Sunteți pe pagina 1din 17

Urata din padurea adormita

A fost odata ca niciodata un castel de cristal in care locuia cea mai frumoasa familie de
regi de pe tot continentul. Supusii lor veneau din imprejurimi special sa le admire frumusetea si
sa le aduca daruri, drept rasplata pentru ca le-au facut regatul celebru.
Regina isi pieptana parul ei blond la balcon, iar firele care cadeau lin spre pamant, erau
culese de locuitorii, care faceau din ele coliere cu ite firave scumpe, pentru ca acest par ajunsese
sa coste mai mult decat aurul. Regina mai era cunoscuta in plus si ca o tamaduitoare innascuta,
care se pricepea la toate ierburile din regat. Regele avea doi ochi ca safirele, care erau divinizati
mai rau decat Dumnezeu, astfel incat devenisera un simbol care aducea noroc : fiecare casa avea
la intrare, deasupra usii doua cercuri albastre care reprezentau nemurirea si tineretea eterna. Dar
timpul trecea si regele si regina imbatraneau.
Gandidu-se mai mult la viitorul lor se hotarara sa faca un copil, care sa le mosteneasca
frumusetea. Dupa 9 luni se nascu o fetita cu tenul negricios, cu ochii caprui si cu parul precum
castana scaldata in razele soarelui de toamna. Regina, cum si-a vazut copilul, facu un soc si
amuti. Regele incepu sa banuiasca ce este mai rau si anume, ca el nu ar fi tatal. Rudele lui
rascolira toate tablourile cu stramosii inaintati si descoperira in cele din urma, ca regele avea un
strabunic ce semana leit cu fetita nou-nascuta. Regele nu vroia sa recunoasca asemanarea si beat
de furie o inchise pe regina amutita in pivnita castelului. Si uite asa, fetita fusese numita imediat
dupa nastere urata , pentru ca oricum nu se gasea un alt nume care sa se potriveasca mai bine
chipului ei. Copilaria si-o petrecea prin gradinile castelului, singura, rascolind pamantul si
invatand prin experienta despre gaze, fluturi si alte vietati. Intr-o zi ajunse din intamplare la o
poarta de fier, care se afla in fundul gradinii. Isi vari capusorul printre zabrele si vazu in
departare padurea...Acel taram salbatic, nou, unde se aflau casele supusilor, despre care tatal ei
povestea atat de mult.

Vantul adia printre crengile copacilor din zare si parca ii soptea sa se aproprie. Urata
deschise poarta, usor ezitand, parca fiindu-i frica de acel taram necunoscut. O lua la sanatoasa
precauta, pe o poteca. Pantofiorii ei moderni (pentru acele vremuri) se prafuira indata si fetita
hotari ca ar fi mai bine sa se desculte. Si asa merse ea ce merse ore intregi, din cand in cand
impiedicandu-se de cate un bolovan sau un musuroi, lucruri pe care ea nu le vazura in gradinile
palatului atat de perfecte si plictisitoare. Si simtea cum pamantul rece ii mangaie piciorusele,
cum cracile pomilor ii zgarie rochita delicata si parca devenea treptat o tarancuta dintr-o familie
oarecare din padure. In intuneric, padurea parea de veacuri adormita. La un moment dat, trecu pe
langa un bordei, cufundat pe jumatate in sol, darapanat, saracios si observa prin geamul spart o
candela care palpaia anemic. Langa ea, pe pat, o femeie plangea in hohote. Uratei parca i se
rupse inima si batu la usa bordeiului, vrand sa-i afle oful si sa o ajute pe femeie. Femeia ii
deschise si o pofti in casa, crezand ca Urata e o fetita din padure, ca toate celelalte. Femeia
necajita ii povesti Uratei, ca baietelul ei s-a imbolnavit foarte grav, are febra si se zvarcoleste in
pat atat de puternic, incat crede ca in curand va muri. Urata se cutremura la auzul acestor cuvinte
si o mangaie pe femeie pe umar si ii promise ca a doua zi va reveni cu o licoare miraculoasa.
Intre timp se facu tarziu si Urata trebuia sa plece. O lua pe aceeasi poteca, inchise poarta si se
duse in castel sa ia cina cu tatal sau. Cand tot castelul se culca, fetita se duse tiptil la mama sa in
pivnita si ii povesti tot ce s-a intamplat si cat de impresionata fusese de baietelul bolnav, rugando pe regina sa-i pregateasca o licoare cum se pricepe ea mai bine. Mama Uratei ii facu degraba
licoarea din ierburi nestiute si fetita fugi a doua zi dimineata, cu inima in dinti la baietel. Imediat
ce Urata pleca de la castel, mama tematoare, neavand incredere in supusii din padure, vru sa-l
anunte pe sot incotro s-a dus fiica ei. Insa nu putu, pentru ca era amutita si regele nu vroia sa o
vada, fiind inca manios pe ea.
Intre timp, baietelul bau licoarea si se insanatosi in cateva minute, iar mama lui
entuziasmata chema toata padurea sa-i multumeasca fetei simple cu ochi caprui. Toti o
imbratisara, o pupara si ii pregatira o masa imensa si o petrecere ce dura 3 zile drept rasplata.
Atata dragoste si atentie nu mai primise fetita regelui de la nimeni. In a 4-a zi, supusii voiau sa-i
afle numele, ca sa-i faca un imn drept recunostinta. Cand auzira numele Urata , toti se mirara
cum de o fata cu un suflet asa de frumos si cu 2 ochi asa de caprui si sinceri putea sa poarte un
astfel de nume batjocoritor. Regele ingrijorat de lipsa fetei, trecu in cautarea sa cu o caleasca pe
langa bordei si se opri curios sa afle, de ce toata padurea petrece, cand el e atat de trist si de
disperat de la plecarea fetei . Si vazu alaiul bucuros, dansand in jurul fiicei sale. Lacrimand, tatal
se duse intr-un suflet si o imbratisa. Regele intelesese cat de frumos era caracterul fetei sale si cat
de inteleapta era ea in tacerea si singuratatea ei. El recunoscu greaseala, de a o inchide pe regina
in pivnita, neapreciind ca i-a daruit un suflet atat de gingas si bun. Atunci aflara toti cine este
distinsa salvatoare. Intors acasa, regele merse la regina, o elibera si ii spuse cat de mult o iubeste.
Regina isi recapata miraculos glasul, semn ca iubirea vindeca totul. Pentru a rememora fapta
printesei, supusii mancau de atunci numai in farfurii de arama, care aminteau de parul castaniu al
printesei. Si poate mai mananca inca...

