Sunteți pe pagina 1din 34

R E F E R AT

Disciplina: EDUCATIE ECOLOGICA (an III IM)


Cap.1. CRIZA ECOLOGICA SI NEVOIA DE PROTECTIE A MEDIULUI
1.1.Deteriorarea relatiei om-natura si criza ecologica
1.2.Exploatarea nemiloasa a resurselor
1.3.Abordarea problemei protectiei mediului pe plan global si national

1.4 Organisme si reuniuni internationale dedicate problemei protectiei mediului


1.5.Arii protejate
Cap.2. EDUCATIA ECOLOGICA SI ETICA AMBIENTALA
2.1.Nevoia de educatie ecologica
2.2.Constiinta ecologica
2.3.Conduita ecologica
2.4.Modalitati de realizare a educatiei ecologice
2.5.Etica ambientala
2.6.Bioetica
2.7.Ecologism si ecologizare
Cap.3. PRINCIPIILE EDUCATIEI ECOLOGICE
3.1.Rolul procesului educativ
3.2.Obiectivele educatiei ecologice
3.3.Principiile educatiei ecologice
3.4.Rolul partidelor politice si ONG in realizarea educatiei ecologice

CAPITOLUL 1

CRIZA ECOLOGICA SI NEVOIA DE PROTECTIE A MEDIULUI


1.1.Deteriorarea relatiei om-natura si criza ecologica
Cunoasterea naturii fara intelepciune a adus ignoranta fata de riscurile alterarii ei si
asupra careia se atrage astazi atentia. Echilibrul om-mediu a fost rupt de progresul tehnologic,
de dezvoltarea economica si de explozia demografica. Al Gore vorbea, in acest sens, de un
holocaust ambiental, prin ceea ce Popper considera drept efect al desconsiderarii naturii si
anume pierderea sentimentului de pietate pentru natura. Cat timp calitatea vietii umane
depinde de mediul sau natural de existenta, de mediul artificial pe care omul si l-a creat si de
interrelatiile dintre oameni (poluarea moral-anomica fiind considerata mai grava decat
poluarea naturii si care devine mai rapida decat poluarea mediului) criza ecologica, bomba
invizibila, se manifesta prin violenta asupra naturii, inclusiv asupra omului, ca si in
hedonismul omului pe seama naturii inclusiv pe seama semenului sau. Asa numitul, dupa unii,
fascism verde, trebuie eliminat prin constientizarea omenirii ca noua ordine mondiala va fi
ecologica sau nu va fi. Ceea ce Lorenz a numit neofilia societatii de consum consecutiva
intrecerii economice a omului cu sine insusi a facut ca omenirea civilizata sa se ameninte
singura cu ruina ecologica, uitand ca mana omului face parte din natura si ca instrainarea fata
de natura va determina abrutizarea etica si estetica a omului. Conceptul Kantian de
autodeterminare morala ca si acel de autonomie si demnitate umana, a fost, in realitate, pentru
Adorno, un proiect de dominare a omului asupra naturii care a dus la deriva sa actuala de
rupere a relatiei dintre natura si cultura si chiar la pierderea capacitatii omului de a reflecta
asupra riscurilor ce le creeaza naturii si lui insusi.
Manifestarile crizei ecologice actuale constau in epuizarea resurselor naturii si
cresterea vitezei de disparitie a speciilor de plante si animale (disparitia spatiilor de
biocenoza), in poluarea care incalzeste planeta si distruge stratul de ozon si in suprapopulatie,
densitatea sa facand omul incapabil de a percepe chipul semenului sau datorita anonimatului,
depersonalizarii relatiilor afective si agresivitatii inevitabile. Ori, proprietatea structurata a
sistemelor vii sunt circuitele homeostazice inerente evolutiei lor, astfel ca, lumea se intreaba
ce se va intampla cand tarile subdezvoltate vor ajunge la nivelul celor dezvoltate si cum se vor
rezolva decalajele lumii actuale dintre bogatia restransa si saracia extinsa, dintre cresterea
populatiei pe seama tarilor subdezvoltate si imbatranirea populatiei in tarile dezvoltate si
cand, inevitabil, resursele naturii fata de cresterea populatiei se vor epuiza.
Aspectele concrete ale crizei ecologice fac obiectul nenumaratelor cercetari si
publicatii.
Poluarea este considerata esenta crizei ecologice, deoarece, ceea ce este fara suflet, natura,
este mai usor de distrus si deoarece maximizarea profitului nu are obstacole dar devine
obstacol real in reconcilierea omului cu natura (Maria Furst) cat timp, pulsiunea distructiva,
dupa Freud, este inerenta omului. Faptul ca nu exista energii nepoluante, plaseaza lumea si
dezvoltarea la o serioasa raspantie.
Desertificarea solului si distrugerea stratului sau fertil (a humus-ului) manifestata prin
scaderea productivitatii agricole, apoi moartea padurilor si scaderea resurselor subsolului intro civilizatie bazata pe hidrocarburi (a caror rezerve ajung pentru maximum 250 de ani) sunt
un alt aspect al crizei ecologice actuale.
Acumularea deseurilor ca pret platit pentru dezvoltarea tehnologica, depaseste
capacitatea de degradare a naturii ori acestea sunt nebiodegradabile, ceea ce este considerat
drept fata intunecata a consumului, omul fiind singura fiinta ce polueaza peste functia sa
biologica.

Penuria si poluarea apei si mentalitatea ca apa e inca un bun nelimitat si fara valoare,
ca si poluarea atmosferei care este cea mai fragila la poluare, intregesc imaginea stiintifica a
crizei ecologice actuale.
In sfarsit, suprapopulatia care depaseste pragul zero de inlocuire a generatiilor este
cunoscuta ca deriva demografica actuala de la care nu excepteaza nici Romania. Stabilizarea
populatiei printr-o crestere zero (7 miliarde in 2015) este greu de rezolvat, cat timp, din
cresterea populatiei se face pe seama tarilor sarace si cat timp, fertilitatea, migratia si
dependenta economica a celor pasivi fata de cei activi este greu de realizat. Drepturile omului
de a aduce pe lume numarul de copii doriti si momentul aducerii lor (copii optionali) ar trebui
sa fie ajutate de societate ca singura optiune fundamentala a reproducerii si a sanatatii ei. Intracelasi timp, natalitatea negativa a Romaniei care in trecut a pus natalitatea inaintea familiei
prin introducerea represiunii intr-un fenomen pur biologic, apare ca un lucru incompatibil
timpurilor actuale.
Orasul
Tara
Suprafata n Km2
Tokyo
Japonia
13.500
Seul
CoreadeSud
11.790
Mexico City
Mexic
4.980
NewYork
SUA
17.405
SaoPaolo
Brazilia
8.050
Bombay
India
4.360
Delhi
India
1.480
Shanghai
China
3.920
Calcuta
India
1.780
Moscova
Rusia
2.150
Jakarta
Indonezia
1.360
LosAngeles
SUA
12.562
BuenosAires
Argentina
3.680
Dhaka
Bangladesh
1.600
Londra
Anglia
8.920
Paris
Franta
12.012

Numar de locuitori
(2)35.197.000

Densitate/

km2
2.610
(5)22.770.000 1.996
19.411.000
3.898
(1)18.743.000
1.077
18.333.000 2.277
18.196.000 4.206
15.048.000
10.360(1)
14.503.000 3.700
14.277.000 8.033(3)
13.400.000 6.232(4)
13.215.000 9.701(2)
(3)12.923.000 1.028
12.550.000 3.627
12.430.000
7.850(5)
(6)11.630.000 1.303
(4)11.491.000 957

In esenta, criza ecologica ce ameninta integritatea creatiei divine are origini biblice
prin aceea ca a dat pamantul in stapanirea omului si acesta a incalcat sensul de sacrament al
naturii, a incalcat adevarul ca frumusetea esentei lui Dumnezeu este dezvaluita de frumusetea
naturii. Din acest motiv, Carta mondiala a naturii consacra adevarul ca umanitatea si
civilizatia fac parte din natura iar legile consacra, la cel mai inalt nivel, dreptul omului la
mediu sanatos, drept pentru care statul trebuie sa ia toate masurile de protectie a naturii si
trebuie sa-l recunoasca si generatiilor viitoare.
Degradarea mediului uman
Este o realitate faptul ca degradarea naturii merge mana cu degradarea omului si ca
mai degraba se schimba natura decat omul. Magnitudinea violentei actuale, consumul de
droguri in cautarea unor hedonisme artificiale, bolile sociale etc., exprima, prin excelenta,
acest tip de degradare a relatiilor dintre oameni.
Drogurile sunt considerate inamicul numarul unu al omenirii in conditiile in care se
captureaza doar 10% din ce se consuma, fiind o piatra de moara legata de gatul societatilor
dezvoltate. Reactia la dezumanizarea vietii actuale artificiale si impersonale, falsa senzatie de
supravalorizare a eu-lui prin drog ca si performantele intelectuale slabe si dificultatile de
adaptare, constituie motivatii specifice mediului uman actual ce determina la consumul de
droguri.

In ceea ce priveste violenta actuala ca datorata unor cauze relationale social-culturale


si ambientale, se constituie cu pertinenta un concept si model ecologic de studiu, cu sanse mai
mari de predictie si prevenire a ei. Studiata pe niveluri relationale, comunitare si sociale,
violenta actuala urca la 30/1.000 locuitori (din care 2/3 sunt autoagresiuni, 1/3 heteroagresiuni
si 1/3 consecinte ale razboaielor), cu variatii intre 32/1.000 in tarile sarace si 14/1.ooo in tarile
dezvoltate. Saracia, somajul, solitudinea, conflictele interumane, ruperea relatiilor interumane
etc., exprima cele mai frecvente situatii la nivel individual ce fac posibila adoptarea unor
strategii de combatere bazate pe imbunatatirea etica si educativa a mediului interuman. Cum
viata individului si a societatii, ca si viitorul ei, sunt structurate pe educatie, spiritul stiintific
ecologic trebuie bazat pe interogatii permanente si pe educatie etica, mai ales astazi cand
privilegiul dezvoltarii inteligentei umane in dauna formarii sensibilitatii umane risca a genera
o logica nebuna a eficacitatii pentru eficacitate, ceea ce nu poate sfarsi decat in
autodistrugerea omului (Basarab Nicolesco). In acest sens raportul Delors la UNESCO
solicita invatarea pentru cunoastere, dar si pentru actiune si mai ales invatarea de a trai si a fi
impreuna. Inca V.Conta spunea ca tehnica (ce a generat mediul artificial de viata) trebuie
supusa spiritului iar fata de caracterul ambivalent al descoperirilor stiintifice, Lucian Blaga
cerea ca stiinta sa devina cea mai inalta forma de dezvoltare a culturii, altfel, o civilizatie pur
materiala (artificiala) poate deveni o regresie spirituala. Pretinsele determinisme ale naturii
trebuie puse deci in matricea lor socio-culturala prin educatie, asa fel ca, bazele vietii umane
sa determine lumea umana prin vointa constienta a omului (faca-se voia omului). Protectia
mediului sa se faca, in final, de dragul omului pana acolo incat, respectului pentru natura sa i
se subordoneze economia, stiinta si tehnica (Meyer-Abich). Sa se tina cont ca natura are un
sistem ecologic propriu in care nu se poate interveni fara pericole. Daca omul este predestinat
a duce creatia divina mai departe de ziua a saptea (creatia de ziua a opta a lui Berdiaev),
atunci, de la egoismul descoperirilor sale, omul trebuie sa treaca la un altruism ecologic prin a
respecta sistemele de suport ale vietii si a diminua riscurile poluarii morale a mediului sau
existential.
1.2.Exploatarea nemiloasa a resurselor

Prin resurse naturale se inteleg acele elemente materiale, existente in mediu care pot fi
utilizate de un sistem biologic. Ele sunt: geochimice, energetice, genetice si alimentare. Notiunea de
resursa naturala include elementele chimice, energia existenta pe Pamant cat si o parte din informatia
stocata sub forma de programe genetice privind utilizarea primelor 2 tipuri de resurse. Resursele
geochimice sunt regenerabile, masa si compozitia planetei fiind constante, principala resursa de
energie, cea solara este inepuizabila la scara existentei biosferei. Omul utilizeaza resursele naturale
intr-un mod specific, nu numai pentru satisfacerea nevoilor biologice dar si pentru crearea mijloacelor
de transformare a mediului, de satisfacere a cerintelor create de dezvoltarea sa sociala.
Evolutia biosferei se coreleaza cu o permanenta diversificare a informatiei genetice
care a avut ca urmare transformarea in resurse a unui numar din ce in ce mai crescut de substante si
forme de energie. Fotosinteza este transformarea luminii in resursa de energie pentru plantele verzi si
pentru toata biosfera. Respiratia aeroba transforma in resurse energetice substantele organice provenite
ca deseuri de glicoliza. Omul a extins modul de utilizare a resurselor naturale si le-a completat
substantial pe parcursul istoriei: piatra, bronzul, fierul, aluminiul. Resursele energetice din mediu au
tendinta, conform principiului al doilea al termodinamicii, sa se repartizeze uniform, ceea ce la nivel
planeta echivaleaza cu pierderea ei partiala in spatiul cosmic si imposibilitatea de reutilizare. Resursele
de energie nu se pot reutiliza, fiind nevoie de o aprovizionare care se realizeaza de la Soare, prin
intermediul energiei radiative a acestuia. Oxigenul atmosferic, apa, radiatia solara, dintr-un biotop sunt
tot resurse naturale, dar concentratia lor per ansamblu, nu mai este ca acum 6000 de ani. Exista si

