu, asigurări impotriva unor
evenimente).
Instituţiile de credit trebuie să stabilească planuri de reîncepere a
activităţii şi pentru situaţii neprevăzute, care să ia în considerare diferite
tipuri de scenarii, inclusiv în condiţii de criză.
La evaluarea riscului juridic şi a celui reputaţional instituţiile de credit
trebuie să ia în considerare cadrul legal şi de reglementare, inclusiv în
domeniul social, precum şi orice alte elemente care le pot afecta
activitatea (de exemplu: publicitatea negativă, conformă sau nu cu
realitatea, făcută practicilor de afaceri şi/sau persoanelor legate de
acestea, pierderea încrederii în soliditatea unei instituţii de credit, datorată
încălcării grave a securităţii acesteia în urma unor atacuri interne sau
externe asupra sistemului informaţional, întâmpinarea de către clienţi a
unor probleme în utilizarea anumitor produse, fără a avea suficiente
informaţii despre acestea şi fără a cunoaşte procedurile de remediere a
problemelor respective, necunoaşterea clară a drepturilor şi obligaţiilor
părţilor unei tranzacţii de tip "electronic banking", inclusiv cu moneda
electronică).
În vederea reducerii riscului juridic şi reputaţional, instituţiile de credit
pot dezvolta programe de educare a clienţilor pentru utilizarea noilor
produse şi servicii, pentru cunoaşterea comisioanelor aferente acestora,
pentru semnalarea problemelor ce pot apărea şi a modalităţilor de
soluţionare a acestora.
Înainte de a se angaja în tranzacţii cu instrumente financiare derivate,
băncile trebuie să se asigure că, potrivit cadrului legal şi de reglementare,
contrapartidele au capacitatea de a se angaja în astfel de tranzacţii.
Băncile trebuie să se asigure că obligaţiile contrapartidei care apar din
tranzacţii cu instrumente financiare derivate şi drepturile lor asupra
oricăror garanţii reale primite de la o contrapartidă pot fi îndeplinite.
Băncile trebuie să se asigure de întocmirea în mod corespunzător şi
posibil de pus în aplicare din punct de vedere legal a contractelor de
compensare a creanţelor şi obligaţiilor reciproce decurgând din operaţiuni
cu instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii.

228
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

10.3.4. Administrarea riscurilor asociate activităţilor externalizate

Instituţiile de credit trebuie să dispună de politici privind externalizarea


activităţilor auxiliare sau conexe în raport cu activităţile principale, dar şi
de proceduri de administrare a riscurilor asociate activităţilor
externalizate, respectiv a riscului juridic, a riscului reputaţional şi a
riscului operaţional.
Procedurile de administrare a riscurilor asociate activităţilor
externalizate se vor referi cel puţin la următoarele:
a) luarea deciziilor privind externalizarea unor noi activităţi sau
modificarea celor existente;
b) selectarea şi evaluarea societăţilor prestatoare de servicii auxiliare
sau conexe în legătura cu aspecte cum ar fi: solvabilitatea, reputaţia,
familiarizarea cu specificul sectorului instituţiilor de credit, calitatea
serviciilor prestate, organizarea activităţii şi controlul intern, existenţa
unui personal competent, existenţa unui plan alternativ de redresare a
activităţii, asigurarea confidenţialităţii informaţiei, în special în cazul celei
legate de instrumentele de plată electronică;
c) monitorizarea modului în care societăţile prestatoare de servicii
auxiliare sau conexe desfăşoară activităţile externalizate;
d) elaborarea de planuri alternative şi stabilirea costurilor şi resurselor
necesare pentru schimbarea societăţilor prestatoare de servicii auxiliare
sau conexe.
Instituţiile de credit pot externaliza activităţi doar în condiţiile
încheierii de contracte cu societăţi prestatoare de servicii auxiliare sau
conexe.55

55
Instituţiile de credit nu pot externaliza următoarele activităţi: a) activităţile principale
prevăzute la art. 8 şi 15^3 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu
modificările şi completările ulterioare, la art. 7 din Legea nr. 541/2002 privind
economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, modificată şi
completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2003, şi la art. 104 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de
credit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002; b) activitatea de audit intern, în
condiţiile în care furnizorul extern de servicii în domeniul auditului intern are şi calitatea
de auditor financiar al instituţiei de credit în cauză; c) organizarea şi ţinerea
contabilităţii, în condiţiile în care între persoanele cărora le-ar fi externalizată activitatea
de ţinere a contabilităţii şi auditorul financiar există legături ce afectează independenţa
acestuia în exercitarea mandatului; d) organizarea şi desfăşurarea activităţii juridice
curente, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi
exercitarea profesiei de consilier juridic; e) orice alte activităţi care în urma externalizării
nu mai pot fi controlate şi desfăşurate în conformitate cu regulile unei practici bancare
prudente şi sănătoase.
229
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Contractele încheiate cu societăţi prestatoare de servicii auxiliare sau


conexe în legătura cu activităţile externalizate trebuie să fie în formă
scrisă şi să asigure o alocare clară a responsabilităţilor fiecărei părţi.
Instituţiile de credit vor putea încheia contracte cu societăţi prestatoare
de servicii auxiliare sau conexe, în legătura cu activităţile externalizate, în
următoarele condiţii:
a) asigurarea existenţei unor date actualizate şi a altor informaţii la
nivelul instituţiei de credit;
b) asigurarea accesului unor entităţi din România (Banca Naţională a
României, autorităţi sau instituţii publice, Casa centrală a cooperativelor
de credit) la datele şi informaţiile aferente operaţiunilor din România, în
cazul externalizarii unor activităţi în afară graniţelor tarii;
c) asigurarea securităţii/ confidenţialităţii datelor, cel puţin prin
următoarele măsuri: angajamentul societăţii prestatoare de servicii
auxiliare sau conexe şi al personalului acesteia de a se supune regulilor de
confidenţialitate, drepturile contractuale ale instituţiei de credit de a lua
măsuri impotriva societăţii prestatoare de servicii auxiliare sau conexe în
cazul încălcării confidenţialităţii, separarea datelor instituţiei de credit de
cele ale societăţii prestatoare de servicii auxiliare sau conexe şi de cele ale
altor clienţi ai acesteia.

10.3.5. Comitetul de administrare a riscurilor

Instituţiile de credit trebuie să dispună de un comitet de administrare a


riscurilor. Comitetul de administrare a riscurilor56 este un comitet
permanent, ale cărui funcţionare şi atribuţii sunt reglementate de
prezentele norme şi de regulamentele interne ale fiecărei instituţii de
credit. Lucrările acestuia se pot desfasura în subcomitete, în funcţie de
mărimea şi complexitatea instituţiilor de credit.
Instituţiile de credit trebuie să dispună de un regulament al comitetului
de administrare a riscurilor, aprobat la nivelul consiliului de administraţie
şi revizuit periodic, după caz, care să indice componenţa, autoritatea şi
responsabilităţile acestuia şi modul de raportare către consiliul de
administraţie.
Membrii comitetului de administrare a riscurilor trebuie să aibă o
experienţă compatibilă cu responsabilităţile lor în cadrul acestuia.
Comitetul de administrare a riscurilor este format din conducători ai
56
Comitetul de administrare a riscurilor se constituie prin decizie a consiliului de
administraţie.

230
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

instituţiei de credit şi ai compartimentelor a căror activitate este afectată


de riscurile semnificative şi, dacă se consideră necesar, din acest comitet
pot face parte şi alţi conducători de compartimente.
Atribuţiile acestuia sunt:
a) să asigure informarea consiliului de administraţie asupra
problemelor şi evoluţiilor semnificative care ar putea influenţa profilul de
risc al instituţiei de credit;
b) să dezvolte politici şi proceduri adecvate pentru identificarea,
evaluarea, monitorizarea şi controlul riscurilor semnificative;
c) să aprobe metodologii şi modele adecvate pentru evaluarea riscurilor
şi limitarea expunerilor;
d) să stabilească limite corespunzătoare privind expunerea la riscuri,
inclusiv pentru condiţii de criză, în conformitate cu mărimea,
complexitatea şi situaţia financiară a instituţiei de credit, precum şi
proceduri necesare pentru aprobarea excepţiilor de la respectivele limite;
e) să aprobe angajarea instituţiilor de credit în noi activităţi, pe baza
analizei riscurilor semnificative aferente acestora;
f) să analizeze măsura în care planurile alternative de care dispune
banca corespund situaţiilor neprevăzute cu care aceasta s-ar putea
confrunta;
g) să prezinte consiliului de administraţie informări suficient de
detaliate şi oportune, care să permită acestuia să cunoască şi să evalueze
performanţa conducerii în monitorizarea şi controlul riscurilor
semnificative, potrivit politicilor aprobate, precum şi performanţa de
ansamblu a instituţiei de credit;
h) să informeze regulat consiliul de administraţie asupra situaţiei
expunerilor instituţiei de credit la riscuri şi imediat, în cazul în care
intervin schimbări semnificative în expunerea curentă sau viitoare a
instituţiei de credit la riscurile respective;
i) să stabilească sisteme de raportare corespunzătoare a aspectelor
legate de riscuri;
j) să stabilească competenţele şi responsabilităţile pentru administrarea
şi controlul expunerilor la riscuri.

231
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

10.4. Organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern a


instituţiilor de credit

10.4.1. Obiectivul auditului intern

Instituţiile de credit trebuie să organizeze auditul intern ca o


componenta a activităţii de monitorizare a sistemului de control intern şi a
evaluării gradului de adecvare a nivelului fondurilor proprii în funcţie de
riscurile la care instituţiile de credit sunt expuse, în vederea asigurării unei
evaluări independente a adecvarii politicilor şi procedurilor stabilite şi a
modului în care acestea sunt respectate.
Casele centrale ale cooperativelor de credit trebuie să organizeze
auditul intern şi ca o componentă a activităţii de monitorizare a atingerii
obiectivelor de control intern la nivelul reţelei cooperatiste de credit şi a
evaluării gradului de adecvare a nivelului fondurilor proprii ale reţelei
cooperatiste de credit în funcţie de riscurile la care aceasta este expusă, în
vederea asigurării unei evaluări independente a adecvarii politicilor
stabilite şi a modului în care acestea sunt respectate şi, după caz, ca o
componentă a activităţii de monitorizare a sistemului de control intern al
cooperativelor de credit afiliate şi a evaluării gradului de adecvare a
nivelului fondurilor proprii ale acestora în funcţie de riscurile la care sunt
expuse, în vederea asigurării unei evaluări independente a adecvarii
politicilor şi procedurilor stabilite şi a modului în care acestea sunt
respectate.
Obiectivul auditului intern îl reprezintă îmbunătăţirea activităţii
instituţiilor de credit, iar obiectivul auditului intern al casei centrale a
cooperativelor de credit îl reprezintă şi îmbunătăţirea activităţii reţelei
cooperatiste de credit.
Auditul intern trebuie să acopere toate activităţile instituţiilor de credit,
inclusiv activităţile sediilor secundare din ţară şi din străinătate. Auditul
intern al casei centrale a cooperativelor de credit este responsabil şi pentru
modul în care este organizat şi se desfăşoară auditul intern la nivelul
cooperativelor de credit afiliate. De asemenea, se poate implica în mod
direct în activitatea de audit intern la nivelul cooperativelor de credit
afiliate.
Instituţiile de credit îşi vor organiza activitatea de audit intern astfel
încât aceasta să contribuie la îndeplinirea obiectivelor lor, prin
prezentarea unei abordari sistematice şi disciplinate de evaluare şi
imbunătăţire a eficientei sistemului de control intern, procesului de
administrare a riscurilor şi proceselor de conducere din cadrul instituţiilor

232
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

de credit, în cadrul unor angajamente de audit sau, după caz, prin


furnizarea unor servicii de consultanţă, potrivit statutului auditului intern.
În vederea îndeplinirii obiectivului său, auditul intern al instituţiilor de
credit va include, în principal, în cadrul unui angajament de audit,
următoarele activităţi:
a) evaluarea eficienţei şi a gradului de adecvare a sistemului de control
intern;
b) evaluarea modului de aplicare şi a eficacităţii procedurilor de
administrare a riscurilor şi a metodologiilor de evaluare a riscurilor
semnificative;
c) analizarea relevanţei şi integrităţii datelor furnizate de sistemele
informaţionale financiare şi de gestiune, inclusiv de sistemul informatic;
d) evaluarea acurateţei şi credibilităţii înregistrărilor contabile şi
situaţiilor financiare;
e) evaluarea modului în care se asigură protejarea elementelor
patrimoniale bilanţiere şi extrabilanţiere şi identificarea metodelor de
prevenire a fraudelor şi pierderilor de orice fel;
f) evaluarea gradului de adecvare a nivelului fondurilor proprii ale
instituţiilor de credit în funcţie de riscurile la care acestea sunt expuse;
g) testarea atât a operaţiunilor, cât şi a funcţionării procedurilor
specifice de control;
h) evaluarea eficienţei operaţiunilor instituţiilor de credit;
i) evaluarea modului în care sunt respectate dispoziţiile cadrului legal,
cerinţele codurilor de conduită, precum şi evaluarea modului în care sunt
implementate politicile şi procedurile instituţiei de credit;
j) testarea integrităţii, credibilităţii şi, după caz, a oportunităţii
raportărilor, inclusiv a celor destinate utilizatorilor externi.
În cadrul unui angajament de consultanţă al instituţiei de credit, auditul
intern va avea în vedere şi eficacitatea procesului de administrare a
riscurilor şi a sistemului de control intern.
Casele centrale ale cooperativelor de credit îşi vor organiza activitatea
de audit intern astfel încât aceasta să contribuie şi la îndeplinirea
obiectivelor reţelei cooperatiste de credit, prin prezentarea unei abordari
sistematice şi disciplinate de evaluare a activităţii de control intern, a
procesului de administrare a riscurilor şi a proceselor de conducere.
În vederea îndeplinirii obiectivului său, auditul intern al casei centrale a
cooperativelor de credit trebuie să desfăşoare următoarele activităţi:
a) evaluarea realizării obiectivelor de control intern ale reţelei
cooperatiste de credit;

233
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

b) evaluarea gradului de adecvare a nivelului fondurilor proprii ale


reţelei cooperatiste de credit în funcţie de riscurile la care aceasta este
expusă, precum şi, după caz, a nivelului fondurilor proprii ale
cooperativelor de credit afiliate în funcţie de riscurile la care acestea sunt
expuse;
c) testarea atât a operaţiunilor, cât şi a funcţionării procedurilor
specifice de control ale cooperativelor de credit afiliate, după caz;
d) evaluarea modului în care sunt respectate cerinţele codurilor de
conduită şi a modului în care sunt implementate politicile la nivelul
reţelei;
e) evaluarea modului în care sunt respectate dispoziţiile cadrului legal,
cerinţele codurilor de conduită, precum şi evaluarea modului în care sunt
implementate politicile şi procedurile cooperativelor de credit.

10.4.2. Externalizarea activităţii de audit intern

Consiliul de administraţie al instituţiilor de credit, cu avizul comitetului


de audit, poate lua decizia externalizării totale sau parţiale a activităţii de
audit intern.
Instituţiile de credit pot externaliza activitatea de audit intern numai
unui auditor financiar specializat în auditarea respectivei categorii de
instituţii de credit; principiile fundamentale ale auditului intern rămân
aplicabile şi în cazul externalizării acestei activităţi, coordonatorul
activităţii de audit intern trebuind să fie angajat al instituţiei de credit.
Coordonatorul în cauză are cel puţin următoarele atribuţii pe linia
externalizării activităţii de audit intern:
a) elaborarea fundamentării necesităţii externalizării activităţii de audit
intern;
b) evaluarea furnizorului/ furnizorilor extern/ externi de servicii în
domeniul auditului intern, în vederea creării condiţiilor necesare pentru
desfăşurarea corespunzătoare a activităţii de audit intern şi respectării
principiilor fundamentale ale auditului intern pe tot parcursul activităţii;
c) prezentarea propunerilor cuprinse la lit. a) şi b) spre aprobarea
consiliului de administraţie, cu avizul comitetului de audit.

10.4.3. Principii fundamentale ale auditului intern

Permanenţa auditului intern

234
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Auditul intern reprezintă o activitate cu caracter permanent.


Conducătorii instituţiilor de credit sunt responsabili pentru asigurarea
unei activităţi de audit intern adecvate, corespunzătoare dimensiunii şi
naturii operaţiunilor lor.

Independenţa auditului intern


Instituţiile de credit trebuie să asigure independenţa activităţii de audit
intern de activităţile auditate şi de activităţile zilnice pe care le implică
controlul intern.
Activitatea de audit intern va fi subordonată consiliului de administraţie
din punct de vedere funcţional.
Coordonatorul activităţii de audit intern trebuie să aibă competenţa de a
comunica, direct şi din proprie initiaţivă, cele constatate în cadrul
activităţii desfăşurate consiliului de administraţie, comitetului de audit,
precum şi auditorilor financiari ai instituţiilor de credit, după caz, potrivit
prevederilor stabilite de fiecare instituţie de credit în cadrul statutului
auditului intern.

Obiectivitatea şi imparţialitatea auditului intern


Auditorii interni trebuie să fie obiectivi şi imparţiali, astfel încât să fie
evitat orice conflict de interese.
Orice situaţie de conflict de interese va fi adusă la cunoştinţa părţilor
interesate, iar situaţiile de limitare a sferei de cuprindere a auditului intern
vor fi aduse la cunoştinţa consiliului de administraţie şi comitetului de
audit.
Situaţia prin care se prejudiciază obiectivitatea şi imparţialitatea
auditului intern, înaintea începerii sau în timpul desfăşurării unui
angajament de consultanţă, trebuie adusă imediat la cunoştinţa conducerii
instituţiei de credit.
Persoanele care sunt soţi, rude sau afini până la gradul al patrulea
inclusiv cu conducătorii unei instituţii de credit nu pot fi auditori interni ai
instituţiei de credit. De asemenea, persoanele care sunt soţi, rude sau afini
până la gradul al patrulea inclusiv cu conducătorii unei cooperative de
credit nu pot fi auditori interni ai casei centrale a cooperativelor de credit.
În vederea evitării oricărui conflict de interese, auditorii interni nu vor
putea audita activităţi sau funcţii desfăşurate şi, respectiv, deţinute decât
după trecerea unei perioade de cel puţin un an şi nu vor putea fi angrenati

235
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

în operaţiuni ale instituţiilor de credit ori în proiectarea sau implementarea


oricăror proceduri de control.
În vederea evitării oricărui conflict de interese, auditorii interni ai unei
case centrale a cooperativelor de credit nu vor putea fi angrenaţi nici în
operaţiuni ale cooperativelor de credit ori în proiectarea sau
implementarea oricăror proceduri de control ale acestora.
Auditorii interni pot formula recomandări cu privire la procedurile de
control. Fără a prejudicia obiectivitatea şi imparţialitatea auditului intern,
la cererea conducătorilor instituţiei de credit, acesta poate să exprime
opinii legate de modul în care principiile de control intern sunt respectate
în unele situaţii specifice, cum ar fi: reorganizări de amploare, demararea
unor noi activităţi importante sau riscante, constituirea sau reorganizarea
sistemelor de control al administrării riscurilor, sistemelor informaţionale
ori informatice.
Subliniem că, fără a prejudicia obiectivitatea şi imparţialitatea auditului
intern, auditorii interni vor putea acorda consultanţă asupra unor
operaţiuni pentru care au avut anterior responsabilităţi sau asupra cărora
au exercitat angajamente de audit, în conformitate cu statutul auditului
intern, cu condiţia de a nu efectua un angajament de audit în anul următor.

Integritatea şi competenţa profesională


Auditorii interni trebuie să fie corecti, oneşti şi incoruptibili, să
respecte prevederile legale şi ale Codului privind conduita etică în
activitatea de audit intern şi să comunice informaţii potrivit cerinţelor
legale şi ale profesiei.
Instituţiile de credit trebuie să se asigure că auditorii interni sunt
competenţi din punct de vedere profesional privind îndeplinirea
responsabilităţilor individuale.
La evaluarea competenţei profesionale a auditorilor interni trebuie să
fie avute în vedere complexitatea activităţilor instituţiei de credit ce fac
obiectul auditului intern, natura activităţii ce urmează a fi desfăşurată,
respectiv capacitatea acestora de a solicita şi obţine informaţii, de a le
sintetiza, evalua şi raporta.
La evaluarea competentei profesionale a auditorilor interni ai casei
centrale a cooperativelor de credit trebuie să fie avută în vedere şi
complexitatea activităţilor desfăşurate la nivelul reţelei cooperatiste de
credit.
Pentru a nu fi afectată capacitatea de evaluare critică a auditorilor
interni, ca urmare a rutinei şi executării permanente a aceloraşi sarcini,

236
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

instituţiile de credit trebuie să asigure, în măsura posibilităţilor, rotirea


acestora, cu condiţia respectării principiului obiectivităţii şi imparţialităţii.
Instituţiile de credit trebuie să se asigure că, pe ansamblu, auditorii
interni răspund din punct de vedere profesional obiectivelor prevăzute de
statutul auditului intern.