Fetita si mugurii de floare

A fost odata ca niciodata o fetita foarte nerabdatoare sa devina adulta. Se uita in jur la
mama ei care era frumoasa precum zanele din cartile cu povesti, castiga banuti si venea acasa
zilnic cu geanta plina de dulciuri, purta tocuri si putea sa iasa oricand in oras. Copila ar fi vrut sa
fie si ea la fel, sa fie libera, sa se machieze si nu mai auda atat de des refuzul adultilor pe motiv
ca nu e suficient de mare.
Intr-o seara, mergea pe strada, cu manuta invelita de degetele mamei. Deodata, se opri in
fata unei vitrine, in care se afla o papusa inalta, zvelta, cu parul auriu si ochi albastri si
patrunzatori. Era papusa aceea din visul oricarei fetite. Copila schita un zambet admirativ si
spuse :
-Mama, vreau sa fiu si eu ca papusica asta, sa atrag privirile tuturor, sa ma admire
intreaga lume si sa fiu mereu in centrul atentiei!
-Ce crezi ca te impiedica?
-Eu sunt micuta si uratica, nu ma place mai nimeni si nu o sa fiu niciodata asa ca tine sau ca ea
De ce nu pot sa cresc asa de usor ca-n basme, intr-un an cat Fat-Frumos, intr-o luna ? spuse fetita
si lacrimi calde se rostogoleau pe obrajori. Nu vreau sa raman asa !
Mama o ridica in brate si o aduse mai aproape de vitrina :
-Vezi ghiveciul acela din spatele magazinului, printre celelalte cutii colorate ?
-Dae o floare cu muguri mici si mari, nu ?
-Exactasa esti si tu. O floare nu poate deveni o planta matura pana nu trece de stadiul de
mugure. Ea trebuie sa primeasca apa si mai ales, lumina si caldura soarelui. Asa ai nevoie si tu de
lumina experientei si de caldura celor din jur, pe care o primesti prin dragoste. Iar cel mai
important, ai nevoie de timp si de rabdareDoar asa vei putea deveni o floare nestemata.

Tim si cojile de ou
A fost odata ca niciodata un pui de gaina, care inca dinainte de a iesi din gaoace se temea
de lumea de afara. Era ingrozit de zgomote, de voci, de pasi, de ciripitul celor din familia lui, de
vibratiile pamantului si de temperatura oscilanta a mediului. Cand a vazut pentru prima oara o
raza de soare, a ramas fascinat de frumusetea lumii de afara , simtea acea caldura care se
revarsa peste pufuletul sau firav. Deodata vazu pe cer o creatura cu aripi imense, interminabile,
cu un cioc ascutit, incovoiat si impietri de frica. Era uliul. Un sentiment ca acesta nu a mai avut
pana atunci, desi era la inceputul vietii sale. Se simtea singur si doar cand chemarea dragastoasa
a mamei isi facea simtit prezenta, se credea in siguranta. Mama-closca era singura punte catre
lumea exterioara.

