Sunteți pe pagina 1din 48

REZUMAT LICENTA

1. CARACTERISTICILE PSIHICULUI UMAN


-

psihicul uman este parte integranta din continuumul general al psihicului


este un sistem dinamic, hipercomplex, autoreglabil cu capacitate de autoorganizare,
relativ stabil, evolutiv si finalist
natura sa informationala este data de procesul comunicarii organismului cu mediul extern

Dinamismul evolutiv spre deosebire de seria animala unde patternul de baza al organizarii
psihocomportamentale ramane relativ acelasi, in seria evolutiva umana, acest sufera modificari
de la o etapa istorica la alta, iar sursa schimbarii o constituie dinamica mediului sociocultural
-

spre deosebire de psihicul animal, cel uman este cel mai complex sistem dintre toate
sistemele reale cunoscute pana acum, complexitatea fiind data de planul structuralarhitectonic si de cel functional
SPU are la baza gandirea logica, imaginatia creatoare, emotii si sentimente superioare,
structuri aptitudinile de executie si creatie, memoria, vointa, trasaturile caracteriale,
limbajul articulat, motivatia, functia decizionala, functia de valorizare axiologica

Schema logica de organizare a SPU se face pe verticala, dar si pe orizontala


Dimensiunea verticala
- are un caracter plurinivelar, delimitarea fiind facuta dupa criteriul inferior-superior, primarsecundar
Trei niveluri esentiale ale organizarii SPU:
-

Inconstientul: rezervorul tendintelor refulate, inabusite, al frustrarilor; doua forme ale


inconstientului: colectiv (Jung) elemente de ordin afectiv, motivational, cognitiv si
executiv, scheme interne de raspuns si comportament, arhetipurile fiind elemente ale
vietii psihice ancestrale, tipare care vor ghida din interior; individual (Freud) poate fi
primar (exprima natura biologica a omului, include tendintele pulsionale legate de
echilibrului organismului) si secundar (Supraeul, constiinta morala a societatii)

Subconstientul: partea psihicului care tinde sa revina in constiinta si care preseaza in


mod continuu asupra acesteia, cuprinde informatii, amintiri, automatisme, deprinderi,
ticuri, tonusul emotional; este mai intins decat inconstientul si constientul, elementele
sale sunt in stare de latenta si alcatuiesc rezervorul activitatii constiente curente; asigura
continuitatea in timp a eului, da sens adaptativ invatarii permitand stocarea informatiilor si
utilizarea lor ulterior

Constientul: componenta psihica generala, cea mai noua din punct de vedere filogenetic,
cea mai complexa si cea mai puternic dezvoltata, caracteristicile ei fiind discriminarea,
disocierea, raportarea la sine de pe pozitia altuia, evaluare si autoevaluare, orientarea
spre scop stabilit anticipat, atribuirea si crearea de semnificatii

Dimensiunea orizontala
- cele trei niveluri ale psihicului nu au un caracter omogen, monobloc, ci prezinta
diferentiere structurala fiind alcatuita din elemente innascute si dobandite

Interactiunea constient-inconstient:
- in abordarea pe verticala apare ca relatie de comunicare si interactiunea in ambele
sensuri intre cele trei niveluri, care in sens ascendent difera unul de altul, iar in sens
descendent se modeleaza si se restructureaza evolutiv unu pe celalalt
- in organizarea sistemica, toate nivelurile sunt importante, fiecare are rolul sau, ireductibil
in asigurarea si mentinerea unitatii structural-functionale a sistemului, alterarea unui nivel
ducand la alterarea sistemului in ansamblu
- in structura schemelor comportamentale si actiubilor ce stau la baza vietii de relatie a
omului, gasim ordonate dupa o anumita logica, elemente care apartin celor trei niveluri
ierarhice ale SPU: inconstientul, subconstientul si constientul, locul si ponderea acestor
elemente variind in functie de timp, de situatie si frecventa
Relatii intre constient si inconstient:
- relatii circulare : continuturile constientului trec in inconstient, pentru ca apoi, printr-un
proces de germinatie, sa revina, nu neaparat integral, inapoi in constient, acest lucru fiind
valabil si pentru continuturile inconstientului, gratie mecanismului de reprimare si de
amanare
- relatii de subordonare : constau in dominanta functionala a unul nivela asupra celuilalt, a
C asupra I sau a I asupra C ; in mod normal, subordonarea se exercita de jos in sus,
legea de baza este cea a controlului I de catre C, astfel definind omul ca fiinta constienta,
al carei comportament este constient
- relatii de coordonare sau de echilibru : cele doua niveluri de coreleaza si se balanseaza
reciproc sub aspectul fortei functionale, componentele motivationale care apartin
structurii constientului si cele ale structurii inconstientului poseda o semnificatie egala sau
apropiata
In ultima sa teorie, Freud a descris trei instante :
- Sinele (id): principalul sediu al inconstientului, imaginat ca un rezervor unde clocotesc
dorintele noastre, instinctele (instinctul vietii Eros tendinta spre placere asociata cu
tendintele sexuale, si instinctul mortii Thanatos tendinta spre distrugere)
- Supraeul (superego): normele, imperativele morale, din idealul eului, se formeaza
datorita interventiei parintilor, care infraneaza tendintele copiilor neconforme cu
moralitatea
- Eul (ego): principal sediu al constiintei, care tine cont de dorintele prezente in Sine, de
interdictiile prezente in Supraeu, cautand un compromis intre ele, in functie de realitate,
acest compromis obligand eul sa refuleze toate tendintele, aspiratiile care nu se pot
realiza

2. PSIHOLOGIA PERSONALITATII
Personalitate vine din latinescul persona, care initial insemna masca, aparenta
- este edificiul central al psihismului uman
- denumeste fiinta umana in existenta ei sociala si inzestrarea ei culturala
- este totodata un sistem bio-psiho-social-cultural ce se constituie fundamental in conditiile
existentei si activitatii din primele etape ale dezvoltarii individuale in societate
- este intotdeauna unica si originala, fiecare individ pornind de la o zestre ereditara unica si
pasind in spatiul existentei sociale, incercand o serie de experimente si intrand in
anumite interactiuni, acestea avand efecte asupra cursului si construirii personalitatii
- exprima o organizare dinamica a aspectelor cognitive, afective, cognitive, fiziologice si
morfologice ale individului
- aceasta organizare a tuturor elementelor se manifesta prin conduita omului in societate,
personalitatea formandu-se numai in cadrul societatii
Individ totalitatea elementelor si insusirilor fizice, biochimice, biologice si psihofiziologice,
innascute sau dobandite, care se integreaza intr-un sistem pe baza mecanismului adaptarii la
mediu, aplicandu-se tuturor organismelor vii
Persoana manifestarea actuala a omului intr-o situatie sociala data, manifestare care se
subordoneaza unui anumit rol
Personalitatea logica si mecanismul general de organizare si integrare intr-un sistem a
componentelor bioconstitutionale, psihice si socio-culturale
Persoana si personalitatea sunt determinatii pe care le atribuim exclusiv omului.
TEMPERAMENTUL
Structura temperamentala a personalitatii insusirile si trasaturile dinamico-energetice ale
proceselor psihice: intensitatea, pregnanta, acuitatea, modalitatea, echilibrul; daca aceste insusiri
sunt innascute, integrarea lor in plan psiho-comportamental se realizeaza in ontogeneza.
- tipul si structura temperamentala sunt innascute reprezentand elementul ereditar in
organizarea interna a personalitatii
Def: temperamentul este un ansamblu de elemente biologice care, impreuna cu factorii
psihologici, constituie personalitatea.
Temperamentul reprezinta modul in care variabilele bioconstitutionale si bioenergetice se implica
in organizarea si desfasurarea proceselor psihice si se reflecta in comportament.
-

cand vorbim de temperament in plan psihologic, nu ne gandim direct la constitutia fizica,


ci la modul in care reactioneaza si se manifesta individul: rapiditatea perceptiei, a
reactiilor motorii, intensitatea trairilor emotionale, echilibrul sau impulsivitatea derularii
raspunsurilor la succesiunea stimularii externe
toate aceste trasaturi se exprima si se concretizeaza numai la persoana care se
manifesta, se comporta si actioneaza intr-o imprejurare de viata sau alta; de aceea
comportamentul dobandeste valente si sens real numai in plan psiho-comportamental
temperamentul tine de latura formala, de suprafata, a personalitatii, nu de cea interna, de
continut

Clasificarea temperamentelor
Trei categorii:
1. Tipologii morfologice si bioconstitutionale:
HIPPOCRATE
-

tipul corporal ftizic: aspect scheletic, fragil, alungit, temperamental rece, calculat, tacut,
reflexiv, predispus la tuberculoza
tipul apoplectic: aspect musculos-obez, abdomen dezvoltat, statura mijlocie sau mica,
temperamental jovial, afectuos, instabil, necontrolat, predispus la tulburari circulatorii si
digestive

KRESTCHMER
-

picnic ciclotim: constitutie orizontala, abdomen voluminos, obezitate, piele intinsa,


fata moale, sistem osos fragil; tulburari maniaco-depresive
leptosom schizotim: constitutie verticala, trunchi cilindric, cutie toracica plata, umeri
apropiati si ingusti, cap mic si rotund, muschi si oase subtiri, nas lung si ascutit, trasaturi
feminine la barbati si masculine la femei; tulburari schizofrenice
atletic vascos: constitutie fizica proportionata, dezvoltare robusta a sistemului osos si
muscular, umeri lati si bazin ingust; epilepsie
(accesoriu) tipul displastic: reuneste varietati dismorfice si este mai putin individualizat
in plan temperamental; epilepsie

Temperamente ciclotimice:
- hipomaniac: dispozitie euforica, mobilitate, sociabilitate, comunicativitate exagerata;
- sintonic: spirit realist, pragmatism, simtul umorului, toleranta;
- greoi: lentoare, inertie, praguri senzoriale ridicate, timpi de reactie mari.
Temperamente schizotimice:
- hiperestezic: nervozitate, iritabilitate, idealism, interiorizare, delicatete, circumspectie;
- schizotimic: intermediar, rece, calm, energic;
- anestezic: rece, nervos, logic, sistematic, obtuz, lenes, indolent.
LOMBROSO (biotipologia italiana)
-

normosplahnicii: constitutie normala, proportionata.


microsplahnicii: constitutie redusa, submijlocie.
macrosplahnicii: constitutie inalta, torace proeminent si picioare subtiri

PENDE (biotipologica italiana)


-

longilin stenic: temperament hipertiroidian armonic cu o functie normala sau exagerata


a glandelor genitale, energic, stapan pe sine
longilin astenic: temperament hipertiroidian si hipogenital, fatigabil
brevilin stenic: temperament hipergenital si hipersuprarenal, hipotiroidian, euforic,
expansiv
brevilin astenic: temperament hipotiroidian, hipohipofizar, lent, fatigabil, deprimat

SIGAUD (biotipologia franceza)


-

tipul respirator: dinamism, mobilitate


tipul digestiv: sedentarism, lentoare
tipul muscular: forta, energie, agresivitate
tipul cerebral: activism intelectual, interiorizare

SHELDON (biotipologia americana)


-

endomorful: metodic, constitutie dezvoltata pe orizontala, sferica, dezvoltarea sub medie


a muschilor si oaselor, coeficient redus al suprafetei corporale
mezomorful: greu si rectangular, dezvoltare superioara a muschilor si a oaselor, dispune
de un echipament adecvat pentru licitarea efortului fizic; in viata cotidiana, din acest tip
se recruteaza atletii, soldatii, aventurierii
ectomorful: predominarea liniei verticale de dezvoltare asupra celei orizontale, inalt,
fragil, cu cosul pieptului turtit, slab, muschii sunt putin dezvoltati, constitutie slaba pentru
efortul fizic.

Un biotip se determina prin gradul ridicat de dezvoltare a trasaturilor sale specifice, dar si prin
nivelul scazut de exprimare al celorlalte trasaturi. Este definit prin
- precumpanirea trasaturilor proprii si slaba exprimare a trasaturilor nespecifice,
- modul de articulare-organizare structurala a componentelor,
- gradul de dezvoltare a trasaturilor corelative celor trei componente.
Sheldon a mai identificat o serie de biotipuri:
- displastic
- masculin-feminin (exprima intregirea reciproca a sexelor barbatul este preponderent
mezomorf si apoi ectomorf; femeia este cu precadere endomorfa sau ectomorfa)
- infantiloid
S-a ajuns la obtinerea a trei constelatii psihice:
-

prima constelatie: dorinta de odihna si relaxare, preferinta pentru confort, placerea


digestiei, dependenta de aprobarea sociala, somnul profund, nevoia de consolare la
necaz, nevoia de afectiune si suport social; coreleaza cu endomorful (visceroton)
a doua constelatie: atitudinea asertiva, siguranta in afirmare, energia in vorba si fapta,
nevoia de exercitiu, maniera deschisa, directa, fara retineri de a se purta in contextul
relatiilor interpersonale, nevoia de actiune imediata la necaz, nevoia de a parea mai in
varsta, vocea sigura, neinhibata; coreleaza cu mezomorful (somatoton)
a treia constelatie: retinerea in atitudini, mod nervos de a reactiona, sociofobia, inhibitie
relationala, retinere vocala, persistenta in maniere si deprinderi, somn nervos, nevoia de
singuratate, proiectii si reverii tineresti de compensatie; coreleaza cu ectomorful
(cerebroton)

Idei principale asupra biotipologiei


1. Legatura dintre constitutia fizica si structura psiho-comportamentala nu poate fi pusa la
indoiala, aceasta legatura fiind de natura corelativa (fire vesela si deschisa vs trista si
introvertita si activare-accelerare vs domolire-incetinire)
2. Trebuie sa ne limitam numai la corelatiile si trasaturile genotipice, cele fenotipice tinand
de structura caracterului
3. Biotipul nu este o marime scalara, ci o configuratie complexa
4. Determinarea matematica a biotipurilor nu ne ofera nicio informatie despre semnificatia si
directia de evolutie in plan individual a parametrilor
5. Legatura dintre biotip si psihotip este conditionata atat genetic, cat si onto- si
sociogenetic
2. Tipologii fiziologice si psihofiziologice
PAVLOV
-

principiul nevrismului: rolul principal in reglarea raporturilor organismului cu mediul


extern si a functionarii organelor interne, inclusiv a sistemului endocrin, il joaca creierul
functionarea creierului, respectiv, proprietatile naturale innascute ale celor doua procese
fundamentale, excitatia si inhibitia, reprezinta principalii factori care conditioneaza
temperamentul
trei proprietati naturale care, impreuna, alcatuiesc ceea ce el a numit tip general de
activitate nervoasa superioara (tip a.n.s.):
o

forta: proprietatea primordiala si determinanta care reflecta incarcatura


energetica a neuronului; este determinata genetic si defineste atat excitatia cat si
inhibitia; indicatorii dupa care putem evalua forta SN sunt capacitatea generala
de lucru, rezistenta la actiunea factorilor stresanti si afectogeni, rezistenta la
experientele dure si dramatice ale vietii, rezistenta la actiunea alcoolului si
substantelor farmacodinamice. Exista doua tipuri generale de SN: puternic si
slab

mobilitatea: defineste viteza si durata proceselor nervoase fundamentale si


rapiditatea trecerii de la unul la altul; este evaluata pe baza unor indicatori
precum rapiditatea formarii noilor legaturi temporare, rapiditatea trecerii de la o
actiune la alta, rapiditatea si usurinta adaptarii la schimbare. Exista doua tipuri de
SN: mobil si inert

echilibrul: rezulta din raportul de forta dintre excitatie si inhibitie; se obiectiveaza


in trei tendinte: spre impulsivitate (excitatie > inhibitie), spre inhibare (excitatie <
inhibitie), spre echilibru (excitatie = inhibitie)

echilibrul este cea dintai insusire care ni se impune observatiei in plan comportamental,
impulsivitatea sau calmul punandu-si amprenta pe orice raspuns motor, verbomotor sau
emotional; exista doua tipuri de SN: echilibrat, neechilibrat (excitabil si inhibabil)

Patru tipuri generale de ANS


1. Tipul puternic-echilibrat-mobil: valori ridicate ale fortei, mobilitatii si echilibrului;
coreleaza cu temperamentul sangvinic (vioi, comunicativ, sociabil)
2. Tipul puternic-echilibrat-inert: valori ridicate ale fortei si echilibrului si valori scazute ale
mobilitatii; coreleaza cu temperamentul flegmatic (calm, tacut, nesociabil)
3. Tipul puternic-neechilibrat-excitabil: valori ridicate ale fortei si valori scazute ale
echilibrului; coreleaza cu temperamentul coleric (rezistent, hiperactiv, irascibil)
4. Tipul slab: valori scazute ale fortei si insuficienta individualizare a mobilitatii si echilibrului
(emotivitate, prudenta, rezistenta scazuta la stres si frustratie etc); coreleaza cu
temperamentul melancolic (interiorizat, retras, sensibil)

BOURDEL si MONTAIN
Clasificarea potrivit grupelor sangvine
-

Grupa O1 -> temperament melodic: consonanta cu mediul extern, adaptandu-se fara


dificultate la situatii
grupa A2 -> temperament armonic: cautarea permanenta a armoniei in anturaj,
neputandu-se dezvolta si realiza decat in aceasta situatie
grupa B3 -> temperament ritmic: slab sensibili la mediu, traind si exprimandu-se in
ritmul lor propriu
grupa AB4 -> temperament complex: reuneste trasaturi contradictorii ale celorlalte trei,
avand dificultati in gasirea echilibrului

HERMANN
Clasificarea bazata pe asimetria functionala a emisferelor cerebrale
1.
2.
3.
4.

