Sunteți pe pagina 1din 6

CAILE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

Rolu unui medicament este de a trata un organ, de a repara o functie alterata, dar
adesea este imposibil sa fie pus in contact direct cu organul sau tesutul unde se
gaseste in functia alterata.
Exista multe cai de administrare pentru un medicament, toate avand atat
avantaje, cat si inconveniente. Dar, dupa calea utilizata, substanta medicamentoasa
nu are aceeasi transformare in organism si sufera modificari metabolice, mai mult
sau mai putin importante, care pot altera activitatea farmacologica, mai ales in
ceea ce priveste debutul, intensitatea si durata de actiune.
Caile de administrare a medicamentelor:
1) Cai naturale ( cai indirecte)
-calea orala (interna)
-calea sublinguala
-calea respiratorie
-calea rectala
-calea oculara
-calea vaginala
-calea uretrala
2) Cai artificiale ( cai indirecte)
La nivel cardio-vascular-caile intravasculare: intravenoasa, intraarteriala,
intracardiaca
La nivel tisular: caile extravasculare care pot fi subcutanata,
intramusculara, intraosoasa.
La nivelul seroaselor-caile intraseroase: intraperitoneala, intrapleurala,
intrapericardica,
intraarticulara, intrarahidiana, intraventriculara.

A) CALEA ORALA
Calea orala, cea mai frecventa cale de administrare a medicamentelor, numita si
cale enterala sau gastrointestinala, face parte, impreuna cu calea sublinguala si cea
rectala, din calea digestiva (tractul digestiv), care permite absorbtia
medicamentelor de-a lungul circuitului normal urmat de medicamente.

Calea orala reprezinta o cale generala de administrare a medicamentelor, numita


si cale sistemica. Avantajele pe care le ofera sunt administrare usoara si doze
crescute intr-o singura priza, iar ca inconveniente:
-

Riscul alterarii substante medicamentoase de catre secretiile tubului digestiv,


la diferite pH-uri (1,5-7,5), enzime;
Posibilitatea iritarii tractului gastro-intestinal prin unele substante (salicilati,
antiinflamatoare nesteroidiene, antituberculoase), ceea ce impune
prepararea de forme gastrorezistente sau utilizarea altor cai de administrare;
Problema de aroma a medicamentelor:gust si miros, necesitatea corectarii
acestora;
Probleme de absorbtie a substantei medicamentoase, absorbtia fiind in acest
caz, trecerea prin membranele celulare ale diferitelor parti ale intestinului
subtire ( duoden, jejun, ileon), care permit ca substanta sa ajunga in circulatia
generala si de aici la locul de actiune.
In acelasi timp absorbtia variaza in functie de:
-substantele medicamentoase: unele nu pot fi absorbite, ex:sulfamidele,
unele saruri metalice;
-forma farmaceutica administrata si marea diversitate a acestora, in functie
de care poate diferi debutul actiunii terapeutice;
-ora de administrare a medicamentului ( dimineata sau seara: cronobiologia);
-prezenta sau nu a alimentelor in tractuk gastro-intestinal, administrare: a
jeun ( pe nemancate), inainte, in timpul sau dupa masa;
Pe aceasta cale se pot administra numeroase forme farmaceutice:
-lichide: solutii, siropuri, suspensii, emulsii, ceaiuri medicinale;
-solide: comprimate, capsule, granulate, drajeuri.
B) CAILE PARENTERALE
Pentru administrarea unui medicament in afara tubului digestiv
( gr.para=alaturi; enteron=intestin) se utilizeaza termenul parenteral, care
inseamna administrarea injectabila sau transcutanata, prin efractie prin piele,
de penetrare a medicamenului.
In terapie, calea parenterala poate fi utilizata pentru administrarea
medicamentelor la diferite locuri ale organismului; deosebim astfel mai multe
cai parenterale:
-caile intravasculare, din care fac parte: calea intravenoasa (i.v) pentru
administrare in vena si calea intraarteriala (i.a), pentru administrare in artera;
-calea intramusculara(i.m)-administrare in tesutul muscular profund;
-caile subcutanate:calea intradermica (i.d), pentru administrarea imediat sub
suprafata pielii, la limita dintre epiderm si derm; calea subcutanata (s.c),
pentru administrarea sub piele, in tesutul conjunctiv (numita si calea
hipodermica); este calea cea mai folosita si este mai profunda decat calea
intradermica;
-calea intraspinala si intratecala: pentru o actiune la nivelul meningeelui sau
axului cerebro-spinal se efectueaza o injectare directa in spatiul spinal
subrahnoidian. Dupa nivelul de injectare se disting:

