Curs 1 Istoria arhitecturii antice

Curs 1 Istoria arhitecturii antice varianta scurta

Versiune: 2014/08/21
Arhitectura antica este importanta ca obiect de studiu deoarece a influientat hotarator istoria arhitecturii, pana la
inceputul secolului XX. Practic ceea ce numim astazi arhitectura clasica a fost inventat in mare parte in antichitate.

Stanga: Trezoreria Statelor Unite stil ionic 1855, Dreapta: Templul Erechteion, Atena, 406 i.e.n

Oamenii, prin definitie, sunt capabili sa construiasca, folosind materialele naturale sau prelucrate, si dintotdeauna
si-au construit adaposturi, locuinte, constructii defensive, insa arhitectura clasica incepe in momentul in care
oamenii au incercat si reusit, in zona Mediteranei, sa translateze in piatra arhitectura monumentala a templelor.

Stanga: Casa in Grecia Antica, Dreapta: Templul=casa zeului in Grecia Antica

Templele, considerate case ale zeilor, au fost literalmente inspirate din arhitectura constructiilor de locuit. Dar, zeii
erau considerati superiori oamenilor asa ca stramosii nostrii au considerat probabil necesar sa le construiasca si o
versiune superioara de casa, care astazi are titulatura generica de templu.

Evolutia in plan de la casa la templu

Variantele in care erau realizate templele, si in special coloanele acestora (in latina coloana = stilum) au generat
conceptul de stil arhitectural.

Cele 3 stiluri de referinta ale arhitecturii clasice sunt:

Stilul Doric, cel mai vechi si cel mai des

folosit in Grecia antica. Coloanele Dorice
sunt groase, puternice, cu capitel simplu,
rectangular la partea superioara. Coloanele
Dorice sunt formate din trunchi si capitel,
fara a avea baza.
Stilul Ionic, numit astfel dupa Ionia,
partea vestica a Greciei, este inspirat de
vechea traditie locala de a impodobi
vechile temple de lemn cu cochilii de
melci, in special la partea superioara a
coloanelor. Aceste forme au fost sintetizate
intr-o arhitectura sculptata in piatra bazata
pe coloane cu capitel avand forme
asemanatoare cochiliilor de melci.
Trunchiul coloanelor Ionice este mai zvelt
si de asemenea coloanele Ionice au baza,
sub forma unui tambur de piatra, spre
deosebire de cele Dorice.
Stilul Corintic, numit astfel dupa orasul
Corint, o veche metropola a Greciei antice,
este inspirat de traditia locala de a lega
frunze la partea superioara a coloanelor
vechilor temple, si aceasta idee translatata
in piatra sculptata isi gaseste expresie in
coloane cu capitele complexe decorate cu frunze. Truchiul coloanelor Corintice este la fel de zvelt ca al celor
Ionice, si coloanele Corintice au de asemenea, baza.

In afara de temple, orasele Greciei antice beneficiau de constructii multifunctionale numite STOA, cu rolul de
galerie comerciala, hala a orasului, ateliere sau pur si simplu cu rol de galerie de circulatie in lungul pietelor
orasului. Constructiile tip stoa erau amplasate in AGORA care inseamna piata centrala a orasului sau a asezarii.
Practic, agora era marginita pe cel putin o latura de o constructie de tip stoa.

Ilustrare de principiu a unei stoa de mici dimensiuni, cu magazine

Constructiile de tip stoa sunt interesante spre a fi studiate deoarece sunt poate primele constructii cu functiune pur
civila, de mari dimensiuni, cunoscute in istorie si au constituit la vremea respectiva provocari speciale din punct de
vedere al ingineriei structurale.

Stoa lui Attalus, cunoscuta si sub numele de Stoa de sud, este o stoa de foarte mari dimensiuni, perfect restaurata, in fosta Agora din Atena

In unele cazuri structurile stoa-urilor erau acoperite cu sarpante de lemn cu deschidere considerabila. In alte cazuri
zona centrala din stoa era suprainaltat pentru a permite accesul luminii pe la partea superioara in zona centrala a
cladirii.
In spatiul latin, aceste structuri poarta numele de BAZILICA. In prezent prin bazilica intelegem biserica dar
adevarul istoric este ca la origine aceste constructii erau folosite in Imperiul Roman, exact ca in Grecia Antica, ca
si hale ale orasului, cladiri multifunctionale in care se putea intra printre coloane, din lateral, in zona acoperita, prin
ori ce zona, neexistand pereti de inchidere sau usi. Aceste cladiri numite bazilica au functionat in Imperiul Roman
ca spatii pentru petreceri ale orasului, spital temporar, sali de judecata, intruniri politice, ateliere de productie
pentru echipament militar pe timp de razboi sau ateliere de constructie pentru legiunea stabilita in castrul respectiv.