Tipul cortical stang (C.S.): organizat, logic, determinat, stabil, conservator


Tipul cortical drept (C.D.): ingenios, intuitiv, emotional, creativ, instabil, deschis
Tipul limbic stang (L.S.): sigur pe sine, rezistent la frustratii, activ
Tipul limbic drept (L.D.) : serviabil, amabil, comunicativ, afectuos

3. Tipologiile psihologice
HEYMANS si WIERSMA
-

tipologie cu caracter tranzitoriu


orice fenomen psihic declanseaza o activitate a celulelor nervoase care persista si dupa
terminarea lui
descrie personalitatea pe baza a trei trasaturi: emotivitatea (instabilitatea emotionala),
activitatea (forta pulsionala generala) si primaritatea-secundaritatea (predominarea
uneia dintre cele doua functii, primara sau secundara)

SENNE si BERGER
-

au aratat ca cele trei dimensiuni ale lui Heymans si Wiersma pot fi reduse la doar doi
factori independenti: emotivitate si primaritate-secundaritate

4. Tipologiile psihanalitice
FREUD
-

abordare de cerc inchis a fenomenelor particulare si a organizarii sistemului


personalitatii in ansamblu
tipologiile elaborate din aceasta perspectiva au fost numite pur psihologice

Tipuri de baza
1. Tipul oral: nevoia de a depinde excesiv de altii pentru a-si putea mentine respectul de
sine; se raporteaza la aspectul a da a primi (generozitate-avaritie, volubilitate-tacere
obstinata)
2. Tipul anal: parcimonie, iritabilitate, pedanterie
3. Tipul uretral: ambitia si dorinta de competitie, care se afla in raport invers cu rusinea
4. Tipul falic: temeritate, determinare, siguranta, ceea ce reprezinta realizarea dorintei in
raport cu angoasa de castrare
5. Tipul genital: normalitatea ideala a personalitatii; este intruchipat de subiectii care
parcurg fara probleme si stari remanente toate stadiile evolutiei libidinale

FROMM
-

interactiunea cu parintii determina tipul de orientare speciala:


o receptiva (subiectul asteapta tot ceea ce doreste de la o sursa externa),
o de exploatare (subiectul incearca sa ia totul de altii prin forta),
o cumulativa (subiectul fondeaza securitatea sa pe economisirea si conservarea a
ceea ce poseda),
o comerciala (subiectul isi considera propria persoana ca o marfa ce poate fi
vanduta si cumparata),
o productiva (subiectul isi foloseste aptitudinile pentru a realiza potentialitatile
proprii)

JUNG
-

tendinta pe care o poseda libidoul, respectiv energiile instinctuale, este de a se orienta


preponderent fie spre lumea externa (extraversiune), fie spre cea intena (introversiune)
are corespondente cu Kretschmer: ciclotim extravertit, schizotim introvertit

Extravertitul: corespunde tipului superficial, acorda valoare lumii externe (bogatiei, prestigiului),
cauta aprobarea sociala, tinde sa fie conformist, este sociabil, iubeste activitatea exterioara,
schimbarea, variatia, emotiile sale sunt usor de activat, dar sunt superficiale, de moment, are
inhibitii putine

Introvertitul: corespunde tipului profund, se caracterizeaza prin trasaturi opuse, interesul sau
esential situandu-se in sfera ideilor.
5. Tipologiile clinice
SCHNEIDER
Zece tipuri
1. Tipul hipertimic/hipomaniac: stare permanent deviata spre euforie si hiperactivitate
maniaca; nu este o psihoza
2. Tipul depresiv: umoare permanent deviata spre depresie si durere morala; stare
permanenta, prezentand la minimum trasaturile melancoliei
3. Tipul nelinistit: subtipul senzitiv (sensibilitate crescuta pentru toate experientele traite,
incapabil de descarcare) si subtipul anancastic (obsesional sau compulsiv; sinonim sau
chiar identic cu tipul anal descris de psihanalisti)
4. Tipul fanatic: adesea denumit paranoic; rigiditate, orgoliu, paralogism
5. Tipul isteroid, histrionic sau mitomaniac: egocentrism, superficialitatea sentimentelor,
tendinta spre fabulatie si mitomanie
6. Tipul instabil: oscilatie emotionala, corespunde dezechilibrului mintal
7. Tipul exploziv: reactii emotionale violente, agresive, numite de scurtcircuit
8. Tipul apatic: insensibilitate si raceala afectiva, corespunde unor varietati ale nebuniei
morale si perversiunii constitutionale
9. Tipul abulic: influentabilitate si maleabilitate a vointei (usor manevrabil de cei din jur)
10. Tipul astenic: fragilitate neuropsihica si fatigabilitate.
CARACTERUL
caracter = semn; ulterior semnificatia s-a extins, fiind utilizat pentru a exprima ceea ce distinge
un lucru de altul, un organism de altul;
Caracterul = insusire sau trasatura diferentiatoare sau asemanatoare, comuna, ereditara sau
dobandita, care permite descrierea si clasificarea indivizilor; culoarea pielii, a ochilor, talia sau
conformatia fizica sunt caractere.
Caracterul poate fi considerat rezultatul unui sir de integrari a functiilor si proceselor psihice
particulare din perspectiva relationarii omului cu semenii si a adaptarii sale la mediul sociocultural in care traieste.
Doua curente: insusirile genotipice determinate biologic, si cele fenotipice dobandite sub
influenta mediului natural si social.
Spre deosebire de temperament, caracterul se implica si se manifesta numai in situatiile sociale,
se structureaza numai in interactiunea individului cu mediul socio-cultural.
Profilul caracterial orice individ cat de cat normal, nascut si crescut intr-un mediu social cu
comunicare si interactiune cu alti semeni, isi structureaza, pe baza unor complexe transformari in
plan cognitiv, afectiv, motivational, un anumit mod de raportare si reactie la situatiile sociale.
Individul poate fi pus in trei ipostaze:
1. de concordanta deplina cu societatea toate solicitarile sociale sunt acceptate si
integrate, cele proprii incadrandu-se in limitele normelor si etaloanelor societatii; este o limita
ideala care nu se intalneste in realitate.

2. de respingere reciproca totala solicitarile sociale nu concorda in niciun fel cu cele proprii;
nu se intalneste in realitate.
3. de concordanta partiala-discordanta partiala cele doua multimi de solicitari se
intersecteaza pe o plaja mai ingusta; aceasta este situatia reala care reflecta raportul individsocietate.
Caracterul se structureaza prin integrarea in plan cognitiv, afectiv, motivational si volitiv a ceea
ce este semnificativ pentru individ in situatiile, evenimentele si experientele sociale. Dezvaluirea
trasaturilor de caracter este incomparabil mai dificila decat a celor temperamentale.
Cand caracterul se structureaza pe baza semnificativului individual, va fi etichetat ca marunt,
mercantil, in acest caz, individul demonstrandu-si intreaga forta a caracterului sau in actiunile
indreptate spre atingerea scopurilor personale.
Cand caracterul se structureaza pe baza semnificativului general, va fi etichetat ca mare, nobil,
in acest caz, individul demonstrandu-si forta caracterului sau in actiunile subordonate atingerii
unor scopuri cu valoare sociala mare.
Structura psihologica a caracterului
Elemente de ordin
-

afectiv: emotii, sentimente


motivational: interese, idealuri, trebuinte
cognitiv: reprezentari, concepte, judecati
volitiv: insusiri, trasaturi

Gradul de elaborare a structurii caracteriale nu este acelasi la toti oamenii.


Gradualitatea structurilor personalitatii (LEWIN)
1. Niveluri difuze (incipiente): componente si articulatii nediferentiate
2. Niveluri intermediare (medii): diferentieri de la slab la mediu a componentelor si
articulatiilor
3. Niveluri mature (superioare): diferentieri de la mediu la superior a componentelor.
Stabilitatea structurii caracteriale nu este de acelasi ordin ca cea a structurii temperamentale;
caracterul este modelabil pe toate durata vietii individului, dintr-unul initial negativ, putand deveni
unul pozitiv, daca situatiile si experientele sunt suficient de semnificative.
Spre deosebire de temperament, caracterul reflecta si ne trimite la latura de continut, de esenta
a personalitatii si ne impune valorile etice ale comportamentului.
Structura caracteriala cuprinde doua blocuri:
1. Blocul de comanda sau directional:
- scopurile mari ale activitatii, drumul de viata ales, valorile alese si recunoscute de individ
- elemente esentiale: structura cognitiva de receptare si filtrare, structura motivationala
de testare, structura afectiva care genereaza starile fata de situatii.
- aceste elemente formeaza latura interna, invizibila, a caracterului
- este absolut necesar, dar insuficient pentru realizarea caracterului in act
2. Blocul de executie:
- cuprinde mecanismele voluntare de pregatire, conectare si reglare a conduitei in situatia
concreta data

include: operatorii de conectare (primesc si proiecteaza starea de set), operatorii de


activare (realizeaza stabilirea atitudinii fata de situatie), operatorii de declansare (pun in
functiune aparatele de raspuns, verbale si motorii) si operatorii conexiunii inverse
(extrag si retransmit blocului de comanda informatia despre efectele actiunii sau
comportamentului)

Atitudinea
este o veriga de legatura intre starea psihologica interna dominanta a persoanei si
multimea situatiilor la care se raporteaza in contextul vietii sale sociale
- caracteristici principale: directia sau orientarea (pozitiva sau negativa in functie de
trairea afectiva fata de obiect/situatie), gradul de intensitate (gradatiile celor doua
segmente ale trairii afective trecand prin 0)
Dinamica atitudinii (dupa NEWCOMB)
-

1. dimensionalitatea: numarul si varietatea elementelor care compun obiectul de referinta


2. suprafata: intinderea comprehensibila a obiectului; consta in numarul de insusiri
accesibile observatiei si intelegerii, fata de care subiectul si-a format o atitudine definita
3. centralitatea psihologica: unele obiecte se situeaza aproape permanent in prim-planul
constiintei, in timp ce altele raman, psihologic, indepartate de subiect
4. socialitatea: obiectele sociale reprezinta principala sursa de formare a atitudinilor
Expresia externa a atitudinii
1. OPINIA forma verbal-propozitionala de exteriorizare a atitudinii, constand in judecati de
valoare si de acceptare sau de respingere in legatura cu diferite situatii, evenimente si
sisteme de valori
2. ACTIUNEA intrarea subiectului in relatie directa cu situatia si efectuarea unor
demersuri de integrare in situatie, de modificare a ei sau de indepartare; gradul de
angajare psihologica este mult mai mare decat in cazul in opiniei, de accea actiunea
devine mai relevanta pentru dezvaluirea esentei caracterului unei persoane decat opinia;
faptele atarna mai greu in aprecierea personalitatii unui om decat vorbele.
Clasificarea atitudinilor
1. Atitudinile fata de sine
- reflecta caracteristicile imaginii de sine, elaborate pe baza autoperceptiei si autoevaluarii,
si a perceptiei si evaluarii celor din jur
- se structureaza pe doua niveluri: unul segmentar atitudinea fata de eul fizic, psihic si
social, si unul global pozitia pe care o abordam fata de propria personalitate in unitatea
componentelor sale bio-psiho-sociale
- atitudinea globala este una pozitiva si se poate structura pe grade de autoevaluare
diferite: obiectiv-realista, in hiper (supraestimare), in hipo (subestimare)
2. Atitudinile fata de realitate
- se diferentiaza si se individualizeaza potrivit diversitatii situatiilor generate de realitate
- putem delimita atitudinea fata de: munca, normele, principiile si etaloanele morale,
diferitele institutii, structura si forma organizarii politice, ceilalti semeni, etc

Trasaturile caracteriale
-

se bazeaza preponderent pe procedeul trasaturilor


trasatura caracteriala poate fi definita ca structura psihica interna
se evalueaza numai printr-o operatie de comparatie a unei persoane cu altele; aceasta
deoarece nu exista un standard absolut
determinarea si atribuirea acestor trasaturi se realizeaza intotdeauna cu referire la
descrierile interindividuale; trebuie, asadar, sa ne asiguram ca insusirile atribuite unei
persoane sunt efectiv proprii acelei persoane si ca ele au fost observate in mai multe
situatii
formeaza perechi antagonice: egoist-altruist, avar-cheltuitor, respectuos-nepoliticos,
muncitor-lenes, curajos-las, etc; la fiecare persoana se intalneste intreaga gama de
perechi, dar cu grade diferite de dezvoltare a fiecarei trasaturi; astfel, profilul caracterial
va integra trasaturi care tind preponderent spre polul pozitiv sau spre cel negativ

Modelul balantei (de ZLATE)


1. Arata si explica mecanismul psihologic al formarii caracterului
2. Sugereaza interpretarea caracterului nu doar ca formandu-se, ci si ca autoformandu-se
3. Conduce spre stabilirea unei tipologii caracteriale
Clasificarea trasaturilor (dupa ALLPORT)
1. Comune: ii apropie pe oameni si dupa ele pot fi gasite comparatii intermediare
2. Individuale: diferentiaza o persoana de alta; acestea sunt: cardinale (dominante),
centrale (cotidiene), secundare (periferice)
3. Globale: unitatea caracterului, pregnanta, originalitatea, plasticitatea, stabilitatea
scopului, integritatea
4. Particulare: de natura cognitiva (reflexivitatea, obiectivitatea, spiritul critic si opusul lor),
de natura afectiva (sentimentalismul, timiditatea), de natura motivationala (lacomia,
avaritia, mercantilismul si opusele lor), de natura intersubiectiva (spiritul de cooperare,
spiritul de intrajutorare, altruismul si opusele lor), de natura morala (bunatatea, cinstea,
demnitatea, modestia si opusele lor), de natura volitionala (curajul, independenta,
fermitatea, hotararea, autocontrolul si opusele lor)
APTITUDINILE
Aptitudinea este gradul de organizare a personalitatii sub aspect adaptativ-instrumental concret.
Adica, ce poate face si face efectiv un individ in cadrul activitatii pe care o desfasoara; se leaga
de performanta si de eficienta, in dublul sau inteles: calitativ si cantitativ.
Latura cantitativa volumul total al sarcinilor rezolvate si volumul produselor finite obtinute,
timpul necesar rezolvarii unei sarcini, precum si cel necesar obtinerii unui rezultat, intensitatea
efortului depus.
Latura calitativa gradul de dificultate si complexitate a sarcinii rezolvate, noutatea si
originalitatea produsului final, valoarea in sine a acestuia, procedeul folosit.
-

cu cat cele doua laturi ale performantei iau valori mai ridicate, cu atat aptitudinea este
mai bine dezvoltata, si invers; de aici rezulta faptul ca orice aptitudine pune in evidenta
un aspect absolut (CE) si unul relativ (CAT DE MULT si CAT DE BINE)
pe de alta parte, termenul de aptitudine poate fi folosit intr-un sens larg (potentialul
adaptativ general al individului, pe baza caruia reuseste sa faca fata cat mai bine
situatiilor si sa si satisfaca starile de necesitate) si intr-un sens restrans (potentialul

instrumental-adaptativ care permite celui care il detine, realizarea unor performante


superioare mediei comune)
cazul obiectiv in care se valideaza o aptitudine: jocul, invatarea si munca, in cele doua
variante ale sale, fizica si intelectuala, in unitatea celor doua verigi: executiva si
creatoare.

Aptitudinea, fie ca e luata in sens larg sau restrans, se diferentiaza si se individualizeaza in


concordanta cu structura obiectiva a sarcinilor si scopurilor care compun o activitate integrala;
astfel legam termenul de aptitudine de o structura complexa, multidimensionala, in care se
integreaza diverse entitati psihice, motorii si fizico-constitutionale.
Schema unei aptitudini
1. Veriga informationala: ansamblu organizat de reprezentari, cunostinte, idei, intelegeri si
interpretari despre domeniul obiectiv al activitatii
2. Veriga procesual-operatorie: sistem de operatori si scheme logice care se aplica
elementelor informationale pentru realizarea modelului intern al produsului ce se propune
a fi obtinut
3. Veriga executiva: actiuni si procedee mentale si motorii de pune e in aplicare si
finalizare a proiectului
4. Veriga dinamogena si de autointarire: motivatie si afectivitate
5. Veriga de reglare: doua secvente una de selectare si orientare valorica si alta de
optimizare si perfectionare.
-

are un caracter dinamic, poate capata un aspect variabil la acelasi individ


o putem rezuma in trei stadii: de structurare si maturizare, de optimism functional si de
regresie
dezvoltarea aptitudinilor nu se supune numai legilor varstei, ea fiind influentata in mod
esential si de imprejurarile externe, de mediu; aptitudinile de pot pierde, daca nu au
conditii favorabile de manifestare.

