Tiberiu Pavelescu - Tratat elementar de drept administrativ, Sitech, Craiova, 2007 8

3. Guvernul

Rolul Guvernului. Statutul constituţional al Guvernului se regăseşte concentrat în art.102 al.1 care
prevede că "Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea
politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice'1.
În acelaşi timp Legea nr.90/2001 privind organizarea şi. funcţionarea Guvernului României şi a
ministerelor defineşte Guvernul ca fiind: „autoritatea publică a puterii executive, care funcţionează în baza
votului de încredere acordat de Parlament şi care asigura realizarea politicii interne şi externe a ţării şi
exercită conducerea generală a administraţiei publice”.
Din ambele texte rezultă că legiuitorul constituant a prevăzut pentru Guvern un dublu rol :
- un rol politic, care constă în a asigura realizarea politicii interne şi externe a ţării;
- un rol administrativ, care se concretizează în exercitarea conducerii generale a administraţiei publice.
Aceste două dimensiuni ale statutului său se realizează potrivit programului de guvernare care a fost
acceptat de Parlament.
Din analiza textului constituţional se pot desprinde câteva dimensiuni ale statutului Guvernului :
- cuvântul „acceptat” din art.102 al.2 din Constituţie semnifică faptul că s-a achiesat de către
constituantul român la doctrina occidentală contemporană, conform căreia Guvernul este parlamentar prin
origine şi guvernamental prin funcţie, programul său politic fiind un document exclusiv al Guvernului, liniile
sale de forţă fiind doar acceptate de Parlament.
- Guvernul are un dublu rol - politic şi administrativ, între acestea existând o strânsă legătură. Pentru
îndeplinirea rolului politic el trebuie să conducă într-o formă generală întreaga administraţie publică, inclusiv
cea locală, bineînţeles cu respectarea principiului autonomiei şi descentralizării pe servicii.
- în exercitarea rolului administrativ care îi revine, Guvernul intră în următoarele tipuri de raporturi cu
celelalte autorităţi ale administraţiei publice :
* raporturi de supraordonare, în calitate de organ ierarhic superior, faţă de prefect, ministere şi alte
organe centrale subordonate lui;
* raporturi de colaborare şi coordonare, faţă de autorităţile centrale autonome ;
* raporturi de tutelă administrativă, faţă de organele locale autonome care funcţionează la
nivelul unităţilor administrativ teritoriale în baza principiilor constituţionale ale autonomiei şi
descentralizării.
- legiuitorul constituant a consacrat în art.102 alin.2 din Constituţie un principiu general al activităţii
Guvernului de realizarea a sarcinilor politice şi a celor administrative, şi anume cooperarea cu organismele
sociale interesate, acesta fiind în acelaşi timp şi un principiu de transparenţă.
În concluzie. Guvernul poate fi definit ca fiind autoritatea publică a puterii executive, care, în baza
rolului său politic şi administrativ şi prin cooperare cu toate organismele sociale interesate, are misiunea de a
asigura realizare politicii statului şi de a conduce şi coordona întreaga administraţie publică, aflata sub
controlul direct al Parlamentului.

Structura şi statutul membrilor Guvernului. Conform art.102 al.3 din Constituţie, Guvernul este
alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.
În acelaşi timp în art.3 din Legea nr.96/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului în
România, cu modificările ulterioare, se arată că Guvernul este alcătuit din prim-ministru şi miniştrii, iar
conform alin.2 din acelaşi articol, din Guvern pot face parte miniştrii de stat şi minişîrii-delegaţi cu
însărcinări speciale pe lângă primul-ministru, prevăzuţi în lista Guvernului prezentată Parlamentului pentru
acordarea votului de încredere.
Potrivit art.2 din Legea nr. 90/2001 pot fi membri ai Guvernului persoanele care:
- au cetăţenia română şi domiciliul în ţară;
- sc bucură de exerciţiul drepturilor electorale;
- nu au suferit condamnări penale;
- nu sunt incompatibile cu funcţia de membru al Guvernului.
Conform art.84, Titlul IV, Cartea I din Legea nr.161/2003, aceste incompatibilităţi se referă la:

