FISA STUDIULUI DE CAZ

Titlul : Latinitate si dacism

Bibliografie : - Calinescu George Istoria literaturii romane
- Mihai EminescuMemento mori
-Graur Alexandru Lingvistica pe intelesul

tuturor

-VianuMuresanPolimorfisul crestinismului romanesc

Latinitatea si dacismul sunt concepte care desemeaza doua curente de ideei ce strabat cultura si
literature romana.Ideea de latinitate incepe sa fie afirmata la noi de generatia cronicarilor-sec. al XVI-lea - al
XVIII-lea(Grigore Ureche,Miron Costin,Ion Neculce), apoi de stolnicul Constantin Cantacuzino si de
Drimitie Cantemir,atingand apogeul prin reperezentatii Scolii Ardelene(Samuil Micu,Gheorghe Sincai,Petru
Maior).Alaturi de ideii valoroase unitatea si continuitatea romanilor si combaterea teoriei imigrationiste,a
origini sud-dunarene, necesitatea adoptarii alfabetului latin ei promoveaza si evidente exagerari originea
pur romana a poporului si a limbii,inlaturarea din liba a tuturor elementelor nelatine.Inpotriva acestor
exagerari se vor situa in primul rand,reprezentanti Junimii( in special Titu Maiorescu).
Dacismul isi face simtita prezenta odata cu interesul romanticilor pentru etnogeneza si pentru
mitologia din spatial traco dac.Se contureaza ca un current de idei,mai mult sau mai putin unitar,mai ales in
perioada interbelica,de multe ori fiind asimilat cu orientarea traditionalista.Cunoaste cateva puncte de maxim
inters intre care aparitia ,in 1926 ,a monumentalei opere a lui Vasile Parvan ,Getica,de referinta in
istoriografie.
Baza oricarei literaturi nationale este viata spirituala a poporului, iar organul ei de exprimare este
limba lui. Nascuta pentru a servi ca mijloc de comunicare, limba n-a putut sa nu atraga atentia asupra sa.
Temelia limbii si a poporului roman o reprezinta conceptele de latinitate si dacism. Latinitatea este un
curent de idei referitor la originea latina a unui neam, iar dacismul este un curent ideologic autohton, afirmat
la inceputul secolului al XX lea si caracterizat prin exagerarea contributiei dacilor in etnogeneza
romaneasca.
Formarea poporului roman in spatiul carpato-danubian si continuitatea lui in acest spatiu constituie un proces
asemanator formarii si continuitatii celorlalte popoare romanice europene : francez, italian, spaniol si portughez. La
toate aceste popoare constatam un element etnic de baza : galii in cazul francezilor, celtiberii in cazul spaniolilor si
portughezilor, galii si etruscii in cazul italienilor. La romani au fost daco-getii, ramura de nord a tracilor.
Dacii sau getii, fac parte din marele grup etnic al tracilor si constituie cea mai importanta ramura a lui,
avand o civilizatie, o cultura si o istorie politica pe care n-a egalat-o nicio alta ramura. Se poate spune ca getodacii reprezinta elita numerosului grup al tracilor. Cu privire la multimea acestor traci, Herodot face o

afirmatie de cea mai mare importanta : Neamul tracilor este, dupa cel al inzilor, cel mai numeros din lume.
Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, ele ar fi de neinvins si, dupa socotinta
mea, cu mult mai puternic decat toate neamurile. Dintre cele peste 100 de formatiuni tribale si gentilice ale
tracilor, triburile dacilor si getilor erau cele mai mari si cele mai puternice. Ocupau teritoriul cuprins intre
Muntii Balcani si Muntii Slovaciei, si de la litoralul apusean al Marii Negre pana dincolo de bazinul Tisei.
Triburile denumite dacice locuiau pe teritoriul actualei Transilvanii si al Banatului, iar al getilor in campia
Dunarii inclusiv in sudul fluviului - , in Moldova si Dobrogea de azi.
Civilizatia si cultura poporului roman a fost una infloritoare si nu a putut fi intrecuta de nici o alta cultura de-a
lungul anilor. Ocupatia cea mai pretuita de romani a fost dintotdeauna agricultura, desi, in general solul Italiei nu era
deosebit de productiv. In timpurile vechi, cand inca predomina pastoritul, culturile agricole preferau meiul si o specie
de grau rezistenta in terenurile prea umede, alacul, din a carui faina se faceau mamaliga si lipia, caci abia pe la
inceputul secolului al II lea i.e.n. au invatat romanii sa faca painea din aluat dospit cu drojdie. Se cultiva si orzul,
pentru care insa romanii n-aveau preferinta pe care o aveau grecii. Dintre leguminoase, mai intai a fost cultivat bobul.
Cea mai rentabila era cultura vitei de vie si a maslinului, pentru care aproape intreg teritoriul Italiei prezenta conditii
favorabile. Uleiul de masline era folosit nu numai in alimentatie, ci si pentru iluminat si, mai tarziu, pentru prepararea
unguentelor si a parfumurilor. Cultura pomilor fructiferi era practicata atat pe micile proprietati (marul, parul,
smochinul, migdalul, scorusul), cat si in livezile de pe latifundii, cu specii mai rare la acea data : ciresul (adus din
Asia Mica), rodiul ( din Africa), gutuiul (din Spania), nucul si piersicul (din Persia). Gama de zarzavaturi era foarte
larga, aproape toate cele existente si azi pe pamantul italic.
Casele taranilor erau de regula niste colibe saracacioase, cu pereti de barne acoperite cu lut si cu un
acoperis de stuf. Locuinta paturilor medii si sarace consta intr-o singura incapere, avand o deschizatura in
tavan si acoperis prin care patrundeau lumina si apa de ploaie, colectata intr-un bazin din mijlocul incaperii.
Mobilierul era oarte redus. Casa romana avea un numar mare de paturi, cu destinatii diverse : paturi pentru
dormit, paturi canapele pe care se lua masa si paturi care serveau drept sofale. Pentru iluminat se foloseau
lumanari de ceara sau de seu si lampi mici cu ulei. Imbracamintea romanilor se caracteriza, inainte de toate,
prin simplitate. Nu necesita nici croiala aproape deloc si nici cusatura. Vesmantul national si oficial al
romanilo, dar care era interzis taranilor, muncitorilor simpli si sclavilor, era toga : o bucata de stofa groasa de
lana alba, taiata in forma de eplipsa sau de semicerc. Femeile purtau, direct pe piele, o camasa de in, iar in
jurul bustului o fasie de panza, drept sutien. In timpurile vechi imbracau toga si ele, la fel ca barbatii, dar inca
din secolele Republicii toga era rezervata numai femeilor de moravuri usoare. In locul ei, peste camasa purtau
o tunica lunga pana la pamant (stola), cu maneci scurte sau fara maneci, incinsa cu un cordon. Peste stola, un
fel de sal din lana colorata acoperea si infasura umerii. Un capat al salului se infasura pe un brat, celalalt capat
cadea pana la pamant, iar cu un fald al salului femeia isi acoperea capul, caci o femeie romana nu iesea
niciodata din casa cu capul neacoperit. Incaltamintea de rigoare a barbatilor cand purtau toga era un fel de
ghete din piele subtire, fara tocuri, fixate pe picior cu sase curele. Mult mai comode, mai practice erau
sandalele. Taranii si soldatii purtau saboti.
Procesul de romanizare incepe in anul 106, contribuind la acesta, in primul rand, armata romana, prezenta in
numar mare in Dacia. Provincie de granita, supusa in permanenta atacurilor barbare, Dacia a beneficiat de prezenta a
doua legiuni si a numeroase trupe auxiliare. Cei aproximativ 50 000 de soldati romani au fost cantonati in castre,
numeroase in Dacia, in jurul carora se va dezvolta o infloritoare viata economica. Numarul colonistilor romani adusi
de Traian in Dacia a fost mare. Ei proveneau de pe intreg cuprinsul Imperiului, dar toti vorbeau limba latina.
Imigrarea masiva determina o urbanizare accentuata a provinciei. Multe asezari, situate langa vechile dave dacice,
sunt ridicate la rangul de municipii si colonii (Apulum, Napoca, Potaissa). Ele erau organizate dupa modelul roman si

