Riga Crypto i

lapona Enigel

Ti-am adus dulceat, iac,

Uite fragi, tie dragi
Ia-i si toarn-i in puiac.

-- Menestrel trist, mai aburit

Ca vinul vechi ciocnit la nunt,
De cuscrul mare druit
Cu pungi, panglici, beteli cu
funt,

-- Rig spn, de la sn.

Multumesc Dumitale.
Eu m duc s culeg
Fragii fragezi, mai la vale.

-- Plngi, prea cuminte Enigel !

Lui Crypto, regele ciupearc,
Lumina iute cum s-i plac ?
El se desface usurel !
De Enigel.
De partea umbrei moi s
treac...

-- Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dac pleci s culegi,
Incepi rogu-te cu mine.

Dar soarele, aprins inel,

Se oglindi adnc n el ;
De zece ori, fr sfial,
Se oglindi in pielea-i chial ;

-- Te-as culege, rig blnd...

Zorile ncep s joace
Si esti umed si plpnd :
Teama mi-e, te frngi curnd,
Las. -- Asteapt de te coace.

Si sucul dulce increste !

Ascunsa-i inim plesneste,
Spre zece vii peceti de semn,
Venin si rosu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem ;

-- S m coc, Enigel,
Mult as vrea, dar, vezi, de soare,
Visuri sute, de mcel,
M despart. E rosu, mare,
Pete are fel de fel ;
Las-l, uit-l Enigel,
n somn fraged si rcoare.

C-i greu mult soare s ndure

Ciupearc crud de pdure,
C sufletul nu e fntn
Dect la om, fiar btrn,
Iar la fptur mai firav
Pahar e gndul cu otrav.

Mult -- ndrtnic menestrel,

Un cntec larg tot mai ncearc,
Zi-mi de lapona Enigel
Si Crypto, regele ciupearc !
Nuntas fruntas !
Osptul tu limba mi-a fript-o,
Dar cntecul, tot zice-l-as,
Cu Enigel si riga Crypto.
-- Zi-l, menestrel !
Cu foc l-ai zis acum o var ;
Azi zi-mi-l stins, ncetinel,
La spartul nuntii, n cmar.
*
Des cercetat de pdureti
n pat de ru si-n hum uns,
mprtea peste bureti
Crai Crypto, inim ascuns,
La vecinic tron, de rou parc !
-- Dar printre ei brfeau buretii
De-o vrjitoare mintarc,
De la fntna tineretii.
Si ri ghioci si toporasi
Din gropi ieseau s-l ocrasc,
Sterp l fceau si nrvas,
C nu vroia s nfloreasc.
n tri de ghiat urgisit,
Pe acelasi timp tria cu el,
Lapona mic, linistit,
Cu piei ; pre nume -- Enigel.
De la iernat, la psunat,
n noul an, s-si duca renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muschiul crud
La Crypto, mirele poienii.
Pe trei covoare de rcoare
Lin adormi, torcnd verdeata,
Cnd lng sn, un rig spn,
Cu eunucul lui btrn,
Veni s-o-imbie cu dulceat :
-- Enigel, Enigel,

-- Rig Crypto, rig Crypto,

Ca o lam de blestem
Vorba-n inim-ai nfipt-o !
Eu de umbr mult m tem,
C dac n iarn sunt fcut,
Ursul alb mi-e vrul drept,
Din umbra deas, desfcut,
M-nchin la soarele-ntelept.

-- Ca la nebunul rig Crypto,

Ce focul inima i-a fript-o,
De a rmas s rtceasc
Cu alta fat mai criasc :
Cu Laurul-Balaurul
S toarne-n lume aurul,
S-l toace, gol la drum s ias.
Cu mslarit-mireas,
S-i tie de mprteas.

La lmpi de ghiat, supt zpezi,

Tot polul meu un vis viseaz.
Greu taler scump, cu margini
verzi,
De aur, visu-i cerceteaz.
M-nchin la soarele-ntelept,
C sufletu-i fntn-n piept
Si roata alba mi-e stpn
Ce zace-n sufletul-fntn.
La soare, roata se mreste,
La umbr, numai carnea creste
Si somn e carnea, se desumfl,
-- Dar vnt si umbr iar o
umfl...
Frumos vorbi si subtirel
Lapona dreapt, Enigel.
Dar timpul, vezi, nu adsta,
Iar soarele acuma sta
Svrlit in sus, ca un inel.

