Intubatia traheala

reprezinta plasarea unui tub de plastic flexibil in trahee, cu scopul de a mentine deschisa calea aeriana sau
pentru a servi drept un conduct prin intermediul caruia sa se administreze diverse medicamente. Intubatia este
deseori utilizata in cazul pacientilor critici sau anesteziati pentru a facilita ventilatia pulmonara, inclusiv
ventilatia mecanica si pentru a preveni asfixierea sau obstructia cailor aeriene.
Cea mai utilizata cale este cea oro-traheala, in care untub endotraheal este introdus prin gura in trahee. In
cazul procedurii nazo-traheale, un tub endotraheal este introdus prin nas. Mai exista si alte metode care
implica chirurgia, precum cricotomia - folosita aproape exclusive in situatii de urgenta - si traheotomia - folosita
cu precadere in situatii in care se anticipeaza necesitatea prelungita de suport al cailor aeriene.
Deoarece este o metoda invaziva si extreme de inconfortabila, intubatia este de obicei realizata dupa
administrarea unui anestezic general si a unui medicament cu actiune inhibitorie neuromusculara. Exista
situatii in care intubatia este realizata la un pacient treaz cu anestezie locala sau intr-o urgenta, fara anestezic.
Intubatia este in mod normal facilitata de utilizarea unui laringoscop conventional, a unuibronhoscop
fibrooptic sau a unui laringoscop-video pentru a identifica glota, cu toate ca sunt disponibile mai multe
variante pentru aceasta procedura.
Dupa intubarea traheala, o manseta cu balon este umflata chiar deasupra capatului tubului, cu rolul de a-l
fixa, prevenind astfel scurgerea gazelor respiratorii si ajutand la protectia arborelui traheobronsic fata de acidul
gastric. Tubul este apoi securizat la nivelul fetei sau gatului si conectat la o piesa in forma de T, circuit de
anestezie, masca sau la un ventilator mecanic.
Din momentul in care nu mai este necesara asistarea ventilatorie sau de protectia caii aeriene, tubul traheal
este scos. Acest procedeu poarta denumirea de extubare sau decanulare daca este vorba dspre cricotomie
sau traheotomie.
Intubatia traheala se poate asocia cu complicatii minore precum spargerea danturii sau leziuni tisulare ale
caii aeriene superioare. De asemenea, se mai asociaza cu complicatii majore precum aspiratia pulmonara a
continutuluii gastric, care poate evolua intr-o pneumonita chimica fatala sau intubatia esofagiana care poate
conduce la anoxie. Din cauza acestor potentiale complicatii, este necesara analiza atenta a anatomiei cailor
aeriene inaintea realizarii intubatiei.

Indicatii pentru intubatie endotraheala

Intubatia traheala este recomandata intr-o varietate de situatii in care afectiunea pacientului impiedica
mentinerea deschisa a cailor aeriene, respiratia si oxigenarea sanguina. In aceste situatii, suplimentarea cu
oxigen utilizand masca este insuficienta.
Probabil cea mai des intalnita indicatie a intubatiei este pentru plasarea tubului prin care oxidul
nitric sauanestezice volatile sa fie administrate pacientului. Anestezicele generale, opioidele si inhibitoarele
neuro-musculare ar putea diminua sau chiar aboli respiratia. Cu toate ca nu este siongura metoda de a
mentine deschisa calea aeriana pe parcursul anesteziei generale, intubatia traheala este metoda care ofera
cea mai buna cale de oxigenare si ventilatie si cel mai mare grad de protectie impotriva regurgitarii si aspiratiei
pulmonare.
Leziunile cerebrale precum un atac vascular cerebral masiv, intoxicatiile, otravirile sau traumatismele craniene,
ar putea rezulta intr-un nivel al constientei foarte scazut sau pierderea constientei. In momentul in care
severitatea atinge coma, colapsul dinamic al muschilor extrinseci de la nivelul caii aeriene poate obstructiona
trecerea aerului, ba mai mult decat atat, reflexele de protectie ale cailor aeriene precum tusea sau inghititul pot
fi diminuate sever sau chiar abolite. Intubatia traheala este adesea necesara pentru a reabilita calea aeriana si
pentru a proteja arborele traheobronsic de aspiratia continutului gastric.
O alta situatie care necesita intubatie este cea in care pacientul are hipoxemie si saturatia oxigenului sub 80%
din cauza hipoventilatiei, apneei sau atunci cand plamanii nu mai sunt capabili sa transfere gazele in sange.

Unii pacienti care pot fi trezi sau in alerta sufera de multe ori de boli multisistemice sau de leziuni severe
multiple. Exemple de astfel de afectari sunt: leziuni ale coloanei cervicale, fracturi costale multiple, pneumonie
severa, ARDS (sindrom de detresa acuta a adultului). Intubatia este astfel recomandata in situatia in care
presiunea oxigenului arterial este sub 60 mm Hg in timpul respiratiei unei concentratii de oxigen de 50 % sau
mai mult. In cazul pacientilor cu hipercapnie (dioxid de carbon crescut peste 45 mm Hg) este urgenta intubatia
intrucat se instaleaza rapid acidoza.
Obstructia caii aeriene este o indicatie clara pentru intubatia traheala. Obstructia caii aeriene ar putea surveni
din cauza blocarii unui corp strain in trahee. Aceasta situatie este intalnita cu precadere la copii. Leziuni severe
la nivelul fetei sau gatului s-ar putea relationa cu edem si hematom sau leziune laringiana, traheala sau chiar
bronsica. Obstructia caii aeriene se intalneste de asemenea la persoanele care au inhalat fum sau au suferit
arsuri aproape de de caile aeriene sau epiglota. Angioedemul reprezinta de asemenea o indicatie a intubatiei
traheale.
Alte situatii care ar putea necesita intubatia sunt metodele diagnostice sau terapeutice ale cailor aeriene
precum bronhoscopia, terapia laser sau fixarea unor stenturi la nivel bronsic, deoarece interfereaza cu
capacitatea de a respira.