Despre selectii si cursuri de initiere

Da, Karla era altceva (ceva deosebit). Dar nici o grija! Nu a murit, chiar daca asa a sunat.
Karla traieste si e probabil ca o floare. Doar ca ne-am pierdut din ochi.
In mod intamplator, locuitam una langa alta, intamplator eram de aceeasi varsta si
intamplator am nimerit in aceeasi clasa. Totusi aici s-au oprit coincidentele, pentru ca nu
am fost selectionate impreuna dintr-o intamplare si nici intamplator nu ne-am decis pentru
acelasi sport.
Selectionate. Nu intelege oricine cuvantul acesta. A fi selectionat inseamna: Intr-o zi,
antrenorul unui club sportiv vine la ora de sport si arunca o privire asupra copiilor. Cei
mici, elastici primesc o invitatie la gimnastica la aparate sau la GRS. Asta e prescurtarea
pentru gimnastica ritmica sportiva. Aruncatorii foarte inalti primesc o invitatie la baschet,
iar aruncatorii stangaci, una la handbal.
Copii agili, zdraveni primesc o invitatie la cursul de incepatori pentru sarituri in apa.
Eu am primit chiar 3 invitatii . Una pentru handbal, pentru ca sunt stangace, una pentr
GRS, pentru ca puteam sa fac spagatul, iar din acelasi motiv am primit una si pentru
sarituri in apa.
Mai presus de toate, mama mea era incantata de GRS. Doar e rusoaica; si toti rusii isi
trimit copii la GRS sau la patinaj artistic. Cu toate astea eu nu sunt genul ala muzical. Nu
imi plac costumele cu sclipici, parul prins sau fardurile. Toate astea iti trebuie totusi pentru
GRS. Ma gandeam mai degraba la handbal. Mamei mele i se parea ceva cumplit. In orice
caz se temea ca ceva nu e in regula cu mine, pentru ca purtam doar pantaloni de baieti si
aveam parul scurt. Deci cum spuneam, mi-ar fi placut sa merg la handbal, insa tatal meu
el nu e rus, ci realist a spus: >> Uita-te la mama ta si la mine. Cat de inalti suntem?
<<
Habar nu aveam. La sase ani si jumatate pur si simplu nu ai inca idee despre inaltime. Toti
adultii erau uriasi.
>>Eu am 1 m 65 si mama ta 1,60. Vrei sa le alergi adversarilor printre picioare?<< Cu
asta voia sa spuna ca jucatoarele de handbal sunt de regula inalte. El continua: >> Ar
trebui deja sa ai 1,70. Si la 1,70 nu o sa ajungi niciodata.
Asadar o sa fac sarituri in apa. Nu puteam sa imi imaginez nimic concret din asta, dar apa
suna bine si la fel si saritul.
Karla primisese doar o invitatie, pentru sarituri in apa, desi nu putea sa faca spagatul.
Bineinteles ca nici ea nu avea vreun plan, iar de la parintii ei nu se putea astepta la vreun
sprijin. Mama ei era singura, (iar) de tatal ei nu stiam nimic la momentul respectiv. Mama
Karlei era asistenta medicala, lucra in ture si avea mereu cearcane sub ochi.

Karla s-a mutat in apartamentul vecin, la noi, la etajul 3 abia cu un an inainte sa ne

