Referat Rolul egiptului n relaiile interstatale din antichitate

Introducere
Civilizatia egipteana veche a existat aproape 3000 de ani aparent ntr-o forma
neschimbat ,lasnd motenire capodopere arhitecturale monumentale i comori
fabuloase.Piramidele,Sfinxul i mormantul lui Tutankamon sunt admirate si astzi de
ntreaga lume.
Aparut n desert ,Egiptul era la o suficienta distanta de tulburrile Orientului Apropiat.Dupa
ce s-a constituit civilizaia egiptean s-a dovedit a fi destul de stabila, conservatoare si
longeviv.Dei au existat schimbri n viaa rii,acestea au fost att de lente,nct popoarele
antice vedeau Egiptul ca o societate misterioas,fara vrsta.
Un istoric grec a denumit foarte inspirat Egiptul ca ,,Darul Nilului''. Locurile propice
asezrilor oamenilor erau pe malurile fluviului Nil care parcurge sute de kilometri prin
deert,varsndu-se n Marea Mediterana printr-o delta.
Spre deosebire de alte ruri Nilul se revars i se retrage anual, lasnd n urma un sol foaret
bogat ,fertil,astfel ncat cei care au trit acolo,au putut construi un sistem de irigare bine
proiectat.Indirect fluviul Nil a contribuit la realizarea capodoperelor arhitecturale fara
precedent.
Primele izvoare scrise ale istoriei Egiptului dateaza din 3000 i.e.n., din vremea cnd Menes
sau Narmer,regele Egiptului de Sus (de Sud) prin cucerirea Egiptului de Jos(Delta) a unit
cele doua state.Aceast uniune a rmas intacta timp de mai multe milenii,s-au succedat 33 de
dinastii.Intemeietorul primei dinastii a fost Menes,iar regina ultimei dinastii Cleopatra.,care
s-a sinucis aproximativ in anul 30 i.e.n. lasndu-se mucata de un arpe veninos.
In perioada antica regele este privit ca un zeu ,dei denumirea de faraon,care nseamna ,,Casa
mare'', s-a rspndit doar n Era Noua a Imperiului.Religia egipteana era foarte complicat si
se concentra mai ales pe viata transcedental.Pentru viaa fericit din lumea de dincolo ,ei
vroiau sa pastreze corpul intact,ceea ce a dus la dezvoltarea unor tehnici de
mumificare,pentru a conserva corpurile domnitorilor.A aparut in societatea respectiva o
structura sociala administrativa si preoteasca foarte puternic.
Pe timpul Imperiului Antic (2600-215 i.e.n) Egiptul a fost un stat foarte puternic i preocupat
eclusiv de problemele interne.Constructiile de piatra au inceput imediat ,cele mai vestite
monumente fiind uriaele morminte regale ,piramidele .
Lnga Memphis,capitala din acea vreme,se ridica piramida din Saccara,care a fost construit
pentru faraonul Djoser,dupa proiectul realizat de cancelarul i arhitectul principal al
acestuia .Imhotep,primul arhitect caruia se cunoaste numele .El a devenit mai tarziu zeul
medicinii.
Cea mai mare piramida este cea a faraonului KHEOPS (KUFU) din Ghiza.Desi erau
orientate exact dupa punctele cardinale ,au fost construite cu mijloacele cele mai primitive.
In Era Centrala a Imperiului (1950-1785i.en)Egiptul a fost reunificat .

Referat Rolul egiptului n relaiile interstatale din antichitate

Capitala a fost mutata de la Memphis in Egiptul de Sus la Theba.Valea Regilor este locul
unde sant inmormantati multi suverani ,iar Karmac si Luxor au devenit locul constructiilor
unor lacasuri de cult. gigantice.
Tutankamon este numele unui faraon extrem de tnr, copil ajuns pe tron la numai 10 ani,si a
domnit cativa ani .A fost inmormantat in Valea Regilor si mormantul sau a fost acoperit de
sfarmaturile rezultate din construirea cavourilor urmatoare.
Cu 3000 de ani mai tarziu ,in 1922 s-a descoperit mormantul lui Tutankamon umplut pana la
refuz cu comori..Astfel a devenit Tutankamon cel mai renumit faraon al Egiptului antic.
RAMSES al II-lea (1279=-1213 i.e.n) a inceput ridicarea unor costructii marete,atunci a fost
construit Hala de la Karnac,-Porticul Templului si Templul de stanca din Abu
Simbel.Razboaiele lui Ramses au epuizat Egiptul ,care dupa moartea faraonului a inceput sa
decada.
In 525 i.e.n Egiptul a devenit parte a Imperiului Persan ,mai tarziu fiind cucerit de Alexandru
Cel Mare.

Referat Rolul egiptului n relaiile interstatale din antichitate

Izvoarele .
Civilizatia Egiptului a exercitat o influen puternic asupra celorlalte civiliza ii
mediteraneene antice. Nu este de mirare c interesul pentru istoria Egiptului antic i pentru
monumentele sale s-a manifestat nca din antichitate. 1 Aa se explic spaiul mare care ii este
dedicat n sursele externe orientale (Biblia), greceti sau latine. Numerosi filozofi, oameni
politici i istorici greci (Thales din Milet, Anaximandru, Pitagora, Solon, Herodot) au vizitat
Egiptul la sfritul secolului VI i nceputul secolului V i.Chr. Informaiile mai vechi le-au
putut fi transmise de ctre negustorii greci din coloniile de la Naukratis si Dafn (intemeiate
in a doua jumatate a sec. VII i.Chr. in delta Nilului). n secolele urmatoare, al i istorici:
Diodor din Sicilia, Strabon, Plutarch, Iosphus Flavius, Sextus Iulius Africanus, Eusebios din
Caesarea etc. au dovedit acelasi interes pentru istoria si cultura egipteana. Acestia au folosit
opera marelui preot egiptean Manethon (AAegyptiaca), de la sfarsitul sec. IV i.Chr., care a
pus bazele cronologiei statului egiptean, insemnand numele faraonilor, grupate in 31 de
dinastii.
Piramidele au starnit interesul si curiozitatea arabilor. Califul abbasid Mamum al-Mamun
(813-833) a dispus deschiderea piramidei lui Keops in interiorul careia legenda spune ca a
fost gasita o statuie de malachit, imbracata cu o armura de aur impodobita cu pietre
pretioase. Unul dintre fondatorii studiului piramidelor este considerat Ibrahim Ibn Wasif
intrucat sustinea ca stiinta vechilor egipteni este cuprinsa in marea piramida. Pentru sec.XIV,
reprezentativ prin calatoriile care le-a intreprins este Ibn Batuta. Interesat de antichitati,
atunci cand a calatorit in Egipt, a descris farul din Alexandria aflat in ruine, a vizitat
piramidele, urcand pe Nil pana la Luxor.
Descifrarea la inceputul sec.XIX (182101822) a scrierii hieroglifice a permis utilizarea
valoroaselor si bogatelor surse interne, din rindul carora evidentiem doua mari categorii de
documente: a) texte de natura juridica si contabila, inregistrari de cadastru, testamente, opere
literare etc.; b) arhivele de la Tell el Amarna, importante pentru reconstituirea relatiilor
internationale sub ultimii faraoni ai dinastiei XVIII.
Bazele egiptologiei au fost puse de filologul francez Jean Franois
Champollion (1790-1832), bun cunoscator al limbii copte, care reuseste descifrarea
hieroglifelor egiptene datorita inscripiei trilingve de pe o stel de bazalt descoperite la
Rosetta, cand soldatii francezi amenajau un fort (Saint-Julien, 1799). Inscriptia reprezenta un
decret al regelui elenistic Ptolemeu V Epifanes, redactat in greaca, cu traducerea sa in
demotica (scrierea si limba populara a Egiptului in perioada tarzie) si in hieroglife egiptene.
El a reusit, pornind de la numele lui Ptolemeu si Cleopatra din textul grec, sa identifice
hieroglifele cu aceeasi semnificatie si sa reconstituie semnele unui alfabet.
Opera lui Champollion a fost consolidata, confirmandu-i-se valoarea, cativa ani mai
tarziu (1837), de catre germanul Richard Lepsius. Cea mai importanta lucrare a sa este
ACartea mortilor, intocmita pe baza unui papirus pastrat in muzeul din Torino. Eforturile lui
Champollion si Lepsius au creat o disciplina noua pentru studierea Orientului Antic,
egiptologia.

