Sunteți pe pagina 1din 8

COMUNICAREA PERSOANELOR CU DIZABILITATI

Comunicarea este un proces specific uman prin care oamenii reusesc sa se inteleaga
unii cu altii, sa-si transmita ganduri, sentimente, opinii si sa-si creeze legaturi, sa stabileasca
relatii de tot felul (prietenie, iubire, amicitie, simpatie, etc.).
„Comunicarea creeaza comunicare si comunitate si nu este lipsit de interes sa observi
polaritatea opusa a termenului, exocomunicarea. Prin aceasta se intelege „interdictie de a
primi impartasanie”, [...], conducand la exluderea din comunitate.”1
Putem spune ca este imposibil ca un individ sa nu comunice. Chiar si tacerea este comunicare.
Bateson Gregory, antropolog si biolog britanic, considera comunicarea ca fiind asemanatoare
unui organism iar respiratia care se accelereaza la individ, inrosirea obrazului, transpiratia de
pe frunte, privirea intoarsa in alta parte sunt semnale care ne comunica ceva adica sunt
comportamente comunicationale.
La fel si hainele pe care le purtam, masina pe care o conducem, serviciul pe care il frecventam
si casa in care locuim sunt elemente prin care comunicam cu ceilalti.2

Ca procesul comunicarii sa fie eficient trebuie respectate anumite reguli.


In cazul comunicarii au fost descoperite mai multe elemente: transmitator (emitator), canal,
cod si receptor.(ANEXA 1).
Emitatorul este cel care transmite mesajul (de unde si numele de transmitator) care
poate fi variat: imagini, informatii, emotii. Acest mesaj este insoti de semnale vocale si non
verbale ( timbrul vocii, intonatie, gesturi, mimica) care depind de starea psihica si afectiva a
celui care transmite mesajul. De asemenea in cadrul acestui proces apar bariere atat exterioare
(zgomote, limba vorbita de ambii participanti la comunicare) cat si interioare (stari emotionale
negative, oboseala, prezente atat la emitator cat si la receptor) care influenteaza negativ
comunicarea, distorsionand mesajul.
De asemenea, pentru ca mesajul sa fie inteles trebuie sa existe simetrie intre codificarea
mesajului care o face emitatorul si decodificarea care o face receptorul. In acest sens, codul
1
Nuta, Adrian, Abilitati de comunicare, Bucuresti, Ed. SPER, 2004, p. 11.
2
Nuta, Adrian, Abilitati de comunicare, Bucuresti, Ed. SPER, 2004, p. 12
2

pe care il foloseste cel care transmite mesajul (cuvinte- comunicarea verbala; gesturi, mimica,
imagini- comunicarea non verbala) trebuie sa aiba aceiasi semnificatie pentru receptorul care
decodifica mesajul.3
Feed back-ul are un rol important in acest proces al comunicarii deoarece ne ajuta sa ne dam
seama daca mesajul transmis a fost inteles, acceptat sau nu de catre receptor si daca a fost
receptat cu acelasi sens cu care emitatorul a vrut sa-l transmita.
Ne putem pune intrebarea insa cum poate fi facilitata comunicarea intre o persoana
normala si una cu handicap sau care prezinta o anume dizabilitate astfel incat mesajul sa poata
fi receptat si inteles iar posibilitatea de oferire a unui feed back sa fie reala.
In acest sens voi incerca sa aduc la cunostinta modul in care aceste persoane reusesc sa
comunice intre ele precum si cu ceilalti oameni si cum anume pot fi imbunatatite tehnicile de
comunicare pentru a facilita accesul la informatia transmisa in mesaj de catre un anume
emitator care nu prezinta o dizabilitate.
In continuare voi incerca sa dezvolt urmatoarele subiecte:
• Comunicarea persoanelor cu surdo-cecitate.
• Comunicarea persoanelor cu deficienta mintala- Sindrom Down.
• Comunicarea persoanelor cu autism.
Pentru a veni in sprijinul persoanelor cu dizabilitati si pentru a intelege cum decurge procesul
comunicarii la aceasta categorie de populatie, psihopedagogul Torringhton a elaborat un
model de comunicare in care rolul este pus pe procedele de codare/codificare si respectiv
decodare/decodificare a mesajului. (ANEXA 2).

COMUNICAREA PERSOANELOR CU SURDO-CECITATE

Surdo-cecitatea este o tulburare de dezvoltare, de natura senzoriala, in care persoana


afectata prezinta doua afectiuni: surditate si cecitate. Surditatea reprezinta pierderea auzului
iar cecitatea este incapacitatea individului de a recunoaste obiecte cu ajutorul vazului (psihica)
sau incapacitatea individului de a citi sau de a intelege limbajul scris (verbala).
Persoanele cu surdo-cecitate au nevoie de atentie si afectiune deoarece de cele mai
multe ori nu li se ofera sansa de a se integra in comunitate si sunt marginalizate tocmai pentru
ca prezinta aceste dezabilitati care nu ii ajuta sa comunice cu alte persoane si pentru ca de cele
mai multe ori sunt dependente de familie.