scolarizam/ incepem scoala. In comparatie cu fostii vecini, care se certau continuu, nu se
auzeau multe de la Karla si mama ei. Uneori televizorul: Sufrageria ei se invecina cu
peretele la care statea patul meu. Karla se uita la aceleasi emisiuni la care ma uitam eu.
Pana atunci am vazut-o rar pe Karla. Ea mergea la alta gradinita; si apoi venea vacanta.
Plecam din oras.
Asa ca am cunoscut-o pe Karla, in adevaratul sens al cuvantului, abia la scoala.
Intamplator a ajuns pe locul de langa mine. Pentru ca mi-a placut mereu sa stau de vorba
am spus: >> Suntem vecine.<<
S-a uitat la mine de parca mi-ar fi lipsit o tigla de pe casa/ as fi fost dusa cu pluta.
>> Bineinteles, stam una langa alta<< am spus eu . >> Dar locuim si una langa alta<<
>> Stiu<<
Am spus eu: >> Dar nu de (asa) mult timp<<
>>Stiu<<
>>Cum te cheama?<<
>> Karla,<< Nu a intrebat Pe tine cum te cheama?
>> Eu sunt Nadja<< am spus eu prin urmare.
>>Nadja<< repeta Karla.
>> De fapt Nadeschda, dar mi se spune cel mai des Nadja.<<
>>Nadeschda<< spuse Karla. >> Ce nume frumos.<<
Cred ca a vorbit serios. M-am bucurat si am decis sa vreau sa fiu prietena Karlei.
Vasazica, dupa ce am primiseram invitatiile de la selectioneri, Karla ma intreba: >> Mergi
la scoala asta?<<
>>Da, mama mea crede ca trebuie sa fac sport. O sa merg la sarituri in apa<<
Karla tacu si inchise putin ochii. Asa facea mereu cand se gandea la ceva si cu siguranta
mai face asta si acum. Poti sa vezi micile venisoare albastre de pe pleoapele ei destul de
delicate. Apoi si-a deschis iar ochii am povestit deja ca erau foarte deschisi la culoare,
dar de o culoare de nedefinit? si spuse: >> Si eu.<<
Pe atunci nu stiam ca nu a mai vorbit cu nimeni nici despre selectie si nici despre sportul
pe care avea sa il faca. Nu era ca la mine acasa: La mine s-a discutat de nenumarate ori,
iar apoi am ales toti, impreuna, cea mai promitatoare varianta. Toti in afara de fratele meu
Kyrill lui Kyrill ii era frica de apa, sau asa pretindea erau in favoarea sariturilor in apa,

lucru care era de fapt clar fara discutie, caci handbalul si GRS cazusera. Era clar si ca joi,
la ora 16 o sa merg cu mama mea la bazin, la cursul de incepatori. In cazul Karlei, totul era
diferit. Cu toate acestea, desi era probabil ca ea sa nu aiba mai mult habar decat mine in
ale saritului in apa, ea era destul de sigura in ceea ce privea alegerea ei.
Asa cum ii erau ochii ii era si parul: ciudat de incolor. Uneori eram de parere ca parul ei ar
fi blond, apoi saten, apoi iar rosiatic; una peste alta era mai degraba deschis la culoare.
Totusi cea mai deschisa la culoare ii era pielea. Era alba. Poate ca imi amintea de o sirena;
poate ca acesta a si fost motivul pentru care a vrut la sarituri in apa. Gandeam eu pe
atunci.
Nu am mai vorbit despre asta. Mama mea muncea cu jumatate de norma la un magazin
de materiale textile si avea mereu timp incepand cu ora 15. Ar merge ea cu mine la
antrenamentul de incepatori.
In acea joi, ea ma luase de la scoala. Karla plecase de la semi internat deja de 10 minure.
Din clasa intai era doar ea, care din a treia zi de scoala, mergea acasa singura dupa semi
internat. Cel mai adesea pleca cu putin inaintea mea: Isi punea pe umeri ghiozdanul mult
prea greu si parasea cladirea de caramida cu capul plecat. Mergea direct acasa, fara sa se
uite in dreapta sau in stanga. Asa era si in timpul orelor: Rezolva tot ce i se cerea cu capul
plecat, repede si fara greseala si fara sa se uite in stanga sau in dreapta.
Dupa scoala, am mers putin acasa pentru a ne descotorosi de ghiozdane si ca sa ne luam
echipamentul de inot. Am infulecat repede un sandvis ramas in pachetel, lucru din pricina
caruia mama se rasti la mine:
>> Nu esti intreaga? Nu inainte de inot.<<
>>Nu o sa inot, ci o sa sar<< am obiectat eu.
Mama doar a facut cu mana in sens dezaprobator. Uneori e pur si simplu mult prea
obositor pentru ea sa dea repede un raspuns deja pregatit in germana.
Dintr-o data suna la usa. Eu am alergat intr-acolo si am deschis usa. Era Karla. Avea o
traista de bumbac din care se vedea prosopul din frotir. >> Poate as putea sa merg cu voi?
<<
Curioasa, mama mea veni repede: >>Mergi si tu la antrenamentul de incepatori? Nu mi-a
zis Nadja.<< Se uita la mine cu o privire plina de repros, ca si cum eu as fi putut sa fac
ceva in legatura cu faptul ca mama Karlei nu era acolo. Totusi mama intreba mai departe:
>>Nu poate sa te duca mamica ta?<<
Karla scutura din cap. >>Cred ca a uitat.<< Bineinteles ca mama fu curpinsa de un val
urias de mila, caci ea este un om foarte sentimental. >>Bineinteles, nici o problema. Te
luam si pe tine. Dar nu ar trebui sa o sunam mai intai pe mamica ta?<<
>> Am sunat-o eu deja. A spus ca e ok.<<

Am crezut-o sau voiam sa o credem si am luat-o cu noi.