Basilica Iulia din Roma antica. Aceasta constructie publica asigura acces liber pe mai multe laturi din Forul Roman si in interior avea un spatiu
amplu pe mai multe nivele.

De abia odata cu raspandirea Crestinismului si prabusirea Imperiului Roman de Apus, aproape toate cladirile de tip
bazilica devin biserici inchise. In unele cazuri s-au zidit spatiile dintre coloane, s-a sfintit spatiul interior, devenind
lacas de cult Crestin, si statuia imparatului Roman, ctitor, a fost transformata in Imparat Ceresc sau chiar Isus
Hristos. Bazilicile odata inchise si transformate in biserici Crestine au avut un rol important in istoria Evului
Mediu, asigurand protectie si liniste credinciosilor in contextul unui mediu exterior foarte violent, macinat de
razboaie si infractionalitate.
O alta constructie aparte in lumea pagana Greco-Romana a fost TEATRUL.
Teatrul ca si constructie a aparut din nevoia cetatenilor din orasele Greciei Antice de a se aduna in numar mare la
sarbatorile zeilor pagani si a urmari serbarile si cantarile traditionale. Desi o mare parte a ritualului se desfasura in
interiorul si de jur imprejurul templului, spectacolul propriuzis urma sa aiba loc seara, la exterior, corul
deplasandu-se in apropierea unei coline astfel incat oamenii sa se suie pe colina si sa-i poata urmari mai bine.
Cu timpul colinele au fost amenajate cu banci de piatra, geometria reliefului a fost precis rectificata sub forma unei
suprafete conice, rezultand formula celebra de TEATRU ANTIC. Teatrele antice erau descoperite, in aer liber si
constau din scena (skena) + podium si laterale, orchestra spatiul central unde statea corul, si bineinteles, gradene
organizate pe sectoare, asemeni peluzelor de pe stadioanele si de la salile de spectacol din prezent.
Orasele Greciei Antice beneficiau de obicei de teatre amplasate in zona Acropolei unde era si templul, si teatrele
erau construite direct pe relieful din piatra, rectificat.
Spre deosebire de Grecia Antica, teatrele Romane erau amplasate chiar in oras, suprafata conica a gradenelor fiind
sprijinita pe o mare structura semicirculara din arce de zidarie, prin care se si circula spre peluze.

Teatrul din Epidaur Grecia Antica

Teatrul din Bosra actuala Syria, fostul Imperiu Roman

Practic, teatrele grecesti erau o amenajare a teritoriului pe cand cele romane erau o constructie.

Teatrul din Pompei Model 3D

De asemenea, la teatrele
grecesti de obicei publicul
vedea peisajul natural din
afara orasului, pe cand la
teatrele romane scena avea
un decor fix extrem de inalt
pentru a obtura peisajul
orasului. Acesta, numit
PROSCENIUM, era foarte
decorat cu elemente
arhitecturale si sculpturale.

Amfiteatru Colosseum din Roma

Amfiteatrul din Verona

Termenul de AMFITEATRU defineste un

teatru fara scena, cu gradene de jur imprejur
pe intreg perimetrul care este de forma
circulara sau eliptica. Amfiteatrul reprezinta
stramosul formal si functional a ceea ce
astazi numim STADION. Insa, termenul de
STADION in antichitate definea tot o
constructie cu gradene, insa cu o forma de
potcoava foarte alungita, destinat intrecerilor
sportive.

Sectiune transversala prin Colosseum.

Circul Maximus din Roma, de forma unui stadion antic, adica potcoava alungita, insa de dimensiuni si mai mari, destinat intrecerilor cu care trase
de cate 4 cai. Avea lungimea de 621m si latimea de 118m si asigura un nr. de 250000 locuri, adica un sfert din populatia Romei Antice. Este cel
mai mare stadion construit vreodata si dateaza din timpul lui Iulius Caesar, acum 2060 de ani.

