Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Psihiatrie
2. Sculptura este inclusa de unii autori in tehnici de artterapie. Lemnul sau alte
materiale, prin rezistenta lor, necesita o activitate psihomotrica mai incordata si mai
sustinuta, cu importanta in decontractarea motorie, fenomen de baza in tehnicile de
relaxare. Ajustarea unor materiale din natura si transformarea lor in obiecte de arta
si cu utilitate, pot pune in evidenta anumite tensiuni interioare si totodata asigura
descarcarea tensiunilor psihice prin fenomenul de catharsis.
Un alt grup de tehnici folosite in art-terapie sunt pictura, decoratia pe materiale de tot
felul, inclusiv pe sticla, desenul artistic, confectionarea de jucarii, jocuri, confectionarea de
obiecte de artizanat, papusi, martisoare, ilustrate.
Practicarea lor presupune, intr-o masura mai mica sau mai mare, certe preocupari
artistice, simt dimensional si cromatic, miscari mai fine si mai bine dozate, interes deosebit,
care finalizate in produse confera deosebite satisfactii. Unele din ele cer multa imaginatie si
fantezie, altele migala si lucru de amanunt, de mare finete, fiind, in majoritate lor, accesibile
atat copiilor cat si adultilor. Toate aceste activitati pot fi folosite pentru reeducarea deficientelor
membrelor superioare, uneori si a celor inferioare (desenul si pictura efectuate cu ajutorul
degetelor de la picioare) in bolile psihice, retardul mintal.
Sunt abordabile de toti handicapatii care au mai mult sau mai putin simt artistic.
Bolnavii hemiplegici pot picta cu piciorul, cei tetraplegici cu gura. Aceasta activitate induce un
sentiment de satisfactie s 949j97j i utilitate.
4. Decoratiunile pe materiale de tot felurile – lut, sticla, os, marmura, mozaic, stofa,
piese foarte mici (pietricele, scoici etc), pe pereti intregi, pe pavimente facute din
marmura sau mozaic, mochete.
Afectiunile psihice constituie prima indicatie a acestor activitati de grup, care ofera cai
de descarcare psihica si finalizare practica, ca toate activitatile artistice, care constitue un
univers al fanteziei si intruchiparii propriilor fantsme, vise, aspiratii.
In masura posibilitatilor, jucariile si jocurile vor fi adaptate pentru a permite o mai buna
prehensiune, pentru ca folosirea lor sa contribuie la reeducarea functionala cat mai intensa a
anumitor articulatii, sa reeduce coordonarea vizual-motrica, sa tonifice muschii si articulatiile
membrelor.
Pantomima este un dans de exprimare a unor gesturi specifice unui personaj sau a unei
actiuni – poate fi executata cu muzica sau fara, se pot utiliza si masti.
Proceduri
Dansul in cuplu intensifica descarcarile refulate ale unor inhibitii social-morale, avand
consecinte benefice asupra starii de echilibru a persoanei.
§
1
Ioana Ban
Master CPIE Anul II Sem. IV
b) imaginea valorii sale si a altora a fost afectata prin utilizarea unui limbaj poluat,
datorita inductiei efectogena a atitudinilor, cunoscut fiind ca limbajul vehiculeaza o
mare incarcatura afectiva;
c) cea mai importanta variabila modificata prin utilizarea unui limbaj degradat este
perceptia, reprezentarea si structurarea valorilor morale.
Recitirea de poezii:
1. Timpul
- plasarea actiunii poate sa cuprinda toate ipostazele timpului- trecut, prezent,
viitor;
2. Gradul de realism
3. Moduri de comunicare
- Nonverbal;
- Verbal.
Aceste modalitati de lucru confera prin actiune autenticitatea individuala prin catharsisul
pe care il propune, prin priza de constinta, prin punerea in ordine a rolurilor si adecvarea
acestora la situatia actuala individuala. Se realizeaza o terapie de grup in cadrul psihoterapiei.
