Securitatea informaţională a persoanei

Dreptul la informaţie este un drept esenţial al fiinţei sociale care satisface

necesităţile individuale şi sociale ale omului, alături de dreptul la viaţă, drept care se
realizează prin comunicare. Pe bună dreptate se spune că unei informaţii zero îi
corespunde în mod inevitabil o libertate zero. Pe de altă parte dreptul la viaţã nu se
poate realiza fără dreptul la informaţie. Orice medicament conţine o sumă de
informaţii şi a fost obţinut pe o bază de informaţii. A lipsi o persoană de un
medicament necesar înseamnă a-l lipsi de o sumă de informaţii, cu implicaţii
deosebite asupra celorlalte drepturi şi în final asupra vieţii. Abuz de dreptul la
informaţie este şi atunci când printr-un bombardament publicitar îl determin pe
individ să consume un medicament scump care poate nu-i este nici necesar. De aceea,
pe lângă o deontologie a comunicării este necesar şi un drept al comunicării sociale,
drept care contribuie şi la realizarea celorlalte drepturi şi libertăţi ale omului. În
Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 este reglementat «Dreptul pacientului la
informaţia medicală».

Dreptul la informaţie presupune şi asigurarea securităţii informaţionale a

cetăţeanului şi în general a publicului. Securitatea informaţională a persoanei
presupune activitatea de prevenire şi demascare a manipulării iar acolo unde
manipularea îmbracă elemente constitutive ale infracţiunilor (comunicare de
informaţii false, apologia infracţiunilor, înşelăciune, propaganda pentru statul
totalitar etc.) sau se cauzează prejudiciu, tragerea la răspundere juridică a celui
vinovat.

În manualele de jurnalism internaţionale este citat un caz clasic de manipulare

mediatică: un ziarist britanic de la un tabloid de mare tiraj l-a întrebat o dată pe
Prinţul Charles a răspuns sec: „Nu”. A doua zi, tabloidul a ieşit la pagina întâi cu un
titlu de o şchioapă: „Prinţul Charles neagă vehement că ar fi homosexual”. Opinia
publică a rămas, astfel, cu impresia că, undeva, în cercurile înalte, acest zvon circulă
atât de insistent încât a fost nevoie de o ieşire oficială a Prinţului pentru a-şi salva
reputaţia. În realitate, era doar un răspuns simplu la o întrebare aparent nevinovată,
care a fost incorect răsucit şi „aranjat” de către gazetari pentru a transmite un cu
totul alt mesaj.

Mijloacele de informare în masă, statul şi toate structurile sociale trebuie să asigure

prin mijloacele ce le are la dispoziţie, securitatea informaţională a persoanei şi să
prevină abuzurile în exercitarea drepturilor în comunicare. De pildă legat de
securitaea informaţională este legată şi conceptul de siguranţă a alimentelor
reglementat de Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor. Astfel în art. 3 din
această lege sunt definite concepte necesare în securitatea informaţională a
persoanei în domeniul alimentaţiei cum sunt:
- riscul în domeniul siguranţei alimentelor înseamnă probabilitate apariţiei unui efect
nociv pentru sănătate, precum şi severitatea acestui efect, ca urmare expunerii la un
pericol;
- analiza riscului - procesul care cuprinde trei componente intercorelate: evaluarea
riscurilor, managementul riscurilor şi comunicarea riscurilor;
- comunicarea riscului - schimbul interactiv de informaţii şi opinii, pe parcursul
derulării analizei riscului, cu privire la pericole şi riscuri, la factorii corelaţi riscurilor
şi la percepţia riscului, dintre evaluatorii riscului, managerii riscului, consumatori,
operatorii din industria alimentară şi din domeniul hranei pentru animale, mediile
universitare şi alte părţi interesate, incluzând explicarea rezultatelor evaluării
riscului şi abazei deciziilor de management al riscului.

Exercitarea libertăţii de exprimare, de conştiinţă, a libertăţii presei, a dreptului la

informaţie, trebuie să fie în aşa măsură încât să asigure şi securitatea informaţională
a persoanei, să-i permită acesteia să poată discerne adevărul de minciună, punându-i
la dispoziţie toate datele necesare. De pildă, pentru a preveni înşelarea cetăţenilor
prin folosirea abuzivă a unor comisioane de schimb la Casele de schimb valutar,
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a elaborat Ordinul nr. 12 din
14 febr. 2003 prin care obligă pe agenţii economici care desfăşoară activităţi de
schimb valutar să afişeze la loc vizibil, atât în interiorul cât şi în exteriorul Casei de
schimb valutar, a unei plachete de format minim A3, de culoare albă, pe care să fie
înscris cu caractere de culoare roşie, comisionul perceput de aceştia, în mod distinct,
atât pentru vânzare, cât şi pentru cumpărare. Aceste informaţii trebuie indicate în
mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, în aşa fel încât clientul să
schimbe în deplină cunoştinţă de cauză, deci să fie protejat de comisioane ilegale şi
de concurenţa neloială.

