Sunteți pe pagina 1din 12

Octavian Paler - Avem Timp

Avem timp pentru toate.


Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin
cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.

Am invatat.
de Octavian Paler

Am invatat(continuare de la avem timp)


Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le
impartasesc si voua!!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce
pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla
oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu
cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie,
cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa
fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe
chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea
tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un
prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi
iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine
insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea
influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu
inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se
iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe
primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai
departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva
ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai
nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l
ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani
oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit

Definitia cicatricelor
Octavian Paler
Cand doare cicatricea
ne doare rana veche
sau faptul c-am uitat-o?

Definitia despartirilor

Nu stiam ca floarea amara a singuratatii


are daca o atingi pe obraz
sunetul unor pasi care pleaca.

Definitia dragostei
Vino, sa pot regasi drumul spre mine.

Definitia liniilor paralele

Tu mergi langa intrebarile mele,


eu merg langa linistea ta.

Tu mergi langa zorii dragostei mele,


eu merg langa amurgul parului tau.
Definitia nedezradacinarii

Si picaturile de sange stiu ce inseamna acasa.


Altfel s-ar rataci prin corp
si-ar uita sa se intoarca la inima.

Definitia pasului absent

Doar un pas ne desparte.


Nu stiu daca pasul absent
e al meu
sau al tau.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
si intre noi curge noaptea.
Ca sa ajungem atat de aproape
ca sa ramanem atat de departe
doar un pas ne desparte
si intre noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.

Definitia unui strigat

Ti-as spune ceva,


despre noi,
despre zapada de-afara,
despre dragostea mea.
Ti-as spune ceva,
orice,
numai sa nu creasca iarba tacerii intre noi.
Ti-as spune ceva,
ce-ai stiut,
sau ce stiu,
dar a-nceput sa creasca iarba tacerii intre noi
si s-au ratacit sunetele din cuvantul tarziu.

Definitia usilor inchise

E o rana in scandura usii


unde-am batut si n-a raspuns nimeni.
Deschideti cu grija,
sa nu loviti rana cu cheia.

Definiţia cearcănelor

Potecă secată fără să ştiu.


De ce a rămas prăfuită de umbră
de ce insomnia rătăceşte nocturn
numai în jurul ochilor noştri.

Definiţia gravitaţiei

Din cauza gravitaţiei nu pot pleca săgeţile plopilor


din cauza gravitaţiei ziua se întoarce înnoapte
din cauza gravitaţiei ne întoarcem şi noi în pământ.

Definiţia ipotezei

Şi dacă cerul e până la urmă


nemărginita mare?
Şi dacă luna nu-i decât pământul însuşi
Obrazul nostru pământesc privit în apă?

Definiţia lacrimei

Lacătele de piatră
Se deschid cu râuri
Lacătele de apă
Se deschid cu stele
Lacătele din noi
Se deschid cu o lacrimă.

Definiţia nenorocului

Sunt drumuri ce ne caută demult.


Şi-ajung la noi când noi suntem plecaţi
În căutarea lor pe alte drumuri.

Definiţia zăpezii

A îngheţat lumina în somn


şi cade mirată pe străzi
visând că răsare la poli.

Impostura

Ceilalţi lupi m-ar sfâşâia dacă ar şti că urletul meu e în realitate un plâns...

Lecţie inutilă de logică

Aşa se întâmplă logic,


plecăm şi sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă,
poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
nu sosim unde-am vrut
dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva
totul e logic
chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
totuşi am plecat şi am sosit undeva,
am greşit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri?