Pag.95-102
9 Tiberiu Pavelescu - Tratat elementar de drept administrativ, Sitech, Craiova, 2007

a) exercitarea altei funcţii publice de autoritate cu excepţia celei de deputat sau senator;
b) exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop
comercial;
c) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director generail, director, administrator, membru al
consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit,
societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi ia instituţiile publice;
d) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau
asociaţilor la societăţile comerciale prevăzute la lit.c);
e) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute la lit.c);
f) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi
societăţilor naţionale;
g) calitatea de comerciant persoană fizică;
h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;
i) o funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi
convenţiile la care România este parte.
Funcţia de secretar de stat, funcţia de subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora sunt
incompatibile cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, precum şi cu exercitarea funcţiilor menţionate
la lit.b-i.
Problema incompatibilităţilor este foarte importantă pentru identificarea statutului de membru al
Guvernului, deoarece ea permite stabilirea a ce mai poate fi o persoană care are un asemenea statut, atât în
viaţa sa publică dar şi în cea privată.
Astfel, în doctrină s-a stabilit că prin „funcţie publică de autoritate" trebuie să înţelegem orice
funcţie de conducere dintr-o autoritate publică sau o structură a acesteia (rector, decan, director de spital,
etc.) precum şi funcţiile ocupate de membrii organelor alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat (primari, consilieri locali, judeţeni).
Membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat şi persoanele care îndeplinesc funcţii
asimilate acestora pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei
literar-artistice (profesor, cercetător, medic).

Regimul învestiturii Guvernului. Procedura de învestitura a Guvernului este prevăzută de art.103

coroborat cu art.85 din Constituţie. Aceasta cuprinde 4 etape:
1. Desemnarea candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Preşedintele României este singura
autoritate publică competentă să desemneze un candidat pentru această funcţie. Desemnarea se face după
consultarea partidului care are majoritatea absolută în Parlament. Dacă nu există o asemenea majoritate,
desemnarea se va face după consultarea partidelor reprezentate în Parlament.
2. Solicitarea votului de încredere de către candidatul pentru funcţia de prim-ministru. Candidatul
are la dispoziţie 10 zile de la desemnare pentru a întocmi programul de guvernare şi lista cu membrii
Guvernului.
3. Acordarea votului de încredere. Programul şi lista Guvernului se dezbat în şedinţa comună a
celor două camere, fiind necesar votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor pentru acordarea încrederii. Art.89
al.l din Constituţie dispune că „Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat
votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după
respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură, ceea ce înseamnă că dacă Parlamentul nu acordă votul
de încredere, procedura poate fi reluată înăuntrul termenului de 60 zile.
4. Numirea Guvernului de către Preşedintele României. Pe baza votului de încredere acordat de
Parlament, Preşedintele României va numi Guvernul, prin decret prezidenţial.
Mandatul Guvernului începe să acţioneze de la data depunerii jurământului de credinţă faţă de ţară
şi popor în mod individual.
Esenţial în procesul de învestitură este votul Parlamentului. Acesta are valoare de fapt juridic şi
marchează încheierea unui contract de guvernare între Parlament şi candidatul la funcţia de prim-ministru,
explicându-se astfel faptul că Guvernul răspunde politic exclusiv în fata Parlamentului.

Pag.95-102
 Tiberiu Pavelescu - Tratat elementar de drept administrativ, Sitech, Craiova, 2007 10

Durata mandatului. Mandatul încredinţat de Parlament Guvernului se exercită până la data

