Igiena

Igiena poate fi definita ca fiind stiinta sanatatii populatiei, a pastrarii si

perfectionarii sanatatii oamenilor, a colectivitatilor umane si, de aceea ea este
disciplina de baza a medicinei preventive, profilactice si in acelasi timp disciplina
de baza a medicinei colectivitatii.
In timp ce medicina, in acceptia ei veche, se ocupa in primul rand de
studiul bolilor si ingrijirea bolnavilor, igiena acorda prima atentie omului sanatos.
In ultimele decenii, aceste limite se sterg mereu mai mult, medicina
considerandu-se, in intregul ei avand ca obiectiv atat asistenta necesara
bolnavilor, cat si prevenirea imbolnavirii celor sanatosi.
Igiena studiaza legaturile si interactiunea dintre colectivitatea umana si
mediu, influenta diferitilor factori ai mediului extern asupra starii de sanatate a
populatiei. Totodata, intemeindu-se pe rezultatele cercetarilor stiintifice, igiena
elaboreaza normele si masurile igienico-sanitare menite sa asigure conditii
favorabile pastrarii si dezvoltarii sanatatii.
Din cele mai indepartate timpuri, oamenii au incercat sa stabileasca relatii
intre starea de sanatate si unii factori ai ambiantei lor. Pornind de la experienta
lor zilnica de viata, ei au stabilit diferite reguli de conduita igienica. Pentru a le da
autoritatea necesara, preotii impleteau de obicei aceste norme de conduita
igienica cu credintele si preceptele religioase. Marele medic al Greciei antice,
Hippocrat, a fost primul care a elaborate o lucrare stiintifica de igiena, intitulata
Despre aer, apa, locuri.
Treptat- de-a lungul secolelor- o data cu progresul civilizatiei si al stiintei,
igiena, ca si stiintele medicale in general, s-a dezvoltat puternic, descoperindu-se
rand pe rand diferiti factori microbieni, alimentari, climatici etc., care provoaca
sau favorizeaua imbolnavirile.
Si in tara noastra, incepand din a doua jumatate a secolului trecut, savanti
de renume ca Iacob Felix, intemeietorul igienei in Romania, Victor Babes, Carol
Davila, Ion Cantacuzino si altii au adus o contributie importanta la dezvoltarea
igienei in tara noastra si chiar pe plan mondial.
Ramurile igienei:- Epidemiologie- boli infectioase si neinfectioase- Igiena
muncii- noxe, boli profeionale.- Igiena sociala- comunitati cu risc:sugar- copil,
femeie insarcinata, tanar, batran.- Igiena comportamentala vicii, droguri, etc.

Scopurile igienei sunt:

1. pastrarea sanatatii si perfectionarea ei la nivelul individului si a colectivitatii
umane
;2. ridicarea rezistentei organismului;
3. prelungirea duratei medii de viata a populatiei;
4. prelungirea duratei biologice active a vietii.
Obectivul principal al igienei este sanatatea. Organizatia Mondiala a
Sanatatii defineste sanatatea ca o bunastare fizica, mintala si sociala a
oamenilor.
Ecologie
n natur, la orice nivel de organizare a materiei vii, fiecare organism i
contureaz un anumit spaiu de existen numit habitat. n cadrul su, ntre
membrii aceleiai specii se stabilesc relaii de interaciune biologic care stau la
baza formrii i funcionrii unei comuniti biotice. n mod inevitabil ns, pentru
a-i asigura supravieuirea biologic, orice comunitate biotic trebuie s-i
dezvolte un sistem propriu de relaii cu mediul abiotic din jurul lor, astfel nct,
prin condiionri i adaptri succesive, ntre acestea se stabilesc complexe
mecanisme de interaciune, organizate ntr-o structur unitar i dinamic numit
sistem ecologic sau ecosistem.
Ecosistemele naturale prezint nu numai o larg distribuie spaial, ci i o
ampl variabilitate temporal, n funcie de numeroasele interaciuni ecologice
dintre diferitele tipuri de comuniti biotice i mediul lor natural, astfel nct,
deseori, n cadrul unui anumit ecosistem pot aciona mai multe comuniti
biotice, n care fiecare specie i individualizeaz o ni ecologic distinct prin
care exercit o anumit funcie n cadrul populaiei din care face parte. n acest
fel, relaiile de interdependen biologic dintre diferitele specii care populeaz
acelai sistem ecologic duc, n mod inevitabil, la constituirea biocenozelor care,
la rndul lor, variaz n funcie de condiiile environmentale specifice n care s-au
format.
tiina consacrat studiului tuturor tipurilor de relaii existente ntre
diversele organisme i mediul lor de existen sau aciune se numete ecologie,
dar ea poate mbrca diverse forme de reprezentare, n funcie de natura
specific a comunitii sau speciilor biotice care populeaz un anumit tip de
mediu. Astfel, ecologia medical analizeaz complexul sistem de relaii ce se
stabilete ntre unul sau mai multe tipuri de ageni / microorganisme patogene i