Confidenţialitatea
Auditorii interni trebuie să fie prudenţi în utilizarea informaţiilor
colectate în exercitarea activităţii şi să asigure protejarea acestor
informaţii. Ei nu vor utiliza informaţiile colectate pentru obţinerea unor
avantaje personale sau în orice mod care ar fi contrar prevederilor legale
ori în detrimentul obiectivelor instituţiei de credit.
Auditorii interni ai casei centrale a cooperativelor de credit nu vor
utiliza informaţiile colectate în detrimentul obiectivelor stabilite la nivelul
unei reţele cooperatiste de credit.

10.5. Statutul auditului intern

Instituţiile de credit trebuie să elaboreze statutul auditului intern, care


va stabili cel puţin următoarele:
a) obiectivele şi sfera de cuprindere ale auditului intern;
b) poziţia auditului intern în cadrul instituţiei de credit, competenţele şi
responsabilităţile acestuia;
c) responsabilităţile coordonatorului activităţii de audit intern;
d) termenii şi condiţiile în care auditorii interni pot furniza servicii de
consultanţă sau pot îndeplini alte sarcini speciale.
Statutul auditului intern al unei case centrale a cooperativelor de credit
va cuprinde cel puţin elementele menţionate la lit. a)-c) la nivelul unei
reţele cooperatiste de credit.
Statutul auditului intern trebuie să fie revizuit periodic şi comunicat
întregului personal al instituţiei de credit. El trebuie aprobat de consiliul
de administraţie şi de conducătorii instituţiilor de credit, în cazul în care
aceştia nu sunt membri ai consiliului de administraţie, după caz, cu avizul
comitetului de audit.
Statutul auditului intern al unei case centrale a cooperativelor de credit
trebuie să fie revizuit periodic şi comunicat întregului personal al reţelei
cooperatiste de credit. El trebuie aprobat de consiliul de administraţie al
casei centrale a cooperativelor de credit.

237
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Statutul auditului intern trebuie să prevadă dreptul de iniţiativă al


auditorului intern şi autoritatea acestuia de a comunica cu orice membru
din cadrul personalului instituţiei de credit, de a examina orice activitate,
compartiment sau sediu secundar al instituţiei de credit, precum şi accesul
acestuia la orice înregistrări, fişiere şi informaţii interne, inclusiv la
informaţii destinate conducerii, precum şi la procese-verbale şi alte
materiale cu caracter similar ale tuturor organelor de decizie şi
consultative, care prezintă relevanţă în îndeplinirea atribuţiilor sale.
Statutul auditului intern al unei case centrale a cooperativelor de credit
trebuie să prevadă şi autoritatea auditorului intern de a comunica cu orice
membru din cadrul personalului cooperativelor de credit afiliate, de a
examina orice activitate, compartiment sau sediu secundar al acestora,
precum şi accesul auditorului la orice înregistrări, fişiere şi informaţii
interne, inclusiv la informaţii destinate conducerii, precum şi la procese-
verbale şi alte materiale cu caracter similar ale tuturor organelor de
decizie, care prezintă relevanţă în îndeplinirea atribuţiilor sale.

10.6. Desfăşurarea activităţii de audit intern

Activitatea de audit intern presupune, în vederea desfăşurării de


angajamente de audit, parcurgerea a cel puţin următoarelor etape:
a) planificarea activităţii de audit intern;
b) examinarea şi evaluarea informaţiilor avute la dispoziţie;
c) comunicarea rezultatelor;
d) monitorizarea implementarii recomandărilor date.
Cele arătate aici se vor aplica în mod corespunzător şi pentru auditul
intern al cooperativelor de credit afiliate unei case centrale a
cooperativelor de credit.
Activitatea de audit intern poate presupune, în vederea desfăşurării unui
angajament de consultanţă, parcurgerea următoarelor etape:
a) planificarea unor întâlniri cu beneficiarul serviciului de consultanţă -
reprezentantul compartimentului/ sediului secundar al instituţiei de credit
- pentru evaluarea naturii şi întinderii serviciului ce va fi furnizat;
b) confirmarea faptului că beneficiarul serviciului înţelege şi este de
acord cu tipul de consultanţă prevăzut de statutul auditului intern;
c) evaluarea angajamentului de consultanţă sub raportul compatibilităţii
cu planul de audit;
d) stabilirea printr-un acord a condiţiilor şi cerinţelor generale, precum
şi a altor factori importanţi ai unui angajament oficial de consultanţă;

238
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

e) comunicarea rezultatelor;
f) monitorizarea implementarii recomandărilor date.
Coordonatorul activităţii de audit intern răspunde de dezvoltarea şi
menţinerea unui program de asigurare a calităţii şi îmbunătăţire a
activităţii de audit intern, prin care să se asigure că activitatea de audit
intern se desfăşoară pe baza unor norme solide de audit intern, transpuse
în proceduri, precum şi în conformitate cu Codul privind conduita etică în
activitatea de audit intern.
Coordonatorul activităţii de audit intern răspunde de monitorizarea şi
evaluarea eficienţei programului de asigurare a calităţii acestei activităţi.
Evaluarea poate fi internă sau externă şi va urmări cel puţin:
a) conformitatea cu normele de audit intern şi Codul privind conduita
etică în activitatea de audit intern;
b) adecvarea activităţii de audit intern la statutul auditului intern,
obiectivele, politicile şi procedurile aferente;
c) contribuţia activităţii de audit intern la îmbunătăţirea procesului de
administrare a riscurilor, de conducere şi la sistemul de control intern;
d) modul în care activitatea de audit intern a contribuit la îmbunătăţirea
activităţii instituţiei de credit.
Coordonatorul activităţii de audit intern al unei case centrale a
cooperativelor de credit răspunde de monitorizarea şi evaluarea eficientei
programului de asigurare a calităţii acestei activităţi şi la nivelul reţelei
cooperatiste de credit. În acest sens, prevederile referitoare la evaluarea
eficienţei programului de asigurare a calităţii se vor aplica în mod
corespunzător.
Coordonatorul activităţii de audit intern este responsabil pentru:
- asigurarea competenţei profesionale a auditorilor interni, pentru
pregătirea profesională a acestora şi pentru existenţa unor resurse
necesare, adecvate desfăşurării activităţii;
- stabilirea politicilor şi procedurilor aferente activităţii de audit intern.
Acestea pot fi concretizate în manuale privind tehnica auditului intern;
- coordonarea activităţilor desfăşurate de auditorii interni din cadrul
instituţiei de credit cu cele ale altor furnizori externi de servicii în
domeniul auditului intern, pentru a minimiza eforturile necesare atingerii
obiectivelor auditului intern;
- informarea, cel puţin anual, a consiliului de administraţie al instituţiei
de credit şi a comitetului de audit asupra activităţii desfăşurate în raport
cu planul auditului intern (angajamente efectuate, abateri semnificative de
la plan şi motivele aferente) şi a principalelor recomandări aferente
angajamentelor desfăşurate;

239
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

- informarea, cel puţin anual, a consiliului de administraţie al


cooperativelor de credit asupra activităţii desfăşurate în raport cu planul
auditului intern (angajamente efectuate, abateri semnificative de la plan şi
motivele aferente) şi a principalelor recomandări aferente angajamentelor
desfăşurate.
Auditul intern poate utiliza, în funcţie de obiectivul urmărit, una dintre
următoarele forme de audit, specifice unui angajament de audit:
a) audit financiar, ce are ca obiectiv verificarea credibilităţii sistemului
contabil şi informatic şi a situaţiilor financiare anuale;
b) audit de conformitate, ce are ca obiectiv verificarea conformităţii cu
legile, reglementările, politicile şi procedurile;
c) audit operaţional, ce are ca obiectiv verificarea calităţii şi adecvării
sistemelor şi procedurilor, analiza critică a structurii organizatorice,
evaluarea adecvării metodelor şi resurselor în raport cu obiectivele
stabilite;
d) audit al conducerii, ce are ca obiectiv evaluarea din punct de vedere
calitativ a modului în care este exercitată funcţia de conducere pentru
îndeplinirea obiectivelor instituţiei de credit.
Auditul intern poate oferi, în limita statutului auditului intern,
următoarele tipuri de servicii de consultanţă:
a) angajamente oficiale de consultanţă - planificate şi concretizate într-
un document scris;
b) angajamente neoficiale de consultanţă - activităţi de rutină, cum ar
fi: participarea la comitete permanente, proiecte pe durată limitată,
întruniri ad-hoc şi schimb de informaţii;
c) angajamente speciale de consultanţă - participări la fuziuni şi
achiziţii;
d) angajamente de consultanţă pentru cazuri deosebite - participarea
într-o echipă stabilită pentru redresarea sau menţinerea activităţilor după
un dezastru sau alt eveniment extraordinar ori într-o echipă desemnată să
acorde sprijin temporar pentru îndeplinirea unei cerinţe speciale.
Auditul intern nu va putea agrea desfăşurarea unui angajament de
consultanţă care determină sustragerea de la cerinţele normale aferente
unui angajament de audit, dacă serviciul respectiv este mai bine
desfăşurat ca angajament de audit.
Coordonatorul activităţii de audit intern va elabora un plan de audit
care va include termenele şi frecvenţa angajamentelor de audit planificate.
Planul de audit trebuie să cuprindă o situaţie referitoare la resursele
necesare, inclusiv cele de personal.

240
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Planul de audit va avea la bază metodologia de evaluare a riscurilor, ale


cărei principii vor fi stabilite de coordonatorul activităţii de audit intern şi
vor trebui actualizate cu regularitate. Analiza riscurilor se va referi la
toate activităţile instituţiilor de credit şi la sistemul de control intern.
La nivelul unei reţele cooperatiste de credit analiza riscurilor se va
referi şi la obiectivele controlului intern la nivelul reţelei, precum şi la
toate activităţile cooperativelor de credit afiliate şi la sistemul de control
intern al acestora.
Planul de audit urmează a se derula pe un anumit număr de ani şi se va
stabili pe baza rezultatelor analizei riscurilor aferente tuturor activităţilor
desfăşurate. Planul de audit va avea în vedere şi evoluţiile prognozate,
gradul de risc, în general mai ridicat, aferent noilor activităţi, necesitatea
de a audita într-o perioadă stabilită prin statutul auditului intern toate
activităţile semnificative, precum şi angajamentele de consultanţă propuse
şi acceptate, după caz.
Planul de audit trebuie aprobat de către consiliul de administraţie şi de
conducătorii instituţiei de credit, în cazul în care aceştia nu sunt membri
ai consiliului de administraţie, cu avizul comitetului de audit.

NOTĂ: Planul de audit la nivelul unei reţele cooperatiste de credit trebuie aprobat
de către consiliul de administraţie al casei centrale a cooperativelor de credit afiliate,
cu avizul comitetului de audit.

Pentru fiecare angajament de audit din planul de audit trebuie elaborat


un program care să descrie obiectivele şi etapele acestuia. Programul
iniţial şi orice modificări ale acestuia trebuie să fie aprobate de către
coordonatorul activităţii de audit intern.
Procedurile de audit aferente angajamentului de audit trebuie
documentate în fişe de lucru care, întocmite pe baza unei metode
determinate, trebuie să reflecte informaţiile colectate, precum şi
examinările efectuate şi să evidenţieze evaluările formulate în raport.
Fişele de lucru trebuie aprobate de către coordonatorul activităţii de audit
intern, înaintea începerii unui angajament.
Coordonatorul activităţii de audit intern trebuie să stabilească politici
privind păstrarea datelor aferente fiecărui angajament, precum şi
furnizarea acestora unor terţe persoane. Datele aferente fiecărui
angajament nu vor putea fi furnizate terţilor fără aprobarea conducătorilor
instituţiilor de credit.
Instituţiile de credit vor lua în considerare tipul serviciilor de
consultanţă care pot fi oferite potrivit statutului auditului intern, după caz,
241
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

şi vor determina dacă trebuie stabilite politici şi proceduri specifice pentru


fiecare serviciu de acest gen.
Natura, întinderea şi rezultatele generale ale unui angajament de
consultanţă trebuie comunicate conducătorilor instituţiei de credit şi
comitetului de audit.
Pentru fiecare angajament de audit din planul de audit trebuie întocmit
un raport de audit în cat mai scurt timp posibil. Raportul de audit trebuie
transmis conducerii structurii auditate şi, într-o formă sumară,
conducătorilor instituţiei de credit.
Raportul de audit într-un angajament de audit trebuie să prezinte scopul
şi întinderea angajamentului respectiv, inclusiv perioada auditată, şi să
cuprindă constatările şi recomandările auditului intern, un plan de acţiuni
pentru punerea în practică a acestora, în vederea îmbunătăţirii activităţii
instituţiei de credit, precum şi răspunsurile structurii auditate pe marginea
acestora. Raportul poate include şi stadiul îndeplinirii recomandărilor
aferente angajamentelor anterioare.
În cazul în care anumite informaţii conţinute în raportul de audit
(informaţii privilegiate, legate de acţiuni ilegale sau necorespunzătoare)
nu este oportun să fie cunoscute de toţi beneficiarii unui astfel de raport,
ele vor fi dezvăluite într-un raport separat, care va fi transmis consiliului
de administraţie al instituţiei de credit.
În cazul în care se doreşte comunicarea unor informaţii ce necesită
atenţie imediată, a modificării întinderii angajamentului sau informarea
continuă a conducătorilor structurii auditate asupra progreselor unui
angajament ce se întinde pe o perioadă mai mare, se pot întocmi rapoarte
interimare.

NOTĂ: Cele arătate aici se vor aplica în mod corespunzător pentru fiecare
angajament ce face obiectul auditului intern la nivelul unei reţele cooperatiste de credit.

În urma analizării recomandărilor auditului intern, conducătorul/


conducătorii responsabil/ responsabili de coordonarea structurii auditate
va/ vor dispune asupra implementării recomandărilor respective.
La implementarea recomandărilor vor fi avute în vedere cel puţin:
importanţa recomandării făcute de auditul intern, responsabilităţile
persoanelor implicate în remedierea deficienţelor raportate, termenul în
care trebuie remediată deficienţa, complexitatea măsurii de corectare şi
implicaţiile asupra instituţiei de credit în cazul în care măsura de corectare
eşuează.

242
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Auditul intern va urmări modul de implementare a recomandărilor sale


şi va raporta în acest sens, cel puţin semestrial, conducătorilor, consiliului
de administraţie şi comitetului de audit.
Auditul intern al casei centrale a cooperativelor de credit va urmări
modul de implementare a recomandărilor sale şi la nivelul reţelei
cooperatiste de credit şi va raporta în acest sens, cel puţin semestrial,
consiliului de administraţie şi comitetului de audit.

10.7. Comitetul de audit

Instituţiile de credit trebuie să dispună de un comitet de audit, care este


un comitet permanent, independent de conducătorii instituţiilor de credit,
subordonat direct consiliului de administraţie, având funcţie consultativă
şi responsabilităţi inclusiv la nivelul reţelei cooperatiste de credit.
Instituţiile de credit trebuie să dispună de un regulament al comitetului
de audit, aprobat la nivelul consiliului de administraţie şi revizuit
periodic, dacă este cazul, care să indice componenţa, competenţele şi
atribuţiile acestuia, modul de raportare către consiliul de administraţie,
precum şi periodicitatea întrunirilor comitetului de audit.
Comitetul de audit este format din membri ai consiliului de
administraţie al instituţiei de credit, care nu au şi nu au avut calitatea de
conducător.
Membrii comitetului de audit trebuie să aibă o experienţă
corespunzătoare atribuţiilor ce le revin în cadrul respectivului comitet. Cel
puţin un membru trebuie să aibă experienţă în domeniul contabilităţii sau
auditului.
Comitetul de audit al casei centrale a cooperativelor de credit poate
include şi membri ai consiliului de administraţie al cooperativelor de
credit afiliate, care nu sunt conducători.
Instituţiile de credit trebuie să asigure accesul comitetului de audit la
orice date sau înregistrări necesare îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin.
Comitetul de audit va avea cel puţin următoarele atribuţii:
a) încurajarea comunicării dintre membrii consiliului de administraţie,
conducătorii instituţiei de credit, auditul intern, auditorul financiar al
instituţiei de credit şi Banca Naţională a României;
b) avizarea statutului auditului intern, planului de audit şi necesarului
de resurse aferente acestei activităţi;
c) asigurarea relaţiei cu auditorul financiar al instituţiei de credit, în
sensul primirii planului de audit şi analizării constatărilor şi

243
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

recomandărilor acestuia, precum şi ale altor organe de supraveghere şi


control din afara instituţiei de credit;
d) analiza constatărilor şi recomandărilor auditului intern şi a planurilor
conducerii instituţiei de credit pentru implementarea acestora.
În cadrul şedinţelor comitetului de audit se va pune accentul cel puţin
pe următoarele aspecte:
a) funcţionarea sistemului de control intern şi a activităţii de audit
intern;
b) activităţile afectate de riscuri ce urmează a fi analizate în anul
respectiv în cadrul angajamentelor de audit şi ale auditorului financiar al
instituţiei de credit;
c) corectitudinea şi credibilitatea informaţiilor financiare furnizate
conducerii şi utilizatorilor externi;
d) conformarea instituţiei de credit cu prevederile cadrului legal, cu
actul constitutiv şi cu normele stabilite de consiliul de administraţie.
Comitetul de audit poate formula recomandări adresate consiliului de
administraţie privind strategia şi politica băncii în domeniul controlului
intern, auditului intern şi auditului financiar, precum şi pentru numirea
auditorului financiar al instituţiei de credit.
Comitetul de audit al casei centrale a cooperativelor de credit poate
formula recomandări adresate consiliului de administraţie al
cooperativelor de credit pentru numirea auditorului financiar al acestora.

10.8. Raportarea

Instituţiile de credit trebuie să întocmească anual un raport asupra


condiţiilor în care este desfăşurat controlul intern. Acest raport trebuie să
cuprindă cel puţin:
a) o inventariere a principalelor deficienţe identificate în cadrul
sistemului de control intern şi măsurile întreprinse pentru corectarea
acestora;
b) o descriere a modificărilor semnificative intervenite în sistemul de
control intern în perioada respectivă, în special axate pe evoluţia
activităţii şi a riscurilor;
c) o descriere a condiţiilor de aplicare a procedurilor de control aferente
noilor activităţi;
d) desfăşurarea controlului intern în cadrul sediilor secundare ale
instituţiilor de credit din străinătate.
Raportul întocmit de către instituţiile de credit trebuie să includă şi
condiţiile în care se desfăşoară controlul intern la nivelul entităţilor

244
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

cuprinse în perimetrul lor de consolidare şi al societăţilor prestatoare de


servicii auxiliare sau conexe.
Raportul întocmit de către casele centrale ale cooperativelor de credit
se va referi şi la condiţiile în care se va desfăşura controlul intern la
nivelul reţelei cooperatiste de credit.
Instituţiile de credit trebuie să întocmească anual un raport privind
măsurile luate pe linia administrării riscurilor semnificative la care sunt
expuse acestea şi, după caz, măsurile luate de entitatile cuprinse în
perimetrul lor de consolidare şi societăţile prestatoare de servicii auxiliare
sau conexe.
Raportul întocmit de către casele centrale ale cooperativelor de credit
trebuie să cuprindă şi măsurile luate pe linia administrării riscurilor
semnificative la nivelul reţelei cooperatiste de credit.
Instituţiile de credit trebuie să întocmească anual un raport privind
angajamentele de audit desfăşurate în perioada respectivă, din care să
reiasă constatările şi recomandările auditului intern şi modul de
implementare a recomandărilor respective de către conducerea structurii
auditate.
Raportul întocmit de către casele centrale ale cooperativelor de credit
se va referi şi la desfăşurarea activităţii de audit intern la nivelul reţelei
cooperatiste de credit.
Rapoartele menţionate mai sus trebuie să fie transmise Băncii
Naţionale a României - Direcţia supraveghere - în termen de 6 luni de la
încheierea exerciţiului financiar.
Subliniem că, pentru controlul intern al activităţii, administrarea
riscurilor semnificative şi desfăşurarea activităţii de audit intern,
instituţiile de credit vor avea în vedere şi prevederile legislaţiei naţionale
şi standardele internaţionale în materie.