Raportul innascut dobandit


Doua orientari diametral opuse
1. Ineista:
- isi are originea in filosofia idealist-rationalista, care afirma caracterul innascut al ideilor si
principiilor
- absolutizeaza rolul ereditatii, mediul fiind doar factor activator-declansator
- afirma ca individul se naste cu un potential aptitudinal mai sarac sau mai bogat, mai
prolific sau mai steril, care ramane in structura si esenta lui, mediul neadaugand nimic
semnificativ la el
2. Genetista:
- isi are originea in filosofia empirist-pozitivista, cu faimosul principiu tabula rasa
- porneste de la ideea ca de la natura toti oamenii sunt egali sau la fel, diferentierile intre ei
si structura vietii psihice fiind introduse de factorii mediului extern, indeosebi de cei socioculturali si economici
- aptitudinea este considerata un produs exclusiv al mediului, care determina procesul
invatarii si dezvoltarii
In lumina acestui principiu, aptitudinea nu poate fi nicicum innascuta, dar nici introdusa ca atare
din afara de catre mediu. Ea se constituie pe baza interactiunii dintre fondul ereditar si mediu.

Fondul ereditar ansamblu eterogen de predispozitii, tendinte evolutive, insusiri, si stari de


natura bioconstitutionala, fiziologica, senzoriala si cerebrala. Variante relationale:
1. Fond ereditar superior mediu inalt favorabil (SMIF): cazul ideal, cel mai inalt nivel de
dezvoltare a aptitudinilor
2. Fond ereditar superior mediu neprielnic (SMN): ereditatea poate compensa deficitul de
mediu
3. Fond ereditar mediocru mediu inalt favorabil (MMIF): compensare pozitiva din partea
mediului
4. Fond ereditar mediocru mediu neprielnic (MMN): compensare pozitiva din partea
ereditatii
5. Fond ereditar slab mediu inalt favorabil (sMIF): compensare pozitiva din partea
mediului
6. Fond ereditar slab mediu neprielnic (sMN): efect negativ ai ambilor factori nivelul cel
mai scazut de dezvoltare a aptitudinilor
Structura generala a unei aptitudini trei tipuri de componente
- se datoreaza deopotriva ereditatii si mediului si numai o mica parte actiunii separate a unuia sau
a altuia
1. care tin preponderent de ereditate
2. care tin preponderent de mediu
3. care tin de interactiunea ereditate-mediu
Clasificarea aptitudinilor
1. Generale acea aptitudine care este solicitata si care intervine in orice fel de activitate a
omului sau in rezolvarea unor clase diferite de sarcini; alcatuiesc repertoriul instrumentaladaptativ al oricarui individ; pot fi impartite in senzorio-motorii si intelectuale.
- cele senzorio-motorii se leaga de toate situatiile concrete care reclama discriminarea si
identificarea obiectelor si efectuarea unor actiuni directe cu ele sau asupra lor, in vederea
satisfacerii unor nevoi curente
- cele intelectuale reunesc mai multe functiuni psihice, care sunt implicate in toate formele
de activitate si sunt proprii tuturor oamenilor memoria, imaginatia si inteligenta
Inteligenta
-

notiunea devine din ce in ce mai greu de definit, diferiti autori conferindu-i continuturi
diferite
este capacitatea de a stabili relatii intre obiecte, fenomene si evenimente cat mai diverse,
de a adaptare la mediu, de gasire a solutiilor optime in situatii noi, inedite; este ceea ce
masoara testele de inteligenta sau ceea ce ne indica testele de inteligenta

Tipuri de inteligenta:
- conceptuala: aptitudinea de a opera usor si adecvat cu materialul verbal si simbolic,
- practica: aptitudinea de a opera cu material intuitiv, obiectual,
- sociala: capacitatea individului de a se descurca in situatiile sociale,
- cristalizata: desfasurare ordonata, coerenta, logica randament bun in situatii bine
definite
- fluida: desfasurare libera, imprevizibila eficienta in situatii problematice, slab definita
- inteligenta multipla: lingvistica, muzicala, logico-matematica, spatiala, kinestezica,
interpersonala, intrapersonala

Teoria triarhica a inteligentei


1. Subteoria contextuala contextul cultural in care se manifesta comportamentul
inteligent
2. Subteoria componentiala modul in care experientele noastre anterioare afecteaza felul
in care ne comportam
3. Subteoria care vizeaza cele doua fatete ale inteligentei, cea legata de noutate si cea
legata de prelucrarea automatizata a informatiei
-

controversata este si problema definirii inteligentei: unii autori considera ca este integral
innascuta, tinand doar de ereditate, altii o considera dobandita sub actiunea directa a
mediului; rezolvarea corecta nu poate fi decat pe principiul ereditate-mediu.

2. Speciale structuri instrumentale ale personalitatii care asigura obtinerea unor


performante deasupra mediei in anumite sfere particulare de activitatea profesionala; o
aptitudine este speciala in raport cu o alta mai generala, al carei caz particular este si
poate fi generala in raport cu alta si mai ingusta de actiune (de ex: aptitudinea
matematica este speciala in raport cu inteligenta, dar generala in raport cu modurile de
gandire matematica)
-

se structureaza si se dezvolta selectiv in interactiunea sistematica a subiectului cu


continuturile obiective
se bazeaza pe actiunea factorilor specifici, care se evidentiaza in cadrul unor subsisteme
strict individualizate ale personalitatii: auditiv (auzul absolut, memoria structurilor
muzicale), vizual (sensibilitatea cromatica, memoria formelor), cognitiv (memoria
verbala si numerica, combinativitatea imageriala etc)

Clasificare
1.
2.
3.
4.
5.

Artistice literatura, muzica, pictura, sculptura etc


Stiintifice matematica, fizica, astronomie etc
Tehnice proiectarea, producerea si intretinerea a tot ceea ce inseamna masina
Sportive atletism, gimnastica etc
Manageriale organizare, administratie etc

Organizarea si integrarea subsistemului aptitudinal in plan individual ia aspectul unei piramide, la


baza careia se afla procentul relativ ridicat al persoanelor cu potential aptitudinal special
deasupra mediei comune. La un etaj mai sus, se situeaza procentul semnificativ mai scazut al
persoanelor care ating nivelul talentului. La varful piramidei se situeaza procentul foarte mic al
persoanelor de geniu.
IMAGINEA DE SINE SI ROLUL EI REGLATOR IN SISTEMUL PERSONALITATII
Imaginea de sine filtru prin care trec si se compara atat solicitarile interne ale individului,
cat si cele externe
-

omul isi formeaza un model informational nu numai despre obiectele si fenomenele lumii
externe, ci si despre sine insusi, se autoanalizeaza, se autointerpreteaza
in primul rand, ca realitate fizica, ca ingatisare exterioara, formandu-si o imagine mai mult
sau mai putin obiectiva si completa despre eul fizic, asociata cu judecatile de valoare
corespunzatoare
in al doilea, ca realitate psihosociala, sub aspectul posibilitatilor, capacitatilor, aptitudinilor
si trasaturilor caracteriale, formandu-si o imagine mai mult sau mai putin fidela si

obiectiva despre eul sau psihic, spiritual, despre statusul social, asociata si aceasta cu
judecati de valoare
Imaginea de sine apare ca un complex construct mental, care se elaboreaza treptat in cursul
evolutiei ontogenetice a individului, in paralel si in stransa legatura cu constientizarea lumii
obiective, printr-un lung sir de procese si operatii de comparatie, clasificare-ierarhizare,
generalizare-integrare.
-

componente: eul fizic si eul spiritual, psihic si psihosocial


aceste componente se intregesc reciproc, dar interactioneaza si se interconditioneaza in
od dialectic
formarea imaginii de sine nu este un proces exterior, incluzandu-se inca de la inceput ca
factor mediator principal intre starile interne de necesitate si situatiile si solicitarile externe
modul general de raportare a individului la realitate, gradul de veridicitate si adecvare a
optiunilor, hotararilor si actiunilor vor depinde nemijlocit de calitatea imaginii de sine
imaginea de sine are trei fatete interconectate: asa cum se percepe si si apreciaza
subiectul la momentul dat, asa cum ar dori subiectul sa fie si sa para si asa cum crede
subiectul ca este perceput si apreciat de altii
functia imaginii de sine rezida in obtinerea si mentinerea identitatii (a fi cineva, a ocupa o
anumita pozitie in contextul social, a juca un anumit rol, de a dispune de un anumit statut)

Semnele de identitate transmise cele pe care individul le primeste prin insusi faptul ca s-a
nascut: numele, data si locul nasterii, trasaturile bioconstitutionale si fizionomice, structura
temperamentala; functioneaza permanent, ele nefiind conditionate de prezenta fizica a individului
Semnele de identitate dobandite furnizeaza informatie despre continutul insusi al personalitatii,
asa cum se dezvaluie el in comportament si in performante, incep prin a se impune inca din primii
ani de viata, prin abilitatile manifestate in dezvoltarea mersului, a limbajului, a deprinderilor
sensorio-motorii, a memoriei, atentiei si inteligentei
Dpdv al dinamicii comportamentale, oamenii pot fi impartiti in doua categorii:
- cei care ating un anumit plafon si cauta sa se mentina la acel nivel, multumindu-se cu ce
au realizat sau realizeaza
- cei la care ramane activa o lunga perioada de timp tendinta autodepasirii, mutand de
fiecare data mai sus stacheta aspiratiei si expectatiei
In jurul imaginii de sine se elaboreaza si mecanismele de aparare, apararea constand in
modalitatile speciale de efort pentru a face fata stresului psihic care rezulta din conflictul dintre
solicitarile interne si cele externe. *vezi mecanismele de aparare Cap. Psihanaliza*
EUL procesul de integrare pe verticala, unde se produce efectul de emergenta globala, care
face ca toate componentele si subsistemele particulare sa se articuleze si sa se subordoneze
finalitatii de ansamblu a sistemului
-

este chintesenta intregului proces de devenire si integrare a personalitatii


este ceea ce diferentiaza, individualizeaza, da consistenta ontologica si delimitare, prin
autodeterminare si autoinchidere, personalitatii in raport cu mediul
trasaturi definitorii: reflexivitatea (eu sunt eu, nu sunt tu si nici el), adresabilitatea (eu ma
raportez la cei din jur, la lume, ca eu), transpozabilitatea (eu ma compar cu altii si ma
transpun in situatia lor), teleonomia (orientarea spre scopuri)
trei componente intercorelate si reciproc integrate: eul corporal (imaginea valorizanta a
mediului intern al organismului), eul psihologic (imaginea despre propria organizarea
psihica interna), eul social (imaginea despre locul si rolul propriu in societate)
gradul de elaborare a celor trei componente difera de la un individ la altul, rezultand patru
profile de baza: somatic (dominanta a componentei bioconstitutionale), spiritual
(dominanta a componentei psihice), social (dominanta a componentei sociale) si mixt
(integrare echilibrata a celor trei componente)

3.

ORGANIZATIILE

Conceptul de organizatie poate fi abordat si definit din trei perspective:


- dimensiunea logic principala: releva regulile de rationalitate care fundamenteaza
activitatile sistematice ale colectivitatilor umane si consta in principii de rationalitate pe
baza carora oamenii interactioneaza coerent si sistematic
- dimensiunea functional procesuala: reflecta dinamica desfasurarii in timp a sistemului de
interactiuni prin intermediul carora se formeaza, se dezvolta si se manifesta organizatiile
- dimensiunea structural obiectuala: exprima sistemul concret si stabil de interactiuni dintre
elementele ansamblului
Organizatiile una dintre componentele structurale si functionale esentiale ale sistemelor
sociale, prin care se asigura racordarea intereselor sociale generale cu cele ale diferitelor tipuri
de grupuri si persoane; se fixeaza obiectivele concrete prin care se asigura functionarea
sistemului social global, care corespund si intereselor membrilor care le compun
-

sunt ansambluri umane construite, in care se desfasoara interactiuni sistematice si


ordonate, pe baza schemei de organizare sau organigramei
au obiective explicit formulate la care adera toti membrii organizatiei
dezvolta o structura interna care reflecta pozitiile, ierarhiile si relatiile functionale dintre
acestea (organigrama)
prezinta o diferentiere interna a pozitiilor functiilor, atributiilor, rolurilor si activitatilor prin
care se realizeaza diversele componente ale obiectivului comun
manifesta o dinamica structurala si functionala, in stransa legatura cu gradul de
realizare a obiectivelor
pastreaza raporturi dinamice cu mediul extern
dezvolta multiple mecanisme de autoreglare, interna si externa, ceea ce le confera
calitatea de sisteme cibernetice adaptative

Clasificarea organizatiilor
1. Dupa natura obiectivului urmarit: economice intreprinderi industriale si comerciale;
financiare - banci, fonduri de investitii; politice - partide; religioase - Biserica, sectele;
educationale - scoli, universitati; militare - armata, politia; juridice - judecatorii, tribunale;
umanitare; sportive; civice; administrative.
2. Dupa gradul de structurare interna: formale cu grad inalt de structurare, pe baza unor
reglementari stricte; informale grad redus de structurare, raporturile si activitatile spontane
prevaland asupra celor reglementare.
3. Dupa directia de structurare a raporturilor dintre membri: structura orizontala dezvolta
preponderent raporturi de coordonare reciproca; structura verticale structuri ierarhice
piramidale
4. Dupa relatiile cu mediul social extern: inchise obiectivele si normele de functionare sunt
elaborate exclusiv in perimetrul organizatiei respective; deschise adeziunea membrilor este
libera, depinzand de propria lor initiativa.
5. Dupa durata de functionare: temporare existenta lor este legata de un anumit proiect,
care, odata realizat, implica automat desfiintarea structurii; permanente nu au inclus in
proiectul de infiintare un termen limita.

6. Dupa gradul de transparenta: transparente administrative si civie; semitransparente


serviciile de informatii, sectele religioase; oculte Masoneria
7. Dupa temeiurile pentru care oamenii accepta legitimitatea autoritatii: orientata pe lider
se bazeaza pe calitatile personale ale liderului; patriarhala autoritatea este acceptata in
virtutea datinilor si traditiilor; birocratica bazata pe o autoritate rational-legala
CARACTERISTICILE STRUCTURALE ALE ORGANIZATIILOR
Marimea cu cat numarul membrilor unei organizatii este mai mare, cu atat complexitatea
acesteia va creste, existand tendinta unei accentuate structurari pe verticala (niveluri ierarhice)
Complexitatea gradul de diferentiere structurala si specializare functionala, in raport cu natura
obiectivelor constitutive
Formalizarea masura in care activitatea organizationala este reglata explicit de un sistem
formal de reglementari si reguli comportamentale; nivelul de formalizare este dependent de
marimea sistemului si de natura institutiilor sub comanda carora functioneaza respectiva
organizatie
Intensitatea administrativa depinde atat de marime si de formalizare, cat si de natura
functiilor profesionale si sociale ale sistemului; este data de raportul dintre marimea personalului
de conducere, cel administrativ si cel de executie; valoarea optima depinde de natura obiectivelor
si functiilor organizatiei, de nivelul pregatirii profesionale etc
Centralizarea nivelul si gradul de concentare a puterii, deciziei si controlului
Extinderea gradul de acoperire spatiala a unui teritoriu in care o organizatie este obligata sa si
desfasoare activitatea
Activismul proportia si intensitatea activitatilor specifice desfasurate de personalul unei
organizatii
Deschiderea indicator calitativ al tipului de relatiii existente intre organizatie si mediul social
extern

FUNCTIILE ORGANIZATIILOR
In plan macrosocial:
- operationalizarea obiectivelor generale ale unei societati
- obiectivarea si materializarea cerintelor sociale
- asigurarea conditiilor materiale si spirituale necesare supravietuirii si evolutiei societatii
- conservarea si promovarea valorilor socioculturales
In plan microsocial:
- asigurarea conditiilor formarii si integrarii sociale a membrilor societatii oferind un sistem
de valori, norme si modele existentiale si a conditiilor pentru integrarea, participarea si
afirmarea individuala la viata sociala, pe fondul satisfacerii diferentiate a trebuintelor
psihoindividuale
- asigurarea integrarii individului in societate

In plan intern:
- racordarea imperativelor generale ale societatii: sarcinile cu cerintele si trebuintele de
grup
- asigura coerenta, integrarea si formarea membrilor
- au grija de cerintele individuale cat si de cele ale societatii
Functiile organizatiilor, intelese ca sisteme sociale dinamice:
- ordonarea si structurarea vietii sociale
- racordarea problematicii microsociale la cea macrosociala
- influentarea sistemului institutional
- asigurarea cadrului integrarii sociale si modelarii psihosociale a membrilor societatii
- dezvoltarea mecanismelor psihosociale
CONDUCEREA ORGANIZATIILOR
Conducere ansamblu de activitati, procese si functii constand din informare, organizare,
planificare, coordonare si control, fundamentate pe acte de decizie, prin care se asigura
functionarea precisa, coerenta, operativa si eficienta a diferitelor structuri sociale;
Functii
Organizarea una dintre functiile principale ale conducerii; implica urmatoarele aspecte:
stabilirea coordonatelor formale ale sistemului, delimitarea compartimentelor functionale si
precizarea sarcinilor acestora, distribuirea responsabilitatilor, resurselor financiare,
informationale, umane si materiale, configurarea retelelor de transmitere a informatiilor, a
sistemului de evidenta, asigurarea coerentei logice si functionale a intregului ansamblu
Planificarea functie adiacenta organizarii; se asigura esalonarea in timp a actiunilor, eforturilor
si resurselor, astfel incat obiectivele urmarite sa fie realizate intr-un moment de maxima
oportunitate
Coordonarea functia prin care se asigura sincronizarea activitatilor, adecvarea reciproca a
obiectivelor si actiunilor fiecarui compartiment
Controlul una dintre cele mai importante functii ale conducerii, complementara aceleia de
organizare, prin care se asigura respectarea cadrului normativ intern si extern
Reprezentarea functie care se manifesta in plan extern, in contextul relatiilor cu alte grupuri si
in raport cu opinia publica
Mentinerea si dezvoltarea organizatiei atributie implicita pentru conducator, ca o conditie de
baza pentru indeplinirea obiectivelor asumate
Motivarea functie corelativa celei de mentinere si dezvoltare; revine conducatorului
Decizia componenta esentiala si indispensabila a oricarei activitati de conducere