constituiau adevarate focare de romanizare a acestui teritoriu. Procesul de romanizare a populatiei daco-getice a
continuat pana in secolul al VII lea, cand se considera limba romana ca formata.
Dupa retragerea legiunilor si administratiei romane, in anul 275, Dacia ramane in parte in stapanirea dacilor
liberi, carpii. In partea de apus a ei, prin Banat si Crisana, locuiau vandalii; in centrul si rasaritul ei, gotii si anume o
ramura a lor, vizigotii sau tervingii; in partea de nord, prin Carpatii Maramuresului si ai Slovaciei, locuiau gepizii.
In ciuda tuturor influentelor , limba romana este o limba romanica. Structura ei, morfologia, sintaxa ei si
elementele fundamentale ale lexicului, acelea de intrebuintare permanenta, de circulatie intensa, sunt latine. Ceea ce
au adaugat pe urma slavii, in mai mare masura, popoarele vechi turcesti, in mai mica, n-au putut modifica acest
caracter initial si fundamental al limbii romane. Limba romana se formeaza incepand cu anul 106 si se intinde pana in
secolul al VII lea. In perioada 106 275 se formeaza romana comuna, protoromana sau straromana, limba cu un
evident caracter romanic. In limba romana, s-au mostenit de la latini genurile si declinarile substantivale, cele patru
conjugari ale verbelor, formele pronominale, numeralul de la 1 la 10, gradele de comparatie si cazurile, cu exceptia
cazului ablativ. Cand s-a observat regularitatea schimbarilor de sunete, lingvistii au inceput sa vorbeasca de legi
fonetice.
Fiecare limba isi are propriile dialecte. In limba romana comuna intalnim dialectele daco-roman, aroman,
istroroman, meglenoroman. Dar in interiorul unui dialect distingem si subdialecte. De exemplu, dialectul daco-roman,
are urmatoarele subdialecte : muntean, moldovean, maramuresean, banatean, crisan. Iar in cadrul subdialectelor se
nasc graiurile, spre exemplu subdialectul muntean este insotit de graiul ialomitean, vrancean, teleormanean etc.
Elementele de substrat ale limbii romane, adica cuvinte de origine dacica, sunt in numar de
aproximativ 160, totalizand peste 600-700 de derivate, inclusiv toponimele si antroponimele. In ansamblul
sau, acest fond de probabila provenienta dacica, substantive, adjective, verbe, adverbe, denumesc o mare
diversitate de obiecte, stari, fapte,actiuni, fenomene etc.
Pe langa celelalte mosteniri daco-getice, cuvintele de origine dacica, intrate definitiv in fondul lexical curent
al limbii romane, arata inca o data ca poporul roman este continuatorul civilizatiei si culturii daco-getilor.
Odata cu aparitia sentimentului national, s-a pus si problema originii romanilor. N-a fost greu sa se vada ca
limba noastra este o continuare a latinei aduse de colonistii romani. Ideea romanitatii a cuprins repede masele largi
ale populatiei, care au inceput sa se intereseze de diferenta intre limbile latine si cele care li s-au adaugat prin
imprumut din limbile vecine. In lupta pentru a demonstra latinitatea romanei, carturarii ardeleni au inceput sa
modifice in chip arbitrar elementele limbii, sa excluda din uzaj, in mod deliberat, cuvintele imprumutate din limbile
vecine, sa introduca in loc cuvinte latinesti luate din carti, sa transforme cuvintele de origine straina asa incat sa poata
fi explicate ca si cum ar fi fost mostenite din latineste, sa transforme elementele latine recent imprumutate, incercand
sa le aranjeze asa incat sa para ca sunt pastrate din antichitate, sa scrie romana nu asa cum e pronuntata azi, ci cum a
fost pronuntata la inceputurile ei. Toate aceste stradanii au avut reflexe si dincoace de munti si au dat nastere unor
violente lupte teoretice, la care au participat foarte multi intelectuali si mai cu seama scriitori. S-au scris parodii,
comedii, in care erau ridiculizati cei care vroiau sa modifice limba, s-au scris si publicatii pe ton serios, aratandu-se
ca introducerea de cuvinte noi, va duce la ruperea in doua a limbii, ca taranii nu vor mai intelege pe oraseni.
Primul care demonstreaza latinitatea limbii romane este Grigore Ureche, intr-un capitol din lucrarea sa
Letopisetul Tarii Moldovei, consacrat special acestei probleme, intitulat Pentru limba noastra moldoveneasca,
pentru care conchide cu mandrie ca de la Rim (Roma) ne tragem; si cu ale lor cuvinte ni-i amestecat graiul.Pentru
a-si convinge cititorii de acest adevar, el da o proba de etimologii latine : de la rimleni, ce le zicem latini, paine, ei
zic panis, gainaei zic galina, muiereamulier [] si altele multe din limba latina, ca de n-am socoti pre amanuntul, toate
le-am intelege.
Lui Grigore Ureche ii urmeaza alti scriitori si lingvisti care sustin in lucrarile lor sorgintea latina a

limbii romane.Miron Costin, prezinta si el cateva obiceiuri romane, pastrate si astazi, cum ar fi toastul la
petreceri si aniversari, precum si ritualul ingroparii mortului.
Aparuta in sec al XVIII lea, Scoala Ardeleana avea drept scop afirmarea drepturilor politice ale poporului
roman din Transilvania. Patrunsi de ideile iluministe, reprezentanti acesteia, Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru
Maior si Budai Deleanu, priveau instructia , prin scoala sau prin intermediul cartii, ca un mijloc de luminare si de
progres, modul prin care se ajungea la constiinta de sine, la descoperirea valorilor umane, deci a drepturilor lor, in
primul rand, ca oameni. Opera de cultura a reprezentantilor Scolii Ardelene prefigureaza, prin tematicaei, unitatea
romaneasca si originea pur romana a poporului roman.
Limba romana, reprezentanta a latinitatii rasaritene, a fost de-a lungul timpului , cantata si slavita in lucrarile
lor de multi scriitori romani, care si-au inchinat viata si munca lor patriei, fiind constienti de sorgintea nobia a acestei
limbi si de cultura pe care aceasta o presupune.
Sub aspect literar, tendinta dacizanta culmineaza in a doua jumatate a secolului al XX lea, prin scrierile lui
Mihai Eminescu. Tema dacica se regaseste atat in marile poeme Memento Mori, Rugaciunea unui dac si
Sarmis, cat si in proiectele dramatice. In poezia Memento Mori, Eminescu realizeaza o evocare a civilizatiilor de
la origini. Aici viziunea eminesciana asupra Daciei este paradisiaca, scriitorul refacand imaginea unui popor apus.
In perioada interbelica ideea dacica s-a transformat uneori in dacism, tracism ori tracomanie, devenind suport
ideologic pentru extremismul de dreapta (miscarea legionara). Si in perioada postbelica, in plin ceausism, dacismul si
tracismul au avut adeptii lor frecventi, atat in tara, cat si in diaspora.
Dar nu numai din cultura romanilor ne-au ramas obiceiuri, ci si din cultura dacilor. Folclorul nostru pastreaza
neindoielnic profunde urme daco-getice. In portul popular, aceste urme sunt evidente. Camasa incretita la gat a
tarancilor, camasa despicata lateral a barbatilor, cioarecii din stofa groasa alba de lana, stransi pe coapse si pulpe.
Apoi braul lat de piele sau de panza groasa, opincile, caciula tuguiata de blana, sunt atestate iconografic pe Columna
lui Traian si pe metopole de la Adamclissi. In ornamentica imbracamintei,a ceramicii, a obiectelor si a uneltelor de
lemn crestate de tarani unii cercetatori inclina sa creada ca s-au mentinut anumite motive decorative daco-getice, ca
bradul, soarele, spirala sau zig-zagul. Cercetarile ar putea continua si in domeniul muzicii populare, al melosului, al
instrumentelor (naiul, de exemplu, deriva din tracicul flaut al lui Pan). Intreprinderea ar fi cu atat mai justificata cu
cat autorii antici vorbesc des despre aplicatia pe care o aveau tracii spre muzica. Aristotel spunea ca tracii isi
versificau legile si le recitau cantandu-le. Oratorul si istoricul grec Theopompos afirma ca solii traci isi expuneau
textul soliei cantandu-l si acompaniindu-se cu un instrument cu coarde. Iordanes ne informeaza ca preotii traci oficiau
cantand, si acompaniindu-se cu un instrument asemanator chitarei. Inaintea lui, Strabon scria : Muzica in intregimea
ei este socotita tracica si asiatica (). Ba si cei care s-au ocupat de vechea muzica erau se spune tot traci, anume
Orfeu, Musaios si Thamyris.
In domeniul artelor plastice, nu pare exculs ca imaginea calaretului trac sa fi sugerat in iconografia
noastra populara- imaginea Sf. Gheorghe omorand balaurul. De asemenea, Mircea Eliade remarca elemente comune
zeului furtunii Gebeleizis si profetului Ilie. Medievala, dar nu fara posibile influente traco-getice este si ceramica asa
zisa dacica, neagra, lustruita, cu tipica ei ornamentatie obtinuta prin procedeul inciziei.
Urme ale mostenirii dacice se pot banui si in diverse productii de literatura populara. De pilda in descantece,
cimilituri sau unele colinde. Arhaicele rituri de constructie, documentate in neoliticul de pe teritoriul Romaniei, au
trebuit sa strabata veacurile de cultura spirituala dacica pentru ca sa ajunga la noi sub forma legendei Mesterului
Manole, povestea zidarului de manastire care isi zideste sotia ca sa opreasca surparea cladirii, indicand conceptia
noastra despre creatie, care e rod al suferintei, definita ca mitul estetic. Sunt patru mituri, nutrite din ce in ce mai mult
de mediile literare, tinzand a deveni pilonii unei traditii autohtone. Unul din aceste mituri este si cel al Mesterului
Manole, de care am amintit mai sus. Insa, intaiul mit, Traian si Dochia, simbolizeaza constituirea insasi a
poporului roman. El a fost formulat propriu-zis de Asachi, Dochia care impietreste cu oile sale, fugind de Traian, insa
cu elemente populare si cu o legenda cantemiriana. Miorita, istoria ciobanului care voieste a fi inmormantat langa

