Personalitatea lui Titu Maiorescu

I. Profilul lui Titu Maiorescu

Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova d. 18 iunie 1917, Bucureti) a fost un
academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician i scriitor romn,
prim-ministru al Romniei ntre 1912 i 1914, ministru de interne, membru fondator
al Academiei Romne, personalitate remarcabil a Romniei sfritului secolului al XIX-lea i
nceputului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fr fond,
baza junimismului politic i piatra de fundament pe care s-au construit operele lui Mihai
Eminescu, Ion Creang, Ion Luca Caragiale i Ioan Slavici.
ntre 1846 i 1848 Titu Maiorescu este elev al colii primare din Craiova. i continu cursul
primar (1848/1849 i 1849/1850) la coala protodiaconului Iosif Barac unde urmeaz primele
dou clase elementare. n 1850, Titu Maiorescu a fost nscris la gimnaziul romnesc din cheii
Braovului. Intre 1851-1856 frecventeaza clasele 2-6 la Gimnaziul Academic din Viena.
n timpul ederii familiei sale la Viena, Titu Maiorescu urmeaz cursurile Academiei Tereziene.
n aceast perioad ncepe redactarea nsemnrilor zilnice (inut pn n iulie 1917, n 42 de
caiete aflate astzi n fondul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Romne i la Biblioteca
Central de Stat din Bucureti), pe care le va continua pn la sfritul vieii i care constituie o
preioas surs de cunoatere a omului Maiorescu. nsemnrile ni-l prezint nc din adolescen
ca pe un caracter puternic, ambiios i iubitor de ordine, pasionat de cultur i dornic s se afirme
prin capacitile sale intelectuale n faa colegilor austrieci, care, provenind adesea din familii
aristocratice, l priveau de sus. Succesul pe care l obine n 1858 absolvind ca ef de
promoie Academia Terezian reprezint o ncununare a eforturilor sale i a voinei de care
dduse dovad.
n decembrie 1860 i ia Licena n litere i filosofie la Sorbona prin echivalarea doctoratului de
la Giessen. n anul urmtor i apare la Berlin lucrarea de filozofie Einiges Philosophisches in
gemeinfasslicher Form(Consideraii filozofice pe nelesul tuturor).
n vara anului 1862 este numit supleant la Tribunalul de Ilfov, apoi procuror.
n luna noiembrie/decembrie devine profesor la Universitatea din Iai i director al Gimnaziului
central din acelai ora.
n 1863 i se ncredineaz cursul de istorie la Universitate, cu tema Despre istoria republicii
romane de la introducerea tribunilor plebei pn la moartea lui Iulius Cezar cu privire special
la dezvoltarea economico-politic. Din luna februarie pn n luna septembrie este Decan al
Facultii de Filosofie a Universitii din Iai. Pe 18 septembrie 1863 este ales rector al
Universitii din Iai pe o perioad de patru ani. n octombrieeste numit director al colii
Normale Vasile Lupu din Iai. Pred aici pedagogia, gramatica romn, psihologia i

