Boala de reflux gastroesofagian

Descriere generala
Boala de reflux gastroesofagian este o afectiune digestiva cronica
determinata de refluarea continutului gastric acid din stomac in esofag, din
cauza relaxarii inadecvate a sfincterului esofagian inferior.
Simptome de reflux gastroesofagian
Mucoasa esofagiana afectata de acidul clorhidric genereaza simptome cum ar
fi:
- arsura retrosternala,
- regurgitatii alimentare si acide,
- eructatii
Simptome atipice din sfera ORL:
- disfonie (raguseala),
- odinofagie (deglutitie dureroasa)
- tuse seaca persistenta, in special nocturna.
Principalul simptom din boala de reflux, si anume senzatia de arsura
localizata in spatele sternului (denumita si pirozis) este intalnit la 15% din
populatie cel putin o data pe saptamana, iar 7% prezinta acest simptom
zilnic. Mecanismul cauzator este reprezentat de refluxul acidului gastric si a
altor componente din stomac inapoi, in partea inferioara a esofagului.
Investigatii radioimagistice si de laborator
Se recomanda evaluarea endoscopica atunci cand pacientul are scadere
ponderala involuntara, anemie, disfagie (dificultate la inghitire sau la tranzitul
retrosternal al alimentelor solide si/sau lichide) sau hemoragie digestiva.
De asemenea, se indica endoscopie digestiva superioara daca pacientul are
peste 45 de ani si are simptomatologie cronica sau neresponsiva la
tratamentul standard.
Diagnosticul de reflux gastroesofagian
Se poate sustine diagnosticul de boala de reflux gastroesofagian pe baza
anamnezei, a endoscopiei digestive superioare si, in situatii particulare, a PHmetriei esofagiene sau a manometriei esofagiene.

In functie de acestea, boala de reflux poate fi endoscopic-pozitiva (cu

ulceratii si eroziuni la nivelul esofagului distal) sau endoscopic negativa (4060% dintre pacientii cu simptomatologie sugestiva). Cu alte cuvinte, o
endoscopie normala nu exclude acest diagnostic.
Conduita terapeutica (tratamentul)
Aportul zilnic de alimente trebuie impartit in 3-4 mese pe zi, echilibrate din
punct de vedere nutritional si in cantitati mici sau medii. Trebuie evitat
consumul unei cantitati mari de alimente, deoarece distensia gastrica
favorizeaza refluxul, la persoanele predispuse. De asemenea, cina trebuie sa
fie luata cu 3-4 ore inainte de culcare, iar dupa orice masa nu este indicata
siesta la orizontala.
Pacientii supraponderali trebuie sa scada in greutate. Trebuie evitate centurile
stramte, corsetele si, in general, imbracamintea inadecvata, care determina
cresterea presiunii intraabdominale.
O serie de alimente, care sunt dovedite drept favorizante ale refluxului
gastric in esofag si stimulante ale secretiei acide, trebuie evitate. Acestea
sunt grasimile, alimentele prajite, ciocolata, rosiile si produsele derivate,
citricele.
Bauturile alcoolice si fumatul sunt si ei factori recunoscuti care determina
reflux si favorizeaza pirozisul. O serie de medicamente pot fi si ele implicate,
ca de exemplu contraceptivele orale, sedativele, betablocantele (propranolol)
sau tranchilizantele.
Evolutie, Complicatii, Profilaxie
Esofagul Barrett reprezinta metaplazia intestinala a esofagului distal, cu
potential malign. Leziunea trebuie confirmata histologic, prin biopsie
prelevata in cursul endoscopiei digestive superioare.
Alte complicatii de mentionat sunt stenozele peptice si ulcerele esofagiene
care pot determina hemoragie digestiva.
Schimbarea stilului de viata prin adoptarea recomandarilor de mai sus, atunci
cand este posibil, poate ameliora simptomatologia pentru cazurile de boala
de reflux moderata. Insa in cazurile severe, cu recidive frecvente, se impune
asocierea medicatiei specifice la masurile nonfarmacologice, sub
supraveghere medicala, dupa un control prealabil (endoscopic) al leziunilor
de esofagita.

Hernie hiatala

Hernie hiatala - descriere generala

Herniile hiatale reprezinta o varianta de hernii diafragmatice, in care se
produce migrarea transdiafragmatica, in torace, a stomacului prin hiatusului
esofagian.

Simptomele herniei hiatale

Pot fi manifestari cauzate de refluxul gastro esofagian sau dependente de
volumul herniei. Refluxul gastro esofagian consecutiv herniei hiatale se
poate manifesta prin:
- pirozis (clasica arsura pe care o resimtim din cand in cand, este un simptom
ce se datoreaza iritatiei mucoasei esofagiene cauzata de refluxul continutului
gastric acid in esofag),
- disfagie (dificultatea transferarii alimentelor din gura in esofag)
- odinofagie (durere la inghitire),
- senzatie de uscaciune a gatului,
- tuse,
- ragusala,
- eructatii,
- dureri retrosternale sau epigastrice,
- regurgitatii acide sau alimentare.
- tulburari respiratorii i/sau cardiace (tulburari de ritm, crize de angor de
efort) pot apare in cazul herniilor voluminoase.
Investigatii radioimagistice si de laborator
- Analize de laborator uzuale hemoleucograma , biochimie, coagulare.
- Radiologic tranzitul baritat eso gastric, care se face atat in pozitie
standard cat i in pozitii speciale de provocare a refluxului Trendelemburg,
evidentiaza masa radioopaca rotunda sau ovalara imediat supradiafragmatic
stang. Herniile voluminoase se pot evidentia i pe radiografia toracica simpla
prin largirea mediastinului.
Endoscopia digestiva superioara utila in diagnosticul herniilor hiatale
Hernie hiatala - tratament
Herniile hiatale asimptomatice nu necesita tratament. Cele exprimate prin

semne de reflux gastro esofagian beneficiaza i de tratament

medicamentos specific BRGE (antiacide).
Tratamentul chirurgical este reprezentat de operatii antireflux
fundoplicatura Nissen, hemifundoplicaturile (anterioara si posterioara ),
floppy Nissen interventii ce pot fi realizate atat prin abord clasic cat i
laparoscopic. Indicatiile operatiilor antireflux: esofagite severe, persistente,
progresive refractare la tratament sau cu risc crescut de complicatii
pulmonare, esofag Barrett, stenoza peptica i reflux recurent.
Achalasia cardiei

La nivelul esofagului pot apare modificari ale miscarilor (motilitatii) acestuia

atat in timpul inghitirii alimentelor cat si in repaus (inafara meselor). Aceste
tulburari pot fi primare (de cauza de obicei necunoscuta) sau pot fi secundare
unor boli de esofag sau unor boli ce afecteaza mai multe organe concomitent
sau pe rand(boli sistemice). Dintre afectiunile motorii esofagiene primare,
mai frecventa este asa-numita achalasie a cardiei. Aceasta denumire
semnifica disparitia contractiilor normale esofagiene necesare pentru
impingerea bolului alimentar de-a lungul traiectului sau odata cu aparitia
contractiilor puternice si permanente ale sfincterului esofagian inferior, atat
in deglutitie (inghitire) cat si in repaus. Rezultatul este reprezentat de aparitia
disfagiei (dificultate la inghitire) care progreseaza relativ rapid.
Cauzele achalasiei:
-majoritatea cazurilor au cauza necunoscuta, substratul microscopic fiind
reprezentat de distrugerea inervatiei involuntare de la nivelul musculaturii
esofagiene dar si ale nervilor ce transmit impulsurile de la esofag la creier
-mai rar, achalasia este secundara altor boli: cancerul esofagian ce afecteaza
sfincterul inferior, ducand la obstructia neoplazica a esofagului; colagenozele
(boli sistemice); boala Chagas (maladie infectioasa frecventa in America de
Sud)
Simptomele sunt severe la debutul bolii, cand esofagul inca mai lupta contra
cresterii presiunii la nivelul sfincterului sau inferior:
- disfagie, frecvent paradoxala (adica apare la lichide in timp ce solidele sunt
inghitite fara probleme),
- regurgitatii cu alimente ingerate la mesele anterioare,
- pirozis (nu prin reflux gastro-esofagian, ci prin acidul rezultat din
fermentarea alimentelor ce stagneaza in esofag).
Ulterior, pe masura ce esofagul isi pierde contractiile normale,
simptomatologia se mai estompeaza, redevenind intensa la malignizare-

achalasia fiind o conditie precanceroasa!

Tranzitul baritat va evidentia dilatarea esofagului pe traiectul sau (corpul
esofagian) si ingustarea sa la nivelul sfincterului inferior (aspectul clasic este
de cioc de pasare).
Manometria esofagiana (cu ajutorul unui senzor de presiune se masoara
presiunile de la nivelul sfincterelor superior si inferior, precum si de la nivelul
corpului esofagian, in repaus si in deglutitie) releva un aspect tipic ale
undelor de presiune.
Endoscopic se poate observa dilatarea esofagului, cu sfincterul inferior
punctiform si care opune rezistenta la trecerea cu endoscopul. De asemenea,
endoscopia va evidentia eventualele leziuni de esofagita sau aparitia unui
cancer esofagian.
Complicatiile ce pot greva evolutia achalasiei sunt:
-esofagita
-candidoza esofagiana (trebuie tratata anterior dilatarii endoscopice)
-cancerul de esofag, localizat la limita superioara a stazei esofagiene, deci in
esofagul mijlociu si care are risc de aparitie dupa aproximativ 5 ani de
evolutie a bolii. Putem suspiciona debutul acestuia prin aparitia durerilor
retrosternale, a anemiei, a hemoragiei digestive superioare si a scaderii
marcate in greutate.
-afectarea pulmonara prin refluarea stazei esofagiene in caile respiratorii,
mai ales nocturn (infectii pulmonare)
Tratamentul achalasiei variaza functie de stadiul bolii, de prezenta sau
absenta complicatiilor acesteia precum si de starea de sanatate a pacientului.
Astfel:
-in stadiile initiale de boala, cand esofagul inca are peristaltica (motilitate)
sau la varstnicii tarati (cu multe boli asociate in special cardiovasculare si
respiratorii) se indica tratamentul medicamentos cu blocanti de calciu (tip
Nifedipina) sau nitrati (Isosorbit dinitrat), ce se vor lua cu 30 minute inainte
de mesele principale. Atentie! Aceste medicamente nu se indica la cei cu
cardiopatie ischemica, insuficienta cardiaca, infarct recent miocardic si nici nu
se asociaza intre ele, deoarece ambele scad tensiunea arteriala.
-toxina botulinica, recent introdusa in tratamentul achalasiei, reprezinta o
alternativa mai eficienta la medicamente. Se injecteaza in timpul endoscopiei
la nivelul sfincterului esofagian inferior si se poate repeta, atunci cand este
necesar.
-la pacientii simptomatici, fara probleme medicale deosebite si care nu vor sa
se opereze de la inceput, se poate dilata endoscopic, cu ajutorul unui balonas

umflat, sfincterul esofagian inferior. La recidiva simptomelor, se poate relua

sedinta de dilatare de 2 ori, ulterior indicatia este de interventie chirurgicala.
-daca pacientii sunt foarte tineri (sub 18 ani); achalasia este complicata cu
hernie hiatala mare sau diverticul sau esofagul este extrem de dilatat, se
practica cardiomiotomia submucoasa (se diseca straturile esofagiene pana la
nivelul submucoasei, astfel sfincterul inferior devenind mai lax) asociata cu
un procedeu antireflux gastro-esofagian (se \"infasoara\" o portiune
stomacala in jurul esofagului inferior)

Cancerul de esofag

Cancerul de esofag definitie

Folosesc terminologia cancerul esofagian definitie deoarece este frecvent
cautata de useri pe acest site.
Cancerul esofagian este o boala maligna ce poate debuta din celulele
esofagului (carcinopm scuamos) sau glandele esofagului (adenocarcinom),
simptomul principal al bolii fiind disfagia (dificultatea de a inghiti).
Cancerul esofagian cauze
Desi oricine poate face o tumora, in cancerul de esofag se considera ca cel
mai frecvent boala apare la urmatoarele persoane:
Persoane care au rude cu cancer in familie
Fumatorii (mucoasa esofagului creste pentru a se ingroasa initial pentru a
suporta toxicele din tutun, apoi aceasta crestere a mucoasei devine
necontrolabila deviind in cancer)
Consumatorii de alcool; cca 90% dintre cei cu cancer esofagian scuamos
(care porneste din celulele mucoasei esofagului, nu din glandele mucoasei)
sunt fumatori si consumatori de alcool
Refluxul gastroesofagian si esofagul Barett (mucoasa esofagului creste
pentru a se ingroasa initial pentru a suporta aciditatea gastrica refluata, apoi
aceasta crestere a mucoasei devine necontrolabila deviind in cancer)
Esofagita de reflux
Existenta virusului Papilloma
Consumul frecvent de alimente iritante esofagiene acide sau alcaline (cum

este bicarbonatul de sodiu mucoasa esofagului creste pentru a se ingroasa

initial pentru a suporta aceste devieri de aciditate apoi aceasta crestere a
mucoasei devine necontrolabila deviind in cancer)
Consumul de substante toxice din alimente nitrozamine
Anemie cronica prin lipsa de fier
Iradiere pe mediastin/torace
Boala celiaca
Obezitatea
Consumul de alimente prea fierbinti (mucoasa esofagului creste pentru a
se ingroasa initial pentru a suporta temperatura crescuta, apoi aceasta
crestere a mucoasei devine necontrolabila deviind in cancer)
Acalazia
Sexul masculin
Varsta peste 60 de ani
Cancerul de esofag factori de protectie
S-a constatat ca unele grupuri de persoane fac mai putin cancer de esofag,
probabil datorita unor factori de protectie, ca (dr Ditoiu):
Utilizarea de aspirina sau alte antiinflamatoare
Existenta Helicoabater Pylori(se pare ca cei care au aceasta bacterie fac
mai rar cancer de esofag)
Consumul de legume si fructe
Consumul moderat de cafea
Este evident ca evitarea unora dintre factorii de risc mentionati anterior
(obezitatea, alcoolul, fumatul, alimentele prea fierbinti, acide sau alcaline,
refluxul gastroesofagian) scade riscul de aparitie a cancerului de esofag.
Simptomele cancerului de esofag
Simptomele cancerului esofagian sunt similare altor boli de esofag mai
frecvente fiind (dr Ditoiu):
Dificultati la inghitirea alimentelor initial solide sau tari, apoi si a celor
moi sau lichide
Senzatia ca alimentele au ramas undeva pe esofag

Regurgitarea alimentelor
Dureri retrosternale la inghitirea alimentelor
Pirozis
Varsaturi cu sange
Scadere in greutate
Schimbarea timbrului vocii
Tuse in cazul iritarii traheei sau aparitiei de fistule in trahee
Sughit prin iritarea nervului frenic care controleaza sughitul
Halena

Cancerul de esofag

aprilie 9, 2014 de Dr Ditoiu Alecse Valerian | 23 Comentarii

Localizarea esofagului

Dr Alecse Valerian Ditoiu, Spitalul Fundeni

Cancerul esofagian este o boala nu foarte frecventa dar, datorita pozitiei

esofagului partial in torace, partial in abdomen, este destul de dificil de
operat. Boala apare mai frecvent la barbatii de peste 60 de ani. Cel mai
frecvent cancerul este localizat in portiunea de jos a esofagului, imediat
deasupra stomacului.

