Revolutia Fanceza

Introducere
Marea Revoluie Francez din anii 1789-1794 a fost o revoluie burghez claic.
Ea a dat o lovitur distrugatoare oranduirii feudale absolutiste i a deschis calea spre
dezvoltarea societaii moderne. Cauza ei principal a constituit-o conflictul intre forele
vechi medievale i cele noi, moderne, care au luat natere in interiorul istemului feudal.
Expreie a acestui conflict au fost contradiciile intre starea a treia ( burghezia, taranimea,
sracimea oraseneasca), care alcatuia 95% din populaie, i dou stri privilegiate (nobilimea
i clerul). Viaa oamenilor de rind a devenit insuportabil: mizeria era i mai mare, iar
abuzurile i faradelegile autoritilor i seniorilor - o realitate permanent, in fruntea luptei
antifeudale s-a ituat burghezia, in anii 1788-1789 in ara s-a creat o ituaie critic.
Monarhia, nefiind in stare s-i menin poziiile, a fost nevoit s fac cedri; dup o
intrerupere de 175 ani, la 5 mai 1789, au fost convocate Statele Generale. La 17 iunie 1789
deputaii din partea strii a treia au proclamat Adunarea Naionala, iar la 9 iulie
- Adunarea Constituant, incercarea guvernului de a o dizolva prin for a servit drept
imbold pentru declansrea rscoalei populare de la 14 iulie 1789.
Prima etapa a revoluiei (14 iulie 1789- 10 august 1792) a inceput cu asltul Bastiliei imbol al absolutismului francez. Luarea Bastiliei a fost prima victorie a poporului rsculat i
a
iniiat
Marea
Revoluie
Francez.
Lozinca ei principal a devenit "Libertate, egalitate, fraternitate!", n curind ea s-a rspandit
in intreaga ar i absolutismul a fost lichidat. Este adoptat Declara ia drepturilor omului i
ceteanului (26 august 1789), care a proclamat egalitatea tuturor oamenilor in fata legii,
libertile ceteneti. Pentru prima dat s-a declarat c poporul este purtatorul puterii
supreme, iar proprietatea privat este intangibil i sfint.
Adunarea Constituant a infaptuit o serie de reforme progreiste: a fost lichidat
imprirea in stri sociale, confiscat averea bisericii, tara este divizat in 83 de
departamente, sunt lichidate breslele, inlaturate multe obstacole in calea dezvolrii
comerului i industriei. La 14 septembrie 1791 Adunarea Constituant a adoptat Constitu ia.
Puterea regelui a fost limitat i pus sub controlul Constituantei, Frana este proclamat
monarhie constituant, sub controlul Constituantei. Dar a ramas nerezolvat problema
agrar, s-au pstrat principalele drepturi ale nobilimii, pamintul, ca i mai inainte, era in
minile seniorilor. Toate acestea acutizau ituaia i impingeau revoluia mai departe pe cale
ascendent. Marea burghezie cauta s ajung la un compromis cu nobilimea i regele.
Aceasta a strnit nemulumirea rnimii, srcimii oraenesi, burgheziei mici i mijlocii. Au
aprut cluburi revoluionare (iacobin, cordelier s.a.), care deveneau centre de dirijare i
organizare a micrii revoluionare.
In ajutorul vechiului regim in 1792 a venit toat Europa feudala, incepe rzboiul de
aparare al Franei revoluionare contra Europei monarhice. Chiar la inceputul operaiilor
militare aciunile contrarevoluiei interne i celei externe s-au contopit, ins a luat na tere o
puternica micare populara patriotic pentru aprarea Patriei i este creata armata
revoluionar. Micarea mpotriva monarhiei s-a transformat intr-o puternic rscoala
popular, care la 10 august a rsturnat-o.
A doua etap a revoluiei (10 august 1792 - 2 iunie 1793) a fost determinat de lupta intre
iacobini i jirondini. Acetia din urm reprezentau burghezia comercial, industrial i
agrara. Iacobinii infatisu interesele burgheziei mici i mijlocii, ale taranimii i plebei
oraseneti, adic ale acelor pturi sociale, revendicarile crora n-au fost stisfacute i care
tindeau spre continuarea revoluiei.
Ales in baza dreptului universl (al barbatilor), Conventul a proclamat, la 21 septembrie
1792, Frana republica ,Monarhia a fost inlturat, iar Ludovic al XVI-lea i regina Maria
Antuaneta suita executai. Dumanii externi, de asemenea, au suferit infrangere la Valmy (20
septembrie 1792). ituaia maselor populare se inrautea i iarai izbucnesc rscoale
raneti i apar micari ale srcimii oraeneti, in urma unei insurecii (31 mai - 2 iunie
1793), jirondinii sunt inlaturai din Convent i puterea trece la iacobini.
A treia etapa a revoluiei (2 iunie 1793 - 27 iulie 1794) se caracterizeaz prin venirea la
putere, intr-un moment critic pentru republica, a iacobinilor. Circa 2/3 din teritoriul Fran ei
era in minile dumanilor revoluiei. Prin legislaia s agrar Conventul iacobin le-a transmis
ranilor paminturile obteti i ale emigranilor i a desfiinat toate drepturile i privilegiile
feudale. Aceasta a determinat trecerea de partea iacobinilor a ranimii.
Prin Constitutia din 1793, iacobinii au lanst ideea c "scopul societatii este fericirea
general". Se preconiza o larga participare a maselor la viaa politic prin intermediul votului
universl i plebiscitului. Dar in lupta cu contrarevoluia interna i cea extern guvernul
revoluionar se conducea de metode extraordinare, dictatoriale. Au fost constituite organe
revoluionare: Comitetul Slvarii Publice (puterea executiva), Comitetul igurantei Generale
(ordinea), Tribunalul Revolutionar (judecata), numii "reprezentani cu miiune", care
supravegheau activitatea revoluionar in provincii i pe front. Dictatura se efectua prin
teroare in mas. Conventul a adoptat decretul despre mobilizarea intregii naiuni franceze la
lupta cu dumanii Patriei . Armata a fost reorganizat: volunrii erau inclu i in unit i
mpreuna cu milirii de profeie. Din rindurile maselor sunt numii noi comandani de o ti.
Au fost, de asemenea, adoptate decrete despre stabilirea preturilor maxime la produsele
alimentare, desparirea bisericii de stat i introducerea calendarului republican, in care lunile
erau numite dupa fenomene ale naturii.
Guvernul revoluionar iacobin, mobilizind poporul la lupta cu contrarevoluia interna i cea
extern, deja in octombrie 1793 a obinut succese hotaratoare in operaiunile militare.
Intervenionitii au fost invini pe toate fronturile, ins in rindurile iacobinilor existau
contradicii adinci. Att timp ct nu era clar care vor fi rezultatele luptei cu contrarevolu ia i
se pstra poibilitatea restaurarii monarhiei, aceste contradicii rmineau temporar inabu ite.
Dar deja la inceputul anului 1794 in interiorul blocului iacobin s-a desfasurat o lupta apriga.
Gruparea lui Robespierre, care conducea cu guvernul revoluionar, in martie-aprilie,
consecutiv, a lichidat iacobinii de stinga (Chaumette, Hebert), care tindeau spre adincirea
revoluiei, i dantonitii, ce reprezentau burghezia nou, care se mbogaise in anii revolu iei
i tindea spre slbirea dictaturii revoluionare. Pentru consolidarea puterii, iacobinii au foloit
teroarea, indreptata att contra dusmanilor interni i externi, ct i mpotriva opozi iei lui
Robespierre din sinul partidului propriu i a multor mii de oameni nevinova i (omorarea fara
judecata in inchisori, inecarea in Luara, distrugerea orasului Lion s.a.)- intre 10 iunie i 26
iulie 1794 au fost executati 23-26 mii oameni (85% din randurile populatiei ce facea parte
din starea a treia, 8,25% nobili i 6,5% preoti). Aceasta mascrare a marcat sfr itul dictaturii
iacobine. De la dictatura iacobina au inceput, treptat, s se indeparteze elementele plebeice
oraeneti i srcimea de la st, din cauza nestisfacerii unor revendicri sociale, in acelai
timp, cea mai mare parte a burgheziei, nefiind de acord cu restric iile regimului iacobin i
metodele teroriste plebeice ale dictaturii iacobine, trece in opoziie, atragind dup ine
ranimea avut i mijloca, nemulumit de politic rechizitiilor i de stabilirea pre urilor

