Agatha Christie

Câinele Morţii

CUPRINS:

Câ inele Mor ţ ii. Chemarea Aripilor. O duminică fructuoas ă . Fata pastorului. Sanctuarul; Misterul apartamentului ieftin. Trotuarul p ătat cu s â nge. Casa Idolului Astartei. Cazul servitoarei perfecte. Lampa. Semnul degetului cel mare al Sf. Petru O glum ă ciudată

De la William P. Ryan, corespondentul de pres ă american, am auzit,

prima dat ă , de î ntâ mplarea asta. Lu ă m cina împreun ă la Londja, în ajunul reî ntoarcerii sale la New York şi s­a î nt â mplat să aduc vorba că î n diminea ţ a urm ătoare aveam s ă m ă duc la Folbridge. Ridică privirea şi î ntrebă interesat:

— Folbridge, Comwall?

Ca să spun drept, numai o persoan ă dintr­o mie ştie că exist ă un

Folbridge în Comwall. Î ntotdeauna se g â ndesc că e vorba de Folbridge din Hampshire. A şa î ncâ t faptul c ă Ryan î l ştia mi­a stâ rnit curiozitatea.

— Da, i­am r ă spuns. Î l cunoşti?

Zise doar că era blestemat. Apoi m ă î ntrebă dacă ştiu cumva acolo o cas ă

numit ă Treame. Interesul meu spori.

— Chiar foarte bine. De fapt, la Treame m ă şi duc. E casa surorii mele.

— Bine, spuse William P. Ryan. Dac ă nu vă pasă !

L­am rugat s ă î nceteze cu remarci criptice de genul acesta şi să ­mi spun ă despre ce e vorba.

— Ei bine, începu el, ca să fac asta va trebui s ă mă î ntorc cu gâ ndul la o experienţă de­a mea de la începutul r ăzboiului.

Am oftat. Evenimentele pe care vi le relatez au avut loc în 1921 Ca s ă i se mai aminteasc ă de ră zboi, era ultimul lucru pe care şi­l dorea cineva. Slav ă Domnului, Î ncepusem să uit ă m… Şi apoi, William P. Ryan, dup ă cum ştiam, era î n

stare să vorbească la nesfâ r şit despre înt â mpl ă rile sale din timpul r ăzboiului. Dar acum nu­l mai puteam opri.

— După câ te cred că ştii, ziarul, meu m­a trimis î n Belgia şi m ă mi şcă m

î ncolo şi î ncoace. Ei bine, exist ă un să tuleţ – am s, ă ­l spun X. O localitate

minuscul ă , dacă a existat vreodat ă a şa ceva, dar acolo era o m ă nă stire destul de mare. Maici î mbr ă cate în alb că rora voi le spune ţ i… nu ştiu numele

ordinului. Oricum, nu conteaz ă . Ei bine, acest locu şor se g ă sea exact pe traseul trupelor germane care avansau. Ulanii au sosit… M­am mi şcat stingherit. William P. Ryan. A ridicat o m â nă , ca să mă lini ştească .

— Totul e î n ordine, spuse el. Nu este vorba de o poveste despre vreo

atrocitate german ă . Ar fi putut fi, dar nu e. De fapt, şpilul e î n altă parte. Hunii

s­au î ndreptat spre mă nă stirea aceea, au ajuns acolo şi totul a explodat.

— O! Am zis cam mi şcat.

— Ciudat ă treabă , nu­l a şa? Bineînţ eles, dup ă prima impresie, s­ar fi zis

că hunii se distrau şi s­au pă că lit cu propriul lor explozibil. Dar, se pare c ă n­

au avut nimic de soiul ă sta cu ei. Nu erau mae ştrii în explozibil puternic. Şi­ atunci, te î ntreb, ce­ar fi putut s ă ştie ni şte maici despre explozibil? Unele maici, să zicem!

— E ciudat, am confirmat eu.

— M­a interesat s ă aud relatarea ţă ranilor despre înt âmplare. To ţ i

fuseser ă omor âţ i şi totul f ă cut praf. Dup ă pă rerea lor, a fost o explozie, eficient ă

sut ă la sut ă , un miracol modern de prim ă clasă . Se pare c ă una dintre maici îşi fă cuse o oarecare reputa ţ ie – o sfâ nt ă î n devenire – intr ă î n transe şi avea viziuni. Tot ace ştia spuneau c ă ea fă cea minuni. Aceasta a determinat c ă fulgerul s ă ­l tră snească pe hunii profanatori şi m ă nă stirea a explodat odat ă cu ei ca şi tot ce se afla pe o anumit ă rază î n jur. Era o adev ă rată minune reu şit ă ! Niciodată n­am izbutit s ă aflu adevă rul despre treaba asta; n­am avut timp. Dar, miracolele se ţ ineau lan ţ pe atunci: î ngeri la Mons şi chestii de astea. Mi­am scris articolul. Am pus c â teva fraze î nduioşă toare, am folosit bine şi efectul religios şi l­am trimis la î iarul meu. A fost foarte bine primit î n SUA. Tocmai tipul ă sta de articole le pl ă ceau atunci cititorilor. Dar (nu ştiu dac ă î nţ elegi asta) a î nceput să m ă intereseze. Sim ţ eam că vroiam să ştiu ce s­a î ntâ mplat cu adev ă rat. Nu era nimic de v ă zut la locul propriu – zis. Dou ă ziduri mai r ăm ă seser ă î n picioare şi pe unul dintre ele se afla o urmă de praf negru care avea forma exact ă a unui c â ine mare. Ţăranii din î mprejurimi erau speria ţ i de moarte de aceast ă imagine. O numeau C â inele Mor ţ ii şi nu treceau pe acolo dup ă lă sarea î ntunericului. Supersti ţ ia este î ntotdeauna interesant ă . Sim ţ eam că a ş fi vrut s­o v ă d pe fata care a f ă cut minunea. Se p ărea că ea nu murise. Plecase î nAnglia

î mpreun ă cu al ţ i refugiaţ i. Mi­am dat osteneala s­o g ă sesc. Am aflat c ă fusese trimisă la Treame, Folbridge, Comwall. Am dat din cap afirmativ.

