Sunteți pe pagina 1din 3

Ion Creanga Povestea lui Harap-Alb

Apartenenta la specie

Ion Creanga s-a nascut in satul Humulesti. Debutul ca


scriitor are loc la data de 1 octombrie 1875, in revista
Convorbiri Literare, cu Soacra cu trei nurori. Ion Creanga
aduce in opera sa, relativ restransa, ideologia umanismului
tipica poporului roman. Autorul scoate basmul din circuitul
folcloric si il transforma in creatie culta.
Basmul este o specie a epicii populare si culte, de obicei
in proza, cu larga raspandire, in care se nareaza intamplari
fabuloase ale unor personaje pozitive cu insusiri omenesti dar si
supranaturale, aflate in lupta cu fortele nefaste ale societatii
(naturii) pe care le inving. Basmul popular este o prelucrare a
structurilor populare ale speciei in opere originale cu autori
cunoscuti.
Basmul Povestea lui Harap-Alb preia motive de inspiratie
folclorica (imparatul fara urmasi, superioritatea mezinului,
supunerea prin viclesug, probele, demascarea raufacatorului,
casatoria). In text, sunt inserate si motive literare cu
semnificatii proprii, cu referiri culturale (podul-trecerea spre o
alta etapa intelectuala si spirituala; fantana-are conotatii
aparent negative: supunerea, pierderea identitatii, caci, este un
revelator al constiintei; petrecerea-pretext pentru portretizarea
eroilor). Fiind un basm complex, sunt intalnite cele patru teme
specifice basmului: lupta dintre bine si rau, initierea, calatoria,
cautarea.
Povestea lui Harap-Alb anunta inca de la inceput cititorul,
prin substantivul povestea, ca va asista la o serie de
evenimente care au conturat existenta unui erou numit
semnificativ Harap-Alb. Amestecul de alb si negru are valoarea
simbolica a impletirii binelui cu raul; aceste amestec evoca

spiritul realist in care se contureaza eroul, care este un tanar cu


trasaturi atipice.
Timpul este unul indepartat, vag, neprecizat, un illo
tempore, cand totul este posibil. Spatiul este vast; eroul se
deplaseaza intre imparatii aflate la margini diferite ale
pamantului (noua mari, noua tari, noua ape mari).
Incipitul are o singura secventa: Amu cica era odata. Prin
aceasta formula se subliniaza si atemporalitatea (odata), dar
si prezentul naratiunii (Amu), iar prin formula cica se
marturiseste nesiguranta naratorului care nu-si asuma
veridicitatea intamplarilor.
Finalul construieste opozitia dintre lumea ireala (acolo),
unde nu exista conventii sociale si lumea reala (pe la noi),
unde banul creeaza diferentele. Noutatea acestui final este
sustinuta si de plasarea petrecerii in eternitate, cu sugestia
contaminarii cititorului de aceeasi fericire vesnica numai prin
actul lecturii (si-a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine
inca).
Personajele din aceste basm (oameni, dar si fiinte
himerice cu comportament omenesc) sunt purtatoare ale unor
valori simbolice: binele si raul in diversele lor ipostaze.
Conflictul dintre bine si rau se incheie in basm prin victoria
fortelor binelui.
Relatia dintre Harap-Alb si Span este una bazata pe
viclesug. Naiv, craisorul se lasa ademenit de Span in fantana,
unde isi schimba statutul in cel de Harap-Alb, statul impus de
Span (- De-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb; aista
ti-i numele, si altul nu.). Harap-Alb devine sclavul Spanului: ii
asculta ordinele, ii este loial si nu da in viclesug identitatea
Spanului. Ajunsi la curtea Imparatului Verde, Spanul il supune
pe Harap-Alb la trei probe: aducerea salatilor din Gradina
Ursului, aducerea pielii cerbului cu cap cu tot, asa batute cu
pietre scumpe, cum se gasesc si a fetei Imparatului Ros pentru
casatoria Spanului. Prima proba ii solicita curajul, iar a doua,

mai dificila, pe langa curaj in manuirea sabiei, stapanirea de


sine si respectarea juramantului, in pofida ispitei de a se
imbogati. A treia proba presupune o alta etapa a initierii, este
mai complexa si necesita mai multe ajutoare. Fata Imparatului
Ros fiind farmazoana, elucideaza misterul lui Harap-Alb. Spanul,
crezand ca Harap-Alb a dat in vileag juramantul, il omoara
(Iara Spanul, vazand ca i s-a dat viclesugul pe fata, se rapede
ca un cane turbat la Harap-Alb si-i zboara capul). Calul lui
Harap-Alb il poarta pe Span pana in inaltul cerului, dandu-i
drumul; pana jos Spanul se face praf si pulbere. Harap-Alb
este readus la viata de fata Imparatului Ros, cu care se
casatoreste si devine imparat.
In opinia mea, cele patru teme ale basmului se contureaza
in jurul probelor initiatice ale eroului. Evolutia eroului reflecta
conceptia despre lume a scriitorului, prin umanizarea
fantasticului.
In concluzie, Povestea lui Harap-Alb un basm cult avand ca
particularitati: reflectarea conceptiei despre lume a scriitorului,
umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul
si specificul limbajului. Insa, asemenea basmului popular, pune
in evidenta idealul de dreptate, de adevar si de cinste.