resurse pe care organismele biosferei nu le pot utiliza direct, fiind utilizate pe baza unor cunostinte
dobandite in viata sociala si numai dupa o prelucrare prealabila. Sunt resurse care includ pe parcurs o
mare cantitate de munca umana, cum este cazul combustibililor fosili, a metalelor si a altora.
Oxigenul din aer este o resursa indispensabila pentru organismele aerobionte, dar gasindu-se
din abundenta in atmosfera nu este socotit ca resursa economica decat atunci cand este imbuteliat si
utilizat in diverse activitati medicale sau tehnice. In mod asemanator, apa nu constitue o resursa
economica in conditii de abundenta, dar ea se transforma repede intr-o astfel de resursa in conditii de
insuficienta, cand trebuie adusa de la distanta, sau stocata prin amenajari speciale si furnizata contra
cost.
Resursele genetice
Ecologia se afla la inceputul unor generalizari de amploare privind functiile pe care
genofondul speciilor il joaca in reteaua complicata de interactiuni din care este formata
biosfera.Genofondul speciilor si respectiv a tuturor populatiilor biologice existente pe glob alcatuiesc
genofondul biosferei, genofondul mondial sau patrimoniul genetic mondial. El se imparte in
patrimoniu genetic spontan, agricol, microbiologic. Resursele alimentare au un continut mai larg.
Resursele alimentare se diversifica in raport cu particularitatile speciilor si locul pe care ele il ocupa in
ecosistemele biosferei.
Exista doua categorii de resurse alimentare: resurse minerale, care care furnizeaza
organismelor atomii necesari edificarii propii si resurselor organice, ce contin pe langa acesti atomi si
energie stocata sub forma de legaturi chimice. Conceptul de resurse naturale are o semnificatie
profunda, incluzand toate elementele naturale indispensabile vietii omului si dezvoltarii economice.
Conservarea lor, in beneficiul urmasilor nu este posibila prin adoptarea unui program de incetinire a
progresului tehnic, ci prin orientarea acestuia, spre perfectionarea activitatii legate de gestionarea
resurselor.
Gestionarea lor are un caracter global si national, sistemul economic mondial reprezentand
cadrul real al utilizarii acestor resurse. Sa nu uitam de caracterul etic al gestionarii resurselor mondiale
prin instaurarea unei ordini economice mondiale care sa asigure conditii de viata decente pentru toti
membrii comunitatii internationale.
Pamantul suporta din ce in ce mai putin impactul ecologic al activitatilor umane. Este nevoie
de 18 luni pentru ca resursele planetei consumate intr-un an sa se regenereze, arata un studiu al unui
grup de cercetatori americani.
Datele culese dintr-o suta de tari de Global Footprint Network, un grup de protectie a
mediului, indica faptul ca umanitatea consuma resurse si produce dioxid de carbon, principalul
responsabil al gazelor cu efect de sera, intr-un ritm cu 44% mai ridicat decat natura il poate absorbi.
Amenintarile iminente la care trebuie sa facem fata astazi, mai ales schimbarilor climatice,
dar si defrisarile, pescuitul excesiv, supra-utilizarea apei, sunt semnele unei tendinte alarmante, scriu
autorii raportului.
Global Footprint Network, cu sediul in Oakland, California, calculeaza in fieare an de la
infiintarea sa in 2003 ceea ce numeste amprenta ecologica a peste 100 de tari si a umanitatii in
ansamblu asupra planetei. Acest indicator determina cantitatea de uscat si de apa necesare pentru a
produce resursele consumate de o anumita populatie si de a absorbi deseurile rezultate.
In ultimii zece ani, impactul omului asupra naturii a crescut cu 22% in timp ce biocapacitatea, adica cantitatea de resurse pe care o poate produce natura, a ramas constanta sau chiar s-a
diminuat, potrivit Global Footprint Network.
Datele adunate din 100 de tari de grupul de protejare a mediului arata ca omul consuma
resurse si produce dioxid de carbon (CO2), principalul gaz cu efect de sera, intr-un ritm cu 44% mai
ridicat decat cel in care natura il poate absorbi.
De asemenea, studiul mai evidentiaza si o disproportie din ce in ce mai mare intre tari in
ceea ce priveste impactul ecologic pe cap de locuitor.
Daca toti locuitorii Terrei ar trai ca un american cu venituri medii, pentru producerea
resurselor alimentare si energetice consumate si pentru absorbtia CO2 emis ar fi nevoie de
echivalentul a cinci planete. In schimb, daca toti locuitorii planetei ar consuma cat consuma un
european cu venituri medii, ar fi necesare doua planete si jumatate.

Pericolele iminente carora le facem fata azi, in special schimbarile climatice, dar si
despaduririle, diminuarea locurilor de pescuit si suprautilizarea apei dulci, sunt simptome ale unei
tendinte alarmante, precizeaza studiul, citat de AFP.
In ultimii zece ani, impactul omului asupra naturii a crescut cu 22%, in timp ce
biocapacitatea (cantitatea de resurse pe care natura o poate produce) a ramas constanta, ba chiar s-a
diminuat.
Aceste tendinte arata ca este in interesul fiecarei tari sa actioneze fara intarziere pentru a
reusi intr-o lume cu resurse tot mai limitate, orice s-ar intampla pe scena mondiala, a explicat Mathis
Wackernagel, presedinte al Global Footprint Network, facand referire la conferinta de la Copenhaga
asupra climatului.
n fiecare zi, oceanele absorb 30 de milioane de tone de dioxid de carbon care le mresc
gradul de aciditate. Numrul de zone moarte (arii unde oxigenul este prea puin pentru a putea exista
via) s-a dublat n fiecare decad ncepnd cu anii 1960.
Oceanele se nclzesc cu 50% mai rapid fa de datele pe care le publica n 2007
Comitetul Internaional pentru Schimbri Climatice. Volumul de gheari din Groenlanda care s-au topit
n vara anului 2008 era de aproape trei ori mai mare dect cel din anul precedent.
Circa 36 de milioane de hectare de pdure sunt rase de pe faa pmntului n fiecare an.
Consumul populaiei este cu 30% mai mare n raport cu capacitatea naturii de a se regenera, iar cererea
la nivel mondial s-a dublat n ultimii 45 de ani. Specialitii se ateapt ca pn n 2030 cererea de
energie s se dubleze.
Acestea sunt doar cteva dintre cauzele care genereaz mari conflicte att de natur politic,
ct i social. Rata mare a omajului i a migrrii populaiei pe fondul situaiei economice i politice
actuale reprezint alt cauz care determin schimbarea comportamentului populaiei la nivel
mondial.Cu toate acestea, cercettorii care au lucrat la studiul comandat de Naiunile Unite au
demonstrat c resursele Planetei pot acoperi nevoile populaiei, cu condiia s fie corect gestionate i
utilizate. ntlnirile recente dintre oficialii Rusiei, ai Chinei i ai Statelor Unite au avut ca scop
mbuntirea strategiei n vederea unei colaborri globale pentru satisfacerea populaiei.
Global Footprint Network calculeaza, in fiecare an, ceea ce grupul numeste amprenta
ecologica a peste 100 de tari si a umanitatii in ansamblu.
Acest indice stabileste care este suprafata de pamant si de apa necesara pentru producerea
resurselor pe care populatia le consuma si pentru a absorbi deseurile care rezulta de la aceasta. Aceste
date, care provin din mai multe surse, in special de la ONU (Organizatia Natiunilor Unite) si din
statisticile diferitelor guverne, arata ca, intre 2005 si 2006, impactul ecologic al omului a crescut cu
aproape 2% fata de perioada precedenta. Aceasta situatie a fost rezultatul unei cresteri a populatiei, dar
si a consumului de resurse pe cap de locuitor.
Publicata de curand, o harta a potentialelor rezerve de petrol si gaz indica faptul ca
aproape 30% din gazul neexploatat al lumii si 13% din petrol zac sub apele de la Polul Nord. Sute de
milioane de barili de petrol si miliarde de metrii cubi de gaz stau neatinse in cercul arctic, unde, pana
acum, gheata permanenta a impiedicat forarea.
Acest raport da nastere in continuare unei competitii mondiale pentru minerale, turism si
drepturi de navigare in aceasta regiune. Explorarea si forarea pentru petrol si gaz au fost facilitate de
schimbarile climatului care au fortat gheata sa se retraga, iar toate tarile din apropierea Polului Nord se
lupta pentru drepturi asupra resurselor naturale. Ne place sau nu, limitarea explorarii, combinata cu
dezvoltarea tehnologica, face ca regiunea arctica sa fie din ce in ce mai atractiva pentru dezvoltare, a
declarat Paul Berkman de la Institutul de Cercetare Polara Scott in cadrul Universitatii Cambridge.
Rusia si-a reclamat drepturile in acest sens catre Natiunile Unite in anul 2001, dar cererea
a fost contestata de Canada, Danemarca, Norvegia si Statele Unite ale Americii. In 2007, marinarii rusi
au utilizat un submarin pentru a plasa un steag pe fundul marii intr-o zona care fusese reclamata si de
Danemarca, datorita suverinatitatii asupra Groenlandei. Acum aproximativ o luna, Rusia a declarat ca
este dispusa sa-si utilizeze fortele armate pentru a-si proteja drepturile de la Polul Nord.
Asa cum arata astazi, concurenta acerba in domeniul resurselor energetice sau de hrana, nu
poate aduce nimic bun Terrei. Omul a reusit sa distruga echilibrul ecologic al planetei iar incercarile de
azi de a reda ceva din ce a luat, nu au succes in mare parte din cauza neintelegerilor dictate de
interesele economice sau politice.

Finalul acestei lupte pentru resurse asa cum se desfasoara acum, poate fi usor de ghicit : o
planeta golita de resurse si locuitori cu ochii spre alte planete care sa satisfaca in continuare foamea
de resurse.Sra totusi in puterea noastra sa schimbam aceste lucruri pentru a putea sa ne bucuram de
planeta Pamant verde si curata multi ani de-acum inainte: trebuie doar sa dam o lata dimensiune si o
alta masura nevoilor noastre.

1.3.Abordarea problemei protectiei mediului pe plan global si national

Analiza si ntelegerea tendintelor actuale n ceea ce priveste starea mediului n raport


cu dezvoltarea sistemelor socio-economice a condus la concluzia ca civilizatia moderna
urmeaza un curs ce nu are durabilitate din punct de vedere economic si ecologic. Se considera
ca specia umana nu-si mai poate continua dezvoltarea pe bazele actuale fara a fi expusa unor
severe perturbari sociale, economice si ecologice.
De aceea sunt necesare masuri pe termen lung care sa asigure atat ameliorarea,
conservarea si protejarea tuturor formelor de viata existente cat si dezvoltarea, concomitenta,
a societatii umane. Aceste masuri trebuie sa determine ncadrarea civilizatiei moderne pe o
traiectorie de dezvoltare care sa-i asigure durabilitatea n timp.
Procesul de constientizare a crizei n relatiile dintre oameni si natura a fost generalizat
prin publicarea de catre Rachel Carson (1968) a cartii Primavara tacuta ("Silent spring")
care a condus la cresterea atentiei si interesului factorilor politici, de decizie si a publicului
larg pentru problemele de mediu. n conceptia ei, controlul naturii de catre om exprima
aroganta speciei umane si este nascut n perioda de Neandertal a biologiei si filozofiei.
Autoarea prezinta o gama larga de rezultate ce demonstreaza efectele epidemiologice si
ecologice ale unor compusi chimici toxici, n special, pesticide. Aproape n aceeasi perioada o
serie de organisme internationale au lansat proiecte de cercetare pentru identificarea si
ntelegerea mecanismelor procesului global de deteriorare a naturii. Acestea au evidentiat
corelatia dintre cresterea economica si cea a efectivelor populatiilor umane, pe de o parte si
deteriorarea naturii, pe de alta parte. Rezultatele obtinute au fost analizate de catre membrii
Clubului de la Roma si concluziile au fost publicate n 1972 ntr-un raport intitulat sugestiv
Limitele cresterii ("Limits of growth"). Aceasta a fost prima ncercare de a dezvolta si
analiza scenarii pe termen lung referitoare la marimea efectivului speciei umane,
accesibilitatea si ratele de utilizare ale resurselor naturale, progresul tehnologic, productia
industriala si impactul asupra naturii.
Astfel, n contextul n care se acumulau probe care demonstrau legatura dintre
deteriorarea naturii la scara globala si dezvoltarea socio-economica, n 1972, a avut loc la
Stockholm prima Conferinta mondiala a Natiunilor Unite consacrata problemelor protectiei
mediului. Conferinta s-a desfasurat sub deviza "O singura planeta" si a reunit un numar
impresionant de participanti, 113 natiuni reprezentate prin foruri politice, stiintifice, tehnice,
culturale, guvernamentale si neguvernamentale care au adus n discutie fapte, probleme, idei,
solutii.
Conferinta de la Stockholm a dovedit ca omenirea a nceput sa-si dea seama de
pericolul prejudicierii mediului si este hotarata n principiu sa ia masuri. Este considerata
astfel o etapa importanta n dezvoltarea miscarii globale de protectie a mediului, nceputul
cooperarii internationale n acest domeniu. Dintre realizarile acestei conferinte trebuie
mentionate nfiintarea Programului Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), cu sediul la
Nairobi, si adoptarea primului plan de actiune pentru protectia mediului. Un alt document
important semnat la Stockholm, a fost Declaratia comuna care cuprinde un set de 26 de
principii. Primul principiu statueaza ca Omul are dreptul fundamental la libertate, egalitate si

conditii corespunzatoare de viata ntr-un mediu de o calitate ce permite viata demna si


bunastarea si poarta responsabilitatea solemna de a proteja si mbunatati mediul pentru
generatiile prezente si viitoare. Atunci a fost declarata ziua de 5 iunie ca "Zi Mondiala a
Mediului".
Din decembrie 2009 atentia lumii a fost ndreptata spre Copenhaga, unde cele mai
mari state vor ncerca sa ajunga la un acord post-2012 pentru combaterea schimbarilor
climatice. O delegatie de deputati europeni va cere n cadrul conferintei un acord ambitios,
obligatoriu. UE a adoptat deja un pachet de legi pentru combaterea ncalzirii globale si este
pregatita sa creasca obiectivele n situatia n care celelalte tari vor fi de acord. Discutiile ONU
pe tema schimbarilor climatice din cadrul summitului de la Copenhaga au ajuns in stadiu
critic dupa ce liderii catorva state sarace au respins furiosi un plan de combatere a incalzirii
globale pus la punct de presedintele american Barack Obama si delegatii Chinei si ai altor
state dezvoltate.Planul propus de statele dezvoltate, asa numitul Acord de la Copenhaga,
prevedea o tinta a limitarii incalzirii globale la maximum 2 grade Celsius, fata de perioada
preindustriala, insa fara tinte clare de reducere a emisiilor, si un fond climatic de 100 miliarde
de dolari ca ajutor financiar anual, pana in 2020 pentru statele sarace. Insa acestea din urma
au considerat insuficiente aceste obiective opunandu-se total planului propus de SUA si
celelalte tari dezvoltate.
Finantarea pentru promovarea dezvoltarii durabile si grijii fata de mediu provine
dintr-o gama de surse n cadrul UE. Fondurile structurale, de exemplu, ajuta la promovarea
unei dezvoltari socio-economice mai echilibrate n randul statelor membre, asistand regiunile
mai sarace ale Uniunii. Fondurile sunt tot mai mult utilizate pentru proiecte de mbunatatire a
mediului, precum curatarea coastelor, porturilor si raurilor si reabilitarea zonelor industriale si
urbane degradate. Ele asista si micile afaceri n dezvoltarea tehnologiilor ecologice. Sprijinul
financiar este disponibil si din cercetare si resurse agro-ambientale.
UE cofinanteaza si masuri de stabilire a retelei, n principal prin Programul LIFEnatura. Peste 415 milioane de euro au intrat n 300 de proiecte europene, de la regenerarea
padurilor de stejar pe coasta Atlanticului, la protejarea ursului brun n Austria. Programul
LIFE a fost lansat n 1992 si are trei ramuri: LIFE-natura, LIFE-mediu si LIFE-tarile din
lumea a treia.. Aproape jumatate din bugetul sau de 640 milioane euro pe 2000-2004 a fost
dedicat protectiei naturii.
Tarile candidate trebuie sa investigheze posibilitatile financiare oferite de cateva surse
de pre-aderare, n special LIFE Natura, SAPARD si ISPA. LIFE este singurul instrument cu
focalizare particulara pe Natura 2000, dar poate fi combinat si cu alte instrumente.
Programul SAPARD, accesibil de la 1 ianuarie 2000, ofera sprijin pentru introducerea
masurilor agro-ambientale definite n Regulamentul 2078/92, prin care fermierii sunt
ncurajati sa foloseasca metode agricole benefice pentru mediu n urmatoarele zone conectate
cu viitoarea Retea Natura 2000:
- arii protejate
- zone tampon protejate
- coridoare ecologice
- zone tampon ale retelei hidrografice
- zone de cumpana apelor.
ISPA - instrumentul pentru Politici Structurale de Pre-Aderare, va opera pe baza de
proiecte si trebuie sa includa evaluarea impactului de mediu. Fondurile ISPA pot fi utilizate
pentru mbunatatirea infrastructurii existente, precum pasaje pentru fauna.
Pe plan national se desfasoara o multitudine de dezbateri, conferinte, etc, toate menite
sa aduca in fata oamenilor problemele mediului in Romania, sa aduca in prim plan suferintele
ecosistemelor naturale, nevoia de actiuni determinante pentru a schimba pozitiv evolutia
mediului si eliminare factorilor perturbatori de mediu. Astfel pot da exemple de conferinte

care au ca scop protectia apelor si a Dunarii organizat de Comisia Internationala pentru