maxime la produsele alimentare.
In vara anului 1794 este organizat un complot contra guvernului lui Robespierre, care a dus
la lovitura de stat de la 9 termidor (27 iulie 1794). Revoluia francez este readus in albia
burghez, pe care o depaea in anii dictaturii iacobine. La putere vine marea burghezie, care
s-a mbogit in anii revoluiei, infringerea dictaturii iacobine a fost cauzat de adincirea
contradiciilor ei interne, dar, in principal, de refuzul majoritii burgheziei i trnimii de a
susine guvernul iacobin.
In ar se instaureaza regimul "noilor imbogatiti", care instaureaza Directoratul (1795-1799)
i susin dezvoltarea evoluionist a noii societi moderne. Dupa lovitura de stat din 18
brumar (9 noiembrie 1799), puterea este preluat de Consulat (in frunte cu Napoleon
Bonaparte), care reprezenta dictatura marii burghezii i a armatei. Perioada Imperiului
(1804-1815) a insemnat indepartarea burgheziei franceze de la idealurile revoluionare, ceea
ce a avut urmari nefaste pentru regimul mparatului Napoleon I.
Marea Revolutie Franceza a avut o insemnatate istorica exceptionala. Fiind dupa caracterul
ei populara, democratica, ea a pus capat vechiului regim i prin aceasta a contribuit la
stabilirea i dezvoltarea de mai departe a societatii moderne. Ea a influentat asupra Europei
aproape pe parcursul jntregului sec. al XIX-lea.
nceputul revoluiei .
Pivotul principal al relaiilor internaionale l constituie lupta dintre Anglia i
Frana
pentru
supremaie
colonial
i
comercial.
Succesul parial pe care diplomaia francez l-a obinut sprijinind lupta pentru
independen a coloniilor americane (1776-l783), a fost anulat de o politic ulterioara
defectuoas1. Prin tratatul comercial semnat cu Anglia in 1786, Frana a inlesnit
ptrunderea maiv a fabricatelor engleze pe piaa s, ruinindu-i astfel propria
industrie, iar in 1787 a abandonat pur i implu Olanda, cu care se aliase in 1785
mpotriva
Pruiei
i
Angliei.
La inceputul anului 1789, ministrul afacerilor strine, contele de Montmorin i-a
prezentat lui Ludovic al XVI-lea un raport in care ituaia politic a Franei era schiat
astfel: Olanda ne-a scpat, Danemarca aparine Ruiei, Suedia nu merit increderea
noastr; de altfel ea nu ne poate fi de folos pe continent dect intr-o foarte mica
msura. Pruia s-a incurcat cu Anglia i a devenit duman noastr. Imperiul nu este
dect o alcatuire de piese fara legaturi intre ele; de altfel principalii si membri sunt
aliai cu Pruia. Nu ramane altceva dect imperiul Ruiei i alianta lui pe care noi am
cutat-o.
Izbucnirea revoluiei burgheze in Frana nu a reclamat declansrea imediata a
conflictului cu Europa. De fapt, nici la un an dupa caderea Bastiliei (22 mai 1790),
Adunarea Constituanta a declarat lumii pace perpetua: Fara diplomati! Fara armate!
Fara intrigi! Fara snge! . La 22 mai 1790, Adunarea Nationala la propunerea lui
Mirabeau a votat cu entuziasm decretul prin care dreptul pacii i al razboiului
apartinea natiunii , regelui fiindu-i lasta numai libertatea formala de a face propuneri.
Acesta mai avea dreptul s incheie tratate de alianta i de comert, care trebuiau ins
ratificate
de
adunare2.
In ciuda declaratiilor pacifiste, inca de la sfaritul anului 1791 guvernul francez a
trebuit s se gandeasca la razboiul in perspectiva cu monarhiile europene, care erau din
ce in ce mai agreive. Prevalandu-se de tratatul de la Munster (1648) care stipula ca
dei Alsacia revenea Franei, ea continua s fie intr-un fel legata de imperiu, nobilimea
alsciana apelase la dieta imperiala i concomitent la Austria, Pruia, Ruia i Suedia
pentru a capata ajutor, ca s reintre in poseia privilegiilor desfiintate de revolutie. In
schimb Adunarea Nationala a adoptat teza suveranitatii nationale, potrivit careia
Alscia era franceza prin vointa poporului, exprimata cu claritate la 28 octombrie .
Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallo pag.11
Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet pag.8
Acest principiu nou de drept international public facea poibila anexarea pe cale
panica a tarilor revoltate mpotriva suveranilor lor legitimi. El a fost invocat de fapt
prima data la 12 iunie 1790, cand populatia Avignonului a cerut alipirea la Fran a 3.
In timp ce in Frana izbucnise revoluia i incepuse epoca marilor transformari interne,
atentia diplomatiei europene era captivata de redeschiderea Problemei orientale.
Razboiul ruso-austro-turc din 1787-l792 a impiedicat monarhiile absolute s intervina
la timp pentru a slva monarhia franceza i pentru a preveni complicatiile europene ale
revoluiei. El a slabit preiunea tarista asupra Poloniei i a permis patriotilor poloni s
repare, prin constitutia de la 3 mai 1791, lipsurile cele mai grave in organizarea i
modernizarea
rii.
Diplomatia rus a tiut s profite de rivalitatea franco-engleza i austro-pruiana
pentru a-i atinge scopurile orientale. Ea urmarea s dea lovitura deciiva Imperiului
otoman, acaparand Principatele romane, Stramtorile i Constantinopolul.
Izbucnirea razboiului ruso-turc i succesele militare ale Ruiei constituiau pentru
Wiliam Pitt o amenintare serioas la adres intereselor britanice in India. In ciuda
opiniei publice engleze care era mpotriva unui razboi cu Ruia, Pitt in intelegere cu
Pruia a somat Petersburgul s acorde sultanului o pace fara anexiuni i totodata a
prest Austria s incheie pace separata cu Poarta 4. Astfel, imparatul Leopold a
accelerat negocierile cu Poarta i la 14 august 1791 a semnat cu aceasta pacea de la
istov, pe baza Statu-quo-ului antebelic. Aproape imultan Austria negociase cu
Imperiul otoman i un tratat de prietenie i colaborare. Ramas singur in fata
Imperiului otoman, Ruia a respins ofertele de mediatie facute de Anglia i a continuat
razboiul5. Era ins tot mai clar i pentru ea ca proiectele faurite initial nu mai puteau fi
realizate, in ciuda victoriilor mpotriva turcilor. Dupa cateva sptamani de negocieri,
duse cu multa abilitate de Bezborodniko, diplomatia rus a impus sultanului
acceptarea Nistrului ca frontiera intre cele doua imperii, ajungand astfel s aiba
frontiera comuna, pentru prima data cu Moldova. Prin pacea de la Iai (29 decembrie
1791) Ruia a intrat in poseia Oceakovului i a teritoriului dintre Bug i Nistru,
largindu-se
astfel
ieirea
la
Marea
Neagra.
Ruia a incheiat pacea cu Imperiul otoman i din alte motive dect cele aratate pana
acum. Iacobinii varovieni dupa expreia Ecaterinei a II-a - impusesera o noua
constitutie (1791) care prin spiritul su liberal lovea greu in protectoratul rusesc. In
1793, Ruia i Pruia, participau la a doua impartire a Poloniei .
Disperati, patriotii polonezi au declanst insurectia. La 6 martie 1794 Kosciuszko a
trimis la Paris pe Piramovitz cu miiunea s ceara ajutor Comitetului slvarii publice.
Era nevoie in primul rand de bani i de instructori militari pentru organizarea
insurgentilor. Dei guvernul revolutionar s-a aratat entuziasmat de ridicarea
polonezilor care putea s provoace divergente in cadrul coalitiei antifranceze, nu a
3
4
5
putut s acorde nici un sprijin lui Kosciuszko din pricina instabilitatii interne 6. In
aprilie, patriotii polonezi au eliberat Varovia i Kosciuszko emite o hotarare prin care
iobagilor le era acordata libertatea personala. Aceasta masura a sporit efectivul armatei
rasculate, dar nu a putut impiedica invadarea Poloniei de catre armata rus i ocuparea
Varoviei. Amestecul Pruiei i Austriei, nelinistite ca Ruia putea s acapareze
singur totul, a determinat a treia impartire i totala a Poloniei.
La 27 august 1791 Austria i Pruia au lanst Declaratia de la Pillnitz prin care
Frana revolutionara era amenintata cu interventia armata a puterilor europene . La
cateva zile Ludovic al XVI-lea a acceptat Constitutia elaborata de Adunarea Nationala
i in ciuda juramantului depus a continuat s stranga legaturile secrete cu monarhiile
straine. Declaratiile de la Pillnitz facea inevitabil razboiul dintre Europa i Pru ia i
Austria i regele spera ca acesta s fie mormantul revoluiei. Inainte de a lua o
atitudine deciiva fata de amenintarile din exterior, diplomatia Adunarii Nationale a
incercat diverse combinatii pentru a evita conflictul, dar esuate pe parcurs.
La 19 august 1792 trupele pruiene conduse de ducele de Braunschweig invadeaza
teritoriul Franei, dar sunt oprite la Valmy (20 septembrie). Victoria morala de la
Valmy are ca rezultat marea victorie militara de la Jemmapes (6 noiembrie 1792) i
castigarea initiativei strategice. La inceputul anului 1793 armatele franceze elibereaza
Frana de sub ocupatia trupelor invadatoare, cucerind totodata Svoia, Nis, malul
stang
al
Rinului
i
Belgia7.
Decapitarea regelui Franei, dar mai ales ordinul dat de conventie armatei de a ocupa
Olanda (1 februarie) a provocat ruptura fatis cu Anglia (24 ianuarie) i cu alte state.
Ulterior, Directoratul (1795-l799) s-a straduit s obin ct mai multe avantaje de pe
urma victoriilor militare i s creeze la granita de la rasrit a Republicii un cordon de
state dependente, care s aigure dominatia Franei in Europa centrala i Italia.
In 1796, Directoratul a trimis mpotriva Austriei trei armate; una condus de Jourdan
la Smbre i Meuse, cea de-a doua in frunte cu Moreau la Rin i Moselle, iar cea de-a
treia, sub comanda tanarului general Bonaparte in Italia. Ele trebuiau s inainteze spre
Viena prin Bavaria, pe Dunare i prin Tirol8. Dei expeditia din Italia a fost coniderata
numai ca o diveriune pentru usurarea miiunii armatelor din Germania, campania s-a
desfasurat cu totul altfel dect scontase Directoratul; Jourdan a esuat in fata trapelor
austriece conduse de arhiducele Carol, insuccesul acestuia antrenand i retragerea lui
Moreau, care s-a repliat in Alscia. Numai armata din Italia inainta victorioas 9.
Dupa celebra declaratie de la 27 martie 1796 Bonaparte patrunzand prin sud in valea
fluviului Po obtine o serie de victorii fulgeratoare mpotriva armatelor srde i
austriece. Speriata de succesul lui Bonaparte, Austria a fost obligata s-i retraga o
mare parte din trupele de la Rin pentru a stavili ofeniva franceza.
6
Istoria Relaiilor Internaionale pag.62
In loc s atace Viena, Bonaparte a preferat s ocupe Venetia, pentru a dispune de ea ca

obiect de schimb la viitoarele negocieri de pace cu Austria . Dupa preliminariile de la
Loben (28 aprilie), la 17 octombrie 1797 a fost semnat tratatul de pace de la CampoFormio, prin care Austria cedeaza Franei, Tarile de Jos i recunoaste Republica
Cislpina (Mantua, Lombardia etc.) ca stat independent. La 18 octombrie Bonaparte
scria ministrului afacerilor straine Niciodata dupa atatea secole, n-am facut o pace
mai
stralucitoare
ca
aceea
facuta
de
noi.
In realitate pacea de la Campo-Formio nu era dect un armistitiu, pentru ca nimeni nu
credea serios ca Austria putea s accepte definitiv existenta unei republici la Milano i
conscrarea principiului spolierii clerului german. Habsburgii asteptau primul prilej
ca s reia lupta cu Frana i s distruga roadele amare ale pcii 10.
In timpul campaniilor din Italia i de la Rin, Directoratul faurise planul unei diver iuni
mpotriva Angliei, prin debarcarea unui corp de armata francez in Irlanda. Executarea
acestei intreprinderi a fost incredintata generalului Hoche, care ins a pierdut un an de
zile ca s organizeze expeditia. Dupa moartea lui Hoche i zdrobirea flotei olandeze la
Camperdow, de catre englezi, Directoratul s-a gandit s incredinteze comanda armatei
din nord lui Bonaparte. Inspectia facuta trupelor cantonate in vest, grupate sub
denumirea de armata Angliei l-a convins ins pe temerarul general ca invadarea
Angliei nu avea sorti de izbanda. Anglia era bine aparata din punct de vedere strategic
de pozitia s insulara, iar flota ei militara era imbatabila .
Bonaparte nu a renuntat definitiv la gandul de a ataca Anglia, dar dac ea nu putea fi
atacata direct, putea fi lovita in colonii. Inca de la Campo-Formio, cand impusese
Austriei cedarea insulelor Ionice (Zante, Corfu, Cephalonia, Sint-Maur, Cergio),
Bonaparte vis la cucerirea Egiptului. Valea Nilului reprezenta o excelenta baza de
operatii pentru organizarea unei lovituri mpotriva Indiei, punctul cel mai senibil al
Angliei11. De asemenea ocuparea Marii Roii i a istmului Suez insemna taierea
legaturilor directe dintre Anglia i Orient. Mai exista i varianta ca Egiptul, ocupat de
trupele franceze, putea foloi ca moneda de schimb in negocierile definitive de pace cu
Anglia.
La 1 iulie 1798 Bonaparte a debarcat la Alexandria in fruntea celei mai bune armate
franceze. In drum cucerise Malta i reuise s evite ciocnirea cu flota engleza care il
cauta cu disperare. La 21 iulie cavaleria mameluca, este pur i implu zdrobita, drumul
spre Cairo fiind deschis. In ciuda acestui mare succes ituatia lui Bonaparte era critica.
Dupa multe cautari, flota engleza condus de amiralul Nelson, descoperise vasele
franceze la Abukir. Cea mai mare parte din ele au fost distruse, iar restul capturate,
Bonaparte ramanand blocat in teritoriile cucerite, fara nici o legatura cu Fran a 12.
10
11
12
Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallopag.17
Aceasta nu l-a impiedicat s-i continue ofeniva in Orient i s castige stralucite

victorii. Se parea ca imperiul francez din Orient nu era un vis, ci o realitate care se
contura
tot
mai
vizibil.
Cuceririle din Italia, intarirea influentei in Olanda i Elvetia, ocuparea Maltei i
cucerirea Egiptului, au fost tot atatea motive pentru alcatuirea celei de-a doua coalitii
mpotriva Franei (Anglia, Austria, Ruia i Turcia). Armatele celei de-a doua coalitii
i-au infrant pe francezi pretutindeni. Suvorov a intrat in Elvetia i Italia i roadele
cuceririlor lui Bonaparte i 1796-l797 au fost distruse; o armata anglo-rus a invadat
Olanda, iar austriecii in frunte cu arhiducele Carol erau gata s patrunda in Alscia 13.
Aceste evenimente s-au petrecut in absenta lui Bonaparte, care era blocat in Egipt.
Lasnd comanda armatei lui Kleber, Bonaparte s-a imbarcat la 22 august 1799 pe
fregata Murion i la 9 octombrie a debarcat pe tarmul Franei. Peste o luna s-a
produs unica lovitura militara din istoria Franei (18-l9 brumar - 9-l0 noiembrie), care
a reuit. Directoratul a fost dizolvat, iar prin instaurarea regimului de dictatura
militara, republica a luat sfarit. Pana la declararea imperiului in 1804, Fran a va
cunoaste
epoca
Consulatului.
Lovitura de la 18 brumar inseamna o cotitura brusca in istoria Revolu iei franceze,
cruciala in istoria omenirii i deciiva in destinul lui Bonaparte . In noua forma de
guvernamant Napoleon Bonaparte ocupa fotoliul primului consul, avand initiativa
hotaratoare atat in problemele interne, cat i in cele ale politicii externe i diplomatiei,
ceilalti
consuli
i
ministri,
fiind
doar
executanti.
Fara indoiala epoca Consulatului ramane cel mai trainic i necontestat titlu de glorie a
lui Napoleon, in ciuda spectaculoasei perioade imperiale. In patru ani el a facut
pentru Frana mai mult dect regii intr-o suta. Promulgarea constitutiei (24
decembrie 1799), instituirea Coniliului de Stat (26 decembrie 1799), introducerea
legilor administrative (17 februarie 1800) i juridice (18 martie 1800), promulgarea
Codului civil (21 martie 1804) i luarea unei serii de masuri economico-financiare, au
fost tot atatea acte, care au dat Franei linistea interioara, stabilitatea economica,
securitatea indivizilor, a proprietatii i a constiintei, intr-un cuvant prosperitatea 14. In
momentul cand a devenit imperiu, Frana era cel mai bogat i infloritor stat de pe
continent .
Politica
extern
a
Frane.
In politica externa, primul consul a mostenit de la Directorat o ituatie critica. De
aceea, in 1800 Napoleon forteaza Alpii prin pasul Sint-Bernard (mai 1800) i printr-o
ofeniva vijelioas zdrobeste pe austrieci la Marengo (14 iunie). Pacea de la Luneville
(9 februarie 1801) da din nou Franei Belgia (art. 2) i malul stang al Rinului (art. 6) i
impune Austriei cedarea poseiunilor venetiene castigate in 1797 i recunoasterea
independentei republicilor Batava, Helveta, Cislpina i Ligurica (art. 11). Frana
devine stapana incontestabila a Italiei. Ramas ingur, regele Neapolelui a fost nevoit s
incheie pace cu Frana i s recunoasca intrarea in stapanirea acestuia a insulei Elba, a
13
14
porturilor Toscanei i plata unei indemnizatii de 500.000 de franci.