Datorita faptului ca esofagul este un organ foarte frecvent folosit, trecerea

alimentelor prin el il poate irita si din aceasta cauza simptomele cancerului
de esofag (ca si a altor boli esofagiene) pot sa apara rapid, si daca sunt luate
in seama prezentarea la medic poate fi precoce, deci diagnosticul se poate
pune in faze de inceput a bolii.
Cancerul de esofag definitie

Folosesc terminologia cancerul esofagian definitie deoarece este frecvent

cautata de useri pe acest site.

Cancerul esofagian este o boala maligna ce poate debuta din celulele

esofagului (carcinopm scuamos) sau glandele esofagului (adenocarcinom),
simptomul principal al bolii fiind disfagia (dificultatea de a inghiti).
Cancerul esofagian cauze

Desi oricine poate face o tumora, in cancerul de esofag se considera ca cel

mai frecvent boala apare la urmatoarele persoane:

Persoane care au rude cu cancer in familie

Fumatorii (mucoasa esofagului creste pentru a se ingroasa initial pentru a
suporta toxicele din tutun, apoi aceasta crestere a mucoasei devine
necontrolabila deviind in cancer)
Consumatorii de alcool; cca 90% dintre cei cu cancer esofagian scuamos
(care porneste din celulele mucoasei esofagului, nu din glandele mucoasei)
sunt fumatori si consumatori de alcool
Refluxul gastroesofagian si esofagul Barett (mucoasa esofagului creste
pentru a se ingroasa initial pentru a suporta aciditatea gastrica refluata, apoi
aceasta crestere a mucoasei devine necontrolabila deviind in cancer)
Esofagita de reflux
Existenta virusului Papilloma
Consumul frecvent de alimente iritante esofagiene acide sau alcaline (cum
este bicarbonatul de sodiu mucoasa esofagului creste pentru a se ingroasa
initial pentru a suporta aceste devieri de aciditate apoi aceasta crestere a
mucoasei devine necontrolabila deviind in cancer)
Consumul de substante toxice din alimente nitrozamine
Anemie cronica prin lipsa de fier
Iradiere pe mediastin/torace
Boala celiaca
Obezitatea
Consumul de alimente prea fierbinti (mucoasa esofagului creste pentru a

se ingroasa initial pentru a suporta temperatura crescuta, apoi aceasta

crestere a mucoasei devine necontrolabila deviind in cancer)
Acalazia
Sexul masculin
Varsta peste 60 de ani

Cancerul de esofag factori de protectie

S-a constatat ca unele grupuri de persoane fac mai putin cancer de esofag,
probabil datorita unor factori de protectie, ca (dr Ditoiu):

Utilizarea de aspirina sau alte antiinflamatoare

Existenta Helicoabater Pylori(se pare ca cei care au aceasta bacterie fac
mai rar cancer de esofag)
Consumul de legume si fructe
Consumul moderat de cafea

Este evident ca evitarea unora dintre factorii de risc mentionati anterior

(obezitatea, alcoolul, fumatul, alimentele prea fierbinti, acide sau alcaline,
refluxul gastroesofagian) scade riscul de aparitie a cancerului de esofag.
Simptomele cancerului de esofag

Simptomele cancerului esofagian sunt similare altor boli de esofag mai

frecvente fiind (dr Ditoiu):

Dificultati la inghitirea alimentelor initial solide sau tari, apoi si a celor

moi sau lichide
Senzatia ca alimentele au ramas undeva pe esofag
Regurgitarea alimentelor
Dureri retrosternale la inghitirea alimentelor

Pirozis
Varsaturi cu sange
Scadere in greutate
Schimbarea timbrului vocii
Tuse in cazul iritarii traheei sau aparitiei de fistule in trahee
Sughit prin iritarea nervului frenic care controleaza sughitul
Halena
Diagnosticul cancerului esofagian
Endoscopia digestiva - cancer de esofag
Desi simptomele pot sugera diagnosticul cancerului de esofag, in mod
normal acesta se stabileste clar prin metodele clasice de diagnostic pentru
bolile de esofag:
Radiografia esofagiana cu bariu
Endoscopia digestiva superioara cu biopsie vezi poza
Examenul CT, RMN sau PET scan toracic
Ecoendoscopia vezi poza si schema
Toracoscopia si mediastinoscopia pot fi utile pentru a vedea extensia
cancerului in torace
Laparoscopia evalueaza extinderea cancerului in abdomen
In afara de analizele mentionate utile pentru diagnostic, mai pot fi necesare
alte analize pentru a stabili efectele tumorii esofagiene asupra organismului:
Hemograma pentru a vedea daca a aparut anemia
VSH care poate fi crescut
Markeri tumorali -HER2, CA 19-9,
Examenul de hemoragii oculte in scaun pentru a depista pierderile de
sange din esofag
Ecografia abdominala, radiografia toracica sau osoasa, examenul CT
abdominal, toracic sau cerebral pentru depistarea metastazelor
Biopsia ganglionara (daca exista adenopatii)
Calcemia care poate sa fie crescuta

Bronhoscopia in cazul invaziei tumorale bronsice

Cancerul esofagian cu metastaze
Ca in orice cancer si in cancerul esofagian este posibila existenta
metastazelor.
Cel mai frecvente metastazele apar in urmatoarele zone:
Metastaze in ganglioni
Metastaze in ficat
Metastaze osoase
Metastaze cerebrale
Stadile cancerului de esofag
Cancerul esofagian poate fi stadializat astfel:
Stadiul 0: nu exista nici un simptom, diagnosticul se pune prin biopsia
efectuata cu ocazia unei endoscopie digestive; este u nstadiu vindecabil, de
mai numeste si cancer in situ.
Stadiul I: cancerul trece prin grosimea mucoasei in stratul de dedesubt
(submucoasa)
Stadiul II : cancerul trece in stratul muscular, sau in ganglioni sau in afara
peretelui esofagului.
Stadiul III: cancerul trece in afara peretelui esofagului si in ganglioni, sau
invadeaza tesuturile vecine caile aeriene.
Stadiul IV: cancerul da metastaze in organele mai indepartate (ficat, creier,
etc)
Incadrarea unui pacient in stadiile mentionate este importanta pentru a se
putea stabili gravitatea bolii si sansele de evolutie favorabila.
Complicatiile cancerului esofagian
Pe parcursul evolutiei cancerului de esofag pot sa apara unele probleme:
Dificultati la inghitirea alimentelor, uneori necesitand montarea unei sonde
in stomac pentru alimentare
Pneumonii prin aspirarea continutului alimentar din esofag in plamani
Perforagia peretelui esofagian
Denutritie sau casecsie

Anemie prin sangerare sau dificultatile de alimentatie

Scadere in greutate importanta
Invazia in mediastin sau stomac
Metastaze
Ascita prin invazia in abdomen
Speranta de viata in cancerul esofagian
Supravietuirea in cancerul de esofagCa in orice cancer, si in cancerul de
esofag supravietuirea este invers proportionala cu stadiul bolii, adica cu cat
boala este intr-un stadiu mai mic, cu atat supravietuirea este mai mare.
Dupa cum se vede din graficul alaturat supravietuirea (teoretica) la 6 ani
este:
90% daca boala a fost diagnosticata in stadiul 0
75% daca boala a fost diagnosticata in stadiul 1
30% daca boala a fost diagnosticata in stadiul IIA
15% daca boala a fost diagnosticata in stadiul IIB
7% daca boala a fost diagnosticata in stadiul III
Daca boala a fost diagnosticata in stadiul IV, supravietuirea maxima este
de cca 3 ani
Se considera ca dupa operatia supravietuirea globala (in toate stadiile bolii) la
5 ani este de cca 20%, iar riscul de deces operator este de cca 30%. Dupa
radioterapie supravietuirea globala la 5 ani este de cca 6%.
Cancerul esofagian tratament
Sunt frecvente situatiile in care cancerul de esofag este diagnosticat in stadiu
avansat, cand tratamentul nu mai poate rezolva situatia.
In general in cancerul de esofag se pot utiliza urmatoarele metode de
tratament:
Tratamentul chirurgical cu scoaterea esofagului cu tumora
Tratament endoscopic
Dilatarea stenozei tumorale
Rezectia tumorilor mici
Montarea de stenturi prin care pacientul sa se poate alimenta

Iradierea tumorii, care poate duce la scaderea marimii ei sau chiar

disparitie
Terapia fotodinamica
Citostatice administrate inaintea operatie si uneori si dupa operatie

Boala Crohn

Boala Crohn, cunoscut i sub numele de sindromul Crohn sau enterit

regional, este un tip de boal inflamatorie intestinal (BII) ce poate afecta
orice parte a tractului gastrointestinal, de la gur pn la anus. Simptomele
includ adesea: dureri abdominale, diaree (ce ar putea conine snge dac
inflamaia este sever), febr i pierdere n greutate Alte complicaii pot
aprea n afara tractului gastrointestinal i includ: anemie, iritaii ale pielii,
artrit, inflamarea ochilor i oboseal. Iritaiile pielii pot aprea din cauza
unor infecii, precum pyoderma gangrenosum sau nodos|eritemul nodos.
Ocluzia intestinal apare des, iar aceia care sufer de aceast boal prezint
un risc mai mare de dezvoltare a cancerului intestinal.
Cauze
Boala Crohn este cauzat de o combinaie a factorilor de mediu, imunitari i
bacteriali ce apare la indivizii susceptibili din punct de vedere genetic.
Aceasta duce la o afeciune inflamalatorie cronic, n care sistemul imunitar
al corpului atac tractul gastrointestinal, atac probabil direcionat ctre
antigenii microbieni. Chiar dac boala Crohn este legat de sistemul imunitar,
aceasta nu pare a fi o boal autoimun (n sensul c sistemul imunitar nu
este declanat de ctre organism). Elementele exacte care stau la baza
problemei legate de imunitate nu sunt clare, ns ar putea fi vorba de o
condiie de imunodeficien. Aproximativ jumtate din riscul general este
legat de genetic, avnd n vedere faptul c sunt implicate aproximativ 70 de
gene. Fumtorii se expun unui risc dublu de a contracta boala, fa de
nefumtori. De asemenea, de multe ori apare dup o gastroenterit.
Diagnosticul se bazeaz pe un numr de constatri, inclusiv: biopsie i
aspectul peretelui intestinal, imagistica medical i descrierea bolii. Alte
afeciuni similare ce pot aprea, includ: sindromul colonului iritabil i boala
Behcet.
Tratament i prognostic
Nu exist medicaie sau intervenii chirurgicale pentru a vindeca boala Crohn.
Opiunile de tratament ajut la ameliorarea simptomelor, menin atenuarea

lor i previn recidivarea. La cei diagnosticai din timp, un corticosteroid poate

fi folosit pentru o scurt perioad de timp pentru a mbunti rapid starea
bolii, alturi de un alt medicament precum metotrexat sau tiopurina, folosite
pentru a preveni recidivarea. O parte important a tratamentului este
constituit de stoparea fumatului. Una din cinci persoane ce a contractat
boala este internat n spital n fiecare an, iar jumtate dintre cei ce prezint
boala vor avea nevoie de interveii chirurgicale la moment dat, n decurs de
zece ani. Dei chirurgia ar trebui s fie folosit ct mai puin posibil, ea este
necesar pentru a se rezolva anumite probleme precum abcesele, unele
obstrucii intestinale i cancere. O colonoscopie este recomandat odat la
civa ani, dup opt ani de la apariia bolii, pentru a verifica apariia
cancerului de colon.

Tumorile hepatice

Tumorile benigne sunt destul de frecvent intalnite si de obicei nu prezinta

simptome.
Adesea acestea nu sunt diagnosticate pana cand pacientul nu realizeaza o
ecografie, tomografie computerizata ori RMN. Exista mai multe tipuri de
tumori hepatice benigne, inclusiv:
- adenom hepatocelular - a carei aparitie a fost asociata cu utilizarea
anumitor medicamente. Cele mai multe dintre aceste tumori raman
nedetectate. Uneori, un adenom se va rupe si va sangera in cavitatea
abdominala, fiind necesara interventia chirurgicala.
Adenoamele hepatocelulare rareori sunt maligne.
- hemangiom - acest tip de tumoare benigna este o masa anormala de vase
de sange.
Tratamentul, nu este necesar, de cele mai multe ori. Copii cu hemangioame
hepatice extinse, necesita interventie chirurgicala pentru prevenirea
tulburarilor de coagulare si a disfunctiilor cardiace.
Care sunt tumorile maligne ale ficatului?
Tumorile canceroase ale ficatului fie isi au originea in ficat (cancerul hepatic
primar) sau sunt tumori ce se raspandesc din alta parte a corpului si
afecteaza si ficatul (cancer metastatic de ficat).

Ce este cancerul hepatic primar sau hepatomul?