Protectia Fluviului Dunarea, impreuna cu Ministerul Mediului si Administratia Nationala
Apele Romane. Scopul conferintei a fost acela de a aduce in atentia opiniei publice si a
mediului de afaceri necesitatea parteneriatului intre organizatiile internationale, autoritatile
centrale, ONG-uri si companiile nationale, in vederea gindirii unor strategii de dezvoltare pe
termen lung privind protectia mediului si a resurselor de apa. Pentru atingerea obiectivului
principal al Directivei Cadru pentru Apa - starea buna a apelor - este necesar sa se elimine
descarcarile de substante prioritar periculoase.
In ceea ce priveste ecosistemul Delta Dunarii actiunile cuprind toata paleta de
modalitati de actiune pentru protejarea si salvarea Deltei ,pornind de la conferinte nationale si
internationale pana la implicarea factorilor politici decizionali natinali si europeni in problema
conservarii ecosistemului ( de exemplu Conservarea Deltei Dunarii prin intermediul politicii
regionale si de protectia mediului a Uniunii Europene").
Tot in acest sens al politicilor de protejarea mediului se inscriu si actiunile de
declarare a numeroase zone naturale de interes national sau international si crearea conditiilor
necesare pentru a trece aceste zone sub protectia legii zonelor protejate.
Astfel, in cadrul legislatiei adecvate pentru protectia mediului nconjurator (prin
emiterea Ordonantei de Urgenta 236/2000 privind regimul ariilor protejate, conservarea
Tip rezervatie,
habitatelor
a flotei si faunei salbatice.
Ordonanta de Judet
Urgenta a fost aprobata
prin
Nr naturale, Denumirea
Localizare
Suprafata(ha)
Legea nr. 462/2001) s-au ntreprins masuri pentru identificarea acelor elemente
faunistice,
floristice, geologice si de peisaj asupra
caroraSanmartin,
sa se instituiesatul
regimul de ocrotire. Astfel,
au fost
Comuna
Floristica
1 Tinovul Mohos
HR
Lzrestiperimetre amenintate cu degradarea sau care
240,00
constituite mai multe rezervatii naturale,
prezinta
un interes stiintific deosebit. Aceste rezervatii pot constitui un obiectiv turistic numai
masura si
mixta -ngeologica
Comuna
Sanmartin,
satul
n care comunitatea
locala
fata depeisagistica
ele, iar factorii
2 Lacul Sfanta
Ana si turistii prezinta un comportament civilizat
HR
Lzresti
de decizie, mpreuna cu organizatiile non-guvernamentale ntreprind masuri adecvate240,00
pentru o
reala ocrotire a naturii acestor Comuna
locuri (placi
mprejmuiri pentru limitarea
Tusnad,indicatoare,
satul Tusnadul
Floristica si
3 Baile
Nadasn rezervatie, constientizarea opiniei publice HR
controlarea
accesului
etc.
Nou
4,00
HR

Geologica
1,00

Comuna Tusnad, satul Tusnadu


HR
Nou

Floristica
4,00

6 Mlastina Nyirkert

Comuna Tusnad

HR

Floristica
4,00

7 Campul Benes

Comuna Tusnad, satul Vrabia

HR

Floristica
4,00

HR

Floristica
5,00

4 Piatra Soimilor
5

Mlastina Valea de
Mijloc

Orasul Bile Tusnad

8 Mlastina Csemo-Vrabia Comuna Tusnad


9 Baile Ozunca

CV

Floristica
8,00

10 Tinovul Buffogo

CV

Floristica
1,00

11 Pestera Puturosu

CV

Geologica -

1.4 Organisme si reuniuni internationale dedicate problemei protectiei mediului


Exista un numar de tratate internationale si regionale care reglementeaza diferite aspecte
ale protectiei mediului si managementului biodiversitatii, cel mai larg instrument legal este
Conventia asupra Biodiversitatii (Rio de Janeiro,1992). Pentru a proteja diversitatea biologica,
dreptul international al mediului utilizeaza mai multe metode:
- protectia speciilor prin interdictia /limitarea prelevarilor sau a unor metode de prelevare.
Ex., Conventia relativa la vanatoarea de balene (1946), Conventia de la Washington (3 martie
1973) asupra comertului international cu specii salbatice amenintate cu extinctia, Conventia
relativa la conservarea ursilor albi (1977).
- conservarea nu a speciilor izolate, separat de mediu, ci conservarea mediului/habitatelor
acelor specii. Conventia de la Ramsar (1971) a fost prima care a vizat un habitat natural.
- Foarte natural a fost necesar a se proteja simultan speciile si mediile lor, n cadrul
aceluiasi instrument juridic. Ex., Conventia de la Alger (1968), asupra conservarii naturii si
resurselor naturale din Africa; Conventia de la Berna (1979), pentru conservarea vietii
salbatice si a mediului natural n Europa.

- Mai recent, s-u cautat sa se puna n practica instrumente mai integrate cu politicile
teritoriale, acoperind regiuni geografice particulare. Ex., Conventia asupra Antarcticii (1959),
Conventia de la Barcelona (1976) asupra Mediteranei, Conventia de la Salzburg (7 noiembrie
1991) asupra Alpilor.
Aceasta evolutie n continutul instrumentelor juridice utilizate corespunde evolutiei
strategiilor de conservare. Ex., strategia mondiala a conservarii, pregatita de IUCN n
colaborare cu PNUE, WWF, ONU, FAO si UNESCO si publicata n 1980. Ea a fost
completata prin strategia pentru viitorul vietii, publicata n 1991 de catre IUCN, PNUE si
WWF. Exista rezervatii mondiale ale biosferei, situri ale patrimoniului universal, parcuri
nationale, paduri nationale, situri de interes stiintific special, sanctuare ale vanatului,
rezervatii naturale locale, zone ambientale sensibile si zone de frumusete naturala deosebita.

Conferinta de la Rio
n perioada ce a urmat, conservarea naturii a avut un caracter curativ, concentrandu-se
asupra identificarii si repararii daunelor produse acesteia. Investitiile necesare pentru a sustine
programele curative au crescut aproape exponential odata cu exacerbarea procesului de
deteriorare, transformandu-se ntr-o restrictie majora pentru cresterea economica n tarile n
curs de dezvoltare si chiar n cele dezvoltate. Astfel, ntr-un interval relativ scurt conservarea
mediului a fost perceputa de catre politicieni si populatiile umane ca un factor limitant pentru
dezvoltarea sociala si economica si pentru ndeplinirea aspiratiilor lor pe termen scurt. n
aceste conditii s-a formulat si raspandit cu usurinta idea conform careia investitiile destinate
protectiei mediului ar fi posibile numai n tarile dezvoltate si bogate si s-au neglijat aproape
complet actiunile preventive de protejare a mediului.
Urmatoarea manifestare importanta n domeniul protectiei mediului s-a desfasurat n
iunie 1992 la Rio de Janeiro. Este vorba despre Conferinta ONU privind Mediul si
Dezvoltarea. La aceasta manifestare a capatat o recunoastere universala conceptul dezvoltarii
durabile, ca o dezvoltare echilibrata atat din punct de vedere sectorial (ntre dezvoltarea
economica, problemele sociale si cele de protectie a mediului), cat si din punct de vedere
temporal (ntre generatia actuala si generatiile viitoare) sau spatial (ntre toate tarile lumii).
Conferinta de la Rio reprezinta evenimentul de referinta, fata de care se evalueaza progresele
nregistrate n domeniul dezvoltarii durabile.
Documentele care au fost aprobate de catre participantii la lucrarile acesteia sunt:
Declaratia de la Rio, Agenda 21 si primul set de conventii internationale care vizeaza
conservarea biodiversitatii si controlul modificarilor climatice (Conventia cadru privind
clima, Conventia privind diversitatea biologica si Conventia privind combaterea extinderii
deserturilor). Declaratia de la Rio exprima fara echivoc vointa politica a tuturor statelor
membre ONU de a lua parte la tranzitia globala catre un model de dezvoltare durabila.
Declaratia include 25 de principii fundamentale pe care se bazeaza dezvoltarea durabila.
Nerespectarea acestor principii a generat si continua sa genereze efecte care pun sub semnul
ntrebarii nsasi persistenta speciei umane.
Agenda 21, un program extrem de cuprinzator privind dezvoltarea durabila n secolul
XXI, trateaza aproape toate aspectele relevante din punctul de vedere al dezvoltarii:
combaterea saraciei, egalitatea ntre sexe, respectarea intereselor popoarelor indigene,
participarea gruparilor sociale la procesul politic, protejarea climei, protejarea speciilor,
protejarea rezervelor de apa potabila etc. Capitolul 28 este dedicat nivelului regional: Agenda
21 Locala, care promoveaza principiile dezvoltarii durabile la nivel local cu participarea
activa a societatii civile, organizatiilor non-guvernamentale si a sectorului privat la procesul

de planificare si implementare a activitatilor pe termen scurt, mediu si lung. Proiectul


promoveaza participarea tinerilor n procesul de dezvoltare durabila si consolidarea capacitatii
lor de a se implica la procesul decizional la nivel local si national.
Conventie pentru reducerea emisiilor de gaze de sera
Conventia cadru privind clima a fost adoptata de 160 de state, cu scopul de a reduce
emisiile de gaze de sera. Conventia a intrat n vigoare n 1994, fiind ratificata de 50 de state.
Ulterior, pe aceasta tema au avut loc numeroase conferinte internationale, dintre care cea mai
importanta este cea de la Kyoto din 1997. La aceasta conferinta a fost emis Protocolul de la
Kyoto, un protocol suplimentar la conventia-cadru privind clima. Contributia decisiva a
acestuia consta n faptul ca specifica obiective cu caracter obligatoriu pentru reducerea
emisiilor urmatoarelor gaze de sera: dioxid de carbon (CO2, folosit si ca valorare de
referinta), gaz metan (CH4), protoxid de azot (gaz ilariant, N2O), hidrocarburi fluorurate
halogenate partial si hexafluorura de sulf (SF6).
Statele semnatare ale protocolului se obliga ca pana n 2012 sa reduca emisiile sub
nivelul atins n 1990. Exista specificatii individuale pentru fiecare tara, n functie de nivelul
de dezvoltare economica. n ceea ce priveste statele Uniunii Europene este prevazuta o
reducere a emisiilor cu 8%, Rusia si Ucraina s-au obligat sa nu depaseasca nivelul atins n
1990, iar pentru Republica Populara Chineza, India si tarile n curs de dezvoltare, nu exista
nici un fel de limitari.
Protocolul a intrat n vigoare la 16 februarie 2005, dupa ce 55 de state, care, n total,
au cauzat peste 55% din emisiile de dioxid de carbon nregistrate n 1990, au ratificat acordul.
Romania a ratificat Protocolul de la Kyoto prin Legea nr. 3/2001. Odata cu intrarea n vigoare
a acestui protocol, Romania poate vinde altor state semnatare dreptul de a emite gaze cu efect
de sera n limita cotei alocate tarii noastre. Romania are repartizata o cota de 250 milioane
tone gaze echivalent dioxid de carbon, fata de 147 de milioane de tone cat polueaza n
prezent. Diferenta de 103 milioane tone echivalent dioxid de carbon poate nsemna peste un
miliard de euro. Vanzarea diferentei va trebui sa tina cont nsa de dezvoltarea ulterioara a
economiei romanesti si de posibilele incertitudini asociate inventarelor efectuate. Pentru
emisiile vandute acum cu mai putin de 10 euro pe tona, companiile romanesti ar putea plati n
viitor penalizari de peste 10 ori mai mari. Ca urmare, beneficiul de a obtine n acest moment o
suma considerabila din vanzarea de emisii de gaze ar putea costa scump n viitor.
State precum SUA (responsabile pentru 25% din emisiile de dioxid de carbon la nivel mondial
si cel mai mare consumator de combustibili fosili), Australia, Croatia nu au ratificat acest
Protocol, iar unele state semnatare nu numai ca nu au redus, dar si-au crescut emisiile de
dioxid de carbon, aspecte care fac sa existe ndoieli serioase cu privire la realizarea
obiectivelor de la Kyoto.
Foarte curand dupa Conferinta de la Rio, s-a constatat ca aplicarea n practica a
conceptului de durabilitate era amenintata de interpretarea ambigua a conceptului si de
neglijarea componentei sociale. Aniversarea a zece ani de la Conferinta de la Rio a oferit
oportunitatea evaluarii procesului de implementare a politicilor de dezvoltare socioeconomica durabila si a trasarii directiilor de actiune viitoare n domeniu
Summit-ul implementarii
n 2002, Summit-ul Natiunilor Unite privind dezvoltarea durabila, desfasurat la
Johannesburg a avut scopul de a evalua progresele nregistrate n deceniul care a trecut de la
conferinta de la Rio si de a stabili planul de actiune pentru viitor, fapt pentru care a fost
declarat "summit-ul implementarii. Principalele rezultate au fost: Declaratia oficiala a sefilor

de state si de guverne privind dezvoltarea durabila;Planul de implementare, negociat de


guverne, care detaliaza actiunile necesare n domenii precum eradicarea saraciei extreme si a
foamei, realizarea accesului universal la educatia primara, mbunatatirea sanatatii si reducerea
mortalitatii infantile, combaterea HIV/SIDA, asigurarea durabilitatii mediului si crearea
parteneriatelor globale pentru dezvoltare.Pentru fiecare din aceste obiective au fost stabilite
sarcini concrete si indicatori de monitorizare. Evident, obiectivele, sarcinile si indicatorii
respectivi trebuie adaptati la prioritatile si contextul concret al fiecarei tari si nu utilizati ca o
directiva rigida.Pentru a aduce n atentia tuturor problemele de mediu ale oraselor, ca urmare
a tendintei de cresterea rapida a proportiei oamenilor care locuiesc n mediul urban, n 2005,
celebrarea Zilei Mondiale a Mediului a avut tema "Orase verzi". Consecintele cresterii
populatiei urbane asupra mediului sunt considerabile: orasele sunt mari utilizatoare de resurse
naturale si generatoare de deseuri, produc cele mai mari cantitati de gaze cu efect de sera,
cauzeaza degradarea calitatii apelor si poluarea aerului, reduc diversitatea biologica.
Se estimeaza ca n 2015 numarul oraselor foarte mari (megalopolisuri) va fi de 33,
dintre care 27 n emisfera sudica. n urmatoarele cateva decenii populatia va fi urbanizata n
proportie de 90% n emisfera nordica si de 70% n cea sudica.
In 2006, tema selectata pentru Ziua Mondiala a Mediului a fost Deserturile si
desertificarea, iar sloganul ales, Nu desertificarii zonelor aride, evidentiaza importanta
protejarii zonelor aride care ocupa peste 40% din suprafata terestra a planetei si gazduiesc
aproape o treime din populatia globului. Anul acesta, sloganul Gheata care se topeste un
subiect fierbinte? atrage atentia asupra efectelor catastrofale ale modificarilor climatice
globale si ncurajeaza populatia sa devina un agent activ al protejarii mediului si promovarii
dezvoltarii durabile si echitabile.