Decizie activitatea intelectuala prin care o persoana, un grup sau o organizatie alege dintre mai
multe solutii ale unei probleme cu care se confrunta, pe aceea care pare cea mai avantajoasa in
imprejurarile date.
Implica doua componente: una logico-rationala, una practico-intuitiva.
Etape:
1. Formularea problemei: in multe situatii in care s-au luat decizii gresite, cauza a fost
formularea necorespunzatoare a situatiei ce trebuia rezolvata
2. Explorarea solutiilor alternative: zona solutiilor imposibile, zona solutiilor posibile sau
inacceptabile dpdv subiectiv, zona solutiilor posibile si acceptabile cu grade diferite de
adecvare
3. Ierarhizarea solutiilor posibile: solutiile sunt supuse unei analiza comparative conform
careia sunt ierahizate pe diferite criterii
4. Luarea deciziei: momentul in care se opteaza pentru cea mai buna solutie
5. Implementarea deciziei: punerea in practica a deciziei
Dinamica organizatiilor: faze ale evolutiei acestora si procesele psihosociale implicate
Etapele de evolutia a dinamicii unei organizatii:
Faza de cristalizare: se asigura conditiile materiale ale desfasurarii activitatioor, se selecteaza si
se formeaza personalul in raport cu organigrama, se elaboreaza regulamentele interne de
functionare si incep sa se precizeze principalele directii functionale ale organizatiei
Faza de evolutie: definitivarea activitatii de completare si formare a personalului pentru toate
compatimentele, in paralel cu desfasurarea progresiva a activitatilor specifice, conforme
obiectivelor organizatiei
Faza functionarii mature: activitatile organizatiei vor fi orientate aproape exclusiv pe directia
realizarii obiectivelor constitutive, pe fondul existentei unui echilibru intre structurile formale si
cele informale
Faza involutiva: organizatiile ajung frecvent intr-o situatie care impune reorganizarea sau
dizolvarea, in aceste situatii amplificandu-se starile conflictuale si are loc o scadere a
performantelor
Procesele psihosociale implicate in dinamica organizationala
Procesul de realizare a sarcinii: structura relatiilor de conexitate dintre compartimente
depinde de natura sarcinii organizatiei, aceasta caracterizandu-se prin natura
elementelor materiale si a transformarilor fizico-mecanice pe care le implica, prin modul
optim de divizare a sarcinii generale in subsarcini si configuratia relatiilor functionale
dintre membrii grupului si compartimente.
Procese de comunicare: sunt conditionare de desfasurarea activitatilor in cadrul unei
organizatii, cele mai multe disfunctionalitati datorandu-se retelelor si proceselor
comunicationale nesatisfacatoare.
Procesele de influenta: orice organizatie presupune in mod necesar un sistem de autoritate
care consta in ansamblul factorilor psihosociali prin care se orienteaza, controleaza si
influenteaza comportamentele, atitudinile, motivatiile si sentimentele membrilor unei
organizatii, si implica trei componente: functionala, psihosociala si psihologica.
Procesele socioafective: personalul unei organizatii se structureaza functional ca un grup
secundar format din mai multe grupuri primare aflate in raporturi de legatura.
Procesele motivationale: sunt trei categorii de factori care interfereaza in cadrul unei
organizatii: specifici structurii motivationale individuale, factorii motivationali de grup si

factorii motivationali generati exclusiv ca urmare a apartenentei la o anumita organizatie.


Procesele participativ-axiologice: constituirea organizatiei ca sistem dinamic presupune o
succesiune de etape in contextul interactiunii continue cu mediul social extern.

4.

RESURSE UMANE

Motivatie suma energiilor interne si externe care initiaza si dirijeaza comportamentul spre un
scop anume, care odata atins, conduce spre satisfacerea unei anumite necesitati
-

se analizeaza rezultatul motivarii si nu motivarea in sine, nu surprindem trebuinta de


securitate, ci nevoia fiecaruia de a fi acceptat
rezultatul motivarii este intotdeauna actiunea, in spatele oricarei actiuni umane exista o
motivatie
motivatia este un factor important in determinarea comportamentului, dar nu este
singurul, intr-un comportament nu exista doar motivatie, ci si alte determinari
motivatia nu este autonoma, ci ea interrelationeaza cu multe alte variabile:
personalitatea, experienta, influentele grupului, comportamentele parentale sau conditiile
sociale
motivatia nu are o actiune pura, ci utilizeaza alte componente pentru a reusi sa-si duca la
capat menirea
nu exista motivatie pura, ci motivatie si inca ceva!
motivarea in resurse umane inseamna a motiva oamenii in activitatea lor, nu inseamna in
primul rand, a-i rasplati baneste, ci a imbunatati reprezentarile mentale/sociale cu privire
la munca

Motivatia are doua surse de alimentare:


1. Subiectiva are ca element motivator efectul recompenselor nepecuniare si se
evidentiaza sase nevoi psihologice care il determina pe om sa munceasca: nevoia de a
invata prin munca, nevoia de a lua decizii si de a avea initiativa, nevoia de contact si
recunoastere sociala, nevoia sigurantei viitorului, nevoia de dezvoltare realizata prin
implicarea in diferite activitati, nevoia de intrajutorare a semenilor
2. Obiectiva are ca element motivator efectul inegalitatii in recompensarea muncii;
repartitia inegala a veniturilor are un efect de motivare, aceasta inegalitate a
recompenselor trebuie realizata in spiritul echitatii

Factori motivatori
-

aprecierea neconditionata a reusitei favorizeaza aparitia unui lant de satisfaceri viitoare si


trebuie sa vina de la o persoana importanta din jurul fiecaruia
stabilirea de obiective care sa incite concurenta loiala
incurajarea initiativei si a noului
marirea libertatii in luarea deciziilor
marirea autonomiei functionale a fiecarui membru din organizatie
stabilirea unui climat creativ in echipa sub preceptul nimic nu este imposibil
informarea permanenta asupra situatiei financiare si aportul fiecaruia in aceasta stare
achizitionarea permanenta de talente si inteligente noi, organizatie trebuind sa fie
elastica, sa aduca talente si inteligente noi pentru a creste gradul de competitie

Teorii psiho-organizationale privind motivarea


Motivarea in sens restrans corelarea necesitatilor, aspiratiilor si intereselor personalului din
cadrul organizatiei cu realizarea obiectivelor si exercitarea sarcinilor, competentelor si
responsabilitatilor atribuite in cadrul organizatiei
Motivarea in sens larg ansamblul de decizii si actiuni prin care se determina stakeholderii
firmei sa contribuie direct si indirect la realizarea de functionalitati si performante de ansamblu
superioare
Motivatia factor conditionant al performantelor fiecarui component al organizatiei, resortul care
il impinge sa actioneze intr-un anumit mod, o stare interna a acestuia, care ii anima si ii determina
comportamentul
Motivarea procesul prin care managerii isi determina subordonatii sa realizeze performante cat
mai bune, dandu-le temeiuri sa actioneze in acest sens
1. Teoria ierarhizarii nevoilor
-

A. Maslow
a oferit elemente interesante si operabile in domeniul motivarii salariatilor
nevoile unui individ sunt ierarhizate intr-o piramida, astfel:
- nevoi fiziologice (foame, odihna, sete, caldura, adapost existenta unui salariu,
a conditiilor bune de munca, etc),
- nevoi de siguranta (securitate sociala, absenta temerilor implica o atentie
deosebita pentru conditiile de securitate la munca),
- nevoi sociale (apartenenta la grup se transforma in dorinta de a stabili relatii
cu ceilalti),
- nevoi de stima (recunoastere sociala reprezinta dorinta fiecaruia de a fi
respectat de ceilalti)
- nevoi de implinire (valorificarea potentialului propriu nevoile de perfectionare a
talentelor de creatie si achizitiilor profesionale deosebite)
principiile care stau la baza teoriei lui Maslow: principiul regresiei o necesitate
satisfacuta reprezinta o nevoie care nu mai motiveaza; principiul progresiei o necesitate
de nivel superior nu se activeaza decat o data ce nevoile de nivel inferior au fost
satisfacute
pe masura ce individul promoveaza in ierarhie, necesitatile de ordin superior au tendinta
sa devina din ce in ce mai importante
teoria lui Maslow este relevanta indeosebi la locul de munca, deoarece oamenii au
nevoie, pe langa bani si alte recompense, de respect, de interactiuni, de recunoastere
construirea mediului si desfasurarea proceselor organizationale ar trebui sa raspunda
nevoilor reale si exprimate ale membrilor organizatiei

2. Teoria celor doi factori


-

F. Herzberg
analizand nivelul de efort, autorul a ajuns la urmatoarele concluzii
oamenii depun in procesul muncii cam 75% din capacitatea lor totala de efort
exista factori igienici sau de intretinere, care contibuie la mentinerea acestui nivel mediu
de efort, a caror prezenta produce mai ales insatisfactie

exista, in general, alti factori motivatori, care determina depasirea acestui nivel de efort, a
caror prezenta produce mai ales satisfactie
factorii extrinseci: salariul, politicile practicate in organizatie, conditiile de munca,
autonomia si controlul, securitatea postului, relatiile interpersonale
factorii intrinseci: sunt legati de experienta individului si de relatia cu mediul muncii:
recunoasterea de catre ceilalti, responsabilitatea pentru munca proprie si munca altora,
avansarea, implinirea personala
pentru a obtine de la angajati un efort constant si de buna calitate, precum si
performantele deosebite, trebuie, in primul rand, inlaturati factorii care produc
insatisfactie, prin crearea unui mediu organizational propice, care sa includa si relatii
corespunzatoare cu colegii, managerii si celelalte persoane implicate
numai dupa aceea, managerul poate spera la o crestere a efortului depus, intervenind cu
factori motivatori, cei care inspira dorinta de autorealizare
sunt cunoscute si sub numele de teorii substantialiste

3. Teoria ERG (Existence Relatedness Growth) Clayton Alderfer


-

imparte nevoile in trei categorii


nevoi existentiale: hrana, aer, conditii de munca, plata adecvata a salariilor si beneficiilor
nevoi relationale: relatii de prietenie cu familia, prietenii, colegii, sefii, subordonatii;
depind de raportul cu ceilalti, fie de tip ostil, fie de tip amical
nevoi de implinire: incercarea individului de a gasi oportunitati in vederea dezvoltarii
propriei persoane
promoveaza principiul satisfacerii progresive, ce presupune ca satisfacerea unui anumit
nivel al nevoilor permite indreptarea atentiei individului spre nevoile aflate pe nivelul
imediat urmator
difera de teoria lui Maslow prin prisma a trei elemente principale: un individ poate urmari
satisfacerea concomitenta a doua sau mai multe nevoi, este mai flexibila, anumite nevoi
pot fi ierarhizate in mod diferit, se bazeaza pe principiul regresiei datorata frustrarii (daca
satisfacerea unei nevoi de nivel superior este impiedicata, creste nevoia de a satisface
una sau mai multe nevoi de nivel inferior)

4. Teoria nevoilor dobandite David McClelland


-

nevoile sunt caracteristici relativ stabile ale personalitatii pe care individul le dobandeste
prin invatare
importante sunt nevoile de implinire, afiliere, putere
nevoia de implinire/realizare: dorinta de a realiza ceva sau de a atinge un obiectiv
complex
nevoia de afiliere: dorinta de a intretine relatii personale amicale, calduroase cu ceilalti
nevoia de putere: dorinta de a tine totul sub control, de a fi responsabil, de a
supraveghea comportamentul celorlalti, sursele de putere fiind capacitatea de a
recompensa, de a constrange, puterea legitima asociata statutului social sau profesional,
competenta profesionala, puterea de tip sindical

5. Teoria performantelor asteptate Victor Vroom


-

combina factorii individuali cu cei organizationali


sustine ca angajatul este motivat in urma unor calcule pe care le face asupra probabilitatii
de a obtine ceea ce doreste
motivatia salariatilor depinde de trei elemente
asteptarea: credinta ngajatului ca un anumit nivel de efort va duce la un anumit nivel de
randament
instrumentalitatea: credinta angajatului in privinta probabilitatii de a obtine recompense
proportionale cu contributia lui in munca

valenta: valoarea pe care individul o atribuie rezultatelor muncii lui, preferinta pentru un
anumit moment
motivatia va fi mai mare atunci cand toti cei trei factori vor fi mai mari

6. Teoria echitatii Stacy Adams


-

se focalizeaza asupra sentimentelor indivizilor in ceea ce priveste corectitudinea cu care


sunt tratati in comparatie cu tratamentul aplicat altora
echitatea exista oride cate ori raportul dintre rezultate si efortul unui angajat coincide cu
raportul recompense-efort al celorlalti angajati
inechitatea apare ori de cate ori raportul efort-rezultate este fie mai mic, fie mai mare in
comparatie cu al celorlalti
perceptia inechitatii poate genera tensiune si poate afecta comportamentul angajatilor
pentru a reduce inechitatea, individul poate recurge la una dintre urmatoarele solutii:
modificarea cognitiva a castigurilor sau a contributiilor proprii sau ale celorlalti,
schimbarea grupului de comparatie, modificarea contributiei, a castigurilor, abandonarea
situatiei

7. Teoria intaririi (reinforcement) F. Skinner


-

are la baza procesele de invatare si de conditionare


autorul a identificat o serie de legaturi intre modalitatile de adoptare a unui anumit
comportament, in functie de consecintele care pot aparea
patru metode de a aplica aceasta teorie
intarirea pozitiva: urmarea pozitiva a unui comportament dorit; pentru ca intarirea
pozitiva sa aiba efect maxim, ea trebuie sa se atribuie numai daca s-a manifestat
comportamentul dorit si in stransa legatura cu acesta
intarirea negativa: un comportament dorit atrage evitarea unei consecinte neplacute
extinctia: forma de sanctiune care consta in retragerea unei consecinte placute, ca
urmare a comportamentului nedorit
pedeapsa: consecinta neplacuta, ca urmare a unui comportament nedorit; da rezultate
rapide, fapt pentru care multi manageri au tendinta s-o aplice frecvent, ceea ce poate
conduce la efecte secundare mult mai grave decat comportamentul care s-a dorit a fi
inlaturat

Motivarea cu succes a angajatilor se bazeaza mai mult pe o filosofie manageriala decat pe


aplicarea unor tehnici date. Pentru fiecare lucrator, cadrul motivational creat de conducerea
unitatii trebuie sa permita ca salariatul respectiv sa se simta important, sa simta ca exista, sa
aiba imaginea de castigator, de invingator, de reusita
Pentru a functiona si a fi viabile intr-o lume competitiva, organizatiile trebuie sa isi motiveze
oamenii sa faca urmatoarele lucruri esentiale: sa se alature organizatiei si sa ramana in ea, sa
indeplineasca sarcinile pentru care au fost angajati, sa adopte un comportament creativ, spontan
si inovativ.
Motivatia a fost pusa in relatie cu eficacitatea operationala in munca indivizilor, fiind adesea
legata de o logica instrumentala. In prezent, reusita profesionala se datoreaza motivatiei si nu
doar aptitudinilor probate de individ.
Performanta masura in care un membru al unei organizatii contribuie la realizarea obiectivelor
organizatiei
Factorii care contribuie la performanta individuala sunt:
- interni: aptitudini, abilitati, intelegerea sarcinii, cantitatea de efort, persistenta efortului,
directia efortului

externi: conditiile locului de munca, tipul de suport si de coordonare, interactiunea


sociala

Motivarea si performanta sunt doua concepte distincte.


