Clasificarea impozitelor dup diferite criterii.

n funcie de trsturile de fond i de form, impozitele sunt directe i indirecte. Acest criteriu
poate fi reinut drept criteriu al incidenei impozitelor asupra subiecilor pltitori. Potrivit criteriului
ce st la baza aezrii lor, impozitele directe sunt reale i personale.
Impozitele directe sunt acele prelevri cu caracter fiscal care se stabilesc i se percep n mod nemijlocit de la
contribuabilii care realizeaz venituri sau dein bunuri impozabile, fiind suportate de ctre acetia (de exemplu
impozitul pe profit, impozitul pe veniturile de natur salarial, din activiti independente, din dobnzi, pe teren, pe
cldiri etc.).
Impozitele indirecte sunt cele care se stabilesc asupra vnzrilor de bunuri, prestrilor de servicii sau executrilor
de lucrri i care, fiind incluse n preuri sau tarife, sunt datorate i achitate de ctre comerciani sau prestatori, dar
sunt suportate de consumatorii finali ai bunurilor ori serviciilor (TVA, accize i taxe vamale etc)
Att impozitele directe ct i cele indirecte pot fi mprite n mai multe categorii:
Impozitele directe sunt:
Impozite reale sau obiective: sunt cele care, fiind stabilite asupra unor obiecte materiale (terenuri,
produse) nu in seama de situaia personal a contribuabilului;
Impozitele personale sau subiective sunt acelea care au primordial n vedere persoana contribuabilului
(impozitul pe salarii).
Impozitele indirecte pot mbrca urmtoarele forme:
Taxe generale de consumaie - percepute asupra cvasitotalitii produselor i/sau serviciilor, fie prin
cuprinderea, fie prin adugarea lor n preul de vnzare (ex. TVA);
Taxe speciale de consumaie - cele care se instituie numai asupra unor categorii de bunuri i servicii, cum
sunt: monopolurile fiscale (stabilite discreionar de ctre stat asupra produselor realizate n regim de
exclusivitate), accizele (care privesc doar anumite categorii de bunuri i/sau servicii, limitative stabilite prin
lege), taxele vamale, taxele de timbru.
2 Avnd n vedere obiectul asupra crora se aeaz, impozitele sunt clasificate n: impozite pe
venit (ex. Impozitul pe profit, impozitul pe veniturile persoanelor fizice etc), impozite pe avere
(impozitul pe cldiri, pe terenuri etc.), impozite pe consum sau pe cheltuieli (TVA, accize, taxe
vamale).
3 n funcie de scopul urmrit de stat prin instituirea lor impozitele se clasific n: impozite
financiare), obinuite (a cror stabilire vizeaz n exclusivitate obinerea unor venituri publice) i
impozite de ordine (prin care se urmrete pe lng realizarea veniturilor bugetare i restrngerea
sau limitarea unor activiti respectiv stimularea altora, n funcie de interesele statului).
4 Corespunztor frecvenei perceperii lor la buget, impozitele se difereniaz n urmtoarele
categorii:impozite permanente (ordinare), impozite incidentale (extraordinare).
5 Clasificarea impozitelor se realizeaz i dup instituia care le administreaz.
Astfel, n statele de tip federal impozitele se delimiteaz n:
Impozite federale;
Impozite ale statelor, regiunilor sau provinciilor membre ale federaiei;
Impozite locale.
n statele unitare impozitele se delimiteaz n:
Impozite ncasate la bugetul administraiei centrale de stat;
Impozite locale.
1

Clasificarea impozitelor

n practica financiar se ntlnete o diversitate de impozite care se deosebete nu numai ca form, dar i ca
coninut. Exist mai multe criterii de clasificare a impozitelor:
I. Dup trsturile de fond i de form, impozitele pot fi grupate n impozite directe i
impozite indirecte.
Impozitele directe au caracteristic faptul c se stabilesc nominal n sarcina unor persoane fizice i
juridice, n funcie de veniturile sau averea acestora pe baza cotelor de impozit prevzute de lege. Ele se ncaseaz
direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite.
Impozitele directe pot fi grupate n:

impozite reale;

impozite personale.