In anul 1985, la Editura R. Laffont, iesea de sub tipar lucrarea exceptionala intitulata „La
cause des enfants”, in paginile careia autoarea Fr.Dolto preciza: „este inscris in conditia omului
de a nu-si putea dezvolta personalitatea decat in contextul unei << a doua nasteri >>”.
„Oamenii, in general, remarca psihanalista franceza, catalogheaza ca pe o simpla manifestare
de misticism cea ce nu este, in fond, altceva decat procesul umanizarii pur si simplu”. Trecerea
de la un stadiu vegetativ la unul animal constituie nasterea mamifera, prima nastere, pe cand
cea de-a doua nastere reprezinta trecerea de la stadiul de dependenta animala la libertatea
umana a DA-ului si NU-ului, fiind o „nastere la constiinta vietii simbolice”, o existenta
specifica, tocmai in aceasta consta mutatia care face dintr-un mamifer o fiinta omeneasca.
Mircea Eliade, referindu-se la acelasi fenomen, reliefa ideea ca nu devii om intreg decat
dupa ce ai depasit si abolit, intr-o anumita masura, umanitatea „naturala” nascandu-se a doua
oara. In aceasta perspectiva filozoful Socrate, nu intamplator se compara cu o moasa. El il ajuta
pe om sa se „nasca la constiinta de sine “, eliberandul din starea de ignoranta si confuzie. In
consecintele ei ultime, maieutica socratica, nu este nimic altceva decat o priza de constiinta, o
trezire a individului si a capacitatilor sale aflate inca in stare latenta.
Daca adaugam si afirmatia celor spuse pana in prezent, potrivit careia „omul nu poate
deveni om decat prin educatie” (Kant), consider ca avem destule argumente in spijinul ideii ca
dincolo de determinantele genetice, educatia are rolul important in structurarea personalitatii
individului, in configurarea unui anumit tip de relatii intr sine si semenii sai. Numai ca si aici se
realizeaza intalnirea dintre conceptia socratica si cea a lui Steiner asupra educatiei ca maieutica
a personalitatii; a educa nu inseamna a prefabrica oamenii dupa un model mai mult sau mai
putin utopic, ci a elibera in fiecare calitatile existente in stare latenta, permitandu-i astfel sa-si
puna in valoare tot ceea ce inseamna talent, abilitate si imaginatie creatoare.
Din pacate, sistemul educational clasic se transforma tot mai mult intr-o adevarata
institutie de alienare a individului, de depersonalizare a acestuia, de sablonizare si tipizare a cea
ce, in mod logic ar trebui sa fie unic si irepetabil.
Atentia cu totul remarcabila pe care Steiner a acordat-o preocuparilor din sfera artelor
(desen, pictura, teatru, muzica, euritmie) nu exprima atat dorinta unor viitori artisti, cat mai ales
vointa stimularii si dezvoltarii, in toate directiile, a capacitatilor creatoare cu care este inzestrata
fiinta umana. Pe de alta parte, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca activitatile de ordin artistic
au o finalitate si o eficacitate cu mult mai cuprinzatoare decat este dispus sa accepte simtul
comun.
Desigur, putem studia desenele unor copii chiar necunoscuti, dar desenul copilului are o
slaba valoare informativa, este necesar sa in terogam copilul asupra intentiilor sale, sa-l punem
sa ne explice desenul.
Prin marturia sa copilul dezvaluie nu numai certe aptitudini practice (abilitate manuala,
calitati perceptive, buna orientare in spatiu etc.), dar mai ales trasaturi ale personalitatii sale
(reactiile sale emotionale de moment, atitudinile sale afective in situatii determinante,
preferintele, cerintele sale de interes, viziunea supra lumii etc.).