— Sora mea’ a primit î n gazd ă o mul ţ ime de refugia ţ i belgieni la î nceputul

ră zboiului. Vreo dou ă zeci.

— Ei bine, am vrut î ntotdeauna, dac ă g ă seam timp, s­o caut pe maic ă .

Doream s­o aud pe ea povestind despre dezastru. Apoi, fiind ocupat cu una şi cu alta, am uitat. Comwall este, oricum, pu ţ in retras. De fapt, uitasem toat ă povestea pâ nă câ nd te­am auzit pe tine acum vorbind despre Folbridge; asta m­

a fă cut să ­mi reamintesc.

— Trebuie s­o î ntreb pe sora mea, am zis eu. Ea poate s ă fi auzit ceva.

Desigur, to ţ i belgienii au fpst repatria ţ i de mult timp.

— Firesc. Totu şi, î n cazul î n care sora ta ştie î ntradevă r ceva, m­a ş bucura dac ă mi­ai scrie şi mie.

— Sigur c­am s ă ­ ţ i scriu, i­am promis bucuros. Şi asta a fost tot.

II

A doua zi, la sosirea mea la Treame, mi­am reamintit povestea. Împreun ă

cu sora mea serveam ceaiul pe teras ă .

— Kitty, am î ntrebat­o, n­ai avut vreo c ă lug ă riţă printre belgienii t ă i?

— Te referi la sora M ă rie Angelique, da?

— Ş­ar putea, am spus eu rezervat. Poveste şte­mi despre ea.

— O, dragul meu! Era fiin ţ a cea mai ciudată . Ştii, este î ncă aici.

— Poftim? Î n casă ?

— Nu, nu, în sat. Dr. Ro şe, îţ i aminteşti de dr. Ro şe? Am dat din cap afirmativ.

— Î mi amintesc de un b ătr â n de vreo 83 de ani.

— Dr. Laird. O! El a murit. Dr. Ro şe este aici numai de c âţ iva ani. E

destul de tâ nă r şi­l pasioneaz ă foarte mult ideile noi. A manifestat cel mai mare interes pentru sora M ă rie Angelique. Ea are halucina ţ ii şi lucruri de astea, ştii, aparent este extrem de interesant ă din punct de vedere medical. Biata de ea n­ are nică ieri unde să se ducă – după pă rerea mea e cam tr ă snită sau, dac ă

î nţ elegi ce vreau s ă spun, impresionant ă ei bine, cum îţ i spun, n­avea nic ă ieri unde să se ducă , a şa că doctorul Ro şe a fost foarte dră guţ şi i­a aranjat s ă locuiască î n sat. Cred c ă scrie o monografie sau ceva de genul unui studiu despre ea. Se opri şi apoi ad ăug ă :

— Dar ce ştii despre că lug ă riţă ?

— Am aflat o poveste destul de curioas ă .

I­am relatat­o a şa cum mi­o spusese Ryan. Kitty se ar ăt ă foarte interesată .

— Ea pare a fi tipul de om care te­ar putea face s ă să ri în aer, dac ă

î nţ elegi ce vreau s ă spun.

— Cred, zisei eu, î ntrucâ t devenisem foarte curios, c ă trebuie s­o vă d pe tâ nă ra asta.

— Du­te. A ş vrea să ştiu ce pă rere o să ­ ţi facă . Î nt â i fă ­l o vizită

doctorului Ro şe. De ce să nu te duci p â nă ­n sat după ce ai servit ceaiul?

Am acceptat propunerea. L­am gă sit pe doctorul Ro şe acas ă şi m­am prezentat. P ă rea un t â nă r plă cut, deşi ceva la persoana s ă îmi cam repugn ă . Se stră duia prea mult s ă pară agreabil. Î n momentul c â nd am men ţ ionat de sora M ărie Angelique deveni mai atent. Era evident interesat îndeaproape. I­am relatat şi lui povestirea lui Ryan.

— Ah! Spuse el pe gâ nduri. Aceasta explic ă multe lucruri.

Îmi arunc ă repede o privire şi adă ugă :

— Cazul este cu adev ă rat unul extraordinar de interesant. C ă lugă ri ţa a

sosit aici dup ă ce a trecut, f ă r ă î ndoial ă , printr­un şoc mental grav. Se afla şi

î ntr­o stare de mare agita ţ ie psihică . A avut halucina ţ ii de tipul cel mai

impresionant. Personalitatea ei este c â t se poate de neobi şnuit ă . Poate a ţ i dori să veniţ i cu mine şi să ­l facem o vizit ă . Merit ă întradevă r s­o vedeţ i. Am fost imediat de acord. Am pornit împreun ă . Ne­am îndreptat spre o c ă su ţă mică de la marginea satului. Folbridge este un loc c â t se poate de pitoresc. Se afl ă la vă rsarea r âului

Fol î n mare, mai ales pe malul s ău estic; cel vestic este prea abrupt pentru construc ţ ii, deşi câ teva că suţ e au fost ridicate pe partea aceea st â ncoasă . Chiar casa doctorului era la cap ătul st â ncilor de pe partea de vest. De la ea se vedeau jos valuri mari lovindu­se de st â nci negre. Că su ţa spre care ne î ndreptam acum se afla î n partea ţ inutului care nu avea vedere la mare.

— Sor ă medical ă a districtului locuie şte aici, î mi explică doctorul Ro şe.

Am aranjat ca sora M ă rie Angelique s ă stea î mpreun ă . E câ t se poate de bine ca

ea să fie sub supraveghere de specialitate.

— De felul ei se poart ă normal? Am î ntrebat curios.

— Î ntr­o clipă vă veţ i putea da seama singur, îmi ră spunse z âmbind.

Sor ă medical ă , o persoan ă mică , pl ă cută , plinu ţă era tocmai pe punctul

de a pleca cu bicicleta câ nd noi am sosit.

— Bună seara, sor ă , ce­ ţ i mai face pacienta? Strig ă medicul.