De la vederea uliului statea retras in cuib si cum presimtea o prezenta straina, fugea
tremurand dupa resturile de ou. Fratiorii si toate rudele sale l-au numit Tim, de la puiul cel
timid . Nu avea prieteni, nu avea cine sa-l iubeasca tocmai din refuzul lui de a-i cunoaste pe
ceilalti. Treptat s-a autoizolat si stari depresive ii rodeau sufletul de pasare. Curand, timiditatea ia furat cel mai profund vis pe care il are o pasare, acela de a zbura, de a descoperi lumea prin
calatorii esuate sau reusite, impotriva curentilor de aer, de face cunostinta cu celelalte
vietuitoare(insecte, pisicute, caini, vacute) din ograda stapanului. In fiecare seara plangea cu
lacrimi arzatoare, atunci cand in tot cotetul era liniste si celalalte surate dormeau. Nu intelegea de
ce e el altfel decat celailati si de ce greierilor de exemplu, nu le e frica sa cante nici macar
noaptea. Intr-o zi, din plictiseala s-a gandit sa exploateze acel petic de pamant pe care isi ducea
existenta, printre cojile de ou. Si-a infipt ghearele in pamantul rece si a fost invaluit de un calm
nemaintalnit pana atunci. Apoi a inceput sa scurme ore intregi, fara incetare. Brusc a vazut o
fiinta cu trupusorul alungit care se zbatea intre gheare :
-Sa nu ma omori, te rog !
- Dar cine esti tu ? spuse Tim.
-Eu sunt o rima care e la fel de trista ca si tine. Tot traind pe sub pamantul pe care
locuiesti, ti-am auzit lacrimile si durerea. De ma vei lasa sa traiesc, o sa-ti fiu de mare folos !
-Bine, imi pari simpatica. Stiipana acum esti singura fiinta care imi arata compasiune,
in afara de mama.
Si tot vorbind ei asa, rima se gandi sa-i arate recunostinta. Ca sa-i inspire increderea in el
insusi si in lumea dimprejur, rima se oferi sa sape prin pamant un fel de carare, peste care Tim
trebuia sa treaca. Astfel ea trebuia sa fie garantia ca pe acolo puiul se putea afla in siguranta. Au
mers ei zile si nopti, fara oprire, peste 7 drumuri si 7 campii. Puiul urma atent traiectoria rimei si
cu fiecare metru parcurs se simtea si mai sigur pe el si din ce in ce mai uimit de cate minuni a
pierdut stand ascuns printre cojile de ou. A cunoscut alti puisori, alte familii, alte meleaguri si
alte obiceiuri. Intre timp, puiul nostru s-a transformat intr-un cocos multicolor cu o creasta rosie
ca macul si cu aripi puternice asemeni uliului care i-a inspirat frica. Intre timp a cunoscut si o
puica si s-a infiripat o poveste de dragoste intre ei. Rima era omniprezenta, iar intre cei 3 s-a
format o relatie frateasca, fiind de nedespartit. Dupa 1 an s-a gandit cocosul, care acum se numea
Voinicel, ca mama sa sigur si-a facut multe griji in lipsa lui. Se hotari sa zboare cat mai repede
catre cuibul sau, alaturi de puica si de rima. Dupa mult timp au ajuns acasa, unde mama-closca
imbatranise, dar revederea fiului cel viteaz i-a reintinerit glasul. Toti au fost mirati de
transformarea lui Tim in Voinicel si foarte bucurosi sa- l aiba din nou printre ei. In final, Voinicel
a ajuns cocosul-sef al ogradei, sculand primul stapanul, in fiecare dimineata. Nu va uita niciodata
drumul sau lung, dar plin de satisfactii, de a iesi din timiditate.

Povestea vulturilor aurii

Undeva, departe, foarte departe de inuturile n care triau oamenii, era un inut foarte frumos, n
care triau vulturii aurii. Erau psri mari, frumoase. Li se spunea vulturi aurii pentru c
aripile lor strluceau puternic n btaia soarelui. Nu aveau toate penele de aceast culoare
nobil, ci doar penele de pe o arip. Nu amndou aripile strluceau, numai una la
masculi, aripa dreapt, iar la femele aripa stng.
An de an, pe msur ce puii creteau, i aveau la rndul lor ali pui, prinii btrni plecau n
ultima lor cltorie: zburau zile ndelungate pentru a ajunge la Muntele Linitii. Acolo
unde muriser i prinii lor. i prinii prinilor lor...
Se mai spune c, dup moarte, aurul de pe aripi se ntindea peste tot, transformnd trupurile n
mici statui. i, ajungnd aici, vulturii i puteau vedea statuile prinilor lor, i pe ale
prinilor prinilor lor...Dar nici un om nu a ajuns acolo s se conving dac e aa sau
nu ...
Se spune c, ntr-un an, ultima cltorie a psrilor a fost ct se poate de trist. ntr-o noapte,
dup ce zburaser o zi ntreag, s-au oprit s se odihneasc. Dar, spre diminea, vulturii au
fost prini, printr-o meteugit curs, de nite rani care i cutaser ore intregi dup ce i
vzuser zburnd deasupra lor. i strlucirea penelor le luase minile.
Pn atunci, doar un singur vultur auriu mai fusese prins. ranul care l prinsese l vnduse unui
boier, i boierul se pregtea s se trguiasc cu mpratul nsui pentru aceast pasre rar.
Dar, pn s apuce s fie vndut a doua oar, vulturul auriu a dat semne c se apropie de
moarte. Nu mai putea da din aripi, zcea lipsit de vlag. i, suprat c nu mai putea vinde
pasrea muribund mpratului, boierul poruncise ca trupul psrii s fie aruncat n foc...
Nu dup mult vreme ns, muri i boierul. Conacul su a luat foc, nimeni nu tia cum, i
boierul nu avusese timp s ias afar. Trupul su a ars asemenea vulturului pe care vroia s
l vnd mpratului. Suprat c nu a mai putut cumpra vulturul auriu, mpratul a dat o
lege cum c nimeni nu avea voie s vnd astfel de psri ...
ranii tiau c vulturii prini zburau pe ultimul lor drum i i ddeau seama c nu mai aveau
mult de trit. Dar ei vroiau s se mbogeasc vnznd penele care strluceau ca soarele.
Se ateptau s ia un pre foarte mare pe aceast neobinuit marf. Pentru c mpratul
interzisese doar vnzarea vulturilor aurii, nu i a penelor lor minunate.
Fiindu-le team s omoare psrile, ca nu cumva s aib parte de o moarte npraznic aa cum
avusese boierul , s-au gndit c cel mai simplu e s taie doar aripa aurie a fiecrei psri.
Aa au fcut... Unii vulturi, mai puternici, au reuit s i loveasc cu ciocurile lor tari ca
fierul i au plecat n zbor spre Munte. Dar cei mai muli au simit cum fierul rece al
cuitelor le tia aripa aurie...
ranii au terminat treaba i au plecate spre casele lor, cu gndul la mulimea de bani pe care
aveau s o primeasc. Nu tiau, sracii, c mpratul, mirat c boierul murise ars n foc n
acelai fel n care murise i vulturul pe care i-l promisese mpratului i suprat c nu
reuise s cumpere vulturul de la boier, dduse o lege ca toi cei care prindeau vulturi aurii
s fie pedepsii cu tierea minilor...