Referat Rolul egiptului n relaiile interstatale din antichitate

Sursele scrise au fost substanial completate de rezultatele crcetarilor arheologice. Expeditia

asupra Egiptului a lui Napoleon Bonaparte (1798-1799), la care au participat numerosi
savanti, a avut o urmare benefica pentru studierea Egiptului antic. Bazele egiptologiei au fost
puse de Jean Franois Champollion (1790-1832), care reuseste descifrarea hieroglifelor
egiptene datorita inscriptiei trilingve descoperite la Rosetta. Caracterul egiptologiei ca stiinta
va fi definit in deceniile urmatoare de o serie de cercetatori prin descoperirea si minutioasa
investigare a unora dintre monumentele reprezentative ale Egiptului antic.
Primul dintre acestia este francezul Auguste Mariette (1821-1881), descoperitorul
Serapeum-ului de la Menphis, sanctuarul divinitatii greco-egiptene Serapis, cu necropola
subterana a taurilor divini Apis, mumifiati si depusi in sarcofage. Aceasta descoperire este
datata intre inceputul mileniului I - sec. VI i.Chr. (dinastiile XXII-XXVI). A. Mariette a
initiat si cercetarile pentru dezvelirea capitalei Theba si apoi a Luxor-ului. Merite deosebite
ii revin si in incercarea de stavilire a exodului valorilor istorice ale Egiptului, prin crearea
unei administratii speciale (AService de l=antiquites de l=Egypte) si intemeierea la Cairo a
unui muzeu pentru pastrarea colectiei de antichitati descoperite.
Gaston Maspro (1846-1916), arheolog francez cu temeinice studii filologice, deschide si
cerceteaza interiorul piramidelor de la Sakarah (apartinand lui Pepi I, Merenre, Unas, Pepi II,
Teti, faraoni din dinastiile V-VI), ca si templele de la Karnak si Luxor. Totalitatea
inscriptiilor copiate din interiorul acestor piramide sunt publicate intre 1882-1892 in ceea ce
numim Cartea piramidelor, lucrare deosebit de importanta pentru cunoasterea credintelor
funerare ale Regatului vechi egiptean. Ulterior, lucrarea va fi republicata in patru volume la
Leipzig, intr-o editie critica a germanului Kurt Sethe, sub titlul ADie Altgiptischen
Pyramidentexte, intre 1908-1922. i cercetatorii englezi si americani (Institutul oriental
din Chicago), apoi si altii (italieni, belgieni, egipteni etc). Englezul Flinders Petrie (18531942) a intreprins cercetari in oaza Fayum (statiunea Hawara, dezvelind primul oras egipten
si singurul cunoscut pana astazi din Regatul de mijloc, precum si la piramida si templul
funerar al faraonului Amenemes III. Cercetarea asezarii intemeiate de Sestoris II este
deosebit de importanta deoarece a permis cunoasterea structurii unui oras antic: plan
octogonal cu incinta de 400 x 350m, interiorul impartit printr-un zid transversal in doua parti
inegale - aria mica cuprindea locuintele muncitorilor angajati in construirea piramidei si
templului, cealalta parte era rezervata locuintelor curtenilor -, strazile se intretaie in unghiuri
drepte constituind cvartale egale). De numele sau se leaga si cercetarea asezarii de la
Nagada, aflata la nord de Teba, care ofera date concludente despre preistoria vaii Nilului.
Remarcabila este si activitatea filologului si arheologului german Heinrich Karl
Brugsch. In calitate de director al Scolii de egiptologie, creata la Cairo de viceregele
Mohammed Said, Brugsch a intemeiat, in 1863, periodicul de filologie egipteana AJurnal
pentru lingvistica si antichitati egiptene (AZeitschrift fr egyptische Sprache und
Altertumskunde), care continua si astazi. Opera sa capitala rezida insa in cercetarile asupra
demoticii, publicand, dupa o asidua cercetare, prima gramatica demotica si un dictionar
hieroglifico-demotic (Hierogyfisch-demotisches Wrterbuch), in 7 volume (1867-1882).
Alte cercetari de amploare au fost intreprinse in jurul piramidelor si a mastabelor din
necropola de la Menfis, ca si in cea de la Teba (Ramseum, templul funerar a lui Ramses III
de la Medinet Habu, templele amenajate in stanca de la Der el-Bahri), la piramida in trepte a
lui Djoser de la Sakarach sau cel de la Tell el-Amarna si Tanis (anticul Avaris) etc.

Referat Rolul egiptului n relaiile interstatale din antichitate

Cercetarile din ultimele decenii au impins in timp inceputurile procesului de

cristalizare a statului egiptean (H. Kantor a introdus conceptul de dinastie 0, lucrarile lui
Schild, Wendorf, Logan, Spencer etc. confirma vechimea inceputurilor regalitatii, aparitia
timpurie a unei teologii politice, sustinind adoptarea cronologiei lungi).
Pentru cunoasterea unor momente deosebite ale istoriei Egiptului antic, ca si pentru
stabilirea cronologiei relative, importante sunt citeva izvoare, precum: a) stela de la Palermo
care cuprinde o cronica a dinastiilor din perioada protodinastica si veche a Egiptului, precum
si mentiuni referitoare la evenimente de la curtea faraonilor; b) Listele regale intocmite in
timpul Regatului Nou (Camera stramosilor de la Karnak, Tabla de la Abydos, Tabla de la
Saqqara); c) Papirusul de la Torino sau ACartea mortilor, publicata de R. Lepsius, indica
numele si faptele faraonilor pana la dinastia XVII; c) analele lui Tutmes III, pastrate in parte
inscrise pe zidurile templului lui Amon de la Karnak (Teba) si ale lui Ramses II, inscrise pe
zidurile templelor de la Abu-Simbel si Luxor: e) Tratatul de pace dintre Hattusil III si
Ramses II etc.

Originile civilizatiei egiptene. Aparitia primelor

formatiuni politice.
Egiptul ca entitate politic prezint citeva caracteristici aparte. El reprezint, n
contrast cu Orientul Apropiat, modelul de stat Anational, centralizat. Datorit cadrului
natural, care a determinat un anumit mod de organizare iniial, n valea Nilului se
nregistreaz, cu o anumit periodicitate, dezintegrarea structurilor unitare, fiind reactivate
structurile politice iniiale. Din acest punct de vedere, n cadrul acestui proces, zona cea mai
viabila a fost Egiptul de Sus, iar singura modalitate de refacere a unitatii statale a fost
cucerirea. O alta caracteristica majora se refera la faptul ca zona Nilului a inceput sa fie
intens locuita doar din momentul in care s-a introdus sistemul de irigare a terenurilor
agricole.
nceputurile civilizaiei egiptene pot fi urmrite n timp pe baza descoperirilor arheologice
din momentul apariiei primelor asezri neolitice (mileniile V-IV i.Chr.), stravechi nuclee ale
mrilor aezri al Egiptului antic. Astfel, apar primele culturi neolitice, n cadrul crora se
disting nca de acum premisele formelor i ideilor specifice pentru societatea i cultura
egiptean. n regiunea Deltei a fost identificat cultura merimdiana, iar pe cursul Nilului
cea tassian. n cadrul lor se identific primele forme de locuire cvasi-urbana, inceputurile a
ceea ce s-a numit revolutia urbana, ca si primele inmormantari la care se distinge
preocuparea pentru conservarea ramasitelor pamantesti ale decedatilor.