Bazinul de inot era urias. Era alcatuit din niveluri infinite, care se uneau partial prin
ascensoare, partial prin trepte, iar prin intreaga, complet opaca cladire, ce nu se inalta, ci
era construita in pamant, se intindeau coridoare din placi turcoaz de PVC. Totul era nou,
functional si rece.
Mai intai era zona destinata publicului, cu bazin de 50 de m, bazin de copii, de balaceala si
de terapie, iar coborand un nivel, ajungeai la bazinul de competitii de 50 m si la bazinul
patrat al platformei de sarituri . Toate platformele adica de 3 m, 5m, 7,5 m si 10 m
existau de cel putin doua ori, iar pe cealalta parte a bazinului erau sase scanduri de
sarituri de la 1 m. Erau turcoaz, precum placile PVC de pe podeaua culoarelor.
Pe atunci nu intelegeam nimic. Nu intelegeam nici care bazin, unde se afla si nici cum
functionau lucrurile, din punct de vedere arhitectonic vasazica. Orisicum, dupa trei vizite
am gasit drumul de la vestiar la uscatorie.
Dar stai, nici nu suntem aproape de sfarsitul povestii. Karla, mama mea si eu eram pe
drumul de a gasi o/ cautam o cabina de schimb. Si acestea erau nenumarate, mai exact
18. Vestiarele comune ale cluburilor sportive comunicau de asemenea cu un culoar
turcoaz. Ni se spusese sa mergem in vestiarul 12, dar 12 era plin, precum 11 si 10. Pana la
urma am ajuns in 9. Si aici erau fete in costume de baie, insa nu asa de multe; erau cateva
dulapioare libere. Ne-am schimbat. Ca si cum ar fi mers in fiecare zi la inot, Karla s-a
schimbat singura, fara sa piarda vremea. Bineinteles ca totusi nu avea o moneda de 2
euro pentru dulap. Mama i-a inchis lucrurile impreuna cu ale noastre. Asa a ramas pana la
sfarsit: Karla si eu imparteam un dulapior. Cand se putea, luam mereu acelasi dulapior, cu
numarul 1293. Dulapiorul acesta statea in colt; acolo nu stateai chiar in drum, desi orice
fetita de sase ani si jumatate sta peste tot in drum. Eram fascinata de fetele mari din
cabina, care isi dadeau cu deodorant, lucru pe care eu nu-l intelegeam. Totusi, cel mai tare
ma mira faptul ca isi puneau doua costume de inot unul peste altul. Nici asta nu
intelegeam.
Apoi am incercat sa gasim bazinul de sarituri. Asta a durat ceva si a implicat un mars
indelungat de-a lungul coridoarelor turcoaz. Odata ajunse la bazin, o antrenoare tanara si
blonda ne-a explicat ca parintii trebuie sa ramana in tribuna. Mama mea era destul de
transpirata, pentru ca precum pe culoare, in vestiar a fost cald. >>Poftim? Trebuie sa ies
iar?<< intreba ea, complet dezamagita. Tanara antrenoare blonda a ramas ferma. >>Fara
parinti langa apa.<<
>>Nadja.<<
Dupa cum era procedura / se proceda, mama ii intinse antrenoarei invitatia primita la
selectie. >>De fapt o cheama Nadeschda, dar toata lumea ii spune Nadja.<<, explica
mama mea zelos.
Antrenoarea s-a uitat la mine : >> Da, bine deci, Nadia si aceasta este...?

>>Karla.<< am spus eu in numele Karlei. Nu avea nici un biletel.

