Cancerul renal sau cancerul de rinichi, este o afectiune de natura maligna cu localizare in

parenchimul renal, caracterizata prin proliferare celulara anarhica, scapata de sub

controlul mecanismelor reglatoare, care are drept rezultat formarea unor formatiuni
tumorale unice sau multiple, ce se pot extinde in structurile din jur sau pot metastaza la
distanta. Majoritatea tumorilor renale apar la inceput in tubulii renali, pentru ca ulterior sa
se dezvolte si sa infiltreze viscerul in intregime. Acest tip de cancer este denumit
carcinom celular renal.
Cu cat un cancer, indiferent de localizarea lui, este diagnosticat mai precoce in evolutie,
cu atat poate fi tratat cu mai mult succes, iar calitatea vietii pacientului nu este atat de
mult afectata. Trebuie precizat insa ca neoplasmele renale pun inca numeroase probleme
de tratament, datorita prezentarii tardive a pacientilor la medic, unele evoluand mult timp
paucisimptomatic.
Carcinomul renal reprezinta 3% din totalitatea neoplaziilor diagnosticate la adulti si 90 95% din totalitatea cancerelor de rinichi. Este caracterizat prin absenta unor simptome
precoce de alarma, diversitatea tabloului clinic, precum si rezistenta la chimio si
radioterapie. Acest tip de cancer are tendinta de a aparea mai frecvent la barbati, cu o rata
de 6:1, fata de femei, si se pare ca este diagnosticat mai ales dupa decada a sasea de
varsta, insa cand exista un teren genetic predispozant boala se manifesta si la pacientii
mai tineri.
Rinichii sunt organe pereche, ce au forma unui bob de fasole si dimensiuni aproximativ
similare cu cele ale unui pumn. Sunt localizati in lojele renale, de o parte si de cealalta a
coloanei vertebrale, in spatiul retroperitoneal din abdomen, fara a apartine cavitatii
abdominale propriu-zise. Au functii importante in homeostazia mediului intern, fiind
responsabili de metabolizare, de mentinerea echilibrului ionic al organismului,
mentinerea tensiunii arteriale, dar si producerea unor hormoni (calcitriol, renina,
eritropoietina). Fiecare rinichi are un sistem tubular prin care este formata urina, care
dreneaza ulterior in uretere, tuburi ce conecteaza rinichii de vezica urinara.
Factori de risc
Patologia renala este adesea intricata datorita multiplelor functii pe care rinichii le
indeplinesc in organism, iar simptomele ce par a apartine aparatului excretor pot avea
uneori o cu totul alta cauza primara. Cancerul renal este si el integrat in aceasta patologie
ce pune uneori in dificultate medicii, mai ales daca pacientul nu se prezinta la un consult
de specialitate atunci cand observa ca au aparut probleme de sanatate. Cancerul renal este
o afectiune ce poate fi diagnosticata la timp daca pacientii sunt constienti ca de la o
anumita varsta exista un risc mai mare pentru a dezvolta o astfel de afectiune.
Cei mai importanti factori de risc asupra carora specialistii atrag in mod deosebit atentia
sunt:
- Fumatul: fumatul creste de doua ori riscul de aparitie a cancerului renal, indiferent daca
este vorba de fumatul tigarilor obisnuite sau fumatul trabucului. Aproximativ o treime din
pacienti au un indelungat istoric de fumat;