Referat Rolul egiptului n relaiile interstatale din antichitate

n jurul anului 4.000 i.Chr., in valea Nilului este adoptata metalurgia aramei. Cu aceasta
ncepe epoca eneolitica care, datorita aspectului sau evoluat, a fost denumita si perioada
predinastica.

Epoca predinastica (3300-3100 i.Chr.)

Caracteristice pentru acest perioad sunt cultura badariana, numita astfel dup
localitatea Badari, caracteristic pentru zona meridionala a Egiptului, datat la nceputul
mileniului IV i.Chr. Aezrile i cimitirele culturii badariene sunt situate n zona de margine
a deertului. n a doua jumtate a aceluiai mileniu va evolua cultura Naqada.
Descoperirile arheologice, ca i primele scrieri pictografice, ne dezvluie faptul c n
perioada predinastic (cultura Naqada) are loc o explozie demografic i o concentrare a
populaiei n valea Nilului, nsoit de apariia unor asezri protourbane, de o accelerat
ierarhizare sociala n cadrul comunitilor si de aparit ia elitelor ereditare, care detinind forta
economica isi asuma sarcina conducerii. Aceasta evolutie este caracteristica in special
Egiptului de Sus care pare a detine o preeminenta in zona. Doar in ultima faza a culturii
Naqada (III), datata pe la 3300 i.Chr., poate fi sesizata cuprinderea si a Deltei, unde cresterea
animalelor era preponderenta, in cadrul acestui proces cultural.
Aparitia elitelor i dobindirea puterii politice de catre acestea este asociat cu elaborarea unei
ideologii regale avnd ca nucleu zeitile Hathor si Horus, formarea unor centre religioase
(Hierakonpolis, Abydos) ca i de apariia elementelor componente ale nsemnelor regale
(coroana rosie, emblema Egiptului de Jos, maciuca, sceptrul, coroana alba, emblema
Egiptului de Sus). Teritoriul egiptean se divide in unitati teritoriale, economice si politice ce
poarta numele de nome (gr. - tinut). Printr-o evolutie fireasca, din aceste unitati teritoriale se vor
uni, constituind doua state Egiptul de Sus si Egiptul de Jos.
Cele doua zone ale Egiptului - Delta (Egiptul de Jos) si partea centrala si meridionala
(Egiptul de Sus) si-au pastrat timp de secole un anumit caracter specific. Informatiile cu
privire la aceasta perioada de inceput sunt sporadice, adesea confuze. Traditia, intarita de
descoperirile arheologice, arata existenta in perioada predinastica a doua regate: a) unul in
regiunea Deltei (Egiptul de Jos) si altul (b) in regiunea centrala (Egiptul de Sus).
Din epoca predinastica este semnalata intensificarea schimburilor economice dintre zona
Nilului si Palestina, pe un traseu care strabatea Peninsula Sinai, cu puncte intermediare,
unele dintre ele putind fi considerate adevarate Acolonii egiptene (Tel Erani, Tel Halif).
Epoca thinita (dinastiile I-II, 3100-2778 i.Chr.)
Aceast perioada este numit thinita dupa numele oraului This, din apropiere de
Abydos, unde s-a descoperit necropola regilor ce-i aparine. Epoca thinita cuprinde primele
doua dinastii ale Egiptului.
Traditia, expusa de Manethon si de Herodot, susine c primul rege al Egiptului unificat ar fi
fost Menes, fondatorul primei dinastii thinite, care a intemeiat oraul Memphis, aflat la
limita natural dintre cele doua Egipturi. Numele lui Menes se ntalneste pe doua tblie
gsite la Abydos i Nagada. Pe de alt parte, vechi documente scrise i mrturii arheologice
amintesc numele i activitatea razboinic a regelui Narmer, conducator al Egiptului de Sus.
Acestuia ii revine pare-se meritul de a constitui, prin cucerirea regatului rival din Egiptul de

Referat Rolul egiptului n relaiile interstatale din antichitate

Jos, un singur stat egiptean. S-a emis i ipoteza c cele doua personaje regale - Menes si
Narmer -ar fi una si aceeasi, dar purtand doua nume.
Statul ia masuri pentru unificarea sistemului de irigatii care devine unitar. De asemenea se
acorda atenie organizrii sistemului de aparare. Faraonii din dinastia I adopta o noua metoda
pentru procurarea unor materii prime (arama, turcoise) i anume organizarea unor adevarate
expediti conduse de acetia. De la un faraon din dinastia I, Aha, s-au pastrat fragmente de
fildes reprezentnd egipteni si libieni care aduc, in semn de supunere, tribut regelui. Numele
unui alt faraon, Uadji, apare sapat pe o stanca din desertul arabic, probabil in urma efectuarii
unei expeditii militare, pe drumul care aveau sa-l parcurga mai tarziu caravanele spre Marea
Rosie. De la un alt faraon, Udimu, ne-a ramas o tablita de fildes cu scena masacrarii unui
prizonier si cu o legenda care indica Aprima data cand Estal a fost biruit. Era vorba,
probabil, de o expeditie in Sinai, impotriva beduinilor cu care egiptenii vor lupta secole de-a
randul, pentru stapanirea minelor de malachit si de cupru. A doua directie importanta de
expansiune era Nubia, la sud de prima cataracta. Primele actiuni militare in aceasta zona sunt
intreprinse de catre faraonul Aha. Ca urmare, in aceasta perioada, Egiptul incepe sa se afirme
pe arena istoriei ca o noua putere.
Nu se cunosc imprejurarile in care dinastia a II-a a luat locul celei precedente.
Numele faraonilor acestei dinastii, ca si evenimentele care au avut loc, sunt consemnate de
piatra de la Palermo.
Este de retinut faptul ca epoca thinita marcheaza afirmarea autoritatii faraonilor prin
centralizarea Egiptului si initierea unei timide politici de cuceriri.
Egiptul in perioada regatului vechi(dinastiile III-VI, 2778-2289 i.Chr.).
Perioada Regatului vechi, caracterizat n general ca o epoca de pace i prosperitate,
reprezint desavarirea civilizaiei egiptene la nivelul componentelor sale materiale si
spirituale. Statul centralizat se consolideaza, devenind puternic, reteaua canalelor de irigatie
se amplific, metesugurile cunosc o mare dezvoltare, nlesnind legturile comerciale cu
zonele vecine (Nubia, Libia, Siria), iar n domeniul artei i literaturii apar primele
capodopere. Istoriografia moderna asociaz, n general, Regatul vechi al Egiptului cu
perioada piramidelor. Trebuie specificat faptul c din cele cinci secole ale epocii, doar unul
este al marilor piramide, restul intervalului cuprinznd faze ascendente sau descendente, al
cror coninut poate fi delimitat si definit, n buna parte, de evoluia arhitecturii funerare a
faraonilor.
Fondatorul dinastiei a III-a,Djoser, s-a remarcat prin consolidarea autoritatii regale in
interior, cat si prin expeditii razboinice efectuate in vederea procurarii de materii prime
(arama din Peninsula Sinai, aur din Nubia), turme de vite, prizonieri. Probabil ca de numele
lui Djoser se poate lega anexarea de catre Egipt a Nubiei inferioare. Ca rezultat al acestor
activitati si succese, capitala regatului unit, Memphis, a fost intarita prin puternice ziduri si
impodobita prin temple inchinate zeilor protectori ai dinastiei si statului. Mormantul
sau, piramida in trepte de la Sakarach, un complex funerar construit dupa traditie de catre
arhitectul regal Imhotep, ilustreaza, prin utilizarea pietrei in cadrul acestei ample lucrari
arhitectonice, progresele tehnice si social-economice atinse de societatea egipteana la
inceputul Regatului vechi. Cantitatea impresionanta de munca necesara ridicarii acestor
monumente nu poate fi conceputa fara existenta unui inalt nivel de concentrare si de