§
1
Ioana Ban
Master CPIE Anul II Sem. IV
Dintre planurile multiple in care se manifesta personalitatea copilului in desen (asa cum
au fost conturate prin studiile psihometrice, clinice si de generalizarile statistice), se prezinta in
continuare urmatoarele trei:
Gestul grafic, maniera in care copilul trateaza suprafata alba, alegerea formelor si
locurilor sunt elemente ce exprima starea sa emotionala, temperamentul sau cea ce este
cunoscut sub numele de valoarea expresiva a desenului
o Cu privire la gestul grafic, se distinge linia furioasa, agresiva (care poate, la limita,
sa antreneze o ruptura, o sfasiere a hartiei), de linia ezitanta, abia subliniata. In acest
sens, unii autori considera ca studiul desenului nu difera fundamental de grafologie,
el putand sa costituie un simplu caz particular. S-a realizat o clasificare a diferitelor
tipuri de trasaturi si s-a incercat o corespondenta grafica intr-un anumit tip de emotii.
S-a putut, de exemplu, verifica existenta unei mari concordante intre expresia
grafica, umor si caracter.
o analogie ar exista, de asemenea, intre cadrul spatio-temporal in care se situeaza
copilul si spatiul grafic sau, altfel spus, un paralelism intre pulsiunile sale si
miscarile grafice. Copilul ambitios, care cauta sa-si afirme prezenta sa in tot locul si
in orice moment, va avea un desen care va acoperii pe cat posibil spatiul foii.
Deseori, insa, umplerea sistematica a intregii foi poate fi in egala masura un semn de
imaturitate, dupa cum utilizarea unui spatiu exagerat de mic poate fi un semn de
dezechilibru.
Conceptia simbolica asupra spatiului (Pulver) propune o divizare a foii de desen in trei
zone orizontale si doua zone verticale. Zona orizontala superioara ar simboliza idealul, zona
mediana – centrul de interes cotidian al copilului, zona orizontala inferioara – pulsiunile sale
primitive; banda verticala dreapta ar prezenta viitorul, iar cea stanga trecutul.
Aceasta conceptie este mult discutabila. Tendinta spre zona superioara a paginii ar indica
si propensiunile spre orgoliu, pe cand zona inferoara, de la baza foii, ar ilustra stabilitate si
puternica inradacinare.
Aceasta conceptie este mult discutabila. Tendinta spre zona superioara a paginii ar indica
si propensiunile spre orgoliu, pe cand zona inferoara, de la baza foii, ar ilustra stabilitate si
puternica inradacinare.
Dimpotriva, cei care prefera liniile curbe sunt sensibili, foarte imaginativi, dar fara
incredere in ei, cautand aprobarea adultilor.
§
1
Ioana Ban
Master CPIE Anul II Sem. IV
Pana la 7 ani, prezenta unor elemente grafomotorii (linii,forme, directii, etc.) si repetarea
acestora sunt in sine putin relevante, deoarece copilul are nevoie sa-si exerseze mana, sa-si
insuseasca aceste elemente; unele perseverari stereotipe, coroborate cu raspunsurile copilului la
alte probe, pot indica fenomene de rigiditate mintala, chiar de retard, dupa cum nu orice curba
inseamna imaturitate, dimpotriva, precocitatea in realizarea liniei curbe si a personajelor in
miscare poate fi un semn al flexibilitatii mintale, al creativitatii. Dupa intrarea copilului in
scoala, aceleasi elemente dobandesc semnificatii psihologice noi.
o Culoarea are, de asemenea, o valoare expresiva. Fiecare culoare are efecte proprii.
Culorile reci, in particular tonurile albastre, au tendinta sa se concentreze, sa „fuga”
din fata privirii noastre, pe cand tonurile de rosu iradiaza, tind sa „avanseze” spre
noi.
Exista culori care se completeaza sau se opun. Anumite combinatii dau impresie de
armonie, de coerenta, altele, din contra, provoaca efecte contrastante. Notiunea insasi de ton
cald sau ton rece este semnificativa si pare sa fie legata de proprietatile fizice elementare ale
culorii.
Aceste efecte ale culorilor sunt induse si de corespoendentele naturale dintre culori si
anumite elemente naturale. De exemplu, intre rosu si sange, simbol al vietii, dar si al ranirii, al
ferocitatii; intre bleu si cer sau apa; intre verde si vegetatie; intre galben si foc sau lumina.