3
Popa, Mariana, Comunicarea- aspecte generale si particulare, Bucurest, Ed. Paideia, 2006, pp. 12-15.
3

Pentru ca auzul este afectat, persoana care se naste cu o astfel de afectiune are limbajul
foarte slab dezvoltat sau nu vorbeste deloc si din cauza faptului ca nu are reprezentari ale
obiectelor, evenimentelor, avand, cum am mai precizat si deficienta de vedere.
Au fost descoperite doua mari etape care ajuta persoanele cu surdo-cecitate sa se integreze in
comunitate si le ofera sansa de a se recupera partial sau cateodata total.
Acestea sunt: cunoasterea mediului ambiant si etapa dezvoltarii comunicarii.
Pentru a se simti siguri pe ei, indivizii care prezinta acest tip de afectiune trebuie sa cunoasca
mediul in care traiesc si pe care nu il pot percepe vizual. De aceea este foarte important ca
multe activitati din viata cotidiana sa se desfasoare in diverse locuri unde persoana poate pipai
obiectele pentru a putea retine trasaturile acestora si pentru a-si crea propriile reprezentari pe
baza caracteristicilor obiectului.
Dezvoltarea comunicarii incepe gradual. De cele mai multe ori persoanele cu surdo-cecitate
comunica prin intermediul limbajului mimico-gestual si mai rar ajung la comunicarea orala,
verbala-articulata.4
„Limbajul gestual [...] este un set organizat de reguli si de simboluri, folosite pentru a
comunica informatii, idei si sentimente[...]”5
Comunicarea verbala nu se realizeaza prin cuvinte ci prin miscari simbolice iar cea
scrisa prin sensibilitatea tactil-kinestezica (scrierea dermica). (ANEXA 3).
D. Damaschin (1973) distinge 4 etape in dezvoltarea comunicarii la persoanele cu
surdo-cecitate: etapa senzoriala in care individul isi creaza reprezentari ale obiectelor cu care
intra in contact, etapa insusirii gestului in care individul asociaza reprezentarii obiectului un
simbol, etapa insusirii dactilemelor in care individul inlocuieste gesturile cu dactileme si astfel
comunicarea va deveni tactil-motorie, realizata cu ajutorul semnelor conventionale realizate
cu mana, pe palma, de asemenea el va putea sa scrie cu ajutorul semnelor Braille. Ultima
etapa este etapa dezvoltarii vorbirii orale, articulate. Sunt putine persoane care prezinta surdo-
cecitate si care ajung sa vorbeasca articulat si corect insa daca li se acorda ajutor de cand au o
varsta redusa, acest lucru nu este imposibil.6

4
Popa, Mariana, Comunicarea- aspecte generale si particulare, Bucurest, Ed. Paideia, 2006, pp. 174-176.
5
Popa, Mariana, Comunicarea- aspecte generale si particulare, Bucurest, Ed. Paideia, 2006, p. 145.
6
Popa, Mariana, Comunicarea- aspecte generale si particulare, Bucurest, Ed. Paideia, 2006, p. 177.
4

Sugestii pentru a facilita comunicarea cu persoanele cu surdo-cecitate(copii)


- Stabilirea unei legaturi afective de securitate.
- Sprijinirea interesului copilului de a explora tactil diverse obiecte.
- Repetarea mesajului transmis cu scopul de a fi mai bine inteles de copil.

COMUNICAREA PERSOANELOR CU DEFICIENTA MINTALA


SINDROM DOWN

Persoanele cu deficienta mintala sunt care prezinta o incetinire a ritmului de


dezvoltare si in special al functiilor cognitive.
Acest lucru are un impact negativ asupra dezvoltarii ulterioare a persoanei precum si la
integrarea sa in societate deoarece are nevoie de sprijin extern, in permanenta.
Procesul de comunicare este greoi din cauza faptului ca gandirea este incetinita si astfel
mesajul transmis catre un receptor nu poate fi codat iar in cazul in care un mesaj este receptat
de la un emitator, este cu greu decodat.
Limbajul verbal, oral se dezvolta relativ greu deoarece dezvoltarea acestuia depinde de
abilitatile de gandire, cognitive pentru a putea intelege conceptele, pentru a le memora.De
aceea este necesar ca de timpuriu, persoanelor cu Sindrom Down (denumit si mongoloism,
idiotenie mongoliana sau Trisomia 21) sa li se acorde atentie in ceea ce priveste pronuntia
cuvintelor, dezvoltarea unui limbaj corect si invatarea multor cuvinte. De obicei persoanele cu
aceata aceasta afectiune prezinta ecolalie, o disfunctie a limbajului care se concretizeaza prin
repetarea cuvintelor.
Cuvintele care sunt rostite de catre un emitator sunt adesea imitate, mai ales la copilul afectat
de acesta boala iar cuvintele cu caracter abstract sunt preluate in vocabular dar sunt folosite
gresit deoarece nu este perceputa semnificatia lor. Este absenta gandirea abstracta ,
interpretarea datelor receptate, a cuvintelor, a informatiilor.