Referat Rolul egiptului n relaiile interstatale din antichitate

organizare a fortelor umane disponibile si a unor largi resurse agro-alimentare. In egala

masura, aceste monumente certifica existenta unui program politic si ideologic destinat sa
intareasca si sa sublinieze puterea regala.
A doua etapa progresiva din istoria Regatului vechi corespunde domniei faraonului Snefru,
la inceputul dinastiei a IV-a (pe la 2700 i.Chr.), faraon ce poate fi considerat continuatorul
programului politic si ideologic initiat de Djoser. Din informatiile cuprinse in Stela de
la Palermo cunoastem faptul ca Snefru a organizat o expeditie in timpul careia a adus 40 de
corabii cu lemn de cedru din Liban. De asemenea, a ridicat fortarete la granita si a organizat
doua expeditii victorioase in Nubia si Libia de unde sunt aduse importante prazi de razboi
(prizonieri si turme de vite). Acest faraon desfasoara si o sustinuta activitate constructiva
(doua piramide la Sakarach si Meidum).
I perioad regatului vechi, Egiptul va stabili relatii privilegiate cu orasul Byblos. Inscriptiile
egiptene si obiecte cu insemne regale descoperite in templul zeitei Baalit confera acestor
legaturi o semnificatie deosebita. Nu este exclusa nici prezenta unei comunitati egiptene in
acest atit de important port comercial pentru Egipt.
Culmea puterii faraonilor din perioada Regatului vechi, exprimat prin uriae construc ii
funerare (piramidele, sfinxul de la Gizeh), o atinge dinastia a IV-a n epoca
faraonilor Keops, Kefren si Mikerinos (cca. 2650-2500 i.Chr.). Ele dovedesc marea putere
politica si economica a faraonilor, autoritatea lor asupra intregului teritoriu al Egiptului,
deosebita dezvoltare a mestesugurilor si a artelor, ca si capacitatea militara de a conduce
expeditii razboinice dincolo de hotarele regatului. Prin gigantismul si armonia constructiei,
piramidele simbolizeaza, in acelasi timp, chintesenta lumii faraonilor, idealul social-politic si
estetic al acesteia, maretia Egiptului, dar si viziunea vechilor egipteni despre natura,
societate, stat si despre ei insisi. Faraonii dinastiei a IV-a se intituleaza Afii ai zeului
Soarelui, Ra, divinitatea suprema a regatului egiptean.
Dintre faraonii dinastiei a VI-a care au urmat un program politic si militar asemanator,
amintim, la sfarsitul secolului XXV i.Chr., pe Pepi I i Pepi II. Primul a cutat s
restabileasc i s consolideze dominaia egiptean n regiunea miniera din Peninsula Sinai,
ct i n Nubia, patrunznd n aceast ultim regiune pna la a doua cataract.
n curnd se poate constata o treptat slabire a puterii centrale pe fondul accenturii unor
conflicte interne i a intensificarii miscrilor separatiste iniiate de conductorii nomelor
(nomarhi).
Prima perioada intermediara (2280-2060 i.Chr.)
n perioada urmatoare, Egiptul trece printr-o grava criza interna, caracterizat, n cursul
dinastiilor VII-VIII, mai ales, prin dezagregarea unitii politice a statului. Reprezint o
perioad de anarhie a aristocraiei egiptene contra autoritii regale, dar care nu a putut s
instaureze o putere durabil. Ca rezultat imediat a fost apariia unor mici regate provinciale,
incapabile sa reziste atacurilor nomazilor din vecinatatea Egiptului. Capacitatea de aparare a
rii a scazut i ca urmare a deselor lupte fratricide sustinute de capeteniile acestor regate. In
aceste conditii, Delta a fost sistematic jefuita de pastorii venitii din Arabia.
Din randul regatelor provinciale, in jurul anului 2240 i.Chr., s-a impus, cel care-si avea
centrul la Herakleopolis, in oaza Faium. Datorita puterii lor sporite si a fortei militare de care

Referat Rolul egiptului n relaiile interstatale din antichitate

dispuneau, principii, inclusi in dinastiile IX-X, isi exercita autoritatea, chiar si doar
nominala, asupra unei parti a Egiptului , in rivalitate cu guvernatorul nomei tebane cu
resedinta la Hermonthis, care reprezenta un alt pol de putere.
Ulterior, spre sfarsitul sec.XXI i.Chr., s-au ridicat principii din Teba, cuprinsi in dinastia a
XI-a. Luptele pentru suprematie dintre cele doua regate au continuat pana pe la 2050 i.Chr.,
cand Mentuhotep I, infringind fortele rivale si cucerind orasul Heracleopolis, reuseste sa
reunifice Egiptul in favoarea regalitatii tebane.
Egiptul in perioada Regatului mijlociu(dinastiile XI-XIII, 2060-1786 i.Chr.).
Ridicat din Teba, Mentuhotep I (2060-2040 i.Chr.) a ramas prototipul eroului
salvator. Pentru a-si intari autoritate, Menhotep a transferat atributiile nomarhilor unui vizir
care-si avea resedinta la curtea regala. Noul faraon intreprinde o expeditie pentru recucerirea
Nubiei care profitase de tulburarile din perioada precedenta pentru a forma un regat
independent. Opera sa de restaurare social-economica si de centralizare a statului a fost
dublata de o ampla activitate constructiva, in urma careia Teba s-a transformat dintr-o
asezare rurala intr-un mare oras, capitala Egiptului. Documentele vremii subliniaza rolul din
ce in ce mai mare al templului zeului Ra din Teba. Rezultatul firesc al reunificarii politice
apare limpede exprimat si in programul marilor constructii regale, mai ales cele ale
faraonuluiMentuhotep III ce au asigurat un loc de frunte civilizatiei egiptene in perioada
tebana.
Pe plan extern, faraonii dinastiilor XI-XII au ridicat Egiptul pe o pozitie necunoscuta inainte.
Sunt consolidate, in zona Deltei, granitele pentru a preveni atacurile populatiilor nomade.
Cele mai importante campanii au fost duse in Nubia in timpul faraonuluiSesostris III (18671843 i.Chr.), unde, incorporand partea ei nordica, ii fortifica frontiera intre a doua cataracta
si Elefantina. Pentru a sigura loialitatea populatieie locale, este colonizata cu egipteni aceasta
regiune si sunt construite o serie de fortificatii (Buhen, Mirguissa, Kumeh). In Peninsula
Sinai duce lupte impotriva triburilor nomade (heriusa), anexeaza cetatea Sichemului, situata
pe muntele Efraimsi, a carei rezistenta impiedica schimburile comerciale cu Siria si Fenicia.
De asemenea, sunt intreprinse actiuni impotriva populatiilor din sudul Palestinei si Fenicia.
La vechile legaturi privilegiate cu orasul Byblos, se adauga relatiile politice cu Ugarit-ul si
Ebla. Probabil ca Ugarit-ul a reprezentat punctul de contact al Egiptului cu lumea
egeeana.Asa s-ar putea explica prezenta unor piese egiptene in Creta (Cnossos) sau a unor
vase cretane de stil Kamares in Egipt.
O alt zon de interes, economic n primul rnd, pentru Egipt o constituie Marea Ro ie i
ara Punt (posibil zona Port Sudan si Sawakin). O stel din timpul faraonului Senusret I
dovedete faptul ca in timpul dinastiei a XII-a a fost amenajat la M. Rosie un port la Mersa
Gawasis. Imagini iconografice confirma adaptarea egiptenilor la conditiile navigatiei
maritime si organizarea unor expeditii in TaraPunt.
Momentul maxim al dezvoltarii Regatului mijlociu este atins sub faraonul Amenemhat III
(1842-1797 i.Chr.). Autoritatea faraonului este recunoscuta de numerosii dinasti din regiunea
de rasarit a Mediteranei. Minele din Sinai sunt tot mai intens exploatate, iar in oaza Faium, la
40 km sud de Memphis, sunt intreprinse ample lucrari de hidroamelioratie (lacul artificial
Moeris).