245
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 11

Euro şi instituţiile bancare


europene

11.1. Uniunea Europeană


11.2. Moneda euro şi Uniunea Economică şi Monetară
(UEM)
11.3. Unele aspecte privind situaţia din ţările candidate est-
europene
11.4. Instituţii bancare în cadrul UE
11.4.1. Banca Centrală Europeană
11.4.2. Banca Europeană de Investiţii

246
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Capitolul 11

Euro şi instituţiile bancare


europene

11.1. Uniunea Europeană

În secolul al XIX-lea, cinci ţări, printre care şi Elveţia, erau


asociate în cadrul Uniunii Monetare Latine. Experienţa a durat până la
primul război mondial. Se poate afirma că Elveţia a avut, deja, un „euro”
al său, în urmă cu 135 de ani, timp de 50 de ani.
În 1867, Elveţia s-a decis să se integreze, alături de Franţa, Belgia,
Italia şi Grecia, în Uniunea Monetară Latină. „Euro” de la acea vreme
avea caracteristici destul de simple. Fiecare monedă avea o greutate fixă
în aur, păstrând însă numele şi simbolurile naţionale. Fiecare monedă sau
bancnotă se putea schimba, fără a se percepe comisioane. Cu „euro” emis
de o bancă din Franţa se putea cumpăra un pui dintr-un magazin elveţian,
grecesc sau italian.
O monedă elveţiană de 20 de franci cântărea 5,801 grame de aur
fin. Moneda elveţiană avea aceleaşi dimensiuni, greutate ca şi surorile
europene. Se spune că Franţa a fost la originea acestei monede de schimb
şi tot ea a decis greutatea de aur necesară. Etalonul a fost impus de către
Napoleon în toate ţările pe care le controla. Aşa s-a ajuns la moneda
cunoscută sub numele de „napoleon”, o monedă de 20 de franci care
cântăreşte 5,8 grame de aur.
În 1851, în Elveţia existau monedele cantonale, ţara dotându-se
ulterior cu francul elveţian, monede de aur şi argint de acelaşi diametru,
de aceeaşi greutate ca cele din ţările Uniunii Monetare Latine.
Organismul comunitar a întâmpinat însă unele greutăţi în domeniul
schimbului, dar funcţiona destul de bine după părerea comercianţilor de la
acea vreme care apreciau că „euro” din secolul al XIX-lea respecta
identităţile naţionale. La 2 august 1914, primul război mondial distruge

247
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Uniunea Monetară Latină, această precursoare a monedei unice din


secolul al XXI-lea.
Tratatul de la Maastricht (Olanda) a fost semnat la 7 februarie
1992 de către 12 ţări vest-europene:

1. Belgia 7. Irlanda
2. Danemarca 8. Italia
3. Germania 9. Luxemburg
4. Grecia 10. Olanda
5. Spania 11. Portugalia
6. Franţa 12. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

În cuprinsul acestui tratat sunt reluate sau modificate texte din


tratate anterioare semnate de ţările vest-europene – cel de la Paris sau de
la Roma.
Trebuie menţionat că după cel de-al doilea război mondial au mai
fost instituite comunităţi între unele ţări vest-europene care au premers
procesului de integrare economică europeană.
● 18 aprilie 1951 – Tratatul de la Paris – se instituie CECO –
Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului, compusă din Franţa,
Germania şi Ţările Beneluxului.
Fără a fi membri, S.U.A. şi Marea Britanie desemnează
reprezentanţi în C.E.C.O..
Organisme de conducere:
- Înalta Autoritate formată din 9 membri desemnaţi de guvernele
statelor participante;
- Consiliul de miniştri ai CECO;
- Adunarea Parlamentară.
● 25 martie 1957 – Tratatul de la Roma – privind crearea C.E.E..
Este semnat iniţial de Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg,
Olanda. Organisme proprii: Adunarea Parlamentară, Consiliul de
Miniştri, Comisia CEE şi Curtea de Justiţie. Ulterior aderă şi alte state:
Marea Britanie (1961), Danemarca (1961), Norvegia (1962), Austria
(1962), ca şi Suedia, Elveţia, Spania şi Portugalia (1986), Grecia (1981).
După cele trei etape de extindere, CEE („cei 12”) devine cea mai
mare putere comercială a lumii:
9 cea mai mare flotă;
9 spaţiul economic cu cei mai mulţi cumpărători (320 mil.);
9 suprafaţă agricolă 65,5 mil. ha;
9 cea mai mare industrie.

248
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Obiectivele Tratatului CEE:


9 stabilirea uniunii vamale şi tarifare şi a unei politici
comerciale comune;
9 libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi
persoanelor;
9 coordonarea politicilor economice;
9 armonizarea legislaţiilor;
9 asocierea unor ţări şi teritorii de peste mări (la înfiinţare,
Belgia, Olanda şi Franţa fiind puteri coloniale).
Obiectivul fundamental: prosperitatea puterilor europene.
Ulterior, în privinţa monedei, s-a instituit ECU – european
currency unit (1979), odată cu crearea S.M.E.
Aceasta se determină pe baza metodei coşului valutar, revăzut la 5
ani, în care intrau toate monedele ţărilor membre, într-o pondere în
funcţie de :
9 nivelul participării la comerţul intercomunitar;
9 mărimea PIB;
9 cote rezultate din măsurile de sprijin.
Tratatul de uniune monetară (sau Tratatul de la Maastricht)
cuprinde pe lângă textul de bază, 17 protocoale, un act final şi 33 de
declaraţii.
Prin acesta, misiunea comunităţii este de a stabili o piaţă comună,
o uniune economică şi monetară (moneda unică) şi, prin punerea în
practică de politici şi acţiuni comune, de a promova o dezvoltare
armonioasă economică, o creştere durabilă şi neinflaţionistă, un nivel de
muncă şi protecţie socială ridicat, creşterea calităţii vieţii, solidaritate
între ţările membre.

11.2. Moneda euro şi Uniunea Economică şi Monetară (UEM)

La 1 ianuarie 1999, ECU a fost înlocuit cu EURO, care iniţial a


fost doar monedă de cont, ca de la 01.01.2002, să se utilizeze efectiv
(monedă şi bancnote). Rezolvarea problematicii monetare şi bancare
revine Băncii Centrale Europene.
Subliniem că, alături de alte ţări, România este membru asociat cu
drepturi depline la U.E. (01.03.1995), aplicând reglementări economice
convenite cu U.E.
Condiţii de admitere în UEM:

249
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

9 productivitatea muncii şi PIB/loc. comparabile (apropiat de media


U.E.);
9 deficit bugetar < 3 % PIB;
9 datoria publică < 60 % PIB;
9 rata inflaţiei < 1,5 % peste media calculată din cele mai scăzute 3 rate
ale inflaţiei din ţările U.E.;
9 rata de schimb nu trebuie să depăşească limitele de fluctuaţie
convenite în SME (± 2,5 %);
9 rata dobânzilor nominale pe termen lung să nu depăşească cu 2 %
media din cele trei ţări cu cele mai scăzute rate ale inflaţiei.
Atuurile:
9 reducerea costurilor pentru schimburile valutare;
9 reducerea riscurilor valutare;
9 prevenirea devalorizărilor competitive;
9 preîntâmpinarea atacurilor speculative;
9 politici monetare coordonate.

Evoluţia euro

1 ianuarie Transpunerea în practică a Sistemului Monetar European


1979
decembrie Redactarea unui nou tratat ce stabileşte regulile de bază
1991 privind utilizarea unei monede unice
decembrie Liderii UE au fost de acord să lanseze moneda Euro în
1995 1999 pentru ţările dezvoltate din cadrul CE
martie 1998 Comisia Europeană decide ca 11 state ale UE să adopte
moneda euro: Germania, Franţa, Italia, Belgia, Olanda,
Luxemburg, Irlanda, Portugalia, Spania, Austria şi
Finlanda. Danemarca, Marea Britanie şi Suedia nu au
optat pentru moneda unică euro. Grecia nu a fost admisă,
întrucât nu îndeplineşte toate cerinţele economice impuse.
2 mai 1998 Parlamentul European a aprobat introducerea monedei
euro în cele 11 state menţionate ale CE
1 ianuarie Începând din acest moment, contabilitatea din cele 11
1999 state se va ţine în euro, astfel încât euro devine monedă
de cont
1 ianuarie Grecia adoptă moneda unică
2001
1 ianuarie Moneda euro intră în circulaţie alături de monedele
2002 naţionale ale statelor membre, urmând ca după trecerea
250
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

unei perioade de şase luni să rămână singura monedă pe


piaţa monetară din cele 12 state.

În prezent participă la euro doar 12 state din cele 15 membre:


1. Austria 7. Spania
2. Irlanda 8. Portugalia
3. Olanda 9. Germania
4. Finlanda 10. Italia
5. Belgia 11. Franţa
6. Luxemburg 12. Grecia
(Statele care nu au adoptat euro sunt: Marea Britanie, Suedia şi
Danemarca).

Ratele oficiale de schimb (mai exact, ratele de conversie) ale


monedelor europene faţă de euro, la 1 ianuarie 1999, au fost următoarele:

1. Marca germană - 1,955830


2. Franc belgian - 40,339900
3. Franc luxemburghez - 40,339900
4. Peseta spaniolă - 166,386000
5. Escudo portughez - 200,482000
6. Lira irlandeză - 0,787564
7. Lira italiană - 1.936,270000
8. Gulden olandez - 2,203750
9. Şiling austriac - 13,760300
10. Marca finlandeză - 6,559570
11. Franc francez - 6,559570
12. Drahma grecească* - 340,750000
* Grecia a trecut la euro la data de 1 ianuarie 2001.
(Cotaţia iniţială faţă de dolar: 1 euro – 1,17000 USD).

Aşadar, Uniunea Monetară a fost instaurată la 01.01.1999. De la


această dată euro este moneda ţărilor membre. Marca germană, francul
francez şi celelalte monede naţionale au circulat ca subdiviziuni ale euro
doar până la 31 decembrie 2001, fiind legate de acesta prin rate de schimb
fixe irevocabile (de exemplu: 1 euro = 6,55957 franci francezi).
Politica monetară a Eurosistemului (ansamblul format din Banca
Centrală Europeană şi de băncile centrale naţionale ale ţărilor care adoptă
euro) este făcută exclusiv în euro. Pieţele de capital funcţionează în euro

251
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

(operaţiunile interbancare, ordinele de bursă, de exemplu, sunt făcute în


euro, acţiunile sunt cotate în euro).
Datoria publică a statelor membre ale Uniunii Europene este
denominată în euro şi se negociază în euro.
Pentru operaţiunile retail, euro poate fi utilizat la decontările prin
cecuri, viramente (tranzacţii scripturale); se poate, de asemenea, dispune
de un cont în euro.

● Bancnote şi monede
Există 7 cupiuri: 5, 10, 20, 50, 100, 200 şi 500 euro. Acestea se
deosebesc între ele prin grafică (imagini reprezentând un anumit stil
arhitectural), culoare dominantă şi dimensiuni. Asupra acestui din urmă
aspect, autorităţile europene au consultat asociaţiile de nevăzători pentru a
determina diferenţele minime de dimensiune care să le permită acestora să
distingă diferitele cupiuri. S-au stabilit 8 valori pentru monedele euro: 1
eurocent (centimă de euro), 2, 5, 10, 20 şi 50 eurocenţi, 1 şi 2 euro.
Monedele se deosebesc între ele prin dimensiuni şi prin culoare (argintiu
– auriu pentru monedele de 1 şi 2 euro, auriu pentru monedele de 10, 20 şi
50 cenţi, arămiu pentru monedele de 1, 2 şi 5 cenţi). Pe de altă parte, în
funcţie de ţara de origine, reversul monedelor reprezintă o temă grafică cu
specific naţional.

Bancnotele naţionale şi Bancnotele naţionale şi monedele pot fi


monedele pot fi schimbate până la data de:
utilizate până la data de:
2002 bănci banca naţională
comerciale centrală
ianuarie februarie bancnote/monede bancnote* monede
28 9 17 28
31.12.2002 nelimitat sfârşitul
Belgia anului
2004
** nelimitat nelimitat
Germania

** 10 ani 2 ani
Grecia

252
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

30.06.2002 nelimitat nelimitat


Spania

30.06.2002 10 ani 3 ani


Franţa

** nelimitat nelimitat
Irlanda

** 10 ani 10 ani
Italia

30.06.2002 nelimitat sfârşitul


Luxemburg anului
2004
31.12.2002 01.01.2032 01.01.2007
Olanda

** nelimitat nelimitat
Austria

30.06.2002 20 ani sfârşitul


Portugalia anului
2002
** 10 ani 10 ani
Finlanda

* la orice altă bancă naţională centrală din zona euro până la 31 martie
2002
** cel puţin până la 1 martie 2002, apoi la decizia fiecărei bănci în parte

Bancnotele euro se numără printre cele mai sigure din lume, având
multiple elemente de securitate. Aceste elemente au fost anunţate public
la 30 august 2001, făcând astfel posibilă familiarizarea publicului cu
respectivele bancnote. Şi monedele euro sunt protejate faţă de riscul
falsificării, în principal prin utilizarea unor aliaje cu caracteristici electrice
bine definite.
Noile monede au o faţă comună pentru toate cele 12 ţări membre
ale Uniunii Monetare şi un revers cu specific naţional pentru fiecare ţară.

253
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Bancnotele arată la fel pentru întreaga zonă euro. Toate monedele emise
de statele membre ale Uniunii Monetare au putere circulatorie deplină în
întreaga zonă euro, oricare ar fi ţara de origine şi faţa naţională. Un
comerciant nu va putea să refuze monedele euro pe motivul ţării de
origine. De asemenea, similitudinea caracteristicilor tehnice asigură
acceptarea tuturor monedelor euro de către maşinile automate.
Fabricarea bancnotelor şi monedelor face obiectul unui control
tehnic precis în scopul asigurării perfectei lor calităţi şi a asemănării lor
totale, oricare ar fi locul de fabricaţie. În cazul bancnotelor, de exemplu,
Banca Centrală Europeană, în cooperare cu băncile centrale naţionale, a
realizat teste privind calitatea hârtiei, înscrisurile, reglarea maşinilor de
tipărire şi aspectul final al cupiurilor. În ceea ce priveşte monedele,
controlul nu se limitează la aspectul lor general, ci vizează mai ales
caracteristicile electrice. Aceste caracteristici sunt esenţiale pentru o bună
acceptare a monedelor de către automate.
Fabricarea bancnotelor intră în responsabilitatea băncilor centrale
ale Uniunii Monetare, care tipăresc chiar ele cupiurile sau externalizează
această funcţie unor imprimerii selectate corespunzător. Fiecare ţară
asigură fabricarea volumului necesar circulaţiei fiduciare pe teritoriul său;
totuşi, acorduri de repartiţie a producţiei pot fi încheiate între bănci
centrale.

11.3. Unele aspecte privind situaţia din ţările candidate est-


europene

De la introducerea sa în 1999, importanţa euro în ţările candidate


la aderare din centrul şi estul Europei a crescut. Unele state, cum sunt
Bulgaria şi Ţările Baltice, şi-au legat monedele naţionale de euro, prin
introducerea consiliilor monetare; altele îşi raportează moneda la coşuri
valutare în care euro este prezent. Acestea fiind circumstanţele,
“problema care se pune este dacă şi când euro va înlocui monedele
naţionale din zonă.”57
Modalitatea cea mai potrivită de introducere a euro este procedura
formală stipulată de Uniunea Europeană în cazul ţărilor membre. Statele
candidate nu pot decide liber dacă pot sau nu să adere la Uniunea
Monetară, ci se angajează la aceasta, prin semnarea protocolului de

57
Ioana Speteanu, “Euro nu va înlocui banii esticilor înainte de 2007”, în Revista Capital, nr. 25/20 iunie 2002,
p. 18.
254
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

aderare (în comparaţie cu Marea Britanie sau Danemarca, pentru care UE


a stabilit condiţii preferenţiale).
În acest context, arătăm că trei sunt etapele aderării la Uniunea
Monetară:58
9 Prima se referă la negocierile de aderare şi procesul de ratificare a
tratatelor, inclusiv clarificarea aspectelor legale referitoare la intrarea
în Uniunea Monetară. În anul 2004, această primă etapă va trebui să
se încheie.
9 Cea de-a doua are în vedere stabilirea unei valori fixe de schimb a
monedei naţionale în raport cu euro. Moneda naţională poate fluctua
în jurul acestei valori fixe într-un interval de ± 15 %. Mecanismul este
o fază pregătitoare pentru aderarea ulterioară la Uniunea Monetară,
estimată a se întinde pe o perioadă de cel puţin doi ani de zile din
momentul intrării în UE.
În anumite situaţii, intervalul în care o monedă poate fluctua este mult
mai îngust.
9 Ultima etapă constă în introducerea efectivă a euro şi retragerea
monedei naţionale, durata procesului fiind apreciată la nouă luni – un
an de zile. Luând în considerare cei doi ani de zile necesari etapei a
doua, statele candidate vor adera la Uniunea Monetară cel mai
devreme în 2007.
Guvernele şi cetăţenii ţărilor candidate sau care au aderat recent
sunt, deopotrivă, interesaţi în introducerea euro cât mai curând posibil.
Polonia şi Republica Cehă trebuie să-şi micşoreze simţitor deficitele
bugetare în următorii ani, pentru a atinge limita de 3 %. Este o problemă
pe care Slovenia a rezolvat-o (vezi tabelul 11.3.1.). Datoria publică este
relativ redusă în majoritatea acestor ţări, iar, în ceea ce priveşte inflaţia,
eforturile menţinerii acesteia la un nivel suportabil sunt vizibile. Cât
despre ratele dobânzii, se apreciază că în viitorul apropiat vor fi reduse în
vecinătatea valorii de referinţă.
În afară de îndeplinirea precondiţiilor de aderare, detaliate în tabel,
rămâne întrebarea „dacă are sens aderarea la Uniunea Monetară în viitorul
foarte apropiat”59. Gradul de deschidere al economiilor naţionale şi
structura economică omogenă au un rol important în formularea
răspunsului. Referitor la primul criteriu, respectiv deschiderea
economiilor naţionale, în toate aceste ţări exporturilor le revine o cotă
importantă în PIB (39 % în Bulgaria, 60 % în Republica Cehă, 57 % în

58
Ibid.
59
Ibid.
255
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Ungaria, 29 % în România). În plus, majoritatea acestor exporturi au ca


destinaţie finală UE.

Tabelul nr. 11.3.1. Precondiţii de aderare la UE şi situaţia statelor


candidate – criteriile Maastricht

(în % şi în % din PIB)


Inflaţie Rata Sold Datorie
dobânzii bugetar publică
2000 2001 2000 2001 2000 2001 2000 2001
Valoare de referinţă 3,1 3,7 7,3 7,0 -3,0 60,0
EU – 12 2,3 2,8 5,5 5,1 0,3 -1,4 71,0 68,8
Bulgaria 10,1 7,5 9,4 7,2 -1,1 -0,9 83,5 79,5
Republica Cehă 3,9 4,7 7,0 6,3 -4,4 -7,9 16,9 20,2
Estonia 4,0 6,1 -* - -0,7 -0,2 6,5 6,1
Ungaria 9,8 9,2 8,5 8,1 -3,5 -3,4 54,2 53,1
Polonia 10,1 5,5 12,1 10,7 -3,0 -5,0 38,9 39,5
România 45,7 34,4 -3,7 - - -3,0 32,7 30,3
Slovacia 12,1 7,3 8,0 7,9 -3,4 -3,9 25,1 36,0
Slovenia 8,9 8,5 -1,4 - - -1,0 - 25,7
Turcia 54,9 54,5 - - -10,1 -16,8 49,5 85,1
* date nedisponibile
[Sursa: RZB Austria, 2002]

În termenii structurii economice, o etapă de tranziţie îndelungată


înaintea introducerii euro este un avantaj, argumentul de bază fiind că
diferenţele dintre sectoarele economice în tranziţie şi cele ale statelor
membre UE sunt foarte mari (cu precădere în agricultură şi sfera
serviciilor) şi necesită a fi atenuate pentru a preveni unele consecinţe
nedorite.
În tabelul nr. 11.3.2. redăm câteva repere asupra regimului valutar
al unor ţări (est-europene) candidate sau care au aderat recent.

Tabelul 11.3.2. Regimul valutar al unor ţări candidate la aderare

Moneda Regim valutar, Observaţii


referinţă

256
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Consiliu monetar, Introdus în iunie 1997. Euro a înlocuit


Bulgaria, raport fix de schimb marca germană după 1 ianuarie 2002.
leva leva/euro 1,95583.
Croaţia, Curs flotant liber, Prin planul de stabilizare demarat în
kuna intervenţia băncii 1993, guvernul depune eforturi în
centrale, euro monedă vederea calmării fluctuaţiilor violente
de referinţă. ale cursului de schimb.
Cehia, Curs supravegheat, Din mai 1997, a fost abandonată rata
koruna intervenţia băncii fixă de schimb în favoarea unui coş
centrale, euro monedă valutar alcătuit din USD şi DM. Marja
de referinţă. de fluctuaţie: ± 7,5%.
Ungaria, Curs flotant liber, -
forint moneda de referinţă
euro, marja de
fluctuaţie: ± 15% din
paritatea 276,1
forinţi/euro.
România, Curs supravegheat, Introdus în august 1992. Banca
leu referinţă la un coş centrală face eforturi de prevenire a
valutar alcătuit din fluctuaţiilor puternice a ratei reale de
euro şi USD. schimb.
[Sursa: RZB Austria, 2002]

*
* *

Introducerea monedei unice în zona euro nu a modificat regimul


valutar din România. Leul rămâne moneda naţională a României şi
singurul mijloc legal de plată pe teritoriul ţării noastre (cu excepţia
operaţiunilor valutare specificate în regulamentul valutar în vigoare).
Rezidenţii vor putea constitui conturi curente şi de depozit în euro
la băncile din România în aceleaşi condiţii în care au dispus anterior de
conturi în diferite valute. Disponibilităţile în conturi bancare denominate
în euro vor fi garantate, în limita plafonului legal, de către Fondul de
Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.

