Cursul 3

Documentele dreptului roman

Reprezinta izvoarele cele mai sigure cu privire la configurarea si evolutia Dreptului Roman. Pot
fi impartite in 3 categorii:

Texte epigrafice = inscriptii gravate pe marmura, bronz, tablite de lemn si care ne ofera
informatii privind viata si textele unor legi sau alte documente oficiale, dintre care
reprezinta texte mai importante:
Lex coloniae genitivae Juliae = tabla de bronz ce cuprinde un fragment dintr-un
viitor regulament prin care Cezar a organizat o colonie;
Tabula Hebana = cuprinde textul unei reforme electorale din vremea imparatului
August;
Lex de imperio Vespasiani = tabla de bronz descoperita la romani si care se refera
la puterile cu care a fost investit imparatul Vespasian;
Tabulae Herculanensis = table de bronz descoperite sub ruinele orasului Herculane
si care cuprind textele a doua senatusconsulte, adica hot ale senatului roman;
Lex rubria de Gallia cisalpina = lege agrara de improprietarire;
Tripticele din Transilvania = tablite din lemn descoperite la Albus Maior, culegere
de contracte.

Papyiri - cuprind textele importante ale unor documente sau scrieri juridice de
mentionat fiind cele care contin:
- 2 senatusconsulte in timpul imp Claudiu;
- Edictul imparatului Caracalla 212 e.n, edict prin care a fost acordata
cetatenia romana tuturor locuitorilor liberi ai Imperiului, masura care nu are
nicio legatura cu generozitatea romana care nici nu exista, ci are in vedere
considerente de ordin fiscal, pt a supune si categoriile care odinioara erau
necetateni;
- Manuscrisul descoperit in 1816 la biblioteca episcopala din Verona de catre
romanistul german Barthold Georg Niebuhr (1776-1831); manuscris
palimpsest al carui scriere originala fusese stearsa din pricina crizei de
papirus, suprascriindu-se un alt text, textul existent fiind unul cu caracter
religios. Prin utilizarea unor reactive, Niebuhr a reusit sa releve scrierea
initiala si a constatat ca descoperise un manuscris cuprinzand institutele
jurisconsultelului clasic roman Gaius; din cauza reactivilor prea puternici
partea finala a fost distrusa si nu a mai putut fi reconstituita, iar intamplarea a
facut ca in 1933 o egiptoloaga, domnisoara Medea Norsa (1877-1952) sa
descopere in Egipt un alt papirus cuprinzand tot Institutele lui Gaius, de
aceasta data complete => Noul Gaius/Gaius din Egipt.

Texte istorice si literare date importante despre viata romanilor si normele juridice
aplicate. Scrierile unor istorici ne-au transmis in mod direct informatii importante despre
viata romanilor, importanti fiind in acest sens: Titus Livius, Tacit, Suetoniu, Salustiu,
Caesar, Cornelius Nepos, Pliniu (cel tanar si cel batran), Plaut, Terentiu, Cato, Lucretiu si
Horatiu.

Roma in epoca prestatala

Istoriografia romana de la mijlocul sec al III-lea i.e.n. arata ca Roma ar fi fost fondata la
754 i.e.n. (753 i.e.n dupa altii). Acesti istorici nu s-au raportat numai la datele furnizate de
istorie, ci au amalgamat aceste date cu datele furnizate de legenda si de traditie, falsificand astfel
trecutul indepartat al Romei in intentia evidenta de a conferi inceputurilor Romei stralucirea pe
care Roma o avea la data la care ei au facut aceste relatari (jumatatea sec III); ei nu au distins
deci in mod clar intre fictiune si realitate.
Potrivit legendei, fondarea Romei se plaseaza in epoca sfarsitului dramatic al cetatii
Troia, probabil pt a sugera ideea ca unui sfarsit dramatic ii corespunde un inceput maret, iar acest
inceput este legat de sosirea in Italia a lui Aeneas. Aici, acesta a cunoscut-o pe Lavinia, fiica
regelui Latinus si cu care are un copil, Ascaniu, care mai tarziu a fondat orasul Alba Longa,
care mult timp a reprezentat capitala Latiumului, zona ce a reprezentat leaganul poporului latin.
Doua secole mai tarziu, dupa fondarea orasului Alba Longa, in urma unui conflict pentru
tron, regele Amulius l-a alungat pe fratele sau Numitor si i-a ucis copiii, crutand-o doar pe Rhea
Silvia pe care a obligat-o sa se faca vestala (preoteasa a zeitei Vesta). Incalcandu-si indatoririle
de vestala, Rhea Silvia a conceput din dragostea cu zeul Marte gemeni: Romulus si Remus.
Afland despre acestea, Amulius hotaraste uciderea celor doi copii, dar sclavul insarcinat cu
aceasta i-a abandonat pe cei doi pe o pluta pe apele Tibrului, copiii fiind salvati de pastorul
Faustulus, fiind alaptati de celebra lupoaica ce a devenit ulterior simbolul Romei.
Crescand,cei doi frati afla despre cele petrecute la Alba Longa si organizeaza o rascoala
in urma careia Amulius este ucis ,iar bunicul lor, Numitor, redobandeste tronul. Cei doi frati
hotarasc sa constituie un oras mare,care va dobandi numele lui Romulus, pentru ca in urma unui
conflict dintre cei doi Remus este ucis.
Tot potrivit legendei, Roma ar fi fost fondata de trei triburi:

Latini (ramnes)
Sabini (tities)
Etrusci (luceres)

Triburile reprezentau in fapt comunitati gentilice aflate in stadiul patriarhatului. Cert este
ca indiferent de istoric sau legenda, Roma a ajuns la un moment dat sa ocupe un loc important in
fruntea oraselor din Latium care formau confederatia latina.
Structura sociala a Romei primitive cuprindea doua mari categorii:

Patricieni (populus romanus) erau constituiti din urmasii celor 3 triburi care potrivit
legendei fondasera Roma; aveau o pozite dominanta in societatea romana, ei asigurand
conducerea intregii cetati si avand exclusivitate la ocupatiile din acea vreme, care erau
agricultura si pastoritul;
Plebei categorie compusa din urmasii triburilor autohtone care fusesera cucerite de
triburile fondatoare, urmasii celor invinsi. Se ocupau cu mestesugurile si mai tarziu cu
negotul; totusi, desi participau din plin la activitatea economica a cetatii, nu aveau acces
la conducerea acesteia, motiv care a generat un conflict major intre patriciat si plebe, care
a grevat in mod decisiv primele secole ale Romei.
Patricienii erau organizati pe 3 structuri: ginti, curii si triburi.

Nivelul de baza il reprezenta ginta, care era compusa dintr-un numar de familii
patriarhale care erau unite prin elemente comune cum ar fi numele de ginta, cultul si locurile
de inmormantare. Numarul acestor ginti era de 300.
Curiile erau structuri mai largi,o curie cuprinzand 10 ginti,si avea cel mai important rol
intrucat curia reprezenta o unitate de vot, fiecare curie avand un vot, iar hotararea fiecarei curii
fiind luata cu majoritatea gintilor ce o compuneau.
Triburile erau structuri sociale si mai mari,un trib cuprinzand 10 curii, ceea ce inseamna
ca populus romani era organizat in 3 triburi, 30 curii si 300 ginti.
Organele de conducere sociala erau in nr de trei:

Comitia curiata = Adunarea Poporului, adica a patriciatului organizat in curii. Plebeii

erau exclusi de la lucrarile acestei comitii care lua cele mai importante hotarari pt cetate
Regele = era ales de Comitia curiata si avea atributiuni de sef militar, proprii epocii
gentilice, dar si de sef suprem al religiei
Senatul in aceasta faza avea rolul mai mult al unui Sfat al Batranilor, el fiind alcatuit
din sefii gintilor, 300 membri;

Momentul formarii statului roman poate fi plasat la mijlocul sec VI i.e.n. si este legat de
conflictul devenit deja acut intre patricieni si plebe, conflict in urma caruia regele Servius Tullius
a savarsit 2 reforme care au reprezentat de fapt o revolutie sociala ce a pus capat organizarii
gentilice la Roma:
-

o reforma sociala;

o reforma administrative.

In fata reformei sociale, Servius Tullius a impartit toti cetatenii purtatori de arme ai
cetatii, fie ei patricieni, fie plebei in 5 categorii, pe care le-a denumit clase, exclusiv dupa
criteriul averii:

in prima categorie au intrat cetatenii care aveau o avere > 100.000 asi,
in cea de-a doua au intrat cetatenii cu avere > 75.000 asi,
in cea de-a treia cetatenii cu o avere > 50.000 asi,
in cea de-a patra cei cu o avere >25.000 asi,
iar in cea de-a cincea,cei cu o avere mai mare de 11.000 asi.