Numit si carcinom hepatocelular sau hepatocarcinom, aceasta este cea mai
frecventa forma de cancer hepatic primar. Infectiile cronice cu virusul hepatic
B si C cresc riscul dezvoltarii acestui tip de cancer. Alte cauze includ folosirea
substantelor care provoaca cancerul, alcoolismul si ciroza hepatica cronica.
Care sunt simptomele de hepatocarcinom?
Fiecare persoana poate avea simptome diferite. Totusi, cele mai frecvente
sunt:
- durerile abdominale;
- scaderea in greutate;
- greata;
- varsaturile;
- prezenta unei mase de mari dimensiuni care poate fi simtita in partea
dreapta, superioara a abdomenului;
- febra;
- icter.
Simptomele unui hepatom pot fi asemanatoare cu cele ale altor conditii
medicale. Pentru diagnostic se va consulta medicul.
Diagnosticul hepatocarcinomului
Alaturi de istoricul medical complet si examinarea fizica, medicul poate
considera necesara pentru diagnostic oricare din urmatoarele proceduri:
- teste ale functiei hepatice - care includ o serie de teste speciale de sange
care determina daca ficatul functioneaza sau nu corect;
- ecografie abdominala - este o tehnica imagistica de diagnostic care
foloseste ultrasunete pentru a crea o imagine a organelor interne pentru a se
vizualiza organele interne ale abdomenului: ficatul, splina, rinichii si pentru a
evalua circulatia sangelui prin vasele de sange;
- tomografie computerizata - este o procedura de diagnostic imagistic in care
se foloseste o combinatie de raze X si tehnologia informatica pentru a rezulta
imagini transversale, atat orizontale cat si verticale ale organismului. O
scanare CT ofera imagini detaliate despre orice parte a corpului, inclusiv
oase, muschi, grasime, organe interne;
- arteriografia hepatica - presupune radiografia locala dupa ce a fost injectata
o substanta de contrast in artera hepatica;

- biopsia hepatica - procedura in cadrul careia sunt recoltate mostre de tesut

din ficat (cu ajutorul unui ac sau in timpul unei interventii chirurgicale) din
organism pentru examinare la microscop.
Tratament
Tratamentul specific pentru hepatomul de ficat va fi stabilit de catre medic pe
baza:
- varstei, starii generale de sanatate, a istoricului medical;
- gradului de evolutie al bolii;
- tolerantei la medicamente specifice, proceduri sau terapii;
- expectativelor privind evolutia bolii;
- opiniilor si preferintelor pacientului.
Tratamentul poate include:
- interventia chirurgicala - care poate fi utilizata pentru indepartarea tesutului
malign din ficat. In acest caz tumora trebuie sa fie de mici dimensiuni.
- radioterapia - foloseste raze X de inalta energie pentru distrugerea sau
micsorarea celulelor canceroase.
- chimioterapia - implica medicamentele anticancer pentru distrugerea
celulelor canceroase.
- transplantul hepatic.
Alte tipuri de cancer hepatic primar
Alte tipuri, mai putin intalnite de cancer hepatic primar includ:
- colangiocarcinomul - este un tip de cancer care afecteaza mucoasa cailor
biliare care poate lua nastere in caile biliare intra sau extrahepatice;
- hepatoblastomul - este un tip de cancer intalnit la sugari si copii, care
provoaca eliberarea unor hormoni care duce la pubertate precoce;
- angiosarcomul - este o forma rara de cancer care provine din vasele de
sange ale ficatului.
Care sunt etapele dezvoltarii tumorilor hepatice?
Atunci cand un medic stabileste diagnosticul de cancer hepatic, urmatorul
pas este de a se determina cat de departe s-a extins acesta (proces numit
stadializare).
Specialistii au stabilit urmatoarele etape de evolutie ale cancerului hepatic

primar:
- cancerul local rezecabil - este localizat doar la nivelul ficatului care inca nu
s-a raspandit in organism si poate fi eliminat complet in urma interventiei
chirurgicale;
- cancerul local nerezecabil - este un tip de cancer inoperabil localizat doar in
ficat, care nu s-a extins dar care nu poate fi complet eliminat;
- cancerul avansat - este propagat si in alte parti ale corpului;
- cancerul recurent - este cancerul care a recidivat dupa ce a fost deja tratat.
Ce este cancerul hepatic metastatic?
Cancerul hepatic metastatic este cancerul care s-a extins de la alte zone din
corp pana la ficat, avand de obicei, originea in plamani, san, colon, pancreas
sau stomac. Uneori si alte tipuri de cancer sau chiar leucemia pot afecta
ficatul.
Care sunt simptomele cancerului hepatic metastatic?
Manifestarile acestui tip de cancer pot include:
- scadere in greutate;
- lipsa poftei de mancare;
- ficat marit si dureros la atingere;
- febra;
- splina marita;
- ascita - acumulare de lichid in cavitatea abdominala;
- icter - ingalbenirea pielii si a ochilor;
- confuzie;
- somnolenta.
Cum este diangosticat cancerul hepatic metastatic?
Alaturi de istoricul medical complet si examinarea fizica, procedurile de
diagnostic ale cancerului de ficat metastatic pot include:
- testarea functiei hepatice;
- ecografie abdominala;
- tomografie computerizata;

- RMN;
- biopsie hepatica.
Tratamentul pentru cancerul hepatic metastatic
Tipurile de tratament pentru cancerul hepatic metastatic, ca si criteriile de
alegere ale acestora sunt aceleasi ca si cele utilizate in cazul
hepatocarcinomului celular.

Chistul hidatic hepatic

Chistul hidatic hepatic este o formaiune localizat n ficat, cauzat de larvele

unei tenii denumit Echinococcus granulosus. Aceast infestare parazitar
poate aprea oriunde n lume, ns este mult mai rspndit n zone precum
Australia i Orientul Mijlociu. Boala hidatic este o afeciune grav i potenial
letal, care poate rmne ascuns n organism timp de mai muli ani.
Ciclul de via al E. granulosus necesit att o gazd intermediar, de obicei,
o oaie, o vit sau un porc, precum i o gazd primar care este deobicei
cinele. Omul devine accidental o gazd intermediar, prin contactul cu cinii
infectai sau prin ingerarea de alimente sau ap contaminate cu oule
parazitului. Dup ce oule sunt ingerate, acestea elibereaz larvele n
duoden. Larvele migreaz prin mucoasa intestinal i ajung n ficat. Chistul
hidatic hepatic poate provoca complicaii n aproximativ 40% din cazuri. Cele
mai frecvente complicaii sunt: infeciile, ruptur in arborele biliar; ruptura n
cavitatea peritoneal sau ruptura n pleura (cavitatea pleurala).
Care sunt simptomele chistul hidatic hepatic?
Chisturile pot fi localitzate n ficat (n 75% din cazuri), n plmni (n 5-15%
din cazuri) dar i la nivelul altor organe din corp, cum ar fi: splina, creierul,
inima i rinichii (n 10-20% din cazuri). Chisturile sunt formaiuni ce conin un
lichid denumit lichid hidatic i sunt sferice.
Simptomele pot aprea la mult timp dup momentul infectrii i, uneori,
timp de mai muli ani pacientul poate s nu aib simptome. n cazul n care
apar, simptomele pot include: pierdere n greutate; abdomen umflat; anemie;
oboseal; tuse; icter; malnutriie.
Dac chistul se rupe n timp ce este n organism, sau n timpul n care acesta
este ndeprtat chirurgical sau atunci cnd pacientul sufer o traum,
pacientul poate intra ntr-un oc numit anafilaxie care duce la febr mare,
mncrime sever, urticarie, edem, dificulti de respiraie, respiraie
uiertoare i stranut. Boala hidatic poate fi fatal fr un tratament
medical de urgen.

Cum este diagnosticat un chist hidatic hepatic?

Chistul hidatic al ficatului este adesea diagnosticat incidental n timpul unui
examen abdominal pentru alt patologie. Semnele clinice apar treptat i o
dat cu creterea n volum a chistului. De asemenea, pacientul poate
prezenta un ficat mrit dar i o mas palpabil.
n cazul chisturilor complicate, poate exista o ruptur de chist care poate fi
asociat cu anafilaxie secundar. O dat cu o infecie secundar apar
frisoanele, febra iar urticaria i eritemul apar n caz de reacii anafilactice.
Diagnosticul este mai uor de stabilit prin ecografie sau alte tehnici
imagistice, cum ar fi o tomografie computerizat abdominal sau un RMN .
De asemenea, testele serologice cum ar fi ELISA sau metoda imunoblot pot fi
utilizate ca test suplimentar, mai ales c acestea au o sensibilitate de 80-100
% n cazul chisturilor hepatice. Rezultatele fals pozitive pot apare la
persoanele care sufer i de alte infecii, cancer , sau tulburri cronice ale
sistemului imunitar.
Cum se trateaz un chist hidatic hepatic?
Chirurgia rmne tratamentul standard pentru bolile hepatice hidatice .
Scopul interveniei chirurgicale este de a inactiva parazitul, de a evacua
chistul i de a evita scurgerile de lichid hidatic. Operaia poate fi efectuat cu
succes la 90% din pacienii la care chistul nu are o localizare riscant. Unul
dintre riscurile chistului hidatic este c acesta se poate rupe n timpul
interveniei chirurgicale, ceea ce poate duce la rspndirea teniei, ns acest
risc este atenuat de doze mari de Albendazol nainte de intervenia
cirurgical.
Introducerea chimioterapiei i a tehnicii PAIR ( punctie aspiraie injectare
respiraie ) ofer o alternativ de tratament, n special la pacienii inoperabili
sau pentru cazurile cu risc chirurgical ridicat. Procedura const n perforare i
aspiraie cu un ac a chistului, injectarea unei soluii timp de 20-30 de minute,
reaspiraia chistului i irigarea final.
Dezvoltarea rapid a tehnicilor laparoscopice a ncurajat medicii s trateze
chisturile hidatice prin folosirea unei abordri minim invazive. Mai multe
studii au confirmat posibilitatea de a se realiza o intervenie laparoscopic n
caz de chist hidatic hepatic. Operaia laparoscopic prezint unele avantaje
fa de o operaie deschis.
Exist anumite criterii pe care dac pacientul le ndeplinete acesta nu poate
utiliza tratamentul laparoscopic al chistului hidatic hepatic iar acestea sunt:
ruptura chistului n tractul biliar, localizare central a chistului, chist cu o
dimensiune mai mare de 15 cm, un numr de chisturi mai mari de 3 cm,
ngroarea pereilor.
Procedurile chirurgicale radicale includ chistectomia, perichistectomia i
hepatectomia, ns acestea sunt uuneori mult prea radicale pentru

tratamentul unei boli totui benigne.

Examenul medical periodic , mai ales la persoanele expuse la infestare este
cheia unui tratament timpuriu i eficace.

Abcesul hepatic

Abcesul hepatic apare ca urmare a unor infecii bacteriene, parazitare sau

fungice situate la nivel abdominal.
O parte din abcesele hepatice au cauze piogene (care are drept rezultat
puroiul), iar altele rezult din abcese amoebiene (infecia cu Entamoeba
histolytica).
Abcesul hepatic - Cauze
Abcesul hepatic poate aprea prin diseminarea hematogen a microbilor sau
prin diseminare local din interiorul cavitii peritoneale.
Cea mai frecvent cauz a abceselor hepatice rezult din bolile tractului
biliar sau de colangita produs de litiaz sau de stricturi, urmat de infecia
abdominal determinat de diverticulit sau de apendicit, iar n 15% din
cazuri, apare ca urmare a unor abcese criptogenice crora nu li se cunosc
punctul de plecare (n unele situaii abcesul hepatic este nsoit dediabet
zaharat).
Imunosupresia, ca rezultat al SIDA, chemoterapiei intensive sau
transplantului de organe, a sporit numrul abceselor hepatice.
Abcesul hepatic - Simptome
Infecia n cazul abcesului hepatic debuteaz rapid, apar frisoane, febr,
simptome de greuri i vrsturi, lipsa poftei de mncare, scderea
ponderal, diaree i durere n cadranul abdominal superior drept, sensibilitate
la palpare.
Abcesul hepatic - Diagnostic
Investigaiile de laborator pot arta o cretere a fosfatazei alcaline, a
bilirubinei i a transaminazelor hepatice i ascensionarea hemidiafragmului
drept din cauza coleciei purulente hepatice.
naintea debutului simptomelor abcesului hepatic, pacienii prezint o
infecie primar (diverticulit, apendicit).
Pentru abcesul hepatic este caracteristic mrirea ficatului n volum, nsoit
de dureri cu diverse intensiti, care iradiaz n umrul drept i se intensific

la respiraie profund, la palpare i la schimbarea poziiei corpului.

Temperatura corpului se ridic brusc, avnd un caracter remitent, de lung
durat, uneori permanent.
Febra este nsoit de frisoane pronunate, urmate de o transpiraie
abundent.
Abcesul hepatic - Complicaii
Abcesul hepatic poate decurge acut i cronic cu apariia a unuia sau a
multiplelor abcese. Abcesul hepatic poate avea drept rezultat perihepatita,
abcesul subdiafragmal, iar la perforaia lor se poate dezvolta: peritonita,
pleurita, pericardita sau mediastinita purulent amibian.
Pacienii cu abcese hepatice amibiene i complicaiile lor necesit tratament
chirurgical. Letalitatea din cauza lor, dac nu este aplicat tratamentul
specific, poate atinge 25% dintre cazuri.
Abcesul hepatic - Tratament
Tratamentul abcesului hepatic se va indica numai de medicul specialist dup
efectuarea unui consult i a unui diagnostic documentat.
Tratamentul const n principal din drenaj chirurgical, iar din punct de vedere
medicamentos se pot utiliza antibioticele folosite pentru tratarea sepsisul
intra-abdominal.
Antibioticele trebuie s fie eficiente mpotriva E coli, K. pneumoniae,
bacteroizilor, enterococilor i streptococilor anaerobi.
n funcie de numrul abceselor, de rspunsul clinic i de toxicitatea
potenial a schemei terapeutice alese, tratamentul abcesului hepatic are o
durat de aproximativ o lun.
Medicaia trebuie folosit cu precauie, pentru a nu avea drept rezultat
deprimarea activitii mduvei osoase i toxicitate hepato-renal.