Dup melci
Unchiului meu Sache Soiculescu

al carui glas il imprumut aici.

Dintr-atatia frati mai mari:
Unii morti,
Altii plugari
Dintr-atatia frati mai mici:
Prunci de treaba,
Scunzi, peltici,
Numai eu rasad mai ru
Dintr-atatia (prin ce har?)
M brodisem sui, hoinar.
Eram mult mai prost pe-atunci...
Cnd Paresim da prin lunci
Cu pietrisul de albine,
Ne parea la toti mai bine:
Tanci ursuzi,
Desculti si uzi
Fetiscane
(Cozi plavane)
Infasate-n lungi zavelci
O porneau n turma bleaga
S culeaga
Ierburi noi, craite, melci...
Era umed la bordei
Si tuleam si eu cu ei.
I
Tot asa o data, iar,
La un sfant prin Faurar
Ori la sfintii Mucenici
Tarla noastra de pitici
Odihnea pe creasta, sus,
- Eu voinic prea tare nu-s.
Rupt din fuga
Subt o gluga
De aluni, pe buturuga
Odihnii
Si eu curand..
Vezi, atunci mi-a dat prin gnd
Ca tot stand si alegand
Jos pe vraful de foi ude
Prin lastari si vrejuri crude,
S-ar putea s dau de el,
Melcul prost, incetinel...
In ungher adnc, un gnd
Imi soptea ca melcul bland
Din mormant de foi, pe-aproape
Cheama Omul s-l dezgroape...
Si pornii la scotocit
(Cu noroc, cci la-m gasit)
Era tot o mogaldeata
Ochi de bou, dar cu albeata:
Intre el si ce-i afar'
Strejuia un zid de var.
-Ce s fac cu el asa?

S-l arunc nu mi venea...

Vream s vad cum se dezghioaca
Pui molatic, din ghioaca :
Vream s vad cum iar invie
Somnoros, din colivie...
Si de-a lungul, pe pmnt
M-asezai cuacest descant :
- "Melc, melc,
Cotobelc,
Ghem vargat
Si ferecat;
Lasa noaptea din gaoace,
Melc natang si f-te-ncoace
Nu e bine s te-ascunzi
Sub paretii grei si scunzi
Printre vreacuri cerne soare,
Colti de iarba pe razoare
Au zvacnit iar muguri noi
Pun pe ramura altoi.
Melc, melc,
Cotobelc,
Iarna leapada cojoace
Si tu singur n gaoace!
Hai, iesi,
Din cornoasele camesi!
Scoate patru firisoare
Stravezii, tremuratoare,
Scoate umede si mici
Patru fire de arnici;
Si agata la festile
Ciufulite de zambile
Sau la fir de margarint
Inzauatul tau argint...
Peste gardurile vii
Dinspre vii,
Ori de vrei si mai la vale,
In tarlale
-Tipareste brau de bale..."
Dupa ce l-am descantat
L-am pus jos
Si-am asteptat...
Inserase mai de-a bine
Crengi uscate peste mine,
Bazaind la vantul stramb
Imi ziceau rastiti din dramb...
Nazdravana de padure
Jumulita de secure,
Scurt, furis
Inghitea din luminis.
Din lemnoase vagauni,
Capcauni
Ii vedeam piezisi cum casca
Buze searbade de iasca;
Si intorsi
Ochi bubosi