257
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

11.4. Instituţii bancare în cadrul UE

11.4.1. Banca Centrală Europeană

● Membri: Băncile centrale naţionale


● Organizare Consiliul guvernatorilor - 17 membri
Directorat - 6 membri
Consiliul general - 17 membri
● Reglementare Protocolul privind statutul juridic al Sistemului
European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale
Europene la Tratatul de la Maastricht
● Sediu Frankfurt

Banca Centrală Europeană a fost înfiinţată la 1 ianuarie 1999 şi


are drept scop dirijarea Sistemului European al Băncilor Centrale
aparţinând statelor membre ale UE. Banca Centrală Europeană reprezintă
forul superior de conducere al Sistemului European al Băncilor Centrale.
În această calitate, Banca Centrală Europeană trebuie să supravegheze
politica monetară unică a Uniunii Europene, în vederea folosirii bancnotei
euro, a controlării modului de funcţionare şi de evoluţie a Sistemului
Monetar European.
Banca Centrală Europeană este concepută în linii generale după
modelul german. Fostul preşedinte al Bundesbank, Karl Otto Pöhl a
condus operaţiunile de concepere a statutului BCE. Prin obligaţiile de
stabilitate şi prin garanţia de independenţă, statutul BCE este şi mai sever
decât legea de funcţionare a Bundesbank.
O dobândă pentru unsprezece ţări – această formulă simplă
sintetizează provocarea cu care se confruntă Banca Centrală Europeană.
BCE trebuie să răspundă printr-o politică monetară unitară faţă de procese
conjuncturale pe alocuri total diferite ale economiilor naţionale din ţările
participante la uniunea monetară precum şi faţă de o politică economică şi
fiscală diferenţiată.
Statutul BCE este extrem de clar şi explicit: scopul primordial este
stabilitatea preţurilor, nimeni neavând dreptul de a se atinge de
independenţa BCE. Dacă euro va deveni o monedă forte sau una slabă,
acest lucru va depinde în mod decisiv de politica monetară a BCE.
BCE este singura îndreptăţită de a tipări şi emite bancnote. Nici
BCE, nici o bancă centrală naţională şi nici un membru al acestor instituţii
nu are voie să primească indicaţii de la UE sau de la guvernele naţionale.
Băncile naţionale cu drept de emitere de bancnote îşi pierd o dată cu

258
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

introducerea monedei euro autonomia în politica monetară. Împreună cu


BCE, care şi-a început activitatea în luna iulie 1998 la Frankfurt, acestea
formează Sistemul European al Băncilor Centrale.
Consiliul BCE, în calitatea sa de organ suprem de decizie cu
privire la politica monetară în cadrul uniunii monetare europene,
stabileşte dobânzile şi hotărăşte aprovizionarea cu masă monetară.
Consiliul BCE este compus din preşedinţii băncilor centrale naţionale,
preşedintele BCE, locţiitorul acestuia şi alţi patru membri ai
directoratului.
Comitetul de conducere al BCE are însărcinarea de a transpune în
practică deciziile consiliului. Cei şase membri ai Comitetului sunt numiţi
de către şefii de state, mandatul acestora fiind de opt ani în conformitate
cu art. 109a din Tratatul de la Maastricht, neexistând posibilitatea unei noi
numiri.
Preşedinţii băncilor naţionale emitente de bancnote din spaţiul de
acţiune al monedei euro sunt numiţi pe o perioadă de cinci ani, putând fi
realeşi.
“Ţelul prioritar al BCE este stabilitatea preţurilor” – acesta este
conţinutul art. 105 al Tratatului de la Maastricht. Însă printre bancherii
din băncile naţionale de emisiune domnesc concepţii diferite cu privire la
modul optim în care inflaţia poate fi ţinută sub control.
Bundesbank recomandă ca BCE să practice orientarea după masa
monetară. Bundesbank se bazează în această conduită pe cercetări
empirice conform cărora şi în zona de influenţă euro cererea pentru
monedă va fi suficient de stabilă.
Pe termen lung, BCE ar putea să urmărească o strategie a politicii
monetare asemănătoare cu cea a băncii americane emitente de monedă –
orientarea făcându-se după un pachet de indicatori economici.60
Consiliul BCE, forul decizional în politica monetară, alcătuieşte
pe baza statisticilor conjuncturale naţionale o imagine de ansamblu la
nivel european, pentru a deduce din aceasta dobânda pentru întregul
spaţiu de acţiune a monedei euro.
Iniţial BCE a preconizat o limită a inflaţiei de 2%, însă n-a reuşit
să ţină “în frâu” politica monetară, creîndu-se o presiune inflaţionistă, rata
de creştere a preţurilor urcând spre 3 %.

60
Interesant de urmărit este şi cu ce fel de strategie unitară de politică monetară va reacţiona BCE faţă de
diferenţele de dezvoltare economice ale ţărilor euro, ştiut fiind că anumite regiuni marginale din spaţiul de
acţiune al monedei euro (Irlanda, Spania, Finlanda) îşi doresc o creştere a dobânzilor, în timp ce în ţările
centrale nu există nici un motiv pentru dobânzi mai mari.
259
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

În conformitate cu prevederile art. 4 din Protocolul privind


Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale
Europene la Tratatul de Maastricht:
“a) Banca Centrală Europeană este consultată:
- în privinţa oricărui act comunitar propus în domeniile care ţin de
competenţa sa;
- de autorităţile naţionale, în privinţa oricărui proiect legislativ în
domeniile care ţin de competenţa sa, dar în limitele şi în condiţiile
fixate de Consiliu…;
b) În domeniile care ţin de competenţa sa, Banca Centrală Europeană
poate prezenta avize instituţiilor sau organelor competente sau
autorităţilor naţionale.”
Capitalul Băncii Centrale Europene este obţinut numai pe baza
contribuţiilor Băncilor Centrale Naţionale, astfel încât, la început, Banca
Centrală Europeană deţinea un capital de patru miliarde de Euro.

11.4.2. Banca Europeană de Investiţii

● Membri: 15 membri provenind din cele 15 state membre ale UE.


● Organizare: Consiliul guvernatorilor; Consiliul directorilor; Comitetul
de administrare
● Tratat CE: art. 266 – 267
● Sediu: Luxemburg

Banca Europeană de Investiţii este banca CE şi a fost creată în


1958. La rândul ei, a contribuit, în aprilie 1991, la înfiinţarea unei alte
bănci europene: Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Astfel, Banca Europeană de Investiţii reprezintă una din instituţiile
financiare ale CE având prerogativele necesare în vederea acordării de
împrumuturi pe termen lung. Aceste împrumuturi au drept scop finanţarea
diverselor proiecte din domeniul economic, după cum se precizează în
cadrul prevederilor art. 267 din Tratatul CE:
“a) proiecte urmărind punerea în valoare a regiunilor mai puţin
dezvoltate;
b) proiecte vizând modernizarea sau conversiunea întreprinderilor
sau crearea de noi activităţi ca urmare a instituirii progresive a pieţei
comune …;
c) proiecte de interes comun pentru mai multe state membre …”.

260
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Banca Europeană de Investiţii finanţează întreprinderile, statele


membre ale UE, proiectele acestora, dar este deschisă şi pentru persoanele
fizice, care doresc să-şi depună economiile sau să beneficieze de pe urma
unui împrumut.
Structura organizatorică a Băncii Europene de Investiţii o
formează trei instituţii: Consiliul guvernatorilor, Consiliul directorilor şi
Comitetul de administrare

261
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Anexa nr. 1

Politici derulate de către BNR


(Extras din Raportul de activitate pe anul 2004)61

(…)
1.4. Politica monetară. Evoluţii monetare şi financiare

1. Moneda şi creditul
Masa monetară în sens larg (M2) a crescut în anul 2004 cu 39,9 la
sută, ajungând la sfârşitul anului la un volum de 644 617,3 miliarde lei.
Ritmul mediu lunar de creştere înregistrat de masa monetară (2,8 la sută)
a devansat cu 2,1 puncte procentuale rata medie lunară a inflaţiei (0,7 la
sută), atestând consolidarea procesului de remonetizare a economiei
naţionale. În termeni reali, masa monetară a crescut cu 28 la sută.
Evoluţia masei monetare a fost diferită de-a lungul anului; astfel, în timp
ce în primele şase luni creşterea a înregistrat un ritm mediu lunar de 1,6 la
sută, în semestrul II dinamica a fost mai ridicată, creşterea medie lunară
atingând nivelul de 4,1 la sută.
Masa monetară în sens restrâns (M1) a crescut într-un ritm mediu
lunar de 2,5 la sută, inferior celui al masei monetare (M2). Cu o creştere
anuală de 35 la sută, masa monetară în sens restrâns a însumat la sfârşitul
anului 152 880,7 miliarde lei, reprezentând 23,7 la sută din masa
monetară M2 (faţă de 24,6 la sută în anul 2003).
Numerarul în afara sistemului bancar a generat 42,1 la sută din
creşterea masei monetare în sens restrâns (M1), situându-se la un nivel de
74 646,1 miliarde lei, cu 28,7 la sută mai mult decât la sfârşitul anului
2003. Dinamica numerarului a fost determinată, în afara influenţelor
sezoniere, şi de factori conjuncturali, cum ar fi: (i) indexarea pensiilor şi a
altor venituri ale populaţiei; (ii) plăţile compensatorii acordate
persoanelor disponibilizate în urma programelor de restructurare sau
lichidare; (iii) acordarea unor sume producătorilor agricoli persoane
fizice, în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2003.
Disponibilităţile în conturi la vedere (a doua componentă a masei
monetare în sens restrâns) au crescut cu 41,5 la sută (+29,5 la sută în
termeni reali), până la 78 234,5 miliarde lei; în structură, contribuţia cea

61
www.bnr.ro
262
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

mai însemnată a revenit societăţilor comerciale cu capital majoritar sau


integral privat, care au determinat în proporţie de peste 60 la sută
extinderea acestei componente monetare.
Cvasibanii s-au majorat cu 41,5 la sută (29,5 la sută creştere reală),
până la un total de 491 736,6 miliarde lei. Ritmul mediu lunar de creştere
a cvasibanilor de 2,9 la sută a condus la o creştere a ponderii acestei
componente în masa monetară cu 0,9 puncte procentuale (76,3 la sută în
decembrie 2004). Analiza în structură a cvasibanilor evidenţiază o
dinamică mai rapidă a componentei în lei (45,8 la sută), comparativ cu
cea a componentei în valută (37,1 la sută).
Economiile populaţiei (în lei) din sistemul bancar au cumulat 136
159,9 miliarde lei la 31 decembrie 2004, în creştere faţă de anul anterior
cu 36,7 la sută (36 575,1 miliarde lei), în termeni reali volumul lor
majorându-se cu 25,1 la sută. Această evoluţie a fost determinată în bună
măsură de creşterea câştigurilor salariale ale populaţiei în anul 2004, care,
pe fondul menţinerii în palierul real pozitiv a nivelului dobânzilor
practicate de bănci la depozitele populaţiei, a permis dirijarea înspre
economisire a resurselor băneşti suplimentare. Ponderea acestora în
totalul masei monetare (M2) a fost de 21,1 la sută, în scădere faţă de
sfârşitul anului 2003 cu 0,5 puncte procentuale.
Depozitele în lei ale agenţilor economici, în sumă de 120 940,6
miliarde lei, au înregistrat cel mai ridicat ritm anual de creştere dintre
componentele masei monetare: 57,6 la sută, reprezentând o majorare
absolută de 44 202,6 miliarde lei. Expansiunea considerabilă a acestui
agregat monetar în anul 2004 a fost generată de:
- depozitele pe termen ale agenţilor economici, care s-au majorat cu
33 224,3 miliarde lei, contribuind cu peste 75 la sută la creşterea
anuală a depozitelor în lei;
- certificatele de depozit, care au crescut faţă de 31 decembrie 2003
cu 7 255,3 miliarde lei (+48,7 la sută), randamentele oferite de
aceste produse bancare fiind mai atractive;
- depozitele condiţionate (pentru deschideri de acreditive, emiteri
de garanţii, ordine de plată), care au sporit cu 31,7 la sută (+3 723
miliarde lei), până la 15 472,9 miliarde lei.
Depunerile în valută ale rezidenţilor denominate în lei s-au majorat
cu 37,1 la sută, reprezentând 36,4 la sută din volumul masei monetare
(M2). Majorarea a fost determinată în totalitate de creşterea efectivă a
acestor depozite (42,1 la sută, respectiv +1 753 milioane euro), în
condiţiile în care moneda naţională s-a apreciat în termeni nominali cu 3,7
la sută în raport cu euro la 31 decembrie 2004 faţă de 31 decembrie 2003.

263
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

La finele anului 2004 depozitele în valută evidenţiate în sistemul bancar


reprezentau echivalentul a 5 915,7 milioane euro. Analiza în structură a
acestei componente a masei monetare relevă faptul că dinamica
menţionată a fost imprimată de majorarea substanţială (cu 103,5 la sută) a
depozitelor în valută ale societăţilor comerciale cu capital privat, în
special ca urmare a încasărilor din privatizarea SNP Petrom în ultima lună
a anului (reprezentând contravaloarea acţiunilor nou-subscrise în vederea
majorării capitalului social, în sumă de 830,6 milioane euro). În acelaşi
timp, depunerile în valută ale societăţilor comerciale cu capital integral
sau majoritar de stat au crescut cu 34,3 la sută, iar cele ale populaţiei s-au
majorat cu 17,8 la sută. Înregistrarea dinamicilor diferite la nivelul
categoriilor de depunători nu a modificat însă ierarhizarea acestora.
Astfel, pe prima poziţie se menţine populaţia, cu un volum de depuneri de
2 471,4 milioane euro şi o pondere de 41,8 la sută, urmată de societăţile
comerciale cu capital privat (40,5 la sută) şi de agenţii economici cu
capital de stat (5,4 la sută).
Creditul neguvernamental, în volum de 417 623,5 miliarde lei la 31
decembrie 2004, a crescut cu 37,9 la sută, într-un ritm mediu lunar de 2,7
la sută, înregistrând în termeni reali o majorare de 26,2 la sută.
În anul 2004, spre deosebire de anul 2003, creditele în valută au
avut o dinamică superioară celor în lei. În condiţiile în care moneda
naţională s-a apreciat pe par-cursul anului 2004, iar ecartul de dobândă la
creditele în lei faţă de cele în valută a fost semnificativ, creditul în valută
a fost mai atractiv decât cel în monedă naţională. Astfel, creditele în
valută au crescut cu 2 316 milioane euro (56,7 la sută), volumul total al
acestora fiind de 6 398 milioane euro; exprimată în lei, creşterea
creditelor în valută a fost de 51,2 la sută, la aceasta contribuind şi
aprecierea nominală a leului cu 3,5 la sută. În acelaşi timp, creditele în lei
au crescut cu 21,3 la sută (11,1 la sută în termeni reali), cumulând 163
866,8 miliarde lei la 31 decembrie 2004. Datorită ritmurilor diferite de
creştere, ponderea componentei în valută în creditul bancar s-a majorat cu
5,4 puncte procentuale (până la 60,8 la sută).
Structura pe scadenţe a creditului neguvernamental relevă
menţinerea creditelor pe termen mediu şi lung pe aceeaşi traiectorie
ascendentă. La sfârşitul anului 2004, din totalul creditelor acordate de
sistemul bancar, 57,2 la sută (239 030,5 miliarde lei) aveau un termen de
rambursare mai mare de un an, în timp ce creditele pe termen scurt şi-au
diminuat ponderea cu 6,8 puncte procentuale, până la 42,8 la sută.
Evoluţia pe categorii de beneficiari de credite evidenţiază faptul că
dinamica cea mai ridicată a fost înregistrată de către creditele acordate

264
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

populaţiei (58,3 la sută), ritmul mediu lunar de creştere fiind de 3,9 la


sută; aceste credite au deţinut o cotă de 28,4 la sută din piaţa creditului
bancar, în creştere cu 3,6 puncte procentuale faţă de finele anului 2003.
Creditele acordate societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar
privat au sporit cu 33,2 la sută, ponderea acestora în totalul creditului
bancar diminuându-se cu 2 puncte procentuale, până la 57,2 la sută.
Creditele acordate societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat (7,4
la sută în total credite la 31 decembrie 2004) au crescut în mărime
absolută cu 1 364 miliarde lei.
Creditul guvernamental net s-a diminuat cu 50 783 miliarde lei, de
la -1 653,9 miliarde lei la sfârşitul anului 2003 la -52 436,9 miliarde lei la
31 decembrie 2004. Evoluţia acestui indicator a fost considerabil marcată
de acţiunea convergentă a mai multor factori: (i) majorarea soldului
contului general al Trezoreriei statului de la 6 410,4 miliarde lei în
decembrie 2003 la 24 573,8 miliarde lei în decembrie 2004; (ii) creşterea
contului de disponibilităţi în valută al Ministerului Finanţelor Publice
deschis la Banca Naţională (+21 258,1 miliarde lei); (iii) majorarea
disponibilităţilor din contribuţia financiară a Comunităţii Europene la
dispoziţia Fondului Naţional (fonduri PHARE); (iv) răscumpărarea unor
titluri de stat, lansate de Ministerul Finanţelor Publice pe piaţa internă.
Activele externe nete au totalizat 361 849,5 miliarde lei la 31
decembrie 2004, cu 43,7 la sută (+110 037,7 miliarde lei) mai mult faţă
de sfârşitul anului precedent. Creşterea s-a înregistrat la banca centrală
(+163 569,5 miliarde lei, respectiv +56,7 la sută), în timp ce la nivelul
instituţiilor de credit activele externe nete s-au diminuat cu 53 531,8
miliarde lei. La nivelul autorităţii monetare, intrările de valută au fost
reprezentate, în principal, de : (i) cumpărările nete de valută de pe piaţa
valutară interbancară (în anul 2004, volumul cumpărărilor Băncii
Naţionale de pe piaţa valutară a fost de 3 375,9 milioane euro, iar cel al
vânzărilor de 191,2 milioane euro); (ii) sumele rezultate din privatizarea
SNP Petrom (în valoare de 611,1 milioane euro) şi a BCR (în valoare de
180,7 milioane euro); (iii) creditele externe acordate de BIRD în cadrul
programelor de restructurare PSAL (169,9 milioane euro, reprezentând
eliberarea primei tranşe din împrumutul acordat); (iv) sumele primite de
la Comunitatea Europeană în cadrul programului SAPARD (160,8
milioane euro); (v) depozitul atras de la Banca Chinei (100 milioane
dolari). Valoarea stocului de aur (componentă a activelor externe) deţinut
de Banca Naţională a scăzut de la 45 967,6 miliarde lei la 43 013,9
miliarde lei, în principal pe seama reducerii preţului acestuia de la 437
404 lei/gram la 409 513 lei/gram.

265
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

2. Pieţele financiare
În 2004 tranzacţionarea activelor financiare a cunoscut o
intensificare fără precedent, adâncimea şi lichiditatea majorităţii
segmentelor pieţelor financiare atingând maxime istorice. Performanţele
cantitative ale acestor pieţe s-au produs simultan cu derularea unui proces
de consolidare a eficienţei lor, care a fost susţinut de intensificarea
competiţiei în cadrul sistemului financiar, de diversificarea gamei de
instrumente şi a categoriilor de operatori, precum şi de ameliorarea
eficacităţii instrumentelor de politică monetară ale BNR.