— E că de obicei, doctore. St ă doar cu m â inile î mpreunate şi cu mintea

dusă departe. De cele mai multe ori nu r ă spunde câ nd vorbesc cu ea, de şi pentru asta nu­l trebuie dec â t pu ţ ină englez ă , pe care o î nţ elege. Roşe dă du din cap şi după ce sora plecă cu biciclet ă , se duse la u şa că suţ ei, bătu tare şi intrară m. Sora Mă rie Angelique st ă tea într­un şezlong l â ngă fereastr ă . Îşi î ntoarse

capul.

Avea o faţă stranie, palid ă , stră vezie, cu ochi enormi. P ă rea să deg â je o infinit ă tragedie ochii aceia.

—

Bună seara, sor ă , spuse doctorul î n francez ă .

— Bună seara, monsieur le docteur\u8211? Termite­mi s ă ­ ţi prezint un

prieten, domnul Anstruther. M­am î nclinat şi ea a dat din cap z âmbind u şor.

— Cum te mai sim ţ i ast ăzi? Î ntrebă doctorul, a şezâ ndu­se lâ ng ă ea.

— Sunt la fel ca de obicei. F ă cu o pauză şi apoi continu ă : nimic nu mi se

pare real. Trec zile… luni sau ani? Nu prea î mi dau seama. Numai visele mele

mi se par adev ă rate.

— Deci încă mai visezi mult?

— 1 întotdeauna. Î ntotdeauna şi î nţ elegeţ i, visele par mai reale dec â t

viaţ a.

— Visezi propria ta ţ ar ă , Belgia?

Clă tină din cap.

— Nu. Visez o ţară care n­a existat niciodat ă , niciodat ă . Dar şti ţ i asta,

monsieur le docteur. V­am spus­o de multe ori. Se opri şi apoi spuse brusc: dar

poate acest domn este tot doctor, unul tot pentru boli ale creierului?

— Nu, nu.

Roşe părea s­o lini ştească , dar, în timp ce z âmbea, am observat c â t de extraordinari de ascu ţ iţ i î i erau caninii şi mi­a trecut prin cap c ă omul ă sta avea ceva din aerul unui lup. El continu ă :

— M­am g â ndit că te­ar putea interesa s ă ­l cunoşti pe domnul

Anstruther. Ştie ceva despre Belgia. Recent a aflat ştiri despre m ă nă stirea ta. Ochii ei se întoarser ă spre mine. Obrajii i se î nroşir ă u şor.

— De fapt nu­l nimic, m­am gr ă bit să ­l explic. Dar acum dou ă seri am

luat cina cu un prieten care mi­a descris zidurile î n ruină ale m ă nă stirii.

— Deci, s­a ruinat!

A exclamat î ncet, mai mult ca pentru ea. Apoi, uit â ndu­se din nou la

mine, m ă întrebă nehot ă r ât ă :

— Spuneţ i­mi, monsieur, prietenul dumneavoastr ă v­a spus cum, î n ce

fel a fost distrus ă ?

— A explodat, i­am zis şi am adă ugat: ţă ranilor le e fric ă să treacă pe

acolo noaptea.

— De ce le e frică ?

— Din cauza unei imagini negre de pe un zid î n ruină . Au o fric ă

supersti ţ ioasă în leg ătură cu ea. Se aplecă spre mine.

— Spuneţ i­mi, monsieur, repede… repede, spune ţ i­mi! Ce reprezint ă

imaginea aceea?

— Are forma unui c â ine uria ş, i­am ră spuns. Ţă ranii o numesc C â inele

Mor ţ ii.

— Ah!

Î ncepu să ţ ipe ascu ţ it:

— Deci este adev ă rat, este adev ă rat. Tot ceea ce îmi reamintesc este

adevă rat. Nu e nici un co şmar ur ât. S­a î ntâ mplat! S­a î nt â mplat!

— Ce s­a înt âmplat, sor ă ? Î ntrebă doctorul pe un ton cobor â t.

Se î ntoarse spre el precipitat ă .

— Mi­am reamintit. Acolo, pe trepte, mi­am reamintit. Mi­am reamintit

cum s­a î nt â mplat. Am folosit puterea a şa cum obi şnuiam s­o folosim. St ă team pe treptele altarului şi le­am cerut s ă nu se apropie. Le­am spus s ă plece î n

lini şte. Ei n­au ascultat, înaintau de şi i­am avertizat. A şa că … Se aplecă î n fa ţă şi fă cu un gest curios. A şa că am asmuţ it C â inele Mor ţ ii asupra lor… Se lă să pe spate î n şezlong tremurâ nd toat ă , cu ochii î nchi şi. Doctorul se ridic ă , luă un pahar din dulap, î l umplu pe jumă tate cu ap ă , turn ă o pică tur ă sau dou ă dintr­o sticluţă pe care o scoase din buzunarul s ă u şi apoi i­l dă du.

— Bea asta, spuse el autoritar.

Ea ascultă î n mod mecanic, dup ă câ t pă rea. Ochii ei priveau undeva departe ca şi cum contemplau o viziune interioar ă proprie.

— Deci, totul este adev ă rat, zise ea. Î n î ntregime. Ora şul Cercurilor,

Oamenii Cristalului – totul. Totul este adev ă rat.

— A şa s­ar pă rea, spuse Ro şe.

Vocea lui era bl â ndă şi lini ştitoare, urm ă rind î n mod clar să încurajeze şi nu să tulbure şirul ei de idei.

— Povesteşte­mi despre Ora ş, spuse el. Ora şul Cercurilor, mi se pare c ă l­ai numit? Ea r ă spunse absent ă , ca un automat.

— Da, erau trei cercuri. Primul cerc pentru cei ale şi, al doilea pentru că lug ă riţ e şi cercul exterior pentru preo ţ i.

— Şi î n centru?

I­ şi trase brusc ră suflarea şi vocea i se schimbă din cauza unei groaze indescriptibile.

— Casa Cristalului…

Î n timp ce rostea cuvintele, îşi duse m â na dreaptă la frunte şi degetul î i

desenă o anume imagine acolo. Silueta ei pă rea să devină mai rigidă , ochii i se î nchiser ă , se cl ătină pu ţ in şi apoi, deodat ă , se î ndrept ă instantaneu, ca şi cum se trezise brusc.

— Ce este? Î ntrebă ea ameţ ită . Ce spuneam?