Procesul de motivare are drept scop, in context organizational, stimularea angajatilor in
obtinerea de performante, angajatii trebuie sa atinga obiective profesionale cat mai importante,
acestea rezumandu-se in rezultate concrete, calitate si costuri scazute.
Exista si factori care interactioneaza cu motivarea, care ar trebui sa conduca la indeplinirea unor
obiective de performanta. Abilitatea angajatului, activitatile exterioare muncii, resursele
disponibile, conditiile de munca, stilul managerial reprezinta factori importanti ce trebuie luati in
considerare atunci cand se incearca identificarea si diagnosticarea unei probleme de motivare.
Exista patru modalitati prin care un manager poate influenta performantele salariatilor:
1. Imbunatatirea sistemului tehnic: duce la modificarea corespunzatoare a limitelor
inferioara si superioara ale performantei, reprezinta investitii pentru organizatii, o
greseala frecventa fiind lipsa de interes pentru recuperarea investitiei prin performante
mai inalte
2. Dezvoltarea capacitatilor salariatilor: pot fi imbunatatie prin pregatirea si
perfectionarea profesionala a acestora, organizarea de sesiuni de instruire, cresterea
capacitatii de a lucra in echipa, evaluarea periodica a performantei
3. Cresterea nivelului de toleranta al performantei: revizuirea periodica a acestuia, astfel
incat sa corespunda noilor realitati tehnice, economice si sociale, precum si noilor
obiective ale organizatiei
4. Influenta pozitiva asupra motivatiei: se realizeaza actionand asupra conditiilor de
lucru, satisfactiilor oferite de post, perspectivelor de promovare, sistemului de evaluare a
performantei, competitiei individuale si de grup
Comportamentul in sine este foarte important, la fel ca si motivele care il determina, In
majoritatea cazurilor, gradul de motivare a angajatilor poate fi evaluat prin prisma modului lor de
comportare cuvinte, mimica, gesturi, atitudine. Modul in care angajatii unei organizatii isi
indeplinesc sarcinile, atitudinea lor fata de munca in general ofera cele mai clare date asupra
gradului lor de motivare.
Caracteristicile unor angajati motivati:
-

eficienta si buna dispozitie la munca


contribuie benevol cu idei si eforturi sporite
reactioneaza pozitiv la noi cerinte si sarcini
muncesc pentru a se realiza, nu fiindca trebuie
par fericiti la locul de munca
raspund intotdeauna sincer la intrebari
opiniile sunt exprimate liber
succesul este recunoscut si incurajat
absenteismul este redus

Este unanim acceptat ca toate activitatile noastre sunt motivate, insa nu in toate acest activitati
motivele au aceeasi pondere. In unele activitati, motivul face parte din insasi structura lor, le
directioneaza si le sustine din interior (activitati intrinsec motivate), in altele motivul se
contureaza in afara structurii lor propriu-zise (activitati extrinsec motivate). Activitatea intrinsec
motivata este superioara activitatii extrinsec motivata.

Motivatia intrinseca izvoraste din natura activitatii insasi, privita ca scop, valoare si cadru de
realizare personala, este mai rezistenta in timp si la factori cu actiune contrara.
Motivatia extrinseca ia forma unei tensiuni subiective generata de factori din afara activitatii si
se manifesta prin trairi emotionale negative, critice sau penalizari, teama de esec, sau pozitive,
premii, promovari, influenta, prestigiu. Actioneaza pe termen scurt si solicita o permanenta
improspatare pentru a compensa efectele de autoerodare.
La baza reactiilor motivationale ale oricarui individ se afla nevoile lui specifice. Definite ca lipsurile
pe care un individ le resimte la un moment dat, gama nevoilor fiintelor umane este foarte larga.
Una dintre cele mai uzuale clasificari a nevoilor permite delimitarea urmatoarelor categorii:
-

nevoi economice: furnizarea de elemente economico-materiale si in care pot fi cuprinse


nevoile de hrana, imbracaminte, adapost etc
nevoi cognitive: dorinta oamenilor de a sti, de a cunoaste, de a fi stimulati senzorial, de
a realiza obiectivele propuse
nevoi afective: dorinta de atasament fata de persoanele cu care interactioneaza in
mediul in care isi desfasoara activitate si de a se simti bine in compania lor

Realizarea unei motivari eficiente, factor conditionant al performantei organizationale, impune


cunoasterea de catre manageri a sistemului de nevoi, aspiratii si asteptari ale angajatilor, acestea
reflectandu-se in mod direct in atitudinile, eforturile, deciziile, actiunile si comportamentul
angajatilor.
Rezultatul actiunilor angajatilor se concretizeaza in performante. Acestea pot fi performante
personale, daca se refera la rezultatele obtinute prin efort si cunostintei proprii, sau performante
organizationale daca sunt obtinute prin contributia directa si indirecta a angajatilor, in vederea
realizarii obiectivelor firmei.
Sistemul de recompense al unei organizatii reprezinta un mecanism oficial pentru definirea,
evaluarea si recompensarea performantei angajatilor. Pentru a fi eficient, un sistem de
recompense trebuie sa indeplineasca patru conditii:
-

sa dea posibilitatea oamenilor sa-si satisfaca nevoile de baza


sa ofere angajatilor recompense comparabile cu cele oferite de alte organizatii
recompensarea trebuie distribuita corect si echitabil
trebuie sa tina cont de faptul ca diferiti oameni au diferite nevoi si pot alege diferite cai de
realizare a acestora

Rolul atitudinilor in comunicare


Atitudinile
- evaluari favorabile sau nefavorabile fata de oricare alte aspecte ale vietii
- starea mentala si neurofiziologica determinata de experienta si care exercita o influenta
dinamica asupra individului, pregatindu-l sa actioneze intr-un mod specific asupra unui
numar de obiecte si evenimente
- joaca un rol esential in sistemul de reprezentare al indivizilor sau al grupurilor, de unde
rezulta ca este cheia de bolta a reprezentarii unei situatii de comunicare
Functiile atitudinilor
- energetica: determina natura si intensitatea motivatiilor

reglatoare: genereaza si guverneaza coerenta interna a opiniilor si a comportamentelor


unui individ

Rolul atitudinilor in comunicarea individuala


- sunt un aspect determinant al climatului relational
- influenteaza decisiv calitatea relatiei care se stabileste intre actori
- influenteaza in mod direct natura relatiei sociale
1. Atitudinea de interpretare
-

atitudinea care consta in a formula si a verbaliza pentru celalalt ratiunile ascunse care se
afla la originea spuselor sau faptelor noastre
cineva stie ceva si transmite celuilalt ceea ce acesta nu stie
creeaza o indiferenta de statut intre actorii interactiunii
se creeaza o relatie de dependenta a intrepretatului fata de interpretant, care poate lua
forma unui refuz de a accepta situatia
o a doua consecinta este blocarea exprimarii celuilalt
distingem doua tipuri de interpretare: corecta sau gresita, daca este gresita, este clar ca
apare blocarea comunicarii

2. Atitudinea de evaluare
-

atitudinea care consta in formularea unei judecati pozitive sau negative in raport cu ceea
ce spune sau face celalalt
se bazeaza pe o diferenta de statut intre locutori sau instituie o astfel de diferenta
o prima consecinta poate fi blocarea comunicarii ca urmare a unei evaluari negative, care
creeaza un climat nefavorabil pentru cel ce se exprima
o alta consecinta nedorita este cea a orientarii discursului celuilalt, ce presupune
orientarea prin selectie, fapt corespunzator unui aspect care ar putea fi numit bias de
pozitivitate

3. Atitudinea de ajutor sau consiliere


-

consta in a-i propune celuilalt solutii sau elemente ale unei solutii, in functie de ce acesta
a exprimat
se intemeiaza pe o diferenta de statut, adica pe o relatie de dependenta, cu cat consiliez
mai mult pe cineva, cu atat dependenta lui fata de mine creste
riscul major este de a induce o superficialitate a discursului celuilalt
vizeaza luarea celuilalt sub tutela, ceea ce reduce considerabil posibilitatea de a-si
rezolva singur propriile probleme
a doua consecinta posibila este orientarea comunicarii
o a treia consecinta este legata de atitudinea linistitoare, de genul Hai sa nu
dramatizam, Nu-i chiar asa grav

4. Atitudinea de chestionare sau de ancheta


-

consta in a pune intrebari pentru a-i permite celuilalt sa se exprime


isi propune sa il ajute pe celalalt sa se exprime
cel care pune intrebarile, le alege si le formuleaza, se bucura de un statut privilegiat,
ilustrat deseori prin expresia Aici eu pun intrebari
creeaza o diferenta de statut
chestionarea expune comunicarea la riscuri majore, cum ar fi superficialitatea persoanei
anchetate si canalizarea si manipularea exprimarii celuilalt

in chestionare pot fi utilizate numeroase surse de inductie: prin selectarea intrebarilor,


prin formularea intrebarilor, prin ordinea intrebarilor

5. Atitudinea de comprehensiune
-

consta in a-i arata celuilalt ca te intereseaza ceea ce iti poate spune si ca asculti pentru a
incerca sa-l intelegi, nu pentru a-l judeca
creeaza o diferenta de statut, dar este inversa in raport cu situatia caracteristica celor
patru atitudini prezente anterior
prima consecinta este creearea unui climat relational care faciliteaza exprimarea si care
este marcat de doi factori esentiali: semnul unui interes real pentru celalalt si crearea
unei situatii in care amenintarile pe care acesta le resimte vor fi reduse la maxima

COMUNICAREA IN ORGANIZATII
Fenomenele si procesele din natura sunt reflectate neevaluat sub forma de:
date acele informatii primare venite prin canalele perceptive, legate de atribute
informatii interpretari ale datelor in raport cu anumite situatii particulare cu intelegerea de catre
mintea umana in general
Se constata ca oamenii nu se opresc doar la informatii ci apeleaza si la cunostinte, forme mai
complexe. La cunostinte se ajunge prin formularea unor rationamente ce se concretizeaza in idei,
principii, teorii, sisteme cognitive
Complexitatea sporita a comunicarii in psihologia resurselor umane are mai multe cauze:
- cresterea gradului de diversificare a mijloacelor de productie si comercializare
- ridicarea nivelului cultural si profesional al resurselor umane
- multiplicarea si intensificarea dinamicii factorilor de mediu care influenteaza operatiile
organizatiei
Aceste cauze determina aparitia, la nivelul conducerii organizatiilor, a nevoii de control si de
cunoastere a tuturor informatiilor care circula si exista in organizatie.
A devenit necesar ca informatiile si modul lor de transmitere intr-o organizatie sa fie in
permanenta monitorizate, lucru care revine psihologului si/sau sociologului organizatiei. Acesta
trebuie sa ia cunostinta de toate circuitele informationale existente, dar sa prelucreze in primul
rand acele informatii de calitate. Ca o informatie sa fie de calitate, trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii:
- exactitatea: insusirea informatiei de a contine elemente de cunoastere care sa asigure
conturarea unei imagini reale a procesului
- adecvarea: este asigurata de capacitatea informatiei de a fi necesara
- oportunitatea: insusirea informatiei de a ajunge la destinatar in momentul in care este
realmente nevoie de ea
- eficienta: este data de capacitatea informatiei de a asigura un efect determinat superior
efortului depus pentru obtinerea ei
Comunicarea organizationala
Comunicarea inseamna totul pentru o organizatie, prin urmare, preocupati de eficienta, managerii
oricarui tip de organizatie vor acorda maximum de atentie comunicarii. Informatia, pentru a nu-si
pierde valoarea, trebuie sa ajunga la locul potrivit si in momentul necesar.
In cadrul organizatiei, comunicarea este o relatie in care se face un schimb de informatii intre
indivizi, in scopul de a influenta sau chiar schimba comportamentele organizationale.

Pentru fiinta organizationala, comunicarea este actul care ii poate asigura existenta, ii poate
facilita expansiunea sau ii poate determina stagnarea, iar uneori chiar disparitia.
Comunicarea in cadrul organizatiei reprezinta un proces cu multiple semnificatii si implicatii, chiar
daca acestea nu sunt intotdeauna vizibile si cuantificabile. Schimbarile care au loc in cadrul
organizatiei antreneaza automat si nevoia schimbarii comunicarii.
Pentru organizatiile care activeaza in mediul concurential, cunoasterea procesului comunicational
prezinta un interes si o semnificatie aparte, datorita cresterii complexitatii managementului si a
dezvoltarii unor mijloace perfectionate de comunicare si decizie.
Comunicarea (dictionarul Larousse) actiunea de a transmite, a aduce la cunostinta, a
impartasi, a fi in raport cu, a fi legat de, a fi in relatie cu. Aceasta definitie contine doua
semnificatii:
- pe de-o parte, a comunica inseamna a actiona (a transmite, a impartasi, a da)
- pe de alta parte, exprima o stare (a fi in relatie cu, a fi legat de)
Oricare ar fi modalitatea si limbajul in care indivizii comunica, trasatura lor obligatorie si esentiala
este capacitatea de a asigura schimbul unor semnificatii generalizate, cu acele elemente
cognitive si generalizatoare pe care le percep si le inteleg toti indivizii care comunica intre ei.
Orice act de comunicare contine urmatoarele elemente:
- emitatorul: persoana care initiaza comunicatia
- mesajul: forma fizica a informatiei transmise de emitator
- canalul: calea de transmitere a informatiei
- receptorul: persoana/grupul de persoane beneficiare ale mesajului
In orice proces de comunicare, elementul esential pe care il urmareste emitatorul este efectul
produs asupra receptorului. De aceea, pentru a obtine efectul dorit, este necesar ca, in procesul
de comunicare, cel care transmite mesajul, sa respecte cateva principii care se refera la:
- cunoasterea sistemului de valorui adoptate
- utilizarea unui cod comun de simboluri
- stabilirea exacta a scopului comunicarii
- cunoasterea personalitatii receptorilor
- formularea simpla si concisa a mesajului
S-a constata ca practica si teoria comunicationala au formulat unele explicatii unanim
acceptate:
- functiile managementului nu pot fi operationalizate in lipsa comunicarii
- comunicarea stabileste si mentine relatiile dintre angajati, oferindu-le informatiile
necesare orientarii si evaluarii propriei munci
- prin feedback-ul realizat, comunicarea releva posibilitatile de imbunatatire a
performantelor individuale si generale ale organizatiei
- comunicarea face posibila identificarea si utilizarea corecta a diferitelor categorii de nevoi
- contribuie la instaurarea relatiilor corecte si eficiente, de intelegere si acceptarea
reciproca intre sefi si subordonati, colegi, persoane din interior si exterior
Doua forme ale comunicarii:
- comunicarea intre indivizi, numita si comunicare interpersonala (exista atunci cand un
ins transmite o idee, opinie sau informatie unui alt ins sau unui grup)
- comunicarea intre diferite subdiviziuni si grupuri ale organizatiei, numita comunicare
organizationala
Aceste doua forme ale comunicarii sunt interdependente, comunicarea interpersonala fiind
aproape intotdeauna parte componenta a comunicarii organizationale.

Comunicarea resurselor umane


Se structureaza mai multe moduri de comunicare, grupate dupa diverse criterii, si anume:
- comunicarea ascendenta: unde informatia circula de la baza spre varful structurii
organizatiei si care consta in transmiterea de mesaje de catre subordonati sefilor directi
si, succesiv, managerilor superiori, se vehiculeaza cereri, rapoarte
- comunicarea descendenta: informatia circula de la varf catre baza organizatiei,
predomina in organizatiile centralizate in care se practica stilul autoritar, se deruleaza de
la nivelul managementului de varf catre nivelurile de executie
- comunicarea orizontala: se asigura circulatia informatiei intre compartimentele
organizatiei, aceasta descrie o organizatie omogena si constituie o sursa de informatii
despre nemultumirile oamenilor
Dupa gradul de oficializare, se disting:
- comunicarea formala: generata de liniile formale ale structurii de autoritate si care se
desfasoara potrivit reglementarilor sau procedurilor scrise din organizatie
- comunicarea informala: apare spontan si cuprinde informatii cu caracter interpersonal
sau intergrupal, bazate pe relatii simpatetice, si include zvonurile si barfele
Modul de transmitere a informatiilor diferentiaza urmatorele tipuri de comunicare:
- comunicare scrisa: note interne, rapoarte, decizii, planuri, scrisori; prezinta avantajul ca
poate fi difuzata in mod nelimitat si conserva mesajului care poate fi consultat in orice
moment
- comunicare orala: se desfasoara fata in fata sau la telefon, permite folosirea mijloacelor
verbale si nonverbale, iar costurile sunt minime
- comunicarea audiovizuala: este potrivita pentru marile organizatii, intrucat prezinta o
serie de avantaje precum faptul ca este agreata de receptor, este usor de urmarit si
retinut, este usor de multiplicat si conservat, dar costurile de elaborare si implementare
sunt mari
- comunicarea non-verbala: insoteste comunicarea scrisa si pe cea orala, iar mesajul
trebuie interpretat numai in context
Comunicarea eficienta anumiti oameni sa primeasca informatia cuvenita, intr-o forma
adecvata, la momentul oportun
Obstacolele cele mai des intalnite in cadrul unei comunicari eficiente in organizatii
-

diferentele de personalitate si de perceptie: persoane cu pregatire, cunostinte, valori


diferite percep acelasi mesaj in mod diferit
diferentele de putere: managerii incurajeaza sau limiteaza participarea angajatilor la
procesul decizional
structura organizatorica: numarul nivelurilor ierarhice dintr-o organizatie poate frana
transmiterea de informatii de la sef la subordonat, de aceea angajatii simt ca nu pot sari
peste anumite niveluri ierarhice pentru a se adresa celei mai indicate persoane
statutul functiei: se manifesta prin atitudine si dispret, prin tendinta sefilor de a pune
prea putin pret pe subordonatii lor
solicitari conflictuale ale rolului: rolul de lider le cere sefilor sa coordoneze si sa
controleze munca subordonatilor, dar in acelasi timp sa acorde atentie nevoilor sufletesti

si dorintelor acestora, multi sefi avand dificultati in echilibrarea celor doua aspecte ale
rolului lor
diferente de limbaj: pot aparea ca urmare a diviziunii excesive a muncii, specializarii
sarcinilor, dar si diferentelor de statut intre membrii organizatiei, de aceea sunt foarte
importante adaptarea la nivelul de instruire si de cunoastere al interlocutorului, cat si
evitarea ambiguitatilor de exprimare
reactiile emotionale: influenteaza felul in care sunt transmise/intelese mesajele, daca se
lucreaza intr-un climat tensionat, de amenintare, angajatii vor avea un comportament
agresiv sau defensiv
aglomerarea mesajelor: mesajele in exces incarca inutil destinatarul si, de cele mai
multe ori, genereaza efecte adverse celor dorite
tendinta de a evalua/evaluarea anticipata: este o atitudine specifica indivizilor, de a
emite judecati de valoare, de a aproba sau dezaproba afirmatiile unei persoane, inainte
de a asculta interlocutorul in tot ceea ce are de spus
efectul de filtrare: consta in tendinta de a evita comunicarea stirilor proaste celorlalti
diferentele de sex: barbatii si femeile au stiluri diferite de a comunica, femeile cer
informatii, barbatii evita acest lucru, femeile incearca sa construiasca relatii de prietenie,
barbatii inclina sa foloseasca stilul raportare, etc
incapacitatea de a asculta: specifica acelora care vad si aud ceea ce doresc
absenta feedback-ului: poate duce la falsa impresie ca mesajul a fost inteles
climatul defensiv: nu faciliteaza o comunicare eficienta