Cancerul pancreatic

Tipuri de cancer pancreatic

Cancerul pancreatic este clasificat in functie de partea pancreasului pe care o

afecteaza: zona care produce enzimele digestive (exocrina) sau cea care
produce insulina sau alti hormoni (endocrina).
Cancerul pancreasului exocrin
Desi exista mai multe forme diferite de cancer pancreatic, 95% din cazuri
sunt adenocarcinoame pancreatice. Alte tipuri mai putin comune de cancer al
pancreasului exocrin sunt:
- carcinomul adenoscuamos;
- carcinomul cu celule scuamoase;
- carcinomul cu celule mari;
- carcinomul cu celule acinare;
- pancreasul exocrin reprezinta 95% din totalul pancreasului, asa ca nu este
de mirare faptul ca majoritatea cancerelor; pancreatice isi au originea aici.
Cancerul pancreasului endocrin
Celelelte celule ale pancreasului produc hormoni care sunt deversati direct in
circulatia sanguina (sistem endocrin). Cancerul care apare pornind de la
aceste celule se numeste cancer pancreatic neuroendocrin sau cancer
pancreatic al celulelor insulare.
Cancerele pancreasului endocrin sunt rare, si sunt denumite in functie de
tipul de hormon pe care il produc celulele de la care isi au originea:
- insulinom (de la celulele producatoare de insulina);
- glucoganom (de la celulele producatoare de glucagon);
- somatostatinom (de la celulele producatoare de somatostatina);
- gastrinom (de la celulele producatoare de gastrina);
- vipom (de la celulele producatoare de peptid vasoactiv intestinal).

Tumorile endocrine de obicei nu sunt cancere; sunt tumori benigne. Aceste

tumori benigne nu sunt considerate cancer pancreatic. Totusi, ele pot creste
mult sau pot secreta cantitati anormale de hormoni, determinand probleme
medicale.
Cancerul ampular (carcinomul ampulei Vater)
Este cancerul care se dezvolta in locul in care ductul care dreneaza
pancreasul se uneste cu intestinul subtire (o deschidere numita ampulla).
Desi, tehnic, nu este cancer pancreatic, cancerul ampular detremina

simptome similare cele ale cancerului pancreatic, iar tratamentul este similar.
Simptomele cancerului pancreatic
Cancerul pancreatic deseori trece neobservat pana cand devine avansat si
greu de tratat. In marea majoritate a cazurilor, simptomele apar doar cand
cancerul a crescut si a inceput sa se extinda si la alte organe. Intrucat 95%
dintre cancerelor pancreatice sunt de tip adenocarcinom, vor fi descrise mai
intai simptomele acestuia, urmate de simptomle formelor mai rare de cancer.
Simptomele locale ale cancerului pancreatic
Initial, cancerul pancreatic are tendinta de a fi silentios si fara durere. Pana la
momentul in care este suficient de mare pentru a determina simptome,
cancerul a crescut deja in afara pancreasului.
In acest moment, simptomele depind de localizarea cancerului din pancreas:
-cancerul pancreatic la nivelul capului pancreasului determina simptome de
tipul pierderii ponderale, icter (piele galbena), grasimi in scaun, cu sau fara
dureri abdominale;
- cancerul pancreatic la nivelul corpului pancreasului sau in coada pancresului
de obicei determina dureri abdominale si pierdere ponderala.
In general, simptomele apar mai devreme daca, cancerul este localizat in
capul pancresului comparativ cu cele localizate la nivelul corpului sau al cozii
pancreasului.
Cancerul pancreatic: simptome gastrointestinale
Intrucat cancerul pancreatic se dezvolta in jurul unor zone importante pentru
sistemul digestiv, simptomele gastrointestinale sunt deseori predominante:
- Durere abdominala. Mai mult de 80% dintre pacientii cu cancer pancreatic
prezinta la un moment durere abdominala pe masura ce tumora creste.
Cancerul pancreatic poate determina durere surda in abdomenul superior si
dureri de spate. Durerea poate fi ocazionala;
- Balonare abdominala. Unii pacienti cu cancer pancreatic au o senzatie de
saturatie desi mananca putin sau o senzatie de balonare abdominala
inconfortabila;
- Greturi;
- Diaree;
- Grasime in scaun (steatoree). Pe masura ce cancerul pancreatic scade
abilitatea pancreasului de a secreta enzime pentru digestia grasimilor, mai
multe grasimi ajung in scaun nedigerate. Aceste scaune grasoase pot avea
un miros patrunzator si sa pluteasca mai mult decat in mod normal;

- Scaun de culoare deschisa. Daca ductul care dreneaza bila pana la intestin
este blocat de cancerul pancreatic, scaunul isi poate pierde culoarea maronie
si devine dechis la culoare sau de culoarea lutului. Iar urina poate deveni
inchisa la culoare.
Cancerul pancreatic: simptome generale
Pe masura ce creste si se raspandeste, cancerul pancreatic afecteaza intregul
organism.
Simptomele generale pot include:
- scadere ponderala;
- stare de rau;
- pierderea apetitului;
- cresterea glicemiei. Unii pacienti cu cancer pancreatic dezvolta diabet
datorita cancerului care afecteaza abilitatea pancreasului de a produce
insulina. (totusi, marea majoritate a pacientilor nou-descoperiti cu diabet nu
sufera de cancer pancreatic)
Cancerul pancreatic: simptome cutanate
Icterul: deoarece cancerul pancreatic blocheaza ductul prin care se varsa bila
in intestin (duct biliar comun), componentele bilei se acumuleaza in sange.
Acestea coloreaza pielea si sclerele oculare in galben, o conditie medicala
numita icter.
Prurit: uneori, pacientii cu cancer pancreatic prezinta prurit (mancarimi) pe
toata suprafata corpului. Deseori, pentru aceasta conditie este responsabila
bila prezenta in sange.
Simptomele formelor rare de cancer pancreatic
Tumorile celulelor insulare, numite si tumori neuroendocrine, apar in celulele
pancreatice care secreta hormoni. Aceste tumori pot fi maligne (cancer) sau
benigne (necanceroase). Tumorile insulelor pancreatice sunt rare.
Ca si in cazul adenocarcinomului, cancerul celulelor insulare pot determina
durere abdominala, pierdere ponderala, greata si varsaturi. Atat tumorile
benigne cat si cele maligne ale celulelor insulare pot produce cantitati prea
mari de hormoni.
Acesti hormoni eliberati din tumora pot produce urmatoarele simptome:
- insulinomul (exces de insulina): transpiratii, anxietate, dureri de cap si
pierderea cunostintei ca urmare a glicemiei mici;
- glucagonomul (exces de glocagon): diaree, sete excesia sau urinare

excesiva, pierdere ponderala;

- gastrinomul (exces de gatrina): durere abdominala, ulcere gastrice care nu
se vindeca, reflux gastro-esofagian, pierdere ponderala;
- somatostatinom (somatostatin in exces): pierdere ponderala, durere
abdominala, scaun cu grasimi nedigerate, urat mirositoare;
- vipomul (exces de peptid vasoactiv intestinal): crampe abdominale, diaree
apoasa, eritem facial.
Simptome ale cancerului pancreatic rare
La un numar mic de pacienti cu cancer pancreatic, pot fi prezente simptome
care pot duce la un diagnostic mai precoce. Din pacate medicii nu au putut
identifica un model reproductibil pentru acestea.
Raritatea acestor situatii arata dificultatea folosirii simptomelor precoce in
diagnosticarea cancerului pancreatic intr-un stadiu precoce.
Asa cum a fost spus, simptome precum pierderea ponderala, lipsa persitenta
a apetitului sau scaunele deschise la culoare ar trebui intotdeauna sa fie
motive de ingrijorare. Disconfortul persistent sau agravat, greata, varsaturile
sau diareea trebuie, de asemeni, sa fie semne de avertizare.
Cauzele si factorii de risc ai cancerului pancreatic
Ca si in cazul altor tipuri de cancer, cauzele cancerului pancreatic reprezinta
un mister. Desi au fost identificati unii factori de risc, acestai nu pot oferi un
tablou complet.
Cauzele cancerului pancreatic sunt inca necunoscute
Cancerul pancreatic se dezvolta atunci cand o celula pancreatica prezinta o
leziune la nivelul ADN-ului care o determina sa se multiplice anormal. O
singura celula canceroasa creste si se divide rapid, devenind o tumora care
nu respecta limitele naturale ale organismului. In final, celule canceroase pot
calatori la distanta in organism (metastaze) prin sange sau sistemul limfatic.
Nu se stie exact cum apare procesul leziunii ADN-ului care duce la cancerul
pancreatic. Analizarea cancerelor pancereatice obtinute prin interventie
chirurgicala arata anumite mutatii care apar in aproape toate cazurile si
altele care variaza la diferiti pacienti.
Unele dintre aceste mutatii se petrec aleator. Altele apar ca raspuns la
comportamentul uman sau la experientele din mediu. Unele dintre ele pot fi
mostenite. (Ce, cand si cum se intampla aceste mutatii sunt lucruri dincolo de
intelegerea expertilor). Cand se acumuleaza suficiente mutatii, o celula
devine maligna si o tumora incepe sa creasca.

Factorii de risc ai cancerului pancreatic

- Factori genetici. 5 pana la 10% dintre pacientii cu cancer pancreatic au un
membru in familie care are sau a avut cancer pancreatic. Mai multe gene
diferite au fost asociate cu acest risc crescut, desi inca nu a fost identificata
nici o gena a cancerului pancreatic;
- Diabetul. Pacientii cu diabet zaharat au un risc mai mare de a dezvolta
cancer pancreatic. Exista totusi anumite controverse in acest caz, daca
diabetul determina cancer pancreatic sau daca pancreasul incepe sa
functionez prost inainte de aparitia cancerului, determinand diabet;
- Fumatul. Fumatul de tigarete este un factori de risc cunoscut pentru aparitia
cancerului pancreatic. Cu cat mai mult fumeaza o persoana, cu atat prezinta
un risc mai mare de cancer pancreatic. La zece ani de la renuntarea la fumat,
riscul devine la fel cu al persoanelor care nu au fumat niciodata;
- Obezitatea si inactivitatea. Intr-un studiu realizat pe 88 ooo de asistente,
cele care erau obeze (indexul de masa corporala mai mare de 30) aveau un
risc mai mare de aparitie a cancerului pancreatic. Cele care faceau exercitiu
fizic prezentau jumatate din riscul de cancer pancreatic, comparativ cu cele
care nu faceau exercitiu fizic deloc;
- Dieta. Ceea ce mancam poate determina cancer pancreatic? O dieta bogata
in grasimi si carne (in special carne afumata si procesata) a fost legata de
aparitia cancerului pancreatic in unele studii. O dieta sanatoasa bogata in
fructe si legume scade riscul de cancer pancreatic in alte studii. Totusi exista
si studii care sugereaza ca nu exista o legatura identificabila intre dieta si
cancerul pancreatic;
- Licopenul si seleniul. Studiile au aratat un nivel scazut al acestor nutrienti la
persoanele care dezvolta cancer pancreatic. Dar nu exista probe care sa
arate cert ca un nivel scazut determina cancer pancreatic. Orice dieta care
include carne slaba sau rosie si legume galbene ar trebui sa ofere cantitati
adecvate de licopen si seleniu;
Eliminarea factorilor de risc pentru cancerul pancreatic nu vor determina risc
zero pentru aceasta afectiune. Dar o dieta sanatoasa, mentinerea unei
greutati corporale normale si exercitiile fizice frecvente vor imbunatati starea
generala de sanatate si vor reduce riscurile pentru alte probleme de
sanatate.
Detectarea precoce si diagnosticul pancerului pancreatic
Aceasta sectiune a articolului se refera la adenocarcinomul pancreatic, care

reprezinta 95% dintre toate cancerele pancreatice. Formele mai rare sunt
mentionate la sfarsitul articolului.
Diagnosticarea cancerului pancreatic se petrece de obicei atunci cand
pacientul experimenteaza saptamani sau luni de simptome. Frecvent,
simptomele cancerului pancreatic include durere abdominala, pierdere
ponderala si icter.
Bazandu-se pe examinarea fizica, testele de laborator si descrierea
simptomelor, medicul poate cere realizarea unor teste imagistice:
- computer tomograf
-imagistica prin rezonanta magnetica:
- Ecografia:
- Tomografia prin emisie de pozitroni:
Aceasta analiza poate ajuta la determinarea extinderii cancerului in organism.
Daca studiile imagistice detecteaza o masa la nivelul pancreasului, este
probabil diagnosticul de cancer pancreatic, dar nu este sigur. Doar biopsia
recoltarea de tesut de la nivelul tumorii poate pune diagnosticul dfinitiv.
Biopsia poate fi realizata in mai multe moduri:
- Biopsia percutana pe ac: sub ghidare imagistica, un radiolog introduce un ac
in masa tumorala, recoltand un fragment de tesut. Aceasta procedura mai
poarta numele de aspiratie pe ac subtire;
- Colangiopancreatografia retrograda endoscopica: un tub flexibil cu o camera
video minuscula si alte instrumente sunt introduse pe la nivelul gurii pana in
intestinul subtire, langa pancreas. Endoscopic zona poate fi vizualizata si, de
asemeni, se poate recolta biopsie cu ajutorul unei mici pensuli;
- Ecografia endoscopica: similara analizei anterioare, un endoscop este
introdus pana in apropierea pancreasului. Masa tumorala este localizata cu
ajutorul ecografului, iar tesutul este recoltat cu un ac atasat endoscopului;
- Laparoscopia este o procedura chirurgicala care foloseste mai multe incizii
mici. Folosind laparoscopia, un chirurg poate obtine o portiune de tesut
tumoral pentru biopsie si, de asemeni, poate determina daca s-a extins
cancerul pancreatic. Totusi, laparoscopia are riscuri mai mari decat alte
metode de recoltare a biopsiei;
Daca diagnosticul de cancer pancreatic pare foarte probabil, si tumora pare
ca poate fi indepartata chirurgical, medicii pot recomanda interventia
chirurgicala fara biopsie anterioara, aceasta fiind realizata ulterior.
Detectarea precoce a cancerului pancreatic

Tratarera cancerului pancreatic este dificila daca acesta este descoperit

tarziu, asa cum se intampla de obicei. Cercetatorii cauta metode de detectare
precoce, dar pana acum nici una nu s-a dovedit eficienta.
Aceste metode sunt:
- Teste de sange. Anumite substante, cum ar fi carcinomul carcioembrionic
este crescut in cancerul pancreatic. Totusi, testele de sange nu permit o
detectare precoce a cancerului pancreatic, deoarece aceste subtante nu sunt
suficient de crescute pentru a fi detectate decat intr-un stadiu avansat;
- Ecografia endoscopica. Exista familii care au mai multi membrii afectati de
cancerul pancreatic. Se considera ca pana la 10% dintre cancerele
pancreatice au o baza genetica. Exista studii in desfasurare despre
eficacitatea folosirii ecografiei endoscopice pentru detectarea precoce a
cancerului pancreatic in cazul acestor familii. Primele rezultate sunt
promitatoare. Totusi, endoscopia este o procedura invaziva, deci este folosita
doar pentru persoanele care un risc crescut pentru cancerul pancreatic.
Cancere pancreatice rare
Tumorile celulelor insulare apar la nivelul unui grup distins de celule
producatoare de hormoni de la nivelul pancreasului. De obicei, tumorile
celulelor insulare sunt benigne, nu canceroase. Ca si in cazul
adenocarcinomului, cancerele celulelor insulare sunt in general diagnosticate
prin imagistica si biopsie.
Tratamentul cancerului pancreatic in functie de stadiu
Cel mai bun tratament pentru cancerul pancreatic se stabileste in functie de
raspandirea acestuia, adica de stadiul sau. Stadiile cancerului pancreatic sunt
usor de inteles. Ce este mai dificil este determinarea acestuia fara a se
recurge la chirurgie majora. In practica, medicii aleg tratamentul pentru
cencerul pancreatic bazandu-se pe studii imagistice si factori individuali.
Stadiile cancerului pancreatic sunt:
1. Stadiul 0: fara extindere. Cancerul pancreatic este limitat doar la un singur
strat de celule la nivelul pancreasului. In acest stadiu cancerul nu este vizibil
prin imagistica si nici macar cu ochiul liber.
2. Stadiul I: crestere locala. Cancerul este limitat la pancreas, si are cel mult 2
cm in diametru (stadiul IA) sau este mai mare de 2 cm (stadiul IB)
3. Stadiul II: extindere locala. Cancerul pancreatic s-a extins dincolo de
pancreas si/sau este prezent si in ganglioni limfatici zonali.
4. Stadiul III: extindere mai mare. Tumora s-a extins la vasele de sange
majore din zona sau o cuprins nervii. Pana in acest stadiul cancerul nu poate
fi identificat in alte organe.