In cadrul fiecarei categorii ,membrii acestora au fost impartiti in centurii, care erau
unitati militare, dar care erau in acelasi timp si unitati de vot, fiecare centurie avand un vot.
Numarul acestor centurii insa nu erau egale, deoarece prima categorie cuprindea doar cateva zeci
de membrii, pe cand centuriile din cat 2, 3, 4 si 5 cuprindeau sute sau chiar mii de membri, ceea
ce a condus la o distributie inegala a centuriilor pe cele 5 categorii, astfel ca din totalul de 193 de
centurii , 98 se aflau doar in prima categorie, adica mai mult de jumatate, ceea ce inseamna ca in
fapt, viata intregii cetati era hotarata de cei mai bogati cetateni.
In baza reformei administrative, acesta a impartit teritoriul Romei in subdiviziuni
intitulate triburi (sens de cartier), initial Roma avand 21 de cartiere dintre care 17 cariere rurale
si 4 urbane, devenite ulterior 35 la sfarsitul republicii. Apartenenta unui cetatean la unul din
aceste cartiere dadea apartenenta la cetate (erai cetatean al Romei numai daca locuiai in unul din
aceste 21 cartiere) => cele doua reforme ale lui Servius Tullius exprima cele 2 criterii in baza
carora distingem intre societatea gentilica si cea organizata politic in stat:
-

Criteriul stratificarii sociale;

Criteriul teritoriale.

Periodizarea statului roman cuprinde trei mari momente :

1. Regalitatea (in forma statala) mijlocul sec. al VI-lea i.e.n. 509 i.e.n cand a
fost alungat ultimul rege roman
2. Republica (cea mai prolifica etapa) 509 i.e.n 27 i.e.n (pana la imparatul
August)
3. Imperiul 27 i.e.n 565 e.n. -> moartea imparatului Justinian
a) Etapa principatului 27 i.e.n 284 e.n (Diocletian)
b) Etapa dominatului 284 e. n 565 e.n

Epoca regalitatii

Sub aspectul organizarii sociale,in ac perioada lupta dintre patricieni si plebei este o
caracteristica a vietii cetatii intrucat se mentin si de dezvolta inegalitatile dintre cele doua
categorii:
economice plebeii sunt exclusi de la exploatarea pamanturilor agricole, inclusiv de la
exploatarea lui ager publicus (ogorul public) in care intrau teritoriile cucerite de la
dusmani;
juridice normele dreptului nescris roman erau tinute secret de catre pontifi, care erau
preotii cultului pagan roman si care erau exponenti ai intereselor patriciatului;
sociale erau prohibite casatoriile intre patricieni si plebei.
Sclavia exista in aceasta perioada, dar are o pondere deocamdata restransa, aflandu-se
inca in stadiul domestic, sclavul fiind considerat un membru inferior al familiei romane, muncind
alaturi de stapan. El era baza productiei o reprezinta cel putin in aceasta perioada munca
oamenilor liberi.
Sub aspectul organizarii statului,avem 4 factori de conducere politica:
-

Regele;
Senatul;
Comitia centuriata;
Comitia curiata.

Regele este acum un veritabil sef de stat si cumuleaza atributiunile administrative cu

cele de sef al religiei, fiindpontifex maximus; este conducator al armatei si totodata judecator
suprem. Totusi regalitatea nu avea un caracter ereditar, astfel ca functia era exercitata prin
rotatie timp de catre cinci zile de catre membrii senatului pana la alegerea unui nou rege.
Senatul se transforma acum dintr-un sfat al batranilor intr-un organism politic, dar care
are rol mai mult consultativ in raport cu puterea regala.
Comitia centuriata - noul organ electiv creat in aceasta era in urma reformei sociale
reprezinta adunarea centuriilor si este principalul organism legislativ, care avea si competente
elective precum si atributiuni judecatoresti.
Comitia curiata - organul mostenit din epoca anterioara devine unul din organismele
prin care patriciatul isi asigura pozitia dominanta in stat, intrucat patriciatul fiind organiziat in
curii au exclusivitatea participarii la acest organ. Comitia curiata avea competenta atat in viata
religioasa,cat si in domeniul aprobarii unor acte importante tinand de domeniul dreptului public
si de domeniul dreptului privat.