Intre timp relaiile franco-ruse se imbunatatisera imtitor. Nemultumit de colaborarea
militara cu austriecii, care purtau vina celor mai multe infrangeri, tarul Pavel I s-a
hotarat s nu se mai lupte. De altfel il irita i refuzul Angliei de a restitui Malta
Cavalerilor Ioaniti. Informat despre noua atitudine a tarului, Bonaparte a cautat s-i
castige impatia prin repatrierea celor 7000 de prizonieri rui aflati in Fran a i prin
declaratii pacifice. Magulit de gestul lui Napoleon i increzator in proiectele sle,
Pavel I paraseste coalitia i strange legaturile cu Frana. La 16 decembrie 1800 el
semneaza un tratat de alianta cu Suedia i Danemarca, iar cteva zile mai tarziu cu
Pruia. Urmarea ca impreuna cu aceste puteri s inchida englezilor nordul
continentului. Totodata Pavel a conceput un alt plan maret i agreiv fata de Anglia. In
alianta cu Frana, Ruia trebuia s dea lovitura de gratie Imperiului otoman unind
tronurile lui Petru I i Constantin. Frana urma s capete Egiptul, Austria s intre in
poseia Bosniei, Serbiei i rii Romanesti, iar Ruia s ocupe Moldova, Bulgaria i
Rumelia (cu Stramtorile, Constantinopolul, Grecia etc.). Pruia trebuia s capete in
compenstie Hanovra i episcopatele Munster i Paderborn. Fara s mai stea pe
ganduri, tarul a luat i initiativa infaptuirii proiectului ordonand cazacilor de la Don s
intreprinda o expeditie contra englezilor in India. La 23 martie 1801 Pavel I este
asinat i planurile sle sunt spulberate. Anglia nu era straina de aceasta intamplare.
Aproape imultan flota engleza de sub comanda amiralilor Parker i Nelson a trecut
prin Sund, a bombardat Copenhaga i a distrus flota daneza. Suedia e ilita s se
apropie
din
nou
de
Anglia15.
Dupa disparitia tarului Pavel I relaiile franco-ruse au ramas inca multa vreme destul
de cordiale. La 8 octombrie 1801 Ruia a semnat pacea cu Fran a, declarandu-se
neutra. Acest tratat a fost urmat de unul franco-turc (25 iunie 1802), prin care Imperiul
otoman recapata Egiptul (pe care de altfel Frana nici nu-l stapanea); in schimb navele
franceze capata deplina libertate de navigatie in Marea Neagra.
Defectiunea aliailor a last Anglia singur in fata Franei, Puternica criza interna,
determinata de acordarea sumelor imense aliailor, inaccesul in porturile franceze,
precum i preiunea opiniei publice au ilit guvernul englez s accepte deschiderea
tratativelor cu Frana. Pacea a fost semnata la Amiens la 27 martie 1802, guvernul
Addington recunoscand toate cuceririle facute de francezi dupa . Frana renunta la
Egipt, iar Anglia restituie republicii i aliailor si (Republica Batava i Spania )
coloniile cucerite in timpul razboiului, cu exceptia Trinidadului i Ceylonului. Malta
urma s fie redata Cavalerilor Ioaniti. De asemenea Frana se obliga s- i retraga
trupele din regatul Neapole, statul papal i insula Elba . Pentru prima data dupa un
deceniu, pacea a fost restabilita i Europa a rasuflat usurata.
Dar nici Anglia, nici Frana nu erau hotarate s execute obligatiile pe care i le
asumasera prin tratatul de la Amiens 16. La numai cteva luni dupa semnarea pacii,
15
16
17
Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallopag19
Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallopag.19
Frana a alipit Elba, Piemontul i Parma, a transformat confederatia elvetiana intr-o