Nu m-am născut ieri

“Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o
persoană iubită” dar „oricum ai tăia, orice lucru are două feţe” deci şi eu aşa că
„Restul ... depinde de ceilalţi”. Un lucru în care m-am luptat să cred e că ”trecutul şi
circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea. Dar că TU eşti responsabil
pentru ceea ce devii”. depinde ce conţine acel trecut pentru că unele fapte nu pot fi
ignorate şi unele consecinţe nu pot fi surmontate. Eşti omul trecutului tău. Cândva,
acel TU nu era definit, era în
formare şi s-a schiţat ca răspuns la stimulii actuali în acel timp. De atunci îţi faci
idee despre cum ai vrea să nu fie deşi habar n-ai care e alternativa. Important e să
fie ALTFEL! Eşti optimist, nu eşti prost, ai expectanţe mari de la tine şi de la ei, le
oferi sinceritate, respect, apoi refuzi să o mai faci, le întorci spatele, le arăţi că
nimeni nu e de neînlocuit, încerci să te convingi şi pe tine de asta, urli, te întrebi
când ai avut timp să greşeşti atât de mult că instanţele alea mai mari că voinţa şi
creierul tău să-ţi aplice acest tratament. Şi atunci înveţi că „indiferent cât de mult
suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta”. Îţi propui să pedepseşti orice
urmă de slăbiciune care apare în tine pentru că „doi
oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit”. Şi alegi că ce vezi tu e
corect încercând să stabileşti nişte certitudini. Slăbiciunea (sentimentul) pentru
cineva îţi creste disponibilitatea către ascultarea cu atenţie a părerii lui şi asta ar
dărâmă edificiul tău. Apoi mai creşti un pic şi, da, vezi că nu eşti
centrul universului şi că lumea merge liniştită înainte fără participarea ta activă la
ceva, la orice. Te vezi iar mic între elefanţi care fie că se apropie cu afecţiune sau
cu agresiune de tine, te calcă în picioare pentru că nu-ţi bănuiesc fragilitatea. Te
repliezi, îţi redefineşti parametrii şi cred că atunci înveţi că „cei care sunt
cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe în viaţă”. Te uiţi în urmă şi vezi că mai mult de
jumătate din alegerile care ţi-au trasat drumul nu au fost ale tale şi din restul mare
parte au fost făcute prin excludere mai degrabă decât prin afinităţi reale... Pentru
că acea primă idee a rămas: aşa nu! dar cum? Te sperii de tine, te urăşti, te
condamni şi te blamezi. te refugiezi într-o nouă idee : „nu este întotdeauna de ajuns
să fii iertat de alţii. Câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi"” Dar (ca să
vezi!!!) nu eşti omul care dea vina pe alţii.
Şi ei au avut motivaţiile lor, şi ei sunt oamenii trecutului lor. Nu poţi să te ierţi
pentru că dintr-un punct puteai schimba ceva. Puteai să schimbi macazul şi să intri
în altă luptă. Aici e mai delicat pentru că, vezi tu, e ca într-un sistem opresiv.. Ani de
zile scopul tău e
să-l subminezi, iar când el se surpă te trezeşti fără obiectul urii, fără duşman. Eşti
liber... Dar prea târziu. E un decalaj pe care trebuie să-l recuperezi rapid şi te
dărâma spaţiul asta nou din jur. În toată acea perioadă de izolare sperai în lucruri
de genul „sunt
oameni care te iubesc dar nu ştiu s-o arate”. Revelaţia de după război e tocmai
confirmarea! Te bucuri dar nu mai poţi să te dedici lor cum ai fi făcut-o dacă nu te-
ar fi târât prin supărări. Devii circumspect dar conştiinţa îţi spune că atunci ”când
sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat. Dar nu am dreptul să fiu şi RĂU”. Nu vrei
să-i dezamăgeşti dar diferenţele sunt deja prea mari şi orice fapta a ta pare o
răutate. Ei te-au pierdut undeva pe drum şi nu te mai cunosc pentru că au fost
absenţi la schimbările petrecute în tine în toţi anii ăştia”. Am învăţat că este prea
greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi
susţine părerile”. Ca un lait-motiv, consideri că vina îţi aparţine şi te macină cum să
faci ca să păstrezi echilibrul între ce vrei tu şi ce vor ei. Fugi dintr-o extremă în alta:
te izolezi sau te dedici cu frenezie anturajului. Cauţi mereu varianta aia care să
contrasteze cu aşa nu-ul. Mai înveţi cu dezamăgire că aşa nu-urile sunt încă multe
altele decât ăla iniţial de care fugeai. Şi apoi...”viaţa îţi poate fi schimbată în câteva
ore de către oameni care nici nu te cunosc”. Pentru că îţi iluminează toate lucrurile
pe care le-ai învăţat şi tu nu ştiai că le ştii.

Paradoxul zilelor noastre

"Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:


cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.