Perioada Republicii

(509 ien 27 ien) debuteaza cu alungarea ultimului rege roman, Tarquinius Superbus (cel trufas).
Aceasta reprezinta epoca in care Roma si-a initiat razboaiele de cucerire care, in scurt timp, au
plasat-o in central unui imperiu urias, ce ingloba intregul bazin al Marii Mediterane.
Pe planul organizarii sociale, asistam in aceasta perioada la o perpetuare a conflictului dintre
patricieni si plebei, conflict alimentat de multiple inegalitati. Astfel:

pe plan politic, plebeii erau in continuare exclusi de la conducerea administrative a

statului, deoarece, initial, magistraturile au fost rezervate patricienilor,
plebeii erau exclusi de la lucrarile Comisiei Curiata,
pe plan juridic, pana la edictarea Legii celor 12 table, prima sic ea mai importanta lege
romana, dreptul a fost tinut secret de catre pontifi (preoti ai cultului pagan roman) si care
erau unicii depozitari ai obiceiului juridic,
casatoriile intre patricieni si plebei erau, in continuare, interzise,
pe plan economic se manifestau inegalitati, deoarece ager publicus (ogorul public) era
exploatat in folosul exclusiv al patricienilor. Aceasta folosinta s-a transformat, treptat,
intr-o adevarata proprietate private, aparand, astfel, latifundiile.

In acest contex, plebea a actionat in repetate randuri, inclusiv prin razboaiele de secesiune,
exercitand o presiune constanta careai, in final, patriciatul i-a cedat. Aceasta cedare s-a
materializat in adoptarea de legi de nivelare a drepturilor politice si economice ale celor doua
categorii, proces ce s-a suprapus cu fenomenul dezagregarii gintilor. Fata de aceste fenomene, s-a
ajuns ca, la sfarsitul republicii, sa nu mai existe criteria clare pt a distinge intre patricieni si
plebei.
Odata cu dezvoltarea economiei de schimb, in contextual revolutiei economice de la Roma, au
aparut noi categorii sociale. Au aparut, astfel, cavalerii (ordinul ecvestru) imbogatiti din
comertul cu sclavi, din cei care se asociau pentru a executa lucrari publice, furnituri pentru
armata sau din cei care se ocupau cu stragerea impozitelor. Acesti cavaleri mai erau numiti
homini nobili (noii imbogatiti). Gratie averilor impresionante, cavalerii au exercitat o influenta
puternica asupra vietii politice, iar ca orientare politica, ei nazuiau catre un stat centralizat,
considerand ca doar un asemenea stat este in masura sa le asigure linsitea necesara desfasurarii
comertului propriu.
O noua categorie era cea a nobililor, desemnati prin titulatura nobililor senatoriali si din care
faceau parte cei ce detinusera o magistratura superioara, dar si urmasii lor. Ca orientare politica,
nobilii nazuiau catre conservarea institutiilor republicane, care le consacrasera pozitia si
privilegiie, deoarece ei profitasera de pe urma pozitiei lor politice, mai ales in urma acapararii
pamanturilor statului.
Deosebirea de opinii dintre cavaleri si nobili a facuta ca intre cele doua categorii sa se nasca
tensiuni, ce au culminat cu razboaie civile ce au condus la instaurarea imperiului.