-calea intrarahidiana(i.r): permite injectarea in spatiul situat intre


maduva spinarii si coloana vertebrala;
-calea intradurala si epidurala: permite injectarea in spatiul epidural
(peridural);
-calea subrahnoidiana (intraspinala sau intratecala)-permite injectarea in
spatiul subrahnoidian.
-calea intracardiaca (i.c) injectare directa in miocard;
-calea intraventriculara-injectare direct in ventricul;
-caile intraarticulara si intrasinoviala-administrarea prin injectare la nivelul
articulatiilor;
-calea intramedulara-injectare in maduva osoasa.
Caile intracardiaca, intraarteriala si epidurala sunt utilizate in cazuri de
urgenta.
Avantajele pe care le ofera caile parenterale constau in faptul ca se pot
administra solutii, suspensii, emulsii L/H (U/A-ulei in apa), dar si medicamente
solide: implante, plasate in tesutul conjuctiv, dupa incizia pielii.
In comparatie cu calea orala, substantele medicamentoase nu sunt alterate
de contactul cu lichidele tractului gastrointestinal. Absorbtia substantei,
trecerea ei in organism este foarte rapida (mai ales dupa administrarea i.v),
deoarece medicamentul este plasat direct in circulatia sangvina.
Dezavantaje:
-durere la locul injectarii, provocata de produsul administrat sau de ac ( se
utilizeaza din ce in ce mai mult ace care lasa o intepatura aproape
nedureroasa )
-dificultatea de a repeta injectia in orice loc, numarul de puncte de injectie
fiind limitat;
-selectarea de substante neiritante, netoxice, mai ales medicamente lichide
cu viscozitate mica ( suspensiile nu pot fi administrate decat pe cale i.m)
-durata de actiune in general scurta (pt calea i.v);
-administrarea numai de forme sterile.
Pe aceste cai se administreaza forme sterile:
-lichide ca solutii, suspensii, emulsii
-solide: pulberi liofilizate, comprimate pentru solutii injectabile, implante.
C) CAILE TRANSMUCONAZALE
Mucoasele sunt tesuturi care limiteaza unele cavitati ale organismului,
deschise spre exterior si sunt constituite din cateva straturi de celule; ele
sunt foarte bogat vascularizate, ceea ce permite substantelor capabile sa le
traverseze sa fie vehiculate de sange, pana la organul tinta. In acelasi timp,
aceste mucoase sunt tesuturi sensibile si fragile, usor iritabile.
Aceste cai reprezinta astazi o metoda la alegere pentru administrarea
substantei medicamentoase. Ea permite fie administrarea directa pe
mucoasa de tratat (nas, ureche, ochi), fie absorbtia substantei prin peretii
mucoaselor, ceea ce conduce la exercitarea unei actiuni generale sau pe un
organ diferit si, pe de alta parte, o activitate mai indepartata de locul de
administrare .

1)Caile mucoaselor buco-faringiene


Aceste fac parte din calea digestiva, impreuna cu calea gastrointestinala si
calea rectala. Desi prescrierea unui medicament per os desemneaza in
general ingestia unui medicament, pentru a realiza o absorbtie
gastrointestinala, gura neservind decat de tranzit, absorbtia la nivelul
mucoaselor (in particular la nivelul mucoasei sublinguale) este frecvent
exploatata pentru unele medicamente.
Se deosebesc:
-calea sublinguala numita si calea perlinguala, pe care se realizeaza
administrarea unor medicamente in cavitatea plasata sub limba.
Medicamentul este adus in microcirculatia muconasala, spre organul tinta,
nemaisuferind efectul primului pasaj hepatic, evitandu-se astfel degradarea
lui, ceea ce constituie avantajul aceste cai. In acelasi timp, gustul neeplacut
al unor substante poate fi un obstacol in administrarea pe aceasta cale, ca si
durata de stationare ( uneori lunga). Forme utilizate: solutii, comprimate
retard (nitroglicerina), granule si globule homeopatice;
-calea bucofaringiana este indicata numai pentru actiune locala: spalarea
gurii si a gatului sau pentru badijonare in cazul unor infectii microbiene.
Forme farmaceutice: gargarisme, solutii, comprimate).
-calea gingivala, indicata numai pentru actiunea locala este destinata aplicarii
de preparate vascoase (pe baza de glicerina);
-cale buco-dentara este utilizata atat pentru actiunea locala, cat si pentru cea
sistemica, in tratamentul infectiilor stomatologice. Preparatele sunt aplicate
direct in alveola dentara, bogat vascularizata. Forme farmaceutice: solutii,
geluri, unguente, pudre, microcomprimate.
2)Calea rectala
Cavitatea rectala este frecvent folosita pentru o actiune locala, mecanica
sau topica, dar si pentru o actiune generala: ea este partea terminala a
tubului digestiv: este puternic vascularizata de 3 grupe de vene hemoroidale,
care pot aduce substanta medicamentoasa in torentul sangvin, fie trecand
prin ficat, fie evitandu-l. Din punct de vedere terapeutic calea rectala este
adesea utilizata pentru administrarea medicamentelor cu miros si gust
dezagreabil, in caz de greata, vomismente. In pediatrie mai ales pentru a
evita intoleranta gastrica.
Forme farmaceutice: spalaturi, supozitoare, microclisme, capsule rectale,
unguente.
3)Calea vaginala
Calea vaginala prezinta o permeabilitate pentru absorbtie mai mica decat a
altor mucoase. Este frecvent folosita pentru administrarea de medicamente
direct in vagin si realizeaza in general o actiune locala, dar in acelasi timp ea
lasa sa treaca substanta prin peretii mucoasei,producand o actiune sistemica
si uneori chiar toxica, neasteptata, provocand efecte secundare importante,
in cazul unor leziuni locale.
Forme farmaceutice: spalaturi, ovule, comprimate, capsule gelatinoase.