1.5.Arii protejate
Un sistem pentru definirea si clasificarea ariilor protejate a rezultat ca urmare a
activitatii desfasurata de IUCN n acest domeniu timp de aproape un sfert de secol. Acest
sistem a fost adoptat de catre guverne si explicat prin linii directoare.
In prezent categoriile IUCN sunt raspandite in intreaga lume si sunt luate drept referinta in
orice dezbateri privind ariile protejate. Scopul acestui sistem de definire si clasificare a ariilor
protejate este acela de a contribui la cresterea gradului de ntelegere a tuturor celor interesati a
diferitelor categorii de arii protejate. La baza constituirii ariilor protejate a stat in primul
randul faptul ca acestea satisfac nevoi ale oamenilor. Din necesitatea ariilor protejate au
rezultat o varietate de tipuri de arii protejate, care se diferentiaza in principal functie de gradul
de protectie (sau gradul permis al interventiei umane) si functie de scopul ariei protejate.
S-au constituit astfel arii protejate care protejeaza cele mai naturale zone de pe glob, in
care interventia omului este aproape inexistenta, dar si zone in care interventia omului este
prezenta, cum e cazul peisajelor modificate ce au o importanta peisagistica si culturala
deosebita.
Asfel, forul care si-a propus sa rezolve aceasta problema dificila a fost Uniunea
Internationala de Conservarea Naturii (IUCN The World Conservation Union) care prin
misiunea sa avea competenta necesara sa o faca. IUCN ncearca sa influenteze, sa ncurajeze
si sa asiste societatile din toata lumea pentru conservarea integritatii si diversitatii naturii si
pentru a asigura ca orice utilizare a resurselor naturale este echitabila si durabila.
Prin Comisia Mondiala asupra Ariilor Protejate (WCPA) cunoscuta in trecut sub numele de
Comisia asupra Parcurilor Nationale si Ariilor Protejate (CNPPA), IUCN a oferit pe plan

international consultanta asupra categorisirii ariilor protejate timp de mai mult de un sfert de
secol.
Scopul acestei consultante a fost:
- constientizarea guvernelor asupra importantei ariilor protejate;
- incurajarea guvernelor sa dezvolte sisteme de arii protejate a caror obiective de
management sa fie conforme cu conditiile nationale si locale;
- reducerea confuziei generate de adoptare a numerosi termeni diferiti pentru a descrie
tipuri diferite de arii protejate;
- asigurarea unor standarde internationale pentru a ajuta contabilizarea si compararea
globala si regionala intre tari;
- asigurarea unui cadru pentru colectarea, procesarea si diseminarea datelor privitoare
la ariile protejate;
- imbunatatirea comunicarii si intelegerii intre toti cei implicati in actiuni de
conservare.
In Romania noua Lege a Ariilor Protejate instituie un numar de 10 categorii de arii
protejate, din care cinci categorii de nivel national (corespunzatoare categoriilor I-V definite
de normele Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii - IUCN) si cinci categorii
speciale stabilite prin conventii internationale specifice. In aceste categorii vor fi incadrate pe
viitor atit ariile protejate existente, cit si cele ce se vor institui de acum incolo. Pe scurt aceste
categorii, reproducind in extras cele mai importante prevederi din lege sunt:
1) REZERVATII STIINTIFICE
Rezervatiile stiintifice sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si
conservarea unor habitate naturale terestre si/sau acvatice, cuprinzind elemente reprezentative
de interes stiintific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic
sau de alta natura.
2) PARCURI NATIONALE
Parcurile nationale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si
conservarea unor esantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic national cuprinzind
elemente naturale cu valoare deosebita sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic,
hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic, sau de alta natura, oferind
posibilitatea vizitarii in scopuri stiintifice, educative, recreative si turistice.
3) MONUMENTE ALE NATURII
Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si
conservarea unor elemente naturale cu valoare si semnificatie ecologica , stiintifica,
peisagistica deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale salbatice rare, endemice
sau amenintate cu disparitia, arbori seculari, asociatii floristice si faunistice, fenomene
geologice - pesteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apa, cascade si alte manifestari si
formatiuni geologice, depozite fosilifere, precum si alte elemente naturale cu valoare de
patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor.
4) REZERVATII NATURALE
Rezervatiile naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si
conservarea unor habitate si specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier,
hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic.
5) PARCURI NATURALE

Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si
conservarea unor ansambluri peisagistice in care interactiunea activitatilor umane cu natura
de-a lungul timpului a creat o zona distincta, cu valoare semnificativa peisagistica si/sau
culturala, deseori cu o mare diversitate biologica.
6) REZERVATII ALE BIOSFEREI
Rezervatiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si
conservarea unor zone de habitat natural si a diversitatii biologice specifice. Rezervatiile
biosferei se intind pe suprafete mari si cuprind un complex de ecosisteme terestre si/sau
acvatice, lacuri si cursuri de apa, zone umede cu comunitati biocenotice floristice si faunistice
unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea traditionala a teritoriului,
ecosisteme modificate sub influenta omului si care pot fi readuse la starea naturala, comunitati
umane a caror existenta este bazata pe valorificarea resurselor naturale pe principiul
dezvoltarii durabile si armonioase.
7) ZONE UMEDE DE IMPORTANTA INTERNATIONALA
Zonele umede de importanta internationala sunt acele arii naturale protejate al caror
scop este de a se asigura protectia si conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologica
specifica zonelor umede.
8) SITURI NATURALE ALE PATRIMONIULUI NATURAL UNIVERSAL
Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate al
caror scop este ocrotirea si conservarea unor zone de habitat natural in cuprinsul carora exista
elemente naturale a caror valoare este recunoscuta ca fiind de importanta universala.
9) ARII SPECIALE DE CONSERVARE
Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a
conserva, mentine si, acolo unde este cazul, de a readuce intr-o stare de conservare favorabila
habitatele naturale si/sau populatiile speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile naturale
de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale si a
habitatelor speciilor mentionate in anexele nr. 2 , 3 si 4 ale Legii.
10) ARII DE PROTECTIE SPECIALA AVIFAUNISTICA
Ariile de protectie speciala avifaunistica sunt acele arii naturale protejate al caror scop
este de a conserva, mentine si acolo unde este cazul de a readuce intr-o stare de conservare
favorabila habitatele specifice desemnate pentru protectia speciilor de pasari migratoare
salbatice, mai ales a celor mentionate in anexele 3 si 4 ale Legii.
Pentru organizatiile nonguvernamentale mici care au in custodie anumite zone
protejate, infiintarea Agentiei Nationale pentru Ariile Protejate ar putea sa aduca si schimbari
majore. Deoarece este posibila o regindire a modului in care aceste rezervatii in care plante,
animale sau monumente ale naturii sint protejate, o schimbare de statut. Conform legislatiei in
vigoare, exista mai multe tipuri de regiuni protejate, acestea pot fi de importanta locala,
nationala sau de importanta comunitara. Cele care sint de importanta comunitara se regasesc,
in mare parte, si in proiectul Natura 2002. In cadrul directiilor regionale, care ar trebui sa
devina functionale in cadrul Agentiei Nationale pentru Arii Protejate, este posibil ca unele
rezervatii naturale sa fie incluse in spatiile de importanta comunitara si sa isi schimbe in acest
sens custozii.

CAPITOLUL 2
EDUCATIA ECOLOGICA SI ETICA AMBIENTALA
2.1 Nevoia de educatie ecologica
Educatia este un transfer interpersonal de idei, abordari si date considerate a fi
fundamental relevante pentru o viata umana armonioasa; aceste informatii sunt prezentate si
preluate intr-un cadru formal (scoala, facultate) sau non-formal (discutii personale etc).
Prin educatie, n conceptia reputatului viitorolog si om de cultura Mircea Malita,
trebuie sa ntelegem, n sens restrans, ntr-o forma sintetica, dobandirea caracterului si
nsusirilor intelectuale, morale si fizice, necesare unui comportament civilizat, iar
nvatamantul este procesul de baza n transmiterea si nsusirea cunostintelor si educatia
individului.
Scopul educatiei ecologice, ca parte componenta a educatiei morale, trebuie sa fie acela de
a pregati tineretul pentru viata de maine n spiritul respectului absolut, pentru valorile Naturii,
ale Culturii nationale si universale si nu numai de a transmite cunostinte (R. Dottrens).
De-a lungul timpului, Educatia ecologica a primit mai multe acceptiuni: studiul naturii,
educatie n afara scolii, educatia pentru conservarea naturii, educatia pentru mediu, despre
mediu, n mediu, prin mediu. Multi autori considera Educatia ecologica mai mult decat o
disciplina scolara (chiar daca n unele tari apare ca o materie scolara obligatorie), cat si o
pregatire pentru viata si un aspect al vietii n care tinerii sa poata interveni prin actiune directa
pentru a asigura o evolutie a societatii umane n compatibilitate cu mediul natural
Cat priveste ecologia, actualmente, ea este stiinta interrelatiilor ecosistemice dintre
organisme vii si mediul abiotic, o stiinta sintetica focalizata pe intelegerea integrata a
proceselor din mediul nostru.
Educatia ecologica devine astfel incercarea transferarii unor moduri de gandire pragmatica
privitor la ecosisteme, specii, populatii inclusiv umane, intelese in contextul lor evolutiv, in
transformarile petrecute in plan spatial si temporal.
Totodata, pe langa partea stiintifica/ eminamente pragmatica, educatia ecologica are si
aspecte filosofice, legate de etica, moralitate, axiologie etc, toate acestea contribuind la
pozitionarea individului uman in cadrul societatii, in cadrul larg al civilizatiei si al ecosferei.
Educatia ecologica este o simbioza intre
1. abordari stiintifice hiper-rationale, de genul biologiei, chimiei, fizicii, geografiei,
geologiei, paleontologiei, demografiei etc,
2. abordari legate de societatea umana in aspectele sale istorice, politice, sociale,
economice, totodata integrand
3. moduri de abordare filosofica si artistica.
Prin educatia ecologica se contribuie la o intelegere mai profunda a conexiunii dintre
actiunile noastre (individuale sau de grup, la nivel social), si schimbarile mediului nostru de
viata (actual si in viitor).
In cadrul activitatilor de educatie ecologica, pe langa intelegerea fenomenelor derulate
in ecosisteme, a interrelatiilor dintre om si mediul de viata, este necesar a se insista asupra
dezvoltarii capacitatii analitice si sintetice, a gandirii critice rationale, a utilizarii
argumentatiei logice, a capacitatii de analiza a datelor si de rezolvare de probleme, a
creativitatii si independentei in gandire, a dezvoltarii capacitatii de comunicare, a muncii in
echipa, a simtului artistic/ estetic si a fundamentului etic/ moral etc. Se intareste astfel
capacitatea de analiza, sinteza, constientizare a problemelor si incercarea gasirii de solutii la
problemele de mediu.

Trebuie sa existe o intrepatrundere intre activitatile teoretice si cele practice, care sa se


sustina reciproc, pentru a putea progresa rapid in intelegerea naturii si in regandirea abordarii
noastre fata de natura si societate. Educatia ecologica formala si nonformala trebuie sa fie
fundamentata in sistemul de invatamant obligatoriu, dar ea trebuie sa continue de-a lungul
existentei individuale. Diversitatea modurilor de realizare este extraordinar de mare, de la
orele din invatamantul obligatoriu la transferul informatiei prin mass-media, cursuri/
traininguri, activitati artistice, ecoturism etc.
Actualitatea ecologiei este data de problemele majore cu care civilizatia umana
globalizata se confrunta in ultima perioada, mai cu seama cele legate de 1. cresterea
exponentiala a populatiei umane, 2. cresterea impactului de mediu produs de o economie din
ce in ce mai mare. Problema resurselor finite, atat a materiilor prime, cat a energiei fosile
accesibile, problema poluarii de diferite tipuri, a schimbarilor climatice, a declinului
biodiversitatii globale, a desertificarii, a scaderii suprafetelor acoperite de padure, samd, toate
sunt chestiuni fundamentale in dezbaterea privind viitorul civilizatiei noastre.
Ar fi bine sa ne amintim de spusele lui Albert Einstein: Avem nevoie de o modalitate
de gandire substantial diferita, pentru ca omenirea sa supravietuiasca. We shall require a
substantially new manner of thinking if mankind is to survive.
Educatia ecologica are o serie de functii informative si formative, cum ar fi cele
privind transmiterea cunostintelor stiintifice n scopul asigurarii unor atitudini individuale si
colective bazate pe motivatii, pe conceptii si teorii, opinii menite sa modifice comportamentul
ecologic precar, deficitar si chiar reprobabil, favorizand, n acelasi timp, hotarari si actiuni,
care, sa determine n perspectiva, o conduita ecologica optima, responsabila cel putin a
majoritatii membrilor societatii.
n cadrul educatiei ecologice, ca si a celei generale, clementele formative,
comportamentele ocupa o pondere prevalenta, deoarece, dupa cum se subliniaza si-n
Concluziile Simpozionului de la Montreal, consacrat educatiei adultilor, ''educatia nu consta
n a nvata pe cineva ce anume trebuie sa gandeasca, ci a-i forma modul n care trebuie sa
nvete a gandi".
2.2 Constiinta ecologica
n conditiile crizei ecologice mondiale, cu care se confrunta omenirea, la fel ca celelalte
forme ale constiintei sociale, un rol important revine si constiintei ecologice, care trebuie sa
contribuie la formarea unei culturi ecologice a personalitatii umane. Cultura ecologica,
presupune cunoasterea profunda a legitatilor dezvoltarii naturii si societatii, a interdependentei
omului cu mediul nconjurator, constientizarea necesitatii de a ocroti natura, a prognoza
fenomenele ce au loc n natura, a folosi cat mai rational si eficient resursele naturale.
ntr-un mod sintetic, constiinta ecologica poate fi definita ca o forma a constiintei sociale,
care consta n reflectarea corelatiei dintre societate si natura, a actiunilor omului asupra
Naturii si consecintele acestor actiuni, precum si n fundamentarea cailor si mijloacelor de
protectie a Naturii, a mediului.
Constiinta ecologica cuprinde doua componente distincte, si anume: una cu caracter
practic si cealalta cu caracter stiintifico - teoretic.
Constiinta ecologica cu caracter practic se formeaza spontan, ca rezultat al activitatii
practice a oamenilor. Ea reprezinta forma primara de percepere de catre om a locului si rolului
sau n raport cu mediul nconjurator.
"Constiinta ecologica stiintifico - teoretica, reprezinta un sistem de idei, conceptii si teorii
cu privire Ia formele de interactiune dintre societate si natura, care au fost supuse elaborarii
creatoare si sistematizarii rationale. Aceste idei si teorii largesc si aprofundeaza baza spirituala