Piaţa monetară
În anul 2004, piaţa monetară a înregistrat o creştere de adâncime şi
de eficienţă pe aproape toate componentele sale (excepţie făcând doar
piaţa primară a titlurilor de stat). Cel mai dinamic segment al său a fost
piaţa interbancară (inclusiv BNR), a cărei creştere a fost susţinută, în
special, de: (i) superioritatea randamentelor practicate comparativ cu cele
oferite de piaţa valutară şi cea a titlurilor de stat; (ii) necesitatea
rearanjării portofoliilor de active ale băncilor în condiţiile temperării
cererii de credite în lei; (iii) reducerea treptată a dimensiunii pieţei
primare a titlurilor de stat şi suspendarea emisiunilor de înscrisuri publice
pe termen scurt începând cu luna septembrie; (iv) scăderea relativ
uniformă şi predictibilă a ratei dobânzii de politică monetară în perioada
iunie-decembrie 2004; (v) continua creştere a excedentului structural de
lichiditate.
Sub impactul cumulat al acţiunii acestor factori ponderea în PIB a
rulajului pieţei monetare interbancare62 s-a majorat cu peste 16 puncte
procentuale, atingând un nou maxim istoric (circa 91 la sută). Totodată,
plasamentele interbancare63 au re-prezentat, pe ansamblul sistemului
bancar, categoria de activ bilanţier cu cea mai înaltă rată de creştere64 faţă
de sfârşitul anului precedent. O particularitate a anului 2004 a constituit-o
relativa sincronizare a ritmului de creştere a volumului total al
tranzacţiilor interbănci cu cel înregistrat de operaţiunile având drept
contrapartidă banca centrală (54, respectiv 52 la sută).
Volumul mediu zilnic al depozitelor interbănci nou constituite s-a
majorat faţă de anul 2003 cu 50 la sută, de la 2 746 la 4 116 miliarde lei,

62
Luând în calcul şi certificatele de depozit emise de BNR.
63
Categorie care include depozitele interbănci şi plasamentele la BNR sub forma depozitelor şi a certificatelor
de depozit.
64
Totalul activului băncilor a crescut cu 48 la sută, în timp ce plasamentele interbancare cu 108 la sută.
266
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

profilul operaţiunilor caracteristice celor două semestre nefiind însă


uniform. Astfel, în primele şase luni, creşterea rulajului interbănci a fost
mai redusă, în condiţiile în care, pe fondul anticipării conservării ratei
dobânzii de politică monetară la nivelul fixat încă din luna noiembrie
2003 şi al intensificării apelului MFP la resursele pieţei, băncile şi-au
permis să nu-şi epuizeze potenţialul de eficienţă a gestionării rezervelor
de care dispun. Astfel, atragerea de resurse din piaţă pe termen scurt a fost
motivată, în general, de necesitatea acoperirii golurilor punctuale de
lichiditate ale unor bănci, apărute fie datorită predominanţei valutei în
structura pasivelor acestora, fie da-torită volatilităţii crescute a
disponibilităţilor proprii. Tranzacţiile interbănci s-au intensificat însă
puternic după conturarea în luna iunie a unui trend descrescător al ratelor
dobânzilor, instituţiile de credit urmărind să-şi maximizeze câştigurile
într-un asemenea context; tentativele de arbitrajare a diferenţialului de
dobândă faţă de instrumentele pieţei monetare cu scadenţe mai lungi au
avut ca stimul suplimentar lansarea de către BNR a certificatelor de
depozit pe scadenţa de 3 luni.
În prima parte a anului, tranzacţiile încheiate între bănci şi-au extins
scadenţa, importanţa relativă a depozitelor ON coborând (pentru prima
dată în ultimii patru ani) sub pragul de 80 la sută, concomitent cu
creşterea interesului instituţiilor de credit pentru operaţiunile cu scadenţe
de 1 săptămână şi 2 săptămâni. După iniţierea mişcării descendente a ratei
dobânzii de politică monetară, piaţa depozitelor interbănci a revenit la
preferinţa pentru scadenţa sa cea mai scurtă, ponderea acesteia crescând
din nou (cu aproape 7 puncte procentuale). Totuşi, angajarea pe parcursul
semestrului II a unei serii de tranzacţii interbancare cu scadenţe cuprinse
între o lună şi 12 luni, a făcut ca, pe ansamblul anului, scadenţa medie a
tranzacţiilor să crească (faţă de anul 2003) de la 2,8 la 3,1 zile. Ca o
consecinţă a intensificării tranzacţionării şi a prelungirii scadenţei medii,
soldul mediu al depozitelor dintre bănci s-a majorat cu peste 60 la sută,
ajungând la un nou maxim istoric (8 460 miliarde lei).
Gradul de concentrare a pieţei interbancare (fără BNR) a crescut în
anul 2004 atât pe partea ofertei, cât şi pe partea cererii. Majoritatea
resurselor care au alimentat piaţa pe termen scurt a provenit de la un
număr redus de operatori, volumul depozitelor plasate de primele cinci
bănci totalizând circa 40 de procente din totalul pieţei. În plus, jumătate
din sporul de ofertă al acestui an, exprimat în mărimi de stoc, a fost
furnizat de numai două instituţii de credit. Pe partea cererii, cele mai
semnificative cinci bănci beneficiare ale resurselor pieţei au deţinut o
pondere de peste 50 la sută din rulajul pieţei, iar ponderea volumului de

267
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

rezerve atras de cele mai active 10 bănci a depăşit trei pătrimi din
volumul total al tranzacţiilor. În schimb, pe segmentul depozitelor atrase
de banca centrală s-a produs o relativă reducere a gradului de concentrare
în special la partea sa superioară, greutatea relativă cumulată a primilor 5
operatori coborând cu circa 7 puncte procentuale atât în cazul mărimilor
de flux, cât şi al celor de stoc.
În anul 2004, comportamentul ratelor dobânzilor la tranzacţiile
interbănci a continuat să câştige în calitate datorită: (i) menţinerii
flexibilităţii mecanismului rezervelor minime obligatorii; (ii) imprimării
unei stabilităţi ratei dobânzii de politică monetară în prima parte a anului;
(iii) caracterului predictibil al ajustării descrescătoare a acesteia începând
cu luna iunie şi creşterii, în acest context, a preferinţei pentru finanţarea
plasamentelor cu venit fix ale băncilor cu resurse atrase pe termen scurt;
(iv) controlului ferm al lichidităţii exercitat de BNR.
Ca urmare, randamentele pieţei interbancare au continuat să-şi
diminueze senzitivitatea faţă de variaţiile zilnice ale condiţiilor
lichidităţii, încorporând cu mai mare acurateţe modificările ratei dobânzii
de politică monetară; astfel, ecartul mediu dintre rata medie zilnică a
dobânzii interbancare şi rata dobânzii BNR s-a redus la numai 1 punct
procentual. Totodată, intervalul de fluctuaţie al ratelor zilnice ale
dobânzilor aferente tranzacţiilor interbancare s-a comprimat de la 22,3 la
11,6 puncte procentuale, iar amplitudinea maximă a variaţiei zilnice a
randamentelor interbancare s-a redus la 7,8 puncte procentuale (faţă de
12,3 puncte procentuale în anul 2003). În absenţa scăderilor conjuncturale
ale ratelor dobânzilor de la sfârşitul perioadelor de constituire a rezervelor
minime obligatorii, care s-au produs în 8 din cele 12 asemenea intervale
derulate pe parcursul anului, coridorul de variaţie al ratelor zilnice ale
dobânzilor s-ar fi restrâns la numai 5,4 puncte procentuale.
Urmând, în linii generale, mişcarea ratei dobânzii BNR, media
lunară a randamentelor interbancare s-a plasat în a doua parte a anului
2004 pe o curbă descendentă, încheind anul la un nivel de 17,2 la sută, cu
2 puncte procentuale inferior celui din decembrie 2003. În schimb, rata
medie anuală a dobânzii tranzacţiilor interbănci a crescut uşor, cu 0,6
puncte procentuale, ajungând la 18,7 la sută.
La creşterea adâncimii pieţei monetare a contribuit în acest an şi
iniţierea emiterii de către BNR a certificatelor de depozit şi a deschiderii
pieţei secundare a acestui instrument de politică monetară pentru
instituţiile de credit. Debutul efectiv al tranzacţionării pe această piaţă s-a
produs în luna august, cele mai consistente operaţiuni fiind derulate în
lunile septembrie, octombrie şi decembrie, cu volume totale cuprinse între

268
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

4 450 şi 5 300 miliarde lei. Contractele au constat aproape în totalitate în


tranzacţii reversibile, cu scadenţe cuprinse între o zi şi 21 de zile, iar
randamentele ataşate acestora au fost apropiate de cele practicate pe piaţa
depozitelor interbancare.
Piaţa titlurilor de stat a consemnat evoluţii de sens opus ale
indicatorilor cantitativi corespunzători celor două segmente ale sale: pe
cel primar, aceştia s-au deteriorat uşor, în timp ce rulajul pieţei secundare
a înregistrat o creştere semnificativă. Reducerea la jumătate a deficitului
bugetar (ca procent în PIB) comparativ cu anul anterior a constituit
principalul suport al restrângerii treptate a prezenţei MFP pe piaţa primară
a titlurilor de stat, care a devenit modică în ultima parte a anului. Ca
urmare, adâncimea pieţei primare a titlurilor de stat a continuat să scadă,
pentru al cincilea an consecutiv, ajungând la 2,4 la sută din PIB, faţă de
2,7 la sută în anul precedent. Cu toate acestea, pe ansamblul anului, MFP
a pus în circulaţie un volum de titluri de stat (aproximativ 57 435 miliarde
lei), care l-a depăşit cu circa 14 300 miliarde lei pe cel al înscrisurilor
ajunse la scadenţă, spre deosebire de anul anterior, când Trezoreria
statului a efectuat o răscumpărare netă de peste 14 000 miliarde lei. În
plus, adâncimea pieţei secundare a titlurilor de stat a cunoscut o creştere
certă – de la 17,3 la 20,3 la sută din PIB –, ca urmare a sporirii interesului
operatorilor pieţei pentru operaţiunile cu titluri de stat.
Pe piaţa primară a titlurilor de stat în monedă naţională, cererea a
continuat să devanseze net oferta (de 3,2 ori, comparativ cu un raport de 3
la 1 consemnat în anul precedent), solicitările intermediarilor autorizaţi ai
pieţei realizate în nume propriu şi în numele clienţilor depăşind sistematic
nivelul obligatoriu65. Interesul cel mai pronunţat l-au suscitat şi în acest
an titlurile de stat cu scadenţa de 3 luni, pentru care s-a organizat însă în
continuare un număr redus de licitaţii (11 din totalul de 82). Majoritatea
titlurilor de stat au fost emise în acest an pe scadenţa de 1 an, termen care
a reunit circa 60 la sută din volumul total al înscrisurilor lansate (35 la
sută în anul precedent).
În a doua parte a anului, MFP şi-a modificat strategia de finanţare
de pe piaţa internă, orientându-se treptat către împrumuturile cu scadenţe
mai mari de 1 an. Emisiunile de titluri de stat cu scadenţa de până la 1 an
inclusiv au fost abandonate în luna septembrie, autoritatea bugetară
optând pentru consolidarea datoriei publice prin revenirea la practica
punerii în circulaţie a unor obligaţiuni de stat pe termene de 2 şi 3 ani.
Perioada relativ scurtă în care s-a recurs la emiterea obligaţiunilor de stat

65
Limita minimă pentru oferta unui intermediar al pieţei primare a fost stabilită la 10 la sută din volumul
anunţat de MFP.
269
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

cu aceste scadenţe, precum şi sumele modeste anunţate şi acceptate la


licitaţii au determinat reducerea volumului lor de la 19 la sută din total în
anul precedent la 6 la sută. În anul 2004 au continuat să fie lansate şi
obligaţiuni de stat indexate în funcţie de rata inflaţiei (introduse în
noiembrie anul anterior), acestea regăsindu-se aproape constant printre
înscrisurile publice emise lunar de MFP. Sumele acceptate la acest tip de
emisiune au fost însă extrem de reduse (variind între 30 şi 300 miliarde
lei), pe ansamblul anului acestea cumulând doar 743 miliarde lei,
comparativ cu 519 miliarde lei, cât au totalizat în cele două luni ale anului
anterior.
Urmând o traiectorie similară celei a ratelor dobânzilor de pe piaţa
monetară interbancară, randamentele titlurilor de stat au fost relativ
stabile în prima parte a anului, pentru ca în semestrul II acestea să se
înscrie pe o pantă descendentă. Înscrisurile publice cu scadenţele de 6 luni
şi 1 an şi-au menţinut de-a lungul primelor cinci luni ale anului
remunerarea de la sfârşitul anului 2003 (18 la sută), cele cu scadenţa de 3
luni consemnând, în aceeaşi perioadă, chiar o creştere uşoară a ratelor
dobânzilor (de la 18,1 la sută în decembrie 2003 la 18,5 la sută). În
intervalul iunie-august, ratele dobânzilor titlurilor de stat s-au comprimat
lunar cu valori cuprinse între 0,2 şi 0,7 puncte procentuale, cele aferente
titlurilor de stat pe termen de 1 an coborând la finele perioadei la 16,2 la
sută. Emisiunile de obligaţiuni de stat cu scadenţa de 2 ani au fost reluate
în luna septembrie la un randament de 14 la sută (inferior cu 0,6 puncte
procentuale celui de la ultima emisiune din anul anterior), care apoi s-a
diminuat treptat, ajungând la 11,5 la sută în luna decembrie. Ultimele
emisiuni de obligaţiuni de stat pe termenele de 3 şi 566 ani din 2004 au
avut ataşate un randament de 10,9 la sută, respectiv o marjă de dobândă
de 4 puncte procentuale.
În anul 2004 pe piaţa primară a titlurilor de stat denominate în
valută s-a efectuat o singură licitaţie, în urma căreia au fost puse în
circulaţie înscrisuri însumând 50 milioane dolari, cu scadenţa de 1 an şi
cu o rată a dobânzii de 3,49 la sută. Scadenţa şi randamentul mediu ale
titlurilor de stat denominate în dolari au avut acelaşi sens de evoluţie,
reducerea maturităţii acestor înscrisuri cu 734 de zile faţă de anul anterior
fiind însoţită de o comprimare a remunerării lor cu circa 1,5 puncte
procentuale.
Piaţa secundară a titlurilor de stat a cunoscut o intensificare a
tranzacţiilor în lei, exclusiv pe seama operaţiunilor de tip bancă-client,

66
Indexate în funcţie de rata inflaţiei.
270
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

care au sporit cu aproape 49 la sută faţă de anul precedent, spre deosebire


de cele de tip bancă-bancă, al căror volum s-a redus cu circa 3 la sută. În
consecinţă, tranzacţiile nebancare şi-au consolidat poziţia accentuat
majoritară, ponderea lor în total ajungând la 97,6 la sută, faţă de 96,5 la
sută în anul 2003. Şi rulajul componentei valutare a pieţei secundare a
sporit, volumul operaţiunilor cu titluri de stat denominate în dolari
ajungând la 766 milioane dolari (+11,5 la sută faţă de anul precedent), iar
cel cu înscrisuri denominate în euro67 la 81 milioane euro (de 3 ori mai
mare decât cel din anul anterior). Structura rulajului cu titlurile de stat
denominate în dolari a suferit modificări, volumul operaţiunilor interbănci
devenind mult mai consistent (circa 29 la sută din total, faţă de 3 la sută în
anul anterior), în detrimentul segmentului ne-bancar.
Modificările ratei dobânzii de politică monetară s-au translatat mai
lent şi incomplet asupra ratelor dobânzilor practicate de bănci în relaţiile
cu clienţii nebancari, acestea consemnând evoluţii neuniforme şi/sau
asimetrice din perspectiva specificului categoriei bilanţiere şi a
segmentului de clientelă.
Cele mai mari ajustări le-a suferit în cursul anului rata medie a
dobânzii la creditele noi acordate persoanelor fizice, în totalul cărora
ponderea majoritară (85,7 la sută) au deţinut-o în continuare creditele cu
scadenţă medie. Astfel, în intervalul ianuarie-mai, acest randament s-a
majorat cu 2,7 puncte procentuale, ca efect al creşterilor succesive ale
ratei dobânzii BNR din ultima parte a anului 2003. Începând cu luna iunie
2004, ca urmare a scăderilor operate de banca centrală, dar şi a unei
reduceri puternice a ritmului de creştere a cererii de împrumuturi în lei a
populaţiei, rata medie a dobânzii aferente acestor credite s-a diminuat
treptat, comprimându-se până în luna decembrie cu 3,4 puncte
procentuale.
O abordare diferită a caracterizat stabilirea ratelor dobânzilor la
creditele noi acordate companiilor. Reorientarea cel puţin parţială a
strategiilor de dezvoltare ale băncilor către atragerea de noi clienţi din
rândul acestui segment a imprimat o mult mai mare rigiditate ajustării
ascendente şi o relativă flexibilitate revizuirii descendente a ratelor
dobânzilor la creditele cu scadenţa de până la 1 an inclusiv (reprezentând
89,9 la sută din fluxul mediu lunar al împrumuturilor în lei ale agenţilor
economici). Reflectând aceste influenţe, rata medie a dobânzii la creditele
noi acordate persoanelor juridice a fost relativ stabilă în primele cinci luni

67
În luna septembrie, derularea acestor tranzacţii s-a întrerupt datorită ajungerii la scadenţă a tuturor titlurilor
de stat denominate în euro.
271
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

ale anului; ulterior, aceasta a intrat însă pe o pantă descendentă,


reducându-se până la finele perioadei cu 2,8 puncte procentuale.
Un comportament mult mai stabil au avut ratele dobânzilor la
depozitele la termen, dar şi în cazul lor s-au consemnat evoluţii diferite în
funcţie de scadenţă. Aceste deosebiri au reflectat caracterul eterogen al
politicilor băncilor de atragere a resurselor în lei (inclusiv prin lansarea de
noi instrumente şi oferirea de noi servicii), dar şi concurenţa
plasamentelor alternative (titlurile de stat şi certificatele de trezorerie).
Astfel, după o uşoară ascensiune în prima parte a anului şi un declin în
perioada iunie-decembrie, la finele anului randamentele oferite populaţiei
şi agenţilor economici pentru depozitele pe termene de până la 3 luni
inclusiv (reprezentând 82,4 la sută din volumul mediu lunar al depozitelor
noi la termen) au con-semnat valori cu 0,3 până la 0,6 puncte procentuale
inferioare celor de la sfârşitul anului precedent. În schimb, randamentele
bonificate pe scadenţele superioare s-au majorat68 cu valori cuprinse între
0,3 şi 0,9 puncte procentuale. În pofida acestor repoziţionări, populaţia a
continuat să prefere plasamentele pe termen foarte scurt, ponderea
depozitelor pe o lună în totalul plasamentelor la termen ale acestui
segment urcând la 58,0 la sută, comparativ cu 51,9 la sută în anul 200369.
De-a lungul anului, marjele reale lunare (calculate ex post) ale
ratelor dobânzilor s-au caracterizat prin creşterea continuă a valorilor lor
pozitive, ceea ce a sporit atractivitatea depozitelor în lei şi a redus-o pe
cea a creditelor în monedă naţională.

