Berbec Marius

I
Vi-l prezint pe George. George este un tip simplu, personajul
cotidian pe care il vedem pe strada. Ii lipseste vigoarea fizica. Corpul lui
este rezultatul stilului modern de viata. Ambitiile sale nu exista, iar orice
vis al sau este doar un miraj. Pe scurt, George este omul banal de care
soarta a uitat. Insa, fiecare dintre noi este vegheat intr-aproape chiar in
momentele in care ne asteptam mai putin.
George este casier intr-un magazin de animale de companie,
lucreaza de la 8 la 5 in fiecare zi a saptamanii. In fiecare dimineata se
trezeste la ora 6, face un dus, iar exact la ora 6:50 pleaca de acasa pentru
a prinde autobuzul nr. 3 care ajunge in fata blocului sau exact la ora 6:55,
ajunge la serviciu la ora 7:15, unde va deschide la ora 7:45 si mai apoi va
inchide la 16:45, de unde pleaca la piata si mai apoi merge pe jos acasa,
ajungand exact la ora 18:00, in fiecare zi. Traieste singur in garsoniera sa
de la etajul 3, iar tovarasul sau de capatai este televizorul. Asa ca
doamnelor si domnilor, v-ati putea intreba: Cum rezista un astfel de
individ in fata mediului neprielnic al secolului XXI? Raspunsul este din
pacate, nu prea bine
George este suspendat intr-un vid al existentei pe care nu il poate
controla, el este in cadere libera spre orizontul evenimentului, iar el nu are
nici ce mai vaga ide despre ceea ce i se intampla. Insa propria sa vointa
nu este singura care il influenteaza, dupa cum va descoperi el insusi ce ii
pregateste spatiu-timpul.
O noua zi, un nou ciclu al apatiei care se termina mereu in acelasi
punct. George se imbraca si coboara sa isi prinda autobuzul, ca de obicei.
In aceasta dimineata vremea este minunata, pasarile canta si soarele
straluceste, nimic deosebit. George isi ocupa locul in statie, iar mai apoi se
uita la ceas. Este ora 06:56 iar autobuzul nu a ajuns. Ar trebui sa iau un
alt traseu, isi spuse el scurt sau mai bine o sa astept, trebuie sa vina
imediat. Sau nu 06:57 si autobuzui se lasa asteptat. Ce se intampla?
Nu a mai intarziat niciodata, o sa intarzii eu. Vino odata!. Nu va pot spune
ce s-a intamplat acolo, dar acel mijloc de transport de transport nu avea
de gand sa vina.
Sase si cincizeci si noua de minute Gata, voi lua metroul, o sa
recuperez timpul pierdut de acolo, merge mai repede. Voi ajunge la timp!.
Metroul este la o statie distanta, adica vreo 2 minute de mers, dupa aceea
George va astepta 4 minute ca acesta sa ajunga si mai apoi va merge 5

minute cu acesta si dupa aceea, de la statia de metrou inca 5 minute

pana la locul de munca. Nimic mai simplu, prin urmare, George porneste
la drum. La intrare in statie, o cersetoare batrana ii cere un ban in
schimbul prezicerii norocului, dar George este atat prea preocupat de
gandurile sale incat nici macar nu o aude, insa va pot spune ca in urma
sa, aceasta creatura ranji de parca planuia ceva sau oare Moirele ii
toarsera dj destinul lui George? Daca acesta ar fi cazul, ne putem gandi
ca talentul pe care aceasta pretinde ca il are, cel de a ghici soarta,
ramane doar o morgana a liberului arbitru, poate ca ea doar a vazut ce
are sa se intample.
In statie doar ce cazuse curentul, iar luminile erau stinse. Tipul
nostru, in mod normal este derutat, nu stie ce il asteapta la numai cativa
metri in fata, ochii doar ce l-au tradat. Sunetul metroului venind il
asurzeste. Astfel, singurul simt care il ghideaza pe George in acest
moment este mirosul mirosul rece de otel si cripta care se gaseste in
groapa metroului, iar deodata, curentul se intoarce iar George realizeaza
cu stupoare ca era la un singur pas de a se prabusi in fata trenului spre
nesansa amaratului.
Putin ametit de intamplarea precedenta, eroul nostru cotidian urca
in metrou pentru a ajunge la destinatie. Calatoria decurge fara probleme,
dar, in momentul cand George paraseste adapostul statiei, urcand scarile,
acesta simte un fior rece care-i strabate corpul. Sa facut frig, isi zice el in
timp ce isi strange haina pentru a-i tine de cald. Fara alte buclucuri,
George ajunge la magazinul unde lucreaza, nu departe de centru si isi reia
rutina sa de capatai.
II
Ora 16:40, Ceasul merge mai incet ca nicicand, picioarele sunt grele
precum plumbul, iar creierul se afla in pragul unei explozii. Doar o zi
obisnuita la munca, se gandeste George. Suportand chinurile agonizante
ale acestui magazin, tanarul nostru stie ca este timpul de plecare. Ca de
obicei, isi ia haina, verifica magazinul si se indreapta spre usa, dar cand o
deschide pe aceasta, un fior rece precum gheata il cuprinde.
-

Este frig, isi spune el; facand un pas in spate. Dar nu ma face pe
mine o farama de frig! continua el in mintea lui.

Dar, ei bine, ce poate invinge obisnuinta in aceasta lume? Dupa

cateva moment in care George se incurajeaza pe sine, deschide iar usa si
paseste neinfricat catre gerul care inconjurase orasul intre timp. Cu toate
ca nu este neobisnuit faptul ca vremea poate suferi variatii bruste, trebuie
precizata o oarecare intamplare de mai devreme, care cu siguranta i-a dat