compunerea. Iniiaz pentru prima oar n ara noastr, practica pedagogic a elevilor, printre
care se numr i Ion Creang..
Intors in tara la sfarsitul lui 1861, Titu Maiorescu este dornic sa contribuie din toate puterile la
inscrierea statului recent format in urma Unirii din 1859 pe fagasul unei vieti culturale si politice
de nivel european. In acel moment in care totul era de facut si in care era nevoie de energii
proaspete si de oameni de cultura formati in scolile inalte ale apusului, Titu Maiorescu va
cunoaste la varsta tineretii o ascensiune vertiginoasa, greu sau aproape imposibil de conceput
mai tarziu: profesor universitar (la Iasi) la 22 de ani, decan la 23 si rector la aceeasi varsta,
academician (membru al Societatii Academice Romane) la 27 de ani, deputat la 30, ministru la
34 de ani. Dar aceasta ascensiune n-a fost mereu lina si nici scutita de grele incercari, precum
procesul care i-a fost intentat in urma calomniilor aduse de adversarii sai politici, care atrasesera
si suspendarea lui din toate functiile in 1864, pana cand verdictul de achitare din anul urmator
avea sa dovedeasca netemeinicia acuzatiilor indreptate impotriva lui
Moare n 1917, fiind nmormntat la Cimitirul Bellu din Bucureti.
III. Prezentarea Junimii i a revistei Convorbirii literare
Aparitia
Junimea reprezinta cea mai importanta grupare literara din cea de-a doua jumatate a secolului al
XIX-lea. Tudor Vianu apreciaza ca Junimea reuneste cele mai mari personalitati intelectuale
ale vremii.
SocietateaJunimea a luat fiinta la Iasi in anul 1863, din initiativa unor tineri reintorsi de la
studii din strainatate, in frunte cu Titu Maiorescu, Petre Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi si
Teodor Rosetti. Ei isi incep activitatea printr-o serie de prelegeri populare. Printr-o formula
masonica, junimistii cand vorbeau despre aceasta spuneau: Originea Junimii se pierde in negura
timpului.
Trasaturile Junimismului:
Spiritul critic- cea mai importanta trasatura a junimismului. Se respecta adevarul istoric in
studierea trecutului si se cultiva simplitatea. Se simte nevoie de claritate, rigoare si ratiunerepere permanente ale acestui current
Spiritul filosofic- tot ceea ce construiesc se bazeaza pe o urmare fireasca a rationamentului
Gustul pentru clasic si academic- pentru valorile canonice si nu pentru inovatie. Junimistii nu
erau dispusi sa accepte noul, fie el simbolismul sau naturalismul in literatura sau impresionismul
in picture.
Spiritul oratoric- opozitie fata de retorica pasoptista romantica, se impune un model in care totul
sa dovedeasca stapanire de sine, rigoare si masura.

EtapeleJunimii
Perioada 1863- 1874[modificare | modificare surs]
Prima etap, numit i "etapa ieean", se ntinde de la ntemeiere, n anul 1863, pn n 1874,
anul n care Titu Maiorescu, devenit ministru al Instruciunii publice, se mut la Bucureti. n
aceast etap predomin caracterul polemic. Este epoca n care se elaboreaz principiile sociale
i estetice ale Junimii, aceea a luptelor pentru limb, purtate cu latinitii i ardelenii, apoi a
polemicilor cu barnuitii, cu Bogdan Petriceicu Hadeu i cu revistele din Bucureti, duse nu
numai de Maiorescu, dar i n aciuni colaterale deGheorghe Panu, Teodor Vrgolici, Alexandru
Lambrior, Vasile Burl, Alexandru Cihac. Este vremea n care Junimea provoac cele mai
multe adversiti, dar i aceea n care, prin succesul polemicilor ei, prin adeziunea lui Vasile
Alecsandri, prin descoperirea lui Mihai Eminescu, aureola prestigiului ncepe s se formeze n
jurul ei.
Perioada 1874-1885[modificare | modificare surs]
ntre anii 1874 i 1885 urmeaz a doua faz a Junimii, epoca n care edinele din Iai se
dubleaz cu cele din Bucureti, n diversele locuine ale lui Maiorescu i n cele din urm n
armonioasa cas din strada Mercur, unde Vasile Alecsandri a citit Fntna Blanduziei,Despotvod; Caragiale a citit O noapte furtunoas, aprute n aceeai perioad n Convorbiri
literare mpreun cu operele lui Vasile Conta i Ion Creang. Este perioada de desvrire a
direciei noi. n paginile revistei apar operele marilor
clasici: Eminescu, Creang, Caragiale, Slavici, precum i ale altor personaliti din primul rang
n art, tiin i cultur. Este perioada de glorie absolut a revistei.
Perioada 1885-1944[modificare | modificare surs]
1886-1900[modificare | modificare surs]
Perioada 1885-1944 este o perioad mai lung i lipsit de omogenitate. Transferat la Bucureti,
revista i schimb n mare msur profilul, predominnd cercetrile istorice i filozofice.
n anul 1885 Iacob Negruzzi se mut la Bucureti, lund cu sine revista a crei conducere o
pstreaz singur pn n 1893, pentru ca n 1895 s fie format un comitet care s i asume
ntreaga conducere a revistei.
ntre anii 1885 i 1900 principiile estetice ale junimismului au parte de o important dezvoltare.
n aceeai perioad are loc lupta Junimii cu socialitii, aciunea lui Titu Maiorescu fiind
sprijinit de aceea a lui Petru Th. Missir i de a tinerilor discipoli P. P. Negulescu, Mihail