Reguli pentru optimizarea comunicarii interpersonale:


-

clarificarea ideilor inainte de a fi comunicate


consultarea unor persoane competente cand se planifica procesul de comunicare
ascultarea activa
conducerea discutiei intr-o cat mai mare concordanta cu sfera motivationala a
interlocutorului
inceperea discutiilor cu referiri la persoana interlocutorului
stimularea conversatiei prin formularea de intrebari deschise si inchise, de fixare
fluenta conversatiei
manifestarea discreta de sentimente pozitive fata de interlocutor si de situatia actuala
folosirea de mesaje complexe
evocarea ciclica a numelui interlocutorului
evitarea gesturilor asociate cu plictiseala si dezinteresul
centrarea privirii pe interlocutor
acordarea unei atentii sporite constrangerilor fizice si fiziologice
evitarea declansarii mecanismelor de aparare
feedback pentru corectarea permanenta

Trebuie sa fie evitate anumite proceduri cum sunt:


-

folosirea persoanelor fara credibilitate in transmiterea mesajelor


caracterul confuz sau ininteligibil al mesajului
utilizarea unei singure forme/metode de comunicare
lansarea mesajelor in cazul unor conflicte interpersonale
complicarea continutului mesajului transmis
filtrarea informatiilor
lipsa cererii feedback-ului

Consistenta fiecarui mijloc de comunicare se bazeaza pe combinatia a patru criterii:

1. rapiditatea sesizarii erorilor, prin folosirea conexiunii inverse si corectarea lor


2. elaborarea mesajelor in functie de particularitatile specifice destinatarilor
3. capacitatea de a transmite multe informatii simultan
4. bogatia limbajului
Comunicarea factor cheie in cresterea performantei organizationale
Comunicarea organizationala nu poate fi privita in afara managementului, ea reprezinta o
componenta majora, fundamentala a acestuia.
Managementul arta de a realiza obiectivele organizatiei prin intermediul subordonatilor. De
aceea, comunicarea este parte integranta a exercitarii functiilor managementului.
Obiectivele comunicarii manageriale:
- receptarea corecta a mesajului
- intelegerea corecta a mesajului
- acceptarea mesajului
- provocarea unei reactii
Indiferent de sistemul social, comunicarea indeplineste sapte functii:
1. informarea asigurarea accesului la informatii, furnizarea lor
2. transmiterea deciziilor comunicarea lor, crearea unui climat care sa stimuleze
asumarea responsabilitatii
3. influentarea receptorului dialoguri cu angajatii, asigurarea de feedback
4. crearea de imagine asigurarea informatiilor necesare crearii de imagine personala si
profesionala
5. motivarea angajatilor furnizarea informatiilor menite sa consolideze interesul si
participarea angajatilor la realizarea sarcinilor
6. instruirea angajatilor transmiterea cunostintelor necesare perfectionarii profesionale
7. promovarea culturii organizationale
Comunicarea descendenta este de natura directica si urmareste sa transmita asteptarile
managerului referitoare la performantele subordonatilor
Comunicarea ascendenta constituie un feedback care informeaza managerul in legatura cu
rezultatele obtinute efectiv sau orice problema care ar putea aparea
Indiferenta de canalul utilizat, comunicarea va fi influentata de atitudinile si valorile participantilor.
Chiar daca un manager pare a-si indeplini functiile in mod adecvat, el poate esua in realizarea
obiectivelor daca nu este competent si in domeniul comunicarii interpersonale.
Grupurile multidisciplinare, echipele de proiecte, intalnirile si dezbaterile nu isi pot atinge
obiectivele daca persoanele care le constituie nu poseda abilitati de comunicare interpersonala
de baza. Calitatea, nu cantitatea comunicarii reprezinta o conditie fundamentala a reusitei
sociale, profesionale, institutionale.
Exista o serie de variabile care au un rol determinant in structura si performantele grupului
profesional:
- marimea
- normele
- statusul
- coeziunea membrilor grupului
- comunicarea intragrupala
Toate activitatile organizatorice, planificare, organizare, coordonare, control, trec prin filtrul
comunicarii, altfel spus, pot fi consolidate, distorsionate sau optimizate in cadrul acestei logici
naturale a interactiunii.

In lipsa unei comunicari eficiente, managerii considera ca este extrem de dificil sa-si determine
colaboratorii sa adopte un anumit comportament sau sa realizeze o anumita activitate, daca
acestia din urma au puncte de vedere diferite.
Organizatiile difera in ceea ce priveste climatul pe care il asigura comunicarii. Exista doua tipuri
de climat:
- climatul defensiv: ceilalti sunt considerati a fi un pericol pentru organizatie, obligand-o la
autoaparare
- climatul deschis: asigura comunicarea deschisa cu ceilalti, aici existand disponibilitatea
de a invat din experienta si opiniile celorlalti
Intre cele mai eficiente tehnici de comunicare organizationala se numara cresterea increderii.
Crearea unui climat deschis, de incredere, depinde strict de manageri. Ei trebuie sa discute
deschis cu ceilalti si sa comunice asertiv si nu agresiv.
Pentru a realiza un climat de incredere in cadrul organizatiilor, este necesar sa se
urmareasca:
- folosirea unui discurs descriptiv in locul unuia de evaluare
- orientarea catre rezolvarea problemei prin colaborare reciproca si nu prin controlul
celuilalt
- enuntarea clara si fara echivoc a scopurilor
- adoptarea unei atitudini spontane si oneste
- evitarea manipularii celorlalti
- o atitudine egalitara fata de ceilalti
- discutarea, analizarea oricaror conflicte, situatii tensionate
Stilul de comunicare un set specializat de comportamente interpersonale utilizate intr-o
situatie data
Exista sase stiluri de comunicare intalnite in organizatii:
1. Directiv
-

comunicarea este unidirectionala


comunicatorii insista ca ideile lor sa aiba prioritate, ii conving pe ceilalti sa actioneze asa
cum doresc ei, isi folosesc puterea si autoritatea pentru a se face ascultati, utilizeaza
manipularea interlocutorului
este util si eficace atunci cand cel care comunica are cunostinte si competente
superioare, cu noii angajati carora le lipseste motivatia, atunci cand apare o situatie de
criza

2. Egalitarist
-

comunicarea este bidirectionala, deschisa si fluida, prietenoasa si calda, bazata pe


intelegere reciproca
comunicatorii stimuleaza generarea de idei de catre ceilalti
este eficace atunci liderul urmareste sa construiasca spiritul de echipa si sa intareasca
intelegerea si apropierea dintre membrii echipei, cand se comunica in grupuri mici

3. Structurativ
-

comunicarea este orientata catre sistematizarea mediului, spre clarificarea problemelor


comunicatorii ii influenteaza pe ceilalti prin citarea procedurilor, regulilor, standardelor
aplicabile situatiei

este foarte util in medii complexe


utilizarea in situatii simple si medii stabile constituie pierdere de timp si energie

4. Dinamic
-

comunicatorii se exprima scurt la obiect, sunt sinceri si directi


continutul comunicarii este pragmatic si orientat spre actiune
utilizarea lui este adecvata atunci cand mediul se caracterizeaza prin schimbari rapide si
aparitia de crize, cand este posibil doar un contact scurt intre interlocutori, cand
managerul este inconjurat de persoane foarte competente

5. De abandon
-

comunicatorii se supun dorintelor celorlalti, se arata de acord cu punctele de vedere


exprimate de ceilalti, sunt receptivi la ideile si contributiile altor persoane, cedeaza
responsabilitatea altor persoane
este utilizat in construirea increderii in sine si a competentei in randul subordonatilor,
atunci cand interlocutorul poseda informatii, experienta si o intelegere superioara a
situatiei

6. De evitare
-

comunicatorii evita procesul de comunicare, evita subiectul aflat in discutie vorbind


despre altceva sau atacandu-si verbal interlocutorul
nu se doreste exercitarea vreunei influente
deciziile sunt luate in general independent, nu interactiv
este foarte rar eficace in comunicare pentru ca blocheaza interactiunile si intarzie
rezolvarea problemelor
acest stil este utilizabil doar atunci cand un subiect este atat de periculos incat necesita o
reactie violenta pentru a fi evitata continuarea discutiei

OBOSEALA IN MUNCA
Oboseala in munca = fenomen psihofiziologic natural care apare la orice om sanatos, in
principal ca efect al efortului prelungit in munca, ce se poate remite prin odihna obisnuita
Odihna obisnuita = repausul in timpul a 24h sub forma somnului si a odihnei active practicate
prin intreruperea activitatii de baza
-

daca odihna pasiva si cea activa nu reusesc sa refaca capacitatea de munca diminuata din
cauza oboselii, inseamna ca oboseala a fost mai accentuata, instalandu-se surmenajul sau
chiar astenia nervoasa
inlaturarea acestora consecinte implica: inlaturarea temporara a activitatii, schimbarea
temporara sau permanenta a locului de munca, tratament medical, pensionare de boala
caracterul oboselii este determinat sde specificul activitatii de munca fizica sau intelectuala
scaderea randamentului in munca nu poate fi pusda intotdeauna pe seama diminuarii
capacitatii de munca determinate de fenomenul de oboseala
organizarea defectuoasa, lipsa de confort, incapacitatea temporara de munca pot avea
drept consecinta scaderea randamentului

Capacitatea de munca = posibilitatea omului de a efectua o anumita cantitate de munca, intr-o


unitate de timp fara sa se modifice calitatea acesteia
Factorii fiziologici care concura la realizarea potentialului capacitatii de munca sunt: varsta, sexul,
starea de sanatate, caracterul alimentatiei si gradul de antrenament

Simptomele oboselii
1. Obiective:
- economice: cantitative scaderea randamentului, oscilatii ale performantelor, accidente de
munca;
calitative cresterea numarului de erori, scaderea capacitatii creative.
- fiziologice: respiratia accentuata, cresterea consumului de oxigen, dureri musculare, ameteli
2. Subiective:
- psihologice: aparitia senzatiei de oboseala, tonalitatea afectiva negativa, somnolenta, stare
tensionata, nemultumiti fata de sine insusi
Simptomele oboselii
- se constituie in acelasi timp si in consecinte ale acesteia care nu apar toate
deodata
- doua dintre aceste consecinte sunt mai importante: scaderea randamentului si a
capacitatii creatoare in munca
- sunt vizibile inaintea celor fiziologice, dintre care consumul de oxigen este mai
mare in cazul eforturilor intelectuale
- cele subiective mai importante sunt starea de oboseala si starea tensionata,
conflictuala si de nemultumire fata de propria persoana
- nesocotirea acestor semnale de alarma inseamna semnarea in alb a unor polite
care pana la urma vor deveni scadente prin surmenaj, boala, invaliditate sau
chiar deces
Cauzele oboselii
Sura fundamentala este efortul prelungit depus in activitatea de munca. In realitate, aproape
intotdeauna, oboseala este determinata de un complex de factori, dintre care efortul prelungit in
munca este doar unul, precipitand aparitia fenomenului de oboseala
Factorii care se adauga sunt:
-

fizici: caracteristici ale mediului fizic ambiant care nu sunt la parametrii convenabili
conditii specifice practicarii anumitor profesii de deosebit de dure pt organism
fiziologici: starea precara a sanatatii, alimentatie insuficienta, gradul scazut de
antrenament in munca, folosirea insuficienta a odihnei active
psihologici: nivel de aspiratii nemobilizator sau inexistent, neechilibru emotiv, nivel
scazut al motivatiilor
organizarea muncii: ritm de munca impus, grad mare de risc si de raspundere in
munca, slaba organizare a muncii

Oboseala si odihna
Oboseala in munca, incadrandu-se in categoria fenomenelor normale si avand semnificatia unui
avertisment, nu se pune problema desfiintarii ei, ci a ameliorarii conditiilor de munca si a
cresterii gradului de antrenament.
Masuri profilactice generale:
- organizarea rationala a muncii: la inceputul zilei si a saptamanii de lucru se vor
efectua munci mai usoare pentru a permite organismului sa se adapteze, si spre
sfarsitul zilei si saptamanii de lucru se vor planifica activitati mai usoare

ameliorarea conditiilor mediului ambiant


imbunatatirea ambiantei psihosociale
orientarea, selectia si pregatirea profesionala in timp si bine facuta

Masuri pentru refacerea capacitatii de munca


-

mijlocul principal, esential si eficace pentru refacerea capacitatii de munca este odihna
sub forma repausului activ sau pasiv
repausul pasiv: sub forma somnului, un anumit numar de ore in timpul a 24h este
necesar oricarei persoane; poate fi compact (in timpul noptii sau zilei) sau in mai multe
reprize (in timpul noptii si zilei)
repausul activ: in timpul pauzelor din munca, dupa incheierea zilei de munca, la sfarsitul
saptamanii si in concediul de odihna; insemana desfasurarea unei activitati mai usoare si
mai atractive care sa aiba rol compensator fata de activitatile profesionale de baza
(miscari de relaxare musculara si nervoasa, activitati gospodaresti si cultural sportive,
concediul de odihna in afara domiciliului etc)

ACCIDENTELE DE MUNCA
Accidentele de munca = evenimente neprevazute care survin in timpul desfasurari activitatii de
productie si care pot avea consecinte daunatoare atat pentru om, cat si pentru echipamentele
tehnice cu care acesta lucreaza
Legislatia considera ca si accidentele care se petrece pe drumul spre sau de la munca sunt
considerate accidente de munca.
-

au importanta atat individuala, pentru ca acesta constituie o trauma fizica si psihica prin
urmarile pe care le poate avea pt sanatatea si stabilitatea emotionala a persoanei in
cauza, cat si sociala, deoarece sunt contabilizate ca pierderi economice ale intreprinderii,
datorita cheltuielilor efectuate pentru plata drepturilor de asigurari
nu sunt fenomene intamplatoare, ci sunt determinate de una sau mai multe cauze, cca
20% din accidentele de munca se datoreaza factorilor tehnici si cca 80% factorului uman
statisticile si cazuistica dovedesc ca frecventa accidentelor de munca se datoreaza
intotdeauna unor cauze previzibile si doar gravitatea lor este supusa hazardului
pentru eficientizarea actiunilor de prevenirea a accidentelor de munca este necesar ca
acestea sa fie studiate si sa fie depistate cauzele tuturor evenimentelor care au produs
dereglari si daune

Metode de studiere a accidentelor de munca


1. Metoda monografica:
- consta in analiza detaliata a posturilor de munca care prezinta un grad mai mare de
probabilitate in producerea accidentelor de munca
- aceasta monografie a locului de munca si fisa cerintelor postului respectiv sunt discutate
de firma impreuna cu noul angajat in perioada formarii sale profesionale
- este utila in cazul producerii unui accident de munca, in vederea studierii cauzelor care
l-au determinat
2. Metoda gruparii:
- consta in studierea accidentelor de munca analoage intr-un anumit interval de timp, a
imprejurarilor, cauzelor si conditiilor specifice, in vederea prevenirii acestora
3. Metoda topografica:
- reda in planul sectiilor de productie, cu ajutorul unor semne conventionale caracteristice
pentru fiecare tip de accident de munca, locul de munca unde s-au produs acesta
4. Metoda psihologica a fiselor

investigheaza persoanele care au fost autori, au suferit consecintele unor accidente de


munca sau au intrunit ambele situatii
la completarea acestei fise, participantii cadre tehnice de specialitate, seful direct al
postului, titularul locului de munca, psihologul