Perplexitate

Tu spui, liniştit, „adevăr”


Ei se uită la tine şi tac,
fără să priceapă ce vrei,
dar pentru că sunt oameni educaţi
întreabă: „Cât costă?”
Tu le arăţi mâinile goale,
dar ei nu mai pricep gestul demult
şi, nedumeriţi, dau să plece.
Tu alergi şi le spui: „speranţă”.
Politicoşi, ei se opresc şi te întreabă
încă o dată: „Cât costă?”
Iar tu nu şti ce valoare are aperanţa. Şi taci.

Viata pe un peron

Sa astepti oricat.
Sa astepti orice.
Sa nu-ti amintesti in schimb orice.Nu sunt bune decat amintirile
care te ajuta sa traiesti in prezent.
Sa nu numeri zilele.
Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie chiar daca dureaza
toata viata.
Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra
de a umple golul din care traim.
Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu.Rugaciunea
este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere
singur.
Daca gandul asta te ajuta,nu ezita sa recunosti ca speri neavand
altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile
faptului ca nu faci nimic.
Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime.Singuratatea
e o barfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
Aminteste-ti ca paradisul a fost,aproape sigur,intr-o grota.

Zodia Racului

Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,


să merg constant înapoi.
Te-aş întâlni printre amintiri
şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul,
te-aş târî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri şi nevinovati,
după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe,
spre copilarie,
ne-am juca inocenţi
pâna ce, obosiţi de joc şi de inocenţă,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.

Digul

Marea loveste digul pe care in seara aceea


n-am avut curajul sa mergem pana la capat. Piatra uda
luneca si, la un pas de noi, era rupta. Daca eram neatenti,
ne puteam prabusi in apa ce fierbea dedesupt.
Dar am fost atenti. Ca totdeauna. Atat de atenti
incat intr-o zi vom renunta sa mai patrundem pe dig.
Ne vom multumi sa ne-aducem aminte de el,
apoi ne vom aduce aminte mai rar
si il vom uita in cele din urma,
vom uita ca-ntr-o seara eram poate hotarati sa mergem la capat.
Acum chiar daca as merge pe dig,
nu mai pot s-o fac decat singur. Pot aluneca
sau pot inainta curajos. E totuna.
Si-as vrea sa uit in ce zi ma aflu, in ce an si unde,
sa ascult marea lovindu-se intr-una de dig, sa ma intreb
cine sunt, ce varsta am si ce caut aici.
Si de ce m-am oprit in fata acestui dig,
ca si cum l-as cunoaste?

Moartea cuvintelor

Un chip de nisip
şi mîini de nisipi
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.

Memorie
Posted on January 22nd, 2008 by Sasha
O pasăre cu o singură aripă
şi cu alta transformată în lanţ,
o pasăre cu o aripă rămasă să spere
şi alta pe care o tîrăşte în zbor,
o pasăre-mi trece noaptea prin somn
şi dimineaţa o găsesc răstignită
în acelaşi loc unde seara
am lăsat-o
lovindu-şi lanţul cu aripa.
Filed under: Scrisori imaginare, poezii | 7 Comments »
Focul
Posted on January 21st, 2008 by Sasha
Nu-i adevărată povestea că oamenii au descoperit focul
lovind două pietre.
Focul a apărut altfel, cînd singurătatea primului om
s-a lovit de prima întrebare,
cînd un om s-a gîndit să prefacă rănile lui în speranţă,
să-şi lumineze mîinile
şi teama de el.
Poate focul n-a fost decît un mijloc de a lupta
împotriva cenuşii,
cînd vulturii coboară în noi
şi ne temem.
Singurătate
Posted on December 20th, 2007 by Adela
Voi care vă întoarceţi acasă
şi după ce-aţi închis uşa
spuneţi “bună seara”
voi nu ştiti ce-nseamnă
să intri pe o uşa tăcând.
Octavian Paler - Elegie
Mai bine sa umplem cu flori
toate craterele vulcanilor,
sa uitam mortii neîngropati
si vîntul sa caute singur
ce mai e de gasit prin cenusa,
mai bine sa ne ducem departe de ranile noastre,
sa nu regretam nimic si sa cultivam trandafiri,
mai bine sa fixam sarbatorile
în zile fara memorie,
mai bine sa ducem ucigasilor crini
si sa-i decalram inocenti,
mai bine sa convingem fantomele
sa ne lase în pace,
sa ne ducem departe de ranile lor
si cît mai discret,
sa nu deranjam cu tristetile noastre pe nimeni,
înainte de a spune ca toate acestea-s firesti.