republica atasta i a facut din Bavaria, Wurtemberg, Baden i Hess state vasle. De
asemenea, ca s oblige Anglia s evacueze Malta, Napoleon a raspandit zvonul ca
pregatea o noua expeditie mpotriva Egiptului. Aceste acte au deteriorat repede
relaiile franco-engleze i in ciuda incercarii de mediere a Ruiei la 12 mai 1803
ambasdorul englez de la Paris lordul Withworth, paraseste Frana17. Ostilitatile au fost
reluate la 22 mai 180. Drept raspuns la blocarea porturilor franceze, Napoleon ocupa
Hanovra (apartinea regelui Angliei, George al III-lea) i maseaza trupe pe litoralul
nordic al Franei in vederea invaziei insulelor britanice. Anglia promite Ruiei
acordarea unor subidii in valoare de 5 milioane de lire sterline (votate de parlament in
februarie 1805) i incheie cu ea tratatul de la Petersburg (11 aprilie 1805) in care era
cuprins i Suedia. In schimbul unor subidii anuale de 80.000 de lire, Gustav al IV-lea
a pus Angliei la dispozitie, ca baze de operatii i antrepozite, Straslund in Pomerania i
insula
Rugen.
Alcatuirea celei de-a treia coalitii antifranceze l-a surprins pe imparatul Napoleon
asteptand in tabara de la Boulogne o zi cu ceata pentru a debarca in Anglia. Printr-un efort
urias i cu o repeziciune incredibila el a aruncat marea armata mpotriva Austriei. La 2
decembrie 1805, ziua aniversrii incoronarii sle, imparatul castiga la Austerlitz una dintre
cele mai stralucite victorii ale sle. Ruii i austriecii au pierdut pe campul de lupta mai mult
de 15.000 de morti i raniti, la care se adaugau i 30.000 de prizonieri i numai buna credinta
a mareslului Davout l-a scutit pe Alexandru I de umilinta captivitatii18.
Austria a fost constrans s incheie pace. Prin tratatul de la Pressburg (26 decembrie 1805)
ea recunostea Franei toate cuceririle facute in Europa, ii ceda Istria i Dalmatia, care intrau
in componenta regatului Italiei i platea o indemnizatie de 40 de milioane de franci aur.
Tirolul i alte poseiuni austriece erau cedate aliailor germani ai Franei.
Prin infrangerea Austriei i Ruiei, Anglia a ramas singur pe continent. Victoria navala de la
Trafalgar (21 octombrie 1805) asupra flotelor reunite franco-spaniole n-a ameliorat ituatia
de pe continent. In acest moment s-a produs ins o schimbare brusca in atitudinea Pru iei,
care in ciuda tratatului cu Frana (15 decembrie 1805) , prin care primise Hanovra se aliaza
cu Ruia (iulie 1806), imtindu-se amenintat prin alcatuirea Confederatiei Rinului ,
Friederich-Wilhelm al II-lea adreseaza Franei un ultimatum ca s-i retraga armatele dincolo
de Rin19. Printr-o campanie fulgeratoare Napoleon zdrobeste armatele prusce la lena i
Auerstadt, cucereste cea mai mare parte din fortarete i ocupa Berlinul (28 octombrie).
Infrangerea Pruiei a facut din Napoleon stapanul incontestabil al intregii Germanii. De la
Berlin el a instituit blocada continentala mpotriva Angliei (21 noiembrie), prin care toate
17
18
19
tarile legate intr-un fel su altul de Frana erau constranse s isteze relaiile cu Anglia i cu
coloniile acesteia . Frana controla Marea Nordului, Baltica i o mare parte din Mediterana.
Prin tratatul de la Fontainebleu (27 octombrie 1807) Napoleon va imparti cu Spania regatul
Portugaliei, ca s-i extinda controlul asupra blocadei. Dar vrand s- i a igure comunicatiile
cu noua achizitie, a fost nevoit s ocupe i o parte din Spania, ceea ce a provocat abdicarea
lui
Carol
al
IV-lea
.
20
Razboiul cu Ruia i Pruia a continuat i dupa infrangerile din 180 . Intentionand s-i
prelungeasca operatiile pana la Dunare, Napoleon i-a schimbat atitudinea fata de Imperiul
otoman, reuind s-l determine pe sultanul Selim al III-lea s intreprinda o diver iune
mpotriva Ruiei. In schimb el s-a angajat s apere integritatea i independenta imperiului.
La 5 ianuarie 1807, sultanul a declarat razboi Ruiei, iar la 14 iulie Napoleon i-a infrant pe
rui la Friedland. Rasturnarea sultanului Selim al III-lea (26 mai) l-a dezlegat pe Napoleon
de angajamentele luate fata de Imperiul otoman i a facut poibila intelegerea franco-rus. La
25 iunie Napoleon s-a intalnit cu Alexandru la Tilit (pe Niemen), iar la 7 iulie cei doi
imparati au semnat tratatul de pace i alianta. Ruia ceda Franei golful Cattaro i insulele
Ionice, intr-un cuvant abandona pozitiile sle din Adriatica. In cazul in care Turcia accepta
mediatia Franei, tarul se obliga s evacueze Moldova i Tara Romaneasca; in caz de refuz
Napoleon a promis cooperarea militara pentru eliberarea provinciilor europene ale Imperiului
otoman. La randul su, Alexandru se obliga s intervina ca mediator in conflictul francoenglez, cu exceptia Rumeliei i Constantinopolului. Din fostele poseiuni ale Pru iei in
Polonia se alcatuia Marele ducat al Varsoviei. In schimb Ruia i i rezerva dreptul de a ocupa
Finlanda
i
o
parte
din
Imperiul
otoman.
Pacea de la Tilit a fost opera personala a tarului Alexandru I, care a facut astfel din Ru ia
pentru cinci ani de zile aliata Franei 21. In fond la Tilit cei doi suverani i-au impartit sferele
de influenta pe continent: Frana - Occidentul, Ruia - Orientul. Fran a a acordat Ru iei o
completa libertate de actiune in Bazinul baltic i in sud-estul european, in regiunea
Stramtorilor i in Aia Mica. In schimb aceasta a trebuit s adere la blocada, s declare
razboi Angliei i s-i inchida piata. Acest fapt a nemultumit profund opinia publica din
Ruia, privata dintr-o data de produsele industriale engleze i totodata de piata de desfacere
engleza care inghitea produsele rusesti (grane, canepa, lemn, etc.). In plus tratativele de
impartire a Imperiului otoman au esuat lamentabil, datorita faptului ca Fran a nu vroise s
cedeze
Constantinopolul
decat
in
schimbul
Dardanelelor.
La Tilit, Napoleon a mai semnat i pacea cu Pruia (9 iulie), prin care teritoriul acesteia a
fost redus la aproape jumatate22. Friederich-Wilhelm al III-lea renunta la toate drepturile
20
21
22
asupra teritoriilor dintre Rin i Elba, cedate Franei, recunostea Confederatiei Rinului, adera
la blocada i platea o mare despagubire de razboi. Pruia nu mai conta ca o mare putere
europeana.
In acest moment Talleyrand a incercat s-l determine pe Napoleon s incheie pace i cu
Anglia, intrucat nu era bine ca Frana s riste intr-una totul, s mizeze pe o singur carte
ituatia excelenta la care ajunsese in primii ani ai dictaturii napoleoniene. Dar marele imparat
pierduse intre timp orice notiune a limitelor poibilului i continua s mearga inainte, cu
scopul de a-i spori i mai mult puterea23. Interventia in Portugalia i-a permis lui Napoleon s
justifice ocuparea Spaniei. La 23 martie 1808 trupele franceze intra in Madrid, ins generalul
Duport este ilit s capituleze la Bayeln, iar Junot la Cintra. Spania se revoltase mpotriva lui
Napoleon pentru ca acesta il ilise regele (Ferdinand al VII-lea) s abdice. De i Napoleon va
interveni personal in Spania ca s lichideze rezistenta, razboiul de guerila va dura pana la
prabuirea
s.
Inainte ca s plece in Spania, Napoleon a vrut s-i aigure spatele mpotriva unui eventual
atac din partea Austriei. Aceasta nu putea fi tinuta in sh dect de alianta cu Ru ia pe care
imparatul a hotarat s o reinnoiasca. Intalnirea de la Erfurt (septembrie-octombrie 1808) s-a
soldat cu prelungirea Alianei franco-ruse, dar Napoleon nu a putut obtine o alianta ofen iva
indreptata mpotriva Austriei . Noua intalnire cu tarul Alexandru a permis ins lui Napoleon
s infranga cel putin pentru moment rezistenta spaniolilor i s zdrobeasca din nou Austria,
la Wagram (6-7 iulie 1809). Pacea franco-austriaca (Schnbrunn - 14 octombrie 1809) a
impus Austriei noi scrificii teritoriale. Ducatul Varsoviei a fost marit cu Galitia de vest, iar
Confederatia Rinului intra in poseia mai multor regiuni i orase austriece. Carintia,
Carniolia i o parte din Croatia alcatuiau impreuna cu Dalmatia departamentele ilirice ale
Franei24.
Astfel
Austria
pierdea
accesul
la
Marea
Adriatica.
Pacea de la Viena (Schnbrunn) reprezinta punctul culminant al puterii lui Napoleon, dar i
inceputul decaderii sle. Marirea ducatului Varsoviei impreionase neplacut pe tarul
Alexandru, care vedea in actul lui Napoleon intentia de a crea un regat polonez dependent de
Frana. Relaiile dintre cei doi imparati s-au inrautatit brusc atunci cand Napoleon anexeaza
Olanda (iulie 1810) i orasele hanseatice: Hamburg, Bremen, Lbeck, Fran a devenind astfel
o putere baltica. De altfel Ruia nu mai respecta de mult blocada, introducand chiar taxe
vamale prohibite pentru marfurile frantuzesti. Pe de alta parte nici Napoleon nu mai era
dispus
s
imparta
cu
Ruia
influenta
in
Orientul
Apropiat25.
In vederea razboiului cu Ruia, Napoleon a incheiat doua tratate: unul cu Austria (14 martie
1812) i altul cu Pruia (24 februarie 1812), prin care acestea se obligau s-i furnizeze
Franei contigente militare. In paralel cele doua stat duceau tratative secrete cu Ruia.
Pe de alta parte, Suedia, in ciuda razboiului recent cu Ruia i a pierderii Finlandei (tratatul
de la Fredericksham - 5 septembrie 1809) a intrat in negocieri secrete cu Petersburgul,
23
24
25
semnand o conventie (februarie 1812) prin care capata Norvegia, dar ceda in schimb
Finlanda. Suedia se obliga s nu participe la razboi alaturi de Frana. Drept represlii
Napoleon va ocupa Pomerania. Prin mediatia Suediei s-au incheiat pacile anglo-rus (18
iulie
1812)
i
ruso-turca
(Bucureti
mai
1812).
Pentru mentinerea pacii, tarul a cerut lui Napoleon s restituie Pomerania Suediei, s
elibereze Danzingul, s-i retraga armatele dincolo de Elba i s accepte libertatea
comertului
rusesc
cu
tarile
neutre.
Napoleon
respinge
conditiile26.
La 24 iunie 1812 Napoleon invadeaza Ruia. Intreaga Europa urmarea cu incordare
inaintarea trupelor franceze in Ruia, caci de rezultatul acestui razboi depindea insi soarta
Europei. Dupa retragerea lui Napoleon din Moscova, opozitia mpotriva Franei devine tot
mai accentuata in Europa i chiar in snul cercurilor guvernamentale din Ru ia existau
divergente puternice dac Frana trebuie zdrobita definitiv, ori Anglia, coniderata rivalul
principal
i
cel
mai
primejdios27.
Pana la urma castig de cauza au obtinut filoenglezii, caci aristocratia rus era dependenta de
piata londoneza, ca furnizori de produse agricole i consumatori de marfuri industriale, inct
printul N.P. Rumiantev, caruia i se incredintase ministerul de externe, imediat dupa Til it
(1807),
a
fost
nevoit
s-i
prezinte
demiia.
In 1812, Ruia incheie un tratat de alianta cu Spania, iar in decembrie aceluia i an, generalul
York, comandantul trupelor pruiene din cadrul marii armate, isteaza pe baza unei
conventii, operatiunile mpotriva trupelor tariste. In februarie 1813, in orasul Kelisz, se
semneaza un tratat de alianta ruso-pruian i astfel se formeaza cea de-a 6-a coalitie
mpotriva lui Napoleon, in care intra Anglia, Suedia i Austria (august 1813), dupa ce
Metternich a incercat in zadar in intalnirea de la Dresda, s-l convinga pe imparatul francez,
s
faca
conceii
.
Urmeaza batalia hotaratoare de langa Leipzig (octombrie 1813), cunoscuta sub denumirea de
batalia natiunilor, pe care Napoleon o pierde, iar urmarea fatala, intrarea tarului Alexandru
I i a regelui Frederic-Wilhelm III, in ultima zi a lunii 1814, in fruntea trupelor sle, in Paris.
Cu doua luni inainte (ianuarie 1814), lordul Castlereagh, ministrul de externe al Angliei,
sosea pe continent, interesndu-l soarta Europei prin prisma intereselor Marii Britanii i
inistand
expres
asupra detronarii lui
Napoleon
i a dinastiei sle.
In timp ce marele corican abdica in favoarea fiului su (aprilie 1814) i se indrepta spre
insula Elba, pus la dispozitie de invingatori, ca poseiune viagera, noul rege al Fran ei,
Ludovic
al
XVIII-lea,
se
pregatea
s
intre
in
Paris 28.
Milirii cedau din nou locul diplomatilor, iar Metternich, Castelereagh, Neselrode,
Talleyrand i altii, incercau s se pacaleasca reciproc i s traga cat mai multe foloase in
interesul
tarilor
pe
care
le
reprezentau.
Sedintele oficiale ale congresului au inceput la 1 noiembrie 1814 i s-au terminat cu cteva
zile inaintea bataliei de la Waterloo (iunie 1814), prin adoptarea Actului final, hotararile fiind
26
27
28
grabite
de
intoarcerea
lui
Napoleon
in
Frana 29.
Nu avem de gand s ne oprim asupra diseniunilor dintre aliai, de faptul ca perfidul i
experimentatul Talleyrand, urmarea s destrame alianta de la Chaumont, iar prin sustinerea
principiului legitimitatii, s puna frau expaniunii teritoriale a Ruiei, Pru iei i Austriei.
Talleyrand, stia ca atat lui Metternich ct i lui Castlereagh, nu-i convenea ca cea mai mare
parte a Poloniei s revina Ruiei, iar Sxonia, Pruiei, inct in ianuarie 1815 se ajungea la un
acord secret intre cei trei (Anglia, Austria, Frana) mpotriva Ruiei i Pru iei. Fuga lui
Napoleon, din Elba i restabilirea Imperiului, a oprit probabil declansrea unui razboi intre
aliai, iar diseniunile au fost uitate pe moment, datorita panicii create prin intoarcerea
acestuia.
Dintre doua rele, tarul a ales colaborarea cu Austria, teama de Napoleon fiind mult mai
puternica i astfel coalitia in comun, a reuit s-l infranga din nou pe Bonaparte, de data
aceasta la Waterloo (iunie 1815) i din nou Bourbonii s revina in Frana. Pierre Renouvin
arata pe buna dreptate ca invingatorii erau preocupati in esenta de doua probleme: . S
realizeze un echilibru relativ de forte intre ele, fara a tine seama de particularitatile
lingvistice, religioase, de traditii etc. ale teritoriilor pe care i le imparteau, mergand pe
principiul secolului al XVIII-lea, adica a neglijarii sentimentului national, sentiment care a
avut totui un rol atat de important in infrangerea lui Napoleon 30. Au favorizat autoritatea
traditionala, adica fortele feudale, conservatoare i clericale.Dac la Congresul de la Viena,
au participat majoritatea statelor i statuletele din Europa, actul final este iscalit de
reprezentantii a 8 puteri: Austria, Anglia, Ruia, Pruia, Frana, Suedia, Portugalia i Spania
(delegatul Spaniei, Don Piedro Gomez Labrador, a refuzat s iscaleasca documentul final din
iunie 1815). Dintre acestia rolul hotarator in discutii l-au avut cele patru puteri care au dus
greul razboiului: Anglia, Ruia, Austria, Pruia, unde practic, disputa se dadea intre primele
trei31. Istoriografia spaniola, face pe buna dreptate remarca ca delegatul regatului Spaniei i
al Indiilor, Don Piedro Gomez Labrador, greu putea face fata unor diplomati atat de
experimentati i rafinati ca Talleyrand, Metternich, Castlereagh i Nesselrode .
Politia austriaca in calitate de gazda i din ordinul expres al lui Metternich, cauta s afle i s
contracareze toate discutiile ce se purtau in culise, din care desprindem cteva . Astfel, tarul
Alexandru I, primea o depes ca razboiul este nepopular in Anglia, unde majoritatea natiunii
britanice este paiva fata de Bourboni, in schimb admira curajul i actiunile temerare ale lui
Napoleon. Se intercepta o convorbire a tarului, care i-a exprimat parerea ca putin ii pas de
Bourboni i prefera la carma Franei, un rege soldat, ca de pilda arhiducele Carol din cas de
Lorena. In acelai timp, tarul se interes de soarta Elvetiei, pronuntandu-se pentru
integritatea i neutralitatea ei, neadmitand s fie incorporata de catre austrieci. Politia
austriaca semnala de asemenea faptul, ca diplomatia tarista cauta s invie un proiect de pe
timpul Ecaterinei a II-a, obtinerea unui port la Mediterana pentru nevoile permanente ale
29
30
31
flotei ruse in acest scop fiind trimis in Italia, printul Wolkonsky 32.
Este interesnt de amintit ca domnii romani i mai ales cel al rii Romanesti, primea vesti
regulate din capitala austriaca, de la Gentz, despre stadiul discutiilor, informatii interceptate
de politia habsburgica. De altfel, in aceasta perioada s-a aflat in capitala Austriei i Tudor
Vladimirescu
,
viitorul
conducator
al
revoluiei
de
la
1821.
De altfel, instalarea Habsburgilor in Tranilvania, Banat i Bucovina, ca i intinderea
granitelor Imperiului tarist pana la Prut (1821), a facut pe de o parte ca cele doua Principate
romanesti s fie tot mai mult in orbita marilor puteri, iar pe de alta parte incercarile
domnitorilor romani, de a intui, de a seiza i in special a se documenta asupra intregii
politici
europene.
In esenta, principalul este ce s-a hotarat i consemnat in actul final de la Viena, decat
intentiile
celor
ce
hotarau
soarta
Europei 33.
Astfel, primele articole ale tratatului de la Viena, se refereau la Polonia, care dupa cum se
stie disparuse ca stat (1795), impartita intre Ruia, Austria i Pruia i din 1813, avea trupe
rusesti in cea mai mare parte a celor trei tronsoane. Aceste teritorii se vor uni cu Imperiul rus,
care ii va acorda o constitutie i o administratie distincta, (art. 1) .
Polonezii, supui respectivi ai Ruiei, Austriei i Pruiei, vor obtine o reprezentanta i
instructiuni nationale, organizate dupa istemul de existenta politica pe care fiecare din
guvernele carora apartin va socoti nimerit i cuvenit de a li-l acorda.
Din toata Polonia, ramanea liber orasul Cracovia independent i strict neutral, sub protectia
Ruiei, Austriei i Pruiei (art. 6). Orasul liber al Cracoviei, urma s aiba o constitutie
proprie, o academie i sediul unui episcopat catolic (art. 10), de asemenea se prevedea ca nu
va putea fi introdus nici o forta armata in orasul liber al Cracoviei i teritoriul inconjurator
pe care-l poseda (art. 9). Tratatul prevedea libera navigatie pe toate raurile Poloniei, pe
canalele existente, atat a persoanelor ct i a marfurilor, dar pe baza acordurilor intre cele 3
state
(adica
Ruia,
Austria,
Pruia),
care
posedau
teritorii(art.14).
Congresul stabilea ca o parte din poseiunile Sxoniei, vor fi cedate Pruiei (art. 15), de
asemenea Austria ceda in favoarea Pruiei ducatul Luscca (art. 18). Iar regele Angliei
renunta la vechil titlu de Elector al Sfantului Imperiu, pentru cel de rege al Hanovrei 34.
Totodata, Pruia ceda o serie de teritorii din Hanovra in favoarea casei regale engleze (art.
26).
O atentie majora, congresul a acordat confederatiei germane, unde Metternich urmarea ca
Austria s joace un rol preponderent. Se facea precizarea ca alaturi de statele germane i
orasele libere (Lbeck, Franckfurt, Bremen, Hamburg), s faca parte din Confederatie,
Imparatul Austriei i regii Pruiei, Danemarcei i a Tarilor de Jos. Austria i Pruia, pentru
toate poseiunile lor care apartinusera odinioara Imperiului german, Danemarca pentru ca
poseda ducatul de Holstein i Tarile de Jos, pentru Ducatul de Luxemburg (art. 53).
Scopul Confederatiei era mentinerea igurantei interne i externe, membrii ei erau egali in
drepturi (art. 55); toate problemele majore erau incredintate unei Diete federative , Dieta care
era prezidata de catre Austria (art. 57). Dieta cand avea de luat hotarari, se constituia in
Adunare generala, iar distributia voturilor (total 69), se facea pe baza statelor individuale
32
Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet
33
34
unde Austria, Pruia Sxonia, Bavaria, Hanovra i Wurtemburgul, aveau fiecare cte patru
voturi, Baden, Hess, Holstein, Luxemburg cte 3, Brunswick, Nassu i MecklenburgSchwerin
cte
2,
iar
restul
cte
un
vot
(art.
58).
Fostele Provincii Unite ale Tarilor de Jos, ca i fostele provincii belgiene, urmau s formeze
un ingur stat (regatul Tarilor de Jos), condus de un principe din dinastia Orania-Nassu,
sudura care s-a dovedit a fi ineficienta35, prin separarea lor in 1830, in urma izbucnirii
revoluiei.
In legatura cu Elvetia, congresul stabilea integritatea celor 19 cantoane, as cum hotarase
Conventia lor pe baza hotararilor din decembrie . In plus forumul de la Viena, ridica numarul
cantoanelor la 22, prin unirea tinutului Valais, a teritoriului Genevei i principatului
Neuchatel la confederatie (art. 74 i 75). Este interest de adaugat ca in lucrarea istoricului
moscovit G.L. Ars, dedicata lui Capo d'Istria, bazata pe numeroase materiale inedite de
arhiva rusesti, lucrare aparuta in 1976 , se arata ca acesta 36 a fost trimis in Elvetia de
suveranul rus (soseste in noiembrie 1813), tocmai de a contracara actiunile Austriei i de a le
promite integritatea teritoriului ca i sprijinul Petersburgului. Dupa incheierea mi iunii, Capo
d'Istria mai ramane inca o jumatate de an, ca reprezentant oficial al statului rus. In octombrie
1814, Capo d'Istria, soseste din indicatiile tarului la Viena. Dei nu facea parte oficial din
delegatia rus (printul Rasumovschi, contele Stackelberg, contele Nesselrode), a luat in
mainile sle toate problemele diplomatiei rusesti, razboindu-se cu tenacitate cu adversri de
talia lui Talleyrand, Metternich, Castelereagh. Capacitatea i stradania lui Capo d'Istria, de a
servi interesele Ruiei tariste au fost rasplatite, primind la intoarcerea in Ru ia (ianuarie
1816), palatul detinut de fostul ministru de externe, contele Ruminatev, impartind cu contele
Nesselrode, functia de ministru de externe (denumita atunci de secretar de stat) 37.
Revenind la hotararile congresului de la Viena, articolele 86-l04 se refereau la teritoriile
italiene, care ramaneau pe mai departe faramitate i in cea mai mare parte fie ocupate direct,
fie subordonate Austriei. Dac facem o incuriune in secolul al XVIII-lea, pacea de la Aix-laChapelle (Aquisgrana - in italiana), din 1748, pastra faramitarea statelor italiene (1). Patriotii
italieni din secolul al XVIII-lea, doreau unificarea rii i reinvierea gloriei romane. Acel
Risorgimento, care ia amploare i care este plast de istorici intre 1770 i 1789, popularizat
la sfaritul secolului de catre poetul piemontez Vittorio Alfieri, se izbea atat de greutati
externe, ct i de cele interne. Lasnd faramitarea statala i ocupatia straina, italiana literara a
lui Dante, practic se vorbea in Toscana, iar in rest o intelegeau doar oamenii culti, taranii
vorbind in numeroase dialecte. In plus, in teritoriile regatului Srdiniei, in Svoia, se vorbea
franceza, in teritoriile republicii Venetia (intelegand i Istria, Dalmatia, Insulele Ionice,
Cattaro), se vorbea srbo-croata, slovena, greaca, iar in Malta, majoritatea locuitorilor
vorbeau o limba semita, care era un amestec de feniciana i araba. Este drept ca regatul
Srdiniei facea progrese pe linia centralizarii i a rolului de lider in competitia de unificare,
dar i el se compunea din 4 parti diferite: Srdinia, Piemont, Svoia, Comitatul Niss, care
aveau
i
ele
nevoie
de
sudura38.
Napoleon neputand s-i uite originea italiana, a facut mult pentru unificarea peninsulei
35
36
37
Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet pg.38
Apenine, dar nu trebuie uitat faptul ca totul era privit prin prisma intereselor Imperiului
francez. Istoricul francez Jacques Godechot, autor al unei documentate istorii privind epoca
moderna a Italiei, pe buna dreptate face afirmatia ca invingatorii de la Viena, n-au reuit s
restabileasca intocmai vechiul regim, i vechea stare de lucruri. Astfel, ei nu restabilesc nici
Republica Genoa i nici Republica Venetia i il mentin pe Murat pe tronul Neapolului, pe
baza
unui
acord
cu
guvernul
austriac39.
Dar s analizam articolele referitoare la teritoriile italiene, cuprinse in actul final al
Congresului de la Viena. Se hotara ca statele care compun fosta Republica Genova se
anexeaza pentru totdeauna statelor Majestatii Sle Regelui Srdiniei, care le va poseda in
deplina proprietate, suveranitate i ereditate . Dac analizam protocolul sedintei
Congresului de la Viena din 12 decembrie 1814, propunerea a fost facuta de catre
Metternich, in scopul aigurarii linistei in Italia i o mai buna repartizare a fortelor .
Bineinteles, vicleanul Metternich, care urmarea s ocupe majoritate teritoriilor italiene, cauta
intr-un fel s nu supere prea mult regatul srd. Astfel, genovezii erau aimilati celorlalti
supui ai regatului srd (art. 1 din protocol), nobilimea era admis la curte cu drepturi egale,
iar ofiterii i subofiterii ii pastrau gradele i erau aimilati armatei srde. Regele urma s- i
creeze o companie de garda din militari genovezi, care nu putea depa i 1/4 din cea srda.
Genua in continuare ii pastra drepturile de porto-franco (art. 4), iar univer itatea din Genua
va continua s functioneze i s se bucure de aceleai drepturi ca cea din Torino (art. 14).
Delegatii fostei Republici Genua, au cerut ca regele Srdiniei s preia i titlul de rege al
Liguriei, ceea ce areopagul de la Viena nu admite, socotind ca avand titlul de suveran de
Svoia, era suficient s-i adauge la titluri, titlul de duce de Genoa.
Art. 93 face referiri la poseiunile austriece din Italia 40, care au fost pierdute succeiv prin
tratatele de la Campo Formio (1797), Luneville (1801), Pressburg (1805), Conventia
aditionala de la Fontainbleu (1807) i Tratatul de la Viena (1809) i care reintra in stapanire
habsburgilor ct i alte teritorii: Istria, atat austriaca cat i venetiana, Dalmatia, fostele insule
venetiene din Marea Adriatica, Zona Bocea Cattaro, orasul Venetia, ca i toate teritoriile care
au apartinut Republicii venetiene, ducatele Milano i Mantua, principatele Bricsen i Trento,
Carniolia, Carintia de Sus, Croatia din dreapta Svoiei, Fiume cu tot litoralul inconjurator
etc.
Dac analizam hotararile Congresului de la Viena, cu privire la teritoriile italiene 41,
observam un succes incontestabil al diplomatiei austriece, care, practic, domina aproape
38
Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet
39
40
41
intreaga peninsula Apenina. Astfel, dac nordul (Lombardia i Venetia) este incorporat direct
la monarhia habsburgica, in rest patrund garnizoane austriece, astfel, fosta imparateasca
Maria Luiza (va poseda ducatele de Parma, Piacenta, Guastalla), arhiducele Ferdinand de
Austria revine in Marele Ducat de Toscana, primind in plus i o parte din Elba (care se afla
sub
autoritatea
regelui
celor
Doua
icilii
inainte
de
1801).
Pe tronul Neapolului este restabilit regele Ferdinand ca regele al celor Doua icilii (art. 104).
Frana, tara asupra careia era indreptat, practic, tratatul iscalit la Viena, era redus dupa cum
se stie la granitele anului 1792, plateau contributie de 700.000 milioane franci i urma s fie
ocupata
de
trupele
invingatoare
pe
o
perioada
de
3-5
ani.
Anglia, sufletul coalitiei antifranceze, iesea din acest lung conflict, cu un mare prestigiu, plus
fiind stapana marilor i oceanelor (i-a pastrat aproape toate coloniile olandeze i spaniole
cucerite in timpul conflictului) incluiv protectoratul asupra insulelor Ionice, ceea ce ii va
permite s se amestece mai activ in problemele Imperiului otoman i chiar a Peninsulei
Balcanice.
Care a fost pozitia Spaniei la Congres i cu ce foloase s-a ales? ilita de Napoleon s faca
jocul Franei, flota spaniola va participa la Trafalgar, alaturi de cea franceza, unde in urma
infrangerii puterea maritima a primit o grea lovitura, care s-a percutat asupra pose iunilor
sle din America, in sensul ca nu mai avea flota in stare s-i controleze poseiunile 42 . Dar
ridicarea eroica din 1808 mpotriva invadatorilor francezi, a insemnat o noua era glorioas in
istoria acestui popor, care prin lupte de guerila, a fost primul care a inceput s macine trupele
franceze . Paralel cu macinarea celor mai bune trupe franceze, conduse de cei mai buni
maresli i generali ca Ney, Soult, Lefebre, Massena, Lannes, aveau loc prefaceri sociale, se
convocau cortezurile i este data o constitutie (1812), opera liberarilor, partizani ai doctrinei
revolutionare, ce transforma Spania intr-o monarhie constitutionala, constitutie ce din pacate
nu
s-a
putut
aplica43.
Spania aparea astfel la congresul de la Viena cu un prestigiu evident. Pentru prima data,
valuri de impatie se indreptau spre Spania, tara care in trecut era cunoscuta prin faradelegile
inchizitiei, a macelurilor din Tarile de Jos i din America . De asemenea, era in gratiile
Angliei cu care iscalise un tratat de alianta (1809), ca i cu Ru ia (1812). Totu i, datorita
instructiunilor contradictorii care soseau de la Madrid, ct i a faptului ca delegatii Spaniei
veneau in contact cu diplomati mult mai priceputi i versti, interesele ei n-au fost
stisfacute, Spania neiscalind actul final, dei participa in calitate de partener principal. Va
subscrie actul final de la Viena in mai 1817, iar peste o luna va adera la Sfanta Alianta.
Diplomatia spaniola n-a profitat de pe urma antagonismului ruso-englez, in ciuda faptului ca
Petersburul le facea avansuri avand nevoie de flota lor pentru a contrabalans pe britanici, in
acest scop proiectandu-se castoria intre Ferdinad VII i marea duces Ana, sora tarului
Alexandru
I
.
De altfel, ocupatia franceza, resursele pierdute in timpul razboiului de independenta,
pierderea lumii hispano-americane (cu tot potentialul su enorm, strategic, economic i
politic), controlarea de catre flota engleza a marilor i oceanelor, incertitudinile din viata
interna, vor plas Spania dupa congresul de la Viena, in randul puterilor de categoria a doua
42
43
Revolutia franceza Albert Mathiez pag.54
i
acest
lucru
fara
drept
de
apel44.
O latura pozitiva a congresului de la Viena este faptul ca pentru prima data, intr-un document
de talie europeana, se stabilesc norme comune privind felul cum se face navigatia pe fluvii i
rauri care trec prin mai multe state: libertatea navigatiei, istemul uniform de a percepe
darile, intretinerea drumurilor pe apa, etc., referirile facandu-se in mod special la Rin, Mein,
Neckar, Mosella, Meus, Escaut (art. 108 i urm.) . Facem remarca ca Dunarea nu este
amintita i de abia celalalt congres de talie europeana, cel de la Paris (1856), va lua in
discutie fluviul cel mai mare din Europa (cu exceptia Volgai care trece printr-o singur tara)
i, unde poporul roman era deosebit de interest despre modul cum este rezolvata problema
navigatiei.
inem s facem remarca, ca la tratatul general, adica la actul final iscalit la Viena, au fost
adaugate 17 documente45, care au fost iscalite pe parcurs i care faceau parte integranta din
tratat. Nu este cazul s ne oprim asupra majoritatii deoarece se refera la tratate bilaterale
(Ruia-Austria, Ruia-Pruia etc), conventii intre state, tratat cu privire la orasul polonez
Cracovia etc., ci la ultimele trei: Declaratia puterilor asupra desfiinrii comertului cu sclavi
(doc. nr. 15), Regulamentele Comitetului de navigatie (doc. nr. 16) i Regulamentul asupra
rangului
intre
agentii
diplomatici
(doc.nr.17).
Observam deci trei documente deosebit de semnificative, unde se lua pozitie in privinta
comertului cu sclavi, actul fiind iscalit de marile puteri europene, deci ideea egalitatii
oamenilor devine tot mai pregnanta, problema comertului la care ne-am referit mai sus i
regulamentul, privind cadrele ce formau diplomatia. Pentru prima 46oara acest regulament,
care are o deosebita importanta in viitoarea evolutie a raporturilor dintre state, face o
delimitare exacta a functionarilor ce lucrau acreditati in strainatate, impartindu-i in trei
categorii (documentul a fost adoptat in sedinta din 19 martie 1815) . Ne permitem s
adaugam ca prin protocolul de la Aix-de-Chapelle, din 21 noiembrie 1818, a fost adaugata o
clauza la documentul din 1815, adica instituirea clasei de agenti diplomatici, ca intermediari
intre ministrii acreditati i insrcinati cu afaceri . Deigur, o serie de state i popoare n-au
fost multumite cu hotararile luate la Viena, dar erau nevoite s se supuna puterilor
invingatoare, de teama ca ituatia acestora s nu devina i mai precara. Facem precizarea ca
seful bisericii catolice, Papa Pius VII, a protestat asupra hotararilor luate la Viena, in sensul
ca au fost lezate interesele bisericii catolice in special in Germania .
Pentru a da o nota stabila hotararilor Congresului de la Viena, au fost iscalite tratate
definitive de pace la Paris, la 20 noiembrie 1815, intre Anglia i Frana, intre Austria i
Frana, intre Pruia i Frana 47. Am last special la urma, tratatul intre Ruia i Frana,
deoarece acesta cuprindea un articol in plus, prin care regele Franei recunostea pe tarul
Ruiei i in calitatea s de rege al Poloniei, anulandu-se conventia de la Bayonne. Dupa cum
se stie, Napoleon crease marele ducat al Poloniei (1807-l813), foloindu-l in actiunile sle in
vederea stapanirii Europei. Patriotii polonezi, deziluzionati de comportarea celor trei state
44
45
46
47
vecine care le sfaiasera tara la sfaritul secolului al XVIII-lea, au fost multi din ei fideli
pana la capat, suveranului francez. In acest articol se mai preciza ca guvernul francez va
trimite la Varsovia o serie de imputerniciti care s lichideze toate diferendele banesti ce
proveneau de la fostul ducat. Diplomatia tarista este perseverenta in problema poloneza,
deoarece conform aranjamentelor de la Viena, il pune pe regele Sxoniei, s dea un act de
renuntare asupra ducatului Varsoviei, deoarece acesti regi in trecut au detinut un timp i
sceptrul
polonez
.
Cateva cuvinte se cuvine s spunem despre Suedia, care a participat i iscalit Actul final al
Congresului de la Viena. Dupa cum se stie, la inceputul secolului al XIX-lea, Suedia era
nevoita s tina cont de Anglia care era stapana marilor i principala importatoare a
produselor sle (mai ales fier), de Ruia care o pres din rasrit i de Napoleon care domina
aproape toata Europa, inchizandu-i comertul pe care-l facea in Mediterana 48. In plus razboiul
ruso-suedez din anii 1808-l809, i-a adus o grava infrangere, pierzand intreaga Finlanda i
Sveaborgul, acel Gibraltar al Nordului, unde dupa expreia a doi istorici suedezi drapelul
suedez a fost coborat i ridicat vulturul rusesc in sunetele marsului ortodox, stindard ce va
flutura
pana
la
1917
.
In urma acestei grele infrangeri, evenimentele se vor percuta in interior, in sensul ca regele
demis punandu-se capat despotismului regal i astfel statul se intoarce la vremurile din
1719, proiectandu-se o noua constitutie . Prin pacea incheiata cu Ruia se pierdea peste o
treime din teritoriu, dupa cum aratam, Finlanda intreaga, insulele Aaland populate exclu iv
cu suedezi, Laponia i Botnia occidentala, iar tara constrans s participe la blocada
continentala. Aceasta pace de la Fredriksharmm (1809), socotita atat de rea pentru Suedia, a
fost un semnal de alarma, in sensul preintampinarii de noi esecuri in viitor. Regele demis
Gustav Adolf , a fost expulzat cu toata familia, cautandu-se solutii caci dupa expre ia unui
diplomat al Petersburgului Suedia este un om bolnav care moare din cauza moleselii, din
cauza
lipsei
de
vigoare49.
In urma discutiilor purtate cu privire la acela care poate scoate tara din impas, un tanar
locotenent, Carl Otto Morner a facut propunerea ca un ingur om poate reinvia vigoarea de
altadata a statului i acesta este vestitul general francez, Bernadotte print de Ponte Corvo,
cunoscut suedezilor din 1806, in felul umanitar cu care s-a purtat cu soldatii lor luati
prizonieri in Pomerania. Propunerea mai viza o serie de aspecte, un general favorit al lui
Napoleon pe tronul Suediei, le aigura protectia Franei i poibilitatea de a relua Finlanda de
la rui. Bernadotte preia conducerea Suediei in 1810, sub numele de Carol Jan, aducand forta
i vitalitate in viata politica a rii. Precaut, nu s-a aventurat in reluarea Finlandei, iar cand
interesele Suediei au fost lezate, a intrat in conflict cu Napoleon. Dupa unii autori,
Bernadotte a elaborat planul bataliei de la Leipzig (1813) i a prevazut cum va ataca
imparatul Franei. Trupele suedeze vor intra in Norvegia, creindu-se o uniune intre cele doua
state, dar pe baza a doua constitutii, lucru consemnat i in documentele Congresului de la
Viena, unde delegatul Suediei, contele Carol Axei de Loewenhhielm, a fost unul din
semnarii
principali50.
Ct de stabil era oare edificiul creat prin Congresul de la Viena? Incontestabil ca toate
48
49
50
puterile, invingatorii i invinii doreau pacea, dar aceasta pace n-a multumit pe toti.
Reiese clar ca invingatorii i-au scrificat pe polonezi lasndu-i impartiti intre cele trei puteri:
Ruia, Austria, Pruia, argumentandu-se ca aceste puteri care au dus greul razboiului
mpotriva lui Napoleon i au avut mari pierderi in oameni i bunuri, iar o mare parte din
teritoriile acestora aflandu-se sub ocupatie franceza. De asemenea, Congresul i-a scrificat
pe italieni, lasndu-i in cea mai mare parte la discretia Habsburgilor. De altfel, in mod
practic, in 1815, se confruntau in Europa, doua forte: Ruia, cea mai puternica forta terestra
i Anglia stapana marilor i oceanelor (Congresul de la Viena confirmandu-i printre altele 51:
Malta, Insulele Ionice, colonia Capului, Ceylonul, Antilele franceze etc.). Metternich, ca s
contracareze intentiile tarului Alexandru I de a-i instaura hegemonia asupra Europei, ii facea
deliberat avansuri lui Castlereagh. Istoricul Jacques-Henri Pirenne, in cunoscuta s
monografie dedicata Congresului de la Viena, arata ca in 1815 a fost restabilita pacea i s-a
creat un echilibru intre marile puteri, dar acest echilibru s-a limitat numai la Europa. Deci
echilibrul european, neextinzandu-se asupra natiunilor maritime, apare un dezechilibru pe
plan mondial . Acest fapt a marcat hegemonia maritima a Angliei i a paralizat intr-un fel
puterile continentale, izolandu-le de acele state cu potential maritim. Totui, inca in timpul
coalitiilor mpotriva lui Napoleon, Anglia i Ruia, erau atente atat pe plan terestru ct i
maritim, s aiba imultan initiative. Astfel, armata rus i engleza intervin in Tarile de Jos,
cand flota engleza apare pe coastele italiene, este urmata de cea rus, iar Suvorov ajunge
pana in Alpi. Cand Nelson a ocupat Malta, tarul Pavel I s-a declarat protector al ordinului
maltez, iar cand flota engleza distruge cea engleza la Abukir, ruii se instaleaza in insulele
Corfu, creeaza o republica in zona arhipelagului respectiv, caruia ii dau chiar i o constitutie
liberala (1803) . Cind englezii se bateau pentru India, pentru a- i consolida pozitiile, ru ii i i
lrgeauposeiunile din zona Caspicei in detrimentul Persiei, in timp ce englezii creau o
companie in Africa pentru a favoriza comertul cu acest continent, ruii creau o companie cu
americanii i patrundeau in Alaska. In timp ce englezii ii inviorau comertul pe coastele
Americii de Sud in detrimentul Spaniei i Portugaliei, ru ii anexau Shalinul, deoarece
japonezii refuzau politica portilor deschise. Deigur, ca aceasta competitie in afara Europei,
Ruia o facea destul de timid, cu o flota modesta atat ca tonaj, ct i ca tehnica, inct un
conflict
maritim
cu
englezii
era
cu
totul
exclus.
Problema este reluata de istoricul J.B. Duroselle, cunoscut prin lucrarile sle dedicate
relaiilor internationale, arata ca eronat unii compara forta Angliei (balena) i a Ru iei
(elefant) . Anglia victorioas asupra lui Napoleon, la Waterloo (1815), dorea s fie i putere
terestra. De altfel, regele Angliei, era i suveranul Hanovrei (pana la 1837), in plus, Marea
Britanie facea eforturi de a-i exercita influenta asupra Tarilor de Jos, Spaniei, Portugaliei,
regatul
de
Neapole,
iar
putin
mai
tarziu
asupra
Greciei 52.
La randul su, Ruia dorea s fie i putere maritima. Astfel, arata J.B. Duroselle, avea Alaska
(pe care o va vinde SUA in 1867), avea cteva baze pe coasta Californiei, tindea s patrunda
in America de Nord, iar prin relatii matrimoniale, dar nu intamplatoare. Romanovii erau
inruditi cu dinastiile din Spania i Olanda. Dar obiectivul principal era ocuparea
Constantinopolului
i
a
Stramtorilor.
Nu trebuie uitat faptul ca prin aparitia SUA, pe arena mondiala, aparea o noua forta maritima
51
Revolutia franceza Albert Mathiez pag. 61
52
care putea concura Anglia in viitor. Americanii aveau deschis drumul continental spre
Pacific, dar voiau s-i protejeze comertul maritim i perspectiva relaiilor cu Europa.
Aceasta este i cauza razboiului izbucnit intre Anglia i SUA in 1812, deci fortele maritime
americane ingurele erau susceptibile de a contracara forta navala britanica. Tarul a cautat si foloseasca pe americani pentru a slabi Anglia, sub pretextul medierii conflictului, dar
aceasta a refuzat orice interventie ruseasca, opunandu-se i mai categoric ca SUA s participe
la lucrarile Congresului de la Viena . Diplomatia engleza actioneaza abil, iscalind inca in
1814, un tratat cu Spania, in care se angaja s nu furnizeze arme insurgentilor din coloniile
spaniole, iar altul cu Tarile de Jos 53, prin care-i reglau raporturile atat in colonii, cat i pe
continentul european. In decembrie 1814 se ajunge la iscalirea pacii anglo-americane la
Gand, inct tentativa rus de a slabi Marea Britanie esueaza. In plus englezii receptivi la
intrigile lui Talleyrand incheie, dupa cum am vazut in timpul Congresului de la Viena, o
alianta secreta mpotriva Ruiei i Pruiei, cu Frana i Austria, i numai revenirea lui
Napoleon
pe
tron,
pune
capat
diseniunilor
dintre
aliai.
Diplomatia tarista ca s rupa intr-un fel izolarea in care voia s-o arunce Metternich i
Castlreagh, initiaza Sfanta Alianta. Actul de constituire este semnat la Paris, la 26 septembrie
1815, intre tarul Ruiei, regele Pruiei i imparatul Austriei. Conform perceptelor sfintelor
scripturi, care prescriu tuturor oamenilor de a se privi ca frati, cei trei monarhi contractanti
vor ramane uniti prin legaturile unei fraternitati reale i indisolubile i con iderandu-se
compatrioti, ii vor acorda in orice ocazie i in orice loc a istenta, ajutor i sprijin;
coniderandu-se fata de supuii i armatele lor ca parinti de familie, ei ii vor conduce in
acelai spirit de fraternitate de care sunt animati, pentru a proteja religia, pacea i dreptatea
(art. 1). Am reprodus special integral primul articol, pentru a se vedea caracterul mistic i
conservator al acestui document, care avea ca scop s previna orice modificare a tratatului de
la Viena54. Diplomatia habsburgica, care incerca s submineze influenta Ruiei pe plan
european ii pune iscalitura pe acest document, deoarece era interesta ca pozitiile pe care le
castigase infiltrandu-se puternic in Italia, in cadrul statelor germane i in peninsula
Balcanica, s nu sufere modificari. In plus, impartirea teritoriilor poloneze la sfar itul
secolului al XVIII-lea, cu partenerul rus i pruian, crease o serie de afinitati, ce puteau fi
foloite cu succes mpotriva miscarilor revolutionare i a luptelor cu caracter national ce se
profilau la orizont. Tarul a invitat toate statele s participe , s adere la Sfanta Alianta, facand
un apel deosebit statelor maritime, ca Spania, Tarile de Jos, Frana, SUA. Americanii au
comentat favorabil tratatul, dar au refuzat politicos ins categoric, motivand ca principiile lor
de politica externa se deosebesc de cele ale Ruiei, in sensul ca ei sprijina orice miscare de
emancipare nationala in speta cea a coloniilor spaniole din America 55.
Ca o ultima idee, Congresul de la Viena, a avut meritul, dupa cum remarca Jacques Droz, ca
in ciuda unor trasturi imperialiste, a instaurat pacea pe continentul european i a fost o
opera de lunga durata, care a supravietuit in principal pana in 1870-l871 i chiar pana la
primul razboi mondial . De asemenea, Congresul de la Viena a stabilit pentru prima oara,
53
54
55
norme precise de functionare a personalului diplomatic, lucru ce va facilita activitatea