>> A da!<< Ochii antrenoarei licarira, ceea ce mi s-a parut ciudat. Doar Karla nu a putut
sa faca nici macar un spagat.
Apoi aparu inca o antrenoare blonda. Ma gandeam ca poate toate erau blonde. Mai tarziu
gasisem explicatia pentru asta in apa cu mult clor, iar mai tarziu am renuntat la aceasta
teorie: Doar antrenoarele nu intrau deloc in apa.
I-am urmat pe ceilalti copii, care venisera si ei la antrenamentul de incepatori. Mama ne-a
facut cu mana.
>>Distractie placuta!<< striga ea din urma. Apoi disparu si aparu iar dupa cateva minute,
sus, in tribuna. Ne-a facut cu mana. Eu mi-am aruncat privirea imprejurul salii de sarituri.
Pe scanduri se antrenau copii; ei erau mai mari si faceau sarituri in cap. Pe turn se
antrenau copii si mai mari, adolescent si adulti. Dar de fapt nu prea percepeam asta pe
atunci. Stiu doar ca asa trebuia sa fie, pentru ca dintotdeauna a fost asa.
Antrenamentul de incepatori/ de initiere arata astfel: Mai intai a trebuit sa inotam un
bazin. Cand e vorba de sarituri in apa, e un avantaj sa stii cat de cat sa inoti. Apoi ne-am
asezat pe treptele plate, iar antrenoarea ne-a aratat pozitia corecta a mainilor pentru
sarituri. Pentru asta trebuie sa iti apuci o mana cu cealalta mana si sa intinzi bratele in
spatele capului. Bratele trebuie sa se afle in spatele urechilor. Asta ar fi destul de
important, explica antrenoarea. O fetita nu a indraznit sa sara, pe cand Karla deja atragea
atentia (iar Karla atragea deja atentia/ era deja in centrul atentiei). A sarit in picioare,
drept in apa si s-a scufundat aproape fara sa stropeasca. Demonstra ca saritura aceasta
nu era o intamplare. Si celelalte sarituri au fost la fel. Una ii reusea la fel de bine ca
cealalta. Eu saream intr-un fel sau altul, dar antrenoarea sefa pe care o chema Doamna
Schneck era multumita si de mine.
>>Frumos, frumos.<< spuse ia si lua de-o parte 15 copii, in timp ce 6 au ramas pe loc.
>> Voi puteti sa veniti.<< spuse ea celor 15 copii. >>Antrenamentele sunt martea si joia
de la ora 16 la ora 18.<<
Asta a fost tot. Doamna Schneck ne-a mai dat un bilet, pe care trebuiau sa-l completeze
parintii.
Karla era multumita si pentru ca ea era multumita, eram si eu. Am fost alese.
Toate astea s-au petrecut acum 6 ani. Invataseram mult si merseseram deja de doi ani la
scoala sportive. Pe atunci era o decizie importanta sa mergi la scoala sportiva, pentru ca in
acest fel, inca de la 10 ani aveam o meserie. Pentru mama mea era clar faptul ca asa o sa
fie, pentru ca scoala sportiva suna zdravan/ bine / a ceva solid pentru urechile ei de
rusoaica.

Avea o profunda neincredere pentru sistemul educational german si gasea ca o scoala

sportiva de elita era tocmai potrivita pentru mine. Tatal meu nu era asa pasionat de
subiectul acesta.
Eu abia daca m-am gandit la lucrul asta. Era logic ca dupa patru ani, sa merg la o scoala
sportiva. Nu stiam ce e viata fara sarituri in apa sau fara Karla. Si un lucru era clar: eram
bune, mai bune decat aproape toti copii de varsta noastra.
Inainte sa poti merge la scoala sportiva, timp de 4 ani erai educat in ale saritului, iar la
sfarsit reuseai sa duci pana la capat cele 4 stiluri fundamentale de sarituri, o saritura dubla
si jumatate de la 3 m si pozitia elvetiana de stat in cap.
La inceput eram 15 copii, iar unora le era deja greu sau faca o saritura in picioare de la 1
m. Dupa un an am mai eram doar opt si puteam sa executam sarituri. Copiii nu mai
veneau din diverse motive / renuntau la sarituri. Dintr-o data nu mai veneau la
antrenamente, iar cand noi observam asta abia dupa cateva saptamani inseamna ca el
sau ea s-a retras. La sfarsit mai eram doar 3 fete: Karla, Isabel si eu. Rosi a venit mai
tarziu.