Biserica Ortodoxa Sfintii Constantin si Elena www.scechurch.

org

Sfantul Maxim Marturisitorul - om al

vietii in Dumnezeu

Sfantul Maxim Marturisitorul

Sfantul Maxim Marturisitorul (580-662), teolog si scriitor mistic ortodox. S-a nascut in
jurul anului 580 la Constantinopol, intr-o familie aristocrata, care s-a ingrijit sa-i dea o
educatie aleasa. Datorita culturii sale deosebite, este remarcat si ajunge secretar prim al
imparatului Heraclie. Dupa o activitate relativ scurta, in anul 614, paraseste preocuparile
si onorurile lumesti si imbratiseaza viata monahala la manastirea Chrysopolis - Scutari,
de pe cealalta parte a Bosforului, ajungand sa detina functia de staret a acestui asezamant
monahal, in anul 626, in timpul invaziei persane, se refugiaza in Africa, in timpul sederii
la Cartagina, in 645, a avut loc o controversa hristologica intre el si Pyrrhus, ex-patriarhul
Constantinopolului, in prezenta guvernatorului imperial Grigorie si a mai multi episcopi.
Maxim a obtinut o victorie clara impotriva lui Pyrrhus si a sustinatorilor acestuia care
promovau erezia monotelita, ideologie sustinuta la curtea bizantina si de teologii acesteia.
Monotelismul a aparut intr-un context de urgenta. Fiind confruntat cu primejdia persana,
imparatul Heraclie a fost sfatuit sa faca pact cu monofizitii de la granita orientala a
imperiului. Acest pact urma sa se faca pe baza unui compromis, care, lasand deoparte
problema celor doua firi in Hristos, obliga cele doua partide, monofizita si duofizita, sa
admita o singura lucrare in El. Prima personalitate crestina castigata la aceasta noua
invatatura a fost episcopul ortodox Cyrus din Phasis, care, drept rasplata, a fost ridicat pe
scaunul de patriarh al Alexandriei in anul 630. Dupa o perioada de trei ani, in 633,
ortodocsii si monofizitii iscalesc formal pacea intre ei. Sofronie sesizeaza pericolul noii
invataturi si se duce la Cyrus, rugandu-l in genunchi sa renunte la ea si in consecinta la
publicarea pactului. Neavand succes, Sofronie merge la Constantinopol pentru a-l
intalni pe patriarhul de aici, Serghie, pe care il convinge sa nu se vorbeasca nici de una
si nici de doua lucrari in Hristos. Sofronie ajunge patriarh al Ierusalimului. Serghie
publica o scrisoare sinodala in sensul intelegerii si ia legatura cu Honoriu care este si el
de acord sa pastreze tacere in problema in cauza, insa afirma ca in Hristos era o singura
vointa. La randul lui, Sofronie publica si el in acelasi an, 634, o scrisoare sinodala in care
face distinctie intre cele doua lucrari in Hristos, fara insa a spune deschis ca sunt doua.

Urmeaza o perioada de relativ calm, pana in 638, cand imparatul publica Ecthesis-ul sau,
ceea ce provoaca o reactie puternica din partea gruparii ortodoxe, in cadrul careia Maxim
ocupa un loc de frunte. Disputa din Africa, din 645, se inscrie in contextul actiunilor
indreptate impotriva Ecthesis-ului imperial, in acelasi timp, sunt tinute mai multe sinoade
locale in Africa, care au condamnat monotelismul. In 648, imparatul Constans II (641668) da un nou decret, Typos, prin care oprea, sub grea pedeapsa, de a se mai discuta
daca in Hristos sunt doua sau o singura lucrare. Din Africa, Maxim merge la Roma, unde
il convinge pe papa Martin I sa convoace sinodul de la Lateran, in anul 649, care adauga
inca o condamnare la dosarul monotelit. Maxim si Martin devin primele victime ale
acestui decret imperial. In 653 Maxim este arestat, impreuna cu ucenicul sau Anastasie
monahul, si adusi la Constantinopol in vara anului 653. In anul 655 urmeaza un proces, in
urma caruia Maxim a fost exilat la Bizya in Tracia, iar Anastasie este trimis la Perberis.
Dupa numai un an, Maxim a fost audiat din nou si, intrucat a refuzat orice retractare, a
fost transferat la Perberis. In anul 662, Maxim si Anastasie monahul, la care s-a adaugat
si Anastasie apocrisiarul roman, de la care ne-a ramas o scrisoare si o culegere de
silogisme anti-monotefite (Migne, PG., 90, 173-190), sunt adusi pentru o noua audiere la
Constantinopol. Intrucat nu au voit sa pastreze tacere asupra problemei daca in Hristos
exista una sau doua lucrari sau vointe, au fost biciuiti si li s-a taiat limba si mana dreapta
in fata multimii, pentru a nu mai putea comunica prin grai sau prin scris. Cei trei martiri
sunt trimisi intr-un al treilea exil in tinutul lazilor, pe coasta de rasarit a Marii Negre,
unde Maxim, ramas monah pana la sfarsitul vietii, se stinge din viata in urma chinurilor,
la 13 august 662, in varsta de 82 de ani. Pentru perseverarea lui in marturisirea si apararea
adevarului credintei ortodoxe, Sf. Maxim va fi numit "Marturisitorul". Sf. Maxim a fost
un teolog desavarsit. Magistrii lui preferati au fost Sf. Grigorie de Nazianz si Dionisie
Areopagitul, pe care il identifica cu ucenicul Sf. Pavel, si asupra carora a scris comentarii
minunate. Opera pe care el a creat-o se apropie cel mai mult de ceea ce poate fi numit
"sistem" teologic, datorita coeziunii, structurii si modului in care a fost conceputa. El a
abordat aproape toate aspectele teologiei: exegeza biblica, dogmatica, ascetica, mistica,
liturgica, poezie.
Sfantul Maxim Marturisitorul - Lucrari
Lucrari exegetice: Despre diferite chestiuni si nedumeriri din Sf Scriptura catre Talasie;
Chestiuni, intrebari si raspunsuri; 79 intrebari si raspunsuri asupra unor locuri biblice...,
catre Teopempt scolasticul; Scurta talcuire a Rugaciunii domnesti; Scolii la operele Sf.
Dionisie Areopagitul; Despre diferite locuri grele la Sfintii Dionisie si Grigorie; Ambigua
la Sf. Grigorie Teologul. in exegeza sa, Maxim face uz de toate metodele exegetice,
preferand insa metoda alegorica sau analogica. Lucrari dogmatice: Opuscule teologice si
polemice, impotriva monotelismului si a monofizitismului. Este vorba de o colectie de
scurte disertatii sau rezumate, abordand teme hristologice, cum ar fi: despre cele doua firi
ale lui Hristos; Despre cele doua vointe ale unui singur Hristos, Dumnezeul nostru;
Despre calitate, proprietate si diferenta sau distinctie; Capete despre substanta, esenta si
fire si despre ipostas si persoana; Din tratatul despre lucrari si vointe etc. La acestea se
adauga si tratatul de antropologie crestina: Despre suflet. Lucrari morale si ascetice:
Carte de ascetica; Despre dragoste, in 400 de capitole; Alte capitole; 243 capitole teologice si iconomice; 200 capitole sau capete teologice s i practice (iconomice); 500