— Nu­l nimic, zise Ro şe. Eşti obosit ă . Ai nevoie de odihn ă . Noi o să

plecă m. Pă rea pu ţ in ameţ it ă câ nd ne­am luat la revedere.

— Ei bine, mă î ntrebă Roşe câ nd am ră mas singuri. Ce p ă rere ai?

Îmi arunc ă o privire aspr ă , oblică .

— Cred că mintea ei trebuie s ă fie cu totul dezordonat ă , da, i­am spus eu

î ncet.

— Te­a vexat a şa de mult?

— Nu, de fapt, ea a fost, î n mod curios, conving ă toare. Ascult â nd­o, am

avut impresia c ă ea a fă cut cu adev ă rat ceea ce a sus ţ inut – un soi de miracol

gigantic, î ncrederea ei î n ceea ce a fă cut pare destul de veridic ă . De aceea…

— De aceea consideri c ă mintea ei trebuie s ă fie deranjat ă . Să zicem că ­l

a şa! Dar, analizeaz ă chestiunea dintr­un alt unghi. S ă presupunem c ă ea a fă cut î ntradevă r acel miracol… S ă presupunem c ă l­a fă cut, că personal a distrus o cl ă dire şi mai multe sute de fiin ţ e omeneşti.

— Printr­un simplu exerci ţ iu de voin ţă ? Am zâ mbit eu.

— N­a ş pune problema chiar a şa. Eşti de acord cu mine c ă o singur ă

persoană ar putea distruge o mul ţ ime prin simpl ă apă sare a unui buton care controlează un câ mp de mine.

— Da, dar asta este o treab ă mecanică .

— Adevă rat, mecanic ă dar este, î n esenţă , antrenarea şi controlarea unor for ţ e naturale. Tunetul şi un depozit cu praf de pu şcă sunt, î n mod fundamental, acela şi lucru.

— Da, dar ca s ă control ăm tunetul ar trebui s ă folosim mijloace

mecanice. Roşe zâ mbi.

— Fac o mică digresiune acum. Exist ă o substan ţă numit ă „wintergreen”

1 Se gă seşte în natux ă , sub formă vegetal ă . Aceasta poate fi reprodus ă şi de om

î n mod sintetic şi pe cale chimic ă în laboratoare.

— Şi?

— Vreau să spun că adesea exist ă două că i de a ajunge la acela şi

rezultat. A noastr ă este evident cea sintetic ă . Ar mai putea fi o alta. Rezultatele extraordinare la care au ajuns, de exemplu, fachirii indieni nu se pot explica câtu şi de pu ţ in u şor. Lucrurile pe care le numim supranaturale nu sunt deloc neapă rat supranaturale. Lumin ă electrică ar putea fi supranatural ă pentru un să lbatic. Supranaturalul este numai naturalul ale c ă rui legi nu sunt î ncă

î	nţ elese.
	—	Vrei să zici… am î ntrebat fascinat.
	—	C ă eu nu pot elimina în î ntregime posibilitatea ca o fiin ţă uman ă să

poată controla o vast ă for ţă distructiv ă şi s­o folosească pentru a­ şi urmă ri scopurile lui sau ale ei. Mijloacele prin care aceasta s­a realizat s­ar putea s ă ni se pară supranaturale, dar, în realitate, ele nu ar fi a şa. L­am privit cu aten ţ ie. El râ se.

— E o specula ţ ie, asta­l tot, zise el în glumă . Spunemi, ai observat un gest pe care l­a f ă cut câ nd a men ţ ionat Casa Cristalului?

— Şi­a dus m â na la frunte.

— Exact. Şi şi­a fă cut un cerc acolo. Tot a şa cum un catolic îşi face

semnul crucii. Acum, am s ă ­ ţi spun ceva destul de interesant, domnule

Anstruther. Î ntrucât cuvâ ntul „cristal” revine at â t de des în ră tă cirile pacientei mele, am încercat un experiment. Am î mprumutat un cristal de la cineva şi,

î ntr­o zi, l­am scos pe nea şteptate ca s ă testez reac ţ ia ei.

— Şi?

— Ei bine, rezultatul a fost foarte curios şi sugestiv, întregul s ă u corp a

î nţ epenit. Î l privea ca şi cum nu putea s ă ­ şi creadă ochilor. Apoi se l ă să î n

genunchi înaintea lui, murmur ă câteva cuvinte şi leşină .

— Ce cuvinte a spus?

— Foarte curioase. A spus: „Cristalul! Atunci Credin ţ a î ncă exist ă !” – Extraordinar!

— Sugestiv, nu­l a şa? Acum, urm ătorul lucru curios. C â nd şi­a revenit

din leşin uitase totul. I­am ar ătat cristalul şi­am î ntrebat­o dac ă ştia ce este. A

ră spuns că îşi î nchipuie că e un cristal asemenea celor folosite de cei care ghicesc viitorul. Am î ntrebat­o dac ă mai v ăzuse unul înainteMi­a r ă spuns:

„Niciodată , monsieur le docteur. Dar, am observat o privire uluit ă î n ochii ei. „Ce te tulbură , sor ă ?” am întrebat­o. Ea a replicat: „Pentru c ă este at ât de straniu.

— N­am văzut niciodat ă un cristal mai î nainte şi totu şi mi se pare c ă ­l

cunosc bine. E ceva numai dac ă a ş putea s ă ­mi reamintesc…” Efortul de memorie era evident at ât de obositor pentru ea, încâ t i­am interzis s ă se mai

gâ ndească . Asta s­a î ntâ mplat acum dou ă să pt ă mâ ni. Î mi programez din timp ce am de g â nd. Mâ ine am să fac un nou experiment. Cu cristalul. Am s­o determin să se uite î n el. Cred că rezultatul ar putea fi interesant.

— Ce a ştepţ i să afli din asta? L­am î ntrebat curios.

Rostisem cuvintele la î ntâ mplare, dar ele avur ă un rezultat nea şteptat. Roşe se crispă , se înroşi şi câ nd vorbi, tonul lui se schimbase oarecum. Era mai formal, mai profesional.

— Vreau să fac lumină asupra anumitor dezordini mentale imperfect

î nţ elese. Sora Mă rie Angelique este un subiect de studiu c ât se poate de interesant. M­am î ntrebat dac ă interesul doctorului Ro şe era pur profesional.

