Sunteți pe pagina 1din 3

(raportul dintre timpul cronologic şi cel psihologic, ilustrat într-un roman studiat,

aparţinând lui Camil Petrescu : Patul lui Procust)

După cum afirmă Mario Vargas Llosa în „Scrisori către un tânăr romancier”, există două
timpuri: cel cronologic şi cel psihologic. Cel cronologic există obiectiv, independent de
percepţia individului, poate fi calculat în funcţie de anumite repere exacte („mişcarea
astrelor în spaţiu”) şi domină evoluţia existenţei oamenilor, de la naştere până la moarte.
Spre deosebire de acest timp, cel psihologic este subiectiv şi depinde de emoţiile şi
acţiunile oamenilor.
Raportul dintre timpul psihologic şi cel cronologic este ilustrată de Camil Petrescu în cele
două romane ale sale, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930) şi
„Patul lui Procust” (1933), prin care scriitorul face trecerea de la romanul tradiţional la
cel modern, de tip proustian. Acesta este teoretizat de Petrescu în lucrarea „Noua
structură şi opera lui Marcel Proust”. Autorul respinge naratorul omniscient şi
omniprezent din romanul tradiţional, preferând să pună accent pe autenticitate, posibilă
doar prin introducerea unei naraţiuni subiective, la persoana întâi, după cum afirmă însuşi
Petrescu: „Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile
mele, ceea ce gândesc eu [...] Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti [...] Eu nu
pot vorbi onest decât la persoana întâi.” Un astfel de narator, care nu se află în posesia
tuturor informaţiilor, este mai realist şi mai credibil pentru cititorul aflat în aceeaşi
situaţie, dar, evident, nu este creditabil din pricina subiectivităţii sale.
În romanul modern de tip subiectiv „Patul lui Procust”, sunt valorificate diverse concepte
estetice inedite: fluxul memoriei involuntare, autenticitatea, pluriperspectivismul,
luciditatea (auto)analizei, anticalofilismul, care are rolul de a spori autenticitatea, şi
naraţiunea la persoana întâi. Petrescu abordează tema intelectualului, a cărui
inadaptabilitate are cauze interioare, nu doar exterioare, şi pe cea a iubirii, care este
privită diferit de fiecare personaj. Titlul romanului are în vedere sensul conotativ al
expresiei şi simbolizează incompatibilitatea în relaţiile umane cauzată de tendinţa fiecărui
personaj de a-i judeca pe ceilalţi după anumite tipare prestabilite, de a-i transforma
conform propriei viziuni şi propriului model.
Compoziţional, romanul cuprinde trei părţi: primul este constituit din scrisorile doamnei
T., adresate autorului, prin intermediul cărora este reconstituită o parte din existenţa
acesteia, inclusiv relaţia ei pasională cu un anume X, care este dezvăluit în notele de
subsol ca fiind Fred Vasilescu, un tânăr de o frumuseţe spor¬tivă, bogat, aviator şi fost
secretar de legaţie, fiul industriaşului Tănase Vasilescu-Lumânăraru. A doua parte fiind
jurnalul lui Fred, intitulat „Într-o după-amiază de august”, şi „Epilog I”, povestit de tânăr,
unde acesta descrie cum a cercetat cu minuţiozitate împrejurările morţii lui Ladima.
Jurnalul cuprinde şi scrisorile lui G.D. Ladima adresate actriţei Emilia Răchitaru. Cel de-
al treilea plan este cel al autorului, devenit personaj prin intermediul notelor de subsol şi
prin „Epilog II”, în care acesta încearcă să desluşească misterul existenţial al lui Fred
Vasilescu. Deşi rolul notelor de subsol este de a da credibilitate celorlalţi naratori
implicaţi, autorul lor este de asemenea un personaj-narator subiectiv şi nu poate elucida
toate tainele naraţiunii.
Cea mai mare parte a romanului constă în jurnalul lui Fred Vasilescu, pe care acesta îl
scrie la cererea autorului, dar în primul rând din dorinţa de a-şi răspunde propriilor
întrebări. Aici sunt puse în evidenţă cele două planuri temporale din discursul narativ:
timpul narării, timpul cronologic şi timpul narat, timpul psihologic. Acţiunea propriu-zisă