- Sexul masculin: cancerul renal este mult mai frecvent diagnosticat la barbati;
- Obezitatea si supraponderabilitatea determina importante modificari hormonale in
organism, care pot fi factori de risc. Obezitatea este un factor de risc important in special
in cazul femeilor. Cresterea masei corporale are o relatie de proportionalitate directa cu
cresterea riscului;
- Administrarea cronica a unor medicamente: atat medicamente ce se elibereaza fara
prescriptie medicala, dar si cele pe care le recomanda medicul pentru tratarea anumitor
conditii si afectiuni. Se pare ca analgezicele continand fenacetina administrate in doze
ridicate sunt printre cele mai periculoase;
- Scleroza tuberoasa;
- Boli cronice de rinichi, dializarea prelungita;
- Transplantul renal;
- Boli genetice, cum ar fi boala von Hippel - Lindau, sau carcinomul renal papilar
mostenit;
- Antecedente familiale de cancer renal, mai ales daca este vorba de rude de primul grad;
- Expunere la substante chimice, cum ar fi azbest, cadminiu, benzen, solventi organici sau
anumite ierbicide;
- Hipertensiune arteriala: specialistii nu au identificat deocamdata daca boala in sine sau
tratamentul recomandat impotriva ei sunt factorii care cresc riscul, insa rezultatul este
acelasi indiferent care este principalul motiv;
- Rasa: se pare ca populatia de culoare are un risc usor mai crescut de a dezvolta cancer
renal, insa specialistii nu au identificat motivul exact pentru aceasta observatie;
- Limfoame: din motive inca necunoscute, pacientii diagnosticati cu limfoame (cancere
ale sistemului limfatic) au un risc mai crescut de a face si cancere renale, motiv pentru
care se recomanda un screening periodic.
De retinut!
Existenta acestor factori de risc nu garanteaza aparitia cancerului renal, precum nici
inlaturarea lor nu ofera protectie maxima impotriva cancerului.
Simptomatologie
In foarte multe cazuri, pacientii nu au simptome ingrijoratoare sau simptome care sa
apara precoce in evolutia bolii. Pe masura ce tumora creste insa, apar si semnele care
determina prezentarea pacientului la medic. Triada simptomatica clasica, alcatuita din
durere in flanc, hematurie si palparea unei mase tumorale apare destul de rar (doar in
10% din cazuri) si este un indicator al bolii avansate. 25 - 30% dintre pacienti sunt insa
asimptomatici, iar cancerul lor este descoperit intamplator, in urma unor investigatii de
rutina.
Cele mai frecvente simptome sunt:
- Hematurie;
- Prezenta unei mase tumorale in abdomen;
- Diminuarea apetitului ;
- Durere in flancuri ce nu se amelioreaza;
- Scadere ponderala in absenta unor motive evidente;

- Febra cu durata prelungita, care nu apare pe fundal de raceala, gripa sau alta afectiune
de natura infectioasa;
- Astenie extrema;
- Anemie;
- Hipertensiune arteriala;
- Hipercalcemie;
- Transpiratii nocturne;
- Stare generala alterata;
- Edeme gambiere;
- Varicocel (de obicei pe partea stanga, datorat obstructiei venei testiculare - apare la 2%
dintre pacientii de sex masculin).
Daca neoplazia s-a extins si a cuprins si alte zone ale corpului, pacientii pot prezenta:
- Dispnee;
- Hemoptizie;
- Dureri osoase.
Pacientii pot prezenta si simptome, aparute ca urmare a sindroamelor paraneoplazice
(daca tumorile induc secretia de hormoni):
- Disfunctie hepatica;
- Eritrocitoza;
- Polineuropatie;
- Amiloidoza;
- Casexie;
- Dermatomiozita.
Investigatii paraclinice
Suspiciunea de cancer renal poate fi ridicata daca pacientul prezinta simptome sugestive:
durere in flanc, urina cu sange (hematurie), scadere ponderala, sau daca la un examen de
rutina a fost descoperita tumora in evolutie. Indiferent de modul in care se ajunge la
aceasta suspiciune, ea trebuie investigata corespunzator, astfel incat diagnosticul sa poata
fi stabilit fara echivoc, iar pacientul sa fie inclus intr-un program terapeutic.
Investigarea pacientului include: anamneza, examenul fizic general, teste de laborator,
studii imagistice, recoltarea de probe pentru biopsie. Anamneza este foarte importanta
deoarece astfel se vor investiga simptomele pe care le acuza pacientul (se stabileste
debutul lor, natura si evolutia lor), se poate stabili daca pacientul are anumiti factori de
risc pentru aparitia cancerului, daca prezinta boli renale importante (pentru care eventual
a facut sau face inca dializa), si daca are antecedente heredo-colaterale (in familie) de
astfel de afectiuni. Anamneza se poate desfasura concomitent cu examenul fizic al
pacientului, si poate fi facut chiar de catre medicul urolog ce se va ocupa de pacient.
La examenul fizic se pot evidentia:
- Sensibilitate spontana si la palparea flancului (la aproximativ 40% dintre pacienti);
- Existenta unei mase tumorale abdominale (apare la 25% dintre pacienti);
- Adenopatii supraclaviculare;