Particularitati ale vorbirii la copiii cu Sindrom Down

- Propozitiile folosite sunt simple si de obicei sunt de forma subiect-verb-obiect si nu


de forma subiect-verb-obiect-complement iar prepozitiile, cuvintele de legatura nu sunt
utilizate mai deloc.
- Sunt omise consoanele finale din cuvant (ex. pa pentru pat).
5

- Tendinta de a pronunta toate sunetele in regiunea frontala fonoarticulatorie (ex. pasa


in loc de casa). (ANEXA 4).
-Tendinta de a produce sunetele in regiunea posterioara a aparatului fonoarticulator.
(ex. gaga inloc de tata).
-Omiterea unor sunete sau silabe (ex. tezor in loc de televizor).7
Pentru a putea facilita accesul persoanei cu Sindrom Down, la informatii, in special la
copiii care prezinta si deficienta de auz, se foloseste comunicarea gestuala (sistemul Makaton-
ANEXA 5), caseta de comunicare care cuprinde imagini ale obiectelor, evenimentelor,
informatiilor care doresc a fi transmise si astfel pot fi invatate.

Sugestii pentru a facilita comunicarea persoanelor cu Sindrom Down (copii)

- Atunci cand se observa omiterea ultimei consoane se pot realiza jocuri de genul
„Termina cuvantul”, dandu-i copilului, in cazul unui cuvant format din 3 litere,
primele doua si apoi sa ii aratam si o imagine care sa indice acel obiect, pentru a se
obisnui sa pronunte cuvantul intreg.
- Atunci cand copilul are tendinta de a rosti cuvintele preponderent in regiunea
anterioara sau posterioara (ANEXA 4), putem construi o casuta cu 2 usi, una in
fata si una in spate. Ii spunem copilului ca unele litere se pronunta in fata (p, t) si
altele in spate (c, g) iar cand rostim cuvinte care incep cu sunete frontale
deschidem usa din fata a casutei si invers.
- Facilitam comunicarea nonverbala, invatam copilul sa ne privesca in ochi,
contactul vizual il poate ajuta sa perceapa informatii, sentimente atunci cand
cuvintele sunt dublate de gesturi. Acest lucru se paote realiza punand emitatorului
o pereche de ochelari caraghiosi care va atrage atentia asupra fetei.

COMUNICAREA PERSOANELOR CU AUTISM

Autismul reprezinta o afectiune de obicei permanenta in care persoana se dezvolta,


din punct de vedere fizic, aproape totdeauna normal dar este afectata pe plan psihic din cauza
functiilor cognitive incetinite cat si pe plan social in ceea ce priveste relationarea cu ceilalti
oameni.
7
Popa, Mariana, Comunicarea- aspecte generale si particulare, Bucurest, Ed. Paideia, 2006, p. 190-194.
6

Din punct de vedere comportamental se observa aparitia stereotipiilor (datul din maini,
balansari), care pot fi perceput ca limbaj non-verbal prin care persoana cu autism incearca sa
comunice, sa transmita mesaje, deoarece limbajul verbal este adesea absent.

Particularitati ale vorbirii la copiii cu autism

- Comunicarea non- verbala este simbolica, neconventionala, sub forma


stereotipiilor.
- Atentia este de scurta durata.
- Nu au abilitatea de a decoda mesajul ( atunci cand este receptat pentru ca de cele
mai multe ori copilul autist este absent de la discutie, distrat, nu asculta ce i se
spune).
- Uneori copilul autist comunica prin intermediul agresivitatii, plansului.
- Prezenta ecolaliei (repetarea cuvintelor).

Sugestii pentru a facilita comunicarea cu persoanele cu autism

- Evitarea contactului vizual prelungit deoarece aceste persoane se simt intimidate.


- Alegerea unui mediu ambiant relaxant, lipsit de factori perturbatori (zgomote,etc.).
- Evitarea folosirii expresiilor metaforice pentru ca persoanele cu autism nu au
gandirea abstracta dezvoltata.
- Evitarea frazelor prea lungi care ar putea sa distraga persoana de la conversatie.
- In cazul copiilor, folosirea de imagini, obiecte.
http://mobilitateanph.ro/conduita/ghid-practic/6/ accesat la data de 20. 03. 2010.

Fiecare om are nevoie de comunicare pentru ca numai in acest fel se poate integra in
societatea in care traieste si poate relationa cu ceilalti semeni. Numai ca am vazut ca exista
anumite categorii de populatie care, din nefericire, nu se pot exprima prin cuvinte deoarece
nu le aud sau nu le percep semnificatia, au comunicarea verbala redusa sau alte persoane care
nu reusesc sa comunice decat prin limbaj mimico-gestual pentru ca nu percep sunetele.
De aceea, trebuie sa acordam mai multa atentie si inteegere persoanelor care prezinta
dizabilitati si sa incercam pe cat putem sa comunicam cu acestea, in maniera lor, astfel incat
7

procesul de comunicare sa se desfasoare in totalitate, incluzand si posibilitatea de oferire a


unui feed back real precum si recuperarea acestora.
8