Magneziu

Magneziul indeplineste nenumarate functii in corpul uman. Influenteaza transmiterea semnalelor de la

nervi la muschi, eliberarea adrenalinei si mineralizarea oaselor. In plus, magneziul este responsabil pentru
activarea a peste 300 de enzime in procesul metabolismului. In calitate de inhibitor al coagularii sangelui,
magneziul poate preintampina aparitia trombozelor (cheaguri de sange). Aproximativ 67% din magneziul din
corp se afla in oase, restul in diferite organe si tesuturi1 procent se afla in mediul extracelular, 31 in mediul
intracelular. Numai 1% din cantitatea totala de magneziu se regaseste in sange. Magneziul se gaseste in doua
forme in celule, una in solutie, in echilibru cu forma difuzibila din plasma si cealalta legata de componente
organice. Atunci cand corpul este alimentat cu prea putin magneziu, incepe sa consume din rezervele
disponibile. Continutul de magneziu masurat in sange ofera o imagine reala numai in anumite conditii.
Ratia optima de magneziu pentru un adult este de 15-20 mmoli/zi (36-48 mg/zi). Alimentele bogate in
magneziu sunt vegetalele verzi, semintele de cereale, nucile, fasolea si mazarea. Magneziul este prezent in
special in alimentele vegetale. Cele mai bune surse de magneziu sunt nucile si semintele, produsele de cereale
integrale, in special hrisca.Magneziul este absorbit in principal in jejun si ileon iar la persoanele sanatoase
proportia este de aproximativ 30-40% din cantitatea ingerata.

Hipomagneziemia
Hipomagneziemia reprezinta scaderea concentratiei de magneziu sub 1,7 mg/dl sau 0,75 mmoli/l., poate
fi asimptomatica sau se poate manifesta clinic prin crampe musculare (ce afecteaza in special musculatura
spatelui si a gambelor) pana la criza de tetanie.
Hipomagneziemia este intilnita in special la pacientii cu boli importante. Este frecvent trecuta cu
vederea, unul din motivele pentru care se intimpla aceasta fiind asocierea cu deficitul de potasiu
(hipokaliemia), situatie care are consecinte mult mai importante si necesita o corectare prompta.
Ca si in alte deficite majore ale elementelor intracelulare, si in cazul magneziului poate aparea o scadere
a concentratei totale (din organism) a ionului cu mentinerea la valori normale a concentratiei serice.
Deficitul de magneziu se poate intilni in situatii nepatologice cum ar fi abstinenta la alcool si dupa
posturi prelungite, inclusiv la pacientii alimentati parenteral.
Cauzele

Cea mai comuna cauza a deficitului de magneziu la adulti este malabsorbtia intestinala si steatoreea ca cele din
sprue nontropical, sindromul de intestin scurt, insuficienta pancreatica cronica. Datorita grasimilor neabsorbite,
se formeaza in intestin sapunuri neresorbabile ale magneziului cu acizii grasi.
Hipomagneziemia acuta asociata cu hipocalcemia acuta pot aparea in pancreatita acuta hemoragica atunci cand
sapunurile cu acizi grasi ai magneziului si calciului se formeaza in locurile de necroza tisulara.
Hipomagneziemia apare in cazurile prost controlate de diabet zaharat si poate fi mult mai severa decat
cetoacidoza diabetica. Hipomagneziemia moderata se poate dezvolta si in hipoparatiroidism, hiperparatiroidism,
hipertiroidism si in hiperaldosteronismul primar.
Etanolul produce o pierdere tranzitorie a magneziului prin urina. Alcoolicii cu un nivel nutritional normal si o
functie intestinala normala au nivele plasmatice de Mg foarte putin scazute. Alcoolismul ramane cea mai
frecventa cauza a deficientei simptomatice a magneziului, 30% din alcoolici si 86% din cei cu delirium tremens

au hipomagneziemie in primele zile de spitalizare. Cu toate ca nu exista date convingatoare ca

hipomagneziemia produce deliruim tremens, este probabil ca deficienta de magneziu agraveaza simptomele
abstinentei de alcool. In acest scop, este recomandat ca nivelul magneziului seric sa fie masurat la fiecare 2 zile
la pacientii alcoolici spitalizati aflati in abstinenta. Ratia alimentara scazuta in magneziu este un factor major in
dezvoltarea hipomagneziemiei la alcoolici. Alti factori includ pierderile gastrointestinale (datorate episoadelor
de voma si diareei) si malabsorbtiei.

Scaderea reabsorbtiei tubulare, asociata de obicei cu pierdere de potasiu si hipokaliemie poate conduce si la
hipomagneziemie.

Criza de tetanie debuteaza prin paralizii (amorteli) la nivelul limbii, degetelor, picioarelor, dureri musculare
pana la spasm laringian si convulsii generalizate. In cazul hipomagneziemiei apar frecvent fasciculatiile
musculare. Tratamentul are ca scop restabilirea rapida a concentratiei de calciu si magneziu prin administrarea
de sulfat de magneziu 20 % sau gluconat de calciu intravenos. Se recomanda si un medicament pentru scaderea
anxietatii. Pe termen lung, ca tratament se pot administra preparate care contin vitamina D, Ca sau magneziu. Se
recomanda dozarea concentratiei de calciu si magneziu in sange si efectuarea unor consulturi de specialitate
pentru excluderea cauzelor de hipocalcemie sau hipomagneziemie descrise mai sus.