Teoria arhitecturii in Imperiul Roman

Dintre toate manualele de arhitectura romane, o singura carte s-a pastrat integral si este bine cunoscuta si in
prezent. Autorul, arhitectul imperial Vitruvius, a sintetizat intreaga stiinta a constructiilor la nivelul anului 15
inainte de Hristos.
Cartea se numeste simplu De Architectura si consta in zece capitole ce descriu intreg procesul de proiectare si
executie a constructiilor civile dar si a altor constructii ingineresti, lucrari hidroedilitare si altele.
Aceast manual de arhitectura a jucat un rol esential in perioada Renasterii, cand a fost redescoperita, copiata si a
circulat in multe exemplare in Italia si ulterior in tot vestul Europei.

Stanga: Desen din carte ilustrand realizarea pardoselii incalzite intr-o terma, Centru: Ilustratie cu Vitruvius dedicand cartea imparatului Augustus,
Dreapta: Coperta cartii intr-o versiune din Renastere

In cartea sa De Architectura, la capitolul III, Vitruvius defineste arhitectura ca fiind o fuziune a 3 elemente:
Firmitas adica elementele ferme ale constructiei, cum ar fi ceea ce numim astazi structura de rezistenta.
Termenul nu se refera insa strict la structura de rezistenta, ci desemneaza si durabilitatea in timp a tuturor
elementelor constructiei.
Utilitas adica utilitatea si functionalitatea constructiei. Acest termen desemneaza toate deciziile de conceptie si
proiectare de natura a configura constructia pentru a face fata eficient scopului pentru care a fost proiectata.
Venustas de la numele zeitei frumusetii, Venus. Vitruvius, la fel ca si arhitectii Renasterii, 1500 de ani mai
tarziu, erau in cautarea frumusetii formelor, proportiilor, materialelor, compozitiei, decoratiei, precum si a altor
elemente care genereaza frumusetea in arhitectura si arta.
Trebuie observat faptul ca in timp ce Firmitas si Utilitas se refera la concepte obiective si cuantificabile, Venustas,
frumusetea, este un concept abstract, subiectiv, variabil in timp, spatiu si de la individ la individ, si foarte greu daca
nu imposibil de definit precis.
Insa, in acceptiunea multor istorici si arhitecti, adevarata istorie a arhitecturii incepe din zona Greciei si Romei
antice, deoarece arhitectii de aici cautau in mod sustinut si stiintific obtinerea unui rezultat nu doar rezistent si
practic ci si frumos si armonios, inca din faza de conceptie, iar rezultatul se materializa sub forma unei
constructii perfect conforme cu proiectul.
Ingineria Romana
Stiinta ingineriei isi are radacini in Imperiul Roman, fiind aplicata atat in domeniul militar cat si in aplicatii civile,
cum ar fi tehnologia constructiilor, termelor, apeductelor, podurilor, drumurilor.
Avansul ingineresc a fost elementul cheie care a adus bunastare, prosperitate si a schimbat radical modul de viata
al cetatenilor Romani pe tot cuprinsul vechiului imperiu.
Cronologic, prima tehnologie inginereasca preluata si dezvoltata de Romani in domeniul constructiilor a fost arcul
de zidarie.

Arcul de zidarie roman. Executia se face cu elemente

radiale dispuse pe cofraje

Arcul de zidarie se realizeaza din zidarie de

piatra sau din zidarie ceramica + mortar, prin
dispunerea radiala a caramizilor pe niste
elemente de sustinere temporare, numite
cofraje. Cofrajele au concomitent rol de
sprijin si rol de a da forma
viitoarei geometrii a elementului. Cofrajele
sunt folosite astazi peste tot pentru lucrari de
beton simplu si armat, insa ele au fost
folosite initial, timp de 2000 de ani, aproape
exclusiv pentru constructii de zidarie, pentru
realizarea arcelor, boltilor, cupolelor de
zidarie.