— Vă supă raţ i dacă vin şi eu?

Poate c­a fost doar o impresie, dar mi s­a p ă rut că a ezitat î nainte de a ră spunde. Am intuit deodat ă că nu vroia s ă fiu de feţă .

— Desigur. Nu v ă d de ce nu.

Adă ugă :

— B ă nuiesc că nu ră mâ neţ i aici foarte mult timp?

— Numai pâ nă poim â ine.

Mi s­a pă rut că ră spunsul i­a fost pe plac. Fa ţa i se lumin ă şi î ncepu să vorbească despre ni şte experienţ e recente f ă cute pe cobai.

III

După cum ne î nţ elesesem m­am î nt â lnit cu doctorul î n după – amiaza

urm ătoare şi ne­am dus la sora M ă rie Angelique. Doctorul era numai un zâ mbet. Cred c ă era dornic s ă ştearg ă impresia pe care o lă sase î n ziua anterioar ă .

— Nu trebuie s ă iei prea î n serios ceea ce i­am spus, remarc ă el râ zâ nd.

N­a ş vrea să m ă crezi un şarlatan care se ocup ă cu ştiinţ e oculte. Cel mai ră u la mine este c ă am o sl ă biciune grozav ă pentru a rezolva un caz.

— Adevă rat?

— Da şi cu câ t este mai fantastic, cu at ât îmi place mai mult.

Râ se ca de o sl ă biciune amuzant ă . Câ nd am ajuns la c ă su ţă , sor ă medical ă a districtului avea ceva în

leg ătură cu care dorea s ă ­l consulte pe Ro şe, a şa că am fost lă sat cu sora M ă rie Angelique. Am văzut­o studiindu­m ă î ndeaproape. Spuse deodat ă :

— Bună sor ă medical ă de aici mi­a spus c ă sunteţ i fratele doamnei

generoase de la casa cea mare unde am fost dus ă câ nd am venit din Belgia.

—	Da.
—	Ea a fost foarte bun ă cu mine. E tare bl â ndă .
Tă	cu, ca şi cum îşi urm ă rea un anume fir al g â ndurilor. Apoi adă ugă :
—	Monsieur le docteur şi el este un om bun?

M­am sim ţ it puţ in încurcat.

— De ce, da. Vreau s ă zic… a şa cred.

— Ah! Se opri şi apoi zise: Desigur, se poart ă foarte bine cu mine.

— Sunt sigur c ă da. Se uit ă deodat ă drept la mine.

— Monsieur, dumneata, dumneata care vorbe şti acum cu mine crezi c ă sunt nebun ă ?

— Vai, sor ă , o asemenea idee niciodat ă …

Dă du î ncet din cap, î ntrerup â nd protestul meu.

— Sunt nebun ă ? Nu ştiu… lucrurile pe care mi le reamintesc… lucrurile pe care le uit…

Oftă şi î n momentul acela, Ro şe intr ă î n camer ă .

O salut ă vesel şi îi explică ce dorea să facă ea.

— Ştii, anumi ţ i oameni au darul de a vedea lucruri î ntr­un cristal. Î mi

î nchipui că ai putea avea un asemenea har, sor ă .

Ar ăta î ntristat ă .

— Nu, nu, nu pot face asta. S ă î ncerc să spun viitorul – asta î nseamn ă a

pă cătui. Roşe a fost surprins. Nu se a şteptase la o asemenea p ă rere din partea că lug ă riţ ei. Îşi schimbă propunerea cu abilitate.

— Nu trebuie s ă citim viitorul. Ai perfect ă dreptate. Dar s ă căută m î n

trecut, asta este cu totul altceva.

— Î n trecut?

— Da, sunt multe lucruri stranii î n trecut. Imagini pe care le revezi, doar

pentru o clip ă şi care apoi dispar. Nu î ncerca să vezi nimic î n cristal, dac ă asta nu ţ i se permite. Ia­l doar în m â inile tale, a şa. Uită ­te î n el, uită ­te adâ nc. Da, mai adâ nc şi mai adâ nc. Îţ i reaminte şti, nu­l a şa? Îţ i reaminte şti. Mă auzi vorbindu­ ţi. Poţ i să ­mi r ă spunzi la î ntrebă ri. Nu mă auzi? Sora Mă rie Angelique luase cristalul cum i se ceruse, purt â ndu­se cu el cu un ciudat respect. Apoi, c â nd se uit ă î năuntru, ochii ei se golir ă ca şi cum nu mai vedeau, iar capul î i că zu. Pă rea să doarmă .

Î ncet, doctorul îi luă cristalul şi î l puse pe mas ă . Î i ridică o pleoapă . Apoi veni şi se a şez ă lâ ngă mine.

— Trebuie să a ştept ă m pâ nă se trezeşte. Cred c ă n­o să dureze mult.

A avut dreptate. Dup ă cinci minute sora M ă rie Angelique se mi şcă . Ochii

ei s­au deschis visă tori.

— Unde m ă aflu?

— Eşti aici, acas ă . Ai a ţipit puţ in. Ai visat, nu­l a şa?

Dă du afirmativ din cap.

— Da, am visat.

— Ai visat Cristalul?

— Da.

— Povesteşte­ne despre el.

— O să m ă crezi nebun ă , monsieur le docteur. Pentru c ă , vedeţ i, î n visul

meu Cristalul este o emblem ă sfâ nt ă . Am vă zut chiar un al doilea Christ, un

î nvăţă tor al Cristalului care a murit pentru credin ţ a sa, credincio şii să i au fost vâ naţ i, persecuta ţ i… Dar credin ţ a a r ă mas.

— Credinţ a a r ă mas?

— Da, de cincisprezece mii de luni pline, vreau s ă zic de cincisprezece mii

de ani.

— C ât dureaz ă o lun ă plină ?

— Treisprezece luni obi şnuite. Da, s­a î ntâ mplat î n a cincisprezecea mie lună plină , desigur, eram o preoteas ă a Semnului al Cincilea în Casa Cristalului. Era î n primele zile ale venirii celui de al Şaselea Semn… Se î ncruntă , o expresie de teamă i se imprim ă pe faţă .

