Curs 1

6 octombrie

Drept penal. Partea Generala

Orice societate are nevoie de organizare, se bazeaza pe anumite valori de care
depinde intreaga convietuire. Sintagma drept penal are un dublu inteles: ramura de drept si in
alt sens, stiinta dreptului penal. Dreptul penal este un ansamblu de norme juridice, iar stiinta
dreptului penal are ca obiect de studiu dreptul penal. Dreptul penal a fost definit in doctrina
penala sub diferite forme:obiectiv-subiectiv. O definitie: dreptul penal este o ramura a
dreptului public intern prin care sunt reglementate infractiunile si pedepsele aplicabile celor
ce le savarsesc. Denumirea drept penal consacrata in legislatia romana nu e consacrata peste
tot in lume, se mai intalneste drept criminal(crime-delicte), dreptul pedepselor.
Definitia catedrei: dreptul penal este un sistem de norme juridice prin care sunt
reglementate relatiile de aparare sociala prin interzicerea infractiunilor sub sanctiuni
specific, numite pedepse, a faptelor periculoase pentru aceste valori sociale in scopul
apararii acestor valori fie prin prevenirea comiterii lor fie prin aplicarea de pedepse
celor ce le savarsesc. Toti autorii sunt de acord ca obiectul il formeaza relatiile de aparare
sociala. Intinderea acestor relatii este controversata. Intr-o conceptie mai veche, relatiile intre
individ si stat cu ocazia savarsirii infractiunii(raportul juridic de raspundere penala, dreptul
statului de a trage la raspundere, obligtia de a raspunde). S-a criticat aceasta conceptie
deoarece nu tine seama de realitate-relatiile se nasc din momentul intrarii in vigoare a legii
penale.
Relatiile de aparare sociala-trebuie aparate valorile pe care se bazeaza societatea.
Mai intai apare valoarea sociala, ulterior apare si fapta periculoasa si pentru a apara valoarea
sociala, se instituie norma de drept penal. Trebuie stabilit cadrul in care are loc tragerea la
raspundere penala a celor care se fac raspunzatori, pentru a nu lasa loc arbitrariului.
Relatiile de aparare sociala sub aspect istoric. Acestea au aparut odata cu
omenirea, imbracand forma reactiei pe care o are fiinta fata de o agresiune(razbunarea).
Aceasta forma de aparare nu putea dainui pe temeiul ca ducea la un razboi permanent in
grupul de indivizi, cu consecinte negative, iar cu cat se mareste autoritatea sefului grupului, se
incearca o limitare a razbunariilegea talionului. Pe masura ce se mareste puterea sefului de
stat, se instaureaza o regula:ca victima si agresorul sa cada la pace, agresorul fiind obligat sa
despagubeasca victima-sistemul compozitiei, daca nu se intelegeau se aplica regula talionului.
Ulterior regula compozitiei devine obligatorie, iar pt asta era nevoie de o supraveghere, apar
germenii agentului de ordine publica. Statul preia el asigurarea ordinii sociale, pe care o duce
la indeplinire prin aplicarea dreptului penal.
Trasaturile caracteristici ale dreptului penal:
1.autonomia-aceasta trasatura i-a fost refuzata dreptului penal. Mult timp s-a spus ca nu are
caracter autonom, ci subsidiar celorlalte ramuri de drept. Cei care au sustinut acest lucru au
invocat ca argumente ca viata sociala e disciplinata de celelalte ramuri de drept, ca dreptul
penal a aparut mai tarziu si a fost solicitat sa trimita un plus de sanctiune acolo unde
incalcarea era grava. Asadar, ei sustin ca viata sociala este disciplinata de celelalte ramuri de
drept. Dreptul penal are ca obiect propriu relatiile de aparare sociala.

Curs 1
6 octombrie

2.unitatea dreptului penal este determinata de unitatea principiilor:legalitatii, care se aplica

tuturor dispozitiilor penale. Dispozitiile partii generale se aplica si infractiunilor prevazute in
legile speciale.
3.de drept public: subiectul dominant este statul, subiectele nu sunt pe picior de egalitate.