Impozite reale se stabilesc cu anumite obiective motivate (pmntul, cldirile, fabricile) fcndu-se
abstracia de situaia personal a subiectului impozitului. Aceste impozite se mai numesc impozite obiective sau pe
produs. Cea mai veche form a impunerii.
Impozite personale se aeaz asupra veniturilor sau averii, n strns legtur cu situaia personal a
subiectului impozitului, motiv pentru care se numesc impozite subiective.
Impozitele indirecte se percep cu prilejul vnzrii unor bunuri i prestri de servicii (transport,
spectacole, activiti hoteliere etc.), ceea ce nseamn c ele vizeaz cheltuielile.
Dup forma pe care o mbrac impozitele indirecte pot fi grupate n:

II.

taxe de consumaie;

venituri de la monopolurile fiscale;

taxe vamale;

taxe de timbru de nregistrare.

Dac avem n vedere obiectul impunerii, atunci impozitele pot fi clasificate

n:

III.

impozite pe venit;

impozite pe avere;

impozite pe consum (pe cheltuieli).

n funcie de scopul urmrit la introducerea lor, impozitele pot fi:

impozite financiare;

impozite de ordine.

Impozite financiare sunt instituite n scopul realizrii de venituri necesare acoperirii cheltuielilor statului.
Astfel de impozite sunt: impozitele pe venit, taxele de consumaie.
Impozite de ordine sunt introduse mai ales, pentru limitarea anumitor aciuni sau pentru realizarea unui
scop anumit, cu caracter nefiscal.
IV.

Dup frecvena realizri lor, impozitele se pot grupa n impozite:

impozite permanente;

impozite incidentale.

Impozite permanente se ncaseaz periodic de regul anual.

Impozite incidentale se introduc i se ncaseaz o singur dat.
V.

Impozitele mai pot fi grupate i dup instituia care le administreaz:

n statele de tip federal:

impozite federale;

impozite ale statelor;

impozite ale provinciilor i regiunilor membre al federaiei;

impozite locale.

n statele de tip unitar:

impozite ale administraiei centrale de stat (Taxa pe Valoarea Adugat,

Accize, Impozit pe venit, Taxe vamale, Impozitul privat, Taxele rutiere
speciale etc.)

impozite ale organelor administraiei de stat locale (Impozitul pe bunurile imobiliare, Impozitul
pentru utilizarea resurselor naturale, Taxa pentru amenajarea teritoriului, Taxa pentru cazare, Taxe
pentru parcare, Taxa de pia, Taxa pentru dreptul de aplicare a simbolicii locale, Taxa pentru
dreptul de prestare a serviciilor auto de cltori, Taxa pentru publicitate etc.)

Clasificarea impozitelor de stat poate fi prezentat sintetic n schema urmtoare:

Clasificarea impozitelor
Impozitul
funciar
Impozitul pe cldiri
Impozitul pe activiti industriale,
Impozite comerciale i profesii libere
Impozitul pe capital mobiliar
reale
Impozite
directe
Impozite
personale
1. Dup trsturile
de fond i de
form

Impozite pe veniturile
Impozit persoanelor fizice
pe venit
Impozite pe veniturile
persoanelor juridice
Impozite pe averea
propriu-zis

Impozite
pe avere Impozite pe circulaia
averii
Impozite de consumaieImpozit pe sporul de
Impozite Venituri provenind de la avere
indirecte monopolurile fiscale
Taxe vamale
Taxe de timbru i de
nregistrare

Impozite pe venit
2. Dup obiect

3. Dup scopul
urmrit
4. Dup frecvena
cu care realizeaz

Impozite pe avere
Impozite pe cheltuieli
Impozite financiare
Impozite de ordine
Impozite permanente (ordinare)

Impozite incidentale (extraordinare)

Impozite federale
n statele de tip federal
Impozite ale statelor, regiunilor sau
provinciilor membre federaiei
5. Dup instituia
Impozite totale
care le adminisImpozite ale administraiei centrale de
treaz
stat
n statele de tip unitar Impozite locale