validării alegerilor parlamentare generale (art.110 din Constituţie).
Mandatul poate înceta însă şi înainte de această dată, în urma adoptării unei moţiuni de cenzură, sau
dacă primul-ministru demisioneăzârîşi pierde drepturile electorale, se află în stare de incompatibilitate, deces,
ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.
Funcţia de membru al Guvernului poate să înceteze (individual) în urma: demisiei, revocării,
pierderii drepturilor electorale, stării de incompatibilitate, decesului, demiterii, precum şi în alte cazuri
prevăzute de lege.
Demisia este un act de voinţă unilaterală prin care un membru al Guvernului renunţă din proprie
iniţiativă la funcţia pe care o deţine în Guvern. Demisia din funcţia de membra al Guvernului se anunţă
public, se prezintă în scris primului-ministru şi devine irevocabil din momentul în care s-a luat act de
depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii.
Revocarea din funcţia de membru al Guvernului are loc în caz de remaniere guvernamentală şi se
face de către Preşedintele României, prin decret, la propunerea primului-ministm. Preşedintele României nu
îl poate revoca din funcţie pe primul-ministru.
In cazul în care încetarea calităţii de membru al Guvernului intervine ca urmare a demisiei, a
pierderii drepturilor electorale, a incompatibilităţii, a decesului şi în alte situaţii prevăzute de lege.
Preşedintele României, la propunerea primului-ministru. ia act de aceasta şi declară vacantă funcţia de
membru al Guvernului.
Pierderea drepturilor electorale priveşte punerea sub interdicţie intervenită ca urmarea a pierderii
discernământului sau a stării de debilitate sau alienaţie mintală stabilite pe cale judecătorească, condamnarea
prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale sau pierderea cetăţeniei române.
Demiterea se poate produce în cazul în care un membru al Guvernului a fost condamnat penal
printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau averea sa a fost declarată, în tot sau în parte, ca fiind dobândită
în mod ilicit, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Demiterea se face de către Preşedintele României,
la propunerea primului-ministru.
Dacă primul-ministru se află în una dintre aceste situaţii (cu excepţia revocării) sau este în
imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca
prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministm, până la formarea noului Guvern.
Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor încetează dacă primul-ministru îşi reia
activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile.

Funcţiile şi actele Guvernului. În ceea ce priveşte funcţionarea Guvernului, Legea nr.90/2001

consacră ca formă de lucru a acestuia - şedinţa, cu caracter săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.
Şedinţele Guvernului se convoacă şi sunt conduse de prim-ministru cu excepţia cazurilor când la
şedinţe participă Preşedintele României.
În cadrul şedinţelor Guvernului se dezbat probleme ale politicii interne şi externe a ţării, precum şi
aspecte privind conducerea generală a administraţiei publice, adoptându-se măsurile corespunzătoare.
La şedinţele Guvernului regăsim două categorii de participanţi - pe de o parte cei a căror prezenţă
este obligatorie (membrii Guvernului), iar pe de altă parte pot participa, în calitate de invitaţi, conducători ai
unor organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ai unor autorităţi administrative
autonome, precum şi orice alte persoane a căror prezenţă se apreciază a fi utilă, la solicitarea primului-
ministru.
Legea impune ca dezbaterile din şedinţele Guvernului şi modul de adoptare a actelor acestuia,
precum şi a oricăror alte măsuri stabilite, să se înregistreze pe bandă magnetică şi să se consemneze în
stenograma şedinţei, certificată de secretarul general al Guvernului.
În exercitarea atribuţiilor sale, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Ele sunt adoptate în baza legii, în limitele
acesteia şi după ce domeniul respectiv a fost supus unei reglementari legale, ele neputând dispune decât
măsuri administrative, pentru asigurarea organizării executării legilor.

Pag.95-102
11 Tiberiu Pavelescu - Tratat elementar de drept administrativ, Sitech, Craiova, 2007

Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi condiţiile stabilite de
aceasta. Ele pot interveni numai în „domeniile care nu fac obiectul legilor organice conform art.115 al.1 din
Constituţie), rezultând, per a contrario, că intervin în domeniul legilor ordinare.
În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă fără o lege specială de abilitare,
însă acestea conform art.115 alin.5 intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare în procedură de
urgenţă la Parlament, care se convoacă în mod obligatoriu dacă nu se află în sesiune în termen de cinci zile.
Ordonanţa de urgenţa care cuprinde norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea
numărului total al membrilor fiecărei camere.
Guvernul nu poate emite ordonanţe de urgenţă, conform art.115 al.6:
- în domeniul legilor constituţionale,
- în domenii ce afectează regimul instituţiilor fundamentale ale statului,
- în domeniul drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor prevăzute de Constituţie,
- în domeniul drepturilor electorale.
- în domenii ce privesc trecerea silită a unor bunuri în proprietatea publică.
Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe în prezenţa majorităţi membrilor săi, prin consens, iar dacă
nu se realizează acest consens, hotărăşte primul-ministru. Hotărârile şi ordonanţele Guvernului se semnează
de primul-ministru, se contra semnează de miniştrii, care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în
Monitorul Oficial. Ncpublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau ordonanţei.
Membrii Guvernului pot propune proiecte de hotărâri şi de ordonanţe, de asemenea, pot propune
Guvernului proiecte de lege, în vederea exercitării dreptului de iniţiativă legislativă a acestuia.
Pentru actele sale Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentai întreaga sa
activitate. Fiecare membru răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru
actele acestuia.
Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a
membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor (art.109 al.2 din Constituţie),
competenţa de judecată în acest caz revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea acestuia din funcţie, de
către Preşedintele României.
Cazurile de răspundere şi pedepsele ce se pot aplica membrilor Guvernului; sunt reglementate prin
Legea nr. 115/1999 a responsabilităţii ministeriale republicată.

Primul-ministru. Cum este şi firesc, Constituţia reglementează într-un text special instituţia prim-
ministrului. Textul art.107, precum şi dispoziţiile Legii nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea
Guvernului, cu completările şi modificările ulterioare stabilesc statutul primului ministru.
Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând
atribuţiile ce le revin. Această ultimă precizare din Constituţie este menită să asigure unitatea politicii
guvernamentale, cu respectarea de către primul ministru a competenţelor specifice fiecărui membru al
Guvernului, aşa cum au fost stabilite cu prilejul învestiturii. El este şi vicepreşedintele Consiliului Suprem de
Apărare a ţării.
Primul-ministru reprezintă Guvernul în relaţiile acestuia cu Parlamentul, Preşedintele României,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Ministerul
Public, celelalte autorităţi şi instituţii publice, partidele şi alianţele politice, sindicatele, cu alte organizaţii
guvernamentale, precum şi în relaţiile internaţionale.
Pe de altă parte, primul-ministru are o serie de atribuţii ce ţin de realizarea sarcinilor politice ale
Guvernului: prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului
şi răspunde la întrebările sau interpelările care îi sunt adresate de deputaţi sau senatori; contra-semnează
decretele prezidenţiale, atunci când Constituţia prevede această obligativitate; îndeplineşte orice alte atribuţii
prevăzute de Constituţie şi lege sau care decurg din funcţiile şi rolul Guvernului.
Totodată, numeşte şi eliberează din funcţie :
a) conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu excepţia persoanelor care au
calitatea de membru al Guvernului, conform art.3 al.l din Legea nr.90/2001;

Pag.95-102
 Tiberiu Pavelescu - Tratat elementar de drept administrativ, Sitech, Craiova, 2007 12

b) secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai Guvernului;