Ce s-a ntmplat ns cu vulturii cu aripile tiate? Cei mai slabi au murit imediat. Unii au ncercat
s zboare, cu o singur arip, dar nu au reuit. Cu ct se zbteau mai tare, cu att pierdeau
mai mult snge...
O pereche de vulturi sttea intr-o parte i privea cerul. Stnd unul lng altul, cele dou psri se
gndeau cu tristee: Ce vor spune puii notri cnd vor ajunge, pregtii de moarte, la
Muntele Linitii i nu vor gsi trupurile noastre? Trebuie s plecm de aici. Dar cum...?"
Sprijinindu-se unul de cellalt i gndindu-se la puii lor, cei doi vulturi au simit cum suferina
ncepe s li se aline. i, stnd aa, ateptnd parc s le creasc aripi, ei au simit c durerea
li se preschimba n putere. Da, da, chiar aa: stnd lipii unul lng altul, dobndeau fore
noi. Au ncercat s zboare aa, unul lng cellalt; la nceput flfiau din aripi ncet, plini
de sfial. Pe msur ce se ridicau, de jos se vedea un singur trup, cu dou aripi. Se vedea o
singur cruce. i, dup ei, s-au ridicat i celelalte perechi. Zburau ncet, dar zburau. i
ncet-ncet au ajuns la captul drumului. La Muntele Linitii...

Sunt oameni si situatii care reusesc, constient sau inconstient, sa ne taie aripile interioare si
sa ne ia stralucirea proprie. Si sunt, de asemeneni, oameni si situatii care ne ofera
suficienta putere si sprijin sa ne continuam zborul si sa ne indreptam spre destinatia pe
care ne-am propus-o. Si prima categorie de oameni si situatii, si cea de-a doua nu sunt
perfecte, dar este tot ce avem. Si prima categorie si cea de-a doua sunt ele insele fara o
aripa, si uneori cu stralucirea indoilenica, caci lumea mare este plina atat de libertate,
cat si de suferinta. Ramane insa un act de curaj acela in care sa acceptam umarul
celorlati si darurile evenimentelor mai putin placate pe care le intampinam pentru a nu
ramane pe loc, pentru a nu ne pierde speranta si pentru a ne regasi.
Lasa-te surprins de viata!

Am uitat s strlucesc!

A fost odat ca niciodat, ntr-o pdure oarecare, o buburuz care a ntlnit un licurici.
Buburuza i licuriciul s-au ndrgostit i au hotrt s rmn mpreun pentru totdeauna.
Numai c, i-au dat seama c n pdure erau o mulime de obstacole, lipsite de importana
pentru alii, dar care pe ei i-ar putea despri: o crengu, o pietricic, o frunz
i atunci, buburuza i licuriciul au hotrt s se in tot timpul de mn, pentru ca nimic s
nu-i poat despri. Se plimbau mpreun prin pdure i erau foarte fericii. Dar ntr-o zi,
licuriciul a constatat c buburuza dispruse.Nu mai tia dac el a lsat-o de mn sau daca
ea i-a dat lui drumul minii, dar asta nici nu conteaz n povestea noastr. Conteaz numai
c licuriciul, singur i trist, a cutat buburuza sub fiecare frunz, sub fiecare crengu, dar
nu
a
gsit-o.
Licuriciul era din ce n ce mai trist i i se prea c pdurea nu mai are niciun gust, niciun
sens, niciun farmeci cum se plimba licuriciul foarte trist, s-a ntlnit cu o furnic.
Licuriciul i-a povestit furnicii ce i se ntmplase, iar furnica i-a spus:
- Licuriciule, poate dac AI STRLUCI tare, tare, buburuza te-ar vedea, orict de departe
ar fi i s-ar ntoarce la tine.
- Stii c ai dreptate ? a spus licuriciul. Eram aa de trist, nct AM UITAT S STRLUCESC!

Parabola vremurilor grele


ntr-o diminea, un tnr artist intr ntr-o cafenea, fiind foarte entuziasmat c a fost angajat s
picteze portretul unui om cu bani care avea o firm de construcii. n timp ce i savura
cafeaua bucuros, vzu un ziar lsat pe masa vecin pe care era tiprit cu litere mari
urmtorul titlu: Vin vremuri grele! ncepu s se gndeasc tot mai mult la aceste cuvinte.
Patronul cafenelei trecu s-l salute i vzndu-l ngrijorat, l ntreb dac s-a ntmplat ceva.
Acesta i-a rspuns trist c trebuie s plece, cci vin vremuri grele, aa c trebuie s
munceasc la lucrarea lui.
Patronul ncepu s se macine c poate chiar vin vremuri grele. Devenea din ce n ce mai
ngrijorat pe msur ce se gndea la vorbele tnrului. i sun apoi soia rugnd-o s nu se
supere, dar c trebuie s-i anuleze comanda pentru rochia cea nou, deoarece este cam
scump i s-au anunat vremuri grele. Aceasta sun la magazinul unde i comandase
rochia i o rug pe patroan s-i anuleze comanda. i ceru scuze, dar vin vremuri
grele i trebuie s fac economii.
Patroana n-a avut ncotro i a anulat comanda, dar i aminti c a auzit ea la tiri, cndva, c vin
vremuri grele. Aa c a sunat imediat la firma de construcii pe care o angajase pentru
executarea unei lucrri de extindere a magazinului. L-a anunat pe constructor c va
renuna pentru moment la lucrare, deoarece vin vremuri grele i nu i poate asuma un
asemenea risc n acest moment.