diferite capitole teologice si iconomice; Mistagogia, lucrare de capatai pentru

intelegerea simbolico-mistica a Bisericii si a slujbelor liturgice; Calcul bisericesc si
scrisorile sale in numar de 45, unele avand un caracter dogmatic. Exista la Sf. Maxim o
viziune cosmica asupra lumii care, in planul metodei si al realizarii, reprezinta bilantul si
culmea gandirii grecesti, teologice si filosofice, in sinteza sa doctrinara se intalnesc
Origen si Evagrie. Dionisie Areopagitul, Grigorie de Nysa si Grigorie de Nazianz, alaturi
de structuri filosofice platoniciene si aristotelice. Continutul viziunii sale cosmice are in
centrul ei intruparea Fiului lui Dumnezeu si urcusul (anabasis) omului spre indumnezeire,
care consta in restaurarea chipului lui Dumnezeu in om, intunecat prin pacatul originar,
premiza fundamentala pentru actualizarea asemanarii cu Dumnezeu dupa har a omului.
Acesta este telul urcusului omului spre indumnezeire, care se realizeaza prin curatirea de
patimi si prin cunoasterea in duh a ratiunilor lumii, care sunt primele doua trepte ce anticipeaza pe cea de a treia: unirea cu Dumnezeu si contemplarea in lumina Lui directa a
ratiunilor tuturor lucrurilor. Este vorba aici de o miscare naturala care nu este doar a
omului. Ea insufleteste intre gul univers si fiecare faptura e un impuls dat firii si sustinut
in ea de Dumnezeu in calitate de cauza si tinta finala a ei. Miscarea nu este un efect al
caderii de la Dumnezeu ca in origenism, ci tine de insasi firea celor create, manifestand
aspiratia acestora de la existenta simpla la existenta fericita si la existenta fericita vesnica.
Pentru Maxim, Dumnezeu insusi, care nu este pentru si in Sine, nici inceput, nici tinta
finala, nici interval miscator intre acestea doua, ca unul ce se dezvolta spre nimic, fiind
nelimitat din veci, se face pentru lume actiune ce mijloceste intre inceput si tinta finala,
sporind si adaptandu-se potrivit diferitelor faze pe care le parcurge lumea, in sanul lumii,
dar totusi neidentificate cu natura ei creata, sunt ascunse, ca forte efective, energiile
divine, trecand prin toate fazele ei de dezvoltare. Aceasta e providenta divina:
"Dumnezeu nu este pentru Sine, pe cat putem noi cunoaste, nici inceput, nici mijloc, nici
sfarsit... inceputul existentelor, mijlocul si sfarsitul lor este Dumnezeu ca Cel ce le face
pe acestea, nu ca cel ce le sufera. Caci e inceput ca Facator, mijloc ca Pronietor si sfarsit
ca Cel ce le circumscrie" (Cap. gnostice I, l, 10). Cel ce tine toate la un loc si calauzeste
in general si mai ales in planul special al mantuirii, este Dumnezeu prin Logosul si Duhul
Sfant, adica Ratiunea divina ca Ratiunea cea mai generala ce imbratiseaza toate ratiunile
fapturilor si viata divina, prin care se sustine si se inalta calitativ viata tuturor. De aceea,
inaltarea spre treapta cea mai inalta a existentei, spre indumnezeire nu se poate face decat
prin Logos. El este substanta sau taria ce lucreaza in virtuti, este calea omului intarit in
virtuti, ce nu se abate nici la dreapta nici la stanga, intreaga Weltanschauung maximiana
este concentrata in Hristos, este o viziune hristica, care nu inceteaza niciodata de a fi un
sistem atotcuprinzator, in care lumea intra si se valorifica pentru vesnicie in toata
amploarea ei.
Remus Rus

Sursa: crestinortodox.ro