Corespondentele dintre culori si natura vizeaza nu numai lucrurile, ci si diferitele stari ale
substatei. De exemplu, tonurile opace si terne evoca o substanta materiala rezistenta, in timp ce
tonurile vii au o calitate aeriana, care evoca jocul luminii traversand lucrurile.
Impresiile de tristete sau de bucurie, de armonie sau de tensiune pot fi citite din desenele
copiilor. In ansamblu, culorile calde sunt apanajul copiilor deschisi, bine adaptati grupului, in
timp ce culorile neutre caracterizeaza copiii inchisi in ei insisi, independenti si adesea agresivi.
§
1
Ioana Ban
Master CPIE Anul II Sem. IV
Rosul, culoarea preferata de copii mici, mai tarziu va exprima manifestari de ostilitate si
dispozitii agresive.
Printre copiii care utilizeaza albastru se pot distinge doua grupe: cei care cauta sa se
conformeze regulilor exterioare, dar care in profunzime nu le accepta, si cei care se
conformeaza de asemenea, regulilor grupului, dar sunt suficient de evoluati ca sa le accepte.
Negrul ar exprima inhibitie, teama si s-ar asocia unui comportament depresiva; portocaliul
o stare de fericire de relaxare, verdele o reactie fata de discplina prea riguroasa; violetul tensiuni
conflictuale.
Valoarea proiectiva a desenului copilului se refera la efectul provocat de acesta, stilul sau
personalitatea ca tonalitate (in psihanaliza proiectia are un sens bine determinat, sensul de
„proiectiv” utilizat aici este diferit de cel psihanalitic).
Astfel, in desenele unor copii domina miscarea si culoarea, miscari ascendente si miscari
descendente ale personajelor, arborilor,etc, preferinta pentru anumite culori, in timp ce la altii
domina un echilibru, personajele au atitudini rigide, parca sunt inchegate, linia este riguros
uniforma, iar juxtapunerea culorilor da ansamblului un aspect armonios.
Francoise Minkowska distinge, in acest sens, doua tipuri de temperament „rationalul” care
se complace in abstract, in imobil, solid si rigid caruia ii scapa miscarea si „intuitivul”, care mai
mult gandeste decat simte, care separa si discerne obiectele prin contururi precise;
„senzorialul”, din contra, aplecat spre concret, mai mult simte decat gandeste, vede lumea in
miscare, in imagini totdeauna vii, departe de orice abstractie.
In desenul copilului se regaseste aceasta opozitie atat in desenele libere, cat si in desenele
cu tema.
Tipul senzorial iubeste tonurile vii, realiste, culoarea domina forma si da ansamblilui o
impresie de lumina si viata.
§
1
Ioana Ban
Master CPIE Anul II Sem. IV
Copilul „rational” este exact opus; costructia este precisa, echilibrata, statica, trasaturile
sunt nete, domina simetria, obiectele lasand intre ele suprafete vide.
Sunt apoi evenimentele de sezon: Anul Nou cu peisaje de iarna, cadouri, Pastele cu oua
colorate si/sau incondeiate etc.
Vederea unui obiect care marcheaza constient sau nu imaginatia copilului constituie, de
asemenea, o ocazie pentru alegerea temei. De exemplu, noutatea obiectului: un avion, fructe de
sezon etc. Deseori nu obiectul insusi va stimula optiunea, ci o imagine, o fotografie care il
reprezinta. Nu atat obiectul il fascineaza, cat reproducerea sa, mai ales cand copilul descopera
mijloacele pentru a-l reprezenta in imagine.
Uneori, cu ocazia unor erori, a unei improvizatii, copilul gaseste in schema sa obisnuita un
sens nou sau descopera posibilitatea de aprezenta un nou tip de obiect.
Alegerea temei este deci, in general, determinata de doua serii de mobiluri: dorinta de
reprezentare a unui anumit obiect, placerea de a reproduce anumite scheme grafice obisnuite si
de ocazia mutatiilor deliberate sau inopinate de a incerca sa le aplice in reprezentarea altor
obiecte care nu erau alese anterior.