Constructorul s-a ntristat la auzul acestei veti, motiv pentru care s-a grbit s-l sune pe tnrul
artist spunndu-i c dorete anularea comenzii pentru portret, ntruct vin vremuri grele
i acesta nu este un moment potrivit s cheltuie banii pe lucruri artistice.
Copleit de suprare, tnrul artist a acceptat cu resemnare vestea, c doar s-a ntmplat aa cum
a anticipat. Simindu-se trist, porni nspre cafeneaua favorit s-i nece amarul cu un pahar
de vin.
n timp ce sttea din nou aezat la masa lui, zri ziarul pe care scria Vin vremuri grele. De data
asta s-a ridicat i a luat ziarul pentru a-l cerceta mai bine. Data ziarului era de acum 5 ani.
Cineva despachetase farfurii pentru restaurant.
Viaa noastra este asemeni unui joc cu bumeranguri. Toate gndurile, cuvintele i faptele
noastre se vor ntoarce la noi, mai devreme sau mai trziu, cu acurate e
nucitoare. Suntem creatorii propriei noastre realiti!

Soricelul din borcanul cu smantana

Un soricel mic si nu foarte experimentat in ale vietii, sigur pe el si destul de


indraznet, a cazut intr-un borcan cu smantana. Cu greu reusea sa se ridice la suprafata
pentru cate o gura de aer. Cadea de fiecare data inapoi, spre fundul borcanului. L-a si
atins de cateva ori.
Soricelul a fost cuprins de o senzatie cumplita de panica, vecina cu disperarea. La
un moment dat nu a mai avut nici macar lumina. Se intunecase. Disperarea bietului
soricel era totala: avea de ales- se ineca in smantana sau dadea din labute toata noaptea,
sperand ca dimineata sa il salveze cineva. A ales a doua varianta.
Dimineata, obosit, epuizat si ravasit de chinul prin care trecuse toata noaptea,
soricelul abia daca mai dadea dintr-o labuta. Trezit la realitate, s-a intrebat insa de ce nu
se scufunda. Uluit, a constatat ca statea pe ceva tare. Smantana se transformase in unt,
dupa ce, o noapte intreaga o batuse cu labutele.

Rzbunare trzie

Un om fu pedepsit de ctre consatenii si, fiind aruncat ntr-un bazin uscat.


Cetenii pe care el i tratase nedrept luaser acum justiia n mini. Stnd pe marginea
anului, ddur drumul unei ploi de scuipturi asupra lui. Alii aruncar cu noroi de pe
drum. Deodat, omul fu lovit de o piatr. Uluit, se uit sus i l ntreb pe cel care
aruncase piatra: i cunosc pe toi ceilali oameni. Cine eti tu, care crezi c poi arunca
cu pietre n mine?
Omul de pe marginea anului rspunse: Sunt cel fa de care te-ai purtat ru
acum douzeci de ani.
Pctosul ntreb atunci: Unde ai fost n tot acest timp ? n tot acest timp,
rspunse omul, am purtat piatra n inima mea. Acum, c te-am gsit ntr-o stare
nenorocit, am luat piatra n mn.

Un petic de hartie
Candva, ntr-o clas de bieti de la un colegiu a izbucnit o disput care s-a transformat
rapid ntr-o ncierare. Zarva a atras imediat atentia si a fost chemat profesorul
ndrumtor al acelei clase, care a intervenit si i-a desprtit. Apoi le-a spus s se
aseze fiecare la locul lui si privind semnele lsate de loviturile ncasate, le-a spus s
scoat o foaie de hartie, s trag o linie vertical pe mijlocul foii, si apoi s scrie n
partea dreapt tot ce-i reprosau celui cu care se confruntaser direct.
n cateva minute unii au ntrebat dac pot scrie si pe dosul foii! Dar li s-a spus c e de
ajuns.
Cand majoritatea au umplut jumtatea de pagin, profesorul le-a spus:
- Acum, veti scrie n cealalt jumtate, ce calitti are acel individ!
S-a iscat un vacarm general de strigte de protest, dar glasul profesorului a dominat:
- Stati jos si scrieti! Liniste! Vom sta aici pan cand fiecare va scrie!
Cum scpare nu era, despre profesor spunandu-se c e un tip care nu prea stia ce-i gluma,
fiecare a trebuit s fac ce i se spusese. Din cand n cand se ncrucisau priviri
ucigase peste randurile de bnci. Iar jumtatea de foaie rmanea alb. Dup un ceas
ns, au aprut mai pe fiecare foaie cateva cuvinte. Iar dup nc o or, profesorul
care trecuse printre randuri si se uitase la fiecare dintre pagini, le-a spus:
- Acum veti rupe pagina pe linia vertical si veti merge s-i nmanati partea stang celui
n cauz!

Alegerea
Un om care se simtea vesnic mpovarat de greutatile vietii i se plnse unui maestru
spiritual vestit.
Nu mai pot! Viata mi-e un chin!
Maestrul lua o mna de cenusa si o lasa sa cada ntr-un pahar plin cu apa curata,
buna de baut, pe care-l avea pe masa, spunnd:
Acestea sunt suferintele tale.
Toata apa se tulbura si se murdari. Maestrul arunca apa, lua o alta mna de cenusa la
fel cu cea dinainte, i-o arata omului nostru, se apropie apoi de fereastra si o arunca
n mare.
Cenusa se mprastie ntr-o clipa, iar marea ramase la fel ca nainte.
-Vezi?, l lamuri nteleptul. n fiecare zi trebuie sa alegi ntre a fi un pahar de apa
sau marea.

Prietenia
Un cal si un cine au legat o prietenie pe cinste. De aceea cautau diverse cai de a-si arata
unul altuia pretuirea. Cinele i aducea calului cele mai bune oase pe care le afla,
cta vreme calul i lasa cinelui portia sa de fn. Asa de mult tineau unul la altul
nct au murit amndoi de foame

Ghinion, noroc, cine poate sti?