Piaţa valutară
Procesul de adâncire a pieţei valutare interbancare, întrerupt în anul
precedent, a fost reluat în 2004 cu o deosebită vigoare, rulajul acesteia
devansând pentru prima dată valoarea produsului intern brut (108,9 la
sută faţă de 71,1 la sută în anul 2003). Creşterea spectaculoasă a
lichidităţii pieţei valutare70 interbancare a fost determinată în principal de:
(i) majorarea volumului schimburilor comerciale cu străinătatea; (ii)
creşterea investiţiilor directe şi a sumelor primite din fondurile europene;
(iii) sporirea substanţială a remiterilor lucrătorilor români în străinătate;
(iv) majorarea apelului sectorului bancar şi a celui corporatist71 la
finanţare externă; (v) amplificarea intrărilor de capital atrase de nivelul

68
Cu excepţia depozitelor oferite companiilor pe scadenţe cuprinse între 6 şi 12 luni.
69
Pentru anul 2003 datele disponibile acoperă doar perioada mai-decembrie.
70
Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor valutare a atins în 2004 un nivel record (248,8 milioane euro faţă de
142,5 milioane euro în anul 2003).
71
Accesul băncilor şi firmelor româneşti la finanţare externă a fost facilitat de îmbunătăţirea calificativelor
acordate de principalele agenţii de rating în ultimul trimestru al anilor 2003 şi 2004.
272
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

ridicat al randamentelor oferite de piaţa monetară. Tactica intervenţiilor


băncii centrale – agresivă în intervalul ianuarie-octombrie şi favorabilă
flexibilizării cursului în lunile noiembrie şi decembrie – a deţinut, de
asemenea, un rol decisiv în stimularea tranzacţiilor pieţei valutare
interbancare.
Expansiunea rulajului pieţei valutare s-a realizat progresiv, pe
măsura modificării şi/sau a consolidării acţiunii factorilor de influenţă.
Astfel, dacă la începutul anului volumul operaţiunilor în devize a urmat
cu relativă fidelitate traiectoria fluxurilor comerciale cu străinătatea,
treptat, pe măsura creşterii apetitului operatorilor valutari pentru
arbitrajarea randamentelor pieţei monetare, a sporirii sumelor
tranzacţionate prin casele de schimb, precum şi a majorării fluxurilor
financiare pe termen scurt şi pe termen mediu şi lung, sumele de devize
tranzacţionate au devenit mult mai consistente. Ulterior, accelerarea
dinamicii operaţiunilor financiare – parţial susţinută şi de intrările de
capital cu potenţial volatil –, căreia i s-a asociat sporirea volumului
transferurilor curente, a plasat valoarea medie a tranzacţiilor zilnice la un
nou nivel record (263 milioane euro în intervalul iulie-octombrie). Vârful
valoric al rulajului zilnic a fost atins, însă, în ultimele două luni ale
anului, modificarea politicii de curs de schimb a BNR având drept efect o
creştere fără pre-cedent a lichidităţii pieţei valutare interbancare.
Efervescenţa segmentului interbancar al pieţei valutare s-a datorat
cu precădere comportamentului sectorului bancar, care, astfel, şi-a sporit
contribuţia la realizarea rulajului pieţei valutare interbancare72.
Tranzacţiile valutare interbănci au fost stimulate în principal de: (i)
extinderea pasivelor externe ale instituţiilor de credit; (ii) creşterea
înclinaţiei băncilor spre arbitrajarea randamentelor înalte ale
instrumentelor pieţei monetare; (iii) sporirea incertitudinilor privind
evoluţia raportului EUR/USD; (iv) amplificarea intervenţiilor băncii
centrale. Majorarea rulajului interbănci a fost însoţită şi de o foarte uşoară
diminuare a gradului de concentrare a pieţei valutare interbancare.
Şi segmentul clienţilor băncilor al pieţei valutare interbancare a fost
foarte activ în acest an, operaţiunile acestora înregistrând cea mai înaltă
dinamică din 1997. Evoluţia a fost însoţită şi de comprimarea substanţială
a deficitului valutar rezultat din tranzacţiile acestora (cu 1 372 milioane
euro). Asocierea dimensiunii relativ re-duse a deficitului operaţiunilor
clienţilor (343 milioane euro) cu excedentul masiv de valută acumulat de
casele de schimb bancare a făcut ca pe segmentul interbănci să se

72
Ponderea tranzacţiilor în devize interbănci în rulajul pieţei valutare s-a majorat în acest an la 64 la sută (59 la
sută în 2003).
273
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

înregistreze în acest an un surplus de ofertă de devize record (2 291


milioane euro). Chiar şi pe piaţa valutară interbancară, în mod mai puţin
obişnuit, s-au înregistrat excedente lunare de ofertă, care au atins în iulie
un maxim istoric (291 milioane euro), ca efect cumulat al amplificării
intrărilor de devize pe mai multe canale (investiţii directe, împrumuturi pe
termen scurt şi pe termen mediu şi lung, transferuri curente private
rezidenţi – nerezidenţi, intrări de capital cu potenţial volatil). Diminuarea
intrărilor de capital pe termen scurt şi deteriorarea deficitului contului
curent din ultimele două luni ale anului au dus la inversarea spre sfârşitul
anului a raportului cerere/ofertă de valută ale clienţilor, deficitele valutare
consemnate atingând valori ridicate.
Excesul de valută, dar şi contextul marcat de un grad înalt de risc şi
incertitudine privind raportul EUR/USD şi evoluţia cursului de schimb al
leului – în special spre sfârşitul anului – au stimulat încheierea de
contracte la termen, ponderea valorii acestora în rulajul pieţei sporind la 8
la sută (2,7 la sută în anul precedent); clienţii băncilor au apelat cu mai
mare frecvenţă la derularea de operaţiuni forward. Deşi şi în anul 2004 au
fost preferate scadenţele pe termene mai scurte (o săptămână şi o lună),
sporadic s-au încheiat contracte la termen şi cu scadenţe mai mari (între 3
şi 12 luni).
O dimensiune record a atins în 2004 şi piaţa valutară a caselor de
schimb (cumpărări de 7 847 milioane euro şi vânzări de 4 673 milioane
euro). Dinamica accelerată a acestor tranzacţii – cea mai ridicată din
ultimii trei ani în cazul cumpărărilor – a fost susţinută de randamentele
înalte oferite de instrumentele de economisire în monedă naţională şi de
majorarea transferurilor curente private în valută. Un maxim valoric au
înregistrat şi sumele nete achiziţionate de casele de schimb (3 175
milioane euro).
Corespunzător modificării politicii de curs de schimb a BNR,
intervenţiile acesteia pe piaţa valutară interbancară şi-au schimbat de-a
lungul anului obiectivele; până în luna octombrie, banca centrală a
urmărit cu precădere să menţină în limite rezonabile aprecierea în termeni
reali a leului, pentru ca, ulterior, să vizeze descurajarea intrărilor de
capital speculativ prin sporirea impredictibilităţii cursului de schimb al
leului, dar şi sprijinirea mai consistentă a dezinflaţiei. Caracterul
cvasipermanent al presiunilor în direcţia aprecierii monedei naţionale,
precum şi intensitatea acestora au necesitat intervenţii de mare amploare
ale băncii centrale, volumul cumpărărilor nete de valută ale BNR
cumulând pe ansamblul anului 3 184,7 milioane euro. Aplicarea de către
banca centrală începând cu luna noiembrie a unei politici favorabile

274
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

flexibilizării cursului de schimb şi accentuării impredictibilităţii acestuia a


determinat restrângerea drastică a intervenţiilor valutare ale acesteia73.
Ca o consecinţă a tacticii de intervenţie a BNR, în intervalul
ianuarie-octombrie volatilitatea monedei naţionale faţă de euro s-a
menţinut la valori inferioare celor din anul anterior, pentru ca în ultimele
două luni aceasta să cunoască o accentuare fără precedent. O evoluţie
similară a consemnat şi spread-ul relativ dintre cotaţiile medii bid şi ask
ale băncilor, valoarea acestuia urcând abrupt în ultimele două luni ale
anului. Similar, cursurile practicate de casele de schimb particulare şi-au
amplificat şi intensificat în ultimele două luni ale anului fluctuaţiile faţă
de cursul de schimb calculat de BNR, în acelaşi interval crescând şi marja
dintre cursurile de vânzare şi cele de cumpărare practicate de acestea.
Modificarea condiţiilor de pe piaţa valutară a imprimat monedei
naţionale o evoluţie diferită faţă de cea din anul precedent. Astfel, cu
excepţia a două luni (ianuarie şi aprilie), leul s-a apreciat în termeni reali
faţă de moneda de referinţă pe parcursul întregului an. Întărirea puternică
a monedei naţionale din lunile noiembrie şi decembrie (apreciere
nominală de 5,9 la sută) a făcut ca leul să înregistreze în acest an cea mai
consistentă apreciere în termeni reali faţă de euro de până în prezent,
respectiv de 14,4 la sută (decembrie/decembrie). Această evoluţie,
coroborată cu slăbirea dolarului pe pieţele financiare externe, a imprimat
o tendinţă şi mai abruptă de apreciere monedei naţionale în raport cu
moneda americană (apreciere în termeni reali de 24,8 la sută). Drept
consecinţă, faţă de coşul valutar implicit74, aprecierea în termeni reali a
leului a fost de 16,5 la sută (3,3 la sută în anul 2003). Calculată ca valoare
medie a anului, aprecierea în termeni reali a monedei naţionale faţă de
coşul implicit a fost mult mai redusă, respectiv de 5,8 la sută (2,9 la sută
în anul precedent).

1.5. Stabilitatea financiară şi prudenţială

A. Structura, performanţa şi riscurile din sectorul bancar


românesc
Măsuri întreprinse în cursul anului 2004 pentru contracararea
potenţialelor riscuri bancare
Eforturile destinate întăririi capacităţii de supraveghere a sistemului
bancar românesc s-au orientat în decursul ultimilor doi ani, în special, în
direcţia concentrării acţiunilor de inspecţie asupra identificării, măsurării

73
În ultimele două luni ale anului BNR a avut o singură intervenţie pe piaţa devizelor.
74
75 la sută euro şi 25 la sută dolar.
275
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

şi controlării riscurilor la care sunt expuse băncile. Pentru realizarea


acestui obiectiv, autoritatea de supraveghere a inclus în tematicile de
inspecţie monitorizarea şi evaluarea eficienţei politicilor şi procedurilor
băncilor, ale controlului intern, ale managementului sisteme-lor
informaţionale şi ale sistemelor de gestiune a riscurilor, precum şi
identificarea profilului de risc al băncilor în baza unei matrice de evaluare
a riscurilor. O astfel de abordare permite o mai bună utilizare a resurselor
alocate supravegherii şi minimizează probabilitatea apariţiei unor situaţii
de criză sistemică.
Premisele trecerii la o abordare predilectă spre evaluarea riscurilor
au fost create începând cu apariţia reglementărilor privind organizarea
activităţii şi a sistemului de control intern al băncilor, administrarea
riscurilor semnificative, organizarea şi funcţionarea compartimentului de
audit intern al acestora (Normele BNR nr. 17/2003), respectiv ale celor
privind limitarea riscului la creditul de consum (Normele BNR nr.
15/2003) şi ipotecar (Normele BNR nr. 16/2003), iar ulterior a normelor
privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit (Normele BNR nr.
5/2004).
La acestea s-au adăugat şi efectele aplicării normelor emise în 2002
privind standardele de cunoaştere a clientelei (Normele BNR nr. 3/2002),
precum şi cele de clasificare şi provizionare a creditelor prin introducerea
unor criterii mai exigente (Regulamentul BNR nr. 5/2002, cu modificările
şi completările ulterioare), reglementări care au avut o contribuţie
semnificativă la protejarea siguranţei şi stabilităţii sistemului bancar.
În paralel cu identificarea şi comensurarea riscurilor, o importanţă
deosebită s-a acordat controlării şi limitării acestora. În acest sens,
măsurile de prudenţă menţionate mai sus, elaborate de banca centrală, au
fost completate cu cele ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
constând în stabilirea unor plafoane de expunere mult mai restrictive
pentru asigurarea riscului de nerambursare asumat de bănci75. În aceste
condiţii, cererea de împrumuturi din partea populaţiei a crescut într-un
ritm mult inferior anului 2003, contribuind în consecinţă la reducerea
riscului de credit aferent acestui segment.
O influenţă importantă în direcţia diminuării expunerii băncilor la
riscul aferent creditului în valută a avut-o politica monetară prudentă a
băncii centrale prin diferenţierea ratelor rezervelor minime obligatorii
aplicate celor două tipuri de depozite (lei şi valută). Astfel, rata rezervelor
minime obligatorii aferentă depozitelor în lei s-a menţinut la 18 la sută,

75
Normele CSA nr. 27/2004 privind limitarea subscrierii riscurilor de credit de consum şi ipotecar.
276
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

iar cea corespunzătoare depozitelor în valută a fost ridicată, începând cu


luna august 2004, de la 25 la sută la 30 la sută, majorându-se astfel costul
relativ al creditelor în valută.
De asemenea, în condiţiile în care normele de lichiditate impun
existenţa unor echilibre bine definite între sursele atrase şi cele plasate pe
o anumită perioadă de timp, reticenţa deponenţilor faţă de scadenţele mari
şi mai ales cererea tot mai ridicată din ultima perioadă pentru finanţările
cu scadenţe cât mai lungi au determinat băncile să se orienteze către noi
modalităţi care să asigure resurse pentru acest tip de angajamente. O astfel
de modalitate constă în emiterea de către bănci a unor obligaţiuni pe piaţa
de capital, în condiţiile în care aceasta reprezintă şi o alternativă la oferta
de obligaţiuni a Ministerului Finanţelor Publice. Până în prezent, un
număr de trei bănci au emis astfel de obligaţiuni, respectiv Raiffeisen
Bank (1 380 miliarde lei), Banca Română pentru Dezvoltare (500
miliarde lei) şi Finansbank (410 miliarde lei), în timp ce alte trei bănci şi-
au manifestat intenţia de a adopta o asemenea strategie (Alpha Bank,
Banc Post, Banca Comercială Carpatica).
O contribuţie deosebită la eficientizarea activităţii de supraveghere
au avut-o, de asemenea, îmbunătăţirea instrumentelor utilizate în
activitatea curentă, cu sprijinul consultanţei oferite în cadrul proiectelor
finanţate din fonduri PHARE, precum şi achiziţionarea unei noi aplicaţii
informatice pentru dezvoltarea sistemului de monitorizare a instituţiilor
de credit pe baza raportărilor transmise de acestea.
În acest sens, este de remarcat schimbarea abordării în evaluarea
managementului băncilor (componenta M în cadrul sistemului uniform de
rating), astfel încât să permită identificarea capacităţii acestuia de a
planifica, monitoriza şi controla riscurile bancare, evaluarea calităţii
guvernanţei corporatiste, a calităţii sistemelor informaţionale la nivel de
bancă, precum şi a adecvării sistemelor de audit intern. În susţinerea unei
astfel de abordări au fost implementate o serie de matrici de evaluare a
riscurilor (tip scorecard), care sintetizează cele mai importante
caracteristici ale managementului şi permit atribuirea unui calificativ
pentru fiecare dintre elementele de analiză menţionate mai sus.
Totodată, introducerea unei noi componente de evaluare în cadrul
sistemului uniform de rating bancar – CAAMPL(S), respectiv
senzitivitatea la riscul de piaţă (S), va marca o etapă importantă în
evoluţia strategiei de supraveghere. Prima simulare a acestei componente
s-a efectuat la 30 iunie 2004. Necesitatea completării sistemului actual de
rating bancar cu evaluarea riscului de piaţă a apărut atât ca o consecinţă a
schimbărilor din industria bancară românească, cât şi a orientării

277
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

autorităţii de supraveghere către cele mai avansate practici internaţionale


în domeniu.
Procesul de supraveghere prin inspecţie la sediul băncilor a
presupus derularea a 48 de acţiuni, dintre care 24 s-au înscris în categoria
celor cu tematică completă, realizate conform planului de activitate
aprobat de Consiliul de administraţie al BNR, iar alte 24 s-au desfăşurat
ca acţiuni cu tematică restrânsă sau punctuală. Obiectivele din cadrul
ultimei categorii de acţiuni menţionate se referă, în special, la prevenirea
şi sancţionarea spălării banilor, prevenirea şi combaterea utilizării
sistemului financiar-bancar în scopul finanţării actelor de terorism, riscul
de lichiditate, verificarea activităţii de creditare şi plăţi sau modul de
evidenţiere în contabilitate a unor operaţiuni. De asemenea, în cadrul
acestora s-au urmărit identificarea unor neconcordanţe în raportările
transmise de bănci, gradul de îndeplinire a măsurilor convenite în urma
controalelor anterioare pentru remedierea deficienţelor sau verificarea
unor sesizări ale clienţilor sau ale altor organe ale statului – poliţie,
parchet etc.
Constatările referitoare la gradul de aderenţă a băncilor la cerinţele
prudenţiale, rezultate din acţiunile de inspecţie la sediul instituţiilor de
credit şi din analizele efectuate pe baza raportărilor transmise de acestea,
s-au materializat prin transmiterea, în cursul anului 2004, a 41 de scrisori
de atenţionare şi observatorii (care au vizat, în principal, creşteri
semnificative ale volumului creditelor acordate clientelei în raport cu
nivelul fondurilor proprii, revizuirea normelor privind creditele de
consum, transmiterea cu întârziere a situaţiei privind poziţia valutară),
precum şi prin aplicarea de sancţiuni şi adoptarea de măsuri în cazul a 22
de bănci şi 5 sucursale ale băncilor străine, unde gravitatea problemelor a
impus acest lucru.
Creşterea complexităţii sistemului financiar românesc şi necesitatea
ca banca centrală să acorde, în activitatea sa, o atenţie sporită aspectelor
macroprudenţiale au condus la decizia Consiliului de administraţie al
Băncii Naţionale a României, din octombrie 2004, de înfiinţare a Direcţiei
Stabilitate Financiară.
Principala atribuţie a acestei noi direcţii este de a promova
stabilitatea sistemului financiar românesc prin identificarea
vulnerabilităţilor acestuia şi formularea de propuneri de politică care să
contribuie la prevenirea sau la reducerea şocurilor pe pieţele financiare
autohtone. Totodată, noua direcţie are misiunea de a menţine contacte
strânse cu alte autorităţi naţionale implicate în domeniul stabilităţii
financiare în vederea asigurării unei bune coordonări a băncii centrale cu

278
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

aceste entităţi. O altă atribuţie importantă este cea de coordonare la nivel


naţional a exerciţiului de elaborare a indicatorilor de stabilitate financiară,
iniţiat de FMI. Scopul acestui exerciţiu constă în dezvoltarea capacităţii
diverselor ţări de a elabora unii indicatori care au relevanţă pentru
supravegherea sistemelor financiare naţionale şi în promovarea
comparabilităţii internaţionale a acestora.

Perfecţionarea unor instrumente de sprijin indirect al supravegherii


bancare

Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar


În cadrul procesului de aderare a României la UE, Fondul de
Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar a acordat o atenţie deosebită
transpunerii integrale a prevederilor Directivei 94/19/CE a Parlamentului
European şi Consiliului Uniunii Europene privind schemele de garantare
a depozitelor, care reglementează problematica structurilor de garantare a
depozitelor la instituţiile de credit. Astfel, Ordonanţa Guvernului nr.
39/1996 a fost modificată şi completată prin Legea nr.178/2004, care a
intrat în vigoare la data de 1 iulie 2004.
Principalele amendamente aduse prin reglementarea mai sus
menţionată constau în:
- lărgirea sferei de garantare prin includerea în schema de garantare şi a
depozitelor unor categorii de persoane juridice;
- majorarea plafonului de garantare pe deponent garantat, persoană
fizică ori persoană juridică, de la 6 000 euro în semestrul II 2004 la 20
000 euro începând cu data de 1 ianuarie 2007;
- reducerea cotelor de contribuţie anuală datorată Fondului de către
instituţiile de credit, de la 0,5 la sută în 2005 la 0,3 la sută în 2007;
- diversificarea formelor de investire a resurselor financiare disponibile
ale Fondului prin introducerea instrumentelor „depozite la termen la
instituţii de credit” şi, începând cu data aderării României la Uniunea
Europeană, „titluri de stat emise de statele membre ale Uniunii
Europene, titluri emise de băncile centrale ale acestora şi titluri emise
de Trezoreria Statelor Unite ale Americii”.

Pentru a pune în aplicare prevederile legii, au fost elaborate:


Normele nr.1/2004 privind stabilirea contribuţiei anuale majorate a
instituţiilor de credit şi Regulamentele nr. 1, 2, 3 şi 4/2004 cu privire la
plata contribuţiilor datorate, plata compensaţiilor şi informaţiile care
trebuie furnizate deponenţilor de către instituţiile de credit, precum şi un

279
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

nou statut al Fondului, reglementări care au fost aprobate de Consiliul de


administraţie al Băncii Naţionale a României.
Potrivit legislaţiei, principala resursă financiară a Fondului o
reprezintă contribuţiile plătite de bănci şi casele centrale ale
cooperativelor de credit. În anul 2004, instituţiile de credit au plătit
Fondului o contribuţie anuală în valoare de 1 315,64 miliarde lei, ceea ce
a reprezentat 0,8 la sută din soldul total al depozitelor persoanelor fizice
existent la data de 31 decembrie 2003.
De asemenea, în anul 2004 s-a continuat plata compensaţiilor pentru
deponenţii garantaţi de la Banca Română de Scont (cu termen final de
plată 18 iunie 2005), Banca Turco-Română (cu termen final de plată 27
octombrie 2005) şi Banca Columna (până la 26 mai 2006). Pentru
deponenţii care au constituit depozite la băncile în faliment – Banca
Albina, Bankcoop, Banca Internaţională a Religiilor, Banca Română de
Scont, Banca Turco-Română şi Banca Columna, Fondul a efectuat, până
la 31 decembrie 2004, plăţi de compensaţii în sumă de 5 121,2 miliarde
lei (reprezentând 98,8 la sută din totalul obligaţiilor de plată de 5 184,2
miliarde lei aferente unui număr de 797 706 deponenţi persoane fizice
care deţineau depozite la cele şase bănci în faliment). În anul 2004 s-au
efectuat plăţi de compensaţii în sumă de 1,14 miliarde lei.
Un alt obiectiv urmărit în activitatea desfăşurată de Fond l-au
constituit monitorizarea şi sprijinirea permanentă a lichidatorilor în
aplicarea procedurilor de faliment la băncile la care Fondul deţine
calitatea de creditor (de regulă, creditor majoritar). Totodată, Fondul a
continuat activitatea de lichidare la Banca Română de Scont şi la Banca
Turco-Română, bănci în faliment, la care acesta a fost numit, conform
legii, lichidator. Suma totală încasată până la data de 31 decembrie 2004
de la băncile în faliment a fost de 1 460,3 miliarde lei, respectiv 28,5 la
sută din creanţele totale ale Fondului, din care 135,8 miliarde lei s-au
încasat în anul 2004.
În anul 2004, Fondul a investit contribuţiile iniţiale şi contribuţiile
anuale încasate, precum şi sumele recuperate din creanţele la băncile în
faliment, în condiţii de eficienţă şi de risc minim, conform cadrului legal
existent, acţiune care a contribuit la sporirea resurselor financiare ale
acestuia.
În ultimii ani, atribuţiile Fondului s-au diversificat şi au crescut în
complexitate, acesta dobândind prin lege noi calităţi, respectiv acelea de
lichidator judiciar, administrator special, lichidator administrativ şi
administrator interimar.