lui George intreaga lume peste cap. Vreti sa stiti, nu-i asa? O fi intalnirea
cu cersetoarea, aventura din metrou sau blestematul autocar ce nu
doarea sa vina? Il nest pas, mon ami. Nu are legatura cu niciuna dintre
aceste situatii neinsemneate Atat va pot spune pana in acest moment.
Drumul l-am cunoscut, George merge la piata. Insa, in drumul sau, un
necunoscut il fixeaza cu ochii, la simtirea acestui fapt, George devine un
pic nervos, coboara privirea in pamant, avand sentimentul unei agresiuni,
simte cum privirea aceea ii patrunde in adancurile cortexurilor cerebrale,
cum aceasta privire ii citeste cele mai intunecate ganduri. Incercand sa
treaca cu cat mai repede, aude, vag un nume:
- Karl!? exclama cu o nesiguranta indoielnica strainul.
Oprindu-se putin, se intoarce, tonul vocii mai devreme soptite ii
aduce in minte o imagine a trecutului, iar ochii strainului devin brusc plini
de prietenie.
- Tempus fugit, Manius. Ii raspunde George aparent eliberat de povara
care ii apasa pe glandele suprarenale.
- Tanquam.
- Ai disparut, ce s-a intamplat cu tine?
- M-am ascuns, nu am fugit nicaieri. Hai sa continuam conversatia
intr-un loc ceva mai placut;
Acestea fiind spuse, cei doi se indreapta spre o locatie unde pot
rezolva aceasta intriga intr- un mediu ceva mai discret.
Ajunsi la locul cu pricina, chiar in timp ce acestia isi comanda
bauturile, Manius rupe liniste.
-

Ce a fost in capul tau? il intreaba Manius pe Karl, certandu-l

oarecum.
Nu stiu, totul devenise asa de confuz aveam nevoie de o
scapare
Eram atat e aproape, si tu ai dat bir cu fugitii! Creatia noastra putea
intoarce lumea pe dos, puteam schimba lumea, iar tu erai varful
nostru de lance cel mai tanar cercetator care a facut vreodata
parte dintr-o astfel de echipa
Puteati continua fara mine, il intrerupe George. Evident deranjat de
discutie.
Nu prietene, fara tine, nu. Pentru ca dintre noi toti, tu erai singurul
care detinea secretul Tu ai lansat proiectul bazandu-te pe propriile
descoperiri, iar noi te-am urmat. Cu toate astea, cu tot efortul si
sacrificiul nostru, tu ai fost singurul care ai indraznit sa pui la
indoiala noua noastra creatie.
Tu nu stii nimic despre toate asta! Se rasti din nou George. Tu n-ai
ide despre ce inseamna sa fi blestemat cu o astfel de sarcina, nu
cunoasti blestemul de a nu avea liniste niciodata, opus-ul meu m-a

distrus, m-a transformat in ceeea ce nu am fost niciodata, sunt un

mort-viu acum, Manius!
- Ce fiinta demna de mila esti, da-mi secretul si lasa un barbat
adevarat sa termine treaba!
Karl , resemnat de incoerenta cu vechiul sau prieten, scoate din
buzunarul hainei sale o hartie, veche, galbejita, dar foarte bine intretinuta,
nu a fost mototolita niciodata si i-o inmaneaza lui Manius.
- Cu asta cred ca am terminat conversatia noastra
Se ridica si pleaca, in timp ce Manius precum cel mai infometat om
se grabeste sa descifreze scrierile lui Karl. Iesind pe usa, George simte
cum fiorul de mai devreme a devenit un ger care il musca pana la os. Insa,
casa acestuia se afla doar la 10 minute distant de mers, se consoleaza el
incercand sa ignore aceasta desfasurare malitioasa a naturii.
Ajuns acasa si scapat de gerul necrutator, George, cautandu-si
cheile in buzunar, da peste un biletel, pe care, mai devreme, inainte de a
pleca de la munca, l-a strecurat sfios in buzunarul pantalonilor. Nu isi
adduce aminte cand sau de ce, dar deschizandu-l, citeste ceea ce nu este
scrisul lui Diseara la Le Grand. Ce este diseara la Le Grand? Probabil
acest lucru a fost cel care i-a patruns mintea in acel moment, mai
devreme. Cu toate acestea, este prea obosit pentru a se mai concentra la
vreun astfel de amanunt neimportant.
Fara a se complica mai mult, prietenul nostru se prabuseste in patul
sau si adoarme fara a mai putea spune pst.
Cu totii stim ca lumea viselor este un taram inselator, locul in care
toate fanteziile noastre pot devein realitate. Cu toate acestea, acest
univers pentru George are o alta semnificatie.
In timp ce acesta calatorea spre tara viselor, toate suferintele lui
dispareau, haosul sau interior disparea, pentru ca facea loc unui fenomen
ceva mai enigmatic. Haosul se transforma in realitate. Demonii care de
atata timp il bantuie pe Karl traiesc in visele sale. O ce destin necrutator
pentru o fiinta umana O, ce chin! Sa nu iti poti gasi linistea nici macar in
lumea luciferica a gandurilor pierdute. Irigatiile i-au distrus pe Sumerieni,
aia si proiectiile mintii sale l-au distrus pe George.
Este liniste, umbra imprejur. In fata se afla o usa, in spatele usii se
afla in lumina. Ce se afla in spatele usii?, se intreaba Karl. Insa, in
strafundurile mintii sale se afla un ceva, o soapta pe care abea o poate
intelege. Care ii spune: Nu face asta! De ce acest ceva doreste un astfel
de lucru? Ce se afla in spatele unui astfel de gand? Raspunsul se afla in
spatele usii, dar in spatele usii, ne spune vocea, este ceva rau.

Sa il deschid? Sau nu? Ce este acolo, ar intreba Socrate, sau de ce

este acolo, s-ar gandi Descartes Dar eu ma intreb, totusi, de ce
sunt eu aici? De ce sunt supus acestui conflict?

Aceasta era lumea visului, insa, in lumea profana, George a fost

salvat de cantecul morbid al unui card de ciori. Trezit, mahmur, aude subit
o bataie in geamul sau care ii atrage atentia. Un les atarna de o grinda in
dreptul ferestrei sale. O, ce gand satanic! O ce suflet suferind este acela
ce-si refuza darul cel mai drag pe aceasta lume!?

In buzunarul de la piept al hainei sale ramase desfacuta, nefericitul

avea un carnetel.
Ar fi pacat sa nu ii indeplineasca cineva vreo ultima dorinta, macar
atat sa-I dea inapoi aceasta lume cruda care i-a luat totul.