5. Stadiul IV: extindere confirmata. Cancerul pancreatic este gasit si in organe

aflate la distanta.
Determinarea stadiului cancerului pancreatic este deseori un lucru dificil.
Testele imagistice ca tomografia computerizata sau imagistica prin rezonanta
magnetica ofera unele informatii, dar pentru determinarea extinderii
cancerului este, de obicei, nevoie de interventie chirurgicala.
Cum chirurgia prezinta riscuri, medicii trebuie sa determine mai intai daca
tumora poate fi indepartata prin operatie (daca este rezecabila).
Atunci cancerul pancreatic este descris astfel:
- rezecabil: pe testele imagistice cancerul pancreatic nu s-a extins (sau cel
putin nu prea departe), iar chirurgul considera ca tumora poate fi
indepartata. Aproximativ 10% dintre cancerele pancretice sunt considerate
rezecabile la momentul diagnosticului.
- cu extensie locala (nerezecabil): cancerul pancreatic a crescut in interiorul
vaselor mari, astfel ca tumora nu poate fi indepartata in siguranta prin
chirurgie.
- metastatic: cancerul pancreatic s-a extins si la alte organe, astfel incat
chirurgia nu-l poate indeparta. In cazul in care cancerul pancreatic este
rezecabil, interventia chirurgicala poate creste speranta de viata a
pacientului si poate oferi o sansa mica de vindecare.
Tratarea cancerului rezecabil
Pacientii al caror cancer pancretic este considerat rezecabil pot suferi una
dintre urmatoarele interventii chirurgicale:
- pancreatoduodenectomia: chirurgul indeparteaza capul pancreasului, parti
din stomac si intestinul subtire, unii nodului limfatici, vezicula biliara si
canalul biliar comun. Organele ramase sunt reconectate intr-un nou mod
pentru a permite digestia. Aceasta procedura este foarte dificila. Chirurgii si
spitalele care au mai multa experienta cu aceasta procedura au cele mai
bune rezultate.
In aproape jumatate din cazuri, odata ce chirurgul poate vedea in interiorul
abdomenului, cancerul pancreatic care era considerat rezecabil se dovedeste
a fi deja extins si din acest motiv devine nerezecabil. In aceste cazuri aceasta
procedura nu va mai fi efectuata.
- Pancreatectomia distala; coada si/sau capul pancreasului sunt indepartate,
dar capul pancreasului ramane pe loc. Aceasta interventie este mai putin
folosita deoarece majoritatea tumorilor care apar in alt loc decat capul
pancreasului sunt nerezecabile.
- Pancreatectomia totala: intregul pancreas este indepartat in timpul

interventiei chirurgicale. Desi in trecut era considerata o interventie utila,

astazi este realizata foarte rar.
Chimioterapia si/sau radioterapia pot fi folosite impreuna cu chirurgia pentru
tratarea cancerului pancreatic rezecabil pentru:
- micsorarea tumorii inainte de operatie, crescand astfel sansele de rezectie
reusita (terapie neoadjuvanta);
- prevenirea sau intarzierea reaparitiei cancerului pancreatic dupa interventia
chirurgicala (terapie adjuvanta);
Chimioterapia include medicamente care circula prin tot corpul.
Chimioterapia distruge atat celulele canceroase de la nivelul tumorii, cat si pe
cele care s-au extins.
Medicamentele care pot fi folosite in cazul cancerului pancreatic sunt:
- 5-fluorouracil
- Gemcitabin
Ambele medicamente sunt administrate prin perfuzie intravenoasa. In cazul
radioterapiei, un aparat produce particule de raze X cu energie inalta. Razele
X penetreaza pielea si distrug celulele canceroase. Radioterapia este realizata
in timpul unei serii de vizite la spital, de obicei pe o perioada de o
saptamana.
Atat radioterapia cat si chimioterapia pot afecta celulele normale ale
organismului. Efectele secundare pot fi greata, varsaturile, pierderea
apetitului, scadere ponderala, si oboseala. Chimioterapia poate determina
anemie severa si supresia sistemului imunitar. De obicei simptomele se
amelioreaza la cateva satamani dupa terminarea curei de radioterapie.
Tratamentul cancerului pancreatic cu extindere locala - nerezecabil
In cazul cancerului pancreatic cu extindere locala, chirurgul nu poate extirpa
intraga tumora. De vreme ce este indepartata doar o parte a tumorii, este
mai bine sa se foloseasca terapii nechirurgicale.
Tratamentul consta in chimioterapie cu sau fara radioterapie. Cele doua
chimioterapice care pot fi folsite pot creste speranta de viata a pacientilor cu
cancer pancreatic nerezecabil.
Tratarea cancerului pancreatic cu metastaza
In cazul cancerului pancreatic metastatic, chirurgia nu poate oferi o sanse de
vindecare. Intrucat cancerul s-a extins la alte organe, radioterapia nu este
nici ea de folos. Chimioterapia cu gemcitabin este cel mai bun tratament
disponibil pentru acest tip de cancer. Acest medicament ajuta la cresterea

duratei de viata a pacientului si la reducerea simptomelor cancerului

pancreatic, inclusiv a durerii. Pentru cancerele metastatice care nu mai
raspund la tratamentul cu gemcitabin, medicii pot incerca si alte
chimiotarapice.
Tratamentul paliativ pentru cancerul pancreatic
Pe masura ce cancerul pancreatic progreseaza prima prioritate a
tratamentului se poate schimba de la prelungirea vietii la ameliorarea
simptomelor, in special a durerii.
Mai multe tratamente pot ajuta la protejarea de disconfortul dat de un cancer
pancreatic in stadiu avansat:
- Proceduri de restabilire a tranzitului bilei pentru reducerea pruritului si a
pierderii apetitului date de obstructia cailor biliare;
- Morfina si alte medicamente puternice pentru reducerea durerii;
- Antidepresivele si consilierea pot ajuta la reducerea simptmelor depresiei,
care apare frecvent la pacientii cu cancer pencreatic in stadiu avansat.

COLECISTITA ACUTA

Colecistita reprezint inflamaia veziculei biliare; poate fi cronic sau acut.

Cea mai frecvent cauz de colecistit acut este litiaza vezicular
(colecistita litiazic, pietre la fiere). Litiaza este periculoas prin
complicaiile pe care le provoac. Un calcul vezicular (o piatr) poate
astupa canalul de evacuare a bilei, provocnd complicaii redutabile.
Ce este colecistita acut?
Reprezint inflamaia acut a veziculei biliare. De cele mai multe ori
colecistita acut este dat de prezena n colecist a unor conglomerate de
colesterol, sruri biliare, calciu, numite calculi veziculari, cu alte cuvinte
pietre la fiere. Calculii pot provoca rni pe peretele colecistului, pori de
intrare pentru diveri microbi. Cnd sunt suficient de mici, pietrele strbat
cisticul, cu preul unor dureri violente colica biliar. Alteori ei astup canalul
cistic, bila din colecist infectndu-se. Mai rar, colecistita acut poate aprea i
n lipsa calculilor , caz n care vorbim de colecistita acut alitiazic.
Litiaz vezicular sau colecistit acut?
Litiaza vezicular reprezint simpla prezen a calculilor n colecist. Acetia
pot sau nu s determine apariia inflamaiei, a colecistitei acute. Chiar dac

exist i cazuri de colecistit acut alitiazic, asocierea colecistitei acute cu

litiaza este att de frecvent, nct cele dou noiuni au ajuns s se confunde.
Corect, spunem c litiaza vezicular s-a complicat cu o colecistit acut doar
atunci cnd apar semne de inflamaie: cresc celulele albe din snge, se
ngroa peretele colecistului, poate aprea lichid sub ficat sau n cavitatea
peritoneal etc.
Forme de colecistit acut
n primele faze ale bolii, peretele colecistului se ngroa, dar este viabil.
Vorbim de colecistita acut cataral. Ulterior, colecistul este acoperit de
organism cu o substan izolatoare numit fibrin, menit s mpiedice
rspndirea infeciei. Colecistul este gros, tensionat, nconjurat de fibrin i
lichid colecistita acut flegmonoas. Dac inflamaia se amplific, peretele
vezicular moare, se sparge i puroiul este eliminat n abdomen colecistita
acut gangrenoas.
Ce este plastronul vezicular (plastronul subhepatic)?
Dac organismul reuete s depun suficient fibrin n jurul colecistului
bolnav i infecia nu evolueaz prea rapid, sub ficat se formeaz un bloc
inflamator n jurul veziculei biliare. Organele (marele epiploon, colonul,
intestinul subire, ficatul) se lipesc ntre ele prin puni de fibrin, formnd un
plastron, centrat de colecistul inflamat. n cazul n care se ajunge la
colecistit acut gangrenoas, plastronul mpiedic rspndirea infeciei n
restul abdomenului.
Ce este hidropsul vezicular?
n latin ap la fiere, hidropsul apare cnd un calcul astup complet canalul
cistic. Pigmenii biliari din interior se resorb i las pe loc un lichid vscos, dar
transparent ca apa. Dac acesta se infecteaz, n colecist se formeaz puroi,
de cele mai multe ori boala evolund spre gangren i perforare
piocolecistit acut gangrenoas.
Ce este colecistita scleroatrofic?
Este o form de colecistit cronic. Apare cnd litiaza vezicular genereaz
episoade repetate de inflamaie, dar care se remit fr complicaii. Cicatricile
produse la nivelul peretelui determin retractarea veziculei biliare pe calculi.
Practic, colecistul se stafidete, mulndu-se perfect pe pietrele din interior,
cu care n timp, prin calcificare, ajunge s formeze corp comun Este greu de
operat i poate genera complicaii severe, de aceea colecistita litiazic
trebuie tratat chirurgical nainte de atingerea acestei faze.
Colecistita acut este o urgen chirurgical. Fac excepie colecistitele
neglijate, n care pacientul se prezint trziu, acestea putnd fi temporizate
n vederea unei colecistectomii laparoscopice la rece. Pacienii respectivi
vor urma o diet strict, un tratament antibiotic i antiinflamator perfuzabil,

fiind atent monitorizai. n lipsa obstruciei biliare, a pancreatitei, dac exist

semne c vezicula se golete normal i c inflamaia cedeaz, se poate
atepta (minim 6 sptmni) pentru a efectua operaia n condiii optime
pentru pacient.
Clasic, colecistul se scoate prin deschiderea abdomenului, prin incizie oblic
sub rebordul costal drept sau vertical, de la buric n sus. Colecistectomia
deschis este metoda aleas i astzi pentru colecistitele acute asociate cu
unele complicaii severe. De departe cea mai utilizat tehnic este ns
colecistectomia laparoscopic, mai ales n colecistitele acute la debut sau
pentru litiaza vezicular necomplicat.
Colecistectomia laparoscopic nu implic tierea peretelui abdominal, ca n
colecistectomia clasic. Este o tehnic minim invaziv. Presupune patru incizii
minuscule (maxim 1 cm), fcute fr secionarea muchilor abdominali.
Pacientul se mobilizeaz imediat dup trecerea efectului anesteziei generale
i poate pleca a doua zi acas. Dup cel mult o sptmn de la operaia
laparoscopic de fiere, el i poate relua activitatea normal. Colecistectomia
laparoscopic este mult mai bine tolerat, pacientul putndu-se alimenta
postoperator precoce. Nu n ultimul rnd, avantajele estetice sunt deosebite,
mai ales la pacieni supraponderali.