Tehnologia romana de executie a arcelor de zidarie

Alternativa la constructiile de zidarie cu arce si eventual cu bolti o reprezenta in antichitate sistemul trilitic, sistem
ancestral ce consta in dispunerea de stalpi incastrati in pamant si de grinzi rezemate peste capetele stalpilor.
In timp ce in zona Greciei Antice erau preferate constructiile cu structura trilitica, in Imperiul Roman domina
constructiile structura de zidarie cu arce.
Ingineria Romana a preluat si rafinat mai vechea stiinta generala si comuna a tamplariei/dulgheriei, pentru
constructia de acoperisuri cu deschideri foarte mari, realizandu-se astfel lucrari imperiale cu acoperiri
impresionante cum ar constructiile de tip Basilica.
Din zona Babyloniei, Romanii au preluat tehnologia fundatiilor de adancime, care au permis realizarea de fundatii
de locuinte pe apa, in zone mlastinoase. Fundatiile de adancime, executate din trunchiuri lungi de copaci, au
permis constructia de poduri peste rauri relativ mari.
De asemenea, stiinta topometriei si cartografiei au permis realizarea unor aductiuni fara precedent. Astfel, toate
orasele Romane aveau o sursa de apa curgatoare de foarte buna calitate, adusa uneori de la o distanta considerabila.
Roma avea in perioada de maxima dezvoltare un numar de 11 apeducte, dezvoltate de-a lungul a 500 de ani. Apa
venea pe canale ingropate in formele de relief si uneori traversa vai pe poduri dedicate din zidarie. In localitate apa
ajungea fie la inaltime, fie sub presiune, de unde era distribuita prin tevi de plumb spre fantanile orasului sau spre
fantani private.

Apeductul din Segovia.

Orasele romane beneficiau de sisteme de canalizare, de multe ori amplasate sub trotoarele strazilor. Apa pluviala de
pe strazi nu baltea datorita profilului stradal curbat si se scurgea de asemenea la canalizare.
Toate orasele romane aveau cel putin o terma. Terma era o baie publica, uneori de mari dimensiuni, si putea avea
cazi, bazine de apa calda, rece, piscine, bazine de innot, sali de gimnastica, sauna precum si alte facilitati.

Terma romana in localitatea Bath din provincia Romana Britania (Actuala Marea Britanie). Terma a fost restaurata total. Sursa imagine:
royalcrescent.co.uk

Termele aveau in unele spatii incalzire prin pardoseala, apa calda sau aburul circuland prin trasee din tevi pe sub
pardoseala.
In unele cazuri, termele beneficiau de spatii enorme cu bazine, spatii acoperite de sisteme complexe de bolti.
Ingineria constructiilor de biserici crestine a fost puternic inspirata de ingineria romana a termelor.

Fosta Terma a lui Diocletian din Roma Ruinele au fost transformate in perioada Renasterii de Michelangelo in Biserica Santa Maria degli Angeli

Termele lui Diocletian din Roma, transformate in Biserica Santa Maria degli Angeli.

Remarcam asadar ca inginerii Romani au nu se limitau numai la acoperirea cu sarpante de lemn a cladirilor mari,
cu cunosteau si au dezvoltat sisteme de acoperire cu bolta de caramida, de forma semicirculara sau incrucisata ca
in imaginea interioara a bisericii de mai sus unde bolta este originala, din antichitate. Bineinteles, pentru
constructia de bolti se executa un cofraj curb, din lemn, sprijinit de un esafodaj gigantic, se executa bolta caramida
cu caramida dupa care, daca aceasta era bine proiectata, se scotea cofrajul de dedesubt, bolta ramanand suspendata
in aer, descarcandu-se eforturile, prin reactiuni inclinate, in structura laterala a constructiei.
In afara de materiale ca lemn, zidarie de piatra, zidarie ceramica si mortar, Romanii foloseau si betonul (simplu),
pe care il turnau in cofraje, similare sau asemanatoare cofrajelor pentru zidarie.
Betonul Roman se executa dupa aceeasi reteta ca in prezent, din ciment, pietris, nisip, apa si posibil si var sau alte
adaosuri. Romanii cunosteau atat tehnologia costisitoare a calcinarii calcarului la temperaturi foarte ridicate pentru
obtinerea clincherului care se macina, insa de preferinta foloseau un fel de ciment nehidratat, foarte rar in natura
insa existent in zona vulcanica Putzoli, de unde si numele Putz=ciment din limba Germana.