280
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Centrala Riscurilor Bancare (CRB)


Proiectul demarat de Banca Naţională a României în anul 2003
pentru modificarea Regulamentului nr. 1/1999 privind organizarea şi
funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Riscurilor
Bancare s-a finalizat prin intrarea în vigoare la data de 1 septembrie 2004
a Regulamentului nr. 4/2004.
Principala modificare adusă de regulament constă în dezvoltarea
bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare prin includerea unor noi
informaţii de risc bancar care se referă la:
- grupurile de debitori evidenţiate de instituţiile de credit;
- restanţele mai mari de 30 de zile înregistrate de persoanele fizice în
restituirea creditelor în sume mai mici de 200 milioane lei;
- fraudele cu carduri produse de către posesorii de carduri;
- creditele acordate persoanelor juridice nebancare nerezidente.

Totodată, Regulamentul nr. 4/2004 permite integrarea informaţiilor


din baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi (CIP) în cea a CRB prin
completarea cu date referitoare la: numărul de incidente produse pe
fiecare instrument de plată (din care, numărul incidentelor majore) şi
perioada totală de interdicţie bancară.
Ca urmare a acestor modificări, gradul de utilizare a Centralei
Riscurilor Bancare a crescut semnificativ. Astfel, în cursul anului 2004,
instituţiile de credit au efectuat 1 075 799 interogări ale bazei de date a
CRB (faţă de numai 404 875 în anul 2003), din care 1 035 186 (96,2 la
sută) cu acordul debitorilor potenţiali. Prin aceste interogări au fost
solicitate date despre riscul global, creditele şi restanţele debitorilor.
Ponderea debitorilor noi pentru care s-au efectuat interogări autorizate a
ajuns la nivelul de aproximativ 90 la sută în decembrie 2004 faţă de o
pondere de 80 la sută în decembrie 2003. Creşterea numărului de
interogări a avut o importanţă deosebită în menţinerea calităţii
portofoliului de credite al băncilor, în condiţiile accelerării activităţii de
creditare.
Menţinerea limitei minime de raportare la nivelul de 200 milioane
lei, coroborată cu creşterea rapidă a creditului de consum, a condus la
scăderea treptată a gradului de acoperire, prin baza de date a CRB, a
valorii creditelor acordate de sistemul bancar (circa 79 la sută la finele
anului 2004). Cu toate acestea, CRB rămâne o importantă sursă de

281
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

informaţii privind structura creditelor acordate de către instituţiile de


credit persoanelor fizice şi juridice.
În acest context, merită subliniat faptul că şi în anul 2004 s-a
înregistrat o creştere semnificativă a numărului debitorilor persoane
fizice. Dacă în luna decembrie 2003 erau înregistrate în baza de date a
Centralei Riscurilor Bancare 38 672 persoane fizice faţă de care
instituţiile de credit înregistrau expuneri superioare limitei de raportare, în
decembrie 2004 numărul acestora a ajuns la 71 090 (+84 la sută).
Valoarea creditelor acordate persoanelor fizice mai sus amintite a evoluat
de la 17 420,4 miliarde lei, în decembrie 2003, la 37 429,1 miliarde lei în
decembrie 2004 (+115 la sută). Numărul persoanelor fizice în totalul
debitorilor înregistraţi în baza de date a Centralei Riscurilor Bancare
reprezenta 63 la sută la 31 decembrie 2004, faţă de 53 la sută la 31
decembrie 2003; valoarea creditelor acordate persoanelor fizice în totalul
sumei datorate reprezenta 7,5 la sută în decembrie 2004 faţă de 4,8 la sută
în decembrie 2003. Din totalul creditelor acordate persoanelor fizice,
peste 93 la sută au reprezentat credite acordate în dolari SUA şi în euro.
Totodată, la 31 decembrie 2004, existau în baza de date a Centralei
Riscurilor Bancare 41 564 grupuri de debitori şi 145 981 persoane fizice
cu restanţe mai mari de 30 de zile înregistrate în restituirea creditelor cu o
valoare mai mică de 200 milioane lei; valoarea acestor restanţe a fost de
686,6 miliarde lei.
În perioada 1 august 2004 – 31 decembrie 2004 au fost raportate de
către instituţiile de credit la Centrala Riscurilor Bancare informaţii despre
12 debitori care au produs fraude cu carduri de debit, cu o valoare totală a
sumei fraudate de 489 milioane lei.

Centrala Incidentelor de Plăţi (CIP)


Analiza bazei de date a Centralei Incidentelor de Plăţi evidenţiază
faptul că numărul incidentelor de plată şi al titularilor care le-au generat
au continuat să crească, însă într-un ritm mult mai redus decât în anii
anteriori, ceea ce înseamnă că această entitate începe să-şi atingă scopul
pentru care a fost înfiinţată, respectiv creşterea disciplinei în domeniul
utilizării instrumentelor de plată. În anul 2004, faţă de anul 2003, numărul
titularilor de cont înregistraţi cu incidente a crescut cu 1,5 la sută,
numărul instrumentelor refuzate la plată s-a majorat cu 4 la sută, iar
valoarea sumelor refuzate a sporit cu 15 la sută. În cursul anului 2004 au
fost înregistrate 1 514 649 interogări (faţă de 841 925 în anul precedent),
efectuate de bănci în nume propriu sau în numele clienţilor. Prin aceste

282
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

interogări au fost solicitate informaţii despre titularii de cont pentru a


verifica dacă pe numele acestora s-au înregistrat incidente de plată.
Banca Naţională a României consideră că o informare corectă şi la
timp poate stopa infracţionalitatea în domeniul plăţilor şi poate elimina
din mediul de afaceri persoanele care eludează legile în vigoare şi produc
prejudicii, uneori majore, partenerilor de afaceri.

B. Acorduri pentru stabilitate financiară şi supraveghere


prudenţială

Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României


conţine prevederi ample care reglementează raporturile de cooperare cu
celelalte autorităţi responsabile cu supravegherea pieţei financiare
româneşti, respectiv cu alte autorităţi similare din străinătate, în special cu
cele din statele membre ale Uniunii Europene.
Aceste prevederi au apărut ca o consecinţă a necesităţii întăririi
cooperării dintre autorităţile de supraveghere a instituţiilor financiare din
România, precum şi a implementării principiilor care stau la baza
colaborării cu autorităţile similare din statele membre ale Uniunii
Europene.
De asemenea, Capitolul XVII – „State membre” din Legea nr.
58/1998 privind activitatea bancară, republicată, prezintă modalităţile de
realizare a cooperării concrete dintre autorităţile de supraveghere din
România şi statele membre, prevederile acestui capitol fiind aplicabile
însă de la momentul aderării României la UE.
În baza prevederilor celor două legi mai sus amintite, Banca
Naţională a României a încheiat până în prezent acorduri de cooperare cu
şapte autorităţi de supraveghere din străinătate, respectiv Banca Naţională
a Moldovei, Agenţia de Reglementare şi Supraveghere din Turcia, Banca
Centrală a Ciprului, Banca Italiei, Banca Greciei, Autoritatea de
Supraveghere din Germania şi Banca Olandei, ultimul acord fiind semnat
la data de 1 iulie 2004. Procesul de negociere a acordurilor cu Comisia
Bancară din Franţa şi Autoritatea Pieţelor Financiare din Austria se află în
fază finală, iar cel cu Autoritatea de Supraveghere din Ungaria a fost
demarat la începutul anului 2005. Scopul acestor acorduri constă în
stabilirea unor modalităţi de colectare şi schimb de informaţii, cu
deosebire în cadrul acţiunilor de inspecţie la sediul instituţiilor de credit,
pentru a facilita îndeplinirea atribuţiilor părţilor semnatare, atingerea
standardelor internaţionale pentru o supraveghere eficientă şi promovarea
siguranţei şi solidităţii în funcţionarea instituţiilor financiare.

283
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Pe plan intern, un pas important în supravegherea pieţelor financiare


l-a constituit adâncirea relaţiilor de colaborare dintre autorităţile de
supraveghere (BNR, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Comisia
de Supraveghere a Asigurărilor), în baza protocolului tripartit încheiat în
aprilie 2002, prin constituirea unui comitet de lucru la nivel de experţi
pentru elaborarea indicatorilor de stabilitate financiară76.
De asemenea, în cursul lunii octombrie 2004 a fost semnat
Protocolul de cooperare privind dezvoltarea Sistemului Naţional pentru
Statistica Finanţelor Guverna-mentale între Ministerul Finanţelor Publice,
Institutul Naţional de Statistică, Banca Naţională a României şi Comisia
Naţională de Prognoză, prin care cele patru instituţii s-au angajat să
coopereze în elaborarea şi schimbul de date, precum şi în transmiterea şi
diseminarea acestora.

C. Autorizarea şi reglementarea instituţiilor de credit

Banca Naţională a României a urmat şi în anul 2004 politica sa pe


linia consolidării sistemului bancar prin asigurarea unui acţionariat solid,
capabil să realizeze un control eficient asupra conducerilor băncilor prin
sprijinirea acestora pentru realizarea activităţilor propuse a fi desfăşurate.
Procesul de autorizare a instituţiilor de credit noi s-a înscris în acest
deziderat al băncii centrale.

Autorizarea băncilor – persoane juridice române


Pentru îndeplinirea atribuţiilor care revin Băncii Naţionale a
României potrivit Statutului acesteia, pe linia asigurării viabilităţii şi
funcţionării sistemului bancar, strategia pe termen lung a băncii centrale
este de a atrage bănci şi investitori puternici din Uniunea Europeană şi din
alte state dezvoltate, în scopul consolidării sistemului bancar românesc
prin asigurarea unei gestiuni prudente şi sănătoase a băncilor.
În cursul lunii septembrie 2004 Banca Naţională a României a
autorizat funcţionarea Porsche Bank Romania S.A. Fondatorii băncii sunt
persoane juridice care fac parte din concernul Porsche Holding GmbH,
Austria. Porsche Bank Romania S.A. promovează produse bancare
destinate, în principal, finanţării achiziţiei de autovehicule şi sprijinirii
dealerilor în activitatea de vânzare a autovehiculelor.

76
În cadrul exerciţiului coordonat de elaborare a indicatorilor de stabilitate financiară (ISF) iniţiat de Fondul
Monetar Internaţional, la care România a fost invitată să participe, BNR asumându-şi calitatea de instituţie
coordonatoare pe ţară pentru acest exerciţiu.
284
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

Autorizarea caselor de economii pentru domeniul locativ –


persoane juridice române
În temeiul prevederilor Legii nr. 541/2002 privind economisirea şi
creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, în luna mai 2004
Banca Naţională a României a autorizat funcţionarea primei case de
economii pentru domeniul locativ, Raiffeisen Banca pentru Locuinţe S.A.
Raiffeisen Banca pentru Locuinţe S.A. derulează activităţi specifice
caselor de economii pentru domeniul locativ, respectiv acceptarea de
depozite de la clienţi şi acordarea de credite cu dobândă fixă din sumele
acumulate pentru activităţi în domeniul locativ, în sistem colectiv.

Autorizarea organizaţiilor cooperatiste de credit


La data autorizării de către Banca Naţională a României, prima
reţea cooperatistă de credit era formată din CREDITCOOP Casa Centrală
şi un număr de 565 de cooperative de credit afiliate. Începând de la data
autorizării funcţionării lor, aceste organizaţii cooperatiste de credit se află
sub supravegherea Băncii Naţionale a României, potrivit dispoziţiilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile
cooperatiste de credit, aprobată prin Legea nr. 200/2002, precum şi
reglementărilor emise de Banca Naţională a României în aplicarea
acesteia. În prezent, organizaţiile cooperatiste de credit autorizate se
regăsesc în schema Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul
Bancar.
În scopul îndeplinirii cerinţelor prudenţiale de capital stabilite de
reglementările emise de Banca Naţională a României, precum şi pentru
îmbunătăţirea parametrilor de performanţă, în cursul anului 2004 în
reţeaua CREDITCOOP au avut loc o serie de fuziuni, astfel încât la 31
decembrie 2004 funcţionau 133 de cooperative de credit, iar la data de 30
aprilie 2005, 127 de cooperative de credit.

1.6. Emisiunea de numerar

În cursul anului 2004 Banca Naţională a României şi-a îndeplinit


atribuţiile ce îi revin ca bancă de emisiune, asigurând cantitativ, valoric şi
în structură numerarul necesar circulaţiei băneşti. Astfel, prin comenzile
lansate, s-a urmărit realizarea programului de fabricaţie aprobat de
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României. Noile cantităţi
de monede şi bancnote au fost fabricate pentru înlocuirea numerarului

285
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

uzat şi deteriorat şi pentru asigurarea numerarului necesar acoperirii


creşterii prognozate.
În anul 2004 nu au fost puse în circulaţie cupiuri noi de bancnote
sau monede. Începând cu 1 septembrie 2004 s-a dispus încetarea puterii
circulatorii a bancnotei de 2 000 lei – emisiunea 1999, termenul limită de
preschimbare fiind data de 31 martie 2005. Restul acţiunilor de retragere
au vizat doar numerarul devenit impropriu ca urmare a gradului avansat
de uzură, precum şi numerarul aflat în perioada de preschimbare,
respectiv bancnotele de 50 000 lei – emisiunea 2000 şi 100 000 lei –
emisiunea 1998, precum şi monedele de 5 lei, 10 lei, 20 lei şi 50 lei –
emisiunile 1990-1993.
Având ca obiectiv permanent perfecţionarea nivelului de siguranţă a
bancnotelor, Banca Naţională a României a colaborat cu alte bănci
centrale şi imprimerii, precum şi cu organe abilitate ale statului.
Totodată, Banca Naţională a României a acţionat şi în direcţia
implementării aplicaţiilor informatice, pentru crearea unui cadru modern,
eficient şi securizat al circuitului numerarului şi documentelor.
Cea mai importantă activitate pe linia emisiunii de numerar a fost
elaborarea strategiei de realizare şi punere în circulaţie a noilor însemne
monetare, ca urmare a aprobării Legii nr.348/2004 privind denominarea
monedei naţionale. Reducerea valorii nominale a însemnelor monetare
reprezintă o acţiune complexă din punct de vedere al problemelor pe care
le ridică şi al sferei de cuprindere.

1.7. Sistemul de plăţi în România

În perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, sistemele


de plăţi trebuie să facă faţă unor provocări sporite, între care creşterea
volumului tranzacţiilor efectuate. Banca Naţională a României, în vederea
îndeplinirii atribuţiilor de promovare şi monitorizare a bunei funcţionări a
sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare şi preluarea
acquis-ului comunitar relevant în domeniul plăţilor, a continuat eforturile
de modernizare a infrastructurii sistemelor de plăţi – în sensul alinierii
acesteia la practicile şi standardele europene şi internaţionale (stabilite de
Banca Centrală Europeană şi Banca Reglementelor Internaţionale) – şi de
adaptare a cadrului legislativ şi de reglementare în domeniu.
Pentru realizarea îndeplinirii obiectivului de modernizare a
infrastructurii sistemelor de plăţi în anul 2004, eforturile Băncii Naţionale
a României au fost îndreptate în direcţia finalizării proiectului de
implementare a sistemului electronic de plăţi, structurat pe trei

286
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

componente: (i) sistemul cu decontare pe bază brută în timp real; (ii) casa
de compensare automată; (iii) sistemul de înregistrare şi decontare a
operaţiunilor cu titluri de stat. O dată cu aceste sisteme s-a urmărit
implementarea celor mai avansate standarde internaţionale în domeniu,
astfel încât, la momentul aderării, sistemul românesc de plăţi să fie pe
deplin compatibil cu cele existente în zona comunitară.
Sistemul cu decontare pe bază brută în timp real, denumit ReGIS, a
intrat în funcţiune la 8 aprilie 2005. Acesta procesează plăţile de mare
valoare77 şi pe cele urgente. În prima lună de operare, media zilnică a
operaţiunilor procesate s-a ridicat la peste 3 800 de operaţiuni,
reprezentând peste 90 la sută din totalul fondurilor care tranzitează
sistemele de plăţi româneşti.
La un interval de aproximativ o lună a intrat în funcţiune şi cea de-a
doua componentă a sistemului electronic de plăţi, respectiv casa de
compensare automată, denumită SENT. Acest sistem, al cărui proprietar
este TransFonD–S.A., procesează zilnic aproximativ 200 000 de plăţi
interbancare de mică valoare. Deşi în privinţa volumului tranzacţiilor,
casa de compensare automată procesează un număr de plăţi incomparabil
mai mare faţă de ReGIS, valoarea fondurilor, atât cea cumulată, cât şi cea
netă se ridică la doar câteva procente din totalul fondurilor care
tranzitează sistemele de plăţi româneşti.
Practic, o dată cu intrarea în funcţiune a casei de compensare
automată, toate operaţiunile interbancare tip transfer credit sunt efectuate
electronic. Singurele instrumente care sunt procesate în continuare pe
suport hârtie sunt cele de debit, respectiv cecurile, cambiile şi biletele la
ordin.
Prin intrarea în funcţiune a sistemului electronic de plăţi, România a
reuşit, din punct de vedere tehnologic, să recupereze diferenţele faţă de
sistemele europene similare, performanţele fiind printre cele mai bune în
domeniu. Sistemul implementat răspunde nu numai unor cerinţe de
performanţă deosebite, dar şi celor de securitate ridicată a tranzacţiilor şi
datelor.
Cerinţele de asigurare a continuităţii activităţii sunt îndeplinite de
existenţa centrului secundar, care nu este expus la aceleaşi riscuri ca
sediul principal, precum şi de planul şi procedurile de urmat în cazul
producerii unor evenimente neprevăzute.
În scopul preluării acquis-ului comunitar relevant pentru domeniul
plăţilor şi al asigurării cadrului necesar funcţionării sistemului electronic

77
Cele care depăşesc valoarea de 500 milioane lei.
287
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

de plăţi, au fost modificate/elaborate Legea nr. 312/2004 privind Statutul


Băncii Naţionale a României, Legea nr. 253/2004 privind caracterul
definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a
operaţiunilor cu instrumente financiare şi Ordonanţa Guvernului nr.
9/2004 privind unele contracte de garanţie financiară, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 222/2004.
Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României
prevede promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de
plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare. Îndeplinirea acestei atribuţii
de către banca centrală se realizează prin monitorizarea sistemelor de
plăţi, inclusiv a instrumentelor de plată, în scopul asigurării securităţii şi
eficienţei acestora, pentru evitarea riscului sistemic şi prin posibilitatea
furnizării de lichidităţi instituţiilor de credit în vederea fluidizării
decontărilor instrucţiunilor de plată.
Legea nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în
sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu
instrumente financiare transpune în legislaţia naţională Directiva
98/26/CE privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi
în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare şi, în
principal, stabileşte următoarele:
- condiţiile în care ordinele de transfer şi compensarea sunt valabile şi
produc efecte juridice;
- deschiderea procedurii de insolvenţă asupra unui participant nu are
efect retroactiv asupra drepturilor şi obligaţiilor sale decurgând din
participarea sa la sistem sau legate de această participare, care au luat
naştere anterior momentului deschiderii acestei proceduri;
- garanţiile constituite în cadrul unui sistem nu sunt afectate de
procedura de insolvenţă deschisă asupra unui participant;
- drepturile şi obligaţiile din sistem ale participantului împotriva căruia
s-a deschis o procedură de insolvenţă sunt determinate de legea care
guvernează sistemul, iar în cazul în care garanţia este sub formă de
instrumente financiare, drepturile participanţilor în favoarea cărora a
fost constituită garanţia, precum şi drepturile Băncii Naţionale a
României, ale băncilor centrale din statele membre ale Spaţiului
Economic European şi ale Băncii Centrale Europene sunt determinate
de legislaţia statului în cadrul căruia aceste drepturi sunt valabil
înscrise;
- Banca Naţională a României va monitoriza sistemele de plăţi şi
sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare care

288
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

se decontează prin intermediul unor sisteme de plăţi de importanţă


sistemică sau de importanţă deosebită;
- din momentul aderării României la Uniunea Europeană, Banca
Naţională a României va comunica Comisiei Europene sistemele care
au fost desemnate ca intrând sub incidenţa acestei legi.

