Caprioara, de Emil Garleanu

Data: 17 Jun 2008

Autor: AnideScoala.ro
Pe muchiul gros, cald ca o blan a pmntului, cprioara st jos lng iedul ei. Acesta ia ntins capul cu botul mic, catifelat i umed, pe spatele mamei lui i, cu ochii nchii, se
las dezmierdat. Cprioara l linge, i limba ei subire culc uor blana moale, mtsoas
a iedului. Mama l privete i-n sufletul ei de fugarnic ncolete un simmnt struitor
de mil pentru fiina fraged creia i-a dat via, pe care a hrnit-o cu laptele ei, dar de
care trebuie s se despart chiar azi, cci vremea nrcatului venise demult nc.i cum
se uita aa, cu ochi ndurerai, din pieptul cprioarei scp ca un muget nbuit de
durere; iedul deschise ochii.
Cprioara se mbrbteaz, sare n picioare i pornete spre ancurile de stnc, din zare,
printre care vrea s-l lase rtcit. Acolo, sus, e pzit i de dumnia lupului, i de iscusina

vntorului, cci pe muchiile prpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se

ncumeta. Acolo, l-ar fi tiut ca lng dnsa. Dar pn la ele erau de strbtut locuri pline
de primejdii. Cprioara i arunc picioarele n fug fulgertoare, n salturi ndrznee
s ncerce puterile iedului. i iedul se ine voinicete din urm; doar la sriturile
ameitoare se oprete, cte o clip, ca i cum ar mirosi genuna, apoi se avnt ca o sgeat
i, behind vesel, zburd de bucurie, pe picioarele subiri ca nite lugere.
Dar trebuie s scoboare, s strbat o pdure, ca s urce din nou spre ancuri. Cprioara
contenete fuga: pete ncet, prevztoare. Trece din poian n poian, intr apoi sub
boli de frunze, pe urm prin hrube adnci de verdea pn ce ptrunde n inima
intunecat, ca un iad, a pdurii.
i-au mers mult aa pn ce au dat, n sfrit, de lumini. Iedul, bucuros, o ia nainte
srind. Dar n aceiai clip cprioara se oprete, ca de-o presimire, adulmecnd. n faa
ei, de sub o cetin, ochii lupului strluceau lacomi. Un salt, i iedul ar fi fost sfiat.
Atunci cprioara d un zbieret adnc,sfietor, cum nu mai scosese nc, i, dintr-un salt,
cade n mijlocul luminiului. Lupul, vznd prada mai mare, uit iedul i se repede la ea...

Prbuit n snge, la pmnt, sub colii fiarei, cprioara rmne cu capul ntors spre iedul
ei. i numai cnd acesta, nspimntat, se topete n adncul pdurii, cprioara simte
durerea, iar ochii i se tulbur de apa morii.