- Hipertensiune arteriala;
- Varicocel.
Aproximativ 30% dintre pacienti se prezinta deja in stadii foarte avansate, cand cancerul
deja a metastazat. Din acest motiv la examenul fizic se pot cauta si semne sugestive
pentru o eventuala metastazare. Organele predilecte pentru localizarile metastazelor sunt:
plamanul, tesutul moale, osul, ficatul, pielea, sistemul nervos central. In functie de ceea
ce descopera in urma anamnezei si a examenului fizic, medicul va cere si restul
investigatiilor, astfel incat sa poata diagnostica problema de sanatate a pacientului.
Investigatiile de laborator includ:
- Analiza urinii si investigarea functiei renale: se va stabili daca exista hematurie
microscopica (in cazul in care pacientul insusi nu a observat modificari ale urinei);
- Hemograma, electroliti;
- Investigarea functiei hepatice (prin determinarea enzimelor AST si ALT);
- Calcemia;
- Viteza de sedimentare a eritrocitelor (VSH);
- Timpul de protrombina, timpul de tromboplastina partial activata.
Investigatiile imagistice sunt foarte importante deoarece un numar crescut din pacientii
diagnosticati cu cancer renal prezinta tumori mici, diagnosticate pur intamplator.
Cele mai utile investigatii pentru evaluarea si stadializarea maselor tumorale observate
sunt urmatoarele:
- Pielograma cu substanta de contrast: implica injectarea unei substante de contrast si
ulterior realizarea de radiografii seriate astfel incat sa se stabileasca particularitatile
parenchimului renal;
- Tomografie computerizata: a inlocuit foarte mult necesitatea realizarii pielogramelor.
Ofera informatii mult mai complexe, atat cu privire la afectarea parenchimului, dar si a
sistemului colector, precum si a organelor din jur. Este foarte utila in stabilirea extensiei
neoplasmului la alte structuri din jur sau la distanta;
- Ecografie: se poate recomanda la inceputul investigarii pacientului, fiind utila in
diferentierea unei tumori fluide de una solida, parenchimatoasa;
- Arteriografie: este indicata in vederea analizarii vascularizatiei tumorii. La ea se
apeleaza mai frecvent, in special atunci cand se intentioneaza rezectia tumorii si cand
medicul trebuie sa stie exact relatia ei cu vasele din jur;
- Venografie: are aceleasi indicatii ca si arteriografia, doar ca de aceasta data ea poate
oferi informatii utile cu privire la drenajul venos din tumora;
- Rezonanta magnetica nucleara: se poate realiza atat cu substanta de contrast cat si fara si
ofera informatii precise in legatura cu localizarea tumorii, extinderea ei, eventuale
metastaze, si chiar si consistenta ei;
- Scintigrafie osoasa: se recomanda daca pacientul are si acuze osoase si daca exista
suspiciunea de metastaza osoasa.
Determinarea naturii benigne sau maligne a unei formatiuni inlocuitoare de spatiu poate

fi destul de greu de realizat. Din acest motiv investigatiile radiologice care vor fi realizate
pacientului trebuie croite in functie de fiecare caz in parte si trebuie gandite astfel incat
informatiile pe care le-ar putea furniza sa poata caracteriza tumora si sa ofere date care sa
diferentieze o tumora maligna de una benigna. De aceea, de exemplu, urografia de
excretie nu este utilizata foarte frecvent la inceputul investigarii pacientului deoarece are
o sensibilitate si o specificitate redusa si o tumora de mici dimensiuni, insa reala, poata sa
nu fie observata prin aceasta metoda de diagnostic.
Tomografia computerizata cu substanta de contrast a devenit in ultimul timp procedura de
prima alegere atat pentru diagnosticarea, cat si pentru stadializarea cancerului renal si a
inlocuit multe din investigatiile clasice (urografie, ecografie). In majoritatea cazurilor CTul poate diferentia mase chistice de cele solide, ofera informatii despre integritatea
ganglionilor limfatici, stabileste relatiile masei tumorale cu principalele vase renale si cu
vena cava inferioara.
Spre deosebire de alte cancere, diagnosticul de cancer renal poate fi stabilit si fara
realizarea unei biopsii, insa o astfel de procedura poate confirma diagnosticul, astfel incat
sa nu existe dubii, poate oferi informatii despre tipul histologic al cancerului si poate
furniza detalii utile in vederea stadializarii.
Biopsia renala se realizeaza dupa ce pacientul a fost anesteziat local, si doar sub ghidaj
imagistic. Se introduce transcutanat un ac lung si subtire, special destinat acestui scop, cu
care se va ajunge in formatiunea tumorala de unde se va recolta o proba de tesut care
ulterior va fi analizata la microscop. Biopsia poate determina si cat de agresiv este
cancerul in sine. Realizarea ei trebuie facuta insa cu atentie, pentru a nu leza alte structuri
vecine sau vase sangvine.
Toate aceste investigatii pot ajuta medicul in stabilirea unui diagnostic de certitudine.
Cancerul renal are simptome si semne comune, cel putin in stadiile initiale, cu alte
afectiuni sistemice sau locale, cum ar fi: limfomul non-Hodgkin, pielonefrita acuta,
pielonefrita cronica, tumora Wilms, angiomiolipomul (tumora benigna), chistul
rinichiului, infarctul renal.
Dupa ce diagnosticul de cancer renal a fost stabilit cu certitudine, este foarte important sa
se stabileasca si daca neoplazia s-a extins si in alte parti ale organismului sau daca
metastazele nu au aparut inca. Astfel de informatii pot fi aflate prin efectuarea de RMN
sau de CT-uri.

