Verbul

Verbul in gramatica limbii romane

Definitia verbului este:

Verbul din limba romana este partea de vorbire flexibila care exprima stari, actiuni,
existente, evolutii (procese in desfasurare) care se petrec intr-un timp mai scurt sau
indelungat.
Principalele trasaturi ale verbului:

Verbul este partea de vorbire principala, una dintre cele mai reprezentative, dupa substantiv impreuna cu care
formeaza miezul unei bune comunicari;
Verbul intrece toate celelalte parti de vorbire in ceea ce priveste bogatia flexiunii, putand ajunge la numeroase
forme, majoritatea compuse;
Verbul are categorii gramatice specifice (timul, modul si diateza) asociate cu cele nespecifice de numar, persoana
si gen;
Categoriile gramaticale specifice ale verbului ii asigura o flexiune proprie numita conjugare;
Sintactiv verbul poate devenii centrul comunicarii intr-o propozitie, fie in propozitia de predicat verbal, fie in cea de
copula intr-un predicat nominal (ajutata bineinteles de un nume predicativ)
Exemplu: Alergam necontenit, dar alergam bucurosi
Baiatul sta la umbra. Baiatul sta pe ganduri
Verbul este o parte de vorbire independenta, pentru care se poate sa realizeze singur o propozitie.
Exemplu: Ploua! S-a inserat.
Dupa criteriul sintactic, verbul pot fi :
a) tranzitiv / intranzitiv;
b) personale / impersonale;
c) predicativ / nepredicative.

Verbeul tranzitiv reprezinta cuvantul care admit un complement direct, adica a caror actiune se rasfrange in mod direct
asupra unui obiect:
L-am vazut pe Vasilescu.
Citesc o carte frumoasa.

Verbul intranzitiv reprezinta cuvantul care nu admit complement direct, respectiv:verbele de miscare (a pleca, a sosi, a
merge, a se duce), verbele reflexive (a se gandi, a se teme, a se mira) si verbele care exprima starea (a sta, a dormi).
Ele admit numai relatia verb complement indirect sau complement circumstantial.
Noi am plecat la Timisoara. (complement circumstantial de loc)
Toti se gandeau la admitere. (complement indirect)

Verbul personal reprezinta cuvantul care admit un subiect, nume de persoana:scriu, scrii, scrie etc.

Verbul impersonal este verbul care nu pot admite un subiect sau se refera la fenomene meteorologice.

Se mai numesc si unipersonale, deoarece au numai persoana a III-a (ploua, tuna, ninge, fulgera, trazneste). Verbele a
trebui, a placea sunt impersonale.
Verbul impersonal admite un subiect sau o subiectiva.
Imi place muzica. (subiect)
Imi place1/sa cant.2/ (subiectiva)

Verbul predicativ poate forma singur predicatul cand sunt la un mod predicativ.
Costel invata bine. (verb predicativ)

Verbul copulativ nu pot forma singur predicatul decat cu ajutorul unui nume predicativ, alcatuind un predicat nominal. Ele nu
au inteles de sine statator.
Verbele copulative sunt: a fi, a deveni, a ajunge, a iesi, a se face, a parea, a ramane, a insemna, a constitui, a
reprezenta etc.
Cand au inteles de sine statator, verbele a fi, a ajunge, a iesi, a insemna, a face, a ramane sunt predicative.
Elevii sunt in clasa. (se afla, exista)
Noi am ajuns la scoala. (am sosit)
Ei au iesit din magazin. (au plecat)
Voi ati facut lucrarea. (ati terminat)
Ele au ramas la spectacol. (au stat)
Verbul a face la diateza activa este verb predicativ, dar la diateza reflexiva nu are inteles de sine statator, deci este
copulativ:
Hatmanul Mihu a fost slujitor, s-a facut apucator si a ajuns zgarcit.
(B.St. Delavrancea)
De asemenea, verbul a parea la diateza activa este verb copulativ, (iar ca verb reflexiv impersonal este verb predicativ:
Iarba pare de omat. (verb copulativ)
(M. Eminescu)
Se pare 1/ ca vor pleca mai repede.2/ (verb predicativ)

Verbul auxiliar reprezinta cuvintele care ajuta la formare a modurilor si a timpurilor compuse precum si a diatezei pasive (a
fi).
Exemple: a fi, a avea, a vrea.
Verbul a fi se foloseste ca verb auxiliar pentru formarea urmatoarelor moduri si timpuri:
viitor anterior: voi (vei, va, vom, veti, vor) fi scris;
conjunctiv perfect: sa fi scris.
conditional optativ perfect: as (ai, ar, am, ati) fi scris.
infinitiv perfect: a fi scris;
Toate timpurile si modurile diatezei pasive se construiesc auxiliarul a fi: sunt chemat (a); eram chemat (a); as fi fost
chemat (a); sa fi fost chemat (a) etc.
Verbul a avea serveste ca auxiliar pentru formarea perfectului compus si a modului conditional-optativ, timpul prezent si
perfect:
perfectul compus: am citit, ai citit, a citit, am citit, ati citit, au citit.
conditlonal-optativ prezent: as citi, ai citi, ar citi, am citi, ati citi, ar citi.

Uneori verbul a avea la indicativ prezent este folosit ca auxiliar pentru exprimarea unei forme a viitorului popular (construit cu
modul conjunctiv): am sa citesc, ai sa citesti, are sa citeasca, avem sa citim, aveti sa cititi, au sa citeasca.
Verbul a vrea este folosit ca verb auxiliar pentru formarea viitorului propriuzis: voiscrie, vei scrie, va scrie, vom scrie, veti scrie, vor scrie.