Sunteți pe pagina 1din 1

Emil Grleanu

Nedesprite...
Toamn! Pdurea fumeg. Negurile se las perdeluind zrile. Psrile se rotesc n nalt, se
deir, iar se strng i iar se rresc, apoi i aleg cluzele, le pun n frunte, i-n vrf de
sgeat cltoresc. Se ridic stolul sus-sus, pe apa albastr a cerului, i lin, ca mpinse de
un dor tainic, vslesc, se terg din zarea plaiurilor noastre. Se duc!
ncotro?
n nopile reci de toamn vzduhul parc freamt. O lume ciudat pare c prinde fiin
sub stele; noiane de frunze desprinse pare c sunt purtate de vnturi; umbre se strecoar
rtcite; ipte rsar i se sting; chemri de cluzire umplu largul cuprinsului. Sunt
psrile cltoare. i cu ele parc iau ceva din sufletul nostru, n ochii lor parc fur
soarele, pe aripile lor parc duc primvara.
Un stol de turturele a ntrziat. Grbite s-au strns n dimineaa aceasta, i-n flfirile lor,
care se aud ca nite sunete supte uor dintr-un flaut, pornesc. nti o iau pe-aproape de
pmnt, peste lunci, deasupra raritilor, printre plopii nali, ca i cum ar vrea s mai vad
locurile aceste o dat. Apoi fac un ocol mare, de jur mprejurul pduricii, n vreme ce o raz
de soare mpunge pnza norilor i tivete pe cer o dung de lumin. Bucuroase, psrile
bat din aripi i se hotrsc. Patru, dou perechi, o iau mai nainte, o pereche rmne n
zbor mai potolit, n urm. Ajung deasupra rului; un ipt nbuit, din gu un semn al
cluzei vrea s le strng pe toate la un loc. i-n clipa aceea un bubuit de puc
clocotete aerul cuprinsurilor. Cele dou perechi feresc ca fulgerul n lturi; dar din
perechea din urm, o turturic i curm zborul, i adun apoi puterile, cu cel din urm fior
al vieii, se rotete n dou cercuri, se nal drept, ca o sgeat n vzduh, spre raza de
soare, apoi cade rostogolindu-se n undele rului, care o fur i o poart mai departe.
Stingherul, soul, urmrete puin stolul, apoi se ntoarce, caut ngrijat i, pe apa tulbure,
i vede tovara. O putere l ine atunci deasupra vltorii, cu ochii nedesprini de la trupul
plpnd i ptat de snge ce lunec la vale, de la trupul pe care, n cercuri strnse, l
urmrete mereu.
i sub cerul n care raza de soare s-a stins, cltoresc trei: stolul care se terge n zare ca
un rmas bun, pasrea moart mnat de valuri, i porumbelul care se rotete mereu,
urmrindu-i soia, ca un simbol al venicei iubiri!...
i-n urma lor, toamna cade mai grea!