Referat Rolul egiptului n relaiile interstatale din antichitate

Desi scurta, in perioada regatului mijlociu Egiptul isi recapata forta economica. Drumurile
comerciale si relatiile cu spatiile invecinate (Siria, Palestina, Nubia etc.) au transformat
Egiptul intr-o tara prospera. Atit de mare era autoritatea faraonului incit principii locali din
Siria si Fenicia, puternic influentati de civilizatia egipteana, folosesc limba si scrierea
hieroglifica. Faraonii care s-au succedat apoi la conducerea regatului egiptean, insa, nu au
putut asigura in continuare statului egiptean aceasta infloritoare pozitie economica si
politica. Semnele declinului apar spre sfarsitul dinastiei a XII-a si se accentueaza in timpul
celei urmatoare (XIII), cind se pare ca are loc o scindare a statului egiptean, insotita de
dispute pentru suprematie si rivalitati intre nomarhi. Astfel ca Egiptul nu mai dispune de
fortele necesare pentru ase opune triburilor invadatoare ale hicsosilor (populatie de origine
asiatica a carei origine nu a fost stabilita cu precizie)[2], care cuceresc regiunea Deltei si nici
Nubiei care isi recastiga independenta.
A doua perioada intermediara(dinastiile XV-XVI, 1786-1552 i.Chr.).
La inceputul secolului al XVIII-lea i.Chr. patrunderea triburilor indo-europene in
spatiul Asiei occidentale determina mari perturbatii demografice, deplasari ale populatiilor
din vechile teritorii care le ocupau. Unele dintre ele, majoritatea de origine semitica,
cunoscute din sursele egiptene sub numele de hicsosi, sub aceasta presiune inainteaza spre
delta Nilului unde se instaleaza.
Infiltrarea progresiva a hicsosilor in Delta Nilului a avut loc pe parcursul a doua etape. La
inceput ei au intrat in solda diferitelor principate care au aparut odata cu descentralizarea
regatului mijlociu. Apoi, spre 1650, profitand de luptele interne, s-au stabilit masiv in
regiunea de rasarit a Deltei, unde au ridicat cetatea Avaris, oras care se confunda probabil cu
Tanis. Din acest centru politico-administrativ, dispunand de superioritatea militara ce le-o
oferea utilizarea carelor de lupta si a cailor n disputele cu armatele egiptene, hicsosii i-au
extins dominaia asupra prii de nord si centrale a Egiptului. Partea sudica, guvernata de
principii de la Teba, devine probabil vasala si tributara hicsosilor. Regii lor, cuprinsi
in dinastiile XV-XVI, inlocuiesc autoritatea faraonilor pe o perioada de aproximativ 150 de
ani. Departe de a fi barbari, cum ii caracterizeaza sursele egiptene, hicsosii aveaun urma o
lunga traditie de viata urbana. Pe linga conservarea propriilor traditii, ei adopta unele cutume
egiptene (utilizarea scrierii hieroglifce de catre suverani; adoptarea unor zeitati egiptene,
preferinta aratind pentru zeul Seth pe care il asociaza cu semiticul Baal; ridicarea unui
templu dedicat acestuia la Avaris).
Sub dominatia hicsosa, Egiptul de Sus reuseste sa-si mentina o oarecare autonomie,
situatie care a dat posibilitate principilor tebani, incadrati in dinastia XVII, sa pregateasca
lupta de eliberare a intregii tari a Nilului de sub stapanirea hicsosilor. Eliberarea Egiptului a
fost realizata de faraonul Ahmes I (Amosis), denumit Aeliberatorul, care este si fondatorul
dinastiei a XVIII-a. Cetatea Avaris a fost cucerita, hicsosii infranti sunt urmariti pana in
Palestina, unde sunt definitiv zdrobiti in urma unui prelungit asediu asupra cetatiiSharuhen.
4.5. Egiptul in epoca Regatului nou teban(dinastiile XVIII-XX, 1552-1070 i.Ch.).
Daca Ahmes I reconstituie statul cu ajutorul armatei, succesorii sai au utilizat aceleasi
mijloace pentru reafirmarea Egiptului ca mare putere. Perioada Regatului nou reprezinta in
istoria Egiptului epoca in care se atinge apogeul centralizarii statale si a absolutismului regal.
De asemenea, perioada cea mai infloritoare, bazata pe o prosperitate remarcabila, pe o

Referat Rolul egiptului n relaiile interstatale din antichitate

politica interna chibzuita si una externa ce imbina actiunile militare cu diplomatia, ca si pe

dezvoltarea deosebita a culturii. Reorganizarea interna a tarii (refacerea si extinderea
sistemului de irigatii, refacerea drumurilor, a fortificatiilor, restabiliriea legaturilor
comerciale cu sursele de materii prime), sporirea autoritatii faraonului asupra regatului
reunificat, punerea in valoare a imenselor sale resurse, activitatea constructiva, politica
externa activa, toate acestea ilustreaza un amplu program politic care determina o crestere
exceptionala a prestigiului statului egiptean in bazinul oriental al Mediteranei.
Politica faraonilor din dinastiile XVIII-XX fata de spatiul est-mediteranean cunoaste o
schimbare profunda. Cu toate ca accesul la rutele comerciale si la resursele naturale sau la
produsele mestesugaresti ramine o constanta a politicii egiptene, interesele militare si
politice vor deveni prioritare. Aceasta deoarece materiile prime sau alte bunuri materiale,
indispensabile societatii egiptene, puteau fi dobindite acum si pe alte cai (plata tributului,
ocuparea unor teritorii).
Prezena activ a Egiptului n zona siro-palestiniana, bazat pe o politica de for a fost
determinat de formarea aici a unor puternice orae-state (Qadesh, Amurru), capabile s
opun o dirz rezisten, ca i de tendinele expansioniste ale unor state, interesate n a
controla acest spaiu (Mitanni, regatul hitit si, mai tirziu, Asiria). Aceste forte stimulau pe de
o parte rezistena aciunile antiegiptene initiate de localnici, iar pe de alta parte incercau sa-si
extinda influenta in spatiul siro-palestinian prin impunerea unor relatii de tip vasalic sau a
unor dinastii (Qatna). Autoritatea asupra acestui teritoriu de inters economic si strategic
deosebit pentru Egipt va fi exercitata direct prin garnizoanele plasate in diferitele centre
urbane ale regiunii, cit si prin principii locali supusi sau reprezentanti ai administratiei.
Ahmes I deschide seria campaniilor militare in teritoriul est-mediteranean, ca o continuare a
actiunilor de alungare a hicsosilor, pentru restaurarea controlului egiptean asupra sudului
Palestinei.
Actiuni de amploare soldate cu cucerirea unor orase si instalarea de garnizoane si functionari
egipteni sunt intreprinse de Thutmes I si II. Sub Tutmes III (1490-1436) se atinge apogeul
marilor expeditii egiptene in Orientul Apropiat, campanii relatate de analele acestui faraon,
inscrise pe zidurile templului de la Karnak. Cele 17 expeditii militare sau de pacificare
intreprinse in Asia dovedesc un adevarat program de cuceriri, pornind de la infrangerea, in
cadrul primei campanii, a unei coalitii a dinastilor sirieni, sprijiniti de mitannieni. Ea este
urmata de cucerirea cetatii Megiddo, de trecerea Eufratului si de infrangerea regatului
Mitanni. Succesele dobindite nu au fost de durata.
De aceasta situatie favorabila profita si fiul sau, faraonul Amenhotep II, un priceput
comandant militar, imbinind politica de forta cu o abila diplomatie, a anihilat incercarile
suveranilor sirieni de a organiza o noua coalitie antiegipteana.
Sub urmasii sai,
suprematia Egiptului a mai durat cateva decenii, pana cand, in timpul faraonului Amenhotep
III, intr-o perioada de pace cind se observa o incetinire a ritmului campaniilor militare si de
folosire, pe scara tot mai larga, a relatiilor diplomatice, destinate sa mentina prestigiul politic
al faraonilor. Renuntarea la politica de forta va determina o treptata abandonare a unor
pozitii cheie in zona siro-palestiniana. Raporturile diplomatice ale Egiptului cu celelalte state
din Orient sunt destul de bine cunoscute, mai ales dupa descifrarea documentelor egiptene
de la El-Amarna.