Cancerul cilor biliare (colangiocarcinomul)

Termenul de colangiocarcinom a fost iniial utilizat pentru a desemna tumori

ale ductului
biliar intrahepatic dar, mai recent, nglobeaz ntregul spectru al tumorilor cu
origine n
ductele intrahepatice, perihilare i distale.
Colangiocarcinoamele pot fi clasificate
ca: extrahepatice proximale (perihilar, tumora Klatskin, 50-60%),
extrahepatice distale (20-25%), intrahepatice (tumora periferic, 20-25%) i
multifocale (5%) [1].
EPIDEMIOLOGIE

Colangiocarcinoamele sunt tumori maligne rare, cu oarecare predominen

masc
ulin (survin cu frecven egal la sexul feminin i masculin dup vrsta de
70 ani) .
ETIOLOGIE
Factorii de risc pentru apariia colangiocarcinoamelor sunt:
condiiile inflamatorii (colecistita primar sclerozant, colita ulcerativ)
anomaliile de coledoc (boala Caroli -dilataia chistic a ductelor intrahepatice)
infeciile cu parazii (Opistorchis viverrini, O. felineus i Clonorchis sinensis)
hepatita / ciroza hepatic cu VHC
fumatul
azbestoza
radonul
nitrozaminele
HISTOLOGIE
Subtipurile histologice de colangiocarcinom sunt urmtoarele: adenocarcinom
NOS, de tip
intestinal, mucinos, cu celule clare; carcinom cu celule n inel cu
pecete, scuamos, cu
celule mici (oat-cell), anaplazic, papilar neinvaziv/invaziv; tumori
mezenchimale maligne
(rabdomiosarcom embrionar, leiomiosarcom, histiocitom fibros malign) .
DIAGNOSTIC
Examen clinic
Colangiocarcinomul intrahepatic se prezint ca mas tumoral
asimptomatic sau cu
simptome vagi: durere, pierdere ponderal, transpiraii nocturne i stare de
ru.
Colangiocarcinomul extrahepatic se prezint uzual cu simptome i
semne de colestaz
(icter, fecale decolorate, urin hipercrom, prurit) sau colangit (febr,

durere, icter) [4].

Investigaii paraclinice
funcia hepatic
echografie abdominal
examen CT abd
ominal
STADIALIZARE
Tip I
tumor deasupra confluenei dintre ductele hepatice drept i stng
Tip II
tumora afectnd confluena dar fr invazia ductului hepatic drept/ stng
Tip III
tumora ocluzioneaz hepaticul comun i un duct hepatic, drept sau stng
Tip IV
tumora este multicentric sau invadeaz ductele hepatice drept i stng.
PRINCIPII DE TRATAMENT
Tratamentul loco-regional: Chirurgia
Chirurgia este singura opiune curativ posibil la 30-60% dintre pacieni.
Scopurile interveniei su
nt nlturarea tumorii i restaurarea drenajului biliar [1].

n cazuri izolate, cu localizare nalt pe bifurcaia canalului hepatic (tumora

Klatskin), se
recomand extinderea interveniei dincolo de hemihepatectomie (chirurgia
extensiv, cu
transplant hepatic, prin procedura Whipple).
n tumorile foarte avansate se recomand chirurgia paliativ
(combaterea obstruciei:
anastomoze (hepato-/gastrojejunostomia) sau implantare endoscopic de

stent [6].
Explorarea intraoperatorie este util pentru:
stabilirea diagnosticului
nlturarea veziculei biliare (profilaxia colecistitei)
injectarea plexului celiac cu alcool (splanhnicectomia) pentru controlul durerii
prevenirea sau tratamentul obstruciei polului inferior gastric
Tratamentul loco-regional: Radioterapia
n boala nerezecabil, utilizarea CHT-RT obine uneori supravieuiri pe termen
lung.
RT adjuvant nu este recomandat, deoarece datele disponibile despre acest
subiect sunt
limitate i conflictuale.
Tratamentul sistemic: Chimioterapia
Chimioterapia (CHT) determin beneficii paliative la pacienii cu cancer de ci
biliare, dei
nu exist dovezi c poate ameliora supravieuirea, iar RR nu depesc 1020%.
Nu se recomand chimioterapia adjuvant.
n scop paliativ, la pacienii cu o stare general bun i frafectare biometabolic sever
poate fi luat n consideraie monochimioterapia (gemcitabin, 5-FU,
epirubicin sau
mitomicin C). Dozele trebuie reduse la pacienii cu icter.
Asociaiile cu gemcitabin i cisplatin sau 5-FU au demonstrat RR de 2060% i o supravieuire median >20 luni. Nu exist studii comparative cu
monoterapia [9].
Capecitabina (Xeloda) determin rate de rspuns la 4 din 8 cazuri de
carcinom de vezic
biliar, i la numai 1 din 18 cazuri de colangiocarcinoame.

Tratamentul paliativ

Pacienii cu boal nerezecabil sau metastatic pot beneficia de chirurgie

paliativ,
radioterapie, chimioterapie sau o asociaie a acestora. O alt opiune este
blocarea sau terapia fotodinamic.
Drenajul biliar poate fi obinut prin coledoco-jejunostomie, by-pass al
canalului hepatic
drept sau stng sau montarea endoscopic/ percutan de stent-uri.
Stent-urile metalice au diametru mai mare i un risc de ocluzie / migraie
mai redus, fiind utilizate preferenial la pacienii cu speran de via >6luni
i/sau cu boal nerezecabil.
STRATEGIE TERAPEUTIC
Boala localizat
Opiunile terapeutice standard includ:
Chirurgia
posibilitatea de rezecie chirurgical optimal variaz n funcie de
localizare, extensia afectrii parenchimului hepatic i statusul ganglionilor
limfatici regionali.
Interveniile chirurgicale cu viz curativ pentru cancerele ductelor biliare
sunt extensive (procedura Whipple) i asociate cu o mortalitate operatorie
crescut (5-10%) i curabilitate sczut.
Rezecia chirurgical complet este posibil doar la o minoritate de pacieni
cu cancere cilor biliare proximale, spre deosebire de tumorile cu origine n
ductul biliar distal, pentru care supravieuirea la 5 ani atinge 25%.
La pacienii cu icter obstructiv sunt necesare proceduri paliative(uneori de
urgen, mai ales cnd icterul este sever i este prezent azotemia): plasarea
endoscopic de stent-uri sau drenaj biliar percutan .
Radioterapia extern
poate fi utilizat n asociaie cu rezecia chirurgical.
Boala nerezecabil / metastatic
Majoritatea cancerelor ductelor biliare extrahepatice nu pot fi complet
rezecate chirurgical.
Frecvent, tumorile proximale invadeaz direct structurile parenchimului
hepatic adiacent,

artera hepatic sau vena port (hipertensiune portal). Diseminarea la

distan, pe cale
hematogen sau transperitoneal, este rar.
Aceti pacieni nu pot fi vindecai; primeaz tratamentul paliativ pentru
combaterea durerii,
icterului i pruritului.
Paliaia poate fi obinut prin anastomoza ductului biliar cu intestinul sau prin
montarea de
stent-uri n ductul biliar (intraoperatorie, endoscopic sau prin tehnici
percutane).
Radioterapia paliativ dup practicarea unui by-passbiliar/ stentare poate fi
benefic pentru
unii pacieni.

Cancerul gastric are ca punct de plecare mucoasa gastrica (stratul cel mai
intern al stomacului), si reprezinta una dintre cele mai frecvente localizari
maligne.

Incidenta este mai crescuta la sexul masculin, iar varsta medie la care
survine este de 50-70 de ani.
- Alimentatia - consumul de alimente afumate sau uscate, excesul de sare,
consumul scazut de fibre vegetale
- Fumatul, consumul de alcool
- Infectia cu helicobacter pylori
- Interventiile chirurgicale la nivelul stomacului in antecedente
- Polipii gastrici
- Ulcerul gastric
- Gastrita atrofica
- Sexul masculin si varsta inaintata
- Antecedentele familiale

Simptomele cancerului gastric

Exista posibilitatea ca un cancer de stomac sa nu prezinte nici un semn sau

simptom in stadiile initiale, sau simptomatologie vaga pe care pacientul o
poate ignora (simptomatologie nespecifica).

Cu timpul insa apar senzatia de satietate precoce, scadere ponderala,

pierderea apetitului, arsuri gastrice, dureri in etajul abdominal superior,
greturi, varsaturi, disfagie (dificultatea de a inghiti), tulburari ale tranzitului
intestinal (diaree sau constipatie).

In stadiile avansate pot apare ascita (acumularea de lichid in abdomen),

icterul, hematemeza (pierderea de sange prin varsatura), melena (scaun
negru ca pacura, lucios,cu miros de gudron-apare ca urmare a sangerarii
tumorii gastrice, sange care trecand prin tubul digestiv este digerat si
eliminat prin scaun ca melena), masa palpabila in regiunea epigastrica, etc.

Diagnosticul de cancer gastric

In momentul in care pacientul se prezinta la medic cu o simptomatologie

orientativa pentru un cancer digestiv, medicul chirurg va recomanda o serie
de analize si investigatii menite sa stabileasca starea actuala a pacientului,
sa confere certitudinea unui cancer de stomac, sa stabileasca daca boala
este intr-un stadiu incipient sau avansat si sa adopte atitudinea terapeutica
potrivita pentru fiecare caz in parte.

Bilantul initial presupune, pe langa realizarea examenului fizic, recoltarea

analizelor de sange care pot arata o anemie (semn al pierderii de sange din
tumora gastrica) markeri tumorali crescuti (CA 19-9, antigen
carcinoembrionar), ecografia abdominala (poate arata lichidul de ascita sau
metastazele hepatice in stadiile avansate) endoscopia digestiva superioara
(vizualizeaza formatiunea tumorala gastrica si o biopsiaza esantionul
recoltat va fi analizat histopatologic si va stabili despre ce tip de cancer este
vorba), tranzit baritat, etc.

De asemenea, se urmareste excluderea unor afectiuni ce pot avea

manifestari asemanatoare ulcerul gastric (durerea din cancerul gastric este
mai intensa si nu cedeaza la tratamentul obisnuit pentru ulcer).

Bilantul de extensie : presupune realizarea unei tomografii computerizate,

examen imagistic care stabileste raporturile tumorii cu organele vecine si
daca acestea au fost invadate sau nu (prin crestere in dimensiuni tumora
poate invada splina, pancreasul, vezica biliara, colonul transvers), invazia
ganglionilor limfatici regionali, aparitia metastazelor hepatice, ascitei,
metastazelor ovariene la femei, metastazelor pulmonare etc; de asemenea o
ecoendoscopie poate fi realizata pentru a stabili gradul de intindere a tumorii
la nivelul peretelui gastric. Internat in sectia de chirurgie, bolnavului i se vor
corecta dezechilibrele biologice (anemia, dezechilibrele ionice). O patologie
asociata va fi tratata prin consulturi realizate de medici de alte specialitati.
Inaintea operatiei acesta va primi vizita medicului anestezist.

Tratamentul pentru cancer gastric

Chirurgia si chimioterapia joaca rolul cel mai important.

In stadiile mai putin avansate chirurgia are viza radicala urmarind vindecarea
bolnavului.

In functie de localizarea tumorii la nivel gastric, tehnica chirurgicala

presupune indepartarea stomacului, partial sau in totalitate, impreuna cu
teritoriul limfatic aferent (ganglionii invadati neoplazic). In locul stomacului
indepartat in totalitate, va fi adusa din etajul abdominal inferior o ansa
intestinala (jejun) care se va sutura de esofag cu sau fara crearea unui
rezervor in ideea inlocuirii cavitatii gastrice (gastrectomie totala cu
esojejunoanastomoza pe ansa intestinala in Y sau omega).

Daca stomacul a fost indepartat partial, atunci acelasi segment de intestin

subtire va fi suturat la stomacul restant (gastrectomie subtotala cu
gastrojejunoanastomoza) sau daca este posibil stomacul va fi suturat la
duoden (gastroduodenoanastomoza) restabilindu-se astfel continuitatea
digestiva. Chimioterapia va completa tratamentul chirurgical avand scopul de
a distruge celulele tumorale ramase dupa gestul chirurgical prevenind astfel
recidiva.

In stadiile avansate (metastaze hepatice, peritoneale, ascita) chimioterapia

se aplica initial incercand sa converteasca bolnavul la un stadiu operabil.
Chirurgia se practica in stadiile avansate in cazul sangerarilor care nu se
opresc, in cazul aparitiei stenozelor cardiale (pentru cancerele situate sus la
nivel gastric foarte aproape de esofag, caz in care bolnavul nu se poate
alimenta), in cazul aparitiei icterului, sau ocluziei (prin invazie de colon
transvers sau carcinomatoza peritoneala). Gestul chirurgical in aceste cazuri
foarte avansate va scoate bolnavul din zona de risc vital in care se gaseste in
asa fel incat acesta sa poata continua tratamentul oncologic.

Ulcerul gastro-duodenal
Descriere generala

Stomacul are rolul de a primi alimentele ingerate, prin intermediul esofagului

si de a le stoca, malaxa, omogeniza. Este si locul de debut a digestiei
alimentelor prin impregnare cu acidul gastric propriu si cu pepsina. In final,
continutul alimentar al stomacului este propulsat intermitent in prima
portiune a intestinului subtire, unde se definitiveaza digestia si ulterior se
realizeaza fenomenul complex al absorbtiei principiilor alimentare.

Stomacul si prima portiune a intestinului subtire sunt captusite cu un strat de

mucoasa rezistenta la actiunea coroziva a acidului gastric. Afectarea acestei
mucoase, fie prin cresterea semnificativa a cantitatii de acid gastric
insuficient neutralizata de catre mecanismele de aparare antiacida, fie prin
reducerea primara a eficientei acestora, vor crea un dezechilibru avand ca
rezultanta ulcerul peptic sau maladia ulceroasa gastro-duodenala.

Elementele clinice caracteristice pentru ulcerul gastro-duodenal sunt:

Durerea, mai ales sub forma de arsura resimtita la nivelul epigastrului, in
zona abdominala superioara din 1/3 mijlocie, situata sub nivelul convergentei
dintre rebordul costal si extremitatea inferioara a sternului (apendicele
xifoid);
Infectia cronica cu Helicobacter pylori este cea mai frecventa cauza de ulcer
peptic;

Utilizarea frecventa sau de lunga durata a medicatiei antiinflamatoare

nesteroidiene (tip aspirina, indometacin, paduden, etc.) este a doua cauza ca
frecventa, a ulcerului peptic;
Ulcerele sunt de obicei tratate cu succes folosind antibiotice si blocante sau
neutralizante ale secretiei acide gastrice.