— Prea curâ nd, murmur ă ea. Prea curâ nd. O greşeal ă … ah, da! Î mi

reamintesc al Şaselea Semn! Sări pe jum ă tate în picioare, se l ă să din nou jos, îşi trecu mâ na pe faţă şi

şopti:

— Dar ce spun? Delirez. Lucrurile acestea nu s­au înt âmplat niciodat ă .

— Nu te amă r î acum.

Dar ea se uita la el nelini ştit ă şi perplexă .

— Monsieur le docteur, nu î nţ eleg. De ce î mi vin visele astea, fanteziile

astea? Aveam numai 16 ani c â nd m­am dus la m ă nă stireN­am c ă l ă torit niciodat ă . Totu şi visez ora şe, oameni ciuda ţ i, obiceiuri stranii. De ce? Îşi apă să capul cu amâ ndou ă mâ inile.

— Ai fost vreodat ă hipnotizată , sor ă ? Sau ai fost î ntro stare de trans ă ?

— N­am fost niciodat ă hipnotizat ă , monsieur le docteur. De fapt, c â nd ne

rug ăm î n capel ă , spiritul meu mi­a fost adesea luat din trup şi am ră mas ca

moartă multe ore. Era, f ăr ă îndoial ă , o stare binecuv â ntată , spunea maica şefă – o stare de gra ţ ie. Ah, da! Îşi ţ inu ră suflarea. Î mi reamintesc; şi noi o numeam o stare de gra ţ ie.

— A ş vrea să fac o experien ţă , sor ă . Roşe vorbea pe un ton obi şnuit. Ţi­ar

putea risipi acele fr â nturi dureroase. Te­a ş ruga s ă te ui ţ i î ncă o dată în cristal.

Atunci îţ i voi spune un anumit cuv â nt. Tu vei ră spunde cu un altul. Vom continua î n felul acesta p â nă câ nd oboseşti. Concentreaz ă ­ ţi gâ ndurile asupra cristalului nu asupra vorbelor. C â nd am dezvelit din nou cristalul şi l­am dat surorii M ă rie Angelique, am observat

modul plin de pio şenie în care m â inile ei l­au atins. Se afla pe catifeaua neagr ă ,

î ntre palmele ei fine. Minuna ţ ii ei ochi adâ nci privir ă î năuntru. Urm ă o scurt ă tă cere, după care doctorul pronunţă : Câ ine. Imediat, sora M ă rie Angelique r ă spunse: Moarte.

IV

Nu­mi propun s ă povestesc î n am ă nunt î ntreaga experien ţă . Multe

cuvinte fă ră importan ţă sau î nţ eles au fost folosite inten ţ ionat de c ă tre doctor. Pe altele le­a repetat de mai multe ori, c âteodat ă obţ inâ nd acela şi r ă spuns, alteori, unul diferit. Î n seara aceea, î n că su ţa de pe st â nci a doctorului, am discutat rezultatele experien ţ ei. Îşi drese glasul şi­ şi trase mai aproape caietul cu î nsemnă ri.

— Aceste rezultate sunt foarte interesante, foarte curioase. Ca r ă spuns la

cuvintele al Şaselea Semn am ob ţ inut pe r â nd Distrugere, Ro şu, Câ ine, Putere,

apoi din nou Distrugere şi, î n cele din urmă , Putere. Mai t â rziu, dup ă cum poate ai observat, am inversat metoda cu urm ă toarele rezultate. Ca r ă spuns la

Distrugere, am ob ţ inut C â ine; la Roşu – Putere; la Câ ine – Moarte şi la Putere – Câ ine. Toate astea se leag ă , dar la a doua repetare a Distrugerii, am ob ţ inut Mare, care apare cu totul nerelevant. La cuvintele al Cincilea Semn am ob ţ inut:

Albastru, Gâ nduri, Pas ă re, Albastru şi la sfâ r şit, expresia destul de sugestiv ă Deschiderea minţ ii că tre minte. Din faptul c ă al Patrulea Semn a produs cuvâ ntul Galben şi mai t ârziu Lumin ă şi că Primul Semn a fost urmat de Sâ nge, deduc că fiecare Semn avea o anumit ă culoare şi, probabil, un simbol propriu – al Cincilea Semn avâ nd o pas ă re, al Şaselea Semn un câ ine. Totu şi, presupun că al Cincilea Semn reprezint ă ceea ce este î n general cunoscut ca telepatie – Deschiderea min ţ ii către minte. Al Şaselea Semn reprezint ă , fă r ă

î ndoial ă , Puterea Distrugerii.

— Ce înseamn ă Mare?

— Mă rturisesc că asta nu pot s ă explic. Am introdus cuv â ntul mai t â rziu

şi am obţ inut r ă spunsul obi şnuit Barc ă . La al Şaptelea Semn am ob ţ inut întâ i

Via ţă , a doua oar ă Dragoste. La al Optulea Semn am primit r ă spunsul Nimic. Consider de aceea c ă şapte era suma şi num ă rul semnelor.

— Dar al Şaptelea nu s­a realizat, am spus dintr­o inspira ţ ie bruscă . Pentru că î n timpul cgdui de al Şaselea a avut loc Distrugerea!

— Ah! A şa crezi? Noi luă m î n serios toate delirurile astea. Ele sunt cu adevă rat interesante numai din punct de vedere medical.

— Cu siguran ţă , ele vor atrage aten ţ ia psihiatrilor. Ochii doctorului se mic şorar ă .

— Drag ă domnule, n­am inten ţ ia să le fac publice.

— Atunci interesul dumitale?

— Este pur personal. O s ă fac î nsemnă ri asupra cazului, desigur.

— Î nţ eleg.

Dar pentru prima oar ă sim ţ eam, ca un prost, c ă nu î nţ eleg nimic. M­am ridicat.

—	Bine, vă doresc noapte bună , doctore. M â ine m ă î ntorc la Londra.
—	Ah!
Mi	s­a pă rut că era satisfac ţ ie, poate u şurare î i aceast ă exclama ţ ie.
—	Vă doresc succes î n investiga ţ iile dumneavoastră , am continuat eu î n

glum ă şi nu asmu ţ iţ i C âinele Mor ţ ii asupra mea, c â nd ne vom înt â lni data viitoare!