a conceptiei ecologice, care reflecta caracterul si scopul activitatii ecologice" (Apud Ecologia
umana si constiinta ecologica).
ntre constiinta ecologica si cultura ecologica exista o relatie intima, indisolubila, de
interdependenta. Cultura ecologica reprezinta fundamentul constiintei ecologice a individului.
Este incontestabil faptul ca, ntr-o societate moderna, unde valorile culturii sunt larg
raspandite, difuzate si nsusite de catre demos, vom ntalni si o constiinta ecologica elevata.
Regretatul Prof. univ. dr. doc., Alexandru Tanase cel mai prolific si competent filozof al
Culturii nationale din perioada postbelica, sublinia argumentat faptul ca, cultura constituie "un
mod de viata n care valorile si realizeaza functia lor moral-formativa, devenind reguli si
imperative ale existentei si activitatii". La randul sau, R. Linton afirma ca, membrilor oricarei
societati, cultura le ofera un ghid indisolubil n toate mprejurarile vietii, pe baza unor modele
culturale, ce au obtinut aprobarea sociala si permit influentarea membrilor societatii, care
adera la ele. De aceea, consideram ca, modelele cultural-ecologice sunt, n fapt, normele
ecologice capabile, susceptibile a apara si conserva Natura, Mediul nconjurator, respectiv
atitudinea fata de agresiunile mpotriva Naturii, modul de protectie a acesteia, de promovare a
unor masuri, de prevenire, profilactice si, totodata, terapeutice, curative atunci cand
degradarea mediului, respectiv a aerului, padurilor, solului, subsolului, deja s-a produs.
Formarea si dezvoltarea culturii ecologice, se poate realiza cu succes numai ntr-o societate
ecologica, care are ca obiectiv sau scop final optimizarea si armonizarea interactiunilor dintre
Societate, Om si Natura.
"Cultura ecologica trebuie sa se bazeze atat pe tabloul obiectiv al lumii, pe cel natural,
biosferic, cosmic, cat si pe cel subiectiv al lumii, pe tabloul lumii launtrice, spirituale a
omului".
Deci, n conditiile societatii contemporane, cand asistam la dizarmonia dintre societate si
natura, se impune, cu imperiozitate formarea unei constiinte ecologice, a unei atitudini
ntelepte si rationale fata de conditiile naturale ale vietii si fata de activitatea de productie a
oamenilor, n vederea sporirii bogatiilor naturale, de valoare inestimabila, fara a produce
poluare.
n consens cu eco-sociologii din Republica Moldova, consideram ca, prin Cultura
ecologica trebuie sa ntelegem gradul conceperii constiente de catre om a convietuirii cu
natura. Cultura ecologica presupune spiritualitate si activitate creatoare, responsabila atat fata
de destinele societatii cat si ale naturii, ale mediului ambiant. Stabilirea unor relatii optime
ntre societate si natura este o cerinta primordiala, de solutionarea careia depinde nu numai
prezentul, ci si viitorul tarii, al natiunii.
Formarea culturii si a constiintei ecologice se bazeaza, n viziunea talentatei
cercetatoare Eugenia Fonari, de la Chisinau, pe urmatoarele elemente: (Cf. Eugenia Fonari,
Cultura ecologica a tineretului studios, n vol. Ecologia, Etica, Morala, Chisinau, 2002, p.6061).
1. Pe cunoasterea legilor naturii si societatii, pe actiunea stiintific-fundamentata a omului
asupra mediului nconjurator;
2. Pe respectarea Constitutiei, a dreptului fiecarui om la mediul nconjurator neprimejdios
din punct de vedere ecologic pentru viata si sanatate, precum si la produse alimentare si
obiecte de uz casnic inofensive;
3. Pe protectia mediului nconjurator, conservarea si ocrotirea monumentelor istorice;
aceasta reprezinta, n conceptia autoarei, o obligatie sacra si fundamentala a fiecarui cetatean;
4. Pe asigurarea materiala a ocrotirii naturii, pe baza unui Program national judicios,
sustinut, n primul rand, din fondurile bugetului public national si diverse donatii private;
5. Pe desfasurarea unei informari sistematice si operative a populatiei, ntreprinderilor,
organizatiilor nonguvernarnentale, umanitare, privind starea mediului, prognozarea

eventualelor crize, accidente si catastrofe ecologice (aici, autoarea pune accent pe necesitatea
activitatilor preventive si protectioniste, care trebuie sa prevaleze, n raport cu strategiile asazise curative ale mediului).
6. Pe realizarea obiectivelor educationale: implantarea responsabilitatii si respectului fata
de mediul ambiant, formarea constiintei ecologice la tanara generatie, n toate institutiile de
nvatamant, inclusiv cel universitar;
7. Pe crearea unui sistem judicios de instruire si educatie ecologica a populatiei,
constientizarea problemelor majore ecologice si antrenarea demosului, n actiuni concrete de
ocrotire a naturii.
8. Autoarea considera, pe buna dreptate, ca, formarea culturii ecologice a omului
contemporan ar fi imposibila fara o reflectie filosofica si o ntelegere a esentei si importantei
Stiintelor ecologice.
Nicolai Berdeaev, n lucrarea "Destinul omului n lumea actuala", face urmatoarele
consideratiuni, demne de reflectat asupra lor: "La nceput, masina fusese chemata sa elibereze
omul de natura si sa-i usureze truda, dar ea n-a facut, la urma urmei, decat sa-1 supuna la o
noua sclavie si sa-1 despoaie de ultimele sale bunuri, transformandu-l n somer".
Aceste asertiuni au o anumita tenta pesimista, defetista, n realitate, masinismul ca si
automatizarea si cibernetizarea au fost n mod predominant benefice pentru om. Viata a
demonstrat ca omul este capabil sa se protejeze si sa-si creeze destinul sau, chiar n conditiile
R.S.T. n aceasta privinta, Ficher consemna: "Omul va continua sa se dezvolte. El va dori,
totdeauna, sa fie mai mult decat ceea ce poate sa fie, se va revolta totdeauna mpotriva
limitelor naturii sale, se va stradui, totdeauna, sa se depaseasca, si va aspira tot timpul la
nemurire". Pe marginea acestor asertiuni, putem adauga ca, destinul atat al naturii, cat si al
umanitatii depinde de societatea propriu-zisa, de constiinta si ratiunea ei.
Societatea, pentru a evita cataclismele, dezastrele ecologice, este obligata sa-si modifice
spiritul, intelectul, constiinta. Altfel spus, ea are nevoie de o purificare spirituala, de o noua
constiinta nonegocentrista, individualista.
Astazi, mai mult ca oricand, este necesar ca fiecare tanar cetatean al tarii, indiferent de
specialitate, sa cunoasca realitatile ecologice si sa tina seama de acestea n activitatea sa,
"ntrucat natura tarii este o mare bogatie a ntregului nostru popor, nu numai a generatiei
actuale, ci si a celor viitoare". (Victor Tufescu, Mircea Tufescu, Ecologia si activitatea umana,
Editura "Albatros", Bucuresti, 1981, p. 14).
Constientizarea ecologica a omenirii si in special al tinerilor reprezinta o speranta a
faptului ca, Secolul al XXI-lea ar putea deveni un secol ecologic, ceea ce ar determina
lichidarea Crizei ecologice mondiale si promovarea unei dezvoltari armonioase, durabile a
societatii umane, pe baza unui echilibru constant al relatiei dintre Om si Natura.

2.3 Conduita ecologica


Simultan cu ivirea ocului ecologic s-a impus ateniei teoreticienilor i exponenilor
opiniei publice faptul ca mai mult, sau acumularile crescute din sfera economicului, nu se
convertete automat sau de la sine n mai bine, adica n ameliorarea efectiva a traiului pentru
toi membrii societaii.
ntr-un sistem economic mondial n care mor anual milioane de copii ca urmare a
epidemiilor, malnutriiei, saraciei, ciumei sau razboiului i n care sute de specii pe an devin
extincte prin distrugerea habitatelor, ne ntrebam daca avem nevoie de ajustari minime sau de

schimbari de structura? Complementaritatea dintre protejarea diversitaii biologice i


mbunatairea vieii oamenilor se poate realiza printr-o legislaie riguroasa, amenzi i
monitoring de mediu. Aceasta complementaritate ar duce la schimbarea valorilor
fundamentale ale societaii noastre profund materialiste i depersonalizate.
Exista numeroi factori care genereaza efecte de distrugere asupra mediului. Totul pleaca
de la principii sau mai bine zis, de la lipsa lor i se continua cu o nlanuire de elemente care
i sporesc gravitatea i au un impact negativ asupra mediului n modul cel mai direct posibil.
Aceti factori sunt:
a. Lipsa de raspundere a cercetarii - dorina de a obine profit sau dorina de
recunoatere umbresc efectele unei mari realizari i contiina se trezete cnd este prea trziu;
b. Cursa narmarilor - chiar daca la ora actuala se duce o cursa a dezarmarilor, n special a
celei de natura nucleara, riscul declanarii unui razboi nuclear va exista atta timp ct armele
nucleare vor exista;
c. Tehnologia - acest fapt nseamna un consum mai mare de energie, totul duce la slabirea
mediului. Un exemplu care arata ritmul covritor cu care tehnologia avanseaza este din
domeniul informatic. Pe de alta parte, acest progres va ajuta la gasirea unor metode noi de
reducere a consumului i de perfecionare a celor existente deja;
d. Religia - credina cretina spune ca singura raiune de a fi a naturii este sa l slujeasca pe
om. Societaile occidentale, n special, promoveaza un astfel de principiu materialist;
e. Lipsa educaiei ecologice - principiile protejarii mediului nu sunt cultivate aproape deloc
n mediile de nvaare ale copiilor i adolescenilor. Educaia ecologica ar trebui predata n
special n instituiile universitare cu profil economic, pentru ca absolvenii lor vor fi printre
cei care vor avea puterea de a decide soarta mediului natural;
f. Supradezvoltarea i supraconsumul - acesta este principalul factor care genereaza
distrugeri asupra mediului, creterea consumului amenina sa distruga resursele naturale i sa
duca la o cretere fara precedent a nivelului poluarii;
g. Lipsa responsabilitaii sociale a firmelor. Acest factor constituie subiectul principal
urmarit n aceasta lucrare. Prin strategii eficiente de managementul mediului, afacerile vor
deveni profitabile fara sa fie nevoie de o administrare lipsita de bun sim a resurselor limitate
ale planetei. Prin schimbarea mentalitaii, n primul rnd i pe baza acestui factor, prin
adoptarea unor modele eficiente de minimizare a costurilor i riscurilor i de creterii a
calitaii i profitului, o firma va reui sa faca faa unui mediu de afaceri care se vede nevoit sa
se schimbe. Condiiile actuale obliga la o regndire a strategiei firmei, care alaturi de
elementele deja existente trebuie sa le includa i pe cele de managementul mediului.
O ntreprindere trebuie sa ia n considerare toate aspectele legate de problemele
mediului. Unele pot avea efect direct asupra activitaii i trebuie tratate cu interes maxim,
altele pot fi destul de ndepartate i pot fi privite ca efecte asupra furnizorilor, clienilor sau
ale economiei n general. Consultarea specialitilor va crea o baza buna de plecare pentru
noua strategie. Problemele de mai sus sunt reale i din ce n ce mai presante, deci trebuie
tratate cu seriozitate. Se va crea astfel un cadru n care managerii pot sa gndeasca atent
dezvoltarea strategiei i sa tie cum sa faca faa ameninarilor, dar i oportunitailor. Numai n
acest fel poate fi creat avantajul ecologic.
Pe acest plan se poarta disputele cele mai aprinse, iar corporaiile multinaionale sunt
primele incriminate, deoarece distrugerile de mediu, soldate cu numeroase victime, produc
efecte grave, adesea ireversibile, nu numai n arile unde se produc, ci afecteaza global clima,
calitatea apei i a aerului la scara planetara. Cauzele distrugerilor ecologice sunt aceleai ca i
n cazul proteciei insuficiente a salariailor la locul de munca: legislaia foarte permisiva,
gradul scazut de competena tehnologica i de contientizare a pericolelor la care se expune
populaia locala, costurile ridicate ale tehnologiilor nepoluante etc.

Conduita n protecia mediului este vizibila prin aciunile de responsabilitate sociala att
a societaii la propria iniiativa, ct i prin intermediul corporaiilor prin programele propuse
de acestea. n acest sens, n capitolul urmator, am prezentat o serie de exemple de pe plan
internaional, dar i naional.
Responsabilitatea sociala este obligaia unei firme, dincolo de obligaiile legale sau de
cele impuse de restriciile economice, de a urmari obiective pe termen lung care sunt n
folosul societaii. Firmele responsabile social se simt obligate nu numai faa de acionari, ci i
faa de toi cei interesai de activitatea lor. Scopul urmarit de firme n susinerea unui
comportament responsabil este, pe de o parte, mbunatairea imaginii i, pe de alta parte,
promovarea managementului bazat pe valorile raspndite n cadrul organizaiei.
n viitor, vom avea i n Romnia din ce n ce mai multe campanii cu iz social. Pe de o
parte, pentru ca probleme sociale exista i vor exista. Pe de alta parte, pentru ca din ce n ce
mai multe organisme internaionale i companii private militeaza pentru ceea ce, n arile
vestice, este cunoscut sub numele de corporate social responsability (CSR) sau corporate
citizenship.