Stadializarea cancerului renal

In vederea stabilirii tratamentului, dar si pentru informarea pacientului in legatura cu
prognosticul, trebuie realizata stadializarea cancerului. Prin stadializare specialistii

inteleg stabilirea extensiei tumorii, eventualei implicari a sistemului limfatic si metastaze.

Cu cat stadiul cancerului este mai ridicat, cu atat inseamna ca evolutia a fost mai
indelungata iar afectarea este mai extinsa. Cele mai mari sanse de vindecare le au
cancerele surprinse in stadii incipiente, terapia fiind limitata pentru neoplasmele aflate in
stadii III, IV.
Stadializarea cancerului renal include:
- Stadiul I: tumora este in interiorul capsulei renale;
- Stadiul II: tumora invadeaza grasimea perinefritica, insa este in continuare limitata de
fascia Gerota (numele fasciei este dat de anatomistul roman care a descris-o);
- Stadiul III: tumora a invadat vena cava inferioara sau vena renala, sau exista implicarea
ganglionilor limfatici;
- Stadiul IV: tumora invadeaza viscerele adiacente sau exista deja metastaze la distanta;
In functie de stadializarea TNM (tumora - nodul limfatic - metastaza) cancerul poate fi
mult mai bine descris:
Date referitoare la tumora primara (T):
T X - tumora primara nu poate fi evaluata;
T 0 - nu exista dovezi de existenta unei tumori primare;
T 1 - tumora are mai putin de 7 cm si este limitata la parenchimul renal;
T 2 - tumora are mai mult de 7 cm si este limitata la parenchimul renal;
T 3 - tumora se extinde in vasele mari sau invadeaza glandele suprarenale sau tesutul
periferic, insa nu depaseste fascia Gerota;
T 3a - tumora invadeaza glanda suprarenala sau tesutul periferic, dar nu depaseste fascia
Gerota;
T 3b - tumora se extinde in profunzime in venele renale sau in vena cava inferioara (insa
nu depaseste superior diafragmul);
T 3c - tumora se extinde in structurile vasculare si depaseste diafragmul;
T 4 - tumora invadeaza fascia Gerota.
Date referitoare la afectarea ganglionilor limfatici regionali (N):
N X - ganglionii regionali nu pot fi evaluati;
N 0 - nu exista metastaza ganglionara;
N 1 - exista metastaze intr-un singur ganglion;
N 2 - exista metastaze in mai multi ganglioni;
Date referitoare la metastaze (M):
M X: metastazele nu pot fi evaluate;
M 0: nu exista metastaze la distanta;
M 1: exista metastaze la distanta.
In general stadiile cuprind:
- Stadiul I: T1, N0, M0;
- Stadiul II: T2, N0, M0;
- Stadiul III: T1-2, N1, M0 sau T3a-c, N0-1, M0;

- Stadiul IV: T4, N2, M0 sau oricare T, oricare N, si M1.