Pantheonul din Roma, o constructie unica, acoperita cu o cupola de beton simplu, sub forma unei coji nervurate. La partea superioara cupola este
sparta sub forma unui cerc numit si ochi/oculus, prin care se ilumineaza spatiul. Se presupune ca aceasta cupola a fost proiectata si executata sub
supravegherea celebrului inginer Roman Apolodor din Damasc.

Odata cu decaderea Imperiului Roman, secretul betonului roman a fost pierdut, cupola Pantheonului ramanand un
artefact unic si inexplicabil de-a lungul istoriei. De abia in jurul anilor 1750-1850 numerosi cercetatori si chimisti
au incercat sa dezvolte o tehnologie de fabricatie a cimentului, culminand in final cu inventarea Cimentului
Portland pe care il cunoastem si folosim in prezent.

Locuinta in Antichitate

Locuinte in orasul antic Priene o colonie din Grecia Antica, acum in Turcia. Se observa parcelarea, perfect ortogonala. Proprietatile aveau mici
dimensiuni, cu locuinte modeste si relativ identice, insa fiecare proprietate avea totusi o curte proprie.

Locuintele din Grecia Antica sau din Imperiul Roman erau diferite in functie de zona, traditie, materiale locale,
perioada, densitatea orasului sau asezarii si bineinteles, in functie de situatia materiala a familiei.
Insa, exista cateva principii importante:
Familia, de multe ori extinsa cu rude, angajati si/sau sclavi, beneficia de o parcela in oras, cu acces la una, 2, 3
sau 4 strazi perimetrale.
Familia era perfect aparata de privirile trecatorilor, de ziduri inalte pe conturul proprietatii.
Incaperile se construiau la rand, una dupa alta, pe conturul proprietatii, pe langa gard.
Rezulta de fiecare data cel putin o curte interioara cu incaperi perimetrale.
In jurul curtii interioare, pe langa intrarile in incaperi se construia un acoperis, fie in consola dar de cele mai
multe ori sprijinit pe stalpi. Acesta poarta numele latin de portic/ peristylum.
In mod ideal, pentru o familie de clasa medie, in imperiul Roman, locuinta avea 2 curti interioare, prima, mai
mica, la intrare, numindu-se ATRIUM si a 2-a, mai mare si mai selecta, numita PERISTYLUM (adica stalpi pe
perimetru/perimetru de stalpi). In peristylum se gasea ideal o mica gradina cu o fantana cu apa potabila in mijloc.

Incaperile locuintei romane aveau nume diferite dupa functionalitate:

Imagine 3D sectionata a unei locuinte romane. Aceasta tipologie

era larg raspandita in tot imperiul, din Asia pana la Gibraltar.

- La strada
- Vestibulum = Vestibul = Hol mic de acces in locuinta
- Tabernae = Taverne = Mici magazine / restaurante / bistrouri sau orice alt serviciu urban sau magazin sau atelier,
cu acces clienti direct din strada.
- In jurul atriumului = Prima curte imediat dupa vestibul
- Cubiculum = Camera de ori ce tip, de obicei de dormit / locuit dar posibil si de depozitare. Camerele din jurul
atriumului erau de multe ori destinate sclavilor, rudelor sarace, angajatilor etc. sau folosite ca depozitare.
- Alae = Aripi = Niste spatii deschise, in stanga si dreapta atriumului, de depozitare sau cu functiune variabila
- In jurul curtii principale (Peristylum)
- Tablinium = Camera centrala, a seniorului casei, de obicei cu rol de birou / arhiva documente. Cateodata sau in
mod traditional seniorul/seniorii dormeau in aceasta camera. Tablinium era conceputa cu 2 usi avand vedere spre
ambele curti ale casei, pentru ca seniorul casei sa supravegheze activitatea membrilor familiei sau a sclavilor, sa
dea indicatii, sa primeasca vizitatori.
Triclinium = Sufrageria, camera de luat masa. De obicei avea 3 banci pe 3 laturi si in centru o masa.