Credem că securitatea informaţională a persoanei nu trebuie impusă prin cenzură,

suprimare a mijlocului de informare, ci prin lupta de idei, prin informare suficientă,
din mai multe surse, prin respectarea în general a principiilor comunicării sociale şi a
normelor legale în materie. Referindu-se autocritic la modul de îndeplinire a
atribuţiilor Serviciului Român de Informaţii în prevenirea şi combaterea manipulărilor,
înşelăciunilor din scandalul Fondului Naţional de Investiţii arată: «Reevaluarea
retrospectivă a scandalului F.N.I. permite desprinderea unei concluzii esenţiale şi
anume aceea că frauda a fost posibilă în condiţiile nerealizării securităţii
informaţionale a cetăţenilor şi chiar a statului respectiv a tuturor părţilor păgubite,
care s-au lăsat înşelate pe fondul unei publicităţi deşănţate.»

«Cetăţenii, societatea şi chiar instituţii ale Statului au fost victimele unei mari
manipulări puse la cale de „escroci de geniu”, din conducerea şi compunerea
reţelelor crimei organizate internaţionale, care mai sunt încă în umbră, fiindcă cei
scoşi în faţă nu sunt decât nişte pioni» concluziona Radu Timofte, directorul S.R.I.
în ziua de 6.03.2003 în faţa Parlamentului României.

Posibilităţile informaţionale actuale coroborate cu reaua credinţă, permit ca prin

dezinformare, manipulare, timpurile în care trăim să capete dimensiunile unei
adevărate epoci a dezinformării. Dezinformarea este prezentă şi o simţim mai mult
sau mai puţin prin consecinţe. Este de ajuns pentru aceasta, să-i asculţi pe
protagoniştii dezbaterilor politice, interne sau externe, care nu încetează să se acuze
reciproc de minciună şi disimulare, de modificare nejustificată a realităţii şi de
manipulare a opiniei publice. Ori este evident că cel puţin unii dintre aceştia au
dreptate. Dezinformarea nu se rezumă numai la falsificarea conştiinţelor, ea se
dovedeşte a fi o puternică pârghie de acţionare psihologică, de conducere a
indivizilor, de dirijare a opiniilor şi ideilor, a stărilor sufleteşti şi a comportamentelor
umane. Asigurarea dreptului la informaţie şi securităţii informaţionale a persoanei
este esenţială pentru lupta contra manipulării şi dezinformării, pentru formarea
liberă a opiniilor, pentru realizarea unor judecăţi corecte, pentru realizarea
drepturilor şi libertăţilor.

Neinformarea omului prin privarea de informaţii de interes public îi poate cauza

acestuia prejudicii morale sau materiale de la cele mai mici şi până la cele care l-ar
putea costa viaţa. Prin informare trunchiată, incompletă se pot leza o serie de alte
drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Neinformarea este un alt instrument
folosit în manipulare. Neasigurarea surselor de informaţii oficiale de către autorităţile
statului îi pot afecta persoanei o serie de drepturi şi libertăţi fundamentale, cum ar
fi:

- nereglementarea prin stasuri obligatorii (şi nepublicarea acestora) a limitelor

minime a substanţelor toxice din produsele agricole, alimentare81, băuturi alcoolice
şi nealcoolice, favorizează apariţia pe piaţă de astfel de mărfuri de consum public,
vătămătoare sănătăţii; se ştie că anumite drepturi pentru a nu afecta drepturile şi
libertăţile celorlalţi, trebuie exercitate în anumite condiţii strict prevăzute de lege.
De pildă, dreptul de a folosi substanţele toxice cum ar fi îngrăşămintele chimice,
insecticidele, insectofungicidele, în cultivarea cerealelor, legumelor şi fructelor, a
stupefiantelor în medicamente, a aditivilor (substanţe chimice) în prepararea
alimentelor, băuturilor, a biostimulatorilor, etc. Trebuie exercitat în condiţiile
autorizării, în anumite doze prescrise de specialişti, cu respectarea unor reguli de
precauţie în aşa fel încât produsele vegetale, animale, legumele, fructele, etc. să nu
fie vătămătoare sănătăţii omului.