O alta categorie este aceea a proletariilor, aparuta ca urmare a fenomenului latifundiilor, acestea
extinzandu-se pe seama loturilor de pamant detinute de micii proprietari. Acestia, saraciti ca
urmare a abuzurilor si presiunilor celor bogati si ca urmare a concurentei fortei de munca a
sclavilor, ajungeau, in final, sa isi isntraineze pamanturile pentru preturi de nimic sis a mearga la
Roma, unde se stabileau in calitate dep proletari.
Etimologia cuvantului vine de la cuvantul proles (copii) si, in sensul sau originar, termenul il
desemna pe cel care era foarte sarac, neavand alta avere decat copiii, cu precizarea ca, la romani,
copiii reprezentau o valaore patrimoniala, deoarece patern familias putea sa isi vanda fiul de cel
mult trei ori, fiecare vanzare fiind valabila pt 5 ani.
Ulterior, sensul notiunii s-a schimbat, desemnandu-l pe acela care, neavand mijloace de
subzistenta, se stabilea la Roma pentru a trai pe seama statului. Proletarii erau, la randul lor,
cetatenti, avand drept de vot, ceea ce a facut ca cei bogati sa se intreaca in a le oferi acestora
paine si circ, pentru a manipula, astfel, masa proletarilor, in scopuri politice. Bogatii au esuat in
acest demers, facand sa deruteze masa de proletari, astfel ca, in final, si proletarii au contribuit la
prabusirea institutiilor republican si la instaurarea imperiului.
In privinta sclaviei, aceasta cunoaste, in perioada republicii, schimbari fundamentale deoarece,
daca la inceput, sclavia avea un caracter patriarhal, acum ea devine clasica, transformandu-se in
baza productiei si, impingand munca libera la periferia societatii. Forta de munca a sclavilor a
dus la ruinarea micilor producatori care, efectiv, nu puteau face fata unei asemenea concurente.
Principalul izvor al sclaviei il reprezenta razboiul deoarece, la romani, prizonierii de razboi erau
vanduti de catre cvestori pe pietele Romei, in calitate de sclavi. De exemplu, dupa cuceriea
Macedoniei in 168 ien, pe pietele Romei au fost vanduti peste 50.000 de sclavi.
Din punct de vedere juridic, sclavul era un res, astfel ca stapantul, numit dominus, il putea vinde,
inchiria, dona, schimba, greva cu servituti, ipoteca, pedepsi sau chiar ucide, fara a suferi vreo
consecinta, deoarece dominus dispunea de is vitae ac necis (dreptul de viata si de moarte). Desi
sclavii au contribuit major la formarea culturii material si spirituale a romanilor, acestia s-au
purtat cu cruzime cu acestia, ceea ce a dus la ridicarea sclavilor, care a culminat cu rascoala
condusa de Spartacus 73-71 ien si care a periclitat societatea romana, motiv pt care Roma a
trebuit sa isi concentreze intreaga forta militara pt a o putea reprima.
In privinta organizarii statului, factorii principali erau Senatul, adunarile poporului si magistratii.

Magistratii
Erau demnitarii ce detineau puterea administrative, fiind alesi de popor, pe timp de 1 an, cu doua
exceptii: cenzorii, care aveau mandate de 18 luni, si dictatorii, care aveau mandate de 6 luni.
Aceasta functie era onorifica, nefiind remunerate, la ea avand acces doar cei bogati. La itnrarea
in functie, magistratii publicau un edict program de activitate, prin care aratau cum inteleg sa isi

exercite functia si care vor fi mijloacele juridice pe care le vor utiliza in icest scop. Competenta
magistratilor era exprimata prin doi termini:

Imprium desemna dreptul de a comanda o armata sau de a convoca adunarile poporului

sau Senatul, avand imperium consulii, dictatorii si pretorii.
Potestat insemna dreptul de a administra, bucurandu-se de acest drept cenzorii, edilii,
cvestorii si tribunii.