c) personalul din cadrul Cancelariei Primului-Ministru;
d) secretarii de stat;
e) alte persoane care îndeplinesc funcţii publice.
În scopul rezolvării unor probleme operative, primul-ministru poate constitui consilii, comisii, şi
comitete interministeriale.
În îndeplinirea atribuţiilor sale primul-ministru emite decizii care pot avea caracter normativ sau
individual.
Aparatul de lucru al Guvernului. Aparatul de lucru al Guvernului este în ansamblul său o structură
organizatorică fără personalitate juridică proprie, alcătuit conform prevederilor art.20 din Legea nr.90/2001
cu completările şi modificările ulterioare din: Cancelaria Primului-Ministru, Secretariatul General al
Guvernului, departamente şi alte asemenea structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite prin
hotărâre a Guvernului.
În cadrul procesului de modernizare a administraţiei publice din ţara noastră, s-a impus luarea unor
măsuri adecvate de reorganizare a aparatului de lucru al guvernului pentru ca acesta să devină un aparat
administrativ performant şi competitiv în raport cu structurile din ţările membre ale Uniunii Europene.
Aceste măsuri au fost materializate în O.U.G. nr.25 din 18.04.2007 privind stabilirea unor măsuri
pentru reorganizarea aparatului de iucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României
nr.270/23.04.2007.
Conform O.U.G, nr.25/2007 aparatul de lucru al Guvernului are următoarea structură:
l. Cancelaria Primului-Ministru, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea primului-
ministru, condusă de şeful Cancelariei, cu rangul de ministru, ajutat de un secretar de stat. Şeful Cancelariei
are calitatea de ordonator principal de credite.
Organizarea şi funcţionarea Cancelariei Primului-Ministru se aprobă prin decizie a Primului-
Ministru.
Structura Cancelariei Primului-Ministru:
- Cabinetul Primului-ministru;
- Departamentul Purtătorului de Cuvânt al Guvernului;
- Compartimentul de Analiză şi Planificare Politică;
- Compartimentul de Coordonare Politică;
- Compartimentul Politică Economică Generală;
- Compartimentul Dezvoltare Regională şi Urmărire Fonduri Structurale;
- Compartimentul Relaţii Externe
- Compartimentul Amenajarea Teritoriului, Lucrări Publice şi Locuinţe;
- Compartimentul Transporturi, Infrastructură, IMM, Comerţ, Turism;
- Oficiul pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republică Moldova;
- Compartimentul Social, Sănătate;
- Compartimentul Agricultură, Mediu;
- Compartimentul pentru Probleme de Securitate Naţională;
- Compartimentul Educaţie, Cultură şi Culte;
- Compartimentul pentru Guvernare, Proiecte IT şi Comunicaţii;
- Biroul Directorului Executiv al Grupului la Nivel înalt în Domeniul Protecţiei şi îngrijirii Copilului;
- Departamentul pentru Dialog Social;
- Departamentul pentru Lupta Antifraudă;
- Unitatea de Management al Fondurilor de Solidaritate al Uniunii Europene;
- Centrul de Situaţii al Guvernului;
- Direcţia Protocol.
2. Secretariatul General al Guvernului, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea primului-
ministru, condusă de un secretar general, înalt funcţionar public, numit în condiţiile legii prin hotărâre a
guvernului. Secretarul general este ordonator principal de credite pentru aparatul de lucru al guvernului cu
excepţia Cancelariei Primului-Ministru. în cadrul Secretariatului General îşi desfăşoară activitatea unul sau

Pag.95-102
13 Tiberiu Pavelescu - Tratat elementar de drept administrativ, Sitech, Craiova, 2007

mai mulţi secretari de stat.