Referat Rolul egiptului n relaiile interstatale din antichitate

Ahmes I reia si actiunile spre sud, in Nubia. Expeditii repetate, aveau ca obiectiv eliminarea
stapanirii nubiene in zona primei cataracte si extinderea cuceririlor pe teritoriul nubian.
Ahmes I reia si politica de cuceriri pe tarmul rasaritean al Mediteranei, dorind faca din
Fenicia o baza pentru viitoarele actiuni egiptene. Urmasii lui prin repetate expditii militare
au creat un adevarat imperiu egiptean ale carui granite se intindeau de la Eufrat, in nord,
pina la Tombos, in sud. Astfel, in timpul faraonului Tutmes I cuceririle egiptene depasesc a
III-a cataracta, zona in care s-a construit cetatea de la Tombos, in Nubia. Noii supusi din
Kus, cum era denumita Nubia, s-au rasculat in primii ani ai domniei lui Tutmes II, care a
luat masuri drastice pentru inabusirea acestei razvratiri. Duritatea represiunii este relatata de
o inscriptie de pe stancile de la Assuan.
Tutmes III, unul dintre cei mai importani faraoni ai dinastiei a XVIII-a, va impinge spre
sud, pna la a patra cataracta, stapnirea egiptean. Administrarea regiunii era incredin at
unui funcionar special (guvernator al tarilor de sud), cu titlul de Afiu regal. Prezen a
egiptean masiv prin colonizare i administraie a determinat o puternic influen a culturii
egiptene asupra populatiilor din Nubia.
Resursele intinsei sale stapniri, ce se intindea de la a patra cataracta a Nilului i pana la
Eufrat, sunt intens exploatate, operativitatea sistemului de administratie asigurand echilibrul
si prosperitatea interna. Un set de refome initiate de Thutmes III au dat un aspect particular
faraonului. Elementul esential al acestor reforme era acela ca faraonul, in calitate de sef al
administratiei, conducea efectiv. Niciodata Egiptul nu ajunsese la o asemenea putere,
opulenta si stralucire, despre care ne ofera o imagine grandiosul templu al lui Amon de la
Karnak.
n acest rstimp, pe plan intern are loc o crestere deosebita a puterii economice a templelor
dedicate zeului Amon, ca rezultat al unor substantiale privilegii si donatii primite din partea
faraonilor. Ca urmare, clerul teban a dobandit o mare influenta si autoritate, exercitate in
dauna puterii faraonului, cu care intra in conflict. Pentru restaurarea autoritatii unice si
absolute a functiei faraonului,Amenhotep IV (1379-1362) initiaza o reforma
religioasa indreptata impotriva intereselor puternicului si insubordonatului cler teban.
Amenhotep IV denunta cultul lui Ammon, inlocuindu-l cu un alt stravechi cult solar, al
zeului Aton de la Heliopolis, personificat prin discul solar. Aton este declarat zeu suprem si
unic. Faraonul insusi adopta numele zeului, numindu-se acum Ehnaton (Astralucirea lui
Aton). El era fiul, imaginea si reprezentantul acestei unice si atotputernice zeitati pe
pamant. Totodata, Ehnaton paraseste Teba, construindu-si o noua capitala langa El-Amarna,
Akenaton (Aorizontul lui Aton), unde se muta impreuna cu curtea sa, cu functionarii si cu
preotii noului cult. Dar, politica sa, lipsita de un sprijin consistent, a esuat in fata puterii
clerului, coalizat cu fortele adverse faraonului. Succesorul sau, Tutankamon (1347-1338),
celebru prin fabulosul mormant descoperit in anul 1922, realizeaza reconcilierea tronului cu
clerul din Teba, revenind la vechiul cult al lui Ammon.
Preocupat aproape exclusiv de problemele ideologice, se pare ca Amenohotep IV a neglijat
amenintarile de la hotare si paza posesiunilor asiatice. Cele 300 de tablite de lut descoperite
n arhiva de la El-Amarna (1887), care cuprind corespondena diplomatic adresat de
suverani si principi asiatici faraonilor Amenhotep III, IV, ne permit sa urmarim decaderea
puterii asiatice a Egiptului. Dinastii din Siria si Palestina se emancipeaza treptat de sub
autoritatea faraonului, iar cetatile prietene nu primesc, la repetatele lor cereri, nici un sprijin

Referat Rolul egiptului n relaiile interstatale din antichitate

sau ajutor. Noua situatie se datoreaza in parte si dinamismului actiunilor externe ale regatului
hitit, inaugurate de Suppiluliuma, care au ca rezultat crearea unor zone de influen a
hitite n zona. n aceste condiii, absena aciunilor militare determin Egiptul sa
apeleze n principal la o abila diplomaie n cadrul careia rol major deinea ncheierea
de castorii diplomatice.Ca urmare, in Orientul Apropiat se impune o anumita stabilitate,
marcat de structurarea unor zone de influen, situaie n care Egiptul exercit controlul doar
asupra zonei sudice. Astfel Egiptul i pierde statutul de arbitru al zonei siro-palestiniene.
Convulsiile interne datorate reformei lui Ehnaton si evenimentele legate de sfirsitul dinastiei
a XVIII au determinat adincirea crizei. Prin luarea puterii de catre Horemheb, fostul
comandant al armatei egiptene, in locul ultimului faraon (Ay) al dinastiei a XVIII-a, incepe o
noua si stralucita perioada din istoria statului egiptean, ilustrata de faraonii din dinastia XIX.
Cu ridicarea lui pe tron, Egiptul isi regaseste potentialul sau economic si politic, totodata,
pentru un timp, si capacitatea de expansiune militara dincolo de hotare. Nevoia de materii
prime si de venituri suplimentare (tribut), concurenta tot mai pronuntata, venita din partea
altor state (regatul hitit), necesitatea unei politici de prestigiu in bazinul Mediteranei
orientale, au determinat pe faraonii dinastiei XIX sa caute a mentine dimensiunile teritoriale,
economice si politice ale statului egiptean.
Politica extern tradiional, de consolidare a stapnirii egiptene n Nubia, a fost reluata de
catre Horemheb nca din primii ani de domnie, acesta ncercnd s recucereasc pozi iilecheie din regiunile de nord-est, pierdute n timpul ultimilor faraoni din dinastia XVIII.
Spre o rezolvare favorabila a acestei probleme se indreapta cu tenacitate politica practicata
de faraonii Ramses I, Sethi I i, mai ales, Ramses II(1290-1224 i.Chr.). In lunga sa domnie,
de peste sase deceni, a lui Ramses II, Egiptul ajunge la limita maxim a influenei sale
militare, politice, economice i culturale. Ea a fost posibil i ca urmare a reorganizrii
armatei, efectuat de Ramses I, ca i de pe urma operaiunilor militare intreprinse n
Palestina, Siria i Fenicia de ctre predecesorul su, Sethi I.
Dup cum rezulta dintr-o nscriptie comemorativa, descoperit la Beirut, inta permanenta a
politicii lui Ramses II a fost reanexarea fostelor posesiuni egiptene din spaiul estmediteranean i, cu aceasta, eliminarea concurenei unei noi puteri, noul regat hitit, a carui
expansiune spre sud se afirm tot mai struitor.
Punctul principal al acestui conflict, care a pus fata in fata forte militare exceptionale pentru
acea vreme, a fost atins in batalia de la Kadesh (1285), veche cetate siriana, asezata pe
fluviul Oronte, pozitie strategica cheie ce domina intreaga regiune siro-feniciana. Batalia a
ramas nedecisa deoarece armata egipteana s-a retras. Astfel, regele hitit Muwatalis, a reusit
sa opreasca inaintarea spre nord a armatelor lui Ramses II. La scurt timp, Ramses II este
nevoit sa intervina in Siria si Palestina pentru a reprima rascoala principilor cananeeni si
sirieni sustinuti de hititi. In inaintarea lor, trupele egiptene ating Eufratul. Succesul
campaniei este datorat si slabei rezistente opuse de regatul hitit, framintat de o criza
dinastica.
Ca urmare, este incheiat un tratat de pace (1278) intre Ramses al II-lea si Hattusil I, regele
hitit (tratat pastrat atit pe tablite cu scriere cuneiforma, cit si pe coloanele templelor de la
Luxor si Abu Simbel). Desi pretindea ca instituie pacea eterna intre cele doua regate, intarita
printr-o casatorie dinastica, tratatul nu a fost decit un paleativ cu efecte strict temporale. Alte