Consulii, cei mai vechi magistrati, au fost create dupa inlaturarea regalitatii, in forma statala.
Consulii functionau in numar de 2, indeplinind atributiunile laice ale fostilor regi, caci cele
sacrale erau date in competent lui pontifex maximus. Aceasta scindare intre atirbutiuni s-a
petrecut in contextual in care romanii au realizat diferenta dintre ius si fas norme juridice si
norme religioase. Persoana consulilor era inviolabila, acestia avand ca atributiuni comanda
armatei, jurisdictia in domeniul dreptului public si privat, convocarea adunarilor poporului,
numirea-revocarea senatorilor.
Cu timpul, aceste atributiuni au fost limitate in favoarea altor magistraturi, deoarece patricienii
nu au avut exclusivitatea la aceasta magistratura decat pana in 367 ien, cand s-a admsi ca unul
dintre cei doi consuli sa fie plebeu, iar din acest moment, romanii au procedat la scindarea puterii
consulare, luand din atributiile consulilor si dandu-le alte magistraturi, care erau in exclusivitate
ocupate de patricieni.
Cenzorii erau insarcianti cu intocmirea listelor electorale pe baza censului de avere. In plus,
aveau ca atributiune si supravegherea moravurilor societatii romane, o data la 5 ani coordonau
recensamintele lcururilor si persoanelor.
Pretorii erau cei mai important magistrati judiciari romani. Pretura, ca institutie, a parut ca
urmare a dezmembrarii institutiei magistratilor, aparand in 567 ien cand, a fost scoasa din
competent consulilor, organizarea proceselor fiind date in competent lor. Exclusivitatea
patricienilor la pretura a durat doar 30 de ani, deoarece plebeii au dobandit acces si la aceasta
magistratura. Principala atributiune a pretorilor era aceea de a organiza judecarea proceselor
private. Pretorul urban organiza proceselro cetatenilor urbani, iar pretorul peregrin organiza
procesele ce aveau loc intre cetateni si peregrine.
Rolul pretorilor in dezvoltarea dreptului roman a fost semnificativ, deoarece la sfarsitul
republicii, prin edictul publicat la intrarea in fucntie, pretorii se manifestau creatori in domeniul
dreptului, inovand institutii juridice si adaptandu-le pe cele vechi, pentru a face dreptul roman
aplicabil noilor realitati economico-sociale.
Alti magistrati erau edilii curuli, care au aparut odata cu pretorii si care se ocupau cu asigurarea
aprovizionarii Romei, supravegheau trgurile i pietele, aveau o competenta jurisdictionala
limitata, ce vizau procesele ce se nasteau in targuri si in piete.

Cvestorii aveau ca atributiuni vanzarea catre populatie a prazii de razboi, administrarea

tezaurului public si a arhivelor statului.
Tribunii erau magistratii alesi dintre plebei si a caror principal functie era aceea de a le apara
interesele, fata de eventualele abuzuri comise de alti magistrate. In exercitarea acestei functii, se
bucurau de dreptul de veto, prin care puteau paraliza efectele actelor emanand de la alti
magistrate si care puneau in pericol interesele plebei. Ei convocau adunarea plebeilor careia ii
propuneau proiecte de legi spre votare, iar dupa 339 ien, tribunii dobandesc dreptul de a participa
la lucrarile Senatului si, ulterior, dreptul de a le prezida.
Dictatorii dictatura era o magistratura cu character exceptional, la care se recurgea doar cu
ocazia unor profunde crize economice sau politice. In aceste imprejurari, intreaga putere era
incredintata unui dictator, toate celelalte magistraturi fiind suspendate. Mandatul sau era de 6 ani,
el putand fi redesemnat pentru un nou mandat doar daca criza persista.

Adunarile poporului
La romani erau in numar de 4: Comisia curiata, centuriata, tributa si Concilium plebis.
Comisia curiata isi pierde importanta, deoarece competentele ei se limiteaza la investirea
magistratilor cu imperium si cu aprobarea unor acte importante legate de organizarea familiei si
de domeniul sccesoral.
Comisia centuriata a fost reorganizata in 241 ien, cand numar centurilor a crescut de la 193 la
373. Cresterea nr centurilor s-a petrecut in paralel cu redistribuirea lor pe cele 5 clase: prima
categorie nu mai detinea majoritatea centuriilor si, deci, nici a voturilor, ponderea votului
deplasandu-se catre paturile mijlocii si sarace, de aceea spunem ca acum, statul roman era o
democratie de tip sclavagist. Comisia avea ca atributiuni alegerea consulilor, cenzorilor si a
pretorilor, adoptarea legilor si judecarea apelurilor.
Comitia tribute care cuprindea toti cetatenii Romei, organizati pe triburi cartiere, deoarece
triburile Romei erau si circumscriptii electorale, fiecare trib avand un vot. In sec III ien, numarul
cartierelor a crescut la 35. Ca si competente, comisia tribute ii alegea pe cvestori si pe edili,
judeca procesele penale ca isntanta de apel si, ulterior, dobandeste si competent legislativa.
Conscilium plebis era adunarea plebeilor, convocata de tribuni. Initial, hotararile acesteia erau
obligatorii doar pt plebei dar, din sec III ien, hotararile ei devin oblgatorii pt toti cetatenii si, din
acest moment, la lucrarile ei participau si patricienii.

