Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Angajarea Raspunderii Juridice Civile A Asiguratorului in Procesul Penal
Angajarea Raspunderii Juridice Civile A Asiguratorului in Procesul Penal
instanta penala.
3. Cu privire la acelasi aspect, alte instante au obligat societatea de asigurare in limitele
obligatiei acesteia la plata despagubirilor alaturi de inculpat .
In aceasta abordare, instantele au retinut ca temeiurile juridice diferite ale raspunderii
asiguratorului si inculpatului (contractuala, respectiv delictuala) exclud solidaritatea
acestora.
4. In aceeasi materie, alte instante au obligat numai societatea de asigurare la
repararea prejudiciului cauzat de autovehicul asigurat, in limita obligatiei sale.
Adeptii acestei orientari au precizat ca raspunderea societatii este antrenata direct in
temeiul contractului de asigurare, obligatie pe care si-a asumat-o in mod expres.
Ratiunea incheierii politiei de asigurare este tocmai aceea de a inlatura riscul
insolvabilitatii celui vinovat de producerea accidentului rutier.
Argumentele Procurorului General
"Asigurarea de raspundere civila pentru prejudiciile produse prin accidente de
autovehicule (denumita in continuare asigurare de raspundere civila auto sau RCA) este,
potrivit art.4 din Legea nr.136/1995 modificata, o asigurare obligatorie. Expresia acestui
caracter obligatoriu o reprezinta faptul ca persoanele fizice sau juridice care au in
proprietate vehicule supuse inmatricularii / inregistrarii in Romania, precum si tramvaie
au obligatia legala (art.48 alin.1 din legea mentionata) sa incheie o astfel de asigurare, cat
si faptul ca in asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat si asigurator, drepturile si
obligatiile fiecarei parti sunt stabilite prin lege (art.3).
Prin urmare, asigurarea de raspundere civila auto este un contract fortat prin care
asiguratorul se obliga, corelativ incasarii primelor de asigurare, sa acorde despagubiri
pentru prejudiciile de care asiguratii raspund fata de terte persoane pagubite prin
accidente de vehicule (prejudicii ale bunurilor, integritatii corporale sau vietii unor terte
persoane - art.49 si art.50 din Legea nr.136/1995).
Mai mult, despagubirea se plateste de catre asigurator chiar si atunci cand accidentul este
produs de o alta persoana decat asiguratul, necesara fiind implicarea in accident a
autovehiculului asigurat, nu si a persoanei asigurate (art.51 alin.1).
Acestea sunt conditiile cumulative pe care legea (art.49 52) le instituie pentru angajarea
raspunderii asiguratorului si la care se adauga conditiile suplimentare stabilite prin norme
ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (art.53). Unele dintre acestea vizeaza, de
pilda nivelul despagubirilor (art.24 din Anexa 1 la Ordinul nr.11 din 2 octombrie 2007 al
Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor Monitorul Oficial nr.686 din 9 octombrie
2007).
Fiind incidente, asa cum aratam dispozitiile art.58, asiguratorul va avea drept de regres
pentru suma platita ca despagubire impotriva persoanei raspunzatoare de producerea
accidentului. Aceasta se va realiza insa in cadrul unui alt proces decat cel penal si prin
care asiguratorul a fost obligat la despagubiri.
In ipoteza in care nu este incident art.58, asiguratorul nu mai are la dispozitie actiunea in
regres.
In concluzie, in oricare dintre situatii cu sau fara incidenta art.58 asiguratorul va fi
obligat la despagubiri, respectiv la executarea obligatiei asumate prin contractul de
asigurare.
In acest caz al stabilirii despagubirii prin hotarare judecatoreasca, plata se va efectua de
catre asigurator in maximum 15 zile de la data la care acesta a primit hotararea
judecatoreasca definitiva cu privire la suma de despagubire pe care este obligat sa o
plateasca (art.36 alin.1 teza finala din Anexa 1 la Ordinul nr.11/2007 al Comisiei de
Supraveghere a Asigurarilor, anterior mentionat).
Cu privire la acest aspect, instanta va trebui sa tina seama de faptul ca persoana pagubita
este indreptatita sa ceara intreaga prestatie de la oricare dintre cele doua parti ale
contractului de asigurare fara sa aiba obligatia sa isi divida creanta. Originea acestei
obligatii este reprezentata, pentru asigurator, de contractul de asigurare, iar pentru
asigurat, de delictul comis; asadar, temeiul raspunderii asiguratorului este conventional,
iar cel al raspunderii asiguratului este delictual. Prin urmare, obligatiile asiguratorului si
asiguratului fata de persoana prejudiciata nu sunt unite prin existenta unei obligatii unice,
ci prin dreptul creditorului de a cere oricaruia dintre acestia plata in intregime a delictului
la care este obligat fiecare in parte.3 Toate acestea caracterizeaza o obligatie in solidum.
Din acest motiv asiguratorul si asiguratul nu pot fi obligati in solidar la plata
despagubirii, dupa cum, fiecare dintre acestia nu poate fi obligat la intreaga suma, separat
si distinct.
In consecinta, obligarea asiguratorului la plata despagubirii va trebui sa tina seama de
caracterul in solidum al raspunderii sale, de existenta actiunii in regres a acestuia
impotriva persoanei responsabile de producerea accidentului numai in ipotezele normate
de art.58 din Legea nr.136/1995 si de eventuala plafonare, prin norme emise de Comisia
de Supraveghere a Asigurarilor (abilitata in acest sens de art.53 din Legea nr.136/1995), a
nivelului despagubirilor.
Pe de alta parte, pentru a putea dispune obligarea de catre instanta penala a asiguratorului
este necesara prezenta acestuia in procesul penal, respectiv identificarea calitatii sale
procesuale.
Cu privire la acest aspect Legea nr.136/1995 modificata nu contine decat dispozitia
cuprinsa in art.54 alin.1 (art.57 din varianta originara a Legii nr.136/1995 fiind abrogat
prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.61/2005).