Secretariatul General are rolul de a asigura derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de
guvernare şi rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice şi tehnice ale activităţii Guvernului
precum şi reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti.
Organizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului sunt stabilite prin Hotărârea
nr.405 din 4 mai 2007 Secretariatul General al Guvernului îndeplineşte următoarele funcţii:
a) funcţia de autoritate - care se exercită în domeniul asigurării respectării procedurilor, la nivelul
Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare;
b) funcţia de strategie - prin care se asigură realizarea sistemului de planificare şi formulare a politicilor
publice la nivelul administraţiei publice;
c) funcţia de reglementare - prin care se asigura realizarea cadrului juridic specific în domeniile pe care
le coordonează, în conformitate cu prevederile legale;
d) funcţia de reprezentare - prin care se asigură reprezentarea Guvernului, a structurilor din aparatul
de lucru al Guvernului, cu excepţia Cancelariei Primului-Ministru, Departamentului pentru Afaceri Europene
şi a Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, sau, după caz, a altor structuri care funcţionează sub
autoritatea sa, în relaţiile cu instituţiile şi autorităţile publice din ţara, precum şi eu organismele, organizaţiile
sau instituţiile internaţionale;
e) funcţia de administrare - prin care se asigură administrarea bunurilor proprietate publică şi/sau
privată din patrimoniul său, potrivit prevederilor legale.
Secretariatul General al Guvernului îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
- stabileşte cadrul metodologic şi organizatoric pentru sistemul de planificare, elaborare şi implementare a
politicilor publice la nivelul ministerelor şi al altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale,
- stabileşte cadrul general pentru definirea priorităţilor Guvernului şi urmăreşte corelarea acestora cu
politicile publice,
- asigură suportul metodologic şi consultanţa ministerelor privind formularea politicilor publice,
- realizează activităţile necesare pentru pregătirea şi organizarea şedinţelor Guvernului şi pentru
definitivarea proiectelor de acte normative adoptate,
- iniţiază sau avizează, după caz, proiecte de acte normative în domeniul său de activitate,
- iniţiază şi negociază, în condiţiile legii, încheierea de tratate şi alte înţelegeri internaţionale în domeniul
său de activitate şi dezvoltă relaţii de cooperare cu instituţii, organizaţii şi organisme din alte state,
- asigură reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti, împreună cu ministerele care au
obligaţia de a pune în executare actele Guvernului împotriva cărora s-au formulat acţiuni în justiţie, precum
şi a structurilor din aparatul de lucru al Guvernului, cu excepţia Cancelariei Primului-Ministru,
Departamentului pentru Afaceri Europene şi Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul,
- asigură, în domeniul său de activitate, relaţia cu Parlamentul şi cu ministerele, precum şi cu celelalte
organe de specialitate ale administraţiei publice centrale,
- monitorizează implementarea Programului de guvernare,
- realizează derularea operaţiunilor financiare în domeniul său de activitate,
- asigură, la nivelul aparatului de lucru al Guvernului, cu excepţia Cancelariei Primului-Ministru,
organizarea sistemului pentru protecţia informaţiilor clasificate, în conformitate cu prevederile Legii
nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului
nr.353/2002 pentru aprobarea Normelor privind protecţia informaţiilor clasificate ale Organizaţiei Tratatului
Atlanticului de Nord în România, cu modificările ulterioare,
- asigură administrarea sistemului informatic la nivelul aparatului de lucru al Guvernului, precum şi al
instituţiilor şi structurilor care funcţionează în sediul Guvernului,
- asigură administrarea şi dezvoltarea sistemului informatic pentru şedinţele Guvernului,
- soluţionează solicitările şi petiţiile adresate Secretariatului General al Guvernului şi primului-ministru de
către persoanele fizice şi juridice în temeiul Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes
public, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei Guvernului nr.27/2002 privind
reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr.233/2002,

Pag.95-102
 Tiberiu Pavelescu - Tratat elementar de drept administrativ, Sitech, Craiova, 2007 14

Secretariatul General al Guvernului îndeplineşte orice alte atribuţii specifice, prevăzute de alte acte
normative sau stabilite prin decizie a primului-ministru.
În exercitarea atribuţiilor sale, Secretariatul General al Guvernului colaborează cu
ministerele şi cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile
administraţiei publice locale, cu alte instituţii şi autorităţi publice, precum şi cu persoanele fizice şi juridice.
3. Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, structură cu personalitate juridică, finanţată din
bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul,
care are calitatea de ordonator terţiar de credite, ajutat de unul sau mai mulţi secretari de stat.
4. Aparatul de lucru al ministrului de stat pentru coordonarea activităţii din domeniile culturii,
învăţământului şi integrării europene, structură fără personalitate juridică, finanţată prin bugetul
Secretariatului General al Guvernului, condusă de ministrul de stat, care nu are calitatea de ordonator de
credite.
5. Departamentul pentru Afaceri Europene, structură cu personalitate juridică, finanţată din bugetul
Secretariatului General al Guvernului, condusă de un secretar de stat, ajutat de doi subsecretari de stat.
6. Departamentul de Control al Guvernului, structură fără personalitate juridică, preluată din cadrul
Cancelariei Primului-Ministru, finanţată din bugetul Secretariatului, şi condusă de un secretar de stat.
7. Departamentul pentru Relaţii Interetnice, fără personalitate juridică, în subordinea primului-
ministru şi în coordonarea secretamlui general al Guvernului, condus de un secretar de stat, ajutat de doi
subsecretari de stat şi finanţat din bugetul Secretariatului General al Guvernului.
Alte departamente, organizate ca structuri cu sau fără personalitate juridică, în subordinea primului-
ministru, conduse de secretari de stat sau asimilaţi ai acestora, a căror înfiinţare sau funcţionare se aprobă
prin hotărâre a Guvernului.

Pag.95-102