Ordonanţa Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de


garanţie financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
222/2004, transpune în legislaţia naţională prevederile Directivei
2002/47/CE privind contractele de garanţie financiară şi stabileşte un
regim special pentru anumite categorii de garanţii financiare, respectiv
cele constituite între instituţiile financiare, precum şi pentru contractele de
garanţie în baza cărora acestea se constituie.
O dată cu implementarea sistemului electronic de plăţi vor fi
utilizate noi standarde privind codificarea conturilor bancare utilizate în
operaţiuni de plăţi, modul de completare a menţiunilor obligatorii din
ordinele de plată în mesajele SWIFT şi XML utilizate în sistemele
electronice de plăţi, precum şi tehnicile echivalente pentru garantarea
autenticităţii semnăturii.
Având în vedere evoluţiile manifestate pe plan internaţional în
domeniul sistemelor electronice de plăţi, respectiv creşterea gradului de
standardizare a informaţiilor transmise şi procesate prin sistemele de plăţi
în vederea permiterii prelucrării automate (STP – Straight Through
Processing) a instrucţiunilor de plată şi, implicit, creşterea eficienţei
sistemelor prin eliminarea riscurilor operaţionale şi minimizarea timpului
de decontare, sistemul electronic de plăţi din România a fost proiectat
astfel încât să proceseze doar operaţiuni între conturi codificate în
conformitate cu standardul bancar european (şi internaţional) privind
numerotarea unică la nivel internaţional a conturilor bancare (IBAN –
International Bank Account Number).
În scopul impunerii acestui standard, a fost emis Regulamentul
Băncii Naţionale a României nr. 2/2004 privind utilizarea codurilor IBAN
în România. Prevederile acestui regulament stabilesc pentru instituţiile de
credit şi Trezoreria statului obligativitatea generării, utilizării şi notificării
către clienţi a codurilor standardizate IBAN asociate conturilor bancare
ale clienţilor, utilizate în scopul efectuării de plăţi, în lei sau în orice altă
monedă prin sistemele de plăţi sau prin schemele de tip bănci
corespondent. Obligativitatea codificării IBAN se referă şi la conturile
deschise, conform legii, de către Banca Naţională a României pentru

289
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

unele entităţi care nu sunt instituţii de credit şi nu deţin un cod de


identificare bancară (BIC – Bank Identifier Code).
Aplicarea în România a standardului privind codificarea IBAN a
conturilor bancare reprezintă în acelaşi timp un pas înainte în adaptarea
sistemelor de plăţi din România la cerinţele pieţei unice, în condiţiile în
care Regulamentul (CE) nr. 2560/2001 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 19 decembrie 2001 privind plăţile transfrontaliere în euro,
care se va aplica în mod automat şi României din momentul aderării
acesteia la Uniunea Europeană, stipulează obligativitatea utilizării
codurilor IBAN şi BIC în cazul plăţilor transfrontaliere în euro în cadrul
Uniunii Europene.
De asemenea, în scopul asigurării condiţiilor pentru procesarea
automată a instrucţiunilor de plată, transmiterea instrucţiunilor de plată în
sistemul cu decontare pe bază brută şi în casa de compensare automată a
fost prevăzută să se realizeze sub forma unor mesaje electronice de plată
în format standardizat, respectiv SWIFT şi XML, care cuprinde un număr
relativ mare de câmpuri standardizate din punct de vedere al tipului
informaţiei.
În condiţiile în care standardizarea modului de completare a
mesajelor electronice de plată nu a putut fi realizată prin convenţie între
instituţiile de credit participante la sistem, Ministerul Finanţelor Publice şi
Banca Naţională a României, conform propunerii iniţiale a băncii centrale
bazate pe practica existentă în alte state, la solicitarea Asociaţiei Române
a Băncilor şi a Ministerului Finanţelor Publice au fost elaborate Normele
nr. 1/2005 privind modul unitar de completare a menţiunilor din ordinele
de plată în mesajele electronice utilizate în sistemul ReGIS şi în casa de
compensare automată.
Aceste norme reglementează modul de completare unitară a
mesajelor electronice de plată utilizate în sistemele ReGIS şi SENT,
precum şi obligaţia părţilor semnatare de a respecta modul unitar de
folosire a mesajelor electronice de plată în cadrul sistemelor. Totodată,
reglementarea prevede că, în cazul în care un participant primeşte prin
sistemul de plăţi un mesaj electronic care nu respectă prevederile
normelor, acesta poate condiţiona executarea instrucţiunii de plată
aferente mesajului electronic primit de plata unui comision pentru
acoperirea cheltuielilor de procesare manuală a mesajului.
Având în vedere tendinţa manifestată la nivel mondial de înlocuire
totală a documentelor transmise pe suport hârtie cu cele transmise
electronic, în scopul asigurării condiţiilor pentru creşterea vitezei de
procesare a documentelor şi a eficienţei sistemelor de procesare, au apărut

290
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

o serie de soluţii moderne de transmitere electronică a informaţiilor între


instituţiile financiare. În acest context, modificările aduse Legii nr.
58/1998 privind activitatea bancară prin Legea nr. 485/2003 au venit în
întâmpinarea necesităţilor instituţiilor de credit şi ale administratorilor de
sisteme de compensare şi decontare în privinţa transmiterii informaţiei.
Astfel, prevederea din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară care
stipula că o instituţie de credit este angajată prin semnătura a cel puţin doi
conducători sau a cel puţin doi salariaţi ai acesteia, împuterniciţi de
conducerea instituţiei, a fost completată cu o nouă prevedere, potrivit
căreia, oricare din cele două semnături poate fi înlocuită cu o semnătură
electronică extinsă (în conformitate cu prevederile Legii nr. 455/2001
privind semnătura electronică) sau cu o tehnică echivalentă de garantare a
autenticităţii semnăturii, aprobată în prealabil de Banca Naţională a
României.
Această modificare legislativă deschide calea utilizării în România a
unor soluţii alternative de transmitere electronică a unor documente de
către instituţiile de credit şi de verificare a autenticităţii respectivelor
documente, absolut necesare în contextul intrării în funcţiune a sistemului
electronic de plăţi, dar şi în perspectiva aderării României la Uniunea
Europeană, care presupune ca infrastructurile interne să fie compatibile cu
cele din Uniunea Europeană. Astfel de soluţii alternative utilizează şi
sistemul electronic de plăţi, respectiv procedura de autentificare şi de
semnare electronică folosită în cazul mesajelor SWIFT, utilizată în
sistemul de decontare pe bază brută în timp real şi în sistemul de
înregistrare şi decontare a operaţiunilor cu titluri de stat, precum şi
procedura de semnare electronică utilizată în casa de compensare
automată.
Tot în acest context, Banca Naţională a României a emis Norma nr.
16/2004 privind tehnicile echivalente pentru garantarea autenticităţii
semnăturii, care stabileşte criteriile pe baza cărora Banca Naţională a
României analizează tehnicile echivalente pentru garantarea autenticităţii
semnăturii asimilate semnăturilor olografe prevăzute în Legea nr. 58/1998
privind activitatea bancară, precum şi procedura de obţinere a aprobării
Băncii Naţionale a României pentru utilizarea tehnicilor echivalente de
garantare a autenticităţii semnăturii.
O altă direcţie de acţiune în adaptarea cadrului de reglementare
pentru operaţionalizarea sistemului electronic de plăţi a reprezentat-o
emiterea unor noi reglementări privind sistemele de plăţi care asigură
compensarea fondurilor, precum şi instrumentele de plată care vor fi

291
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

utilizate în sistemul electronic de plăţi, respectiv ordinul de plată şi


instrucţiunea de debitare directă.
În anul 2004 a fost elaborat proiectul Regulamentului privind
sistemele de plăţi, care asigură compensarea fondurilor, intrat în vigoare
la 8 aprilie 2005. Acesta reglementează procedura de autorizare de către
Banca Naţională a României a sistemelor de plăţi care asigură
compensarea fondurilor (inclusiv a documentaţiei necesare şi a termenelor
în care Banca Naţională a României trebuie să răspundă solicitărilor de
autorizare), precum şi procedura de administrare a riscului de de-contare
impusă acestor sisteme în cazul în care administratorii respectivelor
sisteme nu au impus proceduri de administrare a riscului de decontare
proprii sistemului. În această categorie sunt incluse şi sistemele care
asigură decontarea operaţiunilor cu instrumente financiare, sistemele de
plăţi care asigură compensarea fondurilor aferente operaţiunilor cu carduri
bancare, precum şi sistemul de plăţi pe suport hârtie administrat de Banca
Naţională a României care asigură compensarea multilaterală a fondurilor
aferente plăţilor de mică valoare. Actul normativ prevede şi sancţiunile
care vor fi aplicate de către Banca Naţională a României instituţiilor de
credit şi administratorilor sistemelor de plăţi în condiţiile nerespectării
prevederilor acestuia.
Dat fiind faptul că propunerea Băncii Naţionale a României din
cursul anului 2004 de a se renunţa la reglementarea de către banca
centrală a unor instrumente de plată, potrivit practicii europene şi
internaţionale, în special a celei din statele dezvoltate, urmând ca aceasta
să se realizeze prin intermediul unor convenţii interbancare, nu a fost
acceptată de către comunitatea bancară, la solicitarea formulată prin
intermediul Asociaţiei Române a Băncilor şi Ministerului Finanţelor
Publice, Banca Naţională a României a acceptat să se implice, în
continuare, în reglementarea instrumentelor de plată tip ordin de plată şi
instrucţiune de debitare directă, chiar dacă, spre exemplu, instrucţiunea de
debitare directă urmează a se utiliza exclusiv prin casa de compensare
automată, care este un sistem privat. Astfel, au fost emise Regulamentul
Băncii Naţionale a României nr. 2/2005 privind ordinul de plată utilizat în
operaţiuni de transfer credit şi Regulamentul BNR nr. 3/2005 privind
debitarea directă executată prin casa de compensare automată.
Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 2/2005 privind
ordinul de plată utilizat în operaţiuni de transfer credit asigură condiţiile
pentru utilizarea ordinului de plată pentru efectuarea de plăţi atât prin

292
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

sisteme de plăţi, cât şi prin relaţii de corespondent78, precum şi pentru


utilizarea acestui instrument de către plătitorii care nu deţin un cont
deschis la o instituţie de credit sau în cazul în care beneficiarul nu are cont
deschis la o instituţie de credit. În principal, actul normativ prevede:
- elementele obligatorii pe care un ordin de plată trebuie să le conţină,
în cazul plăţilor interbancare şi intrabancare şi al celor în relaţia cu
Trezoreria statului;
- posibilitatea apelării la proceduri de securitate în scopul determinării
provenienţei unui ordin de plată transmis/primit;
- posibilitatea trunchierii unor informaţii, în cazul ordinelor de plată
care iau forma unor mesaje electronice de plată;
- obligaţiile plătitorilor, instituţiilor de credit iniţiatoare, intermediare
şi, respectiv, destinatare în acceptarea, refuzul sau executarea unui
ordin de plată, inclusiv în finalizarea unui transfer credit;
- dreptul părţilor implicate de a solicita rambursarea fondurilor plătite
în cadrul unui transfer credit nefinalizat, precum şi de a pretinde
dobânzi pentru ne-efectuarea sau efectuarea defectuoasă sau cu
întârziere a plăţilor ordonate;
- posibilitatea procesării directe a sumelor aferente transferurilor credit
finalizate în conturile instituţiilor destinatare, respectiv creditarea
conturilor beneficiarilor exclusiv în baza codurilor IBAN/BIC alocate
acestora de către instituţiile destinatare.
Regulamentul nr. 3/2005 privind debitarea directă executată prin
casa de compensare automată reglementează modul de executare a unei
astfel de instrucţiuni. Regulamentul stabileşte, în principal:
- cerinţele impuse beneficiarului şi instituţiei de credit la care acesta are
contul deschis pentru emiterea şi, respectiv, acceptarea spre executare
a instrucţiunilor de debitare directă;
- elementele obligatorii pe care trebuie să le conţină o instrucţiune de
debitare directă, necesitatea existenţei mandatului de debitare directă,
precum şi a angajamentului privind debitarea directă;
- obligaţiile şi răspunderile părţilor implicate în executarea
instrucţiunilor de debitare directă;
- modalitatea de revocare sau de modificare a unui mandat de debitare
directă şi a unei instrucţiuni de debitare directă;
- dreptul părţilor implicate la rambursarea sumelor aferente
instrucţiunilor de debitare directă neexecutate, inclusiv dreptul de a se

78
În cazul în care acestea vor fi liberalizate, conform recomandărilor formulate de Banca Centrală Europeană
în urma evaluărilor realizate în cursul anului 2003.
293
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

solicita dobânzi pentru executarea cu întârziere a instrucţiunilor de


debitare directă;
- soluţionarea diferendelor cu beneficiarul sau cu instituţia de credit la
care beneficiarul are contul deschis.

În contextul măsurilor de îmbunătăţire a cadrului operaţional al


Băncii Naţionale a României, a fost luată decizia acceptării certificatelor
de depozit emise de banca centrală ca instrument complementar de
politică monetară, cu rol în sterilizarea excedentului structural de
lichiditate. În baza deciziei menţionate, Regulamentul BNR nr. 1/2000
privind operaţiunile de piaţă monetară efectuate de Banca Naţională a
României şi facilităţile de creditare şi de depozit acordate de aceasta
băncilor a fost modificat în mod corespunzător prin Circulara nr. 3/2004,
care la art. 4 prevede că instrumentele în cauză sunt active eligibile pentru
tranzacţionare şi pentru garantare, alături de titlurile de stat. De asemenea,
în Procedurile de lucru pentru aprobarea operaţiunilor cu certificate de
depozit emise de Banca Naţională a României, aprobate prin Ordinul
Guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 123/2004, s-a prevăzut
faptul că instrumentele menţionate sunt acceptate drept garanţii colaterale
atât în ceea ce priveşte operaţiunile de piaţă monetară, cât şi pentru
decontarea plăţilor compensate multilateral şi bilateral.
În aceste condiţii, au fost modificate reglementările Băncii
Naţionale a României în domeniul plăţilor şi decontărilor, astfel încât
cadrul de reglementare să permită utilizarea certificatelor de depozit
emise de Banca Naţională a României ca active eligibile pentru garantare
în operaţiunile de plăţi compensate multilateral şi bilateral, respectiv au
fost emise Regulamentul nr. 6/2004 pentru modificarea Regulamentului
nr. 8/1996 privind regimul de decontare specială şi autorizare a caselor de
compensaţii interbancare, republicat, şi Norma nr. 12/2004 privind
modificarea Normei nr. 3/1998 privind plafoanele tehnice de garantare
unilaterală, cu modificările şi completările ulterioare. Acestea stabilesc, în
principal, valoarea acceptată de către Banca Naţională a României în
cazul certificatelor de depozit, atât în situaţia în care acestea sunt luate în
garanţie, cât şi în cazul executării acestora, ordinea de executare a
garanţiilor, în situaţia în care portofoliul activelor gajate într-un anumit
scop conţine toate cele trei tipuri de active eligibile. Astfel, în cazul lipsei
de lichidităţi se execută, în ordine, titlurile de stat, depozitele interbancare
şi certificatele de depozit. Totodată, reglementările în cauză prevăd că, în
cazul executării garanţiilor sub formă de certificate de depozit ale BNR
constituite de participanţi pentru decontarea plăţilor compensate

294
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

multilateral sau bilateral, acestea vor fi trecute automat în proprietatea


Băncii Naţionale a României contra unei sume de bani stabilite de aceasta
(în mod similar situaţiei existente în cazul titlurilor de stat), urmând ca
participanţii să fie repuşi automat în posesia certificatelor de depozit dacă
la finalul aceleiaşi zile de decontare participanţii respectivi dispun de
suficiente disponibilităţi băneşti în cont pentru rambursarea sumei
furnizate de banca centrală. Atât Regulamentul nr. 8/1996, cât şi Norma
nr. 3/1998, cu modificările şi completările ulterioare, au fost abrogate prin
Regulamentul nr. 1/2005 privind sistemele de plăţi care asigură
compensarea fondurilor. (…)

295
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

BIBLIOGRAFIE
1. Axenciuc, Victor, Istoria economică a României, Ed. Fundaţiei
„România de mâine”, Bucureşti, 1997.
2. Basno, C., Monedă. Credit. Bănci, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1997.
3. Bodnar, Maria; Pătrăşcoiu, Lidia; Roxin, Luminiţa, Finanţe –
monedă, ASE, Bucureşti, 1994.
4. Bostan, Ionel, Elemente de drept financiar, Ed. Dosoftei, Iaşi, 2002.
5. Chirică, Lefter; Ionescu, Romeo Victor, Sinteze de economie politică,
Ed. Economică, Bucureşti, 1997.
6. Drosu-Şaguna, Dan; Donoaica, Const. Fl., Drept bancar şi valutar,
Ed. Proarcadia, Bucureşti, 1994.
7. Gide, Charles, Rist, Charles, Istoria doctrinelor economice (De la
fiziocraţi până astăzi), Ediţie tradusă de George Alexianu, Editura
Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1926.
8. Jinga, V., Moneda şi problemele ei contemporane, Ed. Dacia, Cluj
Napoca, 1981.
9. Kiriţescu, Costin C., Idei contemporane în acţiune, Editura Enci-
clopedică, Bucureşti, 1996.
10. Kiriţescu, Costin C., Moneda. Mică enciclopedie, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
11. Lazăr, Costinel (et al.), Teorie economică generală, Ed. Economică,
Bucureşti, 1993.
12. Lazăr, Costinel (et al.), Teorie, credit, bănci, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1997.
13. Manolescu, Gheorghe, Moneda şi ipostazele ei, Ed. Economică,
Bucureşti, 1997.
14. Medeşan, Ioan, “Reglementarea calculului şi contabilitatea dobânzii”,
în Revista Adevărul Economic, nr. 37/2002.
15. Muţiu, Alexandra, “Fenomenul inflaţionist”, în Revista Gestiunea şi
contabilitatea firmei, nr. 10/2001.
16. Niţulescu, Gabriel, “Moody’s dă note băncilor româneşti”, în Revista
Capital, nr. 35/30 aug. 2001.
17. Păzitor, Ştefan, “Etapele ce se parcurg la analiza acordării creditelor”,
în Revista Finanţe – Credit – Contabilitate, nr. 5/2000.

296
Dr. Ionel BOSTAN ● Elemente de drept bancar

18. Păzitor, Ştefan, “Principalii indicatori economico-financiari auditaţi


de bănci la acordarea creditelor”, în Revista Finanţe – Credit –
Contabilitate, nr. 9/2000.
19. Popescu, Coralia, “Inflaţia cu două cifre …”, în Revista Adevărul
Economic, nr. 2(510)/14 – 21 ian. 2002.
20. Rotaru, Constantin, Sistemul bancar românesc şi integrarea
europeană, Ed. Expert, Bucureşti, 2000.
21. Smith, Adam, Avuţia naţiunilor, Ed. Academiei, Bucureşti, 1965.
22. Speteanu, Ioana, “Euro nu va înlocui banii esticilor înainte de 2007”,
în Revista Capital, nr. 25/20 iunie 2002.
23. Turcu, Ion, Operaţiuni şi contracte bancare, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 1994.
24. Vlăsceanu, O., Vlăsceanu, I., “Infracţiuni privind cecul”, în Revista
Tribuna Economică, nr. 11/2001.
25. Vochescu, I.; Bercheşan, V., Bancnota şi falsificatorii de bancnote,
Ed. Şansa, Bucureşti, 1996.
26. Whitehead, Geoffrey, Economia, Ed. Sedona, Timişoara, 1997.
27. Zaharescu, Barbu, Economie politică, Ed. Cartea Românească,
Bucureşti, 1948.
28. Zane, Gh., Introducere în studiul problemei valorii, Institutul modern
de arte grafice "Ştefaniu & Ştaierman", Iaşi, 1925.
29. Zane, Gh., Elemente pentru studiul economiei politice, Institutul de
arte grafice "A. Terek", Iaşi, 1938.
30. Zane, Gh., Chestiuni de economie politică, Institutul de arte grafice
"A. Terek", Iaşi, 1939.
31. ***, Norma nr.1/24 ian. 2000, privind procedura de decontare a
operaţiunilor interbancare ale băncilor aflate în regim special de
decontare, publicată în M.Of. nr. 40/31 ian. 2000.
32. ***, O.U.G. nr. 138/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
83/1998 privind procedura falimentului băncilor, publicată în M.Of.
nr. 671/24 oct. 2001.
33. ***, Regulament nr. 1/23.02.2001, emis de BNR, privind organizarea
şi funcţionarea Centralei Incidentelor de Plăţi în cadrul BNR, publicat
în M.Of. nr. 120/9 mart. 2001.
34. ***, Legea bancară nr. 58/5 martie 1998 (modificată şi republicată).
35. ***, Legea privind Statutul B.N.R. nr. 312/ 2004.
36. ***, Legea nr. 348 din 14 iulie 2004 privind denominarea monedei
naţionale;
37. ***, Raport BNR – 2006, www.bnr.ro.

297

S-ar putea să vă placă și