Impozitele se practica sub o diversitate de forme, corespunzator pluralitatii formelor sub care se manifesta
materia impozabila si numarul mare al subiectilor in sarcina carora se instituie.
De aceea, pentru a putea sesiza cu mai mare usurinta efectele diferitele diferitelor categorii de impozite pe
plan economic, social si politic, se impune clasificarea corespunzatoare a acestora, in functie de criteriile puse la
dispozitie de stiinta finantelor.
Aceste criterii sunt urmatoarele:
trasaturile de fond si de forma ale impozitelor;
obiectul asupra carora se aseaza;
scopul urmarit de stat prin instituirea lor;
frecventa perceperii lor la bugetul public;
dupa institutia care le administreaza.
I . In functie de trasaturile de si de forma, impozitele sunt directe si indirecte.
Impozitele directe sunt acelea care se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau juridice, in
functie de veniturile sau averea acestora, fiind incasate la anumite termene precizate cu anticipatie.
La impozitele, de acest tip, subiectul si suportatorul impozitului ar trebui sa fie, potrivit intentiei legii, una
si aceeasi persoana. Tocmai de aceea, se spune ca impozitele de acest tip au o incidenta directa asupra subiectului
platitor.
Important este ca insa caracterul definitiv de prima instanta al incidentei impozitelor asupra subiectilor.
Astfel, incidenta directa definitiva se manifesta in cazul impozitului pe veniturile salariale, a impozitului pe
dividende si a altor impozite suportate de persoanele fizice, care nu mai au posibilitatea transpunerii obligatiei
fiscale in sarcina altor persoane in cazul impozitului pe profit, de exemplu, incidenta directa se manifesta doar in
prima instanta, intrucat impozitul pe profit, ca si alte impozite, face parte din pretul bunurilor si serviciilor
aducatoare de venituri impozabile. Ca atare, suportarea finala a acestuia se realizeaza de catre beneficiarii sau
consumatorii produselor in al caror pret este inclus.
Potrivit criteriului ce sta la baza asezarii lor, impozitele directe sunt: reale si personale.
Impozitele reale se mai numesc si obiective sau pe produs, se aseaza asupra materiei impozabile. Aceste
impozite se stabilesc in legatura cu detinerea unor obiecte materiale cum sunt pamantul, cladirile, fabricile, in
aceasta categorie de impozite se include: impozitul pe cladiri, impozitul pe activitati industriale, comerciale si pe
profesiile libere, impozitul funciar.
Impozitele reale au cunoscut o larga raspandire in perioada capitalismului premonopolist, dar acestea se
practica si in perioada contemporana in cazul exploatarilor agricole, precum si al cladirilor si terenurilor ocupate
cu cladiri.
Impozitele personale se aseaza asupra veniturilor sau averii, tinandu-se cont si de situatia personala a
subiectului lor. De aceea, ele se numesc impozite subiective.
Trecerea de la impozite de tip real, la cele de tip personal s-a facut incepand cu a doua jumatate a secolului
al XIX-lea, pe masura principiilor de echitate fiscale si a celorlalte principii ale impunerii.
Impozitele personale se practica sub forma impozitelor pe venit si a impozitelor pe avere.
Impozitele pe venit au fost asimilate in practica in contextul inregistrarii diferentierii veniturilor realizate
de diferitele categorii sociale si al distinctiei intre subiectii-persoane fizice si subiectii persoane-juridice, in functie
de care exista doua categorii de impozite pe venit.
Impozitele pe veniturile personale fizice se practica sub forme diferite, in functie de natura venitului luat in
considerare in cadrul impunerii (pe salarii, pe dividende etc.).
In principiu, impozitul pe venit se aseaza in sarcina fiecarei persoane care realizeaza venituri, fiind o
impunere individuala. Atunci cand individualizarea veniturilor nu este posibila sau este greu de realizat,
impozitarea se efectueaza pentru ansamblul persoanelor care au participat la obtinerea veniturilor.
Asezarea impozitelor pe veniturile persoanelor fizice se realizeaza fie in sistemul impunerii separate, fie in
sistemul impunerii globale.
Impunerea separata presupune stabilirea unui impozit mic, cu impunerea diferentiata a fiecarei categorii de
venit, sau instituirea a mai multor impozite, cu referire la fiecare venit, in functie de sursa obtinerii sale.
Impunerea globala consta in instituirea unui singur impozit, ce se aseaza asupra veniturilor acumulate
realizate de subiectul impozitului, indiferent de sursa provenientei acestor venituri.
Acest sistem de impunere are o larga raspandire in lume, fiind practica in multe tari din Europa Occidentala
(Belgia, Franta, Germania, Italia, Marea Britanie), S.U.A., precum si in Romania.
Impozitele pe veniturile persoanelor juridice se instituie si se percep in functie de modul organizarii
acestora, ca societati de persoane sau ca societati de capital.
In cazul societatilor de persoane, distinctia intre veniturile realizate de societate si cele realizate de
persoanele asociate este greu de realizat. Ca urmare, impunerea se instituie asupra totalitatii veniturilor, in conditii
similare cu impunerea aplicata persoanelor fizice.