Deschizand carnetelul, pe prima pagina se afla o foaie, o ultima

creatie a manifestului final al mortii. Acel bilet citeaza astfel: Fie ca
impreuna cu mine sa moara si aceasta cutie a pandorei, secretul ce nu
trebuia dezvaluit nimanui, caci moartea este mult prea milostiva cu
fiecare dintre noi in comparative cu povara unui asemenea blestem.
Privind in fata cadavrul, ceva macabre i-a fost adus la cunostiinta lui Karl.
Il privea pe Manius in ochi pentru ultima data
-

Of, nerecunostcatorul L-am avertizat, i-am spus Doamne, i-am

spus! striga Karl cuprins de tristete si mahnire.
Cu carnetelul in mana, cade in fotoliul sau resemnat de decizia sa
de mai devreme, urandu-se mai mult ca niciodata. Dupa cateva momente
in care acesta abea isi putea stavili lacrimile, Karl, erou nostru antitetic,
realizeaza ca singurul lucru pe care il mai are de facut, este sa afle ce s-a
intamplat de fapt in trecutul sau. Rasfoind carnetelul, literele acestuia se
aratau lipsite de noima, o insiruire nesfarsita de caractere
- Ah, nesabuitule, de cine credeai ca te poti ascunte? In mintea ta a
fost mereu haos, m-ai placut doar pentru ca am fost in stare sa pun
ordine in acest haos. Vai ce suflet turmentat.
Un pic frustrat de intentia lui Manius, Karl isi pierde calmul cand
observa ce a fost de fapt in mintea raposatului.

Ziua 1
15 ani am cautat un raspuns, dar azi un tanar savant mi-a dat
in sfarsit o speranta! O tempora, o mores, spiritual inaintasilor inca
nu a murit. Fie ca aceasta zi mareata sa fie de bun augur.
Faima ne va zambi de acum in colo pentru eternitate
<<Ah ce nebun! Isi spune Karl>>
cartile ne vor preamari si vom fi amintiti alaturi de Pitagora si de
ceilalti mai inovatori ai epocii lor. Acest tanar ne-a promis un ultim al
creatiei, iar el este ultima noastra piesa din puzzle.

Gata cu cuvintele ieftine, caci acestea unt de prisos! L-am

intalnit pe acest tanar intr-o cafenea. El isi scria fervent pe o foaie
incantatiile sufletului in timp ce in proximitatea sa acesta era
profanat peste tot imprejurul sau. Ah ce ignoranti aceasta situatie
imi aduce aminte de o povestire pe care un batran mi-a povestit-o
pe vremurile cand inca eram un umil invatacel al secretelor
universului. Se spune ca pe timpul pe cand Schopenhauer traia la
Frankfurt, acesta in fiecare dimineata venea la restaurant si inainte
de a se aseza, scotea din buzunar un ceas de aur pe care mai apoi il
punea inapoi dupa ce termina. Intrebat fiind, De ce faceti acest
lucru in fiecare zi, domnule?, batranul geniu a raspuns elegant: In
momentul in care il voi auzi pe vreunul dintre ofiterii de la masa
alaturata vorbint despre altceva in afara de bautura, bani si femei,
aceluia ii voi oferi acest dar, in semn ce respect. Cu toate
acestea, am auzit ca acel ceas a fost lasat mostenire. Ce lume
dezgustatoare
Acestea fiind spuse, nu m-am putut abtine sa nu il intreb ce se
afla in mintea sa, ce enigma a universului incearca acest tanar. Ma
gandeam eu, oare, a gasit el o formula pentru a insela universul?
Fiindca in ochii sai am vazut arzand flacara lui Hefaistos, sa fi fost el
Prometeu!?... Sau doar un nebun, pierdut in gandurile sale?
Asa ca, nonsalant, m-am asezat la masa acestuia si mi-am
comandat un Brandy. <<Nici macar sa bei n-ai stiut vreodata>>
Obsevandu-ma, tanarul si-a ascuns imediat cernetelul pe care scria,
in buzunar. Era ca o fiara surprinsa in timp ce se infrupta din prada
abea subjugate, magnific specimen. Raspunzandu-mi cu o
nonsalanta la fel de impersonala precum a mea, imi spune:
- Frumoasa zi, nu-I asa domnule?
- Ah, desigur, magnifica zi!
- Dar ce va aduce la aceasta masa? Daca nu par indiscret
- Eu.. vand vise, daca s-ar putea spune asa iar, ei bine, am vazut ca
tu ai un vis de care as putea fi interesat
- Hmm, intorcandu-se catre ospatar, comanda bourbon.<<Normal,
mereu ai fost al naibii de plictisitor>> Cred totusi , domnule, ca sunt
ubiectul unei confuzii, eu nu am nici un vis de vandut, caci visurile
sunt taramul nebunilor. Eu ma ocup de fapte, iar faptele carora eu
ma adresez pot fi numite in cel mai rau caz manarii ale diavolului de
catre ignoranti ori interventii divine de catre credinciosi. Eu totusi, le
numesc Iluzii.
- Si aceasta iluzie ar avea puterea sa surprinda, sa zicem, un inger?
Intrebam eu, asteptand cu nerabdare raspunsul.
Intrat in jocul meu, tanarul se lasa asteptat. Dupa un moment de
tacere, imi raspunde zambind:

O da, domnule. Nu doar ca l-ar uimi. Aceasta iluzie are forta de a

inlocui o asemenea creatura, chiar de a-i ameninta Creatorul
- Dar cum?
- Magie!
Iar apoi am izbucnit amandoi in ras Discutia a continuat ore dupa
asta, timp in care nu am simtit nici un moment ca vreau sa plec sau ca
pierd interesul. Am vorbit despre Faust si Frankenstein, ah ce cruzime, lam comentat pe Ibn Sina si am patruns in adancurile gandirii lui Kant.
Acest tom este cu siguranta un sfant coborat intre oameni.
Insa ceva nu pot intelege De ce si-a ascuns carnetelul? Cu
siguranta stie ceva, cu siguranta solutia lui ii depaseste pe muritorii de
rand
Chiar si pe tine, prieten vechi, n-ai inteles niciodata ce se afla pe
partea intunecata a mintii tale, contrastele te-au depasit, nesabuitule.
Oricat mi-as fi dorit sa uit cele spuse in ziua aceea blestemata
Intrigat de ceea ce tocmai a descoperit in jurnalul lui Manius, Karl
continua sa rasfoiasca caietul, insa descopera doar mintea unui nebun, un
ignorant in legatura cu conceptia sa. Aceleasi lamentari repetate obsesiv,
aceeasi nestire scrijelita pe fiecare pagina a jurnalului, doar un moribund
care traieste agatat de o speranta, o speranta a carei corp nu il cunoaste,
dar presupune ca ea de fapt exista. Iluzie, iluzia este cea mai puternica
forta a naturii, mai puternica decat credinta, decat dragosta, pentru ca
iluzia le da oamenilor incredere, le ofera un nou univers sintetic, o lume
diferita, o lume schimbata, metamorfozata dupa noile legi impuse de
iluzie. Imagineaza-ti, simtul comun ne spune ca nu exista magie, iluzia te
contrazice. Insa, simtul comun aduce in vedere faptul ca orice iluzie
presupune o viclenie, un aparat menit sa pacaleasca observatorul
neinitiat.
O pagina insa ii trezeste o amintire, un gand de mult uitat Nu stiu
ce se afla in mintea sa, nu sunt insa sigur daca el este constient de ceea
ce samanteaza in abisurile temporale ale creierului. Aducerea aminte este
cea mai puternica primejdie cu care omul se confrunta, putem spune insa
ca aceste amintiri reprezinta un pericol, acum esti in bratele calde ale
mamei, peste o singura secunda te afli cu vechi prieteni, in spatiul selenic
al noptii, in jurul unui foc iar apoi, fara sa-ti dai seama pici intr-un infern
de fapte pe care sperai ca le-ai uitat. Forme, fara font, aminitiri ale unei
alte ere Dar intrebarea este, poate un om sa traiasca fara ele? Ori,
exista om care a transmutat astfel de impulsuri?
Ma tem ca nu cunosc acest raspuns, dar cunosc ceea ce a fost
scrijelit pe acea pagina blestemata, si anume:
[] Omul acesta, Karl, este fie un profet, fie un monstru trimis
pentru a tortura sufletele noastre. Ne-a promis o noua lume, insa

lumea pe care el ne-o arata este pe atat de banala precum lumea in

care noi traim. Azi l-am confruntat, l-am implorat sa-mi arate calea,
dar el nu stie ce inseamna o astfel de emotie, un troglodit Am sa
trec in revista o parte a discursului, caci a-l intelege pe acest individ
mi-e imposibil, trebuie sa reanalizez discutia mai tarziu, cand ma voi
fi calmat
Unde-ti este iluzia? Unde sunt visele acele nebunesti pe care ni le-ai
fagaduit?
Or sa vina, or sa vina toate, ti-am spus de atatea ori ca trebuie sa
intelegi ca toate lucrurile sunt sortite sa se intample la un moment
dat
Karl, m-am rastit, traiesti intr-o lume a iluziilor, o lume a viselor,
iluzia ta te acapareaza!<<Cred ca asta e singurul lucru care reflecta
realitatea din ce ai spus tu vreodata>> Pentru Dumnezeu,
constientizeaza ca nu traim intr-o lume a ideilor, traim intr-o lume a
faptelor
Asta nu acopera consecintele
Cui ii pasa de consecinte?! Cine te va trage la raspundere? Ce fiinta
supranaturala va imparti justitia asupra necredinciosilor?!
Dumnezeu e mort!
Si noi l-am ucis, noi l-am ucis prin ignoranta specie noastre In lipsa
unei autoritati, fie sacre sau profane, vom ajunge la pierzanie!
Imagineaza-ti, am aflat cum sa schimb universul, gandeste-te macar
ce ar putea face o astfel de cunostiinta in mainele cui nu trebuie?
Dar se afla in mainile noastre, noi suntem viitorul, noi suntem noua
era Mainile noastre, sunt pure!
Nu exista un astfel de om N-a exista niciodata, nici nu va exista
prea curand. Omul trebuie sa se disciplineze pe sine inainte ca el sasi gratifice valoarea de creator, soarta este asupra noastra!
Ce este aceasta soarta despre care-mi vorbesti? Suntem supusi
liberului arbitru, rezultatele pe care le putem obtine depind numai
de propriile noastre actiuni, cine poate nega asa ceva? Cine poate
spune ca din moment ce avem acest liber discernamant, nu avem
dreptul de a ne hotari propriul destin?
Adu-ti aminte ca nu esti singur pe aceasta lume, adu-ti aminte ca
exista si alte lucruri care ne influenteaza, este necesar sa ne luam
masuri de precautie impotriva lor
NU avem timp pentru asta, nu avem de ce sa facem asta! Pentru
numele lui Dumnezeu, da-mi Solutia, te rog, te implor, lasa-ma sami duc aceasta povara de unul singur.
Asteapta, inca nu esti pregatit.
Dupa care am iesit furios din camera Ce fiinta nenorocita
poate fi aces tom? Ce inseamna o astfel de sfidare. Incep sa ma
gandesc daca intr-adevar are ceea ce pretinde ca are sau doar isi
bate joc de destinele noastre