Prin infectarea mucoasei gastrice cu bacteria denumita Helicobacter pylori,

aceasta poate determina aparitia ulcerului la nivelul stomacului si/sau a
duodenului. Ulcerul se manifesta clinic mai ales prin durere la nivelul
epigastrului dar si prin complicatiile evolutive redutabile care sunt:
hemoragia digestiva superioara, perforatia digestiva sau stenoza digestiva
superioara. In situatii de evolutie severa, neglijata sau necontrolata,
prognosticul complicatiilor ulcerului gastro-duodenal poate fi fatal.
Cauze, Factori de risc

S-a descoperit ca majoritatea ulcerelor gastroduodenale sunt cauzate de

infectia cronica bacteriana cu Helicobacter pylori si mai putin de alimentele
condimentate sau de stres. Se crede ca infectarea cu Helicobacter Pylori are
loc de la o persoana infectata, prin transmisie fecal-orala sau oral-orala dar si
prin consum de apa din surse contaminate.

O alta cauza frecventa de ulcer peptic este data de folosirea regulata de

medicamente cu actiune antiinflamatorie, care includ aspirina, ibuprofenul,
naproxenul, ketoprofenul, meloxicamul, celecoxibul, etc. Aceste medicamente
sunt folosite pentru controlul durerilor si inflamatiilor de cauze diverse, mai
ales reumatice. Recurgerea la aceste medicamente, frecvent sau pe durata
de timp prelungita, mai ales la persoane varstnice, este un factor de risc
semnificativ pentru aparitia maladiei ulceroase gastro-duodenale si a
complicatiilor sale evolutive, inclusiv riscul de deces.

Urmatoarele categorii de persoane prezinta un risc crescut de maladie

peptica ulceroasa, daca:
- Au varsta de sau peste 50 de ani;
- Consuma alcool in cantitati semnificative;
- Sunt fumatoare;

- Au antecedente familiale de maladie ulceroasa.

Riscul aparitiei ulcerului indus de medicamentele antiiflamatoare

nesteroidiene (AINS) este crescut pentru persoanele care:
Au varsta de 60 de ani sau mai mult (capacitatea de aparare antiacida a
stomacului si intestinului subtire scade cu varsta);

Au antecedente personale de ulcer gastroduodenal, cu sau fara complicatii

evolutive;
Urmeaza concomitent un tratament cu corticoizi de tipul prednisonului;
Se trateaza concomitent cu medicamente cu actiune antiagreganta
plachetara (de tipul aspirinei, clopidogrelului) sau anticoagulanta (de tipul
trombostopului);

Fumeaza sau consuma regulat alcool (sub orice forma);

Prezinta anumite reactii adverse la administrarea de antiinflamatoare
nesteroidiene, de exemplu arsuri sau disconfort epigastrice;
Consuma antiinflamatoare nesteroidiene in cantitati mai mari decat cele
prescrise de catre medicul curant;
Utilizeaza concomitent mai multe medicamente care contin aspirina sau alte
antiinflamatoare nesteroidiene;
Folosesc antiinflamatoare nesteroidiene pe perioade indelungate.

De obicei, medicul curant va intreaba daca ati folosit antiinflamatoare

nesteroidiene, pe ce durata si in ce doza, daca ati folosit medicatie antiacida
si care sunt afectiunile din trecut sau eventual din prezent, mai ales cele
cardiovasculare.

sus
Simptomatologie

Cel mai frecvent simptom descris in maladia ulceroasa este durerea sub

forma de arsura, situata la nivelul epigastrului, in 1/3 mijlocie a abdomenului

superior, sub rebordul costal si extremitatea inferioara a sternului.

- Durerea poate fi resimtita cand stomacul este gol, in general intre mese, dar
poate apare in orice moment din zi sau noapte.
- Durerea poate sa persiste de la cateva minute la mai multe ore si poate
uneori sa ne trezeasca din somn, in mijlocul noptii.
- Durerea de stomac poate fi ameliorata de ingestia de alimente, de lichide
sau de medicatia antiacida.

Desi nu la fel de frecvente ca si durerea de stomac, se pot intalni si

urmatoarele simptome: greata, voma, varsatura cu sange, sange in scaun,
apetit alimentar crescut sau redus. Daca un ulcer sangereaza, daca nu este
tratat, persoana respectiva poate deveni anemica si slabita. Simptomele
induse de ulcerul secundar administrarii de antiinflamatoare nesteroidiene
sunt mai putin bine conturate si pot aparea spontan.

sus
Investigatii radioimagistice si de laborator si diagnostic

Daca apar simptomele bolii ulceroase, se recomanda efectuarea unui consult

la medicul de familie, internist sau mai bine la gastroenterolog. Se va recurge
la unul dintre testele disponibile pentru depistarea infectiei gastrice cu
Helicobacter pylori si anume:

-testul serologic pentru anticorpii anti-Helicobacter;

- testul fecal pentru antigenul Helicobacter pylori sau
- testul respirator cu uree marcata cu carbon radioactiv.

Mai rar este recomandat examenul radiologic eso-gastro-duodenal, folosind

ca substanta de contrast sulfatul de bariu. Medicul radiolog poate depista
ulcerele, cicatricele sau zonele de stenoza care sunt obstacole pentru
progresia continutului gastro-duodenal.

Cel mai adesea medicul va recomanda efectuarea endoscopiei digestive

superioare, respectiv a eso-gastro-duodenoscopiei, care este cel mai fidel test
diagnostic. Endoscopia foloseste un tub flexibil dotat cu o videocamera, care
permite detectarea ulcerelor si prezenta infectiei.

Medicul endoscopist poate preleva mici fragmente bioptice din mucoasa

gastrica pentru depistarea infectiei cu Helicobacter pylori folosind testul rapid
la ureaza sau trimitand fragmentele recoltate endoscopic la laborator, pentru
diagnosticul histopatologic. Procedura poate fi efectuata, desi nu obligatoriu,
cu sedare intravenoasa. Pe durata endoscopiei, medicul examinator va putea
depista ulcerele din stomac si duoden si va putea efectua tratamentul local
hemostatic daca ele sangereaza in momentul examinarii.

sus
Diagnostic

Diagnostul este stabilit in urma investigatiilor descrise mai sus.

sus
Conduita terapeutica

Daca s-a depistat infectia cu Helicobacter pylori, medicul va prescrie o

schema terapeutica standardizata, cu un inhibitor de secretie acida, de tipul
omeprazolului la care sunt asociate doua antibiotice cu spectru larg de
actiune antimicrobiana (amoxicilina, claritromicina, metronidazol, etc.) pe o
durata de 7-14 zile.

Acest tratament poate vindeca ulcerul peptic daca nu este foarte profund sau
complicat (stenozant, perforat). Este foarte importanta finalizarea
tratamentului. Pe durata tratamentului, dar nu numai, se vor evita
tratamente cu antiinflamatorii nesteroidiene, (aspirina, ibuprofen, naproxen,
ketoprofen, meloxicam, celecoxib, etc.), consumul de bauturi alcoolice sau
fumatul, care reduc drastic sansele de vindecare a ulcerului peptic.

CAND ESTE NEVOIE DE TRATAMENT CHIRURGICAL?

Cu un tratament medical adecvat, de obicei nu se ajunge la chirurgie. Este

nevoie insa de interventie chirurgicala daca tratamentul medical nu a dat
rezultate, daca au intervenit complicatii evolutive redutabile- anume
hemoragia digestiva necontrolata medical si prin interventie endoscopica,
perforatia digestiva sau stenoza digestiva peptica.

In functie de situatia concreta, chirurgul poate indeparta portiunea de stomac

sau de duoden, ulcerata sau o poate acoperi cu tesut parietal digestiv
recoltat din alte segmente intestinale. Alte optiuni sunt ligatura arterei
aferente zonei hemoragice sau suprimarea inervatiei vagale (vagotomie
selectiva sau supraselectiva) pentru reducerea potentialului secretor acid al
stomacului. Din fericire, se recurge tot mai rar la chirurgie datorita eficientei
sporite a tratamentului medical antisecretor si protector gastric.

sus
Evolutie, Complicatii, Profilaxie

Deoarece sursa de infectare cu Helicobacter pylori nu este bine precizata

inca, nu exista recomandari definitive cu privire la profilaxia maladiei peptice
ulceroase. Este totusi, sau tocmai de aceea, recomandabil, sa ne spalam bine
mainile ori de cate ori este nevoie, sa mancam alimente preparate igienic si
adecvat si sa bem apa numai din surse controlate.

Persoanele cu un istoric personal de ulcer peptic sau care prezinta disconfort

gastric, pot reduce riscul aparitiei ulcerului in cazul in care urmeaza
tratamente cu antiinflamatoare nesteroidiene prin:
- cunoasterea factorilor de risc proprii, pentru ulcerul peptic;
- schimbarea antiinflamatorului nesteroidian cu un altul, mai putin ulcerogen;
- citirea cu atentie a prospectului medicamentelor si respectarea stricta a
indicatiilor acestuia;
- ajustarea adecvata a dozelor si frecventei de administrare a
antiinflamatoarelor nesteroidiene, respectiv doza minima posibila si frecventa
cat mai mica, pentru obtinerea si mentinerea efectului clinic (analgezic si
antiinflamator) necesar si dorit;

-inlocuirea antiinflamatoarelor nesteroidiene cu alte medicamente cu efect

analgezic dar ne-ulcerogene;
- alegerea impreuna cu medicul curant a cailor de protejare a stomacului pe
durata tratamentului analgezic;
- evitarea sau limitarea drastica a consumului de alcool-cat mai rar, cat mai
putin sau de loc (cel putin pe durata tratamentului cu antiinflamatoare
nesteroidiene);
- adresati-va medicului curant pentru durerile care nu cedeaza cu usurinta.

SPERANTE PENRU VIITOR.

Exista probabilitatea ca in viitorul apropiat sa deslusim caile de raspandire a
infectiei cu Helicobacter pylori si deci posibilitatea elaborarii masurilor
eficiente de prevenire a raspandirii sale. In acelasi timp, vestea buna pentru
pacientii cu ulcer peptic este ca, in prezent, exista scheme de tratament,
standardizate international, care rezolva infectia cu Helicobacter pylori.

Cancerul colorectal - descriere generala

Cancerul colorectal este a doua cauza de deces prin cancer, in tarile

civilizate. Riscul aparitiei cancerului colorectal este egal la femei si barbati.
Detectia precoce a cancerului colorectal creste substantial sansele de
tratament si de supravietuire. Peste o treime din decesele prin cancer
colorectal ar putea fi evitate printr-un program riguros respectat de screening
adresat persoanelor care prezinta risc crescut de cancer.

Screeningul (respectiv investigatiile pentru depistarea cancerului colorectal

inaintea aparitiei oricaror semne clinice sau de laborator de cancer)
cancerului colorectal este sigur si eficient.

Intestinul gros, respectiv colonul, este un organ important al sistemului

digestiv. Acesta are doua roluri majore si anume: absorbtia apei si

electrolitilor continuti in alimentele digerate, respectiv stocarea in vederea

eliminarii intermitente la exterior a deseurilor nedigerate si deci neabsorbite.

Cancerul colorectal apare prin transformarea maligna, necontrolata,

cancerigena a celulelor epiteliului mucoasei care tapeteaza mucoasa ce
captuseste fata interna a rectului si colonului. Constituie a doua cauza de
deces prin cancere din lumea occidentala. Dar daca este depistat precoce,
cancerul colorectal poate fi tratat si vindecat.

Este foarte important sa intelegem care sunt riscurile cancerului colorectal,

manifestarile sale clinice precum si testele care permit depistarea cancerului
inaintea aparitiei oricaror semne clinice dependente de cancer. Prin aplicarea
unor mijloace preventive se poate reduce chiar riscul aparitiei acestei
redutabile boli.

Polipii colorectali. Cancerul colorectal apare, in 9 cazuri din 10, la nivelul unor
formatiuni pre-canceroase acolorectale, denumite polipi adenomatosi. Viteza
cu care cresc acesti polipi este redusa, dezvoltarea lor facandu-se pe
parcursul mai multor ani. Majoritatea polipilor apar dupa varsta de 50 de ani,
pentru personale care prezinta risc mediu de cancer acolorectal. Unii polipi
devin cancerosi, altii nu.

Pentru reducerea probabilitatii aparitiei cancerului acolorectal este esentiala

recurgerea la metodele de screening pentru depistarea si indepartarea
polipilor acolorectali. Prin aplicarea consecventa si regulata a metodelor de
screening, se pot evita peste o treime din cazurile de deces datorate
cancerului colorectal.

Factori de risc in cancerul colorectal

Riscul de cancer colorectal poate fi mediu sau crescut, in functie de varsta si

de istoricul medical personal si familial al persoanei respective.
Risc mediu de cancer colorectal au persoanele cu varsta de la 50 de ani in
sus si care nu prezinta niciunul dintre factorii de risc care urmeaza.

Factorii de risc crescut pentru cancerul colorectal. Se incadreaza in grupa de

risc crescut pentru cancerul colo-rectal persoanele care prezinta:

-istoric personal de cancer colorectal sau de polipi adenomatosi;
-istoric familial cu unul sau mai multi dintre parinti, frati, sau copii cu cancer
colo-rectal sau polipi adenomatosi;
-istoric familial de cancere multiple, de san, ovar, uter sau cu alte localizari;
-istoric personal de boala inflamatorie intestinala de tipul rectocolitei
ulcerative sau bolii Crohn;
-sindroame hereditare de tipul Polipozei Adenomatoase Familiale (PAF) care
prezinta sute de polipi la nivelul rectului si colonului, de pe la varsta de 10
ani, dintre care unii se transforma cancerigen in jurul varstei de 30 de ani;
-sindromul Lynch (cancerul colonic non-polipozic hereditar) care nu prezinta
ca semne de alarma polipi rectocolonici.
-desi se crede, in mod nejustificat, femeile nu sunt mai putin expuse riscului
de cancer colo-rectal comparativ cu barbatii. Dimpotriva, femeile si barbatii
au un risc egal de aparitie a cancerului colorectal. De fapt, cancerul colorectal
constituie a treia cauza de deces prin cancer la femei, dupa cancerul de san
si cancerul pulmonar. De exemplu, in SUA, sunt diagnosticate anual
aproximativ 71.000 de femei cu cancer colorectal dintre care 26.000 mor
datorita acestei boli.

sus
Simptomele cancerului colorectal

Initial, cancerul colorectal este de obicei asimptomatic. Cu timpul insa apar

semne de alarma care sunt urmatoarele:

- Sangerare la nivelul rectului;

- Sange in scaun (rosu deschis sau negru);
- Modificari de forma si/sau consistenta a scaunului (frecvent scaune
creionate);
- Disconfort in momentul actului defecatiei sau necesitatea urgenta de a
merge la toaleta fara eliminarea scaunului;

- Dureri sub forma de crampe la nivelul abdomenului inferior;

- Balonari abdominale, cu durere si flatulenta;
- Scadere ponderala fara dieta de slabire;
- Astenie si fatigabilitate persistente

sus
Investigatii radioimagistice si de laborator si Diagnostic

TESTELE DE SCREENING PENTRU CANCERUL COLORECTAL

COLONOSCOPIA: este o procedura de examinare a colonului care foloseste un

tub lung, flexibil denumit colonoscop, cu ajutorul caruia medicul endoscopist
poate vizualiza rectul, colonul in intregime si chiar ultimii cativa centimetri
din potiunea terminala a intestinului subtire, respectiv din ileonul terminal.