Mâ na lui era î ntr­a mea c â nd vorbeam şi am sim ţ it cum tresare. Îşi

reveni repede. Z âmbi, lă sâ nd să se vadă caninii să i lungi şi ascu ţ i ţ i.

— Pentru un om care iube şte puterea, ce putere ar fi aceea! Rosti el. S ă ţii viaţ a fiecă rei fiin ţ e umane în coşul palmei tale! Zâ mbi şi mai mult.

V/

Acesta a fost sf â r şitul leg ă turii mele directe cu afacerea. Mai t ârziu, caietul cu î nsemnă ri şi jurnalul doctorului au intrat î n

posesia mea. Voi reproduce cele c â teva adnotă ri sumare din ele, de şi î nţ elegeţ i, că acestea au ajuns cu adev ă rat la mine dup ă un anumit timp.

5 august. Am descoperit c ă prin ‘ „Ale şi” sora M Ă . Se refer ă la cei care

reproduceau rasa. Aparent, lor li se acord ău cele mai î nalte onorufi şi erau situa ţ i deasupra Preop.miL Compara ţ i aceasta cu primii Cre ştini 7 august. Am convins­o pe sora M. A. Să mă lase s­o hipnotizez. Am reu şit s­o adorm şi să

intre î n trans ă , dar nam stabilit nici o leg ă tur ă .

9 august Au existat civiliza ţ ii în trecut faţă de care a noastr ă este un

nimic? Ciudat, dac ă ar fi a şa şi eu singurul om cu un clu la asta… August Sora M. A. Nu r ă spunde deloc sugestiv c â nd este hipnotizat ă .

Totu şi cade u şor î n stare de trans ă . Asta nu pot s ă î nţ eleg august Sora M. A. A menţ ionat ast ăzi că î n „stare de gra ţ ie” „poartă trebuie să fie î nchisă astfel ca altcineva să nu poată comanda trupulInteresantdar derutant 18 august A şadar, Primul Semn nu­l altceva dec â t…, (cuvintele sunt şterse aici). Atunci câte secole îţ i trebuie să ajungi î n al Şaselea? Dar dac ă ar exista o scurt ă tur ă spre Putere… 20 august. Am aranjat ca M. A. Să vină aici cu sor ă medical ă , l­am spus că e necesar să ţ in pacient ă cu morfin ă . Sunt nebun? Sau voi fi eu Supermanul cu Puterea Mor ţ ii în m â inile mele? (Aici î nsemnă rile se opresc)

VI

Cred că era 29 august c â nd am primit scrisoarea. Î mi era adresat ă mie cu un scris de m â nă stâ ngace. Am deschis­o cu o oarecare curiozitate. Avea urm ătorul con ţ inut.

Cher monsieur;

V­am văzut doar de dou ă ori, dar am simţ it că a ş putea avea î ncredere î n dumneavoastră . Dacă visele mele sunt reale sau nu, ele au devenit mai clare recent… Şi, monsieur; un lucru î n orice caz, Câ inele Mor ţ ii nu este un vis… Î n zilele de care v­am povestit (nu ştiu dac ă sunt reale sau nu) Cel Care era Gardianul Cristalului a revelat al Şaselea Semn prea cur â nd Poporului… R ăul a intrat î n inimile lor. Aveau puterea de a ucide dup ă voie şi ei au omor ât făr ă să facă dreptate, de furie. Erau î mbă ta ţ i de pl ă cerea Puterii C â nd am vă zut această , noi, care eram î ncă puri, ne­am dat seama c ă din nou nu vom completa Cercul şi nu vom ajunge la Semnul Vie ţ ii Veşnice. Celui care ar fi trebuit s ă devină urmă torul Gardian al Cristalului i s­a cerut s ă acţ ioneze. Pentru ca vechiul s ă poat ă muri şi ca nouly dup ă nesfâ r şite secole, s ă poat ă reveni, el a dezl ă nţ uit C âinele Mor ţ ii asupra m ării (avâ nd grij ă să nu î nchidă Cercul) şi marea s­a ridicat sub forma unui c â ine şi a î nghi ţ it pă mâ ntul cu totul.

Mi­am mai reamintit o dat ă aceasta pe treptele altarului din Belgia. Doctorul Ro şe este din Frăţ ie. El cunoa şte Primul Semn şi forma celui de al Doilea, deşi înţ elesul să u este ascuns tuturora, î n afar ă de puţ ini aleşi. El ar vrea să afle de la mine despre al Şaselea. P â nă acum am rezistat, dar î mi slă besc puterile. Monsieur; nu e bine ca un om s ă ajungă la putere î naintea timpului să u. Multe secole trebuie s ă treacă ca omenirea s ă fie preg ă tit ă să primească în m â inile sale puterea mor ţ ii… Vă implor; monsieur pe dumneavoastră care iubi ţ i bună tatea şi adevă rul, să m ă ajuta ţ i… Î nainte de a fi prea t ârziu. Sora dumneavoastr ă î n Christ, M ă rie Angelique. Am scă pat scrisoarea din m â nă . Pă m â ntul de sub mine p ă rea mai pu ţ in solid ca de obicei. Apoi am î nceput să ­mi revin. Credin ţ a bietei femei, destul de adevă rat ă , aproape m ă impresionase! Un lucru era clar. Doctorul Ro şe, în zelul său pentru un caz, abuzase în mod grosolan de statutul s ă u profesional. Aveam să m ă duc acolo şi… Deodat ă am observat o scrisoare de la Kitty prin coresponden ţ a mea. Am

deschis­o. Am citit: „S­a î nt â mplat un lucru at ât de î ngrozitor. Îţ i aminte şti de că suţ a doctorului Ro şe de pe stâ ncă ? S­a pr ă bu şit odat ă cu o alunecare de teren noaptea trecut ă ; doctorul şi biata c ă lug ă riţă , sora Mă rie Angelique, au murit. Resturile de pe plaj ă arată groaznic – toate adunate î ntr­o gr ă madă fantastic ă – de la distan ţă seam ă nă cu un câ ine mare…” Scrisoarea îmi căzuse din m â nă . Celelalte fapte pot fi o coinciden ţă . Un domn Ro şe, despre care am aflat că era o rudă bogat ă a doctorului, a murit pe nea şteptate î n aceea şi noapte; s­a spus, lovit de un fulger. Dup ă câ te se ştie, nici o furtun ă nu izbucnise prin

î mprejurimi, dar unul sau doi oameni au declarat c ă auziser ă o lovitură de

tunet. El avea o arsur ă „de­o form ă curioas ă ”. Prin testament î i lă sa totul, nepotului s ă u, doctorul Ro şe.