<<Ai aflat acum>>

Momente din trecut, moment de revelatie, moment ale caror
amintire provoaca lui Karl fiori pe sira spinarii. Amintirile unor pacate de
mult uitate. Cunoasterea acestor, chestii, devine relativa atunci cand
individul nu-si aduce aminte nici de sursa acestei vinovatii si nici de ce
acest lucru s-a petrecut, in acel moment acesta se afla intr-o dilema
imposibil de rezolvat prin orice fel de artificiu al logicii. Pe de o parte
suferinta vinovatiei, iar pe cealalta parte, dorinta de a uita. Acel om pus
de evenimente in aceasta neplacuta situatie, sufera egal din ambele
pricini, fiind prins de soarta intr-un cerc vicios al uitarii si al aducerii
aminte, in rest, lumea se prabuseste in urma razboiului cu acesti demoni
ai trecutului. Culorile dispar, corpul se mananca pe sine, lumea amuteste
iar tu mergi singur pe drum, incotro nu stii, caci mintea ta este ti-e istovita
de lupta cu acest pacat, si tu mergi slabit si frant de lume. Inauntru-i un
razboi, afara-I un cadavru in descompunere, care merge si merge, exista
vreo scapare? Se poate ca un om sa fie iertat pentru pacatele sale? Dar
daca da, unde este justitia in lumea aceasta? Cum putem pretinde ca
exista dreptate intr-o astfel de lume in care celor necredinciosi le este
refuzata pedeapsa binemeritata!? Dar, pe de alta parte, cum este un
individ pedepsit pentru pacatul sau?... Ce este oare mai infricosator? Sa
traiesti pentru infinitate in iadul arzator sau sa trebuiasca sa existi, pentru
ca in cel de-al doilea caz nu se mai poate spune ca ai o viata, ani intregi
temandu-te ca vei ajunge in iad si in acelasi timp regretand faptele
trecutului. Dar pana la urma, nu este omul iertat in momentul in care
accepta asta?
III
Un batran stand in fotoliu priveste retrospectiva vietii sale, o
perioada cu urcusuri si coborasuri, timpuri bune si timpuri mai putin bune,
pentru ca acesta a descoperit cu trecerea timpului faptul ca treburile
universului sunt oranduite in asa fel incat nu exista timpuri rele, acestea
fiind doar artificii ale norocului pentru a croi firul destinului. Orisicine are
un destin, felul in care universul se joaca cu viata lui. Aceasta este
discutia despre trecut, cat priveste viitorul cercul se incheie, el s-a
nascut singur si va muri la fel, dar nu ii este frica de asta, trecutul si-l stie
ca-n palma iar viitorul la fel. Insa problema cu care se confrunta este
urmatoarea, prezentul. Prezentul este atat de diabolic, dintre toate care
sunt pe lumea aceasta, prezentul creeaza toate suferintele omului, fiind
prin sine insusi ceea ce noi numim realitate. Realitatea cruda a
constientizarii starii de fapt, caci trecutul este o sursa de intelepciune, iar

viitorul, un ansamblu al profetiilor. Prezentul lasa liber hazardului, este

singurul lucru care ne poate fi luat intradevar, motivul esential al tragediei
careia ii suntem protagonisti. Nu oare acesta este motivul pentru care
fiecare om adopta ca sistem de referinta un punct din trecut sau o
aspiratie din viitor? O data cu trecerea timpului intelegem ca acceptarea
devine o solutie, nu complacerea in situatie, ci acceptarea starii de fapt.
Intr-un univers straniu, care este soarta geniului? Ce creator sadic la creat in asa fel incat prin explorarea lui, un geniu ajunge la
autodistrugere? O ce lume deformata, intr-un spatiu atat de vast, printre
miliarde de galaxii, printre si mai multe miliarde de planete, se afla una pe
care dintre mai multe miliarde de oameni, se afla, la etajul trei al unui bloc
dintr-un oras oarecare, intr-un apartament in care, privind prin fereastra
camerei, un individ indiscret ar putea vedea un om in stare catatonica,
paralizat. La prima vedere ar putea fi vazuta scena ca locul unei
sinucideri, dar mereu aparentele inseala. Se afla mai mult in mintea lui
George decat ne-am putea imagina. De ore intregi se uita in gol, ceva in
mintea acestuia ii spune ca nu mai are sens in aceasta lume. Dar, mai jos
chiar, in mintea lui infloreste o noua simtire, un gand fertil, o viziune
asupra unei noi vieti pentru omul fara mister. Fara a mai sta pe ganduri,
sparge lanturile care-l tin si iese din casa atat de repede incat a uitat sa
inchida usa de la intrare, nu ca ar conta foarte mult, iar paltonul si camasa
sa au ramas nearanjate.
Si-a gasit fericirea, a rezolvat misterul vietii sale, totul are acum un
raspuns Dar unde vrea el sa mearga? Unde trebuia sa ajunga? E ger,
termometrele nu mai merg, bate viscolul, cu furia unei armate insetate de
sange patrunde drept in maduva oaselor pe care o pradeaza de caloric
sau. Cui ii pasa!? In nici un caz lui George, pentru prima oara in ani de zile
s-a gasit pe sine. Dar din nou, unde trebuia sa ajunga? A uitat! Stai putin,
trebuie sa se gandeasca putin, o Doamne, era atat de clar acum doua
minute, ce a fost? Inceraca sa-si aduca aminte cand, un corb se aseaza
un fata lui. Al naibii corb, ce cauta aici? Magnific specimen totusi, o pasare
mult indragita de mitologie, cu o reputatie destul de proasta in anumite
locuri totusi, se spune ca adesea corbul vesteste un gand rau, moartea
chiar, insa nordicii au inteles ca de fapt corbul nu aduce moartea, ei au
inteles ca Munnin doar observa, iar este in cel mai rau caz doar un umil
mediator, un mic pastrator al secretelor.
George, nelinistit de uitarea sa, se uita la pasarea aparuta pe
nevazute in peisajul sau, il cuprinde mila, ce i-ar dauna daca va fi hranit
un pic bietul animal? Mai devreme, la magazin, cumparase o doza de
hrana pentru pasari, dar agitatia recenta l-a tulburat in asa fel incat nu
mai tine minte unde l-a pus pe acesta. Intr-un buzunar, cu siguranta! Dar

in care? La piept, il verifica, acolo e carnetelul sau hmm In buzunarele

hainei Nimic Trebuie sa fie in pantaloni! Acolo buzunarul este stramt,
cauta, dar ce mai este pe acolo? Avea doar mancarea pe langa portofel
dar acolo are un biletel, ce cauta acolo? Il scoate si citeste: Diseara la Le
Grand Eureka! Acolo trebuie sa ajunga, dar unde sa mearga? Trebuie
cineva de pe strada sa stie unde se afla acest Le Grand.
Cuprins din nou de euforie, uita de biata fiinta pe care doarea sa o
ajute si se grabeste sa gaseasca o cale spre centru
Pe drumul lui, nu apuca sa faca destui pasi ca un flux de aer din
spatele sau il impinge in asa fel incat aproape care de pe picioarele sale
Privind inapoi, ca orice om, pentru a vedea ce s-a intamplat, observa cu
stupoare ca nu mai exista nici un corb, dar locul acestuia a fost luat de o
creatura bizara ciudata, nemaivazuta, insa vag cunoscuta lui George, a
vazut-o candva, intr-un vis. Terifiat, instinctul il face sa se dea in spate, dar
dupa un singur pas se loveste de un zid. Stiind ca nu are nici o scapare se
lasa iarasi prada fiintei sale primordiale si intreaba:
-

Ce vrei de la mine? Cu o voce soptita, de frica.