Senatul

Devenise principalul instrument de realizare a intereselor sociale si economice, in component sa

intrand patricienii si plebeii, crescand de la 300 la 600 in timpul lui Sula, pana la 900 in timpul
lui Caesar. Senatul avea o larga competent, deoarece el conducea politica externa, administra
finantele statului, organiza provinciile cucerite, supraveghea moravurile romanilor si respectarea
normelor religioase si ratifica legile adoptate de popor. Senatul nu avea nici competent
legislative, totusi el legifera in mod indirect, deoarece daca o lege votata de popor punea in
pericol interesele aristocratiei sclavagiste, el refuza ratificarea, astfel ca legea nu putea intra in
vigoare.

Imperiul
Era divizat in principat si dominat.

Principatul a durat de la 27 ien 284 en. In ceea ce priveste organizarea sociala, se constata o
adancire a prapastiei intre bogati si saraci, paturile privilegiate fiind compuse din ordinul
senatorial, ecvestru sic el al decurionilor. Latifundiile se extend pe seama micilor proprietar care,
in urma ruinarii sfarsesc prin crearea unor noi categorii: coloniile.
Colonatul dobandeste o mare extindere deoarece, munca sclavilor, devine din ce in ce mai putin
rentabila. Intretinerea lor devenise costisitoare, vazandu-se nevoiti sa recurga la munca
oamenilor liberi, fortati sa munceasca din cauza lipsei de mijloace. Initial, colonii stabileau cu
proprietarii funciari contracte incheiate pe contractual de arenda, chiria sau arenda fiind stabilita
in bani sau intr-o parte din recolta, in acest caz colonii numindu-se coloni partiari. Acest statut nu
le afecta conditia de oameni liberi dar, libertatea lor a fost treptat ingradita, devenind din ce in ce
mai dependenti de proprietarul funciar. Colonii au sfarsit prin a deveni lipiti de glie, devenind
dpdv juridic parte integranta a mosiei pe care lucrea si fiind instrainati odata cu aceasta. Si in
aceste conditii ei erau tot oameni liberi, deoarece aveau dreptul de a se casatori, de a detine o
proprietate, de a incheia acte juridice, precum si dreptul de a incheia acte pt cauze de moarte.
Din texte rezulta ca, in sec II en, polii opusi ai societatii erau colestiores (cei bogati) si
humiliores (cei saraci). Dupa Traian, Roma si-a abandonat politica agresiva, recurgand la una
defensiva, ceea ce a avut ca rezultat diminuarea afluxului de prizonieri de rezboi pe pietele
Romei. Din cauza costurilor economice, nici cei ramasi nu mai erau vanduti ca sclavi, ci erau
repartizati pe mosiile marilor proprietari, in calitate de colonii, aparand o noua varietate de coloni
colonii silii. Sclavia reprezenta baza productiei, dar numarul lor descreste vertiginuos. Mai
mult, romanii au devenit mai concesivi cu sclavii, permitandu-se sa incheie acte juridice, in
anumite situatii, deoarece ei erau socotiti ca fiind lucruri.
Formal, conducerea statului era exercitata de imparat, Senat si de maigstrati. In realitate,
imparatul detinea intreaga putere. Octavian, nepotul si fiul adoptiv al lui Caesar, observand ca
acesta a dat gres in tentativa de a organiza despotia de tip oriental, a ajuns la acelasi rezultat, dar

pe cale inriecta, pastrand aparenta mentinerii institutiilor republican. Astfel, el a renuntat la