oile sale, simbolizeaza existenta pastorala a popurului roman si exprima viziunea franciscan-panteista a mortii
individului roman. Acest mit a ajuns sa fie socotit de unii, Divina noastra Comedie. In sfarsit, Zburatorul e mitul
erotic, personificarea invaziei instinctului puberal. Poezia romana, prin Eminescu indeosebi, a aratat inclinari de a
socoti iubirea ca o forta implacabila, fara vreo participare a constiintei. Pe langa aceste patru mituri incearca sa se
ridice si altele imbratisand mai cu seama domeniul religiosului.
Ceea ce indreptateste pe multi sa sustina tineretea noastra, este forma taraneasca a civilizatiei romane. Unii
conationali deplang aceasta stare si spera ca in mod vitejesc ne vom arunca, asemeni poparelor de culoare de pe alte
continente, in cea mai violenta viata de oras tehnic. Strainii rauvoitori numesc asta deficit de civilizatie si exalta,
comparativ, civilizatia lor. Dar tocmai ruralismul nostru constituie dovada suplimentara a marii noastre vechimi.
Intradevar, rasele stravechi, sunt conservative, regresive si defensive. Autohtonia le obliga la muncile campului si
primejdiile invaziei la ocupatia pastorala. In muntii occidentali, ca si in Carpati, oamenii au fizionomia tipica
stravechilor civilizatii pastorale : fata brazdata de vanturile alpine, ochi patrunzator si neclintit de vultur, tinuta rigida,
mutenie. Taranca romana isi acopera gura cu basmaua, ca pe un organ nefolositor. Tabara de corturi se preface in
oras. Satele ungurilor sunt niste minuscule orase, orasele romanilor sunt niste mari sate.
Cand, prin urmare, studiem literatura romana, e gresit sa masuram cu dimensiuni superficiale. Civilizatia si
cultura poporului roman sunt stravechi, si literatura nu-i decat o forma secundara si deloc obligatorie. Poporul roman
a avut ca mijloc de perfectiune sufleteasca, limba superioara, riturile, traditiile orale, cartile bisericesti. Cand intaiele
cronici se ivira, ele atestau o expresie rafinata, efect al unei inaintari culturale neintrerupte. Noua este numai literatura
de tip occidental (poezie profana, proza analitica, drama). Cand o adoptam aduceam un suflet experimentat si doua
sute de ani ne-au fost de ajuns sa producem o literatura superioara, de multi invidiabila. Cateva secole de intarziere
relativa, nu pot anula folosul unei existente imemoriale.
Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Documentar

Vasile Prvan i rdcinile spiritualitii

romneti
George Enache, 03 Octombrie 2010
"Destinul lui Prvan a fost, oricum, s intrige mereu. Acceptat cu entuziasm de unii,
respins cu putere de alii, el n-a lsat pe nimeni impasibil i s-a impus posteritii ca un
factor incitant, a crui for de iradiere nu i-a istovit nc resursele."
Cuvintele academicianului Alexandru Zub, cel care i-a consacrat o bun parte din existen
punerii n valoare spre beneficiul celor de azi a vieii i operei ilustrului epigrafist i istoric al
Antichitii, sintetizeaz n chip de efigie o existen excepional n peisajul cultural romnesc,
o contiin n care competena savantului de cel mai ales soi, patriotismul cald i morala cea mai
exigent s-au topit ntr-un tot unitar.
Din fragmente spre esene
Vasile Prvan s-a nscut la 28 septembrie 1882, n ctunul Perchiu, din comuna Huruieti,
judeul Bacu. A studiat istoria la Universitatea din Bucureti, unde i-a avut ca profesori pe
Nicolae Iorga i Dimitrie Onciul, promotori ai colii critice, curent istoriografic care punea
accentul pe metod i document i pe disciplin intelectual i profesionalism, recuznd excesul
de retoric, subiectivismul i abuzul de imaginaie n scrierea istoriei.
Continuarea studiilor n Germania, unde se specializeaz n domeniul istoriei antice, a
reprezentat pentru tnrul istoric consolidarea i augmentarea achiziiilor din mediul universitar
autohton. n acel moment coala istoric german domina lumea tiinific, prin preocupri de o
extraordinar varietate, erudiie i rigoare, completate de dorina de nelegere global a
sensurilor existenei umane. Pentru Vasile Prvan, din stagiile n preajma marilor istorici romni
i germani a rezultat un triplu beneficiu: a deprins rigoarea cercetrii, a nvat s priveasc
istoria n ansamblu i s integreze istoria romnilor (a strmoilor notri) n cadrele istoriei
universale, a vzut n istorie un loc i un prilej de reflecie legat de destinul persoanei, neamului
i omenirii n general.
Acest din urm aspect gsea de altfel un teren fertil n sufletul savantului, frmntat adesea de
grave ntrebri existeniale. Pstrnd rigoarea tiinific, Vasile Prvan se deschide spre domenii
precum istoria ideilor i reflecia filosofic pe marginea rostului i sensului istoriei: "Interogaia
savantului, nfiripat n prag de nou epoc, arat profesorul Alexandru Zub, e aceea a unei
istoriografii ce-i simte acut rspunderile sociale. Ea selecteaz din noianul de fapte ale
trecutului, inerent fragmentare, mai ales ceea ce poate contribui la nnobilarea clipei de fa.
Sensul adevratei istorii nu poate fi dect eminamente spiritual, metafizic, dedus din continua
pendulare a umanitii ntre real i posibil. Pentru marele crturar, de pe acum fr vrst, istoria
se definea ca "manifestarea tendinei spre nemurire, inerent omului", susceptibil s descopere
"viaa sufletului omenesc n nfirile sale din toate locurile i timpurile". La acest nivel, rareori
tangibil, ea devine parenetic, semnificativ, esenial."
Viii cinstesc pe cei mori, morii vorbesc celor vii
Ideea identificrii esenialului dincolo de masa de fapte aparent informe mergea mn n mn cu
ideea solidaritii profunde dintre strmoi i cei de azi. ntr-un text tulburtor, intitulat
Parentalia, Prvan vorbete de datoria pe care o au cei vii de a-i pomeni pe cei adormii:

"Oamenii noi, nflorind n marea lumin a vieii, se pleac cu reculegere spre pmntul unde
dorm oamenii vechi, din tria crora au crescut ei, oamenii noi, ca florile noi din pulberea florilor
vechi". Omul singuratic e pieritor, ns legat prin memoria colectiv, de marele lan al celor din
trecut, de fa i viitori, el rmne viu i parte a omenitii. De aceea memoria, sublimat la
modul superior n istorie, este att de important pentru noi: "Tu, Clio, culegi de pe morminte
florile uscate i ni le faci iar vii, nflorind proaspete, ca cicoarea pe lanuri, n roua dimineii. Tu,
Clio, nclzeti cu focul tu trupurile de demult adormiilor i i faci iar vii, trind din nou
puternic n lumea lor i nvlind plini de via n lumea noastr: cu sngele nc lunecnd pe
armurile lor, cu patima nc aprins n privirile lor, cu visul nc palpitnd n fptura minilor lor.
i ntre noi oamenii cei plpnzi, cei trectori, nemurirea coboar, ca raza din cer. Bogai de
nesfritul tuturor luminilor aprinse de cei ce dintru nceput i fr de sfrit au creat lumin, noi,
copiii unei clipe - totui venice: n renaterea ei perpetu din cele ce au fost, n nesfrirea ei de
iubire spre cele ce vor fi - strlucim de lumina ntreag a sufletului omenesc ntreg, de la cel
dinti care a trit pn la cel din urm care va tri, unul".
Trei motive pentru cinstirea de ctre Biseric a lui Vasile Prvan
Aceast idee-for i-a gsit locul n toate marile sale lucrri tiinifice. Bunoar, iat ce scrie
Prvan n prefaa la "Contribuii epigrafice la istoria cretinismului daco-roman" (1911):
"Tradiia istoric i cultul trecutului au la neamurile luminate tocmai acest rost, de a hrni
sentimentul de continuitate spiritual ntre strmoii, ori anticii, idealizai i lupttorii pentru
ideal al vremurilor de azi. Strmoii notri sunt ns anticii, a cror via e pentru ntreaga lume
contemporan un izvor de bogie sufleteasc i de avnturi nltoare.
Grija noastr pioas i struitoare a naiunii noastre pentru urmele antice lsate n pmntul rii
de strmoii daco-romani ar da vieii sufleteti a ntregului popor un orizont mai larg, renviind o
tradiie nobil i idealist i alungnd mcar n parte spaima zilei de mine, prin trezirea unui
anume sentiment de siguran, ba chiar de nemurire a rasei, i prin ntrirea credinei ntr-un
viitor binecuvntat al neamului romanic de la Dunrea de Jos".
"Contribuiile epigrafice" pun practic bazele studiului tiinific al istoriei cretinismului dacoroman, trasnd linii directoare care sunt urmate pn n ziua de azi, inclusiv de istoricii
bisericeti. Studiul lui Prvan ncepe cu aceste cuvinte: "Elementele fundamentale ale credinei
cretine poart la poporul romn numiri de origine latin, care arat prin forma lor o vechime
egal cu aceea a nsi limbii noastre ca idiom romanic", subliniind astfel o idee care a devenit
major n discursul identitar romnesc, referitoare la geneza noastr ca popor latin i cretin
deopotriv. Este unul din motivele pentru care Biserica Ortodox Romn pstreaz i cultiv
amintirea marelui savant.
Un al doilea motiv se regsete n paginile "Geticii", celebra "protoistorie a Daciei" din anul
1926. Cltorind n timp naintea epocii clasice, n cazul spaiului carpato-danubian, a perioadei
daco-romane, Vasile Prvan ncearc s reconstituie n "Getica", la un nivel nemaiatins pn
atunci, istoria fascinanilor i n acelai timp misterioilor daci, despre care se tiau n acel
moment prea puine lucruri.
Dintre toate, cele mai incitante paragrafe s-au dovedit cele dedicate spiritualitii geilor i
dacilor. Romnii aflau cu ncntare din paginile "Geticii" c strmoii notri au fost aproape
monoteiti i au cultivat o spiritualitate aleas. ntr-o epoc dominat de primatul spiritual, cum
era cea interbelic, aceste afirmaii, fcute de o autoritate precum Prvan, au generat un adevrat
ciclon, ale crui impulsuri nu -au stins nici n ziua de azi. Intelectuali laici sau oameni ai Bisericii
s-au aplecat asupra afirmaiilor savantului i au ncercat s le aprofundeze, ntr-un efort ce inea
pn la urm de identitatea noastr ca neam i rostul nostru n lume. n majoritate, specialitii n

istorie antic din zilele noastre resping afirmaiile despre presupusul "henoteism" al geilor i
dacilor i despre nivelul ridicat al culturii i spiritualitii lor. n schimb, privit din unghiul
istoriei culturii, impulsul dat de Prvan s-a dovedit benefic. Toi cei ce simeau c strmoii le
vorbesc au ncercat s fie aidoma imaginii acestora, construite cu atta for de marele savant, iar
impactul s-a dovedit i n viaa Bisericii.
Geii, un popor de rani statornici, supui i cu fric de Zeul lor
De altfel, "Getica" cuprinde n ea aceeai idee major a solidariti trecutului cu prezentul, a
legturii dintre cei ce triesc azi i strmoii lor. Exagerrile n ceea ce privete puritatea
spiritualitii geto-dacice sunt rspunsuri la alte exagerri, ale unor istorici care se foloseau de
trecut pentru a sublinia o imagine deloc favorabil romnilor din vremea lor. Pentru Prvan, geii
sunt aidoma romnilor, aa cum i viseaz el: "Un popor de rani<>: aezai, statornici, supui
i cu fric de Zeul lor, amri de vecini cu nesfritele rsboaie i prdciuni i slbticii i ei
de multe ori de ticloiile lor, totui veseli i glumei la vreme de pace, mnioi i cruzi numai la
rsboiu, ndeobte ns cu bun sim i mereu ntorcndu-se la strvechea lor credin optimist n
zei i n oameni". Istoria venea nc o dat s ne aminteasc cine suntem i care ne sunt valorile,
iar Prvan oferea culturii noastre un mit care s-a dovedit din cele mai fertile.
n sfrit, un al treilea motiv pentru care Biserica Ortodox Romn trebuie s nu-l uite pe Vasile
Prvan este faptul c la un moment dat, n ceas de cumpn, unii au considerat c el este cel mai
potrivit, datorit calitilor sale morale, a ascetismului su i a apropierii de Biseric, s intre n
rndurile clerului i s devin mitropolit primat. n modestia lui, Prvan a respins din fa
aceast idee, adncindu-se n studiile sale i neglijndu-i sntatea. n cele din urm, o banal
apendicit, netratat la timp, i-a curmat viaa la 45 de ani, n plin putere creatoare.
Verbul, ca o sabie de foc, s-a pstrat ns cuprins n paginile crilor. S ne amintim, din vasta
oper a lui Vasile Prvan, acele fragmente n care savantul ne vorbete despre religia i
spiritualitatea strmoilor geto-daci.
Getica - despre spiritualitatea i religia geto-dacilor
"Relativ bogate sunt tirile literare cu privire la religia i organizaia religioas getic. n aceast
privin, de la Herodot i pn la Iulian Apostatul, antichitatea e unanim n a recunoate Geilor
o adnc i sever religiozitate, care le ptrunde i determin viaa lor naional n toate
mprejurrile, fie de zilnic nchinare puterilor supranaturale, fie de catastrofal unire cu
divinitatea nemuritoare, prin renunarea de bunvoie la viaa chinuit n pace ori biruit n
rsboiu
Nimic deci din nebunia dionysiac thraco-phrygic nu e de admis ori tolerat la Gei. Oamenii
sfini vor fi la ei asceii, cari nu vor s mai tie nici de lume, nici de femei, ci n renunare la orice
bucurie a trupului, se devoteaz gndului bun despre nemurirea de dincolo de viaa trupului. Cci
abia prin moarte omul nviaz la viaa cea vecinic.
Zeul e n cer, iar nu pe pmnt. El e cerul senin: turburarea firei e adus de demonii ri ai
furtunilor, nourilor, grindinei; de aceea Getul ajut zeului suprem la linitea lumei, trgnd el
nsui cu arcul n nourii cari ascund i ntunec faa zeului din cer. i tot de aceea zeul e adorat
pe munii nali, n singurtatea unde numai vulturii, iar nu oamenii mai pot urca. Acolo sus,
pierdut de lume, i cercetat numai de rege, ca s-i afle sfatul la caz de primejdie i necazuri, st
marele preot"
"Total deosebii de Thraci - cari sunt polytheiti - Geii se arat n credinele lor henotheiti n
adevr, nimic nu ndreptete a admite la Gei un cult orgiastic, aa cum e la Thraci Prin
urmare; nu din Thracia, ci din Egypt i ia nvtura i Decaeneus; nu cu nvturi dionysiace,
ori de orgii phrygiene, i reformeaz naiunea acest "vrjitor", ci cu "semne prevestitoare", pe