Imitarea directa a unui obiect perceput nu joaca aici (cadrul valorii narative a desenului)
decat un rol secundar. Ceea ce-i place lui nu este sa dea iluzia prezentei unui obiect absent, ci sa
se asigure de puterea sa de a semnifica prin imagini. Copilul copiaza putin obiectele reale
pentru ca acest exercitiu il ajuta sa-si perfectioneze schemele sale obisnuite.
§
1
Ioana Ban
Master CPIE Anul II Sem. IV
In acest sens, nu trebuie uitata valoarea simbolica a temelor. Unele obiecte, scene sau
particularitati de reprezentare a acestora trimit la experienta trecuta la interesele actuale sau de
viitor, dar ele au in plus o valoare simbolica. „universul nostru este o lume de forte si
raporturi”, conform afirmatiilor facute de Elena Badea, cercetator stiintific la I.S.E.. Astfel
soarele simbolizeaza caldura, viata. Lumea obiectelor este o lume de simboluri. Copilul poate
desena un leu pentru ca a vazut unul, dar pentru el leul este purtatorul unui sens, care-l distinge
de alte animale. Acest domeniu al imaginarului, care ocupa un spatiu larg in viata copilului, In
concluzie, desenul copilului si dialogul adultului cu acesta dezvaluie structura si dinamica
personalitatii copilului, relatiile lui afective cu lumea, miscarile de apropiere sau de retragere,
care marcheaza raporturile cu fiintele sau lucrurile. Desenul si pictura dau posibilitatea copiilor,
asa cum am vazut de altfel, de exprimare, de structurare si de dezvoltare a propriei personalitati;
au valente psihoterapeutice general recunoscute.
Euritmia, care este, in fond, o „vizualizare a limbajului”, face conexiunea dintre sunet,
simbolul grafic si gest, dintre concret si abstract dintre minte si corp, valorizandu-l pe acesta din
urma, euritmia asigura nu doar o armonizare a miscarilor proprii, ci si o armonizare cu
miscarile celorlalti. Scopul ei ultim este integrarea organica in miscarea unei comunitati
(F.Carlangen, 1976).
§
1
Ioana Ban
Master CPIE Anul II Sem. IV
Din punct de vedere istoric, art terapia este marcata de multiple origini. Arta a fost pusa
in serviciul ingrijirii prin efectul de catharsis, acest lucru fiind conceptualizat inca din antichitate.
Interesul medicilor psihiatri pentru productiile artistice ale bolnavilor psihici este determinat de
valoarea lor psihopatologica.
Ulterior acestor productii le este acordata si o valoare artistica. Psihanaliza face de
asemenea referire la practica artistica ca mijloc de ingrijire. Intr-un final are loc o deschidere
catre alte moduri de abordare a ingrijirii si deci a practicii art terapiei.
Este important sa subliniem faptul ca art terapia nu este arta. Atunci cand vorbim de art
terapie ne situam in registrul ingrijirii, adica intr-un cadru clinic cu subiecti prada suferintei sau a
unor dificultati. Arta in sine presupune existenta unui public caruia i se adreseaza ( amatori,
finantatori, experti, critici sau cumparatori, etc.) oferind o faza de reintegrare a obiectului creat in
realitatea socioculturala.
In acest sens Jean Broustra (1996) stabileste o distinctie intre < atelierul terapeutic de
expresie> si < atelierul creativ de expresie> care se dovedeste a fi cat se poate de pertinenta.
Arta implica o serie de tehnici, metode si mijloace procedurale care tind spre o finalitate, chiar
un ideal al frumosului sau esteticului care sa traverseze timpul si culturile.
In art terapie beneficiul scontat tine de emergenta unui produs semnificativ in raport cu
sine insusi si cu dinamica proprie. Clientului nu i se cere sa fie artist sau sa faca pe artistul!
De asemenea este important sa luam in considerare ca art terapia nu este educatie artistica (chiar
daca in anumite momente este nevoie de o interventie tehnica sau de un sfat care se impun pentru
a avansa in exprimarea creativa ) , nici arta psihopatologica ( fiind un construct cultural –
psihiatric, aceasta elimina dimensiunea ingrijirii ), nici ergoterapie, educatie – reeducatie
psihomotrica sau terapie corporala ori verbala.
