Poemul Dei Sepolcri a iesit de sub tipare la inceputul anului 1807, drept

urmare a intalnirii lui Ugo Foscolo si Ippolito Pindemonte, care a avut loc in vara
aceluiasi an. Fara indoiala,Dei Sepolcri este cea mai de seama opera a lui Foscolo.
Ideea de a scrie acest poem i-a venit lui Ugo, cel mai probabil dupa discutia care a
avut-o cu Pindemonte si contesa Teotochi Albrizzi despre inmormantari.
Contextul istoric
In 1804, Napoleon a emis lEditto di Saint Cloud, care prevedea faptul ca
inmormantarile trebuiau efectuate in afara zidurilor orasului. Acesta imputa cateva
motive : cel igienic si ca toate mormintele trebuie sa fie identice, pentru a se
conforma normelor iluminismului (egalitatea sociala). Aceste decizii au provocat
polemici si reflectii in mediul intelectualilor, despre valoarea mormintelor, printre
acestea si poemul lui Foscolo.
Chiar daca la inceput Foscolo sustinea teoriile mecanice ale iluminismului, in
aceasta opera el reafirma valoarea mormintelor, astel apropiindu-se de
preromantism, si contestand violent edictul in cauza.
Ceea ce face ca acest poem sa fie distinct este structura si tema care este specifica
miscarilor preromantice.
Dei sepolcri este constituit din 295 endecasilabe libere, si poate fi di impartit in 4
parti, dupa cum a indicat autorul.
Prima parte
In prima parte, Foscolo abordeaza tema utilitatii mormintelor si ale ritualelor
funebre. Mormantul, din punct de vedere material, devine o modalitate de
comunicare la nivel de suflet, pentru ca are o mare valoare afectiva pentru
persoanele care-si aduc aminte de defunct. Tema mormintelor si a legaturii dintre
cei vii si cei morti a fost deja abordata de catre Foscolo in Sonetti in special in
morte del fratello Giovanni,in care isi aminteste de fratele sau si isi imagineaza ca
vorbeste cu el si ca ii viziteaza mormantul. Deci, mormntul este fundamental
pentru supravietuirea celor vii, ca sa-si aline durerea.
Partea a doua
Partea a doua este dedicata unei recunoasteri a tuturor conceptiilor despre
moarte de-a lungul vremii. Modelul catolic de inmormantare este depasit, fiind
elogiat cel clasic
Din punct de vedere istoric, momantul este considerat drept expresie a gradului de
civilizatie a umanitatii.
Partea a treia

In partea a treia este investigata importanta pentru masele largi a mortii: sunt
mentionate mormintele personajelor relevante ca macchiavelli si alfieri,
inmormantati in Santa Maria della Croce. Foscolo insista pe faptul ca mormintele
celor mari ii stimuleaza pe cei mai virtuosi sa-si continue opera: vizitand
mormintelor personalitatilor ilustre, apare tendinta de a le imita bunul lor exemplu.
Deci autorul ne invita sa regasim demnitatea personalitatilor de vaza din trecut
datorita valorii pe care le-o poarta mormintele.
Partea a patra.
In partea a patra Foscolo reafirma valoarea mortii: aceasta recompenseaza toate
nelegiuirile de pe tot parcursul vietii. Aceasta concluzie este fundmentala, intrucat
pornind de la aceasta tematica, poetul afirma conceptul eternal al poeziei: chiar si
mormantul e sortit uzurii de-a lungul timplui, astfel ia nastere ideea ca doar poezia
poate conserva vesnic memoria unei persoane
Aici autorul il citeaza pe homer, care a proslavit razboiul troian, si a facut astfel
incat toti sa isi aminteasca valoarea tuturor personajelor invinse si invingatoare.
Deci, poemul atribuie mormintelor functia de preservare a amintirilor, dar acesta
are o putere mai mare intrucat este capabil sa reziste in timp

Chiar daca Foscolo nega existenta vietii de dupa moarte, odata cu dei
sepolcriacesta afirma valoarea existtentiala a inmormantarilor: in ciuda teoriilor
ale materialiste,ceea ce se salveaza sii merge peste moarte, devine garantat datorita
puterii poeziei.
De fapt, Foscolo a fost un intelectual, dar care deseori se simtea intrus, exilat in
contrst cu teoriile dominante. Cu ajutorul acestui poem,, foscolo a conturat
importanta iluziei create de mormant si a poeziei, deci exista un mod de a fi
comemorati dupa moarte.