diferite specii biotice ntr-un mediu fizic, biologic sau social dat.
Ea studiaza in principal:
- relatiile dintre vietuitoare (plante si animale) cu mediul lor
- raporturile dintre organisme si mediul inconjurator- nivelurile de organizare
(populatii, biocenoze, ecosisteme, biosfera)
- corelatiile dintre mediul inconjurator si treptele supraindividuale
- relatiile ce se stabilesc ntre organisme si diverse comunitati
- fluxul de materie, energie si informatie care strabate un ecosistem bine
delimitat.
Directiile de cercetare si ramurile ecologiei
Ecologia este o stiinta interdisciplinara care foloseste cunostiintele unor
discipline ale stiintelor naturii precum: biochimia, fiziologia, geografia, pedologia,
meteorologia, genetica, fizica, cibernetica, climatologia, morfologia, taxonomia.In
ecologie se disting doua directii sau ramuri de cercetare:
- autoecologia care studiaza relatiile unei specii sau indivizi cu mediul lor de viata
(factori biotici si abiotici)
- sinecologia care se ocupa cu interrelatiile factorilor de mediu cu populatiile din
cadrul biocenozei precum si interrelatiile dintre biocenoze in cadrul biosferei demecologia care studiaza impactul demografic asupra mediului nconjurator
(raporturile populatiilor cu anumiti factori ecologici)
Ecologia animala este o ramura a ecologiei generale care se ocupa cu
studiul animalelor dintr-o biocenoza si a relatiilor intra- sau interspecifice, precum
si actiunea factorilor abiotici, productia secundara, structura si dinamica
populatiilor, distributia indivizilor intr-un habitat, productivitatea unor grupe de
animale de interes economic, amenajarea si ocrotirea zoocenozelor, etc.
Ecologia umana este o alta ramura a ecologiei, care studiaza relatiile dintre
oameni (ca indivizi), dintre populatiile umane si mediul lor abiotic, biotic si
social.Ecologia plantelor (vegetala) se ocupa cu studiul relatiilor dintre plante (ca
indivizi), dintre populatiile si speciile vegetale si mediul lor de viata.
Ecologia terestra este un capitol al ecologiei generale care studiaza
biomurile terestre (grupe de ecosisteme cu fizionomie si structura asemanatoare
care si pastreaza functia specifica ntr-un anumit areal), att pe plan structural
ct si functional pentru mentinerea echilibrului biologic natural respectiv a

structurii si functiilor biosferei.Ecologia marina se ocupa cu studiul ecosistemelor

marine (oceanice).Ecologia industriala, este o ramura a ecologiei care studiaza
interactiunile dintre ecosistemele naturale sau antropogene si diferite industrii,
respectiv cu efectul produselor secundare rezultate din activitatea industriala
asupra mediului ambiant.Ecopedologia este o disciplina de sinteza intre ecologie
si pedologie, care studiaza interactiunile dintre componentele abiotice
(umiditate, textura, porozitate, apa accesibila, aer, compozitie chimica,
alcalinitate, aciditate, consistenta, etc) si biotice microorganisme, rizosfera,
microfite si macrofite) din sol.