Referat Rolul egiptului n relaiile interstatale din antichitate

clauze ale tratatului prevedeau extradarea reciproca a refugiatilor politici, a sclavilor, ca si

zonele de influenta delimitate de fluviul Oronte (nordul Siriei revenea hititilor).
In timpul domniei sale, Egiptul a cunoscut si pe plan intern o dezvoltare deosebita. Pe primul
loc se plaseaza opera constructiva a faraonului, destinata sa-i glorifice victoriile si
activitatea. Necesitatea intaririi sistemului de aparare dinspre nord-est determina acordarea
unei atentii deosebite deltei Nilului. Aici s-au construit noi orase (Per-Ramses). In orasele
din zona de contact cu posesiunile din Asia se observa prezenta unor negustori si mestesugari
orientali, dar si a unor divinitati orientale. La Memphis, de asemenea, constatam existenta
unui cartier al strainilor.
Activitatea constructiv se amplifica prin ridicarea de ctre Ramses II a unor edificii
grandioase: termin constructia giganticei sali cu coloane din templul de la Karnak (langa
Teba); templul lui Ptah din Menphis; templul din Abydos; Rameseumul din Teba (templul
sau funerar); templul taiat in stanci de la Abu-Simbel, in Nubia.
Spre sfritul domniei lui Ramses II, in Orientul Apropiat au avut loc o seama de schimbri
ale caror ecou va afecta situaia interna a Egiptului. Criza statului hitit dupa Hattusil III a
permis ridicarea unui adversar mult mai periculos, Asiria, intarita prin cucerirea Babilonului.
Pentru a asigura linistea la hotare, printr-o abila activitate diplomatica, Ramses II a stabilit un
sistem de aliante eficient. Acest echilibru creat a inceput sa se clatine cand, din nord, si-au
facut aparitia triburi ale unor populatii eterogene din bazinul Mediteranei, cunoscute sub
numele de Apopoarele marii. Aceasta ampla miscare a cuprins Grecia, Asia Mica, tarmul
rasaritean al Mediteranei. APopoarele marii au atacat in mai multe randuri cu violenta
regiunea deltei Nilului. O inscriptie gravata pe zidurile templului de la Karnak aminteste
victoria obtinuta asupra lor de faraonul Merenptah (fiul lui Ramses II).
Atacurile Apopoarelor marii se vor repeta si la inceputul dinastiei XX in vremea
faraonului Ramses III, ultimul dintre marii conducatori egipteni. Conjunctura
internationala i-a oferit prilejul de a-si arata valoarea militara. Este nevoit sa efectueze mai
multe campanii in zona rasariteana a Mediteranei deoarece, ca urmare a patrunderii
Apopoarelor marii, dominatia egipteana in spatiul de rasarit al Mediteranei a fost serios
afectata. Ramses III a incercat sa restabileasca, intr-o anumita masura, prestigiul statului
egiptean in aceasta zona de importanta majora pentru securitatea politica si militara a statului
sau.
Aceste succese nu au facut decit sa amine pentru scurt timp producerea unor evenimente
catastrofale in Egipt. Sub urmasii sai, faraoni cu numele Ramses (IV-XI, 1153-1070 i.Chr.)
asistam la o accentuare a crizei interne, determinata de cresterea autoritatii preotimii tebane,
de tulburari interne, ca si de emanciparea mercenarilor libieni, tot mai numerosi acum.
Egiptul in perioada tarzie (1070-332 i.Chr.).
Intervalul de 16 secole ce urmeaza dupa sfarsitul Regatului nou teban si pana la
cucerirea macedoneana reprezinta o perioada de decadere sub toate aspectele, intrerupta doar
in timpul dinastiei a XXVI-a (663-525 i.Chr.), cind sesizam o relativa renastere a autoritatii
si culturii egiptene. Aceasta lunga etapa cuprinde mai multe subdiviziuni cronologice:
A treia perioada intermediara (1070-711 i.Chr.).

Referat Rolul egiptului n relaiile interstatale din antichitate

Principalele centre politice raman Teba si Tanis (anticul Avaris), in Delta. Aici,
mercenarii libieni, masiv colonizati si improprietariti incepand de la Ramses II, se
emancipeaza si, sporindu-si autoritatea politica, reusesc sa acapareze tronul de la Tanis in
favoarea capeteniei lor, Shesonk (cca.950 i.Chr.). El impune dinastia a XXII-a
libiana (950-924 i.Chr.), care va stapani Egiptul mai bine de doua secole.
Faraon energic, Shesonk I, prin extinderea autoritatii si asupra Tebei, a reunificat Egiptul.
Dorind reinstaurarea autoritatii egiptene in spatiul siro-palestinian, faraonul incurajeraza
disensiunile din statul ebraic condus de regele Solomon, acordind azil lui Ieroboam,
conducatorul unei rascoale izbucnita in nordul Palestinei. Dupa dezmembrarea regatului
israelit, a intreprins o campanie militara in Palestina, impotriva statului Iuda. Alaturi de alte
cetati, Ierusalimul este cucerit, iar Marele templu este jefuit. Despre aceasta expeditie ne
vorbeste Vechiul Testament, ca si inscriptia de pe basorelieful triumfal de sub porticul
templului de la Karnak. De asemenea a fost restabilita dominatia asupra Nubiei.
Sub urmaii lui Shesonk au loc puternice tulburari sociale si incercari de dezmembrare a
Egiptului, pe care faraonii nu le pot stavili. Istoricii greci ne-au pastrat amintirea acestui
dodecarhon, a unui stat in care guvernau 12 faraoni in acelasi timp. In aceste conditii,
Egiptul nu se poate opune subordonarii Siriei si Palestina de catre asirieni.
Perioada etiopiana (dinastia XXV, 711-664 i.Chr.).
n Nubia secolului IX i.Chr., prin eliberarea de sub dominatia egipteana, se crease un mare
stat (numita de greci Ethiopia, iar de semiti Tara Kus), cu capitala la Napata. Regii etiopieni
aveau o cultura egipteana si il slaveau pe zeul Ammon, caruia i-au inchinat mai multe
temple. Pe la 751 i.Chr., regele Piankhi, dispunand de o armata bine organizata si profitand
de anarhia existenta in valea Nilului, incepe actiunea de cucerire a Egiptului. El biruie
trupele de mercenari libieni, ocupand Egiptul de Sus. Urmasul sau, Shabaka, extinde
controlul etiopienilor asupra Deltei (715 i.Chr.) si, reunificand intregul Egipt, intemeiaza
dinastia a XXV-a (716-664 i.Chr.). Taharkadesavarseste opera inaintasilor prin inlaturarea
anarhiei din interior. El nu poate insa stavili navala asirienilor condusi de Assarhadon care il
infring la Menphis, obligindu-l sa se retraga in Nubia, la Napata. Principii egipteni sunt
supusi platii unui tribut pentru Asiria. Revenind, Taharka recucereste teritoriul pierdut.
Assarhadon hotaraste sa intreprinda o noua expeditie impotriva Egiptului (669) pe care nu o
poate materializa deoarece moare in timpul pregatirilor. La scurt timp, urmasul
sauAssurbanipal intreprinde o expeditie de pedepsire, care se incheie cu jefuirea asezarilor
egiptene, luarea de captivi si distrugerea cetatii Teba (663 i.Chr.). Asiria i i men ine
autoritatea n spaiul nou cucerit cu ajutorul prinilor i demnitarilor egipteni, care
guverneaz n numele regelui
Renasterea saita (664-525 i.Chr.).
Psametic I (664-610 i.Chr.) cu care incepe dinastia a XXVI-a domneste in Delta, la Sais,
fiind la inceput supus asirienilor. Dupa un timp, a inceput lupta de eliberare de sub stapanirea
asirienilor. Imprejurarile in care acesta alunga garnizoanele asiriene nu ne sunt clare. Dupa
relatarile lui Herodot, Psametic I a invins in acest razboi atat pe asirieni, izgonindu-i definitiv
din Egipt, cat si pe etiopieni, cu ajutorul mercenarilor greci (carrieni si ionieni). In timpul
domniei sale negustorii greci fondeaza pe bratul apusean al Nilului, intre Menphis si