acestora,
in
statele
in
care
erau
acreditati56.
Pacea astfel restabilita, s vedem potentialul marilor puteri i directiile in care se presupunea
ca vor actiona. Cele patru state invingatoare (Austria, Anglia, Ruia, Pruia) i-au stisfacut
in cea mai mare parte pretentiile teritoriale, au creat garantii mpotriva unei eventuale
agreiuni din partea Franei, mentinand i trupe de ocupatie i au restabilit acolo unde a fost
cu putinta, vechea ordine feudala. Toate acestea le-au impus Europei, in calitate de state
mari,
prin
forta,
mijloc
criticat.
Congresul de la Viena a creat un echilibru temporar in Europa, dar incontestabil arata Pierre
Renouvin, Ruia era puterea continentala cea mai puternica, i ii putea canaliza viitoarele
actiuni de politica externa in trei directii: 1) Avand cea mai mare parte a Poloniei, spre
Europa centrala, profitand de animozitatea intre Austria i Pruia in disputa acestora privind
suprematia in cadrul Confederatiei germane; 2) Spre Balcani, Stramtori i Mediterana
rasriteana, unde miza pe ajutorul crestinilor balcanici nemultumiti de stapanirea retrograda
otomana; 3) Spre Pacific, Aia Centrala i Transcaucazia, adica sfere ce depaseau Europa i
puteau doar nelinisti dintre marile puteri Anglia, care-i pazea cu strasnicie India, in politica
externa, tarul dispunea de puteri nelimitate, neavand nevoie de asentimentul poporului, in
conditiile unei mase taranesti amorfe, a unei nobilimi care cu mici exceptii era devotata
Coroanei i a unei burghezii putin numeroase ce nu conta ca entitate politica. La o populatie
de 55 milioane locuitori, putea ridica cu usurinta o armata de 1 milion, iar imen itatea
teritoriului
ii
oferea
poibilitati
nelimitate
de
manevrare
a
trupelor 57.
Se pare ca diplomatia tarista era atras in primul rand spre Balcani, unde avea cele mai mari
snse de a-i atinge obiectivele, se bucura in special de impatia popoarelor crestine din
aceasta zona . Dar ca s opreasca penetratia Ruiei spre Balcani i Mediterana, Anglia,
Frana, Austria erau nevoite s sustina integritatea Imperiului otoman, caci aceasta integritate
era
cea
mai
buna
bariera
de
a
stopa
tarismul.
Dupa infrangerea lui Napoleon, Ruia ar fi putut s gaseasca pretexte de a interveni in
problemele Imperiului otoman, mai ales ca in problema Serbiei, turcii incalcasera prevederile
tratatului de pace de la Bucureti58. De aceea pentru a preveni un conflict diplomatia
otomana a fost maleabila, sultanul dand un firman in problema navigatiei pe Dunare la
inistentele Ruiei in 1815, iar in 1817 printr-o conferinta tinuta la Constantinopol, sunt
cedate
doua
insule
mari,
vizavi
de
Ismail
i
Chilia.
Diplomatia austriaca era multumita de echilibrul realizat la Viena, ct i de rezultatele
obtinute. Tratatul ii aigura preponderenta in cadrul Confederatiei germane, influenta
deciiva in cadrul statelor italiene i o inaintare strategica in peninsula Balcanica, atat pe
56
57
58
linia Adriaticei rasritene ct i in zonele terestre de acces, tintind Belgradul i chiar