se petrece, după cum indică titlul jurnalului, într-o singură după-amiază. Fred Vasilescu îi
face o vizită Emiliei Răchitaru şi află că aceasta fusese iubită de G.D. Ladima, poet şi
ziarist, pe care tânărul îl cunoscuse bine, destinele lor intersectându-se de mai multe ori.
Emilia îi dă lui Fred să citească scrisorile primite de la Ladima şi, din acest moment,
acţiunea oscilează între planul prezent şi cel trecut, în funcţie de reacţiile şi memoria lui
Fred. Astfel, în doar câteva ore sunt reconstituite existenţa lui Ladima, dragostea lui
pentru Emilia şi relaţia tumultuoasă dintre Fred şi doamna T. Lectura scrisorilor relevă
drama existenţială a intelectualului Ladima, incapabil să se adapteze normelor societăţii
în care trăia, dar şi dragostea lui pentru o femeie nedemnă de el. Descoperind tragedia lui
Ladima, Fred Vasilescu se regăseşte pe sine în iubirea pătimaşă pentru doamna T., pe
care o părăsise dintr-un motiv necunoscut, ce constituie una dintre tainele romanului. Pe
măsură ce Fred citeşte scrisorile poetului, el revine asupra unor amintiri legate de
conţinutul epistolelor, reinterpretând anumite evenimente, schimbându-şi modul în care îl
percepe pe poet, şi în acelaşi timp simţindu-şi, în mod inexplicabil, destinul legat de cel al
lui Ladima din momentul în care se întâlneşte cu acesta în faţa casei doamnei T. Odată ce
a terminat de citit scrisorile, Fred decide să le fure pentru a proteja memoria poetului,
pentru a nu permite ca drama lui să fie aflată şi de altcineva.
Trecerea de la timpul cronologic la cel psihologic se face prin intermediul fluxului
memoriei involuntare, tehnică proustiană preluată de Camil Petrescu şi utilizată pentru a
crea impresia de autenticitate, lanţul amintirilor fiind spontan, nedirijat. Astfel, pe măsură
ce Fred citeşte scrisorile lui Ladima şi ascultă comentariile Emiliei, retrăieşte anumite
momente legate de relaţia sa cu doamna T. sau momente petrecute cu Ladima. Fred îşi
aduce aminte de modul în care l-a cunoscut pe poet, în timpul unei excursii. Întâlnindu-se
cu doamna T., tânărul o jigneşte din gelozie şi este confruntat de Ladima, care îi ia
apărarea femeii. În prezent, citind scrisorile, Fred este uimit să constate că un bărbat cu
principii puternice, care este dispus să se dueleze pentru onoarea unei femei necunoscute,
a fost capabil să se îndrăgostească de o femeie precum Emilia. Faptul că Ladima s-a lăsat
umilit, înşelat de actriţă, lucru care în prezent îl intrigă pe Fred, se explică prin
incapacitatea poetului de a renunţa la propria viziune pe care o avea asupra Emiliei, de a
accepta caracterul ei adevărat.
Tot prin lectura sa, Fred descoperă mizeria materială în care trăia Ladima din cauza
refuzului său de a face un compromis intelectual. Acesta demisionează de la ziarul
„Veacul” atunci când îi este interzis să scrie ceea ce doreşte, deşi nu avea o altă sursă de
venit. Este ilustrată astfel tema intelectualului inadaptabil, care refuză să renunţe la
propriile principii şi să se conformeze realităţii contemporane.
Comportamentul, vorbele Emiliei îi trezesc lui Fred amintiri ce o privesc pe doamna T.,
creând o antiteză între cele două femei. Constatând trivialitatea actriţei, Fred revede
distincţia, rafinamentul doamnei T., considerând o comparaţie între cele două degradantă
pentru cea din urmă. Şi Ladima o vede pe doamna T. ca fiind opusul Emiliei, hotărând să
lase impresia că ea a fost cauza sinuciderii lui pentru a ascunde dragostea sa pentru o
femeie vulgară precum Emilia.
După cum am afirmat în introducere, romanul „Patul lui Procust” ilustrează raportul
dintre timpul obiectiv, cronologic şi cel subiectiv, psihologic prin prezentarea incursiunii
lui Fred Vasilescu în trecut. Memoria involuntară a acestuia este stimulată prin
intermediul scrisorilor lui Ladima şi al comentariilor Emiliei, aducând în prim-plan
evenimente din trecut, exp

Evaluare