care le nvase n Egypt i cu care explica voina divin; semnul palpabil al succesului
propagandei sale e distrugerea viei de vie i viaa de abstinen impus Geilor...
Fapt e c din pricina confuziei ntre Thracii sudici i Daco-Geii danubiani, desigur rude, dar nu
acelai popor, confuzie pe care am vzut-o mai sus i n cazul lui Dromichiates, al lui Kothelas
etc., attea obiceiuri, instituii, credine i chiar fapte istorice pur thracice erau atribuite - i sunt
nc mereu pn n momentul de fa - n chip arbitrar i Geilor.
"La fel a fost turburat, nc din antichitate, i ideea getic despre nemurirea sufletului. n special
regsim la Pomponius Mela II 2, 18, o adevrat colecie de astfel de raionalizri ale vechei i
primitivei credini getice despre nemurire, prin teoriile i prejudecile elenistice... De fapt, Geii
credeau, la fel cu Nordicii, ntrun fel de Walhall, unde, dup moartea trupului, se vor ntlni cu
zeul lor suprem i vor tri fr sfrit...
n adevr, problema nemuririi sufletului se punea esenial deosebit pe coastele Mediteranei, unde
strvechile culte chtoniene - preindo-germanice - mnau ntregul gnd religios n ntunericul trist
de sub pmnt, i unde trupul era singura chezuire a existenei, iar omul, ca i plantele, i avea
rdcinile i nceputul n pmnt (deci nhumare, mumificare etc., spre a fi pstrat pn la a doua
nviere: egal care: egyptean, syrian, greco-thracic ori cretin), - fa de Nordul barbar
(blonzii Europei alpine), unde - se pare ncepnd din epoca bronzului - tot gndul religios a fost
mnat spre cer i spre dispreul trupului (arderea lui i, adesea, aruncarea cenuei n vnt),
ntruct viaa viitoare era n alt lume, iar nu n aceasta, a trupului. Indoeuropenii Greco-ThracoPhrygieni ajungnd la Mediterana nau putut rezista "chtonizrii" religiei lor prin mentalitatea
localnicilor. Dimpotriv Geii, dincolo de Haemus, triau nc n concepiile primitive indoeuropene ale idealismului naiv i ireductibil uranian: ca i Celii ori germanii continentali i
scandinavi, cu polytheismul lor "olympian", aa de asemntor celui achaic ("homeric"), din
vremea strveche elenic, atunci cnd Grecii erau nc bine difereniai de lumea Sudului, despre
aceast situaie de fapt, Tomaschek, Die alten Thraker I p. 112, i a dat i el, n parte, seama, dar
nu a observat c la Nord de Haemus situaia dinainte de "chtonizarea" i "orgiastizarea" Thracilor
continu i n vremile istorice. De aceea i face el obicinuita confuzie, de a amesteca ce e thracic
aegeic cu ce e thracic danubian (getic!) i astfel ntreaga mentalitate religioas getic i rmne i
lui neexplicabil..."
"ncepnd de la Herodot, care numete pe Gei "cei mai viteji i cei mai cinstii dintre Thraci",
literatura antic ne-a pstrat un ir ntreg de mrturii foarte onorabile pentru acest popor. nainte
de toate, credina lor n nemurirea sufletului, care i desparte de toi ceilali Thraci i de Greci.
Apoi, o ornduire i cuminenie a vieii lor sociale i politice, care se manifest ntrun chip
surprinztor n mai toate mprejurrile grele ale istoriei lor. Astfel, mpotriva tuturor aparenelor,
ei se arat ca un popor sedentar i linitit, care nu cere dect s fie lsat n pace..."
Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

L.Blaga Revolta fondului nostru nelatin

02 Oct 2011 Las un comentariu
by genovevabutnaru in Dosar
Revolta fondului nostru nelatin

Lucian Blaga
Publicat n revista Gndirea, I, 1921, nr. 10, p. 181-182

Un prieten imi vorbea despre inriurirea slava asupra literaturii noastre; inchinator indirjit la
altarul latinitatii clare si masurate el nu ingaduia nici cea mai mica alterare sau spalacire a
acesteia prin maximalismul sclav []. In entuziasmul de o clipa al invierii sint foarte multi
cei ce impartasesc exclusivismului latin, care cu finetea lui Anatole France nu vede in opera lui
Dostoievski decit o monstruoasa ciudatenie.
Se exagereaza. Si nu intelegem de ce. Acest orgoliu al latinitatii noastre e mostenirea unor
vremuri cind a trebuit sa suferim risul batjocoritor al vecinilor, care cu orice pret ne voiau
subjugati. Azi e lipsit de bun simt. Vorbim despre spiritul culturii noastre; vrem sa fim numai
atit: latini limpezi, rationali, cumpatati, iubitori de forma, clasici, dar vrind-nevrind suntem
mail mult. Insemnatul procent de singe slav si trac, ce clocoteste in fiinta noastra, constituie
pretextul unei probleme, care ar trebui pusa cu mai multa indrazneala. Tineretea ne indeamna sa
turburam idealul lesnicios al celor multi ingimfati, aruncindu-le in suflete o indoiala. Sa ni se
ierte tineretea. Se va zice ca spunem mituri. Ei bine; numiti-le basme. Avem insa convingerea ca
adevarul trebuie sa fie expresiv si ca miturile sint prin urmare mai adevarate decit realitatea.
Cunoastem experimentul incrucisarii unei flori albe cu o floare rosie a aceleiasi varietati.
Biologii vorbesc despre asa numitele dominante. Ce inseamna cuvintul acesta? Ca in generatiile
noua ce sa nasc din impreunarea celor doua flori insurile uneia din ele sunt stapinitoare;
bunaoara cele mai multe vor fi albe. S-a dovedit insa ca din cind in cind cu oarescare ciudata
regularitate reapar si insusirile curate ale celeilate flori. E o izbucnire din mister, cind nici nu te
astepti. Vechile insusiri le-ai crezut pierdute pentru intotdeauna, ele se afirma totusi din timp in
timp in toata splendoarea lor trecuta. Intr-o indepartata analogie cu experimentul acesta biologic
atit de convingator in simplitatea sa se poate spune, ca in spiritul rominesc e dominanta
latinitatea, linistita si prin excelenta culturala. Avem insa si un bogat fond slavo-trac, exuberant si
vital, care oricit ne-am impotrivi, se desprinde uneori din corola necunoscutului rasarind puternic
in constiinte. Simetria si armonia latina ne e adeseori sfirticata de furtuna care fulgera molcom in
adincimile oarecum metafizice ale sufletului rominesc.
E o revolta a fondului nostru nelatin. Nu e lucru nou: sintem morminte vii ale stramosilor. Intre
ei sint de aceia pe care ii ocrotim si-i imbratisam cu toata caldura, din motive istorice si politice;
dar avem si stramosi pe cari ii tratam ca pe niste copii vitregi ai nostri. Atitudine lipsita de
intelepciune, deoarece cu cit ii tinem mai multe in friul intunericului, cu atit rascoala lor va fi
mai aspra, mai tumultoasa putind sa devina fatala privilegiatilor de astazi. Istoria noastra se
proiecteaza mai mult in viitor decit in trecut. E bine sa ne dam seama de puterile potentiale care

ne zac in suflete vulcani in fundul marilor. De ce sa ne marginim numai la un ideal cultural

latin, care nu e croit in asemanare desavirsita cu firea noastra mult mai bogata. Sa ne siluim
propria natura un aluat in care se dospesc atitea virtualitati? Sa ne ucidem corsetindu-ne intr-o
formula de claritate latina, cind cuprindem in plus atitea alte posbilitati de dezvoltare?
Intrebarea va nelinisti multe inimi. Din partea noastra, ne bucura cind auzim cite un chiot ridicat
din acel subconstient barbar, care nu place deloc unora. Asa cum o intelegem noi intr-adevar nu
ne-ar strica putina barbarie. Daca privim in jur sau in trecut, intilnim o aparitie simbolica:
Hasdeu misticul: un mare indemn pentru viitor.
Cunoscutul ritm de liniste si de furtuna, de masura si de exuberanta, ce-l gasim in viata altor
popoare se lamureste mai mult prin logica inerenta istoriei, prin alternarea de teze si antiteze,
cum le-a determinat un Hegel bunaoara. Acelasi ritm are la noi radacini cu mult mai adinci in
insusiri temeinice de rasa. Deosebirea aceasta ne ingaduie frumoase perspective istorice.
Cei ce apartin trecutului cu pozitivismul lor sec sau neastimparat vor mormai in barba lor
apostolica: e un romantic. Ca sa nu le las nici o indoiala, marturisesc: un romantic? intr-un
singur inteles, da. Si anume intrucit am convingerea ca adevarul trebuie sa fie expresiv si ca
miturile sunt prin urmare mai adevarate decit realitatea.
Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Revolta fondului nostru nelatin