A fost o data un om foarte sarac care avea in schimb un cal foarte frumos, pe care dorea
sa-l cumpere stapanul castelului. Dar de fiecare data, batranul il refuza.
- Pentru mine acest cal nu este doar un animal. Este un prieten. Cum pot sa-mi vand
prietenul?
Intr-o dimineata s-a dus la grajd si a descoperit ca disparuse calul. Toti satenii au
zis:
- Ti-am spus doar! Ar fi trebuit sa vinzi calul. Acum a fost furat. Ce ghinion teribil.
- Ghinion sau noroc? a spus batranul. Cine poate spune?
Toata lumea a ras de el. Dar peste 15 zile calul s-a intors, urmat de o intreaga
herghelie de cai salbatici. A scapat din grajd, a curtat o iapa tanara si s-a intors cu
intreg alaiul dupa el.
- Ce noroc! au strigat satenii.
Batranul si fiul sau au inceput sa antreneze caii salbatici. Dar, o saptamana mai
tarziu fiul sau si-a rupt piciorul incercand sa antreneze un cal salbatic.
- Ghinion, i-au spus prietenii. Ce-ai sa te faci acum fara ajutorul fiului tau? Esti si
asa vai de capul tau!
- Ghinion, noroc, cine poate spune? a replicat batranul.
Cateva zile mai tarziu armata stapanului pamantului a fortat toti tinerii din sat sa
devina soldati. Toti in afara de unul fiul batranului, care avea piciorul rupt.
- Cat de norocos poti sa fiii, au urlat satenii. Toti copii nostri merg la razboi, dar tu
poti sa-ti pastrezi fiul acasa. Fii nostri probabil vor fi ucisi
Batranul a replicat:
- Ghinion, noroc, cine poate sti?

Casa cu o mie de oglinzi

Cu mult timp n urm, ntr-un stuc, se gsea un loc cunoscut drept casa celor o
mie de oglinzi. Un celus mititel, vesel din fire, prietenos, s-a hotrt s
viziteze acest loc vestit. Cnd a ajuns acolo, a srit vesel pe scri i a intrat n
cas. S-a uitat pe hol cu urechiuele ridicate i a dat din coad. Spre marea lui
uimire s-a trezit c o mie de celui prietenoi l priveau fericii, dnd din
coad ca i el. A primit o mie de zmbete la fel de calde i prietenoase. A
plecat fericit, gndind: Este un loc minunat unde mi-am fcut muli prieteni.
Cu siguran m voi ntoarce aici i altdat!

n acelai sat, un alt cine care nu era asa de fericit ca primul s-a gndit s viziteze
i el casa despre care toat lumea vorbea. A urcat cu greu scara, cu capul
plecat i cu coada ntre picioare. Cnd a intrat, a vzut o mie de cini triti i
neprietenoi, uitndu-se la el. S-a speriat, zbrlindu-se pe spate i mrind.
Cnd cei o mie de cini au nceput i ei s mrie, s-a speriat i a luat-o la
fug. Odat ieit afar s-a gndit:Este un loc ngrozitor, nu m mai ntorc
acolo niciodat!

PESTELE CU CAP DE AUR

O data un rege egiptean si-a pierdut vederea. Doctorii nu reuseau sa-l vindece Insa la curtea sa a
venit un medic din est. Dupa ce la examinat pe rege, a spus ca poate pregati un balsam,
fcut dintr-un pestisor cu cap de aur, si acest balsam va reda regelui vederea.
Toate vasele de pescuit au plecat in cautarea pestelui cu cap de aur, si desi vasele au prins mai
mult peste nici un pescar nu a reusit sa prinda un pestisor cu cap de aur. Dar, chiar in ziua
in care medicul urma sa plece de la curtea regelui, fiul regelui a hotarat sa-si mai arunce o
data navodul in apa.Si spre uimirea sa, a prins in plasa un peste cu cap de aur.
Repede, si-a spus, trebuie sa duc pestele la palat inainte ca medicul sa plece acasa. ns n
timp ce punea petele ntr-un vas cu ap, petele s-a uitat n sus la el, cu ochi triti i
rugtori. i brusc, fiul i-a dat seama c trebuie s crue viaa petelui aa c l-a aruncat
napoi n mare.
Cnd regele a auzit ce s-a ntmplat, s-a nfuriat i i-a condamnat fiul la moarte. Dar regina a
hotrt c trebuie s salveze viaa prinului, mbrcndu-l n haine obinuite i umplndu-i
hainele cu monede de aur, l-a urcat pe o corabie care pleca spre un inut ndeprtat.
i cum prinul se urca pe corabie, regina i-a dat un ultim sfat:
Nu angaja nici un servitor care s vrea s fie pltit n fiecare lun.
Prinul s-a gndit c sfatul mamei sale este ciudat, dar experiena i artase c sfaturile mamei
fuseser ntotdeauna foarte bune.
n cele din urm corabia a ajuns la destinaie- un pmnt minunat, cu pduri, cmpii i case
frumoase. Prinul s-a ndrgostit de acel loc i i-a cumprat acolo o cas. Muli servitori
i-au oferit serviciile dar toi doreau s fie pltii n fiecare lun. Apoi, ntr-o bun zi, a
venit un arab care l-a implorat pe prin s l angajeze.
Nu am nevoie de bani, i-a spus arabul Ateapt nti s trec un an i apoi poi hotr dac
serviciile mele i-au fost de folos. Prinul i-a dat seama c trebuie s-l angajeze.