Cauzele accidentelor de munca


1. Psihofiziologice :
- sunt o cauza majora a accidentelor
Innascute : echilibrul precar al proceselor de excitatie de inhibitie, carente in dezvoltarea
unor organe de simt
- aceste particularitati innascute, proprii la cca 10% din muncitorii care devin responsabili
de cca 50% din accidentele de munca, nu reprezinta o fatalitate care sa alimenteze
atitudinile de pasivitate
Dobandite : varsta, experienta in munca, accidente in antecedentele personale
- varsta se coreleaza de cele mai multe ori cu experienta, astfel presupunandu-se ca cei
tineri provoaca mai multe accidente pentru ca sunt lipsiti de experienta, se hazardeaza
mai usor, iar cei mai in varsta provoaca accidente pentru ca sunt neatenta, bazandu-se
pe experienta lor profesionala, lipsita de astfel de accidente
Temporare: consumul de alcool, starea de sanatate, starea de oboseala
- consumul de alcool determina modificari substantiale ale unor functiuni si procese
psihice, care se rasfrang in mod negativ asupra comportamentului in general
- starea de sanatate poate influenta producerea unor accidente de munca, dat fiind ca un
om bolnav este o persoana cu rezistenta redusa
2. Psihologice:
- nivelul scazut de dezvoltare a aptitudinilor profesionale: este o carenta majora care se
reflecta nu numai in nivelul scazut al performantelor, ci si in actiunile gresit, care pot
constitui cauze ale accidentelor
- motivatie redusa pentru munca: alimenteaza neatentia, atitudinile de indiferenta pentru
normele de securitate in munca
3.
-

Psihosociale:
ambianta psihosociala tensionata
slaba integrare socioprofesionala
plictiseala si oboseala determinate de mijloacele de transport in comun
efectele negative ale unor asemenea stari de lucruri se constata prin aceea ca frecventa
accidentelor de munca este mai mare la inceputul zilei si al saptamanii si creste in
perioadele de acutizare a raporturilor interpersonale sau de intensificare a muncii

4.
-

Deficiente in organizarea activitatilor de munca:


defectiuni ale procesului tehnologic
defectiuni ale echipamentelor tehnice
retele de comunicare distorsionate
alimenteaza procentul de cca 20% al cauzelor de ordin tehnic ale accidentelor de munca
cunoscand toate aceste cauze si actionand prompt si ferm pentru preintampinarea sau
inlaturarea lor, frecventa accidentelor poate scadea in mod simtitor

Prevenirea accidentelor de munca; Mijloacele sunt de trei categorii:


1. Tehnice:
- consta in obligativitatea atestatului ergonomic al echipamentului tehnic, care sa certifice
ca acesta a fost conceput si construit tinandu-se seama de particularitatile utilizatorului
2. Medicale:

vizeaza profilaxia bolilor profesionale prin ameliorarea conditiilor de munca, examene


medicale periodice
3. Psihologice:
- sunt variate si vizeaza interventia atat in perioada de pregatire profesionala cat si in
intreprindere; psihologului poate contribui la formarea corecta a deprinderilor de munca
-

5. TCC
-

terapia comportamentala include o serie de tehnici avand scopul de a-i determina pe


oameni sa-si modifice comportamentul
principiul de baza al orientarii comportamentale in psihoterapie postuleaza faptul ca fiinta
umana este producatorul si produsul mediului sau inconjurator
orientarea moderna actuala incurajeaza tehnicile care confera clientului autocontrol si
autonomie
modificarile realizate in plan comportamental contribuie la imbogatirea repertoriului
deprinderilor de a face fata problemelor vietii, rezultatul fiind o multitudine de posibilitati
de raspuns intr-o situatie data

Sunt identificate trei mari directii care fac posibila convergenta intre orientarea umanista si cea
comportamentala in psihoterapie:
1. Considerarea terapiei un demers orientat spre actiune si nu ca o introspectie pasiva
2. Preocuparea terapeutilor comportamentalisti in legatura cu maniera in care evenimentele
externe sunt mediate de factori subiectivi
3. Accentul crescut pus asupra responsabilitatilor personale
Principiile si postulatele TCC caracteristici ale TCC
1. TCC are la baza principii stiintifice derivate din cercetarea experimentala din domeniul
invatarii, principiile invatarii aplicandu-se in mod sistematic pentru a-i ajuta pe oameni sa
se debaraseze de comportamentele dezadaptative
2. TCC se ocupa de problemele curente ale clientilor si de factorii care le influenteaza in
prezent
3. Clientii joaca un rol activ in cursul terapiei, angajandu-se in diverse actiuni menite sa-i
ajute sa-si rezolve problemele si nu doar sa vorbeasca despre acestea
4. TCC se desfasoara pe cat posibil in mediul natural al clientului, sarcinile si temele pentru
acasa reprezentand un element important al tcc
5. TCC pune accent pe tehnicile de autocontrol comportamental, clientii fiind responsabili
de propria lor schimbare
6. Tehnicile terapeutice sunt astfel construite, incat sa se potriveasca fiecarui client in parte
7. Demersul terapeutic presupune un proces de colaborare intre client si terapeut
8. Psihoterapie evolueaza de la simplu la complex, de la situatii usoare la unele dificile
9. Demersul terapeutic comportamental este relativ scurt, incluzand mai putine sedinte de
psihoterapie si un interval mai putin extins de timp
10. Tehnicile terapeutice se combina cu anumite pachete de strategii in vederea cresterii
eficientei
Obiectivele terapeutice:
- ocupa un loc central in cadrul psihoterapiei comportamentale
- constau in crearea de noi conditii pentru invatare pornindu-se de la supozitia ca procesul
de invatare poate ameliora comportamentul problematic
- trebuie sa fie precise, concrete, clar formulate, masurabile, intelese si acceptate de client
- sunt exprimate sub forma unor contracte terapeutice

primele sedinte sunt dedicate formularii unor ipoteze preliminare asupra problemei
pacientului si elaborarii unui plan terapeutic, ipoteza fiind verificata in cursul sedintelor
viitoare sau prin sarcinile pt acasa
desi obiectivele sunt stabilite de la inceput, ele pot fi modificate pe parcursul demersului
terapeutic
stabilirea cu precizie a diagnosticului da indicatii limitate asupra a ceea ce trebuie sa
reprezinte tratamentul
pacientul trebuie informat ca TCC il va ajuta sa se ajute singur, iar terapeutul il ajuta doar
sa achizitioneze abilitati prin care sa rezolve nu numai problema prezenta, ci si
eventualele probleme similare care pot aparea in viitor
terapeutul trebuie sa accentueze rolul temelor pt acasa
pacientul trebuie sa participe activ la procesul psihoterapiei

Etapele selectarii si definirii obiectivelor terapeutice:


- terapeutul ofera clientului motivatia pentru stabilirea unor scopuri
- clientul denumeste modificarile pozitive pe care le asteapta
- atentia este focalizata asupra a ceea ce clientul doreste sa realizeze
- clientul impreuna cu terapeutului stabilesc daca aceste obiective sunt realiste
- se discuta avantajele si dezavantajele
- clientul si terapeutului cad de acord daca vor continua demersul
- odata stabilite obiectivele, incepe demersul propriu-zis
Rolul terapeutului in cadrul TCC
- culege info referitoare la antecedentele clientului, precum si la consecintele lor
- clarifica cu clientul problemele acestuia
- stabileste comportamentele tinta
- formuleaza cu clientul obiectivele
- identifica conditiile care mentin pb
- fac planul de schimbare
- evalueaza succesele
- conduce viitoarele demersuri
- modeleaza comportamentul, achizitiile obtinute de pe urma invatarii directe pot fi atinse
prin observarea comport celorlalti (prin imitare)
- demersul terapeutic al tcc se caracterizeaza printre altele si de rolul activ pe care il joaca
terapeutul, dar si clientul, terapeutul fiind cel care il invata pe client noi modalitati de
comportament
-

clientul trebuie sa fie puternic motivat sa coopereze atat in timpul sedintelor de terapie,
dar si in afara lor, acesta fiind incurajat sa experimenteze noile deprinderi pentru a face
fata problemelor vietii
terapia este considerata incheiata doar atunci cand noile deprinderi pot fi utilizate de
client in afara terapiei
demersul terapeutic nu se va reduce la un simplu insight, ci va presupune implementarea
unor noi modele de comportament
o buna relatie terapeut-client contribuie in mod esential la procesul de schimbare, astfel
cresc sansele receptivitatii clientului

Strategiile si tehnicile specifice TCC


1.
-

Evaluarea
incepe cu evidentierea pb si simptomelor, a antecedentelor, precum si a consecintelor lor
clientul monitorizeaza frecventa si intensitatea problemelor-simptom
instrumentele de evaluare includ inventarele si scalele de autoevaluare, precum si tehnici
bazate pe observatie directa
evaluarile si autoevaluarile se realizeaza permanent pe parcurul terapiei si permit
depistarea rapida a oricarei erori

tehnicile utilizate nu sunt alese la intamplare, ci sunt combinate tinand seama de


problematica fiecarui client

2. Tehnicile de relaxare
- metoda de autoreglare care presupune destinderea musculara si calmare psihica
- dupa invatarea relaxarii este necesar ca ea sa fie practicata zilnic de catre pacienti
pentru a obtine rezultate scontate
- insusirea unei tehnici simple dureaza intre 4 si 8h de lucru sub indrumarea terapeutului si
odata insusite, duce la o odihna economica, la reducerea anxietatii si efectelor negative
3. Desensibilizarea sistematica
- cere clientului sa-si imagineze situatii din ce in ce mai anxiogene
- poate fi considerata o metoda de expunere pentru ca subiectilor li se cere sa se
confrunte un plan mental cu imagini care produc anxietate
- etape: insusirea unei tehnici de relaxare, alcatuirea unei ierarhii cu situatii anxiogene,
desensibilizarea propriu-zisa
- ulterior se va lucra asupra alcatuirii listei cu situatii anxiogene, de intensitate progresiv
crescatoare
- terapeutul il va ghida progresiv cerandu-i sa-si imagineze scene cat mai anxiogene pana
cand clientul semnaleaza ca simte anxietate
- pentru ca tehnica sa aiba succes, este necesar ca subiectul sa realizeze si anumite teme
pt acasa care constau in practicarea relaxarii si vizualizarea scenelor asupra carora s-a
lucrat in timpul terapiei
4.
-

Strategiile de expunere
se realizeaza in plan real
in vivo: confruntarea in timp real cu situatii tot mai anxiogene
poate fi realizata impreuna cu terapeutul sau cu o persoana de sprijin, special instruita
este mai eficienta decat cea in plan imaginar, pentru ca generalizarea se produce mai
repede, rezultatele fiind mai stabile
metoda inversiunii: expunere prelungita in plan real sau imaginar la stimulii generatori de
anxietate, ideea fiind ca in cazul in care clientul traueste o stare de anxietate intensa,
consecintele de care acesta se teme nu se produc cu adevarat

5. Desensibilizarea si reprocesarea prin metoda miscarilor oculare (DRMO)


- include o serie de tehnici comportamentale combinate cu utilizarea miscarilor ritmice ale
globilor oculari
- obiectivul este restructurarea in plan cognitiv sau reprocesarea informatiilor
- prima etapa: interviul clinic pt a se obtine info de la client, apoi intocmirea planului de
tratament, insistandu-se asupra amintirilor cu continut negativ care genereaza simptome
psihopatologice
- etapa de pregatire: formarea aliantei terapeutice, explicarea modului in care functioneaza
metoda care va fi aplicata, sunt discutate asteptarile si ingrijorarile clientului
- etapa de evaluare: identificarea obiectivelor, a amintirilor traumatice, se identifica reactiile
emotionale negative, imaginile si cognitiile cu continut negativ
- etapa de desensibilizare: vizualizarea imaginilor cu caracter traumatizant, verablizarea
gandurilor si convingerilor negative si constientizarea senzatiilor fiziologice
- clientul este instruit sa urmareasca degetul aratator al terapeutului care se misca ritmic si
rapid in fata ochilor clientului de aproximativ 12 pana la 24 de ori
- etapa implementarii si consolidarii cognitiilor pozitive care au fost initial identificate ca
inlocuitoare ale celor negative
- obiectivul consta in realizarea unei asocieri intre evnimentul traumatic si cognitii cu
continut adaptativ in asa fel incat amintirile traumatizante sa nu mai aiba forta de a
produce anxietate
6. Antrenamentul asertiv

tehnica de antrenare a abilitatilor sociale care se adreseaza persoanelor carora le lipsesc


abilitatile sociale sau au dificultati in stabilirea unor relatii interpersonale
este util pentru acei subiecti care nu sunt capabili sa-si exprime iritarea sau mania, care
au dificultati in a spune nu, care sunt excesiv de politicosi si ii lasa pe ceilalti sa profite
de pe urma lor
supozitia care sta la baza acestui antrenament este ca oamenii au dreptul dar nu si
obligatia de a se autoexprima
obiectivele sunt largirea repertoriului de comportamente cu caracter adaptativ si
invatarea clientilor sa se exprime pe ei insisi tinand seama de sentimentele si drepturile
celorlalti
tehnicile de antrenament asertiv nu se multumesc doar cu inarmarea subiectilor cu
metode de a face fata unor situatii dificile, ci contribuie la modificarea gandurilor si
convingerilor acestora

7. Programele de self-management
- au drept scop sa-i invete pe clienti tehnici de reglare si autoreglare psihica in scopul de asi conduce existenta intr-un mod mai eficient
- cuprind metode de automonitorizare, autorecompensare, contracte realizate cu propria
persoana
- ideea consta in aceea ca oamenii trebuie sa invete diverse strategii de a rezolva situatii
problematice
Principiile TCC
- se pune un accent deosebit pe formularea conceptelor in termeni operationali si pe
validarea empirica a rezultatelor tratamentului
- se poate utiliza atat in terapia de grup, cat si in cea individuala
- rezolvarea de probleme reprezinta o latura inportanta a tratamentului
- este limitata in timp si are obiective clar definite
- este absolut necesara formularea clara a obiectivelor
- principiul de baza este acela ca modurile in care individul se comporta sunt determinate
de situatiile imediate si de felul in care subiectul le intepreteaza
Modalitatile prin care se realizeaza evaluarea pacientului
- interviu cu privire la comportamentul pacientului
- automonitorizarea
- autoevaluarea prin intermediul chestionarelor, scalelor de evaluare sau intervievarea
unor persoane cu rol cheie din viata pacientului
- observarea directa a comportamentului subiectului in situatia clinica prin jocuri de rol,
teste comportamentale sau analiza activitatii subiectului
- cand se realizeaza evaluarea pacientului, este necesar sa se ia in considerare patru
categorii de raspunsuri: comportamentale, fiziologice, cognitive si emotionale, avantajele
fiind faptul ca faciliteaza cunoasterea precisa a frecventei si intensitatii comportamentului
problematic, ii permite terapeutului sa faca modificari ale strategiei, evaluarile au rol
terapeutic prin ele insele, oferind pacientului informatii cu privire la progresele obtinute
Etapele interviului
- descrierea sumara a problemei
- factorii precipitatori
- timpul cand apare problema
- factorii predispozanti
Interviul specific TCC urmareste sa clarifice urmatoarele aspecte:
- descrierea problemei in termenii specifici TCC
- variabilele ce tin de context: situationale, comportamentale, cognitive, afective,
interpersonale
- factorii ce contribuie la mentinerea simptomului

comportamentele de evitare
resursele adaptative de a face fata situatiei
opiniile si credintele pacientului cu privire la problema sa
implicarea si dorinta de a se vindeca a pacientului
dispozitia afectiva
atitudinea fata de problema

Atacurile de panica si anxietate tratamentul prin intemediul TCC


Anxietatea teama nespecifica, fara legatura cu situatiile externe si care nu este asociata cu
comportamentul de evitare sistematica a anumitor situatii si stimuli, cum se intampla in cazul
fobiilor
- pacientii cu anxietate percep mediul ca fiind amenintator si anxiogen, astfel pacientii sunt
ajutati sa descopere, sa evalueze si sa modifice modul lor nerealist de apreciere a unor
potentiale pericole
Doua tipuri de manifestare a anxietatii
- atacurile de panica: apar brusc, neasteptat, indiferent de situatie, constau in trairea unui
sentiment puternic de pericol iminent, sentiment insotit de o serie de manifestari de mare
amploare cum ar fi lesin, tremuraturi
- evaluarea nerealista si anxioasa a unor evenimente existentiale: si in acest caz,
anxietatea poate fi insotita de o serie de simptome cum ar fi incordare musculara,
tremuraturi, neliniste, palpitatii, tulburari respiratorii, ameteli, insomnie, irascibilitate
-

nu evenimentul in sine este cel generator de simptome, ci expectatiile individului in


legatura cu evenimentul
in cazul anxietatii, subiectul supraevalueaza semnificatia pericolului intr-o conjunctura
data
in cadrul modelelor cognitive ale tulburarii emotionale sunt luate in considerare doua
nivele diferite ale gandirii negative: gandurile negative ce apar in mod automat si
afirmatiile si regulile cu caracter disfunctional ce reprezinta seturi de atitudini si credinte
pe care le impartasesc indivizii in legatura cu ei insisi si cu lumea inconjuratoare

Modificarea gandurilor negative si a comportamentelor aferente


1. Rationalizarea: terapeutul trebuie sa-i explice pacientului ratiunile tratamentului prin
demonstrarea relatiei dintre gandire, sentiment si comportament
2. Furnizarea unor informatii cu privire la mecanismele anxietatii: este necesara descrierea in
detaliu a simptomelor legate de anxietate, evolutia lor, cat si faptul ca trairea anxietatii nu
inseamna ca subiectul are o boala psihica
3. Distragerea: este utilizata pentru a exercita un control direct si imediat asupra simptomului
4. Programarea activitatilor: se cere pacientilor sa noteze, ora de ora, activitatile pe care le
desfasoara, evaluandu-se pe o scala de la 1 la 100 sub aspectul starilor afective
5. Verificarea veridicitatii gandurile negative automate: terapeutul utilizeaza o serie de intrebari
pentru a-l ajuta pe pacient sa evalueze gandurile negative si sa le substituie cu ganduri mai
realiste
6. Experimentarea in sfera comportamentului: terapeutul cere pacientului sa verifice in viata reala
daca gandurile negative sunt adevarate