Articolul "Revolta fondului nostru nelatin", aparut in revista "Gandirea" in 1921, se
incadreaza in viziunea traditionalista a acestei reviste, fiind scris de Lucian Blaga pentru a
contracara exclusivismul latin in configurarea componentei spirituale a poporului roman:
"Un prieten imi vorbea despre inraurirea slava asupra literaturii romane; inchinator indarjit la
altarul latinitatii - clare si masurate - el nu ingaduia nici cea mai mica alterare sau spalacire a
acestuia prin maximalismul slav."
Se ajunge, in felul acesta, la un "exclusivism latin", prin care multi impartasesc convingerea ca
exista spirite nationale si culturi superioare si inferioare, de pilda parerea lui Anatole France
despre opera lui Dostoievski, aceea ca ar fi "o monstruoasa ciudatenie".
Mostenirea acestei atitudini despre latinitate este expresia unor timpuri mai vechi, "cand a trebuit
sa suferim rasul batjocoritor al vecinilor, care cu orice pret ne voiau subjugati."
In momentul aparitiei studiului, aceasta atitudine nu este decat dovada unor vremuri zbuciumate
ale istoriei, in care lumea se supune unor reguli ale dezvoltarii organice in spirit meliorist. Pentru
a-si argumenta pozitia despre "insemnatul procent de sange slav si trac, ce clocoteste in fiinta
noastra", Lucian Blaga supune analizei un experiment biologic semnificativ:

"Cunoastem experimentul incrucisarii unei flori albe cu o floare rosie a aceiasi varietati. Biologii
vorbesc despre asa numitele dominante."
in domeniul culturii si al psihologiei etnice, dominanta se ! construieste in functie de cultura cu o
putere spirituala mai mare:
"intr-o indepartata analogie cu experimentul acesta biologic - atat de convingator in simplitatea
sa - se poate spune ca in spiritul romanesc este dominanta latinitatea, linistita si prin excelenta
culturala. Avem insa si un bogat fond slavo-trac, exuberant si vital, care, oricat ne-am impotrivi,
se desprinde uneori din corola necunoscutului rasarind puternic in constiinte. Simetria si armonia
latina ne e adeseori Vsfarticata de furtuna care fulgera monoton in adancimile oarecum
metafizice ale sufletului jromanesc. E o revolta a fondului nostru nelatin."
Din respect pentru cultul stramosilor, natiunea romana ar trebui sa acorde consideratia
necesara tuturor componentelor spirituale etnice din care a rezultat sinteza actuala".

"Nu e un lucru nou: suntem morminte vii ale stramosilor. intre ei sunt de aceia pe care ii ocrotim
si-i imbratisam cu toata caldura, din motive istorice si politice; dar avem si stramosi pe care ii
tratam ca pe niste copii vitregi ai nostri."
Lucian Blaga dezavueaza cu argumente convingatoare o asemenea opinie:
"Atitudine lipsita de intelepciune, deoarece cu cat ii tinem mai mult in fraul intunericului, cu atat
rascoala va fi mai aspra, mai tumultuoasa - putand sa fie fatala privilegiatilor de astazi. Istoria
noastra se proiecteaza mai mult in viitor decat in trecut. E bine sa ne dam seama de puterile
potentiale care ne zac in suflete - vulcani in fundul marilor."
Claritatea latina se poate imbogati si diversifica, considera autorul complexei teorii a "spatiului
mioritic", prin resuscitarea fondului traco-dac:
"De ce sa ne marginim numai la un ideal cultural latin, care nu e croit in asemanare desavarsita
cu firea noastra mult mai bogata. Sa ne siluim propria natura - un aluat in care se dospesc atatea
virtualitati? Sa ne ucidem corsetandu-ne intr-o formula de claritate latina, cand cuprindem in plus
atatea alte posibilitati de dezvoltare? intrebarea va nelinisti multe inimi. Din partea noastra, ne
bucura cand auzim cate un chiot ridicat din acel subconstient barbar, care nu place deloc unora.
Asa o intelegem noi - intr-adevar nu ne-ar strica putina barbarie."
Aceste fond nelatin este un dat al poporului roman:
"Cunoscutul ritm de liniste si furtuna, de masura si exuberanta, ce-l gasim in viata altor popoare

se lamureste mai mult prin logica inerenta istoriei, prin alternarea de teze si antiteze, cum le-a
determinat un Hegel bunaoara. Acelasi ritm are la noi radacini cu mult mai adanci in insusiri
temeinice de rasa. Deosebirea aceasta ne ingaduie frumoase perspective istorice. Cei ce apartin
trecutului cu pozitivismul lor sec sau neastamparat vor mormai in barba lor apostolica: e un
romantic.

Ca sa nu le las nici o indoiala, marturisesc: un romantic? -intr-un singur inteles, da. Si anume
intrucat am convingerea ca adevarul trebuie sa fie expresiv si ca miturile sunt prin urmare mai
adevarate decat realitatea."
Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Revolta fondului nostru nelatin
,, Acest orgoliu al latinitii noastre e motenirea unor vremuri cnd a trebuit s suferim rsul batjocoritor
al vecinilor, cari cu orice pre ne voiau subjugai. Azi e lipsit de bun-sim. Vorbim despre spiritul culturii
noastre; vrem s fim numai att latini ! limpezi, raionali, cumptai, iubitori de form, clasici ! dar
vrnd-nevrnd suntem mai mult. "nsemnatul proces de snge slav i trac, ce clocotete #n fiina noastr,
constituie prete$tul unei probleme, care artrebui pus cu mai mult #ndrzneal. %unoatem
e$perimentul #ncrucirii unei flori albe cu floarea roie a aceleiai varieti. &iologii vorbesc despre aa
numitele dominante. %e #nseamn cuvntul acesta' % #n generaiile nou ce se nasc din #mpreunarea
celor dou flori ! #nsuirile uneia dintre ele sunt stpnitoare; bunoar cele mai multe vor fi albe. (-a
dovedit #ns c din cnd #n cnd cu oareicare ciudat regularitate reapar i #nsuirile curate ale
celeilalte flori. ) o izbucnire din *ister, cnd nici nu te atepi. Vec+ile #nsuiri le-ai crezut pierdute pentru
totdeauna, ele se afirm totui din timp #n timp #n toat splendoarea trecut. "ntr-o #ndeprtat analogie
cu e$perimentul acesta biologic- att de convingtor #n simplitatea sa ! se poate spune c #n spiritul
romnesc e dominant latinitatea, linitit i prin e$celen cultural. Avem #ns un bogat fond latent
slavo-trac, e$uberant i vital, care, orict ne-am #mpotrivi, se desprinde uneori din corola
necunoscutului,rsrind puternic #n contiine. (imetria i armonia latin ne e adeseori sfrtecat de
furtuna care fulger molcom #n adncimile oarecum metafizice ale sufletului romnesc.
E revolta fondului nostru nelatin.Nu e lucru nou: suntem morminte vii ale strmoilor
. "ntre ei sunt de aceia pe care #iocrotim i-i #mbrim cu toat cldura, din motive istorice i politice;
dar avem i strmoi pe care #i tratm ca pe nite copii vitregi ai notri. Atitudine lipsit de #nelepciune,
deoarece cu ct #i inem mai mult #n frul #ntunericului, cu att va fi mai aspr, mai tumultuoas ! putnd
sdevin fatal privilegiailor de azi.
Istoria noastr se proiecteaz mai mult n viitor dect n trecut.
/ucian &laga
, Revolta fondului nostru nelatin,
#n revista
,,Gndirea
0
Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Mircea Eliade
Este semnificativ c singurul popor care a reuit s-i nving definitiv pe daci, care le-a
ocupat i colonizat ara i le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al crui mit