La momentul actual,” art-terapia vizual plastica este o activitate care utilizeaza metode
nonverbale, bazate pe creatia plastica ( desen, pictura, sculptura, modelaj, colaj ), avand valente
psihoterapeutice, evidentiate prin obiectivarea activitatii imaginative intr-un produs de nuanta
artistica, sau prin receptarea si trairea semnificatiilor unor asemenea produse.”( V.Preda,2006 ).
Sedintele de art terapie pot fi atat individuale, in grup sau de grup in functie de particularitatile
fiecarui client.
Ca modalitate psihoterapeutica specifica, art terapia faciliteaza atat comunicarea
interpersonala ( cu precadere in terapiile in si de grup) cat si cea intrapersonala ( in sensul in care
persoana in cauza se autodescopera, se cunoaste). Creatia plastica declanseaza sublimarea si
catharsisul, mecanisme ce elibereaza tensiunea intrapsihica a persoanei.
Prin tenhicile specifice art terapiei, persoana isi activeaza potentialul creativ pentru o mai buna
autoexplorare si intelegere a propriilor emotii si sentimente. De asemenea, in cadrul art terapiei
se dezvolta reactii si atitudini pozitive, se restructureaza imaginea de sine, are loc o reechilibrare
afectiva si nu in ultimul rand, prin intermediul expresiei plastice se realizeaza o deschidere catre
consilierea psihologica.
DIZABILITATILE PSIHICE au devenit o realitate a vremii contemporane. Bolile
mentale „secera“ din ce in ce mai multe persoane din jurul nostru. Notiuni ca psihanaliza,
psihiatru, terapeut au devenit la moda. Popularitatea celor care se ocupa de sufletele oamenilor e
in continua crestere, rolul lor fiind hotarator in destinele acestora.
§
1
Ioana Ban
Master CPIE Anul II Sem. IV
Atentia se indrepta spre probleme ca terapia prin arta, mai precis spre problemele unei
„altfel“ de existente umane, hotarele dintre normal si anormal, ajutorul oferit persoanelor cu
dificultati psihice, in directia mentinerii lor in societatea contemporana, ca persoane cu valori
individuale importante si deloc de neglijat. In arta plastica, se accede la cunoasterea universului
sufletesc al bolnavilor mentali, la intelegerea bolii lor prin analiza creatiilor plastice ale acestora,
pentru a descoperi formele cele mai adecvate ale restabilirii echilibrului interior si exterior al
personalitatii acestora.
Pentru realizarea acestor deziderate, in primul rand e nevoie de intelegere, cunoastere si
acceptare, sub eventuala purtare bizara sau chiar respingatoare trebuie sa cautam omul bolnav si
suferintele lui. Empatie, toleranta si capacitate de a oferi ajutor calificat.
Arta este un medicament, o metoda de autovindecare. De ce s-ar fi nascut diferitele
ramuri artistice, inca din zorii civilizatiei, daca nu pentru vindecarea trupului si a sufletului?
Bizonul desenat pe peretii pesterilor, dansul triburilor, toba, ritmul, cantul poate au exprimat si
au dizolvat temeri, frici omenesti: de asemenea povestile clasice, literatura populara; alta
explicatie privind nasterea artelor nu prea putem gasi.
Terapia prin arta, ca ramura in cadrul terapiilor alternative, pe langa rolul ei de
reintegrare psihica si sociala, este si o practica alternativa la interventia medicala psihiatrica de
specialitate. Tendintele actuale se orienteaza spre acceptare si dezvoltarea artterapiei in tratarea
bolnavilor psihici; desi perspectivele ce se deschid astfel nu sunt fara limite, in orice caz se poate
diminua suferinta, se poate creste gradul de buna dispozitie, chiar fericirea pacientului.