patrunderea pe linia Vardarului spre Marea Egee. Fara indoiala ca Habsburgii meditau o
expaniune mult mai maiva in Balcani, dar stiau ca se vor ciocni in primul rand de Ru ia i
de restul marilor puteri. Pe plan intern, ct i pe cel extern, se ituau pe o pozitie net
conservatoare, bazandu-se pe un aparat birocratic excelent pus la punct, pe biserica catolica
i marea nobilime. Dei nu exista o coeziune nationala, iar conglomeratul de popoare din
cadrul acestei monarhii atat de pestrite, dadea semne vadite de neliniste, totui acest stat
arhaic ca organizare i lipit de resurse, abil manevrat de Metternich, juca un rol de prim
rang
in
Europa.
Deigur, Congresul de la Viena a tinut cont de aportul Pruiei la infrangerea lui Napoleon i
in parte interesele i-au fost stisfacute, in masura in care nu erau lezate cele austriece. Dar
Pruia cu o populatie de 11.000.000, nu putea s joace, practic, dect un rol de rangul doi in
cadrul puterilor europene. Avea nevoie de calm, de rabdare, de perseverenta i de succese pe
linia dezvolrii fortelor de productie, ca s poata aimila, delicat, o serie de teritorii
germane, ca s faca astfel jonctiunea intre Brandenburg i Westfalia, separate spre vest de
culuarul ducatelor Hess-Cassel, Hanovra, Brunschwik, ca i sudul cu puternice forte
separative
dominat
de
Bavaria,
Wurtemberg
i
Baden59.
Marea Britanie, dupa cum am vazut ii avea bine conturate obiectivele politicii externe, care
aveau un ingur scop, de a-i conserva traficul pe drumurile maritime, care-i aigura,
materiile prime necesre industriei, hrana - cu precadere grane i carne - i debusee pentru
marfurile englezesti. In relaiile cu celelalte continente, nu avea rivali, deoarece era singur
care poseda o flota puternica i un mare imperiu colonial. In schimb in Europa, avea o
pozitie mult mai putin solida i solutia putea fi gaita a las vechiul continent ca apanaj al
celorlalte mari puteri. Dac urma ins o asemenea politica, risca s fie izolata, s fie blocata,
s nu-i poata plas marfurile, caci totui Europa ramanea pentru Anglia piata cea mai
apropiata i experienta napoleoneana a aratat practic ca acest pericol nu a fost deloc
imaginar. Multumita de rezultatele obtinute la Congresul de la Viena, cauta s mentina
status-quo-ul in Europa, s participe la toate problemele majore ale acesteia, ceea ce practic,
i facea lordul Castlereagh. Aceasta i explica dupa cum vom vedea i motivele pentru care
diplomatia
britanica
va
participa
la
intrunirile
Sfintei
Aliane 60.
Frana prin asezarea s geografica avand o larga ieire atat la Oceanul Atlantic, ct i la
Mediterana, cu o populatie dens (27.700.000 locuitori in 1815), cu un trecut glorios i o
cultura de la care s-au adaptat majoritatea lumii civilizate, normal ar fi trebuit s joace un rol
de prim rang, dar avea statut de tara invins i cu trupe de ocupatie. Inct in perioada 1815l830, politica ei externa prudenta, cumpatata, in primul rand pentru a capta increderea celor
patru state invingatoare, iar in al doilea rand, guvernul Restauratiei, instalat de catre fortele
straine, aveau nevoie ct de ct s castige increderea poporului francez. Aceasta politica i-a
aratat roadele in 1818, cand congresul Sfintei Aliane de la Aix-la-Chapelle (Aachen), a
hotarat s puna capat ocupatiei straine. Deci s-a hotarat retragerea trupelor de ocupatie, care
stationau sub comanda suprema a ducelui de Wellington. Faptul ca ducele Richelieu, primul
ministru al Franei, era prieten cu tarul i locuise in Ruia ani de zile, a fost o garantie
59
60
privind retragerea trupelor i includerea acesteia ca membru al Sfintei Alian e 61.