genealogic s-a constituit n jurul lui Romulus i Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alptai i
crescui de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri i al acestei asimilri a fost
naterea poporului romn. n perspectiva mitologic a istoriei, s-ar putea spune c acest
popor s-a nscut sub semnul Lupului, adic predestinat rzboaielor, invaziilor, i
emigrrilor. Lupul a aprut pentru a treia oar pe orizontul mitic al istoriei dacoromanilor i a descendenilor lor. ntr-adevr principatele romne au fost ntemeiate n
urma marilor invazii ale lui Genghis-Han i ale succesorilor si. Or, mitul genealogic al
genghis-hanizilor proclam c strmoul lor era un Lup cenuiu care a cobort din Cer i sa unit cu o cprioar... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria
Ivnescu i Cezar Ivnescu, Editura tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1980)
Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han (fragment), Dacii i lupii

Dacii i lupii (fragment)

Dacii confrerie rzboinic
Revenind la daci, pare destul de probabil c numele lor etnic deriv, n
ultim instan, de la epitetul ritual al unei confrerii rzboinice. Etapele
procesului, prin care apelativul ritual al unui grup a devenit numele unui
ntreg popor, ne scap. (Nu sntem dealtfel mai bine informai nici pentru
alte populaii europene cu nume de lup.) Dar ne putem reprezenta
lucrurile n dou feluri:
1) fie c datorit eroismului i ferocitii tineretului rzboinic al unui trib,
epitetul lor ritual lupii a devenit numele ntregului trib;

2) fie c epitetul ritual al unui grup de tineri imigrani victorioi a fost

acceptat de aborigenii nvini i supui. n acest ultim caz putem crede c
aceti cuceritori au devenit aristocraia militar i clasa dominant.
n stadiul actual al cercetrilor noastre e greu de optat pentru una din
aceste dou posibiliti. Ceea ce este sigur e c a trebuit s treac un timp
ndelungat pn cnd epitetul ritual al unui grup s se transforme n
numele unui popor. Dac lum n considerare prima ipotez, porecla unui
trib mic s-a extins asupra triburilor vecine pe msur ce se cristalizau
organizaii politice mai largi.
n al doilea caz, trebuie s inem cont de simbioza ntre imigranii
victorioi i aborigenii supui, proces mai mult sau mai puin ndelungat,
dar terminndu-se fatal prin asimilarea celor dinti.

Oricare ar fi fost originea

eponimului lor epitet ritual al tineretului rzboinic sau porecl a unui
grup de imigrani victorioi dacii erau desigur contieni de raportul
ntre lup i rzboi: dovad, simbolismul stindardului lor. La nceput numele
de daci se referea la unul dintre triburile trace din nord-vestul Daciei
(Strabon, 304: VII, 3, 12). n general, numele de gei era mai rspndit spre
Pontul Euxin, din Balcani pn la Nistru (unde erau situai tirageii), n
timp ce numele de daci era mai frecvent n nord-vest, vest i sud.
(*Dakidava n nord-vestul Daciei, daursii n Dalmaia, daoii i dioii n
Rodope etc. Numele de daci, utilizat de autorii latini, se impune mai ales n
timpul lui Burebista i Decebal, cnd unitatea i organizarea politic a rii
erau la apogeu i cnd, dup spusele lui Strabon (305: VII, 3, 13), armata
dac putea mobiliza 200 000 de oameni.

Epitetul ritual rzboinic a triumfat

n momentul expansiunii maxime, politice i militare, a regatului. Era
triumful tinerilor lupi. Iulius Caesar nelesese bine pericolul pe care-l
reprezenta aceast nou putere militar i se pregtea s atace lupii de
la Dunre, cnd a fost asasinat. Prvan credea c numele dacilor (ca
dealtfel i cel al geilor) era scitic; altfel zis, el ar fi trecut de la cuceritorii
iranieni la populaiile trace ale Carpailor. Dei e plauzibil, originea scitic
a numelui dacilor nu ne pare demonstrat. Cum am mai spus, rdcina
dhu-, a sugruma, se gsete n numele frigian al lupului, dos.
Toponimia Daciei a conservat un caracter trac accentuat, chiar n regiunile
ocupate de scii. Dealtfel persistena onomasticii traco-frigiene
(cimeriene) n nordul Mrii Negre, acolo unde sciii se aezar n numr
mare ncepnd cu secolul al VIII-lea, demonstreaz strlucit fenomenul
supravieuirii elementului aborigen sub dominaia unei minoriti militare
iraniene. Astzi se consimte la reducerea proporiilor, mai degrab
modeste, ale aportului sciilor la cultura dac.

Chiar n zona transilvan unde s-au

meninut pn n secolul IV .e.n., sciii n-au reuit s transforme civilizaia
indigen. Pentru c dacii i aminteau c numele lor mai vechi era ddoi, nu
este exclus ca acest nume s fie de origine cimerian. ntr-adevr
cimerienii locuiser o parte a Daciei, n special regiunea Carpailor.
Cimerienii erau un popor traco-frigian cu anumite elemente iraniene. Dac
preferm s explicm numele dacilor prin iranian, trebuie s ne gndim
mai degrab la elementele iraniene arhaice atestate la cimerieni dect la
aportul destul de recent al sciilor.

Scenarii mitico-rituale ale Lupului

n orice caz, arhaismul complexului religios al lupului este nendoielnic.
Lupul este deja prezent n civilizaia neolitic de Vinca: s-au descoperit
att statuete de cini-lupi ct i figurine destul de rudimentare interpretate
ca reprezentnd dansatori cu masc de lup. n ceea ce privete ultimele
obiecte admind c interpretarea lor ar fi corect este imposibil s
decidem dac ele indic rituri iniiatice rzboinice (de tip iranian sau
germanic) sau ceremonii sezoniere n timpul crora tinerii i pun mti de
lup. Asemenea ceremonii snt nc populare n Balcani, n Romnia, mai
ales n timpul celor 12 zile din ajunul Crciunului pn la Boboteaz. La
origine acestea erau ceremonii n legtur cu ntoarcerea periodic a
morilor i comportau tot felul de mti de animale: cal, capr, lup, urs
etc. Acest scenariu ritual nu aparine orizontului religios pe care l
studiem.
Nu vom discuta aici despre el, tot aa cum nu vom lua n considerare nici
aspectele mitologiei i ale ritualului lupului n Orientul Apropiat antic. Nu
poate fi vorba s examinm n aceste cteva pagini dosarul considerabil
ntocmit de F. Kretschmar. Cercetarea noastr se limiteaz obligatoriu la

faptele susceptibile s explice transformarea unui epitet iniiatic rzboinic

n eponim etnic.
Este important deci s facem distincia nu numai ntre diferitele complexe
religioase cristalizate n jurul unui Lup mitic dar i ntre diversele expresii
ale aceluiai complex. Pe scurt, sursa primar a tuturor acestor creaii se
afl n universul religios al vntorului primitiv: un univers dominat de
solidaritatea mistic ntre vntor i vnat. Mai ntotdeauna solidaritatea
este revelat sau regizat de un Domn-Dumnezeu (sau de o Mam) al
Animalelor. O asemenea concepie religioas face inteligibile miturile
descendenei unui popor nomad dintr-un carnasier (lup, leu, leopard etc).
Carnasierul este vntorul exemplar.