4)Calea uretrala
Canalul uretral nu este practic utilizat pentru administrarea
medicamentelor, dar se pot folosi unele forme: solutii sterile pentru instilatii,
hidrogeluri cu polimeri vascosi pentru anestezi locala. In cazul unor infectii
uretrale se prefera administrarea pe cale orala sau parenterala.
5)Calea nazala
Mucoasa nazala, utilizata de foarte mult timp, este destinata tratarii
afectiunilor sferei nazale, deci pentru actiune locala. Datorita unei prea
frecvente utilizari a preparatelor, exista pericolul de a da loc la o absorbtie
suficienta pentru o reactie generala, cu efecte secundare, mai ales in cazul
unor eventuale iritatii sau leziuni alea mucoasei nazale. Pentru a remedia
imprecizia posologiei nebulizorilor utilizati frecvent in tratamentul actual al
afectiunilor nazale, au fost dezvoltati aerosoli eliberati in doze unitare. Forme
farmaceutice: spray-uri.
6)Calea oftalmica
Mucoasa oftalmica, respectiv calea oculara este de asemenea utilizata din
antichitate pentru administrarea de medicamente la nivelul ochiului, in sacul
conjunctival-pentru o actiune locala, dar, la fel ca si calea nazala, calea
oftalmica poate da loc la o actiune generala. Si in acest caz se va tine seama
de eventualele iritatii sau leziuni ale mucoaselor, cat si de faptul ca ochiul
este organul cel mai sensibil si fragil, ceea ce impune utilizarea de
medicamente sterile.
Forme farmaceutice: colire, unguente, etc.
7)Calea auriculara
Mucoasa otica este destinata administrarii de medicamente in ureche, in
vederea unei actiuni locale. Se utilizeaza solutii vascoase, pe baza de
glicerina, propilenglicol sau forme solide: otoconuri.
8)Calea pulmonara
Este destinata administrarii medicamentelor in tractul pulmonar, prin calea
nazala, fosele nazale, faringe, laringe, bronhii si bronhiole, pana la alveolele
pulmonare. Cu toate ca mucoasa pulmonara este considerata o cale de
administrare traditionala de uz extern, ea permite absorbtia substantelor prin
alveolele pulmonare. Se indica pentru substantele administrate in doze
reduse, care au timp de actiune scurt (bronhodilatatoarele beta-adrenergice,
utilizate in astm bronsic).
Administrarea de medicamente este realizata cu dispozitive speciale,
permitand generarea de particule numite aerosoli, al caror diametru
conditioneaza traiectul si nivelul de penetratie in tractul pulmonar. Daca
particulele sunt suficient de fine pentru a ajunge in alveolele pulmonare,
medicamentul poate sa-si exercite actiunea fie local, fie general, dupa
traversarea membranei alveolare si trecerea in sange. Astfel, unele substante

administrare pe cale pulmonara pot prezenta o actiune identica cu cea


obtinuta dupa administrarea pe cale i.v.
Forme farmaceutice: inhalatii, pulverizatii, aerosoli, spray-uri.
D)CALEA CUTANATA
Calea cutanata ofera avantajul ca medicamentele sunt aplicate direct la
locul unde ele trebuie sa actioneze. Ca inconveninte, piele sanatoasa prezinta
permeabilitate selectiva, dar daca ea este bolnava sau lezata, imflamata,
permeabilitatea sa este puternic crescuta si unele substante care nu o
traverseaza in mod normal sunt absorbite si provoaca reactii secundare,
toxice.
Forme farmaceutice: solutii, suspensii, sisteme adezive cutanate, emulsii,
sisteme terapeutice transdermice.