Innoptau sub frunti pestrite

De parose
Si barboase
Joimarite.
Si cum stau sub vant si frig
Strans carlig,
-Iscodind cu ochii treji
Mai de sus de brana, drumul
Unde seara tese fumul
Multor mreji;
De sub vreascuri vazui bine
Repezita inspre mine
O gusata cu gateji.
Chiondoras
Cata la cale:
De pe sale,
Cnd la deal si cnd la vale,
Curgeau betele taras.
Iar din plosca ei de gusa
De matusa
Un taios, un aspru: hrrsi..
Plans prelung cum scoate fiara,
Plans dogit,
Cnd un sarpe-i musca ghiara,
Muget aspru si largit
De vuia din funduri seara...
-Mi-a fost frica, si-am fugit!
II
Toata noaptea viscoli...
Inca bine n-ajunsesem
Ca porni duium, s vie
O vifornita tarzie
De Paresemi.
Vntura, strnind glceava
Alba pleava;
Si cadeau si maruntei
Bobi de mei...
(Ningea bine, cu temei).
In bordei
Foc vrtos mnca napraznic
Retevei.
Pe coliba singur paznic
M-au lasat c-un vraf de pene...
Rar, le culegeam alene:
Mosul Iene
Razbatea de prin poiene
S-mi dea genele prin gene.
Si trudie,
Langa vatra prigonit
Privegheam prelung tciunii...
Umbre dese,
Ca paunii,
Imi roteau pe hornul sui
Leasa ochilor verzui.

Si-mi ziceam n gnd:

"Dar el,
Melcul, prost, incetinel?
Tremura-n ghioaca, varga,
Nu cumva un vant s-l sparga:
Roag vantul s nu-l fure
Si s nu mai biciuiasca
Barbi de muschi, obraji de iasca,
Prin padure.
Roaga vantul s se-ndure"

S ne-nchida:
Mie, gene;
Tie,
Cornul drept,
Cel stng,
Binisor,
Pe cnd se frng
Lemne-n crng,
Melc natng,
Melc natng!"

De la jarul straveziu,
Mai tarziu,
Somnoros venii la geam.
(Era-nalt, nu ajungeam.)
Dar prin sticla petecita,
Dar prin ghiata nclcita,
Fulgera sul lung de har,
Prapadenia de-afar':
Podul lumii se surpase
Iar pe case,
Pana sus, peste colnic,
Albicioase
Ori foioase
Cadeau cepi de arbagic.

III

Viu mi adusei aminte.

Ce-auzisem inainte,
De o noapte intre toate
Urgisita,
Cnd, pe coate,
Guri spurcate
Sufl vapt
S drme
Din pmnt...
Cnd, pe-un sloi, rupnd din pita,
Baba Dochia-nvlit
Cu opt sarici
Sta covrig,
Sta, nghite
Si sughite
Si se vaicara
De frig.
- Hei, e noaptea-aceea poate!
Inapoi
La fulgii moi
Cumpenind a somn, pe coate,
Cu tot gandul, sus, la-el,
Soptii:
"Melc incetinel,
Cum n-ai vrut s iesi mai iute!
Nici vifornit, nici mute
Prin paduri nu te-ar fi prins...
Iar acum, cnd focu-i stins,
Hornul nins,
Am fi doi s-alegem pene
Si alene
S chemam pe mosul Iene
Din poiene,

Dintre pene si cotoare

Gata nins,
Cum mija un pic de soare
Pe ntins
(In cmpie
Colilie
Razboind cu lunecusul
Din tpoi saltnd urcusul),
Inaltat la dmbii prinsi,
M-intorsei subt alunis,...
Il zarii langa culcusu-i
De frunzis.
Era, tot, o scorojita
Limba vanata, sucita,
O nuia, ea un hengher
Il tinea n zgarzi de ger!
Zale reci,
Aspre benti ce se-ntretaie,
Sus, pe vreascurile seci,
Il prindeau:
O frunza moarta, cu pastaie.
Si pe trupul lui zgarcit
M-am plecat
Si l-am bocit:
- "Melc, melc, ce-ai fcut
Din somn cum te-ai desfacut?
Ai crezut n vorba mea
Prefacuta... Ea glumea!
Ai crezut ca ploua soare,
C-a dat iarba pe razoare,
Ca alunul e un cantec...
- Astea-s vorbe si descantec!
Trebuia s dormi ca ieri,
Surd la cnt si imbieri,
S tragi alt oblon de var
intre trup si ce-i afar'...
- Vezi?
Iesisi la un descantec;
Iarna ti-a muscat din pntec...
Ai pornit spre lunci si crng,
Dar pornisi cu cornul stng,
Melc natng,
Melc natng!"