De cealalt parte a munilor care mrgineau acel teritoriu, era un deert pe care aprea mereu un
monstru marin.Regele acelei ri trimisese de multe ori soldai care s omoare monstrul dar
ntotdeauna soldaii adormeau nainte ca monstrul s apar.Pedepsindu-i pe soldai fiindc
nu au rezolvat problema, regele a promis o recompens frumoas pentru cel care va omor
monstrul. Aa c arabul s-a dus la rege i-a spus : Dac stpnul meu va ucide monstrul,
ce rsplat i vei da? Orice dorete, a rspuns regele.
n acea noapte arabul i-a uns pielea cu o unsoare care l fcea s-l mnnce pielea aa de ru
nct i era imposibil s doarm. A ateptat, ascuns dup o stnc mare i la un moment dat,
monstrul a aprut din mare. Era hidos o parte pasre, o parte bestie i o parte arpe. A
trecut de stnca dup care era ascuns arabul, i la momentul potrivit arabul a srit din
spatele stncii i i-a nfipt pumnalul n capul monstrului. A tiat urechile monstrului i lea dus stpnului lui.
Du urechile monstrului i spune-i c sunt urechile monstrului care teroriza inuturile de cealalt
parte a muntelui, a spus el
Dar nu eu am omort monstrul, a spus prinul.
Ba da.
Prinului nu i-a plcut s mint, dar arabul l-a convins s spun c el ucisese monstrul.
Regele a fost ncntat i chiar i-a oferit-o pe fiica sa de soie. Prinul a refuzat, dar a cerut n
schimb o corabie cu care s cltoreasc i s vad lumea. Prinul i servitorul su au
vizitat multe ri. n cele din urm au ajuns ntr-un regat foarte bogat i acolo prinul a aflat
c fiica mpratului era cea mai frumoas prines din lume, aa c s-a hotrt s o cear de
soie.
Lund cu el unele din cele mai frumoase bijuterii pe care i le dduse regele, a cerut s fie primit
de mprat. Cu servitorul su credincios alturi, a oferit mpratului bijuteriile i a cerut-o
pe prines de soie. mpratul i-a acceptat cererea, dar i-a spus:
Trebuie s i spun c fica mea s-a mai cstorit de 100 de ori, dar nici unul din brbaii cu care
s-a cstorit nu a trit mai mult de 12 ore dup nunt.
Prinul s-a gndit s i retrag cererea n cstorie, dar servitorul su arab l-a convins s nu fac
asta.
Nu i f griji n legtur cu ce a spus mpratul, i cstorete-te cu fica lui, a spus servitorul.
Aa c prinul i-a spus mpratului:
Lucrurile trebuie s se schimbe odat i odat, i cine nu i-ar risca viaa pentru cea mai
frumoas dintre prinese?
Nunta s-a facut chiar in acea sear.

Dup nunta prinul si mireasa lui s-au retras in iatacul lor, era o noapte cu o lun plina, si printul
s-a dus la fereastra pentru a o privi noaptea aceea frumoasa.Dar brusc o vazut un giulgiu
care zacea pe pmant.Pe pmant erau brodate initialele sale i ling el doi brbai spau o
groap. i printul i-a dat sema c groparii spau propriul su mormnt!
Mut de uimire i speriat, prinul s-a ntors ctre mireasa lui. n acel moment, un arpe negru a
ieit din gura prinesei i s-a ndreptat spre el. Dar arabul care era ascuns n camer, i care
suspecta c aa ceva s-ar putea ntmpla, a tiat arpele n dou cu o foarfec i i-a retezat
capul cu un cuit.
mpratul a fost uimit a doua zi dimineaa, vznd c ginerele lui mai este nc n via.
Eram sigur c lucrurile se vor schimba ntr-o bun zi, a spus prinul.
Dup aceea prinesa i prinul au trit fericii mpreun mergnd la vntoare, pescuit, i jucnd
diverse jocuri.
ntr-o bun zi un mesager a venit aducnd veti de la tatl prinului, regele Egiptului, spunnd c
regele a murit, i tnrul prin a fost proclamat rege. Mama lui i cerea s se ntoarc acas.
Prinul a spus socrului su ce s-a ntmplat i mpratul a fost ncntat s afle c ginerele
lui era regele unei ri prospere. A poruncit ca o corabie s fie pregtit pentru cei tineri.
Cnd tinerii au ajuns n Egipt, regina a fost ncntat s-i vad din nou fiul. La fel i poporul
Egiptului, care suferise mari greuti sub domnia tatlui su. Noul rege a fost n curnd
foarte ocupat cu diverse probleme de stat. Era foarte fericit n noua sa via, pn ntr-o zi
cnd credinciosul su servitor arab a venit i-a spus c trebuie s plece.
Tnrul rege a fost foarte trist .
Dar desigur c nu ai de gnd s m prseti dup ce am trecut prin attea mpreun, a spus el.
Din pcate trebuie, a spus servitorul. Am fost chemat n alt parte i nu ndrznesc s nu m
supun.
Atunci nu te pot ine. Dar te rog, ia cu tine tot ce doreti pentru c fr ajutorul tu a fi murit
demult.
i fr tine, a rspuns arabul, i eu a fi murit demult, cci eu sunt petele cu cap de aur.

Cum alegem ?