Abordarea prin arta/pedagogie a artei isi are originea in teoriile Scolii de la Bauhaus
(1933), cu artisti reprezentativi ca Johannes Itten, Wassily Kandinsky sau Paul Klee. Acestia
pornesc de la ideea ca raporturile dintre corp, spirit si suflet decurg in special din domeniul
emotional, si nu din cel intelectual, si constituie conditii decisive pentru activitatea artistica. Cei
trei artisti au incercat de fapt sa obiectiveze emotia estetica, sa formuleze legi ale culorii, formei
sau spatiului bazate pe perceptie senzoriala si sentiment. Tendintele Scolii de la Bauhaus au
condus, concomitent cu aparitia noilor teorii din psihologia perceptiei si gestaltism, la
imbogatirea si rafinarea abordarii estetic-didactice si pedagogic-artistice, prin Gerhard Heinrich
Ott (1993), Renate Limberg (1998) si Martin Schuster (2000). Studii interesante referitoare la
rolul pedagogiei artistice in dezvoltarea psihologica a persoanei gasim, de exemplu, la Violet
Oaklander – Gestalttherapie mit Kindern und Jugendlichen (1984) sau Hans Georg Richter – Die
Kinderzeichnung. Entwicklung. Interpretation. Ästhetik (1997), care pune accent pe influenta
diferentelor culturale asupra expresiei plastice, cu precadere in desenele copiilor. Wiart (1983)
prefera sa considere practica artterapiei ca o forma de psihoterapie cu expresii plastice,
incercand, printre altele, sa o diferentieze de ergoterapie si de terapia ocupationala. Dubois si
Samuel-Lajeunesse (1997) considera ca sunt trei moduri de concepere si de utilizare a artei in
psihoterapie:
a) psihoterapie cu mediere artistica de inspiratie psihanalitica;
b) o psihoterapie prin mediere artistica ce privilegiaza actul creator ca atare;
c) o psihoterapie prin mediere artistica bazata pe cognitivism.
In opinia lui Klein (1998), artterapia este un itinerar metaforic si trebuie conceputa ca un
camp simbolic, ca un proces de transformare de-a lungul creatiei, ca o noua cale de comunicare.
Intr-una din putinele lucrari de specialitate aparute dupa 1990 in Romania, dr. Vasile Preda
caracterizeaza artterapia ca o modalitate psihoterapeutica mediata prin productii vizual-plastice
(picturale, grafice, de modelaj, sculptura, masti, colaje etc.) si prin alte moduri de expresie
artistica (muzica, poezie, teatru, dans, expresii corporale).
§
1
Ioana Ban
Master CPIE Anul II Sem. IV
Artterapia vizual-plastica este o activitate care utilizeaza metode nonverbale, fiind bazata
pe creatii plastice, pictura, modelaj, colaj, desen. Pentru ilustrarea celor de mai sus, voi sa
contura prin cateva cazuri posibilitatea oferita de terapie, prin arta vizuala plastica, celor
suferinzi de diferite boli mentale, in directia regasirii de sine si apoi a celor din jurul lor. Acesti
bolnavi sunt tratati intr-un mediu ambulatoriu (este vorba despre Spitalul de Boli Psihice Cronice
din Borsa, judetul Cluj) deja bine stabilit, cu structura specifica (tratamentul psihiatric), la care se
adauga un centru ocupational. Intr-una din sali se desfasoara o activitate de terapie prin arta
plastica
Grupul tratat este compus din 10-15 membri, cu boli psihice diferite (schizofrenici,
alcoolici, maniaco-depresivi, oligofreni) sau cu dizabilitati fizice etc. Activitatea are ca obiectiv
principal sa-i scoata pe acesti pacienti din morbida izolare fata de lumea inconjuratoare si fata de
sine insusi, prin productii vizual-plastice: picturi, desene, colaje, papier-masche, masti, obiecte
din piatra, ghips, pasla, lana, lemn etc., precum si prin alte moduri de expresie artistica: muzica,
poezie. Fiecare participant isi alege liber temele sau materialele de lucru, primind insa o
indrumare competenta. Fiecare poate, dar nu este obligat, sa discute in amanunt cu terapeutul
continuturile imaginilor si problemele cu care se confrunta.