Dragomirescu, Simion Mehedini, Gr. Tausan etc. Dei n acest intervalIon Luca Caragiale si
continua colaborarea la Convorbiri literare, care se deschid i gloriei tinere a lui George
Cobuc perioada dintre 1885 i 1900 d gruprii i revistei un caracter universitar predominant.
Drumul prin Convorbiri literare devine drumul spre Universitate.
Este epoca n care se stabilete pentru trei sau patru decenii de aici nainte configuraia
Universitii, mai cu seam a celei bucuretene i n care, din cenaclul Junimii, se desprind
figurile cele mai proeminente ale tiinei i oratoriei universitare.
1900-1907[modificare | modificare surs]
n 1900 vechiul comitet se completeaz cu nume noi, provenind din domeniul tiinelor naturale.
Nume noi se amestec cu altele noi, mai puine nume din sferele literare, mai multe din cele
savante i universitare. Animatorul comitetului este Ioan Bogdan care, n 1903, devine directorul
revistei pn n 1907, cnd revista trece sub conducerea lui Simion Mehedini.
Dac pn n 1900 revista i pstrase n primul rnd tradiionalul ei caracter literar i filozofic, o
dat cu intrarea lui Ioan Bogdan n comitetul de redacie i apoi cu trecerea lui la direcia
revistei, Convorbirile devin o arhiv de cercetri istorice, n paginile creia se disting, alturi de
propriile studii ale lui Ioan Bogdan, acele ale lui Dimitrie Onciul, Nicolae Iorga i alii. i dac
vechile lupte ale Convorbirilor literare fuseser purtate pe teme de cultur general, acum este
vremea polemicilor erudite, ale lui Ioan Bogdan mpotriva lui Sion, ale lui Nicolae
Iorga mpotriva lui A. D. Xenopol i Tocilescu a mai avut acelai grad de popularitate ca i n
anul 1980
Ultima etap[modificare | modificare surs]
A cincea epoc a Convorbirilor cea care a nceput n anul 1907, coincide cu lunga direcie a
lui Simion Mehedini, n timpul creia arhiva de cercetri istorice se completeaz cu una de
filozofie, unde apar contribuiile gnditorilor, la nceputurile lor atunci: Ioan Petrovici, C. i M.
Antoniade, Mircea Djuvara, Mircea Florian.
Figura literar cea mai important a epocii este Panait Cerna, a crui colaborare ncepuse ns
sub direcia anterioar. n latura ndrumrii critice, nimic nu poate fi pus alturi de marea epoc
ieean i nici de dezvoltarea ei ulterioar prin contribuia lui P.P Negulescu i a lui Mihail
Dragomirescu. Apariia lui Eugen Lovinescu este de scurt durat, rostul criticului urmnd s se
precizeze mai trziu. Convorbirile literare au avut totui controverse i n aceast perioad cu
revistele Viaa nou i cu Viaa romneasc.