6. PSIHANALIZA
Psihoterapia psihanalitica
-

porneste de la o experienta clinica absolut noua, ceea ce demonstreaza ca ideile lui


Freud nu sunt derivate din filosofia burgheza a lui Schopenhauer sau Nietzsche
pe temeiul ei s-au cladit metapsihologia si psihanaliza aplicata
a inregistrat inconfundabil faptul ca in spatele simptomelor nevrotice se afla continuturi
inconstiente
psihologia afirma ca inconstientul nu este apanajul nevroticilor, ca si oamenii sanatosi au
inconstient
psihanaliza aplicata studiaza produsele culturii majore din perspectiva inconstientului,
demonstrand ca arta, literatura, religia, filosofia incorporeaza intr-o forma incifrata
continuturi inconstiente

1. Psihoterapia
-

psihanaliza este prima si cea mai importanta forma de psihoterapie cunoscuta de cultura
europeana
este inventata de Freud, care se pregatise cu toata seriozitatea pentru a deveni
neurolog si care obtinuse rezultate notabile in neurologia de laborator
Freud a invatat de la pacientele sale isterice ca prin mijloace strict psihice se poate
actiona asupra simptomelor in sensul vindecarii
psihanaliza isi propunea sa dezgroape evenimentul traumatic si sa elibereze afectul
blocat impreuna cu acesta, ceea ce nu de putine ori conducea la disparitia simptomelor
daca dizolvarea unui simptom prin dezvaluirea cauzelor sale inconstiente directe nu
exclude aparitia unui alt simptom, analiza conflictelor de baza ale nevrozelor, cum ar fi
conflictul oedipian, face putin probabila aparitia unor alte simptome de tip nevrotic
psihanaliza este o psihoterapie cauzala, nondirectiva
disparitia simptomelor, care il preocupa pe Freud la inceput, nu se realiza prin actiunea
psihica asupra simptomelor, ca in cazul abordarii prin sugestie hipnotica, ci prin
constientizarea traumei infantile
vindecarea se face prin constientizarea si depasirea respectivelor conflicte, care se
manifesta ca disfunctii psihice
psihanalistul nu urmareste sa modifice comportamentul analizandului sau orientandu-l
intr-o anumita directie prin sugestie, o asemenea modificare de comportament risca sa
fie pasagera, ce presupune instituirea unei relatii de dependenta fata de terapeut; un
comportament poate fi modificat durabil doar prin accesul la motivatia sa profunda
(inconstienta)
caracterul indirect al informatiilor din cadrul desfasurari procesului analitic poate induce
idei false despre natura psihoterapiei psihanalitice, printre cele mai raspandite fiind
aceea ca psihanaliza ca psihoterapie este un demers exclusiv intelectual in care dialogul
dintre terapeut si pacient urmareste interpretarea materialului furnizat de cel din urma:
simptome, vise, acte ratate, asociatii verbale, amintiri, etc
Freud descopera transferul, motorul curei psihanalitice, si interpretarea acestuia,
principalul instrument tehnic

transferul este in mod esential o repetitie, o retraire a trecutul in legatura cu persoana


analistului; prin interpretare, analizandul este pus in situatia de a realiza o retraire
corectiva
daca in orice situatie de viata, dar in special in relatiile de autoritate, precum relatiile de
iubire, trecutul nostru este prezent in proportii diferitre, uneori ingrijorator de mari,
psihanaliza isi propune sa stimuleze actualizarea trecutului pentru a-l putea controla
particularitatile cadrului psihanalitic sunt constanta si neutralitatea ambiantei; acestea
permit realizarea unui experiment de izolare in care subiectul este ferit de stimulii
mediului sau obisnuit, personalizati, si pus in situatia de a proiecta continuturile psihcului
sau
cunoscutul caz dintre Jung si Sabine Spielrein a condus la introducerea analizei
personale ca un element obligatoriu al formarii psihanalistilor; se urmarea ca petele
albe de pe harta psihica a acestora sa fie cat mai putine, asa incat reactiile
transferentiale sa fie controlate
relatia dintre psihanalist si analizandul sau nu este doar o relatie fantasmatica, de la
inconstient la inconstient, ci este o relatie de la Eu la Eu, de la constient la constient,
numita alianta terapeutica (totalitatea factorilor care mentin pacientul in tratament si-l
fac capabil sa depaseasca fazele de transfer ostil si rezistenta)

2. Psihopatologia psihanalitica
-

experienta psihoterapeutica a fost sintetizata la nivelul teoriei, ceea ce a dat nastere


psihopatologiei si teoriei tehnici psihanalitice
la baza ei a stat la inceput teoria sexuala a nevrozelor, conflictul patogen era in
exclusivitate un conflict intre dimensiunea sexuala instinctuala si normele culturale
este subliniata importanta majora a agresivitatii ca factor instinctual nonsexual pentru
aparitia nevrozelor; conflictele se structureaza drept conflicte intre nevoile instinctuale
libidinale si nevoile instinctuale agresive
o mare importanta au dobandit conflictele dintre nevoia de dependenta, sprijin, legatura
si nevoia de autonomie, independenta, separare

3. Psihologia inconstientului
-

cand a constatat ca intre normal si patologic exista doar o deosebire de grad, nu una
de natura, Freud a trecut de la psihopatologie la psihologie
studiaza acele fenomene psihice care nu sunt accesibile in mod direct constiintei, ci doar
datorita interventiei interpretarii de tip psihanalitic
consta in ideea ca si oamenii sanatosi, nu numai nevroticii, au inconstient, iar
inconstientul oamenilor sanatosi are aceleasi continuturi ca cel al nevroticilor
inconstientul este preistoria dezvoltarii libidoului
Jung descrie o alta zona a inconstientului, dependenta de experientele individuale ale
ontogenezei, si anume inconstientul colectiv (arhetipurile)
Freud isi modifica viziunea asupra inconstientului, acceptand alaturi de inconstientul de
jos (refulari) si inconstientul de sus, un inconstient alcatuit din norme culturale
interiorizate afectiv
indiferent de cum este abordat si conceput, inconstientul este recunoscut de toate
acestea ca un factor dinamic, ceea ce a si adus psihanalizei denumirea de psihologie
dinamica

4. Metapsihologia
-

dimensiunea cea mai generala si mai indepartata de experienta a psihologiei


inconstientului

este vorba de modele conceptuale de tipul celei de a doua viziuni asupra aparatului
psihic, divizat in instante Se, Eu, Supraeu
este o modalitate de a satisface inclinatiile filosofice manifeste inca din prima tinerete
sensul propriu al termenului de metapsihologie este acela de filosofie prima; aici se
incadreaza cea de-a doua teorie despre instincte a lui Freud: lupta eterna intre Eros si
Thanatos, dintre instinctul vietii si al mortii

5. Psihanaliza aplicata
-

dezvaluirea filonului inconstient din marile opere culturale si a modului in care


inconstientul este incifrat, deghizat, la nivelul textului literar, religios, filosofic, etc
trecerea de la psihopatologie la psihanaliza aplicata este mijlocita de psihologia
inconstientului
demonstreaza convingator prezenta continuturilor psihice inconstiente in marile opere
culturale
nu continutul psihic produce valoarea estetica, ci talentul creatorului

In interiorul psihanalizei freudiene au existat doua teorii despre psihic si structura sa, diferite atat
ca grad de elaborare, cat si in ce priveste conceptia despre inconstient si locul sau in viata
psihica
- prima teorie: psihicul era impartit in trei instante: constient, preconstient, inconstient; pare
sa aiba ca obiectiv principal gasirea unui loc inconstientului, care apare ca instanta, in
structura psihicului
- a doua teorie: principala innoire adusa o constituie restructurarea viziunii despre
inconstient, acesta nu mai este o instanta de sine statatoare, ci devine un atribut al
fiecareia dintre instante care structureaza psihicul (se, eu, supraeu), ceea ce presupune
ca inconstientul nu mai este echivalent cu refulatul, adica acele aspecte ale naturii
umane respinse de cultura, de asemenea Freud vorbeste pentru prima data despre un
inconstient de jos si un inconstient de sus
Se-ul
-

dimensiunea pulsionala a psihicului


continuturile sale sunt reprezentatii psihici ai instinctelor, in cea mai mare parte
inconstiente
caracterul inconstient vine din faptul ca anumite pulsiuni, cum ar fi pulsiunea de moarte
nu au acces la constiinta, precum si din faptul ca anumite elemente incompatibile cu
cerintele naturii sunt refulate, eliminate din constient
dpdv economic, se-ul este rezervorul de energie al psihicului
dpdv dinamic, se-ul intra in conflict cu eul si supraeul
dpdv genetic, se-ul constituie materialul din care se formeaza eul si supraeul

Eul
-

este instanta de comanda si control a psihicului


organizeaza intreaga activitate psihica
scopul sau este de a armoniza cerintele realitatii externe cu cerintele se-ului si supraeului
functia de autoconservare a organismului este cea mai importanta, iar pentru a o
indeplini este necesara cunoasterea realitatii externe si acumularea in memorie a
experientelor realizate
functia de testare a realitatii, sanatatea individului depinde de capacitatea de a discerne
daca ceea ce este perceput apartine lumii interioare sau exterioare
functia de modificare a realitatii in functie de scopurile sale, eul iti utilizeaza cunostintele
despre realitate si actioneaza prin intermediul aparatului muscular

functia interna de control al se-ului, al vietii instinctuale, eul permite doar acea cantitate
de satisfactie pulsionala care nu pericliteaza conservarea organismului
eul se formeaza din Se si parcurge o serie de etape pana la atingerea maturitatii
la inceput eul in formare se suprapune cu Se-ul si se pune in slujba acestuia (eul ideal),
caracteristic primele luni de viata, pana cand realitatea incepe sa se opuna tot mai mult
satisfacerii complete a cerintelor copilului

Supraeul
- instanta-cenzor in raport cu eul
- are functii de constiinta morala, de autoobservare, de formare a idealurilor
- descoperirea lui se bazeaza pe experienta lui Freud, adesea rezistenta pe care o opune
pacientului constientizarii refulatului este inconstienta si este rezultatul actiunii supraeului
- este un termen care apartine celei de-a doua teorii despre psihic
- formarea lui este legata de declinul complexului lui Oedip
- n esenta, este vorba de renuntarea la dorintele oedipiene (iubire pentru parintele de sex
opus si ostilitate fata de parintele de acelasi sex perceput ca rival) si interiorizarea
interdictiilor reprezentate de parinti n urma unui proces de identificare.
- La nucleul Supraeului format din interzicerea dorintelor incestuoase si agresive
(distructive) care au ca obiect parintii se adauga pe parcursul perioadei de latenta
elemente adiacente de ordin etic si estetic preluate de la educatori, nvatatori, profesori.
Mecanismele de aparare
Apararea proces prin care constiinta este ferita de excitantii interni periculosi, conflictuanti,
precum si de excitantii externi foarte puternici, posibile surse de traumatisme
- influentele interne si externe care ameninta integritatea si stabilitatea echilibrului biopsiho-social al individului sunt supuse unui proces intern de modificare si ingradire
- sunt inconstiente
- nu sunt in sine patologice
1. Refularea
-

respingi in afara constiintei continutul ideatic asociat unui afect


nu stii ca refulezi ceva, daca acest lucru se intampla voluntar este vorba de reprimare
Nu este doar primul mijloc de aparare al Eului studiat de Freud, att de important nct a
fost asimilat, pentru un timp, apararii, ci si unul dintre termenii centrali ai psihanalizei,
corelativ termenului de inconstient.
n masura n care inconstientul este prezent si n alte tulburari psihice, se poate afirma ca
refularea participa la procesul defensiv caracteristic fiecareia.
Mai mult, deoarece fiecare om are inconstient, este legitim sa consideram refularea ca
fiind un proces psihic universal.
n acceptia freudiana, refularea este un mijloc de aparare ndreptat mpotriva
reprezentantilor pulsiunii (ganduri, imagini, amintiri)

2. Regresia
-

Ca si refularea, regresia este unul dintre termenii cei mai importanti ai psihanalizei,
desemnnd att procese normale, ct si patologice.
Asa cum refularea este considerata, n freudism, mijlocul de aparare mpotriva tendintelor
oedipiene specific isteriei, regresiei i se atribuie acelasi rol n nevroza obsesionala.

n general, prin regresie se desemneaza procesul psihic prin intermediul caruia un


subiect individual sau colectiv se ntoarce la un nivel anterior al dezvoltarii psihice, fie ca
este vorba de gndire, sentiment, comportament.
Regresia este prezenta nu doar n viata cotidiana (ntotdeauna exista posibilitatea si
tentatia de a ne ntoarce la copilul din noi) sau n procesele patologice (n conceptia
clasica asupra nevrozei
reprezentata de O. Fenichel, din procesul patogen face parte regresia spre punctele de
fixatie din dezvoltarea libidoului n fata dificultatilor vietii actuale), ci si n terapia
psihanalitica, atunci cnd transferul pacientului exprima fantasmele sale inconstiente
care tin de copilaria sa.

3. Formatiunea reactionala
-

transformarea a ceva in opusul sau


de ex: adesea dai dovada de atata bunavointa, incat nu-ti poti exprima furia
perfectionismul, hiperpunctualitatea si zgarcenia au la baza formatiunea reactionala
Descoperita de Freud prin studiul nevrozei obsesionale, formatiunea reactionala este
definita de Laplanche si Pontalis ca atitudine sau comportament opus ca sens unei
dorinte pulsionale refulate si constituit ca reactie la aceasta.
Ca exemplu paradigmatic, cei doi psihanalisti francezi, autori ai celebrului Vocabular al
psihanalizei, se refera la pudoarea care se formeaza ca reactie la tendintele
exhibitioniste.
Formatiunea reactionala nu este apanajul nevrozei obsesionale sau al personalitatii
obsesionale; o putem ntlni frecvent att n isterie, ct si n viata cotidiana normala,
unde are doar un caracter punctual, fara a atinge generalitatea si constanta din primul
caz.
n isterie, de exemplu, formatiunea reactionala vizeaza doar anumite situatii: tandretea
excesiva a mamei fata de copii pe care de fapt i uraste.

4. Rationalizarea
-

Deoarece rationalizarea este un termen care poate fi ntlnit n diferite limbaje, inclusiv n
limbajul curent, precizarea sensului propriu-zis psihanalitic este indispensabila.
Dupa Laplanche si Pontalis (Vocabularul psihanalizei), termenul introdus de Ernest Jones
n cmpul psihanalizei are urmatoarea acceptie:
Procedeu prin care subiectul ncearca sa dea o explicatie coerenta din punct de vedere
logic sau acceptabila din punct de vedere moral unor atitudini, idei, sentimente ale caror
adevarate motive nu sunt percepute.
Se vorbeste n special de rationalizarea unui simptom, a unei compulsii defensive, a unei
formatiuni reactionale.
n delir intervine pentru a-l sistematiza. n acest caz, actiunea sa este asemanatoare cu a
elaborarii secundare.

5. Proiectia
-

Atribui reprezentarii mentale a celuilalt propriile afecte, pulsiuni sau dorinte, distorsionand
modul in care il vezi pe acesta
Si proiectia este un termen care poate fi ntlnit n mai multe limbaje.
Aici, prin proiectie trebuie se ntelege procesul psihic prin care subiectul expulzeaza din
sine si localizeaza n afara sa, n persoane sau lucruri, calitati, dorinte, sentimente care i
apartin, dar pe care nu le cunoaste sau refuza sa le accepte.
un mijloc de aparare arhaic care actioneaza n paranoia, dar si n fobie, putnd fi ntlnit
si n modurile de gndire normala, precum si n acelea care produc religiile primitive
(animismul) si superstitiile.
n viata cotidiana, proiectia este omniprezenta n relatiile interumane.

De multe ori, ea joaca un rol negativ, tensionndu-le, ca n cazurile n care unul dintre
partenerii cuplului proiecteaza asupra celuilalt tendintele sale inconstiente de infidelitate.
Alteori, rolul proiectiei poate fi pozitiv, din punct de vedere social, nu si din punctul de
vedere al individului, ca n cazul participarii altruiste

6. Identificarea cu agresorul
-

Te porti abuziv cu cineva pentru ca in trecut si tu ai fost victima unui abuz


Acest mecanism are rolul dea te proteja de constientizarea sentimentelor de furie
Daca comportamentul abuziv devine cronic si generalizat, te incadrezi in tipologia
caracterelor sadice, devenind un agresor
Ca si n cazul rationalizarii sau refularii, identificarea este un termen care apartine mai
multor limbaje.
Acceptia psihanalitica subliniaza aspectul inconstient al fenomenului. n sens freudian
este vorba de procesul inconstient trait de Eu n momentul n care, urmarind un scop
defensiv, se transforma ntr-un aspect al obiectului.