Nu se intervine niciodata in desfasurarea lucrarii bolnavilor, sarcina terapeutului fiind de
a organiza si coordona programele adecvate artterapiei. Atentia terapeutului este concentrata pe
implicarea pacientilor in munca artistica, pe perceperea valorizanta a acestei munci de catre
pacienti si pe posibilitatea lor de a impartasi experienta si trairea rezultata din aceasta munca.
Terapeutul trebuie sa fie deschis, capabil sa creeze o atmosfera securizanta, printr-o neutralitate
binevoitoare, sa fie creativ el insusi, in stare sa initieze un joc artistic gratificant, sa medieze
comunicarea si sa ghideze pacientii in dificultatile lor relationale, prin intermediul creativitatii
plastice.
Esentiala ramane intotdeauna importanta acordata procesului creativ, si nu valoarea
estetica a produsului artistic realizat. Pe parcursul intalnirilor cu pacientii, ar trebui sa fie asistat,
terapeutul, in mod constant, de un coterapeut sau medic psihiatru, care sa inregistreze
observatiile individuale, datele generale necesare despre fiecare subiect, derularea procesului
artterapeutic si sa evalueze sedintele.
Artterapia are o importanta majora pentru pacienti, in perceperea sinelui, in
autocunoastere, in incercarea de a-si exprima problemele conflictuale interne, in acceptarea
grupului. Pentru aceasta au fost selectati 5 pacienti care au fost evaluati o perioada indelungata,
fiind urmarite urmatoarele criterii:
1. diagnosticul si tratamentul bolnavului;
2. istoricul bolii, mediul social si intelectual anterior internarii;
3. participarea (non)benevola in cadrul grupului;
4. interpretarea evolutiei/involutiei bolii prin creatiile artistice specifice fiecarui
subiect.
CEL MAI important element in evaluarea pacientilor consider ca este interpretarea
evolutiei/involutiei bolii prin creatiile lor artistice. Bolnavul se „descarca“ proiectand in exterior
trairile sale sufletesti, temele delirante si halucinatorii, situatii conflictuale, stari de dispozitie
afectiva, tensiuni, fobii etc. Astfel, „opera“ bolnavului psihic este mult mai incarcata si mai
variata in raport cu arta culta.
Se poate vorbi si despre „stiluri“ in arta lor, care sunt proprii bolii respective. Materialele
produse de bolnavii psihici pot fi analizate din punct de vedere estetic, luandu-se in considerare
doua aspecte ale desenului si picturii: forma si continutul. Forma este subordonata tematicii, care
§
1
Ioana Ban
Master CPIE Anul II Sem. IV
exprima un continut insolit, inexistent in realitatea lumii. In unele situatii, imaginile plastice
amintesc de picturile unor civilizatii primitive, arhaice.
Desenele pot reda universul exterior (denaturat, deformat), reprezentari simbolice, forme
amorfe, imagini stilizate, cu aspect decorativ-ornamental, avand un caracter repetitiv obsedant,
de autodescriere si autopercepere (fizionomii, portret). Trecerea de la creatia artistica „normala“
la creatia „patologica“ se manifesta prin schimbarea stilului, a tematicii si a cromaticii. Aceasta
se poate observa in cazul persoanelor care au desenat si inainte de boala si care au continuat sa
faca acest lucru si dupa imbolnavire.
O alta caracteristica formala este conturul rigid, simetric, inghetat, care este specific
schizofrenicilor, la fel ca si raceala cromatica, bizara, stearsa si stilizarile excesive.
Compozitiile alcoolicilor sunt incarcate, temele sunt reprezentate prin vise terifiante, stari
halucinatorii, imagini depresive. Tonalitatea cromaticii este violenta si ei folosesc culori
contrastante: negru, gri, rosu, albastru.
Bolnavii cu stari maniacale utilizeaza culori calde, stridente (rosu, galben, verde), iar in
cazul starilor depresive apar culori reci, sterse, sumbre (violet, gri, albastru, negru).
§
1