Curtea principala inconjurata de coloane pe perimetru = peristylum

 Culina = Bucataria. Numele

vine de la arta culinara iar in
Italiana, Cucina inseamna
bucatarie. Aici era o masa de
preparat, un cuptor, stoc de
lemne, rafturi depozitari, butoi
cu apa etc.
Cubiculum = Camera de ori
ce tip, de obicei de dormit /
locuit. Camerele de locuit in
jurul peristylumului erau
destinate membrilor familiei,
oaspetilor importanti.
Esedra sau Exedra = Un
spatiu
deschis cu Insula de locuinte inalte la Ostia.
vedere

spre portic si gradina/piscina sau fantana.

Locuintele din orasele antice erau grupate in
insule de locuit. O insula de locuit este
totalitatea locuintelor alipite una de alta,
inconjurate pe perimetru de strazi.
Totusi, trebuie spus ca in afara de aceste
locuinte oarecum standard in orasele
imperiului, exista numeroase exceptii.
Spre exemplu, oamenii bogati aveau
baie/therma proprie, racord la canalizare,
aductiune cu una sau mai multe fantani, mai
mult de 2 curti interioare, apartamente
extinse pentru sclavi precum si alte spatii
atent decorate, finisaje spectaculoase,
pardoseli din mozaic, coloane, statui.
Un alt caz interesant este cel al locuintelor
inalte multietajate, intalnite in Ostia, portul
Romei. Acestea, construite pe structura din
zidarie, puteau ajunge si la un regim de
inaltime de P+6.

Locuinta romana in orasul Pompei. 1Vestibulum/Fauces, 2- Tabernae, 3- Atrium, 4Impluvium, 5- Tablinium, 6- Triclinium, 7- Alae, 8Cubiculum, 9- Culina, 10- Posticum, 11- Peristylum,
12- Piscina, 13 Exedra

Pe baza cercetarilor arheologice s-a reconsituit modelul unor astfel

de insule de locuit foarte inalte la Ostia. Aceste insule inalte aveau o
curte interioara, asemeni caselor joase, insa in jurul acestei curti se
putea circula la fiecare nivel pe o cursiva perimetrala de unde se
putea accede la apartamente. Locatarii erau chiriasi sau familii
sarace.

Comparativ insa cu
blocurile de locuit din
prezent, insulele romane
erau mult mai insalubre,
deoarece nu existau
instalatii sanitare
avansate cum ar fi veceul
cu apa, bazine de
depozitare, robinete. Toti
cetatenii mergeau zilnic
la therma/baile publice
pentru igiena personala.
Unul dintre motivele
majore ale decaderii Imperiului Roman este distrugerea concomitenta a tuturor apeductelor Romei de catre
Vizigoti. Fiind dependenti de apa curgatoare, proaspata, toti locuitorii Romei, insumand mai mult de 1 milion, au
parasit orasul refugiindu-se in provincie, acesta ramanand in ruina pana in jurul anului 1450-1500, in Renastere.
Concluzii:
Civilizatiile lumii antice, orasele Greciei antice respectiv Imperiul Roman au reprezentat o perioada de geniu si
puternic avans al rasei umane. In antichitate au aparut stiintele importante: Matematica, Geometria, Topografia si
Topometria, Mecanica, Hidraulica, Ingineria civila si militara, Chimia, Medicina, iar disciplinele artistice au
cunoscut de asemenea un avans si un rafinament fara precedent.
Disciplina ce poarta numele de arhitectura se situeaza la granita intre arta si inginerie, si a fost dezvoltata in mod
stiintific si unitar pe intreg teritoriul fostului Imperiu Roman.
Ceea ce numim astazi arhitectura clasica a fost inventat si dus la perfectiune de catre Grecii antici si ulterior de
catre Romani.
Cetatenii Imperiului Romani erau civilizati, in mare parte oraseni, locuind in orase de piatra si zidarie,
beneficiind de multiple spatii publice, constructii monumentale si facilitati.

Bibliografie / Link-uri referinte / Surse imagini:

http://www.todayifoundout.com/index.php/2014/05/plaka-neighborhood-gods/
http://www.progettotraiano.com/foro-romano.html
http://www.lilesnet.com/friends-vacations/zaitz/2010_bzdz_vacation/rome/page2.htm
http://www.maquettes-historiques.net/
http://depts.washington.edu/arch350/Assets/Slides/Lecture19.gallery/source/priene_rowhouse_unit_axo.htm

http://www.quia.com/jg/2520996list.html
https://sites.google.com/site/ad79eruption/history/the-roman-house