" O sotie se trezi intr-o duminica dimineata in mirosul de cafea proaspat fiarta si croissant
fierbinte. Cateva minute mai tarziu sotul ei aparu la usa dormitorului, purtand o tava de
mic dejun. Inainte ca sotul ei sa fi avut macar o sansa sa-i ureze buna dimineata, ea incepu
sa vorbeasca.
-Nimic nu e asa dulce ca niste miere pe acest croissant dimineata. Ai observat vreodata
cate feluri diferite de miere exista? Fiecare miere, ca si fiecare vin, are propriile
caracteristici unice. Mierea a fost pretuita timp de generatii in multe culturi. Culegatorii isi
risca viata catarandu-se pe peretii stancilor si in copaci inalti ca sa adune miere salbatica. E
cunoscuta pentru valoarea sa curativa. Numim locurile cu pamant bogat si roditor un taram
de lapte si miere. Mierea este cu siguranta favorita mea pentru uns pe paine la micul dejun!
Sotul intreba surprins:
-Ce te-a apucat? De ce perorezi asa liric despre miere?
Sotia il ignora si continua:
-Pe de alta parte, mierea este nesanatoasa. Te-ai gandit vreodatala toate acele insecte
mizerabile care o aduna, carand-o pe corpurile lor, fabricand-o in conditii neigienice si
depozitand-o pe undeva prin paduri? Albinele nu au auzit niciodata de Louis Pasteur.
Oricum, excesul de miere nu este bun pentru zaharul din sange. Independent de impuritati,
chiar mierea in sine poate cauza probleme de sanatate. Si cum poti spune cand ai mancat
prea mult? Cum iti cunosti propriul nivel de toleranta? Nu, daca ma gandesc bine, nu pot sa
sufar mierea.
Sotul ramase buimac la acest monolog. Credea ca este o surpriza romantica sa-i aduca
sotiei micul dejun la pat. Era uimit de comentariile categorice si totusi contradictorii ale
sotiei sale.
-Stai un minut, spuse el. Cum poti sa sustii simultan doua opinii atat de contradictorii?
-Nu fac asta, spuse sotia. Am de ales care din opinii sa o sustin- si asta depinde daca
avem sau nu miere in camara."

Aprecierea reciproca

Un profesor universitar si sotia lui au decis sa faca o croaziera in Caraibe - vacanta visurilor
lui - dupa pensionare. In ultima sa zi de lucru, profesorul si-a impachetat servieta si a
plecat de la universitate. Desi il pasiona gandul calatoriei, nu era usor sa lase in urma o
viata de munca. Profesorul era obisnuit sa stea in fata studentilor sai, impresionandu-i atat
cu profunzimea, cat si cu vastitatea cunostintelor sale.Poate nu a vazut necesitatea de a
spune stop. Poate ii lipsea intelegerea pentru a aprecia cum reactionau altii la pedanteria sa.
In orice caz, nu pierdea nici o ocazie de a se pontifica.
-Spune-mi, il intreba pe ingrijitor in timp ce erau condusi in cabina unde urmau sa fie
cazati la bordul navei, ai studiat vreodata psihologia?
Cand baiatul a raspuns ca nu, profesorul a intrebat:
-Cum se poate asta? Lucrezi intr-un domeniu cu oamenii. Cu siguranta ai nevoie sa
intelegi cum gandesc si cum se comporta oamenii, nu numai sa-ti faci munca, dar si sa
intelegi mai mult despre viata. Detest sa spun asta, dar daca nu ai studiat psihologia, ti-ai
pierdut jumatate din viata.
Pe punte se apropie de un marinar care fluiera vesel in timp ce lustruia alamurile.
-Ai studiat filozofia? se interesa profesorul.
-Nu, domnule, spuse marinarul curtenitor. Sunt multumit cu ce fac.Sunt platit sa vad
lumea. De ce as avea nevoie sa studiez... ce era... filozifia?
-Studiind filozofia, raspunse profesorul, ai sti mai multe despre sensul vietii.Ai intelege
mai bine experientele pe care le traiesti. Ai fi capabil sa discuti cu alte persoane la un nivel
intelectual. Daca nu faci asta, iti pierzi jumatate din viata.
O zi sau doua mai tarziu, profesorul intalni un alt marinar. Acesta se sprijinea pe pupa,
pescuind intr-un golf in care ancorase vasul.
-Ai studiat antropologia? il intreba pe modestul baiat.
Cand omul, raspunse ca nu, profesorul ii spuse cum cunostintele despre alte popoare si
culturi i-ar fi imbogatit foarte multcalatoriile si drumurile in insulele exotice.
-Daca inveti despre triburile din teritoriile pe care le vizitezi, experientele tale vor fi mai
bogate. Antropologia te va invata despre ritualurile, ceremoniile mortuare, legendele si
folclorul bastinasilor pe care-i intalnesti.Vei putea comunica mai bine cu ei. Fara sa faci
asta, iti pierzi jumatate din viata.
Deloc surprinzator, reputatia profesorului s-a raspandit cu repeziciune pe vapor.
Marinarii si echipajul il evitau, de groaza sa infrunte intrebarile si prelegerile sale.
Apoi, intr-o noapte neagra ca smoala, in mijlocul unei mari fara margini, lovi un uragan.
Profesorul si sotia sa si-au pus vestele de salvare si au alergat spre barcile de salvare, unde
marinarii organizau pasagerii in pregatirile pentru abandonarea navei. Un marinar,
vazandu-l pe profesor clatinandu-se prin bezna si stropi il intreba:
-Ati studiat inotul?
-Nu raspunse profesorul ingrozit, apucand strans balustrada cu o mana si tinandu-si sotia
cu cealalta.
-Ce pacat, spuse marinarul. Daca vaporul se scufunda, s-ar putea sa va pierdeti intreaga
viata.

DESPRE NEHOTARIRE

Se spune ca un caine statea tolanit pe pragul casei si scotea niste sunete surde de durere, insa
stapanul nu-l baga in seama. Intr-o zi, un vecin care statea pe langa casa, il intrba pe stapan
ce are cainele de schiauna asa.Acesta ii raspunse:
-Sta pe un cui!
-Si de ce nu se ridica de acolo?
Stapanul raspunse calm:
-Nu-l doare suficient de tare.