Atacul de panica este o stare de anxietate caracterizata prin neliniste, tensiune, agitatie, tulburari de
concentratie, tinitus (zgomote in urechi), palpitatii, indusa de stres sau evenimente cotidiene. In timpul atacului
de panica creste frecventa si numarul respiratiilor, apar dureri toracice, parestezii, scad concentratiile de calciu
si magneziu. Tratamentul consta in respiratie in punga, medicamente pentru scaderea anxietatii, administrarea
de calciu sau magneziu intravenos.

Aport alimentar scazut;

Nutritia parenterala;
Hiperparatiroidismul;
Hipoparatiroidismul;
Hipertiroidismul;
Medicamente (diuretice, agenti osmotici).
Simptome

Dupa 3-7 zile de la reducerea ratiei alimentare de magneziu la mai putin de 0,5 mmoli/zi (12 mg/zi) excretia
renala a acestui ion scade sub 0,5 mmoli/zi (<12mg/zi). Anorexia, greata, voma, letargia, si slabiciunea
musculara apar dupa citeva saptamani. Simptomele deficientei severe de magneziu ca paresteziile, crampele
musculare, iritabilitatea, scaderea atentiei si confuziile mentale apar dupa citeva luni de la instalarea deficitului
de magneziu.
Semnele clinice se datoreaza asocierii cu deficitul de calciu si includ pozitivarea semnelor Chvostek si
Trousseau, miscari specifice ale degetelor descrise ca tetenie atetoida si, ocazional, convulsii.
Magneziul joaca un rol esential in mentinerea concentratiei potasiului din interiorul celulei prin reglarea
circulatiei transmembranare la nivelul miocardului. In tesutul nodal sinusal si arioventricular, ionii de magneziu
influenteaza influxul transsarcolemal al calciului si moduleaza utilizarea intracitoplasmatica a acestui ion la
nivelul reticulului endoplasmatic. Nivelurile de magneziu mai mici de 0,7 mmoli/L pot produce modificari
electrocardiografice similare celor din hipopotasemie (cum ar fi denivelarea segmentului ST, aplatizarea undei
T, prelungirea segmentului QT si cresterea excitabilitatii ventriculare si atriale artimii).

Hipomagneziemia severa (niveluri sub 0,4 mmoli/L sau sub 1mg/dL) blocheaza eliberarea
de hormon paratiroidian (PTH). Pe linga aceasta, deficienta de magneziu deprima
raspunsul normal al calciului scheletic sub actiunea PTH. Hipocalcemia consecutiva poate
fi suficient de severa perntru a produce tetanie. Simptomele

Simptomele severe ale deficitului de magneziu sunt rare in cazul unei alimentatii echilibrate. Cele clasice se
aseamana simptomelor deficitului de calciu (crampe musculare, stari de neliniste, tremur, probleme circulatorii).

Deficientele se resimt in special in situatii tensionate (prin transpiratie puternica), de stres, dupa perioade de
convalescenta (mai ales in cazul afectiunilor insotite de diaree), a diabetului sau a afectiunilor cronice ale
rinichilor, in timpul sarcinii si a alaptarii, dar si in perioadele de crestere, deoarece corpul are nevoie de mai
mult magneziu in situatiile respective. Si consumul de alcool, tratamentul cu anumite medicamente (tablete
diuretice, laxative, anticonceptionale etc.) afecteaza nivelul normal al magneziului. In aceste situatii se
recomanda suplimentarea dozei de magneziu consumat.

Diferitele tulburari nervoase, anxietati sau depresii pot fi declansate sau agravate de deficitul de magneziu.
Numarul mare de stari de disconfort se explica prin rolurile nenumarate pe care magneziul le joaca in diferitele
procese de metabolism din corp.
Tratament
Tratamentul hipomagneziemiei ar trebuie sa se adreseze cauzei. Hipomagneziemia
datorata aportului alimentar insuficient sau maladiilor care scad absorbtia intestinala si
celor care cresc pierderea urinara a ionului de Mg poate fi corectata, de obicei, prin
administrarea de saruri de Mg. Pacientii cu aritmii severe sau cei care prezinta voma
trebuie sa beneficieze de administrare intrevenoasa de sulfat de Mg. Administrarea de
saruri de Mg in astmul bronsic ca adjuvant pentru relaxarea musculaturii bronsice este
in curs de evaluare.
Magneziul administrat individual poate cauza anumite probleme corpului: celulele nu au capacitatea de
a retine magneziu administrat suplimentar, astfel ca acesta ajunge sa fie eliminat in mare parte. Pentru a
imbunatati valorificarea magneziului se recomanda relationarea cu un partener, respectiv acidul orotic . Avand
in vedere ca si acidul orotic este foarte important in realizarea metabolismului, impreuna cu magneziul
formeaza un factor de protectie suplimentara.
Actiunea magneziului
Magneziul protejeaza corpul impotriva tulburarilor de ritm cardiac si imbunatateste performanta inimii.
Prin urmare, inima are de suferit in cazul deficitului de magneziu. Crampele musculare sunt tratate cu succes cu
preparate de magneziu, care sunt prescrise si pentru profilaxia crampelor din gambe si a contractiilor inainte de
termen in timpul sarcinii.
Magneziul trateaza si tulburarile circulatorii, prin dilatarea vaselor de sange, imbunatatirea fluiditatii,
fapt ce creste cantitatea de sange cu ajunge in tesuturi. In preparatele care actioneaza ca inhibitori acizi,
magneziul ajuta impotriva ulcerului gastric.

Excesul de magneziu
Concentratiile foarte mari de magneziu in sange sunt comune numai cazurilor de administrare
parenterala (prin administrare directa in vasele de sange) sau a afectiunilor renale. In astfel de situatii, apar
fenomenele de paralizie, fiind afectate atat respiratia cat si reglarea presiunii arteriale. In cazuri extreme este
posibila chiar si intrarea in coma.