Acum, presupun â nd că doctorul Ro şe reu şea să obţ ină secretul celui de al Şaselea Semn de la sora M ă rie Angelique… Mi se p ă ruse întotdeauna un om

lipsit de scrupule, el nu s­ar fi dat în l ături să ­ şi ucidă unchiul dac ă n­ar fi fost sigur că averea nu i­ar fi revenit lui. Dar o propozi ţ ie din scrisoarea surorii Mă rie Angelique mi­a r ă mas î ntipă rit ă î n minte: „av â nd grijă să nu î nchidă Cercul…” Doctorul Ro şe n­a avut acea grij ă , nu ştia poate ce m ă suri să ia şi nici necesitatea lor. A şa că Forţ a, pe care a folosito, s­a re î ntors complet â nt circuitul s ău… Dar, sigur totul este o prostie! Totul poate fi explicat î n mod natural. Faptul c ă doctorul credea în halucinaţ iile surorii Mă rie Angelique dovede şte doar că şi mintea lui era pu ţ in dezechilibrat ă . Totu şi, câteodat ă , visez un continent sub ocean, unde oamenii au tr ă it câ ndva ating â nd un grad de civiliza ţ ie mult mai avansat dec â t al nostru… Sau sor ă Mă rie Angelique îşi reamintea „ î n urm ă ” – a şa cum unii spun c ă e posibil – şi este acest Ora ş al Cercurilor în viitor şi nu î n trecut? Prostii, bineî nţ eles că totul a fost o simpl ă halucina ţ ie!

Chemarea Aripilor.

Silas Hamer a auzit asta prima dat ă într­o noapte de februarie. El şi cu Dick Borrow plecaser ă pe jos de la o cin ă oferit ă de Bernard Seldon, specialistul neurolog. Borrow era neobi şnuit de t ă cut şi Silas Hamer î l î ntrebă , cu o anumită curiozitate, la ce se g â ndeşte. Ră spunsul lui Borrow a fost cu totul nea şteptat.

— Mă gâ ndeam că , dintre to ţ i oamenii din sekfa asta, numai doi se pot

considera ferici ţ i. Şi aceştia, destul de ciudat, e şti tu şi cu mine. Cuvâ ntul „ciudat” era potrivit pentru c ă nu puteau exista doi b ă rbaţ i mai

deosebi ţ i î ntre ei decâ t Richard Borrow, preotul muncitor din cartierul de est şi Silas Hamer, omul mul ţumit de sine, uns cu toate alifiile, ale c ă rui milioane i se scurgeau printre degete.

— E ciudat, ştii, spuse gâ nditor Borrow. Cred c ă eşti singurul milionar

mul ţumit pe care l­am întâ lnit. Hamer ră mase tă cut o vreme. C â nd î ncepu să vorbească , tonul s ău era

altul.

— Am fost un amă r ât de bă ieţ el zgribulit care vindea ziare. Atunci

doream ce posed acum – confortul şi luxul pe care ţ i le aduc banii, nu puterea lor. Voiam bani nu ca s ă ­l folosesc drept o for ţă , ci să ­l cheltui fă ră nici o socoteal ă pentru mine! Sunt sincer în aceast ă privinţă , î nţ elegi. Se spune c ă banii nu pot cump ă ra orice. Foarte adev ă rat. Dar cu ei cump ă r tot ce­mi place,

a şa î ncâ t sunt satisf ă cut. Sunt un materialist, Borrow, un materialist convins! Str ă lucirea orbitoare a largei artere luminate confirma confesiunea sa de

credinţă . Rotunjimile trupului lui Silas Hamer erau m ărite de haina sa grea, că ptu şit ă cu blan ă şi lumina alb ă sporea gu şa sa tripl ă . Î n contrast cu el, Dick Borrow avea o fa ţă supt ă de ascet şi ochi cu sclipiri de fanatic.

— Eu pe tine nu te î nţ eleg, rosti apă sat Hamer. Borrow zâ mbi:

— Eu tr ă iesc î n mijlocul mizeriei, lipsurilor, foamei – toate rele trupe şti!

Şi o Viziune fundamental ă mă susţ ine. Nu­l u şor să î nţ elegi, dacă nu crezi î n

Viziuni, lucru de care sunt sigur.

— Nu cred, spuse Silas Hamer, î n nimic ce nu pot vedea, auzi sau^

atinge.

— Exact. Î n asta const ă diferenţ a dintre noi. Bine, la revedere, de­acum

mă î nghite pă m â ntul! Ajunseser ă î n dreptul unei guri luminate de metrou care­l ducea pe Borrow spre cas ă . Hamer îşi continuă drumul singur. Era bucuros c ă ­l dă duse liber şoferului î n seara aceea şi preferase să mearg ă pe jos acas ă . Aerul era aprig de rece, sim ţurile i se desfă tau de c ă ldura deplin ă a paltonului î mbl ă nit. Se opri pentru o clip ă pe bordur ă , Î nainte de a traversa strada. Un autobuz uria ş îşi croia cu greutate drum spre el. Hamer, cu sentimentul c ă avea toat ă via ţa la dispozi ţ ie, a ştepta s ă treacă . Dacă ar fi traversat prin fa ţ a lui, ar fi trebuit s ă se gr ă bească şi î i displă cea graba. Pe l â ngă el, un amă râ t, abandonat al sor ţ ii, dar de ras ă uman ă , beat cri ţă se rostogoli de pe trotuar. Hamer auzi un strig ăt, o deplasare nereu şit ă î ntr­o

partea autobuzului şi apoi… privea, f ăr ă să î nţ eleagă , cu o groaz ă care punea treptat st ă pâ nire pe el, la o gr ă mad