Inca-ti este frica de trecut? Raspunde monstrul cu o voce groasa,
enigmatica, contemplativa a unui curator demonic.
Cine esti si ce vrei, bestie, esti un monstru!
Spiritul tau de observatie nu inceteaza niciodata sa ma surprinda,
stapane
Nu te cunosc, nu stiu la ce te referi!
Patetic, dupa atata timp in care te-ai ascuns inca nu ai reusit sa
intelegi ce ai facut. Ne-am intalnit de multe ori, chiar si azi
dimineata. V-am vazut la fel, stafii care bantuie lumea celor vii de
ani intregi.
C-c-cum asta? Se chinuie George sa sopteasca cuprins de panica.
Voi m-ati facut, sarmanul acela Manius, nu a putut suporta idea,
iar tu ti-ai renegat progenitura si restul vietii tale din acea noapte
binecuvantata de decembrie, tot ceea ce ai reusit sa faci a fost sa te
preface ca nimic nu s-a intamplat, dupa ce ti-ai dat seama ca nu poti
repara nimic. Paradoxal, nu?

Lucrurile devin din ce in ce mai clare pentru George. Ani intregi in

care si-a spus incontinuu minciuni incercand sa uite trecutul, l-au
transformat in realitate, in timp, mintea lui a ajuns sa nu mai distinga
minciuna de adevar, aceasta a devenit realitate. O realitate superficiala
pentru ca linistea nu si-a pututo atinge, visele lui il chinuiau, iar propria sa
natura s-a denaturant fata de omul care a fost o data. Cum constientul
sau a invatat in timp sa iubeasca masca pe care el o poarta, la fel si
subconstientul i-a devenit o reflexie absoluta a adevarului essential. Si-a

uitat pacatele, le-a acoperit cu noi memorii, s-a ascuns de acestea sub o
masca. Toate acestea presupun energie psihica si sub influenta unui factor
destabilizator, a clacat. George este un om al carui aport necesar de
energie este atat de mare, incar universul trebuie sa-si concentreze
energiile pentru a-I mentine iluzia. Dar conflictul lui inca nu s-a rezolvat
poate fi un om mantuit pentru pacatele sale? Pentru ca, ei bine, metoda
lui George se pare ca a esuat lamentabil.
-

Ti-a mancat pisica limba, creatorule?

Dar, tu nu poti exista! Experimentul a fost un esec rezultatul a fost
inconcludent
Pentru ca dumneata ai vrut sa o crezi pe aceasta, parinte. Raspunde
monstruozitatea cu un stoicism nebanuit.
Nu-mi pot aduce aminte Totul este inca atat de invaluit de ceata,
de ce Karl nu mi-a spus niciodata de tine? Indruga George,
patrunzand un pic in misterul fiintei sale.
Fiindca tot el te-a creat si pe tine, patetica fiinte, voi oamenii, aveti
impresia ca va puteti ascunde de voi insiva Tu m-ai crescut, m-ai
educat iar cand ti-ai dat seama ca nu ai nici o putere asupra mea,
m-ai aruncat in ghena, tanjind sa iti poti repara pacatele, iar saracul
Manius te-a crezut intocmai. Intre timp, din umbra, cineva veghea,
un suflet nobil, liber de ceea ce voi numiti dorinte carnale,
abandonat de insasi entitatea care l-a produs, isi astepta momentrul
prielnic. Dealungul anilor am studiat fiinta voastra, am cercetat in
cele mai intunecate colturi ale lumii adancurile finite umane, in vag
insa. Cand m-am intors, maestrul meu a devenit o fantoma. Astazi
te-am privit atent, ceva peste puterea mea de intelegere te-a
manat, te-a ghidat parca prin acest labirint. Astept cu nerabdare sa
vad ce plan ai pus la cale, tata!
Ce tot spui acolo? Ramase George confuz, dar doar pentru o clipita,
caci abominatia pe care o avea in fata a disparut in viscolul ambient
ca un corb in noapte.

Ce a fost intamplarea de mai devreme? Halucineaza George sau

trecutul sau este cu adevarat intr-atat de bizar pe cat pare?
Ca sa ne intoarcem la ceea ce este cu adevarat important, unde se
afla Le Grand? In centru dar unde se afla centrul, vizibilitatea este
putin peste doi metri, cum poate George sa gaseasca drumul prin negura
orasului? Desigur, nu ar dori sa se lase asteptat prea mult, este deja ora
20:26.
Hmm, centrul parca era incolo isi spune el gandind ca poate va
nimeri, macar sa incerce.