Un alt aspect important este ritualul

iniiatic i mitul care i servete de justificare: un Animal primordial ucidea
oamenii cu scopul de a-i renvia iniiai, adic transformai n carnasieri;
Animalul a fost n cele din urm dobort, i acest eveniment este ritual
actualizat n timpul ceremoniilor de iniiere; dar mbrcnd pielea fiarei,
iniiantul renvie nu ca o fiin uman ci ca Animal primordial, fondatorul
presupus al misterului. Altfel spus, Animalul mitic renvie mpreun cu
iniiantul. Un asemenea complex mitico-ritual este clar atestat n culturile
africane de vntori, dar se ntlnete de asemenea i n alte pri.
O concepie similar iese la iveal n riturile iniiatice ale populaiei
Kwakiutl. Iniierea bieilor constituie repetiia unui eveniment mitic:
primul stpnitor al ritualului a fost Lupul; fratele su, Vizonul, gsind ntr-

o zi n pdure puii Lupului, i ucise i, devenind el stpnitorul ritului, lu

numele de Lup. Ua colibei iniiatice avea altdat forma unei guri de
lup. n aceast colib iniiatic, tinerii hamatsa membri ai societii
Canibalilor i desvreau transformarea n Lupi: devornd cadavre erau
stpnii de un fel de nebunie furioas, n timpul creia i mucau vecinii
i nghieau buci de carne crud. Cum a remarcat i Dumezil,
comportamentul tnrului hamatsa amintete pe acela al tnrului berserkr
germanic stpnit de Wut (turbare), de furor heroicus.
Acestei faze a complexului magico-religios al lupului i aparin i
reinterpretrile i revalorificrile acelor Mnnerbiinde i ale iniierilor
militare, ca i credinele n lycantropie i vrcolaci. Rzboinicul este
vntorul prin excelen; ca i acesta el i are modelul n comportamentul
unui carnasier. Este un rzboinic-fiar prin natere, cel care coboar dintrun Strmo-Lup (cum este cazul pentru anumite triburi sau anumite familii
de efi din Asia central) sau devine prin iniiere, prin transformarea
ritual n carnasier (marya indo-iranieni, berserkir-ii etc.). La triburile Koryak i la anumite triburi nord-americane (Kwakiutl etc.), dansuri ale
lupului snt executate nainte de plecarea la rzboi. Se pregtesc pentru
btlie prin transformarea magic n lup. Este vorba, n acest caz, de o
operaie colectiv n timp ce acel berserkr germanic obine individual
transmutaia n fiar.
Pe scurt, se mprtete felul de a fi al unui carnasier:
1) prin simplul fapt al descendenei dintr-un Animal mitic;
2) prin mbrcarea ritual a unei piei de fiar (repetiie a unui eveniment
primordial, avnd ca rezultat asimilarea esenei animalului);
3) prin experiena iniierii amanice sau militare. Lycantropia i diferitele
credine n vrcolaci snt fenomene similare, dar independente de acest
complex magico-religios. Dup Herodot (IV, 105), neurii se transformau n
lupi n fiecare an. Aceast periodicitate indic posibile ceremonii anuale,
n timpul crora se mbrcau piei i se purtau mti de lup fie cu ocazia
iniierii tinerilor, fie pentru a figura rentoarcerea morilor. (Dealtfel,
aceste dou ceremonii, n general, se celebreaz mpreun.) Dar
majoritatea credinelor folclorice privind vrcolacii au legtur cu
transformarea individual n carnasier. Anumite cazuri se pot explica prin
supravieuirea iniierilor spontane; este vorba de un fenomen
retardatar, un fel de redescoperire spontan a scenariilor rituale perimate
sau complet transformate. S-a remarcat, n mai multe rnduri, simetria
ntre iniierile berserkir-ilor i transformarea n vrcolaci. Se poate
conchide c un mare numr de legende i credine populare privind

vrcolacii se explic printr-un proces de folclorizare, adic prin proiectarea

n lumea imaginar a ritualurilor concrete, fie amanice, fie de iniiere
rzboinic.

Carnasieri, vntori, rzboinici

Elementul de unitate al tuturor acestor credine este constituit de
experiena magico-religioas a solidaritii mistice cu lupul, oricare ar fi
mijlocul utilizat pentru a o obine: antropofagie, furor heroicus, iniiere
prin mbrcarea pieii, beie ceremonial, jaf etc. Descoperirea unei
asemenea solidariti cu fiara exemplar constituie o experien
ntotdeauna personal; numai o asemenea experien aduce schimbarea
total a comportamentului, transformarea unei fiine umane n carnasier.
Dar experiena a fost posibil prin mitul de origine, altfel spus prin
reactualizarea unui eveniment primordial care a avut loc la nceputul
Timpului. ntr-adevr, Strmoul mitic lycomorf, ca i Fondatorul mitic al
misterului iniierii, sau Primul aman sau Primul Rzboinic au svrit anumite aciuni decisive in illo tempore. Aceste aciuni au devenit mai trziu
modele paradigmatice de imitat. Reuete s se transforme n lup cel care
iese din el nsui i din timpul prezent devenind contemporanul
evenimentului mitic.
Recuperarea ritual a Timpului originar este un comportament religios
arhaic suficient de elucidat de cercetrile recente pentru a ne putea
dispensa de a mai insista. Considerate n aceast perspectiv, diferitele
revalorificri religioase ale solidaritii mistice ntre Lup i rzboinic se pot
explica i ca expresii variate ale aceleiai experiene fundamentale. Marea
vntoare, ca i iniierea sau rzboiul, sau invazia i ocuparea unui
teritoriu snt activiti urmrind modele mitice: in illo tempore, un
carnasier supranatural le-a efectuat pentru prima oar. n consecin,
devii un vntor renumit, un rzboinic redutabil, un cuceritor n msura n
care reactualizezi mitul, adic n msura n care mprteti
comportamentul carnasierului i repei evenimentul primordial. Astfel c,
dei aparin unor momente istorice diferite i reprezint expresii culturale
independente, iese la iveal o analogie structural ntre urmrirea
colectiv a vnatului, rzboi, invadarea unui teritoriu de ctre un grup de
imigrai i comportamentul fugarilor i al celor n afara legii. Toi cei care
efectueaz una din aceste operaii se comport ca nite lupi, pentru c
dintr-un anumit punct de vedere i pentru motive diferite ei snt pe cale s
ntemeieze o lume. Altfel zis, imitnd modelul mitic, ei sper s nceap

o existen paradigmatic, se vor eliberai de slbiciunea, de neputina

sau de nenorocul condiiei umane.
n sud-estul european i n regiunea mediteranean, asemenea ideologii
religioase arhaice au fost modificate i n final nbuite de influenele
culturale orientale i egeene. n epoca istoric nu'se gsesc, n Grecia, n
Italia i n peninsula balcanic, dect fragmente mitologice i anumite
urme de ritualuri iniiatice. Numele originar al dacilor trebuie s fie aezat
printre aceste relicve mutilate, alturi de fragmente mai ilustre, ca
legenda lui Romulus si Remus. Desigur, o parte din aceast motenire a
supravieuit sub form de obiceiuri populare i creaii folclorice, n aceste
regiuni prin excelen conservatoare care snt Balcanii i Carpaii. Nu ne
gndim numai la credina n vrcolaci, ci i la anumite obiceiuri i, mai ales,
la folclorul despre lupi. Sfntul Sava i Sfntul Teodor n Iugoslavia, Sfntul
Petru n Romnia snt considerai ca patroni ai lupilor. Este necesar un
ntreg studiu asupra ansamblului acestor obiceiuri i credine arhaice
supravieuind n zona balcano-carpatic.

n ncheierea acestor observaii, s spunem un

cuvnt despre ceea ce s-ar putea numi dimensiunea mitic a istoriei
dacilor. Este semnificativ c singurul popor care a reuit s-i nving
definitiv pe daci, care le-a ocupat i colonizat ara i le-a impus limba a
fost poporul roman; un popor al crui mit genealogic s-a constituit n jurul
lui Romulus i Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alptai i crescui de
Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri i al acestei asimilri
a fost naterea poporului romn. n perspectiva mitologic a istoriei, s-ar

putea spune c acest popor s-a nscut sub semnul Lupului, adic
predestinat rzboaielor, invaziilor, i emigrrilor. Lupul a aprut pentru a
treia oar pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor i a descendenilor
lor. ntr-adevr principatele romne au fost ntemeiate n urma marilor
invazii ale lui Genghis-Han i ale succesorilor si. Or, mitul genealogic al
genghis-hanizilor proclam c strmoul lor era un Lup cenuiu care a
cobort din Cer i s-a unit cu o cprioar...

Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, 1959

(traducere de Maria Ivnescu i Cezar Ivnescu,
Editura tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1980)