Iar cnd vrui s-l mai alint

Intinsei o mna-amara
De plans mult....
si, drdind,
Doua coarne de argint
Rasucit, se frmar.
Ca e ciunt, nu m-am uitat...
Ci, n punga lui cu bale,
Cu-insutite griji, pe cale
L-am purtat
Leganat:
Punga mica de matasa...
Iar acasa
L-am pus bine
Sus, n pod
(Tot langa mine),
Ca s-i cnt din cnd n cnd
Fie tare
Fie-n gnd:
"Melc, melc,
Cotobelc,
Ploua soare
Prin fneturi si razoare,
Lujerii te-asteapta-n crng
Dar n-ai corn
Nici drept,
Nici stng;
Sunt n sn la mosul Iene
Din poiene:
Cornul drept,
Cornul stng...
- Iarna coarnele se frng,
Melc natng,
Melc natng!"

Poezia "Dupa melci", publicata in 1921, face parte din ciclul poemelor initiatice, in care procesele de cunoastere tind sa redobandeasca valoarea
actelor primordiale, cand incantatiile magice aveau putere creatoare. Printr-o privire de ansamblu, se remarca mai multe secvente tematice in structura
poeziei: imaginea unei comunitati arhaice, in care copilul, prin tipologia celui ales, repeta procese de cunoastere fundamentale; nivelul mitic, al realitatii
primordiale, atemporale, in care se patrunde prin invocatie magica; dezlantuirea puterilor primordiale, pe care, intr-o adevarata noapte valpurgica
(Marin Mincu), ucenicul vrajitor nu le mai poate stapani; esecul repetarii invocatiei magice pentru ameliorarea raului comis printr-un proces inadecvat
de cunoastere. Proiectia in spatiul magic este sustinuta prin forma baladesca a discursului poetic. Mai intai apare copilul nazdravan, care iese in
lume, prin selectie succesiva, aparent mai putin inzestrat de natura: "Dintr-atatia frati mai mari:/ Unii morti/ Altii plugari;/ Dintr-atatia frati mai mici:/
Prunci de treaba,/ Scunzi, peltici,/ Numai eu. rasad mai rau / Mai nauc, mai natarau / Dintr-atatia (prin ce har?) / Ma brodisem sui, hoinar."
Iesirea din rand, din matca, arata nevoia de compensare a fiintei, de implinire, prin cunoastere adanca, prin intrare in orizontul nevazut al lumii, in
vremurile mitice, ale creatiei primordiale. Reconstituirea hartii mitologice determina o adevarata aventura, in care copilul, lipsit de capacitatea de
intelegere transcendenta, rateaza cu usurinta, prin predestinare: "Eram mult mai prost pe-atunci..."
Prima secventa a poeziei figureaza o lume cu tenta de atemporalitate, arhaica, in fapt una ludica, populata de "tanci ursuzi", "desculti si uzi",
"Fetiscane (Cozi plavane)", prezentate in registru comic: "infasate-n lungi zavelci/ O porneau in turma bleaga".
Impresia este de alcatuire intamplatoare a universului social, fapt sugerat de impactul expresiv al sintagmelor "turma bleaga", "tarla noastra de pitici",
pentru care explorarea lumii are scop initiatic, de cunoastere precoce, prin insistenta asupra cadrului spatio-temporal precizat in ipostaze
primavaratice, "de Paresimi", "prin Faurar", "la sfintii Mucenici", si mai ales prin simbolistica unui cules arhaic de "Ierburi noi, craite, melci..."
Bordeiul "umed", simbol al grotei stravechi, semnifica o resuscitare a principiului increatic originar.Faptul ca perceptia lumii se realizeaza in registru
ludic traduce intentia poetului de a recrea lumea sub semnul inocentei infantile, care "mentine treaza sensibilitatea pentru revelarea adevarurilor
primare" (Marin Mincu).
Trecerea de la real la ireal se realizeaza prin intermediul unui totem, melcul, o fiinta cu o simbolistica profunda, aceea a Increatului ascuns in spirala
cochiliei, simbol al temporalitatii proiectate spre infinit. Granitele realului se rup, in fata intruziunii legilor transcendente, puse in miscare, prin
descantec, de copilul inocent, devenit ucenic vrajitor. Melcul apare ca un pretext de a reconstitui lumea vegetala perfecta, de a o transforma dupa