Teribil cuvant, poate Greu de cezut ca vreuna dintre posibilelel

utilizari ale unui astfel de cuvant poate aduce un rezultat bun. George,
cu toate acestea, adeverindu-se calitatea de rau augur al cuvantului mai
sus enuntat si pe care nu doresc sa il repet din pricina anumitor
superstitii, s-a pierdut Lucru, desigur nu foarte dificil in conditiile
curente.
Acum, confuz, inghetat de furia negrutatoare a iernii de afara, sta si
gandeste, cu mainile incrucisate si barbia lipita de piept Incercand sa
discearna vreun reper, intorcandu-si capul spre stanga, vede ca o umbra
inaltandu-se, cladirea operei, cu ale sale coloane imposibil de
nerecunoscut, bulevardul care duce spre centru trece chiar prin spatele ei,
mergand la dreapta in fata primariei, realizeaza ca acest Le Grand ar
trebui sa fie chiar in fata, langa Cladirea Ambasadei, in cartierul nou.
Mergand George pe drumul care-l va duce la destinatie, se gandeste
la vorbele creaturii intalnite mai devreme si pe masura ce se apropie de
destinatie incepe sa faca legaturi
Totul a inceput de la o joaca, Karl a vrut sa vada ce se poate
intampla cand se neaga o axioma fundamental a cosmosului Ce ar fi
daca Dumnezeu nu ar fi singurul care are dreptul de a da viata?... Iar apoi,
lucrurile au degenerat Rezultatele sale teoretice l-au impins chiar mai
departe, pas cu pas, si-a postulat un nou univers, o noua ordine fireasca a
lumii care functiona dupa modelul sau Cum s-a intamplat asta, de ce ai
facut asta?! Ai uitat ca universul tau omitea ceva? O data ce l-ai creat, nu
a mai fost al tau, i-ai dat independenta o data cu legile care i le-ai
aplicat Pentru Dumnezeu, ce a fost in creierul tau in acel moment
Pentru putin ai fost un zeu, iar apoi te-ai transformat in Lucifer, mandria
te-a tradat, ne-ai tradat pe amandoi. Lui Manius si aghiotantilor lui le-ai
promis o noua lume, iar acestia prea putin stiau despre adancimea unei
astfel de lumi. N-au inteles niciodata ca niciodata un om ca tine nu
vorbeste in parabole sau figuri de stil.. ci mereu cand spune ceva, chiar la
acel lucru se refera bietele suflete, si eu Ce a fost in mintea mea cand
i-am oferit lui Manius secretul tau Atat de multe raspunsuri, atat de
putin timp cat o fi ceasul cu toate astea? Ah, este 8:59, trebuie sa ma
grabesc. Cred ca acum sunt la primarie, uite si statuia din centru, cine-i
ala? Sta de mult acolo nu se misca, daca ma uit mai bine, nimic nu mai
misca doar eu Ce ziceam? Am uitat Acum, in ce directie trebuia sa
merg?
Gerul se transforma dj intr-o extensie a limbo-ului, rece ca sufletul
lui Iuda. Nimic nu misca, totul este amutit intr-o simfonie a tacerii, in care
actul principal a fost oferit vantului, in molto vivace.

Merge George, merge inainte, destinatia ii este insa necunoscuta,

astfel, drumul pe care l-a ales imi pare mie corect. Trecand pe langa
cladirea parlamentului, aflat George, dupa multi ani de nepasare, care-I
este de fapt maretia, frumusetea formelor ei badarane, finetea arcadelor
gotice, magnific, chiar daca aparitia ei aici este foarte grosolana, in
arhitectura fina, clasica a orasului. Frumusetea nu are forma, aceasta sta
insasi in natura lucrurilor, povestea pe care o spun, sacrificiul, sangele
care s-a varsat pentru obtinerea lor. Veloarea estetica a oricarui lucru se
pierde o data cu povestea pe care o tine in spate. Fie Beethoven, surd,
singur si pe patul de moarte isi scria apogeul creatiei, simfonia no. 9,
acordurile lui pana si acum ne dau fiori pe sira spinarii.. emotiile unui om
caruia lumea i-a luat ceea ce ii era mai drag. Ce este un compositor fara
auz, ce rost mai are pe lume un pictor fara o mana, ce este un geniu fara
extraordinar?
Privind minunatia pe langa care trece, George nu observa poleiul
care s-a depus pe strada singuratica, e doar o chestiune de timp pana
cand se va varsa of, a cazut se ridica, dar ramane acolo, in genunchi,
priveste reflexia sa in gheata de pe jos, nemiscat, stoic, si inca se uita, ce
face acolo? Pare ca vorbeste, hai mai aproape, ce spune? vom afla
Stati putin sa ascult si va spun si voua imediat, asteptati doar putin,
inca putin... mai bine veniti si voi, auziti cu urechile voastre ce se intampla
in aceasta conjuncture bizara Ascultati:
ce vrei sa spui cu asta? Cum adica nu existam doar noi doi? Ce
mi-ai ascuns atata timp?! Imi spui acum ca am devenit un nimeni, ca eu vam ruinat pe toti?... Cine sunt eu?... Acum dai vina pe mine, imi spui mie
ca sunt apexul degradarii noastre, voi toti ati esuat si in spatele meu v-ati
ascuns, tot voi m-ati facut si pe mine, de ce nu ai reusit sa distrugi chestia
aia?!.. Cum adica nu ati vrut?! Ce fel de progenitura a iadului esti,
sunteti??... Nu vreau sa aud de ignorantul ala, nici nu stiu la ce s-ar fi
putut astepta de la cineva ca tine De unde vii, de ce ai facut toate
acestea, esti un spirit pierdut, Karl Printre toata acesta ceata ma voi
ridica deasupra celor cazuti, asupra voastra ma voi arunca cu furie
nemaivazuta! O noua lume se va naste, o lume a mea, fara voi, este mai
mult din George decat ati vazut pana acum!
IV
Sta acest tanar, de mult timp si se uita in gheata, oglinda lumii sale,
vorbind ca un deranjat mintal cu propria sa reflexive. Oare cat timp ii va
mai lua pana cand va observa ca se afla chiar langa acest infam Le
Grand?