- neinformarea publicului consumator cu rezultatele analizelor ce trebuie efectuate

de autorităţile competente ale statului la mărfurile existente pe piaţă, sub aspectul
conţinutului periculos, ce afectează dreptul publicului la informaţie, dreptul la viaţă
şi la integritate fizică şi psihică, precum şi dreptul la ocrotirea sănătăţii, drepturi
garantate de Constituţie.

- neobligarea producătorilor şi comercianţilor de a indica în scris pe ambalaje,

certificate de garanţie etc., conţinutul real al substanţelor periculoase pentru
sănătate, precum şi că acestea sunt în limitele admise de autorităţile competente ca
nepericuloase pentru sănătate.

- neobligarea producătorilor şi comercianţilor de a nu folosi denumiri de mărci, de

firme, de societăţi comerciale, de asociaţii şi fundaţii, care conţin cuvinte semne ce
nu corespund activităţilor, produselor, serviciilor în cauză fiind de natură să inducă în
eroare în cadrul comunicării publice; de pildă sunt preocupări de modificarea Legii nr.
26/1990, privind registrul comerţului, în sensul sancţionării contravenţionale a celor
care folosesc fără autorizarea Guvernului, în denumirea firmelor a cuvintelor precum:
naţional, român, institut, academic, ştiinţific, academie, universitate, şi alte
denumiri asemănătoare acestora de natură să sugereze sau să imprime persoanei
juridice respective caracterul de instituţie publică ori de interes public naţional.

- libera circulaţie a mărfurilor este într-adevăr un principiu al dreptului comercial,

dar care este ţărmuit de drepturile fundamentale prevăzute de Constituţie cum sunt:
dreptul la informare, dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, dreptul la
ocrotirea sănătăţii, în condiţiile art. 49 din Constituţie. În ziarul „Adevărul” din
17.03.2003 este surprinsă o astfel de situaţie: ”Un ordin comun al Ministerelor
Sănătăţii şi Agriculturii dă liber la nitraţii din legume.” Limitele maxime ale
conţinutului de nitraţi din legumele şi fructele comercializate pe piaţă, fie ele
cultivate în sere sau pe teren descoperit, erau până de curând reglementate de un
ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Familiei, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor şi al Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor (Ordinul nr.
293/640/2001 - 1/2002 publicat în M.O. partea I, nr. 173 din 13 martie 2002). Noul
ordin nu mai include în anexele sale decât două specii de legume al căror conţinut
maxim de nitraţi este reglementat: salata verde şi spanacul. Referitor la acestea,
secretarul de stat din M.S.F., conf. dr. Sorin Simion a declarat: „În mod normal este
corect să ştim concentraţia factorilor nocivi din produsele pe care le consumăm.
Pentru o corectă informare a opiniei publice şi pentru că mai este o lună până la
intrarea în vigoare a acestui ordin, sunt convins că lista va fi completată şi revizuită
conform normelor U.E.”

- neorganizarea de surse oficiale necesare pentru informarea publicului cu informaţii

de interes public sau neasigurarea funcţionării corespunzătoare a celor existente
referitoare la: cazierul fiscal, cazierul comercial, Centrala Riscurilor Bancare,
poluarea aerului, a apei, evidenţa publică a datornicilor insolvabili, a urmăriţilor
general pentru infracţiuni, a condiţiilor şi cauzelor ce ies din normal şi constituie
riscuri publice etc.

Neinformarea publicului cu informaţiile de interes public favorizează victimizarea

cetăţeanului care neinformat, devine mai uşor victimă a escrocilor, infractorilor şi în
general al celor care încalcă legea cu intenţie sau din culpă.

În scopul asigurării securităţii informaţionale a persoanei şi a securităţii în general în

raport cu produsele şi serviciile de pe piaţă, Parlamentul European a elaborat
Directiva nr. 92/59/C.E.E. a Consiliului Europei relativă la securitatea generală a
produselor, precum şi Directiva 2001/95/C.E. a Parlamentului European şi a
Consiliului European din 3 decembrie 2001 relativă la securitatea generală a
produselor. În aceste Directive sunt prevăzute obligaţii pentru statele membre de a
institui : obligaţia generală de securitate, obligaţia de informare a consumatorilor,
obligaţia producătorului de a lua măsuri menite să asigure o autoinformare a acestuia,
atunci când cunosc existenţa unui risc incompatibil cu obligaţia generală de
securitate (art. 5 alin.3).