Separarea pacientilor cu carcinom renal in carcinom cu pericol slab, intermediar sau
crescut este utila pentru alegerea ulterioara a unui tratament cat mai potrivit grupei de risc
in care va fi integrat pacientul.
Optiuni terapeutice
O data ce pacientul isi cunoaste diagnosticul, si s-a stabilit deja si stadiul de evolutie al
bolii se poate trece la urmatoarea etapa, anume stabilirea unui tratament optim si adecvat
starii pacientului. Adesea pacientii pot dori sa se informeze in avans in legatura cu
acestea, fiind de fapt, partea care ii intereseaza cel mai mult: cum pot face fata bolii.
De aceea, este bine ca discutia cu medicul sa fie complexa, iar pacientului sa ii fie
clarificate toate nelamuririle si indoielile cu privire la tratament. Datele din literatura de
specialitate pot fi destul de vagi pentru pacient, insa acesta le poate aduna si le poate
discuta cu medicul curant, astfel incat ulterior sa ia o decizie cat mai informata. Cu cat
pacientul stie mai multe si se implica mai mult (activ), cu atat aderenta la tratament este
mai crescuta.
Tratamentul este stabilit de catre medicul urolog care se va ocupa de pacient, insa poate fi
vorba de o echipa formata din mai multi specialisti: urolog, oncolog, radiolog, medic de
familie. Cancerul renal este un cancer care poate intra in remisie spontana, insa procentul
pacientilor care prezinta un astfel de fenomen este relativ mic (0.5%).
In vederea tratarii cancerului renal exista mai multe scheme terapeutice foarte utile, dar
care nu pot garanta vindecarea. Daca stadiul cancerului o permite, se poate realiza la
inceput o interventie chirurgicala prin care se se excizeze tumora. Chiar daca o astfel de
abordare este posibila, ea va fi urmata si de alte terapii, in special terapii care sa asigure
ca sunt distruse celulele canceroase din intregul organism, deci radio sau chimioterapie.
De retinut!
Optiunile terapeutice pentru cancerul renal sunt chirurgia, radioterapia, chimioterapia,
terapia hormonala, imunoterapia sau combinarea acestora. Optiunile pentru chimioterapie
sau hormono-terapie sunt relativ limitate si deocamdata aceste regimuri terapeutice nu
sunt considerate de prima alegere sau standard. Exista totusi un raspuns terapeutic fata de
astfel de terapii, raspuns care variaza individual, dar care este sub 15%.
Remisiunea spontana a fost descrisa deoarece carcinomul renal este o tumora
imunogenica. De aceea si terapia a inceput sa contina imunomodulatori, cum ar fi
interferon, interleukine sau chiar transplant de celule stem.
Tratamentul chirurgical
Tratamentul chirurgical ramane singura metoda de tratament cu adevarat eficienta pentru
carcinomul renal localizat, si este de asemenea folosita si ca interventie paleativa in

cazurile avansate de boala cu metastaze.