2.4 Modalitati de realizare a educatiei ecologice


Educatia ecologica studiaza influenta activitatilor umane asupra mediului inconjurator.
In acest context, studiaza in mediul natural si cel artificial, vietuitoarele, inclusiv omul si
contribuie la intelegerea circuitului energiei si materiei. Ea trebuie sa ii ajute pe oameni
maturi si copii sa inteleaga influenta comportamentului lor asupra calitatii mediului. Educatia
ecologica se bazeaza pe cunostinte referitoare la sistemele sociale si ecologice, dar are si o
componenta afectiva: domeniul responsabilitatii, sistemul de valori, atitudinile necesare
construirii unei societati durabile, de aceea consider absolut necesara introducerea acesteia in
programa scolara. Studiul problemelor de mediu nu se realizeaza doar pe baza informatiilor
stiintifice ci trebuie sa se tina cont si de factori istorici, culturali, sociali. Mediul inconjurator
nu cuprinde numai elementele naturii ci si cladiri, autostrazi, termocentrale, fapt pe care
trebuie neaparat luat in consideratie la organizarea activitatilor de educatie ecologica.
Principii de urmat in educatia ecologica:

Abordarea mediul in totalitatea lui: natural si artificial, tehnologic si social, economic


si politic, cultural si istoric, mural si estetic. Educatia ecologica este un proces
continuu, incepand cu varsta prescolara si continuand cu toate stadiile formale si
nonformale;
Explorarea problemelor ecologice majore din perspectiva locala, regionala, nationala,
internationala, astfel incat elevii sa cunoasca factorii de mediu si din alte regiuni
geografice.

Axarea pe problemele de mediu actuale si potentiale, luand in considerare evolutia lor


istorica;
In prevenirea si rezolvarea problemelor de mediu, promovarea valorilor si necesitatile
locale, nationale si cele internationale ;
Descoperirea simptomelor si cauzelor reale ale problemelor de mediu;
Promovarea invatarii prin cooperare.

Scopul educatiei ecologice este de a crea atitudini pozitive fata de mediul inconjurator.
educatia ecologica are urmatoarele obiective:

Cultivarea dragostei pentru Terra si a tuturor elementelor care intra in componenta ei:
ape, plante, animale, etc;
Cresterea dorintei de a ocroti, respecta si proteja natura prin implicarea copiilor in
activitati cu caracter experimental si demonstrativ ;
Dezvoltarea aptitudinilor de cercetare, explorare, investigare a mediului;
Cunoasterea fiintelor si fenomenelor din mediul inconjurator si caracteristicile
acestora;
Imbogatirea vocabularului activ cu cuvinte din domeniul ecologic;
Insusirea unor norme de comportament necesare pentru a asigura echilibrul dintre
sanatatea individului, a societatii si a mediului;
Cunoasterea plantelor si animalelor ocrotite de lege;
Cercetarea modalitatilor de reabilitare a starii mediului inconjurator prin antrenarea
elevilor in activitati de ingrijire a spatiilor verzi, de reciclarea a deseurilor, de
salubrizare a localitatilor etc.;
Constientizarea necesitatii de a economisi apa, energia electrica, lemnul, etc. (toate
resursele naturale);
Formarea unei atitudini dezaprobatoare fata de cei care incalca normele si legile
ecologice.

Mesajul educativ trebuie sa fie receptat, nteles si acceptat nainte de a induce modificarea
comportamentului. ntelegerea mesajului depinde de valorile, standardele, convingerile,
interesele si cunostintele personale. Pot aparea diferente ntre sensurile ce se vor a fi
comunicate de catre sursa si ntre interpretarile pe care le realizeaza receptorul.
Cele mai obisnuite modalitati de comunicare se refera la transmiterea unidirectionala a
informatiei (publicitate, popularizare, etc); informatia oferita ca parte unui dialog; educatie
(proces de lunga durata de transmitere a cunostintelor, dar si a atitudinilor si valorilor).
Transmiterea mesajelor legate de conservarea naturii se confrunta cu o serie de obstacole, cum
ar fi: tendinta de a ignora individualitatea persoanelor si a grupurilor tinta, alegerea unor
metode unidirectionale de transmitere a informatiei, n detrimentul cailor interactive sau
comunicarea ntre grupuri ce nu au aceleasi scopuri si obiective.
Mediul a fost prezent n programele de educatie dintotdeauna pentru ca oferea un
bogat continut informational, ce poate fi utilizat pentru majoritatea disciplinelor scolare. Se
poate considera ca multe aspecte ale naturii, de la cele estetice pana la cele practice, care pot
fi ncadrate cu usurinta n domeniul Educatiei ecologice, sunt regasite n lucrarile lui Aristotel
sau J.J.Rousseau care subliniaza importanta integrarii omului, si mai ales a tanarului n natura,
astfel ncat sa se asigure o dezvoltare deplina a potentialitatilor sale bio-psiho-sociale.

2.5 Etica ambientala

Etica protectiei mediului reprezinta o disciplina n cadrul eticii aplicate, care se ocupa cu
analiza din punct de vedere moral a modului n care actorii (firmele, acionarii, angajaii,
cumparatorii etc.) acioneaza asupra mediului nconjurator.Etica mediului a aparut ca o noua
disciplina care alatura valori etice lumii naturale (Van de Veer i Pierce, 1994, Armstrong i
Botzler, 1998). Etica mediului a aparut i dezvoltat ca disciplina academica, care alatura
valori etice lumii naturale. Daca societatea contemporana adera la principiile eticii mediului,
protecia mediului nconjurator i meninerea diversitaii biologice vor deveni prioritai
fundamentale, tiut fiind faptul ca etica societaii ncurajeaza responsabilitatea personala i
utilizarea eficientaa resurselor naturale asigurnd o dezvoltare durabila a mediului
Succesul politicilor de conservare a naturii depinde de abilitatea noastra de a dezvolta
perceptii adecvate asupra naturii. Chiar si persoane cu o constientizare ecologica nu pot
percepe ntotdeauna realitatea profunda a naturii. Ele pot avea grija de natura pentru motive n
principal utilitare, precum protectia surselor pentru medicamente, hrana, placere estetica,
cadru de vacanta.
Arne Naess (1973) spunea ca provocarea adevarata pentru conservarea naturii nu este
sa aprofundeze cunoasterea naturii, ci sa schimbe mentalitatea oamenilor. Trebuie sa
aprofundam constientizarea noastra ecologica. Trebuie nlocuita atitudinea ecologiei
superficiale cu cea a ecologiei profunde (activiste), care respecta natura de dragul ei nsasi.
Edward Wilson (1996) spunea ca definirea unei bune atitudini fata de natura nu este o
chestiune de perceptie, ci de biologie. Conform lui, capacitatea omului de a trai n armonie cu
natura, ca si comportamentul sau social n general, s-a conturat n sute de mii - milioane de
ani de evolutie a speciei. Ar trebui reintrodusa natura n mediul uman tehnologizat n prezent.
Cat de multa natura necesita oamenii si cat si pot permite sa piarda? Michael
Thompson (1990) explica ca aceasta este o chestiune mai mult culturala decat biologica.
Modelele ecologice propuse de el corespund celor patru prototipuri sociale intalnite n
fiecare societate: individualisti, ierarhisti, egalitarieni si fatalisti. O buna politica de
conservare a naturii trebuie sa tina seama de acest pluralism si sa desemneze reglementarile si
practicile de management al naturii corespunzatoare.
Natura reprezinta parti selectate din peisaj sau totalitatea peisajului? Ar trebui sa
protejam numai zonele naturale sau sa includem ecosistemele seminaturale sau antropogene?
Conferinta Parcuri pentru oameni (EUROPARC 98) de la Mallorca (1998) a pus accentul pe
integrare, adica protectia ntregului peisaj n moduri diferentiate.
Un lucru este corect (dupa Aldo Leopold), daca tinde sa conserve integritatea si
stabilitatea comunitatii biotice. Altfel este gresit. De aici rezulta doua aspecte: ca ecosistemele
exista atat n salbaticie cat si n sprijinul culturii, si ca ele trebuie sa existe atat pentru ce
reprezinta n sine cat si modificate prin cultura.
Etica ambientala trebuie sa fie orientata spre ecosisteme. Preocuparea trebuie sa fie
pentru unitatea fundamentala de supravietuire. Ex., restaurarea populatiei de lupi varful
piramidei trofice pentru a reface completa integritate, stabilitate si frumusete a Parcului
national Yellowstone, n ciuda suferintelor pe care le vor suferi prazile (elani etc.); la fel ca
focul necesar reluarii succesiunii vegetale n padure.
Etica ambientala trebuie sa treaca de granita asezata de unii conservatori ntre
organismele reale si ecosistemele nominale. Spre deosebire de animalele superioare,
ecosistemele nu au experienta; spre deosebire de plante, nu au un centru organizat, un genom.
Nu se apara singure mpotriva ranirii sau mortii.
Nu exista valoare instrumentala si nici intrinseca pentru ecosisteme. Trebuie introdusa
o a treia categorie: valoarea sistemica. Mai demult, etica ambientala afirma ca ecosistemele au
valoare deoarece contribuie la experientele animale sau la viata organismica. Mai tarziu,
viziunea mai profunda, mai conservativa si mai radicala vede ca stabilitatea, integritatea si
frumusetea comunitatilor biotice sunt cele ce trebuie conservate n mod fundamental

Orice extinctie este un fel de supraomor. Ucide forme (specii) n afara de indivizi.
Ucide esente n afara de existente. Ucide colectiv, nu doar distributiv. n practica, ultima
provocare a eticii mediului este conservarea vietii pe pamant. n principiu, ultima provocare
este o teorie a valorii suficient de profunda pentru a sprijini aceasta etica.
Trebuie sa avem o evidenta a valorii purtate de natura, si o etica care respecta acele
valori. Valorile purtate de natura apartin tot atat biologiei istoriei naturale (biogene), cat si
psihologiei experientei umane (antropogene). Nu exista valoare fara evaluator, dar vitalitatea
sistemului natural nu sta simplu n rolul de resurse, sprijin pentru cultura sau stimulatori de
experienta umana. Posibilitatea evaluarii este ntreprinsa pentru noi de istoria naturala
evolutionista si ecologica.
n etica ambientala, credintele cuiva despre natura, care se bazeaza pe, dar depasesc
stiinta, au legatura stransa cu credintele despre datorie. Noi ne modelam valorile n masura
semnificativa n acord cu notiunea noastra despre felul universului n care traim, iar aceasta
conduce simtul nostru al datoriei. Modelul nostru de realitate implica un model de conduita.
Pentru o etica ambientala avem nevoie de o metafizica legata de natura, de o metaecologie.

2.6 Bioetica
Conceptul de ecofilie trebuie sa determine o noua constiinta etica fata de mediu,
constiinta care sa umple golurile sitei legislative, a normelor legale care, desi impuse si
imperative, nu au totdeauna finalitatea dorita. Desi legea proclama dreptul la mediu sanatos si
ofera si caile sale de sustinere (accesul la informatii privind calitatea mediului, dreptul de
asociere in societati civile de protectie a mediului, dreptul de consultanta in luarea deciziilor
de mediu, pana la dreptul de a se adresa justitiei si dreptul la indemnizare), o etica ecologica
(in realitate o bioetica a viului) se impune ca necesitate (Derrida). Simtul genetic al dreptului
ca reactie prescrisa contra atitudinilor asociale in domeniul mediului, desi se bazeaza pe un
mod instinctiv de reactie si pe mobbing (un fel de ?justitie prin linsaj), instrainarea omului de
armonia naturii ca si fragilitatea discernamantului sau fata de natura, obliga la recucerirea
sentimentelor de pietate fata de maretia si frumusetea unei creatii ce ii este superioara si care
nu se poate face decat prin educatia constiintei etice, in conditiile in care o lume umana ideala
a fost si este dintotdeauna speranta si poate chiar utopia omului. Caci intotdeauna, evolutia
relatiilor omului cu natura ca si cu semenii sai trebuie sa fie o problema de constiinta si
responsabilitate. Numai acest demers va genera schimbarea de comportament general si
individual si va reactualiza valorile morale in relatiile omului cu natura, determinand chiar o
etica noua a stiintelor vietii (bioetica) cu valoare de etica aplicata. Aceasta bioetica ecologica
se bazeaza pe faptul ca bunurile naturii nu sunt doar ceea ce sunt ci si ceea ce ele semnifica si
ca golirea de sens a naturii si a lumii umane nu are alta solutie decat educatia etica si estetica
de respect a naturii si de transformare a acestui respect intr-un adevarat act de ecolatrie.
Numai bioetica poate conferi vietii ecologice premizele unui umanism al viitorului fata de
natura, pana la reactia etica fata de agresiunile naturii, ca un adevarat act de legitima aparare
morala. Intr-o societate deschisa,institutionalizarea criticii etice si solutiile bioetice oferite,
constituie premiza bioeticii aplicate, in care, principiile lui Binbacher de excludere a oricaror
periclitari ale existentei omului in viitor si a oricaror riscuri ce ar genera evolutii imprevizibile

si ireversibile, se impun cu necesitate educativa si morala (a se vedea raportul SingerCavalieri la Consiliul Europei).
Bioetica si educatia ecologica va promova respectul pentru mediu si va combate
nihilismul moral in domeniu prin aceea ca va fi:
- universala si convingatoare, drept baze ale respectului moral;
- va fi neambivalenta in sensul ca in conduita morala trebuie stimulata latura solara, de
respect a mediului si combatuta latura tenebroasa, de indiferenta fata de mediu;
- va fi neaporetica prin solutionarea oricaror contradictii cu aparenta de nesolutionare;
- va fi echilibrata intre autonomia personala si heteronomia normei morale impuse
constiintei si se va baza pe viziuni la distanta nu atat pe proximitatea nevoii de respect a
naturii.
In mod concret, plecand de aici, o etica si educatie ecologica se va baza pe urmatoarele
principii de incorporat in constiinta omului fata de natura, principii dupa care,
- istoria pamantului exprima o coevolutie a tuturor elementelor mediului, inclusiv a
omului;
- pamantul este un organism complex ale carui feedback-uri trebuie prevazute la timp;
- pamantul este un sistem dinamic ce nu se reduce numai la sistemele sale
componente, totul in natura fiind interdependent si nu autonom;
- pamantul este dat omului spre pastrare si ingrijire si nu spre stapanire;
- respectul naturii este un principiu etic cu valoare universala, ceea ce trebuie sa
conduca de la conceptul de antropocentrism la cel de biocentrism, de la egoismul de specie
umana la altruismul ecologic. Altfel spus, nu numai omul devine un scop in sine in natura ci
tot ce exista in natura este un scop in sine, adica natura nu este un mijloc pentru om ci un scop
in sine. Aceasta pentru ca omul, desi este natura, fata de alte specii este dotat cu constiinta de
sine care nu pot legitima atitudinile despotice asupra naturii.
- educatia morala are sarcina de a determina trecerea de la egoismul de specie la
altruismul si responsabilitatea fata de comunitatea bioetica a naturii in devenirea sa durabila.
O noua etica a predictiei si prevenirii riscurilor fata de actiunile omului in natura va fi
astfel mai eficace decat etica progresului si perfectiunii de atins pe seama naturii, mai ales
prin biotehnologiile actuale lipsite deseori de semnificatiile etice umane.
Bioetica ecologica are sarcina de a da raspuns la tot ceea ce stiinta si tehnologia fata
de natura risca a duce la bioputere nestavilita, de a da sens descoperirilor stiintifice din natura
prin preocuparile sale de biotehnologie si bio securitate si de a devansa legea, prin biodrept,
realizandu-si astfel functia sa de punte intre stiinta, valorile omului si drept. Astfel, inainte de
a face un nou pas in actele sale asupra naturii, omul este obligat a face, in prealabil, doua
reflectii bioetice.