Se poate afirma cu certitudine, ca includerea Franei din 1818, la rezolvarea problemelor
majore ce framanta Europa, a fost un succes al diplomatiei tariste, slabind in acela i timp
pozitia
atat
a
Angliei
ct
i
a
Austriei.
Inainte de a ne ocupa de problemele care au fost ridicate la Congresul Sfintei Alian e la
Verona (1822), se cuvine s facem unele scurte referiri, la evenimentele care s-au declanst
in
Spania,
Portugalia
i
pe
teritoriul
unor
state
italiene 62.
Neexistand o burghezie puternica, Bourbonii spanioli, prin venirea lui Ferdinand al VII-lea,
in 1814, au reuit s revoce Constitutia din anul 1812 i s introduca absolutismul. Ca
raspuns la o asemenea masura, patriotii infiinteaza o serie de organizatii secrete, dar cteva
comploturi esueaza, ca a generalului Porlier (185), a generalului Lacy din Barcelona (1817),
ca cele din Granada i Valencia (1818), ultimele avand legaturi cu conspiratia generalului
Gomes
Freire
din
Portugalia
.
In 1820, are loc un Pronunciamento reuit, rasculandu-se Coruna, Zaragoza, Barcelona i in
special trupele colonelului Rafael Riego, care se aflau stranse pe insula Leon, in apropiere de
Cadiz, in vederea plecarii in America, pentru a inabui revolta coloniilor.
Se introduce Constitutia (obligandu-l pe Ferdinand al VII-lea, s jure pe ea), se desfiinteaza
inchizitia, se confisca domeniile manastiresti, se suprima privilegiile nobilimii, se
desfiinteaza corporatiile i se extind impozitele asupra nobilimii i a clerului, se convoaca
cortezurile. Rabufnesc traditiile revolutionare, conturate in timpul luptelor duse mpotriva
invadatorilor francezi i se ascut contradictiile intre echipa de guvernatori constitutionali
formata din generali moderati (Perez de Castro, Canga Arguelles, Bardaji, Martinez la Ros),
care doresc s restabileasca ituatia dinainte de 1814 i radicalii (exaltados), ce vor adancirea
revoluiei. Concomitent, El rey (regele), cauta s-i apropie in special elementele
conservatoare din armata i s solicite trupe straine, in vederea inabuirii revolu iei 63.
La vestea succeselor repurtate de revoluia spaniola, in iulie 1820, se ridica milirii din
Neapole, in frunte cu generalul Guglielmo Pepe (1783-l855), fost ofiter al lui Murat i care
impune regelui Ferdinand I, o constitutie. Evenimentele se percuteaza asupra intregii Italii,
ins interventia brutala a trupelor austriece conduse de generalul Frimont, in martie 1821,
lichideaza revoluia din regatul celor Doua icilii . Constitutia este abolita i sefii liberali
executati.
Aceleai trupe austriece, innabus revoluia din Lombardia, care reuise cu ajutorul
studentilor i militarilor din Torino ca i cu sprijinul revolutionarilor italieni din Lombardia 64.
Dei miscarile din Italia erau innabuite, totui starea confuza i efervescenta revolutionara,
dar mai ales ituatia din Spania, au fost la ordinea de zi a Congresului de la Verona (1822).
Acesta s-a deschis in octombrie 1822, cu participarea Ruiei, Austriei, Pruiei, Franei i
Angliei. Guvernul britanic l-a trimis cu instructiuni precise, pe Wallington, in sensul de a nu
angaja Anglia in nici un fel la vreo interventie in Spania i de a se opune categoric unei
asemenea actiuni. De asemenea s nu se permita Ruiei de una singur s intreprinda ceva
mpotriva Imperiului otoman, deoarece miscarea insurectionala greaca continua s riposteze
cu mai multa intenitate dect in anul precedent. Deoarece Sfanta Alianta delega Fran a s
61
62
63
64
intervina in Spania, la 8 ani de la iscalirea Tratatului de la Viena i numai la 5 ani de la