Variantele chirurgicale includ:
1. Nefrectomie radicala
Este interventia prin care se scoate rinichiul, glanda renala precum si tesutul inconjurator
alaturi de statiile limfatice loco-regionale. Reprezinta procedura cel mai des realizata si
are numeroase avantaje, mai ales daca se tine cont ca presupune inlaturarea tuturor
zonelor care ar putea fi incluse in procesul patologic. 20- 30% dintre pacientii operati cu
boala clinic localizata, limitata la fascia renala, vor dezvolta insa metastaze dupa
nefrectomie. Ganglionii limfatici sunt afectati la 10 - 25% dintre pacienti. Din acest motiv
se recomanda si scoaterea ganglionilor, mai ales ca aceasta etapa nu este perceputa ca un
stres suplimentar pentru organism si nici nu ocupa mult din timpul operator. Daca exista
afectare vasculara se recomanda manipularea vaselor in functie de extinderea acestei
implicari in procesul neoplazic. Exista cel putin trei abordari operatorii in ceea ce priveste
o astfel de procedura: abordarea transperitoneala, abordarea prin flanc, abordarea
toracoabdominala. Modul de abordare variaza in functie de localizarea tumorii, de
dimensiunile acesteia, precum si de constitutia fizica a pacientului.
2. Nefrectomie laparoscopica
Este o procedura mai putin stresanta, sangeranda si invaziva, asociaza mai putine
complicatii, incidente si morbiditati postoperatorii si este asociata cu o perioada mai
scurta de recuperare. Pacientul nu trebuie sa primeasca la fel de multe analgezice, motiv
pentru care multi pacienti prefera aceasta porcedura. Ea are insa dezavantaje pentru
chirurg, deoarece nu ii permite acestuia aceeasi viziune de ansamblu si aceeasi mobilitate
in planul operator comparativ cu procedura clasica. Astfel de nefrectomii trebuie
efectuate doar in centrele cu experienta.
3. Nefrectomie partiala
Presupune scoaterea rinichiului si a unor structuri care se afla in jurul sau. Procedura este
recomandata pacientilor cu tumori mici (cu dimensiuni sub 4 cm) sau celor care nu
suporta (obiectiv vorbind) o nefrectomie totala (daca aceasta poate leza rinichiul
contralateral, de exemplu).
4. Nefrectomie paleativa
Este recomandata pacientilor cu metastaze. Aproximativ 30% din pacienti au metastaze la
momentul diagnosticului si mai putin de 5% dintre acestia au metastaze solitare (unice).
In astfel de cazuri rezectiile paleative sunt recomandate deoarece pot ameliora
supravietuirea pe termen lung. In aceste situatii interventiile chirurgicale nu pot si nici nu
isi propun sa aibe un scop curativ, ci doar unul de ameliorare a calitatii vietii pacientului.
De retinut!
Rinichii sunt organe pereche si isi pot prelua unul altuia functiile. Dupa o operatie de
nefrectomie, rinichiul restant poate sa se adapteze si poate face fata in continuare nevoilor
organismului. Daca insa ambii rinichi sunt iremediabil afectati, pacientul va avea nevoie
de un transplant renal.

Alternative ale interventiei chirurgicale

Daca tumora nu poate fi distrusa (indepartata) prin intermediul tratamentului chirurgical,
medicul curant poate sugera alte optiuni terapeutice, precum:
- Crioterapia: este o tehnica prin care se distrug tumorile folosind temperaturi foarte
scazute. Initial este redus metabolismul celular, se realizeaza vasoconstrictie locala,
pentru ca in final celulele sa fie distruse complet;
- Ablatia prin radiofrecventa: este o procedura de tratament care utilizeaza temperaturi
foarte crescute conduse local printr-un sistem electric. Este foarte avantajoasa datorita
faptului ca nu necesita anestezie generala, deoarece nu stimuleaza direct nervii;
- Embolizarea arteriala: presupune introducerea in interiorul lumenului vascular a unei
substante care poate bloca fluxul sangvin catre tumora, oprindu-i astfel legaturile
nutritive. O astfel de procedura poate fi folosita si anterior interventiei chirurgicale, cu
scopul de a reduce din dimensiunile tumorii.
Tratamentul biologic
Tratamentul biologic isi propune sa amelioreze functionarea sistemului imun astfel incat
acesta sa devina apt sa combata cancerul. Astfel de substante cu rol terapeutic sunt
realizate din material biologic in laboratoare speciale si constau in interferoni,
interleukine.
Interferonii sunt glicoproteine naturale cu proprietati antivirale, antiproliferative si
imunomodulatoare. Testele in vitro au demonstrat faptul ca ele au efecte antiproliferative
directe asupra celulelor tumorale renale, ca stimuleaza celulele mononucleare ce le vor
deveni gazda. Unele studii preclinice au demonstrat chiar ca exista un efect sinergic intre
interferoni si medicamentele citotoxice. Frecvent administrata este IL-2, majoritatea
pacientilor raspunzand chiar dupa primul ciclu de tratament. Daca raspunsul terapeutic
intarzie sa apara, se recomanda repetarea administrarii, pana cand se ajunge la doza
maxim permisa sau pana cand apar efectele toxice.
Terapia tintita
O astfel de terapie are tinta foarte precisa: trebuie sa detecteze in organism celulele
tumorale si sa le distruga, fara a dauna celulele normale. Un tip de terapie tintita este
terapia anti-angiogenica. Medicamentele administrate cu acest scop isi propun sa
opreasca dezvoltarea vaselor de sange care alimenteaza tumora cu substante nutritive,
astfel incat aceasta sa nu se mai dezvolte si ulterior sa involueze chiar. Un alt tip de agenti
cu actiune tintita sunt inhibitorii de multikinaza sau inhibitorii de tirozin-kinaza.
Acestea sunt medicamente care se administreaza oral si care pot bloca cascade enzimatice
ce duc la cresterea si dezvoltarea celulelor si ulterior a tumorilor. Exista si o a treia
categorie de agenti cu actiune tintita, cei care inhiba m-TOR. Exista doua medicamente
cu aceasta actiune, unul cu administrare orala, altul cu administrare intravenoasa. Ambele
pot bloca cresterea celulara intervenind asupra fluxului sangvin local, intratumoral.
Fiecare dintre aceste medicamente are un rol bine stabilit in managementul cancerului
renal, si se apeleaza la ele doar in situatii complexe, cand alta varianta terapeutica nu este

