Sunteți pe pagina 1din 3

Persecutia crestinilor in cel de-al doilea secol

Persecuiile cretine din secolul al II-lea, au avut loc sub dinastia Antoninilor, un
guvern caracterizat de ctre istoricii pgni pentru sensul echilibrat care l-a distins. De la
Traian(98-117), pana la Commodus(180-192)
mparatul Traian (98-117) da contra crestinilor cel dinti rescript care se pastreaza. n
timpul sau, guvernatorul Bitiniei, Pliniu cel Tnar, trimite mparatului, ntre 111-112, o
scrisoare prin care-i cere sfatul cum sa procedeze fata de crestinii din provincia sa, care erau
numerosi.
n scrisoarea sa de raspuns, cu caracter de rescript, Traian stabileste:
Cretinii nu trebuie cutai, ci numai pedepsii, atunci cnd sunt denunai, ns este necesar
ca denunare s nu fie anonim.
Dac un acuzat declar c nu mai vrea s fie cretin i demonstreaz aceasta prin adorarea
zeilor, n acest caz nu-i trebuie imputat trecutul suspect, pe motivul schimbrii opiniilor sale.
Referitor la primul punct: Traian explic, aadar, c toi cretinii trebuie tratai conform
procedurii penale i c nu trebuie acionat pe cale administrativ, lundu-se mpotriva lor
masuri poliieneti. El presupune starea de cretin ca un fapt demn de pedeaps, aici urmnd
simplu practica juridic introdus n timpul lui Nero.
ns cel de al doile punct (clauz), a dat clasicului conflict al martirilor. Theodor Mommsen
afirm c procesul mpotriva cretinilor nu era un proces penal ci o procedur administrativ
de constrangere. Procesul penal se termina in casteva minute, dupa care incepea procedura
constrangerii, procedura care putea dura mai multe luni.
Rescriptul lui Traian are o importanta considerabila, caci el va servi ca norma n urmarirea si
pedepsirea crestinilor pna la Deciu (249-251).
n timpul lui Traian au suferit ca martiri: episcopul Ignatiu al Antiohiei, care a fost adus legat
n lanturi la Roma si aruncat la fiare pe la 107-108; si episcopul Simeon al Ierusalimului (t
107), n vrsta de 120 de ani.

Imparatul Adrian (117-138). Condamna ferm denunturile anonime, ca si tulburarile populare


indreptate impotriva crestinilor. Imparatul nu exclude faptul ca o persoana poate fi condusa in
tribunal pentru simplul motiv ca e crestina; insa pentru a fi condamnata, se cere demonstrarea
incalcarea unei legi romane in vigoare.
5. Marcu Aureliu (161-180), desi era un mparat cult, filosof stoic, cu predilectie pentru
justitie si nvatamnt, ura crestinismul din ratiuni de stat. Sub el a suferit pentru Hristos, la
Roma, tnara fecioara de neam nobil Cecilia.
Tot la Roma a suferit martiriul n anul 165 apologetul si filosoful crestin Sfntul Iustin
Martirul, denuntat de rivalul sau pagn, Crescens, si condamnat la moarte prin decapitare,
mpreuna cu alti sase crestini.
Foarte grea a fost persecutia n Galia, n orasele Lugdunum (Lyon) si Vienna, pe valea
Ronului, unde au suferit martiriul pentru Hristos, n anul 177, 48 de martiri. Dintre acestia,
amintim pe episcopul Potin al Lyonului, de 90 de ani; doi frati, Ponticus si sora sa Blondina,
copilandri, diaconul Sarcctus, medicul Alexandru, Vettius Epagathus, galo-roman de origine
nobila, Maturos, Attalus, Vivliada, care au uimit pe pagni prin rabdarea si curajul lor.
Trupurile lor au fost arse, iar cenusa a fost aruncata n apele Ronului (Eusebiu, Ist. bis., V, 1-2;
Pr. Prof. I. Ramureanu, Actele martirice, Bucuresti, 1982, p. 53-72).
Sub mparatul Comod (180-192), fiul lui Marcu Aureliu, au suferit moarte martirica la
Cartagina, n Africa, n 17 iulie 180, grupul martirilor scilitani, 12 la numar, numiti asa
dupa cetatea Scilli sau Scillium, din Numidia proconsulara, de unde erau de origine. Actul lor
martine este primul document crestin n limba latina (Pr. Prof. I. Ramureanu, op. cit, p. 8085). Alti martiri au cazut n Asia proconsulara, Frigia si Siria.
Cel mai nsemnat martir n timpul lui Comod este un roman cult, de origine nobila, senator
roman, Apollonius, care a fost judecat si condamnat la moarte de prefectul pretoriului,
Perennis, fiind decapitat la 21 aprilie 184 (Pr. Prof. I. Ramureanu, op. dl., p. 88-89).
Pe parcursul secolului al II-lea nu au fiost perioade de persecutie bine delimitate, care
sa alterneze cu timpuri de pace. n acel timp, viata crestinilor se desfasura astfel. Orcine putea
fi tarat in orce moment in fata tribunalelor, numai sa se gaseasca cineva care sa-l denunte.
Cand aceasta nu se intampla, crestinii puteau sta linistiti, exceptand acele situatii in care, in
mod intamplator, se iscau agitatii impotriva lor. Insa astfel de persecutii erau considerate

ilegale, iar impotriva lor au fost emanate chiar si edicte (semnate de Adrian sau mai tarziu
Antonius Pius).