retragerea trupelor aliate, pericolul unui razboi anglo-francez este acut, iar de data aceasta
alaturi de Paris, sunt fostii aliai ai Londrei, Ruia, Austria i Pru ia. Dac in 1808, cand
poporul spaniol, s-a ridicat la lupta mpotriva cotropitorilor francezi, Ru ia, Austria i Pru ia,
nu numai ca le-a admirat curajul, dar l-a i urmat, acuma impinge aceea i Fran a s le
anuleze institutii i libertati imilare, pe care Napoleon prin spiritul su autoritar, dorea s le
anuleze65.
Deigur ca diplomatiei rusesti nu i-ar fi displacut un conflict armat intre Anglia i Fran a, pe
care
Metternich
era
igur
ca
il
putea
evita.
Deigur, lasnd la o parte comenriile, interventia s-a produs, o armata de circa 100.000
francezi , condus de catre contele d'Angouleme, a reprimat revoluia, iar o serie de patrioti,
in
frunte
cu
generalul
Rafaelo
Riego,
au
fost
spanzurati
.
Guvernul de la Madrid, nu s-a pregatit pentru a se opune interventiei, mizand pe rezistenta
populara din perioada 1808-l814, pe sprijinul englez i pe inexpugnabila fortareata Cadiz.
De ce nu s-a produs rezistenta populara? De ce ducele dAngouleme, in loc s fie primit cu
gloante, a fost primit cu flori? Deoarece, explica Vicente Palacio Atard, francezii intrau ca
aliai ai regelui i nu ca invadatori, lucru pe care s-a straduit in special biserica s-l
argumenteze, nu exista in 1823 un nucleu hotarat s reziste, iar oscilatiile guvernelor din anii
1820-l823, au indepartate poporul . Puterea feudalilor i a bisericii a fost restabilita, iar
garnizoane franceze au stat pana la . Au fost dui in Frana numeroi prizonieri, a caror
captivitate a incetat de abia dupa izbucnirea revoluiei din Frana (1830) 66.
In orice caz, razboiul de independenta spaniol (1808-l814) mpotriva invadatorilor francezi,
incertitudinile intre 1814-l820, ituatia neclara din anii 1820-l823, noua interventie franceza
din 1823, s-au rasfrant asupra ituatiei externe, eliminand-o definitiv din competitia marilor
puteri in ciuda asezarii sle strategice in Europa i enormul potential posedat in cele doua
Americi.
Toate acestea au grabit emanciparea coloniilor din America, facand s piarda metropola, un
enorm potential strategic, economic i comercial, care ar fi foloit Spaniei, s se intareasca,
s se imbogateasca, s se modernizeze i s se poata lua la intrecere cu restul marilor state
din
Europa67.
Vazand ca Anglia, n-a avut curajul s intervina in sprijinul Spaniei, Sfanta Alianta, a incercat
s extinda interventia dincolo de ocean, in a opri procesul de emancipare a coloniilor
spaniole. De altfel, Ruia, care poseda Alaska i puncte pe coastele Oceanului Pacific, i-ar fi
suras ideea, dar atat Canning, ct i diplomatia S.U.A., s-au opus categoric unei asemenea
interventii. Nu este intamplator ca tocmai in 1823, deci cu ocazia acestor evenimente a fost
lansta
doctrina
Monroe
(decembrie
1823).
Se cuvine s ne oprim putin asupra acestui document, care a fost formulat in cadrul
mesjului anual pe care-l adres presedintele Monroe, Congresului american. Se face referire
65
66
67
la propunerea Ruiei, acceptata de guvernul S.U.A., ca prin reglementari i negocieri

amicale, interesele celor doua natiuni, s fie stisfacute pe coasta nord-vestica a
continentului american . (aratam mai inainte ca Alaska, era sub jurisdictia Imperiului rus).
Prin aceasta procedura amicala, guvernul american s-a aratat doritor a demonstra pretul pe
care-l pune pe prietenia tarului, totodata, el afirma ca cele doua continente americane
(America de Nord i de Sud) nu pot fi, de acum inainte, coniderate ca obiect, de viitoare
colonizare din partea niciunei puteri europene . Se atrage atentia ca S.U.A., n-au intervenit
in razboaiele care au macinat Europa68, deoarece coniderau ca este o problema interna a
vechiului continent i in al doilea rand ca nu este in firea lor s se amestece in alta parte, dar
ne conideram lezati i facem preparative de aparare numai cand drepturile noastre sunt
incalcate su serios amenintate . Se afirma in continuare, intr-un termen categoric ca orice
interventie, a oricarui stat, in sfera continentelor americane, o conidera primejdioas pentru
pacea i iguranta noastra, orice incercare din partea lor de a-i extinde dominatia asupra
oricarei
parti
din
aceasta
emisfera
.
In mesj, se fac referiri la evenimentele din Spania i Portugalia, la interventia in treburile
interne ale Spaniei de catre Sfanta Alianta i la faptul ca S.U.A., s-au declarat neutre,
deoarece ele se ghideaza dupa principiul a nu se amesteca in afacerile interne ale niciunei
puteri europene, a conidera guvernele de facto ca guverne legitime din punctul nostru de
vedere, a cultiva relatii printr-o politica franca, ferma i hotarata, tinand seama in orice
moment de pretentiile juste ale fiecarei puteri, dar netolerand vexatiuni din partea
niciuneia
.
Dac fata de Europa, aceasta era optica politicii externe americane in privinta continentelor
noastre circumstantele - se arata in mesj - sunt total i vadit diferite Este tot atat de
impoibil ca noi s ne comportam cu indiferenta fata de o asemenea interventie, in orice
forma
s-ar
produce69.
Deigur, documentul este foarte clar in sensul ca S.U.A., imtindu-se deja destul de tare, se
opune categoric oricarei interventii pe continentul european. Dupa cum stim, initial coloniile
engleze din America, avand sprijinul Franei, Spaniei i Olandei, au reuit s- i proclame
independenta (1783). Vazand emanciparea spre independenta a Americii latine, ii conveneau
niste state slabe, dar independente, decat colonii ale Angliei, Ruiei su a altui stat. Dei
aveau un spatiu imens spre Pacific, in a-l cuceri i defris, totui s-au lacomit la teritorii
detinute de Mexic i au inceput s infeudeze economic, America Centrala i de Sud. Iar spre
sfaritul secolului al XIX-lea, spun deschis adio, principiilor lui Washington i Monroe,
70
ocupand
Cuba
i
Filipinele
.
Riposta categorica americana de a nu interveni in treburile Lumii Noi, ca i decizia Angliei,
de a recunoaste la inceputul anului 1825, independenta republicilor Argentina, Columbia i
Mexic, au stopat elanul lui Metternich i Nesselrode, de a restabili vechea ordine dincolo de
ocean.
Dupa cum se stie cele 4 viceregate spaniole, s-au ridicat la insurectie inca din 1810, in Mexic
68
69
70
sub conducerea lui Hidalgo i Morelos, in America de Sud, Bolivar, in Venezuela, Belgrano
in La Plata, iar O'Higgins in Chile. Bolivar creaza Marea Columbie, Iturbide proclama
independenta Mexicului in 1821, iar tarile Americii Centrale creaza o republica federala.
In Brazilia, don Pedro, mostenitorul tronului evita revoluia i accepta coroana imperiala.
Aceasta emancipare nationala, a Americii Latine, fata de Spania i Portugalia, intareste
puterea seniorilor locali asupra bastinailor, dar creste treptat influenta economica i politica
a
S.U.A.
i
a
Angliei.
De abia in virtutea legii din 4 decembrie 1836, privind rela iile cu teritoriile din America,
Spania a iscalit tratatele de pace cu Mexic (1836), Ecuador (1841), Chile (1844), Venezuela
(1845), Costa Rica i Nicaragua (1850), Rep. Dominicana (1855), Argentina (1859), Bolivia
(1867), Guatemala (1863), El Slvador (1865). Ca urmare a stabilirii acestor noi relatii, are
loc i o reinviorare a comertului spaniol cu piata american71 .
Concluzie
Revoluia francez sa dovedit a fi un eveniment major al epocii moderne care a dus la
rsturnarea Vechiului Regim i la instaurarea unei noi ordini politice i sociale n Frana. n
timpul desfurrii revoluiei, Frana a experimentat toate sistemele de guvernare trecnd
succesiv de la monarhia absolut, bazat pe principiul de drept divin, la monarhia
constituional, dup model britanic, n care domin principiul ,,regele domnete, dar nu
guverneaz, apoi la republic. Aceasta avea la baz, n teorie, libertatea i egalitatea
tuturor cetenilor.Revoluia francez este evenimentul care a marcat totodat n istoria
Franei, trecerea la epoca modern. Perioada revoluionar ncepe n1789, cu reunirea
Adunrii Strilor Generale icderea Bastiliei, i se termin n1799, cu lovitura de stat din18
Brumar a lui NapoleonBonaparte.Ideile liberale i naionale propvduite de Revoluia
francez s-au rspndit n toat Europa, avnd ca efect intensificarea luptei
naiunilor asuprite mpotriva dominaiei strine. Revoluia francez completeaz irul
marilor revoluii ale epocii moderne, fiind precedat de Revoluia englez i Revoluia
american. Totodat, ea a rmas cel mai popular model de insurecie pn laRevoluia Rus
din 1917.
Dac vorbim de efectele externe a revoluiei franzeze putem vorbi despre instaurarea a unei
noi ordini mondiale i redesenarea hartei europei .
71

Revolutia Fanceza

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revolutia Fanceza

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Introducere

ranimea avut i mijloca, nemulumit de politic rechizitiilor i de stabilirea pre urilor

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallo pag.11

Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet pag.8

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallo pag.16

Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet pag.13

Istoria Relaiilor Internaionale pag.62

Istoria Relaiilor Internaionale pag.62

Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet pag.15

Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet pag.15

In loc s atace Viena, Bonaparte a preferat s ocupe Venetia, pentru a dispune de ea ca

Istoria Relaiilor Internaionale pag.63

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallo pag.17

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallopag.17

Aceasta nu l-a impiedicat s-i continue ofeniva in Orient i s castige stralucite

Istoria Relaiilor Internaionale pag.63

Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet pag.19

porturilor Toscanei i plata unei indemnizatii de 500.000 de franci.

Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet pag.19

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallopag19

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallopag.19

Frana a alipit Elba, Piemontul i Parma, a transformat confederatia elvetiana intr-o

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallo pag.22

Istoria Relaiilor Internaionale pag.63

Istoria Relaiilor Internaionale pag.63

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallo pag.22

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallo pag.24

Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet pag.26

Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet pag.26

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallo pag.28

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallo pag.29

Istoria Relaiilor Internaionale pag.64

Istoria Relaiilor Internaionale pag.64

Istoria Relaiilor Internaionale pag.64

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallo pag.30

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallo pag.31

Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet

Istoria Relaiilor Internaionale pag.65

Istoria Relaiilor Internaionale pag.64

Istoria Relaiilor Internaionale pag.64

Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet pag.37

Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet pg.38

Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallo pag.39

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallo pag.39

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallo pag.41

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallo pag.42

Revolutia franceza Albert Mathiez pag.54

Revolutia franceza Albert Mathiez pag.57

Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet pag.49

Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet pag.48

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallo pag.57

Revolutia franceza. Vol. I. Poporul si regele Max Gallo pag.58

Revolutia franceza Albert Mathiez pag.59

Revolutia franceza Albert Mathiez pag.60

Revolutia franceza Albert Mathiez pag. 61

Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet pag.60

Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet pag.61

Reflecii asupra Revoluiei Franceze Franois Furet pag.61