In cazul societatilor de capital, impunerea are in vedere structura si repartizarea profitului. Astfel, este
vorba de profitul total, inainte de repartizare, de profitul repartizat actionarilor sau asociatilor sub forma de
dividende si de profituri ramase la dispozitia societatii comerciale.
Corespunzator acestei repartizari, in practica fiscala se intalnesc urmatoarele patru modalitati de impunere:
1. se realizeaza, mai intai, impunerea intregului profit al societatii de capital si apoi, separat, se impun
dividendele repartizate, care in acest fel sunt impuse de doua ori. Este sistemul clasic de impunere care
se practica in Belgia, Elvetia, Luxemburg, Olanda, Suedia;
2. se impun doar dividendele repartizate, iar partea din profit ce ramane la dispozitia societatii de capital
este scutita de impozit. Acest sistem vizeaza stimularea plasarii profitului in noi investitii, aspect foarte
important, ce nu trebuie omis de catre guvernanti si legiuitor;
3. se impune doar partea de profit ramasa la dispozitia societatii de capital, in timp ce dividentele sunt
exonerate de la impunere. Sistemul ii avantajeaza pe actionari sau asociati, constituind un imbold
pentru acestia privind plasarea disponibilitatilor societatilor de capital in noi actiuni sau parti sociale;
4. se impun separat atat dividentele repartizate, cat si partea din profit ramasa la dispozitia societatii de
capital.
Impozitele pe avere se instituie in stransa legatura cu dreptul la proprietate al diferitelor persoane asupra
unor bunuri mobile sau imobile.
Formele acestor impozite sunt urmatoarele trei:
a) impozitele asupra averii propriu-zise;
b) impozitele pe circulatia averii;
c) impozitele pe cresterea averii.
In continuare ne vom ocupa pe larg de acestea.
Impozitele asupra averii propriu-zise se practica in doua variante:
-ca impozite asezate asupra averii, dar platite din venitul net obtinut de pe urma averii respective;
-ca impozite pe substanta averii si platite chiar din aceasta (practicate rar, ca impozite exceptionale, cum ar
fi cele prevazute o singura data, in timpul sau dupa terminarea unui razboi).
Cele mai frecvente impozite asezate asupra averii sunt impozitele pe proprietatile imobiliare si impozitul
asupra activului net detinut de subiectul impozitului, cu referire la intreaga avere mobila sau imobila.
Impozitele pe circulatia averii se instituie in legatura cu trecerea dreptului de proprietate asupra unor
bunuri mobile si imobile, de la o persoana la alta. In aceasta categorie de impozite se includ: impozitul pe
succesiuni, impozitul pe donatii, impozitul pe actele de vanzare-cumparare a bunurilor imobile, impozitul pe
hartiile de valoare, impozitul pe circulatia capitalurilor si a efectelor comerciale etc.
Impozitele pe cresterea averii au ca obiect sporul de valoare ce se inregistreaza in cazul unor bunuri, in
cursul unei perioade de timp, fara ca proprietarul sa inregistreze vreo cheltuiala pentru aceasta. In aceasta categorie
de impozite, mai cunoscute sunt impozitul pe plusul de valoare imobiliara, perceput la vanzarea bunurilor
imobiliare (plus de valoare ce se inregistreaza, de exemplu, ca urmare a construirii unor cai de comunicatie in
vecinatatea bunului imobil respectiv, a executarii unor lucrari edilitare de canalizare, electrificare, includerea
terenului in intravilan prin extinderea perimetrului localitatii etc.) si impozitul pe supraprofitul de razboi.
Impozitele indirecte sunt instituite asupra vanzarii unor bunuri si prestarii anumitor servicii, fiind varsate la
bugetul public de catre producatori, comercianti sau prestatori de servicii si suportate de catre consumatorii
bunurilor si serviciilor impozabile. Ca urmare, chiar prin legea instituirii lor, calitatea de subiecti a impozitelor
indirecte revin altor persoane decat suportatorilor acestora.
In functie de forma lor de manifestare, impozitele indirecte se grupeaza in: taxe de consumatie, venituri
aferente monopolurilor fiscale, taxe vamale, taxe fiscale, de timbru, consulare si de inregistrare.
Taxele de consumatie se aseaza asupra unor marfuri sau servicii - ca taxe de consumatie pe produs,
cunoscute si sub denumirea de accize, precum si ca taxe generale asupra vanzarilor, practicate sub forma
impozitului pe cifra de afacerii bruta sau neta (acestea din urma nefiind alt impozit decat cunoscuta taxa pe
valoarea adaugata).
Veniturile aferente monopolurilor fiscale sunt reprezentate de diferenta intre pretul de vanzare al unor
produse expres precizate (sare, tutun, alcool) si costul acestora.
Monopolurile fiscale sunt depline sau partiale. Cele depline sunt instituite de catre stat atat asupra
productiei, cat si asupra comercializarii cu ridicata si cu amanuntul a unor marfuri, iar cele partiale sunt instituite
fie numai asupra productiei si comertului cu ridicata, fie numai asupra comertului cu amanuntul.
Taxele vamale se percep de catre state, in anumite conditii specifice, in cazul importului, exportului sau
tranzitiei, de marfuri.
Taxele fiscale, de timbru, consulare si de inregistrare sunt plati pe care le efectueaza persoanele fizice si
juridice care solicita si beneficiaza de unele servicii realizate in favoarea lor de anumite institutii de drept public.