Lipsite ns de sprijinul unor noi i puternice talente literare, Convorbirile literare ncep s
piard din vechiul prestigiu pn cnd, n 1921, Simion Mehedini pred conducerea lui Al.
Tzigara-Samurcas care, mpreun cu arhitectul Al. M. Zagoritz, se remarcase nc din perioada
vechii conduceri prin studii de arta romaneasc veche i popular. Nici noua direcie nu izbutete
ns s impun revista n rolul ei de altdat. O viziune asupra ntregii Junimi nu va mai fi
posibil dect dup ce va fi cuprins ntreaga arborescen a micrii, dezvoltat prin silinele
celei de-a doua generaii de scriitori i gnditori junimiti.
ObiectiveleJunimii
-raspandirea spiritului critic;
-incurajarea literaturii nationale;
-originalitatea culturii si a literaturii romane
-crearea si impunerea valorilor nationale;
-educarea oamenilor prin cultura;
-unificarea limbii romane literare.
RevistaConvorbiri literare
Revista a fost organul de pres al Societii literare Junimea. Primul numr a aprut la 1 martie
1867, la Iai, unde revista a funcionat pn n 1886. ntre 1886 i 1944 apare la Bucureti,
avndu-l ca redactor pe Iacob Negruzzi, care pred apoi conducerea unui comitet format din foti
elevi ai lui Titu Maiorescu: Mihail Dragomirescu, Simion Mehedini, P. P. Negulescu,
Rdulescu-Motru.
Printre colaboratori s-au numrat Mihai Eminescu, care public aici majoritatea poeziilor sale;
Ion Creang, care "subpublic" primele trei pri din "Amintiri" i o serie de poveti; Ion Luca
Caragiale, care "subpublic" majoritatea comediilor sale; Ioan Slavici, care public nuvele i
poveti; Vasile Alecsandri, George Cobuc, Panait Cerna, Octavian Goga, Dinu Zamfirescu, I.
Al. Brtescu Voineti i ali scriitori reprezentativi ai vremii.
Publicaia se va bucura de cel mai nalt prestigiu din literatura romn, ea impunnd, nc de la
apariia, o direcie nou, modern, ntregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic i
sentimentul valorii estetice.
IV. Prezentarea direciilor de aciune ale criticismului junimist: problemele limbii, teoria
formelor fr fond, critica estetic.

Problemele limbii
Maiorescu a inteles ca odata cu infaptuirea unirii principatelor era nevoie si de o consolidare a
limbii literare. El va milita pentru utilizarea alfabetului latin, pentru o scriere fonetica, ajungand
chiar pana la a-si da demisia de la Academia Romana in momentul in care gruparea ce sustinea
scrierea etimologica devenise mai puternica.
Ideile despre limba ale lui Titu Maiorescu cuprind trei mari directii:
-Scrierea
limbii
Problema
Combaterea tendintelor de stricare a limbii

romane

literare
imprumuturilor

Principiile maioresciene privind scrierea limbii romane au fost:

introducerea

eliminarea

combaterea scrierii etimologice

alfabetului
alfabetului
ortografia

latin
chirilic
fonetica

In ceea ce priveste introducerea alfabetului latin si eliminarea celui slavon, parerile sale le
aflam in studiulDespre scrierea limbii romane aparut in 1866. Maiorescu considera, aici, ca din
moment ce limba romana este una de origine latina, este impropriu sa o scriem cu litere slavone.
In ceea ce priveste ortografia fonetica ori cea etimologica, Maiorescu o considera necesara pe
prima pentru ca este simpla, usor de invatat si este imptriva celei de-a doua, pentru ca, pe de o
parte, este greoaie, pe de alta parte, ar trebui sa scriem cuvintele asa cum au fost la origine cele
latine in latina sau intr-o forma asemanatoare, cele slavone in slavona etc. Ideile sale in aceasta
problema apar in Raportul cetit in Academia Romana 1880 1904, dar si in Despre scrierea
limbii romane, capitolul IV.
A doua problema este cea a imbogatirii vocabularului si este expusa in
studiul Neologismele. Maiorescu nu este impotriva imprumuturilor din alta limba, cu conditia sa
nu existe un cuvant corespunzator in limba romana, termenii imprumutati sa desemneze numai
notiuni si realitati noi, iar imprumuturile sa se faca din limbile romanice franceza, de obicei
pentru ca acestea sunt asemanatoare limbii noastre si pot fi adaptate usor sistemului notru
fonetic.