dorinta copilului. O voce tainica, incantatorie, ademeneste "melcul bland", situat in mormantul "de foi ude,
Prin lastari si vrejuri crude", pe care omul vine "sa-! dezgroape", adica, prin vocatie demiurgica, sa trezeasca spiritul ascuns al Increatului.
Prin invocarea unui totem, copilul se joaca, fara a-si da seama de fragilitatea formelor biologice, cu acest ghem de viata, incercand sa descopere, prin
dezghiocarea lui, intregul univers: "- Melc, melc,/ Cotobelc,/ Ghem vargat/ Si ferecat;/ Lasa noaptea din gaoace/ Melc natang, si fa-te-ncoace."
Melcul, prin insasi existenta sa retrasa, reprezinta o ordine naturala care nu trebuie deranjata, ci ocrotita, pentru ca, in caz contrar, se ajunge la
tulburarea ordinii generale, a ierarhiei cosmice, consecintele rasfrangandu-se negativ, in caz de esec, asupra initiatului. Copilul joaca aici rolul unui
ucenic vrajitor care dezlantuie fortele negative ale adancurilor, fara posibilitatea de a le mai opri. Planul ireal al existentei presupune aparitia
fantasmelor si a fantomelor, a varcolacilor si a babelor stirbe, a tuturor intruparilor grotesti ale tenebrelor. Asistam la o manifestare de bolgie dantesca,
la crearea unei atmosfere fantastice, tenebroase, in genul romanticilor germani, ca Hoffmannsthal, Tieck sau Goethe.
Aici, fantasticul desemneaza un univers al imaginatiei infantile, creat prin invocarea lumii magice, nepatrunse. O data cu venirea serii, din orizontul
intunecat, misterios, al lumii, apar fiinte infernale, "nazdravana de padure", "capcauni", pe care ii privesc piezis "ochi bubosi", ca in tablourile
suprarealiste. Toate epitetele sugereaza deplasarea spre sarja, spre baroc, prin acel principiu binecunoscut, "eblouir Ies yeux": "Nazdravana de
padure/ Jumulita de secure,/ Scurt, furis/ inghitea din luminis./ Din lemnoase vagauni,/ Capcauni/ ii vedeam piezis/ Cum casca/ Buze searbade de
iasca;/ Si intorsi/ Ochi bubosi/ innoptau sub frunti pestrite/ De paroase,/ De barboase/ Joimarite".
Pana si "o gusata cu gateji" apare ca o fiinta ce semnifica efectele unei mutilari fizice, fara potentialitate estetica superioara, imaginea parand sa
apartina, in cele din urma, unui demon: "Chiondoras/ Cata la cale;/ De pe sale,/ Cand la deal si cand la vale,/ Curgeau betele taras./ Iar din plosca ei
de guse/ De matuse/ Un taios, un aspru: harrsi..." Lumea creata de un demiurg fals, fara puterea de a o stapani, este diforma, un bestiar al formelor
izvorate dintr-o imaginatie terifianta, amplificand spaimele existentiale ale copilului neexperimentat. Sunetele sunt, la randul lor, aspre, impresionand
neplacut timpanele, intr-un tremur al fiintei care scapa in cele din urma cu fuga: "- Plans prelung cum scoate fiara./ Plans dogit,/ Cand un sarpe-i
musca gheara,/ Muget aspru si largit/ De vuia din funduri seara.../ Mi-a fost frica si-am fugit!". Degringolada elementelor naturii este starnita
de tulburarea ordinii magice: "Toata noaptea viscoli.../ inca bine n-ajunsesem/ Ca porni, duium, sa vie/ O vifornita tarzie/ De Paresimi" . Retragerea
din fata avalansei hibernale este benefica pentru copil: "Si trudit,/ Langa vatra prigonit/ Privegheam prelung/ taciunii". Viul, om sau melc, este incapabil
sa reziste furiilor naturii, intr-un moment in care puterile magice au scapat din stapanirea omului: "Melcul, prost, incetinel?/ Tremura-n ghioaca,
varga." Natura se dezlantuie acum, in plan real, in toata urgia sa: "Podul lumii se surpase", rand pe rand apar personaje mitologice, baba Dochia insasi
se tulbura de "guri spurcate" ce "sufla-n vant", stand intr-un salas atemporal, ferita de vijelie. Noaptea este singulara prin manifestare: "Hei, e noapteaaceea, poate!", [noaptea hotarelor dintre lumi, indemnand la somn, in asteptarea consumarii evenimentului declansat de tulburarea Increatului. In cele