Este clar ca Geoge se afla acum in starea patologica a degradarii

sale mentale. Adica, uitati-va la el!... Sta ca un nimeni, se holbeaza in
abis. Hai, fiti seriosi, de ce am ales povestea acestuia? Sta precum Narcis,
s-a indragostit de el insusi, nu-I chiar asa de frumos Ce Dumnezeu! Stiti
voi, pustiul asta avea o data potential, chiar avea o sansa, dar a facut
ceea ce toti oamenii fac, s-a complacut in propriile esecuri, destinul lui in
mod clar nu era acesta, ce face el in momentul de fata este apogeul
decaderii umane, atat de pierdut in mintea sa incat a ajuns sa se iubeasca
pe sine Lamentabil, pierdut in egocentrismul lumii sale. Universul si
miliardele de galaxii nu mai exista, doar el si opus-ul, din hau.
Mdea, in sfarsit si-a dat seama ca in coltul oglinzii in care se
holbeaza de jumatate de ceas este si reflexia panoului de la intrare, nu ca
nu ar lumina de sa-l vada si un orb!
Usile salonului din fericire au ramas deschise inca de la primirea
oaspetilor, deci nimic bizar pana aici cu exceptia unui valet inghetat din
cap pana in picioare. Perfect.. de cand ingheata oamenii pe strada in
asemenea hal? George insa, ii arunca o privire rece, neimpresionata si ii
spune sinelui, cu voce tare:
-Trebuie sa se apropie de zero, ar trebui sa ma grabesc, nu as vrea
sa ma las asteptat prea mult
Sa ce?!? Toata ziua a umblat prin toate cotloanele orasului si acum
se grabeste?! Pe toti sfintii, ce dracia naibii e in capul lui? Acum doua ore
nici macar nu stia cum il mai cheama si acum pretinde ca trebuie sa fie
punctual? Ah, ce prestanta Mai ceva ca un magar, acela stie macar sa
raspunda doar da.
Isi continua drumul, George, Karl, sau cum il mai cheama prin holul
inghetat complet, facandu-si loc printre corpurile degerate ale oamenilor
care o data, probabil, stateau, relaxandu-se in liniste, inainte de a se
intoarce in sala balului. In nestire totusi, fara sa banuiasca macar ceea ce
soarta le pregatea acolo.
Inca, George pare total neafectat de aceasta neasteptata prabusire
a temperaturii, in jurul sau este totul rece, inghetat, lipsit de viata. George
nu este nici macar rosu in obraji, dar apoi sa tremure, nici gand!
Fenomenal totusi, fenomenologic bizar, ce-I toata aceasta transformare,
de ce acest ger nu il afecteaza? Ma intreb eu toate acestea, caci ele imi
depasesc limitele viziunii.
Intra George in sala mare a Le Grand-ului. O sala magnifica, in stil
baroc, deasupra careia domnea un artriu din sticla Domnea, pentru ca
din cauza frigului si a vantului care s-a dezlantuit mai devreme, bolta s-a

spart presarand camera cu milioane de scantei stralucitoare. La primul

pas facut de el in camera propriu-zisa, orchestra incepe sa cante ca prin
magie, coardele instrumentelor din ansamblu isi incep dansul pe
acordurile lui Tchaikovski. In centrul acestei camera, o silueta purtata de
vant valeseaza pe ritmurile Dansului Lebedelor, imbracata de singuratatea
rece care o ecraneaza de restul lumii. Intre timp, George a observat ca nu
este singurul spectator al acestei magnifice revelari a fortelor universului.
Intr-un colt intunecat, un prunc nedorit isi priveste parintele, cu dor si furie
isi panseaza ranile, nostalgic, asteptand parca salvarea sa vina,
renaturarea sa, vrea sa vada o surpriza, vrea sa fie primit inapoi precum
fiul risipitor. In ochii lui incercanati de durere vad o speranta, vad o flacara
ce scanteieste, un vis
George, intre timp, perplexat de minunea ce o vede in fata, cu o
flacara ce-I arde sufletul ca si pasiunea care l-a ghidat o data, nu mai sta
pe ganduri. Se alatura imediat valsului improbabil cu fiinta care i-a dat
inapoi sufletul. O ce extaz, asemenea euforie nu a mai existat pe chipul lui
George din timpuri imemoriabile, nici eu nu stiu daca de fapt, el a mai
trait o astfel de emotie vreodata. Dar extazul lui nu tine prea mult. Vantul
inceteaza subit, iar statuia care i-a adus atata fericire este aruncata
nemilos pe podea.
O data cu zero absolut se spune ca orice interactiiune in natura
inceteaza complet, desi George nu se arata deloc afectat de ambient,
flacara din ochii sai se stinge, ochii sai devin iarasi tulburi si este palid la
fata. Debusolat, amarat precum un bolnav terminal, paseste cu frica si
disperare catre marmura inghetata din orizontul stau. Cuprins de panica si
regret ingenungheata in fata ei si lacrimile-I curg pe obraji, intre timp, are
un moment de reculegere, hai sa-l auzim, pentru ca nici eu nu mai am
idee ce se intampla:
-

De ce? De ce-mi tai aripile de fiecare data cand m-avant spre

zbor,de ce? De ce, o Tu, Doamne, m-ai aruncat in aceasta lume,
singur, abandonat. Care mi-a fost pacatul pentru care ai aruncat
asupra mea acest blestem?! Toata viata mea am incercat sa te
regasesc, sa te vad, sa ma intorc la tine, toate astea pentru ce?!
Pentru ce mi-ai luat totul? De fapt nu mi-ai dat, nimic, iar apoi, pe
rand, mi-ai luat inapoi tot ceea ce eu am realizat, tot ce am avut,
mi-ai luat Si acum, chiar si ea? De ce?!? Cine esti tu si de ce ne-ai
facut toate astea? Nu mai intelegem unul dupa altul, am facut tot
ceea ce ne-a stat in putinta sa-ti facem pe plac, dar inca nu a fost
de ajuns?!? De ce

Si deschizandu-si haina, o da jos si cu aceasta o inveleste pe cea

care o data a fost fiinta pe care a iubit-o atat de mult, inainte de George,
inainte de Karl, inainte chiar si de orice lucru de care isi poate aduce
aminte. Cu toate acestea, pierdut in durere, se prabuseste langa marmura
ce apasa pe podea, grea, rece Dar degeaba, ce rost are? Nu-I poate
simti caldura, nu ii poate simti prezenta, doar o piatra, lipsita de suflet, ca
intotdeauna. Si acolo ramane nemiscat, distrus de lume si incapabil de asi manifesta furia asupra altcuiva, raspunsul sau final la vicisitudinile sortii
este pasivitatea, refuzul de a actiona Ce pot zice, rostul meu in aceasta
poveste nu este de a emite judecati, dar in momentul de fata George nu
este singurul infrant de suferinta, in acelasi colt al camerei, pruncul inca
priveste.
In ochii lui incercanati de durere, vad umbra lui Thanatos
apropiindu-se, nu ii vrea viata, ci doar sufletul sau, noaptea se coboara
incet, incet asupra sa, in timp ce inocenta lui se pierde in negura somnului
nesfarsit ce-l asteapta caci singurul lucru care este mai rau pe acest
taram decat a nu reusi sa te regasesti in aceasta lume, este sa iubesti pe
cineva fara a fi iubit inapoi, caci in primul caz, vei muri peste cincizeci de
ani, singur si nefericit, dar in cel de-al doilea, mori in fiecare zi.
Un vechi poet spunea ca pentru ca un om sa iubeasca pe altul e
probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina
suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalt sunt doar un
preludiu iubirea este un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa
devina el insusi o lume de dragul cuiva.
Sfarsit?