Ultima problema priveste combaterea tendintelor de stricare a limbii si este expusa in studii
precum Limba romana in jurnalele din Austria, Betia de cuvinte.
Exista in conceptia sa doua modalitati prin care se poate strica limba:
copierea
expresiilor
ideomatice
fara
a
incerca
stabilirea
sensului
lor
betia de cuvinte care presupune imbracarea unei idei in mult mai multe cuvinte decat este
necesar, ajungandu-se astfel la a nu mai putea distinge ideea insasi.
Studiul Oratori, retori si limbuti incerca o disociere intre cele trei tipuri de vorbitori: cel care
vorbeste pentru a comunica ceva (orator), cel care vorbeste utilizand insa mai multe cuvinte
decat este necesar (retor), cel care vorbeste pentru a se auzi vorbind (limbut).
TeoriaFormelor fara fond
- enuntata de Titu Maiorescu n studiul n contra directiei de astazi n cultura romna (1868).
- Maiorescu porneste de la premisa ca n toate straturile culturii romne se poate identifica viciul
"neadevarului", al imitatiei, al superficialitatii, n urma unui elan al occidentalizarii.
- el ofera exemple att din domeniul literar sau lingvistic ( Lexiconul de la Buda), ct si din
istorie (lucrarea lui Petru Maior despre latinitatea poporului si a limbii romne),
- afirma lipsa de continut a unor institutii din epoca precum scolile si universitatile lipsite de
dascali competenti sau teatrele care functioneaza mecanic n absent 313j923d a unui repertoriu
national original si a unor actori de prestanta.
- Maiorescu numeste aceste realitati forme fara fond si refuza preluarea unor modele occidentale
n absenta unui fond autohton solid.
- convins ca "forma fara fond este de-a dreptul stricacioasa" deoarece nimiceste cultura,
Maiorescu recomanda ndepartarea mediocritatilor si promovarea formelor ce definesc
identitatea noastra culturala.
Critica estetica
Titu Maiorescu pune bazele criticii literare romanesti bazate pe o judecata pertinenta a
valorii
estetice
a
operelor
artistice
luate
in
discutie.
In studiul sau O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867 Maiorescu atrage
atentia poetilor ca opera literara trebuie sa reflecte concordanta intre forma si continut.
Pentru el Poezia, ca toate artele, este chemata sa exprime frumosul, in deosebire de stiinta
care se ocupa de adevar. Poezia are, asadar, misiunea de a transmite imagini sensibile in
fantezia auditoriului, de a sensibiliza receptorul, lucru realizabil, dupa parerea criticului,

prin folosirea figurilor de stil bine conturate: epitete, comparatii, personificari etc.
In acest articol vorbeste despre unele poezii ale lui Iancu Vacarescu, Dimitrie Bolintineanu,
Grigore Alexandrescu, Andrei Muresanu, Vasile Alecsandri. Asupra lui Muresanu va reveni
in articolul In laturi!, unde afirma cu severitate, dar si cu intelegere exacta a valorii
II. Contribuia lui Maiorescu la dezvoltarea micrii junimiste
Maiorescu reprezinta noua generatie, junimista, cu o noua conceptie asupra vietii sociale si
culturale romanesti.
Titu Maiorescu a avut un rol definitoriu in cadrul societatiiJunimea impunandu-se ca
adevaratul lui conducator in cadrul epocii drept indrumatorul cultural si literar.
A avut preocupari multiple in ceea ce priveste literatura si limba romana.
In cadrul literaturii a fost atat critic cultural, cat si literar. In calitate de critic cultural, Titu
Maiorescu directioneaza atat limba si literatura, cat si civilizatia prin lucrarile sale. Pleda pentru
autonomia esteticului, care se refera la faptul ca frumosul in arta nu depinde de categorii
exterioare acesteia, ci de propriile sale legi. Aceasta atitudine este binevenita intr-o perioada in
care literatura era confundata cu istoria sau politica. Titu Maiorescu este primul critic literar. Prin
spiritul sau polemic in care au fost scrise toate studiile, reuseste sa introduca criticul estetic in
aprecierea operelor literare. De asemenea, introduce criticul universalitatii. Exemplele date sunt
nu numai din literatura romana, ci si din cea universala, pentru a putea raporta literatura
autohtona la aceasta. Titu maiorescu a avut preocupari vaste, acoperind mai multe domenii.
Domeniile de manifestare a spiritului critic maiorescian au fost numeroase: limba romana,
literatura, cultura, estetica, filozofia. Studiile sale sunt de o importanta majora pentru literatura
romana:

O cercetare critic asupra poeziei romne (1867)

n contra direciei de astzi n cultura romn (1868)

Direcia nou n poezia i proza romn (1872)

Comediile domnului Caragiale (1885)

Eminescu i poeziile sale (1889)

Povestirile lui Sadoveanu (1906)

Poeziile lui Octavian Goga (1906)

Retori, oratori, limbui

Beia de cuvinte