2.7 Ecologism si ecologizare


ECOLOGSM s.n. teorie i practica ce subliniaza importana problemelor ecologice;
micare pentru ocrotirea mediului ambiant. (< fr. cologisme) (DEX roman)
Ecologismul este o modalitate seculara de raportare la frumos si bine. Valorile
prioritare pe agenda ecologistului autentic sunt frumusetea naturii si binele acesteia. Prin
raportarea la frumos ecologismul lasa deschisa posibilitatea revelarii sacrului, prin mijlocirea
naturii, trairii lui ntr-o modalitate neinstitutionalizata. Prin promovarera binelui naturii
ecologismul sustine cunoasterea ei, inclusiv stiintifica, pentru ca nu poti face bine fara sa
cunosti. Nu este nimic rau cu ecologismul prin prisma valorilor fundamentale pe care le
promoveaza. Ecologistii sunt din specia celor pentru care nu este lipsit de sens sa spuna ca

iubesc natura, doar o parte a ei (iubesc muntii), sau o iubesc cu tot cu oamenii si cultura
asociate unei parti a ei (iubesc tara). Daca cei care si iubesc tara sunt adolescentini,
atunci si ecologistiii sunt.
Dar, desi criteriul de identitate al ecologismului este unul valoric si, feneomenologic
vorbind, ecologismul este esentialmente privat, presupozitiile ontologice si asumarile etice
care l nsotesc pot antrena sau nu o angajare publica, un ecologism public. n aceste
mprejurari optiunea existentiala poate deveni tolerabila, sau nu, n functie de consecintele
sale pentru ceilalti. Daca ecologistul privat are presupozitii care l mping catre dorinta de a
impune tuturor propriile sale optiuni de viata, atunci va fi si un ecologist public
fundamentalist ale carui luari de pozitie vor genera contrareactii justificate. Daca
presupozitiile sale vor duce la consecinte mai putin excesive, va fi un ecologist public
rezonabil, care si apara interesele de grup n limitele jocului politic acceptabil si care nu pote
genera decat contrareactii nejustificate, politicianiste. Relatia dintre ecologismul public
rezonabil si cel fundamentalist este asemanatoare relatiei dintre ideologia socialista si cea
comunista. n timp ce comunismul nu are un loc legitim pe piata politica, pentru ca o anuleaza
ca piata, socialismul l are.
O analiza completa a formelor publice ale ecologismului ar presupune o analiza a
presupozitiilor ontologice adoptate, a tipului de etica practicat si a cuplajelor inter-ideologice.
ntre cele trei elemente mentionate exista numeroase si subtile relatii. Nu mi pot propune asa
ceva aici, dar ve voi ilustra situatia cu o incursiune n disputa dintre ecocentrism si
antropocentrism n etica mediului, una dintre dimensiunile cele mai importante ale
ecologismului.
Etica mediului este construita n mod explicit pentru depasirea crizei de mediu actuale;
nu este o etica aparuta organic, ca o forma de viata, cel putin n civilizatia occidentala.
Conceptul cheie este cel de valoare intrinseca .
El este aplicat fie unor entitati individuale (animale, oameni) fie unor ntregi
(ecosisteme, societati) n diferite variante, dupa care se deduc consecinte morale cu privire la
atitudinea fata de animale/ecosisteme, fie care resurse (instrumental, n care caz avem de a
face cu un antropocentrism), fie ca avand valoare intrinseca (n care caz avem de a face cu un
ecocentrism. Majoritatea argumentelor contra ecocentrismului sunt prin consecintele teoretice
ale presupozitiilor eticii mediului. De exemplu, daca omul face parte din natura si natura ca
ntreg e un bun, atunci sunt bune atat durerea cat si moartea. Alte argumente pot veni pornind
de la consecintele institutionale ale eticii mediului n unele variante ale ei. De exemplu, unii
autori cu presupozitii holiste (acceptand valoarea intrinseca a naturii si prioritatea ei
ontologica n fata omului) afirma ca doar putini (o elita) sunt cei care ar fi constienti de solutia
rezolvarii problemelor de mediu si ofera si solutii practice pentru implementarea sistemelor
sociale ecocentrate: the army might give additional support to the project {de instalare a ecosocialismului}, but would not be decisive,it must begin with a change in values, the
alternatives are: either eco-socialism or barbarism. Alti autori, de data aceasta cu presupozitii
individuliste, gasesc solutia protejariii mediului la polul opus celui etatist, si anume prin
desfiiintarea statelor .
Proiectele ample de ecologizare, tehnologiile avansate ce vizeaza protectia mediului,
politicile ambientale toate au rostul lor. Dar, pana una-alta, la baza unui trai mai verde
pentru toti, stau tot actiunile si optiunile noastre in viata de zi cu zi: marunte, nespectaculoase,
dar nespus de importante pentru noi toti, conforme cu nemuritoarea deviza Nimeni nu poate
face totul, dar fiecare poate face ceva. Cu alte cuvinte, ecologismul incepe acasa.
In concluzie, ca orice optiune valorica existentiala, ecologismul nu poate fi decat
fundamental, pentru propria persoana, dar nu neaparat fundamentalist, cu pretentii de a fi
asumat de catre toate persoanele. n particular, ecologismul poate fi si de dreapta, daca este

asumat n context crestin si poate exista si exista ecologism rezonabil, supus nsa continuu
unei presiuni deturnare fundamentalista sau politicianista.
Ecologizare
Aa cum este cunoscut, ecologia reprezint tiina biologic de sintez care
studiaz conexiunile ce apar ntre organisme i mediul lor de via. Datorit caracterului su
interdisciplinar, ecologia a determinat apariia unor mari domenii tiinifice, cum ar fi:
ecologia terestr, ecologia marin, ecologia vegetal, ecologia animal sau ecologia uman
(cu subdiviziunile: material, social i spiritual).
Aceste ramuri tiinifice utilizeaz, pe lng o serie de concepte proprii, i unele
concepte comune, ntre care se poate meniona cel de ecologizare. Dac, n sens general,
acesta se refer la meninerea calitilor optime ale elementelor mediului nconjurtor, pentru
ecologia uman termenul de ecologizare are n vedere totalitatea msurilor de meninere a
condiiilor de mediu necesare asigurrii vieii i sntii omului.
n condiiile actuale, de cretere a nivelului de poluare datorit activitii
antropice, noiunea de ecologizare a localitilor presupune aciuni complexe de asigurarea
calitii aerului, apei, solului i vegetaiei. Un rol important revine, n acest sens, i unor
servicii publice, cum ar fi cele de alimentare cu ap, de canalizare sau de salubritate, prin care
se realizeaz dreptul omului de a tri ntr-un ambient curat, care s nu-i afecteze sntatea i
activitile cotidiene, dreptul de a fi ocrotit mpotriva polurii mediului.
Dei termenul de ecologizare are, aa cum se vede, o semnificaie complex, exist
tendina tot mai frecvent de a fi utilizat pentru desemnarea aciunii de realizare i meninere a
cureniei unei localiti, prin colectarea i ndeprtarea deeurilor urbane. Cu acest sens a fost
preluat termenul si folosit in paralel cu cel de salubrizare.
Avnd n vedere creterea anual a cantitilor de reziduuri i ngrijorarea pe care
aceasta o produce comunitii mondiale, n continuare accentul a czut pe problematica
deeurilor n relaie cu calitatea vieii, sub toate cele trei aspecte ale sale: ecologice,
economice i sociale.
Ecologizarea localitatilor, inteleasa, in general, ca activitate de salubrizare, are in
vedere realizarea si mentinerea igienei unei asezari (urbane sau rurale), de care depind,in buna
masura, calitatea vietii populatiei. In conformitate cu legislatia actuala din tara noastra (Legea
nr.139/2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr.87/2001 privind serviciile publice de
salubrizare a localitatilor), salubrizarea este un serviciu public local de gospodarire comunala,
organizat, coordonat, reglementat, condus, monitorizat si controlat de autoritatile
administratiei publice locale (art.2). Atributiile acestui serviciu au in vedere (art. 4):
precolectarea, colectarea, transportul si depozitarea reziduurilor solide, cu exceptia deseurilor
toxice, periculoase si a celor cu regim special; nfiintarea si administrarea depozitelor
ecologice de reziduuri si producerea de compost; incinerarea si producerea de energie termica;
maturatul, spalatul cailor publice, ntretinerea spatiilor verzi si a parcurilor; curatarea si
transportul zapezii de pe caile publice si mentinerea n functiune a acestora pe timp de polei
sau nghet; preselectarea si organizarea reciclarii deseurilor.
Privita prin prisma principiilor sale de organizare si functionare (protectia sanatatii
publice, responsabilitatile fata de cetateni, nediscriminarea si egalitatea tuturor
consumatorilor, conservarea si protectia mediului inconjurator, dezvoltarea durabila etc.),
ecologizarea/salubrizarea localitatilor apare mai mult decat termenul de ecologizare,
semnifica totalitatea masurilor de mentinere a conditiilor de mediu necesare asigurarii vietii si
sanatatii omului, exista, in mod frecvent, tendinta de a fi utilizat pentru desemnarea actiunii de
realizare si pastrare a curateniei unor spatii sau localitati.

Ecologizarea industriala ridica cele mai mari probleme, poate si datorita faptului ca
unele dintre industriile energofage nu pot fi ecologizate. Exista insa posibilitatea abandonarii
acestor tehnologii industriale in favoarea unor tehnologii performante neconsumatoare de
energie.
O alta metode de ecologizare a industriei este legata de reciclarea materialelor.
Biotehnologiile reprezinta calea mai curata de obtinere a unor substante sau reactivi
chimici cu ajutorul microorganismelor.
In ceea ce priveste agricultura chintesenta reecologizarii consta in gasirea unor noi
metode de obtinere a produselor necesare traiului omului prin mijloace mai putin poluante
fara a pierde insa avantajul industrializarii. In acest fel se va mentine neperturbata atat
calitatea solului cat si calitatea produselor obtinute.
Ecologizarea tiinelor
n prezent se poate vorbi despre o ecologizare a tiinelor, n contextul dezvoltarii durabile,
care mbin nevoile de progres cu:
exploatarea raional a resurselor;
protejarea ecosistemelor naturale;
conservarea biodiversitii.
Mediul n general i ecosistemele n special sunt afectate de activitatea uman.
Activitatea antropica se orienteaza n principal pe direcii ca: domeniul energetic, domeniul
alimentar, domeniul habitatului i cel spiritual.
Factori ecologici, factorii de mediu
componentele =factori ecologici in masura in care influenteaza organismele vii.
se pot clasifica dupa felul in care are loc actiunea in :
-directi (cum este cazul raportului elementelor C si N
-indirecti (cum este de exemplu latitudinea)
-endogeni (cand intervin din interior)
-exogeni (cand intervin din exterior ex.vantul, precipitatiile).
Dupa tipul componentelor implicate : vii (biotici) sau lipsite de viata, (abiotici). Factorii
abiotici sunt deci cei geografici, geologici, fizici si chimici. In ceea ce priveste modul in care
actioneaza factorii ecologici, ei pot prezenta constanta, periodicitate sau neregularitate.
Bibliografie:
Aligica, D. P., 2007, Pe culmile ncalzirii, Idei n dialog, 3, 26-28
Ungureanu, T., 2006, Antiraionalismul ecologic: o mna spala pe alta i mpreuna
creierul, Idei n dialog, 12, 3-4
Sober, E., 1995 (n rom.), Etica mediului, n A. Miroiu, editor, Etica aplicata, Ed.
Alternative,
195-217
Sarkar, 1999, Sarkar, S., 1999, Eco-socialism or eco-capitalism? A critical analyses
of humanitys fundamental choices, Zed Books, London, p224, 272, 278.
Carter, A., 1999, A radical green political theory, Routledge, London

CAPITOLUL 3
PRINCIPIILE EDUCATIEI ECOLOGICE
3.1 Rolul procesului educativ
Sistemul educaional actual din Romnia se caracterizeaza prin lipsa acuta a unei
preocupari organizate, coordonate, sistematizate pentru problemele legate de educaia pentru
mediu. n ciuda faptului ca se vorbete tot mai mult, n majoritatea domeniilor, despre
abordarea ecologica a problematicii lumii contemporane, materialul bibliografic referitor la
aceste aspecte, publicat n ara noastra este extrem de limitat.
De modernizarea nvaamntului romnesc depinde posibilitatea de a alege, n viitor,
ntre un mediu curat i sanatos, un public informat i educat, care contientizeaza rolul sau n
dinamica societaii sau un mediu degradat sub aciunea antropica i un public care ignora i
este indiferent la aceste probleme.
Fiecare dintre noi vine pe lume cu un bagaj comportamental care se vadete pe masura
ce cretem. Pentru a nu se transforma n defecte, calitaile nnascute trebuie sa fie ndreptate
catre ceea ce poate sa faca fiecare. Educaia ajuta ca aceste calitai sa iasa la vedere, iar
nvaatura aduce completarea necesara tiinei noastre, mbogaindu-ne cunotinele acolo
unde este necesar, fara a ne deforma nsa ca persoana i ca viitoare personalitate.
Educaia instituionalizata se face de cele mai multe ori ablon, la fel pentru toi. Nu se
ncearca depistarea, prin metode psihologice, a tipului de personalitate n devenire, care ar fi
trebuit ajutat sa se desavreasca. Iar nvaatura este obligatorie pentru toi la fel, fara sa
testeze dorinele, nclinaiile, pasiunile copilului sau tnarului. O atitudine umana care sa
protejeze natura are ca punct de plecare educaia. Un om care va proteja natura o va face
pentru ca nelege aceasta, pentru ca este educat n acest spirit.
Mediul a fost prezent n programele de educaie dintotdeauna pentru ca oferea un
bogat coninut informaional, ce poate fi utilizat pentru majoritatea disciplinelor colare. Se
poate considera ca multe aspecte ale naturii, de la cele estetice pna la cele practice, care pot
fi ncadrate cu uurina n domeniul Educaiei ecologice, sunt regasite n lucrarile lui Aristotel
sau J.J.Rousseau care subliniaza importana integrarii omului, i mai ales a tnarului n natura,
astfel nct sa se asigure o dezvoltare deplina a potenialitailor sale bio-psiho-sociale.
De-a lungul timpului, Educaia ecologica a primit mai multe accepiuni: studiul
naturii, educaie n afara colii, educaia pentru conservarea naturii, educaia pentru mediu,
despre mediu, n mediu, prin mediu. Muli autori considera Educaia ecologica mai mult dect
o disciplina colara (chiar daca n unele ari apare ca o materie colara obligatorie), ct i o
pregatire pentru viaa i un aspect al vieii n care tinerii sa poata interveni prin aciune directa
pentru a asigura o evoluie a societaii umane n compatibilitate cu mediul natural
Beneficiile introducerii Educaiei ecologice n coala, indiferent de modalitatea de
aplicare aleasa, sunt evidente, att pentru profesori, ct i pentru elevi, deoarece aceasta
presupune mai multe avantaje:
Prezinta caracter de atractivitate pentru elevi, implicnd aspecte actuale, critice,
relevante;
Permite o abordare interdisciplinara, ca i mbinarea tratarii sectoriale a problemelor
(pe discipline cum ar fi biologie, chimie, geografie);
Stimuleaza desfaurarea lucrului n echipa;
Contribuie la dezvoltarea creativitaii i gndirii (prin identificarea i rezolvarea
problemelor).
ncurajeaza participarea la aciuni sociale, civice concrete i luarea deciziilor n funcie
de valori morale conceptualizate.