calitatea sa de triumvir, convingand poporul sa ii confere, pe viata, puterea tribunciara si puterea
proconsulara. In calitate de tribun, al putea ocnvca adunarile poporului si Senatului, avand drept
de veto, iar in calitate de consul, el comanda armata si guvernatorii din provincie, ceea ce a facut
ca, in fapt, Octavian sa devina monarh, un primus inter pares. El si-a mai adaugat si titlul de
imperator Caesar augustus (imperator = general glorios; Caesar = urmasul lui Cezar; augustus =
demn de a fi venerat).
El si-a faurit un nou aparat functionaresc, pe care il conducea, care era compus din membrii ai
ordinului ecvestru si care dilua cu mult competentele magistraturile superioare. Din acest aparat
faceau parte prefectus pretoriu, cel mai inalt functonar, care era comandatul garzii imperial, fiind
un fel de prim-ministru de astazi. Alti functionari erau prefectus urbi, seful politiei, prefectus
annone, care asigura aprovizionarea Romei, iar alatii erau legati Augusti pro praetore, care erau
guvernatori ai provinciilor.
Senatul devine instrument de realizre a vointei imperiale, dar asta doar formal deoarece, pentru a
se mentine iluzia supravietuirii institutiilor republicane, competentele sale au fost chiar largite,
deoarece Senatul dobandeste competenta de a administra provinciile, avand si atributiuni
electorale (ii poate alege pe magistrati), atributiuni judecatoresti si competente legislative, putand
pronunta hotarari obligatorii, numite senates consulte.
Atributiunile magistratilor se dilueaza, consulii ramanand doar cu dreptul de a prezida intrunirile
Senatului, pretorii isi mentin dreptul de a organiza procesele, drept afectat de faptul ca activitatea
lor isi pierde caracterul creator.
Competenta tribunilor este limitata la unele aspecte ale jurisdictiei penale si civile precum si la
dreptul, teoretic, de a convoca Senatul. Edilii isi mentin atributiunile, dar ele scad in importanta,
iar cvestorii pierd dreptul de a administra tezaurul statului.

Dominatul 284 565

Ultima faza a Imperiului a fost faza Dominatului, care a durat de la Diocletian pana la moartea
lui Iustinian, iar sub aspectul organizarii sociale, procesul de extindere a latifundiilor continua,
atat cele imperiale, cat si cele particulare, ceea ce determina o crestere a amplorii coloniilor.
In aceasta perioada Imperiul se confrunta cu o acuta criza economica caracterizata printre altele
si de o criza de moneda/lichiditati, fenomen care forteaza populatia din imperiu sa se reintoarca
la practicile economiei naturale, in care banii au fost inlocuiti tot mai mult cu prestatiile in
munca (repliere a trocului). Se generalizeaza colonatul servaj, iar marii proprietari funciari
ajung la apogeul puterii lor,caci ei traiesc acum in castele fortificate,sunt inconjurati de un
aparat de constrangere propriu si isi permit sa sfideze in mod fatis puterea imperiala, motiv pt

care cei bogati sunt denumiti acum Potentiores (cei puternici) iar cei saraci sunt desemnati in
continuare prin termenul de humiliores.
Se constata totodata in aceasta perioada aparitia unei quasi-nobilimi de functionari organizate pe
caste inchise si ereditare si care era compusa din decurioni, militari si functionari care prevestesc
astfel organizarea sociala din viitoarea societate feudala.
In ce priveste organizarea statului roman in aceasta ultima perioada a Romei, forma de stat este
aceea a monarhiei absolute acum, care a fost consolidata definitiv in timpul imparatului
Constantin cel Mare. Imparatul este considerat acum dominus et deus (stapan si zeu), iar tot
ceea ce vine in contact cu el devine sfant. Senatul decade, ajungand in cele din urma sa fie
asimilat consiliilor municipale, iar magistraturile sunt acum golite complet de continut,
ramanand simple functii decorative.
Imparatul conduce acum statul cu ajutorul unui consiliu restrans compus din rude si
prieteni politici denumit Consistorium principis. Functionarii de stat se impart in doua mari
categorii :
-

Dignitates (marii demnitari)

Officia (functii mai putin importante)

Dupa moartea imparatului Theodosiu I (395 e.n.), Imperiul se scindeaza in Imperiul Roman de
Rasarit si Imperiul Roman de Apus. Imperiul Roman de Rasarit dainuie pana la moartea
imparatului Iustinian in (565) dupa care imbraca forma Imperiului Bizantin in care institutiile
politice si juridice de tip sclavagist sunt inlocuite cu institutii feudale, iar limba latina este
inlocuita cu limba greaca. Imperiul Roman de Apus dainuie pana in anul 476, anul detronarii
ultimului imparat roman, Flavius Romulus Augustus de catre regele Odoacru al herulilor. (si
intemeietorul Romei si ultimus imparat roman au purtat numele de Romulus)

Periodicizarea dreptului
1. Epoca veche - mijlocul sec VI i.e.n = anul 27 i.e.n (corespunde in plan politic regalitatii si
republicii)
2. Epoca clasica (cea mai prolifica sub aspect juridic) -27 i.e.n 284 e.n (corespunde in plan
politic epocii principatului)
3. Epoca post-clasica - 284-565 e.n (corespunde in plan politic epocii dominatului)