In cazul persoanelor fizice obisnuite, aceste taxe au incidenta directa, astfel ca includerea lor in cadrul
impozitelor si taxelor indirecte are un caracter conventional.
II. Avandu-se in vedere obiectul asupra carora se aseaza, impozitelor sunt clasificate in:
-impozite pe venit;
-impozite pe avere;
-impozite pe consum sau pe cheltuieli.
III. In functie de scopul urmarit de stat prin instituirea lor, impozitele se clasifica in doua categorii, fiind:
-impozite financiare obisnuite;
-impozite de ordine.
Impozitele financiare obisnuite sunt cele instituite de stat in scopul realizarii celei mai mari parti a
veniturilor bugetului public.
Impozitele de ordine sunt instituite in scopul limitarii consumului unor bunuri sau a restrangerii unor
actiuni, precum si pentru realizarea unor deziderate ce nu au caracter fiscal. Astfel, pentru limitarea alcoolismului
si a consumului de tutun, statul instituie accize ridicate asupra alcoolului si tutunului. La fel este cazul taxelor
vamale antidumping, care se instituie in scopul limitarii importului anumitor marfuri ce au pret de dumping.
IV. Corespunzator frecventei perceperii lor la buget, impozitele se diferentiaza intre ele, ca:
-impozite permanente sau ordinare;
-impozite incidentale sau extraordinare.
Impozitele permanente se percep cu regularitate, astfel ca ele se inscriu in cadrul fiecarui buget public
anual.
Impozitele incidentale se instituie si se percep in mod exceptional, in legatura cu aparitia unor obiecte
impozabile ce se deosebesc esential de cele obisnuite. Asa este cazul supraprofitului de razboi, care se
impoziteaza printr-un impozit incidental (special), introdus si incasat o singura data. Ca urmare, impozitele de
acest tip nu sunt inscrise in bugetele fiecarui exercitiu financiar.
V. Clasificarea impozitelor se realizeaza si dupa institutia care le administreaza. Acest criteriu face
necesara luarea in considerare a tipului tarilor in care se practica impozitele, care sunt federale sau unitare.0
In tarile federale, impozitele sunt de urmatoarele trei categorii:
-impozitele federale;
-impozite ale statelor, landurilor, cantoanelor, regiunilor sau provinciilor membre ale federatiei;
-impozite locale, ale departamentelor, provinciilor sau judetelor, precum si ale municipiilor sunt structurate
doar in in urmatoarele doua categorii:
-impozite ale administratiei centrale de stat;
-impozite locale, ale organelor administrativ-teritoriale.
Clasificarea prezentata se refera la impozite privite in mod individual, dar in literatura de specialitate
se abordeaza si clasificarea sistemelor fiscale, considerate ca intreg.
Astfel, reputatul Maurice Duverger face distinctia intre sistemele fiscale grele (lourds)- care se
caracterizeaza prin instituirea asupra contribuabililor a unor obligatii fiscale mari, apasatoare (impovaratoare) si
sistemele fiscale usoare (legers)- care se instituie in opusul celor dintai, avand instituite obligatii fiscale usor de
suportat de catre contribuabili.
Luand in considerare efectele pe care fiscalitatea le determina asupra celor avuti, B. bracewell- milnes
clasifica sistemele fiscale in: sisteme "de dreapta" si sisteme "de stanga". Pentru includerea sistemelor fiscale intruna din urmatoarele elemente:
-marirea impozitelor, data de cotele maxime ale impozitelor asezate asupra veniturilor, acumularilor si
capitalului;
-baza impozitelor, apreciata prin prisma raportului existent intre impunerea economiilor si impunerea
acumularilor;
-intensitatea impozitelor, determinata de progresivitatea mai accentuata sau mai redusa a impozitelor.