n crearea conceptelor se pornete de la crearea unei stari de conflict ntre noile noiuni
i cele aduse prin modelare, automatism, validare.
n acest context, pentru realizarea Educaiei ecologice, implicit pentru mediu, n
coala, trebuie sa se parcurga mai multe etape: formularea scopurilor i obiectivelor educative,
stabilirea coninuturilor, alegerea mijloacelor i metodelor de nvaamnt adecvate, stabilirea
tehnicilor de evaluare.
Pornind de la recomandarile Conferinei de la Tbilisi, obiectivele Educaiei ecologice
pot fi structurate astfel:
- Sensibilizarea faa de natura i creterea responsabilitaii la problemele de mediu prin
informarea opiniei publice.
- Cunoaterea aprofundata a aspectelor eseniale ale mediului n totalitatea sa (natural,
construit, tehnologic).
- Formarea de priceperi i deprinderi de observare, experimentare i cercetare.
- Formarea unei etici ecologiste (atitudini, principii, convingeri).
- Crearea de noi comportamente individuale, grupale i sociale care sa reflecte
preocuparea faa de meninerea calitaii mediului i capacitatea de aciune directa, concreta n
luarea deciziilor cu impact asupra mediului.
Oamenii trebuie sa simta ca fac parte din natura i sa-i dezvolte simul
responsabilitaii faa de aceasta. De asemenea, ei trebuie sa aiba alternative i posibilitatea de
a alege i trebuie sa fie penalizai pentru comportamente neadecvate faa de natura.
Primul pas trebuie facut prin educaia formala, educaia ecologica nu trebuie limitata la
studiul tiinelor biologice. Educaia adulilor este bine sa se focalizeze pe o mai buna
nelegere a problemelor de mediu i a faptului ca practicile destructive pentru natura sunt
inacceptabile ntr-o societate moderna.
3.2 Obiectivele educatiei ecologice
Pornind de la recomandarile Conferinei de la Tbilisi, obiectivele Educaiei ecologice
pot fi structurate astfel:
- Sensibilizarea faa de natura i creterea responsabilitaii la problemele de mediu prin
informarea opiniei publice.
- Cunoaterea aprofundata a aspectelor eseniale ale mediului n totalitatea sa (natural,
construit, tehnologic).
- Formarea de priceperi i deprinderi de observare, experimentare i cercetare.
- Formarea unei etici ecologiste (atitudini, principii, convingeri).
- Crearea de noi comportamente individuale, grupale i sociale care sa reflecte
preocuparea faa de meninerea calitaii mediului i capacitatea de aciune directa, concreta n
luarea deciziilor cu impact asupra mediului.
Educaia ecologica are urmatoarele obiective:

Cultivarea dragostei pentru Terra i a tuturor elementelor care intra n componena ei:
ape, plante, animale, etc;
Creterea dorinei de a ocroti, respecta i proteja natura prin implicarea copiilor n
activitai cu caracter experimental i demonstrativ ;
Dezvoltarea aptitudinilor de cercetare, explorare, investigare a mediului;
Cunoaterea fiinelor i fenomenelor din mediul nconjurator i caracteristicile
acestora;
mbogairea vocabularului activ cu cuvinte din domeniul ecologic;

nsuirea unor norme de comportament necesare pentru a asigura echilibrul dintre


sanatatea individului, a societaii i a mediului;
Cunoaterea plantelor i animalelor ocrotite de lege;
Cercetarea modalitailor de reabilitare a starii mediului nconjurator prin a ntrenarea
elevilor n activitai de ngrijire a spaiilor verzi, de reciclarea a deeurilor, de salubrizare a
localitailor etc.;
Contientizarea necesitaii de a economisi apa, energia electrica, lemnul, etc. (toate
resursele naturale);
Formarea unei atitudini dezaprobatoare faa de cei care ncalca normele i legile
ecologice.
Obiectivele educaiei ecologice vizeaza n egala masura cunotinele, achiziia de
atitudini, clarificarea valorilor i demersul practic.
Ca orice proces educaional, educaia ecologica este caracterizata de obiective
generale i obiective strategice. Obiectivele generale ale educaiei ecologice sunt:
(1) mbunatairea i meninerea calitaii vieii;
(2) Informarea i sporirea cunotinelor despre mediu;
(3) Contientizarea rolului populaiei in crearea i prevenirea problemelor de mediu; (4)
Sensibilizarea faa de natura;
(4) nvaarea unor deprinderi de viaa care reduc impactul negativ asupra mediului;
(5) Cercetarea modalitailor de reabilitare a starii mediului nconjurator prin antrenarea
comunitaii n activitai de ngrijire a spaiilor verzi, de reciclare a deeurilor, de salubrizare a
localitailor etc.;
(6) Creterea dorinei de a ocroti, respecta i proteja natura prin implicarea n activitai
cu caracter experimental i demonstrativ;
(7) Promovarea unor atitudini pozitive de ocrotire a mediului nconjurator.
Obiectivele strategice reprezinta obiective de referina pentru dezvoltarea unor sisteme
viabile i durabile de educaie i instruire ecologica. Acestea sunt :
(1) Creterea calitaii i a efica-citaii sistemelor educaionale, pentru a ridica standardul
nvaarii - eseniale pentru o societate competitiva i dinamica;
(2) Sistemele de educaie i instruire ecologica trebuie sa fie uor accesibile i capabile
sa atraga att adulii ct i tinerii;
3) Sistemele de educaie i instruire ecologica trebuie sa devina mai deschise, n sensul
de a facilita mobilitatea, schimburile i cooperarea la nivel internaional.

3.3 Principiile educatiei ecologice


Familia este prima scoala. Aici invatam prima oara ca relatiile dintre oameni sunt nu
numai un lant nesfarsit de drepturi, ci si obligatii reciproce.
Al doilea colectiv omenesc este scoala,in care profesorii si elevii au un ideal comun:
formarea pentru viata a tinerilor .
Educaia ecologica se poate realiza prin orice tip de activitate: colara, extracolara,
activitai tiinifice, literare, artistice, plastice, sportive etc. Formele de realizare sunt
diversificate: observaii, experimente, povestiri tiinifice, desene, activitai practice, plimbari,
drumeii, excursii, vizionari de diapozitive, jocuri de micare, distractive, orientari turistice,
labirinturi ecologice, colecii, expoziii, spectacole, vizionari de emisiuni TV, expediii, tabere
etc.
In abordarea educatiei ecologice principiile care stau la baza acesteia sunt:

mediul este abordat n totalitatea lui: natural i artificial, tehnologic i social,


economic i politic, cultural i istoric, mural i estetic. EE este un proces continuu,
ncepnd cu vrsta precolara i continund cu toate stadiile formale i nonformale;
problemele ecologice sunt explorate sau examinate majore din perspectiva locala,
regionala, naionala, internaionala, astfel nct elevii sa cunoasca factorii de mediu si
din alte regiuni geografice
concentrarea pe problemele de mediu actuale i poteniale, lund n considerare
evoluia lor istorica;
n prevenirea i rezolvarea problemelor de mediu, sunt promovate valorile i
necesitaile locale, naionale i cele internaionale ;
Descoperirea simptomelor i cauzelor reale ale problemelor de mediu;
Promovareaa nvaarii prin cooperare.

n perspectiva colara, elevul trebuie ajutat:


sa obina cunotine de baza necesare soluionarii problemelor mediului sau
imediat;
sa judece responsabilitaile individuale i colective, sa se angajeze n obinerea
cooperarii pe linia rezolvarii unor probleme;
sa neleaga ca omul este inseparabil de mediul sau i ca efectele negative ale
aciunilor sale se repercuteaza asupra lui nsui;
sa dezvolte instrumente de analiza, reflecie i aciune pentru a nelege, preveni
i corecta neajunsurile provocate mediului.
In educatia de la nivel universitar, studentii trebuie sa cunoasca functionarea fluxului
de energie din ecosisteme, tehnicile de analiza a sistemelor, inclusiv implicatiile economice si
sociale ale protectiei mediului.
In ceea ce priveste invatamantul agricol daca se porneste de la considerentul ca terenul
agricol este un agroecosistem care permite modernizarea muncii in acest sector de activitate
fara folosirea excesiva a agentilor poluanti a ingrasamintelor chimice, a noilor tehnologii de
crestere si dezvoltare a plantelor si animalelor fara afectarea mediului ambiant, atunci,
educatia ecologica si-a atins scopul.
Formarea si pregatirea sau conversia personalului educativ este necesar sa se faca din
doua persepctive:
1) problemele mediului in contextul dezvoltarii umane in general
2) problemele mediului in contextul dezvoltarii social economice nationale in care este
necesara multiplicarea activitatilor de seminar si activitati practice in asocierea profesorilor de
la mai multe discipline.
Traditia romaneasca in educatia ecologica este redutabila nume ca Grigore Antipa,
Emil Racovita, G.Cobalcescu, Alex.Borza, C. Mota, Emil Pop, N.Salageanu sunt
binecunoscute si sunt legate si de problematica mediului fiind permanent in centrul
procuparilor contemporane despe mediu.
3.4 Rolul partidelor politice si ONG in realizea educatiei ecologice
Organizatiile neguvernamentale sunt persoane juridice, asociatii sau fundatii,
infiintate in baza Legii nr. 21 din 1924 (sau mai nou a Ordonantei 26/2000), care au un scop
public, obiective, statut si regulamente interne de functionare. Ele sint asociatii sau fundatii
nonprofit (adica nu ofera profituri asociatilor/membrilor de pe urma activitatilor desasurate,
eventualele venituri fiind investite in activitatile organizatiei).

Beneficiul pe care organizatiile neguvernamentale (numite si ONG) il aduc societatii este


concurent cu cel al institutiilor publice, ONG-urile putnd suplini o mare parte din lipsurile pe
care aceste institutii le au in domeniul organizatoric, al relatiilor, al activitatilor practice si al
promovarii. Influenta ONG-urilor asupra publicului este de asemenea un factor pozitiv in
conditiile in care acestea pot contribui la formarea unei atitudini civice responsabile si
promova solutii pentru dezvoltarea societatii.
ONG-urile - Organizatiile Neguvernamentale reprezinta cele mai active forme prin
care societatea civila isi poate exprima interesul pentru protectia mediului.
Dup revoluia din 1989 i n Romnia a crescut numrul de ONG -uri ca rezultat al
libertii de asociaie nou-dobndite, ct i ca un rezultat al disponibilitii fondurilor strine.
Actualmente, conform statisticilor, se observ din pcate o scdere a numrului de ONG
uri din cauza politicii fiscale ct si din cauza legilor care nu sunt bine elaborate.
La ora actual sunt nmatriculate un numr de aproximativ 27.000 de ONG dar nu se
poate ti exact cte sunt active i care este contribuia acestora la dezvoltarea societii. Este
cunoscut faptul c multe astfel de organizaii au aprut doar pentru a beneficia de diversele
scutiri de taxe i impozite .
n Romnia, protecia mediului a aprut ca un domeniu de sine stttor al politicilor
naionale n anul 1990, cnd a fost nfiinat pentru prima dat fostul Minister al Mediului; n
1992 a fost elaborat primul document oficial ce stabilete obiectivele naionale n domeniu
Strategia Naional de Protecia Mediului, reactualizat n 1996 i n 2002. Strategia este
structurat n dou pri:
- o trecere n revist a principalelor resurse naturale, elemente privind starea
economic i calitatea factorilor de mediu,
- strategia propriu-zis, adic principiile generale de protecie a mediului, prioritile,
obiectivele pe termen scurt, mediu i lung.
Caracteristicile ONG-urilor sunt in mare prezentate mai jos:
- ONG-urile sunt excelenti formatori de opinie, gestioneaza si promoveaza o imagine
in comunitate,poate modela perceptii o dimensiune intangibila.
- ONG-urile incurajeaza participarea si initiativa valorile unei societati democratice
sanatoase.
- ONG-urile se pot constitui in institutii sau grupuri de lobby pot deveni un suport in
atingerea obiectivelor de interes national.
- ONG-urile au o arie de expertiza specifica, relativ bine dezvoltata orientata pe un
domeniu concret (mai usor de conceput o strategie pe termen mediu) caracterizate prin
elaborare si implementare de proiecte, capacitate de a atrage si capitaliza resurse de toate
tipurile.
ONG-urile de mediu in Romania se afla in plin proces de evolutie, reusind sa-si faca
simtita prezenta cu succes in cadrul eforturilor generale pentru crearea unui cadru natural
sanatos, depoluat fizic si moral. Numarul in crestere al acestora este dovada interesului pe
care publicul il acorda rezolvarii problemelor de mediu.
In ceea ce priveste informatiile de mediu, ONGurile reprezinta una dintre sursele
eficiente prin care informatiile pot fi obtinute, prelucrate si folosite. Satisfacerea intereselor
ONGurilor de mediu presupune o foarte buna informare a acestora, in acest sens mecanismele
de obtinere a informatiilor pe care acestea le folosesc sint mult mai eficiente. Oferta adresata
publicului este si ea in crestere, ONGurile de mediu tinznd ca prin natura activitatii si
numarul de membri si simpatizanti sa reprezinte un segment tot mai mare al intereselor
publicului, cu efecte uneori remarcabile asupra procesului de luare a deciziilor.
Nu in ultimul rind organizatiile neguvernamentale de mediu sint un cadru propice
dezvoltarii unui caracter eco-civic in rindul generatiei tinere si, de ce nu, un grup de prieteni.
Iata de ce credem ca ar fi utila prezentarea unei liste cu cele mai active organizatii de mediu
din Cluj.

In Romania activeaza inregistrate oun numar mare de ONG uri:


ANTREC, Asociatia Rangerilor din Romania, Clubul ecologic UNESCO Pro Natura ,
Centrul Regional de Supraveghere Ecologica "Muntii Apuseni", Asociatia Turistica Sportiva
si Ecologista Clubul de Cicloturism Napoca, Federatia Romana de Speologie, GESS - Grupul
de Explorari Speologice Subacvatice, HERO (Health Environmental Regional Organisation
Clubul pentru Protectia Naturii , toate activand dezinteresat in scopul ecologizarii activitatilor
industriale, a curatirii mediului, a crearii unui viitor <<verde>> pentru urmasi.