disponibila sau indicata.

Radioterapia
Radioterapia este recomandata pacientilor care nu sunt eligibili pentru interventie
chirurgicala (au cancer intr-un stadiu mai avansat) sau celor care vor fi operati, daca
tumora trebuie redusa in dimensiuni intai. Adesea radioterapia are indicatie paleativa si isi
propune mai degraba sa amelioreze starea generala a pacientului, participand la reducerea
dimensiunilor tumorii, la diminuarea durerilor si la scaderea in intensitate a intregului
tablou clinic.
In general se aplica un fascicul de radiatii ionizante (X) care poate opri dezvoltarea
celulelor, dar care are efecte negative asupra tuturor straturilor anatomice prin care trece.
Din acest motiv uneori se prefera radioterapia interna, realizata concomitent cu
interventia chirurgicala, pentru a reduce reactiile generale.
Chimioterapia
In cazul cancerului renal chimioterapia este poate cea mai putin activa forma de
tratament, dintre cele prezentate, insa poate fi foarte utila. Ea este insa recomandata si
aplicata atunci cand toate celelalte metode sunt depasite. Consta in administrarea unor
medicamente puternice (fie pe cale intravenoasa, fie orala), care pot opri dezvoltarea
celulelor cu rata rapida de proliferare.
Datorita acestei particularitati, insa, chimioterapicele nu actioneaza tintit doar asupra
celulelor neoplazice, dar si asupra celulelor normale din organism: celulele lumenului
digestiv, celulele foliculului de par, celulele maduvei hematoformatoare. Ca urmare, apar
reactii adverse de tipul greturilor, varsaturilor, alopeciei, insuficientei medulare si multe
altele.
Sunt recomandate diverse combinatii terapeutice, studii recente raportand rezultate
terapeutice satisfacatoare pentru combinatia gemcitabina, fluorouracil, mai ales in cazul
pacientilor cu cancer metastatic. Un raspuns complet nu a aparut insa.

Prognostic
In unele cazuri a fost raportata remisie spontana a simptomelor, insa procentul este foarte
redus. Prognosticul pacientilor variaza in functie de stadiul in care a fost diagnosticata
afectiunea si de tratamentul care a putut fi administrat, iar supravietuirea la 5 ani variaza
astfel:
- Pentru cancerul diagnosticat in stadiu I si tratat prin nefrectomie radicala, supravietuirea
la 5 ani este de 94%, iar pentru stadiul II supravietuirea in conditii similare este de 79%;
- Supravietuirea pacientilor cu afectare ganglionara sau cu extensie extracapsulara este de
12- 25%;

- Supravietuirea la 5 ani a pacientilor cu tumora aflata la diagnostic in stadiul IV (deci cu

metastaze) este de 0-20%.
Complicatii
Cea mai importanta complicatie a cancerului renal poate fi compresia medulara
metastatica, anuntata prin aparitia brusca a unor dureri de spate (in regiunea lombara)
foarte intense, cu localizare in banda. Se recomanda efectuarea de urgenta a unui RMN,
pentru a se diagnostica afectiunea.
Preventie
Datorita faptului ca pana in prezent etiologia cancerului renal nu este pe deplin
cunoscuta, recomandarile preventive nu se adreseaza unor anumite masuri care daca sunt
aplicate au eficienta sigura. Specialistii recomanda insa evitarea factorilor de risc (celor
care pot fi influentati): obezitate, fumat, tinerea in normal a tensiunii arteriale, evitarea
expunerii la diverse substante chimice.