Astfel se pot depista polipii sau cancerul iar in decursul aceleasi examinari se
pot extirpa polipii pre-cancerosi. Este testul diagnostic cel mai des
recomandat de catre gastroenterolog ca fiind cel mai bun examen de
screening pentru depistarea cancerului de colon, deoarece este singura
metoda care combina screeningul (depistarea) cu prevenirea (prin
indepartarea polipilor pre-cancerosi) cancerului rectocolonic.

Colonoscopul este prevazut cu o camera video care permite proiectia

imaginilor endoscopice pe un ecran dar si fotografierea sau inregistrarea
intregii examinari a rectului si colonului pe suport digital (CD, DVD).

Daca se depisteaza un polip (sau mai multi), acesta poate fi indepartat cu

ajutorul unei anse metalice introdusa pe canalul endoscopului si care se
ataseaza de baza polipului. Ulterior este trimis un curent electric prin acest fir
metalic si astfel se taie baza polipului care apoi este extras din colon.

Polipul este apoi trimis la laboratorul de anatomopatologie pentru a fi analizat

histologic, stabilindu-se in final natura benigna sau canceroasa a acestuia.

Colonoscopia necesita de obicei sedare parenterala (intra-venoasa) si

dureaza cu aproximatie, 30 de minute.

Procedura poate fi efectuata intr-un centru de chirurgie ambulatorie, intr-un

cabinet medical ambulatoriu sau intr-un spital. Nu este necesara decat in
situatii deosebite (pacienti varstnici, afectiuni asociate severe, etc.)
spitalizarea de o zi a pacientului. Pe durata colonoscopiei se poate resimti o
anumita presiune la nivelul abdomenului datorata miscarilor colonoscopului
iar dupa examinare pot apare crampe abdominale. Ocazional pot apare urme
de sange in scaun, daca au fost efectuate biopsii sau polipectomii.

Cand se efectueaza aceasta examinare?

Colonoscopia pentru depistarea cancerului de colon este recomandata la
fiecare 10 ani, dupa varsta de 50 de ani, la toti indivizii cu risc mediu de
cancer de colon. Pacientii cu risc ridicat de cancer recto-colonic, inclusiv cei
cu istoric familial de cancer sau polipi colonici vor stabili impreuna cu medicul
gastroenterolog care este momentul optim pentru inceperea screeningului
precum si intervalul dintre reexaminari.

Pregatirea pentru efectuarea colonoscopiei presupune o dieta speciala, de

obicei exclusiv lichidiana in preziua examinarii si va fi discutata impreuna cu
medicul endoscopist. Sunt de obicei necesare laxative orale (polietilenglicol)
si uneori clisme. Dozarea lor si ritmul de administrare vor fi stabilite tot de
catre medicul endoscopist.

TESTUL IMUNOHISTOCHIMIC FECAL (TIF): acest test detecteaza existenta

sangelui la nivelul materiilor fecale, aflat in cantitati prea mici pentru a putea
fi depistat cu ochiul liber. Sensibilitatea testului respectiv probabilitatea de a
depista existenta sangelui in scaun este foarte mare.

Un test pozitiv insa, desi semnaleaza existenta sangelui provenit din colon,
nu poate preciza locul unde s-a produs sangerarea si nici natura leziunii care
a provocat sangerarea. Testul este simplu de efectuat, respectiv se
preleveaza probe din scaunul recoltat spontan acasa si care se trimit la
laborator intr-un recipient special.

Nu necesita pregatire cu dieta speciala. Daca testul este pozitiv adica

depisteaza prezenta sangelui in probele trimise la laborator, atunci urmeaza

sa se efectueze colonoscopia totala pentru depistarea sediului precis al
sangerarii si natura leziunii (polip sau cancer) care a sangerat.

Cand se va efectua acest test? Testul TIF este recomandat anual persoanelor
care au implinit varsta de 50 de ani. In cazul ca testul este pozitiv, va fi urmat
de efectuarea colonoscopiei de screening pentru cancerul colo-rectal.
Pregatirea testului TIF nu necesita restrictii de dieta.

TESTUL FECAL PENTRU HEMORAGII OCULTE: acest test detecteaza existenta

sangelui la nivelul materiilor fecale, aflat in cantitati prea mici pentru a putea
fi depistat cu ochiul liber. Testul este ieftin si simplu de efectuat, respectiv se
preleveaza probe din scaunul recoltat spontan acasa si care se trimit la
laborator intr-un recipient special.

Necesita insa o pregatire cu dieta speciala. Testul este pozitiv daca

sangerarea se produce la nivelul cancerului sau mult mai rar al polipilor precancerosi in timpul efectuarii testului. Testul va fi fals negativ, adica nu va
depista cancerul, daca acesta nu sangereaza pe durata de efectuare a
testarii. In cazul cand testul este pozitiv, va fi urmat de efectuarea
colonoscopiei de screening pentru depistarea cancerului colo-rectal.

Cine va efectua testul de singerare oculta fecala (TSOF)? Acest test, de altfel
ca si precedentul, este recomandat anual, tuturor persoanelor care au
implinit varsta de 50 de ani. In cazul in care testul este pozitiv, adica
detecteaza prezenta de sange in scaun, atunci va fi necesara efectuarea
colonoscopiei totale pentru screeningul cancerului recto-colonic.

Pregatirea pentru efectuarea testului TSOF presupune evitarea, respectiv

scoaterea din dieta cu trei zile inaintea recoltarii probei de scaun pentru
laborator, a urmatoarelor alimente: carne rosie, suplimente de vitamina C si
fier, conopida, varza, hrean, ridiche, napi, alte alimente si medicamente care
contin fier precum si aspirina sau alte antiinflamatoare nesteroidiene care
sunt iritante pentru tubul digestiv.

SIGMOIDOSCOPIA: este o metoda de diagnostic endoscopic prin care medicul

endoscopist utilizeaza un tub scurt, flexibil dotat cu videocamera in varf, cu

ajutorul caruia sunt explorate rectul si colonul distal pe ultimii 40-50 cm, in
vederea depistarii polipilor sau cancerului recto-colonic din segmentele
respective. Metoda permite proiectarea imaginilor pe un ecran si inregistrarea
pe hartie foto sau pe substrat digital (CD, DVD, Memostick).

Daca se depisteaza prezenta unor leziuni patologice, sigmoidoscopia va fi

urmata de colonoscopia totala pentru depistarea altor leziuni similare
sincrone (concomitente). Explorarea poate fi efectuata intr-un cabinet
medical obisnuit, cu dotare minima si nu necesita anestezie sau sedare.

Este necesara totusi efectuarea unei clisme evacuatorii inaintea examinarii.

Insertia tubului poate genera un oarecare disconfort sau chiar crampe
abdominale care cedeaza insa de obicei in aproximativ 10 minute. Postprocedura poate persista un timp variabil o durere/discomfort abdominal din
cauza gazului insuflat in timpul procedurii. Daca s-au prelevat biopsii, atunci
pot apare si uneori persista, urme de sange in scaun, in urmatoarele cateva
zile.

Sigmoidoscopia este recomandata la fiecare cinci ani dupa varsta de 50 de

ani, asociata cu testul pentru hemoragii fecale (care va fi efectuat anual)
daca nu se efectueaza colonoscopia totala.
Pregatirea pentru sigmoidoscopie presupune efectuarea a una sau doua
clisme evacuatorii, inaintea testului endoscopic propriu-zis.

COLONOGRAFIA COMPUTER TOMOGRAFICA (Colonografia-CT): acest tip de

examinare radiologica presupune explorarea rectului si colonului in intregime
cu ajutorul unui computer tomograf care preia imagini din interiorul colonului
(bi- si trei-dimensionale). Se pot astfel depista polipii si cancerul rectocolonic, de peste 0,5-1 cm. Durata procedurii este de aproximativ 10 minute
si nu necesita sedare.

Este necesara insa curatarea colonului in aceeasi maniera ca la pregatirea

pentru colonoscopia totala. La inceputul testului se introduce un tub mic
flexibil intrarectal pentru insuflarea de aer, care va servi drept contrast
radiologic. Colonografia CT poate fi efectuata in centrele medicale
ambulatorii sau in spitale. Daca in timpul examinarii se descopera polipi sau
alte tipuri de anomalii atunci se va efectua colonoscopia totala pentru
confirmarea diagnosticului, inclusiv histologic, urmata de extirparea acestora.

Cand se efectueaza colonografia CT? Pentru persoanele cu risc mediu de

cancer colorectal, colonografia CT se efectueaza la fiecare 5 ani dupa varsta
de 50 de ani. Pentru pacientii cu risc mare de cancer colo-rectal, incluzand si
pe cei cu istoric familial, cu polipi sau alte afectiuni de risc, se recomanda
consultul gastroenterologic de specialitate pentru a se aprecia daca nu
cumva efectuarea screeningului cu ajutorul colonoscopiei totale, ar fi metoda
de ales.

Pentru pregatirea colonului in vederea efectuarii colonografiei CT, medicul

endoscopist va prescrie o dieta cu lichide clare si laxative, cu sau fara clisme
evacuatorii (in functie de situatia particulara) dupa un protocol similar celui
pentru pregatirea colonului pentru colonoscopia clasica.

IRIGOSCOPIA: este o procedura radiologica de examinare a intregului colon si

a rectului. Este din ce in ce mai rar recomandata acum cand sunt accesibile
metode mai noi, mai moderne, mai confortabile, mai exacte si mai eficiente
de diagnostic. Initial se efectueaza o clisma evacuatorie dupa care se
introduce un tub moale, flexibil in rect. Pe acest tub se introduce o cantitate
mica, variabila de substanta lichida, de contrast radiologic dupa care este
extras. Urmeaza introducerea unei cantitati de aer pentru examinarea
colonului in dublu contrast radiologic.

Examenul radiologic urmareste progresia coloanei de bariu prin colon si

modul in care aceasta delimiteaza formatiunile protruzive de tipul polipilor
sau cancerului sau cele ulcerate sau mixte (ulcero-vegetante). Pe durata
examinarii pot apare crampe abdominale si chiar necesitatea urgenta de
defecatie si deci de eliminare a continutului intestinal. Dupa efectuarea
testului, in scaun pot fi observate urme de culoare alba sau roz. Daca s-au
depistat polipi sau alte tipuri de anomalii la examenul irigografic, va fi
necesara efectuarea colonoscopiei clasice pentru biopsierea lexiunii si, dupa
caz, extirparea acesteia.

CAND SE EFECTUEAZA IRIGOSCOPIA? Aceste test desi face parte din optiunile
disponibile pentru screeningul cancerului colorectal, este rar utilizat.
Pregatirea pentru irigoscopie necesita o dieta speciala cu 24 de ore inaintea
efectuarii testului. Aceasta va fi specificata de catre medic. Incepand cu seara
premergatoare examenului, se vor consuma numai lichide. Medicul va
prescrie un laxativ care se va administra in seara care precede testul iar in

dimineata zilei in care acesta se va efectua, pacientului i se va administra o

clisma evacuatorie.

TESTUL ADN FECAL: prin aceasta procedura, proba recoltata din materiile
fecale va fi testata la laboratorul de specialitate in vederea depistarii
eventualelor mutatii genetice de la nivelul ADN-lui celulelor recto-colonului.
Celulele cancerului colo-rectal contin ADN alterat si se descuameaza adica se
detaseaza de tumoare, ajungand in lumenul colonului unde sunt incorporate
in materiile fecale care se elimina prin rect.

Testul necesita recoltarea in recipiente speciale care se pastreaza la

congelator. Daca testul ADN fecal este pozitiv, adica prezinta alterari ale
ADN-ului genomic, atunci va fi necesara efectuarea colonoscopiei clasice
pentru a depista sediul formatiunii tumorale responsabile de pozitivarea
testului si pentru indepartarea acesteia.

Testul va fi efectuat la persoanele de peste 50 de ani, in cadrul screeningului

cancerului colo-rectal. Intervalul de screening pentru testul ADN fecal nu a
fost inca precizat. Pregatirea pentru efectuarea testului ADN fecal nu necesita
o dieta restrictiva speciala.

EXAMENUL RECTAL DIGITAL: efectuarea testului pentru depistarea sangerarii

oculte fecale si a testului imunohistochimic fecal din specimenul fecal obtinut
la examenul digital rectal, nu este recomandata pentru screeningul
cancerului colo-rectal din cauza sensibilitatii foarte reduse, respectiv a
frecventei mari a rezultatelor fals negative.

Cea mai recomandata conduita despre cel mai adecvat test de screening al
cancerului acolo-rectal pentru fiecare persoana in parte, este luarea unei
decizii informate in urma consultului cu medicul gastroenterolog.

sus
Cancer colorectal - Profilaxie

Aplicarea unui program de screening si alegerea unui stil de viata sanatos

constituie cele mai bune metode curente preventive de reducere a riscului

aparitiei cancerului colorectal.

Urmeaza prezentarea unor masuri de reducere a riscului cancerului colorectal

si anume:
- Consumul de alimente cu un continut crescut de cereale integrale, de fructe
si vegetale;
- Consum crescut de varza, brocoli, conopida;
- Aport crescut de calciu din lapte degresat, moluste, crustacee, somon,
suplimente de calciu cu vitamina D;
- Aport redus de grasimi, unt, carne rosie;
- Evitarea alimentelor prajite, afumate sau sarate;
- Efectuarea de exercitii fizice cu regularitate;
- Aport zilnic de aspirina in doza redusa sau de alte antiinflamatoare
nonsteroidiene numai la recomandarea medicala personalizata.