din urma, in a treia parte a poeziei, vraja se destrama, ordinea reala revine in matca prestabilita, soarele se reinstaureaza, dominand peisajul tulburat
al noptii Joimaritelor. Printr-o simetrie subtila, se produce deplasarea in sens invers, de la ireal la real, in spatiul comun, al faptelor si gesturilor lipsite
de stralucire. Singura si eterna, in acest spatiu, este natura, ramasa neschimbata in orizontul cosmic, proiectata in timpul fantastic al unei nopti
valpurgice. Natura, din care omul s-a retras la vreme, reprezinta chiar timpul primordial, ipostaziat in manifestari neasteptate. Copilul, transformat in
ucenic vrajitor, incearca sa patrunda in aceste taine, intr-o realitate sacra, a magilor eminescieni sau a inteleptilor indieni, prin accesarea variabilelor
lumii reale. Fenomenul de "camuflare a sacrului in profan", de care I vorbea Mircea Eliade, se destainuie in aceasta alegorica inlantuire a faptelor:
copilul prinde acele "puncte de confluenta" ale sacrului disipat in profan, pentru a deschide, prin descantec, portile taramului celuilalt, magic. in schimb,
inevitabilul s-a produs: melcul a murit, "scorojit" de apasarea frigului, iar limba ii este "vanata, sucita".
Crucificarea melcului, ca principiu al biologicului, este totala: el este prins, in "zale reci", de o "nuia", iar "o frunza moarta" ii tine loc de mormant. Un
tablou al unei morti cotidiene, fara putere de resurectie. Copilul, tulburator al linistii de la inceputuri, este incapabil sa resusciteze melcul, sa-i dea din
nou viata: "- Melc, melc, ce-ai facut/ Din somn cum te-ai desfacut?/ Ai crezut in vorba mea
Prefacuta... Ea glumea!" in postura unui demiurg spontan, improvizat, copilul incearca in zadar sa redea viata fragilei fiinte: puterea suprema, de
nastere si de viata eterna, apartine demiurgilor autentici, nu inselatori sau improvizati. Un fenomen atat de simplu ca moartea nu poate fi eliminat de
fiinte cu o putere magica redusa, instinctiva. De aceea, carcasa materiala a melcului se sfarama cu zgomot: "Doua coarne de argint,/ Rasucit sa
faramara." Amintirea acestei incercari, de a dezlantui magicul, divinul, salasluieste de acum numai in memorie: melcul este luat si conservat in podul
casei, iar timpul se asterne asupra faptelor tragice, situate treptat intr-un trecut indepartat: "- Iarna coarnele se frang,/ Melc natang,/ Melc natang!"
Epitetul de "natang" poate fi extins, prin extrapolare, asupra intregii lumi biologice, incapabila de a redobandi nemurirea initiala. Prin urmare, in
poemul "Dupa melci" asistam la o reiterare, in forma ludica, a mitului nemuririi, al lui Ghilgames, din epopeea akkadiano-sumeriana.Teme si motive:
. Animalul-totem, capabil de a descatusa fortele magice ale naturii.
. Motivul ucenicului vrajitor, incapabil sa mai stapaneasca fortele magice pe care singur le-a
descatusat.
. Noaptea valpurgica, intalnita si la Vasile Alecsandri, in "Noaptea Sfantului Andrii", sau la
Mihai Eminescu, in "Strigoii", tema romantica exemplificata pe larg in poezia "Lenore", de Gottfried
August Biirger.
. Cosmologia profunda a matrixului spatio-temporal, reflectat la suprafata de lumea reala,
Aparent banala: copilul acceseaza vectorii spatiali si temporali, pentru a dezlantui aceasta urgie a noptii
pline de vrajitoare si demoni.
. Degradarea existenta in cazul bestiarului demoniac; barocul explicitat in aceste situatii.
. Alunecarea intre spatiul real si cel ireal, dupa ce inghetul de peste noapte dispare.
. Incapacitatea copilului de a repeta actul hierofanic de trezire la viata a unei fiinte moarte.
. Finalul dramatic, de retragere din sfera universului magic in sfera ludica, intr-un decor primavaratic, solar.