Referat Rolul egiptului n relaiile interstatale din antichitate

Alexandria, colonia Naucratis. Pe mercenarii greci se vor sprijini si urmasii sai din dinastia
saita: Nekhao, Psametic II, Apries, Amosis, Psametic III .
Pentru a deschide noi drumuri comerciale, Nekhao II (609-595) hotaraste saparea unui canal
intre bratul drept al Nilului si M. Rosie, fara a-l putea termina insa. Cu sprijinul navigatorilor
fenicieni din Tyr, el organizeaza inconjorul continentului african. Nekhao intervine in si in
politica Orientului Apropiat, incercand recucerirea teritoriilor asiatice stapanite de Egipt in
mileniul II i.Chr. Intr-o operatiune militara, Necao il infrange pe regele regatului Iuda, gratie
mercenarilor sai greci. Apoi, supune teritoriul Siriei, ajungand pana la fluviul Eufrat, hotarul
nordic de altadata al regatului egiptean. Raportul de forte in Orient era acum altul. Asirienii,
infrinti la Assur si Ninive, ii cer sprijinul inaintea ultimei confruntari de la Karkemish (605).
Trupele aliate sufera o noua infringerein fata regelui babilonean Nabopalassar, a carui armata
era condusa de Nabucodonosor.
Urmaul su,Psametic II (595-589 i.Chr.) intreprinde o expeditie impotriva Etiopiei. Armata
faraonului, formata din soldati egipteni, fenicieni si mercenari greci sau carieni au ajuns pana
la a cincea cataracta a Nilului, dupa cum ne face sa credem unele grafitti lasate de mercenarii
greci pe stanca de la Abu-Simbel.
Amosis (569-526) pe plan intern ia o serie de masuri care determina o perioada de
prosperitate. Domnia sa se caracterizeaza printr-o sustinuta activitate menita sa faca din
Egipt un pion important in sistemul de aliante ale Orientului impotriva noii forte militare,
Persia. In acest sems, Amosis cucereste insula Cipru, se casatoreste cu fiica regelui din
Cyrenaica, incheie aliante cu regele Cressus al Lydiei si cu tiranul Policrates din Samos.
Aceasta politica se dovedeste ineficienta. Dupa cucerirea Lydiei de catre Cyrus (546), apoi a
Babilonului, sub Cambyse persi pornesc expeditia impotriva Egiptului (526).
Ultimul rege al acestei dinastii este Psametic III, in timpul caruia persii victoriosi
incorporeaza Egiptul pentru o perioada de doua secole in structurile statului persan. De la
Menphis, Cambyse intreprinde, pentru extinderea sferei de autoritate,, fara succes insa, doua
expeditii: una spre vest, in desert, spre oaza lui Amon (Siwa) si alta spre sud, in Etiopia.
Sub faraonii din dinastia saita Egiptul ajunge la o anumita inflorire: se intensifica legaturile
comerciale si culturale cu numeroase state din bazinul mediteranean. Legaturile comerciale
si culturale cu lumea greaca se amplifica prin stabilirea negustorilor greci in Egipt, alaturi de
mercenari. Din epoca saita incepe ceea ce s-a numit 'egiptomania vechilor greci', admiratia
fata de cultura egipteana pe care grecii au socotit-o drept cea mai veche si mai completa din
lume.Pe de alta parte, arta din epoca saita poarta pecetea arhaismului si a reintoarcerii la
modelele din timpul Regatului vechi sau mijlociu.
Dominatia persana.
Cu dinastia XXVII (525-404) ncepe perioada dominaiei persane asupra Egiptului.
Cambyse, fiul lui Cyrus, intemeietorul statului persan, ntreprinde in anul 526 i.Chr. o
campanie militara asupra Egiptului in timpul careia infrange, la Pelusium, pe mercenarii
greci i apoi rezistena egiptean la Memphis. Ca urmare, valea Nilului intra in componena
statului persan. Darius I acord atenie organizrii noii satrapii de la care percepe un tribut de
700 de talanti (intreprinde o vasta opera de lucrari publice, redeschide carierele de la Uadi
Hammamat, construieste un templu in oaza Khargah, redacteaza un cod de legi etc.).

Referat Rolul egiptului n relaiile interstatale din antichitate

Impotriva dominaiei persane au loc revolte, prima fiind infrnta de ctre Xerxes (484). Apoi,
sub Artaxerxes izbucneste o alta razvratire, mult mai puternica, sub conducerea unei
capetenii libiene, Inaros, sprijinita de nomarhul din Sais, Amirteu. Atena a trimis in sprijin o
flota de 300 de triere care a urcat pe Nil pana la Memphis. Armata regelui persan, venita sa
innabuse razvratirea, a fost infranta la Papremis (454). Artaxerxes revine in acelasi an
invigindu-i pe rasculati. O noua rascoala condusa de Amirteu izbucnita in 410 se soldeaza cu
victoria rasculatilor (404 i.Chr.) care instaureaza dinastia XXVIII, indigena. Persii vor reusi
sa reprime secesiunea Egiptului abia in anul 343 i.Chr., in timpul lui Artaxerxes III (359338 i.Chr.), ultimul dintre marii regi Ahemenizi. Este reintrodus sistemul de organizare si
conducere a teritoriului in satrapii, atat de detestat de localnici, incat, dupa zece ani, cand
Alexandru Macedon, biruitor asupra lui Darius III (333 i.Chr.), va intra in Egipt, el va fi
primit ca un adevarat eliberator. Oracolul zeului Ammon il va declara Afiul zeului',
recunoscandu-l ca succesor legitim la tronul faraonilor.
n semn de recunostinta pentru inalta distinctie pe care Egiptul i-a acordat-o, Alexandru
Macedon a fondat in delta Nilului orasul care-i poarta numele (Alexandria), actiune ce va
constitui inceputul unei noi perioade istorice pe valea Nilului, cea a Egiptului elenistic.